PĂTRUNDEREA STĂPÂNIRII MAGHIARE ÎN BANAT. CONTRIBUŢII LA APARIŢIA INSTITUŢIILOR DE TIP OCCIDENTAL Zoltán Iusztin* Cuvinte cheie: comitate, organizare administrativă, instituţii, comite, cetate, regalitate. Palabras clave: condados, organización administrativa, instituciones, conde, plaza fuerte, regalidad.
Cercetarea evoluţiei comitatelor şi a dezvoltării lor ca unităţi administrative conferă o imagine mai bună despre instaurarea stăpânirii coroanei ungare în zona delimitată de Mureş, culoarul Timiş-Cerna, Dunăre şi Tisa. Autoritatea regală este reprezentată, în teritorii, de comiţii şi castelanii aflaţi la conducerea comitatelor, respectiv, a cetăţilor1. Apariţia uneia dintre cele două forme administrative sau a ambelor demonstrează existenţa unui sistem centralizat, cu o anumită dezvoltare instituţională. În cazul teritoriului bănăţean există multe discuţii cu privire la momentul apariţiei comitatelor şi a organizării administrative, fapt ce aruncă o lumină difuză asupra situaţiei societăţii din această zonă în perioada secolelor XI-XII. Interpretarea unei informaţii din Legenda major prin prisma tradiţiei, care îi atribuie regelui întemeietor organizarea administrativă a întregului regat, a dus la rezultatul eronat care prezintă înfiinţarea celor şase comitate2 bănăţene la începutul secolului al XI-lea3. Punctul de plecare a fost prezentarea, în izvor hagiografic, a celor şapte monahi, maghiari cu o zestre culturală bogată, ce au fost numiţi arhidiaconi şi l-au ajutat pe episcop la răspândirea credinţei catolice * Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, e-mail:
[email protected] 1
Gy. Kristó, Ardealul timpuriu (895-1324), Szeged, 2004, p. 140; autorul identifică în interiorul comitatului o instituţie distictă şi anume comitatul de cetate. 2 Cenad, Arad, Timiş, Torontal, Cuvin şi Caraş. 3 Szentkláray J., Krassó Vármegye Őshajdana, Budapest, 1900, p. 110-116 (în continuare Szentkláray, Krassó).
12
şi organizarea diecezei4. Potrivit acestei ipoteze, cei şase arhidiaconi ar fi slujit în comitate diferite, în timp ce arhidiaconul superior l-ar fi ajutat pe episcopul din cetatea Cenadului. Astfel, fiecare arhidiaconat ar fi corespuns câte unui comitat bănăţean5. Mai veridică este considerată ipoteza potrivit căreia comitatele bănăţene s-au creat etapizat 6. La început a existat un singur comitat, Cenad, prin fragmentarea căruia au apărut comitatele Arad şi Timiş7, iar ulterior, la cumpăna secolului al XII-lea, au fost întemeiate comitatele Cuvin şi Caraş. Comitatele târzii, aşa cum este Torontal, au fost create ca urmare a schimbărilor politice şi administrative iniţiate de dinaştii angevini8. Aceste premise sunt confirmate într-o oarecare măsură de apariţia etapizată a comitatelor în textele documentelor. Despre comitatul Arad se menţionează că ar fi atestat în 11569, în timp ce primul comite cunoscut al Cenadului, în legătură cu care este coroborată existenţa unităţii administrative, este amintit în anul 116310. Comitatul Timiş este menţionat în anul 117711, iar 4
Inter praefatos vero monachos errant septem viri literati et Ungarica lingua interpretes expediti, videlicet Albertus, Philippus, Henricus, Conradus, Crato, Tezlo et Stephanus… Per ipsosenim tota Chanadina provincial sacri eloquii existitit irrigata, qui archidiaconatus habentes aedificabant ecclesias in urbibus et villis. 5 Szentkláray, Krassó, p. 114-116. 6 Kristó Gy., A vármegyék kialakulása Magyarországon, Budapest, 1988, p. 462-468; Ortvay T., Magyarország egyházi földleírása a XIV. század elején a pápai tizedjegyzékek alapján feltüntetve, I, Budapest, 1891, p. 380 (în continuare Ortvay, Magyarország egyházi). 7 Borovszky S., consideră că întemeierea comitatului Timiş avut loc în timpul regelui Geza al II-lea (1141-1162), Torontál vármegye, Budapest, 1919, p. 343. 8 Comitatului Torontal este atestat începând cu anul 1326, în timp ce arhidiaconatul omonim este menţionat, pentru prima dată, doi ani mai târziu. 9 I. Haţegan, L. Savulov, Banatul Medieval, în AnB (S.N.), V, 1997, p. 190; Prima atestarea a comitatului este atribuită documentului, emis de regele Geza al II-lea, care îl menţionează – printre martori – pe Primogenitus. Pe acesta Szentpétery I. îl consideră preposit de Arad, Regesta Regum Stirpis Arpadianae critic-diplomatica (în continuare Szentpétery, Regesta), I, Budapest, 1923, p. 29-30, nr. 84. În textul latin, publicat de Gy.Fejér, Codex Diplomaticus Hvngariae ecclesiasticvs ac civilis (în continuare CD), II, Budae, 1829, p. 143. este menţionat Primogenitus Varadiensis praepositus care, într-un alt document din acelaşi an este numit Varadiensis Praepositus. 10 Szentpétery, Regesta, p. 34, nr. 102. 11 Wenzel G., Árpádkori Új Okmánytár, I, Pest, 1860, p.69-70 (în continuare AUO); DIR, C, Transilvania sec. XI-XIII, I, p. 6.
13
Caraş şi Cuvin la începutul secolului al XIII-lea12, în timp ce Torontal apare doar în deceniul trei al secolul al XIV-lea13. După cum vedem nu există o ordine în modul de constituire a comitatelor. Pe de altă parte, Gy. Kristó consideră că în sistemul administrativ creat de Ştefan cel Sfânt, existau două unităţi principale: comitatele (vármegyék) şi comitatele de cetăţi (várispánságok). Cele două unităţi administrative sunt sinonime până la un punct, fapt pentru care, în documente, nu se face distincţie între ele, ambele fiind numite comitatus14. Comitatul este definit ca o instituţie administrativă caracterizată de un teritoriu bine conturat, condus de la un centru, care era reprezentat de o cetate. Comitatul însemna practic teritoriul şi împrejurimile cetăţii, delimitate de hotare. Indiferent cine era proprietarul terenului aferent cetăţii, teritoriul era înscris în cadrul comitatului respectiv15. Spre deosebire de acesta, comitatele de cetăţi erau instituţii administrative teritoriale caracterizate de o cetate căreia i se atribuiau teritorii, ce puteau fiinţa în mai multe comitate. Practic, comitatele de cetăţi erau definite în special de cetatea în care îşi aveau sediul şi din care gestionau teritoriile aferente. Faţă de comitat acestea sunt considerate instituţii particulare, care administrau pământurile regelui, între care nu exista o unitate teritorială, numitorul comun fiind proprietarul şi delegaţii săi. Sinonimia între cele două instituţii era cetatea în care îşi aveau sediul funcţionarii ambelor unităţi. Diferenţa consta în terenurile aferente, posesiunile cetăţii fiind sub autoritatea comitelui de cetate, în timp ce hotarul cetăţii forma comitatul16. Aceste asemănări şi diferenţe au scos în evidenţă faptul că fiecare comitat avea neapărat un comite de cetate, în schimb existenţa unui comitat de cetate nu însemna funcţionarea unui comitat. De aici rezultă că unitatea de bază era comitatul de cetate, mai ales că numai acesta beneficia de un corp de funcţionari numiţi de rege: comitele (ispán), comitele de curte (udvarispán), castelanul 12
Ibidem, p.19 şi 150-151. Milleker F., Délmagyarország középkori földrajza, Temesvár, 1915, p. 5; Ortvay, Magyarország egyházi, I, p. 383. 14 Kristó Gy., Ardealul, p. 140; Idem, Szent István király, Budapest, 2001, p. 70-75. 15 Kristó Gy., Engel P., Makk F., Korai magyar történeti lexikon (9-14.század), Budapest, 1994, p. 358-359. 16 Kristó Gy., Szent István, p. 74. 13
14
