În pelerinaj la Maria-Radna

15 Conferirea sf Mir în Dieceza de Timişoara

tempi.it

În pelerinaj la Maria-Radna

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

1

din cuprins

4 ANUL XX NR. 3 Revistă lunară editată de Episco­pia Romano-Ca­­to­l­ică Timişoara Adresa redacţiei: Str. Traian Lales­­­cu, nr. 34, 320050, Reşiţa Tel. 0040-255-213.660 E-mail: [email protected] Nr. de aprobare: 510 / a 1994 ISSN 1454 – 1025 Director responsabil: pr. Iosif-Csaba Pál Tehnoredactare: Bodnár Sándor Redactori/Colaboratori: Delia Orţan, Enikő Sipos, Christine Surdu, Con­stanţa Bugariu, pr. Marian Ilie Ştef­ănescu, pr. Virgil Fechetă, pr. Nikola Laus jr. Elena Ştefănescu, Claudiu Călin, Irina Vastag, Victoria Roşoagă, Silvia Toma, Erwin Josef Ţigla. Difuzare şi abonamente: Walter Grundorat, Valerica Rebegilă.

Imprimat la Tipografia InterGraf – Re­şiţa Pentru abonamente Plata abonamentului se poate efec­ tua prin mandat poştal pe adresa: Pál Iosif-Csaba, Str. Traian Lalescu 34, 320050 Reşiţa, sau în contul: Parohia Ro­mano-Catolică Reşiţa, de­­schis la sucur­sa­la CEC Reşiţa, RO89CECECS0136RON0056396  un abonament pentru anul 2014 - 28 RON  un abo­na­ment pentru străinătate - 20 €  un abonament susţinător 2014 - 70 RON S.C. REMOTREFF S.R.L. CABINET STOMA­TO­LO­­­GIC Reşiţa, Bd. Republicii, bl. 9/II/4 Str. Progresului, bl. 2/V/8 Dr. TREFIL ANTONNIO REMMO Mobil: 0722/428033 CABINET STOMA­TO­LO­­­GIC & LABORATOR DEN­TAR Reşiţa, Str. Laminoarelor nr. 50 Tel. 0255-210.804 OBTURAŢII ŞI LUCRĂRI DIN COMPOZIT ŞI PORŢELAN

2

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

Papa Francisc: Familia şi parohia pot fi reflexii ale Treimii Definind viaţa Preasfintei Treimi ca fiind „o viaţă de comuniune şi de iubire desăvârşită, origine şi ţintă a întregului univers şi a fiecărei creaturi”, Sfântul Părinte a afirmat: „În Treime recunoaştem şi modelul Bisericii, în care suntem chemaţi să ne iubim aşa cum ne-a iubit Isus. Iubirea este semnul concret care manifestă credinţa în Dumnezeu. 7

Întâlnire interdiecezană pentru mass-media catolică În zilele noastre, mass-media reprezintă o realitate și o provocare nouă pentru misiune și pentru pastorație. Deja seminariștii trebuie să fie introduși în mod practic în această lume nouă. S-a născut și ideea de a face astfel de întâlniri și pentru preoți în toate diecezele, cu titlul: ”Pastorație și media”, unde să căutăm împreună cum am putea face ca media să funcționeze mai eficient în diecezele noastre. 12

Aranymisés ünnep Csákon Ötven esztendővel ezelőtt a gyulafehérvári székesegyházban három fiatal teológiai hallgató várta, hogy Márton Áron püspök kézrátétele és imája által felvételt nyerjen az áldozópapok sorába. A sors úgy hozta, hogy fél évszázaddal később közülük ketten ugyanabban a templomban ünnepeljék az aranymisét. E két lelkipásztor Msgr. Kóbor György ny. csáki plébános, valamint ft. Nákov Miklós ny. plébános. 8

Pelerinajul Ministranţilor din Dieceza de Timişoara la Maria Radna Acest pelerinaj al micilor slujitori ai lui Cristos, devenit deja tradiţional în ultimii ani, a reunit peste 500 de ministranţi şi copii din majoritatea parohiilor din dieceză. Programul a început cu Sfânta Liturghie solemnă celebrată de Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara, în concelebrare cu peste 20 de preoţi, parohi şi capelani.

â

Rusaliile mi-au dat multă bucurie. Ne-au atras atenția – mai mult decât altă dată – asupra Duhului Sfânt. Și Papa spune că Biserica, dacă este sănătoasă, surprinde… Duhul Sfânt este Dumnezeul surprizelor. Așa ne-a surprins Papa cu rugăciunea din seara duminicii de Rusalii. În urma vizitei în Ţara Sfântă, Papa Francisc i-a invitat la o seară de rugăciune în grădinile Vaticanului pe Shimon Peres şi Mahmoud Abbas, la doar câteva săptămâni după eşecul medierii de pace încercate de SUA. Sfântul Părinte, însă, nu a invitat la discuţii de pace, ci la rugăciune pentru pace. Mi-a plăcut foarte mult și faptul, că totul s-a desfăşurat împreună cu Patriarhul Bartolomeu. Un gest istoric, un gest extraordinar al Sfântului Părinte Francisc. Nu se mulțumește cu o vizită oarecare la Țara Sfântă (acolo i-a invitat la rugăciune pe preşedintele israelian şi pe cel al autorităţii palestiniene). Ascultă de inspirațiile Duhului Sfânt. E creativ, creează din nou și din nouă lucruri noi. Papa, care nu se ocupă de politică, este totuși foarte implicat în tot ceea ce se întâmplă în lume. Dar nu în detaliile politicii, ci pregătește sufletele prin rugăciune, prin gesturi, prin diferite cuvântări, pentru ca aceşti lideri să ia decizii bune. După ce Statele Unite, puterea cea mai mare din lume, au eșuat în medierea lor de pace, Papa mai face o încercare: el apelează la o putere mai mare, la Dumnezeu. La finalul rugăciunii, au plantat împreună un măslin, ca simbol al păcii. De ce este acest pom un simbol

editorial

Ascultând de Dumnezeul surprizelor

al păcii? Pentru că măslinul aduce roade numai după multă îngrijire, doar după mulţi ani. La fel este și cu pacea. Trebuie semănată sămânța păcii, dar roadele nu știi când vor veni. Dar dacă lucrezi cu Dumnezeu, lucrezi cu speranță. De multe ori ne este greu când cu diferite inițiative vor, pe noi preoții, să ne tragă în politică, să participăm la diferite manifestări ale politicii. Papa ne dă un exemplu bun: noi „aur și argint” nu avem, dar putem dărui ceea ce avem: pe Dumnezeu, lumina, puterea și speranța Lui. Le putem dărui Sfânta Scriptură trăită, le putem oferi rugăciune. Iar aceasta nu este o contribuție mică. Papa se implică, își expune viața, ia inițiativa, îi vizitează pe politicieni, îi cheamă la el, se roagă cu ei și cere rugăciunea multora. Putea să-i condamne pe musulmani și pe evrei pentru conflictele lor, dar el, ca și creștin, merge între ei cu puterea Aceluia, care i-a salutat pe ai săi cu: „pace vouă”. Se vede că el are mare încredere în rugăciune, chiar și în privința politicii. S-ar părea că nici nu există pentru el această categorie „politică”, ci există doar suferința poporului, suferința fraților și surorilor sale, iar el face tot ce poate pentru ei. Nu ne trimite doar pe noi la „periferie”, ci este el

acolo în prima linie. Mi-a plăcut încă o expresie a Sfântului Părinte: fără Duhul Sfânt ne temem, cuvintele noastre sunt prea „distilate”. N-au forță, nu aduc nici o schimbare. Să ne ilumineze Duhul Sfânt, ca să descoperim din timp acele acțiuni ale noastre care sunt sterile și prin care nimic nu se întâmplă, pentru ca să investim timpul și energia noastră în ceea ce El vrea. De multe ori urmăm doar planurile noastre, obișnuințele noastre. Dar ar trebuie să mergem pe acea linie, pe care Duhul merge. El inventează și inițiative noi. Să nu batem pasul pe loc, doar pentru că așa ne-am obișnuit. Uneori avem senzația, că locuința este prea plină, nu mai avem aer, pneumă… Unele lucruri trebuie aruncate, altele trebuie puse în muzee, iar cu altele putem trăi împreună. Putem înainta pe linia obișnuită, până când Duhul Sfânt ne cere ceva nou. Trebuie să fim oamenii Duhului, ca să ne comunice. Și când El cere ceva, pentru acel ceva vom găsi timp, poate și cu prețul altor lucruri, pe care nu le vom mai face. Astfel se întâmplă o triere, o discernere a lucrurilor, a acțiunilor de pastorație. Vino Duhule Sfinte, fă-ne deschiși, receptivi la îndemnurile Tale! Pál Iosif-Csaba Vita Catholica Banatus 7-8/2014

3

â Papa Francisc:

Familia şi parohia pot fi reflexii ale Treimii

Vorbind despre Preasfânta Treime în duminica de după Rusalii, Papa Francisc a arătat cum iubirea în familie şi în parohie poate face din acestea reflexii ale Treimii. La final şi-a anunţat vizita în Albania. Definind viaţa Preasfintei Treimi ca fiind „o viaţă de comuniune şi de iubire desăvârşită, origine şi ţintă a întregului univers şi a fiecărei creaturi”, Sfântul Părinte a afirmat: „În Treime recunoaştem şi modelul Bisericii, în care suntem chemaţi să ne iubim aşa cum ne-a iubit Isus. Iubirea este semnul concret care manifestă credinţa în Dumnezeu Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Iubirea este semnul distinctiv al creştinului, aşa cum ne-a spus Isus: „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii Mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35). Este o contradicţie să ne gândim la creştini care se urăsc. Este o contradicţie! Şi diavolul caută mereu aceasta: să ne facă să urâm, pentru că el seamănă mereu neghina urii; el nu cunoaşte iubirea, iubirea este a lui Dumnezeu! divină şi astfel ne face să intrăm în dinamismul Treimii, care este un dinamism de iubire, de comuniune, Toţi suntem chemaţi să mărturisim şi să vestim me- de slujire reciprocă, de împărtăşire. O persoană care îi sajul că „Dumnezeu este iubire”, că Dumnezeu nu este iubeşte pe alţii prin însăşi bucuria de a iubi este reflexie departe sau insensibil faţă de evenimentele noastre a Treimii. O familie în care se iubeşte şi se ajută unii pe umane. El este aproape de noi, este mereu alături de alţii este o reflexie a Treimii. O parohie în care se iubeşnoi, merge cu noi pentru a împărtăşi bucuriile noastre te şi se împărtăşesc bunurile spirituale şi materiale este şi durerile noastre, speranţele noastre şi truda noastră. o reflexie a Treimii. Ne iubeşte mult şi până acolo încât s-a făcut om, a venit Iubirea adevărată este fără limite, dar ştie să se limiîn lume nu pentru a o judeca, ci pentru ca lumea să se teze, pentru a merge în întâmpinarea celuilalt, penmântuiască prin intermediul lui Isus (cf. In 3,16-17). Şi tru a respecta libertatea celuilalt. În toate duminicile aceasta este iubirea lui Dumnezeu în Isus, această iu- mergem la Liturghie, celebrăm Euharistia împreună şi bire care este atât de greu de înţeles, dar pe care noi o Euharistia este ca „rugul care arde” în care cu umilinţă simţim atunci când ne apropiem de Isus. Şi El ne iartă locuieşte şi se comunică Treimea; pentru aceasta, Bisemereu, ne aşteaptă mereu, ne iubeşte mult. Şi iubirea rica a pus sărbătoarea Corpus Domini după sărbătoarea lui Isus pe care noi o simţim este iubirea lui Dumnezeu. Treimii.” Duhul Sfânt, dar al lui Isus înviat, ne comunică viaţa (www.catholica.ro) 4

