ANEXA I LISTA CU DENUMIRILECOMERCIALE, FORMELE FARMACEUTICE, CONCENTRAŢIILE, CALEA DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR, DEŢINĂTORII AUTORIZAŢIILOR DE PUNERE PE PIAŢĂ ÎN STATELE MEMBRE
1
Statul Membru UE/SEE
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Numele inventat
Concentraţia
Forma farmaceutică
Calea de administrare
Austria
Pfizer Corporation Austria GmbH Floridsdorfer Hauptstr 1, 1210 Wien PFIZER S.A. Boulevard de la Plaine, 17 1050 Brussels PFIZER S.A. Boulevard de la Plaine, 17 1050 Brussels PFIZER EUROPE MA EEIG Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9NJ Pfizer Hellas A.E., 243 Messoghion Ave., 154 51 Ν. Psychiko, Athens Grecia Pfizer s.r.o., Stroupežnického 17 150 00 Praha 5 Republica Cehă Pfizer ApS Lautrupvang 8 DK-2750 Ballerup Pfizer ApS Lautrupvang 8 DK-2750 Ballerup Pfizer Europe MA EEIG Ramsgate Road Sandwich
Tresleen 50 mg Filmtabletten
50 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Serlain
50 mg 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Serlain
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
50 mg
Comprimate filmate
Administrare orală 50 mg
Zoloft
50 mg, 100 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
Zoloft 50 mg Zoloft 100 mg
50 mg 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft
25 mg, 50 mg, 100 mg 20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
50 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
Belgia Belgia Bulgaria
Cipru
Republica Cehă
Danemarca Danemarca Estonia
2
Conţinutul (Concentraţia)
Statul Membru UE/SEE
Finlanda Finlanda Franţa Franţa Franţa Franţa Franţa Germania Germania Grecia
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă Kent CT13 9NJ Marea Britanie Pfizer Oy Tietokuja 4 00330 Helsinki Pfizer Oy Tietokuja 4 00330 Helsinki Pfizer Holding France 23-25 avenue du Dr Lannelongue 75014 PARIS Pfizer Holding France 23-25 avenue du Dr Lannelongue 75014 PARIS Pfizer Holding France 23-25 avenue du Dr Lannelongue 75014 PARIS Pfizer Holding France 23-25 avenue du Dr Lannelongue 75014 PARIS Pfizer Holding France 23-25 avenue du Dr Lannelongue 75014 PARIS Pfizer Pharma GmbH Linkstr. 10 10785 Berlin Pfizer Pharma GmbH Linkstr. 10 10785 Berlin Pfizer Hellas A.E., 243 Messoghion Ave.,
Numele inventat
Concentraţia
Forma farmaceutică
Calea de administrare
Zoloft
50 mg, 100 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
Zoloft
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
ZOLOFT
25 mg, 50 mg 100 mg 20 mg/ml
Capsule
Administrare orală
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ ml
SERTRALINE PFIZER 25 mg, 50 mg,
Capsule
Administrare orală
SERTRALINE BERAL 100 mg
Capsule
Administrare orală
SERTRALINE BERAL 20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft 50 mg Zoloft 100 mg
50 mg. 100 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
Zoloft Lösungskonzentrat
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/m1
Zoloft
50 mg, 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
ZOLOFT
3
Conţinutul (Concentraţia)
Statul Membru UE/SEE
Ungaria
Ungaria
Islanda Islanda Irlanda
Italia Italia Italia
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă 154 51 Ν. Psychiko Athens Grecia Pfizer Kft. 1123 Budapest Alkotás u. 53. MOM Park F Épület Pfizer Kft. 1123 Budapest Alkotás u. 53. MOM Park F Épület Pfizer ApS Lautrupvang 8 DK-2750 Ballerup Pfizer ApS Lautrupvang 8 DK-2750 Ballerup Pfizer Healthcare Ireland 9 Riverwalk National Digital Park Citywest Business Campus Dublin 24 Irlanda Pfizer Italia S.r.l. S.S. 156, Km 50 04010 Borgo San Michele (LT) Pfizer Italia S.r.l. S.S. 156, Km 50 04010 Borgo San Michele (LT) Pfizer Italia S.r.l. S.S. 156, Km 50
Numele inventat
Concentraţia
Forma farmaceutică
Calea de administrare
Zoloft 50 mg film tabletta
50 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft 20 mg/ml oldat
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
25 mg, 50 mg, 100 mg 20 mg/ml
Comprimate filmate
Administrare orală
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
Conţinutul (Concentraţia)
Lustral
50 mg, 100 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
ZOLOFT
Comprimate filmate
Administrare orală
ZOLOFT
25 mg, 50 mg 100 mg 50 mg
Capsule
Administrare orală
ZOLOFT
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
4
Statul Membru UE/SEE
Italia Italia Italia Letonia
Lituania
Luxemburg Luxemburg Malta
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă 04010 Borgo San Michele (LT) Bioindustria Farmaceutici S.r.l. S.S. 156, Km 50 04010 Borgo San Michele (LT) Bioindustria Farmaceutici S.r.l. S.S. 156, Km 50 04010 Borgo San Michele (LT) Bioindustria Farmaceutici S.r.l. S.S. 156, Km 50 04010 Borgo San Michele (LT) Pfizer Limited Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9NJ Marea Britanie Pfizer Limited, UK, Ramsgate Road, Sandwich Kent CT13 9NJ Marea Britanie PFIZER S.A Boulevard de la Plaine, 17 1050 Brussels PFIZER S.A. Boulevard de la Plaine, 17 1050 Brussels Pfizer Hellas A.E., 243 Messoghion Ave., 154 51 Ν. Psychiko Athens Grecia
Numele inventat
Concentraţia
Forma farmaceutică
Calea de administrare
TATIG
50 mg 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
TATIG
50 mg
Capsule
Administrare orală
TATIG
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
ZOLOFT
50 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft
50 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Serlain
50 mg 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Serlain
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Lustral
50 mg, 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
5
Conţinutul (Concentraţia)
Statul Membru UE/SEE
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Numele inventat
Concentraţia
Forma farmaceutică
Calea de administrare
Olanda
Pfizer bv Rivium Westlaan 142 2909 LD Capelle a/d IJssel Pfizer bv Rivium Westlaan 142 2909 LD Capelle a/d IJssel Pfizer AS POBox 3 1324 Lysaker Norvegia Pfizer AS POBox 3 1324 Lysaker Norvegia Pfizer Europe MA EEIG Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9NJ Marea Britanie Pfizer Europe MA EEIG Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9 NJ Marea Britanie Laboratórios Pfizer Lda. Lagoas Park Edifício 10 2740-271 Porto Salvo Portugalia
Zoloft 50
50 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
Zoloft 20 mg/ml
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
25 mg, 50 mg, 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
50 mg, 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
50 mg 100 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
Olanda Norvegia
Norvegia
Polonia
Polonia
Portugalia
6
Conţinutul (Concentraţia)
Statul Membru UE/SEE
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Numele inventat
Concentraţia
Forma farmaceutică
Calea de administrare
Conţinutul (Concentraţia)
Portugalia
Laboratórios Pfizer Lda. Lagoas Park Edifício 10 2740-271 Porto Salvo Portugalia Pfizer Europe MA EEIG Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9 NJ Marea Britanie Pfizer Europe MA EEIG Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9 NJ Marea Britanie Pfizer Europe MA EEIG Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9NJ Marea Britanie Pfizer Europe MA EEIG Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9NJ Marea Britanie Pfizer Luxembourg SARL Rond-Point du Kirchberg 51 Avenue J.F. Kennedy L-1855 Luxemburg Pfizer Luxembourg SARL Rond-Point du Kirchberg 51
Zoloft
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală
20 mg/ml
Zoloft 50 mg Zoloft 100 mg
50 mg, 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
50 mg 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft OC
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Zoloft
50 mg 100 mg
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
România
România
Slovacia
Slovacia
Slovenia
Slovenia
7
Statul Membru UE/SEE
Spania
Spania
Spania
Suedia
Suedia
Marea Britanie
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă Avenue J.F. Kennedy L-1855 Luxemburg Pfizer S.A. Avda. de Europa, 20 B Parque Empresarial La Moraleja 28108 Alcobendas (Madrid) SPANIA Pfizer S.A. Avda. de Europa, 20 B Parque Empresarial La Moraleja 28108 Alcobendas (Madrid) SPANIA Pfizer S.A. Avda. de Europa, 20 B Parque Empresarial La Moraleja 28108 Alcobendas (Madrid) SPANIA Pfizer AB Vetenskapsvägen 10 191 90 Sollentuna Suedia Pfizer AB Vetenskapsvägen 10 191 90 Sollentuna Suedia Pfizer Ltd Ramsgate Road Sandwich Kent CT13 9NJ
Numele inventat
Concentraţia
Forma farmaceutică
Calea de administrare
Besitran
50 mg, 100 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
Besitran
20 mg/ml
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Sertralina Pfizer
50 mg, 100 mg
Comprimat filmat
Administrare orală
Zoloft
25 mg 50 mg 100 mg 25 + 50 mg (pachet de iniţiere) 20 mg/ml
Comprimate filmate
Administrare orală
Concentrat pentru soluţie orală
Administrare orală 20 mg/ml
Comprimate filmate
Administrare orală
Zoloft
Lustral
50 mg, 100 mg
8
Conţinutul (Concentraţia)
Statul Membru UE/SEE
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Numele inventat
Concentraţia
Marea Britanie
9
Forma farmaceutică
Calea de administrare
Conţinutul (Concentraţia)
ANEXA II CONCLUZIILE ŞTIINŢIFICE ŞI MOTIVELE PENTRU MODIFICAREA REZUMATELOR CARACTERISTICILOR PRODUSULUI, A ETICHETĂRII ŞI A PROSPECTULUI PREZENTATE DE CĂTRE EMEA
10
CONCLUZII ŞTIINŢIFICE REZUMATUL GENERAL AL EVALUĂRII ŞTIINŢIFICE PENTRU ZOLOFT ŞI DENUMIRILE ASOCIATE (VEZI ANEXA I) Componenta activă din Zoloft şi denumirile asociate este sertralina, un inhibitor selectiv de recaptare al serotoninei (SSRI). Sertralina este aprobată pentru tratamentul depresiei şi în plus produsul este aprobat în unele state membre pentru tratamentul tulburării anxioase sociale, al atacului de panică (cu sau fără tulburare agorafobică), al tulburării de stres posttraumatic (PTSD) şi al tulburării obsesivcompulsive (TOC). În unele state membre tulburarea obsesiv-compulsivă este întălnită şi la copii şi adolescenţi (cu vârsta între 6-17 ani). Zoloft a fost inclus pe lista produselor pentru armonizarea rezumatului caracteristicilor produsului, pregătit de Grupul de coordonare a procedurilor descentralizate şi de recunoaştere reciprocă (uz uman), în conformitate cu articolul 30 alineatul (2) al Directivei 2001/83/CE, cu modificările ulterioare. Secţiunea 4.1 – Indicaţii: Atacul de panică cu sau fără tulburare agorafobică Titularul autorizaţiei de introduceere pe piaţă a furnizat detaliile programului clinic care susţine această indicaţie, constând din patru studii clinice multicentrice, dublu-orb, placebo controlate şi un studiu randomizat de retragere. Variabila primară a eficacităţii a fost definită pe baza numărului mediu de atacuri de panică în timpul ultimelor două săptămâni de tratament. Rezultatele au indicat, cu privire la parametrul primar al eficacităţii, că trei dintre studii au demonstrat o îmbunătăţire semnificativă statistic a atacurilor de panică, în comparaţie cu placebo, în timp ce al patrulea studiu nu a făcut acest lucru. Pentru studiul randomizat de retragere pacienţii au fost recrutaţi din studiile pe termen scurt descrise mai sus şi dintr-un alt studiu de 10 săptămâni. Obiectivul principal a fost proporţia de subiecţi cu o recădere. Rezultatele înaintate au indicat că numai 6 pacienţi au recăzut în timpul fazei de retragere a acestui studiu, 6% din grupul cu placebo şi 1% din cel cu sertralină. Incidenţa scăzută a recăderii în acest studiu sugerează că prevenirea recăderii după 1 an de tratament, poate să nu fie necesară, dar studiul nu a furnizat informaţii privind necesitatea prevenirii recăderii după tratamentul acut (12 săptămâni). CHMP a concluzionat că eficacitatea pe termen scurt a fost demonstrată, dar că rămân în continuare motive de îngrijorare cu privire la lipsa dovezilor legate de prevenirea recăderii. În plus, studiul despre prevenirea recăderii nu a furnizat dovezi legate de necesitatea continuării tratamentului după o fază acută de tratament (de aproximativ 10-12 săptămâni). De aceea s-a considerat că au fost furnizate insuficiente dovezi pentru a susţine durata tratamentului în atacurile de panică. Profilul de siguranţă al sertralinei este acceptabil şi CHMP a concluzionat că recomandarea generală este de a aproba indicaţia pentru tratamentul atacului de panică în următoarea formulare: „Sertralina este indicată în tratamentul atacului de panică, cu sau fără agorafobie”. CHMP a implementat următorul text în secţiunea 4.2 din rezumatul caracteristicilor produsului pentru a indica faptul că necesitatea de a continua tratamentul trebuie evaluată regulat: „Continuarea tratamentului pentru atacul de panică şi tulburarea obsesiv-compulsivă trebuie evaluată regulat, deoarece prevenirea recăderii nu a fost demonstrată pentru aceste tulburări”. Secţiunea 4.1 – Indicaţii: Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) Titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă a furnizat datele din programul clinic pentru indicaţia în tulburarea de stres posttraumatic, alcătuit din patru studii clinice pe termen scurt, dublu orb, placebo controlate şi două studii de eficacitate şi siguranţă pe termen lung. Cele patru studii pe termen scurt placebo controlate au fost efectuate pe pacienţi cu tulburare de stres posttraumatic şi au fost 11
