Zoltán Székely: Lucrări alese. Redactor: Zsolt Székely. Editat de Muzeul Naţional Secuiesc Director: Mihály Vargha

.

Zoltán Székely: Lucrări alese Redactor: Zsolt Székely Editat de Muzeul Naţional Secuiesc Director: Mihály Vargha © Moştenitorii lui Zoltán Székely © Muzeul Naţional Secuiesc ISBN 978-973-0-13679-1

Muzeul Naţional Secuiesc

Consiliul Judeţean Covasna

Coperta: Csaba Damokos Pe copertă: cupa de argint a breslei cojocarilor din Tg. Secuiesc (sec. XVI-XVII), cu monede romane republicane încastrate (Foto: Attila Dimény)

Tehnoredactare, tipărire, legătorie: Editura Sámán, Sf. Gheorghe

Cuprins Cuvînt înainte .......................................................................................................................................... 7 Zoltán Székely (1912-2000) ................................................................................................................... 11 Săpăturile din anul 1949 la Leţ-Varhegiu (Trei-Scaune) .......................................................................... 15 Cultura Criş în lumina săpăturilor de la Turia (jud. Covasna) ................................................................. 24 Contribuţii la cunoaşterea culturii Boian în sud-estul Transilvaniei ......................................................... 26 Contribuţie la studiul culturii Precucuteni în valea Oltului .................................................................... 31 Cercetări arheologice în comuna Şoroştin ............................................................................................... 36 Import cucutenian în aria culturii Ariuşd ............................................................................................... 38 Contribuţii la dezvoltarea culturii Ariuşd ................................................................................................ 40 Săpături în aşezarea neolitică de la Ariuşd în anii 1977-1978 .................................................................. 42 Cercetări arheologice la Sf. Gheorghe, Gémvára–Avasalja (Cetatea Cocorului) ....................................... 44 Săpăturile din anul 1949 la Bicsadul-Oltului (Trei-Scaune) .................................................................... 48 Descoperiri din neoliticul tîrziu în aşezarea de la Reci ............................................................................. 57 Contribuţii la cunoaşterea prelucrării metalelor la începutul epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei ................................................................................................................... 59 Cetăţi din epoca bronzului în judeţul Covasna ....................................................................................... 63 Cercetări arheologice la Porumbenii Mici (jud. Harghita) – Partea I: Aşezarea de cultură Wietenberg ........................................................................................ 65 Consideraţii privind dezvoltarea culturii Wietenberg în sud-estul Transilvaniei ....................................... 68 Butonul de os de la Tîrgu Secuiesc (jud. Covasna) .................................................................................. 74 Cimitirul din epoca bronzului de la Pir (rai. Satu Mare, Regiunea Maramureş) ...................................... 75 Contribuţii la dezvoltarea culturii Noua în sud-estul Transilvaniei .......................................................... 79 Contribuţie la cronologia epocii bronzului în Transilvania ...................................................................... 83 Contribuţii la cunoaşterea epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei ..................................................... 89 Aşezări din prima vîrstă a fierului în sud-estul Transilvaniei .................................................................... 95 Mormîntul scitic de la Sf. Gheorghe (rai. Sf. Gheorghe, Regiunea Autonomă Maghiară) ...................... 106 Contribuţii la cultura dacilor în a doua epocă a fierului ........................................................................ 109 Noi tezaure dacice descoperite în sud-estul Transilvaniei ....................................................................... 111 Tezaurul monetar de la Hilib, judeţul Covasna ..................................................................................... 117 O veche descoperire monetară din judeţul Covasna .............................................................................. 121 Tezaurul dacic de la Şimleul Silvaniei ................................................................................................... 123 Descoperiri epigrafice şi arheologice pe graniţa de est a Daciei romane ................................................. 134 Noi descoperiri din epoca romană din sud-estul Transilvaniei ............................................................... 138 Castrul roman de la Olteni ................................................................................................................... 142 Castrul roman de la Olteni. Noi rezultate ale cercetărilor de teren din anii 1987-1988 ......................... 148 Villa rustica romană de la Ciumăfaia .................................................................................................... 150 Materiale ale culturii Sîntana de Mureş din sud-estul Transilvaniei ....................................................... 158 Cercetări arheologice la Porumbenii Mici – jud. Harghita [Partea II:] (Aşezarea prefeudală) ................. 190 Contribuţii la cultura slavă în sec. VII-VIII în sud-estul Transilvaniei .................................................. 195 Asezări din sec. VI-IX e. n. în sud-estul Transilvaniei – Partea I [Filiaş, jud. Harghita] .......................... 199 Aşezări din sec. VII-VIII în bazinul superior al Tîrnavei Mari ............................................................... 207 Aşezări din sec. VI-XI p. Ch. în bazinul Oltului Superior ..................................................................... 215 Necropola medievală de la Peteni (com. Zăbala, jud. Covasna) ............................................................. 230 Elemente bizantine în inventarul necropolelor din sec. al XII-lea de la Zăbala şi Peteni, judeţul Covasna ............................................................................................ 239 Contribuţii la problema fortificaţiilor şi formelor de locuire din sud-estul Transilvaniei ........................ 241 Cimitirul şi biserica datînd din feudalismul timpuriu de la Chilieni (oraş Sf. Gheorghe, jud. Covasna) ................................................................................................... 254 Abrevieri ............................................................................................................................................... 257

.

Cuvînt înainte

Cuvînt înainte

Eminentul om de ştiinţă Zoltán Székely (1912-2000), arheolog şi director de muzeu, s-a născut acum o sută de ani. Cu ocazia centenarului, muzeul său pe care l-a servit timp de 63 de ani, conducîndu-l peste patru decenii, doreşte să-i aducă un omagiu prin editarea unui volum de lucrări alese din vasta sa operă ştiinţifică, de această dată din cele publicate în limba română, o culegere similară fiind editată nu de mult din cele în limba maghiară, de colegii de la Szolnok. Lucrările sînt redactate cu o minimă îngrijire, în vederea omogenităţii formale a culegerii, însă fără note explicative. Activitatea ştiinţifică a lui Zoltán Székely s-a desfăsurat în cea mai mare parte în decenii dominate de stalinism sau ale regimului Ceauşescu, în care politicul a contaminat pînă şi activitatea cea mai strict profesională. Paradoxul situaţiei decurge din faptul că regimul comunist impus din Est prin forţă şi sînge încerca să-şi dobîndească legitimitate prin jucarea cărţii naţionaliste şi astfel arheologia românească nu a beneficiat niciodată de fonduri atît de însemnate pentru cercetare. Desigur, Comisiunea pentru formarea limbii şi poporului român a lucrat sub îndrumarea directă a Comitetului Central de Partid, dar orice specialist face uşor diferenţa între adevăratele rezultate şi concluziile ideologice impuse, ca prezenţa scitică de exemplu, care în anii respectivi nu putea fi interpretată ca prezenţă etnică, ci numai ca o influenţă culturală, sau ca aşezările care trebuiau să fie neapărat, la un moment dat, ba „slave”, ba „româno-slave”. Nu se fac note explicative nici vizavi de schimbările de terminologie, după moda impusă de materialismul ştiinţific în permanentă „dezvoltare”. Pînă şi după căderea regimului Ceauşescu, studiul lui Zoltán Székely, Aşezări din sec. VI-XI p. Ch. în bazinul Oltului superior, se va publica în SCIVA (!) cu următoarea notă a redacţiei: „Prezentul articol reprezintă varianta îmbunătăţită a manuscrisului înaintat redacţiei SCIVA la data de 14 iunie 1991. Reordonarea materialului, a planurilor şi a ilustraţiei aparţine d-lui Florin Curta care a rescris şi textul, dîndu-i o formă adecvată. Nu poate fi făcut însă răspunzător nici pentru caracterul incomplet al unor informaţii, nici pentru eventualele inadvertenţe ale interpretării cronologice şi etnice, în raport cu studiul actual al cercetării în această problemă.” Fără comentarii! De apreciat, cu această ocazie, că la aceea dată măcar s-a recunoscut public procedeul urmat. Cazul aruncă lumină asupra condiţiilor în care au lucrat arheologii în lunga perioadă a comunismului. Articolele s-au ales pe baza următoarelor considerente: Se publică lucrări din domeniul arheologiei şi al ştiinţelor auxiliare strîns legate de acesta, ca epigrafia sau numismatica. Opera lui Zoltán Székely cuprinde numeroase alte preocupări, de la publicarea de izvoare moderne pînă la studii cu caracter etnografic, acestea însă au apărut mai ales în limba maghiară, depăşind limitele propuse ale culegerii de faţă, sau, în cazul etnografiei, reprezintă incursiuni care ar fi mai străine de domeniul culegerii. Se publică, de preferinţă, studiile mai mari, de sinteză, acestea fiind completate mai ales cu lucrări apărute în publicaţii mai puţin cunoscute sau greu accesibile. După cum se cunoaşte, cele trei articole din Materiale şi cercetări de istorie veche a României, din 1951, au fost practic cenzurate, din motive de orgoliu, la cererea „marelui vizir” al arheologiei româneşti a vremii, Constantin Daicoviciu, exemplarele păstrate fiind de o deosebită raritate. De asemenea, culegerea cuprinde şi cîteva rapoarte de cercetare, în care însă au fost publicate unele obiecte rare ca vasul din neoliticul tîrziu de la Şeica Mare (Muzeul din Mediaş), butonul de os de la Tîrgu Secuiesc, cu analogii miceniene, sarcofagul roman de la Olteni, cupa de argint a breslei cojocarilor din Tg. Secuiesc, cu monede romane republicane încastrate.

Zoltán Székely: Lucrări alese

S-a urmărit, pe de altă parte, ca lucrările alese să reflecte bogăţia de aspecte ştiinţifice cu care Zoltán Székely s-a preocupat în lunga sa activitate. Să nu uităm că aria geografică, studiată de el prin cercetări arheologice sistematice, a avut nu numai o întindere considerabilă, dar are şi un specific aparte datorită poziţiei sale. Iluştrii săi predecesori şi mentori, ca Márton Roska şi Gyula László, au explicat remarcabila suită de epoci şi culturi identificabile aici, din neolitic pînă în epoca modernă, prin caracterul de punct geostrategic eurasiatic al trecătorilor Carpaţilor. Iar Zoltán Székely a avut şansa să fie nu numai un arheolog, ci şi conducătorul, pe o durată ieşită din comun, al instituţiei ştiinţifice care şi-a propus cercetarea preistoriei şi istoriei acestei regiuni, încă din anii 1870. În sfîrşit, din motive obiective, am ales soluţia de a edita planşele şi figurile, împreună cu rezumatele în limbi de circulaţie internaţională, în format electronic, pe un DVD ataşat volumului. Lectori salutem!

Zoltán Székely (1912–2000)

Zoltán Székely (1912-2000)

ZOLTÁN SZÉKELY (1912-2000)

De origine din familia Székely de Reci, din Treiscaune, Zoltán Székely s-a născut la Dej, la 18 noiembrie 1912. Tatăl său, Gyula Székely decedînd deja în 1917, mama, Margit Bíró, după cîţiva ani de copilărie petrecuţi la Mugeni, l-a adus înapoi în Treiscaune, la Sf. Gheorghe. Se remarcă prin calităţile sale deja în timpul şcolii şi îşi va putea continua studiile la Cluj, la Universitatea Regele Ferdinand I, fiind sprijinit de Vilmos Csutak, director al Colegiului „Székely Mikó” din Sf. Gheorghe şi totodată al Muzeului Naţional Secuiesc. Zoltán Székely, studiind la profesori ca Theodor A. Naum, Ştefan Bezdechi, Emil Panaitescu, Dimitrie M. Theodorescu, îşi obţine diploma din limbi clasice şi istorie, îşi începe cariera de profesor la catedra de limbi clasice a Colegiului Wesselényi din Zalău şi va fi invitat în 1937, de Colegiul „Székely Mikó”, la catedra rămasă vacantă după moartea prematură a lui Vilmos Csutak. Întors astfel la Sf. Gheorghe, va preda limba latină în colegiu în 1937-1949 şi – cu scurte întreruperi – între 1963 şi 1971, respectiv în gimnaziul superior de fete al colegiului şi instituţia succesoare, Liceul „Mikes Kelemen” de azi, în 1946-1947, precum şi între 1956 şi 1975 – cu scurte întreruperi –, de asemenea în 1990-1995. Este ales custode în Muzeul Naţional Secuiesc în decembrie 1937. Face studii postuniversitare în 19381939, cu bursă ungară, în cadrul proiectului „Keleti akció”, la Universitatea „Pázmány Péter” din Budapesta (actuala Universitate „Eötvös Loránd”), la Ferenc Tompa, András Alföldi, şi în Muzeul Naţional Maghiar, la Aladár Radnóti, participînd la săpăturile lui János Szilágyi la Aquincum, precum şi la alte săpături din Ungaria (Óbuda, Szombathely, Győr etc.) şi Bulgaria. La sfîrşitul anului 1939 ajunge la Bucureşti, fiind sprijinit de Alexandru Tzigara-Samurcaş şi primit la universitate şi la Muzeul de Antichităţi de Scarlat Lambrino, Ioan Andrieşescu, Harilau Metaxa şi Ion Nestor. Ion Nestor îl invită şi la săpăturile din 1940, de la Monteoru, însă intervine Arbitrajul de la Viena. Astfel, participă la săpăturile lui Aladár Radnóti, de la Porolissum, colaborează cu István Méri, Gyula László, Amália Mozsolics, îşi începe cercetările din Treiscaune (zona Reci, respectiv situri preistorice de la Sf. Gheorghe şi din zona Malnaş). Îşi susţine teza de doctorat în 1943, despre castrul roman de la Comolău, cercetat pe urmele lui Vilmos Csutak, împreună cu János Szilágyi. În acelaşi an, cercetează villa rustica romană de la Ciumăfaia, cu Institutul Ştiinţific din Transilvania. În 1944 – la ordin superior – directorul János Herepei evacuează o parte importantă a colecţiilor Muzeului Naţional Secuiesc. Zoltán Székely încearcă – împreună cu arhivistul József Árvay – să pună la adăpost în Cluj materialul evacuat, schimbînd destinaţia Lengyel (Ungaria). Ajung în oraşul istoric numai datorită abilităţii tânărului arheolog, trebuind să obţină ataşarea vagonului lor de alt tren mai întîi la Sîncrăieni, apoi la Sărăţel, să nu rămînă undeva la marginea drumului, pradă războiului. Cele 48 de lăzi ajung pînă la urmă la loc sigur, în subteranul clujan al Muzeului Naţional al Transilvaniei, fiind ajutaţi şi de directorul de aici, Márton Roska. Din păcate, decizie tragică, autorităţile budapestene le vor transporta mai departe cu camionul, la Keszthely, şi se vor distruge sau vor dispare la Zalaegerszeg, în urma unui bombardament. În mai 1945 – spre deosebire de János Herepei – Zoltán Székely se întoarce la Sf. Gheorghe. Din iulie este custode-diriginte arheolog al muzeului, în decembrie 1947 preia şi sarcinile de custode-diriginte administrativ. Ajutat de conducători politici locali, ca Tamás Kisgyörgy, face din nou deplasări de teren deja în 1945 (la Alungeni, pentru mărturii din epoca romană); salvează de la distrugere arhiva comitală şi arhive familiale din castelele prădate din zonă (neabandonînd proiectul de Arhivă Naţională Secuiască, al lui Csutak şi Herepei, decît în 1961, data preluării efective a colecţiilor lor arhivistice de către Arhivele Naţionale); recuperează de la Budapesta Codicele Apor şi tezaurul de la Surcea („Călăreţul Tracic”); organizează împreună cu László Szabédi, Gyula László, Károly Kós, Hans Mattis-Teutsch, János Bányai evenimente culturale la Sf. Gheorghe, Covasna, Tg. Secuiesc, M.-Ciuc, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, încercînd să obţină astfel fonduri financiare pentru muzeu; luptă pentru respectarea Statutelor instituţiei.

11


Fidel unui proiect mai vechi, din timpul lui Herepei, acordă ajutor la formarea noilor muzee de la Cristuru Secuiesc, Odorheiu Secuiesc şi M.-Ciuc – acestea încearcă la început să-şi asigure statutul ca şi secţii ale Muzeului Naţional Secuiesc –, salvează obiecte din fostul muzeu de la Tg. Secuiesc, transportîndu-le la Sf. Gheorghe. Reia cercetările arheologice sistematice, cu elevi din Colegiul „Székely Mikó”, respectiv de la Odorheiu Secuiesc şi de la Cristuru Secuiesc, fiind asistat de profesorii József Horváth din Odorheiu Secuiesc şi István Molnár, fondator al muzeului din Cristuru Secuiesc (la Biborţeni, Vîrghiş, Boroşneu Mare, Zetea, Inlăceni etc.). Aduce la Sf. Gheorghe, de la Ineu, preţioasa colecţie de fluturi, donată muzeului de pictorul lepideptorolog, născut la Sf. Gheorghe şi colaborator al muzeului în perioada interbelică, László Diószeghy. Între 1949 şi 1990 este director al instituţiei naţionalizate şi – din devotament – nu acceptă invitaţia în fruntea muzeului din Braşov, respectiv la Universitatea Bolyai din Cluj, să predea epigrafie. Reuşeşte să menţină caracterul muzeului – acesta se va orienta după aceleaşi priorităţi, pînă şi în 1958, perioadă a proceselor politice comuniste, ca înainte de schimbarea de regim. Pînă în 1951 în domeniul arheologiei sînt subordonaţi centrului academic de la Cluj; face săpături la Comolău, Boroşneu Mare, Leţ, Jigodin, Bicsad, continuă cercetările lui Ferenc László la siturile sfîntugheorghene (Bedeháza, Gémvár), respectiv cercetarea castrului roman de la Inlăceni. La Moreşti lucrează împreună cu Kurt Horedt. În 1951-1952 este trimis în Moldova, lîngă Ion Nestor care-i va deveni principalul sprijinitor – îl va apăra şi de Constantin Daicoviciu cu care este într-o relaţie tensionată. În 1952-1953 face cercetări în zona Mediaş, reorganizează expoziţia arheologică a muzeului din Braşov, publică tezaurul dacic de la Sîncrăieni. În 1953 deschide prima expoziţie de ştiinţele naturii, realizată după noile cerinţe, din România, şi participă la săpăturile din Curtea domnească de la Suceava. În 1953-1954 cercetează, împreună cu muzeul de la Baia Mare, aşezarea şi cimitirul din epoca bronzului, de la Pir (cultura Otomani); desfăşoară activităţi de protecţie a monumentelor istorice. În 1954 devine membru al Consiliului Ştiinţific al Academiei Române şi face parte, alături de Marius Moga şi Octavian Floca, din comisia ministerială responsabilă pentru reorganizarea muzeelor din Transilvania de Nord. În 1955 editează un anuar muzeistic, primul de acest gen în provincie, al muzeografiei maghiare şi româneşti de după naţionalizare. În aceşti ani 1950-1956 a avut rezultate remarcabile pentru ştiinţa arheologiei: a stabilit pentru prima dată o cronologie relativă a neoliticului în România şi a cercetat pentru prima dată în ţară o aşezare a goţilor. În 1956-1957 constituie împreună cu colegii muzeografi din regiune un consiliu ştiinţific care încearcă să-şi revendice o autonomie profesională vizavi de comenzile politice staliniste. Li se face imposibilă continuarea editării anuarului muzeistic, dar proiectele făcute în 1959, pentru următorii 15 ani, după 1968 în mare parte se vor realiza. Pînă atunci, în 1957 – împreună cu graficianul Nándor Lajos Varga, prorector al Institutului de Arte Plastice din Budapesta, colaborator al muzeului încă din anii de liceu – cinsteşte memoria pictorului Jenő Gyárfás. Face săpături din 1954 şi pînă în 1959 la Porumbenii Mici, cu István Molnár, Kurt Horedt, Ion Nestor şi Eugenia Zaharia, iar la Sîngeorgiu de Pădure cu István Molnár şi Emil Putnoki. În 1958 participă numai cu lucrarea (nu i se permite să se ducă acolo personal) la al V-lea Congres Internaţional de Pre- şi Protoistorie, din Hamburg (prezintă cultura Sîntana de Mureş). În 1960-1968 face cercetări arheologice atît în Treiscaune transferat la Regiunea Braşov (la Reci, Angheluş, Cernat), cît şi în zona Cristuru Secuiesc, rămasă în Regiunea (Mureş-)Autonomă Maghiară (la Bezid, Filiaş, Eliseni, Sălaşuri, Şimoneşti, Nicoleni). În 1965 studiul său privind neoliticul din Transilvania de Sud-Est ajunge la Roma, la al VI-lea Congres de Pre- şi Protoistorie, iar la al VII-lea Congres de Pre- şi Protoistorie, de la Praga, prezintă aşezarea de prima vîrstă a fierului, de la Cernat. Cercetează castrele romane de la Sărăţeni şi Olteni. Susţinut de funcţionara locală Piroska Csíki, reuşeşte să împiedice transferarea bibliotecii muzeului la Braşov. La reforma administrativă din 1968 susţine refacerea fostului Treiscaune (judeţul Covasna) şi conduce pentru scurt timp activitatea culturală a judeţului. În muzeul devenit muzeu judeţean editează anuar ştiinţific (Aluta) şi numeroase publicaţii, prezintă cu Nándor Lajos Varga monumentele arhitecturale din Sf. Gheorghe. Se îmbogăţesc colecţiile muzeale de etnografie, ştiinţele naturii, arte plastice, se înfiinţează secţiile de la Tg. Secuiesc şi Cernat, respectiv Casa Memorială „Benedek Elek” de la Băţanii Mici. Face cercetări şi în domeniul istoriei, istoriei culturii, etnografiei, genealogiei, privind istoria socială secuiască şi revoluţia de la 1848-1849, etc., dar este în primul rînd cel mai important arheolog din Transilvania de Sud-Est (cercetări privind neoliticul şi eneoliticul, distingerea culturilor Zăbala şi Ciomortan, preocupări privind prima vîrstă a fierului şi sciţii, respectiv cultura dacilor, în mare parte şi cercetarea castrelor romane şi a mărturiilor din timpul epocii migraţiilor de pe cuprinsul Ţării Secuieşti, dovedirea că populaţia slavă a apucat în Treiscaune stabilirea maghiarilor, cercetarea cimitirelor maghiare timpurii de la Zăbala şi Peteni, din sec. al XII-lea, cercetarea unor biserici vechi medievale, etc.). 12

Zoltán Székely (1912-2000)

Rămîne colaborator al muzeului său şi după ieşirea la pensie (1990) şi autor al anuarului muzeistic editat aici, pînă la moartea lui. A decedat la 1 septembrie 2000, în Sf. Gheorghe. Publicaţiile sale se regăsesc în reviste de specialitate – de arheologie, numismatică etc. – şi în anuare muzeistice (Archaeologiai Értesítő, Budapesta; Erdélyi Múzeum, Cluj; Dacia, SCIVA, Materiale şi Cercetări Arheologice, Studii şi Cercetări de Numismatică, Bucureşti; Slavia Antiqua, Belgrad; Arheologia Moldovei, Iaşi; etc.), respectiv în alte publicaţii ca volume ale unor congrese ştiinţifice sau reviste cultural-ştiinţifice (Korunk şi Korunk Évkönyvek, Cluj); a redactat seria A Székely Nemzeti Múzeum Kiadványai (1946-1949), Almanah 1949-1954, respectiv anuarele Aluta (1969-1988). Studii ale sale, alese din cele publicate în limba maghiară, vor fi editate de Muzeul Judeţean Jász-Nagykun-Szolnok (Ungaria), în 2003, iar o parte din corespondenţa sa ştiinţifică, respectiv unele lucrări rămase nepublicate pînă atunci – şi care nu figurează în volumul prezent –, de Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, în 2006. În 1966 a fost distins cu Ordinul Muncii, clasa a III-a; în 1969 cu Ordinul Meritului Cultural, clasa a III-a; în 1970 a fost ales membru corespondent al Academiei Române de Ştiinţe Sociale şi Politice; în 1998 a devenit cetăţean de onoare al municipiului Sf. Gheorghe. (Bibl.: M. Bucur: Doctor docent Székely Zoltán la 80 de ani, SCIVA, XLIII/3, Bucureşti, 1992, 321328); Székely Zoltán 85 esztendős, Acta [Siculica] 1997/2, Sf. Gheorghe, 1998, 11-12; Dr. R. Kertész: In Memoriam Dr. Székely Zoltán, Tisicum, XII, Szolnok, 2001; Székely Zoltán válogatott tanulmányai, Szolnok, 2003; H. Boér şi J. Gagyi: Ideológusok és szakemberek (Múzeumok a Magyar Autonóm Tartományban, 1958–59), in: Autonóm magyarok? Székelyföld változása az „ötvenes” években, Csíkszereda, 2005, 508-571; Z. Székely: Corespondenţă arheologică, Braşov, 2006.)

13

.

Săpăturile din anul 1949 la Leţ-Varhegiu (Trei-Scaune)

SĂPĂTURILE DIN ANUL 1949 LA LEŢ-VARHEGIU (TREI-SCAUNE)

În hotarul comunei Leţ (jud. Treiscaune), pe o movilă cu o înălţime considerabilă, se află ruinele cetăţii Leţ-Várhegy-ului, cunoscută şi sub numele de cetatea Székelybánja. Diferitele păreri emise de arheologi unguri, cercetători ai acestui ţinut, privind cronologia aşezărilor omeneşti presupuse sub cetatea medievală, a făcut ca secţia de istorie şi Institutul de Istorie şi Filosofie a Academiei R. P. R. să programeze executarea de săpături pe teritoriul acestei cetăţi. În secolul trecut Ackner, în lucrarea sa,1 a dat veste că la Leţ-Várhegy au fost găsite urne funerare aşezate una lîngă alta, B. Orbán2 a scris numai despre ruinele cetăţii medievale. F. László3 a fost primul arheolog care a cercetat terenul, executînd şi sondaje de verificare. A constatat că pe teritoriul arat al depresiunii, ca şi în colţul nord-estic al cetăţii zidite „în epoca romană” şi refăcută sub prin cipii Transilvaniei, se găsesc fragmente de vase pictate şi alte obiecte dintr-o civilizaţie de tip Ariuşd (Premiceniană). Menţionează şi fragmente de vase de tip Turdaş, din epoca La Tène recentă şi fragmente de vase provonciale romane. La începutul secolului XX, Téglás,4 pe baza unui denar de argint al împăratului Traian (din anul 100 d. e. n.) şi din cauza poziţiei strategice a Leţ-Várhegy-ului, a aşezat în acest punct o fortăreaţă romană. Al. Ferenczi,5 în urma excursiei sale arheologice, emite părerea că cetatea medievală din sec. XVI ar fi putut să aibă la bază şi un castru roman. Constatarea lui este bazată pe fragmente de vase romane găsite în acest loc. M. Roska6 publică un ciocan de cupru cu braţele în cruce, găsit pe teritoriul cetăţii medievale. Roska mai constată că materialul ceramic găsit la Leţ-Várhegy, şi care se află acum la Muzeul Naţional Secuiesc, aparţine nu numai civilizaţiei de tip Ariuşd, epocii

de aramă, dar şi materialului de cultură al celţilor. Menţionează şi un fragment de urnă villanoviană.7 În ultimul timp, István Paulovics,8 după ce a cercetat terenul, susţine şi el constatarea făcută de ceilalţi cercetători unguri şi anume că la Leţ-Várhegy, în afară de aşezarea omenească din epoca barbariei şi a feudalismului, a existat şi un castru roman, din epoca sclavagismului.

* Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 3-20 + XI pl. (Cu colaboratori. Colectivul şantierului: Zoltán Székely, responsabil, E. Chirilă, C. Daicoviciu, S. Kiss, D. Protase, I. Russu.) 1 M. Ackner, Die römischen Alterthümer..., 1857, 42; A. Ipolyi, în ArchKözl, II, 1861, 250. 2 B. Orbán, A Székelyföld leírása, III, 1869, 161-163. 3 F. László, Háromszékvármegyei praemykenaei jellegű telepek, Dolg, II, 1911, 183, 233; Múzeumi és Könyvtári Értesítő, V, 1911, 186; Z. Székely, Jegyzetek Dácia történetéhez, 1946, 28. 4 G. Téglás, Újabb adalékok Dácia különböző határállomásairól,

ErdMúz, XIX, 1902, 149-150. 5 Al. Ferenczi, Raport asupra unei excursii arheologice în jud. Trei-Scaune, ACMIT, I, 1929, 243, 246; Idem, Cetăţi antice în jud. Ciuc, ACMIT, IV, 1938, 326, n. 1. 6 M. Roska, A Székelyföld őskora, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, fig. 25/1; Idem, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 299, fig. I/1; I. Rugonfalvi Kiss, A nemes székely nemzet képe, I, 1939, fig. 3/1. 7 M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 299. 8 I. Paulovics, Dácia keleti határvonala, 1944, 71-72.

Săpătura făcută în anul 1949 Pe malul drept al Pîrîului Negru (Feketeügy), în satele Varhegiu şi Leţ, se întinde o movilă lunguiaţă, în direcţia N–S; laturile ei, cu excepţia celei de sud, sînt piezişe. Rîul „Pîrîul Negru” curge la o distanţă de circa 0,5 km de poalele movilei. Poziţia acestei terase, excelentă din punct de vedere stategic, domină întregul bazin al fostului judeţ Treiscaune. O astfel de situaţie favorabilă a făcut ca acest teren să fie locuit nu numai în timpul comunei primitive, dar şi să fie fortificat în timpul feudalismului (fig. 1). În cursul săpăturii din anul 1949, au fost executate 7 secţiuni (fig. 2., secţ. I-IV, VII) dintre care o secţiune a fost executată în afară de terenul cetăţii, pe ogorul arat în partea sudică a movilei (secţ. VI). Secţiunea I. În colţul nord-estic al cetăţii medievale a fost executat un traseu lung de 23 m, larg de 1,60 m şi adînc de cca 4 m. În această secţiune de sub stratul de humus vegetal, gros de 40-60 cm, era un strat de cultură din evul mediu, plin cu dărîmături (fig. 2, secţiunea I). Sub stratul medieval au fost găsite urme de cultură din epoca sclavagismului roman şi un strat din comuna primitivă, cu un material de fragmente de ceramică. Grosimea acestui strat era între 1-2 m. În partea de dinafară a secţiunii,

15


aproape de marginea terasei, a fost găsit zidul de piatră al bastionului medieval (fig. 3).9 Secţiunea II. În latura sudică a terenului cetăţii a fost executat un tranşeu perpendicular pe zidul cetăţii. Acest tranşeu are o lungime de 21 m, o lărgime de 1,20 m şi o adîncime de 3 m. În această sec ţiune, stratigrafia corespunde stratigrafiei secţiunii I. În acest tranşeu s-a găsit zidul cetăţii medievale; de asemenea, au mai fost descoperite zidurile unei clădiri, tot din epoca medievală. Secţiunea III. Printr-un sondaj lung de cca. 60 m, larg de 1,20 m şi adînc de 3 m a fost tăiat mijlocul terenului cetăţii în direcţia E şi V, de la o margine la alta (fig. 4, secţ. III). Această secţiune arată următoarea stratigrafie: la suprafaţă un strat de humus vegetal, gros de 20-30 cm; dedesubtul acestuia, la amîndouă marginile terenului, se află cîte un strat de dărîmătură medieval, de grosimi diferite. Spre mijloc, acest strat medieval dispare cu totul. În partea vestică stratul conţine rămăşiţele zidului cetăţii, ale unei clădiri medievale, precum şi un strat de civilizaţie din comuna primitivă, gros de 1-2 m. Pe latura de est zidul de piatră al cetăţii medievale era scos; ce s-a găsit, e numai urma zidului (fig. 4). Secţiunea IV. În direcţia S–V, perpendicular pe bastionul din colţ, a fost executat un tranşeu lung de 35 m, larg de 1,20-2 m şi adînc de 2,50-3,50 m. Dedesubtul stratului de humus vegetal, gros de 4050 cm, a fost descoperit un strat de dărîmătură din cetatea medievală, gros de 2,50 m, sub care apărea un strat de civilizaţie din comuna primitivă (fig. 5). Secţiunea V. A fost executat perpendicular pe bastionul din colţul nord-estic, un sondaj lung de 19,6 m, larg de 1,60 m şi adînc de cca. 3,50 m. Stratigrafia secţiunii: la suprafaţă este un strat de humus vegetal gros de 25-30 cm, dedesubtul căruia se află un strat plin de dărîmături de ţigle şi cărămizi medievale, gros de 1,5 m; sub stratul medieval s-a găsit un strat de cultură, gros de 1 m, din comuna primitivă (fig. 6). Secţiunea VI. Pe ogorul arat la sud de cetate, în direcţia E şi V a fost executat un tranşeu lung de 20 m, larg de 2 m şi adînc de 2 m. În această secţiune, sub stratul de humus vegetal, s-a găsit numai un strat subţire, dintr-o civilizaţie aparţinînd comunei primitive. Secţiunea VII. Perpendicular pe colţul nord-vestic al cetăţii, s-a tras un tranşeu lung de 14 m şi larg de 1,40 m şi dedesubtul stratului de humus al acestuia s-a găsit un strat medieval sub care era un strat de cultură din comuna primitivă. Pentru stabilirea cronologiei privind aşezările omeneşti în acest loc, ne stă la dispoziţie un material de cultură destul de bogat, descoperit în cursul săpă9

F. László, op. cit., fig. 26, 29.

16

turii din anul 1949. Elementul cel mai important, în materialul descoperit la Leţ-Várhegy, şi cu ajutorul căruia se poate stabili epoca în care aparţin obiectele găsite, este ceramica. Ceramica Materialul de ceramică, descoperit în cursul săpăturii, e reprezentat prin o mulţime de fragmente de vase, din care s-au putut reconstitui numai cîteva vase. Afară de fragmente de vase, au mai fost descoperite şi cîteva vase întregi. Materialul ceramic se poate împărţi în următoarele grupe: I) fragmente de vase pictate şi nepictate dintr-o civilizaţie de tip Ariuşd; II) fragmente de vase dintr-o civilizaţie de tip Boian A; III) vase şi fragmente de vase pictate şi nepictate dintr-o civilizaţie de tip Ariuşd; IV) fragment de vas din epoca Hallstatt; V) fragmente de vase din epoca romană; VI) fragmente de vase şi de căhale din timpul feudalismului. Grupa I 1. Fragment din buza unui vas, făcut din pastă pură; pictat în două culori: alb şi brun-roşu; e decorat cu un ornament în formă de romb (fig. 8/3). 2. Fragment din buza unui vas, făcut din pastă pură; pictat în două culori: brun-roşu şi negru; e decorat cu un ornament făcut din linii de culoare neagră (fig. 8/4). 3. Fragment din buza unui vas, făcut din pastă pură; e pictat în două culori: negru şi brun-roşu (fig. 8/15). 4. Fragment de vas, făcut din pastă pură; ars mediocru; pictat în două culori: alb şi brun-roşu; e decorat cu un ornament geometric (fig. 8/6). 5. Fragment de buză dintr-un vas, făcut din pastă pură; e pictat în două culori: alb şi brun-roşu (fig. 8/7). 6. Fragment de buză dintr-un vas făcut din pastă pură; e pictat în două culori: alb şi brun-roşu (fig. 8/7). 7. Fragment de vas, făcut din pastă pură şi pictat în două culori: alb şi brun-roşu; e decorat cu un ornament geometric (fig. 8/9). 8. Fragment de vas făcut din pastă pură, ars ne complet şi pictat în două culori: roşu şi alb (fig. 11/7). 9. Fragment de vas, pictat în culoare roşie (fig. 11/3). 10. Fragment de vas, pictat în culoare roşie (fig. 11/4). 11. Fragment de vas, pictat în culoare roşie (fig. 11/5). 12. Fragment de vas, cu buza dreaptă, pictat în culoare roşie (fig. 11/8).


13. Fragment de vas mare, făcut din pastă poroa să; pictat în culoare brună; partea interioară a vasului e neagră (fig. 12/10). 14. Vas miniatur, făcut din pastă poroasă, cu o înălţime de 6,5 cm şi cu diametrul fundului de 4 cm (fig. 10/1). 15. Vas făcut din pastă pură, de culoare brună, cu buza puţin întoarsă în afară, cu pîntece umflat; sub buză e decorat cu un ornament incizat de linie; are înălţimea de 6,5 cm, diametrul buzei de 7,5 cm şi diametrul fundului de 4 cm (fig. 10/3, 14/2). 16. Vas făcut din pastă pură, de culoare brun deschis, cu buza întoarsă puţin în afară şi cu pîntece umflat; are o înălţime de 4,5 cm, diametrul fundului fiind de 3 cm (fig. 14/3). 17. Vas miniatur, de culoare brună, făcut din pastă pură, cu buza dreaptă; sub buză se află o adîncitură cu 4 perforări; pe pîntece se află 4 proeminenţe; are înălţimea de 5,9 cm, diametrul buzei de 3 cm şi diametrul fundului de 2 cm (fig. 10/4, 14/2). 18. Fragment de vas, cu buza puţin întoarsă în afară, făcut din pastă poroasă, de culoare brună; e decorat cu mici proeminenţe (fig. 11/12). 19. Fragment de vas cu buza dreaptă, făcut din pastă pură, de culoare brună (fig. 11/14). 20. Fragment de vas, cu buza puţin întoarsă în afară, făcut din pastă pură, de culoare brună. Pe pîntece e decorat cu un buton perforat vertical (fig. 11/15). 21. Fragment de vas, cu buza dreaptă, făcut din pastă pură; decorat cu un ornament de linii zgîriate în formă de zig-zag vertical, şi cu un buton perforat vertical (fig. 11/16). 22. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, făcut din pastă poroasă; suprafaţa vasului la buză e netezită; mai jos e prelucrat în mod grosolan (fig. 11/17). 23. Fragment de vas, cu buză dreaptă, făcut din pastă poroasă, de culoare brun închis; are un buton sub buză, perforat orizontal (fig. 11/18). 24. Fragment de vas cu buza întoarsă în afară, făcut din pastă pură, ars necomplet (fig. 11/20). 25. Fragment de vas cu buza întoarsă în afară, făcut din pastă pură, de culoare brună; e decorat sub buză cu o proeminenţă (fig. 11/21). 26. Fragment de vas, cu buza întoarsă puţin în afară; e făcut din pastă pură, de culoare neagră (fig. 11/22). 27. Fragment de vas, cu buza dreaptă, făcut din pastă poroasă; sub buză se află un buton perforat vertical (fig. 11/23). 28. Fragment de vas mare, cu buză dreaptă, de culoare cărămizie; e făcut din pastă poroasă necomplet arsă; e decorat la buză cu un ornament în

formă de urme de degete şi are un buton perforat orizontal (fig. 12/1). 29. Fragment de vas, cu buza puţin întoarsă în afară; e făcut din pastă poroasă, de culoare brună; la buză vasul e lucrat bine, dar mai jos e făcut grosolan; e decorat cu butoni (fig. 12/2). 30. Fragment de vas, cu buza puţin întoarsă în afară; e făcut din pastă pură, de culoare cărămizie; la buză vasul e netezit, dar mai jos e prelucrat în mod grosolan (fig. 12/3). 31. Fragment de vas, cu buza puţin întoarsă în afară; e făcut din pastă pură, de culoare brună (fig. 12/6). 32. Fragment de vas, cu buza puţin întoarsă în afară; e făcut din pastă pură, de culoare brună (fig. 12/6). 33. Fragment de fund al unui vas făcut din pastă pură, de culoare brună; are un buton vertical (fig. 12/11). 34. Fragment de vas cu buton, făcut din pastă pură; butonul e perforat orizontal; la mijlocul butonului se află un ornament în formă de urme de degete (fig. 12/12). 35. Fragment de vas mare, făcut din pastă pură, de culoare brună, cu un buton perforat orizontal (fig. 13/1). 36. Fragment de vas mare, făcut din pastă pură, de culoare brună; e decorat cu doi butoni; grosimea pereţilor e de 2 cm (fig. 13/2). 37. Fragment de vas, făcut din pastă pură, de culoare brună, cu o proeminenţă lată (fig. 13/3). 38. Fragment de vas, cu suport, de culoare brună, făcut din pastă pură; e bine ars; suportul are o înălţime de 6 cm; diametrul e de 11 cm la fund; grosimea pereţilor e de 2 cm (fig. 13/7). 39. Fragment de vas, cu suport, de culoare brună, cu urme de pictură neagră; fragmentul e decorat cu canele; are o înălţime de 8 cm; diametrul fundului e de 12 cm; grosimea pereţilor e de 2 cm (fig. 13/8). 40. Fragment de vas, din pastă pură, de culoare brună, mediocru ars; are o toartă lată, la mijlocul căreia se află o canelă (fig. 13/9). 41. Fragment de vas, cu suport, de culoare brună, cu urme de vopsea neagră; e făcut din pastă pură şi arsă în mod mediocru; are o înălţime de 3,5 cm; diametrul fundului e de 6 cm; grosimea pereţilor e de 0,5 cm (fig. 13/10). 42. Fragment de vas, cu suport, de culoare brun deschis; e făcut din pastă pură, mediocru arsă; are o înălţime de 7,5 cm, grosimea pereţilor fiind de 1 cm (fig. 13/14). 43. Fragment de vas, cu suport, de culoare brun închis; e făcut din pastă pură, bine arsă; suportul e împărţit prin canele în patru părţi. Suportul are 17


înălţime de 4 cm, diametrul fundului fiind de 7 cm (fig. 13/15). 44. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, de culoare brună; e decorat cu doi butoni şi cu un ornament făcut din linii incizate (fig. 9/1). 45. Fragment de vas, de culoare brună, cu buza puţin întoarsă în afară; e decorat cu un ornament de incizie (fig. 9/2). 46. Fragment de vas de culoare brună, cu buza întoarsă în afară; e decorat cu un ornament de un ghie incizat; partea interioară a vasului e de culoare neagră (fig. 9/3). 47. Fragment de vas din pastă impură şi necom plet arsă; e decorat cu un ornament incizat de butoni şi de unghie (fig. 9/4). 48. Fragment de vas, de culoare brună, din pastă impură; e decorat cu un ornament de unghie incizat (fig. 9/5). 49. Fragment de vas, de culoare brună; e făcut din pastă impură şi e decorat cu un ornament de unghie şi de buton (fig. 9/6). Grupa II 1. Fragment de vas de culoare neagră; e decorat cu un ornament făcut din linii incizate (fig. 8/10). 2. Fragment de vas, de culoare brun închis; e decorat cu un ornament făcut din linii incizate (fig. 8/11). 3. Fragment de vas de culoare neagră, decorat cu un ornament în formă de triunghi, cu linii incizate (fig. 8/12). 4. Fragment de vas, de culoare brună, decorat cu un ornament făcut din linii incizate (fig. 8/13). 5. Fragment de vas, de culoare neagră, decorat cu un ornament rectiliniar incizat (fig. 8/14). 6. Fragment de vas, de culoare brună, decorat cu un ornament geometric incizat (fig. 8/15). 7. Fragment de vas, făcut din pastă impură, de culoare brună; e decorat cu un ornament incizat de linie şi de triunghi (fig. 9/8). 8. Fragment de vas, de culoare brună, decorat cu un ornament incizat (fig. 9/9). Grupa III 1. Fragment de vas, cu buza în afară, făcut din pastă bună. E pictat în culoare albă şi e decorat cu un ornament de buton perforat vertical (fig. 7/1). 2. Fragment de vas, cu buza în afară, făcut din pastă pură. E pictat în culoare roşie şi albă; e decorat cu un ornament compus din linii orizontale şi verticale (fig. 7/2). 3. Fragment de vas, cu buza în afară, făcut din pastă pură; e pictat în culoare roşie şi albă (fig. 7/3). 18

4. Fragment de buză a unui vas, făcut din pastă pură; e pictat în culoare albă şi brun-roşu (fig. 7/4). 5. Fragment de vas, făcut din pastă pură; e pictat în trei culori: alb, negru şi brun; e decorat cu un ornament în formă de spirală (fig. 7/5). 6. Fragment de vas, făcut din pastă pură; e pictat în trei culori: alb, negru şi brun; e decorat cu un ornament în formă de spirală (fig. 7/6). 7. Fragment de vas din pastă pură; e pictat în trei culori: alb, negru şi brun (fig.7/7). 8. Fragment de vas, făcut din pastă pură; e pictat în trei culori:alb, negru şi brun (fig. 7/8). 9. Fragment de vas, făcut din pastă pură; e pictat în trei culori: alb, negru şi brun (fig. 7/9). 10. Fragment de vas, făcut din pastă pură, cu un ornament de spirală; e pictat în trei culori: alb, negru şi roşu (fig. 7/10). 11. Fragment de vas, făcut din pastă pură; e pictat în două culori: alb şi brun-roşu; e decorat cu un ornament de împunsătură (fig. 7/11). 12. Fragment din buza unui vas, făcut din pastă pură şi pictat în trei culori: alb, negru şi roşu (fig. 8/1). 13. Fragment de vas din pastă pură; e pictat în două culori: brun şi negru (fig. 8/2). 14. Fragment de vas cu buza dreaptă, făcut din pastă pură şi pictat în trei culori: alb, roşu şi negru; e decorat cu un ornament geometric (fig. 10/2). 15. Fragment de vas, făcut din pastă pură; e pictat în două culori: alb şi roşu (fig. 11/1). 16. Fragment de vas cu buza întoarsă în afară, făcut din pastă pură; e pictat în trei culori: alb, roşu şi negru (fig. 11/2). 17. Fragment de buză a unui vas, făcut din pastă pură; e pictat în două culori: roşu şi alb; aceeaşi pictură se află şi pe partea interioară a vasului (fig. 11/6). 18. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, cu urme de pictură în culoare albă (fig. 11/9). 19. Fragment de vas, cu buza dreaptă, făcut din pastă pură, decorat cu un buton perforat orizontal; e pictat în părţile lui, exterioară şi interioară, în trei culori: alb, roşu şi negru (fig. 11/10). 20. Fragment de vas, făcut din pastă pură, cu buza întoarsă înăuntru, cu un buton perforat orizontal (fig. 11/11). 21. Fragment dintr-un vas mare, de culoare cărămizie (fig. 11/13). 22. Fragment de vas cu buza întoarsă în afară, pictat în culoare roşie (fig. 11/19). 23. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară (fig. 12/4). 24. Fragment de vas, cu buza întoarsă înăuntru, făcut din pastă pură, de culoare brună (fig. 12/7).