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

â Păcătoşi, dar nu corupţi

Tuturor ne este cunoscut la ce ne referim atunci când spunem „mici atenţii”. Indiferent că vorbim de sistemul sanitar, de cel educativ, juridic, de mediul de afaceri sau de alte instituţii publice, aproape la orice nivel apare riscul naşterii şi perpetuării unor astfel de practici tacit acceptate dar uneori aspru taxate şi condamnate. Oricâte justificări, aparent fondate, am încerca să găsim, ele rămân totuşi fapte care ţin de sfera corupţiei. Un cuvânt dur, pe care nu ni-l asumăm, probabil, nici unul dintre noi, scuzându-ne că la nevoie noi doar oferim mici daruri, cadouri simbolice sau atenţii nesemnificative. Şi totuşi, oricât de mărunte ni s-ar părea toate acestea, ele contravin voinţei şi cuvântului lui Dumnezeu. Este o practică lipsită de moralitate şi de etică, un rău cu care mulţi ne-am obişnuit şi un compromis pe care-l acceptăm aproape fără şovăire. Corupţia presupune a minţi, a înşela, a fura, a lipsi pe alţii de ceea ce li se cuvine şi îmbracă multe alte forme. Dar, în fond, este o abatere gravă de la cinste, de la integritate. Adevărul este că în faţa lui Dumnezeu scuza „toată lumea procedează

aşa” nu va funcţiona. Nici în această privinţă, nici în cazul altor păcate. A rămâne curaţi când toţi ceilalţi sunt corupţi nu este uşor deloc. A accepta cum cineva primeşte pe nedrept un beneficiu în defavoarea noastră este probabil frustrant şi dureros. Uneori ne riscăm locul de muncă, sănătatea, bunul renume sau poate chiar le facem rău, în aparenţă, celor dragi, pentru că refuzăm chiar şi o faptă minoră coruptă. Dar Dumnezeu nu-l uită pe cel fidel Lui, pe cel credincios! Iar răsplata Lui este infinit de mare şi de frumoasă! Oricâte avantaje am simţi că putem obţine prin această metodă, ne-ar permite oare conştiinţa şi credinţa noastră să ne bucurăm de aceste avantaje? Nu ar fi doar o rezolvare de moment, dar în esenţă profund amăgitoare şi amară? Oricât am încerca să ignorăm, dacă înfăptuim sau suntem complici la astfel de fapte, ne va măcina în interior sentimentul de vinovăţie, de ruşine, de jenă. Poate fi viaţa noastră condusă de Duhul Sfânt dacă noi acţionăm pe cont propriu, conform principiilor noastre şi împotriva înţelepciunii Lui? Se mai poate numi viaţa noas-

tră o laudă adusă lui Dumnezeu şi o binecuvântare pentru ceilalţi oameni în aceste condiţii? Să nu ne înşelăm: nu putem fi şi creştini şi corupţi. Până la urmă a face un gest corupt, lipsit total de etică, dar şi de demnitate, nu este doar o eroare, un accident. Rădăcina acestui gest se ascunde în inima omului şi acolo trebuie „lucrat” pentru a repara o astfel de atitudine total greşită şi contrară imaginii Creatorului. În cartea sa denumită „Corupţie şi păcat”, Sfântul Părinte al nostru Papa Francisc ne îndeamnă: „Ne va face bine să reflectăm împreună la problema corupţiei, precum şi la legătura acesteia cu păcatul. Ne va face mult bine ca, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, să învăţăm a discerne diferitele grade de corupţie care ne înconjoară şi ameninţă să ne conducă la rătăcire. Ne va face bine să ne spunem unul altuia: „Da, sunt un păcătos; dar nu, nu sunt corupt,” şi să spunem aceasta cu teamă, ca nu cumva să acceptăm starea de corupţie ca fiind doar un alt păcat.” Întrucât, în viziunea Papei Francisc, la rădăcina răului corupţiei stă mândria umană, soluţia propusă de el constă în întoarcerea la umilinţă, la smerenie. O inimă simplă şi umilă va respinge corupţia. Prin urmare, să ne rugăm pentru mai multă smerenie şi pentru a avea puterea de a alege să ne lăsăm mereu mai mult atraşi de Spiritul Dumnezeului nostru decât de spiritul lumii care ne înconjoară. Pr. Nikola Laus jun.

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

5

misiune

â Motive de speranţă?

Am să încep cu Crezul Papei Francisc, pe care l-a scris înainte de a fi hirotonit: „Vreau să cred în Dumnezeu Tatăl, care mă iubeşte ca pe un fiu, dar şi în Isus Mântuitorul, care mi-a insuflat Spiritul său în viaţa mea pentru a mă face fericit, iar astfel să dobândesc viaţa veşnică. Cred în istoria mea, care a fost pătrunsă de privirea plină de iubire a lui Dumnezeu, iar în ziua renaşterii, în 21 septembrie, mi-a ieşit în cale pentru a mă invita să-l însoţesc. Cred în suferinţa mea, stearpă din cauza egoismului, în care mă refugiez. Cred în micimea sufletului meu, care vrea să acumuleze fără să ofere... fără să ofere. Cred că ceilalţi sunt buni şi trebuie să-i iubesc fără teamă, fără a-i trăda, pentru a se simţi în siguranţă când se întorc spre mine. Cred în viaţa religioasă. Cred că vreau să iubesc mult. Cred în moartea zilnică, tragică, de care fug, dar care îmi zâmbeşte, invitându-mă să convieţuiesc cu ea. Cred în răbdarea lui Dumnezeu, primitoare, caldă, ca o noapte de vară. 6

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

Cred că tata este în cer alături de Dumnezeu. Cred că şi părintele Duarte se află acolo, mijlocind accesul meu la preoţie. Cred în Maria, mama mea, care mă iubeşte şi nu mă va lăsa niciodată singur. Şi aştept surpriza fiecărei zile, când se vor ivi iubirea, forţa, trădarea şi păcatul, care mă vor însoţi până la întâlnirea de apoi, cu acel chip minunat, care nu ştiu cum arată, care se ascunde continuu, dar pe care vreau să-l cunosc şi să~l iubesc. Amin.” Fiecare dintre noi, într-un moment de maximă intensitate – bucurie, durere, asumarea unei mari responsabilităţi – ar putea să-şi formuleze propriul crez, aceasta neînsemnând substituirea Crezului Apostolic, ci o aplicare la propria viaţă, la propriile trăiri, desigur, respectând adevărurile de credinţă ale Bisericii Catolice şi dogmele acesteia. Rugăciunea personală pe care am transcris-o se regăseşte în cartea Papa Francisc. Convorbiri cu Jorge Bergoglio, un interviu pe care jurnaliştii Francesca Ambrogetti şi Sergio

Rubin l-au luat actualului Pontif şi l-au publicat în această formă. Tot în această carte, la o întrebare privitor la secolul XXI, Papa răspunde: „Pentru mine, speranţa se adăposteşte în fiinţa umană, în sufletul acesteia. Cred în om. Nu afirm că e bun sau rău, ci pur şi simplu cred în el, în demnitatea şi în măreţia lui. (…) Dacă observăm cu atenţie cursul istoriei, se pot zări suişuri şi coborâşuri. (…) La slujbă, am citit pasajul din Geneză care subliniază că Dumnezeu a regretat crearea omului din cauza relelor săvârşite. (…) Ce ne arată Cuvântul lui Dumnezeu? Că există momente în istorie când demnitatea umană se degradează. Totuşi, mai apoi renaşte”. Scriind aceste rânduri, m-am gândit la misionarii din ţările în care creştinii sunt persecutaţi şi masacraţi. Cel mai recent şi înfiorător este cazul Siriei. Ce viitor îi aşteaptă pe creştinii din aceste ţări? Care sunt motivaţiile pentru care misionarii refuză să părăsească ţările de misiune şi rămân alături de cei care le-au fost încredinţaţi şi care se prind de ei ca de nişte stânci pe care valurile ucigaşe ale urii nu le pot răpune? Care este viitorul nostru, al creştinilor din Europa? Realitatea este copleşitoare, ne lasă fără cuvinte. Nu ne rămâne decât să ne amintim cuvintele Mântuitorului: „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi: eu am biruit lumea”. Am amintit cuvintele Papei ca o conştientizare a realităţii, ca o avertizare dar şi ca un semn de speranţă: oricât de mare ar fi ura lumii, iubirea lui Dumnezeu o copleşeşte. Cu toată speranţa şi încrederea să ne rugăm pentru creştinii persecutaţi, pentru cei duşi la o moarte violentă pentru că nu renunţă la Crezul Bisericii care a devenit crezul lor. Să ne unim inimile şi să cântăm împreună: „Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat!”. Amin. Pr. Virgil Fechetă

â

În urmă cu doi ani, reprezentanții pentru pastorație din diecezele Alba Iulia, Oradea, Satu Mare și Timișoara, la întâlnirea lor din Cluj, au luat decizia ca să aibă loc anual o întâlnire interdiecezană a persoanelor din cele patru dieceze, care lucrează în diferite domenii de pastorație. În data de 20 iunie, anul curent,

s-au întâlnit în Oradea câțiva reprezentanți din cele patru dieceze, care lucrează în domeniul comunicațiilor sociale. Din Satu Mare a fost prezent Józsa János, referentul de presă pentru dieceza de Satu Mare, din Alba Iulia nefiind prezent altcineva, Szőcs Csaba directorul de la secţia maghiara a Radio Maria, care

nu de mult s-a mutat la Oradea ne-a relatat despre activitățile în domeniul comunicării sociale din arhidieceză. Dieceza de Timișoara a fost reprezentată de semnatarul acestor rânduri, Pr. Pal Iosif Csaba, directorul revistei diecezane Vita Catholica Banatus. Oradea, gazda acestei întâlniri, a fost reprezentată de către mai multe persoane: Pr. Kovács Zsolt, Pr. Vakon Zsolt, Pr. Bikács Cristian. Toți lucrătorii media s-au simțit sprijiniți și încurajați de episcopul diecezei gazdă, Msgr Böcskei László, prezent în mijlocul nostru pe tot parcursul întâlnirii. S-a accentuat importanța site-urilor diecezane, care să găzduiască știri de maximă actualitate, într-un limbaj accesibil și pentru mass media laică. Site-ul este autoportretul online al diecezei. Facebook-ul este foarte util în special în parohii, unde, astfel, credincioșii au acces rapid la informație. Media scrisă, vorbită, online sau audio-vizualul se completează una pe cealaltă. Este bine ca acestea să co-existe. Importantă este și colaborarea cu media laică. Astfel mesajele evangheliei ajung la un public mai larg. În zilele noastre, mass-media reprezintă o realitate și o provocare nouă pentru misiune și pentru pastorație. Deja seminariștii trebuie să fie introduși în mod practic în această lume nouă. S-a născut și ideea de a face astfel de întâlniri și pentru preoți în toate diecezele, cu titlul: „Pastorație și media”, unde să căutăm împreună cum am putea face ca media să funcționeze mai eficient în diecezele noastre. În unele dieceze s-a dezvoltat și apostolatul prin media, unde fiecare parohie are persoane laice care duc înainte această realitate. În viitor, cele patru dieceze vom încerca să colaborăm și în privința acestor programe. Pál Iosif Csaba Vita Catholica Banatus 7-8/2014

