3 A trecut vara începe anul pastoral Să ducem înainte ceea ce am experimentat pe Tabor

3 A trecut vara – începe anul pastoral

Să ducem înainte ceea ce am experimentat pe „Tabor”

Vita Catholica Banatus 9/2014

1

â din cuprins

ANUL XX NR. 9 Revistă lunară editată de Episco­pia Romano-Ca­­to­l­ică Timişoara Adresa redacţiei: Str. Traian Lales­­­cu, nr. 34, 320050, Reşiţa Tel. 0040-255-213.660 E-mail: [email protected] Nr. de aprobare: 510 / a 1994 ISSN 1454 – 1025 Director responsabil: pr. Iosif-Csaba Pál Tehnoredactare: Bodnár Sándor Redactori/Colaboratori: Delia Orţan, Enikő Sipos, Christine Surdu, Con­stanţa Bugariu, pr. Marian Ilie Ştef­ănescu, pr. Virgil Fechetă, pr. Nikola Laus jr. Elena Ştefănescu, Claudiu Călin, Irina Vastag, Victoria Roşoagă, Silvia Toma, Erwin Josef Ţigla. Difuzare şi abonamente: Walter Grundorat, Valerica Rebegilă.

Imprimat la Tipografia InterGraf – Re­şiţa Pentru abonamente Plata abonamentului se poate efec­ tua prin mandat poştal pe adresa: Pál Iosif-Csaba, Str. Traian Lalescu 34, 320050 Reşiţa, sau în contul: Parohia Ro­mano-Catolică Reşiţa, de­­schis la sucur­sa­la CEC Reşiţa, RO89CECECS0136RON0056396  un abonament pentru anul 2014 - 28 RON  un abo­na­ment pentru străinătate - 20 €  un abonament susţinător 2014 - 70 RON S.C. REMOTREFF S.R.L. CABINET STOMA­TO­LO­­­GIC Reşiţa, Bd. Republicii, bl. 9/II/4 Str. Progresului, bl. 2/V/8 Dr. TREFIL ANTONNIO REMMO Mobil: 0722/428033 CABINET STOMA­TO­LO­­­GIC & LABORATOR DEN­TAR Reşiţa, Str. Laminoarelor nr. 50 Tel. 0255-210.804 OBTURAŢII ŞI LUCRĂRI DIN COMPOZIT ŞI PORŢELAN

2

Vita Catholica Banatus 9/2014

Brebu Nou, tabără sau comunitate? Imaginați-vă doar cum ar fi să puneți 50 de persoane diferite la un loc, fiecare cu calitățile și cu defectele lui, cu eșecurile și cu reușitele lui, cu păcatele și harurile lui, și totuși ei să devină o comunitate. (…) Grupa de tineri care s-a transformat într-un timp foarte scurt într-o echipă foarte unită, n-o voi uita niciodată. Zilele trăite la Brebu și oamenii pe care i-am întâlnit au făcut ... 10

Binecuvântările lui Dumnezeu în familiile noastre „Dacă Domnul nu zideşte o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” Important până la urmă este că, indiferent cum ne planificăm viaţa de familie, să-l chemăm şi pe Dumnezeu în acest plan, sau altfel spus să căutăm voia lui. Am mulţumit lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-a împărţit în familiile noastre, şi mai ales ... 12

Vakációs emlék Az idén, július 18-án több mint ötvenen indultunk el Temesvárról a horvátok lakta bánsági faluba Ken­gyel­tóra (ro. Rafnic). A csoportvezető X-es diákok, akik egy nappal előtte megérkeztek a táborba, már szeretettel vártak... A tábor alatt persze nem maradtak ki a játékok, társasjátékok és kirán­dulások sem. Minden találkozáskor énekeltünk, és vasárnap részt vettünk a helyi közösség horvát nyelvű szent­miséjén. 22

Tabăra de vară pentru copii la Mănăstirea Salvatorienilor din Timişoara Ordinul Salvatorian fiind recunoscut după îndemnurile fondatorului său, Franziskus Maria vom Kreuze Jordan, acela de a mărturie despre Evanghelie în toată lumea, prin toate mijloacele posibile, desfăşoară activităţi în întreaga lume, prin diferite proiecte. Unul dintre acestea îl reprezintă tabăra pentru copii de la Mănăstirea Salvatorienilor.

A trecut vara – începe anul pastoral (din har în har)

Dacă e septembrie, atunci e școală. Și dacă e școală, atunci e învățătură și este și o nouă șansă pentru cateheză. Vacanța de vară a fost pentru unii un timp de împrăștiere, pentru alții o ocazie bună pentru a se întări în credință în comunitate. Mulți au avut diferite activități, tabere religioase pentru copii, tineri, sau familii. Astfel am avut tabăra biblică pentru tineret la Brebu Nou, organizată de Centrul Diecezan de tineret, tabăra pentru familii la Brebu Nou, organizată de Centrul Diecezan de familii, tabără adolescenților de limbă maghiară la Rafnic, organizată de parohia Iosefin din Timișoara, campus-ul organizat la Lugoj, excursia cu exerciții spirituale la Budapesta cu adolescenții din Reșița, campusul ecumenic la Loreto al tinerilor din Reșița, tabăra de vară pentru copii organizată în mănăstirea salvatorienilor la Timişoara, tabăra tinerilor din Reşiţa la Brebu la începutul acestei luni și probabil încă multe alte ocazii. – Unele dintre aceste programe au fost mici, cu un număr mic de participanţi, altele mai mari. Dar din fiecare dintre ele poate să crească ceva deosebit. Numai din nimic nu se naște nimic. Dacă n-am semănat, nu pot secera. Noi am văzut, că, dacă în timpul anului câteva ore deja pot să aibă un efect benefic asupra tinerilor, atunci în aceste tabere am avut posibilitatea de a petrece împreună cu tinerii zeci de ore, de a merge înainte în viața creștină. Acum, când începem anul pastoral, ducem înainte ceea ce am expe-

rimentat pe „Tabor”. În unele locuri se organizează Sfânta Liturghie de deschidere a anului școlar pentru elevi, pentru părinții lor și pentru cadrele didactice. Aici tinerii și cadrele pot da mărturie despre cum au trăit viața creștină pe parcursul vacanței sau pe parcursul anului trecut, și cu ce elan intră în noul an școlar. În alte locuri se formează grupuri de cateheză parohială deja în prima parte a lunii septembrie. Programul este afișat și anunțat tuturor credincioșilor, pentru ca ei să poată programa orele suplimentare ale copiilor în conformitate cu programul orelor de religie la parohie. Conferința episcopilor din Ungaria organizează, în zilele 22-24 septembrie, o conferință pentru preoții care se implică în pastorația fami-

editorial

7

liilor, ca să pornească pentru noul an pastoral cu o nouă lumină. La această conferință sunt invitați și preoții din afara graniței, care vorbesc maghiară. Noi organizăm, în dieceza noastră, în 27 septembrie o zi pentru animatori adulți din toată dieceza, pentru cei care conduc grupuri sau vor să ajute la conducerea diferitelor grupuri în parohiile noastre. Dieceza noastră începe practic anul pastoral și cu exerciții spirituale pentru preoți, (organizate în șase grupuri), pentru ca preoții să fie întăriți de harul lui Dumnezeu în conducerea parohiilor. („Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.” Ps 127,1-2) Pál Iosif-Csaba Vita Catholica Banatus 9/2014

3

â

â Biserica - Una şi sfântă

Dumnezeu ne iartă mereu... Noi ne iertăm aproapele?

La audienţa generală de miercuri, 27 august 2014, Sfântul Părinte Papa Francisc, ne-a îndemnat să mergem pe drumul unităţii, cel pe care Isus îl vrea şi pentru care s-a rugat: De fiecare dată când reînnoim mărturisirea noastră de credinţă recitând „Crezul”, noi afirmăm că Biserica este „una” şi „sfântă”. Este una pentru că îşi are originea în Dumnezeu Treime, mister de unitate şi de comuniune deplină. Apoi Biserica este sfântă, deoarece este întemeiată pe Isus Cristos, însufleţită de Duhul său Sfânt, umplută de iubirea sa şi de mântuirea sa. Însă, în acelaşi timp, este sfântă şi compusă din păcătoşi, noi toţi, păcătoşi, care experimentăm în fiecare zi fragilităţile noastre şi mizeriile noastre. (…) 1. Prima întărire vine din faptul că Isus s-a rugat mult pentru unitatea discipolilor. Este rugăciunea de la Ultima Cină, Isus a cerut mult: „Tată, fă ca ei să fie una”. S-a rugat pentru unitate şi a făcut asta chiar în iminenţa Pătimirii, când urma să-şi ofere toată viaţa sa pentru noi. Este ceea ce suntem invitaţi încontinuu să recitim şi să medităm, într-una din paginile cele mai intense şi emoţionante din Evanghelia lui Ioan, capitolul 17 (cf. v. 11.21-23). (…) Iată: cu aceste cuvinte, Isus s-a făcut mijlocitorul nostru la Tatăl, pentru ca să putem intra şi noi în deplina comuniune de iubire cu El; în acelaşi timp, ni le încredinţează nouă ca testament spiritual al său, pentru ca unitatea să poată deveni tot mai mult caracteristica distinctivă a comunităţilor noastre creştine şi răspunsul cel mai frumos dat celui care cere cont despre speranţa care este în noi (cf. 1Pt 3,15). 2. „Ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis” (In 17,21). Biserica a încercat încă de la început să realizeze această propunere care este îndrăgită atât de mult de Isus. Faptele Apostolilor ne amintesc că primii creştini se distingeau prin faptul că aveau „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32). Însă experienţa ne spune că sunt multe păcatele împotriva unităţii. Şi nu ne gândim la schisme, ne gândim la lipsuri foarte obişnuite în comunităţile noastre, la păcate „parohiale”, la acele păcate în parohii. De fapt, uneori în parohiile noastre, chemate să fie locuri de împărtăşire şi de comuniune, sunt în mod trist marcate de invidii, gelozii, antipatii... Şi bârfele sunt la îndemâna 4