(várnagy), locotenentul (hadnagy) şi, în cazul comitelui de cetăţi de graniţă, comandantul zonei de graniţă (őrnagy)17. Aceste idei nu sunt noi, ele au fost adoptate de istoriografia maghiară de la sfârşitul secolului al XIX-lea18 şi reactualizate în secolul al XX-lea. În această perioadă unul dintre cei mai mari adepţi ai aşa numitei „teorii dualiste” este Gy. Kristó19. Aşa cum observăm, el dezvoltă aceste idei şi atribuie regelui Ştefan cel Sfânt întemeierea unui dublu comitat, dar în acelaşi timp, şi crearea a două instituţii distincte. Dacă funcţionarea comitatului ca instituţie administrativă este o realitate atestată documentar, existenţa comitatului de cetate poate fi contestată. Acesta din urmă nu trebuie interpretat ca o instituţie particulară aflată în slujba coroanei, foarte asemănătoare comitatului administrativ. Mai mult, aşa numitul comitat de cetate eclipsează existenţa unei instituţii politice atestată de cele mai timpurii izvoare. Astfel, în locul instituţiei particulare20 promovate de Kristó, trebuie să identificăm cetatea ca centru de putere. Din acest punct de vedere cele două pârghii politico-administrative cu ajutorul cărora a fost guvernat regatul Ungariei, au fost comitatul şi cetatea. Ne putem pune întrebarea, dacă pe baza acestor deziderate putem observa caracterul comitatelor bănăţene? Sau momentul apariţei şi evoluţiei lor în secolele XI-XII? Potrivit izvorului hagiografic, primul comitat bănăţean trebuie să fie cel întemeiat de Ştefan cel Sfânt, imediat după înfrângerea lui Achtum în jurul anului 1028. Despre întinderea sa acelaşi izvor ne informează, indirect, că ar fi cuprins toată stăpânirea urmaşului lui Glad21, însă despre existenţa sau înfiinţarea unor alte comitate pe acest teritoriu nu mai menţionează nimic. Sigura informaţie adusă de aceeaşi sursă, referitoare la organizarea administrativă, este menţionarea 17
Idem, Ardealul, p. 140. Botka T., A vármegyék első alakulásáról és őskori szervezetéről I-VI, în Sz., 1870-1872, p. 500-501, 513-518, 521-522; 297-309; Balássy F., Viszhang Botka Tivadar „Tájékozására”, a vármegyék alakulása kérdéseében, în Sz., 1873, p.88-93; Pesty F., A Magyarországi várispánsaágok története különösen a XIII. században, Budapest, 1882, 117-131; Ortvay, Magyarország egyházi, I, p. 122; Idem, Pozsony város története, I, Pozsony, 1892, 90-91. 19 Kristo Gy., Ardealul, p. 140; Idem, Szent István, p. 70-75. 20 comitatul de cetate (várispánság). 21 Vita Sancti Gerardi, în Scriptores Rerum Hungaricarum (în continuare SRH), ed. Szentpétery I, II, p. 491-493. 18
15
unor comites, que constituerant rex22. S-a spus despre aceşti comites că ar fi delegaţii regali din comitatele bănăţene, iar prezenţa lor ar fi mărturie pentru existenţa mai multor comitate pe teritoriul episcopiei de Cenad23. Fără argumente concrete acestă teorie rămâne la nivelul unei ipoteze. În istoriografia românească se acceptă ideea potrivit căreia cucerirea maghiară s-a desfăşurat, în zona bănăţeană, de la vest spre est, într-un ritm destul de lent, fapt ce nu poate certifica formarea comitatelor în perioade aşa de timpurii, mai ales că ele sunt menţionate de documente începând cu a doua jumătate a secolului al XII-lea, iar autoritatea centrală şi-a făcut simţită prezenţa în special în partea vestică a provinciei, în zona de câmpie24. Apariţia şi organizarea comitatelor a fost un proces complex, desfăşurat pe o perioadă mai lungă de timp şi determinat de evoluţia internă a regatului raportată la problemele externe. După cum menţionam, este greu de crezut că regele întemeietor ar fi realizat împărţirea administrativă a teritoriului bănăţean. Mai verosimil este să-i considerăm pe comiţii amintiţi de Legenda major, comiţi de cetăţi care aveau rolul de a gestiona proprietăţile coroanei. Sediul lor trebuie căutat în cetăţile cucerite de la autohtoni, amintite de izvoarele: Keve, Horom, Orşova, Morisena25 sau mărturiile arheologice26. Acest lucru conduce la o teorie mai veche, actuală şi astăzi, potrivit căreia în vremea regelui Ştefan cel Sfânt au existat comitate mari27 care, în perioadele ulterioare, s-au fragmentat dând naştere unor comitate mai mici28. Un asemenea comitat a funcţionat în zona bănăţeană, mai ales pe teritoriul de câmpie. După cum ştim, la conducerea sa a fost instalat ChanadinusCsanád, dar fără îndoială în subordinea sa se aflau o serie de comiţi de cetăţi, 22
Ibidem, p. 494. Szentkláray, Krassó, p. 118. 24 I. Haţegan, L. Savulov, op. cit., p. 190-191. 25 Şt. Matei, Fortificaţiile de pe teritoriul Banatului în lumina izvoarelor scrise, în Banatica, 5, 1979, p. 255-257. 26 I. A. Pop, Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Cluj-Napoca, 1996, p. 120; E. Glück, Contribuţii cu privire la istoria părţilor arădene în epoca ducatului lui Ahtum, în Ziridava, VI, 1976, p. 97 şi 100. 27 Acestă situaţie poate explica terminologia întâlnită în textele documentelor, folosită pentru desemnează comitatele: provincia, terrytorium, parochia, partibus. 28 Kristó Gy., Szent István, p. 72-73; Idem, Tájszemlélet és térszervezés a középkori Magyarországon, Szeged, 2003, p. 68-71; Idem, A vármegyék kialakulása Magyarországon, Budapest, 1988, p. 459-460. 23
16
care întregeau aparatul administrativ. Regele, din experienţa anterioară, a încercat probabil să limiteze autoritatea unui asemenea comite prin secondarea sa de către funcţionari cu autoritate asemănătoare. La începutul secolului al XI-lea stâlpii stăpânirii ungare erau cetăţile din pământ, ocupate de reprezentanţii coroanei. Potrivit opiniei generale autoritatea coroanei s-a realizat mai repede şi mai concret în zona de câmpie a Banatului, în timp ce în zona de dealuri ocupaţia s-a produs mai lent29. În această ordine de idei putem considera că avansarea stăpânirii maghiare a urmărit patru direcţii: 1. linia Mureşului de la vest la est; 2. cursul Tisei; 3. partea centrală, în special câmpia Timişului pe direcţia nord–sud-est; 4. linia Dunării de la vest spre est, pe care se va înregistra maxima înaintare. Înaintarea cuceritorilor s-a derulat mai rapid şi eficient pe cursul Mureşului şi al Tisei. Chiar unul dintre motivele războiului împotriva ducelui Achtum fusese stăpânirea cursului inferior al râului Mureş. Odată cu instalarea lui Chanadinus-Csanád în cetatea Morisenei, regalitatea a încercat să securizeze cursul inferior până în zona munţilor Metaliferi, pentru transportul sării. Cele mai importante puncte trebuie să fi fost Morisena şi Arad, cetăţi din care puteau fi supravegheate şi teritoriile din jur, în special munţii Zarand, unde exista via reginei Gizela, în timp ce zona păduroasă aparţinea regelui. Aceste proprietăţi sunt atestate de toponime ca Asszony şi Udvari30. Odată constituită proprietatea privată – în acest caz a regelui, dar şi a urmaşilor lui Achtum31 – urmează, în legătură directă, întemeierea unităţilor administrative. Conform Legendei, întemeierea comitatului are loc imediat cu instalarea lui Chanadinus-Csanád în cetatea Morisenei, ca demnitar al coroanei32. Dar, în situaţia dată nu putem vorbi decât de un singur comitat pentru întregul teritoriu bănăţean, denumit după primul comite, a cărui întindere spre est este greu de stabilit. Desigur această formă instituţională nu este sinonimă cu cele din secolul al XII-lea, ci prelungeşte, doar din punct de vedere administrativ, vechiul model de conducere, dar în acelaşi timp face trecerea spre introducerea instituţiilor de tip apusean, prin apariţia comiţilor şi a centrelor de putere. Perpetuarea vechilor instituţii trebuie căutată în supravieţuirea cnezatelor şi a proprietăţilor deţinute de autohtoni, aşa cum rezultă din realităţile furnizate 29
I. Haţegan, L. Savulov, op. cit., p. 190. Györffy Gy., Árpád-kori Magyarország történeti földrajza, Budapest, 1963, p. 164-166. 31 Karácsonyi J., Magyar nemzetségek a XIV. század közepéig, I, Budapest, 1900, p. 91-92. 32 Borovszky J., Csanád vármegye története 1715-ig, I, Budapest, 1896, p. 15. 30