7

seminar

Întâlnire interdiecezană pentru mass-media catolică

tineret

â Pelerinajul Ministranţilor din Dieceza de Timişoara la Maria Radna

Sâmbătă, 14 iunie 2014, începând cu ora 11.00, a avut loc pelerinajul ministranţilor, respectiv întâlnirea ministranţilor din Dieceza de Timişoara la sanctuarul marian de la Maria-Radna. Acest pelerinaj al micilor slujitori ai lui Cristos, devenit deja tradiţional în ultimii ani, a reunit peste 500 de ministranţi şi copii din majoritatea parohiilor din dieceză. Programul a început cu Sfânta Liturghie solemnă celebrată de Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara, în concelebrare cu peste 20 de preoţi, parohi şi capelani, care i-au însoţit pe micii lor colaboratori la altarul Mariei de la Radna. Predica a fost rostită de Pr. Tomán Zoltán şi P. István Barazsuly SDS în limbile română, germană şi maghiară, cei doi tineri preoţi vorbind ministranţilor şi copiilor prezenţi despre rolul lor la Sfânta Liturghie, dar şi al Sfintei Liturghii pentru fiecare om, pentru fiecare copil al lui Dumnezeu şi despre apropierea de altarul euharistic, de locul unde şi de momentul în care Isus, prietenul tuturor copiilor, coboară zilnic, prin mâinile preotului, pentru fiecare dintre noi. În cadrul Sfintei Liturghii, ministranţii şi preoţii cei mai tineri au citit lecturile, au citit invocaţiile de la Rugăciunea Cre8

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

dincioşilor şi au prezentat la altarul jertfei euharistice o serie întreagă de simboluri precum şi darurile în cadrul Ofertoriului. Au înfrumuseţat Liturghia, prin cântul lor, corul de tineri din parohia Timişoara IV Iosefin. După Sfânta Liturghie a urmat prânzul, dar mai ales o întreagă după-amiază de jocuri şi concursuri interactive la Băile Lipova. Printre jocurile organizate trebuie amintit în mod special un campionat de fotbal, un concurs pe teme de cunoştinţe din catehism, jocuri pentru cei mai mici, pentru al treilea an consecutiv şi concursul „Ministranţii au talent”, unde fiecare participant a putut arăta că, pe lângă slujirea pe care o aduce în jurul Sfântului Altar, debordează şi de alte talente precum cele teatrale, de recitare sau chiar de dans şi mai ales de energie. Celor mai talentaţi ministranţi sau celor mai pregătite grupuri le-au fost acordate circa cincisprezece premii diferite, care să răsplătească munca şi talentul lor. Întâlnirea ministranţilor şi copiilor, organizată an de an la Maria-Radna, respectiv la Băile Lipova, la care participă ministranţii şi copii parohiilor din Arhidiaconatul Montan (jud. Caraş-Severin), Arhidiaconatul de Timiş (jud. Timiş) şi din Arhidiaconatul de Arad

(jud. Arad) este cea mai bună ocazie de întâlnire, pelerinaj şi recreere comună pentru copii, încurajatoare fiind şi participarea numeroasă a ministranţilor şi preoţilor, care an de an se reunesc cu bucurie la acest eveniment. Tineri din diferitele grupuri parohiale sau ale Centrului Diecezan de Tineret sprijină, la rândul lor, întâlnirea cu multă bucurie, prin munca de voluntariat depusă în favoarea celor mici. După amiaza, în jurul orei 17.30, poiana din Băile Lipova, a început să se golească cu părere de rău, dar gândul că anul viitor se va umple chiar mai mult decât în acest an. Mulţumim Centrului Diecezan de Tineret din Timişoara, reprezentat de Pr. Bene Tamás, Parohiei Maria-Radna, Parohiei Lipova şi Asociaţiei Caritas Lipova pentru sprijinul acordat pentru organizarea acestui pelerinaj. La Sfânta Liturghie din bazilica de la Maria-Radna au participat şi un grup foşti de credincioşi din parohia Aradul Nou, emigraţi în Germania, aceştia rămânând impresionaţi şi entuziasmaţi de vivacitatea celor mici şi de bucuria cu care cu toţii au participat la această zi dedicată lor. Călin Claudiu Foto: Centrul Diecezan de Tineret, Timişoara

 Într-adevăr, acum este aici: binemeritata vacanţă mare! Cu mic, cu mare, ne bucurăm de sosirea ei. Unii au deja planuri, alţii încă mai caută idei bune de petrecere a timpului liber. Pentru toţi cei care, din diferite motive nu vor pleca nicăieri în vacanţă, am alcătuit o mică listă, în care activităţile propuse să nu producă plictiseală. Vă propunem o listă tip „Top”: *activităţi pe timp frumos; *activităţi pe timp neprielnic; *activităţi pe care le pot face de unul singur; *activităţi pe care le pot face, împreună, copiii şi adulţii; *activităţi în care putem învăţa ceva; *activităţi pe care nu le-am mai făcut niciodată. Bifează cu X, în căsuţele din stânga, activităţile pe care le-aţi putea desfăşura în această vacanţă. Top 10 ☐ Să joc fotbal ☐ Să mă caţăr într-un copac, să-l îmbrăţişez, ca pe un frate al meu ☐ Să citesc fragmente din Biblie ☐ Să petrec o seară de filme ☐ Să observ un apus de soare, meditând la iubirea lui Dumnezeu ☐ Să ministrez duminicile ☐ Să ies la picnic, la iarbă verde ☐ Să fac o drumeţie în pădure, admirând creaţia lui Dumnezeu ☐ Să merg la înot ☐ Să confecţionez un poster pentru ministranţi Vacanţă plăcută vă urează redacţia revistei „Vita Catholica Banatus”

Jona Kennt ihr die Geschichte mit Jona? Sie ist im Alten Testament zu lesen (im 1.Buch der Könige). Jona hat von Gott einen Auftrag bekommen: er soll nach Ninive gehen, um den Menschen von dort Gottes Botschaft zu bringen. Doch, er traute sich nicht ganz... Er hat sogar versucht Gottes Auftrag zu misachten. Schließlich verstand er trotzdem, dass er vor Gott nicht fliehen kann. Zwischen den zwei Bildern sind acht Unterschiede. Findet ihr sie?

Pagină realizată de Prof. Constanţa Bugariu Vita Catholica Banatus 7-8/2014

9

pagina copiilor

Ura! S-a terminat şcoala!

ştiri pe scurt

â Ştiri pe scurt

Jubileu TEKMEK – În perioada 30 mai – 1 iunie Grupul Studenţilor Creştini Maghiari din Timişoara (TEKMEK) a sărbătorit aniversarea a 30 de ani de la înfiinţare. În mănăstirea şi biserica Ordinului Salvatorian a avut loc o prelegere intitulată „Comunitatea este stânca noastră”, şi un program spiritual. Manifestarea s-a încheiat în biserica Ordinului Piarist cu o Sfântă Liturghie şi concert. Jubileu de aur – Duminică, 1 iunie începând cu orele 18.00 în biserica romano-catolică din Ciacova a avut loc o liturghie aniversară celebrată de către Pr. Kóbor György, director al Asociaţiei Caritas din localitate, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la hirotonirea întru preot. Jubileu de argint – Vineri, 13 iunie, în sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, părintele paroh Kapor János, paroh în comunitatea parohială Timişoara II Fabric şi-a sărbătorit jubileul de 25 de ani de preoţie în mijlocul parohiei încredinţate, al confraţilor întru preoţie şi al tuturor cunoscuţilor din Timişoara. În 28 iunie, în biserica comunităţii romano-catolice din Timişoara-Freidorf a avut loc o liturghie solemnă celebrată de către Pr. 10

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

László Wonerth, canonic, paroh de Timişoara-Freidorf, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la hirotonirea întru preot, iar în 29 iunie, Pr. Ioan Ciuraru şi-a sărbătorit jubileul de 25 ani de la hirotnirea întru preot în mijlocul comunităţii din Pâncota. Hramul bisericii „Preasfânta Treime” din Sadova Veche la 160 de ani de existenţă Sâmbătă, 14 iunie, mica comunitate romano-catolică din Sadova Veche, filiala parohiei Slatina Timiş a sărbătorit, în ajunul Duminicii Preasfintei Treimi, hramul bisericii locale şi, totodată, 160 de ani de la sfinţirea bisericii din Sadova Veche. Sf. Liturghie solemnă a fost concelebrată de Msgr. Johann Dirschl, vicar general al Diecezei de Timişoara (originar din Slatina Timiş), Pr. Petru Muţiu, paroh de Făget (originar din Slatina Timiş), Pr. Petru Dobra, paroh de Clocotici (fost paroh la Slatina Timiş), Pr. Martin Neagu, paroh de Caransebeş (originar din Slatina Timiş) şi Pr. Virgil Fechetă, actualul paroh de Slatina Timiş.

Hramul bisericii Preasfânta Treime din Steierdorf Credincioşii romano-catolici din cartierul Steierdorf, filială a parohiei romano-catolice Anina, au marcat duminică, 15 iunie, pentru cea de-a 141-a oară hramul frumoasei lor biserici locale. Sărbătoarea bisericii din Steierdorf, ridicată în anul 1873, s-a legat de cea de-a 167-a atestare a localităţii Anina, sărbătorirea festivă şi publică a hramului/Kirchweih fiind reînnodată acum mai bine de 30 de ani. Pelerinaje la Maria-Radna În data de 7 iunie a avut loc pelerinajul Arhidiaconatului Montan la Maria-Radna. Au participat şi pelerini din parohia Kúnszentmárton, din Ungaria, Dieceza de Szeged, care anual vin de Rusalii la Maria-Radna. La sfârşitul Liturghiei, înainte de binecuvântarea pontificală, E.S. Martin Roos, a anunţat pelerinii prezenţi că anul viitor, în data de 2 august 2015, va avea loc binecuvântarea lucrărilor de renovare a Bazilicii şi Manăstirii Maria-Radna. În 28 iunie a avut loc pelerinacontinuare în pagina 15

á

Excellenciás Roos Márton me­­­­ gyés püspök július 5-én, szom­­ baton a szé­ kesegyházban a temesvári születésű Cădărean Ion teológiai hallgatót szer­ pap­ pá, a zimándújfalui, és jelenleg Rómában tanuló Bakó László diakónust pe­ dig áldozó­ pappá szenteli. Az ün­ nepi szentmisén a zenei szolgálatot a székes­ egyház Exultate kórusa végzi.