Vita Catholica Banatus 9/2014

tuturor. Cât de mult se bârfeşte în parohii! Acest lucru nu e bine. De exemplu, când unul este ales preşedinte al acelei asociaţii, se bârfeşte împotriva lui. Şi dacă cealaltă este aleasă preşedinte a catehezei, celelalte vor bârfi împotriva ei. Dar, aceasta nu este Biserica. Acest lucru nu trebuie făcut, nu trebuie să-l facem! Asta se întâmplă când vrem să ajungem pe primele locuri; când ne punem în centru pe noi înşine, cu ambiţiile noastre personale şi modurile noastre de a vedea lucrurile şi îi judecăm pe ceilalţi; când privim la greşelile fraţilor, şi nu la calităţile lor; când dăm mai multă importanţă la ceea ce desparte, şi nu la ceea ce ne uneşte... Odată, în cealaltă dieceză pe care o aveam înainte, am auzit un comentariu interesant şi frumos. Se vorbea despre o bătrână care toată viaţa a lucrat în parohie şi o persoană care o cunoştea bine a spus: „Această femeie niciodată n-a vorbit de rău, niciodată n-a bârfit, era mereu un zâmbet”. O astfel de femeie poate să fie canonizată mâine! Acesta este un exemplu frumos. (…) Trebuie să lucrăm şi pentru unitatea tuturor creştinilor, să mergem pe drumul unităţii care este cel pe care Isus îl vrea şi pentru care s-a rugat. (…) Dragi prieteni, să facem să răsune în inima noastră aceste cuvinte ale lui Isus: „Fericiţi făcătorii de pace, pentru că vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu” (Mt 5,9). Să cerem cu sinceritate iertare pentru toate momentele în care am fost ocazie de diviziune sau de neînţelegere în cadrul comunităţilor noastre, ştiind bine că nu se ajunge la comuniune decât printr-o continuă convertire. Ce este convertirea? Înseamnă a cere Domnului harul de a nu vorbi de rău, de a nu critica, de a nu bârfi, de a-i iubi pe toţi. Este un har pe care ni-l dă Domnul. Asta înseamnă a converti inima. Şi să cerem ca ţesutul zilnic al relaţiilor noastre să poată deveni o reflexie tot mai frumoasă şi bucuroasă a raportului dintre Isus şi Tatăl. Sursa: www.ercis.ro trad. pr. Mihai Pătraşcu

În faţa slăbiciunii umane, a greşelilor repetate şi a căderilor dese, avem uneori tentaţia să nu mai dorim şi să nu mai căutăm milostivirea şi iertarea lui Dumnezeu. Însă, chiar dacă uneori obosim să mai credem în îndurarea Lui, inima Domnului rămâne aceeaşi mereu şi anume: iertare din abundenţă. Iar mila Lui se revarsă peste noi în fiecare clipă şi doar datorită acestei îndurări divine pline de dragoste noi continuăm să existăm, să ne bucurăm de tot ce ne înconjoară, de multiple binefaceri şi de oameni dragi: „Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El, şi îndurarea Lui pentru copiii copiilor lor.” (Ps 103, 17). Abordarea şi iertarea selectivă nu există din perspectivă divină, omul neavând capacitatea de a se auto-îndreptăţi sau de a-şi câştiga merite înaintea Domnului său. Dumnezeu ne iubeşte şi ne iartă nediferenţiat, iar iubirea Sa este eternă: „Te iubesc cu o iubire veşnică.” (Ier 31,3). Pentru ca noi să fim iertaţi pe deplin şi să trăim veşnic, Isus a murit pentru noi, El a plătit preţul răscumpărării noastre. Dumnezeu urăşte păcatul mai mult decât putem noi înţelege, dar în acelaşi timp îl iubeşte pe păcătos infinit mai mult decât credem. Cât de diferit, însă, gândim sau acţionăm noi oamenii: uneori iubim păcatul, îl scuzăm, dar îl urâm pe semenul nostru care greşeşte. În acest sens, prin toată viaţa Sa pe pământ, Isus ne-a fost un

exemplu: prin abordarea sensibilă şi plină de compasiune a păcătosului. Tocmai pe cel mai mic, pe cel mai slab, pe cel mai imperfect, pare că Domnul îl iubeşte şi mai mult. Dacă Dumnezeu, perfecţiune şi bunătate deplină, continuă să ne ierte, nouă, oamenilor, făpturi imperfecte, slabe şi limitate, de ce ne vine atât de greu să ne iertăm unii pe alţii? Ce găsim surprinzător la Tatăl ceresc este nu doar că ne oferă iertare totală atunci când greşim şi regretăm, ci că deseori vine tocmai El în întâmpinarea noastră pentru a ne ruga să ne întoarcem în casa Lui, pentru a ne ajuta să ne ridicăm şi pentru a ne „atrage” din nou la El. Niciodată Creatorul nu se resemnează să ne piardă, (poate doar noi ne resemnăm), ci mereu stă la dispoziţia noastră pentru a ne oferi iar şi iar prietenia Lui, spălarea de păcate, iubirea Sa paternă, pacea Lui cerească. Şi ce bucurie imensă pentru Domnul atunci când unul dintre cei creaţi de mâna Lui iubitoare revine aproape de El… Dar, din păcate, chiar dacă suntem binecuvântaţi zilnic cu o astfel de dragoste milostivă din partea Tatălui, în schimb atitudinea noastră în faţa semenilor care ne greşesc se manifestă altfel. Poate că da, de obicei le oferim iertarea imediată, dar condiţionată în majoritatea cazurilor de iniţiativa aproapelui. Deşi morala creştină ne îndeamnă să nu ţinem cont de simpatii, orgolii sau mândrie, de prea puţine ori mer-

gem noi înşine în întâmpinarea celui care ne-a greşit. Şi totuşi… ce uşor ar reveni pacea în suflet, armonia în familii şi buna înţelegere la locul de muncă, dacă nu am rămâne inerţi în dăruirea iertării şi nu am mai calcula atât de mult cine să facă primul pas. În privinţa semenilor pe care îi observăm în general că au făcut ceva rău sau că au greşit, abordarea noastră diferă, din nou: dacă uneori încercăm, în mod subtil sau direct, să le arătăm că nu se află în concordanţă cu identitatea lor creştină, alteori fie recurgem la indiferenţă şi nepăsare, fie afişăm superioritate, critică sau etichetare, sperând ca în felul acesta stima noastră de sine să crească. Bineînţeles, ce iluzorie este această speranţă a noastră... Un alt punct slab al creştinului poate fi acela că de prea puţine ori ne bucurăm din toată inima atunci când semenul nostru s-a îndreptat. Suntem tentaţi mai degrabă să-l invidiem în loc să-l felicităm sincer şi să ne străduim a-l imita. Totuşi, cu toate aceste neajunsuri – de care ar trebui să devenim conştienţi şi cu care să nu ne resemnăm niciodată – este esenţial să ne întoarcem mereu la modelul nostru suprem, la Dumnezeu şi de la El să cerem o inimă sensibilă şi smerenie reînnoită zilnic pentru a reuşi să-i iertăm pe ceilalţi aşa cum Dumnezeu ne iartă: din toată inima, fără resentimente şi neîncetat. Pr. Nikola Laus jun. Vita Catholica Banatus 9/2014

5

â Martiri în vacanţă?

Brebu Nou, tabară sau comunitate?

Aşa cum ne-am obişnuit deja, urmăm cursul firesc al anului calendaristic şi al celui liturgic. Este septembrie, vacanţele se termină şi reluăm programul de studiu sau de lucru până la următoarea vacanţă. Dacă ar fi să facem o evaluare, ce am putea să spunem despre acest timp al verii? A fost frumos? Liniştit? Neam relaxat acasă, la munte, la mare, în ţară sau altundeva? Şi, în tot acest timp, ne-am gândit că suntem creştini, că suntem mărturisitori ai lui Cristos? Dacă noi am fost liniştiţi şi ocrotiţi, cum au fost alţi creştini? Acum se vorbeşte deschis despre situaţia creştinilor persecutaţi în ţările musulmane, în Orient sau în Africa. Poate nu toţi cunoaştem atrocităţile pe care le îndură creştinii din partea celor care duc un „război sfânt” – cel puţin aşa îl numesc ei – pentru o cauză pe care ei o numesc „dreaptă”. Care este atitudinea noastră în faţa acestei realităţi dramatice pe care cei care mărturisesc acelaşi Crez ca şi noi o trăiesc în diferite părţi ale lumii? craţi, decapitaţi, răstigniţi, alungaţi, am accepta? S-ar găsi printre noi Charles de Foucauld, un misionar un misionar care să meargă tocmai al tuaregilor, adică locuitori ai de- în aceste locuri unde este nevoie şertului, a fost ucis pentru că făcea de mărturie creştină, de încurajare bine celor săraci, chiar dacă aveau a fraţilor creştini şi, de ce nu, de a altă religie, în numele Dumnezeu- muri împreună cu ei în numele acelui său care este iubire. În regula de luiaşi Dumnezeu pe care îl mărturiviaţă pe care a scris-o pentru Micii sim în zile de sărbătoare, în timpuri Fraţi ai lui Isus – Congregaţia fon- de pace? dată de el – el spunea că fiecare frate Prea multe cuvinte ar fi de prisos trebuie să dorească să meargă acolo în astfel de vremuri. unde nimeni nu vrea să meargă. Noi ce am aştepta din partea altoDacă ar fi să fim trimişi în aces- ra dacă am suferi ceea ce alţi creşte ţări în care creştinii sunt privaţi tini suferă în diferite părţi ale lumii? de drepturi, proprietăţi, sunt masaCel puţin am putea să fim solidari 6

Vita Catholica Banatus 9/2014

Ca în fiecare an și anul acesta, în perioada 7-11 iulie, Centrul Diecezan de Tineret a organizat tradiționala tabară biblică de la Brebu Nou. Meditațiile și programul au fost moderate de Pr. Tamás Bene și Sr. Mariana Muțiu. Activitățile au început cu emoții, având în vedere numărul mare de participanți și diferențele dintre generații. Pentru cei care am participat de mai multe ori, tabăra de la Brebu nu este doar o tabără, ci o comunitate. Timp de 5 zile am avut misiunea de a-i „aduce” și pe cei noi în acest spirit. Vremea a ținut cu noi în mare parte, cu mici pauze, astfel am putut să

desfășurăm majoritatea discuților în grupuri mici, în aer liber. Tema centrala a fost „comoara’’, dar nu comoara la care s-ar gândi oricare om din societate, ci comoara credinței din inima noastra Păzește comoara care ți s-a încredințat (1 Tm 6,20). Ca în fiecare an, punctul culminat a fost adorația euharistică, care s-a desfășurat pe parcursul unei nopți întregi și momentul în care poate unii au găsit comoara, alții au găsit harta spre ea sau unii abia acum au înțeles ce trebuie să caute.

tineret

misiune

â

Concluziile sunt greu de sintetizat de o singură persoană, de aceea cred ca vorbele sunt de prisos. Imaginați-vă doar cum ar fi să puneți 50 de persoane diferite la un loc, fiecare cu calitățile și cu defectele lui, cu eșecurile și cu reușitele lui, cu păcatele și harurile lui, și totuși ei să devină o comunitate. Cu aceste gânduri, vă așteptăm și anul viitor în tabără pe toți cei care mai sunteți la anii tinereții. Răzvan Hodorog, Parohia Lovrin Grupul Jubilate

cu cei martirizaţi în acele locuri ale lumii prin martiriul nostru cotidian, prin durerile, suferinţele de tot felul, prin grijile şi nesiguranţele pe care le punem în mâna Domnului. Credem în puterea rugăciunii, în comuniunea sfinţilor pe care o mărturisim prin acelaşi Crez, dincolo de timp şi spaţiu? Când va veni Fiul Omului, va mai găsi, oare, credinţă în inimile noastre? Ne gândim că alţii suferă mai mult decât noi? Pr. Virgil Fechetă Vita Catholica Banatus 9/2014