25. Fragment de vas (partea de fund a unui vas mare), de culoare brună (fig. 12/7). 26. Fragment de lingură de lut, cu urme de vopsea albă (fig. 13/13). 27. Fragment de lingură de lut, pictat în trei culori: alb, roşu şi negru (fig. 13/17). 28. Vas făcut din pastă pură, cu buza dreaptă, cu fundul îngust; pictat în culoare brun-roşu şi albă; e decorat cu un ornament de linie; înălţimea vasului e de 12 cm, iar diametrul fundului de 3,5 cm (fig. 10/5). 29. Vas făcut din pastă pură, de culoare brună, cu o buză dreaptă; sub buză se află 2 butoni perforaţi orizontal; are o înălţime de 15 cm şi un diametru al fundului de 6 cm (fig. 10/6). Grupa IV 1. Fragment de vas, făcut din pastă poroasă, avînd pîntecele umflat şi decorat cu canele; partea exterioară e de culoare neagră, iar cea interioară de culoare cărămizie (fig. 12/8). Grupa V 1. Fragment de buză, dintr-un vas făcut cu roata, din pastă pură, de culoare cenuşie; e decorat la buză cu o linie incizată şi cu o bordură proeminentă (fig. 13/4). 2. Fragment de buză, dintr-un vas făcut cu roata, din pastă pură, de culoare neagră (fig. 13/5). 3. Fragment de ulcior, făcut cu roata din pastă pură, de culoare cenuşie (fig. 13/11). 4. Fragment de vas mare, făcut cu roata din pastă pură, de culoare cenuşie; e decorat cu un ornament făcut din linii ondulate (fig. 13/12). 5. Fragment de vas mare, făcut cu roata din pastă pură, de culoare cenuşie; e decorat cu un ornament de linii ondulate şi paralele (fig. 13/16). Grupa VI 1. Fragment de căhală, decorat cu un ornament de flori stilizate (fig. 13/18). 2. Fragment de vas, cu toartă (fig. 13/21). 3. Fragment de vas, cu toartă (fig. 13/22). Plastica În cursul săpăturii au fost găsite 3 statuete de lut. 1. Fragment de statuetă feminină, decorată cu linii incizate (fig. 15/23). 2. Statuetă de lut zoomorfică, căreia îi lipseşte capul; reprezintă – probabil – un cîine şi e lungă de 5 cm. (fig. 15/24). 3. Statuetă de lut zoomorfică, cu capul lipsă; reprezintă un animal cu patru picioare; picioarele idolului sînt făcute în mod foarte primitiv şi au o lungime de 7 cm (fig. 15/25).

Cei doi idoli zoomorfi au fost găsiţi în secţiunea I; idolul antropomorfic a fost descoperit în secţiunea IV, în stratul de cultură de tip Ariuşd, împreună cu ceramica pictată. Alte obiecte de lut, de piatră, de os şi de aramă 1. Greutate de plasă, făcută din lut, în formă rotundă; e perforată la margine; are o lungime de 5,7 cm; grosimea 2,5 cm (fig. 13/6). 2. Greutate de plasă, făcută din lut, în formă rotundă; e perforată la margine; are o lungime de 6,3 cm; grosimea 3 cm (fig. 15/11). 3. Fusaiolă de lut, în formă de disc lat, cu dia metrul de 3,9 cm (fig. 15/10). 4. Fusaiolă de lut, în formă de disc lat, cu dia metrul de 4,1 cm (fig. 15/12). 5. Fusaiolă de lut, în formă de disc lat, cu dia metrul de 4,4 cm (fig. 15/13). 6. Fusaiolă de lut biconică (fig. 15/4). 7. Fusaiolă de lut biconică (fig. 15/15). 8. Piramidă de lut ars, perforată, cu înălţimea de 12 cm (fig. 15/19). 9. Piramidă de lut ars, perforată, cu înălţimea de 11 cm (fig. 11/20). 10. Daltă de piatră şlefuită, în stare fragmentară (fig. 15/6). 11. Daltă de piatră şlefuită, lucrată frumos pe toate laturile. Are o lungime de 6,4 cm (fig. 15/7). 12. Daltă de piatră şlefuită, cu formă lunguiaţă de 5,7 cm (fig. 15/8). 13. Daltă de piatră şlefuită, cu un tăiş bine ascuţit. Are o lungime de 5 cm (fig. 13/23). 14. Greutate de plasă de piatră; în partea de sus e perforată. Are o înălţime de 5,5 cm (fig. 15/9). 15. Fragmente de lame de silex (fig. 15/16-22). 16. Obiecte de os, în formă de stilus, lung de 16,8 cm (fig. 15/2). 17. Străpungător de os, cu o lungime de 8,2 cm (fig. 15/3). 18. O bucată de os, ascuţită la capăt (fig. 15/4). 19. Un ac de os perforat, lung de 7,7 cm (fig. 15/5). 20. O bucată de os lucrat (fig. 13/18). Ca obiecte de metal, în afară de cîteva sule de fier, s-au mai găsit un pumnal de aramă şi nişte fragmente de sîrmă de aramă. Aceste obiecte au fost găsite în secţiunile II şi III. Pumnalul de aramă a fost găsit la o adîncime de 70 cm, la capătul vestic al sondajului executat în mijlocul terenului cetăţii. Pumnalul are o lamă lată; mînerul lipseşte; lungime e de 23 cm, lăţimea maximă de 4 cm; pe lamă creasta mediană e reliefată din cauza susţinerii concave a lamei de ambele ei părţi, ceea ce face ca lama să capete o secţiune în formă de romb, cu laturile 19


concave (fig. 15/1). Lama se subţiază pentru a forma placa mînerului în formă de triunghi; are trei găuri, pentru niturile trebuind să fixeze plăselele. Creasta lamei se continuă pînă la adîncitura din mijloc. Marginile plăcii de înmănuşare sînt subţiri, dar fără tăiş. Arama, de culoare roşie, e acoperită cu un strat gros de patină verde deschis. Tăişurile sînt ascuţite pe amîndouă părţile. Pumnalul a fost turnat şi apoi placa a fost ciocănită pe margine, către tăişuri. În stratul de cultură tip Ariuşd nu s-au găsit vase întregi. Se poate însă stabili, după cîteva fragmente scoase la iveală, că formele vaselor găsite în statul de cultură de tip Ariuşd sînt la fel ca şi cele din staţiunile preistorice de la Ariuşd şi Olteni. Pentru vasul pictat (fig. 7/1), analogia rezultă din materialul de la Olteni;10 pentru vasul din fig. 10/2 la cel din Ariuşd.11 Pentru stabilirea decoraţiei vaselor, servesc rămăşiţele de vase, cu ornamente fragmentare pe ele. Aceste fragmente, însă, sînt suficiente ca să se poată stabili că vasele au fost decorate cu ornamente geometrice, formate din linii paralele, spirale, cercuri şi puncte. Culorile dominante în pictură erau cea albă şi cea brun-roşie, înca drată de o linie neagră. Pasta acestor fragmente de vase e pură şi bine arsă, ca si pasta vaselor din staţiunile de la Ariuşd şi Olteni. Fragmentele de vase nepictate sînt făcute tot din pastă pură, bine arsă, avînd aceleaşi forme ca vasele din celelalte staţiuni cu ceramică pictată din fostul judeţ Treiscaune. Fragmentele de lingură pictată se deosebesc de cele găsite la Ariuşd şi Olteni, prin aceea că sînt mai late (4 cm), mai groase (1,5 cm) şi au o creastă mediană (fig. 13/13, 17). Din grupa I fac parte fragmente de vase cu buză dreaptă, făcute din pastă pură, arse în mod medio cru şi pictate în culoare brun-roşu (fig. 8/3-9). Unele dintre aceste fragmente sînt decorate cu ornamente de linii în culoare albă sau neagră (fig. 83-82). Un fragment de fund de vas descoperit e decorat cu un ornament de fîşie pictată în culoare brun lucitor (fig. 12/10). Analogia pentru aceste fragmente cu buză dreaptă e cunoscută din staţiunile preistorice de la Sesklo şi Dimini.12 Pentru fragmentele de vase pictate în culoare roşie şi albă (fig. 8/3, 6-9) şi pentru

cele pictate pe fond roşu cu ornamente de culoare neagră, analogia poate fi găsită în tot materialul sec ţiunilor de la Sesklo şi Dimini.13 Pictura în culoare neagră, pe fond roşu, se găseşte şi la staţiunea preistorică de la Sipeniţ.14 Vasele din fig. 10/5-6, decorate cu o linie albă pe un fond brun-roşu, stabilesc, în ce priveşte forma lor, analogie cu vasele găsite la Olteni15 şi la Turdaş;16 singura deosebire este ca unul dintre aceste vase are sub buză butoni perforaţi orizontal. În secţiunea I, la o adîncime de 2,3 m, au fost găsite 2 vase, un vas miniatur şi un vas mare (fig. 10/3-4, 14/1-2), făcute din pastă pură, de culoare brun deschis. Pentru vasul mai mare, se găseşte analogia în materialul staţiunii de la Sesklo17 şi în Ungaria în materialul de cultură Criş.18 Tot de această grupă ţine un vas găsit fragmentar (fig. 14/3) în secţiunea III, la o adîncime de 1,55 m şi la o distanţă de 7,5 m de zidul vestic al cetăţii medievale. Pentru fragmentele de vase decorate cu ornamente de incizie (fig. 8/10-11, 13, fig. 9/1-7) analogia e cunoscută din materialul staţiunii de la Turdaş,19 de la Vădastra, în Ungaria de la Szentes-Nagyhegy, Szentes-Nagytőke20 şi aparţin culturii Criş. Fragmentele de vase din fig. 8/12, 14-15, fig. 9/8-9, cu aşa-numite ornamente „Kerbschnitt Kanale”, sînt cunoscute de la Sf. Gheorghe21, de la staţiunea Boian. Fragmentul de vas din fig. 12/8 arată analogie cu vasul găsit la Staţiunea de la Sălcuţa.22 Dintre fragmentele de vase din grupa I, sînt caracteristice nişte vase cu picior cilindric (fig. 13/7-8, 10, 14). Unele dintre acestea sînt compacte şi sînt împărţite prin canale în patru părţi (fig. 13/15). Fundul vasului propriu-zis e închis şi despărţit printr-un picior. Diametrul de jos al piciorului e mai lat ca mai sus. Partea de picior a vasului are o înălţime de 4-7 cm. Nu se poate stabili forma exactă a corpului vasului, fiindcă nu s-au găsit din el decît fragmente disparate. Prin urmare, cu toate că aceste fragmente arată oarecare asemănări cu vasele aşa-numite „Steckdose” sau „Steckgefässe”, descoperite nu numai pe teritoriul Bulgariei, dar şi pe teritoriul Republicii Populare Române,23 cu siguranţă că nu se poate dovedi că sînt fragmentele unor vase

Idem, Les Types de vases peints d’Ariusd (Erősd), Dacia, I, 1924, pl. II, 10. 11 X. Tsountas, Ai proistorikai akropoleis Dimeniou kai Sesklou, 1908, pl. 7, 2, 3a-b. 12 Ibidem, pl. 8, 12, pl. 15, 5, pl. 26, 1. 13 V. Gordon Childe, Schipenitz: a Late Neolithic station with painted pottery in Bukowina, Journal of the Royal Anthropologycal Institute, VIII, July-Dec., 1923, fig. 6-10, 25. 14 F. László, în Dolg, II, op.cit., fig. 23. 15 M. Roska, A Torma Zsófia gyűjtemény, 1941, pl. LXXXIX, 13. 16 X. Tsountas, op. cit., fig. 72-73. 17 J. Banner, Das Tisza–Maros–Körös-Gebiet bis zur Entwicklung der Bronzezeit, 1942, pl. XXVI, 6, 7.

18

10

20

M. Roska, op. cit., fig. XX/1-2. I. Kutzián, A Körös-kultúra (DissPann, ser. II, nr. 23), 1944, pl. XVII, 15-16, 19, 20, pl. XVIII, 8. 20 J. Nestor, Zur Chronologie der rumänischen Steinkupferzeit, Praehistorische Zeitschrift, XIX/3-4, 1928, fig. 8/1-3. 21 I. Andrieşescu, Des Survivances paléolithiques dans le milieu néolithique de la Dacie, Bulletin de la Section Historique. Academie Roumaine, XV, 1929, pl. 1. 22 V. Dumitrescu, Betrachtungen über „Steckdosen” die rumänisch-bulgarischen Boian A-Kultur, Wiener Prähistorische Zeitschrift, XXIII, 1936, 142, n. 3. 23 I. Kutzián, op. cit. pl. XV, 2, pl. L, 2. 19


aşa-numite „Steckgefässe”. Astfel de vase cu picior (fig. 12/7, 10) sînt cunoscute din Ungaria din cultura Kőrös, de la Dévaványa, de la Hódmezővásárhely (Kopáncs-Hökénydob)24 şi de la Óbessenyő25 (fig. 13/15). Pentru celelalte fragmente de vase, analogia cea mai precisă o găsim tot în materialul staţiunilor care aparţin culturii Criş; de pildă, pentru vasul din fig. 12/11, analogia se găseşte la Sövényháza (Szeged I).26 Statuetele de lut zoomorfice au fost găsite îm preună cu fragmente de ceramică din grupa de tip Ariuşd. Pentru fragmentul de idol feminin, analogia cea mai precisă se găseşte la staţiunea preistorică de la Ariuşd.27 Fusaiolele de lut cu formă de disc şi cu formă biconică, ca şi greutăţile de plasă, au fost găsite împreună cu ceramica din grupele I-III (fig. 15/9, 12, 15, fig. 13/6) şi se aseamănă cu cele găsite la Ariuşd.28 Piramidele de lut (fig. 13/19, 20) au fost găsite împreună cu două fusaiole (fig. 15/12, 13) şi anume în strat roman din secţiunea I-II. Obiectele de piatră sînt în mare parte dălţi de piatră şlefuită sau fragmente de lame de silex. Nu s-au găsit topoare şlefuite, cu gaură. Dălţile de piatră şlefuită au formele tipice ale dălţilor găsite la Olteni.29 Dintre obiectele de os, acul cu gaură apare în materialul staţiunii de la Turdaş,30 iar obiectul de os în formă de stilus de la Vinča.31 Pumnalul de aramă, găsit la Leţ-Várhegy, face parte din grupa I a pumnalelor de aramă după clasificaţia lui Pulszky.32 Această formă de pumnal se păstrează chiar pînă în epoca de bronz.33 În Transilvania, un astfel de pumnal de aramă e cunoscut de la Criţ (Tîrnava Mare).34 În cursul săpăturii, numai în două secţiuni (I-II) s-au descoperit în mod răzleţ cîteva fragmente de vase de factură romană, ţinînd de grupa ceramicei provinciale romane, cunoscută în teritoriul Daciei. Analogiile pentru aceste fragmente de vase sînt cunoscute de la Comolău35 (fig. 14/4-5, 11-12, 16). La suprafaţa terenului nu s-au putut observa de loc rămăşiţe de ziduri. În cursul săpăturii, în secţiunile operate, au fost găsite astfel de rămăşiţe. Ele erau făcute din lespezi de piatră aşezate unele peste altele, lucrate cu faţadă şi legate cu mortar. Zidul de piatră al incintei avea o grosime de 1,6 m. Rămăşiţe-

le despre care este vorba au aparţinut unei cetăţi şi unor clădiri medievale. Forma cetăţii era pătrată şi era întărită la colţuri cu bastioane trecînd dincolo de zidul cetăţii; pe laturile de V şi de S ale cetăţii s-au găsit rămăşiţe de ziduri ale unor cetăţi din sec. XVIII-XIX. În toate secţiunile unde au fost cercetate bastioanele de colţ, s-au găsit straturi arse de material cu ceramică, de ţigle şi cărămizi medievale. În secţiunea I, sub stratul de humus, stratul medieval era ars şi plin cu cărbune; sub el se afla un alt strat, plin cu mortar şi var. La adîncimea de 1 m se afla un stîlp carbonizat în poziţie orizontală; la adîncimea de 1,4 m s-au găsit urmele a trei stîlpi cu diametrul de 25 cm fiecare şi aşezaţi la o distanţă de 20 cm unul de altul. Aceste urme de stîlpi se prelungeau şi în sol virgin, avînd aici înălţimea de 1 m. Urmele unor asemenea stîlpi au fost găsite şi în secţiunea IV, la aceeaşi distanţă de zidul cetăţii, adică la 6 m; dimensiunile corespund cu ale celor găsiţi în secţiunea I. Şirul acestor urme de stîlpi merge paralel cu zidul; pe cînd la bastioane se afla la o distanţă de 6 m de zidul bastionului, la zidul cetăţii era la o distanţă de numai 3 m în şir dublu (vezi secţiunea III). Între cele două şiruri de stîlpi există o distanţă de 2 m. Pe latura de est s-a găsit numai locul zidului; aceasta fiindcă pietrele au fost scoase şi nici urme de stîlpi n-au mai putut să fie identificate. Acest şir de stîlpi, paraleli cu zidul de piatră, aparţinea fie unui postament pentru luptători, formînd un fel de gang cu o construcţie de lemn,36 fie probabil rămăşiţelor unei fortificaţii de lemn din evul mediu, mai veche decît cetatea cu zidul de piatră. Faptul e verosimil, fiindcă urmele de stîlpi arată că stîlpii au fost înfipţi în stratul de cultură preistorică. Pietrele din zidurile cetăţii medievale au fost scoase în cursul secolelor, iar bastioanele au fost dărîmate; de aceea, pentru forma lor originală trebuie să acceptăm schiţa lui Orbán,37 care a văzut ruinele cetăţii într-o stare mai bună. Planul cetăţii arată clar că la Leţ-Várhegy era o cetate medievală destul de tîrzie, întemeiată în secolele XV sau XVI. Se aseamănă cu cetatea medievală de la Menzberg, între Mosel şi Saar; aceasta, deopotrivă, are o formă pătrată; la colţuri se află bastioane triunghiulare, afară de cel din colţul nord-vestic, care e rotund.38

Ibidem, pl. XXXIV, 7a-b. Ibidem, pl. XI, I, a-b. 26 F. László, în Dolg, II, fig. 84-85. 27 Ibidem, fig. 71/1-3, 79/1-2, fig. 80-82. 28 Ibidem, fig. 88 29 M. Roska, op. cit., pl. LXXII, 14. 30 I. Kutzián, op. cit., pl. LXIII, 14. 31 F. Pulszky, Magyarország archaeologiája, I, 1897, 115, pl. XXIII, 2, 9. 32 D. Popescu, Die frühe und mittlere Bronzezeit in Siebenbürgen, 1944, 126, fig. 55/1-2, pl. XII, 4.

33

24 25

M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 59, fig. 169/1. 34 Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1943, pl. VIII, 3, X, 6. 35 J. Könyöki – G. Nagy, A középkori várak, különös tekintettel Magyaroszágra, 1905, 73. 36 B. Orbán, op. cit., 162. 37 A. Cohausen, Die Befestigungsweisen der Vorzeit und des Mittelalters, 1898, 129-131, pl. 57, 378, a, c. 38 B. Orbán, op. cit., 161, n. 1; Székely Oklevéltár, I, 1872, 6263, n. 2.

21


La Leţ-Várhegy bastioanele din toate colţurile cetăţii sînt triunghiulare, cu laturile arcuite, nu drepte, ca la burgul de la Menzberg. Dimensiunile cetăţii medievale, cu incinta de piatră, sînt 60 × 60 m. Şanţurile, largi şi adînci, aparţin fortificaţiei medievale cu incinta de piatră. Cu privire la cetatea Leţ-Várhegy, există şi unele date istorice. Pe această movilă – după un document din anul 1353 – a fost o cetate regală făcută contra păgînilor şi pecinegilor.39 („Castrum Waarheghij finitum ad reprimendos paganos et Pichenetos per Siculos ab olim ex iussu diuorum regum bone memo rie extructum...”). Această cetate a fost făcută în sec. XIII, dar a încetat să fie posesiunea regelui maghiar în sec. XV.40 Se poate presupune că urmele construcţiei de lemn, descoperite în cursul săpăturii, aparţineau acestei cetăţi regale. În sec. XVI, cetatea Leţ-Varhegiu, ca şi cetatea de la Gurghiu (Görgényvára) sau cetatea de la Odorhei (Udvarhely), era o cetate a principelui Transilvaniei. Se crede că această cetate avea porecla Székelybánja („Secuiul se căieşte”) şi a fost construită de principele Transilvaniei, Ion Sigismund, în urma răscoalelor secuilor, din anul 1562. În anul 1564 comandantul cetăţii era Gavril Pekri care s-a purtat crunt cu secuii.41 Se cunoaşte numele comandanţilor cetăţii, pînă la anul 1590.42 În anii 1597 şi 1599 un consilier al principelui, Pongrác Senyei era comandant în cetatea Leţ-Varhegiu. Acest fapt dovedeşte că cetatea era ocupată de armata principelui Transilvaniei. În anul 1601 cetatea se află în posesiunea lui Toma Csomortáni. Principele Gavril Bethlen a donat în 1617 cetatea Leţ-Várhegy, împreună cu moşia ţinînd de această cetate, lui Gheorghe Mikó. În sec. XVII, în anul 1675, cetatea era în proprietatea familiei conţilor Nemes.43 Cetatea ajunge în sec. XIX în posesiunea familiei baronului Szentkereszty. Cu ocazia expediţiei lui Mihai-Vodă Viteazul, secuii răsculaţi în anul 1599 au dărîmat această cetate, împreună cu cetatea din Odorhei.44 După omorîrea lui Mihai Viteazul, adunarea secuilor de la Leţ (4 noiembrie 1600) a hotărît ca cetatea să fie refăcută de însuşi poporul secuiesc din judeţele Ciuc şi Treiscaune. Însă, după toată probabilitatea, cetatea n-a fost refăcută. La latura de vest a cetăţii se găsesc rămăşiţele zidurilor castelului conţilor Nemes. Pe schiţa lui Orbán, pe latura de vest a cetăţii, se văd zidurile unei clădiri. Aceste ziduri n-au fost găsite în cursul săpăturii din anul 1949; în

schimb, alte rămăşiţe de ziduri – care nu figurează la Orbán – au fost găsite pe latura de sud. După dărîmarea din 1599 a cetăţii, ruinele acesteia au fost folosite de baronii Szentkereszty pentru clădirea unei fabrici de spirt şi pentru clădirile unei ferme. Din această cauză, zidurile au dispărut de pe suprafaţa pămîntului; numai la o mare adîncime a rămas temelia zidului cetăţii medievale.

Székely Oklevéltár, I, 62, n. 3, 273, n. 2. B. Orbán, op. cit., 161; Székely Oklevéltár, II, 1876, 177, III, 1890, 35. L. Szádeczky-Kardoss, A székely nemzet története és alkotmánya, 1927, 42, 277, 279-81. 41 Székely oklevéltár, V, 1896, 112, 114, 120, 146, 147. 42 B. Orbán, op. cit., 161; Székely oklevéltár, V, 1897, 352-353; L. Szádeczky-Kardoss, op. cit., 281. 43 L. Szádeczky-Kardoss, op. cit., 1927, 264, 281.

44

39 40

22

Concluziuni Materialul descoperit la Leţ-Várhegy, în cursul săpăturii din anul 1949, a dat rezultate noi şi a rezolvat o problemă discutată de mult: a existat sau nu un castru roman pe acest teritoriu? S-a putut constata, anume, că pe teritoriul movilei pe care s-au găsit ruinele unei cetăţi cu zid de pia tră, au existat mai multe aşezări omeneşti aparţinînd grupelor de cultură de tip Criş, Boian A şi Ariuşd. Însă urmele culturii de tip Ariuşd, cu ceramică pictată, au fost găsite în mod foarte răzleţ. Materialul descoperit – ceramică plastică şi alte obiecte găsite în cursul săpăturii – este puţin; însă tot acest material prezintă caracteristicile culturii de ceramică nepictată şi pictată de tip Ariuşd. Înainte de această cultură cu ceramică polichromă de tip Ariuşd a fost în această regiune o cultură cu ceramică nepictată şi pictată în două culori: la aceasta din urmă, faţă de culoarea roşie dominantă, culorile neagră şi albă au numai un rol secundar. Culorile albă şi neagră numai pentru decorare. Cultura cu ceramică astfel pictată ţine de grupa civilizaţiei cunoscute din Ungaria (Körös) din Starčevo45 şi din Vinča.46 Materialul de ceramică nepictată şi pictată din acestă grupă aparţine civilizaţiei Criş, care e contemporană cu stratul de jos al culturii Vinča.47 Acest strat de cultură poar tă pe el şi caracteristica culturii Boian A şi Glina III.48 Viaţa acestei aşezări omeneşti a durat pînă la epoca de aramă (civilizaţie Schneckenberg) şi a luat sfîrşit odată cu încetarea activităţii în celelalte staţiuni contemporane de pe valea Oltului. Alte urme de aşezare omenească, din perioada de barbarie a societăţii omeneşti pînă în timpul orînduirii sclavagiste, afară de un fragment de vas din epoca Hallstatt (fig. 12/8) n-au fost găsite. Urme din timpul stăpînirii imperiului sclavagist roman sînt foarte puţine. Numai cîteva fragmente de vase au fost descoperite în M. Vassits, Die Datierung der Vincaschicht, Praehistorische Zeitschrift, III, Berlin, 1911, 127. 45 J. Banner, Hódmezővásárhely története a honfoglalás koráig, 1940, 30, n. 37. 46 F. Tompa, 25 Jahre Urgeschichtsforschung in Ungarn 19121936, BerRGK, 24-25, 1937, Extras 47. 47 J. Nestor, op. cit. 48 M. Ackner, op. cit.


cursul săpăturii. Aceste fragmente de vase sînt fragmentele urnelor funerare găsite în morminte de incineraţie. Astfel de urne funerare au fost amintite şi de Ackner.49 În secţiunile executate, s-a văzut clar că pe teritoriul cetăţii Leţ-Várhegy n-a existat nici un castru roman, nici o staţiune civilă din timpul stăpînirii romane. Toţi cercetătorii, care au susţinut această părere şi în trecut şi în prezent, au greşit.

Forma pătrată a cetăţii medievale, precum şi cîteva fragmente de urne de factură provincială romană, provenite din înmormîntări de incineraţie, au înşelat pe cercetătorii acestui teritoriu. Incinta de piatră, cu bastioanele la colţuri, precum şi obiectele găsite din timpul feudalismului (fig. 13/18, 21-22) arată clar că aici era o cetate cu documente istorice scrise, dar şi prin săpătura arheologică din anul 1949.

Resturile de înmormîntare de incineraţie sînt în legătură probabil cu populaţia romană sau romanizată din aşezarea civilă sau

militară care a fost în teritoriul satului Boroşneu Mare, aflat la o distanţă de 3-4 km de Várhegy.

49

23


CULTURA CRIŞ ÎN LUMINA SĂPĂTURILOR DE LA TURIA (JUD. COVASNA)

Primele vestigii ale culturii Criş în judeţul Covasna au fost descoperite la începutul secolului al XX-lea, pe teritoriul comunei Angheluş, cu ocazia săpăturii unei pivniţe. Materialul ceramic găsit şi trimis la Muzeul din Sf. Gheorghe n-a fost publicat, fiindcă pe atunci această cultură nu a fost cunoscută în Transilvania. Cercetările făcute la mijlocul şi în a doua jumătate a secolului al XX-lea pe teritoriul judeţului Covasna au furnizat date importante pentru cunoaşterea şi încadrarea cronologică justă a acestei culturi în neoliticul sud-estului Transilvaniei. În următoarele rînduri prezentăm rezultatele obţinute privind cultura Criş–Starčevo. Săpăturile întreprinse în anul 1949 sub egida Academiei R. P. R., de colectivul condus de C. Dai coviciu, la Leţ-Várhegy, au adus la iveală resturile culturilor Criş, Boian şi Ariuşd. Scopul cercetărilor a fost verificarea existenţei unui castru roman presupus pe acest loc şi nu s-a acordat atenţie pentru stabilirea stratigrafică a straturilor neolitice.1 Prelucrarea şi publicarea materialului neolitic s-a făcut pe baza observaţiilor făcute în cursul săpăturii, cultura Criş a fost urmată de culturile Boian şi Ariuşd.2 Tot materialul neolitic a fost prezentat cu un singur strat.3 Săpăturile de la Leţ în anul 1955 au fost reluate de un colectiv sub conducerea lui I. Nestor şi a fost stabilită stratigrafic succesiunea culturilor mai sus amintite.4 În anul 1949 K. Horedt a făcut săpături la Sfîntu Gheorghe-Bedeháza, pe malul drept al Oltului, şi a descoperit vestigiile unei aşezări şi un mormînt de inhumaţie din cultura Criş. Au mai fost depistate resturile culturii Wietenberg, La Tène-ului dacic şi o aşezare din sec. XII p. Ch.5 La Cernat („Dealul de aur”), în anul 1960, cu ocazia săpării silozurilor, muncitorii au descoperit trei morminte de cultură Criş, dintre care la capul

unuia a fost aşezat un vas cu patru picioare.6 La Ilieni („Oraşul rotund”) a fost verificată o aşezare de cultură Criş situată pe malul unui pîrîu mic.7 (fig. 1.) În afară de aceste cercetări, în anii 1984-86 Muzeul din Sfîntu Gheorghe a efectuat săpături de amploare pe teritoriul comunei Turia (jud. Covasna), valea pîrîului cu acelaşi nume. Pe ambele terase ale malului acestui pîrîu au fost depistate resturile diferitelor culturi din neolitic, epoca bronzului, prima vîrstă a fierului, La Tène dacic şi feudalismul timpuriu. Ne vom ocupa numai cu resturile culturii Criş din neolitic, descoperite pe ambele maluri ale pîrîului Turia. Pe malul drept al pîrîului se află grădina Conacului Apor (fig. 2) de unde cu nisipul excavat pentru construirea silozurilor au fost scoase multe fragmente de vase si oase din schelete omeneşti. S-a păstrat din teren intactă numai o fîşie de o lungime de 65 m, şi lată de 20 m. Pe acest loc în anii 1984-85 au fost executate şapte şanţuri (S. I-VII), late de 1 m, cu diferite lungimi. În anul 1986 au fost făcute încă cinci şanţuri (S. VIII-XIII). Au fost adîncite pînă la sol virgin, nisip aluvian de culoare sură. Profilul şanţurilor arată următoarea stratigrafie: peste nisip aluvian s-a depus un strat de cultură de culoare brun gros de 40-50 cm, urmat de un strat de cultură de culoare cenuşie, gros de 40 cm, peste care a fost pămînt de vegetaţie, gros de 10-20 cm. Grosimea stratului cenuşiu nu era aceeaşi peste tot, pe alocuri varia (fig. 4). Stratul de cultură de culoare brună aparţinea culturii Criş. În acest strat au fost găsite trei locuinţe cu inventar şi patru morminte. Locuinţele semibordei au fost descoperite în S. III (fig. 7) şi în S. VII. Forma a fost pătrată, cu dimensiunile 3 × 3 m, vetrele au fost de formă rotundă sau ovală, făcute din pietre cu suprafaţa lutuită sau din lut. Bucăţile de chirpici, cu amprente de nuiele

* Acta [Siculica] 1995 (Acta Hargitensia, II – Aluta, XIX), 1996, 105-114. (Cu rezumat în limba maghiară şi engleză.) 1 C. Daicoviciu, Graniţa de est a Daciei şi triburile libere de la hotarele de răsărit ale Daciei, SCIV, I, 1950, 117. 2 Z. Székely, Săpăturile din anul 1949 la Leţ-Varhegiu (TreiScaune), în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 19.

3

24

Ibidem. I. Nestor, Raport despre sondajele de la Leţ-Várhegy, MCA, III, 1957, 59-63. 5 K. Horedt, în SCIV, I, 1950, 128-130; MCA, II, 1956, 16-18. 6 Z. Székely, în MCA, IX, 1973, 307. 7 Ibidem, 310. 4

Cultura Criş în lumina săpăturilor de la Turia (jud. Covasna)

păstrate în grămezi la colţurile bordeielor, au arătat că pereţii au fost făcuţi din nuiele împletite şi lutuite gros (fig. 6). Inventarul bordeielor consta din unelte din pia tră (lame de silex, de andezit, topoare plate, rîşniţe de mînă, de forma ovală, şi pietre de frecat (fig. 10/910, 10/5-7), din os (sule, şi spatule – fig. 10/11-12), din lut (greutăţi de plasă – fig. 10/8), din ceramică. Materialul ceramic în privinţa formelor şi decorului reprezintă şi ornamentele caracteristice ale culturii Criş. După pastă şi ardere vasele pot fi împărţite în două grupuri: 1. Vase făcute din pastă amestecată cu pleavă arsă mediocru şi 2. Vase confecţionate din pastă fină amestecată cu nisip fin şi bine arsă. În primul grup aparţin vasele borcan de dimensiuni mari si mijlocii, cu pereţii groşi, cu gîtul cilindric sau uşor înclinat spre exterior sau interior. Culoarea lor este cenuşie-gălbuie la exterior, în interior cenuşie. Decorul acestor vase este realizat din impresiuni simple executate cu unghia (fig. 10/12), din proeminenţe aplatizate, brîuri alveolare şi din motive de linii incizate (fig. 11/2, 1/3-4). În această categorie mai aparţin vase de dimensiuni mijlocii, tot cu o culoare gălbuie de tip vas borcan cu corp bombat şi cu gît cilindric, şi cu fund plat sau cu început de inelare. Decorul este barbotina sau decor cu unghia, aplicat pe întraga suprafaţă a vasului. Vas cu picior cilindric a fost reprezentat cu mai multe exemplare (fig. 12/1), cu secţiune triflată a fost găsită numai un singur vas (fig. 12/2). Vasele acestea sînt confecţionate din pastă amestecată cu nisip şi bine arsă în culoare brun-cărămizie. În categoria ceramicii fine aparţin srăchini făcute din pastă fină amestecată cu nisip, bine arsă, de culoare cenuşie sau galbenă, prevăzută la mijloc cu butoni mici (fig. 12/4). Peretele străchinilor este arcuit sau îndoit la mijloc. Au fost găsite numai două fragmente de străchini acoperite pe exterior şi interior cu vopsea roşie, primul decorat pe fond roşu cu meandre în alb şi negru (fig. 12/5). Celălalt, pe fond roşu cu ornament de meandru în culoare neagră (fig. 12/3). În stratul neolitic de cultura Criş au fost găsite două figurine din lut. Prima a fost descoperită în S. II, într-o groapă de cultură Criş. Figurina cu corp rotund are cap plat, braţele ca nişte urechiuşe sînt lipite de corpul decorat cu linii incizate vertical, orizontal, cu un brîu în relief la mijloc, iar la bază se lărgeşte formînd un soclu găurit la mijloc (fig. 12/7). Figurina cealaltă este tipul cunoscut din această cultură (fig. 12/6). În categoria obiectelor de cult aparşine vasul dreptunghiular prevăzut cu patru picioare. Dintr-un 8

astfel de vas a fost găsit un picior ars negru pe care s-a executat un decor canelat (fig. 12/9). Un astfel de fragment de vas este cunoscut de la Trestiana.8 Au fost decoperite patru morminte cu schelet în pozitie chircită. Primul a fost găsit în S. II, la adîncime de 1 m (fig. 5, M. 1; 14/3). Mormîntul a fost îngropat in poziţie chircită, orientat N–S, capul spre nord. Lungimea scheletului, măsurat de la creştet pînă la călcîi, a fost de 94 cm. La cap, pe obraz, au fost bucăti de cărbuni. La dosul înhumatului au fost două fragmente de vase grosolane. Pe creştetul capului s-a găsit urma trepanaţiei vindecate. Groapa a fost săpată neregulat. Mormîntul al doilea, găsit tot în S. II, la marginea unei locuinţe din feudalismul timpuriu, a fost la adîncimea de 37 cm. Înhumatului îngropat în poziţie chircită, orientat N–S, îi lipsea partea de jos a corpului, mormîntul fiind deranjat de o locuinţă dacică (fig. 5, M. 2). Mormîntul al treilea a fost descoperit în S. IX, la adîncime de 137 cm. Tot în S. IX, în poziţie chircită a fost un schelet orientat tot N–S, lîngă o locuinţă de cultură Criş. La picioarele mortului au fost fragmente de vase, iar pe şold un picior dintr-un vas negru prevăzut cu patru picioare (fig. 12/9). Aşezarea a doua este situată pe terasa înaltă a malului stîng al pîrîului Turia. Terasa, paralelă cu pîrîul, are o pantă lentă, pe platoul plat este un drum de cîmp. Între drum şi marginea platoului au fost executate trei şanţuri în direcţia N-V–S-E. În şanţul nr. III au fost găsite două locuinţe construite la suprafaţă, care aparţin culturii Criş. Delimitarea locuinţelor s-a făcut pe baza urmelor de pari, păstrate în pămînt. Profilul şanţului este următorul: sub humus gros de 30 cm a fost un strat de cultură de culoare brun închisă, urmat de un strat de pietriş peste nisipul de culoare galbenă. Locuinţa nr. 1 este de formă dreptunghiulară, de 5,75 × 5 m. cu axa lungă N–S, intrarea a fost pe latura răsăriteană, în formă de pridvor. Vatra de formă ovală, construită din lut, cu diametrul de 1 m, a fost la mijlocul locuinţei (fig. 9). Locuinţa nr. 2 a fost situată de locuinţa nr. 1 la o distanţă de 3 m. Întinderea ei a fost delimitată de urmele de pari şi a avut un pridvor spre răsărit. Forma locuinţei a fost dreptunghiulară, cu dimensiunile: 5,5 × 5 m. Vatra rotundă, făcută din lut cu diametrul de 1 m, a fost în partea sudică a locuinţei (fig. 8). În ambele locuinţe au fost găsite lîngă vetre unelte de piatră, din os şi fragmente de vase de specie grosieră. În locuinţa nr. 2 a fost găsit un material destul de bogat; lame de silex, de andezit, unelte din

E. Popuşoi, în MCA, XIV, 1980, 13, fig 4/6.

25


os, greutăţi din lut şi ceramică. Din os este făcută o spatulă lungă de 12 cm, la un capăt este plat cu margini ridicate (fig. 10/14). O altă unealtă din os este lungă de 7,5 cm, la un capăt este formată ca un vîrf de deget (fig. 10/13). Inventarului îi mai aparţin o sulă din os şi un fragment de idol din lut. Spatula şi cealaltă unealtă din os au fost folosite pentru executarea decorului aşa zis „ciupituri”, după cum arată unele ornamente pe vase de specie grosieră (fig. 11/12). Decorul a fost făcut cu aceste unelte, nu numai cu unghia, cum crede Kutzián.9 Materialul ceramic constă din fragmente de vase modelate din pastă grosolană, decorate cu barbotină, vase sferice mai mici cu ornament de „ciupituri”, străchini de pastă fină. N-a fost găsit nici un fragment de vas vopsit. Au mai fost găsite multe oase de animale şi lîngă peretele vestic al locuinţei multe seminţe de plante. În stratul neolitic de cultură Criş în aşezarea din grădina conacului Apor, în afară de ceramica culturii Criş au fost găsite fragmente de vase şi de cultura ceramicii liniare, în mai multe locuri. În anul 1984 în S. I, la adîncimea de 50 cm a fost găsit un fragment dintr-o strachină făcută din pastă fină, cenuşie, decorat cu linii în val incizate şi prevăzut cu un butonaş neperforat (fig. 11/10). La aceeaşi adîncime au mai fost găsite o bucată din partea de jos a unei cupe decorate cu o linie în zigzag, la vîrf cu o gropiţă (fig. 11/7) şi un fragment de vas decorat cu benzi formate cu linii incizate şi cu gropiţe (fig. 11/4). În S. IV a fost găsit un fragment de vas de culoare cărămizie, care a avut un decor compus din pătrate la colţuri (fig. 11/8). În S-V, la adîncimea de 90 cm, a fost găsit un fund de vas de culoare cenuşie-brună, decorat cu şir de gropiţe, aşezat în formă de cruce, simbol solar (fig. 13/6). În 1985, în S. VII, în locuinţa nr. 2 s-au găsit la adîncimea de 60 cm două fragmente de vase, decorate cu benzi liniare, întrerupte cu gropiţe (fig. 11/4). Săpăturile de la Turia, executate în două aşezări, au contribuit la cunoaşterea mai bună a aspectului culturii Criş în această regiune. Au fost stabilite două forme de locuinţe; una este semi-bordeiul săpat în pămînt şi o alta construită la suprafaţă cu pridvor. Aceste două forme de locuinţă reprezintă două faze de dezvoltare ale acestei culturi. Locuinţa de suprafaţă are o arie de răspîndire cunoscută prin cercul de cultură Vorsesklo, Karanovo Ia, Starcevo şi Criş,

este cunoscută din Ungaria din aşezarea de la Tiszajenő.10 S-a constatat că decorul aşa-numit „ciupi turi” a fost executat şi cu unelte din os. În dezvoltarea confecţionării ceramicii, în privinţa formelor şi a decorului, în aceste două aşezări nu au fost observate schimbări. În ambele aşezări au fost găsite forme şi ornamente de vase, care sînt cunoascute şi din celelalte aşezări din aria de răspîndire a culturii Criş. Vasele vopsite lipsesc din inventarul locuinţelor cu pridvor, dar acestea în general sînt rare. Printre figurinele antropoforme figurează şi un tip de figurină, care pînă acum a fost necunoscut. Analogia pentru această figurină se găseşte în aria de răspîndire a culturii Vinča.11 Ritul de înmormîntare, mortul în poziţie chircită, orientat în direcţia N–S, îngropat în aşezare, corespunde obiceiului de înmormîntare cunoscut şi din alte aşezări ale acestei culturi. Vasul cu patru picioare, vas de cult, aşezat la capul unui mort la Cernat,12 precum şi un picior al unui astfel de vas, aşezat pe şoldul înhumatului la Turia, permite presupunerea că acestea au fost aşezate intenţionat în mormînt şi nu cu pămîntul stratului cultural.13 Locuinţa la suprafaţă, construită cu pridvor, este o formă mai evoluată, prin urmare arată o fază tîrzie. Alte date nu confirmă acest fapt, iar stratul de cultură Criş în aşezarea din grădina conacului Apor a fost gros de 40-50 cm, ceea ce arată o durată lungă, dar a fost aşa de compact, încît nici stratigrafic, nici tipologic nu s-au putut constata faze diferite de dezvoltare. Stratul de cultură cenuşiu aşezat peste stratul de cultură Criş a fost de asemenea omogen, fiind întrerupt în unele locuri prin săparea unor locuinţe din epoca bronzului, din prima vîrstă a fierului (Hallstatt), din epoca dacică şi din feudalismul timpuriu (sec. XIII.). Prezenţa fragmentelor de vase, ale culturii cu ceramică liniară în bordeiul nr. 2 şi în stratul de cultură Criş, arată că purtătorii culturii Criş în faza finală a acestei culturi au avut contact cu această cultură pătrunsă din răsărit. Direcţia pătrunderii acestei culturi prin valea Pîrîului Negru pînă în Ţara Bîrsei este demonstrată de descoperirile de la Turia, Cernat,14 Hărman15 şi Codlea.16 Ceramica culturii cu ceramica liniară, găsită în aşezarea din grădina conacului Apor, ridică problema încadrării juste în faza finală a dez-

I. Kutzián, A Körös-kultúra (DissPann, ser. II, nr. 23), 1944, 72-73. 10 Az Alföldi Régészeti Tudományos Ülésszak előadásainak beküldött tézisei (tezele trimise la al V-lea Simpozion Ştiinţific Arheologic din Ungaria), St. S4527, 1968, 1. 11 I. Kutzián, op. cit., LXII, 6a-6b. 12 Z. Székely, în MCA, IX, 1973, 307. 13 I. Kutzián, op. cit., 141.

14

9

26

La mijlocul comunei Cernat în pîrîul Cernat se varsă un pîrî iaş, pe malul acestuia într-o grădină au fost găsite morminte cu schelet în poziţie chircită, cu ceramica culturii cu ceramică liniară. 15 A. D. Alexandrescu, Ceramica liniară de la Hărman, Cumidava, V, 1971, 11-24; MCA, X, 1973, 234-243 16 Istoria României, I, 1960, 40.