Zarándoklatok Máriaradnára A hagyomány szellemében Szent Anna és Szent Joachim ünnepén, július 26-án a temesvári egyházközségekből érkező hívek közös szentmisén vesz­nek részt a máriaradnai bazilikában. Az elmúlt évekhez hasonlóan most is lesz olyan csoport, amelynek tagjai - több­nyire fiatalok - gyalogosan teszik meg a mintegy 60 kilométeres utat.

A pozsegai Főpásztor látogatása Máriacsiklován Sarlós Boldogasszony ünnepe, július 2.–a, a hegyvidéki főesperesség horvát nemzetiségű római katolikus közösségeinek hagyományos zarán­dok­napja a máriacsiklovai kegy­templomhoz. Az ünnepi program már július 1-én este megkezdődik, az egy­begyűlt hívek 20 órakor szentmisén vesznek részt, amelyet Excellenciás dr. Antun Škvorčević pozsegai megyés püspök ce­ lebrál. Július 2-án, szerdán 8 óra­kor ugyancsak horvát nyelven mutat be szentmisét a pozsegai Főpásztor. A 10 órakor kezdődő liturgiát ft. Jäger Martin aninai plébános celebrálja. Az ünnepet megelőzően, június 30-án Msgr. dr. Antun Škvorčević megyés püspök a kengyeltói horvát közösséget keresi fel, majd Te­mes­ váron Excellenciás Roos Márton megyés püspökkel találkozik.

A gya­logos zarándokok július 25én, csütörtökön 6 órakor indulnak a szé­kesegyház elől, majd az újszentesi, a temesgyarmati, a hidasligeti, a te­mes­füvesi templomokat érintve érkeznek Máslakra, ahol a közös szentmisét több órás pihenő követi. Innen éjszaka in­dulnak tovább a Temesillésd-Te­mes­újfalu-Lippa út­vo­nalon. Az ünnepi szent­mise július 26-án, csütörtökön 11 óra­kor kezdődik a má­riaradnai kegy­temp­ lomban. Népes zarándok­cso­por­tok keresik fel a Szűzanya radnai templomát augusztus 15-én, Nagybol­dogasszony ünnepén, és szeptember 8-án, Kisboldogasszony napján. Az utolsó egyházmegyei zarándoklatra október 8-án kerül sor.

Augusztus 20. Szent István király ünnepe

hírek, események

Pap- és diakónusszentelés a székesegyházban

A Csanádi Egyházmegye meg­ alakulása két szentnek köszönhető: az alapító István magyar királynak, va­ lamint a Velencéből származó Gellért­nek, az egyházmegye első főpász­torának - olvasható Excellenciás Roos Márton megyés püspök Örökség és küldetés című könyvének első köteté­ben, amely az ősi egyházmegye közép­kori történelmét foglalja magában. Szent István király névünnepén, augusztus 20-án a temesvári egyház­ megye templomaiban és közössé­geiben tehát nem csupán mint ország­alapító uralkodóról, hanem a Temes­közben országa nyolcadik egyház­me­gyéjét létrehozó királyról emlékeznek meg a lelkipásztorok és a hívek. A magyar törzsek fejedelmei kö­ zött István apja, Géza különleges ha­talmi po­zí­ciót vívott ki magának, és meg­­­ nyitotta országa kapuit a keresz­ténység előtt. A bajor papok egyike ke­resztelte meg őt, és 973ban vagy 974-ben fiát, Vajkot, aki a passaui egy­­ház­me­gye vé­dőszentje után az István ne­vet kap­ta. Gé­za őt je­lölte utód­jává. Dip­lomáciai és poli­ ti­kai ér­zéke a ma­gyar történelem­leg­ na­gyobb állam­fér­fiává avatta Istvánt. Politikai, vallási és társadalmi szem­ pont­ ból tulajdon­ képpen ő terem­ tette meg Magyaror­szágot.­ István szentté avatása I. (Szent) László király és a magyar püspöki kar ér­deme. Vita Catholica Banatus 7-8/2014

11

á Aranymisés ünnep Csákon Ötven esztendővel ezelőtt a gyulafehérvári székesegyházban három fiatal teológiai hallgató várta, hogy Márton Áron püspök kézrátétele és imája által felvételt nyerjen az áldozópapok sorába, és hazatérve, a temesvári egyházmegyében folytassa lelkipásztori szolgálatát. A sors úgy hozta, hogy fél évszázaddal később közülük ketten ugyanabban a templomban ünnepeljék az aranymisét. E két lelkipásztor Msgr. Kóbor György ny. csáki plébános, Krauter Sebestyén püspök általános helynöke és a csáki Caritas Szervezet igazgatója, valamint ft. Nákov Miklós ny. plébános, egykor a vingai közösség lelkipásztora.

A hálaadó szentmisét a csáki templomban az egyházmegye számos plébániájáról érkezett oltár­ testvérek népes csoportjának jelenlétében ft. Kóbor György lelkipásztor mutatta be. - Az Úr hídépítőnek hívott meg ötven esztendővel ezelőtt. Hidat építeni Isten és az emberek, valamint ember és ember között. A gyulafehérvári szé­kesegy­ház­ban, a papszentelésen Dávid és Góliát példája jutott az eszembe, mert ilyen helyzetben voltunk mi is. Amikor Márton Áron püspök megkérdezte tőlünk, akarunk-e papként Isten és az Egyház szolgá­la­tába állni és mi igennel válaszoltunk, Dávidokká váltunk egy istentagadó hatalommal szemben. Az eltelt ötven esztendő alatt azonban számtalanszor megtapasztaltuk, milyen nagy az Isten ereje bennünk – fogalmazott bevezetőjében az ünnepelt. Ft. Kóbor György lelkipásztori te­ vékenységét méltatta szentbeszédében Msgr. Dirschl Johann általános hely­ nök, felsorolva azokat a 12

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

létesítmé­nyeket, amelyek külföldön is ismertté tették a csáki Caritas Szervezetet. – Amikor az igazi papi hivatásról, az igazi papról beszélünk, a felebaráti szeretet­ ről beszélünk. Ezt tükrözi a csáki Caritas Szervezet igazgatójaként Kóbor György által életre hívott idősek otthona, az árvaház, a szociális kantin, a különböző mezőgazdasági projektek, az évente szétosztott segélycsomagok, a kialakított munkahelyek – fogalmazott a vikárius, aki Gerő Sándor: Szenvedő fele­barátján miért segített a Samaritánus? című versének soraival zárta beszédét: „Istenem, adj nekem is / jó szemet, szívet, kezet, lábat, / mert az élet jerikói útján / vérző testvéreim engem is várnak.” Msgr. Dirschl Johann álta­lános helynök ugyanakkor Excellenciás Roos Márton megyés püspök üdvöz­letét is tolmácsolta, aki külföldi útja miatt nem tudott jelen lenni az ünnepen. Ciobanu Gheorghe parlamenti képviselő ft. Kóbor Györgyhöz intézett köszöntőjében Ferenc pápa egyik homíliájából idézett: csak azokat az értékeket vihetjük magunkkal, amelye­ ket a lelkünkben halmozunk fel és amelyeket másokkal megosztunk. – Kóbor atya példakép a számomra, és boldog lennék, ha csupán töredékét tudnám megvalósítani mindannak, amit ő tett – mondotta a képviselő.

Az aranymisés lelkipásztorokat üdvözölte Hans Rosenkranz, a St. Clemens Hospital ügyvezető igazgatója, aki, mint mondotta, huszonnégy esztendővel ezelőtt egy burgonyaszállítmány elraktározásakor a pincében találkozott először Kóbor György lelkipásztorral. – Az évforduló alkalmából a svájci, hollandiai és németországi támogatók nevében szeretnék még sok erőt és jó egészséget kívánni Albert Schweitzer szavaival: „Az egyetlen fontos dolog, amikor elhagyjuk ezt a világot, azok a  szeretet-nyomok lesz­nek, amelyeket hátrahagyunk.” A két aranymisés lelkipásztor szeretet-nyomai hivatásuk gya­korlásának éveiben és ma is végig követhetők. A csáki önkormányzat ne­ vében Petru Filip polgármester emlékplakettet nyújtott át ft. Kóbor György lelkipásztornak. Végezetül Msgr. Dirschl Johann általános helynök megáldotta azt az emléktáblát, amelyet az aranymise alkalmából ft. Kóbor György helyeztetett el a templomhajó falára az alábbi felirattal: Urunk ajándéka ez a nap, adjunk hálát. Az ünnepi szentmise zenei szolgálatát Dumitresc Emil orgonista, karvezető és családja, valamint a Gerhardinum Katolikus Líceum énekkara végezte. A liturgiát követően a plébánia udvarán az ünneplés oldott han­gu­ latban folytatódott. A résztvevők, a csáki filiákból, valamint ft. Kóbor György egykori állomáshelyeiről, Aradról meg Keresztesről érkezett hívek személyesen is köszönthették tisztelt és szeretett lelkipásztorukat. Az eltelt évek során ft. Kóbor György nevét, áldozatos munkájáról szóló tudósításokat számos hazai és külföldi sajtókiadványban ezrek olvashatták. Mi, szűkebb pátriánk krónikásai pedig ezúttal hálás szívvel és büszkén mondhatjuk: Ő a miénk! Sipos Enikő

á A vallásszabadság a nemzetközi jogban és az értékek globális konflik­tusa – ez volt a témája annak a nemzetközi értekezletnek, amelyet Rómában, a Vatikáni Rádió épülete közelében található LUMSA szabad­ egyetem rendezett június közepén a kér­dés jeles szakér­tőinek részvét­ e­lével. A megbe­szé­lésen jelen lévő 200 szakértőhöz intézett be­szé­dében Ferenc pápa emlékeztetett arra, hogy a vallásszabadsággal kapcsolatos viták rendkívül intenzívek az utóbbi időkben és kihívások elé állítják a kormányokat a vallási fele­k ezetekkel együtt. A Katolikus Egyház a kérdéssel kap­cso­latban hosszú történetre tekint vissza, tanítását a II. vatikáni zsinat Dignitates humanae nyilatkozata foglalja össze a legteljesebben. Valójában minden ember a ke­ re­sés útján jár, keresi saját eredetét és rendeltetését. Szívében és elméjében számos kérdés és gondolat merül fel, amelyeket nem lehet teljesen kitörölni vagy elfojtani, hiszen mélyről fakadnak és a személy legbensőbb természe­ téhez tartoznak. Vallásos kérdések ezek, és ahhoz, hogy teljességükben megnyilatkozhassanak szabadságra van szükségük. Olyan kérdések ezek, amelyek az élet értelmét keresik, köteléket, amely egybekapcsol a világegyetemmel és a történelemmel. Kérdések, amelyek el akarják oszlatni azt a sötétséget,