organizate într-o perioadă fără tratament iniţială „în orb” doar cu placebo, de 1/2 săptămâni, urmată de o perioadă de tratament de 12 săptămâni în „dublu orb”. Un studiu a recrutat bărbaţi, veterani militari, la care principala cauză de tulburare de stres posttraumatic era de cele mai multe ori legată de experienţele în luptă iar tulburarea era evidentă de o perioadă lungă de timp. În celelalte trei studii pe termen scurt majoritatea pacienţilor erau femei cu tulburare de stres posttraumatic datorată abuzului casnic sau traumelor sexuale/fizice. Variabila primară a eficacităţii a fost scorul de severitate totală CAPS-2 (scara tulburării de stres posttraumatic administrată de medic). Rezultatele au arătat că numai două din cele patru studii au demonstrat eficacitatea, în timp ce celelalte două studii au fost negative. Cu privire la demonstrarea eficacităţii sertralinei, CHMP a considerat că rezultatele studiului pe veteranii de război (cunoscuţi ca fiind o populaţie rezistentă la tratament) au fost explicate, dar rămâne inexplicabil motivul pentru efectul negativ din al doilea studiu, cu toate că este posibil să fie legat de performanţa neaşteptat crescută a grupului placebo. Mai departe, CHMP a opinat că efectul sertralinei asupra tulburării de stres posttraumatic se datorează, cel puţin parţial, efectului său asupra depresiei (HAMD). Nu a fost demonstrat un efect direct asupra tulburării de stres posttraumatic în timpul controlului efectului asupra depresiei. Rezultatele obţinute în studiile pe termen scurt par limitate la nivelul femeilor, în timp ce nu a putut fi demonstrat niciun efect la bărbaţi şi CHMP a considerat acest lucru datorat diferenţelor între variabilele de bază, între bărbaţi şi femei. Un alt motiv de îngrijorare este efectul asupra depresiei şi efectul asupra cronicităţii, deoarece au fost examinate numai subgrupuri definite de perioade cronice <5 ani sau >5 ani, în timp ce tulburarea de stres posttraumatic este considerată cronică, conform criteriilor DSM, după o evoluţie >3 luni. De aceea nu este clar dacă rezultatele eficacităţii pot fi extrapolate la pacienţii cu o instalare a bolii mai recentă, cu tulburare de stres posttraumatic acută (<3 luni) şi la pacienţii cu tulburare de stres posttraumatic cronică (>3 luni). Cu privire la siguranţă, incidenţa reacţiilor adverse în dosarul tulburării de stres posttraumatic se află în intervalul raportat din studiile legate de alte indicaţii şi reacţiile adverse nu au fost considerate a fi legate de medicaţia din cadrul studiului. Au existat o tentativă de suicid şi un caz de supradozare a sertralinei dar nu s-a produs niciun deces în timpul studiilor. CHMP a fost de acord că per total, siguranţa sertralinei în tratamentul tulburării de stres posttraumatic este similară cu cea din tulburarea majoră depresivă şi nu prezintă niciun fel de probleme noi. În concluzie, lipsa unei eficacităţi consistente şi originea necunoscută a răspunsului slab în studiul negativ, reprezintă motive de îngrijorare. Interferenţa simptomelor depresive şi efectul lor asupra tulburării de stres posttraumatic reprezintă încă un motiv de îngrijorare deoarece acest lucru nu a fost suficient controlat. Cu toate acestea, CHMP a considerat că cele două studii pozitive permit concluzionarea asupra eficacităţii şi a adoptat următoarea indicaţie: „Sertralina este indicată în tratamentul tulburării de stres posttraumatic (PTSD)”, cu condiţia ca următorul text legat de tulburarea de stres posttraumatic să fie introdus în secţiunea 5.1: „Datele combinate de la cele 3 studii despre tulburarea de stres posttraumatic în populaţia generală au constatat o frecvenţă mai redusă a răspunsului la bărbaţi, în comparaţie cu femeile. În cele două studii pozitive din populaţia generală, frecvenţele în grupul tratat cu sertralină, bărbaţi şi femei, faţă de respondenţii cu placebo, au fost similare (femei: 57,2% faţă de 34,5%; bărbaţi: 53,9% faţă de 38,2%). Numărul de pacienţi bărbaţi şi femei, în studiile cu doze combinate pe populaţia generală, a fost de 184 şi respectiv 430 şi de aceea rezultatele la femei sunt mai robuste; bărbaţii au fost asociaţi cu alte variabile de bază (abuz mai mare de substanţă, durată mai lungă, sursa traumei etc.) corelate cu un efect redus.” Secţiunea 4.1 – Indicaţii: Tulburarea anxioasă socială Programul clinic pentru indicaţia în tulburarea anxioasă socială a fost alcătuit din două studii clinice pe termen scurt, dublu-orb, randomizate, placebo controlate şi două studii pe termen lung de eficacitate şi siguranţă. Cele două studii pe termen scurt placebo controlate au inclus pacienţi cu tulburare anxioasă socială. Variabilele primare de eficacitate în diferitele studii au fost scara 12
Liebowitz a simptomelor din anxietatea socială (LSAS) şi scara Duke pentru tulburarea anxioasă socială scurtă (BSPS). Rezultatele înaintate au arătat că îmbunătăţirea variabilei primare rezultate a fost mai mare (semnificativ statistic) pentru sertralină comparativ cu placebo. Rezultatele furnizate au indicat şi că frecvenţele de recădere în grupul sertralină/sertralină sunt semnificativ mai mici comparativ cu grupurile sertralină/placebo şi placebo/placebo. Rezultatele pozitive obţinute în două studii cu privire la îmbunătăţirile principale conform scărilor de anxietate socială şi cu privire la respondenţi par a fi suficient de robuste pentru a susţine eficacitatea pe termen scurt. Evaluarea dovezilor eficacităţii pe termen lung şi prevenirea recăderilor sugerează că studiile nu au fost efectuate strict în conformitate cu ghidurile, iar studiul pe termen lung (24 de săptămâni) sugerează eficacitatea tratamentului pe termen lung, dar include grupurile terapeutice expuse care ar fi putut interfera cu interpretarea rezultatelor. Rezultatele combinate ale celor două studii sunt în general sugestive pentru menţinerea efectului pe termen lung. Cu privire la siguranţă, incidenţa tuturor reacţiilor adverse este în intervalul raportat pentru administrarea sertralinei în depresia majoră şi experienţa de după introducerea pe piaţă nu indică niciun fel de reacţii adverse care să necesite atenţie sau preocupare specială, în administrarea în cazul acestei indicaţii. Prin urmare, rezultatele generale ale studiilor cu sertralină confirmă eficacitatea pe termen scurt şi lung şi pentru că nu au apărut niciun fel de probleme de siguranţă neaşteptate faţă de profilul de siguranţă cunoscut al sertralinei în tratamentul depresiei, CHMP a considerat că raportul beneficiu-risc al sertralinei pentru indicaţia în tulburarea anxioasă socială este pozitiv şi a aprobat următoarea indicaţie: „Sertralina este indicată în tratamentul tulburării anxioase sociale”. Secţiunea 4.1 – Indicaţii: Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) (La adulţi) Titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă a înaintat programul clinic pentru indicaţia în tulburarea obsesiv-compulsivă, alcătuit din cinci studii clinice pe termen scurt (dublu orb, placebo controlate), un studiu pe termen scurt (dublu orb, non-placebo controlat, cu un comparator activ) şi două studii pe termen lung (de eficacitate şi siguranţă). Toate studiile au inclus pacienţi cu tulburare obsesivcompulsivă (TOC), în conformitate cu DSM-III sau III-R. Rezultatele din studiile pe termen scurt au arătat că 3 din cele 5 studii placebo controlate au furnizat rezultate semnificative statistic şi că aceste rezultate sunt susţinute de analiza respondenţilor, care indică o proporţie mai mare a respondenţilor în grupurile active comparativ cu placebo. Celelalte 2 studii au fost negative. CHMP a opinat că prin aceste studii a fost demonstrată în general eficacitatea modestă pe termen scurt. În cererile anterioare, titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă a înaintat date dintr-un studiu placebo controlat de retragere (studiul prevenirii recăderii), în care respondenţii cu tratament cunoscut (open-label) de 1 an au fost randomizaţi în grupuri cu tratament cu sertralină sau placebo pe o perioadă de 28 de săptămâni şi rezultatele din acel studiu au fost luate în considerare. CHMP a opinat că a doua definiţie a recăderii utilizată în acest studiu, bazată numai pe opinia cercetătorilor şi nu pe cuantificări obiective ale tulburării obsesiv-compulsive, nu poate fi considerată o definiţie acceptabilă a recăderii deoarece nu este obiectivă şi nu se bazează neapărat pe simptomele specifice tulburării. Prin urmare CHMP a considerat că nu a fost demonstrată eficacitatea pe termen lung (menţinerea efectului). În concluzie, CHMP a opinat că sertralina demonstrează un efect modest pe termen scurt şi că siguranţa pare a fi acceptabilă. Cu toate acestea rămân motive de îngrijorare legate de lipsa dovezilor despre prevenirea recăderilor. Cele două studii pe termen lung nu au fost concepute pentru a evalua prevenirea recăderilor şi rezultatele semnificative obţinute au fost legate de recăderea definită subiectiv, care este inacceptabilă. De aceea, CHMP a considerat că au fost furnizate dovezi insuficiente pentru a susţine durata tratamentului tulburării obsesiv-compulsiv. Recomandarea bazată pe dovezile legate de eficacitate şi siguranţă este pentru a acorda următoarea indicaţie în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive: „Sertralina este indicată în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive (TOC) la adulţi”,
13
cu condiţia ca lipsa rezultatelor despre eficacitatea pe termen lung să fie reflectată în secţiunea 4.2 din rezumatul caracteristicilor produsului, indicând necesitatea unei evaluări regulate a continuării tratamentului, cu următoarea formulare: „Continuarea tratamentului pentru atacul de panică şi tulburarea obsesiv-compulsivă trebuie evaluată regulat, deoarece prevenirea recăderii nu a fost demonstrată pentru aceste tulburări”. Secţiunea 4.1 – Indicaţii: Tulburarea obsesiv-compulsivă (la pacienţi pediatrici) A fost înaintat un singur studiu pentru a susţine indicaţia pediatrică, cu durata de 12 săptămâni, randomizat, dublu orb, un grup primind sertralină şi celălalt - placebo. Studiul a inclus copii şi adolescenţi cu vârsta între 6-17 ani. Două studii extinse anterioare, suplimentare, cu tratament cunoscut (open-label) (care nu au fost înaintate în contextul acestui dosar), au arătat reacţii adverse severe, dintre care unele au fost posibil legate de studiul medicamentului, incluzând reacţii agresive severe, nervozitate şi reacţii paranoide, două convulsii severe (grand mal), ideaţie suicidală exacerbată şi ideaţie criminală. Mai mult, referitor la siguranţă, nu au fost înaintate date legate de parametrii endocrini, de efectele asupra percepţiei şi nici de alţi parametrii de maturare. Nu au fost investigate eficacitatea şi siguranţa pe termen lung, efectele pe termen lung asupra parametrilor endocrini, asupra dezvoltării sexuale, cognitive şi emoţionale şi asupra altor parametri de maturare. CHMP a considerat că lipsa oricăror dovezi ce ar sugera o diferenţă între copii şi adulţi nu este echivalentă cu a stabili că tulburarea este identică la cele 2 grupuri. Debutul tulburării obsesiv-compulsive în pediatrie are similarităţi importante cu tulburarea la adulţi, dar are de asemenea şi diferenţe importante. Studiul prezentat (dublu orb, de 12 săptămâni) cu 187 de copii (6-17 ani) susţine eficacitatea sertralinei, dar nu există nicio justificare pentru doza administrată copiilor, iar relevanţa clinică a rezultatelor nu a fost stabilită. CHMP a considerat că studiile cu tratament cunoscut (open-label) nu sunt adecvate pentru a demonstra eficacitatea pe termen lung pentru scopurile reglementate şi că un singur studiu este insuficient pentru a susţine o indicaţia pediatrică. CHMP a considerat că, deoarece nu a fost utilizat placebo, sunt dificil de analizat reacţiile adverse observate. Cu privire la dozaj, nu există motive pentru a crede că efectele doză-răspuns pot fi evidente la copii şi adolescenţi şi pot ulterior să dispară la maturitate, iar CHMP a considerat că nu există nicio dovadă care să susţină doza minimă eficace la copii şi adolescenţi. Pentru a furniza dovezi despre siguranţa pe termen lung, titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă a propus mărirea ajutorului de captare a datelor (DCA) şi monitorizarea tuturor reacţiilor adverse pediatrice (sub 18 ani) în baza de date de siguranţă şi farmacovigilenţă şi urmărirea mai detaliată a reacţiilor adverse de interes în aceste cazuri. CHMP a concluzionat că siguranţa la copii şi adolescenţi nu a fost suficient stabilită şi că este necesar un angajament pentru continuarea cercetărilor legate de siguranţa la pacienţii pediatrici. De aceea, titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă s-a angajat să furnizeze un studiu despre siguranţa pe termen lung, având în vedere aspectele legate de creştere, maturarea sexuală, dezvoltarea cognitivă şi emoţională şi a înaintat un rezumat al studiului pentru a fi evaluat de către CHMP. CHMP a fost de acord cu aspectele generale din studiul propus, dar a cerut includerea unui grup de control format, de exemplu, din pacienţi care nu sunt trataţi cu inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei sau care sunt trataţi numai prin psihoterapie. Titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă a înaintat un rezumat al studiului revizuit, incluzând acum un grup de control neexpus la sertralină şi în urma evaluării acestui rezumat, propunerea studiului a fost aprobată. CHMP a opinat că, pe baza discuţiei anterioare din cadrul comitetului şi datorită rezumatului studiului revizuit înaintat de către titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă şi indicaţia în tulburarea obsesiv-compulsivă la pacienţii pediatrici poate fi considerată acceptabilă şi a adoptat următoarea indicaţie: „Sertralina este indicată în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive (TOC) la adulţi şi copii cu vârsta între 6-17 ani”. Cu condiţia ca următorul text să fie inclus în secţiunea 5.1 din rezumatul caracteristicilor produsului: 14