Cultura Criş în lumina săpăturilor de la Turia (jud. Covasna)

voltării culturii Criş în aşezarea de pe malul stîng al pîrîului Turia. La stabilirea acestei probleme ar putea aduce un aport important studierea mai aprofundată a materialului ceramic găsit în aceste două aşezări şi celui de la Leţ, unde au fost găsite mai multe faze de dezvoltare ale culturii Criş.17

17

În concluzie se poate constata că săpăturile de la Turia au ridicat unele probleme ale neoliticului din sud-estul Transilvaniei, care încă nu sînt rezolvate definitiv, ca faza finală a culturii Criş şi legătura cu cea cu ceramică liniară.

E. Zaharia, op. cit., 1962, 5-51.

27


CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA CULTURII BOIAN ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Resturi de cultură materială din epoca neolitică, considerate aparţinînd culturii Boian, sînt cunoscute încă de la începutul secolului nostru, din mai multe descoperiri de pe teritoriul oraşului Sf. Gheor ghe (jud. Covasna).1 Acestea au fost descoperite în mod întîmplător, cu ocazia exploatării nisipului din terasa malului stîng al Oltului şi a unor lucrări de amenajare a terenului pe teritoriul oraşului. Aceste două locuri sînt numite de Schroller – care a publicat o parte din materialul descoperit – Sf. Gheorghe I şi Sf. Gheorghe II. Materialul inventariat sub nr. 2189 şi 124-901, în afară de cel publicat de Schroller, mai conţine şi unele fragmente de vase nepublicate, care sînt importante la cunoaşterea aspectului etapei pe care o reprezintă în cadrul culturii Boian. În următoarele rînduri dăm descrierea lor. Locul numit Sf. Gheorghe I se află spre nord de podul de fier, lîngă moara de apă, iar materialul ceramic a fost găsit în apropierea ei, cu ocazia exploatării nisipului. Malul Oltului este destul de înalt şi pe terasă se află resturi arheologice din epoca bronzului, La Tène dacic, de tip Cerneahov–Sîntana de Mureş. Nisipăria pe vremea aceea a format proprietatea lui Jenő Molnár. Printre fragmentele de vase descoperite au mai fost şi următoarele nepublicate de Schroller: 1. Fragmente din marginea unor vase, probabil cu gît cilindric şi corpul cu umărul dezvoltat sau bombat. Sînt lucrate din pastă, cu cioburi pisate şi arse brun; peretele este gros de 0,5-1 cm, iar suprafaţa este lustruită şi unele vase sînt decorate pe marginea buzei cu mici crestături, iar mai jos, pe corp, cu benzi formate din linii incizate, late de 0,5-2 cm. Liniile incizate uneori sînt groase şi adînci. Un alt fragment este lustruit sub buză pe fîşie de 2 cm, fîşia fiind încadrată de un brîu alveolat, sub care peretele vasului este zgrunţuros (fig. 3/2, 4-5, 8-9). 2. Fragmente de pahare făcute din pasta fină, acoperită cu un strat de lut fin, arse brun. Decorul lor este format din pliseuri şi din benzi înguste for-

mate din cîte două linii incizate, umplute cu mici liniuţe incizate verticale. Aceste benzi sînt aşezate la distanţe de 2 cm una de alta. Pe unul din fragmente benzile sînt simple, fără liniuţele verticale. Un alt fragment este decorat numai cu benzi incizate. Pe alt fragment se găseşte un decor format din pliseuri şi benzi de linii paralele incizate (fig. 2/3, 5-7; 3/7). Punctul al doilea, numit de Schroller Sf. Gheor ghe II, este o descoperire mai veche, din anul 1901, şi este situat pe partea nord-vestică a oraşului, la cca. 2 km de la malul Oltului, pe terenul locuinţei nr. 20 din strada Váradi József. Pe partea dinspre stradă a terenului locuinţei nr. 20, din lucrări de pămînt, s-a descoperit o groapă lată de 190 cm şi adîncă de 140 cm, care conţinea pămînt negru, fragmente de vase şi de chirpici, toate arse; în unele locuri au fost observate şi bucăţi de cărbuni. Pe terenul vecin locuinţei nr. 18, de pe aceeaşi stradă, au fost descoperite trei morminte dintre care unul cu scheletul în poziţie chircită. Mormintele au fost fără inventar.2 În aceeaşi groapă s-au mai descoperit – în afară de ce a publicat Schroller – şi fragmentele unui vas mare cu gît cilindric şi cu corp bombat. Gîtul este lustruit, iar corpul este acoperit cu barbotină; în jurul fundului este lustruit pe o fîşie lată de 4 cm. Revizuind fondul Muzeului din Sf. Gheorghe, am aflat că în anul 1936, tot pe malul stîng al Oltului, în nisipărie, atunci proprietatea lui Lehel Pap, au fost descoperite încă alte fragmente de vase aparţinînd acestei culturi, care se păstrează în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe sub nr. de inv. 8652-8657. Din aceste fragmente s-au întregit 6 vase şi din restul fragmentelor s-au putut stabili încă cîteva forme de vase. Nu avem nici o informaţie despre împrejurările în care au fost găsite vasele. După toată probabilitatea aparţin unei locuinţe sau unei gropi. În continuare dăm descrierea materialului ceramic descoperit. Ceramica după pastă se împarte în două categorii: I, vase folosite pentru uz comun şi II, vase lucrate mai

* Memoria Antiquitatis, II, 1970, 19-27. (Cu rezumat în limba germană.) 1 H. Schroller, Die Stein- und Kupferzeit Siebenbürgens, 1933, 24, 78, pl. 18-20; E. Comşa, Cultura Boian în Transilvania, SCIV,

XVI/1, 1965, 634; I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsfor schung in Rumänien, BerBKG, 22, 1933, 4. 2 A. Székely Nemzeti Múzeum Értesítője, III, 1902, 10-17.

28

Contribuţii la cunoaşterea culturii Boian în sud-estul Transilvaniei

fin. Pasta ambelor categorii are cioburi pisate. Primei categorii îi aparţin următoarele forme de vase: 1. Vase în formă de castron, făcute din pastă amestecată cu cioburi pisate. Tot corpul vasului a fost acoperit cu barbotină. Din această categorie au fost găsite două vase; unul fragmentar, celălalt a fost întregit. Cel întregit are următoarele dimensiuni: înălţimea este de 14,5 cm, diametrul gurii 18 cm, diametrul fundului 11,5 cm. Marginea fundului este netezită (fig. 1/3). 2. Castron cu umăr; partea de sus este lustruită, iar pe pîntec este decorat cu barbotină zgrunţuroasă; păstrat fragmentar (fig. 3/6). 3. Castron cu doi butoni pe umăr, perforaţi vertical şi aşezaţi faţă în faţă. S-a păstrat fragmentar, lipsindu-i fundul (fig. 2/2). 4. Vas cu gît cilindric şi cu corpul bombat; este decorat prin excizie. S-a păstrat fragmentar. În jurul fundului vasul este netezit pe o fîşie de 1,5 cm (fig. 2/4). 5. Vas piriform cu gura puţin îngroşată şi răsfrîntă în afară. Gîtul e lustruit, iar tot corpul, pînă la fund, este acoperit cu barbotină neorganizată, asemănătoare cu decorul aşa-zis „Bessenstrich”. Pe partea de jos a vasului sînt aplicaţi doi butoni plaţi. Dimensiunile vasului: înalt de 31 cm; diametrul buzei 13,5 cm; diametrul fundului 11 cm (fig. 2/1). Categoria a II-a este reprezentată prin următoarele forme de vase: 1. Vas cu gîtul cilindric, cu corpul bombat, decorat cu incizii. S-a păstrat fragmentar (fig. 3/1, 3). 2. Vas cu gît cilindric şi umărul bombat. Marginea buzei este ornamentată cu puncte imprimate. Pe umăr se află doi butoni perforaţi vertical şi aşezaţi opus; vasul este decorat cu benzi de jur împrejur pe partea de jos a vasului. Marginea fundului este lustruită. Are culoarea brun-închis cu pete roşii, probabil ars secundar. Dimensiunile vasului: înălţimea 11,5 cm; diametrul gurii 12 cm; al fundului 8,5 cm (fig. 1/1). 3. Pahare; au fost întregite două. Primul este decorat cu caneluri paralele, alternînd cu linii incizate paralel, iar pe partea de jos a vasului un decor de ordin spiralic făcut din caneluri şi din benzi de linii incizate; alături de decorul format din bande de linii în spirală se mai află şi trinunghiuri incizate. Acest decor este aşezat într-o fîşie curpinsă între două benzi formate din linii incizate (fig. 1/4). Paharul celălalt este decorat cu caneluri paralele în partea de

sus, iar pe partea de jos între caneluri se află 2 benzi înguste formate din linii incizate paralel. Spre fund vasul nu are decor. Vasele din prima categorie sînt vase de uz comun, lucrate mai grosolan, şi sînt arse cenuşiu sau brun închis. Cele din categoria a doua sînt vase mai fine, cu pereţi subţiri, de culoare neagră sau sură. Corpul vaselor este acoperit de un strat de lut fin. Materialul ceramic din Sf. Gheorghe I, decorat cu linii incizate, cu caneluri fine şi cu benzi înguste, se alătură ceramicii care este mai mult înrudită cu ceramica precucuteniană decît cu ceramică culturii Bioan, faza Giuleşti. Motivul din benzi înguste umplute cu liniuţe incizate e un ornament obişnuit în olăria de tip Izvoare I2 .3 De asemeni, şi canelurile asociate cu incizii,4 precum şi decorul format din benzi de linii incizate adînc. Aceleiaşi culturi îi aparţin şi vasele descoperite în nisipăria lui Jenő Molnár. Din acest material ceramic vasul cu gît cilindric, decorat cu butoni perforaţi cu proeminenţe încadrate cu decor spiraliform, ca formă se aseamănă cu vasul precucutenian de la Zăneşti.5 Iar decorul spiraliform format din linii incizate, în asociere cu caneluri sau fără, se află tot printre motivele de decor ale ceramicii de la Dealul Viei, din aşezarea precucuteniană de la Zăneşti.6 Paharele decorate cu linii paralele în asociere cu caneluri, aparţin tot acestei culturi. Ornamentul spiraliform şi triunghiuri incizate este un decor preferat în această cultură.7 Vasul cu decor excizat se poate încadra tot în cultura precucuteniană. Vasele-castron decorate cu barbotină aparţin mai mult aspectului culturii Boian, faza Giuleşti. Iar vasul cu gît înalt şi cu pîntec bombat, prevăzut cu doi butoni plaţi, este o formă încă necunoscută pînă acum în acest orizont cultural. Castronul prevăzut cu butoni perforaţi vertical este cunoscut din aşezarea precucuteniană de la Eresteghin.8 Descoperirile de la Sf. Gheorghe I-II au fost considerate pînă nu de mult ca aparţinînd culturii Boian.9 E. Zaharia, cercetînd materialul publicat de Schroller, a ajuns la concluzia că acesta indică o fază mai tîrzie şi încadrează Sf. Gheorghe I-II în cultura precucuteniană, fază Zăneşti.10 Considerăm întemeiată această concluzie, iar acest material pe care îl publicăm în prezent, confirmă apartenenţa lui de această cultură. Avînd unele forme (paharul) şi ornamente caracteristice (decor spiralic din caneluri sau incizat) pentru cultura

R. Vulpe, Izvoare, 1957, 64, fig. 28/1-3. Ibidem, fig. 2/4, 75. 5 Şantierul Traian, SCIV, IV/1-2, 1953, fig. 8. 6 Şantierul Traian, SCIV, V/1-2, 1954, pl. II, 8, 11-12. 7 R. Vulpe, op. cit., fig. 25/1. 8 Z. Székely, Contribuţie la studiul culturii Precucuteni în valea

Oltului, Culegere de studii şi cercetări, I, Muzeul Braşov, 1967, fig. 6/6. 9 Vezi la H. Schroller şi E. Comşa. 10 E. Zaharia, Angaben über die Boian–Giuleşti Kultur. Die Siedlung von Leţ, Dacia, N. S., XI, 1967, 29, fig. 13, 34, n. 83.

3 4

29


Boian, faza Giuleşti, trebuie să considerăm acest orizont cultural mai vechi decît cel de la Eresteghin.11 La Eresteghin formele ceramicei sînt asemănătoare cu cele aparţinînd culturii precucuteniene, faza Zăneşti. Prin urmare, descoperirile de la Sf. Gheorghe I-II se pot considera ca ilustrînd o fază din evoluţia culturii Precucuteni. Din cele relatate mai sus reiese că problema culturii Boian în Transilvania nu este încă rezolvată;

unele descoperiri, considerate ale culturii Boian, aparţin de fapt culturii Precucuteni. Sînt de reţinut de asemeni, pentru cercetările viitoare, acele elemente care indică o fază mai veche a culturii Precucuteni decît aceea pe care o cunoaştem prin descoperirile de la Traian-Zăneşti. S-ar putea ca regiunea sud-estică a Transilvaniei să fi fost locul de contact şi de unele împrumuturi între cultura Precucuteni şi Boian.

E. Comşa, Stadiul cercetărilor cu privire la faza Giuleşti a culturii Boian, SCIV, VIII/1-4, 1957, 39, fig. 6; V. Leahu, Săpătu-

rile de salvare de la Giuleşti-Sîrbi, Cercetări arheologice în Bucureşti, 1962, 214, 218, fig. 30/7-10.

11

30

Contribuţie la studiul culturii Precucuteni în valea Oltului

CONTRIBUŢIE LA STUDIUL CULTURII PRECUCUTENI ÎN VALEA OLTULUI

La începutul secolului nostru, precum şi în ultimii ani, mulţi cercetători români şi străini s-au ocupat cu neoliticul Transilvaniei, studiind diferitele culturi care aparţin acestei perioade, precum şi raportul cronologic dintre ele. În această muncă de cercetare o atenţie deosebită a fost acordată culturii Boian, atestată în regiunea cursului superior al Oltului.1 În sud-estul Transilvaniei cultura Boian pînă în ultimul timp a fost cunoscută numai din descoperiri întîmplătoare, care nu furnizau date suficiente pen tru stabilirea unei cronologii relative şi a raportului cu celelalte culturi neolitice. În urma săpăturilor întreprinse de către Academia Republicii Socialiste România în anul 1949 în aşezarea de la Leţ-Várhely, cultura Boian a fost încadrată just în neoliticul mijlociu, între cultura Criş şi cultura Ariuşd.2 Această încadrare a fost confirmată în anul 1955 prin noile cercetări efectuate de Academia Republicii Socialiste România, tot la LeţVárhely.3 Recent, E. Comşa a făcut sondaje la Feldioara şi într-un articol a încercat să prezinte aspectul culturii Boian din Transilvania.4 În afară de acestea, sondajul executat în anul 1962 la Eresteghin (rai. Tîrgu Secuiesc, reg. Braşov), de către Muzeul din Sf. Gheorghe, a adus noi date referitoare la dezvoltarea culturii Precucuteni. În cele ce urmează, vom prezenta rezultatele sondajului amintit şi pe baza observaţiilor făcute vom încerca să tragem unele concluzii de ordin istoric şi cronologic.

La sud de comuna Eresteghin, pe terenul cunoscut sub denumirea de „Fîntîna cu Linte”, cu ocazia aratului au fost scoase de fierul plugului fragmente de vase şi bucăţi de chirpic. În partea sudică a

terasei, pe un loc unde suprafaţa terenului a fost acoperită cu resturi mai abundente de cultură materială, în direcţia E–V a fost săpat un şanţ lung de 21 m, lat de 1 m şi adînc de 0,40-1,25 m, care are următoarea stratigrafie: sub humusul vegetal, gros de 20 cm, se află un strat de cultură de culoare brunînchisă, gros de 20-30 cm, urmat de lut galben. În unele locuri peste acest strat s-a suprapus un alt strat de cultură, de culoare brun-cenuşie, gros de 20-25 cm, cuprinzînd fragmente de vase din epoca feudală timpurie. În stratul de cultură au fost descoperite resturile unei locuinţe, o groapă şi un cuptor de copt pîine (fig. 1). Locuinţa, de formă dreptunghiulară, a fost descoperită la o adîncime de 0,30 m, avînd dimensiunile de 7 × 5 m şi axul lung orientat N-V–S-E. Podeaua ei era formată dintr-un strat de chirpic ars la roşu, care s-a păstrat nederanjat în partea vestică a locuinţei. La dezvelirea podelei s-a observat că pe pămînt fuseseră aşezate bîrne despicate, groase de 8-20 cm. În afară de acestea au mai fost găsite bucăţi de chirpic, care păstrau urme de pari, groase de 4-5,5 cm, din scheletul locuinţei. Întinderea locuinţei a fost stabilită după suprafaţa acoperită cu chirpic şi fragmente de vase, nefiind observată nici o urmă de pari în pămînt. Vatra, aşezată la mijlocul peretelui vestic, era de formă pătrată, cu dimensiunile 1 × 0,75 m şi consta dintr-un strat de lut ars fără gardină. În jurul vetrei au fost descoperite numeroase fragmente ceramice. Locuinţa reprezintă tipul de locuinţă cu platformă (fig. 2) şi credem că este prima locuinţă neolitică cu podea de lemne arse. Inventarul locuinţei constă din unelte şi din ceramică. Un nucleu cu urme de lovire, două răzuitoa re şi o lamă sînt lucrate din andezit (fig. 3/1, 3-5). Dintr-o rocă moale a fost lucrat un topor plat, cu trei laturi şlefuite (fig. 3/2). Un alt topor plat de piat ră e lucrat din gresie silicifiată (fig. 3/7, 7a), iar un

* Culegere de studii şi cercetări, I, Muzeul Regional Braşov, 1967, 75-92. (Cu rezumat în limba germană.) 1 Vezi bibliografia referitoare la cultura Boian din Transilvania în lucrarea lui E. Comşa, Cultura Boian în Transilvania, SCIV, XVI/4, 1965, 629 şi urm. 2 Z. Székely, Săpăturile din anul 1949 la Leţ-Varhegiu (Trei-Sca-

une), în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 19-20. 3 I. Nestor, Raport despre sondajele de la Leţ-Várhegy, MCA, III, 1957, 59-62. 4 E. Comşa, op. cit. În această lucrare aşezarea de la Eresteghin este încadrată greşit în cultura Boian.

Sondajul de verificare din anul 1962

31


fragment de lamă e din silex (fig. 3/6). În afară de acestea, o piatră în formă de cuţit, cu un tăiş, ar fi putut servi drept unealtă (fig. 3/8). S-a mai găsit şi o rîşniţă de mînă, fragmentară, şi o piatră de frecat grăunţele pe rîşniţă (fig. 7/11). Obiectele din lut ars sînt reprezentate printr-un lustruitor de vas, păstrat fragmentar, şi o bară de lut de formă cilindrică (fig. 4/6, 7). Aceasta din urmă pare a fi un fragment de idol de tipul cunoscut în cultura Vinča–Criş. Dintr-un vas de cult, prevăzut cu patru picioare şi lucrat dintr-o pastă fină nisipoa să, arsă cenuşiu, s-a păstrat un picior. Corpul de vas a avut forma dreptunghiulară cu marginea îngroşată, sub care este aşezată o şănţuire adîncă (fig. 8/15). Partea cea mai bogată a inventarului locuinţei o formează ceramica, foarte corodată, fragmentară şi în majoritate arsă secundar. Culoarea vaselor este neagră, cenuşie şi cărămizie (aceasta din urmă datorită arderii secundare). Unele vase au putut fi întregite. Materialul ceramic, după pastă, formă şi decor, se poate împărţi în următoarele grupe: 1. Ceramica de uz comun, lucrată din pastă nisipoasă cu adaos de cioburi pisate. Forma principală este borcanul, cu corpul puţin bombat sau bitronconic, decorat cu barbotina neorganizată, pînă la buza vaselor. La exterior sînt de culoare cenuşie închisă sau cărămizie, iar la interior neagră (fig. 7/1, 6). Acestei categorii îi mai aparţin, în afară de străchinile cu pereţi arcuiţi, următoarele vase în tregi sau întregite: a) Vas mic cu fund plat, înalt de 4,5 cm, cu diametrul buzei de 9 cm (fig. 6/4). b) Capac de vas, de formă cilindrică, prevăzut la margine cu 8 găuri aşezate cîte două, la distanţe ega le. Dimensiunile: înălţimea 4 cm, diametrul 12,5 cm, respectiv marginea de sus a capacului ieşind puţin în afară; diametrul 13,5 cm (fig. 6/8). c) Strecurătoare în formă de pîlnie, deformată la picior datorită arderii secundare. E lucrată din pastă nisipoasă fină, arsă în culoare cărămizie cu pete cenuşii. Talpa piciorului este rotundă, cu pereţii mult îngroşaţi faţă de pîlnie. Gura, ca şi corpul-ciur, este turtită. Dimensiunile: înălţimea 20 cm, diametrul gurii 4-12 cm; grosimea peretelui 0,7-2 cm (fig. 6/3). Tot din această grupă face parte un fragment de margine decorat sub buză cu un brîu alveolat şi un fragment de vas cu peretele puternic arcuit, la umăr formînd o muchie ascuţită (fig. 7/3, 4/1, 5/5). 2. Vase cu decor incizat, lucrate din pastă nisipoasă cu cioburi pisate, avînd culoarea cenuşie sau cărămizie. Sînt întîlnite următoarele forme: a) Strachina cu picior; s-a păstrat jumătate dintr-o strachină, arsă roşu-cărămiziu. Decorul ei constă din cercuri neglijent făcute (fig. 6/1). 32

b) Strachină cu peretele arcuit, prevăzută cu un butonaş perforat vertical. E decorată cu cercuri incizate. S-au păstrat numai fragmente de margine (fig. 6/6). c) Vas cu gîtul cilindric, la umăr cu curbură pronunţată. Decorul constă din cercuri sau din linii incizate vertical. S-au păstrat numai fragmente de margine (fig. 6/5). 3. Vase făcute din pastă cu nisip şi pleavă, de culoare cenuşie-neagră. Forma principală este vasul cu gît cilindric, cu curbură pronunţată la umăr şi cu fund tronconic. Decorul este excizat. Pe gîtul cilin dric motivele ornamentale sînt reprezentate prin pă trăţele scobite, aşezate în şir între două linii incizate. Pe umăr se află benzi de spirale alternate cu triunghiuri. Sub umăr acest decor este închis cu o dungă trasă cu degetul. Mai în jos, pînă la fund, decorul e format din combinaţii de unghiuri şi de linii excizate. Suprafaţa vasului a fost lustruită (fig. 7/5, 12). Pe un fragment de gît cilindric decorul constă din pătrăţele scobite în formă de şah, alternate cu linii incizate (fig. 7/10). Pe un alt fragment de vas se află ornamentul excizat în forma literei S (fig. 7/7). Tot din această categorie a ceramicii excizate fac parte capacele cu partea de mijloc îngroşată şi cu apucătoare. Au fost descoperite fragmentele a două capace cu decor excizat în formă de dinţi de lup şi linii excizate (fig. 7/8-9, 13-14). Unele fragmente de vase din această categorie au păstrat urmele picturii roşii. 4. Vase lucrate din pastă compactă cu nisip fin de culoare cenuşie sau brun-castanie. Acestei categorii îi aparţin fragmente de pahare şi de străchini. O ceaşcă întregită, de culoare cenuşie, are gura largă, pe umăr se află o bordură în relief (fig. 6/7). Buza este puţin răsfrîntă în afară şi pînă la margine decorul constă din caneluri late de 0,5 cm. Pe bordură se observă mici proeminenţe şi impresiuni de dinţi de pieptene, iar spre fund o bandă formată din linii incizate, umplute cu liniuţe incizate vertical. Pe un alt fragment de ceaşcă, tot cu bordura reliefată şi prevăzută cu proeminenţă, decorul este format din impresiuni de dinţi de pieptene între două linii incizate (fig. 5/6, 8/6). Acest decor de linie alcătuită din impresiuni de dinţi de pieptene se foloseşte foarte frecvent şi fără să fie încadrat cu linii incizate (fig. 4/3, 5, 5/1-2, 8/1-4, 8, 13-14). Uneori punctele adîncite au formă de triunghi sau de cerc mai mare (fig. 5/3, 8/7). Un fragment de margine dintr-o ceaşcă de culoare cenuşie cu buza puţin răsfrîntă în afară e decorat pe gît cu caneluri late, iar pe umăr cu benzi orizontale formate din două linii incizate şi umplute cu liniuţe verticale. Acest tip de vas are fundul plat, iar partea sa inferioară e decorată cu caneluri pînă la fund (fig. 5/4, 8/5, 9). În afară de caneluri (fig. 8/10,


12), foarte frecvent este decorul format din banda de liniuţe verticale între două linii orizontale (fig. 8/11). Din fragmentele descoperite s-a putut întregi o strachină cu următoarele dimensiuni: înălţimea 12 cm, diametrul gurii 29 cm. E lucrată din pastă care conţine şi pleavă şi are culoarea cenuşiu-brună. Pe muchia accentuată a umărului se află proeminenţe (una lipsă) tăiate vertical la mijloc, iar dedesubt 2 găuri perforate. Suprafaţa străchinii este acoperită cu benzi de triunghiuri incizate sau aşezate orizontal şi umplute cu impresiuni de dinţi de pieptene. Strachina este arsă secundar (fig. 6/2). În afară de acestea, au mai fost găsite multe fragmente de vase corodate, necaracteristice, a căror formă nu s-a putut stabili. În apropierea locuinţei, la 1,5 m spre vest, a fost găsită o groapă care aparţinea locuinţei. Groapa în formă de sac, cu fundul plat, avea adîncimea de 0,70 m, diametrul gurii 0,50 m, iar cel al fundului 0,60 m. Pe fundul gropii au fost găsite cîteva fragmente de vase cu decor excizat. La o distanţă de 2,5 m spre vest de marginea gropii menţionate mai sus, la adîncime de 1,20 m, a fost găsit un strat de cărbune şi cenuşă, urmat de un strat de chirpic ars, lung de 1 m şi gros de 10 cm, în marginea căruia se afla un cuptor cu boltă. Dimensiunile cuptorului: suprafaţa 1 × 1,20 m; înălţimea de 0,50 m. Cuptorul, cu pereţii arşi la roşu, a fost săpat în sol virgin. Pe fundul cuptorului au fost descoperite fragmente de vase decorate prin excizie. Materialul ceramic este destul de variat; formele vaselor, precum şi ornamentarea lor arată un orizont cultural care aparţine ariei de cultură cu fond liniar-ceramic. Ceramica decorată cu barbotină este de cea mai veche tradiţie, cunoscută din cultura Criş şi tran smisă şi în cultura Boian. Vasul de la Eresteghin se apropie de forma unui alt vas, de acelaşi tip, găsit la Leţ.5 Decorul cu brîul alveolat este unul dintre elementele principale de ornamentare folosite la ceramica din specia grosolană a culturii Boian, faza Giuleşti.6 Fragmentul de vas cu umărul în unghi ascuţit are analogii în cultura Zăneşti.7 Pentru celelalte forme: vasul-ceaşcă, capacul cilindric şi pîlniaciur, analogii ne furnizează culturile Criş şi Boian. Vasul cu patru picioare, considerat drept vas de cult (opaiţ), este cunoscut din cultura Criş.8

Vasele cu decor incizat sînt acoperite cu un strat subţire de lut fin, în care a fost incizat ornamentul. În această grupă, forma principală este strachina cu picior. În afară de exemplarul întregit, au mai fost găsite multe fragmente din acest tip de vas. Strachina cu picior este cunoscută din cultura Criş, formă care a trecut şi în cultura Boian.9 Acest tip de vas este reprezentat şi în cultura Zăneşti.10 Pentru strachina cu peretele arcuit şi prevăzută cu butonaşi, analogia cea mai perfectă o găsim tot în cultura Zăneşti. Vasul cu gît cilindric, cu curbură pronunţată la umăr, este cunoscut în aceeaşi cultură.12 Grupa de vase cu decor excizat este reprezentată de forma de vas cu gît cilindric şi fund tronconic şi de capace cu apucătoare, ambele tipuri cunoscute in culturile Boian şi Zăneşti.13 Vasul descoperit la Eresteghin însă, după formă şi decor, este mai apropiat de cultura Zăneşti.14 Acelaşi lucru se poate constata şi cu privire la capacul cu apucătoare. Decorul de pe umărul vasului de la Eresteghin este format din bandă de spirale, alternată cu şiruri de unghiuri excizate, restul corpului fiind acoperit cu decor excizat, intercalat de fîşii înguste lustruite. Pe vasele de acest tip, cunoscute de la Leţ, sînt păstrate suprafeţe mari, fără decor excizat. O înrudire mai apropiată cu cultura Zăneşti arată şi fragmentul de margine decorat cu bandă de şah. Acest motiv de decor e frecvent în cultura Zăneşti,15 pe cînd în cultura Boian, faza Giuleşti, formează numai o scăriţă pe bandă. Meandrul, element de decor frecvent în cultura Boian, nu a fost observat. Pictura, cu o vopsea roşie mată, a fost folosită numai pe ceramica cu decor excizat, dar şi la aceasta în mod foarte redus. O grupă deosebită de categoriile de ceramică descrise mai sus o formează fragmentele de vase făcute din pastă compactă cu nisip fin, decorate cu caneluri şi cu incizii. Formele, precum şi elementele de decor ale acestei grupe de ceramică, sînt cunoscute în Moldova, în nivelul precucutenian al aşezării de la Izvoare. Ceaşca decorată cu caneluri şi cu benzi de linii incizate, umplute cu liniuţe verticale şi prevăzută pe umăr cu un brîu în relief şi proeminenţe, prezintă toate elementele caracteristice ale acestei culture.16 Această formă, fără brîu în relief, prevăzută pe umăr numai cu proeminenţe, este cunoscută şi în cultura Zăneşti.17 Pentru celelalte fragmente de ceşti

Vasul se află în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe (nr. inv. 15514). 6 E. Comşa, Cercetările cu privire la faza Giuleşti a culturii Bo ian, SCIV, VIII/1-4, 1957, 33, fig. 1/1-3. 7 Şantierul Traian, SCIV, V/1-2, 1954, pl. II, 10, 3-4, 12. 8 I. Kutzián, A Körös-kultúra (DissPann, ser. II, nr. 23), 1944, 65, pl. XXXVI, 4; E. Zaharia, Considérations sur la civilisation de Criş à la lumière des sondages de Leţ, Dacia, N. S., VI, 1962, 34. 9 E. Comşa, op. cit., 635.

10

5

Şantierul Traian, op. cit., 1954, 52. Ibidem, pl. II, 2. 12 Ibidem, pl. II, 3-4. 13 Ibidem, pl. III, 5; D. Berciu, Contribuţii la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetări, 1961, 67. 14 Şantierul Traian, op. cit., pl. I, 12. 15 Ibidem, pl. III, 3-4, 10. 16 Radu Vulpe, Izvoare, 1965, 75, fig. 50/49. 17 Şantierul Traian, op. cit., pl. II, 10. 11

33


decorate cu caneluri, puncte şi cu linii incizate, precum şi cu impresiuni de dinţi de pieptene, analogia cea mai perfectă se găseşte tot în materialul ceramic al culturii precucuteniene descoperit la Izvoare.18 Cantitativ, această grupă de ceramică este destul de numeroasă, dacă avem în vedere numărul formelor şi fragmentelor de vase descoperite. * Pentru încadrarea aşezării descoperite la Ereste ghin într-una din culturile neolitice, ne putem baza în primul rînd pe materialul ceramic. Acest material prezintă, pe lîngă trăsăturile culturii Boian dintr-o etapă evoluată, multe elemente de cultură precucuteniană. Ceramica de caracter Boian nu are trăsăturile fazei Giuleşti, ci mai curînd indică un aspect cultural de tipul Zăneşti, avînd şi unele elemente Boian ale fazei Vidra. Astfel, multe elemente ale fazei Giu leşti, cum ar fi amforele, paharul tipic, ceramica fină plisată etc., lipsesc la Eresteghin, existînd în schimb o ceramică canelată, care este frecvent întîlnită în faza Vidra a culturii Boian. Prin urmare, din punctul de vedere al dezvoltării culturii Boian, aşezarea de la Eresteghin se încadrează într-o etapă mai avansată şi cronologic este posterioară aşezărilor de la Leţ şi Feldioara, atribuite fazei Giuleşti a culturii Boian. Acest fapt este confirmat şi de numeroasele fragmente de vase precucuteniene, de tip Izvoare I2, care au fost descoperite în asociere cu ceramica de tip Zăneşti în interiorul locuinţei cercetate de noi. Avem deci de-a face la Eresteghin cu o aşezare care ilustrează aspectul cultural precucutenian cel mai vechi cu ceramică de tipul Zăneşti. La clarificarea problemei, dacă la Eresteghin avem de-a face cu o cultură de tip Boian sau de tip precucutenian, este important de stabilit raportul culturii Zăneşti faţă de cultura Boian. Vl. Dumitrescu consideră descoperirile de la Zăneşti ca reprezentînd o cultură precucuteniană de fază mai veche decît cea de la Izvoare.19 Dintre cercetătorii care s-au ocupat cu această problemă, E. Comşa şi apoi D. Berciu încadrează aceleaşi descoperiri în cultura Boian, faza Giuleşti.20 Pe baza cercetării formelor şi a elementelor de decor ale culturii Zăneşti, sîntem de părere că această aşezare nu se poate integra în cultura Boian, faza Giuleşti, părere confirmată şi de materialul ceramic descoperit la

Eresteghin. Pentru cultura Zăneşti încadrarea justă este cea stabilită de Vl. Dumitrescu, adică integrarea ei în cultura Precucuteni. Acest fapt este confirmat şi de prezenţa materialului ceramic precucutenian de tip Izvoare în aşezarea de la Eresteghin, necunoscut în schimb în aria culturii Boian, faza Giuleşti. Problema genezei,21 precum şi cea a prezenţei culturii Boian pe cursul superior al Oltului, în Transilvania, a frămîntat pe mulţi cercetători.22 E. Comşa e de părere că această cultură s-a răspîndit în sud-estul Transilvaniei prin pătrunderea purtătorilor ei din nord-estul Munteniei, unde s-a şi format. Această teorie a fost acceptată şi de D. Berciu.23 Pînă în prezent, în sud-estul Transilvaniei au fost sondate numai trei aşezări atribuite culturii Boian. Dintre acestea numai cele de la Leţ şi Feldioara aparţin cu siguranţă culturii amintite. Descoperirile celelalte, de caracter întîmplător, ar putea aparţine şi ariei culturale de aspect Zăneşti, pe care o considerăm ca o cultură precucuteniană. Prezenţa unor fragmente ceramice de caracter Sudiţi şi Bolintineanu în aşezarea de la Hărman24 ridică problema revizuirii locului de formare al culturii Boian. Se poate presupune că aria de formare a acesteia a cuprins şi regiunea sud-estică a Transilvaniei. Cultura precucuteniană pînă în ultimul timp a fost necunoscută în Transilvania.25 Primele vestigii ale acestei culturi au fost descoperite la Bancu.26 Aşezarea de la Eresteghin este un alt punct care confirmă faptul că în sud-estul Transilvaniei se află şi primele faze de dezvoltare ale complexului cultural Cucuteni–Ariuşd. Se pune întrebarea: cînd şi cum s-a dezvoltat cultura Precucuteni în Transilvania? La rezolvarea acestei probleme trebuie să luăm în considerare poziţia cronologică a acestei culturi în aria ei de formare şi raportul ei cu cultura Boian. Radu Vulpe consideră stratul Izvoare I2 contemporan cu fazele Boian–Vidra sau Boian–Petru Rareş;27 prin urmare în Moldova cultura precucuteniană s-a format după aspectul Boian II. La sud de Carpaţi elementele precucuteniene au pătruns în cultura Gumelniţa încă în faza ei timpurie, precucutenianul tîrziu fiind parţial contemporan cu Gumelniţa timpurie.28 Prin urmare, legăturile dintre culturile Boian–Gumelniţa şi Precucuteni sînt destul de timpurii.

18

Ibidem, fig. 26/1, 27/1, 30/1-12. Istoria României, I, 1960, 61. 20 E. Comşa, Cercetările cu privire la faza Giuleşti a culturii Boian, SCIV, VIII/1-4, 1957, 45; D. Berciu, în Istoria României, I, 1960, 49; Idem, Contribuţii la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetări, 1961, 67. 21 Vezi bibliografia la V. Teodorescu, în SCIV, XVII/2, 1966, 231, n. 18.

22

19

23

34

SCIV, XVI/4, 1965, 630-632. D. Berciu, Contribuţii..., op. cit., 61. 24 SCIV, XVI/4, 1965, 630. Informaţii primite de la E. Zaharia. 25 Radu Vulpe, op. cit., 112; P. Roman, Ceramica precucuteniană din aria culturilor Boian–Gumelniţa, SCIV, XIV/1, 1963, 32-35. 26 Informaţie primită de la K. Horedt; SCIV, XVI/4, 1965, 645. 27 Radu Vulpe, op. cit, 16. 28 P. Roman, op. cit., 45.


În Transilvania, în aşezările de la Leţ şi Feldioara, aparţinînd culturii Boian–Giuleşti, resturi de cultură materială din Precucuteni nu sînt cunoscute. Apare în schimb, în aşezarea de la Eresteghin, ceramica precucuteniană de aspect Zăneşti. Din acest fapt reiese că în Transilvania începutul acestei cul turi trebuie să-l situăm într-un orizont mai nou decît cel reprezentat de faza Boian–Giuleşti. Acest orizont nu poate fi altul decît faza Boian–Vidra. Constatarea se confirmă şi prin prezenţa unor elemente de caracter Vidra în aşezarea de la Eresteghin. În privinţa genezei culturii Precucuteni, părerea lui E. Comşa după care procesul de formare al acestei culturi s-a produs în parte şi în sud-estul Transilvaniei, ni se pare acceptabilă.29 În concluzie, putem constata că la Eresteghin a fost descoperită o aşezare aparţinînd culturii Precucuteni, faza Zăneşti, care reprezintă o etapă de dezvoltare posterioară fazei Boian–Giuleşti a neoliticului mijlociu din sud-estul Transilvaniei. Purtătorii acestei culturi s-au aşezat pe terasele apelor, avînd aşezări neîntărite şi locuinţe de su

29

prafaţă cu platformă. Această formă de locuinţă, cunoscută cel mai devreme din cultura Precucuteni, se generalizează în cultura Cucuteni–Ariuşd. Purtătorii acestei culturi au folosit unelte de silex, de andezit şi topoare plate trapezoidale, rîşniţa de mînă şi pietre de frecat grăunţele. Unelte din os şi din metal n-au fost găsite. Materialul ceramic, în privinţa formei şi a decorului, e variat, prezentînd un aspect de tradiţie al culturii cu ceramica liniară. Ocupaţiile principale au fost vînatul, pescuitul şi agricultura primitivă. Oasele de bovine descoperite sporadic arată creşterea redusă a vitelor. Importanţa descoperirii aşezării de la Eresteghin constă în faptul că a furnizat date noi referitoare la cunoaşterea dezvoltării culturii materiale care urmea ză cultura Boian–Giuleşti, arătînd totodată şi legăturile dintre Moldova şi Transilvania în neoliticul mijlociu şi tîrziu. Procesul de formare al culturii Cucuteni–Ariuşd pînă la constituirea ei, deocamdată nu e cunoscut. Prezenţa însă a culturii Precucuteni în sud-estul Transilvaniei arată că această cultură a avut aceleaşi etape de dezvoltare atît în Transilvania, cît şi în Moldova.

SCIV, XVI/4, 1965, 645.

35


CERCETĂRI ARHEOLOGICE ÎN COMUNA ŞOROŞTIN

Direcţiunea Muzeului Raional din Mediaş a aflat că în teritoriul comunei Şoroştin (rai. Mediaş, Reg. Stalin), se găsesc fragmente de vase preistorice, dintre care unele fragmente au ajuns în colecţia Muzeului din Blaj. Pentru identificarea locului de provenienţă a acestor fragmente, Constantin Coroş, directorul, şi Emil Szuchy M., asistentul Muzeului din Mediaş, întovărăşiţi de cel care semnează aceste rînduri, s-au deplasat în ziua de 26 mai 1952 la Şoroştin. În sat, din lămuririle date de tovarăşii învăţători, I. Şuşcă, I. Urdă, s-a constatat că aceste fragmente de vase, care se găsesc în Muzeul din Blaj, au fost găsite pe culmea unui deal care se află în hotarul satului şi este numit de săteni: Chiciora. În acest loc, cei doi învăţători au făcut cu ajutorul elevilor „sondaje” în care au găsit urme de vetre şi fragmente de vase de lut. Literatura de specialitate, după comunicarea lui Schroller, ţine în evidenţă că în Şoroştin au fost găsite fragmente de vase preistorice Linsenkeramik,1 iar Muzeul Brukenthal din Sibiu păstrează din timpul sciţilor un vîrf de săgeată din bronz.2 Afară de acestea, de la Şoroştin sînt cunoscute şi pietre cu inscripţii din timpul stăpînirii romane în Dacia.3 Despre aşezarea omenească de pe dealul Chiciora însă nu avem nici o indicaţie la nici un autor. Dealul Chiciora se găseşte spre răsărit de Şoroştin, între Şeica Mică şi Ţapu (fig. 1). Pe vîrful acestui deal e un platou oval, diametrul căruia în direcţia N–S e cca. 60 m şi în direcţia E–V 30 m. Partea apuseană a platoului e întărită cu valuri şi şanţuri, în forme de terase, iar în celelalte părţi panta e destul de abruptă. În terasa superioară s-au văzut cîteva gropi care erau urmele cercetătorilor de comori. În aceste gropi s-au putut observa urme de arsură, urme de vetre şi s-au adunat cîteva fragmente de vase, care servesc ca bază pentru stabilirea epocii căreia-i aparţine această aşezare omenească.

Fragmentele de vase adunate din aceste gropi sînt făcute din pastă impură, necomplect arsă, grosimea pereţilor e de 1-0,5 cm, sînt de culoare brună, cărămizie şi sînt făcute cu mîna. Un mic fragment de vas de culoare cărămizie e decorat cu decoraţie de incizie dreptunghiulară aşezată în două rînduri. Acest fragment de vas e pictat în două culori, alb şi roşu (pl. I, 8). Unele fragmente sînt decorate cu linii incizate verticale (pl. I, 6, 10, 12) sau cu o bandă umplută cu liniuţe verticale (pl. I, 2-3). Trei fragmente de vase aparţin din grupa aşa-zisă „Furchenstichkeramik” (pl. I, 4-5, 11), dintre care ultimul fragment e deformat din cauza arderii secundare. Fragmente de vase, cu buza întoarsă în afară, sînt decorate cu urme de degete (pl. I, 6-7), cu linii incizate sau sînt fără decoraţie (pl. I, 1). În urma unei cercetări ulterioare a lui Emil Szuchy M., au ajuns în colecţia Muzeului din Mediaş încă cîteva fragmente de vase. Pe un fragment de vas, făcut din pastă bună, bine arsă, ca decoraţie se află o dungă lată de 1 cm, de culoare brună (pl. II, 3). Pe un fragment de vas mare, făcut din aceeaşi calitate de pastă, ca decoraţie se află o bordură de împunsături (pl. II, 4). Fragmente de vase nevopsite, decorate cu împunsături, sînt făcute din pastă impură şi mediocru arsă, iar buza lor e dreaptă (pl. II, 6). Sînt decorate cu inciziuni pătrate (pl. II, 7) sau cu liniuţe (pl. II, 8). A mai fost găsită şi o toartă lată de 4,5 cm, a unui vas bine ars (pl. II, 8). Sub buza unui vas mic, făcut din pastă bună şi bine arsă, e o decoraţie de „Furchenstich” în formă triunghiulară. Acest vas are o înălţime de 5,5 cm, iar diametrul fundului 3,5 cm (pl. II, 9). În apropierea satului Şoroştin, de la Şeica Mică sînt cunoscute fragmente de vase pictate:4 un frumos suport de vas pictat e în colecţia Muzeului din Mediaş, găsit la Şeica Mică (fig. 2) şi două fragmente de vase găsite la Proştea Mare (pl. II, 1-2). Suportul

* Din activitatea ştiinţifică a Muzeului Raional Mediaş, Nr. 1, 1953 mai, 3-8, 17. (Textul s-a publicat alături integral atît în limba germană, cît şi în limba maghiară.) 1 H. Schroller, Die Stein- und Kupferzeit Siebenbürgens, 1933, 75, nr. 42; M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 251, 81. 2 M. Roska, op. cit.; K. Horedt, Die vorgeschichtliche und römische Abteilung des Baron Brukenthalischen Museums, Mit

teilungen aus dem Baron Brukenthalischen Museums, IX/X, 1934, 109, nr. 54. 3 M. Ackner, Die römischen Inschriften in Dacien, 1865, 171, 2; K. Gooss, Chronik der archäologischen Funde Siebenbürgens, 1876, 109. 4 H. Schroller, op. cit., pl. 22, 3-4; J. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, BerBKG, 22, 1933, 54, pl. 3, 5, 8.

