ÎNOTUL – SPORTUL PENTRU TRUP ŞI SUFLET Prof. Educaţie fizică şi sport, Jakab Barna-Robert Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” Tîrgu-Mureş, jud. Mureş. Condiţiile vieţii au fost cercetate în continuu de-a lungul existenţei omenirii, şi s-au tras concluzii permanent valabile, cum ar fi şi cea de “minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Pornind de la această premiză trebuie să recunoaştem, că cea mai mare comoară a fiecăruia dintre noi este sănătatea fizică şi mentală proprie, iar una dintre responsabilităţile principale ar fi să-i educăm pe copii să-şi trăiască viaţa astfel încât, să-şi ocrotească sănătatea. [2] Alimentaţia echilibrată, consumul alimentelor sănătoase, activitatea fizică regulată, o igienă riguroasă şi gândirea pozitivă sunt cele mai bune recomandări pentru a avea o viaţă sănătoasă.
Influenţa sportului asupra dezvoltării fizicului şi a psihicului Descoperire empirică a faptului că exerciţiile fizice, contribuie la dezvoltarea fizicului şi psihicului, a condus la recunoaşterea importanţei educaţiei fizice şi a sportului. Practicarea regulată a exerciţiilor fizice şi a sportului au efecte multiple pe două planuri: asupra fizicului şi a organismului, respectiv asupra psihicului. [1] Pe latura fizicului, se manifestă asupra dezvoltării armonioase a corpului uman şi asupra stării generale de sănătate a organismului. În sfera psihicului, se reflectă într-un moral sănătos, cu o capacitate ridicată de a suporta stresul, dar şi în trăirea emoţiei concursului, în dorinţa de a învinge, de a tinde către un ideal, care se poate atinge prin perseverenţă şi muncă, având ca drept răsplată satisfacţia victoriei. Integrarea organică a sportului în traiul cotidian rezultă sănătate, gândire pozitivă, încredere, bucurie de viaţă, totodată sprijină dezvoltarea relaţiilor interumane, creează un mediu ambiant degajării spiritului colectiv.[2] Efectele pozitive asupra organismului uman a practicării diferitelor sporturi[1] - creşterea nivelului de energie, îmbunătăţeşte rezistenţa fizică; - ajută la păstrarea masei musculare, ceea ce ajută la conservarea sistemul osos, la păstrarea flexibilităţii coloanei vertebrale, a articulaţiilor; - reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, a diabetului zaharat, a hipertensiunii arteriale; - întăreşte sistemul imunitar, reduce considerabil stresul, previne depresia; - ajută la menţinerea greutăţii corporale, la arderea caloriilor în plus.
Înotul, sportul cel mai blând cu corpul omenesc În dorinţa noastră de a duce o viaţă sănătoasă care să implice - în special în cazul tinerilor o dezvoltare fizică şi psihică armonioasă, dorim să alegem sportul cu cel mai bun raport între efortul depus şi beneficii. Beneficiile înotului Sportul considerat ca fiind cel mai complex şi eficient pentru sănătatea noastră este înotul, deoarece nu prezintă rezervele tipice majorităţii sporturilor. Acesta dezvoltă foarte bine calităţile motrice de bază cum ar fi: viteza, îndemânarea, rezistenţa şi forţa. Sportul, în general, este o activitate socială, un mijloc educativ ce dezvoltă trupul, mintea şi gustul pentru frumos. Acest sport sporeşte capacitatea de coordonare, eleganţă în mişcări, viteză de reacţie, tonifică în egală măsură, muşchii, inima şi plămânii.