7

â



tineret

pagina copiilor

Tobias şi Arhanghelul Rafael Pe 29 septembrie, după calendarul romano-catolic, îi sărbătorim pe Arhanghelii Mihail, Gabriel şi Rafael. După cum ştim, îngerii sunt soli ai lui Dumnezeu, care au sarcina de a aduce la cunoştinţa oamenilor dorinţele lui Dumnezeu şi de a-i însoţi şi apăra pe calea vieţii. Atât în VT, cât şi în NT putem citi despre acţiunile îngerilor. Cunoaşteţi povestea lui Tobias şi a lui Rafael? Bătrânul Tobit îi spuse fiului său, Tobias, să pornească la drum către rudele sale, spre a lua în stăpânire averile păstrate acolo. Tobias îl întrebă: - Drumul este lung şi eu nu-l cunosc. Cine să mă însoţească? - Alege-ţi un însoţitor, răspunse tatăl. Tobias îl întâlni pe Rafael, care cunoştea drumul şi care era de acord să-l însoţească. Rafael este îngerul lui Dumnezeu, dar Tobias nu ştia acest lucru. În drumul lor ajunseră la un râu şi Tobias dori să facă baie. Un peşte sări din apă şi l-a atacat. Rafael îi strigă: - Apucă-l bine şi aruncă-l pe mal! După ce au mâncat peştele, Rafael zise: - Păstrează inima, ficatul şi fierea peştelui, căci ele sunt tămăduitoare. După multe zile de călătorie au ajuns în oraşul în care locuiau rudele bătrânului Tobit. Fiind condus de Rafael, Tobias întâlni o tânără femeie, pe care o îndrăgi şi cu care se şi căsători. A luat în primire averea de la rudele sale şi a pornit pe drumul de întoarcere. Când ajunseră acasă, îl găsi pe tatăl său, care, între timp, orbise. Îşi aminti de peşte şi unse ochii tatălui cu fierea acestuia. În acest fel, bătrânul Tobit îşi recăpătă vederea. Acesta îşi îmbrăţişă plângând fiul şi mulţumi lui Dumnezeu: „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi toţi îngerii săi!” Apoi chemă pe Rafael la el pentru a-l recompensa. Însă Rafael le spuse celor doi: „Preamăriţi pe Domnul şi lăudaţi-l! El v-a ajutat, văzând faptele voastre bune. De aceea m-a trimis să vă ajut. Eu sunt Rafael, Îngerul lui Dumnezeu!” Cei doi s-au speriat şi au căzut la pământ. Rafael le-a spus: „Nu vă temeţi! Pacea să fie cu voi! Binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul! El v-a făcut binele!” Apoi plecă. Se întoarse la Dumnezeu. Tobit şi Tobias povestiră tuturor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu.

8

Vita Catholica Banatus 9/2014

Brebu Nou reprezintă nu doar pentru noi, participanții la tabăra biblică, ci și pentru turiști și locuitori, un loc în care găsești o imagine nemaipomenită, un peisaj superb și liniștea, de care fiecare are nevoie cel puțin o dată pe an. Tabara biblică de la Brebu Nou ne oferă posibilitatea de a ne apropia de Dumnezeu mai mult, prin natură, prin tineri și prin activitațile desfășurate. Pentru noi, cei care suntem studenți teologi ai diecezei de Timișoara, a fost un prilej de a ne familiariza cu activitățile organizate pentru

Verbinde, was zusammenpasst!

Ima:

Erzengel Gabriel

Erzengel Michael

Erzengel Raphael

Sein Name bedeutet „die Macht Gottes” oder auch „die Kraft Gottes”.

Sein Name bedeutet „Wer ist wie Gott?”

Sein Name bedeutet „Gott heilt” oder auch „göttlicher Heiler”.

Pagină realizată de Prof. Constanţa Bugariu

Tabăra la Brebu Nou a însemnat pentru mine 5 zile de neuitat, 5 zile pline cu întâlniri, rugăciune, meditații, impulsuri, comunitate și voie bună.Sunt foarte recunoscătoare și mulțumită că am avut ocazia să am această experiență în România. Grupa de tineri care s-a transformat într-un timp foarte scurt într-o echipă foarte unită, n-o voi uita niciodată. Zilele trăite la Brebu și oamenii pe care i-am întâlnit au făcut ca anul meu de voluntariat în străinătate să fie unic și special. Lena Berkemeier voluntară din Germania

tineret, munca cu tinerii, de a cunoaște tineri din alte parohii și de a ne reculege spiritual într-un ambient diferit seminarului. De asemenea și tinerii au avut ocazia să cunoască candidații la preoție, iar prin activitățile realizate în grupuri mici am reușit să împărtășim sentimentele și gândurile noastre. Așadar pot spune că a fost un timp plăcut. La finalul taberei, scopul a fost atins, și anume acela de a ne destinde, de a ne reculege spiritual, de a lega prietenii și de a observa mai atent faptul că noi suntem creația lui Dumnezeu, fiecare dintre noi având o valoare, fiind o comoară. Colareza Vlad, seminarist, Parohia Timișoara Elisabetin

Aşa cum Rafael, trimis de Dumnezeu, l-a însoţit pe Tobias pe lungul drum către rudele tatălui său, tot aşa ne va însuţi şi pe noi în noul an şcolar.

Jóságos Istenünk, Az angyalod, Rafael, elkísérte Tóbiást. Te küldted, hogy Tóbiást vezesse és védelmezze. Az úton az angyal ott volt mellette. Mily nagyon szeretsz minket, hogy ilyen segítöket küldesz nekünk ! Kerünk Téged, küldd szent angyalodat, hogy megvédjen minket És vezessen minket minden jó útra ! Szent angyalaid segítsenek nekünk, a jót megtenni és a rosszat elkerülni. Szent angyalod iranyítson minket arra az útra, mely Tehozzád vezet. Ámen. Vita Catholica Banatus 9/2014

9

á Binecuvântările lui Dumnezeu în familiile noastre În data de 11.07.2014 am pornit către Brebu un grup de trei familii şi trei preoţi, cu intenţia de a petrece acolo împreună un sfârşit de săptămână. Încă nu ştiam exact ce va ieşi, cu toate că am stabilit un program orientativ, în care era trecută o prelegere despre vocaţia părinţilor şi o discuție despre creșterea copiilor. După ce ne-am cazat, părintele Pal ne-a pus întrebarea: oare de ce am venit aici? La această întrebare, răspunsul îl pot da acum, după ce am meditat asupra a ceea ce am trăit acolo: ca să petrecem un timp în comuniune creştină, să ne deschidem sufletele şi să ne dăruim reciproc suportul pentru a creşte spiritual. Pot spune că am avut discuţii foarte interesante, fiecare familie şi-a adus contribuţia originală la bagajul comun de idei. În rugăciunea de seară, părintele Zsolt ne-a îndemnat să medităm asupra relaţiei noastre cu Dumnezeu şi cu ceilalţi membrii ai familiei: soţ, soţie, copii, să recunoaştem ceea ce nu este conform cu voinţa lui Dumnezeu şi să vedem în celălalt calitățile și nu defectele. Sâmbătă dimineaţă, părintele Virgil ne-a ţinut o prelegere despre vocaţia de a fi părinţi. Cel mai mult m-a impresionat ceea ce a povestit despre familia lui, cum şi-a trăit el copilăria. În prelegere s-au sesizat două idei principale: susţinerea talentelor copiilor şi transmiterea de valori autentice în cadrul familiei creştine. După prânz ne-am adunat ca să discutăm despre planificarea şi creşterea copiilor, ideea principală fiind versetul din psalmul 126: „Dacă Domnul nu zideşte o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” 10

Vita Catholica Banatus 9/2014

Templombúcsúk az egyházmegyében ➢ A temesvár-józsefvárosi római katolikus közösség szeptember 8-án, Kisboldogasszony ünnepén tartja a templombúcsút. ➢ Az óteleki plébániához tartozó Aurélháza római katolikus templomát Szűz Mária Szent Neve ünnepe (szep­tem­ber 12.) alkalmából szentelték fel. A templombúcsút szeptember második vasár­ napján ünnepli a közösség.

➢ A nagycsanádi római katolikus egyházközséghez tartozó Óbében szeptem-ber 8-án ünneplik a templombúcsút, úgyszintén a Resicához tartozó Szekulon. ➢ Szeptember 14-én, a Szent Kereszt Felmagasztalása ünnepén tartja a templombúcsút az óteleki római katolikus közösség, valamint a temes­vári piarista és oraviczai plébániatemplomnak is ez a titulusa.

Nagyboldogasszony ünnepe Máriaradnán

Important până la urmă este că, indiferent cum ne planificăm viaţa de familie, să-l chemăm şi pe Dumnezeu în acest plan, sau altfel spus să căutăm voia lui. Am mulţumit lui Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-a împărţit în familiile noastre, şi mai ales pentru faptul că putem fi la rândul nostru o binecuvântare pentru

cei din jurul nostru. Efortul făcut pentru aceasta este câteodată minim, de exemplu un zâmbet dăruit sau o vorbă bună, o mână de ajutor sau o idee bună. M-a marcat faptul că, deşi nu au mai participat la întâlniri de acest gen, toţi şi-au exprimat intenţia de a repeta experiența. Familia Piklor

A temesvári Püspökség által megjelentetett katolikus falinaptárban évente nyolc alkalommal szerepel egy­házmegyei zarándoklat a máriaradnai bazilikához, amikor a három főres­ peresség lelkipásztorai, valamint magyar, bolgár, horvát, szlovák, né­met, román, cseh nemzetiségű közös­ségek vesznek részt a szentmiséken. A búcsújárás szemtpontjából a legfon­tosabb ünnep augusztus 15-e, Nagyboldogasszony, valamint szep­tember 8-a, Kisboldogasszony ünnepe. Idén a Szűzanya mennybevé­ te­ lének ünnepén a radnai kegytemp­ lomban ismét több, nemzetiségi és kul­tu­rális szempontból sokszínű közösség gyűlt össze, hogy közös szentmisén kérje Mária oltalmát, segítségét. Az ünnepi liturgiát nm. és ft. Roos Márton megyés püspök celebrálta. A magyar, román és német nyelven elhangzott homíliákban ft. Bene Tamás püspöki titkár, Cădăr ean Ion diakónus és ft. Reinholz András kanonok, a kegytemplom plébánosa a búcsújárás és a Mária-tisztelet hagyományának megőrzését hangsúlyozta. Ft. Reinholz András plébános ugyanakkor megemlékezett Rudnay Sándor esztergomi érsekről, aki 1820-ban felszentelte a radnai templomot, majd végrendeletében

Egyházmegyei zarándoklat Nagycsanádra István király a muranói származású bencés szerzetesre, Gellértre bízta egy­kor Imre fia nevelését, a herceg halála után pedig a közben meghódított nagy kiterjedésű marosvári egyházmegye vezetését, amely később a király ellen fellázadt pogányokat legyőző hős vezér és birtokos Csanád nevét kapta. Ezért a Maros, a Tisza és a Temes közén hajdan letelepedett népek utódai szá­mára jelentős ünnep szeptember 24-e, az ősi csanádi egy­ház­megye első püs­pö­­kének, Szent Gellértnek a napja.

