37

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

46

47

48

49

N.B.: Ghenadie Enăceanu, în redactarea evenimentelor, evidenţiază deosebirea dintre anul religios bizantin („de la Facerea lumii”, 5508 î. Hr., an ce începe la 1.IX) şi anul civil. În decursul unui an civil avem două milesime pentru anii religioşi, înainte şi după 1.IX.

Dositheos II Nottaras (31.V.1641 Arachova – 8.II.1707 Constantinopol), din 1666 episcop de Cesarea Palestinei, din 1669 Patriarh al Ierusalimului, a asistat la hirotonirea episcopală a lui Athanasie Anghel. Nu rezultă că ar fi fost unul dintre co-hirotonisitori. Prin Sinodul din 1672, din Ierusalim, a introdus spiritul reformei tridentine în veşmânt bizantin.

50

Note 1) Pentru tradiţia ebraică şi rabinică a se vedea Hruby, Kurt – „La notion d’ordination dans la tradition juive”, in „La Maison Dieu” Revue de Pastorale Liturgique, Paris, 1970, nr. 102, p. 30-56. 2) Pentru tradiţiile orientale creştine a se vedea Dalmais, I.-H. – „Ordinations et minisères dans les Églises Orientales”, in Eadem, p. 73-81. 3) Pentru evoluţia episcopului creştin, hirotonit de Apostoli, având paradigma vechiului sacerdoţiu ebraic dar şi al vechiului mebbaker sau pakud, în Biserica Ebraică (Iudeo-Creştină) din Israel/Palestina sec. I-IV a se vedea Testa, Emanuele – „La fede della Chiesa Madre di Gerusalemme”, Roma, 1995, Dehoniane, p. 200205. În ceea ce priveşte exegeza Noului Testament referitoare la episcopat (Faptele Apostolilor 20, 18-28, Sf. Pavel către Tit 1,5, Apocalipsa cap. 2-3 etc.) şi tradiţia Bisericii Primare asupra hirotonirilor (Fapte 13, 3; I Timotei 4, 14; 5, 22; II Timotei 1, 6), Traditio Apostolica a lui Hipolit (sec. II), epistolele Sf. Ignatiu de Antiohia (m. 107 d. Hr) etc., cf. Spadafora, Francesco – „Dizionario Biblico”, Roma, 1963, ed. Studium, p. 533-535. 4) Despre activitatea lui Pataky şi impedimentele canonice cu care acesta s-a confruntat vezi Bârlea, 1966 şi Chindriş 2001, 23-44. Despre activitatea lui Iosif de Camillis vezi Hodinka 1908 şi Ghitta, Ovidiu – „Naşterea unei Biserici. Biserica greco-catolică din Sătmar în primul ei secol de existenţă (1667-1761)”, ClujNapoca, 2001, Presa Universitară Clujeană, volum optim şi pentru studiul comparativ al situaţiei confesionale din Ardeal şi Maramureş. Nu în ultimul rând Veghseö 2009. Despre episcopia greco-catolică din Croaţia a se vedea şi studiul lui Anuichi, Silviu – „Relaţiile bisericeşti româno-sârbe între secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea”, în „Biserica Ortodoxă Română”, 1979, 97, nr. 7-8, p. 869-1052, mai ales p. 888-891. Episcopia de Marča-Platan, recunoscută de Împărat din 1612, prin episcopul Simeon Vretanja era o episcopie cu dublă comuniune între Biserica Ortodoxă Sârbă şi cu Sf. Scaun (Vretanja era preconizat de Papă din 1611), situaţia dublei comuniuni fiind tolerată până în 1686. Episcopia greacă de Veneţia (episcopul avea titlul personal de arhiepiscop de Filadelfia din 1566, membru al Sf. Sinod constantinopolitan) preconizată în 1521 a avut acest statut până în 1790. Acesta era modelul unionist dorit de Athanasie Anghel, exprimat prin Manifestul de Unire din octombrie 1698. 5) Cf. Ploscaru, Ioan – „Lanţuri şi teroare”, Timişoara, 1993, Signata, p. 89-90, ed. II, Timişoara, 1994, Signata, p. 67-68. 6) S-a tot făcut caz despre incultura episcopatului Athanasie Anghel; din redactarea scrisorii din 7.IV.1701, prin care el cere repetarea hirotoniei episcopale, după opinia lui succesiunea apostolică greacă fiind viciată şi nulificată de simonie, se dovedeşte că ierarhul român cunoştea anumite lucruri din istoria dreptului canonic bizantin. În ritul latin simonia este un păcat major, dar nu invalidează hirotonirea. În ritul bizantin în schimb, da! Simonia era prevăzută cu reducerea la statul laical şi oprirea de la Împărtăşanie (Canonul Apostolic 29; al IV-lea Conciliu Ecumenic de la Calcedon, 451 d. Hr., can. 2; Sinodul Trulan, 691 d. Hr., can. 22, 23 etc., cf. Milaş, I, 228-229; II, 189, 385-387; în teologia bizantină caterisirea produce pierderea calităţii sacerdotale (episcopale), sigiliul sacramental respectiv fiind anulat. Cf.