36

Cercetări arheologice în comuna Şoroştin

de vas de culoare brună e făcut din pastă bună, bine arsă. În partea de jos e decorat cu triunghiuri negre, cu două şiruri de linii în formă de zig-zag, cu şase linii circulare şi încă două şiruri de linii în formă de zig-zag. Sub buză decoraţia e închisă cu şapte linii circulare, pe buză liniuţe oblice, iar înăuntru o linie orizontală groasă de 1 cm formează decoraţia suportului. Suportul e înalt de 40 cm, buza e lată de 3 cm, puţin răsfrîntă în afară, diametrul părţii de sus e 11 cm, a celei de jos de 24 cm. Fragmentele de vase găsite la Proştea Mare sînt făcute din pastă bună, bine arsă, cu o grosime de 1 cm, cu buza puţin răsfrîntă în afară. Sînt decorate cu triunghiuri, făcute din linii negre şi din meandre. Interiorul buzei e decorat cu linii oblice. Aceste fragmente de vase şi suporul de vas aparţin în grupa de ceramică pictată din vestul R. P. R.-ului, care e în legătură cu cultură Turdaş–Dimini5 şi a păstrat unele motive decorative din civilizaţia Criş din R. P. R., care e înainte de civilizaţia de la Ariuşd.6 Decoraţia cu triunghiuri cu grilaj pe fundul vasului pictat cu o singură culoare o cunoaştem din civilizaţia Criş7 şi din civilizaţia Cucuteni, din faza A-B.8 Fără o stratigrafie exactă nu se poate stabili ce legătură are această cultură cu civilizaţia de la Ariuşd, fiindcă avem foarte puţin material de comparaţie la dispoziţie. Pe baza pastei şi a tehnicii decorative a trebuit să fi existat concomitent cu civilizaţia Ariuşd–Protocucuteni. Fragmentele de vas pictat găsite la Chiciora ne determină să punem începutul acestei aşezări omeneşti în epoca neolitică a comunei primitive, aparţinînd în grupa civilizaţiei de ceramică pictată din vestul R. P. R.-ului, a cărei cronologie încă nu este sigură.9 Fragmentul de vas, care e decorat cu o dungă de culoare brună pe fondul natural al pastei vasului, arată că această aşezare e în legătură cu civilizaţia de la Ariuşd, fiindcă un fragment de vas astfel pictat a fost găsit şi la Leţ-Varhegiu (Muzeul Sf. Gheorghe, Nr. de inventar 3928 (pl. I, 9) de unde afară de vase trichrome a mai fost găsit un fragment de vas de tip Cucuteni A-B şi un alt fragment de Cucuteni B.10 Schroller vorbeşte şi de ceramica decorată cu linte, găsită la Proştea Mare.11 Fragmentele de vase cu decoraţii incizate şi cu buzele întoarse în afară, găsite la Şoroştin, aparţin unei perioade mai noi. Analogia cea mai exactă pentru fragmente tot de ceramică cu decoraţia „Furchenstich”, precum şi

pentru fragmente de vase cu buza dreaptă, decorate cu linii incizate, o găsim la materialul ceramic găsit la Vladhaza.12 Reinerth numeşte această cultură Linsen- und Furchenstichkeramik, Aichbühler Kultur, şi crede că aparţine sfîrşitului epocii neolitice.13 Schroller o aşează cronologic la sfîrşitul epocii neolitice şi la începutul epocii eneolitice.14 După Nestor, aparţine sfîrşitului epocii neolitice, eventual începutul epocii bronzului.15 Prox, care s-a ocupat cu cultura Tei în teritoriul Ţării Bîrsei, constată că cultura cu Furchenstichkeramik e contemporană cu cultura Schneckenberg–Glina III şi durează şi în prima parte a epocii bronzului.16 Ceramică decorată cu Furchenstich se găseşte şi la materialul de la Wietenberg.17 Astfel de decoraţie, ce se găseşte la vasul de la Şoroştin, se află şi pe un fragment de vas de la Wietenberg (pl. II, 10) şi pe fundul unei străchini în partea ei interioară, în formă de cruce. Această decoraţie indică că civilizaţia Wietenberg a început la sfîrşitul neoliticului sau la începutul epocii de bronz. Un vas cu două torţi cu creastă, care a fost găsit la Sighişoara în aşezarea de la Wietenberg, arată că mai durează această civilizaţie şi în epoca bronzului tîrzie sau chiar la începutul primei vîrste a fierului. Vasul are o culoare brună, buza e puţin răsfrîntă în afară, la umăr e puţin bombat şi are un fund plat. Înălţimea vasului e de 11 cm. Diametrul vasului, al buzei e de 13 cm, iar al fundului de 17 cm. Grosimea pereţilor e de 0,5 cm (fig. 3). Aşezarea omenească de la Şoroştin a încetat probabil să mai existe, după cum arată acest fapt – materialul ceramic găsit –, la începutul epocii bronzului, cînd începe la Sighişoara civilizaţia de la Wietenberg, în al cărei material ceramic în mod sporadic se găseşte ornamentaţia Furchenstich, care se află şi la Şoroştin. Această mică cercetare, executată de colectivul Muzeului din Mediaş, are ca rezultat că s-a putut constata existenţa unei aşezări omeneşti încă necunoscute. Materialul ceramic găsit ne indică o durată destul de lungă a aşezării, de la începutul epocii neolitice pînă la începutul epocii de bronz, şi o săpătură sistematică la Şeica Mică, Proştea Mare şi Şoroştin ar rezolva multe probleme încă neclare, referitoare asupra civilizaţiei cu ceramică pictată din mijlocul Ardealului şi asupra epocii bronzului din întregul teritoriu al acestui ţinut.

5

J. Nestor, op. cit., 54. Székely Z., în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, fig. 8, 3, 19. 7 Székely Z., op. cit., 19. 8 H. Schmidt, Cucuteni, 1932, pl. 11, 6. 9 J. Nestor, op. cit., 19. 10 Székely Z., op. cit., fig. 8/1-2. 11 H. Schroller, op. cit., 75, nr. 55; 54, nr. 10.

12

6

13

Ibidem, pl. 29, 9, 11. H. Reinerth, Siebenbürgen als nordisches Kulturland der jüngeren Steinzeit, Mannus, VII. Erg., 1929, 198 şi urm. 14 H. Schroller, op. cit., 14. 15 J. Nestor, op. cit. 16 A. Prox, Die Tei-Kultur in Burzenland, Mitteilungen des Burzenländer Sächsischen Museums, 1940, fig. 1-4, 98-99. 17 H. Schroller, op. cit., pl. 13; pl. 14, 3-6; pl. 11, 7.

37


IMPORT CUCUTENIAN ÎN ARIA CULTURII ARIUŞD

Au trecut aproape o sută de ani, de cînd lumea ştiinţifică – cercetările lui I. Teutsch1, continuate apoi în mod ştiinţific de către dr. Ferenc László2 – a luat cunoştinţă despre aşezarea neolitică de la Ariuşd, situată în valea Oltului, în colţul sud-estic al Transilvaniei. Aşezarea a devenit eponimă pentru o întreagă cultură neolitică care a fost atestată mai întîi în Transilvania, numai la cotul Oltului (în judeţul Covasna). În urma cercetărilor recente s-a dovedit că ea a avut o rază de întindere mai vastă, fiind atestată şi în regiunile învecinate (jud. Harghita şi Mureş).3 Originea, precum şi etapele ei de dezvoltare a format obiectul multor discuţii şi cercetătorii nu sînt convinşi nici în prezent că problema acestei culturi este definitiv rezolvată. Cercetările lui László, abandonate în anul 1925, au fost continuate numai după eliberarea patriei noas tre, Muzeul din Sf. Gheorghe avînd la dispoziţie un fond corespunzător pentru cercetări arheologice. În urma acestei situaţii favorabile au fost întreprinse o serie de cercetări ale culturii Ariuşd, cunoscute sau necunoscute de László, ca de ex. la Doboşeni, Moac şa, Cernat, Leţ, Ciomortan etc., care ne-au furnizat date noi pentru elucidarea acestei probleme. În urma cercetărilor efectuate s-a dovedit că cultura Ariuşd în această regiune nu a fost cea mai veche cultură neolitică, ea fiind precedată de alte culturi, Criş, ceramica liniară, Boian (faza Giuleşti) şi cea Precucuteniană (faza Zăneşti),4 încadrîndu-se în epoca neolitică dezvoltată. Săpăturile reluate recent la Ariuşd, precum şi unele noi aşezări ale culturii cu ceramică pictată, descoperite pe teritoriul judeţului Covasna, ca la Sînzieni, ne-au făcut cunoscute legăturile ce au existat în această epocă între Transilvania şi regiunea de dincolo de Carpaţi. În următoarele vom prezenta unele rezultate obţinute în aşezările de la Ariuşd şi Sînzieni. Începînd din anul 1970, săpăturile de la Ariuşd au fost reluate de către Muzeul din Sf. Gheorghe în

colaborare cu Institutul de Arheologie al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a R. S. România. Lu crările sînt conduse de un colectiv sub conducerea profesorului Ion Nestor. În cursul lucrărilor, în anul 1972, cu ocazia dezvelirii resturilor unei locuinţe de suprafaţă (casa A/1/971), pe panta de vest a aşezării, printre fragmentele de vase au fost găsite cîteva care în privinţa decorului diferă de cele obişnuite ale culturii Ariuşd. Acestea sînt următoarele: 1. fragment din buza unui pahar ornamentat cu dungi roşii înguste, încadrate cu negru pe fond alb. În interior toată suprafaţa este acoperită cu alb (fig. 1/2, 4), 2. fragment din umărul unui pahar ornamentat, pe fond închis brun, cu dungi înguste albe şi cu motive de culoare roşie (fig. 1/1), 3. fragment din umărul unui pahar cu decor din benzi albe încadrate cu negru pe fond gălbui (fig. 1/3). Pe partea vestică a comunei Sînzieni, lîngă ultimele case, se ridică un promontoriu cunoscut sub denumirea de „Movila de la Orbó”. Pe acest loc prof. Gyula Ötvös, membru al cercului de prieteni ai muzeului, a descoperit o aşezare Ariuşd. În urma acestei descoperiri, în anul 1972, terenul a fost sondat cu un şanţ de verificare. Secţiunea arată următorul profil: sub humusul negru, gros de 0,90 m, după care a urmat nisip galben. În stratul de cultură în afară de fragmente de vase Ariuşd au fost găsite unele care sînt altfel ornamentate decît cele cunoscute pînă acum în această cultură. Din punctul de vedere al ornamentelor, materialul ceramic se poate împărţi în următoarele grupe: Grupa A, fragmente de vase decorate pe fond roşu, cu benzi albe încadrate cu negru, sau pe fond alb-gălbui închis, cu dungi negre (fig. 2/3, 5). Grupa B, fragmente de vase ornamentate pe fond alb deschis, cu dungi brune, sau pe fond brun-roşu, dungi albe încadrate cu negru (fig. 2/2, 4).

* Studii şi comunicări, 1973 [Aluta, V], 37-39, 41-43. (Cu rezumat în limba franceză.) 1 Jelentés a Székely Nemzeti Múzeum Múzeum 1907. évi állapotáról, 1908, 15. 2 Ibidem; Jelentés a Székely Nemzeti Múzeum 1908. és 1909. évi állapotáról, 1910, 39-42; Jelentés a Székely Nemzeti Múzeum 1910. és 1911. évi állapotáról, 1912, 50-61; Dolg, II, 1911, 175-

25; Dolg, V, 1914, 279-417; ArchÉrt, XXXII, 1912, 57-68; Dacia, I, 1925, 1-27. 3 I. Kovács, în Dolg, VI, 1915; Z. Székely, în MCA, VI, 1959, 187-88, Idem, în Aluta, II/1, 1970. 4 Z. Székely, Săpăturile din anul 1949 la Leţ-Varhegiu (Trei-Scaune), în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 19-20.

38

Import cucutenian în aria culturii Ariuşd

Grupa C, fragment de vas cu decor pe fond alb, cu dungi brune (fig. 2/1). Grupa D, fragment de vas cu decor pe fond alb, cu dungi brune (fig. 2/1). Fragmentele de vase de la Ariuşd şi ceramica grupei A din aşezarea de la Sînzieni aparţin după decor sfîrşitului etapei Cucuteni A3,5 avînd aspectul ceramicii cunoscute din aşezarea de la Fedeleşeni.6 Cele lalte fragmente de vase din grupa B şi C de la Sînzieni pot fi considerate ca aparţinînd fazei A-B a culturii Cucuteni. Grupa B a ceramicii de la Sînzieni arată un aspect de stilul B1 a fazei A-B a culturii Cucuteni; iar grupa C reprezintă stilul γ 3. Fragmentul din grupa D are mai mult aspectul fazei Cucuteni B. Din cele relatate mai sus deocamdată se pot trage următoarele concluzii cu privire la cultura Ariuşd:

1. Cuprinde un spaţiu mult mai vast decît au crezut acum 50 de ani primii cercetători ai acestei culturi. 2. În procesul ei de dezvoltare au fost mai multe etape,7 ca şi în cultura Cucuteni. 3. Brîul Carpaţilor nu a format un perete despărţitor, făcîndu-se în neolitic un contact de schimb şi cultural între populaţia care a locuit pe ambele versante ale Carpaţilor, prin pasul Oituzului şi al Bicazului. Săpăturile de la Ariuşd nu sînt terminate, iar la Sînzieni s-a făcut numai un sondaj de verificare. Sperăm că rezultatele săpăturilor viitoare vor rezolva geneza şi procesul de dezvoltare al acestei culturi, ai cărei purtători au dat dovadă de un înalt nivel tehnic în domeniul ceramicii care prin eleganţa formelor de vase şi frumuseţea decorului este cea mai dezvoltată cultură din neolitic în bazinul Carpaţilor.

Istoria României, I, 1960, 66. Informaţia primită de la E. Zaharia, mulţumind pe această cale. 7 Z. Székely, Contribution à l’étude du développement du Néo

lithique dans la Transylvanie sud-orientale, în Atti del VI Con gresso Internationale della Scienze Preistoriche e Protostoriche, II, Roma, 1965, 271-272.

5 6

39


CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA CULTURII ARIUŞD**

Cultura neolitică cu ceramică pictată de la Ariuşd, caracteristică regiunii sud-estice a Transilvaniei (aşezarea eponimă se află în judeţul Covasna) a format, începînd de la Ferenc László, obiectul de cercetare al mai multor arheologi care au lucrat în Muzeul din Sfîntu Gheorghe şi al specialiştilor care au colaborat cu muzeul menţionat. Reluarea săpăturilor de la Ariuşd în anul 1968, precum şi cercetarea prin sondaje a mai multor aşezări aparţinînd acestei culturi de pe teritoriul judeţelor Braşov şi Covasna, au avut scopul de a clarifica etapele sale de dezvoltare, precum şi înţelegerea locului său în aria marelui complex cultural cu ceramică pictată, care, în neoliticul mijlociu, cuprindea partea răsăriteană a României. Lucrările de sinteză prezentate la simpozionul organizat la Sfîntu Gheorghe cu ocazia a 100 de ani de la naşterea lui Ferenc László, de către Ion Nestor, Eugenia Zaharia, Eugen Comşa şi Anton Niţu, au făcut cunoscute noile rezultate obţinute în ultimii ani în cercetarea acestei probleme.1 Sondajele executate la Sînzieni (jud. Covasna), în anii 1974 şi 1975, în aşezarea neolitică din hotarul comunei, precum şi descoperirea unei locuinţe neolitice la Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), au adus noi date privind dezvoltarea culturii cu ceramică pictată din sud-estul Transilvaniei. Comunele Sînzieni şi Petriceni (jud. Covasna) se află pe valea Pîrîului Casin: aşezarea se află pe malul drept al pîrîului, pe o terasă înaltă. Cercetările s-au făcut în două locuri, numite „Piatra de tocilă” şi „Baia de nisip” sau „Cetatea lui Poly”. În fiecare din aceste aşezări a fost dezvelită cîte o locuinţă cu platformă. În ceea ce urmează, dăm descrierea materialului descoperit în aceste două locuinţe. La „Cetatea lui Poly” au fost executate 2 secţiuni. În secţiunea a II-a au fost găsite resturile unei locuinţe, constînd dintr-un strat de chirpic ars roşu. Locuinţa, de formă dreptunghiulară, cu axul lung orientat N–S, a fost găsită la o adîncime de 40 cm. Dimensiunile: 7,20 × 6,20 m. Inventarul locuinţei

constă din topoare de piatră plate, din idoli antropo- şi zoomorfi, din ceramică şi din oase de animale. Materialul ceramic aparţine mai multor categorii. Fragmentele de vase de tradiţie precucuteniană sînt destul de numeroase: borcane, cupe şi un suport, toate decorate cu incizii. Pe unele fragmente se află decor incizat şi pictat cu roşu (pl. III, 5). Aceste vase sînt arse negru sau brun-cărămiziu. Un fragment dintr-un suport are ca decor un meandru executat foarte stîngaci prin incizie (pl. III I, 4). Un alt suport de vas are ca ornament linii incizate în formă de arcade legate (pl. III, 2). O altă categorie de vase nepictate o formează fragmentele de vase cu gura largă, de formă sferică, decorate cu impresiuni pe margine (pl. IV, 10) sau cu alveole pe umăr (pl. III, 8-10; I, 3). Impresiunile sînt executate cu unghia; un fragment este decorat pe umăr şi cu caneluri verticale (pl. III, 11; IV, 9). Există şi suporturi nepictate, la care marginea de sus este îngroşată şi îndoită (pl. III, 3). Ceramica pictată este bicromă sau tricromă. Ambele reprezintă diferite tipuri. La cele pictate bicrom, pe fondul brun-roşcat al vasului se află benzi de spirale făcute cu alb sau alb-gălbui, cu roşu, pe jumătatea superioară, iar mai jos pînă la fund, cu alb. Vasele pictate tricrom au motive de decor în spirale şi meandre; ornamentul este vopsit cu roşu pe fond alb şi delimitat cu linii negre. Un suport de vas, păstrat fragmentar, are marginea de sus îngroşată; este decorat cu meandre executate din benzi delimitate cu linii groase şi umplute cu haşuri de culoare brun-închisă pe fond cărămiziu lustruit (pl. III, 1). Acest tip de suport pictat pînă acum a fost necunoscut în aria de răspîndire a culturii Ariuşd, este însă caracteristic pentru cultura Petreşti. Cel de-al doilea sondaj s-a făcut la capătul satului Sînzieni, pe un bot de deal, care se numeşte „Piatra de tocilă”. Terenul a fost cercetat prin 5 secţiuni. O secţiune executată în direcţia N-E–S-V (S. I) prezintă următoarea stratigrafie: Sub humusul gros

*Aluta, VIII-IX, 1978, 11-18. (Cu rezumat în limba franceză şi în limba maghiară.) ** Comunicare prezentată la sesiunea ştiinţifică a Institutului de

Arheologie al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, organizată în decembrie 1976. 1 Studii şi comunicări, 1973 [Aluta, V], 121-124.

40

Contribuţii la dezvoltarea culturii Ariuşd

de 20 cm era un strat de cultură gros de 30 cm, în care au fost găsite resturi de cultură materială din neolitic şi, sporadic, din epoca bronzului (cultura Schneckenberg); un mormînt de incineraţie tot din epoca bronzului, precum şi alte urme de locuire din La Tène-ul dacic. Sub acest strat de cultură era un strat de nisip, care s-a depus pe stînca nativă. În sec ţiune, la o adîncime de 25-30 cm au fost descoperite resturile unei locuinţe ale culturii Ariuşd, distrusă de fierul plugului, podeaua, un strat de chirpic ars roşu, precum şi vatra cu gardină de lut, s-au păstrat numai parţial. Lîngă vatră au fost găsite două greutăţi de plasă. Ceramica din locuinţă constă din fragmente de vase de diferite tipuri, pictate şi nepictate, obişnui te în cultura Ariuşd. Mai interesant este materialul ceramic descoperit în anul 1977 în secţiunea 1 de verificare, executată pe partea sud-estică a terenului. Aspectul acestui material este Cucuteni A3, tipul Fedeleşeni; alte fragmente aparţin fazelor A-B şi B ale culturii Cucuteni.2 În anul 1975, în hotarul oraşului Cristuru Secu iesc au fost efectuate săpături pe locul numit „Poala Bradului”, dezvelindu-se o aşezare din epoca prefeudală, care a fost suprapusă peste una din neolitic. În cursul săpăturii, la o adîncime de 40 cm, au fost dezvelite două locuinţe aparţinînd neoliticului. Locuinţele erau de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 6 × 5 m, cu axul lung orientat N–S. Delimitarea lor s-a făcut pe baza suprafeţei arse roşu, acoperite cu fragmente de vase. Inventarul acestor locuinţe constă, în afară de o bucată de aramă, din fragmente de vase. Materialul ceramic reprezintă, după pastă şi formă, două categorii de vase: 1) vase de tradiţie Ariuşd şi 2) vase de aspect Bodrogkeresztúr. În prima categorie se află şi fragmente de vase pictate în stil ariuşdean, faza Cucuteni A3 (pl. II, 1-2; pl. III, 6). Grupei a doua aparţin fragmente de vase Bodrogkeresztúr, vase cu patru torţi3 (pl. IV, 4, 7), vase dreptunghiulare prevăzute cu patru picioare4 (pl. IV, 11, 11a), vase cu suport5 (pl. IV, 5), vase

cu marginea lobată – patru lobi traşi din marginea vasului6 (pl. IV, 1) –, fragmente de vase decorate cu motive meandrice haşurate cu liniuţe paralele sau în reţea7 (pl. I, 1, 3; pl. III, 7-8) şi ceşti mici cu cîte două torţi sub margine.8 Aceste două categorii de vase, aparţinînd celor două culturi semnalate mai sus, au fost găsite împreună, într-o singură locuinţă, ceea ce arată că cultura Ariuşd în această perioadă, cînd purtătorii culturii Tisa pătrund în estul Transilvaniei, mai persistă nu numai în valea Oltului, dar şi în valea Tîrnavelor. Din cele relatate mai sus reiese că, în cursul dezvoltării ei, cultura Ariuşd din sud-estul Transilvaniei a avut contacte cu culturile contemporane neolitice din centrul Transilvaniei şi cu regiunea de dincolo de Carpaţi. Suportul de vas de tip Petreşti, care aparţine fazei clasice tîrzii a culturii Petreşti (faza B),9 a fost găsit într-un complex ariuşdean datat într-o etapă plină de dezvoltare, dar nu finală. Acest fapt este dovedit şi de prezenţa mai multor vase de tip precucutenian, găsite în locuinţa de la „Baia de nisip”. Prin urmare, faza Petreşti B, cronologic, nu se poate considera ca etapă finală şi a culturii Ariuşd.10 După rezultatele săpăturii executate la Reci în anii 19571959, precum şi cele de la Cristuru Secuiesc din anul 1965, faza finală a culturii Ariuşd este ulterioară fazei Petreşti B, perioadă cînd pătrund şi în estul Transilvaniei purtătorii culturii Tisa tîrzie. Aşezarea de la Reci11 reprezintă mai degrabă faza Tiszapolgár, iar aceea de la Cristuru Secuiesc faza Bodrogkeresztúr, fapt atestat de tipurile de vase reprezentate în aceste aşezări; la Cristuru Secuiesc lipsesc unele tipuri ca vasul cu picior înalt şi suportul de vas, în schimb există alte forme care nu sînt reprezentate la Reci, ca de exemplu vasul cu patru lobi. Aceste aşezări fiind cercetate numai parţial, rezultatele comunicării noastre în privinţa etapei finale a culturii Ariuşd nu rezolvă definitiv această problemă, ele aducînd numai o contribuţie modestă la elucidarea ei.

Z. Székely, Import cucutenian în aria culturii Ariuşd, Studii şi comunicări, 1973 [Aluta, V], 37-43. 3 I. B. Kutzián, The copper age cemetery of Tiszapolgár-Basatanya, 1963, pl. XCVI, 6. 4 P. Patay, A bodrogkeresztúri kultúra temetői (RégFüz, ser. II, nr. 10), 1961, pl. XVIII, 2. 5 Ibidem, pl. XVIII, 1. 6 Ibidem, pl. XXIX, 3; XXXV, 6. 7 F. Tompa, 25 Jahre Urgeschichtsforschung in Ungarn 19121936, BerRGK, 24-25, 1937, pl. 18, 14; P. Patay, op. cit., pl. XX,

6; XXXI, 7, 8a-b; I. B. Kutzián, op. cit., pl. CXII, 6. 8 P. Patay, op. cit., pl. XIX, 12; I. B. Kutzián, op. cit., pl. CVIII, 7-8. 9 I. Paul, Raporturile dintre culturile Petreşti, Cucuteni, Gumelniţa, în Unitate şi continuitate în istoria poporului român, 1968, pl. 3, 94. 10 E. Comşa, Cîteva date despre aşezarea de tip Ariuşd de la Feldioara, Studii şi comunicări, 1973 [Aluta, V], 51. 11 Z. Székely, Descoperiri din neoliticul tîrziu în aşezarea de la Reci, SCIV, XV/1, 1964, 121-126.

2

41


SĂPĂTURI ÎN AŞEZAREA NEOLITICĂ DE LA ARIUŞD ÎN ANII 1977-1978

Lucrarea completează rezultatele referitoare la aşezarea neolitică de la Ariuşd (dealul Tyiszk), pu blicînd stratigrafia părţii sudice a aşezării şi planul de situaţie al „sectorului cuptoarelor”, descoperite, respectiv ridicate în cursul săpăturilor din campania din anii 1977-1978. În timpul campaniilor de săpături executate la Ariuşd în aşezarea neolitică de la Tyiszk în anii 197778, scopul urmărit a fost stabilirea sistemului de fortificare la această aşezare.1 Rezultatele observaţiilor făcute privind această problemă au fost publicate, precum şi alte descoperiri importante.2 Stratigrafia părţii sudice a aşezării a rămas însă nepublicată, v. profilul Şanţului nr. 1, executat în direcţia E–V. În următoarele rînduri publicăm observaţiile făcute, precum şi planul de situaţie al „sectorului cuptoare lor” descoperit în această campanie de săpături. Planul de situaţie al locului de aşezare de la Ariuşd a fost ridicat de Ferenc László, cu săpăturile din anii 1909-1912.3 László a făcut profilul părţii nordice a aşezării, în direcţia E–V, precum şi al şanţului executat în direcţia N–S. Locul săpăturilor executate în anii 1925, 1967-1973, 1975, 19771978 este prezentat printr-un plan de situaţie făcut după săpăturile făcute în anii 1977-1978 (fig. 1). Cercetările din aceşti ani – cu excepţia celor din anii 1977-1978 – au fost făcute în partea nordică a aşezării, în continuare, unde László a făcut săpăturile lui. În aceasta parte László a constatat următoarele şapte nivele de depuneri în profil, de sus în jos: 1. humus gălbui mult răvăşit prin gropile săpate pentru plantaţiile de arbori; 2. humus negru amestecat cu resturi arheologice; 3. Terramara (galbenă verzuie) cu urme de aşezare; 4. strat de chirpic ars, cu fundamente de locuinţă şi vetre; 5. un alt nivel de terramara intermediară; 6. un al doilea nivel de chirpic ars, cu resturi de locuinţă şi vetre, mai compact decît primul; 7. un al treilea nivel de terramara, cu vetre răzleţe, aşezate pe solul viu. Şase din aceste

nivele conţin bogate resturi arheologice, de caracter neolitic. În campania de săpături din anul 1977 au fost executate şase şanţuri (S. I-VI), iar în anul 1978 cercetările au fost continuate în casetele deschise la S I. Profilul sudic, din E spre V, al acestui şanţ, se prezintă în felul următor: stratul de humus este gros de 20-30 cm, între 3 şi 5 m este o groapă, un şanţ lat de 1 m 60 cm şi adînc la mijloc de 40 cm, sub care este lut galben. Stratul de cultură (nivel I) începe de la 6 m, sub stratul de humus gros de 30 cm şi se în groşează pînă la 14 m, avînd grosime de 40 cm. Între 14 şi 17 m este o groapă, lungă de 3 m şi adîncă de 1 m, la capătul ei vestic are o adîncime de 170 cm, conţinînd fragmente de vase şi cîteva pietre. La 18 m şi 20 cm este înfiptă în lut o pară groasă de 5 cm şi lungă de 60 cm, cu capăt ascuţit. Stratul de cultură de la 16 m pînă la 27 m este gros de 30-40 cm, după care începe gura lată de 1 m a unei gropi adînci de 180 cm, avînd forma de sac, cu fundul plat şi lat de 180 cm. Stratul de cultură de 28,5 m pînă la 31,5 m este gros de 60 cm, iar între 29,5 şi 30,5 m este un strat lat de 80 cm şi gros de 10-15 cm, ars în roşu. La 38 m este gura unei gropi late de 1 m, peste care este un strat de chirpic lat de 10-20 cm. Groapa are tot formă de sac, la adîncimea de 60 cm este un strat de cenuşă gros de 3 cm şi îngroşat la colţul estic pînă la fundul gropii. La fund este un alt strat de cenuşă, gros de 10 cm, care acoperă jumătatea fundului gropii şi la capătul lui au fost cîteva fragmente de vase. Partea inferioară a gropii cu fund plat este lată de 1,7 m, avînd aceeaşi adîncime. La 35 m, sub stratul de cultură (nivel I), la adîncime de 70 cm, începe un alt strat de cultură (nivel II), intercalat de un strat fin de lut, gros de 5-10 cm. Acest strat de cultură se află pe lut galben, sol viu, în care între 38 m şi 51 m, unde se află şi şanţul lui László, lat de 1,5 m, executat în direcţia N–S, au fost cuptoarele de ars oale, prezentînd pînă la 68,5 m un strat de chirpic

* Acta [Siculica] 1998 (Aluta, XXII – Acta Hargitensia, V), 115122. (Cu rezumat în limba maghiară şi în limba engleză.) 1 Z. Székely, Denumirea locului „Tyiszk” la aşezarea neolitică de la Ariuşd (jud. Covasna), Angustia, 2, 1997, 37-38. 2 Idem, Sistemul de fortificare la aşezarea neolitică „Tyiszk” şi la

cetatea feudală de la „Csókás” în satul Ariuşd, Aluta, XII-XIII, 1981, 39-42. 3 F. László, Ásatások az erősdi őstelepen, Dolg, V, 1914, 279-386, fig. 3/78.

42

Săpături în aşezarea neolitică de la Ariuşd în anii 1977-1978

ars roşu, intercalîndu-se între resturi de cuptoare şi straturi de cărbune. Cele două straturi de cultură nu se continuă mai departe. Pe platoul dealului cu S. I au fost secţionate – în afară de un complex de cuptoare – mai multe cuptoare, dintre care un cuptor a fost în şanţul făcut de László (fig. 3). Spre vest de acest şanţ, la o distanţă de 3,5 m, a fost descoperit un complex de cuptoare, compus dintr-un cuptor central şi din cîte un cuptor lateral de ambele laturi (fig. 6).4 În jurul complexului de cuptoare, pînă la şanţul lui László au fost descoperite 11 cuptoare de formă rotundă, cu gura spre N sau spre E. Dintre acestea un cuptor (nr. 6) s-a păstrat într-o stare bună şi s-au putut stabili forma şi dimensiunile lui. Fundul este lat de 180 cm şi corpul lui, care se îngustează sprer sus, este lat de 70 cm. Sub un strat de chirpic ars roşu, peretele cuptorului gros de 10 cm a fost ars în culoa re vînătă, iar sus, în formă de cerc, a fost deschizătură acoperită cu fragmente de vase de provizii arse secundar. La fund a fost un strat de cărbune gros de 10 cm (fig. 5). Cuptoarele complexului au fost construite pe un schelet de nuiele, după cum arată fragmentele cu amprentele lor din peretele cuptoarelor. Forma cuptoarelor a fost rotundă, înălţimea 80-100 cm, diametrul de 1 m. Gropile au avut forma de sac, cu gura lată de 1 m, lărgindu-se spre fund, avînd o lăţime de aproa pe 2 m, iar adîncimea lor a fost de 1 m şi 20 cm. În

interiorul lor n-au fost resturi arheologice, din ele a fost scos lutul pentru construirea cuptoarelor. În privinţa stratigrafiei s-a putut constata existenţa a două straturi de cultură, aparţinînd culturii cu ceramică pictată, denumită cultura Cucuteni– Ariuşd; aceste straturi sînt despărţite unul de altul printr-un strat de lut. Stratul de cultură sub humus (nivel I) conţine sporadic resturi de cultură, topoare plate de piatră, vîrfuri de săgeată din cremene, fragmente de vase pictate şi nepictate, din care puţine sînt integrabile, şi bucăţi de chirpic. La distanţă de la capătul şanţului, pînă la 55 m sub humus, de la 10 cm stratul de cultură este gros de 60-70 cm. La 35 cm începe al doilea strat de cultură, sub un strat de lut fin, gros de 10 cm. În acest strat, care se întinde de la 38 m pînă la 61 m, gros de 40-50 cm, sînt resturile cuptoarelor. Au fost găsite vase întregi numai în complexul de cuptoare (nr. 1 şi 2), în celelalte numai fragmente de vase decorate şi nedecorate. În concluzie, se poate constata că pe partea sudică a platoului aşezarea culturii cu ceramica pictată a avut două straturi de cultură, dintre care în cel de jos au fost cuptoarele de ars oale. În materialul arheologic descoperit în cele două straturi nu s-a putut constata o diferenţă de dezvoltare culturală. Cercetările mai tîrzii, executate în anul 1979 şi 1986 în sectorul cuptoarelor, au adus rezultate importante privind partea sudică a dealului, care nu a fost cercetată de László.5

Z. Székely – B. Bartók, Cuptoare de ars oale din aşezarea neolitică de la Ariuşd, MCA, XIII, 1979, 55-57; Zs. Székely, Locuinţe şi cuptoare de olar eneolitic la Ariuşd, AMN, 33/1, 1996, 217-222.

5

4

E. Zaharia – Z. Székely, Raport asupra săpăturilor noi de la Ariuşd (jud. Covasna), 1968-1985, Aluta, XCII-XVIII, 1988, 101-114.

43


CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA SF. GHEORGHE, GÉMVÁRA–AVASALJA (CETATEA COCORULUI)

Regiunea oraşului Sf. Gheorghe are toate condiţiunile necesare pentru asigurarea aşezării omeneşti. Din această cauză, omul străvechi s-a aşezat aici încă de timpuriu, chiar la începutul epocii neolitice. Terasele Oltului, precum şi promontoriile mai înalte au fost locuite continuu în tot cursul istoriei.1 Urmele de aşezări omeneşti din timpurile străvechi sînt cunoscute nu numai pe malul stîng al Oltului.2 ci şi din valea pîrîului Debren, unde pe un promontoriu au fost găsite fragmente de vase, obiecte de piatră şi de os. Acest loc e numit de popor Gémvára şi Avasalja. Primul care a cercetat acest loc, la sfîrşitul secolului trecut, a fost István Téglás. N-a publicat rezultatul cercetării sale, însemnările în care a fixat locul aşezării descoperite şi obiectele aflate3 rămînînd în manuscris. La începutul secolului nostru arheologul F. László, în cadrul planului de lucru din 1901 al Muzeului Naţional Secuiesc, a cercetat terenul şi a făcut un sondaj,4 un şanţ lung de 70 m, orientat N–S. Materialul descoperit în cursul săpăturii e prelucrat numai parţial, fiind publicat un scurt raport.5 Mai recent, H. Schroller s-a ocupat cu materialul acestei aşezări.6 Din materialul descoperit de László, aparţinînd culturii Ariuşd, relev un topor plat de piatră, lung de 8 cm (pl. IV, 3); două fragmente de mîner de lingură. Unul din acestea (pl. IV, 12) e decorat cu

dungi de culoare brună închisă, pictate pe fond roşu. Fragmentul celălalt n-are pictură (pl. IV, 11). Un fragment de toartă reprezintă un cap de animal cu bot perforat (pl. V, 6). În şanţul executat de László la 70 de m de la capătul sudic al botului de deal, a fost descoperit un mormînt de inhumaţie. Orientarea scheletului a fost N–S. În apropierea scheletului a fost un vas de lut. Inventarul mormîntului se compunea dintr-o strachină lucrată cu mîna, din pastă bună, de culoare cenuşie închisă, cu buza întoarsă puţin înăuntru. La umăr a avut patru proeminenţe, dintre care două lipsesc; fundul este plat; înălţimea vasului e de 6,5 cm, iar diametrul de 9 cm (pl. VI, 3). Această formă de vas e cunoscută din cimitirele „scitice” de la Simeria7 şi de la Tg. Mureş.8 Se poate deci admite că mormîntul aparţine sciţilor, ale căror resturi de cultură materială sînt cunoscute din cîteva descoperiri răzleţe în acestă regiune. Pe baza acestor indicaţii, în anul 1950, un colectiv arheologic lucrînd în cadrul programului Academiei R. P. R. şi avînd sarcina să urmărească anumite probleme arheologice în această parte a Transilvaniei, a introdus în planul său de lucru executarea unui sondaj la Gémvára („Cetatea Cocorului”). Săpăturile au fost executate între 24 iulie şi 5 august 1950.9

* MCA, V, 1959, 709-722. (Cu rezumat în limba rusă şi în limba franceză.) 1 Z. Székely, Sepsiszentgyörgy története a középkor végéig, 1948, 7, 14-15. 2 K. Horedt, Aşezarea de la Sf. Gheorghe-Bedeháza, MCA, II, 1956, 7-39 3 Notiţele lui Téglás au fost puse la dispoziţia mea prin amabilitatea colegului I. I. Russu. Téglás scrie următoarele: „la 10 iulie 1885 am fost la Gémvára şi am făcut un sondaj. Pe teritoriul oraşului Sf. Gheorghe spre apus de oraş pe lîngă pîrîul Debren e o movilă îngustă, care se termină într-un semicerc regulat, prelungindu-se în direcţia N–S şi numită Gémvára. Nu există nici o urmă care ar dovedi că aici ar fi fost odinioară un loc întărit cu zid de piatră sau cu şanţuri. Luînd în considerare întinderea mică a movilei, nici n-ar fi putut exista o fortăreaţă mare, dar faptul că odinioară a fost locuită e dovedit prin faptul că pe panta ei plugul scoate în mare cantitate fragmente de vase grosolane.

Hîrburile de culoare roşie sînt groase şi grosolane sau de culoare neagră şi netede. În partea apuseană a movilei am găsit o aşchie de obsidiană, care probabil a ajuns aici prin relaţii de schimb, deoarece nu se găseşte nicăieri obsidiană. În apropiere, la Őrkő şi la locul numit Eprestető, deasupra Oltului, de asemenea se găsesc în mare cantitate fragmente de vase grosolane”. 4 A Székely Nemzeti Múzeum Értesítője, III, 1902, 17-18. 5 F. László, Háromszékvármegyei praemykenaei telepek, Dolg, II, 1911, 179-230. 6 H. Schroller, Die bemalte Keramik in Kom. Háromszék, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 327-337. 7 M. Roska, Skyta sírok Piskiről, Dolg, IV, 1913, 236, fig. 3. 8 I. Kovács, Marosvásárhelyi ásatások, Dolg, VI, 1915, fig. 24/1. 9 Raportul preliminar despre săpături a apărut în SCIV, II/1, 1951, 300-301.

44

Cercetări arheologice la Sf. Gheorghe, Gémvára–Avasalja (Cetatea Cocorului)

Rezultatele săpăturilor din anul 1950 A. Gémvára („Cetatea Cocorului”) e aşezat la marginea de vest a oraşului Sf. Gheorghe, pe malul stîng al pîrîului Debren. E un promontoriu la baza căruia se află o [stâncă de] gresie. Laturile dinspre E, V şi S ale acestui promontariu sînt piezişe, iar spre N şi N-V promontoriul se continuă în creasta movilei Avasalja (pl. I, 1). Săpăturile au început printr-un şanţ (Ş. A) lung de 50 m, larg de 2 m, adînc de 0,70-0,80 m, care a secţionat botul de deal în direcţia E–V, la mijloc (pl. II). Sub stratul de humus vegetal, gros de 0,10 m, era un strat de cultură gros de 0,40 m, sub care urmează solul viu, lut galben (pl. III). Şanţul al doilea (Ş. B) a fost făcut în partea sudică a botului de deal. În acest loc stratul de cultură avea o grosime de 0,30 m şi conţinea puţine fragmente ceramice. În partea nordică a botului de deal s-a săpat un alt şanţ (Ş. C), lung de 10 m şi larg de 2 m. La capătul nordic al acestui şanţ au fost descoperite resturile unei locuinţe aparţinînd culturii Ariuşd. Dimensiunile locuinţei s-au putut preciza numai pe baza suprafeţei stratului de chirpic ars, de culoare roşie. Lungimea este 13 m, lărgimea 6 m, spre V şi E se îngustează la 3 m. Stratul de chirpic forma la mjloc o masă compactă (fig. 1). Forma locuinţei era dreptunghiulară, iar podeaua a fost făcută din lut. Pereţii au fost făcuţi din pari, împletiţi cu nuiele şi acoperiţi cu lut. Urmele parilor cu vîrful ascuţit s-au păstrat mai mult în partea sudică a locuinţei, în bucăţile de chirpic păstrate pe podea. În partea nordică a platformei de chirpic au fost găsite lespezi de piatră, aşezate în oarecare ordine: printre ele era şi o piatră de măcinat. La marginea nordică a locuinţei a fost descoperit şanţul de apărare al aşezării, plin cu chirpic, cu cărbuni şi cu fragmente de vase. În partea estică a locuinţei a fost găsită o groapă circulară plină cu fragmente de vase. Masa de chirpic a locuinţei a fost secţionată în direcţia N-E–S-V şi sub stratul de chirpic a fost găsită o groapă (fig. 2). Cea mai mare parte a materialului scos din săpătură o constituie ceramica care prezintă forme obişnuite ale ceramicii din cultura Ariuşd. Majoritatea fragmentelor de vase aparţin grupei vaselor de bucătărie, făcute din pastă impură, de culoare brună. Buzele vaselor sînt puţin răsfrînte în afară, umărul şi corpul fiind decorate cu butoni perforaţi orizontal. Aceste vase sînt cunoscute şi în aşezarea F. László, op. cit., 302, fig. 32 şi Idem, Les types de vases peints d’Ariuşd, Dacia, I. 11 Idem, în Dacia, I, pl. II, 2. 10

de la Ariuşd.10 Un fragment de vas este decorat în afară de butonul de sub buză cu impresiuni făcute cu degetul. Grupa II o formează fragmente de cupe, de străchini şi suporturi de vase. Acestea sînt făcute din pastă pură, bine arse şi pictate. Formele de cupe sînt de tipurile cunoscute de la Ariuşd11 şi de la Olteni.12 Fragmentele de străchini prezintă două forme: a) cu buza răsfrîntă puţin înăuntru, decorată cu buton perforat orizontal şi pictată cu roşu şi alb; b) cealaltă formă e cu buza mult răsfrîntă înăuntru, avînd o culoare neagră. În interiorul locuinţei, în stratul de chirpic au fost descoperite patru suporturi de vase (fig. 3), de diferite dimensiuni, şi aparţin grupei 2 şi 3 după clasificarea lui László.13 Unul dintre aceste suporturi s-a păstrat în stratul de chirpic deformat din cauza unei arderi secundare. E decorat cu meandre pictate în trei culori pe fond alb (fig. 3/5). S-a mai păstrat şi un asemenea suport fragmentar (fig. 3/4). Au mai fost găsite şi alte obiecte făcute din lut, o măsuţă cu patru picioare (pl. V, 11), vase miniaturi de diferite forme. Un vas mic cu picior înalt de 4,5 cm (pl. V, 5) a fost descoperit la o adîncime de 1 m, sub fragmentele de vase grosolane păstrate în stratul de chirpic. La aceeaşi adîncime, la 0,20 m de suporturi, a fost găsit un alt vas mic, înalt de 5 cm, decorat la gît cu puncte, iar la umăr cu doi butoni perforaţi vertical şi orizontal (pl. V, 3). Vasul mic cu corpul bombat şi cu doi butoni perforaţi orizontal a fost descoperit în groapa din partea de N-V a locuinţei (pl. V, 1). Au mai fost găsite în jurul locuinţei încă două fragmente de vase miniaturi cu picior (pl. V, 7, 10). Tot în interiorul locuinţei au fost descoperite fragmente de linguri ale căror mînere au o creastă mediană şi sînt perforate la capăt (pl. IV, 9-10), re prezentînd tipuri caracteristice ale culturii Ariuşd. Inventarului locuinţei îi mai aparţine un lustruitor de vas făcut din lut (pl. IV, 7), o placă de lut perforată la mijloc, a cărei întrebuinţare este necunoscută (pl. IV, 6) şi o greutate de plasă găsită la marginea sudică a locuinţei (pl. IV, 13). În partea vestică a complexului de locuinţe a fost descoperit un idol antropomorf care reprezintă partea inferioară a unei statuete feminine decorată cu incizii (pl. V, 8). Acest idol e caracteristic pentru cultura Cucuteni faza A.14 Tot în stratul de chirpic al locuinţei a fost găsită o statuetă de animal cu 4 picioare; capul lipseşte (pl. V, 4). În partea estică a aşezării, în fundul şanţului A, a fost descoperit Idem, în Dolg, II, fig. 23. Idem, în Dacia, I, pl. VII, 3-6. 14 H. Schmidt, Cucuteni, 1932, pl. 31, 1 şi pl. 32, 3. 12 13

45


între fragmente de vase un cap de figurină zoomorfă cu botul lung şi perforat (pl. V, 2). O statuetă zoomorfă caracteristică pentru cultura Ariuşd este un exemplar cu patru picioare cu o adîncitură pe spate.15 O asemenea figurină fragmentară a fost găsită în şanţul B, la adîncimea de 0,30 m (pl. V, 9). S-au descoperit relativ puţine unelte. În interiorul locuinţei au fost găsite următoarele piese: un toporaş de piatră şlefuită, un vîrf de săgeată, un răzuitor şi cîteva lame, toate de silex. Toporaşul e lucrat din gresie (pl. IV, 4), avînd tăişul ascuţit pe amîndouă feţele. Vîrful de săgeată de cremene, găsit pe podeaua locuinţei, are o formă triunghiulară (pl. IV, 5), retuşată pe amîndouă feţele şi pe margini. Răzuitorul şi lama de silex (pl. IV, 1-2) reprezintă tipul obişnuit întîlnit în cultura Ariuşd. Tot în interiorul locuinţei a fost găsit singurul obiect de metal, un ac de cupru roşu (pl. IV, 8). Tipul de locuinţă al aşezării e cunoscut din aşezările de la Ariuşd16 şi de la Bicsadul-Oltului,17 cu deosebirea că locurile parilor care au susţinut aco perişul nu au fost găsite. La Ariuşd locuinţele – cu o singură excepţie – sînt pătrate, cu axa principală N–S. La Bicsadul-Oltului forma locuinţei e dreptunghiulară, tot cu axa principală N–S. Locuinţa de la Gémvára e tot dreptunghiulară, cu axa principală NV–SE. Pe baza amprentelor de bîrne secţionate semicircular, observate cu ocazia ridicării stratului de chirpic, s-a putut constata că este vorba de obişnuitul tip de locuinţe cu platforme, ale aşezărilor cucuteniene. Forma de vatră făcută din lespezi de piatră, fără lipitură, e probabil o podea pentru vatră ca la Corlăteni, în Moldova (informaţia primită de la Eugenia Zaharia). H. Schroller e de părere că tipul de case numit „platforme” e contemporan cu tipul de casă de la Strelice II şi s-a format sub influenţa venită din nordul Europei. Iar pentru Ariuşd (stratul inferior) sînt caracteristice pintaderele, topoarele de piatră plate şi casele pătrate dezvoltate sub influenţa venită din Tesalia şi din Nord.18 La Gémvára nu au fost găsite pintadere, însă acest fapt nu înseamnă că nu vor fi fost ca şi în celelalte aşezări de tip Ariuşd din valea Oltului, de unde sînt cunoscute în număr destul de mare. Tipul de casă cu platforma groasă de chirpic e cunoscut şi din Moldova, de la Hăbăşeşti19 şi de la Truşeşti,20 şi prin

urmare nu e exclus ca această formă de casă să fi putut exista şi în valea Oltului, mai ales că în ultimul timp s-au putut descoperi în această regiune şi urmele fazei Cucuteni B.21 Pe baza cunoştinţelor actuale trebuie să plasăm în Transilvania geneza culturii Ariuşd–Cucuteni–Tripolie, fiind vorba mai mult de influenţe reciproce ale grupelor componente ale acestei culture decît de influenţa unei culturi venite din Tesalia şi din nordul Europei, cum a susţinut H. Schroller. În masa compactă arsă de chirpic au fost prinse de bucăţi, fragmente de vase şi suporturi întregi, unele – mai ales un suport de vas – suferind o ardere secundară, au fost deformate. Aceasta arată că locuinţa a fost distrusă de un incendiu şi podeaua de lut a fost arsă cu această ocazie şi nu – cum cred unii cercetători – intenţionat, după făţuiala podelei, ca să formeze o placă compactă şi bine arsă. La acest rezultat au ajuns în urma cercetărilor lor, Banner, Tompa 22 şi Vladimir Dumitrescu.23 Aşezarea a fost fortificată cu un şanţ de apărare, care a înconjurat botul de deal. În partea sudică, la capătul botului de deal, din cauza surpării malului, şanţul nu s-a putut constata, însă în şanţul A, pe laturile de E şi V ale promontoriului, urmele şanţului s-au putut observa bine (pl. III). În partea nordică a aşezării, lîngă resturile locuinţei, şanţul de apărare care a despărţit aşezarea de restul terenului a fost descoperit şi de László, care l-a urmărit pe o lungime de 22 m. Şanţul a fost umplut cu pămînt, cu fragmente ceramice, cu oase şi cu cărbuni. El e semicircular în secţiune şi pe latura estică, din cauza surpării malului, s-a păstrat mai puţin adînc. Acest sistem de apărare, care se caracterizează prin unul sau două şanţuri de apărare înspre partea mai uşor accesibilă, se găseşte la toate aşezările din valea Oltului, care aparţin culturii Ariuşd.24 La Bicsadul-Oltului fortificaţia medievală a distrus acest sistem de apărare, iar şanţurile adînci din partea nordică a terenului, în faţa turnului pătrat, aparţin epocii feudale. B. Aşezarea de tip Wietenberg de la Avasalja. Botul de deal Gémvára se continuă într-un platou numit Avasalja, a cărui pantă sudică e lentă (pl. I, 2). Acest teritoriu a fost arat, prin urmare stratul de cultură de pe platou se află pe loc secundar, pe panta platoului.