Huzsvár László nagybecskereki, dr. Gyulay Endre szeged-csanádi, Kräuter Sebestyén temesvári megyés püspök, valamint dr. Boros Béla cím­ze­tes érsek első ízben 1991ben muta­tott be közös szentmisét a nagycsanádi templomban, amelynek értékes erek­ lyéje és oltára a Gellért püspök földi ma­radványait hajdan őrző kőkoporsó. Nm. és ft. Roos Márton temesvári fő­ pásztor a 2000. jubileumi évben a nagy­­ meghagyta, hogy halála után a szí- csanádi templomot zarándok­hellyé vét a radnai Szent Szűz közelében nyilvánította. őrizzék. A hagyományokhoz híven, Szent A szentmise végén nm. és ft. Roos Márton megyés püspök megkö- Gellért napját megelőzően a temesszönte a templomhajót zsúfolásig vári székeskáptalan tagjai a dómban megtöltő zarándokoknak a jelenlé- ünnepi ves­perást tartanak első szent tet, és üdvöz­letét küldte azoknak az püs­pö­künk tiszteletére. A nagycsaidős vagy beteg híveknek, akik nem nádi temp­ lom pedig szeptember tudtak vállalkozni a radnai búcsújá- 24-én fogadja mind­azokat, akik a rásra. krisztusi tanítást e vi­déken hirdető, Szeptember 8-án, Kisboldog­ majd hitéért a vérta­nú­ságot is vállaasszony napján a máriaradnai pápai ló főpásztorunkra emlé­kez­nek. kis bazilika ismét várja mindazokat, akik oltalmat kérnek a Szűzanyától A zarándoklat idei programjáról és erőt merítenek a hozzá intézett az egyes plébániákon kapható megimákból. S.E. felelő tájé­koztatás. Vita Catholica Banatus 9/2014

11

hírek, események

familii

â

á

á Három gerhardista csapat az országos Bölcs diák vetélkedőn

A szünidő alatt a legtöbb gyermek kellemes élményeket gyűjtött egy-egy kiránduláson vagy táborban, tehát van miről beszámolniuk ott­hon a csaAz idei évben is megrendezésre ládnak és a barátoknak. Az alábbi beszámoló is egy ilyen kedves vakációs került a Bölcs diák - országos szintű emléket örökít meg. vetélkedő. A versenyt ez alkalommal szervezték meg negyedszer középis­ kolások számára. Főszervezői közt szerepelt a Communitas Alapítvány és a BBTE néhány kara is. A Bölcs diák célja, hogy fejlessze a tanulók olvasási készségét, valamint, hogy felismerjék az össze­ függéseket a különböző tudományágak között. A vetélkedő első fordulója 2013 november 8-án jelent meg. A négy egymást követő forduló feladatainak megoldására egy-egy hónap állt a csapatok rendelkezésére. Több mint száz 3-4 fős csapat jelentkezett az ország különböző részeiről, amelyek közül csak 20 juthatott be a döntőbe és végül a legjobb 10 csaAz idén, július 18-án több mint szó, amelyek veszélyez­tetik az éle- pat nyerte meg a fődíjat: az értékes ötvenen indultunk el Temesvárról a tünket. Megtanultuk mit nem jó könyv­csomagot és az ingyen kiránhorvátok lakta bánsági faluba Ken­ tenni és hogy milyen fontos a helyes dulást. A Bölcs diákból a temesvári tanu­ gyel­tóra (ro. Rafnic). A csoportve- mértéktartás. Létezik a rossz, de mi zető X-es diákok, akik egy nappal mindig ki kell tartsunk Isten mel- lók sem maradtak ki. A Gerhardielőtte megérkeztek a táborba, már lett. A tábor harmadik napján a Tíz- num Katolikus Liceumból három szeretettel vártak. parancsolatról beszéltünk, mely a csapat is jelentkezett a versenyre és Érkezésünk napján a tábor mottó­ biztos úton vezet bennünket. Szabá­ mindnek sikerült eljutni a döntőig. járól beszéltünk, mely Lukács lyok nélkül balesetek történnek. Is- Az döntő után pár héttel az eredevangé­liumából így hangzott: „... ten törvényei megvédenek bennün- mények is megje­lentek, amelyekből kiderült, hogy a 3 temesvári csapat verj gyöke­ret a tengerben.” (Lk 17,6). ket. Szükségünk van rájuk. A gyökér szerepe, hogy tápláljon és A tábor alatt persze nem maradtak közül 2 bejutott a legjobb tíz közé, megtartson. A tengeren lehet viha- ki a játékok, társasjátékok és kirán­ vagyis megnyerték a foődíjat. A vetélkedő folyamán a csapatok ros az idő, le­het­nek nagyobb áram- dulások sem. Minden találkozáskor latok, de az Istenbe vetett hit meg- énekeltünk, és vasárnap részt vet- fordulónként különböző témájú tart és lelkileg táplál. Ebbe valóban tünk a helyi közösség horvát nyelvű fela­datokkal birkózhattak meg. A legnagyobb pontszámot a „Gerkapaszkodni lehet. szent­miséjén, ahol szeretettel fogadhardisták” csapat érte el melynek A következő három napon három tak minket. különböző témával ismerkedtünk Az utolsó este örültünk a nagy, tagjai Hallai Klementina, Őze Tímeg. Az első napon a hivatásról szép tábortűznek, ahol mind a hét mea, Szőke Alexandra és Simpf beszéltünk. Megértettük, hogy Is- kiscsoport bemutatott egy kis vi- Gábriel (felkészítő tanár: Vajda Attila). Ők harmadik helyezésükkel tennek álma van velünk. Legyünk dám előadást. figyelmesek az Ő jeleire és a képesSzép élményekkel gazdagodva, bronzérmesek lettek az országos vetélkedőn. ségeinkre, és e szerint döntsünk. hitben megerősődve értünk haza. Sós Timothy, X. B osztályos tanuló Második nap a szenve­délyekről volt Metz Attila Norbert, VIII. osztály 12

Vita Catholica Banatus 9/2014

Katalán vendégek a Millenniumi templomban Augusztus 8-10. között katalóniai népművészek és táncosok népesítették be Temesvár utcáit, itt zajlott ugyanis a Spanyolország határain kívüli legna­gyobb katalán fesztivál, mintegy 450 közre­ működővel. A rendezvényre az Aplec International kulturális szervezet, Adifolk katalán népi hagyományőrző egyesület, a temesvári Polgármesteri Hivatal, a helyi spanyol konzuli hivatal és a ViaRumania Cultura egyesület közös szervezésében került sor. A rendezvény jellegzetessége, hogy évente csak egyszer szervezik, to­vábbá, hogy kétszer nem térnek vissza ugyanabba a városba, így újabb te­ mesvári katalán fesztiválra belátható időn belül valószínűleg nem kerül sor.

Az utcafesztivál megannyi szabadtéri látnivalóval csábította a nézőket, ugyanakkor a zárónapon, augusztus 10-én, a programban egyházi rendezvény is szerepelt: Jose Miguel Vińals Arińo spanyol tiszte­letbeli konzul és családja adomá­nya­ként a Millenniumi templomba érkezett a

montserrati Fekete Madonna szobor pontos mása. A 11 órakor kezdődött közös ünnepi szentmisén részt vett továbbá Marossy Zoltán, Temes megye alpre­ fektusa és Dan Diaconu temesvári alpolgármester. A liturgiát ft. Kapor János helyi plébános, ft. Toman Zoltán püspöki bírósági titkár, ft. Sima Mihai Milan temesvár-gyárvárosi segédlel­ kész, valamint Razvan Oprisa görög katolikus lelkipásztor jelenlé­tében Msgr. Joan Cuadrench Aragones barcelonai püspöki helynök celebrálta. A meghívott lelkipásztor beveze­ tőjében elmondta: a montserrati Feke­te Szűz, akit a helyiek a La Moreneta el­ne­­vezéssel illetnek, Katalónia védő­szentje. Szobrát a montserrati bencés kolostor templomában őrzik. A szentmisét követően kérdé­ sünkre Jose Miguel Vińals Arińo tisz­teletbeli spanyol konzul elmondotta: a Fekete Madonna szobrának máso­ latát a szülei adományozták Temesvár­ nak, a Millenniumi templomnak. – Nagyon megkedveltem a várost és ezt a temp­lo­mot, különösen, amikor hallottam felépítésének okát, körülmé­nyeit. Noha a katalán fesztivál célja elsősorban az, hogy megismertesse az ott élők kultú­ráját, hagyományait, népművészetét a nagyvilággal, úgy döntöttünk, hogy ezúttal a hitélet, a Mária-tisztelet egy jelképét is elhozzuk Temesvárra. A Fekete Madonna szob­ ra nagyon régi, először a szaracén hódítók elől mene­kí­tették a hegyre, majd eltűnt. Végül rejtélyes módon megkerült – tájé­koz­tatott a tiszteletbeli konzul. A szentmisét követően az egybe­ gyűltek a Millenniumi templom előtti téren ismét megcsodálhatták a katalán fesztivál néhány résztvevő csoport­jának előadását. S.E.