17
de documentele din secolele ulterioare33. Peste acestea se suprapune autoritatea centrală, care pare a recunoaşte vechea proprietate, însă încearcă să o minimalizeze şi să îi substituie noile instituţii. Despre durata funcţionării comitatului condus de Chanadinus-Csanád, izvoarele nu menţionează nimic, dar fără îndoială existenţa sa se leagă de cea a titularului său. Nici despre soarta ulterioară a comitelui nu se aminteşte nimic în cronicile vremii, dar credem că el a supravieţuit regelui Ştefan cel Sfânt. Probabil ieşirea sa de pe scena istoriei trebuie să se fi petrecut la cumpăna secolului al XI-lea sau în a doua sa parte. Acest deziderat îl putem atribui, cu o marjă de eroare, faptului că după moartea regelui Ştefan cel Sfânt, în contextul tulburărilor şi al luptelor pentru coroană, nu există menţiuni cu privirea la vreo destabilizare a situaţiei din zona Mureşului Inferior, izvoarele păstrând tăcerea cu privire la întreagul teritoriu. Pentru a urmări evoluţia ulterioară a comitatului condus de ChanadinusCsanád, trebuie surprins modul său de funcţionare. În acest sens informaţiile sunt nule, dar prin analogie cu modul de funcţionare al regatului nou creat, se poate considera că şi pe teritoriul bănăţean coroana ungară era reprezentată de centre de putere sau cetăţi şi fortificaţii. Despre funcţionarea acestora există mărturii arheologice şi scrise. Prin cucerire, cele vechi au intrat în stăpânirea maghiarilor care, pentru a-şi consolida autoritatea, au mai construit altele noi34. Acest lucru se datora imposibilităţii ca întregul teritoriu dintre Mureş şi Dunăre să fie gestionat doar din Morisena. În toate cetăţile ocupate au fost instalate garnizoane, cu rolul de a proteja şi administra proprietatea regală. Desigur, la nivelul secolului al XI-lea, centrul de conducere rămânea cetatea de pe Mureş, însă unele cetăţi dobândesc atribuţii administrative legate de pământul şi proprietatea coroanei, fără a deveni identităţi administrative oficiale. Intrarea întregului teritoriu în patrimoniul coroanei avea ca urmare gestionarea sa de către un comite, identificat cu Chanadinus-Csanád, în subordinea căruia se aflau toţi comandanţii cetăţilor şi garnizoanelor. Probabil aceştia apar în textul izvorului hagiografic sub denumirea de comites35, dar
33
Karácsonyi, Magyar nemzetségek, p. 91-94. Ferenczi G., Ferenczi I., Régi várak, új írások. Régészet és rovásrás, 2006, p. 10-15, 32, 35-41, 47-55; Bóna I., Az Árpádok korai várairól. 11-12.századi ispáni várak és határvárak, Debrecen, 1995, p. 16-19. 35 Vita Sancti Gerardi, în SRH, II, p. 491-493. 34
18
numirea lor de către rege36 ridică multe semne de întrebare. Dacă într-adevăr Ştefan cel Sfânt este cel responsabil de instalarea lor la conducerea cetăţilor, acest lucru se datora intenţiei de limitare a autorităţii comitelui şi de evitare a unor situaţii conflictuale anterioare. Realităţile s-au schimbat în partea a doua a secolului al XI-lea, după moartea lui Chanadinus-Csanád, când în scenă intră comandanţii cetăţilor. Autoritatea lor în întreaga regiune trebuie regândită sub aspect teritorial şi politic dar, în lipsa surselor, un asemenea deziderat pare imposibil. Divizarea comitatului iniţial nu s-a produs la un moment dat, ci s-a desfăşurat de-a lungul unui interval de timp, delimitat de sfârşitul primei părţi a secolului al XI-lea şi cumpăna secolului al XII-lea. Întregul proces debutează odată cu transformarea cetăţilor în centre de putere teritorială, cu atribuţii politice şi administrative asupra unei părţi a proprietăţii regale, care începe să fie delimitată din punct de vedere jurisdicţional. 1. Cursul Mureşului Inferior. Mizând pe ipoteza că autoritatea maghiară era mai puternică pe linia Mureşului, putem aprecia că procesul de fragmentare a comitatului iniţial a început în acest loc, odată cu apariţia comitatului Arad, organism administrativ ce îşi datorează dezvoltarea cetăţii omonime. Primele informaţii despre existenţa comitatului sunt aduse începând cu a doua jumătate a secolului al XII-lea37, dar despre existenţa cetăţii există mărturii mai timpurii. Cercetările efecutate la cetatea Arad-Vladimirescu nu surprind o întrerupere a funcţionării sale spre sfârşitul secolului al XI-lea38, ci demonstrează, mai degrabă, o locuire continuă. Pe de altă parte există mărturia izvoarelor scrise. Într-un articol mai recent E. Glück propunea o datare mai timpurie a cetăţii. Bazându-se pe menţionarea toponimului Arasianus într-o versiunea a Legendei mari a Sfântului Gerard reprodusă de Arnoldus Wion (1597), considera că această denumire identifică o locaţie din zona Aradului39. Din informaţie ar rezulta indirect existenţa unei aşezări sau fortificaţii ce purta denumirea de Arad şi care poate fi datată începând cu ultimii ani de existenţă a ducatului lui Ahtum40. În lipsa altor dovezi, 36
que constituerant rex. I. Haţegan, L. Savulov, op. cit., p. 190. 38 M. Barbu, M. Zobra, Cercetările arheologice de la Arad-Vladimirescu, în MCA, XIII, Oradea, 1979, p. 292-296. 39 E. Glück, Contribuţii cu privire la originea toponimului „Arad”, în Ziridava, XXII, 2000, p. 45. 40 Ibidem. 37
19
această idee a istoricului arădean nu poate fi susţinută. În schimb documentele oficiale atestă cetatea începând cu anul 113141, tot atunci când a avut loc dieta42 unde au fost asasinaţi nobilii responsabili de orbirea regelui Bela al II-lea, dietă amintită de Cronica pictată de la Viena şi cronica lui Thuroczi43. Documentul din 1131 este o întărire a donaţiei lui Andrei, prepozit de Veszprem, către biserica Sancti Martini in Vrod, de către regele Bela II şi regina Elena44. Actul menţiona intrarea în posesia bisericii a satelor Besen, Karadi şi Rad, la care se adăugau 35 de libertini, trei vii şi şase viticultori45. Cetatea de pământ este amintită prima dată în 1177, moment în care existenţa unităţii administrative nu poate fi tăgăduită46. Atestarea cetăţii poate fi analoagă existenţei comitatului, însă lipsa dovezilor lasă deschisă orice discuţie, mai ales că acesta din urmă apare menţionat de actele oficiale odată cu anul 121447, atunci când este menţionat primul său comite. Dar documentul acesta este considerat fals48. Importanţa pe care o capătă cetatea în secolele XI-XII se datorează poziţiei sale strategice. Aflat în apropiere de Morisena, Aradul era un punct nevralgic pe drumul sării, ce venea din Transilvania şi se descărca la Segedin. Acest lucru reiese din documentele de mai tărziu. Prima menţiune a transportului sării pe cursul Mureşului apare într-un document din 113849, iar într-un privilegiu acordat în 1183 mănăstirii Bistra se vorbeşte despre dreptul acesteia de a depozita sarea obţinută din vamă la Arad sau Seghedin50. Pe aceste baze putem aprecia fiinţarea cetăţii Arad cu mult înaintea menţionării sale în documente. Dacă stăpânirea liniei Mureşului fusese unul dintre dezideratele esenţiale urmărite de regele Ştefan cel Sfânt, este neîndoielnic că cetatea a fost cucerită sau construită încă din această perioadă. 41
G. Kovach, Documente referitoare la începuturile Aradului, în Ziridava, VI, 1976, p. 118, 124. 42 Există unele supoziţii, în istoriografia maghiară, care identifică locul de desfăşurare al dietei numit Arad, cu o aşezare de lângă Strigoniu. 43 Chronicon Pictum Vindobonense LXIX, în Popa-Lisseanu, Documente privind istoria românilor, XI, 1937, p. 210-211. 44 G. Kovach, op. cit., p. 124, nota 48. 45 Ibidem. 46 Kristó Gy., A vármegyék kialakulása, p. 462. 47 Şt. Pascu, Voievodatul Transilvaniei, IV, Cluj-Napoca, 1988, p. 119; CD, III, 1, p. 163. 48 Kristó Gy., A vármegyék kialakulása, p. 62. 49 Dl. 2635. 50 Dl. 25.