51

Milaş II, 378-379, nota 1. Athanasie era conştient de această interpretare, avea o cultură canonică şi teologică bizantină, fiind ignorant însă în teologia şi disciplina canonică latină. 7) Iorga N. – „Sate şi preoţi din Ardeal”, ed. II, Bucureşti, 2007, Saeculum I.O., p. 143-147; lucrarea a avut prima ediţie în 1902. Reversalul athanasian era pe bună dreptate criticat, dar figura ierarhului cruţată: „din umilinţa lui a ieşit mântuirea noastră...” (p. 147). Idem – „Istoria Bisericii Româneşti”, ed. III, Bucureşti, 1995, Gramar, 2 vol. (ed. II: 1930), II, p. 32-35. Iorga afirmă că Athanasie fusese dispensat de Kollonich de a fi reconsacrat. Ierarhul român era gratulat deja cu epitete: „suflet josnic, om fără demnitate” (p. 34), semnarea reversalului fiind „cel mai înjositor act public săvârşit de un vlădică românesc” (p. 33). În 1902 mai trăiau Bunea, I. Micu Moldovan, Biserica Unită era o instituţie respectată în Imperiul Austro-Ungar; în 1930 Biserica Unită a ajuns o cenuşărească eclesiastică. În „Istoria românilor din Ardeal şi Ungaria” (Bucureşti, ed. II, 1989), Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică (ed. I, Bucureşti, 1915), p. 234 Iorga admite reconsacrarea lui Athanasie la Viena, provocându-se de la câteva citate din Nilles (nerelevante în cauză!) şi de la o scrisoare a P. Gabriel Hevenessy din 1711, în care preotul iezuit scria „cum Athanasio, cuius consecrationis ipsa Sua E-ma Serenitas interfuit”, de asemenea şi la studiile lui Z. Pâclişanu. Iorga dă ca sigură şi reconsacrarea sub conditione ca preot a lui Athanasie, deşi Nilles publică tocmai raportul P. Christofor Gebhard SI, prin care acesta atestă că Athanasie fiind consacrat preot de mitropolitul Ardealului Varlaam, sacerdoţiul său este sigur (Nilles, I, 269). Observăm că Iorga este inconsecvent în tratarea problemei reconsacrării lui Athanasie. Nici Iorga, nici Pâclişanu, nici Dragomir nu explică de ce dacă Leopold Kollonich efectuase reconsacrarea sub conditione fără a aştepta răspunsul Sf. Scaun, s-a mai adresat Curiei papale în acest scop? Kollonich scria Papei în 30.IV.1701 (Nilles I, 287-288) solicitând posibilitatea reconsacrării, la care cardinalul Barberini, în 7.VI.1701, va cere raţiuni suplimentare (op. cit., p. 288). La începutul lui mai 1701 (poate imediat după Paştele bizantin) Athanasie părăsea Viena. 8) Păcurariu, Mircea – „Dicţionarul teologilor români”, ed. I, Bucureşti, 1996, ed, Univers Enciclopedic, p. 160. 9) Anuichi, Silviu – „Relaţiile bisericeşti româno-sârbe...” (vezi nota 4), p. 938, 945, 946. 10) Gudea, Nicolae – „Biserica Română Unită 300 de ani (1697-1997)”, ClujNapoca, 1994, Viaţa Creştină, p. 15-18 evidenţiază 26 de mărturii contemporane. 11) Dragomir, Silviu – „Românii din Transilvania şi Unirea cu Biserica Romei. Documente apocrife privitoare la începuturile unirii cu catolicismul roman (16971701)”, ed. II, Cluj-Napoca, 1990, ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe. Nu contestăm traducerea defectuoasă (falsificată?) a documentelor unionistice româneşti în limba latină. Dar de aici până la a nega existenţa sinoadelor este cale lungă. Un început de contestare referitor la sinodul din 1697 îl face Ştefan Lupşa, în lucrarea „Biserica Ardeleană şi «Unirea» în anii 1697-1701”, Bucureşti, 1949, Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă, care ignoră complet sinodul lui Theofil.