Udvardy György pécsi püspök áldotta meg a Magyarok Kenyerét Augusztus 20-án a pécsi Dóm téren Udvardy György megyéspüspök áldotta meg a Magyarok Kenyerét, melyhez a lisztet a Kárpát-medence határon inneni és túli magyarlakta településeiről gyűjtötték. Az ünnepségen részt vett és be­ szédet mondott mások mellett Páva Zsolt, Pécs polgármestere, Korinek László, a kezdeményezés ötletadója és Böjte Csaba ferences szerzetes. Az eseményen először hallhatta a kö­zönség Tolcsvay László ez alkalomra írt dalát. Pécs városa immáron negyedik alkalommal szervezte meg azt a prog­ramot, amelynek keretében az ország összes megyéjéből, megyei jogú váro­saiból, kisebb településeiről, valamint a Kárpát-medence magyarlakta tele­pülé­seiről (Sepsiszentgyörgytől Lend­váig, Pozsonytól Zentáig) gyűj­tötték össze a felajánlott búzát, Pécsre szállí­tották, majd az ünnepélyes összeöntés és az őrlés után lisztet készíttetek belőle – tájékoztat a Magyarokkenyere.hu. Az így létrejött „összmagyar lisztből” a kárpátaljai kis magyar település, Verboc vendégkovászával és a Parajdról kapott sóval készült el az augusztus 20-ai Magyarok Kenyere, melyet a püspöki áldás után Pécs város polgármestere méltó ünnep keretében szelt fel. Idén immáron harmadik alkalommal adták a Magyarok Kenyere programból az augusztus 20-ai Szent Jobb-körmenet során, az ünnepi szentmise elején Erdő Péter bíboros által megáldott, nagy, 5 kilós kenyeret. (Forrás: Pécsi Egyházmegye) Vita Catholica Banatus 9/2014

13

kitekintő

Vakációs emlék

á

â

A féltékenység és az irigység nagy bűn, melyből sok gyilkosság származik. Igy volt ez a bibliai időkben, és napjainkban is így van. Ábelt féltékenységből ölte meg Kain, mert „Isten égi tűz által emésztette meg Ábel áldozatát” (az ő nyájának első fajzását), Káinét pedig nem, hisz ő a föld gyümölcséből vitt az Úrnak (vö.1 Móz 4) - véli szent Jeromos. Manapság sok házasságot tesz tönkre az oktalan féltékenység, s még jó, ha csak válással végződik. – Ők is szerelmesek voltak és fiatalok, s már ki is tűzték az esküvő napját, de szerencsére a fiatalember - bár a menyasszony gyanított valamit bevallotta, ha a felesége megcsalja, végez vele, aztán önmagával is. A nő - hála Istennek - kijózanodott és visszalépett, később pedig boldog felesége lett egy normálisan gondolkozó férfinak. Ám a féltékenység nem kizárólag fiatalok tulajdonsága. Nekik például már öt nagy gyermekük volt, és mégis! A férj egy nap azt mondta a feleségének, hogy elutazik, csakhogy... másnap, amikor az asszony szárítani vitte padlásukra a frissen mosott ruhát, furcsa zörejre lett figyelmes! Férjeura véletlenül megmozdult – a nagy, használatlan ládában. Igy „utazott el”, leste a feleségét, akinél hűségesebb nem is létezhetett. Az irigység sem kisebb bűn. Jákob, akit Izraelnek nevezett az Úr, „minden fia felett szerette Józsefet, mivel őt vénségében nemzette, és tarka köntöst készített neki.” (1Móz 37,3). A többi fiak ezért irigységből eladták őt a madianita kereskedőknek, apjuk14

Vita Catholica Banatus 9/2014

nak pedig azt mondták, egy állat szaggatta széjjel Józsefet. Jézust is az irigyei ítélték halálra. „Pilátus megkérdezte tőlük (a néptől): Akarjátok-e, hogy szabadon bocsássam a zsidók királyát? – Észrevette ugyanis, hogy a főpapok irigységből szolgáltatták ki neki.” (Mk 15,10) Csak Keresztelő János nem volt irigy Jézus krisztusi mivoltára: „Arra sem vagyok méltó, hogy saruszíját megoldjam.” (Jn 1,27)... „Ő az, akiről mondtam: utánam jön egy férfi, aki nagyobb nálam” (Jn 1, 30).” Én láttam és tanúskodom róla „ő az Isten fia” (Jn 1,34). Igen, Keresztelő János igaz ember és szent volt, de mi sajnos nem vagyunk szentek. Még az uralkodó házak történelme is tele irigységből fakadó cselszövésekkel és gyilkossággal. „Amikor István király érezte, hogy a betegség erőt vesz rajta, úgy határozott, Vazult választja utódául. Vazul nagybátyjának fia, ifjúkori vétkei miatt a nyitrai börtönben sínylődött. István megbocsátott neki és követeket küldött kiszabadítására, de Sebes megelőzve azokat, kioltotta Vazul szemét és fülének üregébe ólmot öntött.” (Lengyel Dénes: Régi magyar mondák, Móra kiadó, 2009). – Vazul megkínzásáról Tarczai György is ír „Az Árpádház szentjei” című könyvében. (Szent István Társulat, az Apostoli Szentszék Kőnyvkiadója. Budapest 1930). De a végtelenségig kutathatjuk

Ştiri pe scurt

Voluntari JEV in Timişoara

a múltat: féltékenység... irigység... gyilkosság. Ma sem vagyunk jobbak, s már gyermekkorban kezdődik: annak szebbek a játékai... Miért ő az „osztályelső”? Én is jól tanulok!... Vagy: nekik több a pénzük... szebb az autójuk... lakásuk, és, és... De vannak kivételek is. Hajdanában ismertem két lányt, akik óvódás koruktól együtt voltak. Játszottak, később tanultak. És „osztályelsők” lettek... Egy vonalban. De egyik sem kérdezte, ki az ELSŐ, vagy ki a MÁSODIK... Mindketten elérték céljukat, és megőrizték barátságukat egy életen át. Olyannyira, hogy azt a lányt akiből vegyészmérnők lett, s időelőtt elragadott a halál, a temetésen barátnője búcsúztatta, kezében tartva közös fényképüket, melyet tizenötévesen készítettek. Lám, irigység nélkül is lehet élni, mindhalálig, mert a földi javakból semmit sem viszünk magunkkal a Túlvilágra: se diplomát, se házat, se autót, se pénzt. Csak a lelkünket tesszük az Úr zsámolya elé: Ő ítélje meg, mennyi bűn terheli. Kató Gizella

Jesuit European Volunteers este o organizaţie care se ocupă cu proiecte sociale. În fiecare an, Caritas Timişoara se bucură de prezenţa unor voluntari care, timp de un an, lucrează în diferite proiecte, au un anumit program şi un anumit stil de viaţă. Anul acesta avem plăcerea de a le cunoaşte pe Fanny Maier şi Felicitas Kerschner, care vin din localitatea Tübingen, precum şi pe Sarah Gerster din Eutingen, Germania. De ce aţi ales JEV? – a fost prima întrebare care le-a fost adresată, întrebare la care fetele au răspuns că JEV se ocupă foarte bine cu pregătirea voluntarilor. Membrii formatori, fiind bine pregătiţi, ajung să îi cunoască pe voluntari foarte bine şi încearcă să îi repartizeze într-un loc po-

trivit lor, îi sprijină, îi încurajează şi păstrează permanent legătura cu ei, iezuiţii având în plan ca voluntarii să trăiască la acelaşi nivel cu beneficiarii cu care lucrează. Apoi, fetele au ales JEV pentru că au simţit nevoia unei pauze după studii, o pauză activă în care pot să îşi clarifice vocaţia, pot cunoaşte culturi şi oameni noi şi pot trăi independent, fără ajutorul părinţilor, experimentând munca socială. Proiectele în care se implică voluntarii sunt: Casa Pater Berno din Bacova, Cantina Socială, Hospice, Casa Sfânta Maria din Carani, Supa Săracilor de la Mănăstirea Salvatorienilor şi vizitarea bolnavilor la domiciliu. Primele impresii ale fetelor despre oraşul Timişoara şi locurile în care activează au fost bune, spunând că oraşul are multe parcuri frumoase, iar oamenii sunt foarte prietenoşi. Mesajul pe care îl transmit cititorilor este: Iubirea apare în relaţiile dintre oameni şi, prin urmare, este important să fii acolo şi să oferi ajutor. Prin ajutor dai mărturie despre Dumnezeu şi exersezi iubirea faţă de aproapele tău. Colareza Vlad – seminarist

împreună au fost, în acelaşi timp, momente de destindere, de comuniune şi de aprofundare spirituală. „Pentru mine tabara de la Budapesta a fost ca o chemare pe ultima sută de metri. Am hotărât să particip cu o seară înaintea plecării, când am aflat că era un loc liber în microbuz. Astfel m-am gândit că, probabil, e voinţa lui Dumnezeu să pornesc la acest drum... Am trăit experienţe frumoase, mi-am dat seama cât de minunat e Dumnezeu şi creaţia Lui, am descoperit locuri noi, am trăit aşa ca o grupă unită, în armonie. Am văzut şi cum e nevoie câteodată să mă înving, lăsând deoparte mici nemulţumiri sau preferinţe personale, construind, însă, astfel unitatea grupului. Port în suflet amintirea unei experienţe frumoase şi plăcute!” Ionela Mihaela Ertatu

Schimb de experienţă între tineri În 14-15 iulie, un grup de tineri din parohia „Maria Zăpezii” Reşiţa a făcut o excursie la Budapesta, pentru un schimb de experienţă cu tineri dintr-o parohie din capitala Ungariei. Zilele petrecute Vita Catholica Banatus 9/2014

15

ştiri pe scurt

Féltékenység... irigység

â

ä

Ein Missionar wirkte unter den Papuas von Neu-Guinea. Er belehrte sie über Christus, fand aber in der Eingeborensprache keinen Begriff für „Glauben an Christus”. Die Papuas haben Ausdrücke für jedes kleinste Blümchen und Tierchen, aber keine Worte für geistige Dinge. Da war guter Rat teuer. Wie sollte er das Wort „Glauben an Christus” in die Papuasprache verständlich übersetzen? Eines Tages fragte ihn ein Eingeborener: „Hast du den Herrn Jesus gesehen?” „Nein”, lautete die Antwort. Der Mann fragte weiter: „War Jesus in deinem Heimatland?” „Nein”. „Woher weißt du dann, dass Jesus da ist?”, erkundigte sich weiter der Mann. Voller Überzeugung erklärte der Glaubensbote: „Ich weiß es, so wahr die Sonne dort oben am Himmel steht, dass Jesus da ist.” Da dachte der Fragende etwas nach und sagte dann: „Ich verstehe; dein Auge hat Jesus nicht gesehen, aber dein Herz hat ihn gesehen”. „Ja”, rief der Missionar beglückt aus, „das ist es!” Nun hatte er das Wort für „Glauben”, das er schon lange suchte, gefunden: „Ein Herz, das Jesus gesehen hat”. Wir alle sind doch in der gleichen 16

Vita Catholica Banatus 9/2014

Lage: Unser Auge kann Jesus nicht sehen und dennoch glauben wir an ihn, denn „unser Herz sieht ihn”. Der Apostel Paulus bringt im Römerbrief ein ähnliches Bild für den Glauben an Christus: „Das Wort ist dir nahe, es ist in deinem Mund und in deinem Herzen. Gemeint ist das Wort des Glaubens, das wir verkündigen. Wenn du mit deinem Munde bekennst: „Jesus ist der Herr „und in deinen Herzen glaubst: „Gott hat ihn von den Toten auferweckt”, so wirst du gerettet werden. Wer mit dem Herzen glaubt und mit dem Munde bekennt, wird Gerechtigkeit und Heil erlangen.” Das Evangelium berichtet uns von einer heidnischen Frau, deren Tochter hoffnungslos krank war. Sie hörte von Jesus und eilte zu ihm. Ihr Auge sah nur einen gütigen Mann, ihr Herz aber erkannte, dass dieser Jesus großer sei, als ihre Augen es sahen und sie flehte, als verzweifelte Mutter, Jesus um Hilfe an. Und sie hatte Erfolg. Jesus sagte: „Frau, dein Glaube ist groß. Was du willst, soll geschehen!” Es geschah ein Heilungswunder. Jesus hat viele Wunder gewirkt, die den Menschenleib betreffen.