„Datele despre eficacitatea pe termen lung pentru populaţia pediatrică lipsesc; însă, au fost efectuate studii clinice de până la 64 de săptămâni şi profilul de siguranţă corespunde cu cel observat la adulţi. Nu sunt disponibile date pentru copiii cu vârsta mai mică de 6 ani”. Cu condiţia ca următorul angajament să fie acceptat de către titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă: „Titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă s-a angajat să efectueze un studiu despre eficacitatea pe termen lung cu privire la aspectele legate de creştere, maturare sexuală şi dezvoltare cognitivă şi emoţională pentru a susţine indicaţia în tulburarea obsesiv-compulsivă pediatrică, la copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani. Acest studiu include un grup comparativ constând din pacienţii pediatrici care urmează doar psihoterapie.” Secţiunea 4.1 – Indicaţii: Depresia (tulburare depresivă majoră) În total au fost efectuate 13 studii controlate, randomizate pe termen scurt pentru a susţine indicaţia în tulburarea depresivă majoră, alături de un studiu randomizat de retragere şi de câteva alte studii pe termen lung. Rezultatele acestor studii indică un raport beneficiu-risc pozitiv pentru tulburarea depresivă majoră. Dovezile pentru a susţine indicaţia în tulburarea depresivă majoră au fost considerate acceptabile şi CHMP s-a axat pe evaluarea dovezilor ce susţin indicaţia suplimentară: „inclusiv depresia însoţită de simptome de anxietate la pacienţii cu sau fără antecedente de manie”. O revizuire a studiilor incluse în acest dosar a indicat că au existat două studii care au inclus pacienţi cu tulburare bipolară şi un studiu cu pacienţi suferind de depresie cu simptome de anxietate. CHMP a opinat că rezultatele acestor trei studii nu susţin adăugarea „inclusiv depresia, însoţită de simptome de anxietate, la pacienţii cu sau fără antecedente de manie” la indicaţia în episoadele depresive majore (tulburare depresivă majoră). Datele înaintate pentru a susţine indicaţia suplimentară în tratamentul anxietăţii, indicaţie propusă de titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă, au constat din mai multe studii ce arată că grupurile cu sertralină au înregistrat constant o reducere mai mare a factorului HamD pentru anxietate şi somatizare decât grupul placebo. CHMP a considerat că, deoarece anxietatea este o parte inerentă a tulburării depresive, scăderea anxietăţii pe scara Hamilton nu poate fi văzută ca separată, datorită interacţiunilor posibile cu ameliorarea depresiei. Efectul asupra anxietăţii este considerat a fi parte din efectul antidepresiv şi de aceea indicaţia nu poate fi aprobată. În plus, ameliorările anxietăţii prezentate de titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă nu sunt nici impresionante, nici semnificative. Prevenirea recăderii şi a recurenţei nu a fost iniţial solicitată de titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă, dar a fost propusă în timpul evaluării de către CHMP. Notând faptul că tulburarea depresivă majoră este considerată a fi o boală cronică sau cronică cu intermitenţe, în care tratamentul vizează ameliorarea şi eventual întreruperea evoluţiei naturale a episodului, CHMP a considerat că nu este necesar să aprobe această indicaţie separată. În concluzie, studiul de recurenţă este primul studiu de recurenţă/prevenire dintr-un studiu cu pacienţi depresivi ce au experimentat cel puţin trei episoade de tulburare depresivă majoră documentate în ultimii 4 ani. Conceptul este larg adecvat, dar pentru că acest studiu este efectuat pe pacienţi cu episoade depresive recurente, formularea adecvată din rezumatul caracteristicilor produsului trebuie să menţioneze descrierea populaţiilor de pacienţi şi episoadele anterioare, în secţiunea 5.1. În concluzie CHMP a adoptat următoarea formulare armonizată: „Sertralina este indicată în tratamentul episoadelor depresive majore. Prevenirea recurenţei episoadelor depresive majore”. Secţiunea 4.2 - Doze şi mod de administrare Potrivit titularului autorizaţiei de introducere pe piaţă, diferenţele din această secţiune sunt legate de diferenţele dintre formulările care au fost aprobate. Titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă a înaintat datele dintr-un număr de studii pentru a susţine textul propus armonizat pentru această secţiune. În general, CHMP a considerat formulările propuse de titularul autorizaţiei de introducere pe 15
piaţă ca fiind acceptabile. Cu privire la dozajul la pacienţii pediatrici cu tulburare obsesiv-compulsivă, CHMP a solicitat introducerea unei avertizări în secţiunea 4.4 şi a adoptat următoarea formulare: „Dozele ulterioare pot fi crescute în cazul unui răspuns mai slab decât cel dorit, cu câte 50 mg la fiecare câteva săptămâni dacă este necesar. Doza maximă este de 200 mg zilnic. Totuşi, greutăţile corporale în general mai mici ale copiilor comparativ cu adulţii trebuie luate în considerare la creşterea dozei de la 50 mg. Creşterea dozei nu trebuie să se producă la intervale mai mici de o săptămână.” Cu privire la administrarea sertralinei în insuficienţa hepatică şi în insuficienţa renală, CHMP a aprobat formularea propusă de titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă pentru armonizare. Secţiunea 4.3 - Contraindicaţii În general, formularea armonizată propusă de titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă a fost acceptată de CHMP. Cu privire la pimozid, CHMP a fost de acord cu propunerea titularului autorizaţiei de introducere pe piaţă: „Administrarea concomitentă de pimozid este contraindicată (vezi secţiunea 4.5)” şi cu privire la insuficienţa hepatică, CHMP a considerat că pacienţii cu insuficienţă hepatică semnificativă nu au contraindicaţie strictă la sertralină şi că atenţionările corespunzătoare legate de recomandările de administrare a sertralinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică sunt furnizate în secţiunea 4.2 şi secţiunea 4.4 din rezumatul caracteristicilor produsului propus, armonizat. În ambele secţiuni, la pacienţii cu insuficienţă hepatică se recomandă prudenţă şi administrarea unei doze mai mici sau la intervale de timp mai mari. În plus, titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă a propus formulări armonizate pentru secţiunile 4.4, 4.5, 4.6, 4.7, 4.8 şi 4.9 şi pentru secţiunile 5.1, 5.2 şi 5.3. Textele propuse de titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă au fost în general acceptate de CHMP, cu unele modificări ocazionale, minore. De asemenea, au fost făcute comentarii despre secţiunile rămase din rezumatul caracteristicilor produsului şi au fost revizuite corespunzător pentru toate secţiunile etichetarea şi prospectul.
16
MOTIVELE PENTRU MODIFICAREA REZUMATELOR CARACTERISTICILOR PRODUSULUI, A ETICHETĂRII ŞI A PROSPECTULUI Întrucât - obiectivul sesizării a fost armonizarea rezumatului caracteristicilor produsului, a etichetării şi a prospectului. - rezumatele caracteristicilor produsului, etichetarea şi prospectul propuse de titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă s-au bazat pe documentaţia înaintată şi pe dezbaterea ştiinţifică din cadrul Comitetului, - angajamentele „să efectueze un studiu despre eficacitatea pe termen lung cu privire la aspectele legate de creştere, maturare sexuală şi dezvoltare cognitivă şi emoţională pentru a susţine indicaţia în tulburarea obsesiv-compulsivă pediatrică, la copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani. Acest studiu include un grup comparativ format din pacienţi pediatrici care primesc numai psihoterapie” şi, de asemenea, „să asigure datele relevante neclinice despre toxicitatea la animalele tinere disponibile în domeniul public, pentru a justifica de ce nu este necesar să se genereze date suplimentare în acest domeniu” au fost obţinute de la titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă, CHMP a recomandat modificarea autorizaţiei de introducere pe piaţă pentru care rezumatele caracteristicilor produsului, etichetarea şi prospectul sunt specificate în Anexa III pentru Zoloft şi denumirile asociate (vezi Anexa I).
17
ANEXA III REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI, ETICHETAREA ŞI PROSPECTUL
18
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
19
1.
DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 20 mg/m concentrat pentru soluţie oralăl [Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] 2.
COMPOZIŢIE CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
[A se completa la nivel naţional] Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1. 3.
FORMA FARMACEUTICĂ
[A se completa la nivel naţional] 4.
DATE CLINICE
4.1.
Indicaţii terapeutice
Sertralina este indicată în tratamentul: Episoadelor depresive majore. Prevenţia recidivei episoadelor de depresie majoră. Tulburării de panică, cu sau fără agorafobie. Tulburării obsesiv-compulsive (TOC) la adulţi adolescenţi şi copii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani. Tulburării de anxietate socială. Stresului post-traumatic (SPT). 4.2.
Doze şi mod de administrare
Sertralina trebuie administrată o dată pe zi, dimineaţa sau seara. Comprimatele de sertralină pot fi administrate cu sau fără alimente. Capsulele de sertralină trebuie administrate cu alimente. Concentratul pentru soluţie orală de sertralină poate fi administrat cu sau fără alimente. Concentratul pentru soluţie orală de sertralină trebuie diluat înainte de utilizare (vezi pct. 6.6.). Iniţierea tratamentului Depresie şi TOC Tratamentul cu sertralină trebuie iniţiat la doză de 50 mg pe zi. Tulburarea de panică, SPT şi tulburarea de anxietate socială
20
Tratamentul trebuie început cu 25 mg sertralină pe zi. După o săptămână, doza trebuie crescută la 50 mg sertralină odată pe zi. S-a demonstrat că această schemă de tratament reduce incidenţa reacţiilor adverse caracteristice iniţierii tratamentului tulburării de panică. Stabilirea dozei Depresie, TOC, tulburarea de panică, tulburarea de anxietate socială şi SPT Pacienţilor care nu răspund la tratamenul cu 50 mg sertralină pe zi pot prezenta efecte benefice ca urmare a creşterii dozei. Modificările de dozaj trebuie efectuate în etape de 50 mg la intervale de cel puţin o săptămână, până la doza maximă zinică de 200 mg. Modificările de dozaj nu trebuie efectuate mai frecvent de o dată pe săptămână, având în vedere timpul de înjumătăţire prin eliminare de 24 de ore al sertralinei. Instalarea efectului terapeutic se poate observa în decurs de 7 zile. Totuşi, de regulă, sunt necesare perioade mai lungi, mai ales în cazul TOC. Tratamentul de întreţinere În timpul tratamentului de lungă durată, trebuie administrată doza eficace minimă, cu ajustări ulterioare, în funcţie de răspunsul terapeutic. Depresie Pentru prevenirea recurenţei episoadelor de depresie majoră (EDM) poate fi recomandat tratamentul de lungă durată. În majoritatea cazurilor, doza recomandată în prevenirea recurenţei EDM este aceeaşi cu cea folosită în timpul episoadele curente. Pacienţii cu depresie trebuie trataţi pentru o perioadă suficientă de timp de cel puţin 6 luni pentru a se asigura că nu mai prezintă simptome. Tulburări de panică şi TOC Continuarea tratamentului tulburărilor de panică şi al TOC trebuie să fie evaluată cu regularitate, întucât prevenirea recăderii nu a fost demonstrată pentru aceste tulburări. Pacienţi copii şi adolescenţi Copii şi adolescenţi cu diagnostic de tulburare obsesiv compulsivă Pentru vârste cuprinse între 13 şi 17 ani: tratamentul se iniţiază cu 50 mg pe zi. Pentru vârste cuprinse între 6 şi 12 ani: tratamentul se iniţiază cu 25 mg sertralină pe zi. Doza poate fi crescută la 50 mg sertralină pe zi după o săptămână. În lipsa unui răspuns satisfăcător, dozele ulterioare pot fi crescute în etape a 50 mg pe o perioadă de câteva săptămâni, după caz. Doza maximă este de 200 mg sertralină pe zi. Totuşi, atunci când se creşte doza de la 50 mg sertralină pe zi trebuie avut în vedere faptul că, în general, greutatea copiilor este mai mică decât cea a adulţilor. Modificările dozei nu trebuie făcute la intervale mai mici de o săptămână. Nu a fost demonstrată eficacitea în tratamentul episoadelor de depresie majoră la copii şi adolescenţi. Nu sunt disponibile date pentru copii cu vârsta sub 6 ani (vezi pct 4.4). Utilizarea la vârstnici La vârstnici stabilirea dozei se va face cu atenţie, întrucât la vârstnici poate exista un risc mai mare de apariţie a hiponatremiei (vezi pct. 4.4). Utilizarea la pacienţi cu insuficienţă hepatică. Utilizarea setralinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie făcută cu precauţie. La pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie administrate doze mai mici sau la intervale de timp mai mari (vezi pct.
21
4.4). Sertralina nu trebuie utilizată în caz de insuficienţă hepatică severă, deoarece nu sunt disponibiile date clinice privind utilizarea (vezi pct. 4.4). Utilizarea la pacienţi cu insuficienţă renală. Nu este necesară ajustarea dozei de sertralină la pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4). Simptome de întrerupere apărute la oprirea utilizării sertralinei Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului. Când se opreşte tratamentul cu sertralină, doza trebuie redusă treptat într-o perioadă de cel puţin o săptămână până la două săptămâni, pentru a se reduce riscul apariţiei simptomelor de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii dozei sau după întreruperea tratamentului, atunci poate fi luată în considerare reluarea utilizării dozei prescrise anterior. Ca urmare, medicul poate continua reducerea dozei dar în etape mai mici. 4.3.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi. Tratamentul concomitent cu inhibitori ireversibil de monoaminooxidază (IMAO) este contraindicat din cauza riscului de sindrom serotoninergic cu simptome cum sunt agitaţie, tremor şi hipertermie. Administrarea sertralinei nu trebuie să fie iniţiată timp de cel puţin 14 zile după întreruperea tratamentului cu un IMAO ireversibil. Administrarea sertralinei trebuie să fie întreruptă cu cel puţin 7 zile înainte de începerea tratamentului cu un IMAO ireversibil (vezi pct. 4.5). Administrarea concomitent cu pimozidă este contraindicată (vezi pct. 4.5). Concentratul pentru soluţie orală de sertralină este contraindicat în cazul administrării de disulfiram, datorită conţinutului în alcool al concentratului oral (vezi pct. 4.4 şi 4.5). 4.4.
Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Trecerea de la terapia cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), antidepresive sau antiobsesive Există o experienţă controlată limitată privind momentul optim de trecere de la terapia cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, antidepresive sau antiobsesive, la terapia cu sertralină. Sunt necesare atenţie şi precauţie când se ia decizia trecerii la tratamentul cu sertralină, în special de la tratamentul cu medicamente cu acţiune prelungită, cum este fluoxetina. Alte medicamente serotoninergice, de exemplu triptofan, enfluramină sau agonişti ai 5-HT Administrarea concomitentă de sertralină cu alte medicamente care cresc efectul neurotransmisiei serotoninergice, cum sunt triptofan sau fenfluramină sau agonişti ai 5-HT, sau planta medicinală, sunătoarea (Hypericum perforatum), trebuie făcută cu precauţie sau evitată pe cât posibil, datorită potenţialului de interacţiuni farmacodinamice. Activarea maniei sau hipomaniei Simptomele maniei/hipomaniei au fost raportate la un procent mic de pacienţi trataţi cu alte antidepresive şi antiobsesive existente deja pe piaţă, inclusiv sertralină. De aceea, sertralina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care prezintă istoric de manie/hipomanie. Se recomandă supravegherea atentă de către medic. Utilizarea sertralinei trebuie oprită la orice pacient care intră în faza de manie. Schizofrenia Pot fi agravate episoadele psihotice la pacienţii schizofrenici. Crize epileptice Crizele epileptice pot apărea în cazul tratamentului cu sertralină: sertralina trebuie evitată la pacienţii cu epilepsie instabilă, iar pacienţii cu epilepsie aflată sub control trebuie monitorizaţi cu atenţie. Tratamentul cu sertralină trebuie întrerupt la toţi pacienţii la care apar crize epileptice. 22
Suicid/ideaţie suicidară sau agravarea stării clinice Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării. Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie sertralină şi care se pot şi ele asocia cu risc crescut de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot co-exista cu tulburări depresive majore şi din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră. Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului. Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 de ani. Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome. Utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani Sertralina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani, exceptând pacienţii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani suferind de tulburări obsesiv compulsive. În studiile clinice, comportamente legate de suicid (tentativă de suicid şi ideaţie suicidală), ostilitate (predominant agresivă, comportament opozant şi furie) au fost mai frecvent observate la copiii şi adolescenţii trataţi cu antidepresive decât la cei la care s-a administrat placebo. Cu toate acestea, dacă decizia de a trata este luată în urma diagnosticării, pacientul trebui monitorizat cu atenţie pentru apariţia simptomelor suicidare. În plus, nu sunt disponibile date de siguranţă pe perioada îndelungată la copii şi adolescenţi privind creşterea, maturizarea şi dezvoltarea comportamentală şi cognitivă. Medicii trebuie să supravegheze cu atenţie pacienţii copii şi adolescenţi în tratament pe termen lung pentru identificarea acestor anomalii în dezvoltare. Sângerare anormală/hemoragie În cazul utilizării ISRS, au fost raportate cazuri de sângerări anormale la nivel cutanat cum sunt echimozele, purpura şi alte evenimente hemoragice. Se recomandă precauţie la pacienţii trataţi cu ISRS, în special în cazul utilizării concomitente cu medicamente cunoscute ca afectând funcţia plachetară (de exemplu anticoagulantele, antipsihoticele atipice şi fenotiazinele, cele mai multe dintre antidepresivele triciclice, acidul acetilsalicilic şi antiiinflamatoarele nesteroidiene (AINS)), precum şi la pacienţii cu antecedente de tulburări hemoragice (vezi pct. 4.5). Hiponatremia Hiponatremia poate apare în urma tratamentului cu ISRS sau INRS, incluzând sertralina. În multe cazuri, hiponatremia apare ca urmare a unui sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH). Au fost raportate cazuri în care concentraţia plasmatică de sodiu a fost mai mică de 110 mmol/l. Pacienţii vârstnici prezintă un risc mai mare de a dezvolta hiponatremie în urma tratamentului cu ISRS şi INRS. De asemenea, pacienţii care utilizează diuretice sau cei cu depleţie de volum de altă cauză pot prezenta un risc mai mare (vezi Utilizarea la vârstnici). La pacienţii cu hiponatremie simptomatică, ar trebui luată în considerare oprirea tratamentului cu sertralină şi instituirea de măsuri 23
medicale adecvate. Semnele şi simptomele hiponatremiei includ cefalee, dificultăţi de concentrare, deteriorarea memoriei, confuzie, stare de slăbiciune, instabilitate posturală care poate duce la cădere. Semnele şi simptomele asociate cu cazuri acute şi/ sau mai severe includ halucinaţii, sincopă, convulsii, comă, stop respirator şi moarte. Simptome de întrerupereapărute la oprirea tratamentului cu sertralină La oprirea tratamentului apar simptomele de întrerupere obişnuite, mai ales dacă oprirea se face brusc (vezi pct. 4.8). În studiile clinice, printre pacienţii trataţi cu sertralină, incidenţa reacţiilor de întrerupere raportate a fost de 23% la cei care au întrerupt tratamentul cu sertralină, comparativ cu 12% la cei care au continuat să utilizeze tratamentul cu sertralină. Riscul apariţiei simptomelor de întrerupere poate fi dependent de mai mulţi factori, incluzând durata şi doza tratamentului, precum şi rata reducerii dozei. Cele mai frecvent raportate reacţii sunt ameţeală, tulburări senzoriale (incluzând parestezii), tulburări ale somnului (incluzând insomnie şi vise agitate), agitaţie şi anxietate, greaţa şi/sau vărsături, tremor şi cefalee. În general, aceste simptome sunt uşoare până la moderate; totuşi, la unii pacienţi pot fi severe ca intensitate. Simptomele apar de obicei în primele zile de la întreruperea tratamentului, dar au fost raportate foarte rar simptome la pacienţi care au omis din greşeală o doză. În general, aceste simptome sunt auto-limitate şi dispar de obicei în decurs de 2 săptămâni, totuşi la unii pacienţi pot fi prelungite (2 – 3 luni sau mai mult). De aceea, este recomandabil ca doza de sertralină, la întreruperea tratamentului, să fie redusă treptat pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului (vezi pct. 4.2). Acatisie/agitaţie psihomotorie Utilizarea sertralinei a fost asociată cu apariţia acatisiei, caracterizată printr-o agitaţie subiectivă neplăcută sau dureroasă şi prin necesitatea de mişcare deseori însoţită de incapacitatea de a sta jos sau de a sta nemişcat. Această stare apare de cele mai multe ori chiar în primele săptămâni de tratament. La pacienţii la care apar aceste simptome, creşterea dozei poate fi dăunătoare. Insuficienţă hepatică Sertralina este metabolizată în proporţie mare în ficat. Un studiu farmacocinetic cu administrare de doze repetate la subiecţi cu ciroză uşoară compensată a arătat prelungirea timpului de înjumătăţire prin eliminare şi creşterea de aproximativ trei ori a ASC şi Cmax în comparaţie cu subiecţii normali. Nu există diferenţe semnificative de legare a proteinelor plasmatice între cele două grupuri. Sertralina trebuie utilizată cu atenţie la pacienţii cu afecţiuni hepatice. La pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie administrate doze mai mici sau la intervale mai mari de timp. Sertralina nu trebuie utilizată la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.2). Insuficienţă renală Sertralina este metabolizată în proporţie mare, iar excreţia prin urină a medicamentului nemetabolizat reprezintă o cale minoră de eliminare. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min) sau cu insuficienţă renală moderată până la severă (clearanceul creatininei 10-29 ml/min), în urma administrării de doze repetate, parametrii farmacocinetici (ASC0-24 sau Cmax) nu au prezentat modificări semnificative în comparaţie cu lotul martor. Nu este necesară ajustarea dozei de sertralină în funcţie de gradul insuficienţei renale. Utilizarea la vârstnici În studiile clinice au fost incluşi peste 700 de pacienţi vârstnici (> 65 de ani). Profilul şi incidenţa reacţiilor adverse apărute la vârstnici au fost similare cu cele de la pacienţii mai tineri. ISRS şi INRS, inclusiv sertralina, au fost totuşi asociaţi, cu unele cazuri de hiponatremie semnificativă clinic la pacienţi vârstnici, ce pot fi expuşi unui risc mai mare de apariţie a acestui eveniment advers (vezi Hiponatremia la pct. 4.4). Pacienţii cu diabet zaharat La pacienţii cu diabet zaharat, tratamentul cu un ISRS poate modifica controlul glicemic, posibil din cauza înrăutăţirii simptomelor depresive. Se recomandă monitorizarea cu atenţie a controlul glicemic 24
la pacienţii care utilizează sertralină şi poate fi necesară ajustarea dozei de insulină şi/sau de antidiabetice orale administrate concomitent. Terapia electroconvulsivantă Nu există studii clinice care să stabilească riscurile sau beneficiile asocierii terapiei electroconvulsivante cu sertralină. Medicamente care conţin lactoză Deoarece capsula conţine excipientul lactoză (vezi pct. 6.1), pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie de glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. Concentratul pentru soluţie orală de sertralină Concentratul pentru soluţie orală de sertralină conţine etanol 12% (vezi pct. 4.3 şi 4.5), glicerol şi butilhidroxitoluen. Etanol: conţinutul în alcool trebuie să fie luat în considerare la pacienţii cu insuficienţă hepatică, abuz de alcool, epilepsie, traumatisme sau boli cerebrale, femei gravide şi copii. Butilhidroxitoluen: poate provoca iritaţii ale ochilor, pielii şi mucoaselor. Glicerol: la doze mari, poate provoca cefalee, dureri abdominale şi diaree. 4.5.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Contraindicaţii Inhibitori de monoaminooxidază IMAO ireversibili (non-selectivi) (selegilina) Sertralina nu trebuie să fie utilizată în asociere cu IMAO ireversibili (non-selectivi), cum ar fi selegilina. Tratamentul cu sertralină nu trebuie să fie iniţiat cel puţin 14 zile după întreruperea tratamentului cu un IMAO ireversibil (non-selectiv). Administrarea sertralinei trebuie să fie întreruptă timp de cel puţin 7 zile înainte de începerea tratamentului cu un IMAO ireversibil (non-selectiv) (vezi pct. 4.3) Inhibitori MAO – A reversibili, selectivi (moclobemida) Din cauza riscului de sindrom serotoninergic, nu se recomandă asocierea de sertralină cu un IMAO reversibil şi selectiv, cum este moclobemida. După un tratament cu un inhibitor de MAO reversibil, poat fi utilizată o scurtă perioadă de întrerupere de 14 zile, înainte de iniţierea tratamentului cu sertralină. Se recomandă ca administrarea sertralinei să fie întreruptă cu cel puţin 7 zile înainte de începerea tratamentului cu un IMAO reversibil (vezi pct. 4.3). IMAO reversibili, non-selectivi (linezolid) Antibioticul linezolid este un slab IMAO reversibil şi non-selectiv şi nu trebuie administrat la pacienţii trataţi cu sertralină (vezi pct. 4.3). S-au raportat reacţii adverse severe la pacienţii la care a fost recent întrerupt tratamentul cu IMAO şi început cel cu sertralină, sau care au avut întrerupt tratamentul cu sertralină, cu puţin înainte de iniţierea celui cu IMAO. Aceste reacţii au inclus tremor, mioclonii, diaforeză, greaţă, vărsături, eritem facial, ameţeli, hipertermie şi caracteristici asemănătoare cu sindromul neuroleptic malign, convulsii, şi deces. Pimozidă Într-un studiu folosind o doză unică mică de pimozidă (2 mg), administrată concomitent cu sertralina, au fost observate concentraţii plasmatice crescute de pimozidă cu aproximativ 35%. Aceste concentraţii crescute nu au fost asociate cu nici o modificare a ECG. Deoarece nu se cunoaşte mecanismul de producere al acestei interacţiuni, datorită indicelui terapeutic îngust al pimozidei, administrarea concomitentă de setralină şi pimozidă este contraindicată (a se vedea pct. 4.3).
25
Administrarea concomitentă cu sertralina nu este recomandată Medicamente cu acţiune inhibitorie asupra sistemului nervos central şi etanol Administrarea concomitentă de sertralină 200 mg pe zi nu a potenţat efectele etanolului, carbamazepinei, haloperidolului sau fenitoinei asupra performanţei cognitive şi psihomotorii la subiecţii normali; cu toate acestea, nu se recomandă administrarea concomitentă de sertralină şi etanol. Alte medicamente serotoninergice Vezi pct. 4.4. Precauţii speciale Litiu Într-un studiu clinic controlat cu placebo efectuat la voluntari sănătoşi, administrarea concomitentă de sertralină şi litiu nu a modificat semnificativ farmacocinetica litiului, dar a avut ca rezultat o creştere a incidenţei tremorului în comparaţie cu placebo, indicând o posibilă interacţiune farmacodinamică. Se recomandă monitorizarea atentă a pacienţilor la care se administrează concomitent sertralină şi litiu. Fenitoină Într-un studiu clinic efectuat la voluntari sănătoşi, controlat cu placebo, s-a arătat că administrarea cronică de sertralină 200 mg pe zi nu determină inhibarea semnificativă clinic a metabolizării fenitoinei. Totuşi, au fost raportate câteva cazuri de pacienţi în tratament cu sertralină cu expunere mare la fenitoină; ca urmare, după iniţierea tratamentului cu sertralină se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice de fenitoină în vederea ajustării corespunzătoare a dozelor de fenitoină. În plus, administrarea concomitentă de fenitoină poate determina scăderea concentraţiei plasmatice de sertralină. Triptani După punerea pe piaţă, rareori au fost raportate cazuri de pacienţi care au prezentat slăbiciune, hiperreflexibilitate, incoordonare, confuzie, anxietate şi agitaţie după administrarea de sertralină în asociere cu sumatriptan. Simptome ale sindromului serotoninergic pot apărea şi la administrarea altor medicamente din aceeaşi clasă (triptani). Dacă asocierea de sertralină şi triptani este absolut necesară, se recomandă supravegherea atentă a pacientului (vezi pct 4.4). Warfarină Administrarea concomitentă de sertralină 200 mg pe zi şi warfarină a avut ca rezultat o creştere mică, dar semnificativă statistic a timpului de protrombină, care în câteva cazuri rare a dezechilibrat valoarea INR. Având în vedere acest lucru, se recomandă monitorizarea atentă a timpului de protrombină când se iniţiază sau se întrerupe tratamentul cu sertralină. Alte interacţiuni medicamentoase, digoxină, atenolol, cimetidină Administrarea concomitentă cu cimetidina a determinat o scădere substanţială a clearance-ului de sertralină. Semnificaţia clinică a acestor modificări nu este încă cunoscută. Sertralina nu are nici un efect asupra capacităţii de beta-blocare adrenergică a atenololului. Nu s-a observat nici un fel de interacţiune la administrarea concomitentă a 200 mg sertralină zilnic cu digoxină. Medicamente care afectează funcţia plachetară La administrarea concomitentă de ISRS, inclusiv sertralină, şi medicamente cu acţiune asupra funcţiei plachetare (cum sunt AINS, acidul acetilsalicilic şi ticlopidina) sau alte medicamente care pot creşte riscul sângerărilor, poate creşte riscul sângerării (vezi pct. 4.4). Medicamente metabolizate de citocromul P450 Sertralina poate acţiona ca un inhibitor uşor-moderat al CYP 2D6. Administrarea cronică cu sertralină 50 mg pe zi a arătat o creştere moderată (în medie 23% - 37%) a concentraţiilor plasmatice la starea de echilibru ale desipraminei (un marker al activităţii izoenzimei CYP 2D6). Interacţiuni clinice 26
relevante pot să apară cu alte substraturi ale CYP 2D6 cu un indice terapeutic îngust, care includ clasa 1C de antiaritmice cum sunt propafenona şi flecainida, antidepresivele triciclice şi antipsihoticele tipice, în special la doze mai mari de sertralină. Sertralina nu acţionează ca un inhibitor al CYP 3A4, CYP 2C9, CYP 2C19 şi CYP 1A2 la un nivel semnificativ clinic. Acest lucru a fost confirmat de studii de interacţiune in-vivo, cu substraturi ale CYP3A4 (cortizolul endogen, carbamazepina, terfenadina, alprazolamul), cu substratul CYP2C19 diazepam şi substraturile CYP2C9 tolbutamida, fenitoina şi glibenclamidă. Studiile in vitro indică faptul că sertralina are un potenţial mic sau nu are potenţial de a inhiba CYP 1A2. Concentratul pentru soluţie orală de sertralină şi disulfiram Formularea, concentrat pentru soluţie orală, conţine o mică cantitate de alcool. Atât timp cât concentraţiile plasmatice de disulfiram persistă sau activitatea acetaldehid-dehidrogenazei este diminuată, ingestia de etanol va duce la reacţii adverse. Depinzând de funcţia hepatică, acest efect poate fi încă prezent pentru o perioadă de timp de două săptămâni după ultima doză de disulfiram, deşi perioada de o săptămână este cea mai des întâlnită durată de acţiune pentru doze standard. Prin urmare, sertralina sub formă de concentrat pentru soluţie orală nu trebuie utilizată în asociere cu disulfiram sau în termen de 14 de zile de la întreruperea tratamentului cu disulfiram (vezi pct. 4.3 şi 4.4). 4.6.