52

Bibliografie a) Lucrări proprii ale autorilor: Birtz 2007 – Birtz, Mircea Remus – Cronologia ordinarilor diecezani greco-catolici (uniţi) 1948-1989. Încercare de reconstituire, Cluj-Napoca, 2007, Napoca Star Birtz-Kierein-Făgăraş 2008 – Birtz, Remus Mircea; Kierein-Kuenring, Manfred; Făgăraş, Sabin Sebastian – Fărâme din Prescura Prigoanei 1948-1990, Cluj-Napoca, 2008, Napoca Star Kierein-Birtz 2009 – Kierein-Kuenring, Manfred; Birtz, Mircea Remus – Episcopul Ioan Ploscaru într-o prietenie epistolară de douăzeci de ani, Cluj-Napoca, 2009, Napoca Star Bălan 2009 – Ioan Bălan – Sfaturi pentru urmaşii în Hristos. Volum coordonat de Kierein Manfred şi Birtz Mircea Remus, Claudiopolis 2009, Napoca Star Birtz-Kierein 2011 – Birtz, Mircea Remus; Kierein, Manfred – Voices from Ecclesia Militans in Czechoslovakia – Letters and Autographs, Claudiopolis, 2011, Napoca Star b) Situri cibernetice: http://bizantinohungarica.hu – Sit al diecezei greco-catolice de Nyiregháza http://www.catholic-hierarchy.org – Cheney, David H. – dedicat succesiunilor apostolice http://mysite.verizon.net/res7gdmc/aposccs/index.html – Bransom, Charles – dedicat succesiunilor apostolice http://www2.fiu.edu/ ~mirandas/ cardinals/ htm – Miranda, Salvator – dedicat biografiilor cadinalilor catolici începând cu sec. V http://www.tavlatok.hu/J_NF.html – Nagy Ferenc – Magyar Jezsuitak papszentelési családfája http://lexikon.katolikus.hu – Magyar Katolikus Lexikon c) Lucrări generale: Baán – Báan, Isván – Nomina e ordinazione di Giuseppe de Camillis a vescovo di Sebaste e vicario apostolico, in Veghseö 2009, p. 143-152 Bârlea 1966 – Bârlea, Octavian – Ostkirchliche tradition und westliche Katholizismus. Die rumänische Unierte Kirche zwischen 1713-1727, in Societas Academica Dacoromana, A. Historica, VI, Monachii, 1966 Bunea 1900 – Bunea, Augustin – Şematismul veneratului cler al Archidiecesei metropolitane greco-catolice române de Alba-Iulia şi Făgăraş pe Anul Domnului 1900 de la Santa Unire 200, Blas, 1900, Tip. Seminarului Chindriş – Chindriş, Ioan – Cultură şi societate în contextul Şcolii Ardelene, Cluj-Napoca, 2001, ed. Cartimpex Dragomir – Dragomir, Silviu – Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul al XVIII-lea, ed. II, Cluj-Napoca, 2002, 2 vol., Dacia Enăceanu – Enăceanu, Ghenadie – Metropolia Ungro-Valachiei. Condica Sántá, în Biserica Ortodoxă Română, Bucureşti, 1884, 8, nr. 3 (p. 161-176), nr. 4 (p. 241-254), nr. 5 (p. 321-334), nr. 6 (p. 393-409), nr. 9 (p. 625-642), nr. 10 (p. 713-732). Serialul Condicii se va încheia în anul 1887 Fornaciari – Fornaciari, Roberto, OSB – Notizie sulla Elezione e Consacrazione del vescovo Claudio Rangoni, in „Memoria Ecclesiae”, Reggio-Emilia, 13.XII.2008 Freyberger – Freyberger, Andreas SI – Historica Relatio unionis walachicae cum Romana Ecclesia, ed. bilingvă îngrijită de Chindriş Ioan, Cluj-Napoca, 1996, Clusium; textul original redactat după 1702 Fyrigos – Fyrigos, Antonis – Considerazioni sulla preparazione culturale e attivitá pastorale di Joannes de Camillis de Chios, futuro vescovo di Munkács (1641-1706) in Veghseö 2009, p. 61-118