Größer aber sind die Wunder, die er durch alle Zeiten an den Herzen der Menschen wirkt. Der lebendige Glaube an Christus im Herzen der Menschen hat viele Glaubenshelden hervorgebracht. Staunend stehen wir vor solch opferbereiten Menschen. Wie lebendig und gesund ist Glaube in unserem Herzen? Stellen wir fest, dass er krank geworden ist, wie die Tochter der Heidin im Evangelium, so ist es höchste Zeit, uns nach Heilung umzusehen. Der Kirchenlehrer Hieronymus mahnt uns: „Unser Los wäre dem der Tiere gleich, wenn nicht der Glaube an Christus unsern Blick nach oben richtete und unserer Seele ewiges Dasein verhieße!” Der geistesgroße Augustinus legt noch eins drauf: „Wer ohne Christus lebt, steht obdachlos auf der Straße, und das sogar vor der Tür des Vaterhauses!” Vielleicht denken wir: So dachten heilige Männer in früheren Zeiten. Heute ist doch alles ganz anders. Stimmt das? Das Problem unseres ewigen Heils bleibt für alle Zeiten akut. Der Dichter Nikolaus Lenau war alles andere als ein heiliger Mann. Was sagt er dazu? „Ist Christus Traum, dann ist das Leben ein Gang durch Wüsten in der Nacht, wo niemand Antwort uns zu geben vermag, als eine Horde Bestien wacht. Geh hin, du Armer, frag nach Troste bei Kunst und Weisheit überall! Geh in den Wald und koste die Rose und die Nachtigall. Sie haben nichts für deine Klagen, kein Strahl versöhnt die schwarze Kluft; sie haben nichts für dein Verscheiden und schaudernd sinkst du in die Gruft. Das ist das Leben und Verscheiden, wenn Christus nicht auf Erden kam und auf dem Kreuze Schreck und Leiden dem Leben und dem Tode nahm!” Paulus drückt diese Wahrheit kürzer aus: „Für mich ist Christus das Leben, und Sterben Gewinn!”. Ignaz Bernhard Fischer

Pelerinajul germanilor bănăţeni la Maria-Radna. Ediţia a IV-a

Pelerinajul de anul acesta, desfăşurat în 2 august, s-a bucurat de o participare sensibil mai mare şi mai activă din partea credincioşilor de limbă germană de aproape şi de departe. Sfânta Liturghie pontificală a fost celebrată de Excelenţa Sa Dr. Reinhardt Hauke, episcop auxiliar de Erfurt şi administrator diecezan al acestei dieceze şi delegatul Conferinţei Episcopilor Catolici Germani pentru Refugiaţi şi Emigranţi, Au concelebrat Excelenţa Sa dr. h.c. Martin Roos, episcop de Timişoara şi încă zece preoţi din dieceză, dar şi emigraţi în Germania. (Informaţii furnizate de Erwin Josef Ţigla, Claudiu Călin şi Adrian-Gabriel Păşcălău-Kollár)

Pelerinajul credincioşilor slovaci la Maria Radna

În data de 16 august a avut loc la Maria-Radna un pelerinaj special al credincioşilor catolici slovaci din Dieceza de Oradea şi din Dieceza de

Timişoara (Butin, Brestovăţ, Comloşul Mare, Timişoara, Arad, Nădlac, Fântânele, etc.). Cu această ocazie a fost celebrată o Sfântă Liturghie pontificală în limba slovacă, de către Excelenţa Sa László Böcskei, episcop de Oradea, în concelebrare cu preoţi slovaci din cele două dieceze. (Informaţii furnizate de Claudiu Călin şi Eugen Mateeş)

290 de ani de convieţuire sărbătoriţi la Zăbrani

Zilele comunei Vinga şi simpozionul local pe teme de istorie

Şvabii bănăţeni, plecaţi odinioară din cea mai bogată comună arădeană de până acum câteva decenii, s-au întors în preajma solemnităţii Sf. Fecioare Maria la Zăbrani (Guttenbrunn) pentru a sărbători, timp de o săptămână întreagă, venirea strămoşilor lor pe meleagurile bănăţene acum aproape trei veacuri. Manifestările au culminat duminică, în ziua de 17 august 2014, cu celebrarea unei Sf. Liturghii solemne de Kirchweih (hram) În cadrul zilelor comunii Vinga, a în biserica romano-catolică din Zăavut loc in 1 august un simpozion pe brani. (Informaţii furnizate de Adrian teme de istorie, patronat de Primăria Gabriel Păşcălău-Kollár) Comunei Vinga, organizat de domnul ing. Ioan Rankov, un însufleţit istoric Concert în Domul al localităţii. Evenimentul a avut mai multe valenţe jubiliare, printre din Timişoara în beneficiul restaurării care: 800 de ani de la prima atestare documentară a localităţii, 320 de ani bazilicii Maria Radna de la naşterea episcopului catolic bulgar Nikola Stanislavich, 280 de ani În 1 august a avut loc în Domul Sf. de la aşezarea credincioşilor catolici Gheorghe din Timişoara un concert exbulgari la Vinga. Au luat cuvântul traordinar vocal-instrumental. OrganiExcelenţa Sa Dr. h. c. Martin Roos, zatorii evenimentului au fost Episcopia episcop diecezan de Timişoara Romano-Catolică de Timişoara şi Ger(despre episcopul Nikola Stanislavich, hardsforum der Banater Schwaben e.V. 1694-1750), precum şi arhivistul din München. Concertul, organizat cu diecezan, Claudiu Călin (despre Pr. concursul nemijlocit al domnului Franz Venceslav Havlik, 1892-1951, din Metz (organist, München), al doamnei Vinga, preot-martir în perioada Nicoleta Colceiar (sopran, Timişoara) comunistă). Evenimentul s-a bucurat şi al domnului Wilfried Michl (bariton, de participarea unor reprezentanţi ai München), şi-a propus strângerea de Bisericii Ortodoxe Române, precum donaţii în beneficiul lucrărilor de restauşi a unor oaspeţi de peste hotare, rare şi renovare la Bazilica Maria-Radna, din Ciprovci, Asenovo şi Nicopole. din judeţul Arad. (Informaţii furnizate (Informaţii furnizate de Claudiu Călin) de Claudiu Călin şi Ferdinand Lenhardt) Vita Catholica Banatus 9/2014

17

ştiri pe scurt

Mit dem Herzen sehen

â Trei oglinzi „A fost odată ca niciodată un vrăjitor atât de puternic, încât putea să creeze alte lumi. Era celebru pentru că îi crease unui matematician obsedat de munca sa o lume cu doi sori, unde ziua era veşnică, nimeni nu dormea, iar el putea să lucreze la demonstraţiile lui la nesfârşit. Se spune că atunci când s-a îndrăgostit, vrăjitorul a inventat pentru el şi iubita lui o lume unde şi soarele era tot o lună... Dar într-o zi, la uşa vrăjitorului a venit un rege foarte îndrăgostit de regina lui. Deşi erau de mulţi ani împreună şi aveau trei copii, regele încă o mai iubea... ca un prinţ! Dar regina nu se mai vedea frumoasă şi suferea nespus. Spunea mereu că e grasă, aşa că regele a comandat pentru ea o oglindă în care să se vadă... mai slabă. N-a mers. Regina se vedea acum, bătrână... Vrăjitorul i-a meşterit o nouă oglindă, în care să se vadă mai tânără... dar regina era în continuare nesigură, nefericită şi din cauza asta şi puţin nesuferită. Regele nici nu mai ştia ce să-i ceară vrăjitorului, aşa că i-a cerut... un sfat. „Sire, i-a răspuns acesta, singura şansă ca regina să fie vreodată mulţumită de ce vede în oglindă, ar fi să-i meşterim una în care să se vadă... aşa cum o vedeţi Înălţimea Voastră.” Imaginea personală trebuie să fie una realistă şi să ne reprezinte, deoarece numai în acest fel ne vom putea arăta adevăratul „eu”. Este foarte important să vă acceptaţi aşa cum sunteţi, fără nici o comparaţie, pentru că abia în acea clipă, orice formă de inferioritate şi superioritate dispare. 18

Vita Catholica Banatus 9/2014

„Oglinda sufletului este reprezentată de oamenii din jurul tău. Personalitatea ta se reflectă în aceasta.” (Victoria Pepa) Vă propun un exerciţiu care poate ajuta să începeţi schimbarea imaginii personale. Tot ceea ce aveţi nevoie este o oglindă, eventul o coală de hârtie, un pix şi, cel mai important, puţin timp în care să fiţi foarte sincer cu propria persoană. Vă poziţionaţi în faţa oglinzii şi observaţi cu maximă atenţie. Puteţi folosi pixul şi hârtia pentru a nota toate detaliile şi pentru a analiza mai apoi ce aţi descris. 1.Ce credeţi despre înfăţişarea dumneavoastră? 2.Ce simţiţi? 3.Ce aţi vrea să îmbunătăţiţi? Apoi priviţi dincolo de ceea ce vedeţi în acea oglindă, în interior, spre profunzimi, către unicitatea dumneavoastră, către ceea ce nu puteţi vedea decât în oglinda sufletului. 1.Ce simţiţi? 2.Ce credeţi despre propria persoană? 3.Aveţi aşteptări prea mari de la dumneavoastră sau aţi dori ca viaţa să vină la dumneavoastră? 4.Vă plac gândurile dumneavoastră şi modul în care vă comportaţi? 5. În general, deciziile vă aparţin sau îi lăsaţi pe ceilalţi să vă ghideze? 6. Vă descrieţi drept o persoană bună? 7. Care vă sunt calităţile? Desfăşurat cu sinceritate, acest exerciţiu permite o evaluare de sine cât mai aproape de adevăr. Este posibil să nu vă placă chiar tot ce veţi descoperi, însă nu trebuie sa vă întristaţi. Înainte de a vă modifica imaginea personală este nevoie să vă cunoaşteţi foarte bine. Stă în puterea fiecăruia dintre dumneavoas-

tră să puteţi modela totul aşa cum vă doriţi, pentru că acum ştiţi unde este nevoie de schimbare. Poate veţi descoperi acea persoană minunată de despre care nu ştiaţi că există ascunsă în interiorul dumneavoastră. În final vă prezint câteva aspecte pe care Sfânta Scriptură ni le oferă: ➢ Oglinda în care ne vedem pe noi (Iacob 1:23-24) este oglinda Cuvântului (,,Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Iar cine îşi va adânci privirile în legea desăvîrşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”); ➢ Oglinda în care-l vedem pe Cristos (2 Cor. 3:18) este oglinda care ne transformă într-un chip asemenea Lui (,,Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului”.); ➢ Oglinda în care privim viitorul (1 Cor. 13:12) este oglinda mai puţin clară a vieţii noastre, dar care va reflecta rezultatul acţiunilor noastre prezente (,,Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”). psih. Irina Vastag