Sarcina şi alăptarea
Sarcina Nu există studii adecvate, controlate la femei gravide. Totuşi, cantitatea mare de date nu a evidenţiat inducerea de către sertralină a malformaţiilor congenitale. Studiile la animale au arătat prezenţa unor efecte asupra reproducerii, datorate probabil toxicităţii materne cauzate de acţiunea farmacodinamică a substanţei şi/ sau acţiunea farmacodinamică directă a substanţei asupra fetusului (vezi pct. 5.3). S-a raportat faptul că utilizarea sertralinei în timpul sarcinii determină simptome asemănătoare simptomelor de întrerupere, la unii nou-născuţi, ale căror mame au fost tratate cu sertralină. Acest fenomen a fost observat şi la celelalte antidepresive ISRS. Administrarea sertralinei nu este recomandată în sarcină, decât dacă starea clinică a mamei este de aşa natură încât beneficiile estimate depăşesc riscul potenţial. Dacă utilizarea de către mamă continuă în ultimele stadii de sarcină, în special în al treilea trimestru, nou-născuţii trebuie ţinuţi sub supraveghere. Următoarele simptome pot apărea la nou-născutul a cărui mamă a utilizat sertralină în ultimele stadii de sarcină: sindrom de detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, temperatură instabilă, alăptare dificilă, vărsături, hipoglicemie, hipertonie, hipotonie, hiperreflexie, tremor, apăsare nervoasă, iritabilitate, letargie, plâns constant, somnolenţă şi tulburări de somn. Aceste simptome pot apărea datorită altor efecte serotoninergice sau simptomelor de întrerupere. Complicaţiile apar imediat sau foarte curând (<24 ore) după naştere, în majoritatea cazurilor. Alăptarea Datele publicate referitoare la concentraţia sertralinei în lapte au arătat că mici cantităţi de sertralină şi de N-demetilsertralină, metabolitul sertralinei, au fost excretate în lapte. În general, concentraţiile plasmatice ale sugarului au fost neglijabile sau nedetectabile, cu o singură excepţie a unui sugar la care concentraţia plasmatică a atins aproximativ 50% din concentraţia plasmatică maternă (dar fără a avea un efect cardiac notabil asupra sugarului). Până la această dată, nu au fost raportate reacţii adverse asupra sănătăţii sugarilor alăptaţi de mame aflate în tratament cu sertralină, dar riscul nu poate fi exclus. Administrarea sertralinei mamelor care alăptează nu este recomandată, decât dacă, în urma deciziei medicului, beneficiile depăşesc riscul potenţial.
27
4.7.
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Studiile clinice farmacologice au arătat că sertralina nu are nici un efect asupra performanţelor psihomotorii. Totuşi, deoarece medicamentele psihotrope pot diminua capacitatea fizică sau mentală necesară îndeplinirii unor activităţi potenţial riscante, cum sunt conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor, pacientul trebuie avertizat în consecinţă. 4.8.
Reacţii adverse
Greaţa este reacţia adversă cel mai frecvent întâlnită. În tratamentul tulburărilor de anxietate socială, disfuncţia sexuală (eşecul ejaculării) la bărbaţi a fost întâlnit la 14% din pacienţii trataţi cu sertralină comparativ cu 0% la cei cu placebo. Aceste reacţii adverse sunt dependente de doză şi sunt tranzitorii adeseori pe parcursul continuării tratamentului. Profilul reacţiilor adverse cel mai frecvent observate în studii dublu-orb controlate cu placebo, la pacienţii cu TOC, tulburare de panică, SPT şi tulburare de anxietate socială a fost similar cu cel observat în studiile clinice la pacienţii cu depresie. În Tabelul 1, sunt prezentate reacţiile adverse apărute după punerea pe piaţă (frecvenţa necunoscută) şi din studiile clinice controlate cu placebo (la un număr total de 2542 pacienţi în tratament cu sertralină şi 2145 pacienţi cu placebo) pentru depresie, TOC, tulburări de panică, SPT şi tulburare de anxietate socială. Unele din reacţiile adverse prezentate în Tabelul 1 pot scădea în intensitate şi frecvenţă odată cu continuarea tratamentului şi, în general, nu duc la oprirea tratamentului. Tabelul 1: reacţii adverse Frecvenţa reacţiilor adverse observate în studiile clinice controlate cu placebo în depresie, TOC, tulburări de panică, SPT şi tulburare de anxietate socială. Analiză globală şi experienţă după punerea pe piaţă (frecvenţă necunoscută).
Foarte Frecvente (≥1/10)
Frecvente
Mai puţin frecvente (≥1/100 şi <1/10) (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută
Infecţii şi infestări Faringită
Infecţii ale Diverticulită, tractului Gastroenterită, Otită respirator medie superior, Rinită
Tumori benigne, maligne (incluzând chisturi şi polipi) Neoplasm† Tulburări hematologice şi limfatice Limfadenopatie
28
Leucopenie, Trombocitopeni
Foarte Frecvente (≥1/10)
Frecvente
Mai puţin frecvente (≥1/100 şi <1/10) (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută
e Tulburări ale sistemului imunitar Reacţii anafilactoide, Reacţii alergice, Alergie Tulburări endocrine Hiperprolactine mie, Hipotiroidism şi sindrom de secreţie inadecvată de ADH Tulburări metabolice şi de nutriţie Hipercolesterolemie, Hipoglicemie
Hiponatremie
Halucinaţii*, Stare euforică*, Apatie, Gândire anormală
Tulburări de conversie, Dependenţă de medicamente, Psihoze*, Agresivitate*, Paranoia, Ideaţie suicidală, Somnambulism, Ejaculare prematură
Paronirie,
Convulsii*, Contracţii musculare involuntare*, Coordonare anormală, Hiperkinezie,
Comă*, Coreoatetoză, Diskinezie, Hiperestezie, Tulburări senzoriale
Tulburări de motilitate (incluzând simptome extrapiramidale cum sunt hiperkinezie,
Anorexie, Apetit alimentar crescut* Tulburări psihice Insomnie (19%)
Depresie*, Depersonalizare Coşmaruri, Anxietate*, Agitaţie*, Nervozitate, Libidou scăzut*, Bruxism
Ideaţie/Comport ament suicidar***
Tulburări ale sistemului nervos Ameţeli (11%), Somnolenţ ă (13%), Cefalee (21%)*
Parestezie*, Tremor, Hipertonia, Disgeuzie, Tulburări de atenţie
29
Foarte Frecvente (≥1/10)
Frecvente
Mai puţin frecvente (≥1/100 şi <1/10) (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută
hipertonie, bruxism sau tulburări de mers), Sincopă.
Amnezie, Hipoestezie*, Tulburări de vorbire, Ameţeli posturale, Migrenă*
De asemenea, au fost raportate semne şi simptome asociate sindromului serotoninergic, în unele situaţii asociate administrării concomitente de medicamente serotoninergice, şi anume: agitaţie, confuzie, diaforeză, diaree, febră, hipertensiune arterială, rigiditate şi tahicardie. Acatisie şi agitaţie psihomotorie (vezi pct. 4.4).
Tulburări oculare Tulburări vizuale
Glaucom, Tulburări lacrimale, Scotom, Diplopie, Fotofobie, Hifema, Midriază*
Tulburări acustice şi vestibulare Tinitus*
Dureri în ureche
Tulburări cardiace Palpitaţii*
Tahicardie
Infarct miocardic, Bradicardie, Tulburări cardiace 30
Tulburări de vedere
Foarte Frecvente (≥1/10)
Frecvente
Mai puţin frecvente (≥1/100 şi <1/10) (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută
Tulburări vasculare Bufeu *
Hipertensiune arterială*, Eritem facial
Ischemie Periferică
Sângerări anormale (cum sunt epistaxis, hemoragii gastrointestinale sau hematurie)
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Căscat*
Bronhospasm*, Laringospasm, Dispnee, Hiperventilaţie, Epistaxis Hipoventilaţie, Stridor, Disfonie, Singultus
Tulburări gastro-intestinale Diaree (18%), Greaţă (24%), Senzaţie de gură uscată (14%)
Dureri abdominale* Vărsături*, Constipaţie* Dispepsie, Flatulenţă
Esofagită, Disfagie, Hemoroizi, Hipersecreţie salivară, Tulburări linguale, Eructaţie
Melenă, Hematochezie, Stomatită, Ulceraţia limbii, Tulburări dentare, Glosită, Ulceraţii ale gurii
Pancreatită
Disfuncţie hepatică
Evenimente hepatice grave (incluzând hepatită, icter şi insuficienţă hepatică)
Dermatită, Dermatită factică, Erupţie cutanată foliculară, Textură anormală a părului, Miros anormal al pielii
Rare rapoarte de reacţii adverse cutanate severe (RACS) de exemplu, sindrom StevensJohnson şi necroliză epidermică, Edem angioneurotic, Edem facial, Fotosensibilitat
Tulburări hepatobiliare
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Erupţii cutanate tranzitorii*, Hiperhidroză
Edem periorbitar*, Purpură*, Alopecie*, Transpiraţie rece, Piele uscată, Urticarie*
31
Foarte Frecvente (≥1/10)
Frecvente
Mai puţin frecvente (≥1/100 şi <1/10) (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută
e, Reacţii cutanate, Prurit Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Mialgie
Tulburări osoase Osteoartrită, Slăbiciune musculară, Dureri de spate, Spasme musculare
Artralgie, Crampe musculare
Tulburări renale şi ale căilor urinare Nicturie, Retenţie urinară*, Poliurie, Polakiurie, Tulburări de micţiune
Oligurie, Incontinenţă urinară*, Ezitare urinară
Tulburări ale aparatului genital şi sânului ** Insuficienţ Disfuncţie a ejaculării sexuală, Disfuncţie (14%) erectilă
Hemoragie vaginală, Disfuncţie sexuală feminină
Menoragie, Vulvovaginită atrofică, Balanopostită, Secreţii genitale, Priapism*, Galactoree*
Ginecomastie, Menstruaţii neregulate
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Oboseală (10%)*
Dureri toracice*
Stare generală de rău*, Frisoane, Pirexie*, Astenie*, Sete
Hernie, Fibroză la locul injectării, Toleranţă scăzută la medicamente, Tulburări de mers, Evenimente neevaluate
Edem periferic
Scăderi în greutate*, Creşteri în greutate*
Creşteri ale concentraţiei alanin aminotransferazei * şi aspartat aminotransferazei*. Spermă anormală
Rezultate anormale ale testelor de laborator, Alterări ale funcţiei plachetare, Creşterea colesterolemiei
Investigaţii diagnostice
32
Foarte Frecvente (≥1/10)
Frecvente
Mai puţin frecvente (≥1/100 şi <1/10) (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută
Leziuni şi intoxicaţii Leziuni Proceduri medicale şi chirurgicale Vasodilataţie procedurală Dacă evenimentul advers a apărut în depresie, TOC, tulburări de panică, SPT şi tulburare de anxietate socială, termenul folosit a fost reclasificat prin termenul folosit în studiile de depresie † Un caz de neoplasm a fost raportat la un pacient care a fost tratat cu sertralină comparativ cu niciun caz la grupul placebo. * aceste reacţii adeverse au apărut, de asemenea, şi în studiile după punerea pe piaţă ** numitorul foloseşte numărul de pacienţi din grupuri mixte: sertralină (1118 bărbaţi, 1424 femei) placebo (926 bărbaţi, 1219 femei) Pentru TOC, numai studii pe perioadă scurtă, de 1-12 săptămâni *** În timpul sau la scurt timp după încetarea tratamentului cu sertralină, s-au raportat cazuri de ideaţie suicidară şi comportamente de tip suicidar (vezi pct. 4. 4) Simptome de întrerupereapărute la oprirea tratamentului cu sertralină Întreruperea tratamentului cu sertralină (mai ales dacă se face brusc) conduce în mod obişnuit la simptome de întrerupere. Cele mai frecvent raportate reacţii sunt ameţeala, tulburările senzoriale (incluzând parestezia), tulburări ale somnului (incluzând insomnia şi visele agitate), agitaţia sau anxietatea, greaţa şi/ sau vărsăturile, tremorul şi cefaleea. În general, aceste evenimente sunt uşoare până la moderate şi autolimitate; cu toate acestea, la unii pacienţi pot fi severe şi/sau prelungite. De aceea, este recomandabil ca atunci când tratamentul nu mai este necesar, doza de sertralină să fie redusă treptat (vezi pct. 4.2 şi 4.4). Populaţia vârstnică ISRS şi INRS, inclusiv sertralina, au fost asociaţi cu unele cazuri de hiponatremie semnificativă clinic la pacienţi vârstnici, ce pot fi expuşi unui risc mai mare de apariţie a acestui eveniment advers (vezi pct. 4.4). Populaţia formată din copii şi adolescenţi În studiile clinice în care au fost incluşi peste 600 de pacienţi copii şi adolescenţi trataţi cu sertralină, profilul general al reacţiilor adverse a fost similar cu cel din studiile la pacienţi adulţi. Următoarele reacţii adverse au fost raportate din studiile controlate (n = 281 pacienţi trataţi cu sertralină): Foarte frecvente (≥1/10): cefalee (22%), insomnie (21%), diaree (11%) şi greaţă (15%) Frecvente (≥1/100 şi <1/10): dureri toracice, manie, pirexie, vărsături, anorexie, labilitate afectivă, agresivitate, agitaţie, nervozitate, tulburări de atenţie, ameţeală, hiperkinezie, migrenă, somnolenţă, tremor, tulburări vizuale, senzaţia de gură uscată, dispepsie, coşmar, oboseală, incontinenţă urinară, erupţii cutanate tranzitorii, acnee, epistaxis, flatulenţă. Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100): ECG cu interval QT prelungit, tentativă de suicid, convulsii, tulburări extrapiramidale, parestezii, depresie, halucinaţii, purpură, hiperventilaţie, anemie, alterări ale funcţiei hepatice, alanin aminotransferază crescută, cistită, herpes simplex, otită externă, otalgii, dureri oculare, midriază, stare generală de rău, hematurie, erupţii cutanate pustuloase, rinită, leziuni, greutate scăzută, spasme musculare, vise anormale, apatie, albuminurie, polakiurie, poliurie, dureri ale sânului, tulburări menstruale, alopecie, dermatită, modificări cutanate, miros anormal al pielii, urticarie, bruxism, eritem facial.