15

F. László, Dolg, II, fig. 86; Idem, în Dacia, I, pl. XII, 1. Idem, Ásatások az erősdi őstelepen, Dolg, V, 1914, 367-370. 17 Z. Székely, Săpăturile din anul 1949 la Bicsadul-Oltului (treiScaune), în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 77-79. 18 H. Schroller, Hausbaum in der jungsteinzeitlichen bemalten Keramik, Tagungsberichte der Deutschen Antropologischen Gesellschaft, 1928, 93-96.

19

16

20

46

Vl. Dumitrescu, Hăbăşeşti, 1954, 183-184, 15 Şantierul Valea Jijiei, SCIV, III, 1952, 60-66. 21 Z. Székely, Săpăturile din anul 1949 la Leţ-Varhegiu, în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, fig. 8/2 22 I. Banner, A Hódmezővásárhely-kopáncsi neolithkori lakóház (Szegedi Alföldkutató Bizottság Könyvtára, ser. II, nr. 6), 1936, 6. 23 Vl. Dumitrescu, op. cit. 24 F. László, în Dolg, II, 175-184.

Cercetări arheologice la Sf. Gheorghe, Gémvára–Avasalja (Cetatea Cocorului)

Primul tranşeu săpat în direcţia N–S a fost lung de 20 m, larg de 2 m şi adînc de 0,40-0,60 m (Ş. I). Au mai fost executate încă două tranşee tăind drumul care, urcînd pe creasta dealului, duce spre oraşul Sf. Gheorghe (Ş. 2-3). Aceste tranşee au avut o lungime de 10-15 m, o lăţime de 2 m şi adîncimea de 0,40-0,60 m (pl. II). Sub stratul de humus actual, gros de 0,10 m, urmat de un strat de cultură gros de 0,40-0,50 m, se află pămîntul viu (lut galben). În tranşeele executate mai sus de drum pămîntul viu a fost găsit chiar la adîncimea de 0,30 m. În stratul de cultură au fost descoperite fragmente de vase care aparţin culturii Wietenberg. Alte urme de cultură materială (resturi de locuinţe, vetre de foc), în afară de fragmente ceramice şi de o fusaiolă de lut, n-au fost descoperite în cursul săpăturii. Acestea sînt singurele urme ale aşezării de tip Wietenberg care a existat pe vremuri aici. O bună parte din fragmentele ceramice sînt făcute din pastă bună, bine frămîntată şi bine arsă, de culoare brună sau cenuşie neagră. Motivele ornamentale sînt meandrele ale căror benzi sînt umplute cu linii haşurate sau cu puncte pătrate, executate cu un instrument ascuţit (pl. V, 1-2, 5-6 şi 9). Alte ornamente sînt canelurile oblice însoţite de împunsături mici, rotunde (pl. V, 4, 7, 11; pl. VI, 9) sau numai caneluri oblice (pl. VI, 4) şi linii drepte (pl. VI, 2). Afară de acestea, motive ornamentale foarte preferate sînt liniile excizate în formă de zig-zag (pl. VI, 8-8a), brîul crestat (pl. VI, 3 şi pl. VI, 7) sau cu mici împunsături rotunde (pl. VI, 12) sau triunghiulare (pl. VI, 10). Unele fragmente de vase sînt ornamentate cu alveole (pl. VI, 1). Fragmentele ceramice grosolane sînt de culoare brună, cu buza dreaptă, pasta fiind de obicei amestecată cu pietricele şi bine arsă. Sînt decorate cu brîu alveolar, cu sau fără butoni plaţi (pl. VI, 5-6). Un fragment de vas ornamentat cu brîu alveolar mai are ca decor şi un mare buton rotund (pl. VII, 4). O altă grupă ceramică o formează fragmentele de vase cu torţi făcute din pastă amestecată cu pie tricele, bine arsă, de culoare brună sau neagră. Torţile sînt făcute din bandă lată (pl. VII, 1), cu gaură ovală, sau torţi mai mici, rotunde (pl. VII, 3). Torţile se ridică deasupra marginii buzei. O toartă de la un vas făcut din pastă pură, bine arsă, de culoare brună, ridicîndu-se deasupra marginii buzei vasului, e prelucrată ca un fel de creastă triunghiulară în secţiune

(pl. VII, 2). Acest fragment de vas arată o influenţă neîndoielnică a culturii Monteoru şi pare că cultura Wietenberg a contribuit la geneza culturii Noua.25 În cursul săpăturii n-a fost găsit nici un fragment de strachină cu patru colţuri pe buză. László a găsit însă la Avasalja un exemplar care s-a putut întregi.26 Vase întregi sau fragmente de vase care s-ar putea întregi nu au fost găsite. Prin urmare clasificarea lor s-a putut face pe baza fragmentelor. S-a putut con stata că sînt reprezentate următoarele tipuri: 1) oale cu brîu crestat; 2) străchini decorate cu diferite ornamente incizate; 3) străchini cu buza în patru colţuri şi 4) vase cu torţi. În afară de fragmentele ceramice a mai fost găsită o fusaiolă de lut de formă conică (pl. VI, 8), numai pe jumătate perforată. Acest tip de fusaiolă e caracteristic pentru cultura Wietenberg. Unelte de producţie n-au fost descoperite, nici obiecte de artă plastică. Incidental a fost descoperit un fragment dintr-un vas de culoare neagră de tip Villanova, aparţinînd epocii Hallstatt, care arată că şi purtătorii acestei culturi au trecut pe aici (pl. VII, 5). Concluzii prea ample nu se pot formula pe baza materialului descoperit în cursul săpăturii, din cauză că e prea sărac. S-a putut constata însă că pe acest loc a existat o aşezare Wietenberg, care – judecînd după material – aparţine unei faze de dezvoltare mai înaintate. Acest fapt îl arată ceramica în care se întîlnesc în general acele tipuri de vase şi motive ornamentale cunoscute din celelalte aşezări din faza destul de dezvoltată a acestei culturi.27 La Sf. Gheorghe-Gémvára, în afară de aşezarea de pe malul stîng al Oltului şi lîngă moara de la Bedeháza 28 au fost constatate urmele culturii Wietenberg. În concluzie putem constata că valea pîrîului Debren a fost locuită în neolitic şi epoca bronzului, iar mormîntul de inhumaţie arată că în prima epocă a fierului au trecut prin acestă regiune şi purtătorii acestei culturi. Ultimele descoperiri din Regiunea Autonomă Maghiară dovedesc că, nu numai în valea Oltului, dar şi în văile pîraielor care se varsă în Olt, oamenii din comuna primitivă şi-au găsit locuri potrivite pentru aşezare. Promontoriile şi boturile de deal de pe aceste văi au fost bine adăpostite şi au oferit omului străvechi toate avantajele pentru asigurarea vieţii. Acest fapt explică continuitatea aşezărilor omeneşti în această regiune pînă în zilele noastre.

Z. Székely, Contribuţie la cronologia epocii bronzului în Transilvania, SCIV, VI/3-4, 1955, 858-859, 861. 26 V. Pârvan, Getica, 1926, pl. XXII, 2; H. Schroller, Die Stein-

und Kupferzeit Siebenbürgens, 1933, pl. 8, 5. 27 H. Schroller, op. cit., 75, 77-78. 28 K. Horedt, op. cit.

25

47


SĂPĂTURILE DIN ANUL 1949 LA BICSADUL-OLTULUI (TREI-SCAUNE)

În Treiscaune, cetatea situată lîngă satul Bicsadul-Oltului e una dintre cele mai cunoscute între numeroasele cetăţi medievale aflate pe acest teritoriu. Importanţa acestei cetăţi, din punct de vedere al evoluţiei sociale, e cu atît mai mare, cu cît e su prapusă asupra unor aşezări omeneşti datînd din comuna primitivă (faza barbariei) şi mergînd continuu prin treapta orînduirii sclavagiste pînă în epoca feudalismului. Rămăşiţele cetăţii medievale au fost cunoscute încă din secolul trecut de cercetătorii acestei regiuni,1 însă aceştia au dat atenţie numai incintei de piatră. La începutul secolului nostru arheologul F. László a constatat că, în afară de resturile cetăţii medievale, există şi o aşezare omenească cu ceramică pictată, de tip Ariuşd.2 I. Marţian,3 în lucrările sale, prezintă numai un rezumat al constatărilor făcute de B. Orbán. În mod mai sistematic, Al. Ferenczi a cercetat terenul făcînd şi un sondaj din care a con statat existenţa unei aşezări dacice.4 H. Schroller5 şi M. Roska6 trag concluzii numai din materialul găsit mai înainte, aflat în Muzeul de la Sf. Gheorghe. C. Daicoviciu7 combate constatarea lui Ferenczi care atribuie dacilor incinta de piatră făcută cu mortar. K. Horedt, de asemenea, crede că incintele de piatră făcute cu mortar din regiunea săcuiască sînt medievale.8 În anul 1949, Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei R. P. R. a programat şi asigurat cercetarea cetăţii medievale de la Vápavára.

* Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 75-93 + XX pl. (Cu colaboratori. Colectivul şantierului: Zoltán Székely, responsabil, E. Chirilă, C. Daicoviciu, S. Kiss, D. Protase, I. Russu.) 1 D. Scheint, Das Land und Volk der Szekler in Siebenbürgen, 1833, 119; L. Kővári, Erdély régiségei, 1852, 147; Idem, Erdély építészeti emlékei, 1886, 54-55; B. Orbán, A Székelyföld leírása, III, 1869, 59-61; J. Könyöki – G. Nagy, A középkori várak, különös tekintettel Magyaroszágra, 1905, 206. 2 Jelentés a Székely Nemzeti Múzeum 1908. és 1909. évi állapotáról, 1911, 45; F. László, Háromszékvármegyei praemykenaei jellegű telepek, Dolg, II, 1911, 177, 272. 3 I. Marţian, Repertoriul arheologic pentru Ardeal, 1920, 65; Idem, Urme din războaiele romanilor cu dacii, 1921, 51.

48

Săpătura din anul 1949 În cadrul problemei ,,Studiul Graniţei de Est a Daciei” au fost făcute săpături la Bicsadul-Oltului în anul 1949. Terenul cetăţii Vápavára se află pe un promontoriu de stîncă de andezit, materialul de piatră fiind exploatat continuu şi intensiv. E ceea ce a şi îndemnat colectivul să înceapă săpătura mai întîi în acest loc. Terenul cetăţii Vápavára, în prezent cariera de piatră „Carpitus I” a Direcţiunii C. F. R., se întinde la sud de satul Bicsadul-Olt, între Olt şi pîrîul Rakottyás, pe un platou de andezit (fig. 1); printrun gît îngust, acest platou e în legătură cu terasa de pe malul drept al Oltului (fig. 2). În celelalte părţi laturele sînt prăpăstioase; partea de sud a promontoriului, încă de la începutul secolului nostrum, a fost aruncată în aer, pentru a se scoate material de piatră (fig. 3). În partea nordică terenul e separat de terasa Oltului prin trei şanţuri adînci. În mijlocul terenului, pe care se află cetatea, se văd urmele sondajului întreprins de Al. Ferenczi. Pe terasa cetăţii, în interiorul incintei de piatră, au fost executate în cursul săpăturii cinci secţiuni: Secţiunea I. La capătul platoului, în partea sudvestică a terasei, unde din cauza exploatării carierei de piatră această latură a terasei a putut să fie văzută în profil, în stratul de pămînt de deasupra stratului de nisip aluvial s-au observat, afară de capetele incintei medievale, şi nişte gropi cu resturi de aşezări omeneşti. În această parte a fost tras un tranşeu Al. Ferenczi, Raport asupra unei excursii arheologice în jud. Trei-Scaune, ACMIT, I, 1929, 245; Idem, Cetăţi antice în jud. Ciuc, ACMIT, IV, 1939, 316-319, 326, n. 1. 5 H. Schroller, Háromszéki festett keramika, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 334. 6 M. Roska, Adatok Erdély őskori kereskedelmi, művelődési és népvándorlási útjaihoz, ArchÉrt, XLVII, 1934, 155, 157, 209; Idem, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 246. 7 C. Daicoviciu, Neue Mitteilungen aus Dazien, Dacia, VII– VIII, 1937-40, 320. 8 K. Horedt, Zur siebenbürgischen Burgenforschung, SüdostForschungen, VI, 1941, im Auftrag des Deutschen Auslandswissenschaftlichen Instituts (Berlin) und Südostinstitutes München, (Extras), 584. 4

Săpăturile din anul 1949 la Bicsadul-Oltului (Trei-Scaune)

lung de aproape 8 m, larg de 2,5 m şi adînc de 1,5 m, paralel cu marginea sud-vestică a platoului deasupra carierei de piatră (fig. 4-5, secţiunea I). Mai tîrziu, sondajul a fost lărgit în direcţia gropilor din marginea terasei, către cariera de piatră. Stratigrafia acestei secţiuni arată următoarele straturi: 1) un strat de humus vegetal, gros de 30-40 cm; 2) stratul medieval şi La Tène, amestecat, cu foarte puţine urme; grosimea lui nu poate fi fixată precis (cca. 30 cm); 3) stratul neolitic de tip Ariuşd, cu o grosime de cca. 1 m. Secţiunea II. Paralel cu tranşeul executat mai înainte de Al. Ferenczi, s-a executat un sondaj larg de 2 m, lung de 27 m şi adînc de 1,5 m, de la zidul vestic al incintei de piatră pînă la cel estic. Acest sondaj a fost lărgit în direcţia de S şi de N (fig. 4, 6-7, secţiunea II). Stratigrafia acestei secţiuni arată următoarele straturi: 1) strat de humus vegetal gros de 30-40 cm, amestecat cu stratul medieval şi cu stratul La Tène, gros de cca. 35-40 cm; 2) un strat din epoca neolitică, cu ceramica de tip Ariuşd, avînd o grosime de cca. 90 cm. Secţiunea III. Perpendicular pe secţiunea II a fost executat un tranşeu lung de 26 m, larg de 1,40 m şi adînc de 1,50 m, în direcţia de nord, spre turnul medieval. Acest tranşeu a fost lărgit în direcţia de Vest (fig. 4, secţiunea III). Stratigrafia acestei secţiuni arată aceleaşi straturi asemănătoare cu ale celor două secţiuni mai sus menţionate. Secţiunea IV-V. Perpendicular pe secţiunea II, în direcţia de nord, a fost executat un tranşeu lung de 7,90 m, larg de 1,60 m şi adînc de 1,50 m (fig. 4, secţiunea IV); în direcţia de vest, acest tranşeu a fost lărgit într-o nişă lungă de 3 m şi largă de 1,20 m. Cu o singură întrerupere, el a fost continuat într-un tranşeu lung de 4,60 m, larg de 1,50 şi adînc de 1,50 (fig. 4, secţiunea V). Stratigrafia acestor 2 secţiuni corespunde stratigrafiei I-II, cu excepţia că stratul medieval n-a putut să fie identificat. Urme de locuinţă Aproape în toate secţiunile executate s-au aflat urme din care să se poată constata forma de aşezare a omului primitiv. Aceste urme constau din rămăşiţe de vatră, bucăţi de chirpici, urme de lemne tăiate şi de nuiele, apoi găuri de pari de diferite grosimi, toate aparţinînd unei case de formă dreptunghiulară. În secţiunea I, la o adîncime de la 50-80 cm, au fost găsite urme de vetre de foc, de formă circulară, cu diametrul mediu de 1,65 m. Aceste vetre de foc prezintă un strat de chirpic ars, gros de 30 cm, în jurul

căruia se aflau fragmente de vase şi rămăşiţe de oase de animale (fig. 4, V, 1-5). Astfel de urme de vetre circulare au fost găsite şi în secţiunea III (fig. 4, V, 6-8), în faţa cărora au fost observate urme de pari cu diametru cea 20 cm. În secţiunea IV, la o adîncime de 70 cm, a fost găsită o vatră de foc circulară, cu diametrul de 130 cm, făcută din bolovani de piatră. Aceste vetre, după toate probabilităţile, aparţineau unor case în formă de colibă. Faptul e dovedit şi de găurile de pari, care au fost aşezate semicircular în faţa vetrelor de foc din secţiunea III. Urmele unui alt tip de casă şi de vatră de foc au fost găsite în secţiunea II, la o distanţă de 8,5 m de zidul estic al incintei de piatră medievală. Acest tip de casă are forma dreptunghiulară, după cum arată găurile parilor, care au rămas în stratul de cultură, la o adîncime de cca. 80 cm, pline cu pămînt şi fragmente de vase (fig. 8-9). Urmele acestor găuri de pari se găsesc şi în adîncimea stratului aluvial. Dimensiunile găurilor de pari din Secţiunea II apar în tabloul nr. 1. Nr. Diametrul Adîncimea 1 13 cm 32 cm 2 16 cm 23 cm 4 12 cm 12 cm 6 13 cm 22 cm 10 7 cm 28 cm 5 15 cm 39 cm 7 13 cm 16 cm 8 20 cm 27 cm 3 20 cm 55 cm 9 7 cm 23 cm 11 16 cm 48 cm 12 12 cm 48 cm 13 17 cm 19 cm

Locul unde se găsesc Latura de vest Latura de vest Latura de vest Latura de vest Latura de vest La mijloc La mijloc La mijloc Latura de est Latura de est Latura de est Latura de est Latura de est

Aşezarea acestor găuri de pari arată întinderea casei. Axa principală a casei e fixată prin cele 2 gă uri de pari (Nr. 5, 8), care merg paralel cu găurile de la margine. In locul acestor găuri, erau pari de susţinători de acoperiş. Felul de construcţie a casei era următorul: peretele casei era făcut din lemn, aşa că parii (în unele locuri lemne tăiate) erau împletiţi cu nuiele şi lipiţi pe dinăuntru şi pe dinafară cu lut. Acest fapt arată bucăţi de chirpic cu urme de pari, de nuiele şi de lemn tăiat (fig. 21/20-22). Pardoseala era făcută din pămînt bătut: în unele locuri, urme în formă de chirpic ars ale acesteia au rămas pînă în zilele noastre. Acoperişul casei era în formă ascuţită şi – probabil – acoperit cu paie. Casa, aşezată în direcţia N–S, avea o lungime do cea 8 m şi o lărgime de cea 3,20 m. Pe latura de vest a casei, în colţul 49


nord-vestic, gaura de par n-a fost găsită. În partea nordică a casei erau trei gropi circulare (fig. 10), în care s-au găset fragmente de vase. În mijlocul casei, în interior, au fost găsite urmele a 2 vetre de foc, cu formă de potcoavă (fig. 4-5, V, 9-10); la acestea, în dreptul arcului, era făcută o margine dreaptă. Dimensiunile vetrelor: 2 × 1,50 m şi 1,60 × 1,30 m. Marginea vetrei: lată de 10 cm şi înaltă de 10 cm (fig. 21/19). Toate aceste rămăşiţe, de casă şi de vetre de foc, au fost găsite în stratul de civilizaţie neolitică, împreună cu fragmente de ceramică pictată. Se crede că această aşezare, de după stratul de chirpic ars, plin cu cenuşă, a fost nimicită prin incendiu. Materialul găsit în cursul săpăturii În cursul săpăturii s-a găsit un material destul de bogat. În acesta domina ceramica. Celelalte obiecte au fost într-un număr mai redus. Ca obiecte de metal, s-au găsit numai 3 bucăţi. În materialul de ceramică întîlnim foarte puţine fragmente în legătură unele cu altele, din care să se fi putut reconstitui cîte un vas întreg. S-au găsit doar puţine vase întregi; fac excepţie cîteva vase miniature. Din punct de vedere cronologic, materialul de ceramică e cel mai important; de aceea e şi cel dintîi care se face cunoscut. În procent covîrşitor, materialul de ceramică e reprezentat prin ceramică casnică, simplă, făcută cu mai puţină grijă. S-au mai găsit fragmente de vase ornamentate şi pictate; acestea pot servi ca o bază mai sigură decît ceramica casnică pentru stabilirea datei, întrucît slujesc unui scop practic şi încep să arate o dezvoltare mai precisă. Ceramica Materialul ceramic descoperit în cursul săpăturii se poate împărţi în două mari grupe: l, a. ceramică pictată de tip Ariuşd, b. ceramică nepictată de tip Ariuşd, c. ceramică decorată cu incizie; 2, a. ceramică La Tène făcută din pastă fină, lucrată cu roata, b. ceramică La Tène din pastă poroasă grosolană, făcută cu mîna. Grupa I/a 1. Un vas cu picior, în formă de clopot, cu buza întoarsă în afară, pictat în culoare albă, brun-roşu şi neagră; e decorat cu un ornament în formă de spirală, de cerc şi de puncte; are înălţimea de 24,4 cm şi grosimea pereţilor de 1 cm (fig. 11/1). 2. Fragment de vas, pictat în trei culori: alb, ne gru si brun (fig. 13/1). 3. Fragment de vas pictat, în 3 culori: alb, brunroşu şi negru; e decorat cu un ornament în spirală (fig. 13/2). 50

4. Fragment de vas pictat în 3 culori: alb, brunroşu şi negru (fig. 13/3). 5. Buza unei ceşti, decorată pe fond negru cu linii pictate în culoare albă, în formă de triunghiu; culoarea de fond neagră trece în culoarea brun închis; partea interioară e neagră; ceaşca e făcută din pastă fină şi bine arsă (fig. 13/4). 6. Buza unei ceşti, decorate pe fond negru cu linii verticale şi orizontale, pictate în culoarea albă; la mijloc, culoarea vasului e brună; partea interioară e neagră; ceaşca e făcută din pastă fină şi bine arsă (fig. 13/5). 7. Buza unei ceşti pe fond negru, decorată cu linii în formă de triunghi şi pictate în culoare albă; partea interioară e neagră; fragmentul e făcut din pastă fină şi bine arsă (fig. 13/6). 8. Fragment de vas, pictat în 3 culori: alb, negru şi roşu; e făcut din pastă fină (fig. 13/10). 9. Fragment de vas, decorat cu ornamente de linii pictate: în culoare albă şi brună (fig. 13/11). 10. Buza unei ceşti, decorată cu ornamente de linii în formă de triunghi; e pictată în coloane albe, pe fond brun deschis. Partea interioară e pictată tot în culoare brun deschis (fig. 13/12). 11. Fragment de vas decorat cu ornamente de spirale, pictate în 4 culori: alb, brun deschis, brun închis şi negru (fig. 14/1). 12. Fragment de vas decorat cu ornamente geometrice, pictat în 3 culori: alb, roşu şi negru; e făcut din pastă fină şi bine arsă; la fel e pictată şi partea interioară (fig. 14/2). 13. Fragment de vas pictat în 3 culori: alb, roşu şi negru; e decorat cu ornamente geometrice (fig. 14/3). 14. Fragment de vas, decorat cu ornamente geometrice, pictat în 3 culori: alb, roşu şi negru; e făcut din pastă fină şi bine arsă (fig. 14/4). 15. Fragment de vas decorat cu ornament, pictat în 4 culori: alb, roşu deschis, roşu închis şi negru; e făcut din pastă fină şi bine arsă (fig. 14/5). 16. Fragment de vas decorat cu ornamente în spirală, pictat în 3 culori: alb, brun-roşu şi negru; e făcut din pastă fină şi bine arsă (fig. 14/6). 17. Buza unui vas, pictată în 3 culori: alb, roşu şi negru (fig. 14/7). 18. Fragment de vas pictat în trei culori: alb, roşu şi negru (fig. 14/8). 19. Fragment de vas, decorat cu ornament în spirală, pictat în 3 culori: alb, galben şi negru; e făcut din pastă fină şi bine arsă (fig. 14/9). 20. Fragment de vas, decorat cu ornament de spirală, pictat în 3 culori: alb, brun-roşu şi negru (fig. 14/10). 21. Fragment de vas, decorat cu un ornament geometric, pictat în 3 culori: alb, brun lucitor şi o culoa re brună, corespunzînd pastei vasului (fig. 14/11).


22. Fragment de buză a unui vas în formă de clopot, decorat cu un ornament de linii orizontale şi curbe, cu împunsătura mare şi cu buton perforat; vasul e pictat, atît interior, cît şi exterior, cu 2 culori: alb şi roşu (fig. 15/1). 23. Fragment de buză a unui vas în formă de clopot, decorat cu un ornament geometric incizat; e pictat în culoare brună (fig. 15/4). 24. Fragment de buză a unui vas, decorat cu împunsături mici şi pictat în culoare brună (fig. 15/5). 25. Fragment de buză a unui vas, decorat cu ornament de spirală, pictat în 3 culori: alb, roşu şi ne gru; în partea interioară e pictat în culoare roşie; sub buză are un buton perforat vertical (fig. 15/6). 26. Fragment de buză a unui vas, decorat cu un ornament geometric, format din linii drepte, curbe şi punctate; e pictat în culoare brună şi albă (fig. 15/7). 27. Fragment de buză a unui vas, pictat în culoare brună şi albă (fig. 15/8). 28. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, pictat în culoare neagră, albă şi brună (fig. 15/9). 29. Fragment de buză a unui vas, pictat exterior şi interior în culoare neagră şi brună (fig. 15/14). 30. Buza unui vas, pictat în culoare neagră lucitoare (fig. 15/15). 31. Fragment de lingură de lut, decorat cu ornament de spirală; pictat în 3 culori: alb, negru şi brun-roşu (fig. 15/7, 7a). 32. Fragment de lingură de lut, decorat cu ornament geometric, pictat în 3 culori: alb, negru şi brun-roşu (fig. 13/8). 33. Fragment de lingură de lut, decorat cu ornament geometric, pictat în 3 culori: roşu închis şi negru (fig. 13/9, 9a). 34. Fragment de lingură de lut, decorat cu un ornament geometric, pictat în 3 culori: alb, brun-roşu şi negru (fig. 14/12). 35. Fragment de lingură de lut, pictat în 3 culori: alb, roşu şi negru (fig. 16/15). 35. Fragment de lingură de lut, pictat în 3 culori: alb, brun şi negru (fig. 16/17). 37. Fragment de lingură de lut, pictat în 3 culori: alb, roşu şi negru (fig. 16/18). 38. Fragment de lingură de lut, cu urme de vopsea (fig. 16/19). 39. Fragment de lingură de lut, pictat în 2 culori: alb şi roşu (fig. 16/20). 40. Fragment de lingură de lut, cu urme de vopsea (fig. 20/21). 41. Fragment de lingură de lut, pictat în alb şi brun închis (fig. 16/24).

Grupa I/b 1. O ceaşcă, de culoare cărămizie, de formă conică, cu buza întoarsă înăuntru şi cu un mic buton la buză; înălţimea e de 6 cm, diametrul buzei 11,5 cm şi diametrul fundului de 2 cm (fig. 18/1). 2. O ceaşcă, de culoare cărămizie, în formă conică, cu buza dreaptă; înălţimea e de 6 cm şi diame trul buzei de 11,5 cm (fig. 18/2). 3. Un vas de culoare neagră, cu buza dreaptă, la pîntece cu un buton perforat; înălţimea e de 7,5 cm, diametrul buzei de 6,5 cm şi diametrul fundului de 2,5 cm (fig. 18/3). 4. Un vas miniatur, cu înălţime de 2,5 cm (fig. 18/4). 5. Un vas fragmentar, cu buza întoarsă înăuntru, făcut din pastă poroasă, de culoare sur-brun; înălţimea vasului e de 14,5 cm, diametrul fundului de 7 cm şi grosimea pereţilor de 1 cm (fig. 15/2). 6. Fragment de vas, cu buză întoarsă, de culoare brună (fig. 15/3). 7. Fragment de vas, de culoare brună; partea interioară e neagră (fig. 15/10). 8. Fragment de buză, a unui vas de culoare cărămizie; sub buză se află un buton perforat în mod orizontal (fig. 15/11). 9. Fragment de buză a unui vas de culoare brun închis; sub buză se află un buton (fig. 15/12). 10. Fragment de buză a unui vas de culoare brunînchis; la buză se află un buton perforat vertical (fig. 15/13). 11. Fragment de vas mare, din pastă poroasă, de culoare cenuşie, cu o toartă mică perforată, decorat cu urme de degete (fig. 16/1). 12. Fragment de castron, cu buton, de culoare brună (fig. 16/2). 13. Un vas mic, cu picior, de culoare brună; sub buză se află un mic buton; are înălţimea de 7 cm (fig. 16/3). 14. Un vas mic, cu picior, cu o înălţime de 6 cm (fig. 16/4). 15. Partea inferioară a unei ceşti de culoare brună, interiorul e negru; în fundul ceştii se găsesc rămăşiţe de vopsea roşie (fig. 16/5). 16. Fragmentul unui vas mic, de culoare brună; e înalt de 7 cm şi are un fund îngust de 2 cm (fig. 16/6). 17. Fragment de vas mare, de culoare brună, cu o toartă perforată vertical (fig. 16/7). 18. O lingură mare de lut ars, făcută din pastă poroasă (fig. 16/11). 19. Fragment de vas mare, de culoare neagră, decorat cu un ornament de spirală incizată (fig. 16/13). 20. Fragment de vas mare din pastă poroasă, de culoare brună (fig. 16/12). 51


21. Fragment de lingură, din lut ars (fig. 16/14). 22. Fragment de lingură, din lut ars (fig. 16/16). 23. Fragmente de lingură de lut, perforate la capăt (fig. 16/22-23). Grupa I/c 1. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, decorat cu un ornament de împunsătură în formă de triunghi, aşezat în două şiruri (fig. 15/17). 2. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, decorat cu un ornament de împunsătură în formă de triunghi, cu linii orizontale şi verticale (fig. 15/18). 3. Fragment de vas, de culoare neagră, cu o toar tă mică perforată, cu un ornament de incizie (fig. 15/16). 4. Fragment de vas de culoare brună, decorat cu un ornament de buton şi de incizie (fig. 17/1). 5. Fragment de vas, decorat cu un ornament din linii incizate (fig. 17/2). 6. Fragment de vas de culoare cenuşie, decorat cu un ornament de linii incizate în formă de romb (fig. 17/3). 7. Fragment de vas, de culoare brună, decorat cu urme de unghie (fig. 17/4). 8. Fragment de vas, de culoare brună, decorat cu un ornament făcut din linii în formă de romb şi din linii verticale (fig. 17/5). 9. Fragment de vas, decorat cu un ornament din linii orizontale şi cu o bandă cu puncte (fig. 17/6). 10. Fragment de vas, decorat cu un ornament de linii în formă de romb (fig. 17/7). 11. Fragment de vas, de culoare neagră, decorat cu un ornament făcut din linii şi puncte (fig. 17/8). 12. Fragment de vas, decorat cu un ornament făcut din urme de unghie (fig. 17/9). 13. Fragment de vas, cu buza întoarsă înăuntru, decorat cu un ornament de urme de unghie (fig. 17/10). 14. Fragment de vas, de culoare brună, decorat cu un ornament de bandă netedă şi plină de puncte (fig. 17/11). 15. Fragment de vas de culoare cărămizie, decorat cu un ornament de bandă cu şi fără puncte (fig. 17/12). 16. Fragment de vas, de culoare brună, cu buza dreaptă, decorat cu un ornament de romb neted şi încrustat cu var (fig. 17/13). Grupa II/a 1. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, făcut din pastă fină, de culoare cenuşie, bine arsă, făcut cu roata (fig. 19/5). 2. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, din pastă fină, de culoare cenuşie, bine ars şi făcut cu roata (fig. 19/6). 52

3. Fragment de vas cu buza întoarsă în afară, din pastă fină, de culoare cenuşie, bine ars şi făcut cu roata (fig 19/7). 4. Un vas mic de culoare neagră, făcut cu roata, din pastă fină, cu toartă (care lipseşte), cu buza întoarsă în afară; e decorat cu un ornament din linii orizontale pe partea de mijloc; are înălţimea de 11 cm şi diametrul fundului de 4 cm (fig. 18/5). Grupa II/b 1. Fragment de ceaşcă mare, cu toartă, din pastă poroasă, lucrat în mod grosolan (fig. 19/1). 2. Fragment de ceaşcă mare, cu toartă, din pastă poroasă, lucrat în mod grosolan (fig. 19/2). 3. O ceaşcă cu toartă, de culoare brună, neagră, lucrată în mod grosolan din pastă poroasă; are o înălţime de 5,5 cm, diametrul buzei fiind de 10,5 cm şi al fundului de 3 cm (fig. 19/3). 4. Un vas mic, făcut din pastă poroasă, decorat cu un ornament de urme de degete în formă de ghirlandă şi cu 4 butoni: are înălţimea de 11,6 cm (fig. 19/4). 5. Fragment de vas, din pastă poroasă, decorat cu un buton pe care se află o cruce (fig. 20/4). 6. Fragment de ceaşcă, cu toartă, făcută în mod grosolan din pastă poroasă (fig. 20/5). 7. Fragment de ceaşcă mică, cu toartă, făcut din pastă poroasă (fig. 20/6). 8. Fragment de vas mare, cu buză întoarsă în afară, de culoare brună, din pastă impură, cu buton (fig. 21/1). 9. Fragment de vas, cu buză întoarsă în afară, decorat cu un ornament de linii curbe, de culoare brună, făcut din pastă impură (fig. 21/2). 10. Fragmente de vase, cu buză întoarsă în afară, de culoare cărămizie, din pastă poroasă; sub buză sînt decorate cu un ornament în formă de bandă, cu urme de degete (fig. 21/3-4). 11. Fragment de vas, de culoare neagră, cu buză întoarsă puţin în afară, decorat cu buton (fig. 21/5). 12. Fragment de ceaşcă, cu toartă, făcut din pastă impură şi poroasă; are o înălţime de 7 cm (fig. 21/6). 13. Fragment de vas mare, din pastă pură, de culoare cărămizie (fig. 21/7). 14. Fragment de vas, din pastă poroasă; sub buză e decorat cu o linie ondulată (fig. 21/8). 15. Fragment de vas, din pastă poroasă, de culoa re brună, decorat cu o bandă de împunsătură şi cu linii ondulate (fig. 21/9). 16. Fragment de vas, din pastă poroasă, de culoare brună, decorat cu o linie ondulată (fig. 21/10). 17. Fragment de vas, din pastă poroasă, de culoare brună, decorat cu o linie ondulată (fig. 21/11).


18. Fragment de vas, din pastă poroasă, de culoa re cărămizie, decorat cu linii verticale şi cu buton (fig. 21/13). 19. Fragment de vas, cu buton şi cu un ornament aplicat, în formă de bandă (fig. 21/14). 20. Fragmente de vase, decorate cu o linie ondulată (fig. 21/15-16). 21. Fragment de vas mare, de culoare brun deschis, decorat cu un ornament de linii ondulate (fig. 21/17). 22. Fragment de vas de culoare neagră făcut din pastă impură, pe buză e decorat cu un ornament de linii verticale, în formă de triunghi (fig. 21/18). 23. Fragment de vas, cu suport, de culoare neagră (fig. 16/8). 24. Picior de vas, de culoare neagră, din pastă impură (fig. 16/9). 25. Picior de vas, de culoare brună din pastă poroasă (fig. 16/10). 26. Fragment de vas, de culoare neagră, din pastă impură, cu buza întoarsă în afară, lată de 7 cm (fig. 22/2). 27. Un vas mare, fragmentat, de culoare neagră; are înălţimea de 1-1,20 m, cu buza întoarsă în afară, lăţimea acesteia fiind de 8 cm; diametrul fundului e de 23 cm, grosimea pereţilor e de 1 cm, iar grosimea buzei e de 1,5 cm; are şi nişte toarte mici (fig. 22/1). Plastica În cursul săpăturilor au fost găsite cîteva figurine de lut antropomorfice şi zoomorfice. Anume: 1. Partea superioară a unui idol plat, vopsit în culoare roşie, reprezentînd un om (fig. 11/2). 2. Partea superioară a unui idol plat, vopsit în culoare roşie, reprezentînd un om (fig. 23/1). 3. O statuetă de lut ars, un idol plat, reprezentînd partea superioară a unei figurine feminine, decorată cu un ornament făcut din linii incizate (fig. 23/2). 4. O statuetă de lut ars, reprezentînd partea inferioară a unei figurine feminine, decorată cu linii incizate (fig. 23/3). 5. Un idol animal, reprezentînd capul unui vultur, făcut din lut ars (fig. 23/4). 6. Fragmentul unui idol zoomorfic, reprezentînd o vacă (fig. 23/5). X. Tsountas, Akropoleis Dimeniou kai Sesklou, 1908, pl. 35, fig. 3, 7. 10 V. Gordon Childe, Schipenitz: a Late Neolithic station with painted pottery in Bukovina, Journal of the Royal Anthropological Institute, LIII, 1923, pl. XVII. 11 H. Schmidt, Vorläufiger Bericht über die Ausgrabungen 190910, in Cucuteni bei Jassy (Rumänien), Zeitschrift für Ethnologie, 1911, 3-4, fig. 12. ' 9

7. Fragmentul unui idol zoomorfic, reprezentînd o vacă (fig. 23/6). 8. Fragmentul unui idol zoomorfic, reprezentînd un animal (fig. 23/7). Cei 2 idoli plaţi (fig. 11/2, 23/1), din figura omenească, sînt cunoscuţi din civilizaţiile de la Sesklo şi Dimini.9 Figura feminină cu ornament de incizie (fig. 23/2) e cunoscută din staţiunile de la Şipeniţ,10 de la Cucuteni11 şi de la Ruginoasa.12 Figurina feminină decorată cu ornament de incizie e cunoscută (fig. 23/3) din staţiunile de la Cucuteni,13 de la Ruginoasa14 şi de la Ariuşd.15 Statuetele reprezentînd vaca sînt cunoscute din staţiunea de la Ruginoasa.16 Toţi aceşti idoli aparţin civilizaţiei din faza mai înaintată a treptei inferioare a barbariei (tip Ariuşd), cu excepţia idolului cu cap de vultur, care a fost găsit în stratul de cultură din epoca La Tène. Alte obiecte de lut ars În stratul de civilizaţie din epoca La Tène au fost găsite 3 fusaiole de lut ars (fig. 20/1-3). 1. O fusaiolă de lut, bine arsă, de culoare brună, de formă biconică (fig. 20/1). 2. O fusaiolă de lut, bine arsă, de culoare brună, de formă biconică (fig. 20/2). 3. O fusaiolă de lut, bine arsă, de culoare brună, de formă biconică; la fund e convexă şi nu e perforată complet (fig. 20/3). Obiecte de piatră, de silex, de os, de aramă şi fier 1. Un topor de piatră şlefuită din calcar, găurit (fig. 17/14). 2. O daltă de piatră şlefuită, în formă de dreptunghi (fig. 17/15). 3. O daltă de piatră şlefuită (fig. 17/16). 4. O daltă de piatră şlefuită (fig. 17/17). 5. Două fragmente de lame de silex (fig. 17/18, 21). 6. Răzătoare de silex, lucrate din lame groase (fig. 17/19-20, 22-23). 7. O împungătoare de os (fig. 17/24). 8. Două coarne de cerb (fig. 21/23, 25). În secţiunea II, lîngă o vatră de foc aparţinînd unei civilizaţii de tip Ariuşd, s-a găsit un singur H. Dumitrescu, La station préhistorique de Ruginoasa, Dacia, III-IV, 1933, fig. 27/1, 28 b/6-7. 13 I. Andrieşescu, Contribuţie la Dacia înainte de Romani, 1912, pl. V; Idem, Artele în timpurile preistorice la noi, Arte şi Tehnica Grafică, 4-5, 1940, fig. 27. 14 H. Dumitrescu, op. cit., fig. 27/4. 15 F. László, în Dolg, II, 1911, 242, fig. 84. 16 H. Dumitrescu, op. cit., fig. 30/1, 4, 7. 12

53


obiect de aramă: un ac lung de 9,5 cm. Acest ac a fost găsit în adîncime de 80 cm. S-au găsit la Vápavára, în cursul săpăturilor, numai 2 obiecte de fier, un pinten de fier (fig. 21/24), în secţiunea I şi o potcoavă de fier în secţiunea II. Ambele obiecte ţin de epoca feudalismului. Obiectele de piatră – lame şi răzătoare de silex, dălţi de piatră şlefuite neperforate – au fost găsite în stratul de cultură cu ceramică pictată şi corespund obiectelor de piatră găsite în staţiunile cu ceramică pictată de la Olteni,17 Ariuşd18 şi Cucuteni.19 Tot în acest strat de cultură, în secţiunea IV, lîngă vatra de foc, la o adîncime de 70 cm, a fost găsit toporul de piatră găurit; prin urmare, putem constata că în această civilizaţie se cunoştea procedeul de perforare a pietrei. Topoarele de piatră şlefuite şi perforate sînt cunoscute la staţiunile de la Cucuteni20 şi la Şipeniţ. În ceea ce priveşte lamele de silex şi răzătoarele, putem găsi încă o analogie cu Şipeniţul.21 Vase întregi, pictate şi nepictate, s-au găsit doar foarte puţine în cursul săpăturii. Formele vaselor pictate, stabilite după cîteva piese găsite în stare fragmentară, sînt următoarele: I) Vas în formă de clopot, cu buza în afară, cu suport, pictat în 3 culori; decorat pe fond alb cu spirale, în culoare brun închis; ornamentul e mărginit de o linie neagră; spirala cuprinde un ornament făcut din cercuri, arce, linii şi puncte (fig. 11/1, fig. 12). Un astfel de vas e cunoscut şi la staţiunea Olteni.22 II) Vas biconic, cu buza dreaptă cu un fund îngust, pictat în 2 culori pe fond roşu, decorat cu un ornament alb. Găsim un vas analog la Ariuşd23 (fig. 15/1). Din aceeaşi categorie fac parte vasul cu ornament geometric incizat şi încă 2 fragmente (fig. 15/7, 8/III). Vas cu buza dreaptă, pictat în culoare albă pe fond negru (fig. 13/4-6); cunoaştem astfel de vase de la Olteni.24 Fragmentele de vase sînt pictate în 2-3 culori (bucată chiar şi în 4 culori), întocmai ca vasele de la staţiunile Olteni şi Ariuşd25; ele sînt decorate cu ornamente rectiliniare şi curbe, cu spirale şi triunghiuri. Afară de acestea, mai servesc ca ornamente împunsăturile şi inciziile, dar în

mod redus. Formele vaselor nepictate sînt cele următoare: I) Vas mic în formă conică, cu buză dreaptă, cu sau fără buton la buză (fig. 18/2); astfel de vase se cunosc de la Olteni.26 II) Vase mici cu picior (fig. 16/3-4); găsim forme analoage la Olteni.27 III) Vase mari din pastă poroasă, cu butoni perforaţi vertical şi orizontal, cu buza dreaptă şi cu fund îngust; s-au găsit astfel de vase numai în fragmente; analogia lor o găsim la Olteni şi Ariuşd.28 De aceeaşi formă s-au găsit şi vase pictate (fig. 13/4-6). Pentru această cultură sînt foarte caracteristice lingurile de lut pictate sau nepictate. Nu s-au găsit exemplare întregi, ci numai bucăţi din ele. Fragmentele de linguri sînt pictate şi decorate cu ornamente şi culori ca acelea cu care sînt decorate vasele (fig. 13/7, 7a-9, 9a, 16/15, 17-20). Lingurile nepictate – cu excepţia unei singure linguri mari (fig. 16/11) – sînt toate fragmentare. Găsim analogia lor tot în materialul staţiunii de la Ariuşd.29 Au mai fost găsite fragmente de vase decorate cu ornamente făcute din incizii cu linii verticale şi orizontale (fig. 11/1-2), în forme de romb (fig. 17/3, 5, 7), unul e cu încrustare de var (fig. 17/13), cu ornament de urme de unghie (fig. 17/4, 9-10) şi cu ornament făcut din linii şi puncte (fig. 17/6, 8, 11-12). Vase cu astfel de ornamente sînt cunoscute de la Peştera Nandru Vale,30 Turda31 în Transilvania şi Butmir,32 şi aparţin epocii barbariei neolitice.33 În Ungaria această civilizaţie este civilizaţia de la Tisza.34 Fragmentul de buză al unui vas cu incizie în formă de romb, cu şi fără linii (fig. 17/13), e cunoscut tot din Ungaria, la civilizaţia de la Bodrogkeresztúr,35 din epoca de aramă. Deasupra stratului de civilizaţie cu ceramică pictată s-a aşezat o civilizaţie din epoca La Tène. Materialul ceramic al acestei civilizaţii e cunoscut din materialul staţiunilor La Tène din teritoriul ţării, de la Tinosul şi Poiana. Fragmente de vase, făcute cu roata olarului din pastă fină (fig. 19/5-7), sînt cunoscute de la Tinosul36 şi dela Poiana.37 Ceşti cu toarta, făcute cu mîna din pastă impură şi poroasă (fig.