Introducere în cronobiologie Bioritmul este ceasul nostru interior, care imprimă vieţii noastre ritmul. Mulţi cunosc oboseala, pe care o resimţim în fiecare dimineaţa, când trebuie să ne sculăm, când atât mintea, cât şi trupul dorm încă. Deşteptătorul sună fără milă şi trebuie să ne sculăm fără a avea echilibrul prea stabil. Ne privim ca prin ceaţă în oglindă, apoi repede ne pregătim de plecare. Pentru micul dejun nu este nici cea mai mică urmă de foame, dar nici timp. Ajunşi la locul de muncă o cafea tare ne ajută să dăm startul noii zile. Specialiştii în cronobiologie încadrează tipul cu caracteristicile sus menţionate în tipul târziu sau „bufniţă”. Aceste persoane, chiar dacă se culcă devreme, adorm târziu şi cu dificultate. Ei au seara un tonus psihic foarte ridicat, în schimb dimineaţa nu se pot scula. La polul opus se situează cronotipul matinal sau „privighetoarea”. Aceste persoane sunt cele care se scoală odată cu găinile, dar seara nu pot ţine ochii deschişi. Ritmul somnului descris la cele două tipuri, nu are nimic comun cu necesitatea ca durată a somnului individului. Persoane care au nevoie de somn mai mult sau mai puţin, se găsesc la ambele tipuri. Cercetătorii recunosc din ce în ce mai limpede cât de puternic suntem marcaţi de ceasurile interioare, care sunt prezente în fiecare celulă a organismului nostru. Ele reglează nu numai ritmul somn-veghe, ci determină când glandele endocrine să-şi reverse hormonii, când organismul pune la dispoziţie enzime digestive, când ne putem concentra cel mai bine şi când musculatura are randamentul maxim. Bătăile cardiace, tensiunea arterială, funcţia renală, digestia, temperatura corpului ca şi starea psihică, aproape toate funcţiile organismului oscilează în sus şi în jos în 24 h. Acest ciclu se repetă zilnic, în funcţie de cronotip, la timpi diferiţi. Nu prezintă o surpriză că perturbarea acestui ritm dăunează sănătăţii. Indiferent dacă suntem „bufniţă” sau „privighetoare”, ceasul interior trebuie zilnic programat. Factorul hotărâtor pentru această reglare îl constituie lumina. Prof. Till Roenneberg cronobiolog la Institutul de Medicină Psihologică la Universitatea din München, a dezvoltat un set de întrebări, cu ajutorul căruia a putut determina cronotipul unui om. Au fost întrebate 200.000 de persoane. La 60% dintre persoanele chestionate, mijlocul biologic al somnului este situat între ora 330 şi 530. Ple-

când de la o medie de 8 h de somn, aceşti oameni s-ar trezi între ora 730 şi 930, în mare parte cu mult prea târziu pentru a începe un serviciu normal. Oamenii sunt sculaţi prin deşteptător prea devreme şi suferă din acest motiv de „jetlag social”, cum denumeşte autorul fenomenul. În mare măsură, de vină este faptul că tot mai puţini oameni petrec ziua afară, ci dimpotrivă în birouri, unde lumina, chiar dacă este bună, nu se compară cu lumina zilei. Astfel ceasul interior ajunge să fie insuficient reglat de lumină şi ajunge să se deplaseze şi mai mult spre cronotipul târziu. Dr.Dieter Kunz, şeful secţiei pentru medicina somnului la Spitalul St.Hedwig din Berlin, îndeamnă oamenii să se expună în prima jumătate a zilei cât mai mult la lumina zilei. Acest lucru este foarte important în lunile întunecoase de iarnă. În caz contrar, hormonul somnului, melatomina, care contribuie la determinarea bioritmului în creier, este pus deseori în circulaţie dimineaţa sau seara devreme, iar noaptea, când ar fi nevoie, este pusă la dispoziţie melatomină prea puţină. Şi mai dificilă este situaţia pentru cei care muncesc în schimburi. Ceasul lor interior nu se poate aranja altfel întrucât soarele, deci lumina nu se schimbă în funcţie de orarul lor de muncă. Ceasul lor interior este perturbat în plus, faţă de ora adevărată şi pentru faptul că se alimentează la alte ore. Consecinţa este un haos, care conduce la frecvente tulburări de somn şi la probleme digestive. Există studii care atrag atenţia asupra unor riscuri şi mai grave. Persoanele care lucrează în schimburi au un risc crescut pentru obezitate, diabet, infarct miocardic şi accidente vasculare cerebrale. În privinţa medicamentelor, începând cu cele simple până la chimioterapie, există dovezi scrise, că acţiunea lor oscilează în funcţie de orele de administrare. Unele lucruri s-ar putea îndrepta deja, cum ar fi începerea mai târzie a orelor în şcoli pentru elevi, ore mai flexibile de începere a programului de lucru în instituţii, împărţirea în funcţie de cronotip a muncii în schimburi. Toate acestea au fost deja experimentate cu succes pe proiecte-model, dar aplicarea a eşuat datorită unor împotriviri. A venit timpul să ne orientăm mai mult după funcţia ceasului nostru interior. Dr.Friederike Odorescu Vita Catholica Banatus 9/2014

19

pagina medicală

pagina psihologului

â

â

â

Totdeauna am apreciat şi am luat în considerare când oameni de diferite confesiuni creştine sau religii deosebite se respectă, dialoghează, se apreciază şi chiar se roagă împreună. Nu este în spiritul evanghelic al Domnului Isus Cristos să ai resentimente faţă de celălalt prin diferite forme de manifestare sau, şi mai regretabil, să spui că îl iubeşti dar în fondul tău interior să-l urăşti în numele confesiunii tale. Deunăzi am citit un episod în Actualitatea creştină (nr. 5/2004, pag. 14) al cărui autor este Andrei Brezianu, despre o impresionantă prietenie dintre un evreu şi un cleric creştin. Pe marginea acestui articol încerc un scurt comentariu şi redau câteva citate. Găsim în aceste rânduri nu orice evreu şi nu orice creştin deoarece este vorba despre Theodor Lavi, istoric şi publicist israelian, originar din România şi Monseniorul Vladimir Ghika. Amândoi au suferit nedreapta pedeapsă a temniţei comuniste: Theodor Lavi pentru activitatea sionistă (autor al lucrării Istoria Sionismului - 1934, redactor al publicaţiilor Ştiri din lumea evreiască şi Viaţa evreiască, şi colaborator la „Hashmonaea”) iar Mons. Vladimir Ghika pentru faptul că era catolic şi nu a acceptat niciun compromis cu regimul totalitar bolşevic. În acest spaţiu concentraţionar, ei s-au întâlnit. Iată ce relatează Theodor Lavi: „Lângă patul meu zăcea un bătrânel, numai piele şi oase. Mi s-a prezentat: „Monseniorul Ghika”. Avea barbişon şi plete albe, aproape imaterial în trupu-i firav. Iradia bunătate. Era preot catolic. Mi-am adus aminte de el. Fusese prieten al sionismului, colaborase chiar la revista „Hashmonaea”, a noastră, a studenţilor sionişti de la Bucureşti. Aparţinea unei familii domnitoare româneşti şi era deci prinţ (ceea ce nu mi-a spus el, ci ştiam eu). Era vărul prinţului Iusupov, cel care l-a asasinat pe Rasputin. Mi-a povestit că a fost misionar şi, pregătindu-se pentru acest rol, a învăţat şi 20

Vita Catholica Banatus 9/2014

Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România – la Timişoara

medicină şi chimie. Era atât de sleit de puteri, că nu s-a putut da jos din pat ca să mă examineze. Mi-a dat însă un sfat, care-l completa pe cel al generalului Arbore. Este vorba de generalul Ion P. Arbore (născut în 1892, decedat în detenţie în 1954): „Să nu fii laş în faţa durerii. Trebuie să faci mişcări. Altfel ai să te anchilozezi într-adevăr”. I-am ascultat sfatul şi luptam cu durerile în încheieturi.” (Dr. Th. Lavi, Nu a fost pisica neagră: amintirile unui Asir Tzion din România, Editura Bronfman. 2, Tschlenov Str.,P.O.B. 1109, Tel Aviv, p.178). Citind această relatare privind suferinţa fizică, ne putem direcţiona şi spre o scurtă meditaţie referitoare la suferinţa sufletească. Când eşti lovit în decursul vieţii tale de diferite evenimente şi simţi dureri sufleteşti ce te-ar putea doborî, nu fii laş, „trebuie să faci mişcări” care pot fi mişcări ale credinţei, ale speranţei, ale rugăciunii, ale iertării, ale meditării Cuvântului Sfintelor Scripturi. Mai este, apoi, evocată şi prietenia Mons. Ghika cu filosoful evreu Henri Bergson care, deşi s-a apropiat mult de catolicism, nu s-a botezat pentru că s-a abătut „urgia hitleristă” şi a vrut să fie solidar cu poporul evreu. (eveniment relatat în op.cit. pag. 178). Închei prin a-l cita pe distinsul Andrei Brezianu: „Că Mons. Vladimir Ghika fusese un prieten al evreilor nu este un secret pentru cei care l-au cunoscut. Aşa cum nu obosea să spună şi prietenul său intim, Jacques Maritain, de ale cărei idei era foarte legat. Memorabilă, printre altele, este reducerea la esenţă a anti-semitismului în formula lui Jacques Maritain: „Anti-semitismul este în mod manifest anti-creştin de la rădăcină” (în Oeuvres completes, vol. 7, p.1224), a nutri sentimente de ură faţă de poporul ales, de vrajbă faţă de seminţia din care s-a născut Isus, înseamnă a întoarce în mod scandalos spatele poruncii fundamentale a iubirii faţă de aproapele. Acesta a fost crezul de o viaţă al monseniorului Ghika.” Pr. Marian Ilie Ştefănescu