53

Hodinka 1908 – Hodinka, Antal – A munkácsi görög-katolikus püspökség története, Budapest, 1908, Magyar Tudományos Akadémia Hodinka 1911 – Hodinka, Antal – A munkácsi gör. szert. Püspökség okmánytára, Ungvár, 1911, „Unio” kd. Jakubinyi 2010 – Jakubinyi, György – Romániai katolikus, Erdélyi protestáns és izraelita vallási archontologia, Kolozsvár, 2010, Verbum Kudelić 2004 – Kudelić, Zlatko – Katolićko-pravoslavni projepori o crkvenoj uniji grkokatolićkoj Marcánskoj biskupiji tijekom 1737-1738 godine, in www.hrcak.srce.hr/file/44118 di Marco, Pietro – Il monastero di Mezzujoso nella storia culturale arbereshe, in Maedieval Sophia, 2007, nr. 2, p. 5-23 Márton – Márton, Jozsef – Cardinalul Kollonich şi „rehirotonirea” lui Athanasie Anghel? in Studia Theologica Transylvaniensia, Alba-Iulia, 2010, suppl. II, 13, p. 45-61 Micu – Micu, Samuil – Istoria Românilor. Ediţie princeps după manuscris de Ioan Chindriş, 2 vol., Bucureşti, 1995, Viitorul Românesc Milaş – Milaş, Nicodim – Canoanele Bisericii Ortodoxe însoţite de comentarii, 4 vol., Arad, 1930, Diecezana Nilles – Nilles, Nikolaus SI – Symbolae ad illustrandam historiam Ecclesiae Orientalis in Terris Coronae S. Stephani, 2 vol., Oeniponte (Innsbruck), 1885, Felician Rauch Pâclişanu 1913 – Pâclişanu, Zenovie – Din istoria bisericească a Maramureşului. Episcopul Ştefan Petrovan Serafim, in „Cultura Creştină”, Blaj, 1913, nr. 10, p. 295-300 Pâclişanu 2006 – Pâclişanu, Zenovie – Istoria Bisericii Române Unite, ed. III, Târgu-Lăpuş, 2006, Galaxia Gutenberg Păcurariu 1992 – Păcurariu, Mircea – Istoria Bisericii Ortodoxe Române, 3 vol., Bucureşti, 1992, Institutul Biblic şi de Misiune al BOR Păcurariu 1992 a – Păcurariu, Mircea – Istoria Bisericii Româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, Cluj-Napoca, 1992, Arhidiecezana Pelesz – Pelesz, Julian – Geschichte der Union der Ruthenische Kirche mit Rom von den Ältesten bis zum Gegenwart, 2 vol., Würzburg-Wien, 1880, 1881, Leo Woerl Perraud-Chapeau – Perraud, Isidore; Chapeau, André – Ordinations épiscopales 1600-1964, 11 vol., ediţie proprie, 5 exemplare! Este vorba de un redutabil compendiu al episcopatului catolic în perioada precizată, realizat de preoţii Isidore Perraud (19071992) şi André Chapeau (1917-1991) Petrovich – Petrovich, Gregorio – La Chiesa Armena in Polonia e nei Paesi limitrofi. Parte terza 1686-1954, Roma, 1988, Instituto Pontificio di Studi Ecclesiastici Pop 1913 – Pop, Ştefan – În jurul hirotonirii a doua a lui Athanasie Anghel, in Cultura Creştină, Blaj, 1913, nr. 15, p. 458-467 Prunduş-Plaianu 1994 – Prunduş, Silvestru Augustin; Plaianu, Clemente – Catolicism şi Ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite, Cluj-Napoca, 1994, Viaţa Creştină Puskas – Puskas, Bernadett – De Camillis püspök portréja és a munkácsi püspökök arcképcsarnoka in Veghseö 2009, p. 295-313 Tempea – Tempea, Radu – Istoria Sfintei Besearici a Şcheilor Braşovului, ed. III, Cluj-Napoca, 2010, ed. Renaşterea Timkovič 2004 – Timkovič, Jozafat V., OSBM – Dejny greckokatolikov Podkarpatska (9-18 stor.), Kosice, 2004 Veghseö 2009 – Veghseö, Tamás – Da Roma in Hungaria. Atti del Convegno nel III centenario della morte di Giovanni Giuseppe de Camillis, vescovo di Munkács (Mukacevo), Nyirégháza, 2009, Collecta Athanasiana I – 2.