20
Nu acelaşi lucru se poate afirma despre comitatul Arad, a cărui constituire a fost ulterioară. Un document emis de regele Ludovic I în anul 1347 pune în discuţie existenţa comitatului încă din secolul al XI-lea51. Actul oficial aminteşte o danie a Sfântului Ludovic şi a principelui Lampert către prepozitul de la Titel, în care erau cuprinse satele: Ivanhaza, Vadkert, Szodi, Gyaru, Zăbrani maghiar şi slovac aflate în comitatus Orod52. Gy. Györffy consideră că dania s-a făcut cândva între 1080-1090, perioadă când exista şi comitatul53. Dacă despre cele şase sate menţionate se poate afirma că existau în vremea Sfântului Ladislau, în privinţa comitatului apar semne de întrebare. Formularea textului demonstrează că documentul nu mai reproduce integral cuprinsul actului emis în secolul al XI-lea, ci doar îl foloseşte ca mărturie. Menţiunea in tenore privilegii sanctissimorum regis Ladislai este relevantă în acest sens. În această ordine de idei, considerăm că afirmaţia vocatas in Comitatu Orod nu a fost citată din vechiul document, ci corespunde realităţilor secolului al XIVlea. Astfel, această adăugire a fost folosită conform uzuanţelor vremii, pentru identificarea localităţilor. Dar, nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca poziţionarea satelor în comitatul Arad să fi existat şi în dania emisă de Sfântul Ladislau, mai ales că în continuarea frazei putem citii: iuxta fluvium Morus habitas. Desigur, această adăugire este irelevantă pentru simplul fapt că Mureşul străbate Transilvania, însă putem observa o poziţionare cât mai exactă a localităţilor. Nu ştim dacă acelaşi lucru a fost făcut în cazul vechiului document sau dacă el a fost folosit ca sursă de redactare, însă este neîndoielnic că şi în cuprinsul său trebuie să fi existat o poziţionare a aşezărilor. Chiar dacă nu se poate realiza o soluţionare satisfăcătoare pentru problemele ridicate, documentul emis de Ludovic I lasă deschisă posibilitatea – cu un procentaj de veridicitate mai redus – datării comitatului Arad încă din vremea regelui Ladislau cel Sfânt. 2. Cursul Tisei Inferioare. Pe cursul Tisei, maghiarii s-au statornicit mai timpuriu şi mai concentrat. De la gura de vărsare a Mureşului până la vărsarea râului Aranca şi la sud de acesta, pe teritoriul viitorului comitat Torontal, 51
Dl. 87218. Ibidem: quasdam possessiones sive villass dicte ecclesie Tytulensiss, videlicet Zeudy, Zabraan Magyar, Tothzabraan, Gyarru, Iuanhaza et Vadkerth vocatas in Comitatu Orodiensis iuxta flvium Morus habitas, in tenore privilegi sanctissimorum regis Ladislaui et ducis Lamperty contentas. Regest în varianta electronică la adresa http://mol.arcanum.hu/dldf. 53 Györffy Gy., Az Árpád-kori, 1963, p. 177-188. 52
21
prezenţa noilor veniţi s-a făcut simţită constant după înfrângerea lui Glad. Aşa cum susţin izvoarele, în această zonă căpetenia Boyta a primit din partea ducelui Arpad posesiunea Torhus care, în linii mari, cuprindea câmpia dintre Taras, Becicherecul Mare, Beodra şi Bárdány54. Toponimul de origine maghiară este pus pe seama unui fiu sau căpetenie a lui Arpad55. În timpul regelui Ştefan cel Sfânt cursul inferior al Tisei reprezenta linia de începere a ofensivei împotriva ducatului lui Achtum şi, totodată, zona în care stăpânirea maghiară se instalează cel mai rapid. Înfrângerea acestuia din urmă determină repartizarea proprietăţilor învingătorilor. La întemeierea primului comitat, în secolul al XI-lea, o mare parte a teritoriului a intrat în patrimoniul coroanei, în timp ce un procent mai redus a devenit proprietate privată. Despre aceste lucruri ne informează documentele din secolul al XIII-lea şi următorul, care atestă existenţa familiilor nobiliare, proprietare de pământ56. În rândul acestora se numără mai ales descendenţii lui Achtum şi Chanadinus-Csanád. Dacă urmaşii lui Achtum mai posedau, la începutul secolului al XIV-lea, trei sate în comitatul Cenad, aflate în apropierea hotarelor comitatului Arad57, cei din neamul Cenad beneficiau de proprietăţi la vest de cetatea Morisenei, mai ales în apropierea Tisei. În aceeaşi zonă sunt identificate posesiuni ale cetăţii de pe Mureş58. Dar proprietăţi importante ale descendenţilor lui Chanadinus-Csanád sunt atestate de documente, pentru secolul al XIII-lea, şi la sud de Aranca, în nordul comitatului Cuvin59, porţiune unde în secolul al XIV-lea va fi constituit comitatul Torontal. Tocmai cauza întemeierii acestui comitat, şi anume concentrarea bisericilor şi a comunităţilor catolice în nord-vestul comitatului Cuvin, ce a determinat întemeierea arhidiaconatului de Torontal60, demonstrează încetăţenirea timpurie a stăpânirii maghiare pe malul stâng al Tisei. După cum observăm, de la gura de vărsare a Mureşului până în apropiere de Becicherec au dominat proprietatea privată şi domeniile cetăţii Morisena. În 54
Borovszky, Torontál, p. 340. Györffy Gy., Az Árpád-kori, 1987, p. 308. 56 Idem, Az Árpád-kori, 1963, p. 837-839. 57 Anjou-kori oklevéltár, IV, 155-158, p.65; Gy.Györffy, Az Árpád-kori, 1963, p. 869, 872873. 58 Györffy Gy., Az Árpád-kori, 1963, p. 837-839. 59 Idem, Az Árpád-kori, 1987, p. 311. 60 Ibidem, p. 312. 55
22
aceeaşi zonă sunt concentrate parohiile capabile să plătească zeciuiala, datorită faptului că o mare parte a comitatului Cuvin este dominată de ortodoxie. Aceste realităţi demonstrează înrădăcinarea elementelor şi instituţiilor maghiare în această parte a Banatului medieval care, fiind în vecinătatea regatului, a intrat mult mai repede în sfera sa de dominaţie. 3. Câmpia Timişului. În partea centrală a teritoriului pătrunderea maghiarilor, orientată spre cursurile râurilor Timiş şi Bega, a fost facilitată de relieful de câmpie. Cu toate acestea nu sunt amintite de documente cetăţi sau fortificaţii în perioada secolului al XI-lea. Doar unii cercetători identifică toponimul menţionat de Anonymus sub numele de Vadul Nisipurilor61, datorită citirii greşite a textului, cu o cetate62. Cu toate că s-a încercat o datare timpurie, în intervalul 1030-1040, a unui centru de putere din zona Timişului, doar pe logica conform căreia arhidiaconatele menţionate de Legenda major au ca echivalente laice comitatele63, nu există mărturii concrete în acest sens. Despre cetatea Timişoarei avem informaţii doar de la mijlocul secolului al XII-lea, din mărturiile geografului arab Idrisi, care localizează aşezarea la sud de Tisa64. Acesta nu menţionează dacă era o cetate de pământ întărită cu şanţuri sau ziduri de apărare. Apariţia cetăţii Timişoara în textele documentelor este târzie faţă de atestarea primului comite de Timiş. Un act oficial, emis de Andrei al II-lea (1205-1235) în anul 1212 pentru înnobilarea comitelui Sebus, ce s-a distins printre slujitorii fideli ai coroanei, enumeră moşiile concedate acestuia, aflate în comitate diferite. Printre acestea se numără proprietatea Gyad (Gad), întinsă de patru pluguri, pe care regele o scoate de sub autoritatea cetăţii Timiş şi o dăruieşte comitelui65. Este prima menţionare, în documentele oficiale, a cetăţii Timişoara, dar existenţa ei trebuie să fi fost mult mai timpurie.