amely elborítaná az embert, ha válasz nélkül maradnának. A Szentatya leszögezte: az állami és nemzetközi jogrendszer arra hivatott, hogy elismerje, garantálja és védelmezze a vallásszabadságot, amely az emberi természettel és méltósággal járó jog és egyben az egészséges demokrácia mutatója is és az állam legitimitásának egyik legfontosabb forrása. Ferenc pápa beszédét így folytatta: „Számomra nagy fájdalom, hogy ma a világban a keresztények vannak többségben, akik hátrányos megkü­lönböztetést szenvednek. A keresz­tények üldözése ma erősebb, mint az Egyház első századaiban volt és több a keresztény vértanú, mint abban a korszakban volt. Mindez 1700 évvel Nagy Konstantin császár ediktuma után történik, mely szabadságot adott a keresztényeknek arra, hogy nyilvánosan megvallják hitüket.” A Szentatya a vallásszabadságról tartott tudományos értekezlet résztvevőinek köszönetet mondott értékes kutatásaikért, majd ezekkel a szavakkal búcsúzott el: „Kérlek titeket, hogy imádkozzatok értem és szívből adom áldásomat rátok.” (Forrás: Magyar Kurír)

kitekintő

Ferenc pápa beszédet mondott a vallásszabadságról rendezett konferencián

Úrnapja a székesegyházban - A mai ünnep középpontjában a hit áll, az a bizonyosság, hogy Jézus a kenyér és bor színében minden nap velünk van – fogalmazott bevezető beszédében Excellenciás Roos Márton megyés püspök az úrnapján a székesegyházban délután 6 órakor celebrált szentmisén. A liturgiára idén is Temesvár hét plébániájáról érkeztek lelkipásztorok és hívek a dómba, zsúfolásig megtöltve a templomhajót. Német, magyar és román nyelven ft. Toman Zoltán, az egyházi bíróság titkára, P. Barazsuly István szal­va­toriánus szerzetes és ft. Sima Mihai Milan temesvár-gyárvárosi segédlelkész tolmácsolta az ünnep üzenetét. – Az Eucharisztia Jézus legnagyobb ajándéka. Jelképe annak, hogy az Úr velünk maradt, erőt meríthetünk belőle vasárnapról vasárnapra – hangzott el a prédikációkban. A Dóm tér felújítása miatt az úrnapi körmenet idén sem vonulhatott ki a templomból, a zöld ágakkal feldíszített úrnapi oltárokat a székesegyház négy mellékoltárán alakították ki. Itt hangzottak el az ünnephez kötődő szentírási idézetek, amelyeket ft. Szilvágyi Zsolt temesvár-józsefvárosi plébános, P. Barazsuly István, ft. Kocsik Zoltán spirituális és ft. Máthé Zoltán temesvár-mehalai segédlelkész tolmácsolt. Végezetül egyházmegyénk Főpásztora szentségi áldásban részesítette az egybegyűlteket. Vita Catholica Banatus 7-8/2014

13

á Imádkozzunk!

Minden ember, aki hisz Istenben, imádkozik. S ezt már gyermekkorban tanuljuk szüleinktől, ha vallásos a család. „Én Istenem, jó Istenem, becsukódik már a szemem, de a Tied nyítva Atyám, amig alszom, vigyázz reám” - mondjuk, majd nyugodtan hunyjuk le a szemünket, tudva, hogy Isten őrzi álmunkat. Az ima párbeszéd az Istennel. Mi hangosan vagy gondolatban mondjuk a megunkét, Ő pedig tetteivel válaszol. S hogy megköszönjük-e? Valljuk be: legtöbbször csak kérünk, s ha nem kapunk, felháborodunk: - miért, Uram? Miért NEM? – „Kívántok valamit, de nem teljesül… S ha kértek, nem kaptok, mert helytelenül kértek.” (Jak 4, 2-3). Én is kitűztem magam elé egy életcélt, de sohasem értem el, mert az Úr más útra terelt, ami sokkal jobb volt. De azt csak az évek elteltével értettem meg, hogy a mennyei Atya jobban tudja, mi válik javunkra. De mikor is kell (vagy szoktunk) imádkozni? - Nekem reggel munkába sietve csak egy keresztvetésre jut időm – mentegetőzik valaki… Én örülök, ha a hosszú villamos úton nem áll ismerős mellettem, mert akkor gondolatban elmondhatok egy imát… Én, mint nyugdíjas ráérek, hát minden harangszóra elmondom az Angyali üdvözletet és az Úr legszentebb imáját: Mi Atyánk, aki a men�nyekben vagy… Nem vagyunk egyformák, hát mindenki a maga módján dícséri az Urat, vagy kéri segítségét. „Szomorkodik valaki közületek? Imádkozzék! Jó kedve van? Énekeljen zsoltárokat! Beteg valaki közületek? 14

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

Imádkozzanak fölötte! Az Úr megkönnyebbíti őt!” (Jak 5, 13-15). Elmélyűlten imádkozni csak csendben lehet, akár kérünk, akár hálálkodunk, vagy szomorkodunk. Jézus is ezt tette. Amikor hírül vette keresztelő János lefejezését „Jézus bárkába szállt, és egy magányos helyre ment, hogy egyedül legyen.” (Mt 14, 13) – „A nép nagy tömegben tódult hozzá (Jézushoz)… Ő azonban magányos helyekre vonult vissza, hogy imádkozzék.” (Lk 5, 15-16). Unyanígy tett, amikor lelkében elhatalmasodott a halálfélelem, amikor „a Getszemáni nevű majorba érkeztek”: „Üljetek le itt, amig én imádkozom” – mondta tanítványainak. (Mk 14, 32). „Kicsit tovább ment és a földre borulva imádkozott.” (Mk 14,35). Igen, így tett Jezus! De a mai embernek nincs alkalma magányba visszavonulva imádkozni, akár kérni – „Uram, hallgasd meg imádságomat, és az én kiáltásom jusson hozzád.” (Zsolt 101, 2) – akár dicsérni az Urat, az ember és a világmindenség teremtőjét, ahogyan azt Dániel próféta tette: „Áldjátok az Úr minden alkotmányai az Urat, dicsérjétek és magasztaljátok Őt mindörökké.” (Dán 3, 57). És sorra veszi a természet minden tüneményét a csillagoktól az emberig. – Szent Ferenc is áldja az Urat Naphimnuszában: „Áldjon, Uram, minden alkotásod” - s a Naptól kezdve a halálig, minden áldja az Urat: „Áldjon, Uram, testvérünk, a testi halál, akitől ember el nem futhat.”

Szent Ágoston Pünkösdi könyörgésében a Szentlélekhez fordul kérésével: „Te parancsolj nekem, Szentlélek Isten, hogy ami szent, mindég azt tegyem.” És mégis! Nem csak szentek, költők sora is áldja az Urat, vagy könyörög segítségéért! „A mélységből kiáltok Hozzád, Uram, segíts! Mutasd meg fényességes orcád.” (Sík Sándor) Pál Diákon Himnuszában a Tenger Csillagához a Szűzanya közbenjárását is kéri: „Mutasd meg, hogy anyánk vagy! / Hallja meg imádat/ki értünk fiaddá / születni nem átallt.” (Babits M. fordítása) A taizei fazekasok imájukban szakmájukat ajánlják föl az Istennek: „Uram, formálj belőlem alyan csuprot, / Amit Te magad használsz. Igyál belőle!” És mi, egyszerű, mindennapi emberek, mit mondjunk az Úrnak? Szól az Úr: „Gyermekem, hogy kedvembe járj, nem szükséges sokat tudnod; elég, ha engem igazán szeretsz! Beszélj velem, egészen bizalmasan akár a legmeghíttebb barátoddal.” (Sík - Schütz: imakönyv) ÉS AZ A LEGSZEBB IMA! Kató Gizella

â

jul preoţilor şi credincioşilor din Arhidiaconatul de Mureş, credincioşi din jud Arad, de etnie maghiară, germană, slovacă şi română.

limbă maghiară, iar Excelenţa Sa Martin Roos şi oaspetele, Pr. dr. Heinz Detlef Stäps Pr. dr. Heinz Detlef Stäps, canonic al Diecezei de Rottenburg-Stuttgart, i-au miruit pe tinerii de limba română, respectiv de limba germană. Duminică, 15 iunie, în parohia „Sfânta Tereza de Liseiux” din cartierul Şega al oraşului Arad, un grup de 49 de tineri şi tinere au primit Sacramentul Sf. Mir administrat de către Pr. Nikola Lauš, cancelar diecezan, delegat din partea Excelenţei Sale Martin Roos. Tot duminică, 15 iunie, în parohia romano-catolică „Sf. Nume al Mariei” din cartierul Timişoara

Revenirea şvabilor bănăţeni din Aluniş (jud. Arad) pe meleagurile de origine Duminică, 15 iunie 2014, în ziua solemnităţii Preasfintei Treimi, germanii plecaţi odinioară din localitatea Aluniş/Traunau, azi filială a parohiei Lipova au revenit pe meleagurile natale pentru a-şi aminti şi de cei dragi care au rămas în urmă în noua patrie găsită acum 300 de ani, Banatul. Oaspeţii sosiţi din Germania au avut în centrul vizitei lor, Sfânta Liturghie de Duminică, celebrată de către parohul de Lipova, Pr. Attila Andó. V Mehala s-a administrat Sf. Mir unui grup de 38 tineri de tineri Conferirea sf. Mir în Dieceza ai acestei comunităţi, dintre care de Timişoara 13 sunt vorbitori de limbă gerSeria Miruirilor a început în mană, iar 25 de limbă română. Dieceza de Timişoara în Dumini- Celebrantul principal al Sf. Liturca Rusaliilor o dată cu conferirea ghii solemne a fost Msgr. Johann Sf. Mir unui grup de 123 de tineri Dirschl, vicar general. În 22 iunie, în Domul „Sf. Gheorghe” din ca- vicarul general, Msgr Johann pitala Banatului. Dintre tinerii Dirschl a administrat Sf. Mir la 79 miruiţi, 22 au fost vorbitori de candidaţi din parohia Lugoj şi filimbă maternă bulgară, pregătiţi lialele Pietroasa Mare şi Ghizela, în parohia Mehala, astfel că Prea care şi-au exprimat dorinţa de Sfinţitul Martin Roos l-a delegat a fi „de acum înainte, cu curaj şi pe Msgr. Gheorghe Augustinov îndrăzneală, instrumente vii ale să le administreze sacramentul iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu maturităţii creştine acestor tineri faţă de toţi oamenii.”. Msgr. Dirîn limba bulgară. Msgr. Johann schl Johann a administrat apoi Dirschl i-a miruit pe tinerii de Sfântul Sacrament al Mirului