33
4.9.
Supradozaj
Toxicitate Pe baza datelor existente, sertralina a demonstrat o marjă largă de siguranţă în caz de supradozaj. S-a raportat administrarea de supradoze de până la 13,5g sertralină în monoterapie. S-au raportat decese în cazul supradozajului sertralinei, îndeosebi în cazul asocierii cu alte medicamente şi/sau alcool. În consecinţă, orice supradozaj trebuie tratat intensiv. Simptomatologie Simptomele supradozajului constau în efectele mediate de serotonină, cum sunt somnolenţă, tulburări gastro-intestinale (greaţă şi vărsături), tahicardie, tremor, agitaţie şi ameţeli. Mai puţin frecvent a fost raportată comă. Tratament Nu există nici un antidot specific pentru sertralină. Dacă este necesar, se asigură permeabilitatea şi funcţionarea căilor respiratorii, oxigenarea şi ventilaţia adecvată. Cărbunele activat, care poate fi folosit împreună cu un purgativ, poate fi la fel sau chiar mai eficace decât lavajul gastric şi trebuie luat în considerare în tratamenul supradozajului. Inducerea emezei nu este recomandată. Se recomandă monitorizarea cardiacă şi a semnelor vitale, în paralel cu tratamentul simptomatic general şi de susţinere. Datorită volumului mare de distribuţie al sertralinei este improbabil ca diureza forţată, dializa, hemoperfuzia sau exsanguinotransfuzia să ofere vreun beneficiu. 5. 5.1.
PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), codul ATC: N06AB06. In vitro, sertralina este un inhibitor puternic şi selectiv al captării neuronale de serotonină (5-HT), ceea ce are ca rezultat potenţarea efectelor 5-HT la animale. Sertralina are efecte foarte slabe asupra recaptării neuronale de noradrenalină şi dopamină. La doze clinice, sertralina blochează captarea de serotonină în trombocitele umane. La animale este lipsită de activitate stimulantă, sedativă sau anticolinergică şi nu este cardiotoxică. În studii controlate la voluntari sănătoşi, sertralina nu a produs sedare şi nu a interferat cu performanţa psihomotorie. În concordanţă cu inhibarea selectivă a captării de 5-HT, sertralina nu creşte activitatea catecolaminergică. Sertralina nu are afinitate pentru receptorii muscarinici (colinergici), serotoninergici, dopaminergici, adrenergici, histaminergici, GABA-ergici (acid gama amino butiric) sau benzodiazepinici. Administrarea cronică de sertralină la animale s-a asociat cu scăderea funcţiei receptorilor cerebrali noradrenergici, aşa cum s-a observat şi la alte medicamente eficace clinic în tratamentul depresiei sau obsesiei. Nu s-a demonstrat că sertralina prezintă potenţial de dependenţă. Într-un studiu la subiecţi umani, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, ce compara potenţialul de apariţie al abuzului la sertralină, alprazolam sau d-amfetamină, s-a observat că sertralina nu produce efecte subiective pozitive indicatoare ale unui potenţial de dependenţă. Pe de altă parte, la subiecţii care au fost trataţi cu alprazolam şi amfetamină s-a observat o rată a fenomenelor de dependenţă, euforie sau potenţial de dependenţă semnificativ mai mare decât cea la grupul placebo. Sertralina nu determină nici apariţia fenomenelor de stimulare şi anxietate, ce sunt asociate administrarii de d-amfetamină, nici a fenomenelor de sedare şi alterarea funcţiei psihomotorii, ce sunt asociate administrării de alprazolam. Sertralina nu are acţiune stimulantă asupra maimuţelor Rhesus care sunt dresate să-şi administreze cocaină şi nici nu poate substitui d-amfetamina sau pentobarbitalul ca stimul discriminativ la maimuţele Rhesus. Date din studiile clinice Tulburări depresive majore
34
Un studiu cu sertralină 50-200 mg pe zi a înrolat pacienţi cu depresie trataţi în ambulator şi care au prezentat un răspuns terapeutic la sârşitul unei faze iniţiale de tratament deschis de 8 săptămâni. Aceşti pacienţi (N=295) au fost randomizaţi pentru continuarea tratamentului timp de 44 săptămâni în cadrul unui studiu dublu-orb cu sertralină 50-200 mg pe zi sau placebo. Rata de recăderi a fost statistic semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu sertralină, decât în cazul grupului cu placebo. Doza medie pentru cei care au terminat tratamentul a fost de 70 mg pe zi. Procentul de pacienţi care au răspuns la tratament (definit ca fiind acei pacienţi care nu au prezentat recăderi) pentru grupul cu sertralină şi cel cu placebo a fost de 83,4%, şi respectiv 60,8%. Stres post traumatic (SPT) Date combinate din 3 studii privind SPT în populaţia generală, au arătat că bărbaţii au o rată de răspuns mai mică decât femeile. În două dintre aceste studii generale, ratele de răspuns la sertralină versus placebo la bărbaţi şi femei au fost similare (femei: 57,2% comparativ cu 34,5%; bărbaţi: 53,9% comparativ cu 38,2%). Numărul de bărbaţi şi de femei din populaţia generală sumată din studii a fost de 184, respectiv 430, şi de aceea rezultatele la femei sunt mai robuste, cele de la bărbaţi au fost asociate cu alte variabile iniţiale (abuzul mai mare de medicaţie, durata mai lungă, surse de traumă etc) care sunt corelate cu efectul redus. TOC la copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea sertralinei (50 – 200 mg pe zi) au fost evaluate în tratamentele copiilor (cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani) şi adolescenţilor (13 – 17 ani) nedepresivi ambulatori cu tulburare obsesiv compulsivă (TOC). După o săptămâna de introducere într-un studiu singur-orb placebo, pacienţii au fost randomizaţi la douăsprezece săptămâni de tratament cu doză flexibilă fie cu sertralină, fie cu placebo. Pacienţii selectaţi pentru grupul tratat cu sertralină au arătat o îmbunătăţire semnificativ mai mare decât cei din grupul placebo în ceea ce priveşte scorurile Children`s Yale Brown Obsessive Compulsive Scale CY-BOCS (p = 0,005), NIMH Global Obsessive Compulsive Scale (p = 0,019), CGI Improvement (p = 0.002). În plus, s-a observat o tendinţă mai mare de îmbunătăţire în grupul cu sertralină comparativ cu grupul placebo pe scala CGI Severity (p = 0,089). Pentru CY-BOCS, scorurile medii iniţiale şi modificarea faţă de scorurile iniţiale pentru grupul cu placebo a fost de 22,25 ± 6,15, respectiv -3,4 ± 0,82, în timp ce pentru grupul cu sertralină, acestea au fost de 23,36 ± 4,56, respectiv -6,8 ± 0,87. Într-o analiză ulterioară studiului, cei care au răspuns la tratament, definiţi ca pacienţi cu o scădere mai mare de 25% pe scala CY-BOCS (măsură a eficacităţii principale) de la valoarea iniţială la valoarea finală, au fost 53% din grupul de pacienţi trataţi cu sertralină comparativ cu 37% din grupul de pacienţi cu placebo (p = 0,03). Datele privind siguranţa pe termen lung şi eficacitatea nu sunt disponibile pentru populaţia de copii şi adolescenţi. Nu există date disponibile pentru copii cu vârste sub 6 ani. 5.2.
Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia Sertralina prezintă o farmacocinetică proporţională cu doza, în intervalul de dozaj cuprins între 50 şi 200 mg. La bărbaţi, în urma administrării unei doze orale unice zilnice de 50 până la 200 mg timp de 14 zile, concentraţiile plasmatice maxime ale sertralinei (Cmax) sunt atinse la 4,5 până la 8,4 ore după administrare. Alimentaţia nu modifică semnificativ biodisponibilitatea sertralinei din comprimatele filmate Deoarece biodisponibilitatea sertralinei din capsule este crescută în prezenţa alimentelor, se recomandă administrarea capsulelor de sertralină în tipul meselor. Alimentele nu modifică semnificativ biodisponibilitatea sertralinei din concentratul pentru soluţie orală.
35
Distribuţia Aproximativ 98% din medicamentul aflat în circulaţie este legat de proteinele plasmatice. Metabolizarea Sertralina suferă o metabolizare intensă la primul pasaj hepatic. Eliminarea Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică al sertralinei este de aproximativ 26 ore (interval 22-36 ore). În concordanţă cu timpul de înjumătăţire prin eliminare, se produce o acumulare aproximativ dublă până la atingerea concentraţiei constante, care apare după o săptămână de administrare a unei doze unice zilnice. Timpul de înjumătăţire al N-demetilsertralinei este de 62 până la 104 ore. Atât sertralina, cât şi Ndemetilsertralina sunt metabolizate în proporţie mare la om, iar metaboliţii rezultaţi sunt excretaţi în fecale şi urină în cantităţi egale. Doar o mică parte (< 0,2%) de sertralină nemetabolizată este excretată prin urină. Farmacocinetica la grupuri speciale de pacienţi Pacienţi copii şi adolescenţi cu TOC Farmacocinetica sertralinei a fost studiată la 29 pacienţi copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani şi la 32 pacienţi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani. Pacienţilor le-a fost crescută treptat doza până la 200 mg pe zi în 32 zile, fie li s-a administrat o doză iniţială de 25 mg crescută treptat, fie li s-a administrat o doză iniţială de 50 mg crescută treptat. Dozajul de 25 mg şi cel de 50 mg a fost tolerat în egală măsură. La atingerea concentraţiei constante pentru doza de 200 mg, concentraţia plasmatică a sertralinei la grupul de vârstă 6 – 12 ani a fost mai mare cu 35% comparativ cu cel de vârstă 13 – 17 ani şi cu 21% mai mare decât la grupul adult de referinţă. Nu au existat diferenţe semnificative privind clearance-ul între băieţi şi fete. Ca urmare, la copii sunt recomandate o doză de iniţiere mică şi paşi de titrare de 25 mg, mai ales la cei cu greutate corporală mică. Doza pentru adolescenţi poate fi aceeaşi ca la adulţi. Adolescenţi şi vârstnici Profilul farmacocinetic la adolescenţi sau persoane vârstnice nu este diferit semnificativ de cel al adulţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani. Insuficienţă hepatică La pacienţi cu afectare hepatică, timpul de înjumătăţire al sertralinei este prelungit şi ASC creşte de aproximativ trei ori (vezi pct. 4.2 şi 4.4). Insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală moderat-severă, nu a fost demonstrată o acumulare semnificativă de sertralină. 5.3
Date preclinice de siguranţă
Datele preclinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi carcinogenitatea. Studiile de toxicitate asupra reproducerii la animale au arătat că nu este nicio dovadă de teratogenitate sau reacţii adverse asupra fertilităţii masculine. Fetotoxicitatea observată se datorează probabil toxicităţii materne. Supravieţuirea post-natală a puilor şi greutatea corporală au scăzut doar în primele zile după naştere. S-a demonstrat că mortalitatea post-natală iniţială se datorează expunerii in-utero începând din ziua a 15-a a sarcinii. Întârzierile identificate în dezvoltarea post-natală a puilor din femele tratate se datorează probabil efectelor asupra femelelor şi, prin urmare, nu sunt relevante pentru om. 6.
PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE 36
6.1
Lista excipienţilor
[A se completa la nivel naţional] 6.2
Incompatibilităţi
[A se completa la nivel naţional]. 6.3
Perioada de valabilitate
[A se completa la nivel naţional] 6.4
Precauţii speciale pentru păstrare
[A se completa la nivel naţional] 6.5
Natura şi conţinutul ambalajului
[A se completa la nivel naţional] 6.6
Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Nu sunt necesare. Concentratul pentru soluţie orală conţine sertralină 20 mg/ml. Acesta trebuie diluat înainte de utilizare. În acest scop, cu ajutorul pipetei disponibile se extrage cantitatea recomandată de concentrat pentru soluţie orală de sertralină şi se diluează cu aproximativ 120 ml (un pahar) de apă, băutură răcoritoare de ghimbir, limonadă, suc de lămâie sau portocale. Concetratul pentru soluţie orală de sertralină nu trebuie amestecat cu alte lichide decât cele menţionate. Doza trebuie administrată imediat după diluare. Nu se prepară în avans. Cu timpul, poate fi observată o uşoară tulburare a soluţiei după amestecare; acest aspect este normal. 7.
DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
[Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] {Numele şi adresa} <{telefon}> <{fax}> <{e-mail}> 8.
NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
[A se completa la nivel naţional] 9.
DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
[A se completa la nivel naţional] 10.
DATA REVIZUIRII TEXTULUI
[A se completa la nivel naţional] 37
ETICHETAREA
38
INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE AMBALAJUL SECUNDAR AMBALAJ SECUNDAR/CUTIE
1.
DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 20 mg/m concentrat pentru soluţie oralăl [Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] Sertralină 2.
DECLARAREA SUBSTANŢEI(LOR) ACTIVE
[A se completa la nivel naţional]. 3.
LISTA EXCIPIENŢILOR
[A se completa la nivel naţional] 4.
FORMA FARMACEUTICĂ ŞI CONŢINUTUL
[A se completa la nivel naţional] 5.
MODUL ŞI CALEA(CĂILE) DE ADMINISTRARE
Administrare orală.A se citi prospectul înainte de utilizare. 6.
ATENŢIONARE SPECIALĂ PRIVIND FAPTUL CĂ MEDICAMENTUL NU TREBUIE PĂSTRAT LA ÎNDEMÂNA ŞI VEDEREA COPIILOR
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. 7.
ALTĂ(E) ATENŢIONARE(ĂRI) SPECIALĂ(E), DACĂ ESTE(SUNT) NECESARĂ(E)
8.
DATA DE EXPIRARE
39
9.