61
Anonymus, cap. XLIV. Adrian Bejan, Evoluţia societăţii postromane şi româneşti din Banat în secolele III/IVXIV. Reper evolutive fundamentale, în SIB, XVI, 1993, p. 139. 63 Szentkláray J., Temesvár sz. kir. város története a vár keletkezéséről 1850-ig, p. 1-2. 64 Petrovics I., A középkori Temesvár. Fejezetek a Bega-parti város 1552 előtti történetéből, Szeged, 2008, p. 31. 65 Ortvay T. (ed.), Pesty F., Oklevelek Temesvármegye és Temesvárváros történetéhez, IV, Pozsony, 1896, p. 1-2; DIR, C, XI-XIII, I, p. 155. 62
23
Spre deosebire, comitatul Timiş este menţionat pentru prima oară întrun act al regelui Bela al III-lea, emis în anul 117766, prin care întărea testamentul lui Caba cu privire la bunurile lăsate mănăstirii Sf. Martin din Pannonhalma. În lista demnitarilor care au asistat la întărirea acestui testament se numără Pancracius comes Temissiensis67. Fără îndoială centrul de putere al comitelui Pancracius trebuia să fie localizat într-o cetate, cel mai probabil Timişoara, a cărui teritoriu administrativ era comitatul Timiş. Însă conform organizării administrative din regat, cetăţile erau mai timpurii decât comitatele. Istoriografia românească a încetăţenit ideea conform căreia comitatul Timiş s-a format independent de vechiul comitat condus de Cenad, în a doua parte a secolului al XII-lea, şi ar fi cuprins un teritoriu important, din care ulterior s-au desprins comitatele Cuvin şi Caraş68. Însă acest lucru intră oarecum în contradicţie cu ipoteza ce susţine pătrunderea etapizată a stăpânirea maghiare din punct de vedere teritorial în Banatul medieval. Chiar dacă în această zonă s-au produs unele perturbări provocate de invazii şi conflicte armate, stăpânirea maghiară nu a fost înlăturată, ci slăbită. Un exemplu concret au fost tulburările create de luptele împotriva invaziei cumanilor. La sfârşitul secolului al XI-lea aceştia au pătruns pe teritoriul bănăţean, pe care au început să-l stăpânească, până la gurile Timişului şi Caraşului. Cumanii şi-au stabilit punctul central între Timiş şi Pogăniş, dar intervenţia energică a regelui Ladislau cel Sfânt i-a adus sub stăpânire maghiară. Însă pacificarea zonei a fost zădărnicită de o a doua pătrundere, prin respingerea căreia ameninţarea cumană a fost înlăturată. Respingerea acestor atacuri concomitente a fost realizată de acelaşi rege înainte de începutul secolului al XII-lea, fapt pentru care s-a susţinut că liniştea şi dezvoltarea regiunii a fost asigurată pentru câteva decenii69. În linii mari, direcţia de pătrundere a maghiarilor la sud de Mureş a urmat două sensuri: de la nord spre sud şi de la vest spre est. Pe de altă parte este lipsit de temei să considerăm că populaţia autohtonă sau conducătorii locali se aflau, începând cu secolul al XI-lea, într-o stare de 66
Wenzel G. data documentul între 1173-1175, AUO, I, p. 69-70. DIR, C, XI-XIII, I, p. 6. 68 Vasile V. Muntean, Contribuţii la istoria Bantului, Timişoara, 1990, p. 77; Şt. Pascu, Voievodatul, IV, p. 116 69 Szentkláray J., Temes vármegye története. A legrégibb kortól az 1867 évi alkotmányos kiegyezésig, 1912, p. 261-261 (în continuare Szentkláray, Temes vármegye). 67
24
independenţă faţă de regat, excepţie facând doar stăpânirea cumanilor, însă pentru un timp scurt. Numirea lui Chanadinus-Csanád la conducerea comitatului a reprezentat trecerea spre penultima etapă a cuceririi maghiare, care se va încheia odată cu întemeierea banatului de Severin. Astfel, este neîndoielnic că autoritatea regală s-a instalat între Mureşul Inferior şi Dunăre din vremea lui Ştefan cel Sfânt, dar modul în care şi-a făcut simţită prezenţa a alternat în funcţie de contextul politic extern. În această ordine de idei considerăm apariţia comitatului Timiş odată cu întărirea centrului său de putere, din punct de vedere administrativ şi lărgirea atribuţiilor sale asupra unor teritorii mai întinse, fapt ce a dus la desprinderea de comitatul iniţial. Acest lucru este susţinut de experienţele invaziilor cumane, care au determinat întărirea stăpânirii în zonă şi evitarea altor precedente prin consolidarea fortificaţiilor şi cetăţilor de pământ şi lemn. O asemenea fortificaţie, care a devenit centru de putere, trebuie să o identificăm în cetatea înconjurată de râul Timiş, ce avea să administreze tocmai teritoriul în care cumanii şi-au stabilit centrul de acţiuni. Pe baza acestor premise putem afirma că întemeierea comitatului s-a produs în intervalul dintre sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul celui următor, chiar dacă o mare parte dintre cercetători consideră că a avut loc în prima parte a secolului al XII-lea70. Desigur, documentele păstrează tăcerea în această direcţie, însă este neîndoielnic că întemeierea comitatului este mai timpurie decât apariţia sa în actele oficiale, care nu îl privesc direct, ci menţionează alte teritorii. 4. Cursul Dunării, dintre gurile de vărsare ale Tisei şi Cernei. Pe linia Dunării triburile maghiare şi-au început pătrunderea în vremea ducelui Glad pe care, aşa cum menţionează Anonymus, după ce l-au învins pe râul Timiş, l-au asediat în cetatea Cuvin. Nevoit să se predea, Glad a facilitat înaintarea invadatorilor până la Urscia, unde au zăbovit timp de o lună71. Mai mult, Constantin Porfirogenetul afirma, pe la 950, că teritoriul aflat la nord de Dunărea Inferioară, unde curg râurile Mureş, Bega şi Timiş72, aparţinea Ungariei. Cu toate acestea, evenimentele ulterioare au demonstrat necesitatea recuceririi zonei. 70
Kristó Gy., A vármegyék kialakulása., p. 464. Anonymus, Gesta Hungarorum, cap. XLIV, în SRH, I, p. 88-92. 72 De administrando imperio, cap. XL., în A Honfoflalás korának írott forrásai, redactor Kristó Gy., Szeged, 1995, p. 130. 71
25
La începutul secolului al XI-lea regele Ştefan cel Sfânt era hotărât să desfiinţeze formaţiunea politică condusă de Achtum şi să alipească teritoriul acestuia tânărului stat maghiar. Rezultatul acestui deziderat a fost constituirea unui comitat întins de la Mureş până la Dunăre şi condus de la Morisena de către comitele Chanadinus-Csanád73. 4a. Comitatul Cuvin. Chiar dacă unii cercetătorii maghiari îl consideră ca întemeietor al comitatului Cuvin pe Ştefan cel Sfânt74, lipsa dovezilor scrise face vulnerabilă această premisă mai ales că documentele oficiale amintesc comitatul începând cu secolul al XIII-lea. Apariţia comitatului Cuvin trebuie coroborată cu dezvoltarea cetăţii omonime, a cărei atestare precede existenţa comitatului cu aproape trei secole. Menţionată de Anonymus ca loc de refugiu al ducele Glad, cetatea a fost considerată sediul formaţiunii prestatale. Asediului la care a fost supusă nu a determinat distrugerea sa, rămânând mai departe sub autoritatea lui Glad, care probabil a lăsat-o moştenire urmaşului său. Mai mult, unii autori consideră că cetatea a rezistat şi migraţiilor barbare din secolele V-VIII, construirea ei fiind atribuită împăratului Constantin cel Mare. Astfel, cetatea Cuvin ar fi identică cu castrul Constantia, amintit de Notitia Dignitatum75. În timpul conflictului dintre Achtum şi Ştefan cel Sfânt nu se mai fac referiri la fortificaţie, însă există unele mărturii despre existenţa sa în a doua parte a secolului al XI-lea76. Cronica compusă în secolul al XIV-lea aminteşte de urbs Keue în legătură cu evenimentele din anul 107277. În baza acestei dovezi istoricul Kristó considera că întemeierea comitatului Cuvin a avut loc în partea a doua a secolului al XI-lea. Astfel, acesta a fost primul comitat care s-a desprins din marele comitat Cenad, după care au urmat Arad, Timiş şi Caraş78. Alte informaţii amintesc cetatea în secolul al XII-lea, dintre acestea demnă de menţionat este cea adusă de geograful arab Idrisi, care vorbeşte de oraşul înfloritor Kāuin, care beneficia de pieţe şi meşteşugari. Potrivit cronicarului arab, Cuvin era aşezat la Dunăre, la patru zile de mers pe jos distanţă 73
Vita Sancti Gerardi, în SRH, II, p. 491-493. Györffy Gy., Az Árpád-kori,1987, p. 308; Szentkláray, Krassó, p. 114-116. 75 Bóna I., Az Árpádok korai várairól, p. 23. 76 Györffy Gy., Az Árpád-kori,1987, p. 317. 77 Scriptores Rerum Hungaricarum, ed. Szentpétery I., I, p. 377. 78 Kristó Gy., A vármegyék kialakulása, p. 465. 74
26
faţă de Cenad79. Dovezile despre funcţionrea cetăţii se înmulţesc în secolul următor, atunci când este poziţionată lângă Dunăre şi reprezenta un punct de graniţă care separa regatul de Bulgaria80. Acest lucru este întărit şi de evenimentul în care a fost implicat legatul papal, cardinalul Leon, la începutul secolului al XIII-lea. La întoarcerea din Bulgaria, legatul a fost reţinut de comitele castrului Cuvin şi păzit de 300 de soldaţi deoarece regele Emeric i-a interzis, din motive politice, trecerea prin Ungaria81. În schimb, despre existenţa comitatului Cuvin mărturiile sunt mai târzii şi mai puţine. O primă informaţie ce poate fi luată în discuţie este cea legată de aşezarea Begej menţionată într-un document datat în vremea Sfântului Ladislau (1077-1095). Documentul a fost pierdut, însă textul său a fost inserat în diploma emisă de Sfântul Ştefan la 101582. Cuprinsul acestuia se referă la hotarele proprietăţii Begej oferite abaţiei de la Pécsvárad, fără a se menţiona apartenenţa sa la vreun comitat83. Chiar dacă aşezarea Begej va fi localizată în comitatul Cuvin, în secolele ulterioare textul documentului în cauză nu demonstrează posibilitatea ca la sfârşitul secolului al XI-lea să fi existat acest comitat. În perioada secolului al XII-lea nu se face nicio menţiune cu privire la existenţa comitatului, singurele referinţe aflându-se într-un document care aminteşte alte posesiuni ale abaţiei de la Pécsvárad84. Actul, emis la 1193, prin care regina Eufrosina acorda, în localitatea Halaz, o serie de proprietăţi cruciaţilor de la Székesfehérvár, aminteşte pădurea Culpen, aflată în posesia călugărilor benedictini85. Nu se face nicio referire la existenţa comitatului Cuvin, care este menţionat, în actele oficiale, abia din 1208, an în care este datat documentul în cuprinsul căruia îl găsim pe Nicolaus curiali comite Keweiensem86.