în 28 iunie în comunitatea din Keglevich, filială a Parohiei Romano-Catolice de Cenad, în aceeaşi zi şi în biserica din Cherestur, unde 22 de tineri au primit Sacramentul Mirului, iar în 29 iunie în comunitatea din Zimand-Cuz, unde au fost miruiţi 18 tineri. Serie de devoţiuni în cinstea fericitului Constantin Ignaţiu Bogdánffy la Timişoara La aniversarea a 80 de ani de la primiţia fericitului Constantin Ignaţiu Bogdánffy, parohia Timişoara IV Iosefin împreună cu surorile de Notre Dame din Timişoara au organizat, în perioada 22-27 iunie, un program spiritual comemorativ în onoarea fericitului episcop-martir. Programul manifestărilor a cuprins o vizionare de film despre viaţa şi activitatea fericitului Constantin Ignaţiu Bogdánffy, o serie de devoţiuni în cinstea lui şi s-a încheiat cu Sf. Liturghie în sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus celebrată de Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara. Tabără diecezană de familii – La Brebu Nou are loc, în perioada 11-13 iulie, cea dintâi ediţie a taberei diecezane de familii. La această primă tabără de acest fel sunt invitate familii din întreaga dieceză. Familiile pot participa fie doar ca şi cuplu, fie împreună cu copiii lor. (informaţii furnizate de Sipos Enikő, Adrian Gabriel Păşcălău-Kollár, Claudiu Călin, Sr. Tereza Hortolomei şi Pál Iosif-Csaba) Vita Catholica Banatus 7-8/2014

15

ştiri pe scurt

urmare din pagina 10

ä Gebt acht Ein Gleichnis lautet: Der Priester einer Gemeinde gab bekannt, dass Jesus Christus am nächsten Sonntag in die Kirche kommen werde. Die Gläubigen kamen in großer Zahl, um ihn zu sehen und predigen zu hören. Jeder bot ihm Gastfreundschaft für die Nacht an, aber er lehnte höflich ab. Er sagte, er wolle die Nacht in der Kirche verbringen. – Am nächsten Morgen schlich er sich früh davon, noch ehe die Kirchenpforte geöffnet wurde. Und, zu ihrem Entsetzen, entdeckten der Priester und die Gläubigen, dass ihre Kirche mutwillig beschädigt worden war. Überall an den Wänden stand geschrieben: „Gebt Acht!” Kein Teil der Kirche war verschont geblieben, weder Türen noch Fenster, weder Säulen, Kanzel, noch Altar. Wohin das Auge auch blickte, sah man nur die Worte: „Gebt Acht!” Die Leute waren total verwirrt. Worauf sollen sie Acht geben? Das stand nicht da. Es hieß nur:„Gebt Acht!” Aber nun begann dieses geheimnisvolle Wort „Gebt Acht” sich in das Innere der Menschen einzusenken, wenn sie die Kirche betraten. Sie begannen, auf die Heilige Schrift zu achten, so dass sie davon profitieren konnten, ohne frömmlerisch zu werden. Sie gaben Acht auf die Predigt des Priesters, ohne gelangweilt das Amen zu erwarten oder sie zu kritisieren. Ja, sie fanden sie sogar erbaulich. Sie begannen auf die Sakramente zu achten, so dass sie geheiligt wurden, ohne abergläubisch zu werden. Der Priester begann sich seiner Macht über die Menschen bewusst zu werden, ohne sie beherrschen zu wollen. Und jedermann 16

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

begann auf die Religion zu achten, denn ohne sie kann man leicht selbstgerecht werden. Sie begannen auf die Kirchengesetze zu achten, so dass sie gesetzestreu wurden und doch gegenüber den Schwachen barmherzig blieben. Sie begannen, auf das Gebet Acht zu geben und wurden dennoch selbständiger. Sie begannen sogar, sich ihrer Vorstellungen von Gott bewusst zu werden, so dass sie Ihn auch außerhalb der Kirchenmauern erkennen konnten. – Schließlich schrieben sie dieses aufrüttelnde Wort „Gebt Acht” über den Eingang ihrer Kirche. Es leuchtet sogar bei Nacht in mehrfarbigem Neonlicht. Oft sagt Christus am Ende eines Gleichnisses: „Wer Ohren hat zu hören, der höre!” Das ist doch ein sinnverwandtes Wort für” Gebt Acht!” Christus hat, seiner Zeit und dem Verständnis seiner Zuhörer entsprechend, das Menschenherz mit einem Ackerfeld verglichen. Wird das Feld gut gepflegt, bringt es reiche Ernte. Wird es aber vernachlässigt, bleibt es verödet oder voller Unkraut. – In unserer modernen Zeit würde Christus das Menschenherz vielleicht mit einem Fernseher oder Radio vergleichen. Warum? Weil wir nicht Sender, sondern nur Empfänger sind. Information und Kommunikation finden weitgehend über diese Empfangsgeräte statt. Über den Fernseher kommen wunderschöne, oft auch schreckliche Bilder, Wissenswertes und auch Überflüssiges in unser Wohnzimmer. Durch den Fernseher sind wir mit der ganzen Welt verbunden. Aber der Fernseher ist nur ein Empfangsgerät. Seiner Bauart nach kann

er Bilder nicht selbst produzieren, Programme kommen vom Sender. Über eine intakte Verbindung kann sie der Fernseher empfangen und an die Zuschauer weitergeben. Das Gleiche gilt für das Radio und seine Hörer. Genau so sind auch wir Menschen gebaut. Wir sind Empfänger des Wortes Gottes. Gott ist der Sender. Er sendet uns die Programme und notwendigen Informationen. Wir Menschen können sie über eine intakte Beziehung zu Gott empfangen und widergeben. Also ist Gott der Sender, - der Mensch ist der Empfänger. Ohne diesem Zusammenhang ist der Mensch wie ein Empfangsgerät, ohne den Anschluss an den Sender. Die Mahnung „Gebt Acht!” im Gleichnis und das Wort Jesu: „Wer Ohren hat zu hören, der höre”, wollen uns motivieren, dass wir als Empfänger auf den Sender Gottes hören sollen. Leider gibt es viele andere Sender, die Programme ausstrahlen, die das Programm Gottes relativieren oder sogar bekämpfen. Es hängt also von uns selbst ab, auf welchen Sender wir unseren Herzfernseher oder unser Radio einstellen. Ignaz Bernhard Fischer

â pedagogie

Atinşi de Picătura Sângelui curăţitor... vacanţa, în PREZENŢA SA Venirea şi lucrarea Spiritului Sfânt, în timpul Noilor Rusalii ne-a umplut cu putere de Sus, facându-ne să simţim că ne aflăm şi noi, cuibăriţi, în Inima Preasfântă a lui Isus, în Iubirea Sa. Am trăit momentului Pogorârii „Spiritului Iubirii”, cum îl numeşte Sf.Augustin, la orele noastre de religie, în cele şase şcoli în care m-a trimis Învăţătorul,

curie deplină! Să-L preluam în Sf.Euharistie... Trup şi Sânge... prezent real, să-L întâlnim în fratele de lângă noi, în mijlocul fraţilor... doi sau trei adunaţi în Numele Lui! Copiii noştri au făcut Prima Împărtăşanie... au învăţat că Dumnezeu este Iubire:

...această trăire personală, ne-a aşezat sub picătura de Sânge curăţitor, izvorâtă din Iubirea permanentă a Mâ ntuitor ului nostru Isus Cristos. La intrarea în vacanţă, Învăţătorul ne asigură de prezenţa Sa lângă noi: „Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor”! Răsună Cuvântul Vieţii pentru luna iunie. Cu cât îl vom citi, reciti şi medita pentru a-l pune în practică, cu atât, conştientizarea prezenţei Sale cu noi, între noi şi în noi ne va umple de bu-

Şi aşa cum minunat le-a vorbit părintele acestor copii: „...El aşteaptă să-I dăruim inima, să-L iubim din toată inima... astăzi şi pe voi vă întreabă ca şi pe Petru, odinioară: Mă iubeşti tu, oare?... Dacă iubim pe cineva, descoperim şi cele mai mici dorinţe ale sale şi I le îndeplinim... Trupul şi Sângele Lui sunt cea mai preţioasă comoară şi hrană... ar fi trist dacă întâlnirea cu Isus ar fi şi ultima... Iubirea nu ţine doar o zi, noi ne-am pregătit nu numai pentru Prima Împărtăşanie, ci pentru multele care vor urma... s-a deschis calea spre Masa Domnului, la care să participăm până când El va reveni, până vom ajunge sus în ceruri.” Împreună, cu toţii, am reînnoit făgăduinţele de la Botez! Prezenţa Lui va înflăcăra viaţa noastră în timpul vacanţei, să dăm mărturie despre credinţa noastră. Fie ca în vacanţă să avem parte, fiecare dintre noi, de atingerea picăturii de Sânge Curăţitor, pentru a trăi în calitatea de copii ai Dumnezeului Celui Preaînalt, Tatăl Atotputernic şi Iubitor! Fiecare să simţim ce mult ne iubeşte Dumnezeu! Elena Ştefănescu Vita Catholica Banatus 7-8/2014

17

pagina psihologului

â Glutenul

În toate teoriile privind diversificarea în alimentaţia copiilor se specifică foarte clar că până aproape de vârsta de 9 luni – 1 an se vor folosi alimente fără gluten din cauza riscului crescut de alergii digestive pe care acesta îl poate declanşa. Ce este, de fapt, acest gluten? Este vorba despre o proteină de origine vegetală care se găseşte în mod special în grâu şi în secară, dar cantităţi mai mici (dar suficiente pentru apariţia manifestărilor clinice) există şi în ovăz, precum şi în orz. Glutenul este alcătuit din alte două proteine: glutemina şi gliadina, aceasta din urmă fiind, de fapt, cea „toxică”. Studiind cu atenţie despre acest lucru, am descoperit faptul că UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţin că se poate introduce gluten după vârsta de 6 luni şi obligatoriu înainte de 7 luni. Dacă nu se ştie despre existenţa bolii celiace în familie, nu trebuie să existe motive de îngrijorare. Din dorinţa de a afla informaţii cât mai veridice, am continuat căutările şi am descoperit şi că Societatea Europeană de Nutriţie Pediatrică recomandă introducerea glutenului în alimentaţie nu mai devreme de 4 luni, dar nici mai târziu de 7-8 luni. Introducerea tardivă a glutenului în alimentaţia bebeluşilor nu are efect protector. Mai mult, este indicat ca atunci când sunt introduse alimentele cu conţinut de gluten, acest lucru să fie făcut sub protecţia laptelui matern, rolul benefic al acestuia fiind indiscutabil. Intoleranţa gravă la gluten se numeşte boala celiacă sau enteropatia 18