[1] Datorită presiunii apei, exercitate asupra corpului aproape toate organele sunt influenţate. Plămânii şi inima depun un efort mai mare pentru a funcţiona normal. Astfel se măreşte elasticitatea şi rezistenţa acestora, se reglează tensiunea arterială, deci se reduce riscul bolilor cardiovasculare şi se îmbunătăţeşte circulaţia sangvină. Riscul de traumatizare a corpului este minimă, iar posibilitatea de accidentare este aproape inexistentă. Practicat regulat, garantează o silueta de invidiat, „topeşte” celulita şi dezvoltă armonios toate grupele de muşchi. Psihologii americani susţin că 70% din cei care practică acest sport trăiesc intens emoţiile plăcute. Studiile arată că înotătorii au, în general, tensiunea mai mică, iar nivelul depresiei sau al furiei este, de asemenea, scăzut. De asemenea, trebuie subliniat că este sportul tuturor vârstelor. Poate fi practicat de la copii cu o vârstă fragedă, la vârstnici sau la persoanele care datorită condiţiei fizice, nu au acces la alte sporturi, într-un mediu plăcut. Înotul a căpătat şi o bine meritată reputaţie terapeutică sau corectivă, fiind cel mai răspândit şi eficient, susţinând astfel teza existenţei sportului pentru sănătate, constituindu-se chiar într-o procedură aparte, hidrokinetoterapia (tratamentul prin mişcare în apă caldă). Înotul astăzi este considerat medicament de elecţie, ca urmare prin efectele uneori miraculoase, tonificând sistemul nervos şi muscular.[1] Eventuale riscuri ale înotului În ciuda a multor aspecte pozitive, înotul practicat cu mişcări incorecte, poate cauza unele leziuni: - Supraîncărcarea poate duce la inflamaţie muşchiul umărului şi a bicepsului. - Mişcările repetate de rotire a capului şi de schimbări de poziţie a corpului pot provoca leziuni lombare. - Datorită condiţiilor externe, pot apărea infecţii ale piciorului, otita medie, conjunctivita.
Biomecanica înotului Se prezintă diferitele stiluri de înot, prin specificarea caracteristicilor particulare ale acestora, evidenţiind comportarea musculaturii. Fiecare procedeu tehnic de înot sportiv este caracterizat printr-un grup de contracţii musculare coordonate global, cu o structură biomecanică particulară a procedeului respectiv. Procedeul craul[3] - Poziţia capului – este întotdeauna în linie dreaptă cu coloana - Umerii şi pieptul – umerii se rotesc în jurul axei coloanei vertebrale, în acelaşi plan cu şoldul. - Braţele – întotdeauna un braţ conduce mişcarea, iar celălalt fie trage, fie se relaxează. - Picioarele – jocul de picioare în comparaţie cu jocul braţelor are un rol secundar. Mişcare energică a vârfului picioarelor ajută împingerea mai rapidă. Sunt acceptate mai multe tipuri de tempouri (în 2, în 6, etc.) - Respiraţia – are loc la fiecare a doua sau a treia tragere a braţului. Este important ca respiraţia să se efectueze confortabil în ambele părţi.
Procedeul fluture[3] - Poziţia capului – este întotdeauna cu privirea în faţă, cu mişcare alternativă de ridicare şi coborâre sub apă. - Braţele – au o mişcare ciclică, simetrică. Avansarea braţelor nu se face la suprafaţă sau sub apă, înotătorul ridică braţele deasupra apei şi le avansează deodată. - Picioarele – în legătură cu procedeul fluture s-a format mişcarea picioarelor, denumită delfin. Esenţa bătăii delfin este mişcarea ondulatorie simultană a membrelor în plan vertical. - Respiraţia – inspiraţia se efectuează în etapa pasivă, iar expiraţia în etapa activă a mişcării braţelor, la fiecare a 4-a bătaie.
Procedeul bras[3] - Poziţia capului – prin specificul mişcărilor, capul trebuie să se ridice deasupra apei la revenirea picioarelor. - Poziţia corpului – trunchiul trebuie să fie aliniat orizontal, cu bazinul cât mai aproape de suprafaţă. - Braţele – au o mişcare ciclică, simetrică. Toate etapele, şi cele active şi cele pasive sunt realizate sub apă. Faza de pregătire pasivă este urmată de o etapă activă de propulsie.