79
K. Miller, Arabische Welt-und Länderkarten. Die kleine Idrisikarte vom jahr 1192 n. Chr., I/3, Stuttgart, 1926, p. 77; Elter I., Magyarország Idrîsî földrajzi művében (1154), în AUSz-Historia, LXXXII, 1985, p. 59-61. 80 Ad regni terminum, pervenit ad castrum qoud vocatur Keve, ubi solo Danubio mediante regnum Ungarie a Bulgarorum prov. separatur, Györffy Gy., Az Árpád-kori, 1987, p. 317. 81 CD, II, p. 433-434. 82 Györffy Gy., Az Árpád-kori, 1987, p. 315. 83 Ibidem. 84 Dl. 27. 85 Ibidem. 86 Dl. 47.
27
După cum se poate observa acest Nicolae deţine funcţia de curialis comes, în legătură cu care Engel Pal atrăgea atenţia că nu trebuie identificată cu cea de comite, ci mai degrabă se referea la locţiitorii acestuia87. În această ordine de idei, Nicolae nu este comite al Cuvinului, ci doar locţiitorul titularului. În lipsa altor informaţii nu putem şti cine era comitele în acest timp. Abia în anul următor documentele vorbesc de Mart-o Keweiensi88. Se poate considera că acest Martin, amintit în documentele ulterioare anului 1209, era titularul comitatului, iar locţiitorul său era Nicolae. În regat era o practică des întălnită ca un comite să aibă în subordine mai multe comitate, pe care le administra cu ajutorul locţiitorilor, numiţi curiali comes89. Însă apariţia comitatului Cuvin este mai timpurie. Acest lucru este demonstrat de un document emis de Ladislau al IV-lea în anul 1272, în cuprinsul căruia a fost inserat textul unui act pierdut, atribuit regelui Emeric, atunci când arhiepiscop de Calocea era Saul90. Printre demnitarii meţionaţi în textul datat la 120191 se numără Achilleo curialis et Kewiensi. Acesta este primul comite cunoscut al Cuvinului şi, totodată, avem confirmarea existenţei mai timpurii a comitatului. Revenind la ideea iniţială, considerăm că atestarea târzie - în actele oficiale - nu poate corespunde momentului întemeierii comitatului, fapt sugerat de exemplele de mai sus, iar pe de altă parte, comitatul Cuvin este menţionat posterior comitatului Caraş. Aceste realităţi demonstrează imposibilitatea de a corela întemeierea comitatelor cu apariţia lor în documente. Având certitudinea că direcţiile cuceririi maghiare au fost nord-sud şi vest-est, putem afirma că apariţia comitatului Cuvin a fost anterioară constituirii comitatului Caraş, sau cel puţin analoagă. De asemenea, este exclusă orice jurisdicţie a comitatului Timiş asupra teritoriilor de lângă Dunăre, de la gura Tisei până la cetatea Haram. În această direcţie nu există niciun fel de dovezi. Pe baza acestor premise menţionăm că întemeierea comitatului Cuvin a avut loc în perioada secolului al XII-lea. Spre deosebire de Cenad şi Arad,
87
P. Engel, Regatul Sfântului Ştefan. Istoria Ungariei Medievale 895-1526, Cluj-Napoca, 2006, p. 100. 88 Györffy Gy., Az Árpád-kori, 1987, p. 317. 89 P. Engel, Regatul Sfântului Ştefan, p. 100. 90 Dl. 40. 91 Ibidem.
28
Cuvin a fost proiectat ca un comitat de graniţă, cu rolul de a întâmpina eventualele atacuri pornite din sudul Dunării. Astfel, întemeierea lui s-a datorat întăririi malului stâng al Dunării, în contextul războaielor destul de frecvente în secolul al XII-lea. După cum am putut observa, cetatea Cuvin era funcţională în această perioadă şi, probabil, era organizată ca un castru de graniţă cu scopul de a supraveghea linia dintre gura de vărsare a Timişului şi Caraş. Situaţia se datora relaţiilor tot mai tensionate dintre Ungaria şi Imperiul Bizantin. Animozităţile se declanşează la sfârşitul deceniului trei, atunci când regele Ştefan al II-lea (1116-1131) atacă imperiul datorită faptului că împăratul Ioan al II-lea Comnenul îl adăpostea pe unchiul şi rivalul său la tron, Almoş. Ca răspuns, armatele bizantine pătrund la nord de Dunăre92, în apropiere de Haram, şi înfrâng oştile maghiare pe Caraş. Conflictul se mută în ţinutul Srem şi la sud de Dunăre, însă până la moartea regelui între cele două părţi se încheie pacea93. Pentru două decenii luptele sunt sistate, dar statul maghiar încearcă să-şi creeze un sistem de alianţe împotriva Bizanţului94. Războiul reizbucneşte în 1149, atunci când regele Geza al II-lea (1141-1162) aflat sub tutela banului sârb Belos, acordă sprijin marelui jupan sârb împotriva împăratului Manuel Comnenul. Armatele bizantine îşi fac simţită iarăşi prezenţa la nordul Dunării, unde atacă cetatea Cuvin şi teritoriul de graniţă95. Războiul durează până în 1155, când sârbii, aliaţii regelui, sunt învinşi, iar acesta încheie pace cu imperiul96. Datorită acestor situaţii conflictuale, care începuseră încă din 1141, graniţa sudică a Ungariei a fost întărită şi pregătită pentru atacurile bizantine. În intervalul 1141-1155 cetăţile de la Dunărea Inferioară reprezentau principalul obstacol în faţa armatelor imperiale, realităţi ce presupuneau întărirea şi organizarea lor. Întemeierea comitatului Cuvin sau, cel puţin, a comitatului de cetate a avut loc în această perioadă, mai ales că războiul împotriva Bizanţului fusese premeditat, situaţie ce necesita organizarea graniţei dunărene. Dacă prima etapă a întemeierii comitatului ca unitate administrativă era transformarea cetăţii într-un centru de putere, în a doua parte se realiza 92
Nichita Choniates, în FHDR, III, Bucureşti, 1975, p. 247. Szentkláray J., Temes vármegye, p. 263; S. Borovszky, Torontál, p. 343. 94 P. Engel, op. cit., p. 78-79. 95 Borovszky S., Temes vármegye, Budapest, p. 263. 96 P. Engel, op. cit., p. 78-79. 93
29
delimitarea teritoriului. Nu există dovezi care să certifice lărgirea autorităţii administrative a cetăţii Cuvin asupra unor teritorii ale comitatului Timiş. Pe de altă parte, întemeierea mai timpurie a comitatului Timiş nu a determinat intrarea teritoriile de graniţă sub jurisdicţia sa. Considerăm că zona de graniţă a rămas, la data întemeierii comitatului, sub autoritatea Morisenei şi a cetăţilor de lângă Dunăre fără a presupune, în cazul acestora, întemeierea oficială a organismelor administrative, cu teritorii bine delimitate. Situaţia se precipită în momentul debutului tensiunilor de graniţă, a căror urmare a fost crearea comitatelor limitrofe, a căror sedii se găseau pe Dunăre. Conflictele de la cumpăna secolului al XII-lea au reprezentat motive întemeiate pentru a se lua măsuri în privinţa securizării liniei Dunării, iar autoritatea coroanei avea forţa necesară acestui deziderat, chiar dacă influenţa banului Belos înclina deseori balanţa. Despre acest lucru vorbeşte episcopul Otto de Freising care, însoţind armatele cruciate ce traversau Ungaria, observa că nobilii maghiari sunt supuşi credincioşi ai regelui, evitând cu orice preţ ofensarea acestuia97. În perioada următoare, chiar dacă războaiele maghiaro-bizantine continuă, situaţia se destabilizează în ambele tabere. Dacă în regat, după moarte lui Geza al II-lea, începeau luptele pentru tron, în care se implicau şi bizantinii, imperiul îşi pierde mare putere odată cu moartea lui Manuel Comnenul din 1180. Venirea lui Bela al III-lea la cârma statului, în 1172, determină reîntărirea instituţiei centrale, însă fidelitatea sa faţă de împăratul Manuel aduce normalizarea relaţiilor cu Bizanţul98. Într-un asemenea context istoric, perioada de domnie a regelui Geza al II-lea corespunde acţiunilor de întărire şi organizare a graniţei sudice. Întemeierea comitatului Cuvin reprezenta tocmai aspectul administrativ al organizării militare a graniţei de la gura de vărsare a Tisei până în apropiere de Orşova. 4b. Comitatul Caraş. Aceleaşi realităţi au determinat crearea comitatului Caraş, care, neîndoielnic, este legat de întemeierea comitatului Cuvin. După cum se poate vedea pe hărţile administrative privitoare la secolele XIII-XIV, ambele comitate au un teritoriu redus şi concentrat în jurul centrelor de putere,
97 98
Ibidem. Ibidem, p. 81.