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

„Alimentele voastre să fie medicamente şi medicamentele voastre să fie alimente.” (Hipocrate)

gluten sensibilia şi este o boală cronică a intestinului subţire, în apariţia căreia sunt implicaţi atât factori genetici, cât şi factori imunologici şi factori de mediu, cu efecte asupra întregului organism. Practic, nu este vorba despre o alergie, ci despre o boală autoimună. Boala celiacă poate implica malnutriţie, care poate duce la tulburări de creştere la copii, anemie, osteoporoză, depresie, probleme de comportament, precum şi alte manifestări neplăcute. Există uneori asocieri cu alte boli, cel mai frecvent cu Diabetul Zaharat tip I (insulino-dependent) - de 50 de ori mai frecvent la cei cu boala celiacă decât în populaţia generală, tiroidita Hashimoto (o afecţiune autoimuna a tiroidei), deficit selectiv de IgA (deficit imun), trombocitopenie autoimună ş.a.m.d. Manifestările clinice sunt foarte zgomotoase la copii, ceea ce face ca diagnosticul să fie stabilit relativ repede. Există şi cazuri când manifestările sunt fruste şi este prezentă doar o anemie şi poate un uşor de-

ficit ponderal. Aspectul clinic este acela al unui copil slab, cu membrele superioare şi cele inferioare subţiri (cu ţesturile adipos şi muscular diminuate), abdomenul mult mărit ca volum, palid, cu modificări comportamentale (apatic, trist, introvertit). Alimentaţia trebuie să fie bogată în produse ce conţin fier, calciu, proteine de origine animală, fructe şi legume. La adult, boala poate evolua foarte silenţios, de multe ori fiind diagnosticată întâmplător (cu ocazia unor investigaţii pentru alte afecţiuni, de exemplu amenoree secundară sau infertilitate). Pentru stabilirea unui diagnostic corect, trebuie consultat medicul, deoarece această boală este una destul de gravă şi tratamentul trebuie urmat cu atenţie, conform recomandărilor specialiştilor. Tratamentul de elecţie este excluderea permanentă a glutenului din alimentaţie. Eventual se asociază tratament suportiv pentru a corecta carenţele şi/sau afecţiunile asociate. psih. Irina Vastag

â pagina medicală

Folosirea judicioasă a antibioticelor Se cunoaşte faptul că bacteriile (microbii) dezvoltă mereu noi strategii, cu scopul de a scăpa de atacurile antibioticelor asupra lor. Astfel antibioticele administrate cu prea mare uşurinţă diminuează cu timpul efectul lor asupra microbilor. Cercetătorii abia dacă au descoperit o substanţă antibiotică nouă şi bacteriile deja găsesc o cale de a scăpa de atacul acesteia. Spre norocul nostru, numărul de antibiotice este încă mare, aşa încât se găseşte de obicei o alternativă, când remediul standard eşuează. În orice împrejurare, trebuie să avem în vedere că rezervele de antibiotice sunt în continuă scădere şi limitate. Antibioticele acţionează asupra microbilor pe şase căi principale. Răspunsul la întrebarea care antibiotic să fie folosit pentru care microb umple întregi tratate şi se regăseşte în linii terapeutice de conduită medicală. Cele şase căi de atac ale antibioticelor sunt, după cum urmează: 1. Perturbarea construcţiei peretelui celular. – Peretele microbilor este alcătuit din multe celule, aşezate precum cărămizile bine legate. Unele antibiotice împiedică îmbinarea celulelor peretelui. Acesta devine astfel slab, se fisurează şi permite penetrarea apei în interiorul corpului microbului. Până la urmă, microbul explodează. În acest fel acţionează grupele de peniciline, cephalosporine, carbopeneme şi glicopeptide. 2. Acţiune asupra ADN-ului. – Antibioticul acţionează asupra unei enzime care, în mod normal, răsuceşte ADN-ul, pentru ca, în faza următoare, să fie citită informaţia genetică. Chimolonele frânează enzima, care ar trebui să răsucească ADN-ul. 3. Blocarea acidului folic. – Pentru a se înmulţi, microbii au nevoie de acid folic. Spre deosebire de organismul uman, care ar trebui să ia acidul folic din alimente, microbul îl poate sintetiza singur. Antibioticele de tipul sulfonamide şi trimetoprim blochează formarea acidului folic în microb. 4. Lezarea membranei celulare. – În funcţie de învelişul lor, bacteriile se împart în două mari grupe. Bacteriile „gramnegative”, au pe lângă membrana celulară internă şi o membrană celulară externă. Polimixina ca

şi colistina lezează membrana celulară externă a acestor bacterii. 5. Blocarea transformării ADN. – Înainte ca bacteriile să-şi poată folosi informaţia genetică în vederea sintezei de proteine, ADN-ul trebuie transformat în înruditul ARN. Rifamicinele blochează această transformare. 6. Perturbarea sintezei de proteine. – La nivelul ribozomilor din bacterii se produce proteina ARN, necesară sintezei de proteine, deci înmulţirii. Antibioticele blochează sinteza proteinelor şi, prin urmare, înmulţirea bacteriilor. Deseori bacteriile nu se comportă conform cunoştinţelor noastre. La baza fenomenului stă o evoluţie în miniatură şi anume bacteriile îşi modifică mereu informaţia genetică şi schimbă gene între ele. Apar astfel modificări genetice şi mutaţii ale elementelor mobile din ADN, care pot avea ca şi consecinţă eliminarea efectului antibioticelor. Cu cât antibioticele se folosesc mai frecvent, cu atât mai mare este riscul ca microbii să dezvolte o rezistenţă la ele. Antibioticele date în doză prea mică sau date pe o perioadă prea scurtă, conduc la acelaşi rezultat şi anume, microbii mai slabi mor, dar paralel apar unele suşe înzestrate, cu potenţial de înmulţire mare. Este incontestabil că medicaţia antibiotică introdusă începând cu anii 1940 a fost o mare cucerire, ea a contribuit, printre altele, la prelungirea semnificativă a duratei medii de viaţă a omului. Pe de altă parte, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează deja faţă de o „eră postantibiotică”. Supărătoare şi iresponsabilă este administrarea antibioticelor în cazuri în care nici nu este nevoie. Infecţiile căilor respiratorii superioare sunt cauzate în mod obişnuit de viruşi, împotriva cărora antibioticele sunt oricum ineficiente. Deviza privind administrarea antibioticelor este să administrăm: „atât de mult cât este necesar, atât de puDr.Friederike Odorescu țin cât e nevoie”. Vita Catholica Banatus 7-8/2014

19

â Israelul, spaţiu sacru al ecumenismului şi al dialogului interreligios

Ştirile pe care le urmărim, în desfăşurarea vieţii creştine de pe mapamond, pot avea o benefică influenţă şi la nivelul convingerilor noastre, al comportamentului nostru social şi în special al vieţii noastre de creştini. În acest sens, vizita Papei Francisc în Israel, este un eveniment istoric internaţional dar poate avea un ecou binecuvântat şi în viaţa noastră de zi cu zi. Fiecare dintre noi avem probleme personale, profesionale, familiale, confesionale, sociale etc. Am putea spune: „Ce am eu cu Israelul, cu Islamul sau cu Creştinismul din alte părţi ale lumii, când sunt confruntat cu atâtea probleme concrete ale vieţii mele şi ale celor cu care convieţuiesc?” Marile evenimente ale lumii (conflicte, războaie, cataclisme, împăcări, pace, iertare, unitate, etc.) sunt o sumă a cărei numărătoare porneşte cu fiecare dintre noi: 1+1+1+...=milioane, miliarde. De ce n-ar putea fi localitatea în care trăiesc un mic „Ierusalim”? Iată ce spune Papa Francisc, printre altele, în discursul adresat lui Shimon Peres la sosirea sa la Tel Aviv în 26 mai 2014: „Fie ca Ierusalimul să fie cu adevărat Cetatea păcii! Fie ca să strălucească pe deplin identitatea sa şi caracterul său sacru, valoarea sa religioasă şi culturală universală, ca tezaur pentru toată omenirea!... Trebuie respins cu fermitate... antisemitismul în toate formele sale posibile, precum şi violenţa sau manifestările de intoleranţă împotriva persoanelor sau locurilor de cult ebraice, creştine sau musulmane.” Papa concluzionează cu referire la rugăciunea reciprocă: „...eu mă rog pentru dumneavoastră şi eu ştiu că dumneavoastră vă rugaţi pentru mine şi vă asigur de rugăciunea continuă pentru instituţiile şi pentru toţi cetăţenii din Israel.” Partea principală a acestor rugăciuni, fiind obţinerea păcii de la Dumnezeu şi cu ea „a bunurilor inestimabile care sunt strâns unite cu ea”. Sfântul Părinte îşi încheie discursul cu: „Shalom!” (Pace!). 20

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

În aceeaşi zi, Papa a avut întâlnire cu marele muftiu al Ierusalimului, după ce, cu o zi înainte, s-a întâlnit la Nunţiatura Apostolică din Amman în Betleem cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas. „Papa Francisc (menţionează catholica.ro 26 mai 2014, din care luăm datele acestui eveniment) a vizitat Esplanada Moscheilor - Muntele Templului pentru evrei... Această zonă este semnificativă pentru cele trei religii monoteiste: pentru evrei este locul în care Avraam vroia să îl sacrifice pe Isaac, şi, de asemenea, locul Templului lui Solomon; pentru musulmani este a treia destinaţie de pelerinaj după Mecca şi Medina; şi pentru creştini este locul profeţiei lui Cristos despre distrugerea Templului din Ierusalim.” Un moment important al vizitei papale în Israel l-a constituit şi întâlnirea cu cei doi şefi Rabini, Yona Metzger (ashkenazi) şi Shloma Amar (sephardi). În 25 mai 2014 a fost semnată la Ierusalim „Declaraţia comună a Papei Francisc şi a Patriarhului ecumenic Bartolomeu I”, una dintre propoziţiile demne de subliniat fiind: „...avem deja datoria de a oferi o mărturie comună despre iubirea lui Dumnezeu.” Lumea creştină nu poate decât să salute schimbarea atitudinii Vaticanului faţă de poporul evreu, începând cu Conciliul II Vatican şi continuând cu pontificatele papilor: Paul al VI lea, Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi actualul Papă Francisc (vezi şi Discursul Papei la celebrarea ecumenică din Ierusalim). Deci să avem curajul ca atunci când ne rugăm la serviciul divin: „pentru pacea a toată lumea” să avem explicit în intenţia noastră rugăciunea pentru pacea Ierusalimului ca „Cetate a păcii” şi spaţiu sacru al lucrării lui Dumnezeu pentru realizarea unităţii. Să începem de aici de la noi şi dintre noi, atât cât atârnă de puterea şi înţelegerea noastră. Pr. Marian Ilie Ştefănescu