- Picioarele – mişcarea lor descrie un traiect eliptic subacvatic, cu rol deosebit. Avansarea se datorează, în procent de 70%, mişcării membrelor. Faza pasiva este încetinită, faza activă este cu creşterea vitezei mişcării. Deosebim faza pregătitoare pasivă şi faza activă de propulsie. - Respiraţia – Inspiraţia are loc în timpul etapei de tragere, cu capul imediat deasupra apei şi ţine până la propulsie, când are loc expiraţia.
Procedeul spate[3] - Poziţia capului, corpului – se ţine deasupra apei doar nasul şi gura, iar restul capului şi al corpului rămân scufundate. - Braţele – au mişcarea încrucişată, asimetrică, ciclică. Două etape: active şi pasive. Cele active sunt intrarea şi prinderea apei, împingere, tracţiunea, eliberarea, iar cea pasivă - revenirea şi intrarea braţului în apă. - Picioarele – au mişcare ciclică de sus în jos, de jos în sus (mai intensiv). Mişcarea porneşte de la şolduri, genunchii sunt uşor îndoiţi, vârful piciorului se întoarce către interior. - Respiraţia – este cea mai simplă, deoarece gura este deasupra apei. Expiraţia se conectează de mişcare unuia dintre braţe. Capul nu se roteşte, nu există nici o mişcare laterală.
Cum lucrează musculatura? În urma practicării înotului cu regularitate, rezistenţa la efort şi mobilitatea organismului creşte considerabil. Apa preia greutatea corporal, deci muşchii şi articulaţiile lucrează fără să suporte această încărcătură. Asta înseamnă că din întreaga masă musculară, 2/3 se dezvoltă fără ca articulaţiile să sufere în vreun fel iar ligamentele îşi dezvoltă flexibilitatea şi se întăresc. În urma practicării înotului cu regularitate, rezistenţa la efort şi mobilitatea organismului creşte considerabil. Apa preia greutatea corporal, deci muşchii şi articulaţiile lucrează fără să suporte această încărcătură. Asta înseamnă că din întreaga masă musculară, 2/3 se dezvoltă fără ca articulaţiile să sufere în vreun fel iar ligamentele îşi dezvoltă flexibilitatea şi se întăresc.
Muşchii dezvoltaţi şi ligamentele puternice rezultă o ţinută corporală corespunzătoare şi aspect plăcut. Înotul întăreşte muşchii fesieri şi pectorali, tonifică abdomenul, şi are un rol important în dezvoltarea coapselor şi gambelor.
Istoricul înotului Înotul este, probabil, la fel de veche precum omenirea. Există mai multe vestigii antice, care ne indică faptul că în urmă cu mult timp, acesta a fost o activitate populară de petrecere a timpului liber. Primele consemnări despre înot, apar în lucrarea „Der Schwimmer Zwiegespräch Ein oder über die Schwimmkunst”, din 1538 a lingvistului Nicolaus Winmann. Înotul de performanţă începe să se răspândească aproximativ din anii 1800. În 1837, a fost fondat primul club de înot în Germania, iar din anul 1908 există şi Federaţia Internaţională de Nataţie a Amatorilor (Federation Internationale de Natation de Amateur), iar la puţin timp se cristalizează caracteristicile diferitelor procedee de înot. Înotul fiind un sport apreciat, este practicat atât de amatori cât şi de sportivi profesionişti, este prezent la toate ediţiile Jocurilor Olimpice Moderne. În România, primele bazine din Bucureşti sunt construite în anii 1930, iar pe 21 decembrie 1930, se constituie Federaţia Română de Înot, care se afiliază la UFSR (Uniunea Federaţiilor de Sport din România) în 1933. În 1940, Federaţia Română de Sporturi Nautice (FRSN) se uneşte cu Federaţia Română de Înot (FRI) formând Federaţia de Sporturi pe Apă (FRSA).