30
care se află pe Dunăre. Aceste realităţi oglindesc caracterul defensiv pe care îl cumulează aceste comitate prevăzute pentru apărarea liniei Dunării. Pe baza materialului numismatic, stăpânirea maghiară este atestată dea lungul Dunării, pe linia cuprinsă între Caraş şi Cerna, încă din perioada secolului al XI-lea. Monedele maghiare timpurii, datate în general între 1077-1100, au fost descoperite la Mehadia, Moldova Veche, Pescari şi Orşova99. Dar dovezile numismatice nu pot verifica organizarea teritoriului şi constituirea comitatelor în această perioadă. Informaţiile despre comitatul Caraş sunt şi mai puţine decât în celelalte cazuri. Urmând unele ipoteze mai vechi, G. Györffy consideră, fără a aduce argumente, că Sfântul Ştefan a întemeiat comitatul de hotar (marchia) cu sediul la Caraşova (Krassó), pe care o identifică cu Haram, afirmând că aceasta din urmă purta numele de Caraşova înainte de ridicarea cetăţii din munţii Aninei100. Se cuvine să facem dinstincţie între cetatea Haram şi Caraşova, care este localizată în apropierea cheilor Caraşului şi despre existenţa căreia aflăm informaţii concrete abia începând cu anul 1323101. Problemele ridicate de identificarea cetăţilor au fost clarificate în studii 102 recente . Astfel, cetatea Haram este cea denumită în literatura maghiară Krassóvár, iar Caraşova apare sub numele de Krassófővár, şi menţiunile referitoare la ea trebuie căutate doar după 1323103. Cu alte cuvinte, documentele anterioare acestui an se referă la cetatea de la Dunăre. Totuşi există unele informaţii ce aduc în discuţie căutarea cetăţii Caraşova, în actele oficiale, înainte de deceniul trei al secolului al XIV-lea. Un document controversat, emis de regele Andrei al II-lea (1205-1235) pe la 1227, care nu s-a mai păstrat, dar al cărui text a fost găsit într-un transumpt deteriorat, eliberat de principele Gabriel Bathory în anul 1611104, aduce în discuţie 99
A. Bejan, Organizarea politico-administrativă a românilor bănăţeni în secolele XI-XII, în SIB, XIV, p. 87. 100 Gy.Györffy, Az Árpád-kori,1987, p. 488-489. 101 Ibidem, p. 489. 102 Oţa L., Oţa S., Cercetările arheologice de la Caraşova-Grad (com. Caraşova, judeţ Caraş-Severin). Campaniile arheologice din 1998, 2000 şi 2001, în MCA (S.N.), IV, 2008, p. 3-4; Idem, Historical and archaeological data regarding the fortress from Caraşova hill Grad, commune Caraşova, Caraş-Severin District, în MN, 18, 2006, p. 3-13. 103 Ibidem. 104 DIR, C, XI-XIII, I, p. 229. Traducerea documentului a urmărit două copii moderne: cea din Fejér, CD, III, 2, p. 483-484 şi G. D. Teutsch, Fr. Firnhaber, Urkundenbuch zur Geschichte
31
posibilitatea ca cetatea Caraşova să fie atestată mai timpuriu. Textul cuprinde: cererea adresată regelui Andrei al II-lea de nobilii din neamul Nopoc-mezte pentru a reînnoi un privilegiu vechi din vremea regelui Coloman (1195-1116), textul acestui privilegiu şi confirmarea monarhului, întărită cu pecetea sa dublă105. În privilegiu se face referire la civitate Crassou106, unde ar fi fost princeps Mesta, care a primit cetatea de la rege107. Aceasta ar fi cea mai timpurie atestare a cetăţii Caraşova şi a primului său comite. Titlul de princeps pe care îl poartă Mesta este echivalent cu cel de comite, fapt certificat de practicile izvoarelor care îi numeau pe comiţi princeps sau dux108. Dar textul privilegiului este confuz şi fragmentar, iar ceea ce vrea să transmită este greu de înţeles, motiv pentru care a fost considerat fals. Doar textul ce provine din actul regelui Andrei al IIlea este considerat veridic109. Pe de altă parte, a fost înaintată ipoteza potrivit căreia cetatea numită Crasson, Crassou sau Kraszon ar fi de fapt Crasna, mai ales că principele Gabriel Bathory a emis transumptul la cererea lui Grigore Hidy, vicecomite de Crasna110. În lipsa altor dovezi, atestarea timpurie a cetăţii Caraşova doar pe baza acestui document este îndoielnică. Privilegiul confuz şi textul preluat dintr-un transumpt deteriorat, emis în secolul al XVII-lea, ridică multe semne de întrebare cu privire la existenţa cetăţii la sfârşitul secolului al XI-lea. Dar cetatea de lângă Dunăre, Haram, este menţionată încă de Anonymus, care o identifica cu punctul cel mai sudic al formaţiunii politice conduse de Glad111. În perioada secolului al XI-lea nu se face nicio referire la existenţa cetăţii, care este amintită în secolul următor cu ocazia conflictului dintre Ştefan al II-lea şi Ioan Comnenul. Autorul Cronicii Pictate afirmă că bizantinii au pătruns în Ungaria pe la Haram cu ajutorul navelor şi i-au învins pe maghiari pe râul Caraş, în apropiere de Borom (Horom)112. Aşezările menţionate în cronică, Haram şi Borom trebuie să fie Siebenburgens, I, Wien, 1857, p. 41-42 (în continuare Urkundenbuch). Editorii DIR au preferat traducerea şi transcrierea textului latin al lui Fejér, considerat mai complet, însă făcându-se analogii cu cel al lui G. D. Teutsch şi Fr. Firnhaber. 105 CD, III/2, p. 483-484. 106 La Teutsch şi Firnhaber, Urkundenbuch p. 41-42: Kraszon. 107 CD, III/2, p. 483-484. 108 P. Engel, op. cit., p. 69. 109 DIR, C, XI-XIII, I, p. 229. 110 Ibidem. 111 Anonymus, cap. XLIV. 112 Chronicon Pictum Vindobonense, cap. LXVIII, în Popa-Lisseanu, Documente privind
32
una şi aceeaşi cetate, şi anume Haram, care în această perioadă era principalul centru de putere din zona Caraşului. Alte informaţii sunt furnizate de cronicarii bizantini Ioan Kinnamos şi Nichita Choniates, care fac referiri la cetate cu ocazia descrierilor campaniilor împăraţilor Ioan al II-lea şi Manuel Comnenul împotriva regatului Ungariei113. Poziţia strategică – între gurile de vărsare ale Caraşului şi Nerei – şi faptul că este printre puţinele cetăţi atestate în secolul al XII-lea, sunt motive întemeiate pentru a localiza sediul comitatului Caraş la Haram (Horom). Despre existenţa comitatului, primele mărturii sunt din secolul XIII, dar apariţia comitatului trebuie să fi fost mai timpurie decât această primă atestare. În literatura de specialitate au fost înaintate mai multe intervale de timp pentru apariţia sa: începutul secolului al XI-lea114, prima115 şi a doua116 parte a secolului al XII-lea şi prima parte a secolului al XIII-lea117. Dar contextul politic prezentat lasă aceleaşi consideraţii cu privire la crearea comitatului Caraş, şi anume intervalul dintre 1141-1155, când teritoriile de la Dunăre sunt scena pe care se desfăşoară principalele evenimente legate de disputele maghiarobizantine. Faptul că putem vorbi de existenţa celor cinci comitate din Banatul medieval înainte de sfârşitul secolului al XII-lea se datorează în mare parte evenimentelor conflictuale de la Dunărea Inferioară, care certifică existenţa autorităţii maghiare la est de Tisa şi pe cursul Mureşului. În concordanţă cu această situaţie este informaţia dintr-un document, datat la 1184, care enumeră veniturile regale şi episcopale din Transilvania. Textul face referire la suma de 25 000 mărci, pe care monarhul o primeşte într-un an de zile de la comiţii săi, în număr de 72118. Pe lângă aceasta, fiecare din cei 72 de istoria românilor, XI, 1937, p. 86: Venientesque transiverunt Hungariam in Haram et hungari aliquod impedimentum facere non poterant, quia greci per ingenia inflammabant ignes sulphureos in naves hungarorum et eas in ipsis aquis incendebant. Misit itaque rex omne robur regni sui contra grecos, quibus prefecit Setephel. Qui uenientes