â

Scriitorul și poetul german Hermann Hesse trecuse deja de patruzeci de ani când a început să picteze. Inițial, la începutul primului Război Mondial, pictura l-a ajutat să depășească o criză existențială – treptat însă, Hesse a pictat peste 3000 de acuarele ce surprind frumusețea orășelului Tessin, Elveția, locul în care s-a mutat Hesse în 1919 și unde a trăit până la moartea sa, în 1962. Laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1946, Hesse a fost unul dintre autorii cei mai citiți în timpul mișcării împotriva războiului din Vietnam. Cunoscut pentru romanele Lupul de stepă, Siddhartha sau Jocul cu mărgele de sticlă, Hesse este poate cel mai citit autor german al secolului XX, chiar dacă încă nu l-am întâlnit în vreun album de artă. Însă, cu toate acestea, puse alături de poeziile sale, acuarelele lui Hesse devin niște nestemate. Dacă versurile lui Hesse vorbesc deseori despre pace

arte

Fața necunoscută a lui Hesse

sau căutarea acelei păci care e dincolo de zgomotele și trăirile lumii, atunci operele sale plastice vin ca o mângâiere colorată ce te face să privești dincolo de formă, la unitatea armonioasă a întregului. Culorile prind sunet, parfum, sentiment, de la versurile alăturate, dar și invers – versurile par a câștiga în profunzime prin candoarea peisajelor în acuarelă. Dar să lăsăm chiar cuvintele lui Hermann Hesse să vorbească despre arta în viziunea sa:

numai el singur este capabil să dea. Atunci când pictezi alături de mine în Tessin, iar amândoi pictăm același motiv, fiecare dintre noi pictează nu atât o mică schiță a peisajului, cât propria sa iubire pentru natură, (…) fiecare face ceva diferit, unic.” (scri„Micile mele acuarele sunt ca un soare către Bruno Hesse, 1928) fel de poezii sau de visuri, care oferă doar o amintire îndepărtată a „reali„În scrierile mele, oamenilor le scatății”, schimbând-o în funcție de sen- pă deseori respectul obișnuit pentru timentele sau nevoile personale (...); realitate, iar atunci când pictez, conu uit niciodată faptul că sunt (...) un pacii au fețe iar casele râd sau plâng, simplu amator” (scrisoare către He- însă dacă pomul este un păr sau un castan, asta nu poate fi determinat. lene Welti, 1919) Trebuie să primesc acest reproș. Re„Fiecare dintre noi, artiștii, chiar cunosc că în propria mea viață (…), și atunci când se îndoiește de sine și deseori văd și simt lumea exterioară simte că talentele și capacitățile sale ca fiind conectată și în armonie cu lusunt teribil de mărunte, are un scop mea mea interioară, într-un mod pe și o sarcină, iar atunci când rămâne care nu îl pot numi altfel decât mafidel sieși, poate crea ceva, gic” (din Kurzgefasster Lebenslauf, oriunde s-ar afla, ceva ce 1925) „Ca răspuns la salutul tău, îți trimit o mică acuarelă pe care am pictat-o în ultimele zile (…). Ea are să îți arate că inocența naturii, vibrația câtorva culori, sunt capabile, în orice moment – chiar și în mijlocul unei vieți dificile și problematice – să trezească în noi încredere și libertate.” (scrisoare către o studentă din Duisburg, 1930). Silvia Toma Vita Catholica Banatus 7-8/2014

21

relatare

â „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu eşti tu.” (Is 44,1) În duminica Bunului Păstor, 11 mai a.c., a avut loc cea de-a V-a întâlnire anuală a membrilor Reţelei de rugăciune pentru preoţi şi chemări la viaţa consacrată. S-au împlinit 5 ani de când ideea înfiinţării acestei reţele a prins rădăcini în parohia noastră. Aceasta se întâmpla în anul 2009, 22 noiembrie. La deschidere, am fost salutaţi de P. Josef SDS, superiorul comunităţii salvatoriene, care şi-a exprimat bucuria de a ne reîntâlni în număr atât de mare, aproximativ 70 de participanţi. Astăzi, reţeaua numără 182 de membri, din România şi alte ţări europene. Tema întâlnirii a fost prezentată de către P. Nikolaus SDS, care, pornind Întâlnirea / Data I. - 19 iunie 2010 II. - 09 iulie 2011 III.- 28 aprilie 2012 IV. - 21 aprilie 2013

în Dumnezeu. De la El vine mântuirea prin Mesia. În Isus Cristos, promisiunea este împlinită. El este Păstorul cel Bun (in 10,1-10) care ne cheamă să-L urmăm spre mântuirea la care ne conduce. Aceasta este vocaţia fiecărui creştin. Trăirea ei poate întâmpina greutăţi, iar atunci cuvintele profetului „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu eşti tu.” (Is 44,1) ne încurajează să mergem mai departe, spre ţelul nostru ultim. După o pauză de cafea, când neam împrietenit cu cei nou-veniţi şi am întâlnit persoane cunoscute, a urmat o retrospectivă a întâlnirilor anuale anterioare, pe care o prezint în tabelul de mai jos:

Tema Referent „Secerişul e mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l, deci, pe P. Nikolaus SDS Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui.” (Mt 9,37-38) „Vocaţii spirituale:... Eu cu ce pot ajuta?” P. Nikolaus SDS Familia creştină, „leagăn” pentru vocaţii spirituale Prof.Robert Lazu Credinţa. Fundamentul vocaţiilor spirituale. P. István SDS

De ce trebuie să ne rugăm pentru această intenţie? Însuşi bunul Dumnezeu, Domn al secerişului, ne-a învăţat prin Fiul său Isus Cristos, că trebuie să ne rugăm să fie lucrători la secerişul Său. Acesta este chiar Motto-ul Reţelei. Avem nevoie de preoţi la administrarea sacramentelor la celebrarea Sfintelor Liturghii, la spovedanie, la botez, la căsătorie, la patul bolnavilor, la maslu, când ne înmormântăm persoanele dragi, avem nevoie când... Călugării şi călugăriţele trăiesc conform carismei ordinului din care fac parte. Îi găsim peste tot acolo unde este nevoie de munca lor, 22

de la cuvântul „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu eşti tu”, s-a oprit asupra câtorva aspecte ale vieţii profetului Isaia. El este numit şi profetul speranţei mesianice şi a fost un fervent apărător al monoteismului. Isaia a primit vocaţia profetică în anul 742 î. C. Numele „Isaia” înseamnă „mântuieşte” sau „mântuirea”, el s-a născut la Ierusalim, probabil între 770-765 î.C. Citatul „Nu te teme, pentru că eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al meu eşti tu.” ( Is 44,1), este preluat din Deutero-Isaia („al doilea-Isaia”) , Cartea mângâierii lui Israel (40,1 – 55,3), care prezintă perioada exilului babilonian. Profetul îndeamnă poporul să aibă încredere

Vita Catholica Banatus 7-8/2014

de ajutorul lor, de rugăciunile lor... Dar, mai ales alături de cei sărmani şi de cei marginalizaţi. Prin slujirea şi rugăciunile lor, ei fac lumea mai bună. Să nu uităm nici de tinerii de la seminariile teologice, ei sunt viitorii preoţi... Şi ei se dedică slujirii lui Dumnezeu, doresc ca, odată deveniţi preoţi, să răspândească iubirea şi lumina lui Cristos în toate colţurile pământului. Preoţii, călugării, călugăriţele şi seminariştii au nevoie ca noi să îi susţinem prin rugăciune. Şi atunci... să ne respectăm promisiunea făcută, adică aceea de a ne ruga pentru ei.

A urmat rugăciunea Rozariului în biserică, când toţi cei care s-au rugat au depus, pe rând, câte o lumânare şi câte o floare la icoana Maicii Domnului. Întâlnirea s-a încheiat cu Sfânta Liturghie de mulţumire. Suntem o comunitate care experimentează bunătatea, milostivirea şi iubirea lui Cristos. Rugăciunea ne uneşte, prin ea suntem în comuniune, iar prin reţea, suntem în rugăciune continuă pentru păstorii noştri sufleteşti. Clara Balint Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” Timişoara III – Elisabetin

â sfinţi de urmat

Sf. Maria Goretti, fecioară martiră (6 iulie) Familia Goretti este originară din Corinaldo, o mică localitate în provincia Ancona din Centrul Italiei. Aici s-a născut Maria, la 16 octombrie 1890; în familie i se spunea Marietta. La vârsta de 6 ani, se spovedeşte pentru prima dată şi este confirmată potrivit obiceiului de atunci; prima sfântă împărtăşanie o va face mai târziu, la 11 ani. Assunta, soţia lui Luigi, rămasă văduvă, va trebui să-l înlocuiască şi pe soţul ei la muncile câmpului, pentru a câştiga cele necesare traiului. Grija de gospodărie şi de cei patru copii mai mici rămâne în seama Mariettei. În fiecare duminică, făcea un drum de 11 km până la orăşelul apropiat Nettuno, unde lua parte la Sf. Liturghie şi la orele de învăţătură creştinească. La un an după moartea tatălui, într-o frumoasă duminică de mai, îmbrăcată cu o rochie albă simplă, dăruită de vecine, Marietta primeşte pentru prima oară Sfânta Împărtăşanie. Conştiinţa prezenţei lui Isus Mântuitorul în sufletul ei îi întăreşte hotărârea de a nu-l supăra nici chiar cu cea mai mică greşeală. Assunta era felicitată pentru comoara pe care i-a dat-o Dumnezeu în persoana Mariettei; toate vecinele o iubeau pe această copilă modestă, harnică şi respectuoasă faţă de toţi. Dar, într-o zi, în cuibul liniştit al văduvei Goretti s-a strecurat o viperă. Alexandru, copil lăsat în voia lui de un tată văduv şi dedat băuturii, ajuns în grupul unor tineri fără teamă de Dumnezeu şi fără ruşine faţă de oameni, de mai multe ori a îndreptat asupra Mariettei priviri tulburătoare şi chiar i-a adresat cu-

vinte cu înţelesuri necuviincioase. În dimineaţa zilei de 5 iulie 1902, Assunta împreună cu vecinii ei au plecat la câmp. Nu peste mult timp, Marietta observă, spre uimirea ei, că Alexandru se întoarce singur acasă. Atunci, o ia pe surioara ei mai mică, care dormea încă, şi se aşază în faţa uşii pe treapta cea mai de sus a scării de la cerdac, continuându-şi lucrul de mână început în casă. Alexandru urcă scările şi-i spune Mariettei să intre în cameră, ca să-i repare o haină ruptă; ea refuză, cerând să-i aducă haina afară. Deodată, cu mâinile lui puternice, Alexandru o trage în cameră şi-i spune pe faţă gândul murdar ce-l stăpânea. „Nu. Nu. Dumnezeu nu permite. E păcat.”, strigă Marietta din toate puterile. Nereuşind să-şi ducă planul la îndeplinire, Alexandru scoate pumnalul pe care-l purta totdeauna la el şi, cuprins de furie, loveşte în neştire. Cei de la arie, auzind ţipatele neobişnuite, cuprinşi de o presimţire tulburătoare, aleargă spre casă şi urcă pe cerdacul unde se afla fetiţa. Când intră în cameră, o găsesc pe Marietta într-un lac de sânge, dar încă în viaţă. Ca un fulger, vestea despre cele întâmplate s-a răspândit în tot ţinutul. Din inimile tuturor porneau gânduri şi cuvinte de compătimire şi admiraţie pentru curajul şi demnitatea dovedite de tânăra copilă

a Assuntei Goretti şi a pământului lor. Cu toate îngrijirile medicale acordate, în ziua de 6 iulie 1902, sufletul eroic al Mariettei, purtând în mână crinul curăţiei, părăseşte trupul răpus de loviturile crunte ale orbirii sufleteşti, dar neatins de tina păcatului. Ultimele cuvinte, înainte de a muri, au fost: „Din dragoste către Isus, îl iert (pe Alexandru) şi vreau să ajungă în cer şi el”. Alexandru Serenelli a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. În anul 1910, după cum mărturiseşte el, i s-a arătat Maria Goretti în mijlocul unui câmp cu crini şi l-a chemat să vină după ea. Faptul concret este că, începând cu această dată, viaţa lui s-a schimbat total, astfel încât, după împlinirea a 27 de ani de executare a pedepsei, a fost eliberat pentru buna-purtare dovedită. (sursa: www.arcb.ro) Vita Catholica Banatus 7-8/2014

23

Miruiri în dieceză

Arad-Sega

Lugoj

Timişoara