Pietre de hotar a diferitelor procedee Freestyle (Craul): În anii de după Primul Război Mondial, Johnie Weismüller a dezvoltat tehnica de bază pentru freestyle, pe distanţă scurtă. El a înotat cel mai repede pe 100 m pe vremea aceea, terminând această distanţă sub 1 minut. Fluture: În 1935, Jack Sieg din SUA a experimentat un nou procedeu de înot, după ce a avut o operaţie la picior, încercând să imite înotul delfinului. Procedeul fluture a evoluat în paralel cu cel numit bras, iar la Jocurile Olimpice din 1952 a fost înregistrată ca o tehnica independentă. Bras: Rademacher Sietas în primii ani de după Primul Război Mondial a dezvoltat procedeul bras. Acest procedeu a fost construit pe câteva consideraţii fizice. Principala caracteristică era ca braţul şi jocul de picioare, în timpul înotului, să mişte o cantitate cât mai mare de apă, în scopul deplasării. Spate: Tehnica procedeului spate a fost iniţiată în anii 1920-30, de Adolph Kiefer,un înotător american. El a implementat cu succes freestyle la procedeul spate, unde simultan lucra cu braţele şi piciorul.
Accesoriile sportului de înot În ceea ce priveşte echipamentul, înotul nu este un sport foarte costisitor, dacă nu luăm în considerare biletul de intrare. Pe lângă un bazin de 25 sau 50 de metri avem nevoie de un costum de baie, cască, ochelari de protecţie şi dopuri pentru urechi.Ochelarii şi casca este indicat să fie să fie foarte flexibili, de preferinţă din silicon. Casca din silicon este elastică şi oferă senzaţia de confort. Este indicat ca ochelarii să fie cu protecţie UV, trataţi împotriva aburirii, cu lentile de sticlă rezistentă la şocuri.
Înotători faimoşi Foarte mulţi sportivi valoroşi din nataţie, pe plan internaţional şi naţional, sunt personalităţi care constituie un model demn de urmat pentru elevi: Oferim topul celor zece înotători ai tuturor timpurilor: Mark Spitz, 11 medalii olimpice, din care 9 de aur Matthew Nicholas Biondi, 11 medalii olimpice, din care 8 aur Johnny Weissmuller, 6 medalii olimpice, din care 5 aur Ian James Thorpe, 9 medalii olimpice, din care 5 aur Michael Fred Phelps, 9 medalii olimpice, din care 5 aur Jennifer Elisabeth Thompson, 12 medalii olimpice, din care 8 aur Krisztina Egerszegi, 7 medalii olimpice, din care 5 aur Dawn Lorraine Fraser, 8 medalii olimpice, din care 5 aur Kristin Otto, 4 medalii olimpice de aur Shane Gould, 5 medalii olimpice, din care 3 de aur Înotători de excepţie din România: Diana Mocanu, 2 medalii olimpice de aur Camelia Potec, 1 medalie olimpică de aur
Bibliografie: 1. Demeter, Andrei, Drăgan, Ioan, Sport şi sănătate, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1990, (pp. 8, 9, 10, 76, 77, 114, 115, 116). 2. Uţiu, Ioan, Teoria educaţiei fizice şi sportului (curs litografiat), Cluj-Napoca, 1991 (pp. 12, 13). 3. Bucher, Walter, 1001 játék és gyakorlat úszásban, Ed. Dialog Campus Kiadó, Bupapesta-Pécs, 2000 (pp. 165-176) (trad.n.). 4. http://www.medicas.ro/fitness-welness/inotul/#comments 5. http://www.evz.ro/detalii/stiri/inotul-sportul-minune-pentru-imunitate-912151.html 6. http://www.e-sana.ro/index.php?a=883