pugnauerunt cum grecis ultra riuulum Karaso uersus Borom. 113
Györffy Gy, Az Árpád-kori,1987, p. 487-488. Borovszky S., Csanád vármegye, p. 22; J.Szentkláray, Temes vármegye, p. 250. 115 Pauler Gy., A Magyar nemzet története az Árpádházi királyok alatt, I, ed. a II-a, Budapest, 1985, p. 250. 116 Kristó Gy., A vármegyék kialakulása, p. 467. 117 Hóman B., Szekfű G., Magyar Történet, I, Budapest, 1935, p. 564. 118 DIR, C, XI-XIII, I, p. 10. 114
33
comiţi au datoria să-l găzduiască odată pe an pe suveran şi să-i acorde, la masă, suma de 100 sau 200 de mărci119. Numărul comiţilor era raportat la întregul regat şi nu la Transilvania, existând astfel confirmarea faptului că, la nivelul celei de a doua jumătăţi a secolului al XII-lea, în întregul stat existau 72 de comiţi. Banatul de Severin. Cucerirea Banatului medieval se încheie odată cu întemeiera banatului de Severin. Constituirea acestei instituţii politico-administrative reprezintă şi atestă maxima înaintare a statului maghiar pe linia Dunării Inferioare. La întemeiere, banatul de Severin nu putea să cuprindă decât partea estică a Banatului, iar dincolo de Carpaţi o porţiune ce ar corespunde judeţului Mehedinţi. Căutând momentul apariţiei organismului administrativ, istoricul Maria Holban ajunge la concluzia că acesta nu a fost creat în urma campaniei maghiare împotriva Vidinului ci, din contră, crearea noii instituţii a determinat animozităţile cu bulgarii120. Atestarea banatului de Severin este legată de discutatul document, datat la 22 august 1233, care nu s-a mai păstrat, însă textul său a fost reprodus după transumptul emis de Robert, arhiepiscopul de Strigoniu, la 19 februarie 1234121. Cuprinsul textului se referă la jurământul principelui Bela că va respect acordul încheiat între legatul papal, Iacov de Preneste, şi tatăl său, Andrei al II-lea. Pentru întărirea promisiunii alături de el jură o serie de demnitari în rândul cărora se evidenţiază Luca, ban de Severin122. În general s-a considerat că întemeierea acestei instituţii administrative a avut loc în jurul anului 1230, după alte opinii în intervalul dintre primăvara lui 1232 şi luna august a anului 1233123. Istoricul Viorel Achim propune această perioadă, motivând că banatul de Severin a fost creat de coroana ungară, conform obiectivului de întărire a frontierelor sud-estice, în contextul conflictelor militare cu Bulgaria. De asemenea, noua structură teritorială reprezenta un avanpost pentru acţiuni militare în direcţia nord-vestică a statului bulgar, a „Cumaniei” 119
Ibidem. M. Holban, Din cronica relaţiilor româno-ungare în secolele XIII-XIV, Bucureşti, 1981, p. 57-63. 121 E.Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, I/1, p. 126; DIR, C, XI-XIII, I, p.264; CD, III/2, p. 347-348. 122 DIR, C, XI-XIII, I, p. 264. 123 Viorel Achim, Despre vechimea şi originea Banatului de Severin, în RI, 5, 1994, 3-4, p. 236. 120
34
de la est de Olt şi a Constantinopolului. Mai mult, regalitatea maghiară, prin această unitate administrativă, controla calea de comunicaţie dintre Câmpia Panonică şi Vidin, având accesul deschis spre acest punct strategic de la Dunărea Inferioară. În acest context, banatul de Severin cuprindea teritoriile dintre Munţii Banatului, din zona Cazanelor şi Olt124. Înstăpânirea maghiară asupra acestei zone destul de vaste certifică finalizarea cuceririi Banatului medieval, a cărui parte sud-estică intră în componenţa noii structuri administrative, de graniţă. Despre existenţa banatului de Severin, anterior deceniului patru, nu există informaţii scrise, iar cercetările arheologice nu aduc alte dovezi125. Aşa cum observăm, pătrunderea stăpânirii maghiare în Banat s-a făcut etapizat, începând cu secolul al X-lea şi finalizându-se trei veacuri mai târziu. Acest interval de timp poate corespunde mai multor etape de cucerire şi de implantare a noilor instituţii. În linii mari, statul ungar a ocupat acest teritoriu în şase etape: 1. Înfrângerea lui Glad şi impunerea unei forme vasalice ducatului său; 2. Cucerirea regnum-ului lui Achtum şi organizarea comitatului cu centrul la Cenad; 3. Întemeierea episcopiei de Cenad; 4. Dezavuarea comitatului condus de Chanadinus-Csanád prin apariţia comitatelor Arad şi Timiş; 5. Întemeierea comitatelor de graniţă Cuvin şi Caraş; 6. Crearea banatului de Severin. Desigur, elementele cuceririi maghiare sunt proprietatea privată şi instituţiile laice şi ecleziastice, prin mijlocirea cărora sunt create mecanismele regatului arpadian. Până în în a doua parte a secolului al XII-lea toate aceste instituţii îşi vor face apariţia în întreg teritoriu delimitat de cursul Mureşului, culoarul Timiş-Cerna, Dunăre şi Tisa.
124 125
Ibidem, p. 238-239. M. Davidescu, Cetatea Severinului, în BMI, XXXIX, 1970, 3, p. 9-14.
35
EL AVANCE DE LA DOMINACION MAGIAR EN EL BANATO MEDIEVAL DE TIMIŞOARA. CONTRIBUCIONES ACERCA A LA APARICION DE LAS INSTITUCIONES DE INDOLE OCCIDENTAL Resumen Iniciada a finales del siglo IX, la conquista de la región comprendida entre el Marisus Inferior y el Danubio se desarrolla a lo largo de varios siglos y tiene como resultado la instauración de las instituciones de índole occidental. Las formaciones políticas autóctonas, halladas en un nivel político distinto resultan estancadas en su propia evolución como conseciencia de las influencias aportadas por los conquistadores magiares. A las obşti săteşti (cf. pre-consejos), sedes de los judices y a los cnezate (cf. consejos o pre-ducados) se les superponen los condados y los cómites de las plazas fuertes con sus respectivas funciones administrativas. Este proceso en su conjunto sigue un trayecto inconstante. Si al Ducado de Glad se le impone una relación de vasalidad vagamente definida, la autoridad del principe Akhtum llega a competir con el poder de San Esteban. Distintas desde el punto de vista político, las instituciones autóctonas perduran hasta la epoca del cómite Chanadinus-Csanad. Desde la perspectiva meramente administrativa, algunas fórmulas institucionales sobrevivirán incluso hasta más allá de este punto de inflexión. El estudio del proceso de avance de los magiares entre el Marisus y el Danubio persigue las transformaciones y las evoluciones propias de la formación estatal. Debido a este aspecto el evance de la dominación húngara se produce a lapsos, en una primera fase de manera más ambigua, y después de la creación del Reino alcanya un nivel más y más concreto. Si al principio las instituciones autóctonas parecen funcionar en paralelo a las de índole occidental, aportadas por los magiares por mediación alemana, hacia el final del procesos, éstas últimas sustituyen a las iniciales.