54

SUCCESIUNI APOSTOLICE ÎN IMAGINI I I A) Ascendenţa Apostolică a lui Auxendios Vărzărescu Melchisedek, coadjutor al Patriarhului Catholicos de Ecimiadzin, consacrat preot în 1626, consacrat episcop la Consantinopol în 1627, va consacra: în 1627 în Constantinopol pe Nicolae (Mikolaj) Torosowicz (1605-24.X.1681, Lvov) ca arhiepiscop al armenilor din Polonia; acesta în 24.X.1630 va semna o profesiune de credinţă catolică. Acesta la rândul său va consacra:

în mai 1675, la Lvov, pe Vartan Hunanian (17.II.1644 Tokat, Armenia – 15.VI.1715, Lvov) ca episcop titular de Epiphania, iar din 1681 arhiepiscop armean de Lvov. Acesta va consacra:

în 30.VII.1691, la Lvov, pe Oxendius Verzar (Auxendios Vărzărescu) (1655 Botoşani – 10.III.1715, Viena), din 13.II.1687 vicar al său pentru Transilvania, ca episcop titular de Alladius.

I B) Ascendenţa şi succesiunea lui Iosif Ioan de Camillis I. Patriarhul (mitropolitul primat) de Ohrida, Athanasios II (?–m. după 1680), consacrat episcop în 1653 (ascendenţă apostolică bizantină), patriarh între 16531666 (din 1660 jurisdicţia împărţită), va face profesiunea catolică în 20.II.1658. Acesta va consacra ca episcop pe: Onofrio Costantini (1634 Napoli – 20.III.1717, Roma), titular de Debra, în intervalul mai-august 1665, la Drimades. Onofrio Costantini va activa la Roma ca episcop pentru hirotonirile în rit bizantin. Costantini va consacra (co-hirotinisitor: Leopold Kollonich) 55

la Roma, în 5.XI.1689, ca episcop titular de Sebaste şi episcop de Muncaci (episcopie necanonizată) pe Iosif Ioan Camillis (9.XII.1641, Chios – 22.VIII.1706 Prešov)

Iosif Ioan de Camillis va consacra la rândul său: 1) la Roma, în noiembrie 1689, pe Isaia Popovich, titular de Platea-MarcaSvidnitza (1689-1699) 2) la Viena, în 30.XII.1701, pe Gabriel Turkinovich, titular de Platea-MarcaSvidnitza (1700-1707) II. Ascedenţa apostolică a cardinalului Leopold Kollonich

Guillaume cardinal d’Estouteville, OSB (1403 Normandia – 22.I.1483, Rouen), numit în 1439 episcop de Angers, administrator apostolic de Mirepoix, consacrat episcop în 10.I.1440, la Florenţa (probabil de Papa Eugeniu al IVlea), din 18.XII.1439 cardinal, din 25.IX.1439 episcop de Digne, din 1450 episcop de Lodève, din 1453 episcop de St. Jean de Maurienne, din 20.IV.1453 arhiepiscop de Rouen

consacră în 25.VIII.1471 la Roma pe Francesco della Rovere, OFMConv. (Sixt al IV-lea) (21.VII.1414 Pecorile/ Cella Ligure – 12.VIII.1484 Roma), cardinal din 1467, ales papă în 9.III.1471. Acesta va consacra:

56

în 1481 pe Giuliano della Rovere la Roma (Iuliu al II-lea) (5.XII,1453 Albisola – 21.II.1513), numit episcop de Carpentras în 1471, cardinal din 1471, apoi schimbând diferite dieceze în Elveţia şi Italia, ales papă în 1.XI.1503. Acesta va consacra:

în 9.IV.1504, la Roma, pe Raffaele Sansone Riario (3.V.1461 Saone – 9.VII.1521) cardinal din 1477, numit episcop de Cuenca în 1479, apoi episcop de Albano din 1504, primind apoi şi alte dieceze italiene şi fiind numit cardinal de Ostia-Velletri. Acesta va consacra:

în 17.III.1503, la Roma, pe Giovanni de Medici (Leon al X-lea) (11.XII.1475 Florenţa – 1.XII.1521), cardinal in pectore din 1489, proclamat în 1492, ales papă în 11.III.1513. Acesta va consacra:

în 2.VIII.1519, la Roma, pe Alessandro Farnese (Paul al III-lea) (29.II.1468 Canino – 10.XI.1549), cardinal din 1493, numit episcop de Montefiascone din 1503, din 1509 episcop de Parma, ales papă în 13.X.1534. Acesta va consacra:

57

în 5.V.1527, la Roma, pe Francesco Pisani (1494 Veneţia – 28.VI.1570) cardinal din 1518, din 1524 episcop de Padova, apoi de Treviso, având şi alte beneficii eclesiastice, devenind cardinal de Ostia-Velletri. Acesta va consacra:

în 23.IV.1564 pe Alfonso Gesualdo di Conza (Gonza) (20.X.1540 Calitri – 16.II.1603), cardinal din 1561, arhiepiscop de Conza din 1561, din 1596 arhiepiscop de Napoli. El va consacra:

în 2.II.1592, la Roma, pe Ippolito Aldobrandini Sr. (Clemente al VIII-lea) (24.II.1536 Fano – 3.III.1605), cardinal din 1585, ales papă în 30.I.1592. El va consacra:

în 17.X.1604, la Roma, pe Pietro Aldobrandini (31.III.1571 Roma – 10.II.1621), cardinal din 1593, din 13.IX.1604 numit arhiepiscop de Ravena. Acesta va consacra:

58

în 28.VIII.1605, la Roma, pe Laudivio Zacchia (1565 Vezzano – 30.VIII.1637) numit în 17.VIII.1605 episcop de Montefiascone. Cardinal din 1626. El va consacra:

în 2.II.1625, la Roma, pe Antonio Marcello Barberini OFMCap (1569 Florenţa – 11.IX.1646), cardinal din 1624, din 27.I.1625 numit episcop de Senigallia, având din 1628 alte beneficii romane. El va consacra:

în 19.IV.1937 pe Marcantonio Franciotti (1592 Lucca – 8.II.1666) cardinal in pectore din 1624, publicat în 1637, numit episcop de Lucca din 30.III.1637. El va hirotoni ca episcop

în 27.X.1652, la Roma, pe Antonio Pignatelli del Rastrello (Inocentiu al XII-lea) (13.III.1615 Spinazzola – 27.IX.1700), numit episcop titular de Larissa în 14.X.1652, nunţiu apostolic în diferite state (din 1668 la Viena), arhiepiscop de Lecce din 1671, de Faenza din 1674, cardinal din 1681, arhiepiscop de Napoli din 1686, ales papă în 12.VI.1691. El va consacra:

59

în 26.VIII.1668 pe Leopold Karl von Kollonitsch (Kollonitz, Kollonich) (26.X.1631 Komarom-Komarno – 20.I.1707 Bratislava), numit episcop de Nitra în 1666, preconizat în 30.IV.1668, din 1669 episcop de WienerNeustadt, din 2.IX.1686 cardinal, din 16.IX.episcop de Győr, arhiepiscop de Kalocsa din 1690, din 14.VII.1695 arhiepiscop de Esztergom. Acesta va consacra:

1) în vara lui 1696 (după 18.VI.1696) pe Christian August von Sachsen-Zeitz (9.X.1666 Moritzburg – 23.VIII.1725), trecut la catolicism din 14.VII.1689, preot din 1695, din 19.I.1696 numit episcop de Győr, preconizat din 18.VI.1696, din 24.I.1701 coadjutor de Esztergom, din 1706 cardinal, din 20.I.1707 primate de Esztergom

2) în aceeaşi dată cu August von Sachsen, pe Lászlo Mattyassovszky (1641 Liptó – 10.V.1705 Viena), trecut la catolicism în 1658, preot din 1666, numit episcop de Nyitra în 21.VI.1696

3) co-hirotonisitor al lui Iosif Ioan de Camillis, la Roma, în 5.XI.1689

I C) Ascendenţa apostolică bizantină a lui Athanasie Anghel Popa de Ciugud 1. Ignatie Sârbul (m. 1662 Cozia), episcop de Râmnic (1636-1653), mitropolit al Ungrovlahiei (1653-1655) va fi unul din consacratorii lui: 2. Ştefan, Mitropolit al Ungrovlahiei, sfinţit în 1640 (m. 25.IV.1668, Târgovişte), episcop de Buzău (1640-1648), mitropolit (1648-1668). El va iniţia Condica Sfântă cu puţin timp înainte de moarte (1668). 3. Ştefan al Ungrovlahiei cu episcopul Serafim al Râmnicului (m. 1672/1673 Stihareţ, fost episcop de Buzău 1649-1668, de Râmnic 1668-1670) şi cu 60