Episcopia Romano-Catolică de Timişoara găzduieşte, în perioada 2-4 septembrie, Sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România. Episcopii marchează deschiderea oficială a întâlniri, marţi 2 septembrie, ora 18:30, prin celebrarea Sfintei Liturghii solemne, prezidată de Excelenţa Sa Francisco Javier Lozano, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova. În timpul lucrărilor Sesiunii, membrii Conferinţei episcopale fac o evaluare a evenimentelor interne şi externe din ultima perioadă, analizează stadiul pregătirilor pentru apropiatul Sinod al Episcopilor privind Familia, sinod ce va avea loc la Roma în perioada 5-19 octombrie 2014, abordând totodată şi teme cu caracter social şi liturgic pentru noul an pastoral. La sesiunile plenare ale CER participă cu statut de invitat permanent Nunţiul Apostolic şi PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova). Actualmente (20132016), preşedintele Conferinţei Episcopilor din România este ÎPS Ioan Robu, mitropolit-arhiepiscop de Bucureşti. (Informaţii furnizate de Pr. Nikola Laus, cancelar diecezan)

Sfântă Liturghie jubiliară la Cenad şi sfinţirea Monumentului Recunoştinţei Duminică, 10 august 2014, în Cenad, vechea cetate a sfântului Gerard, credincioşii actuali şi credincioşii de altă dată, emigraţi în Germania, s-au reunit în jurul bisericii parohiale din localitatea natală pentru a sărbători 250 de ani de la aşezarea coloniştilor germani în această comunitate multietnică şi multiconfesională. La finalul Sf. Liturghii a fost sfinţit, în prezenţa comunităţii parohiale şi locale, a oficialităţilor, a domnului vice-consul al Germaniei, dl. Siegfried Geilhausen, dar şi a fanfarei din Recaş, monumentul recunoştinţei, ce s-a ridicat în faţa bisericii, în partea stângă, alături de celelalte două vechi simboluri ale Cenadului: statuia Sf. Gerard şi obeliscul contelui Alexander Nako. Trebuie menţionat că acest obelisc, care îi comemorează pe cei cca. 22.500 de germani care au trăit, muncit şi care au ridicat rugi de mulţumire sau de cerere lui Dumnezeu în Cenad, în decursul a două veacuri şi jumătate, este primul de acest fel din Banat. (Informaţii furnizate de Claudiu Călin, Doru Moldovan şi Pauline Huschitt)

Binecuvântarea staţiunilor Căii Crucii la Gărâna Duminică, 3 August 2014, a avut loc în mica filială Gărâna a parohiei Reşiţa I. „Sf. Fec. Maria Zăpezii”o Sfântă Liturghie solemnă în limbile germană şi română în biserica romano-catolică a acestei comunităţi montane. În predica rostită în limbile germană şi română de Pál József Csaba, vorbitorul a evidenţiat, printre altele, sensul simbolic, pentru comunitatea locală dar nu numai, a momentului ce a urmat Liturghiei: binecuvântarea staţiunilor căii Sf. Cruci. Credincioşii din localitate, precum şi oaspeţii lor din împrejurimi (Slatina-Timiş, Reşiţa, etc.) dar şi din străinătate, au parcurs împreună noul Drum al crucii cântând şi rugându-se. Lungimea drumului de pe Dealul Calvarului din Gărâna, pe care se află cele paisprezece staţiuni, este de 1,8 km. Un grup de preoţi ortodocşi a oficiat, în încheiere, un moment de rugăciune la una din crucile satului, ridicată pe unul dintre dealurile ce domină localitatea. (Informaţii furnizate de Claudiu Călin şi Erwin Josef Ţigla)

Vita Catholica Banatus 9/2014

21

ştiri pe scurt

Frăţietatea dintre Monseniorul Vladimir Ghika şi un evreu

â Tabăra de vara pentru copii la Mănăstirea Salvatorienilor din Timişoara Ordinul Salvatorian fiind recunoscut după îndemnurile fondatorului său, Franziskus Maria vom Kreuze Jordan, acela de a mărturie despre Evanghelie în toată lumea, prin toate mijloacele posibile, desfăşoară activităţi în întreaga lume, prin diferite proiecte. Unul dintre acestea îl reprezintă tabăra pentru copii de la Mănăstirea Salvatorienilor din Timişoara. În perioada 14-18 Iulie, P. Istvan Barazsuly SDS, capelan în Parohia Timişoara III - Elisabetin şi membru al ordinului salvatorian, împreună cu un grup de tineri din Polonia, au organizat această tabără. Wolontariat Misyjny Salvator sau Voluntari Misionari ai Salvatorului este un grup de tineri din şase oraşe din Polonia, care se împart în grupuri mici şi merg în diferite misiuni, în ţări cum ar fi: Tanzania, Zambia, Palestina, Kenya, Albania, Ungaria, România şi Filipine. Activităţile lor diferă în funcţie de nevoi şi sunt inspirate de îndemnurile despre care am scris în primele rânduri, având ca motto: „Daţi mărturie despre Evanghelie în toată lumea!”. Cu această ocazie au participat aproximativ 40 de copii în cele cinci zile, iar activităţile au fost de natură culturală, religioasă şi distractivă. Timp de 6 ore zilnic, copiii au avut ocazia să joace diferite jocuri, să cunoască alţi copii, să înveţe lucruri noi şi să îşi pună în valoare abilităţile. Nu numai copiii s-au bucurat de aceste zile, ci şi părinţii acestora, care ne-au sprijinit în organizare prin diferite bunuri materiale şi financiare pentru a putea oferi copiilor o masă de prânz şi materialele necesare activităţilor. Totul 22

Vita Catholica Banatus 9/2014

s-a desfăşurat în cadrul mănăstirii şi în curtea liceului Grigore Moisil, într-un ambient plăcut, copiii oferind un exemplu bun tuturor oamenilor prin blândeţea lor, bunătatea lor, prietenia lor care ne-a invitat să fim asemenea lor, să avem suflet de copil. La finalul taberei, când tinerii voluntari din Polonia se pregăteau de încheierea programului, copiii au oferit o îmbrăţişare de grup şi i-au

lăsat să plece cu promisiunea de a se reîntoarce la anul. Fiecare copil a plecat acasă cu câte o amintire primită de la organizatori, şi anume o inimioară confecţionată din carton, pe care scrie „mulţumesc”. La fel mulţumim şi noi bunului Dumnezeu pentru că a făcut posibilă această tabără şi Îl rugăm să binevoiască să facă posibilă această experienţă şi în anii care urmează. Vlad Colareza – seminarist

Sf. Pius din Pietrelcina Padre Pio

sfinţi de urmat

relatare

â (1887 - 1968)

Moştenitor spiritual al Sfântului Francisc de Assisi, Padre Pio din Pietrelcina a fost primul preot care a purtat întipărite în trup semnele răstignirii. Padre Pio din Pietrelcina, numit Francisc Forgione înainte de intrarea în mănăstire, s-a născut în Pietrelcina, la 25 mai 1887. A venit pe lume în casa unor oameni săraci în care tatăl, Grazio Forgione, şi mama, Maria Giuseppa di Nunzio, primiseră deja alţi copii. Încă de la o vârstă fragedă, Francisc experimenta în sine dorinţa de a se consacra total lui Dumnezeu şi această dorinţă îl deosebea de ceilalţi copii de vârsta lui. Această „diferenţă” a fost observată de părinţii săi şi de prietenii săi. Povestea mama, Peppa, - „nu făcea nici o greşeală, nu era capricios, asculta mereu de mine şi de tatăl lui, în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară se ducea la biserică să îi viziteze pe Isus şi pe Sfânta Fecioară. În timpul zilei nu ieşea niciodată cu tovarăşii. Uneori îi spuneam: Franci, ieşi puţin să te joci. El refuza spunând: nu vreau să merg, pentru că ei înjură”. Din jurnalul părintelui Augustin da San Marco in Lamis, care a fost unul dintre directorii spirituali ai Părintelui Pio, aflăm că Padre Pio, încă din 1892, când avea doar cinci ani, trăia deja propriile lui experienţe carismatice. Extaze şi apariţii erau atât de frecvente încât copilul le considera absolut normale.

Cu trecerea timpului s-a putut realiza ceea ce Francisc visa cel mai mult: să îşi consacre viaţa Domnului. La 6 ianuarie 1903, la şaisprezece ani, a devenit cleric în Ordinul Capucinilor şi a fost sfinţit preot în Domul din Benevento, la 10 august 1910. Aşa a început viaţa lui preoţească pe care, din cauza stării precare a sănătăţii, o va desfăşura mai întâi în diferite convente din Benevento, unde fratele Pio a fost trimis de superiorii săi pentru a-i favoriza vindecarea. Apoi, începând din 4 septembrie 1916, în conventul San Giovanni Rotondo, pe Gargano, unde, cu excepţia unor puţine şi scurte întreruperi, a rămas până la 23 septembrie 1968, ziua naşterii lui pentru cer. Unul dintre evenimentele care au marcat profund viaţa Părintelui a fost cel din dimineaţa de 20 septembrie 1918 când, rugându-se în faţa Crucifixului din corul vechii bisericuţe, a primit darul stigmatelor, vizibile, care au rămas deschise, proaspete şi sângerânde, timp de jumătate de secol. Acest fenomen extraordinar a catalizat asupra Părintelui Pio atenţia medicilor, a cercetătorilor, a ziariştilor, dar mai ales a oamenilor obişnuiţi care, în

decursul a câteva decenii au trecut prin San Giovanni Rotondo pentru a-l întâlni pe „sfântul” frate. Cincizeci de ani trăiţi în rugăciune, în umilinţă, în suferinţă şi în jertfă în care, pentru a pune în practică iubirea sa, Padre Pio a realizat două iniţiative în două direcţii: una verticală, spre Dumnezeu, prin înfiinţarea „Grupurilor de rugăciune”, cealaltă orizontală, spre fraţi, prin construirea unui spital modern: „Casa de Uşurare a Suferinţei”. În luna septembrie a anului 1968, mii de devoţi şi fii spirituali ai Părintelui s-au adunat în San Giovanni Rotondo pentru a comemora împreună a 50-a aniversare a stigmatelor şi a celebra a patra întâlnire internaţională a Grupurilor de Rugăciune. Nimeni nu şi-ar fi imaginat însă că la orele 2.30 din ziua de 23 septembrie 1968 se va termina viaţa pământească a Părintelui Pio din Pietrelcina. (sursa: www.arcb.ro) Vita Catholica Banatus 9/2014

23

Momente de comuniune