F. László, op. cit., fig. 88. Op. cit., 222. 19 H. Schmidt, op. cit., fig. 8. 20 Ibidem, fig. 8. 21 G. Childe, op. cit., fig. 30, pl. 18. 22 F. László, Festett edények az erősdi és oltszemi telepekről, ArchÉrt, XII, 1912, pl. 2, 7. 23 Idem, în Dolg, II, 1911, fig. 30-31. 24 Ibidem, fig. 23 25 Ibidem, fig. 208. 26 Ibidem, fig. 15; F. László, în ArchÉrt, XII, 1912, pl. IV, VII. 27 F. László, în Dolg, II, 1911, fig. 48. 28 Ibidem, fig. 50-51 29 Ibidem, fig. 206-207.

30

17 18

54

M. Roska, A Torma Zsófia-gyűjtemény, 1941, fig. 13/20, 14/1. 31 Ibidem, fig. 20/1-2. 32 J. Déchelette, Manual d'Archéologie préhistorique, 1908, I, fig. 208/10-13. 33 M. Roska, op. cit., 35. 34 F. Tompa, A szalagdíszes agyagmívesség kultúrája Magyarországon (ArchHung, V-VI), 1929, 64, pl. V, 1, 28; pl. VIII, 1, 17; pl. IX, 2; pl. XCIX, 10. 35 J. Banner, Das Tisza-, Maros-, Körös-Gebiet bis zur Entwicklung der Bronzezeit, 1942, 70. 36 R. şi E. Vulpe, Les fouilles de Tinosul, Dacia, I, 1924, fig. 24/3-4, fig. 32. 37 Idem, Les fouilles de Poiana, Dacia, III-IV, 1933, fig. 74/2, 16.


19/1-3, 21/6, 20/5-6), sînt cunoscute tot din staţiunile de la Tinosul,38 Poiana39 şi Sf. Gheorghe (Bedeháza).40 Vasul decorat cu buton, cu un ornament de ghirlandă cu urme de degete, e cunoscut şi el din materialul de la Poiana41 şi Sf. Gheorghe.42 Analogia, pentru vasele decorate cu ornament de urme de degete cu buton şi avînd sub buză un ornament făcut din linie ondulată, e cunoscută de asemenea din materialul staţiunilor dela Tinosul43 şi Poiana.44 Tot la Poiana45 găsim o analogie pentru vasele cu picior cilindric, de culoare neagră, şi pentru cele făcute din pastă poroasă (fig. 16/8-10). În secţiunea II, la adîncime de 1 m şi la o distanţă de 7 m de zidul vestic al incintei de piatră, într-un mormînt de incineraţie, a fost găsit un vas mare de culoare neagră, cu buza în afară (fig. 22/1). În acest vas se aflau rămăşiţe de oase omeneşti, cărbune şi cenuşă; lîngă vas erau 2 ceşti cu toarte (fig. 20/6, 21/6). Înmormîntarea aparţine epocii La Tène-ului dacic. Acest fapt arată ceramica găsită, precum şi ritul de înmormîntare obişnuit la geto-daci.46 La suprafaţa terasei se văd urmele unei incinte de piatră cu un bastion pătrat la capătul nordic al incintei (fig. 4). Zidul de piatră e făcut din lespezi de piatră, nelucrate, puse unele peste altele şi legate cu mortar. Grosimea zidului e de 1,6 m; la capătul nordic al incintei, nu la mijloc, ci puţin în partea vestică, se află un turn pătrat făcut tot din lespezi de piatră nelucrate şi legate cu mortar. Acest turn e legat ulterior de zidul incintei, care formează latura lui nordică. Zidul turnului în partea nordică are o grosime de 3 m; în partea de E şi S aceasta e de 2 m, iar în partea de V de 2,6 m. Turnul în interior are dimensiunile: 3 × 3 m. S-a curăţat interiorul turnului de dărîmături, pînă la solul virgin. La fund s-au găsit numai cîteva fragmente de vase preistorice atipice. Cetatea – după B. Orbán – are o formă de triunghiu.47 Acest cercetător a văzut terenul împreună cu întreaga incintă de piatră, la mijlocul secolului trecut. Capătul de sud al incintei a fost nimicit la începutul secolului nostru.48 Diametrul incintei de piatră, măsurat de la faţada interioară a zidului în

direcţia de E şi V, e de 27 m. Lungimea incintei n-a putut să fie măsurată. În partea nordică a incintei, în faţa turnului pătrat, se află 2 şanţuri adînci care despart terenul cetăţii de restul terasei. Incinta de piatră, cu turnul pătrat, datează din perioada feudalismului; ea era o fortăreaţă medievală. Din materialul găsit în cursul săpăturii numai foarte puţine obiecte pot fi luate în considerare, în ce priveşte datarea incintei: un pinten de fier, găsit în secţ. I, la adîncimea de 30 cm, în apropierea zidului, o potcoavă de fier, în secţ. III, şi cîteva fragmente de vase. Numai aceste obiecte aparţin cronologic materialului din incinta de piatră. Pintenul de fier e cu rotiţe şi cu 6 ramuri; fierul e încovoiat în formă de cot, la capetele căruia sînt găuri şi o pendantivă pentru curea. E lung de 13 cm (fig. 21/24). Acest tip din pinion de fier e cunoscut la sfîrşitul sec. XIV-XV49 din teritoriul Ungariei. Potcoava de fier nu e întreagă; la un capăt e fragmentară; pe suprafaţă găurile de cui sînt împărţite în mod simetric, cîte 3 în fiecare parte. Acest tip de potcoavă e cunoscut în Ungaria la Sümeg şi e datat în sec. XV.50 Nu posedăm nici o dată istorică despre cetatea Vápavára. Orbán greşeşte cînd o situează în timpul preistoric.51 La distanţă de cca. 6 km de Vápavára, se află pe malul drept al Oltului, pe o stînca înaltă, ruinele unei fortăreţe medievale, „Cetatea Şoimilor”, cu un zid făcut cu mortar, de aceeaşi factură ca acela de la Vápavára. Această fortăreaţă medievală e amintită în anul 1421 de un document istoric.52 Se poate presupune că şi cetatea Vápavára e contemporană cu „Cetatea Şoimilor” (Sólyomkő). Faptul poate fi dovedit şi de obiectele găsite în cursul săpăturii. Aceste 2 cetăţi nu intrau în grupa cetăţilor principilor Transilvaniei, ci erau cetăţi private ale unor grofi bogaţi.53 Au fost făcute probabil în sec. XIV-XV şi, neavînd importanţă, au fost părăsite de timpuriu. Acest fapt arată că în terenul cetăţii Vápavára nu s-au găsit deloc urme de clădiri medievale şi că materialul medieval descoperit e foarte sărac. Prin urmare, după ce incinta de piatră a fost făcută, ea n-a mai fost folosită mult timp; din anumite cauze, încă nelămurite, cetatea a fost părăsită.

38

Ibidem, fig. 32. Ibidem, fig. 43/1-4. 40 Z. Székely, Sepsiszentgyörgy története a középkor végéig, 1948, pl. II, 3, 4. 41 Ibidem, fig. 41/5-6. 42 Ibidem, pl. I, 9, pl. II, 1. 43 Ibidem, fig. 22/1-13. 44 Ibidem, fig. 47/1-5. 45 Ibidem, 288, fig. 25/1-7, fig. 43/11-12. 46 V. Pârvan, Getica, 1926, 631-632. 47 B. Orbán, op. cit., 61.

48

39

49

F. László, în Dolg, II, 1911. J. Szendrey, Magyar hadtörténelem emlékei, 1896, 215, nr. 725. G. Nagy, A szabolcsmegyei múzeum középkori sarkantyúi, ArchÉrt, XVIII, 1898, 63, pl. III, 13. 50 J. Szendrey, op. cit., 132, Nr. 398. 51 B. Orbán, op. cit, 59. 52 Székely Oklevéltár, I, 116-119, CXVIII, n. 2-4. 53 L. Szádeczky-Kardoss, A székely nemzet története és alkotmánya, 1927, 281; I. Rugonfalvi Kiss, A nemes székely nemzet képe, I, 1939, 104.

55


Concluziuni Se poate constata, din materialul găsit în cursul săpăturii în anul 1949, că la Bicsadul-Oltului, pe terenul cetăţii Vápavára, se aflau multe aşezări omeneşti, suprapuse. Materialul descoperit cu ocazia acestei săpături ţine de diferitele epoci din dezvoltarea culturii materiale a societăţii omeneşti. Cea mai veche aşezare ţine de acea grupă a cercului de cultură a societăţii omeneşti, care se caracterizează prin ceramică pictată. Din punctul de vedere al tehnicii, al formei şi al ornamentaţiei, obiectele de piatră, ceramica şi plastica arată analogie nu numai cu obiectele găsite în primul rînd la Ariuşd şi la Olteni în Transilvania, dar şi cu obiectele găsite la Cucuteni, Şipeniţ sau, mai departe, la Tripolje în U. R. S. S. şi la Sesklo şi Dimini în Tessalia. Acest fapt arată că civilizaţia cu ceramică pictată s-a format ca o unitate deplină, pe o mare întindere de pămînt; micile diferenţe, ce se observă, pot fi atribuite evoluţiei locale dezvoltate în decursul timpului. S-a putui constata că la Bicsadul-Oltului era o civilizaţie cu un singur strat de ceramică pictată şi nepictată. Din cîteva fragmente, decorate cu ornamente de incizie, se poate presupune că viaţa acestei aşezări a durat pînă în epoca de aramă. Această aşe-

54

F. László, în Dolg, II, 1911225-226.

56

zare omenească era contemporană cu staţiunile de la Olteni şi Ariuşd, din faza mai înaintată a treptei inferioare a barbariei (neolitic mijlociu – începutul epocii de aramă, stadiul Cucuteni A). În vreme ce la Olteni şi la Ariuşd, în treapta inferioară a barbariei, viaţa staţiunii se sfîrşeşte,54 la staţiunea dela Vápavára, cu o întrerupere oarecare – sau poate pentru că obiectele treptei de mijloc a barbariei au fost distruse – viaţa continuă numai în epoca statului sclavagist dac. Stratul de cultură al aşezării geto-dacice arată deci că aici era o staţiune civilă a locuitorilor băştinaşi, putînd să fie întărită cu o oarecare fortificaţie, în nici un caz însă cu o incintă de piatră făcută cu mortar, cum a susţinut Al. Ferenczi.55 Incinta de piatră – cu turnul pătrat şi cu şanţuri adînci înaintea lui – aparţine epocii feudalismului; este de un tip modern medieval şi a fost făcut cel mai recent, în sec. XV. Construcţia zidului, precum şi a turnului, nu lasă nici o îndoială că este vorba de o cetate medievală fără mare importanţă; numele ei nu figurează în documentele istorice referitoare la această regiune. Nu era o cetate care să fi aparţinut principilor Transilvaniei; e foarte probabil ca ea să fi fost contemporană cu acele numeroase biserici cu cetate, ridicate în această regiune în sec. XIV-XV.

55

Al. Ferenczi, în ACMIT, I, 1929.

Descoperiri din neoliticul tîrziu în aşezarea de la Reci

DESCOPERIRI DIN NEOLITICUL TÎRZIU ÎN AŞEZAREA DE LA RECI

În anii 1957-1959 Muzeul Regional din Sf. Gheorghe a executat sondaje în comuna Reci (rai. Sf. Gheorghe, Reg. Braşov). Aşezarea cercetată se află în regiunea de sud a comunei, pe o terasă înaltă de pe malul drept al Pîrîului Negru. Au fost descoperite resturi bogate de aşezare, în special din epoca neolitică şi din epoca hallstattiană.1 În nota de faţă ne vom ocupa numai de descoperirile care privesc cultura Tisa şi care constau în trei locuinţe şi două morminte. Din cele trei locuinţe, una a fost păstrată mai bine, celelalte două fiind în bună parte deranjate de lucrările agricole. Una din locuinţe avea podea din bîrne lipite cu pămînt, în felul bine-cunoscutelor locuinţe ale culturii Cucuteni, de formă dreptunghiu lară şi avînd dimensiuni de 4 × 2,5 m şi 3 × 2,5 m. În mijlocul uneia dintre locuinţe s-a găsit o vatră în formă de potcoavă, cu gardină din lut. Pe podeaua locuinţelor s-au găsit numeroase vase sparte pe loc, fragmente ceramice, oase de animale, unelte microlitice de andezit şi greutăţi de plasă (fig. 1/1, 2). Din materialul ceramic găsit în cele trei locuinţe neolitice vom prezenta vasele întregi şi fragmentele ceramice pe baza cărora vom putea face încadrarea culturală şi cronologică a descoperirilor de la Reci. 1. Vas cu picior înalt, ars cărămiziu. Pe peretele exterior, la limita dintre cupă şi picior, se găsesc pa tru proeminenţe cilindrice, iar sub acestea, în peretele piciorului, opt găuri ovale aşezate cîte două, una sub alta. Înălţimea vasului 32 cm, diam. gurii 36 cm, piciorului 20 cm (fig. 2/3). 2. Suport de vas de formă bitronconică. Amîndouă cupele sînt aproape egale. În jurul mijlocului suportului se găsesc opt butoni perforaţi orizontal, ca nişte urechiuşe groase, aşezate în zig-zag. Înălţimea suportului 22 cm, diam. gurii 21 cm (fig. 2/1). 3. Vas cu corpul globular şi gît înalt cilindric; pe pîntec se găsesc patru urechiuşe groase, orizontale, una lipsă din vechime. Înălţimea vasului 22 cm, diam. gurii 19,2 cm, diam. fundului 11 cm (fig. 2/2). 4. Vas în formă de „coif suedez”, cu două urechiuşe verticale. Se păstrează resturi de pictură albă în

haşuri. Ars negru-castaniu. Înălţimea 9 cm, diam. gurii 13,5 cm, diam. fundului 6 cm (fig. 2/6). 5. Vas mic cu două urechiuşe orizontale sub margine. Înălţimea 6 cm, diam. gurii 7,5 cm, diam. fundului 6 cm (fig. 2/4). 6. Vas mic, scund, de acelaşi tip ca nr. 5, cu deosebirea că partea superioară, din regiunea urechiuşelor, este mai bine articulată spre o formă bitronconică. Înălţimea 5 cm, diam. gurii 7,5 cm, diam. fundului 6 cm (fig. 2/7). 7. Vas mic în formă de sac, cu două urechiuşe orizontale situate chiar sub margine. Înălţimea 7,5 cm, diam. gurii 2,5 cm, diam. fundului 2 cm (fig. 2/5). 8. Vas de formă rectangulară, cu 9 picioare. Cele patru muchii sînt decorate cu un şir de alveole. Pe margine, la colţuri, se găseşte cîte un cap de animal. La exterior, pe laturile lungi se află cîte trei proeminenţe lungi, iar pe laturile mici cîte o toartă încadrată de două proeminenţe. Înălţimea 21 cm, latura lungă 40 cm, latura scurtă 28 cm (fig. 2/8). În afară de aceste vase, care se încadrează într-o fază tîrzie a culturii Tisza, s-au mai găsit fragmente ceramice decorate cu elemente meandrice incizate şi pictate, unele aparţinînd culturii Tisza–Bodrogkeresztúr, iar altele culturii Cucuteni. 1. Fragment din colţul unui vas rectangular decorat cu elemente meandrice pictate cu negru pe fond roşu (fig. 3/1 şi 4/4). 2. Un fragment de vas cu decor meandric din benzi incizate, avînd şi o ureche unghiulară (fig. 3/4). 3. Fragment de vas cu o ureche mică, lată, sub buză şi decorat cu motive meandrice haşurate cu liniuţe paralele sau în reţea (fig. 3/3). 4. Un fragment de vas ars cenuşiu, decorat cu împunsături care formează elemente meandrice (fig. 3/6). Vasul cu picior înalt (fig. 2/3), suportul de vas (fig. 2/1) şi vasul cu patru torţi (fig. 2/2) prezintă analogii apropiate cu formele cunoscute din aşezările Tiszapolgár2 şi Tiszaug-Kisrévpart3 din neoliticul tîrziu de pe teritoriul R. P. Ungare. Atît vasul cu

* SCIV, XV/1, 1964, 121-122. 1 MCA, VI, 1959, 196-199; 179-181; MCA, VIII, 1961, 235238.

2

J. Hillebrand, Das frühkupferzeitliche Gräberfeld von Pusztaistvánháza (ArchHung, IV), 1929, fig. 16/2. 3 F. Tompa, în BerRGK, 24-25, 1937, pl. 15, 4, 2.

57


picior înalt, cît şi suportul de vas sînt cunoscute în aria culturii Tisa şi Cucuteni–Ariuşd.4 Vasul-capac în formă de coif suedez este caracteristic numai culturii Cucuteni–Ariuşd şi anume fazelor intermediare şi de sfîrşit. Aceleiaşi culturi îi atribuim şi fragmentul pictat (fig. 3/3 şi 4/1) şi care prezintă atît prin elementele de formă, dar mai ales prin stilul picturii (benzi înguste de culoare neagră pe fond roşu sau alb) caractere sigure pentru încadrarea în faza Cucuteni A-B.5 Cele două ceşti mici cu cîte două torţi sub margine sînt cunoscute la Bodrogkeresztúr, Kiskörös şi Kunszentmárton-Pusztaistvánháza.6 Vasul cu gura dreptunghiulară este cunoscut în ariile culturilor Tisza, Bodrogkeresztúr şi Cucteni–Ariuşd, mai ales în etapele finale. Analogia cea mai apropiată pentru exemplarul de la Reci se găseşte în cimitirul de la Bodrogkeresztúr.7 Aceluiaşi tip, ca formă, i se ataşează şi fragmentul pictat, avînd pe colţ tot un cap de animal cornut. Elementele de pictură însă ne îndreaptă spre cultura Tisa sau poate, mai exact, spre una din etapele intermediare dintre cultura Criş şi etapele tîrzii ale culturii Tisza. Şi această categorie pictată este cunoscută în cimitirul de la Bodrogkeresztúr.8 Materialul ceramic, din punct de vedere al formelor şi al decorului din benzi cu cîmpul liber sau acoperite cu haşuri, este caracteristic culturii Tisza în fazele Tiszapolgár şi Bodrogkeresztúr. Prezenţa în aceeaşi locuinţă a acestei ceramici, împreună cu vase şi fragmente ceramice care aparţin culturii Cucuteni, din etapa A-B şi poate chiar B (fig. 4/2), arată contemporaneitatea celor două etape ale culturilor Tisa şi Ariuşd. Cele două forme de locuinţă întîlnite la Reci, cu şi fără platformă de chirpic, în cadrul aceleiaşi culturi, precum şi faptul că în ultima locuinţă se găseş-

te mai mult material ceramic caracteristic culturii Bodrogkeresztúr, poate să indice prezenţa a două etape de dezvoltare: prima, Tiszapolgár, la nivelul penultimei sau ultimei faze a culturii Ariuşd, iar cea laltă a purtătorilor culturii Bodrogkeresztúr. Prezenţa culturii Bodrogkeresztúr, semnalată pentru prima dată de I. Nestor,9 se dovedeşte, prin descoperirile de la Reci, a fi pătruns pe valea Oltului pînă în regiunea de sud-est a Transilvaniei. În afară de ceramică, Patay încadrează în această cultură şi unele podoabe de aur descoperite la Oradea şi la Moigrad.10 Conform ultimelor date pe care ni le oferă cercetările lui N. Vlassa11 şi Patay,12 se poate schiţa răspîndirea culturii Bodrogkeresztúr în Transilvania în următoarele puncte: Tg. Mureş, Gheja, Gorneşti, Beba Veche, Curtici, Sîniob, Şiria, Deva, Reci, Măgheruş şi Iratoşul (fig. 5). Pătrunderea culturii Tisza în fazele Tiszapolgár şi Bodrogkeresztúr se poate plasa la sfîrşitul neoliticului, cînd în valea Oltului se găsea răspîndită cultura Ariuşd, de asemenea în etapele ei tîrzii. Aşa se explică prezenţa vaselor pictate, de caracter Cucuteni A-B, în locuinţe care aparţin culturii Bodrogkeresztúr. Identificarea la Reci a unei aşezări de caracter Bodrogkeresztúr lămureşte mai bine două descoperiri mai vechi: tîrnăcopul de cupru cu braţele în cruce de la Ariuşd13 şi cel de la Leţ.14 În lumina acestor descoperiri făcute la Reci, este foarte probabil că şi cele două morminte cu schele chircite de la Reci-Telek, legate pînă acum de la cultura Coţofeni,15 să aparţină tot culturii Bodrogkeresztúr. În aceeaşi aşezare de la Reci-Telek, s-au identificat şi resturi sporadice ale culturii Coţofeni, care încheie epoca neolitică şi face trecerea spre epoca bronzului.

F. László, în Dacia, I, 1924, pl. VII, 2; H. Schmidt, Cucuteni, 1932, Formentafel B/8. 5 F. László, op. cit., pl. X, 2; H. Schmidt, op. cit., Formentafel B/12b. 6 Patay, A Bodrogkeresztúri kultúra temetői (RégFüz, ser. II, nr. 10), 1961, pl. III, 1, pl. XVI, 2, pl. XIX, 12. 7 Ibidem, pl. V, 1. 8 Ibidem, pl. II, 9, pl. III, 13. 9 I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, BerBKG, 22, 1933, 75-76, n. 297. 10 Patay, Rézkori aranyleletek, ArchÉrt, LXXXV/1, 1958, pl.

XVII, 4; pl. XVIII, 1-4; H. Dumitrescu, Connection between the Cucuteni–Tripolie Cultural Complex and the neighbouring eneolithic cultures in the light of the utilization of golden pendants, Dacia, N. S., V, 1961, 69 şi urm. 11 Istoria României, I, 1960, 86. 12 P. Patay, A Bodrogkeresztúri kultúra temetői (RégFüz, ser. II, nr. 10), 1961, 85, 93-98. 13 M. Roska, A Székelyföld őskora, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 275, fig.27. 14 Ibidem, fig. 25/1. 15 MCA, VIII, 328.

4

58

Contribuţie la cunoaşterea prelucrării metalelor la începutul epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei

CONTRIBUŢIE LA CUNOAŞTEREA PRELUCRĂRII METALELOR LA ÎNCEPUTUL EPOCII BRONZULUI ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI Dintre metale, aurul şi cuprul au fost cunoscute şi folosite încă din epoca neolitică.1 În aşezările neolitice cu ceramică pictată de la Ariuşd şi Sf. Gheorghe-Gémvára2 au fost găsite străpungătoare, lame, mărgele şi brăţări de aramă; la Ariuşd au mai fost găsite şi cîteva obiecte de aur,3 iar aşezarea de la Reci a furnizat şi un topor-ciocan din cupru.4 Numărul obectelor din aur şi aramă în neolitic este însă destul de redus. În perioada următoare, în epoca de trecere şi la începutul epocii bronzului, obiectele de aramă sînt mai numeroase; apar primele obiecte confecţionate din bronz şi se dezvoltă diferite forme de unelte şi de podoabe. Majoritatea obiectelor de aramă şi bronz din această perioadă provin din descoperiri izolate, depozite ascunse, din inventarul mormintelor şi aşezări. În cele ce urmează, pe baza noilor descoperiri, vom încerca să prezentăm obiectele de aramă şi de bronz specifice pentru culturile perioadei amintite mai sus. Este un fapt stabilit că în sud-estul Transilvaniei, în etapa tîrzie a culturii Ariuşd (faza B) pătrunde cultura Tisa, în fazele sale Tiszapolgár şi Bodrogkeresztúr.5 În cadrul acestei culturi, sînt caracteristice următoarele unelte de aramă: topoare plate, toporul cu braţe în cruce şi acul de dimensiuni mici.6 Toporul plat, precum şi cel cu braţele în cruce, descoperite în Transilvania, sînt atribuite tot purtătorilor culturii Bodrogkeresztúr, iar locul de geneză al acestor tipuri se consideră a fi fost Transilvania.7 Această constatare este confirmată şi de următoarele fapte: Muzeul din Sf. Gheorghe, în colaborare cu Muzeul din Cristur, a executat în anul 1965 săpături în hotarul oraşului Cristur (jud. Harghita), pe locul numit „Poala Bradului”. Pe acest loc a fost descope-

rită o aşezare a culturii Bodrogkeresztúr, suprapusă de una din La Tène-ul dacic þi apoi de o aþezare prefeudală din secolul al VII-lea e. n. În stratul de cultură Bodrogkeresztúr au fost dezvelite două locuinţe de formă dreptunghiulară, în care s-a descoperit un bogat material ceramic caracteristic acestei culturi. În inventarul unei locuinţe figurează şi o bucată de aramă, material brut pentru turnat. Într-o descoperire nouă făcută la Sînzieni (jud. Covasna) a fost găsit un topor plat de bronz, îm preună cu un topor cu braţele în cruce. Locul descoperirii este o movilă situată în hotarul comunei, cunoscută sub denumirea de movila Perkő. În partea estică a movilei a fost deschisă o carieră de piatră şi cu ocazia exploatării pietrei, au fost găsite în anul 1965 aceste obiecte de bronz şi de aramă, dintre care a fost predat muzeului numai toporul plat, cel cu braţele în cruce pierzîndu-se. Toporul plat este aco perit cu o patină verde, iar ceafa i-a fost ciocnită din vechime; dimensiuni: lungimea 13 cm, lăţimea 3,5 şi 2,3 cm (fig. 1/2, 2a). Toporul plat, împreună cu toporul cu braţele în cruce, se poate încadra în cultura Bodrogkeresztúr sau se poate atribui purtătorilor culturii Coţofeni.8 Ambele culturi, care sînt atestate în această regiune, posedă acelaşi tip de topor. Noi îl atribuim însă, mai curînd, culturii Bodrogkeresztúr, din cauză că toporul plat este mai caracteristic acestei culturi. Cultura Coţofeni încheie neoliticul şi formează perioada de tranziţie spre epoca bronzului în sudestul Transilvaniei. Peste această cultură s-a suprapus cultura Glina III–Schneckenberg.9 I. Nestor a încadrat această cultură la locul ei just,10 iar aşezarea

* SCIV, XXI/2, 1970, 201-208. (Cu rezumat în limba franceză.) 1 I. Nestor, Études sur l’exploitation préhistorique du cuivre en Roumanie, Dacia, IX-X, 1945, 175-182; Idem, Asupra începuturilor metalurgiei aramei şi bronzului în R. P. R., în Studii şi referate privind istoria României, I, 1954, 49 2 M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 77, fig. 92; Z. Székely, în MCA, V, 1959, 5-15, pl. IV, 8. 3 M. Roska, op. cit., fig. 93. 4 Z. Székely, Contribution à l’étude du développement du Néolithique dans la Transyilvanie sud-orientale, în Atti del VI Congresso Internazionale delle Scienze Preistoriche et Protostoriche, II, pl. CXX, 1.

5

I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, BerBKG, 22, 1933, 75-76, n. 297; Z. Székely, în SCIV, XV/1, 1964, 125. 6 P. Patay, Tanulmányok Debrecen vidékének a rézkoráról, A Déri Múzeum Évkönyve, II, 1959, 24; Idem, A Bodrogkeresztúri kultúra temetői (RégFüz, ser. II, nr. 10), 1961, 34. 7 Z. Székely, Noi descoperiri de unelte de aramă şi de bronz din Transilvania, SCIV, XVIII/2, 1967, 331. 8 D. Berciu, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, 1966, 135, pl. IX. 9 Ibidem, 160. 10 I. Nestor, op. cit.

59


eponimă a fost cercetată şi publicată de A. Prox.11 Recent, Gh. Bichir a cercetat această cultură în săpăturile de la Cuciulata, verificînd şi rectificînd în unele cazuri constatările mai vechi ale lui Prox.12 Gh. Bichir consideră că această cultură prezintă numai două faze de dezvoltare (faza A şi B) şi că a pă truns în regiunea cursului mijlociu al Oltului aproape complet formată.13 În urma descoperirii din aşezarea de la Zăbala (jud. Covasna), înclinăm să presupunem că acestă cultură a avut şi o fază mai timpurie decît faza A, din care s-a dezvoltat apoi cultura Scheckenberg propriu-zisă. Aşezarea se află la 2 km vest de comună, pe o movilă cunoscută sub denumirea de „Movila Tătarilor”. Pe panta vestică a movilei s-a deschis o carieră de piatră. În malul carierei s-a putut observa un strat de cultură gros de 40-60 cm, care conţinea bucăţi de chirpic, fragmente de vase şi oase. Învăţătorul din comuna Zăbala, Ioan Hagiu, a adunat mult material ceramic din carieră, precum şi din gropile săpate de dînsul. Cercetînd acest material, a constatat că forma caracteristică este strachina cu gura în formă de pîlnie (Schüssel mit Trichterrand); există însă şi alte forme de vase de diferite dimensiuni. Pasta lor este compactă şi conţine pietricele şi este arsă închis pînă la negru, sau mai deschis. Străchinile au o şănţuire pe umărul decorat cu mici proeminenţe plate. Marginea buzei este uneori îngroşată şi decorată cu împunsături triunghiulare făcute cu vîrful unui băţ. Alte elemente de decor sînt liniile incizate şi imprimate vertical, precum şi brîul crestat (fig. 3/2-7). Lipsa unor forme de vase, ceşti şi căni, precum şi a unor elemente de decor cu caracter plastic, de exemplu aşa-numitele găuributoni şi ornamentul făcut cu sfoară, ne îndeamnă să considerăm acest material ceramic deosebit în parte de cel al culturii Schneckenberg, ea aparţinînd poate unei faze incipiente a culturii Schneckenberg. O săpătură sistematică va dovedi valabilitatea acestei încadrări. O altă aşezare, situată la Sf. Gheorghe (jud. Covasna), este cea de pe vîrful muntelui „Piatra de Veghe” (Őrkő); în urma exploatării pietrei, aşezarea a fost complet distrusă, cu excepţia unei mici porţiuni din margine; acest loc neatins a fost sondat de noi în anul 1962. În cursul acestei cercetări s-au putut face unele observaţii stratigrafice şi au fost descoperite şi cîteva obiecte de aramă.14 La acestea se adaugă şi inventarul unui mormînt găsit de învăţătorul István Györbiró, în malul carierei de piatră.

În aşezările şi mormintele culturii Schneckenberg obiectele de aramă sînt relativ puţine la număr. Toporul plat cu marginile ridicate mai persistă,15 dar într-o formă mai evoluată, avînd corpul mai lat decît cel din cultura Bodrogkeresztúr. Acest tip de topor este cunoscut dintr-o descoperire mai veche din aşezarea de la Sf. Gheorghe („Piatra de Veghe”), de unde mai provine şi o altă daltă de bronz.16 Apartenenţa lor la cultura Schneckenberg este pusă sub semnul întrebării de către Prox.17 Prin faptul că o valvă de tipar pentru turnat topoare plate a fost găsită într-un strat la Glina,18 considerăm îndoiala manifestată de Prox drept neîntemeiată. Sula cu secţiunea dreptunghiulară, avînd ambele capete ascuţite, cunoscută din cultura Bodrog keresztúr, se păstrează şi în cultura Schneckenberg, în straturile A şi B.19 În stratul B mai sînt atestate următoarele obiecte: pumnal cu limbă la mîner, brăţară, daltă cu toc şi un nasture în formă de calotă.20 Cercetările noastre executate la Sf. Gheorghe„Piatra de Veghe”, au îmbogăţit numărul obiectelor de aramă ale acestei culturi. În stratul superior au fost descoperite următoarele obiecte: o sulă, un topor cu gaura de înmănuşare verticală şi un fragment dintr-o valvă de turnat cuţite. Sula, turnată din aramă, este acoperită cu o patină de un verde închis. Ambele capete sînt ascuţite şi are o secţiune dreptunghiulară cu dimensiuni: lungimea 6,2 cm, grosimea 0,3 cm. Toporul este acoperit cu patină verde, lungimea sa este de 16,6 cm, iar diamtrul găurii de înmănuşare de 4 cm (fig. 1/1a-b). Pe fragmentul de valvă aparţinînd tiparului în care a fost turnat cuţitul cu mîner făcut din gresie, s-au păstrat şi resturi de metal (fig. 2/2). Tot în aşezarea de la Sf. Gheorghe-„Piatra de Veghe”, în anul 1967, învăţătorul István Györbiró a descoperit în malul sudic al carierei de piatră un mormînt de inhumaţie. Scheletul, aparţinînd unui adult, era aşezat pe spate, cu capul spre răsărit, într-o „cutie” făcută din bolovani. Mormîntul a avut ca inventar un pumnal de aramă şi fragmente de vase. În urma sesizării învăţătorului, a fost cercetat terenul şi s-a constatat că mormîntul a fost descoperit în stratul superior al aşezării de la Sf. Gheorghe-„Piatra de Veghe”. Pumnalul cu limbă la mîner este din aramă şi poartă o patină de verde închis. Este în formă de frunză, cu o uşoară nervură mediană. Dimensiuni: lungimea totală 24 cm, lăţimea lamei 4 cm, lăţimea

11

A. Prox, Die Schneckenbergkultur, 1941, 27. Gh. Bichir, Beitrag zur Kenntnis der frühen Bronzezeit im südostlichen Transsilvanien und in der Moldau, Dacia, N. S., VI, 1962, 87-114. 13 Ibidem, 107 14 Z. Székely, în MCA, III, 1957, 157, fig. 9/1-2.

15

12

16

60

I. Nestor, op. cit., 71. M. Roska, op. cit., fig. 305-314 17 A. Prox, Die Schneckenbergkultur, 1941, 27 18 I. Nestor, op. cit., 71. 19 A. Prox, op. cit., pl. XIII, 4-6, 8-10, 43. 20 Ibidem, 43.

Contribuţie la cunoaşterea prelucrării metalelor la începutul epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei

maximă 4 cm (fig. 2/1). Printre fragmentele de vase găsite în cutia de piatră a mormîntului, s-a aflat şi un fragment din partea superioară a unui vas-askos. Acest fragment este decorat cu linii în relief, formînd două benzi în val şi cercuri concentrice (fig. 3/1). Tipul de vas căruia îi aparţine, este caracteristic culturii Monteoru, faza IC3 şi IC4 şi corespunde cronologic fazei B a culturii Schneckenberg. Pumnalul cu limbă la mîner este cunoscut şi în cultura Monteoru, în fazele amintite.21 Pe dealul Sprenghi (Braşov), în aşezarea Schneckenberg, A. D. Alexandrescu a descoperit în anul 1958 o sulă de bronz şi un ac din acelaşi metal, avînd capul conic.22 O descoperire asemănătoare s-a făcut şi la Rotbav (jud. Braşov) în anul 1965 aici a fost descoperit un mormînt în cutie de piatră, care aparţine culturii Schneckenberg.23 În apropie rea mormîntului a fost atestată şi aşezarea acestei culturi. Directorul şcolii din comună, N. Croitoru, a adunat din acest loc mult material ceramic, un ac de bronz, o sulă tot din bronz şi un fragment din valva unui tipar. Acul cu capul conic prezintă o patină de un verde închis. Dimensiunile sale sunt: lungimea 13,2 cm, grosimea 0,3 pînă la 2 cm (fig. 1/3). Sula acoperită cu o patină verde are secţiunea dreptunghiulară şi e prevăzută cu un peduncul de secţiune ovală. Dimensiuni: lungimea 10,3 cm, grosimea maximă 0,5 cm (fig. 1/4). Fragmentul de tipar, utilizabil pe ambele părţi, este din gresie şi a servit pentru turnarea unui obiect rotund, probabil un obiect de podoabă (fig. 2/3-3a). Uneltele de aramă şi bronz descoperite la Sf. Gheorghe-„Piatra de Veghe” şi la Rotbav, confirmă con statările făcute de I. Nestor şi A. Prox, îmbogăţind în plus şi lista uneltelor. Toporul cu barţele în cruce nu mai este atestat printre uneltele acestei culturi; cel găsit la Ariuşd aparţine unui alt orizont cultural, mai timpuriu.24 În locul lui s-a dezvoltat tipul de topor cu gaura de înmănuşare verticală, care, în această perioadă, este cunoscut din numeroase descope riri izolate şi din depozite. Topoarele descoperite la Arcuş25 şi la Casin-Sînzieni aparţin acestui orizont cultural, ulterior culturii Ariuşd.26 Acul de dimensiuni mici din cultura Bodrogkeresztúr mai persistă, iar pumnalul cu limba la mîner provine din cultura Monteoru. Apar cuţitul şi acul cu capul conic. În valea Oltului, unde cultura Schneckenberg domină la începutul epocii bronzului, mai este atestată

şi o cultură nouă, cultura Ciomortan, denumită astfel după locul descoperirii, cunoscută din aşezările de la Ciomortan şi Păuleni (jud. Harghita); aceleiaşi culturi îi aparţine şi mormîntul găsit la Poian (jud. Covasna). În aşezare nu a fost găsit nici un obiect de bronz, însă un document păstrat în arhiva Muzeului din Miercurea-Ciuc aminteşte descoperirea în anul 1812 a unui „tezaur” la Ciomortan,27 Componenţa tezaurului nu este specificată; nefiind însă atestate alte culturi în hotarul comunei, se poate presupune că tezaurul, constînd din obiecte de bronz sau din metal preţios, aparţinea acestei culturi. Ceramica culturii Ciomortan prezintă asemănări cu cea a culturii Glina III–Schneckenberg, Monteoru, Wietenberg, avînd caracterele epocii timpurii a bronzului; purtătorii acestei culturi au folosit bronzul pentru confecţionarea uneltelor. Conform cunoştinţelor noastre actuale despre cultura Ciomortan, o putem considera ca fiind una dintre culturile care au con tribuit la dezvoltarea culturii Wietenberg, care îşi începe evoluţia în epoca mijlocie a bronzului şi persistă pînă în epoca ei tîrzie. * Din cele relatate mai sus, reiese că folosirea uneltelor de metal, mai ales din aramă, în sud-estul Transilvaniei începe deja în neolitic, în cadrul culturilor Ariuşd şi Bodrogkeresztúr. Purtătorii culturii Coţofeni preiau şi dezvoltă mai departe acest bun cultural, fapt observat prin prezenţa topoarelor cu braţele în cruce; acestea durează într-o formă mai evoluată faţă de cea cunoscută în culturile Ariuşd, Bodrogkeresztúr şi după încetarea acestor culturi. Cultura Glina III–Schneckenberg, care s-a suprapus culturii Coţofeni, ridică metalurgia la o treaptă superioară, dezvoltîndu-se astfel o serie de noi forme de unelte şi podoabe. Descoperirea de la Sprenghi arată că a fost cunoscută şi metalurgia bronzului. În aşezarea de la Sf. Gheorghe-„Piatra de Veghe” au fost găsite numai obiecte de aramă. Unele fragmente de vase arată însă că nivelul superior atinge epoca bronzului. Potrivit părerii lui D. Berciu, cultura Cernavodă a fost un factor important în geneza culturii Glina, transmiţîndu-i elemente mediteraneene, printre care figurează securea de tip Veselinovo, forme de pumnale etc.28 Cercetătorul maghiar N. Kalicz crede că pumnalul cu limbă la mîner, armă caracteristică pentru cultura Schneckenberg, este de origine răsăriteană şi se lea gă de regiunea Caucazului, iar toporul de luptă cu

Informaţie primită de la E. Zaharia, pentru care îi mulţumim. 22 D. Berciu, op. cit., 162. 23 Z. Székely, Raport de săpături, MCA, IX, sub tipar [1970, 310]. 24 Idem, în SCIV, XVIII/2, 1967, 330.

25

21

M. Roska, op. cit., fig. 25. Z. Székely, în Almanah 1949-1954, Muzeul Regional Sf. Gheorghe, 1955, 8-9, fig. 2/1-3. 27 Documentul se află în arhiva Muzeului din Miercurea-Ciuc 28 D. Berciu, op. cit., 160-161. 26

61


gaura de înmănuşare verticală este considerat în parte ca un produs transilvănean, dezvoltat sub influenţa culturii de stepă răsăriteană. Transilvania este considerată, de acest cercetător, ca al doilea mare centru al metalurgiei aramei în această perioadă, după regiunea Caucazului.29 Numeroasele obiecte de aramă (unelte, arme) descoperite fie izolat, fie în depozite sau aşezări, ne îndreptăţesc să considerăm că Transilvania, în perioada de tranziţie şi la începutul epocii bronzului, a fost un centru de prelucrare a aramei şi a bronzului. Faptul este dovedit şi de fragmentul de tipar, precum şi de obiectele de aramă descoperite în aşezarea de la Sf. Gheorghe-„Piatra de Veghe”. Considerînd noile cercetări, evoluţia acestei culturi

în sud-estul Transilvaniei nu este încă definitiv lămurită. Este probabil să fi avut şi în această regiune o fază timpurie (Proto-Schneckenberg), iar la geneza sa un rol activ au avut influenţa sudică şi cea răsăriteană.30 O cercetare mai sistematică în aşezarea de la Zăbala, precum şi publicarea rezultatului sondajelor de la Sf. Gheorghe-„Piatra de Veghe” vor da mai multe lămuriri referitoare la etapele şi, în cadrul acestora, la fazele de dezvoltare ale acestei culturi. În privinţa dezvoltării tipologice a diferitelor forme de unelte, sîntem de părere că unele, ca toporul cu braţele în cruce şi cuţitele, au luat naştere în mediul cultural local, contribuind fireşte şi influenţe culturale exterioare, în primul rînd cele din sud şi răsărit.

N. Kalicz, Die Frühbronzezeit in Nordost-Ungarn, 1968, 4849, n. 317.

30

29

62

Istoria României, I, 1960, 95, 98.