CONDIŢII SPECIALE DE PĂSTRARE
[A se completa la nivel naţional] 10.
PRECAUŢII SPECIALE PRIVIND ELIMINAREA MEDICAMENTELOR NEUTILIZATE SAU A MATERIALELOR REZIDUALE PROVENITE DIN ASTFEL DE MEDICAMENTE, DACĂ ESTE CAZUL
11.
NUMELE ŞI ADRESA DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
[Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] 12.
NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
[A se completa la nivel naţional] 13.
SERIA DE FABRICAŢIE
14.
CLASIFICARE GENERALĂ PRIVIND MODUL DE ELIBERARE
[A se completa la nivel naţional] 15.
INSTRUCŢIUNI DE UTILIZARE
[A se completa la nivel naţional] 16.
INFORMAŢII ÎN BRAILLE
[A se completa la nivel naţional]
40
MINIMUM DE INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE BLISTER BLISTERE
1.
DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg capsule [Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] Sertralină 2.
NUMELE DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
[Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] 3.
DATA DE EXPIRARE
4.
SERIA DE FABRICAŢIE
5.
ALTE INFORMAŢII
41
MINIMUM DE INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE AMBALAJELE PRIMARE MICI FLACON DIN POLIETILENĂ
1.
DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI ŞI CALEA(CĂILE) DE ADMINISTRARE
Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg capsule [Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] Sertralin Administrare orală
2.
MODUL DE ADMINISTRARE
3.
DATA DE EXPIRARE
4.
SERIA DE FABRICAŢIE
5.
CONŢINUTUL PE MASĂ, VOLUM SAU UNITATEA DE DOZĂ
[A se completa la nivel naţional]
6.
ALTE INFORMAŢII
42
MINIMUM DE INFORMAŢII CARE TREBUIE SĂ APARĂ PE AMBALAJELE PRIMARE MICI FLACON BRUN
1.
DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI ŞI CALEA(CĂILE) DE ADMINISTRARE
Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 20 mg/m concentrat pentru soluţie oralăl Sertralin Administrare orală
2.
MODUL DE ADMINISTRARE
3.
DATA DE EXPIRARE
4.
SERIA DE FABRICAŢIE
5.
CONŢINUTUL PE MASĂ, VOLUM SAU UNITATEA DE DOZĂ
[A se completa la nivel naţional]
6.
ALTE INFORMAŢII
43
PROSPECTUL
44
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg comprimate filmate Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 25 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 50 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 100 mg capsule Zoloft şi numele asociate (vezi Anexa I) 20 mg/m concentrat pentru soluţie oralăl [Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] Sertralină Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră. Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului În acest prospect găsiţi: 1. 2. 3. 4. 5. 6.
Ce este Zoloft şi pentru ce se utilizează Înainte să luaţi Zoloft Cum să luaţi Zoloft Reacţii adverse posibile Cum se păstrează Zoloft Informaţii suplimentare
1.
CE ESTE ZOLOFT ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Zoloft conţine substanţa activă sertralina. Sertralina face parte din grupa inhibitorilor selectivi de recaptare a serotoninei (ISRS); aceste medicamente sunt utilizate în tratamentul depresiei şi tulburărilor de anxietate. Zoloft este utilizat în tratamentul: • Depresiei şi prevenirii recurenţei depresiei (la adulţi). • Tulburării de anxietate socială (la adulţi). • Stresului post-traumatic (SPT) (la adulţi). • Tulburării de panică (la adulţi). • Tulburării obsesiv-compulsive (TOC) (la adulţi şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani). Depresia este o boală clinică cu simptome cum sunt: vă simţiţi trist, nu aveţi un somn odihnitor, nu vă mai bucuraţi de viaţă ca înainte. Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) şi tulburările de panică sunt boli legate de anxietate, cu simptome cum sunt: perioade de idei persistente (obsesii) care v-au condus la manifestări repetitive (compulsii). 45
Stresul post-traumatic (SPT) este o stare care poate apărea după o experienţă emoţională puternic traumatică şi poate avea simptome similare cu depresia şi anxietatea. Tulburarea de anxietate socială (fobia socială) este o boală asociată cu anxietatea. Este caracterizată prin sentimente de anxietate intensă sau teamă în faţa anumitor situaţii de natură socială (cum sunt: teama de a vorbi cu persoane necunoscute, de a vorbi în faţa unor grupuri de oameni, de a mânca sau de a bea în faţa celorlalţi de teama de a nu fi pus în situaţii jenante faţă de alte persoane). Medicul dumneavoastră vă poate recomanda acest medicament pentru tratarea bolii dumneavoastră. Întrebaţi medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur de ce v-a fost recomandat Zoloft. 2.
ÎNAINTE SĂ LUAŢI ZOLOFT
Nu luaţi Zoloft: • Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la sertralină sau la oricare dintre celelalte componente ale Zoloft. • Dacă sunteţi în tratament sau aţi fost în tratament cu medicamente numite inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) (cum sunt selegina, moclobemida) sau cu medicamente asemănătoare cu IMAO (cum este linezolid). Dacă opriţi tratamentul cu sertralină, trebuie să aşteptaţi cel puţin o săptămână înainte de a începe tratamentul cu IMAO. După oprirea tratamentului cu IMAO, trebuie să aşteptaţi cel puţin 2 săptămâni înainte să puteţi începe tratamentul cu sertralină. • Dacă sunteţi în tratament cu un alt medicament care conţine pimozidă (un medicament antipsihotic). • Dacă sunteţi sau aţi fost în tratament cu disulfiram în ultimele 2 săptămâni. Concentratul pentru soluţie orală de sertralină nu trebuie utilizat în asociere cu disulfiram sau în termen de 14 de zile de la întreruperea tratamentului cu disulfiram. Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Zoloft Nu orice medicament este potrivit oricărei persoane. Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră, înainte de a utiliza Zoloft, dacă suferiţi sau aţi suferit recent de una din următoarele stări: • •
• • • • • • •
Sindrom serotoninergic. În cazuri rare, acest sindrom poate apărea când utilizaţi unele medicamente în acelaşi cu sertralina. (Pentru simptome, vezi punctul 4. Reacţii adverse posibile). Medicul dumneavoastră v-a informat dacă aţi suferit de acest sindrom în trecut. Nivel scăzut de sodiu în sânge, deoarece această stare poate apărea ca urmare a tratamentului cu Zoloft. De asemenea, trebuie să îi spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi anumite medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, întrucât aceste medicamente pot modifica concentraţia de sodiu din sânge. Aveţi grijă dacă sunteţi vârstnic, deoarece puteţi prezenta un risc mai mare de a avea un nivel scăzut de sodiu în sânge (vezi paragraful anterior). Afecţiuni hepatice; medicul dumneavoastră poate decide dacă este necesară reducerea dozei de Zoloft. Diabet zaharat; nivelul glicemiei poate fi modificat de către Zoloft iar medicaţia pentru diabet va trebui ajustată. Epilepsie sau aţi suferit de crize epileptice. Dacă aveţi un episod (criză epileptică), adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Dacă aţi suferit de boli maniaco-depresive (tulburare bipolară) sau de schizofrenie. Dacă aveţi un episod maniacal, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Dacă aveţi sau aţi avut anterior gânduri de sinucidere (vezi mai jos – gânduri de sinucidere sau agravarea stării dumneavoastră de depresie sau de anxietate). Dacă aţi suferit de tulburări de sângerare sau dacă luaţi medicamente care diluează sângele (cum ar fi acidul acetilsalicilic sau warfarina) sau . 46
•
•
Dacă sunteţi copil sau adolescent cu vârsta sub 18 ani. Zoloft trebuie utilizat numai pentru a trata copii şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, suferind de tulburări obsesiv compulsive. Dacă sunteţi tratat pentru această afecţiune, medicul dumneavoastră va dori să vă supravegheze cu atenţie (vezi mai jos Utilizarea la copii şi adolescenţi) Dacă sunteţi sub tratament cu terapie electroconvulsivantă (TEC)
Agitaţie/acatisie Utilizarea sertralinei a fost asociată cu apariţia acatisiei (o agitaţie subiectivă neplăcută şi necesitatea de mişcare deseori însoţită de incapacitatea de a sta jos sau de a sta nemişcat). Această stare apare de cele mai multe ori chiar în primele săptămâni de tratament. Creşterea dozei poate fi dăunătoare la pacienţii la care apar aceste simptome. Simptome de întrerupere La oprirea tratamentului apar frecvent simptome de întrerupere, mai ales dacă întreruperea se face brusc (vezi pct. 4 Reacţii adverse posibile). Riscul apariţiei simptomelor de întrerupere depinde de durata şi doza tratamentului, precum şi paşii urmaţi în reducerea dozei. În general, aceste simptome sunt uşoare până la moderate. Totuşi, la unii pacienţi pot fi grave. Ele apar obişnuit în primele zile după oprirea tratamentului. În general, aceste simptome dispar singure până în 2 săptămâni. Totuşi, la unii pacienţi pot dura mai mult (2 – 3 luni sau mai mult). De aceea, este recomandabil ca doza de sertralină, la întreruperea tratamentului, să fie redusă treptat pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului. Gânduri de sinucidere şi agravarea stării dumneavoastră de depresie sau de anxietate Depresia şi/ sau tulburările de anxietate de care suferiţi vă pot provoca uneori idei de auto-vătămare sau sinucidere. Acestea se pot accentua la începerea tratamentului cu antidepresive, deoarece acţiunea tuturor acestor medicamente se produce în timp, de obicei în aproximativ două săptămâni şi câteodată şi mai mult. Sunteţi mai înclinat spre astfel de idei: • Dacă aţi avut anterior gânduri de sinucidere sau auto-vătămare • Dacă sunteţi un adult tânăr. Informaţia rezultată din studiile clinice arată existenţa unui risc crescut de comportament suicidar la adulţii în vârstă de mai puţin de 25 de ani, care suferă de o afecţiune psihică şi au urmat un tratament cu un antidepresiv. În cazul în care aveţi gânduri de auto-vătămare sau sinucidere, indiferent de moment, contactaţi-vă imediat medicul sau adresaţi-vă fără întârziere unui spital. Poate fi util să vă adresaţi unei rude sau unui prieten apropiat, căruia să-i spuneţi că vă simţiţi deprimat sau că suferiţi de o tulburare de anxietate şi pe care să-l rugaţi să citească acest prospect. În acelaşi timp, puteţi ruga persoana respectivă să vă spună dacă nu consideră că starea dumneavoastră de depresie sau anxietate s-a agravat sau dacă o îngrijorează vreo modificare apărută în comportamentul dumneavoastră.. Utilizarea la copii şi adolescenţi Sertralina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani, exceptând pacienţii suferind de tulburări obsesiv compulsive. Pacienţii cu vârsta sub 18 ani au un risc crescut de apariţie a unor reacţii adverse, cum sunt tentativa de sinucidere, gânduri de sinucidere sau ostilitate (predominant agresivitate, comportament opozant şi furie) atunci când sunt trataţi cu această clasă de medicamente. Cu toate acestea, este posibil ca medicul dumneavoastră să decidă să prescrie Zoloft la un pacient cu vârsta sub 18 ani, dacă este în interesul pacientului. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, dacă acesta a prescris Zoloft la un pacient cu vârsta sub 18 ani şi aţi vrea să discutaţi despre acest lucru. Mai mult, trebuie să îl informaţi pe medicul dumneavoastră dacă vreunul din simptomele enumerate mai sus apar sau se agravează când un pacient cu vârsta sub 18 ani utilizează Zoloft. Nu a fost demonstrat încă gradul de siguranţă al utilizării Zoloft pe termen lung la pacienţii din acest grup de vârstă cu privire la creştere, maturizare şi dezvoltarea comportamentală şi cognitivă.
47
Folosirea altor medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Unele medicamente pot afecta modul de acţiune al Zoloft sau Zoloft poate reduce eficacitatea altor medicamente utilizate în acelaşi timp. Folosirea Zoloft împreună cu următoarele medicamente poate duce la reacţii adverse grave: • Medicamente numite inhibitori de monoaminooxidază (IMAO), cum sunt moclobemida (pentru tratamentul depresiei) şi selegina (pentru tratamentul bolii Parkinson) şi antibioticul linezolid. Nu utilizaţi Zoloft împreună cu alte IMAO. • Medicamente utilizate pentru tratamentul tulburărilor mentale (pimozidă). Nu utilizaţi Zoloft împreună cu pimozidă. • Nu utilizaţi Zoloft împreună cu disulfiram. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi următoarele medicamente: • Medicamente din plante medicinale conţinând sunătoare (Hypericum perforatum). Efectul sunătoarei poate dura până la 1 – 2 săptămâni. Spuneţi medicului dumneavoastră. • Medicamente conţinând aminoacidul triptofan. • Medicamente pentru tratamentul durerii severe (de exemplu tramadol). • Medicamente pentru tratamentul migrenei (de exemplu sumatriptan) • Medicamente care împiedică coagularea normală a sângelui (warfarină). • Medicamente pentru tratamentul durerii/artritei (antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) cum sunt ibuprofen, acid acetilsalicilic). • Sedative (diazepam). • Diuretice. • Medicamente pentru tratamentul epilepsiei (fenitoină). • Medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat (tolbutamidă). • Medicamente pentru tratamentul ulcerului şi reducerii acidităţii excesive a stomacului (cimetidină) • Medicamente pentru tratamentul maniei şi depresiei (litiu). • Alte medicamente pentru tratamentul depresiei (cum sunt amitriptilina, nortriptilina). • Medicamente pentru tratamentul schizofreniei şi al altor tulburări mentale (cum sunt perfenazina, levomepromazina şi olanzapina). Folosirea Zoloft cu alimente şi băuturi: Comprimatele Zoloft pot fi administrate cu sau fără alimente. Capsulele Zoloft trebuie administrate cu alimente. Concentratul pentru soluţie orală Zoloft poate fi administrat cu sau fără alimente. Nu trebuie să consumaţi băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu Zoloft. Sarcina şi alăptarea: Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.. Siguranţa utilizării sertralinei la femeile gravide nu a fost stabilită pe deplin. Sertralina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii cu excepţia cazului în care medicul consideră că beneficiile tratamentului pentru mamă depăşesc orice riscuri posibile pentru făt. Femeilor care pot rămâne gravide şi utilizează sertralina li se recomandă utilizarea unei metode corespunzătoare de contracepţie. S-a demonstrat că medicamentul este excretat în laptele matern. Sertralina nu trebuie utilizată în timpul alăptării, cu excepţia cazului în care medicul consideră că beneficiile tratamentului pentru mamă depăşesc orice riscuri posibile pentru sugar.