Cetăţi din epoca bronzului în judeţul Covasna

CETĂŢI DIN EPOCA BRONZULUI În JUDEŢUL COVASNA

Una din preocupările principale din ultimii ani, ale Muzeului din Sf. Gheorghe, a fost cercetarea şi încadrarea justă din punct de vedere cronologic a tuturor cetăţilor care au fost depistate pe teritoriul judeţului Covasna.1 Printre aceste cetăţi au fost găsite cîteva care, pe baza materialului arheologic descoperit în ele, pot fi considerate că aparţin epocii bronzului. În următoarele vom prezenta pe scurt aceste cetăţi, construcţia lor, precum şi materialul arheologic care ne-a ajutat la încadrarea lor cronologică şi culturală. În sud-estul Transilvaniei epoca bronzului a cunoscut mai multe etape de dezvoltare şi mai multe culturi. La începutul epocii bronzului se situează cultura Coţofeni, ca cea mai veche, urmată de cultura Glina–Schneckenberg. Resturile de cultură materială ale culturii Coţofeni sînt cunoscute numai din cîteva localităţi, toate descoperiri întîmplătoare, ca de exemplu de la Reci şi mai recent de la Malnaş Băi. Nici o aşezare a acestei culturi nu a fost săpată, de aceea nu ştim dacă au fost aşezări deschise sau fortificate. Aşezările culturii Glina–Schneckenberg sînt mai bine cunoscute, fiind făcute săpături la Zăbala, la Sf. Gheorghe-„Piatra de Veghe” (Őrkő) şi la Sînzieni pe muntele Perkő. Situată pe o movilă, aşezarea de la Zăbala, pe care o considerăm ca faza incipientă a culturii Schne ckenberg, a fost întărită cu val de pămînt şi cu şanţ.2 Aşezările de la Sf. Gheorghe („Piatra de Veghe”)3 şi cea de la Sînzieni (muntele Perkő) sînt aşezate pe locuri mai ridicate, pe promontorii de munte, şi aparţin unei etape mai tîrzii, cînd această cultură a fost deplin formată. La Sînzieni platoul, unde a fost aşezarea, a fost întărit pe partea vestică cu val de pămînt şi cu şanţ în care s-au găsit pietre de diferite dimensiuni. Acestea au fost aşezări fortificate şi nu cetăţi, avînd numai val şi şanţ.

Cetate adevărată cu zid de piatră şi cu şanţ se află în hotarul satului Lutoasa (comuna Lemnia, judeţul Covasna), cunoscută sub denumirea de Cetatea Ciuchian (Csuklyán vára), amintită prima dată de B. Orbán.4 Cetatea se află la est de comuna Lemnia, într-o vale laterală. Pe malul drept al pîrîului Lemnia se ridică un munte cunoscut sub denumirea de „Cetate” – Várhegy (fig. 1). Pe platoul acestuia se văd resturile unei incinte de piatră, care înconjoară vîrful muntelui. Cetatea a fost sondată în anul 1950 de un colectiv de arheologi (se urmărea cunoaşterea graniţei de est a Daciei romane), care au stabilit că ea aparţine epocii bronzului, eventual primei vîrste a fierului.5 În vara anului 1978 au fost făcute săpături de mai mare amploare, urmărindu-se verificarea constatărilor făcute în anul 1950. Laturile promontoriului spre E, S şi V sînt abrupte, numai partea nord-vestică este legată printr-o şea de masivul de munte. Pe această parte, terenul a fost întărit exterior cu zidul de piatră şi de două şanţuri. Cetatea este de formă ovală, cu axa lungă în direcţia N–S. Dimensiunile cetăţii: 80 × 64 m (fig. 3). Zidul şi cele două şanţuri care se află în faţă au fost secţionate cu un şanţ lung de 30 m, lat de 1 m (S. I). Zidul a fost făcut din pietre mari, nelegate, lespezile de piatră fiind aşezate la ambele margini ale zidului, iar la mijloc au fost aşezaţi bolovani mari (fig. 2). Zidul a fost gros la bază de 2,50 m, iar la suprafaţă de 3 m. Primul şanţ, lat de 1,60 m, era adînc de 0,60 m, iar al doilea, lat de 1,40 m, a avut adîncimea tot de 0,60 m. La V şi E zidul cetăţii a fost secţionat cu cîte un şanţ lung de 10 m (S. IIIII). Interiorul cetăţii a fost secţionat cu un şanţ lung de 20 m şi cu o casetă de 5 × 5 m (S. IV, C.). La baza zidului şi printre pietrele zidului au fost găsite fragmente de vase. Pentru încadrarea cronologică a cetăţii ne servesc numai fragmentele de vase găsite în şanţuri, la baza

* Aluta, XII-XIII, 1981, 21-30. (Cu rezumat în limba ma ghiară.) 1 Z. Székely, Contribuţii la problema fortificaţiilor şi formelor de locuire din sud-estul Transilvaniei, Aluta, VIII-IX, 1978, 52-105.

2

Idem, în SCIV, XXII/3, 1971, 388-391. Idem, Aşezările de la Vîrful cu Stejari şi de la Piatra de Veghe, Studii şi comunicări, 1973 [Aluta, V], 129-139. 4 B. Orbán, A Székelyföld leírása, III, 1869, 120. 5 SCIV, I, 1951, 296-298. 3

63


şi printre pietrele zidului. S-au găsit numai fragmente ceramice făcute cu mîna, din pastă, cu mai multe sau mai puţine pietricele şi slab arse. Sînt decorate cu brîu crestat (pl. I, 2, 4; pl. II, 4; pl. III, 1,7), cu dungi în relief (pl. I, 5; pl. II, 1; pl. III, 5), cu benzi orizontale din şanţuri late şi mărginite cu împunsături (pl. I, 7; pl. III, 6) şi cu proeminenţe (pl. III, 4). Două fragmente din acelaşi vas au ca decor caneluri late şi bandă de căpriori incizaţi (pl. I, 1, 3; pl. II, 3; pl. III, 3). Marginile de vase sînt late, unele îngroşate sau răsfrînte în afară (pl. II, 5; pl. III, 2). Sînt şi vase cu buza decorată cu inciziuni (pl. I, 5-6). Unele vase au buza tăiată oblic (pl. IV, 3, 7). Au fost găsite şi fragmente de vase cu toartă în bandă (pl. IV, 1-2, 4). După forma şi decorul materialului ceramic, considerăm că cetatea aparţine epocii bronzului, etapei tîrzii a culturii Wietenberg.6 Un fragment de rîşniţă cu gaură pentru ax arată că acest sistem de mînuire a rîşniţei a fost cunoscut încă din epoca bronzului (pl. I, 8-9). Deocamdată este singura piesă de acest fel descoperită în epoca bronzului şi este necesar ca şi alte descoperiri să confirme încadrarea ei în această epocă. O menţionăm doar ipotetic. Un alt punct cu poziţia geografică asemănătoare mai este cunoscut în valea Casinului (Valea Seacă, judeţul Covasna), pe muntele Cece, unde sub incinta de piatră a cetăţii dacice, pe latura ei vestică, s-a constatat un strat de cultură cu ceramică similară acesteia găsită pe cetatea Ciuchian. O ceaşcă cu toartă, ornamentată pe pîntec cu caneluri late, descoperită în stratul din epoca bronzului, este un vas caracteristic culturii Wietenberg.7 (pl. I, 6). Nu s-a putut stabili sigur dacă pietrele de la baza zidului dacic aparţineau unei fortificaţii mai vechi, de genul cetăţii de la Lutoasa, din epoca bronzului; pare însă foarte verosimil. Se poate accepta această ipoteză, fiindcă existenţa stratului de cultură din

epoca bronzului s-a constatat numai în marginea promontoriului unde se găsesc şi pietrele pe care înclinăm a le atribui unei fortificaţii Wietenberg (fig. 4). Aşezarea epocii bronzului a fost găsită în vale, pe terasa pîrîului peste care, de asemenea, ca şi la cetate, s-a suprapus o aşezare dacică în care a fost găsită recent o fibulă de argint dacică (fig. 5) cu resort spiralic. Cetatea „Ciuchian” de la Lutoasa dovedeşte că în epoca bronzului purtătorii culturii Wietenberg, în afară de aşezări fortificate cu şanţ, una cunoscută şi la Filiaş (judeţul Harghita), au făcut şi cetăţi pe vîrful munţilor. Sistemul de construcţie cu zid şi cu şanţ, al populaţiei tracice din epoca bronzului, poate fi considerat ca prototipul de mai tîrziu al cetăţilor populaţiei dacice care a dezvoltat în continuare acest sistem de fortificaţie, legînd pietrele între ele cu pămînt şi aplicînd terasarea. Este foarte veerosimil ca purtătorii culturii Wietenberg să fi fost siliţi să construiască cetăţi la sfîrşitul epocii bronzului, în urma pătrunderii purtătorilor culturii mormintelor tumulare (care în sec. XIV-XIII î. e. n. ating regiunile Ungariei de azi).8 Faptul este dovedit şi de mormîntul descoperit la Sînzieni, aparţinînd acestei culturi, care ridică şi problema dăinuirii culturii Wietenberg pînă la sfîrşitul epocii bronzului.9 De asemenea, depozitul de unelte şi podoabe de bronz, descoperit într-o aşezare Wietenberg din hotarul oraşului MiercureaCiuc (judeţul Harghita), este o dovadă în plus că marile mişcări de populaţie pornite din apus la mijlocul epocii bronzului au ajuns pînă la arcul Carpaţilor Răsăriteni şi au influenţat dezvoltarea culturii materiale a populaţiei locale.10 Deocamdată ne stau la dispoziţie numai aceste date care arată o influenţă culturală venită dinspre vest şi rezistenţa tracilor din sud-estul Transilvaniei, prin construirea de fortificaţii.

6

Z. Székely, în Dacia, N. S., XV, 1971, fig. 2/5-10; 1-4; 5/1-8; K. Horedt, în Dacia, N. S., IV, 1960, fig. 10/5, 8; Z. Székely, op. cit., fig. 1/2-4. 8 Gy. Nováki, Magyarországi földvárak az őskortól a középkorig, Építés- és építészettudomány, VII/3-4, 1975, 329.

9

7

10

64

Z. Székely, în SCIVA, XXVIII/1, 1977, 125-127. K. Horedt, Einflüsse der Hügelgräberkultur und Velaticer Kultur in Siebenbürgen, Germania, 45/1-2, 1967, 45, 50; Z. Székely, în SCIV, XXI/3, 1970, 473-179; J. Topal, Bronzkori ékszerlelet, ArchÉrt, C, Extr. 1, 1973, 16-17.

Cercetări arheologice la Porumbenii Mici (jud. Harghita)

CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA PORUMBENII MICI (JUD. HARGHITA) PARTEA I AŞEZAREA DE CULTURĂ WIETENBERG

În cadrul planului de cercetare a Muzeului Judeţean din Sf. Gheorghe, efectuat împreună cu Muzeul din Cristuru Secuiesc, a figurat şi cercetarea arheologică a văii rîului Tîrnava Mare. Cercetările au fost executate în mai multe localităţi, printre care şi Porumbenii Mici. În cele ce urmează, prezentăm unele rezultate obţinute în această localitate. Satul Porumbenii Mici este situat pe malul stîng al Tîrnavei Mari. La S-V de sat se ridică un munte denumit Galath sau Omlástető, este un platou lunguieţ (cota 764) care se extinde în direcţia N-V şi S-E. Are pante abrupte şi se leagă printr-o şea de dealurile din sudul Văii Tîrnavei Mari (pl. I, 1). Platoul a fost înconjurat de un şanţ care în unele locuri s-a păstrat, iar în altele s-a prăbuşit. Partea sudică a platoului este despărţită de vîrful muntelui printr-un şanţ şi val, împărţind platoul în două părţi, iar gîtul care îl leagă de dealurile din apropiere este de asemenea tăiat printr-un şanţ (fig. 1). Primul care a făcut menţiunea, că pe acest platou se află resturile unei cetăţi din epoca feudală, a fost Balázs Orbán.1 Terenul nu a fost cercetat pînă în anul 1938 cînd cercetătorul clujean Al. Ferenczi a făcut un şanţ de verificare prin valul de pe platou, ajungînd la concluzia că este o cetate dacică.2 I. Molnár, directorul Muzeului din Cristurul Secuiesc, fiind sesizat că pe Galath au fost găsite fragmete de vase, în anul 1954 a executat un mic sondaj de verificare, descoperind resturi de cultură Wietenberg şi un denar de argint al împăratului roman Vespasian. Au întreprins în urma acestei descoperiri cele două muzee mai sus amintite în anul 1956 o săpătură care între anii 1957-1960 a fost continuată cu mai mare amploare sub îndrumarea Academiei Republicii Populare Române.3 În cursul săpăturilor executate în aceşti ani au fost clarificate în general problemele legate de acest obiectiv, fiind descoperite o aşezare de cultură Wietenberg din epoca bronzului, resturi din epoca romană şi o aşezare fortificată cu şanţ şi val din epoca

prefeudalismului. În următoarele rînduri dăm rezultatele privind numai aşezarea culturii Wietenberg din epoca bronzului. În cursul săpăturilor executate între anii 19561960, numai în secţiunile executate pe terenul din spatele şanţului şi valului din mijlocul platoului au fost găsite resturi de cultură Wietenberg. În partea cealaltă a platoului, dincolo de val şi şanţ, acestea lipseau cu desăvîrşire. Aceste resturi constau din fragmente de vase şi de chirpici, resturi din locuinţă. Fragmentele de vase au fost amestecate cu fragmente de vase din epoca romană sau postromană, prefeudală, care s-au suprapus peste locuinţele din cultura Wietenberg. Stratul de cultură a fost în general destul de subţire, 15-30 cm şi de multe ori au fost găsite chiar în stratul de humus fragmente de vase de cultură Wietenberg, datorită faptului că timp îndelungat terenul a fost arat. Din această cauză complexele de locuinţe au fost deranjate şi s-au păstrat numai parţial „în situ”. În campania de săpătură din anul 1956 au fost descoperite resturi a 2 locuinţe, în casetele B şi D. În caseta B, cu dimensiunile 6 × 9 m, aşezată spre vîrful muntelui din panta vestică a acestuia, la adîncimea de 30-50 cm, au fost descoperite fragmente de vase de tip Wietenberg peste un strat de chirpici ars în roşu. Peste bordeiul din epoca bronzului s-a suprapus un alt bordei din epoca prefeudală, deranjînd bordeiul din epoca bronzului. Podeaua de lut a locuinţei dreptunghiulare arse a delimitat dimensiunile ei, 3 × 4 m., avînd axa lungă N-S (pl. I, 2-3). Caseta D, cu dimensiuni 8 × 5 m, a fost făcută lîngă val, în direcţia E–V şi la adîncimea de 3040 cm. Au fost descoperite resturile unui bordei de cultură Wietenberg. Bordeiul a avut formă dreptunghiulară, cu axa lungă în direcţia E–V, cu dimensiunea de 4 × 2,1 m, podeaua a fost făcută dintrun strat de lut (pl. I, 4). În campania de săpături din anul 1958, lîngă val, tot pe panta estică a platoului, a fost descoperită la adîncimea de 20 cm un alt bordei de formă

* Aluta, XVI, 1984, 15-28. (Cu rezumate în limba maghiară şi în limba engleză.) 1 B. Orbán, A Székelyföld leírása, I, 1868, 27-28.

2

C. Daicoviciu, în Dacia, VII-VIII, 1941, 319. Rapoartele de săpături au fost pubicate în MCA, V, 231; MCA, VI, 523-530; MCA, VIII, 25-33, 633-640; MCA, IX, 304. 3

65


dreptunghiulară, cu axa lungă E–V, cu dimensiunea de 4 × 2,5 m. În formă de chirpici ars, s-au păstrat resturile peretului nordic şi un colţ din peretele estic al bordeiului. Vatra circulară construită din pietre se afla în colţul nord-estic al borderiului (fig. 3). Inventarul bordeielor constă numai din fragmente de vase de diferite tipuri, cu ornamente variate. Pe baza fragmentelor de vase au fost reconstituite următoarele: 1. oale, 2. căni, 3. castroane, 4. străchini, 5. ceşti. Oalele sînt făcute din pastă grosolană şi pastă bună. Cele confecţionate din pastă grosolană, cu multe pietricele, sînt în formă de sac cu gura largă sau cu gît strîmt şi cu corp arcuit (pl. V, 2). La buză şi pe gît sînt decorate cu un şir de alveole, cîteodată însoţite şi de butoni (pl. II, 7, 11; pl. III, 15) sau cu brîu alveolat simplu sau dublu (pl. II, 5, 9, 17; pl. III, 12, 14). Oalele fabricate din pastă mai bună sînt decorate cu triunghiuri şi cu linii imprimate (pl. II, 2-3; pl. III, 8, 11; pl. IV, 12-13, 18), iar pe gît cu banda umplută cu cercuri incizate (pl. V, 6). Cănile sînt făcute din pastă grosolană şi prevăzute cu toartă în bandă cu orificiu circular (pl. II, 8, 3, 16; pl. IV, 19). Castroanele sînt vase late cu buza dreaptă (pl. V, 1) sau evazate în afară, avînd corpul cu profil arcuit (pl. V, 3-5; pl. III, 4, 6; pl. IV, 1-3-4, 6, 8-10, 17). Sînt decorate cu ornamente foarte variate; benzi spiralice (pl. II, 10; pl. III, 13, pl. IV, 11), benzi umplute cu linii incizate (pl. III, 2-6), ornamente în zig-zag (pl. III, 7), benzi meandrice umplute cu liniuţe incizate (pl. IV, 1, 6, 9). Un decor frecvent este şirul de cerculeţe incizate, urmat de benzi umplute cu linii incizate vertical (pl. III, 5; pl. IV, 2, 10), şir de alveole (pl. III, 10; pl. IV, 16). Pe un fragment de castron în partea de jos a vasului se află un decor format din bandă în spirală, umplută cu cerculeţe incizate vertical (pl. IV, 15). Iar pe un alt fragment, o bucată din fundul unui castron, decorul este format din două benzi în formă de cercuri umplute cu linii incizate, iar în mijlocul cercurilor se află o cruce cu braţele umplute cu haşuri (pl. IV, 5). Caneluri late făcute vertical şi oblic este tot un decor folosit frecvent (pl. IV, 3-4). Decorul cu caneluri oblice este însoţit şi cu şiruri de cerculeţe. Străchinile cu patru colţuri trase în sus din marginea vasului au fost găsite în număr destul de mare (pl. V, 7). Acestea sînt decorate cu benzi haşurate şi cu cerculeţe incizate (pl. III, 1; pl. IV. 7). Ceaşca este reprezentată numai din fragmente decorate cu inciziuni (pl. IV, 14), tot în această categorie se poate încadra şi un fragment de vas decorat cu alveole (pl. II, 1).

Materialul ceramic mai sus prezentat reprezintă o fază evoluată a culturii Wietenberg. Sînt prezentate forme de vase şi ornamente cunoscute din aşezarea omonimă de la Sighişoara4 şi din toate fazele aşezării de la Derşida,5 în care au fost constatate mai multe nivele de locuire. Tipul de locuinţă de formă dreptunghiulară, cu pereţii din nuiele cu lutuială groasă pe ambele feţe – dovadă stratul de chirpici gros de 20 cm – este cunoscut de la Derşida dintr-o fază evoluată,6 precum şi podeaua formată dintr-un strat de lut gros de 3-5 cm, constatată la locuinţele din casetele B şi D. Urme de pari nu au fost constatate. Acoperişul pare că a fost în două ape, iar vatra de foc a avut două tipuri: I. vatra circulară făcută dintr-un strat de lut, cu suprafaţa făţuită, şi II. vatra circulară construită din pietre plate. Ambele forme sînt cunoscute tot din aşezarea de la Derşida.7 Aşezarea de la Galath, avînd un singur nivel de locuire, nu a avut o durată lungă şi materialul descoperit este destul de sărac. Lipsesc uneltele şi obiectele de metal. Numai în locuinţa din caseta B, sub o piatră, a fost găsit un singur obiect de bronz, o bucată dintr-o placă de bronz, iar ceramica este foarte fragmentară. Pe baza materialului ceramic, care reprezintă forme şi ornamente evoluate, aşezarea se încadrează într-o fază tîrzie a culturii Wietenberg şi aparţine în grupa aşezărilor situate pe platoul munţilor şi fortificată cu şant şi val. Şanţul a tăiat în două părţi platoul întreg. Valul este înalt de 1 m, iar şanţul lat de 6 m şi adînc de 5 m. Şanţul arată următoarea stratigrafie: sub stratul de humus gros de 30 cm a fost pămînt negru gros de 2,5 m, urmat de lut galben (pl. I, 5, fig. 2). Tot în categoria aşezărilor de cultură Wietenberg de acest tip aparţine şi aşezarea care se află la Budvár, lîngă Odorheiu Secuiesc, după cum arată fragmentele de vase descoperite la suprafaţă (pl. VI, 2-7). Prima dată s-au stabilit pe acest loc purtătorii culturii Cucuteni–Ariuşd, într-o fază destul de tîrzie, după cum arată un fragment de vas decorat pe fond alb cu roşu (pl. VI, 1). Aşezarea, care s-a suprapus peste aşezarea neolitică, aparţine fazei tîrzii a culturii Wietenberg, cronologic este contemporană cu aşezarea de la Galath, Porumbenii Mici. Purtătorii culturii Wietenberg au fost acei care au făcut fortificarea cu şanţ şi val din mijlocul platoului; valul, în cursul timpurilor prăbuşindu-se, a astupat şanţul, pe platoul şi pe şanţul astupat în epoca romană şi în epoca prefeudală s-au aşezat alte

K. Horedt, în Dacia, N. S., IV, 1960, 107-137, fig. 5-11. N. Chidioşan, în Dacia, N. S., XII, 155-175, fig. 6-9. Idem, Contribuţii la istoria tracilor din nord-vestul României. Aşezarea Wietenberg de la Derşida, 1980, 30.

6

4 5

66

Idem, în Dacia, N. S., XII, 160, fig. 5. Idem, Contribuţii..., 19-20. 7 Idem, Contribuţii..., 22.

Cercetări arheologice la Porumbenii Mici (jud. Harghita)

populaţii, fapt dovedit de profilul şanţului. Şanţul, care înconjoară platoul, aparţine populaţiei care s-a stabilit pe acest loc în sec. V-VI e. n., resturile lor de cultură au fost descoperite pe platoul întreg. În sudestul Transilvaniei deocamdată este singura aşezare din cultura Wietenberg, care a fost fortificată cu val şi şanţ atît de înalt şi de adînc. Mai este cunoscută

una, aşezarea de la Filiaş, situată pe terasa unui pîrîu, care a fost apărată tot de un şanţ destul de adînc.8 Stabilirea purtătorilor culturii Wietenberg pe munţi înalţi şi fortificarea aşezărilor cu val şi şanţ trebuie pusă în legătură cu pătrunderea şi în această regiune a purtătorilor mormintelor tumulare, eveniment întîmplat la sfîrşitul epocii bronzului.9

Z. Székely, în MCA, IX, 311. K. Horedt, Problemele ceramicii din perioada bronzului evo-

luat în Transilvania, Studii şi comunicări, XIII, Muzeul Brukenthal, 141; Z. Székely, în SCIVA, XXVIII/1, 1977, 125-127.

8 9

67


CONSIDERAŢII PRIVIND DEZVOLTAREA CULTURII WIETENBERG ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Cultura Wietenberg, care în perioada mijlocie a epocii bronzului a fost cultura dominantă în Transilvania, a format obiectul cercetării al mai multor arheologi din ţară şi din străinătate.1 În urma săpăturilor de amploare, executate în ultimii ani în diferite regiuni ale Transilvaniei, precum şi prin publicarea mai multor materiale provenite din vechile cercetări şi descoperiri răzleţe,2 s-au îmbogăţit mult cunoştinţele noastre referitoare la dezvoltarea acestei culturi. Cu toate acestea, au mai rămas încă multe pro bleme nelămurite privind geneza şi dezvoltarea ei. Cercetările făcute în sud-estul Transilvaniei au adus şi ele unele contribuţii la clarificarea problemei dezvoltării culturilor din epoca bonzului, atestate din această regiune, printre care şi cultura Wietenberg. În următoarele rînduri prezentăm unele rezultate ale cercetărilor întreprinse de către Muzeul Judeţean Covasna în colaborare cu Muzeul Orăşenesc din Cristurul Secuiesc în văile rîurilor Tîrnava Mare şi Olt. Aşezările culturii Wietenberg au fost descoperite în peşteri, pe terasele rîurilor şi pîraielor, precum şi pe platoul munţilor. Ele sînt deschise sau întărite cu şanţ şi val. S-au construit şi cetăţi. În această regiune, deocamdată, singura aşezare a culturii Wietenberg în peşteră este atestată în hotarul comunei Vîrghiş, în peştera Almaşului.3 Săpături

sistematice nu au fost făcute, ci numai cercetări de suprafaţă. Pe baza materialului ceramic cunoscut, aşezarea aparţine unei etape evoluate de dezvoltare, fapt atestat de un vas descoperit în peşteră. Vasul are gît cilindric, pîntec bombat, fund lat şi pe gît patru urechiuşe. Pe buză şi pe umăr este decorat cu triun ghiuri incizate, iar pe corp cu benzi spiralice, executate din linii incizate. În jurul fundului se găseşte tot un şir de triunghiuri incizate. Vasul este înalt de 26 cm, diametrul maxim: 15 cm (fig. 2/1). Acest tip de vas s-a găsit şi în aşezarea de la Derşida, în ultimele două niveluri, şi corespunde unei faze dezvoltate.4 Aşezările situate pe terasele apelor curgătoare, în majoritate sînt cunoscute din descoperiri răzleţe; de aceea ele nu furnizează date suficiente pentru încadrarea lor cronologică. În valea cursului superior al Oltului, pe teritoriul judeţului Harghita, în urma recentelor cercetări au fost identificate aşezări noi ca cea de la Casinul Nou,5 Ciucsîngeorgiu,6 Cozmeni,7 Plăieşii de Jos,8 Sînmărtin,9 Sînsimion,10 Sîntimbru,11 pe teritoriul judeţului Covasna, la Sfîntu Gheorghe,12 la Baraolt în două puncte, nisipăria13 şi între Baraolt şi Biborţeni pe terasa pîrîului Dungó,14 în valea Tîrnavei Mari la Şimoneşti,15 Filiaş16 şi Eliseni.17 Pe platouri înalte sînt aşezări la Porumbenii Mici18 şi la Odorheiu Secuiesc.19

* Aluta, XVII-XVIII, 1988, 15-188 + 2 pl. (Cu rezumat în limba franceză.) 1 Vezi bibliografie la N. Chidioşan, Contribuţii la istoria tracilor în nord-estul României. Aşezarea Wietenberg de la Derşida, 1980, 7-10. 2 O listă de aşezări de cultură Wietenberg din Transilvania a fost publicată de K. Horedt, în Dacia, N. S., IV, 1960, 110-115. 3 A. Prox, Die Tei Kultur im Burzenland, Mitteilungen des Burzenländer Sächsischen Museums, 4/1-4, 1939, 87, fig. 2/6-7; K. Horedt, Donauländische Einwirkungen auf die bronzezeitliche Keramik Siebenbürgens, Wiener Prähistorische Zeitschrift, XXVIII, 1941; Z. Székely, Cercetări arheologice în Regiunea Stalin şi Regiunea Autonomă Maghiară, Din activitatea stiinţifică a Muzeului Raional Mediaş, 2, 1953, 24, pl. VIII, 5-6; Idem, în Aluta, XII-XIII, 1981, 431, fig. 2/9-10. 4 N. Chidioşan, op. cit., pl. 30, 8, 32. 5 P. János – D. Kovács, Periegheză arheologică în bazinul Ciucului, Studii şi Materiale, II, Tîrgu Mureş, 1967, Extras, 1, pl. X,

1-9, XI, 10-18. 6 Ibidem, pl. XIII, 32-33. 7 Ibidem, pl. XIII, 47-48. 8 Ibidem, pl. XX, 107. 9 Ibidem, pl. XX, 111-112. 10 Ibidem, pl. XXV, 150-151. 11 Ibidem, pl. XXV, 160-161. 12 Z. Cserey, în Aluta, I, 1969, 3-6. 13 Zs. Székely, Contribuţii la răspîndirea cărucioarelor de lut în epoca bronzului pe teritoriul Transilvaniei, sub tipar [Aluta, XVII-XVIII, 1988, 189-196]. 14 Z. Székely, în MCA, VIII, 328-330. 15 Idem, în Dacia, N. S., XV, 1971, 308-315. 16 Idem, în MCA, IX, 311. 17 Idem, în SCIV, XXII/3, 1971, 393. 18 Idem, în Aluta, XVI, 1984, 15-18. 19 Ibidem, 17.

68

Consideraţii privind dezvoltarea culturii Wietenberg în sud-estul Transilvaniei

Cetăţi pe promontoriul munţilor atribuite purtătorilor culturii Wietenberg au fost depistate la Turia,20 la Lemnia şi în valea pîrîului Casin21 (jud. Covasna). Dintre aşezările situate pe terase, mai bine cunoscute sînt cele în care au fost făcute sondaje, în valea Tîrnavei Mari, la Eliseni şi Filiaş. În valea Oltului aşezarea de la Miercurea-Ciuc, pe locul numit Suta,22 la Sfîntul Gheorghe aşezările din punctele Piscul Cocorilor23 şi la Bedeháza.24 În aceste aşezări sondate nu s-au putut face observaţii stratigrafice. Pe baza caracterelor tipologice ale materialelor ceramice s-au putut depista mai multe faze existente în dezvoltarea culturii Wietenberg. Dintre acestea cele mai importante observaţii au fost făcute în aşezările de la Eliseni, Şimoneşti şi Nicoleni (jud. Harghita), care au furnizat date privind faza de început şi cea de sfîrşit ale culturii Wietenberg. 1. Eliseni Aşezarea se află la nord-vest de comună, pe un mic platou înconjurat de pîraiele Şomoş şi Szénásvölgy. Peste aşezarea Wietenberg s-au suprapus aşezări din epoca La Tène dacică şi din epoca prefeudală, sec. VII-VIII e. n.25 În anul 1970 aşezarea a fost secţionată de 5 şanţuri de diferite dimensiuni, în direcţia E–V, stabilindu-se următoarea stratigrafie: Sub humusul gros de 20 cm era un strat de cultură brun închis, gros de 25-30 cm, urmat de lut galben. La adîncimea de 50-60 cm, în şanţurile I, III, V au fost găsite resturi de locuire, care au aparţinut epocii bronzului, culturii Wietenberg. În şanţul I a fost descoperit un bordei adîncit în pămînt, de formă pătrată, cu dimensiuni 2 × 2 m. În colţul nord-vestic al bordeiului a existat o vatră ovală cu suprafaţa făţui tă. În bordei, mai ales în jurul vetrei, au fost găsite multe fragmente de vase. În mijlocul bordeiului se afla o groapă în formă de sac, adîncă de 1 m şi lată de 1,40 cm, umplută cu cenuşă şi bucăţi de chirpici (fig. 1). Inventarul bordeiului a constat din fragmente de diferite tipuri de vase, cu şi fără ornamente. Materialul ceramic a fost fragmentar, întregindu-se numai două vase. Primul este o ceaşcă cu toar ta în bandă din pastă grosolană cu pietricele, arsă brun închis (pl. III, 1). Celălalt este o strachină din pastă fină, cu peretele arcuit, partea de sus fiind ornamentată cu şiruri de cerculeţe alternate cu benzi În raportul prezentat la sesiunea ştiinţifică de la Alba Iulia, de către Zsolt Székely K. 21 Z. Székely, în Aluta, XII-XIII, 1981, 21-30; Idem, în Cumidava, XII/1, 1979-80, 23-25. 22 Idem, în SCIV, VI/3-4, 1955, 566. 23 Idem, în MCA, V, 1959. 20

înguste haşurate în reţea (pl. III, 2; pl. IV, 1). Restul ceramicii găsite în bordei se poate împărţi în două grupe: a) vase lucrate din pastă grosolană şi b) vase din pastă fină. Vasele lucrate din pastă grosolană aparţin la trei tipuri de forme: de oală, castron şi ceaşcă. Oalele au două variante. Prima este în formă de sac cu gura largă şi cu pereţii bombaţi, avînd pe margine decor de alveole, sub care uneori se află şi un brîu alveolat (pl. III, 5; pl. IV, 3; pl. VI, 4), incizii, haşuri (pl. VII, 3; pl. IX, 1) şi spirale (pl. III, 11-12). Sînt şi oale cu buza răsfrîntă în exterior şi decorate cu haşuri (pl. IX, 1), altele au buza dreaptă şi brîu alveolat (pl. III, 7-10; pl. V, 1; pl. VI, 3; pl. VII, 1, 5). Oalele mai sînt decorate fie cu caneluri late (pl. VI, 1), fie cu butoni (pl. IV, 5). Varianta a doua are corpul bitronconic şi cu două toarte care pornesc de sub buză şi se sprijină pe umeri. Vasele de acest tip nu au ornamente (pl. VI, 2). Ceramica din pastă fină este reprezentată în aşezarea de la Eliseni prin castroane, străchini şi ceşti. Acestea sînt decorate cu ornamente de împunsături şi caneluri oblice (pl. III, 6; pl. IV, 4), cu şiruri de cerculeţe imprimate (pl. V, 2), cu benzi haşurate sau cu împunsături făcute cu unghia (pl. V, 4; pl. IX, 5) şi cu triunghiuri (pl. VII, 2). Un fragment de vas este decorat cu triunghiuri acoperite cu haşuri paralele petrecute. S-au găsit în stratul de cultură cuţite de piatră (Krummesser), care aparţin acestei culturi. Aşezarea a avut un singur nivel de locuire; pe baza ceramicii, mai ales a fragmentului de vas decorat cu triunghiuri cu laturile petrecute, aşezarea se poate încadra la începutul dezvoltării culturii Wietenberg. Acest fapt este confirmat şi de forma ceştii care este destul de rudimentară în raport cu formele deplin constituite ale culturii Wietenberg,26 precum şi prin lipsa unor forme de vase, ca strachina cu colţuri trase în sus, formă caracteristică etapelor mai evoluate ale culturii Wietenberg. 2. Şimoneşti În hotarul comunei Şimoneşti, într-o vale laterală a Nicăului, pe terasa pîrîului este o aşezare Wietenberg, suprapusă de o aşezare din epoca prefeudală. Terenul a fost secţionat cu şanţuri în care au fost găsite resturi de bordeie Wietenberg, deranjate de locuinţe din epoca prefeudală. Inventarul bordeielor din epoca bronzului constă din fragmente de vase şi K. Horedt, în MCA, II, 1956, 18-19. Z. Székely, Săpăturile executate de Muzeul din Sfîntu Gheor ghe (1967-79), MCA, V, X, 1973, 223. 26 K. Horedt, Die Wietenbergkultur, Dacia, N. S., IV, 1960, fig. 12, fig. 1-16. 24 25

69


un ac de bronz cu cap romboidal. Materialul ceramic (pl. IX, 2-4; pl. X, 1-5; pl. XI, 1-5, 7) şi acul de bronz indică o fază finală a acestei culturi.27 3. Nicoleni Satul este situat în valea pîrîului Somály; pe malul stîng al lui se ridică o movilă cu pante spre pîrîu, unde, arîndu-se cu tractorul, s-au scos la iveală fragmente de vase din epoca bronzului. Kálmán Molnár, învăţătorul din localitate a adunat fragmentele ceramice şi le-a donat Muzeului din Cristur. În urma acestei descoperiri, directorul Muzeului din Cristur, István Molnár în anul 1957 a făcut un sondaj de verificare, continuînd cercetările şi în anii 1958-1959, secţionînd terenul cu 12 şanţuri (S. IXII) (fig. 5). Aşezarea fiind situată pe panta movilei, în unele secţiuni stratul de cultură era amestecat cu lut. În alte secţiuni, unde stratul de cultura n-a alunecat (S. III-1959), s-a putut stabili următoarea stratigrafie: sub humusul gros de 20 cm se afla un strat de cultură de culoare brun-neagră, gros de 50-60 cm, urmat de lut galben. Între 20-22 m, în secţiune se vedea profilul unui bordei cu dimensiuni de 2 × 2 m, umplutura lui constînd din pămînt negru, amestecat cu multe bucăţi de chirpici ars, roşu (fig. 5). În stratul de cultură au fost găsite fragmente de vase, unelte de uz casnic, făcute din piatră, os şi bronz, o valvă de tipar şi figurine de lut de sex bărbătesc. Materialul descoperit a fost publicat parţial.28 Ceramica reprezintă diferite forme de vase care au fost lucrate din pastă poroasă şi din pastă mai fină. Din fragmentele de vase făcute din pastă grosolană s-au putut reconstitui trei forme: 1. vas în formă de sac, cu gura largă şi cu pereţii bombaţi; 2. vas cu gura largă, cu pereţi puţin arcuiţi, cu fund plat şi prevăzut sub margine cu două toarte; 3. vas cu buza răsfrîntă în exterior, cu pîntecul bombat şi cu fundul plat. Pe marginea buzei şi pe umăr se află cîte un brîu alveolat, iar sub margine sînt patru toar te.29 Vasele de acest tip sînt ornamentate pe buză şi pe umăr cu alveole (pl. XII, 1, 8-9) sau cu brîu în relief30 (pl. XII, 5-6; pl. XII, 5). Tot acestei categorii îi aparţin vase fără decor (pl. XII, 7), cu buza teşită, decorate cu zig-zag; vase prevăzute cu toartă cu creas tă şi cu butoni cilindrici (fig. 3/1).31 Z. Székely, Contributions a la connaisance du développement de la civilisation Wietenberg, Dacia, N. S., XV, 1971, fig. 3, fig. 4/1-4, 7-8, fig. 5/1-7, 12-13; fig. 6/1-5, 7; fig.8/1-4; 9-12; 308-317; Idem, Contribuţii la cunoaşterea epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei, SCIV, XXII/3, 1971, 239. 28 Idem, Contribuţii la dezvoltarea culturii Noua în sud-estul Transilvaniei, Studii şi Comunicări, XII, Muzeul Brukenthal, 1965, 25-34. 27

70

Din pasta mai fină au fost lucrate străchini cu toartă supraînălţată cu şi fără ornamente (pl. XIII, 2). Vasele sînt ornamentate cu benzi şi meandre umplute cu haşuri şi cu puncte (pl. XII, 4; pl. XIII, 1, 4) şi caneluri oblice (fig. 3/2-3). Uneltele au fost reprezentate prin topoare de piatră cu gaură de înmănuşare, pietre de măcinat de formă ovală, ace, sule de os, omoplaţi de vite crestaţi, lustruitoare cilindrice de vase şi prîsnele de lut (pl. XVI, 1-5; pl. XVII, 4-5). Din bronz s-au găsit un cui cu capătul plat şi un ac cu secţiune triunghiulară (pl. XVI, 8). O valvă a unui tipar de piatră a servit pentru turnarea unui obiect de podoabă, iar un alt exemplar, păstrat fragmentar, era folosit la turnarea acelor de bronz (pl. XVI, 9-10). Au mai fost găsiţi doi idoli, dintre care unul fragmentar (pl. XVII, 13). Reprezentarea umană se mai găseşte şi sub forma unor butoni aplicaţi pe vas (pl. XVII, 2).32 Pe baza materialului ceramic descoperit, care după formele de vase şi după decor înfăţişează un aspect în care sînt prezente elemente de cultură Noua, aşezarea se poate încadra într-o perioadă tîrzie a epocii bronzului, în ultima etapă de dezvoltare a culturii Wietenberg sau la începutul perioadei de dezvoltare a culturii Noua. Aşezarea a avut un singur nivel de locuire. În afara acestor aşezări deschise au mai fost depistate aşezări situate pe movile şi pe munţi, întărite cu şanţ şi val. În valea Tîrnavei Mari la Porumbenii Mici, pe platoul muntelui Galath aşezarea Wietenberg descoperită se încadrează, pe baza materialului ceramic, într-o fază evoluată a acestei culturi, ca şi cea de la Budvár, de lîngă Odorheiu Secuiesc.33 Aşezarea de la Şoimeni (Ciomortan, jud. Harghita) şi cea de la Miercurea-Ciuc din Valea Oltului, situate pe movile, aparţin tot unei perioade tîrzii din dezvoltarea culturii Wietenberg. La Şoimeni (Ciomortan) aşezările din epoca bronzului s-au suprapus unei aşezări Ariuşd. Primul nivel din epoca bronzului, după caracterul fragmentelor ceramice Monteoru IC3-Costişa, aparţine epocii bronzului timpuriu şi anume culturii Ciomortan.34 Peste acest nivel, la 0,30 m adîncime, s-au găsit fragmente ceramice Wietenberg care aparţin unei faze tîrzii (pl. XIV, 1-5). Depozitul de bronz descoperit la MiercureaCiuc, pe locul denumit Suta, îi mai aparţin încă Ibidem, pl. I. 1-3. Ibidem, pl. II. 1-4. 31 Ibidem, pl. III. 2-3. 32 Ibidem, 22, pl. I, 6; pl. IV, 2-8. 33 Z. Székely, Cercetări arheologice de la Porumbenii Mici, Aluta, XVI, 1984, 15-18. 34 Idem, Cultura Ciomortan, Aluta, II/1, 1970, 17-76. 29 30


două brăţări de bronz cu diametrul de 6,3 cm, făcute din bară groasă de 1 cm, cu secţiune ovală (fig. 4). Brăţările acestea închise, neornamentate sînt cunoscute din depozite şi din descoperiri izolate în nord-vestul Transilvaniei şi datate la sfîrşitul epocii bronzului.35 Pe baza celorlalte obiecte descoperite şi publicate, depozitul a fost încadrat la sfîrşitul epocii bronzului (Br D) şi atribuit purtătorilor culturii Wietenberg.36 Locul de descoperire al depozitului este în apropierea unei aşezări Wietenberg.37 Materialul ceramic din aşezare reprezintă o etapă tîrzie de dezvoltare. Capul de cerb găsit în aşezare este un fragment din partea posterioară a unui cărucior de lut (pl. XIII, 3, 3a). Cetăţi, care pot fi atribuite purtătorilor culturii Wietenberg, deocamdată sînt cunoscute numai trei pe teritoriul judeţului Covasna: cetatea din Valea Casinului,38 de la Lutoasa39 şi de la Turia.40 Acestea sînt construite pe platoul munţilor, cu incintă de piatră şi cu şanţ care înconjoară vîrful muntelui. Zidul este făcut din pietre mari nelegate, lespezile fiind aşezate la ambele margini ale zidului, iar la mijloc au fost aşezaţi bolovani mari. La Turia zidul a fost făcut din pietre amestecat cu pămînt, sistem de fortificare de tip „Schlakenwall”. Pentru încadrarea cronologică a cetăţilor, ne servesc numai fragmentele de vase găsite în şanţuri şi în interiorul cetăţilor. Pe baza ceramicii din Valea Casinului (pl. II, 1-2), Lutoasa şi Turia (pl. XI; pl. XV, 1-9), se poate preciza că aceste cetăţi au fost construite într-o etapă destul de înaintată a dezvoltării culturii Wietenberg. Resturile de cultură Wietenberg provenite din săpături şi din descoperiri întîmplătoare, precum şi observaţiile făcute cu ocazia cercetărilor în sud-estul Transilvaniei, au făcut să cunoaştem mai bine această cultură care în perioada mijlocie a epocii bronzului era dominantă şi aici. Lipsa unei stratigrafii sigure într-o aşezare cu mai multe niveluri de locuire împiedică rezolvarea cronologiei relative şi a etapelor de dezvoltare ale acestei culturi. Nu a fost găsită deocamdată nici o aşezare în care s-ar fi putut constata mai multe niveluri de locuire, ceea ce ar fi arătat succesiunea etapelor sale. Aşezările, ca şi cetăţile sondate, au prezentat numai o anumită fază

din dezvoltarea acestei culturi. Prin urmare, numai prin examinarea riguroasă a materialului descoperit în ele şi prin compararea lui cu alte materiale în condiţii stratigrafice bune se poate face încadrarea lor cronologică justă. Din rezultatele cercetărilor reiese că purtătorii culturii Wietenberg s-au stabilit pe terasele apelor curgătoare, avînd aşezări deschise, locuinţe cu formă pătrată, formă care s-a păstrat şi în etapa finală (Şimoneşti), cu vatră circulară făcută din lut (Eliseni). După caracterul ceramicii din peştera Almaşului, de la Vîrghiş, folosirea unor asemenea locuri pentru aşezare aparţin unei etape tîrzii, cînd, probabil, oamenii au fost nevoiţi să-şi caute un loc de refugiu. Aşezările întărite cu şanţ şi val (Filiaş, Porumbenii Mici) precum şi cetăţile, după materialul descoperit în ele, aparţin tot unei perioade tîrzii. Faptul este dovedit de fragmentele de vase, de diferite forme şi cu ornamente care sînt cunoscute din aşezările tîrzii de la Sfîntu Gheorghe (pl. I, 1-2), Sîntimbru (pl. I, 4, vas găsit la Muntele Mic, colecţia Muzeului din Miercurea-Ciuc) şi Baraolt (pl. III, 3). Vasul cu gura largă şi gît cilindric, decorat pe buză cu inciziuni, pe pîntec cu bandă şi spirală haşurată,41 are analogii cu vasul găsit la Deva (înalt de 31 cm, diametrul gurii 25 cm, al fundului 12 cm, numărul de inv. 11206, colecţia Muzeului din Deva) (pl. I, 3). Vasul din peştera Almaşului şi din aşezarea de la Nico leni, prevăzut pe gît cu patru urechiuşe, într-o formă mai evoluată şi fără decor, apare şi în cultura Noua, după cum o dovedeşte vasul descoperit în aşezarea de la Poian (pl. II, 4). De asemenea, ceaşca scundă cu caneluri, cu toartă cu buton (pl. II, 1-2) găsită în cetatea din valea pîrîului Casin, arată tot o fază tîrzie.42 Cronologic, aceste aşezări, precum şi construire cetăţilor, au fost legate de pătrunderea purtătorilor culturii mormintelor tumulare, care, după prezenţa mormîntului descoperit la Sînzieni şi a depozitului de bronz de la Miercurea-Ciuc, au ajuns pînă la curbura Carpaţilor.43 Cu geneza şi fazele de dezvoltare ale acestei culturi s-au ocupat mai mulţi cercetători care au adus contribuţii însemnate la clarificarea problemei.44 Datorită faptului că nu cunoaştem încă o aşezare în care să fie toate fazele de dezvoltare

T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, 1978, 102. 36 Z. Székely, în SCIV, XXI/3, 1970, 473-479; A. Mozsolics, Bronze- und Goldfunde der Karpatenbeckens, 1973, 126. 37 R. Vulpe, în SCIV, VI/3-4, 1955, 566; Z. Székely, în SCIV, XXII/3, 1971, 394. 38 Z. Székely, Cetatea dacică din Valea Caşinului (jud. Covasna), Cumidava, XII/1, 1980, 25. 39 Idem, Cetăţi din epoca bronzului in judeţul Covasna, Aluta, XII-XIII, 1981, 23, 25.