48
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Medicamentele psihotrope, cum este sertralina, pot influenţa capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Ca urmare, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje înainte de a ştii dacă acest medicament vă modifică capacitatea de desfăşura aceste activităţi. Informaţii importante privind unele componente ale Zoloft Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Acest medicament conţine 12% alcool etilic (alcool) şi trebuie diluat înainte de utilizare. Fiecare ml de soluţie orală conţine 150,7 mg alcool. Poate fi dăunător persoanelor cu etilism. Acest lucru trebuie avut în vedere la femeile gravide sau care alăptează, copii şi grupuri cu risc mare, cum sunt pacienţi cu boli hepatice sau epilepsie. Acest medicament conţine butilhidroxitoluen care poate cauza iritaţii ale ochilor, pielii şi mucoaselor. De asemenea, conţine glicerol care la doze mari poate provoca dureri de cap, dureri abdominale şi diaree. 3.
CUM SĂ LUAŢI ZOLOFT
Luaţi întotdeauna Zoloft exact aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Comprimatele Zoloft pot fi administrate cu sau fără alimente. Capsulele Zoloft trebuie administrate cu alimente. Concentratul pentru soluţie orală Zoloft poate fi administrat cu sau fără alimente. Medicamentul dumneavoastră trebuie administrat o dată pe zi, dimineaţa sau seara. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza uzuală este: Adulţi: Depresie şi tulburări obsesiv compulsive: Pentru tratamentul depresiei şi tulburării obsesiv-compulsive (TOC), doza eficace uzuală este de (2,5 ml) 50 mg pe zi. Doza zilnică poate fi crescută cu câte (2,5 ml) 50 mg şi la intervale de minim o săptămână pe parcursul câtorva săptămâni. Doza maximă recomandată este de (10 ml) 200 mg pe zi. Tulburări de panică, tulburări de anxietate socială şi stresului post traumatic: Doza iniţială în tratamentul tulburării de panică, tulburării de anxietate socială şi al stresului post-traumatic este de (1,25 ml) 25 mg pe zi, pe care medicul o va creşte la (2,5 ml) 50 mg pe zi după o săptămână. Apoi, doza zilnică poate fi crescută cu câte (2,5 ml) 50 mg pe parcursul câtorva săptămâni. Doza maximă recomandată este de (10 ml) 200 mg pe zi. Copii şi adolescenţi: Zoloft trebuie utilizat numai pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor suferind de TOC cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani. Tulburări obsesiv compulsive: Copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani: doza iniţială recomandată este de (1,25 ml) 25 mg pe zi. După o săptămână, medicul dumneavoastră poate creşte doza la (2,5 ml) 50 mg pe zi. Doza maximă recomandată este de 200 mg pe zi. Adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani: doza iniţială recomandată este de (2,5 ml) 50 mg pe zi. Doza maximă recomandată este de (10 ml) 200 mg pe zi.
49
În cazul în care aveţi probleme hepatice sau renale, spuneţi medicului dumneavoastră şi urmaţi-i instrucţiunile. Medicul dumneavoastră vă va spune cât timp veţi urma acest tratament. Durata acestuia depinde de tipul afecţiunii dumneavoastră şi de modul în care răspundeţi la tratament. Este posibil să dureze câteva săptămâni până când simptomele dumneavoastră să se îmbunătăţească. Instrucţiuni pentru utilizarea corectă a Zoloft: Concentratul pentru soluţie orală trebuie întotdeauna diluat înainte de folosire. Concentratul nu se bea niciodată nediluat. Prima dată când deschideţi flaconul de concentrat pentru soluţie orală, trebuie să puneţi pipeta pe flacon, după cum urmează: 1. Deşurubaţi capacul flaconului prin împingerea în jos, apăsând cu putere pe capac în timp ce răsuciţi capacul spre stânga (în sens invers acelor de ceasornic). Înlăturaţi capacul. 2. Puneţi pipeta pe flacon şi strângeţi-o bine. Pipeta se găseşte în cutie. 3. Când deschideţi mai târziu flaconul, apăsaţi cu putere pe pipetă în timp ce răsuciţi pipeta spre stânga (în sens invers acelor de ceasornic). 4. După utilizare, înşurubaţi pipeta înapoi pe flacon. Măsurarea dozei: Folosiţi pipeta din ambalaj pentru a măsura doza de medicament prescrisă de medic. Amestecaţi doza măsurată cu 120 ml (un pahar) de lichid. Acesta poate fi apă, băuturi răcoritoare cu ghimbir, limonadă, suc de lămâie sau portocale. Nu amestecaţi concentratul pentru soluţie orală cu alte lichide decât cele menţionate. Doza de medicament trebuie băută imediat după amestecarea cu lichidul folosit. Uneori, lichidul rezultat poate avea un aspect uşor tulbure; acest aspect este normal. Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Zoloft: Dacă aţi luat din greşeală mai mult Zoloft decât vi s-a recomandat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau îndreptaţi-vă către cea mai apropiată unitate medicală. Luaţi întotdeauna cu dumneavoastră cutia medicamentului, indiferent dacă mai aveţi medicaţie rămasă sau nu. Simptomele supradozajului pot fi somnolenţă, greaţă şi vărsături, bătăi rapide ale inimii, tremurături, agitaţie, ameţeli şi, în cazuri rare, inconştienţă. Dacă uitaţi să luaţi Zoloft: Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu luaţi doza pe care aţi uitat-o. Luaţi următoarea doză la orele obişnuite. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să luaţi Zoloft: Nu încetaţi să luaţi Zoloft decât dacă medicul dumneavoastră vă spune aceasta. Medicul dumneavoastră vă poate spune să reduceţi doza de Zoloft timp de câteva săptămâni, înainte de a întrerupe definitiv tratamentul. La întreruperea bruscă a tratamentului, pot să apară ameţeli, amorţeli, tulburări de somn, agitaţie sau anxietate, dureri de cap, stare generală de rău, vărsături şi tremurături. Dacă observaţi oricare dintre aceste reacţii adverse sau orice altă reacţie adversă după ce aţi oprit utilizarea Zoloft, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
50
4.
REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Zoloft poate avea reacţii adverse cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului Cea mai frecventă reacţie adversă este greaţa. Reacţiile adverse depind de doză şi deseori dispar odată cu continuarea tratamentului. Spuneţi imediat medicului dumneavoastră: Dacă observaţi oricare dintre următoarele simptome după utilizarea medicamentului, aceste simptome pot fi grave. • Dacă dezvoltaţi erupţii cutanate severe care produc vezicule (eritem polimorf) (care poate afecta gura şi limba). Acestea pot fi semnele unei afecţiuni cunoscute ca sindromul Stevens Johnson sau necroliză epidermică toxică (NET). Medicul dumneavoastră va opri imediat tratamentul în acestă situaţie. • Reacţie alergică sau alergie, care poate include simptome cum sunt erupţii pe piele cu senzaţie de mâncărime, respiraţie dificilă, respiraţie şuierătoare, faţa, buzele sau pleoapele umflate. • Dacă prezentaţi agitaţie, confuzie, diaree, creşterea temperaturii corporale şi a tensiunii arteriale, transpiraţie excesivă şi bătăi rapide ale inimii. Acestea sunt simptome ale sindromului serotoninergic. În cazuri rare, acest sindrom poate să apară atunci când luaţi anumite medicamente în acelaşi timp cu sertralina. Medicul dumneavoastră poate dori să vă opriţi tratamentul. • Dacă observaţi culoarea galbenă a pielii şi a ochilor, care poate indica afectarea hepatică. • Dacă prezentaţi simptome depresive cu gânduri de sinucidere. • Dacă începeţi să aveţi sentimente de nelinişte şi nu puteţi să staţi liniştiţi sau nu puteţi să staţi jos după ce aţi început să utilizaţi Zoloft. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă începeţi să vă simţiţi agitat. Următoarele reacţii adverse au fost observate în studiile clinice la adulţi. Reacţii adverse foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 pacienţi): Insomnie, ameţeli, somnolenţă, dureri de cap, diaree, greaţă, gură uscată, ejaculare prematură, oboseală. Reacţiile adverse frecvente (apar la 1 până la 10 pacienţi din 100): Dureri în gât, lipsa poftei de mâncare, apetit alimentar crescut, depresie, sentiment ciudat, coşmaruri, anxietate, agitaţie, nervozitate, scăderea interesului sexual, scrâşnete ale dinţilor, amorţeli şi furnicături, tremurături, tensiune musculară tensionată, anomalii ale gustului, lipsă de atenţie, tulburări de vedere, ţiuit în urechi, palpitaţii, bufeuri, căscat, dureri abdominale, vărsături, constipaţie, disconfort gastric, gaze, erupţii pe piele, transpiraţii excesive, dureri musculare, disfuncţie sexuală, disfuncţie erectilă, dureri în piept. Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la 1 până la 10 din 1000 de pacienţi): Senzaţie de răceală la nivelul pieptului, secreţii nazale abundente, halucinaţii, stare de fericire extremă, lipsa sentimentelor personale, gândire anormală, convulsii, contracţii musculare involuntare, tulburări de coordonare, mişcări neîncetate, amnezie, scădere a intensităţii sentimentelor, tulburări de vorbire, ameţeli în timp ce staţi în picioare, migrenă, dureri de ureche, bătăi rapide ale inimii, tensiune arterială crescută, înroşirea feţei, dificultăţi de respiraţie, posibil respiraţie şuierătoare, scurtarea respiraţiei, sângerări nazale, probleme esofagiane, dificultăţi de înghiţire, hemoroizi, salivaţie crescută, tulburări la nivelul limbii, eructaţii, tumefiere oculară, pete roşii pe piele, căderea părului, transpiraţii reci, uscăciunea pielii, urticarie, osteoartrită, slăbiciune musculară, dureri de spate, spasme musculare, urinare în timpul nopţii, incapacitatea de a urina, creşterea volumului de urină, urinări cu 51
frecvenţă crescută, urinare dificilă, hemoragie vaginală, disfuncţii sexuale feminine, stare generală de rău, frisoane, febră , slăbiciune, sete, creşteri ale greutăţii corporale, scăderi ale greutăţii corporale. Reacţiile adverse rare (apar la 1 până la 10 din 10000 de pacienţi): Probleme intestinale, infecţie la ureche, cancer, glande imflamate, colesterol mare, concentraţie mică a zahărului din sânge, simptome fizice din cauza stresului sau emoţiilor, dependenţă de medicamente, tulburări psihice, agresivitate, paranoia, gânduri de sinucidere, mers pe jos în somn, ejacularea prematură, comă, mişcări anormale, dificultăţi de mişcare, senzaţii amplificate, tulburări senzoriale, glaucom, probleme lacrimale, pete în faţa ochilor, vedere dublă, senzaţie dureroasă în ochi în prezenţa luminii, sânge în ochi, pupile mărite, infarct miocardic, bătăi lente ale inimii, probleme cardiace, circulaţie redusă la nivelul braţelor şi picioarelor, senzaţie de blocare a gâtului, respiraţie rapidă, respiraţie lentă, dificultăţi de vorbire, sughiţ, sânge prezent în scaun, dureri la nivelul gurii, ulceraţii ale limbii, afecţiuni ale dinţilor, afecţiuni ale limbii, ulceraţii bucale, disfuncţie hepatică, afecţiuni veziculare ale pielii, urticarie la nivelul zonelor cu păr, textură anormală a părului, miros anormal al pielii, tulburări osoase, urinare redusă, incontinenţă urinară, ezitare la urinare, sângerări vaginale excesive, zona vaginală uscată, penisul şi prepuţul de culoare roşie şi dureroase, secreţii genitale, erecţie prelungită, secreţii ale sânilor, hernie, cicatrici la locul de injectare, toleranţă scăzută la medicamente, dificultăţi la mers, teste de laborator cu valori anormale, spermă anormală, leziuni, vasodilataţie procedurală. După punerea pe piaţă a sertralinei, au fost raportate următoarele reacţii adverse: Scăderea numărului de celule albe sanguine, scăderea numărului de trombocite, scăderea secreţiei de hormoni tiroidieni, probleme endocrine, concentraţie sanguină redusă de sare, coşmaruri, comportament suicidar, probleme ale mişcărilor musculare (cum sunt mişcări neîncetate, muşchi încordaţi şi dificultăţi la mers), leşin, vedere alterată, probleme de sângerare (cum sunt sângerări nazale, sângerare stomacală sau prezenţa sângelui în urină), pancreatită, afecţiuni hepatice grave, icter, edem la nivelul pielii, reacţii ale pielii la soare, senzaţie de mâncărime, dureri articulare, crampe musculare, mărirea sânilor, menstruaţii neregulate, umflarea picioarelor, probleme de coagulare şi reacţii alergice severe. Reacţii adverse la copii şi adolescenţi: În studiile clinice la copii şi adolescenţi, reacţiile adverse au fost, în general, similare cu cele ale adulţilor (vezi mai sus). Cele mai frecvente reacţii adverse la copii şi adolescenţi au fost: dureri de cap, insomnie, diaree şi greaţă. 5.
CUM SE PĂSTREAZĂ ZOLOFT
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. Nu utilizaţi Zoloft după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. [A se completa la nivel naţional] Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului 6.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Zoloft -
[A se completa la nivel naţional].
52
Cum arată Zoloft şi conţinutul ambalajului [A se completa la nivel naţional] Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul [Vezi Anexa I – a se completa la nivel naţional] {Nume şi adresă} <{telefon}> <{fax}> <{e-mail}>
<{Numele Statului Membru}> <{Denumirea comercială a medicamentului}> <{Numele Statului Membru}> <{Denumirea comercială a medicamentului}> [VEZI ANEXA I – A SE COMPLETA LA NIVEL NAŢIONAL] Acest prospect a fost aprobat în {LL/AAAA}. [A se completa la nivel naţional]
53
ANEXA IV CONDIŢIILE EMITERII AUTORIZAŢIEI DE INTRODUCERE PE PIAŢĂ
54
Autorităţile naţionale competente, coordonate de către statul membru de referinţă, asigură îndeplinirea următoarelor condiţii de către titularii autorizaţiilor de introducere pe piaţă: „Titularul autorizaţiei de introducere pe piaţă s-a angajat: Să asigure datele relevante neclinice legate de toxicitatea la animalele tinere, disponibile în domeniul public, pentru a justifica lipsa necesităţii generării unor date suplimentare în acest domeniu, Să efectueze un studiu despre eficacitatea pe termen lung cu privire la aspectele legate de creştere, maturare sexuală şi dezvoltare cognitivă şi emoţională pentru a susţine indicaţia în tulburarea obsesivcompulsivă pediatrică, la copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani. Acest studiu include un grup comparativ care constă din pacienţii pediatrici care urmează numai psihoterapie.”
55