40

35

Raport de săpătură din anul 1982, sub tipar [Zs. Székely, The Wietenberg culture fortress from Turia (Covasna District), Thraco-Dacica, XX, 1999, 109-126]. 41 Z. Székely, Cercetări arheologice de la Porumbenii Mici, Aluta, XVI, 1984, pl. V, 6. 42 K. Horedt, în Dacia, fig. 12, K. 2. 43 Z. Székely, în SCIV, XXVIII/2, 1977, 125-128; Idem, în Aluta, XII-XIII, 1981, 23. 44 Istoria româniei, I, 1960, 112-113; K. Horedt, op. cit., 133137; N. Chidioşan, op. cit., 68-97.

71


cunoscute, pentru cronologia relativă a culturii ne întemeiem pe caracterele tipologice ale ceramicii, în comparaţie cu cele ale altor culturi care au contribuit la geneza sa, precum şi a unor obiecte care cronologic pot stabili o anume etapă din dezvoltarea culturii Wietenberg. Aşezarea de la Derşida este deocamdată singura staţiune Wietenberg, care a avut mai multe niveluri de locuire şi unde s-au putut face şi observaţii stratigrafice. Totuşi, pe baza unor descoperiri făcute în sud-estul Transilvaniei, sîntem de părere că la Derşida a fost surprinsă o perioadă mai mare din dezvoltarea culturii Wietenberg, dar fără fazele sale de început şi de sfîrşit, rămase încă nerezolvate. Părerea după care aşezarea de la Şoimeni (Ciomortan) reprezintă de fapt un aspect zonal al fazei arhai ce a culturii Wietenberg,45 nu se poate accepta din mai multe motive. Fragmentele de vase Wietenberg găsite la Ciomortan, după cum s-a menţionat mai sus, s-au aflat la numai 30 cm adîncime, în stratul de cultură din epoca bronzului, şi reprezintă o fază de dezvoltare tîrzie. Prin urmare este o suprapunere a unui nivel Wietenberg tîrziu peste o altă cultură. Materialul ceramic din această cultură nu reprezintă nici în privinţa formelor şi nici a ornamentelor caracteristicile cunoscute ale culturii Wietenberg. Formele de vase şi ornamentele arată asemănări cu culturile Glina III–Schneckenberg–Monteoru IC3, Coţofeni şi în unele aspecte cu Costişa. Sînt deosebiri mari mai ales în ceea ce priveşte ornamentul de triunghi folosit de ambele culturi. Prin urmare, la Ciomortan este vorba de o cultură de la mijlocul epocii bronzului, care se poate încadra între cultura Glina III–Schneckenberg46 şi cultura Wietenberg. Fapt confirmat şi de un fragment de vas, decorat cu triunghi cu suprafaţa acoperită cu împunsături, găsit în aşezarea de la Turia (jud. Covasna), în stratul de cultură din etapa mijlocie a epocii bronzului (pl. IV, 6), care nu a aparţinut culturii Wietenberg. Contribuţia culturii de la Ciomortan la dezvoltarea culturii Wietenberg este dovedită de fragmentele de vase decorate cu triunghiuri haşurate şi cu laturile petrecute, descoperite într-o locuinţă în aşezarea de la Eliseni, materialul care reprezintă o fază de început a culturii Wietenberg. Acest fapt este confirmat şi de prezenţa unor forme de vase, ca ceaşca cu toar tă şi strachina cu fund conic, care în aceste forme nu sînt cunoscute în alte aşezări (pl. III, 1-2), la fel şi lipsa unor forme ca strachina cu patru colţuri trase din marginea vasului şi care la Derşida apare în nivel de locuire 2.47 Totuşi, nu putem afirma cu siguranţă

că este faza cea mai timpurie, fiindcă ornamentele de decor ale fragmentelor ceramice sînt caracteristice pînă în faza de sfîrşit a acestei culturi. În ceea ce priveşte faza finală a culturii Wietenberg, aşezările de la Şimoneşti, Nicoleni din Valea Tîrnavei Mari şi de la Miercurea-Ciuc din Valea Oltului au furnizat unele date. Un ac de bronz cu cap romboidal, descoperit în aşezarea de la Şimoneşti, şi un depozit de bronzuri descoperit în apropierea aşezării de la Miercurea-Ciuc datează ambele aşe zări Wietenberg la sfîrşitul epocii bronzului (Reine cke Br D).48 Materialul ceramic descoperit în aceste aşezări, mai ales cel de la Nicoleni, reprezintă faza finală a dezvoltării culturii Wietenberg şi faza de început a culturii Noua. Acest fapt este confirmat de vasele cu două toarte supraînălţate, găsite în aşezare, între care unele sînt prevăzute cu butoni cilindrici (fig. 3/1). Multe tipuri de vase şi ornamente ca benzile haşurate, umplute cu puncte, meandre etc. sînt caracteristice culturii Wietenberg. Aceste fapte – în lipsa unor observaţii stratigrafice sigure – sînt deocamdată dovezi că în faza ei finală cultura Wietenberg a fost una din componentele culturii Noua. Aşezarea recent descoperită pe terasa pîrîului Dungó, lîngă Baraolt şi Biborţeni, unde stratul de cultură este gros de 1 m, după ce va fi săpată, va aduce desigur noi date stratigrafice şi tipologice privind dezvoltarea culturii Wietenberg. În lucrarea de faţă au fost prezentate rezultatele obţinute în cercetarea culturii Wietenberg în sudestul Transilvaniei, care au dus la clarificarea unor faze din dezvoltarea ei. Ţinînd seama de faptul că aria Wietenberg a avut o mare răspîndire şi o durată mare în Transilvania, problema nu se poate rezolva prin cercetări restrînse doar la un anumit teritoriu. În colţul sud-estic al Transilvaniei purtătorii culturii Noua, iar în vest – după observaţiile făcute în cimitirul de la Pir, unde au fost găsite fragmente de vase Wietenberg (fig. 2/2-4) – şi culturii Otomani au avut legături cu purtătorii culturii Wietenberg în diferitele lor faze de dezvoltare.49 Nu se poate neglija nici influenţa purtătorilor culturii mormintelor tumulare, de a căror pătrundere se poate lega construirea cetăţilor din epoca bronzului în sud-estul Transilvaniei. Toate acestea au influenţat dezvoltarea culturii Wietenberg, care în unele regiuni a primit un aspect zonal specific, în afară de acestea mai sînt elemente arheologice neîncadrate în epoca bronzului, care pot reprezenta unele faze şi aspecte de dezvoltare necunoscute încă ale acestei culturi.50

45

N. Chidioşan, op. cit., 71-85. Z. Székely, în Aluta, II/1, 1970, 74-75; SCIV, XXII/3, 1971, 391-392; Idem, în Dacia, N. S., XV, 1971, 307. 47 N. Chidioşan, op. cit., 42.

48

46

49

72

Z. Székely, în Dacia, N. S., XV, 1971, 317, fig. 3/1. N. Chidioşan, op. cit., 90. 50 Istoria României, I, 1960, 112.


Acest fapt este dovedit şi de aşezările din epoca bronzului, descoperite recent la Turia (jud. Covasna), pe teritoriul comunei, pe terasele pîraielor Turia şi Caratna. Pe malul drept al pîrîului Cernat, lîngă cimitirul romano-catolic din Turia de Jos, pe terasa înaltă se află o aşezare din epoca bronzului, unde împreună cu fragmente de vase caracteristice pen tru cultura Wietenberg au fost găsite ceşti cu toartă supraînălţată, cu şi fără decor incizat în formă de zig-zag, avînd pe buză trei proeminenţe; borcane cu buza evazată în exterior, decorate tot cu linii incizate în formă de zig-zag şi cu linii mici aşezate oblic pe gîtul vaselor. Au mai fost găsite şi străchini cu gura largă. Vase de acest gen pînă acum nu au fost cunoscute în cultura Wietenberg (pl. VIII). O altă aşezare, care aparţine tot culturii Wietenberg, a mai fost descoperită la Turia de Sus, lîngă cimitirul reformat, pe malul stîng al pîrîului Caratna; în acest loc purtătorii culturii Wietenberg s-au stabilit peste o aşezare de cultură cu ceramică pictată de tip Ariuşd. Aşezarea din epoca bronzului, datată pe baza unui fragment de vas din cultura Monteoru, găsit lîngă vatra unui bordei, se încadrează tot într-o fază tîrzie a acestei culturi. În sud-estul Transilvaniei problema acestor culturi din epoca bronzului se complică şi mai mult prin descoperirea unui bordei în grădina conacului Apor,

51

situat tot pe malul drept al pîrîului Turia. Bordeiul are formă dreptunghiulară, într-un colţ fiind vatra rotundă, construită din pietre şi lut. În jurul vetrei au fost găsite fragmente de căni cu gît cilindric, buza cu cioc şi cu toartă în bandă, cu o prelungire la capăt; umărul a fost decorat cu ornamente de linii incizate adînc şi încrustate cu var; un vas mic, prevăzut cu toartă cu corp globular nedecorat a mai aparţinut inventarului bordeiului (pl. XIX, 1-4, 4a-b). Originea acestui material ceramic este căutată în complexul de cultură cu ceramică încrustată din perioada mijlocie a epocii bronzului (cultura Gîrla Mare), deocamdată este singura descoperire care atestă pătrunderea ei din vest sau din sud şi pare că a contribuit la dezvoltarea culturii materiale a epocii bronzului în această regiune, după cum arată vasul cu două orificii, cunoscut din cultura Wietenberg51 şi două fragmente de vase cu toartă cu prelungire la capăt. Unul a fost găsit pe teritoriul oraşului Braşov, celălalt în Peştera Almaşului de la Vîrghiş (în colecţia Muzeului din Braşov, nr. inv. 5207 şi 5708, pl. XX). Acest material ceramic dovedeşte faptul că la dezvoltarea culturilor din epoca bronzului, prin tre care cultura Wietenberg ocupă un loc dominant, au contribuit multe culturi din regiunile limitrofe, avînd o expansiune destul de mare în spaţiu.

K. Horedt, în Dacia, N. S., 1960, fig. 11/7-8.

73


BUTONUL DE OS DE LA TÎRGU SECUIESC (JUD. COVASNA)

Pe teritoriul oraşului Tîrgu Secuiesc (jud. Covasna) au fost depistate resturile mai multor culturi din epoca bronzului, printre care şi ale culturii Noua.1 O aşezare aparţinînd acestei culturi a fost descoperită de curînd în cartierul Kanta, pe un teren cultivat de lîngă drumul ce duce spre Sînzieni. Arăturile dau la iveală în acest loc fragmente de vase şi alte obiecte. Pe terenul menţionat Pál Haszmann a găsit, împreună cu fragmente de vase caracteristice culturii Noua, un obiect de un tip necunoscut pînă acum în ţara noastră, care ridică probleme interesante pentru epoca bronzului. Este vorba de un buton de os de culoare brună. Are partea superioară în formă de disc cu diametrul de 2,3 cm şi grosimea de 0,2 cm. Una din feţele discului este ornamentată. Decorul este o compunere rotundă din şapte spirale ce închid cîte un mic cerc. Spiralele înfăţişează o formă tîrzie, descompusă, derivată din spirala în S, în care voluta, separată de braţ, s-a transformat în cerc. Asemenea decor se întîlneşte în etapa tîrzie a epocii bronzului, în mediul micenian, în aria Wietenberg şi pe discurile topoarelor de luptă. Pe faţa opusă are o prelungire situată diametral pe disc, avînd lungimea de 2,2 cm şi lăţimea de 0,6 cm (fig. 1). Analogiile cele mai apropiate pentru acest buton le găsim în butonii de aur din mormintele de

la Micene.2 Este greu de explicat în stadiul actual al cercetărilor provenienţa sa în cadrul culturii Noua; dacă este o piesă de import din regiunea Mării Mediterane sau a fost realizat de meşterii locali. O asemenea apariţie trebuie apreciată în contextul general al evoluţiei bronzului mijlociu şi tîrziu din sud-estul Transilvaniei. Cultura reprezentativă din interiorul arcului carpatic pînă la Munţii Apuseni a fost în epoca bronzului cultura Wietenberg. În sud-estul Transilvaniei este documentată şi prezenţa culturii Monteoru în anumite faze, iar în Ţara Bîrsei pătrunderea unui grup al culturii Tei. Pentru faza tîrzie a epocii bronzului este documentată în Transilvania coexistenţa culturilor Wietenberg şi Noua. Descoperiri recente atestă tot în faza tîrzie a epocii bronzului pătrunderi ale culturii mormintelor tumulare de la Dunărea mijlocie.3 Descoperirea butonului de os pune din nou problema influenţelor miceniene în Transilvania. Fără a se putea face pentru moment precizări asu pra provenienţei butonului găsit în mediu Noua (la Tîrgu Secuiesc), nu putem face abstracţie de faptul că în cultura Wietenberg, care a avut multiple legături cu cultura Noua, există elemente de caracter micenian.

* SCIVA, XXIX/2, 1978, 289-290. (Cu rezumat în limba fran ceză.) 1 Z. Székely, în Studii şi comunicări, XII, Muzeul Brukenthal, 1965, 30.

2

74

H. Schliemann, Mykenae, Leipzig, 1878, 89, nr. 137, 239, 304, 422, 368, 486, 376. 3 Z. Székely, în SCIVA, XXVIII/1, 1977, 125.

Cimitirul din epoca bronzului de la Pir (rai. Satu Mare, Regiunea Maramureş)

cimitirul din epoca bronzului de la pir (rai. satu mare, regiunea maramureş)

Direcţiunea Muzeului Regional din Baia Mare a fost înştiinţată în anul 1952 de către Jenő Eördögh, locuitor din comuna Pir, că în hotarul comunei, la locul numit „Cetate”, se găsesc vase de lut, unelte şi morminte cu schelete. În urma acestei sesizări Muzeul Regional din Baia-Mare, în colaborare cu Muzeul Regional din Sf. Gheorghe, a executat un mic sondaj de verificare în noiembrie 1953, lucrări care au continuat şi în septembrie 1954.** Comuna Pir, din cauza numeroaselor pîraie care întretaie toată regiunea, este înconjurată de multe mlaştini. Din mlaştini se ridică cîteva grinduri care servesc drept păşune sau pămînt arabil. Aceste grinduri, oferind condiţii bune de trai, au fost prielnice aşezărilor omeneşti din cele mai vechi timpuri. La circa 2 km N-V de comună, se ridică din şes un astfel de grind înconjurat de mlaştini (fig. 1). El este împărţit în două de un şanţ. Partea de est se numeşte „Cetate”, iar cea de vest „Curtea Cetăţii”. Forma terenului „Cetăţii” este ovală, îngustîndu-se în partea ei vestică. Axul longitudinal este pe direcţia N-E–S-V şi are o lungime de 100 m. Diametrul terenului în direcţia N-E–S-V este de 60 m. Şanţul de apărare, care desparte terenul „Cetăţii” de „Curtea Cetăţii”, are o lăţime de 20 m şi o adîncime medie de 2 m. Partea nord-vestică a terenului „Cetăţii” e arată, iar cea nord-estică e păşune. La arat sătenii au găsit morminte şi unelte făcute din os şi din piatră; mormintele au fost distruse, iar dintre unelte unele au fost luate de săteni şi vîndute colecţionarilor. Deranjări anterioare. Partea nord-estică a terenului a fost proprietatea lui Jenő Eördögh care, aflînd de la săteni că au descoperit pe acest loc morminte, între anii 1948-1952 a început să cerceteze terenul şi a găsit circa 12 morminte de inhumaţie şi un mormînt de copil într-o oală acoperită cu un capac de lut cu decor incizat. Din povestirea numitului locuitor am aflat că inventarul mormintelor conţinea vase de lut, topoare din corn de cerb cu gaură de înmănuşare şi prîsnele de lut. Obiectele din morminte au ajuns în parte

la diferiţi colecţionari, unele în colecţia medicului Dr. Andrássi Ernest din Valea lui Mihai şi cîteva au fost păstrate de descoperitor. Dintre acestea, cîteva vase, topoare de corn de cerb şi două cranii au fost donate Muzeului din Baia Mare. Pentru a se lămuri natura exactă a monumentului (aşezare sau cimitir?) s-au executat în 1953 şi 1954 săpături la „Cetate”, pornind de la marginea sudică a terenului, în direcţia N–S trasîndu-se un şanţ de verificare de 20 × 2 m (S. 1). Acest şanţ a secţionat o treime a terenului (fig. 2). Sub humusul vegetal, gros de 20-25 cm, a fost găsit un strat de cultură de 60-80 cm cu fragmente de ceramică. Pe o lungime de 2 m, la -40 cm s-a găsit un strat de chirpic ars, conţinînd resturile unei vetre şi fragmente de vase şi oale de animale. Resturi de vetre au mai fost găsite în acest şanţ şi în alt loc, la adîncimea de 50 cm, ele fiind păstrate pe o lungime de 80 cm. Solul virgin, lutul alb, a fost atins la adîncimea de 130-140 cm. Materialul descoperit în cursul săpăturii consta din ceramică şi unelte de producţie. Ceramica găsită în şanţ, şi aparţinînd unei aşezări, se poate împărţi, în general, în două grupe. În prima grupă clasăm vasele din pastă de culoare brună şi cu ardere mediocră. Ele au marginea dreaptă şi sînt uneori prevăzute cu un brîu alveolat, torţi mici şi fundul plat. sînt înalte de 14 cm, diametrul gurii fiind de 10 cm, iar al fundului de 6 cm (fig. 3/1-2). Din grupa a doua fac parte ceşti cu torţi, făcute din pastă bună, de culoare neagră, decorate cu ornamente incizate (triunghiuri sau spirale însoţind caneluri adîncite, care se termină în butoni ascuţiţi). Aceste ceşti au o înălţime de 5-7 cm şi diametrul gurii de 4-5 cm (fig. 3/3-10). Uneltele sînt reprezentate prin: 1. topoare din corn de cerb, cu gaură de înmănuşare şi tăiş ascuţit (fig. 4/3); 2. săpăligi din corn de cerb (fig. 4/6); 3 sule făcute din os sau corn (fig. 4/1-2, 4); 4. „brăzdar de plug” făcut din corn de cerb; 5. prîsnele din lut; 6. percutoare de piatră; 7. fragment de tipar pentru turnat topoare de bronz cu gaură de înmănuşare (fig. 4/7, 7 a).

* SCIV, XVII/1, 1966, 125-135. (Cu rezumat în limba fran ceză.)

** Membrii colectivului şantierului: Zoltán Székely, Elena Kovács şi Andrei Habina.

75


În anul 1954 terenul din „Cetate” a fost cercetat prin tranşee şi casete. În tranşee şi în casete au fost găsite resturi de aşezări, 31 de morminte de inhumaţie şi un mormînt de incineraţie. Descrierea mormintelor se face în ordinea cronologică a descoperirii lor. Şanţul A. Mormîntul nr. 1. Descoperit în caseta I. A, în partea ei nord-vestică, la mijlocul şanţului. Nivel -0,35 m. Schelet de adult în poziţie chircită, orientat N-E–S-V, cu faţa spre N-E. Inventarul: la picioare un topor perforat din corn de cerb şi un os de animal. În spatele craniului un fragment de disc cu decor incizat. Mormîntul nr. 2 şi 3. Înmormîntare dublă, situată la mijlocul casetei I. A. Nivel -0,45m. Scheletele au fost aşezate în poziţie chircită, faţă în faţă. Scheletul de bărbat (M. 2), orientat N-E–S-V, era cu faţa spre E. Craniul prost conservat, membre le inferioare deplasate. Ca inventar, un fragment dintr-un ac de bronz se afla pe vertebre. Scheletul de femeie (M. 3) era orientat N-E–S-V, cu faţa spre N. Sub picioare, la o adîncime de 0,40 m şi la 25 cm distanţă de peretele casetei, au fost descoperite două topoare de corn de cerb perforate şi un idol de lut antropomorf. Aceste obiecte ar fi putut aparţine atît aşezării, cît şi inventarului celor două morminte. Ghemuirea picioarelor la amîndouă schelete a fost foarte accentuată. Mormîntul nr. 4. Situat la N de mormîntul nr. 1. Nivel -0,45 m. Orientat N–S, cu faţa spre E. Schelet de copil în poziţie chircită, rău păstrat, fără inventar. Mormîntul nr. 5. Situat în partea estică a casetei I. A. Nivel -0,45 m. Schelet de adult, orientat N–S, cu faţa spre E. Prost păstrat, fără inventar. Mormîntul nr. 6. Situat în partea nordică a casetei I. A. Nivel -0,45 m. Schelet de adult. Orientat N–S, rău păstrat. Inventar: doi colţi de mistreţ perforaţi. Mormîntul nr. 7. Situat în colţul nord-vestic al casetei I. A. Nivel -0,50 m. Schelet de adult, orientat S-E–N-V. Rău păstrat. Fără inventar. Mormîntul nr. 8. A fost descoperit sub mormîntul nr. 7. Nivelul -0,55 m. Foarte prost păstrat; orientarea scheletului a fost S–N. Fără inventar, în afară de un nasture de bronz, găsit pe craniu. Mormîntul nr. 9. În şanţul A, între 76-78 m, un schelet deranjat, orientat N–S. Nivel -0,45 m. Inventar: fragmente de vase şi un vas miniatură. Mormîntul nr. 10. În caseta II. A din şanţul A, schelet de femeie orientat S–N, cu capul spre S, în poziţie chircită, cu mîinile aşezate sub falcă. Nivel -0,38 m. Scheletul zăcea pe un strat de chirpic, care conţinea cărbune, oase de animale şi fragmente de vase. După ridicarea scheletului, sub stratul de 76

chirpic, la o adîncime de 30 cm a fost descoperită o ceaşcă cu toartă cu buza întoarsă în jos. În faţa capului se afla un vas cu toartă, lucrat din pastă brun-cenuşie, bine arsă, cu buza puţin răsfrîntă în afară şi cu fundul plat. Gîtul înalt e decorat cu caneluri. Pe pîntec sînt cinci butoni şi între ei alveole. Toarta în bandă este decorată cu două caneluri şi porneşte de la pîntec ridicîndu-se deasupra buzei. Vasul are înălţime de 11,7 cm; diametrul gurii e de 7-8 cm, al pîntecului de 10,3 cm şi al fundului de 5 cm (fig. 5/1). Şanţul B. Mormîntul nr. 11. În caseta I. B, schelet, probabil în poziţie chircită, orientat N–S. Nivel -0,45 m. Fără inventar. Mormîntul nr. 12. În colţul nord-vestic al casetei I. B, schelet în poziţie chircită, orientat N–S. Nivel -0,45 m. Fără inventar. Mormîntul nr. 13. Situat în şanţ în faţa casetei I. B, schelet în poziţie chircită, orientat S–N. Nivel -0,45 m. Fără inventar. Mormîntul nr. 14. La capătul nord-estic al şanţului B, în caseta II. B, schelet în poziţie chircită, orientat V–E, cu faţa spre N, prost păstrat. Nivel -0,60 m. Fără inventar. Mormîntul nr. 15. În caseta II. B a şanţului B, schelet în poziţie chircită, orientat S-E–N-V, cu faţa spre V. Nivel -0,60 m. Fără inventar. Mormîntul nr. 16. În colţul sudic al casetei III. B, schelet în poziţie chircită, orientat S–N. nivel 0,60m. Rău păstrat, fără inventar. Mormîntul nr. 17. Situat lîngă peretele estic al casetei III. B, schelet orientat E–V. Nivel -0,80 m. Rău păstrat, fără inventar. Şanţul C. Mormîntul nr. 18. Situat în colţul estic al casetei I. C, într-un strat de chirpic, gros de 3 cm. Nivel -0,45m. Schelet în poziţie chircită, orientat S– N, cu faţa spre N. Inventar: sub picioare un disc de lut perforat, în spatele scheletului un corn de cerb, oase de animale şi fragmente de vase. Mormintele nr. 19-20. Aşezate în partea sud-vestică a casetei I. C. Înmormîntare dublă. Schelet de bărbat, în poziţie chircită, orientat V–E, cu faţa spre E. Nivel -0,38 m. Oasele bazinului şi ale braţelor au putrezit din cauza umidităţii. Inventarul funerar: la nivelul toracelui un pumnal de bronz, la cot un vas cu toartă, la picior şi la femurul stîng cîte un corn de cerb. Lîngă craniu şi lîngă picioare oase de animale. Vasul e prevăzut cu toartă şi făcut din pastă bună, de culoare brun-cenuşie, cu buza răsfrîntă în afară, cu pîntecul bombat şi cu fundul înalt. Toarta lată din bandă de 2 cm porneşte de la pîntec şi se ridică deasupra buzei. Vasul e decorat cu linii incizate. Dimensiunile: înălţimea 9,2 cm, diametrul gurii 8,5 cm, al pîntecului 11 cm, iar al fundului 4 cm (fig. 5/2).

Cimitirul din epoca bronzului de la Pir (rai. Satu Mare, Regiunea Maramureş)

Pumnalul e din bronz, în formă de frunză, cu trei nervuri pe lamă şi cu trei nituri, fără prelungire pentru mîner, lung de 11,3 cm şi lat de 3,3 cm (fig. 4/5). Schelet de femeie, aşezat în spatele celui de bărbat şi la fel orientat; rău păstrat. În dosul craniului o ceaş că mică. Între schelete, la nivelul bazinului, o bucată de piatră de rîşnit, din ardezie, lungă de 22 cm. O astfel de piatră se afla şi în faţa scheletelor. Ceaşca e făcută din pastă bună, arsă, de culoare roşie, cu toartă care însă îi lipseşte. E decorată cu linii incizate şi spre fund cu două spirale formate din caneluri adîncite cu vîrf terminat în buton ascuţit (fig. 5/3, 3a). Este înaltă de 4 cm, diametrul gurii e de 6 cm, al pîntecului de 6 cm. Mormîntul nr. 21. Situat în colţul nord-vestic al casetei. Schelet întins pe spate, mîinile aşezate orizontal pe piept, picioarele trase spre piept. Orientat N–S, cu faţa spre V. Nivel -0,38 m; fără inventar. Mormîntul nr. 22. Sub mormîntul nr. 21, la 10 cm, schelet de adult în poziţie chircită, bine păstrat. Nivel -0,48 m. Orientat V–E. Inventar: la cotul stîng o ceaşcă cu toartă. Ceaşca e făcută din pastă bună, de culoare brun-cenuşie, bine arsă. Toar ta, pornită de la fund, se ridică deasupra buzei; e însă spartă. Ceaşca e decorată cu linii incizate şi cu puncte; are o înălţime de 5 cm, diametrul gurii e de 8 cm, iar al fundului de 3 cm (fig. 5/5). Mormîntul nr. 23. Schelet deranjat, la picioarele mormîntului nr. 21, craniul lipseşte, după vertebre a fost orientat V–E. Fără inventar. Mormintele nr. 24 şi 24a. Mormînt deranjat în caseta II. C, orientat V–E. Nivel -0,40 m. Sub acest mormînt a fost un altul, păstrat parţial (M. 24a). Oasele scheletului au fost aşezate printre fragmente de vase. Sub bazin erau fragmentele unui fund de vas mare. Orientat N–S. Mormîntul nr. 25. Mormînt păstrat parţial în colţul nordic al casetei II. C. Orientat S–N. Nivel -0,40 m; fără inventar. Mormîntul nr. 26. La capătul sud-vestic al casetei II. C, schelet întins pe spate; braţele îndoite din cot cu mîinile aşezate pe umăr; pe piciorul drept era aşezată cruciş tibia stîngă. Bazinul şi femurul stîng lipsesc. Nivelul -0,50 m. Orientat V–E. Fără inventar. Mormîntul nr. 27. În colţul estic al casetei II. C, schelet de adult în poziţie chircită, orientat E–V, cu faţa spre N. Nivelul -0,45 m. Inventarul: în spatele craniului un topor din corn de cerb, sub femurul stîng o ceaşcă mică cu buza întoarsă în jos. Pe cra-

niu un fragment de omoplat de porc; în spatele lui, un disc de lut perforat. Ceaşca cu toartă e din pastă cenuşie bine arsă; toarta porneşte de la umăr şi se ridică deasupra buzei. Buza e răsfrîntă în afară, iar fundul cu omphalos. Ceaşca e decorată cu linii paralele incizate, pornite de la fund spre umăr unde se află două linii incizate orizontal. Are înălţimea de 4,5 cm, diametrul gurii 6 cm, al pîntecului 6,7 cm (fig. 5/4). Mormîntul nr. 28. În colţul sudic al casetei II. C, la o adîncime de 0,45m, mormînt prost păstrat, orientat V–E, fără inventar. Mormîntul nr. 29. În caseta III. C, un schelet de adult în poziţie chircită, orientat S-V–N-E. Nivelul -0,40 m. Inventarul: în spatele scheletului un topor din corn de cerb perforat, o bucată de piatră de rîşnit, lîngă craniu un disc de lut perforat. Mormîntul nr. 30. În colţul sudic al casetei, un schelet păstrat parţial, orientat N–S, fără inventar. În partea sudică a casetei II. C a fost descoperit un mormînt de incineraţie cu urnă, la o adîncime de 0,45m. Fără inventar. În cele de mai sus s-a comunicat parţial materialul descoperit în aşezare şi descrierea mormintelor aflate la „Cetate”. Publicarea materialului nu e completă şi nici concluzii definitive nu pot fi trase pînă cînd nu va fi săpat tot teritoriul celor două locuri, „Cetatea” şi „Curtea Cetăţii”. Rezultatele sînt însă suficiente pentru stabilirea existenţei unei aşezări şi a unui cimitir, instalat peste aşezare, după abandonarea ei. Pe baza materialului ceramic, aşezarea se înca drează în cultura Otomani, cunoscută în vestul Transilvaniei.1 După unii cercetători, cultura Otomani ar urma să fie considerată ca o variantă a culturii Füzes abony şi încadrată la sfîrşitul epocii bronzului, în faza Tószeg C.2 D. Popescu susţine că această cultura a început la sfîrşitul fazei Tószeg A, din epoca bronzului, şi durata ei deplină cade în faza Tószeg B.3 Pe baza materialului ceramic am considerat aşezarea de la Pir-„Cetate” ca aparţinînd culturii Otomani şi am dat-o în faza tîrzie a bronzului, Tószeg C (D).4 Această datare părea sprijinită şi de tiparele de vase cunoscute din cultura Füzesabony5 şi de tiparele de bronz descoperite în aşezare (fig. 4/7, 7a). Problema va trebui reconsiderată în lumina noilor descoperiri şi discuţii.6 S-a constatat că la geneza acestei culturi au con tribuit şi culturile Schneckenberg şi Wietenberg din răsăritul Transilvaniei.7

Indicaţii bibliografice pentru cultura Otomani la D. Popescu, Die frühe und mittlere Bronzezeit in Siebenbürgen, 1944, 84-98. 2 A. Mozsolics, în ActaArchHung, II/1-2, 1952, 58, fig. 3. 3 D. Popescu, în ActaArchHung, VII/1, 1956, 314.

4

1

Z. Székely, în SCIV, VI/3-4, 1955, 858. Ibidem, fig. 10, 12. 6 I. Ordentlich, în Dacia, N. S., VII, 1963, 115-138. 7 Z. Székely, op. cit., 858; D. Popescu, în MCA, II, 1956, 12223; Istoria României, I, 1960, 110-112. 5

77


Peste aşezare s-a suprapus un cimitir de inhumaţie. În afară de mormintele distruse şi anterior de săteni, au fost descoperite 31 de morminte de inhumaţie şi unul de incineraţie. Un rit deosebit de înmormîntare reprezintă mormîntul în urnă cu capac, care conţinea un schelet nears de copil. Foltiny a observat acest rit de înmormîntare în cimitirul său din epoca bronzului de la Deszk (R. P. Ungară) şi îl consideră ca o tranziţie între ritul de înmormîntare în poziţie chircită şi ritul de incineraţie.8 Această explicaţie pare acceptabilă, fiindcă şi la Pir a fost descoperit un mormînt de incineraţie. În două cazuri a apărut înmormîntarea dublă. Orientarea mormintelor este foarte variată: opt, N–S; opt, S–N; şapte, V–E; trei, E–V; trei, N-E–SV; unu, S-E–N-V; unu, S-V–N-E. Dintre schelete, zece erau de bărbaţi, patru de femei, unul de copil; la 16 schelete nu s-a putut stabili sexul. Tipul antropologic reprezentat de populaţia culturii Otomani a fost elementul brahicefalic, de nuanţă alpină – cu trăsături nordice şi mediteraneene, după cum reiese din studiul a două schelete (M. 10, M. 23).9 Adîncimea mormintelor a fost în general de 0,40-0,50 m. Doar în caseta II. B nivelul a fost între 0,60-0,80 m. Inventarul mormintelor de bărbaţi se compunea din următoarele: un topor din corn de cerb cu gaură de înmănuşare, un vas de lut şi uneori cîte un prîsnel de lut. Obiecte de bronz s-au găsit numai în trei

morminte. Femeile erau înmormîntate fără inventar sau numai cu o ceaşcă. În unele morminte a fost aşezată, deasupra sau în apropierea mormîntului, cîte o piatră de rîşnit. Pentru datarea mormintelor servesc: pumnalul de bronz găsit în mormîntul nr. 19 şi ceramica. Acest tip de pumnal e cunoscut de la Megyaszó (R. P. Ungară).10 Dintre vase, ceştile cunoscute din aşezare se mai păstrează şi în morminte (M. 20, 22, 27), iar unele prezintă tipuri mai evoluate. Nu cunoaştem îndeajuns materialul ceramic al aşezării „Curtea Cetăţii”, însă pe baza observaţiilor făcute în anul 1954, cînd şi pe acest loc a fost executat un şanţ de verificare, credem că populaţia retrasă din „Cetate” s-a înmormîntat peste aşezarea abandonată şi uitată. Prin urmare cimitirul reprezintă o fază tîrzie a aceleiaşi culturi. Formele vechi păstrate se explică prin faptul că e vorba de aceeaşi populaţie sedentară care nu şi-a schimbat locul de trai. Prin urmare aspectul culturii nu s-a schimbat mult. În concluzie, se poate constata că săpăturile executate la „Cetate”, din comuna Pir, au contribuit mult la cunoaşterea epocii bronzului, descoperindu-se pentru prima dată la noi în ţară un cimitir al culturii Otomani; ele au adus şi un aport important pentru reanalizarea cronologiei acestei epoci în vestul Transilvaniei.

I. Foltiny, în FolArch, III-IV, 1941, 86-87. O. Necrasov şi M. Cristescu, în Anuarele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, S. N., Secţ. II (Ştiinţe Natura-

le), VI/1, 1960, 39 şi urm. 10 F. Tompa, 25 Jahre Urgeschichtsforschung in Ungarn 19121936, BerRGK, 24-25, 1937, pl. 45, 5-7.

8 9

78

Contribuţii la dezvoltarea culturii Noua în sud-estul Transilvaniei

CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA CULTURII NOUA ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Perioada, care cuprinde intervalul de timp de la sfîrşitul epocii bronzului pînă la începutul primei vîrste a fierului, este o epocă de tranziţie din cele mai puţin cunoscute privind trecutul îndepărtat al Transilvaniei. Pentru această perioadă, în Transilvania sînt atestate resturile unei culturi care, după primul loc de descoperire, o suburbie a oraşului Braşov, poartă denumirea de cultura Noua. Această cultură a fost cunoscută numai în descoperiri întîmplătoare, din morminte în al căror inventar au figurat în general vase cu toarta supraînălţată deasupra buzei cu muchii sau cu butoane. Încadrarea lor cronologică în epoca prescitică a fost făcută de Ion Nestor,1 diferenţiindu-le de ceştile cu toarte supraînălţate din epoca aşa-zisă scitică. K. Horedt a întocmit lista de descoperire a acestor vase provenind din descoperiri întîmplătoare sau din cimitire din Transilvania.2 În urma noilor cercetări executate de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe în ultimii ani în estul Transilvaniei, au fost descoperite şi unele aşezări aparţinînd acestei culturi. Pe baza materialului furnizat de aceste aşezări, putem contura în linii generale cultura materială a purtătorilor acestei culture, precum şi felul lor de viaţă. În afară de unele fragmente de vase găsite întîm plător, ca la Bicsadul-Oltului, la „Cetatea Vapa” (rai. Sf. Gheorghe), Mărtiniş (rai. Odorhei), care provin probabil din aşezări, în Transilvania sînt cunoscute în prezent numai cîteva aşezări care s-au putut atribui purtătorilor acestei culturi. Acestea sînt următoarele: Nicoleni (rai. Odorhei, reg. Mureş-Aut. Magh.), Peteni (rai. Tg. Secuiesc, reg. Braşov) şi Rotbav-Feldioara (rai. Sf. Gheorghe, reg. Braşov). Aşezarea de la Nicoleni a fost săpată în întregime, iar cele de la Peteni şi Rotbav verificate şi în parte cercetate. În rîndurile următoare, pe baza observaţiilor făcute, precum şi a materialului descoperit cu ocazia săpăturilor, încercăm în mod sumar să facem prezentarea culturii materiale a acestei perioade destul de slab cunoscute.

Aşezările purtătorilor culturii Noua sînt situate în văile pîraielor, pe terase, ca la Nicoleni sau pe movile mici, ca la Peteni şi Rotbav. Întinderea lor este destul de mică. Dintre aşezările acestea numai cea de la Peteni a fost de tip cenuşar (Zolniki). Locuinţele au avut formă circulară, fără urme de pari. Vetrele de foc, aşezate în mijlocul locuinţelor, au fost făcute din pietre dispuse în formă circulară, cu dimensiunea între 0,60-1 m, fiind la mijloc lutuite. Inventarul locuinţelor constă din unelte făcute din os, piatră, lut ars, din bronz, precum şi din ceramică. Uneltele din piatră sînt lame şi răzuitoare de silex şi de cremene, topoare plate şi cu gaura perforată. În afară de acestea, au mai fost găsite cuţite curbe de piatră, numeroase pietre de măcinat, de formă ovală, şi percutoare. Uneltele confecţionate din os sînt destul de numeroase. În afară de ace şi sule de os au fost găsite în mare număr capete de omoplate de bou, crestate, un fel de unealtă a cărei destinaţie a rămas încă nelămurită. M. Petrescu-Dîmboviţa crede că au fost folosite la bătutul firelor de la războiul de ţesut.3 Uneltele de lut ars sînt reprezentate prin lustruitoare de vase şi prisnele de lut. La Nicoleni lustruitorul de vas are o formă cilindrică, cu capătul plat (pl. IV, 7). Prisnelele de lut sînt de formă plată sau bitronconică (pl. IV, 2). În grupa obiectelor de lut ars aparţin şi idolii antropomorfi, reprezentînd fi guri bărbăteşti cu accentuarea sexului. La Nicoleni au fost găsiţi doi idoli, dintre care unul fragmentar (pl. IV, 3, 5). Reprezentarea umană se mai găseşte şi sub forma unor butoni aplicaţi la vas (pl. IV, 4). Obiectele de metal sînt rare. La Nicoleni au fost descoperite un cui cu capătul plat şi un ac cu secţiune triunghiulară (pl. IV, 6, 8). Toate aceste obiecte sînt confecţionate din bronz. Fragmentele de tipare descoperite la Nicoleni arată că prelucrarea metalelor a fost înfloritoare. O valvă a unui tipar de piatră a servit pentru turnarea unui obiect de podoabă (pl.

* Studii şi comunicări, XII, Muzeul Brukenthal, 1965, 21-34. (Cu rezumat în limba germană.) 1 J. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, BerBKG, 22, 1933, 116-118, n. 481.

2

K. Horedt, Cercetările arheologice din regiunea Hoghiz- Ugra şi Teiuş, MCA, I, 806-808. 3 SCIV, IV/3-4, 1953, 455.

79


I, 6), iar un alt exemplar, păstrat fragmentar, era folosit la turnarea acelor de bronz. Mult mai numeros şi variat este materialul ceramic. Tipul de vas conducător a fost considerat vasul sau ceaşca cu peretele arcuit sau rotunjit spre fund şi prevăzut cu una sau două toarte supraînălţate, trase din marginea vasului. Partea superioară a toartelor se termină într-o creastă (pl. III, 2-5) sau într-un buton cilindric (pl. III, 16, 9) care uneori la capăt e plan-convex (pl. III, 8; pl. V, 2). Toarta vaselor descoperite în cuptorul de ars oale de la Feldioara e plan-concavă la capăt (pl. III, 7). Aceste vase, cu torţile supraînălţate deasupra buzei şi prevăzute cu creastă sau cu butoni, se găsesc în asociere. Prin urmare, este destul de dificil a se urmări evoluţia lor. În cuptorul de ars oale descoperit la Feldioara au fost găsite atît vase cu toartă supraînălţată, cît şi vase cu toarte cu butoni. Nici un vas nu era prevăzut cu toartă cu creastă.4 La Jigodin vasul ce avea toarta cu buton cilindric a fost găsit împreună cu un vas mic, cu toarte supraînălţate, fără creastă, şi cu o ceaşcă cu o singură toartă supraînălţată. Aceste vase au fost găsite într-o aşezare împreună cu fragmente ceramice de tip Wietenberg.5 Horedt6 crede că vasele cu muchii pe toarte sînt mai vechi, iar cele cu butoane cilindrice reprezintă forme mai noi. Aşadar, prima formă pare să fi fost cea cu toarta supraînălţată deasupra buzei, din care s-a dezvoltat mai apoi toarta cu creastă, iar în cele din urmă cea cu buton cilindric. Se pune astfel în trebarea, care cultură a servit drept bază pentru dezvoltarea acestei forme de vas? Ion Nestor7 a constatat că vasele cu toartă cu buton sînt cunoscute în sudestul Europei nu numai din epoca bronzului şi din prima vîrstă a fierului, ci şi din neolitic. Urmărind problema genezei tipului de vas prevăzut cu o toartă cu creastă sau cu buton, s-au putut constata următoarele: În aşezările de la Nicoleni şi Rotbav, unde au fost descoperite şi resturi de ceramică aparţinînd culturii Wietenberg, au fost descoperite ambele tipuri de toartă (cu creastă şi cu buton). La Peteni, unde ceramica de tip Wietenberg lipseşte, toartele sînt prevăzute numai cu creastă. Acest fapt nu exclude însă posibilitatea ca la săparea întregii aşezări să nu fie găsite şi vase cu toarte prevăzute cu buton cilindric. În Transilvania vase cu toarte supraînălţate sînt cunoscute în cultura cu ceramică decorată prin îm-

punsături succesive,8 în cultura Tei9 şi în cultura Wietenberg,10 din epoca bronzului. În cadrul acesteia din urmă se găseşte şi tipul de vas cu creastă pe toartă. Prototipul vasului, caracteristic pentru cultura Noua, se găseşte în cultura cu aspect Monteoru, descoperită în aşezarea de la Păuleni (reg. Mureş-Autonomă Maghiară), aşezare situată pe locul numit „Dealul Cetăţii”. În materialul ceramic al acestei aşezări au fost descoperite vase de tip Monteoru ca şi vase cu toarta supraînălţată, iar un fragment de toartă era prevăzut cu buton.11 Butonul este tras din marginea vasului, iar toarta e aplicată dedesubtul lui. În afară de acest tip de toartă, a mai fost descoperit un alt fragment de toartă, care la capătul de sus e modelată în formă de melc.12 Credem că din acest tip de toartă, cu capătul de sus în formă de melc, s-a dezvoltat toarta cu creastă, iar mai tîrziu cea cu buton. Acest fapt e confirmat de trei ulcioare descoperite la Reci, dintre care două sînt prevăzute cu toartă avînd capătul de sus în formă de melc, iar al treilea cu toartă cu buton. Ulcioarele au fost găsite împreună, în strat hallstattian. Apariţia simultană a acestor forme de toarte, în prima vîrstă a fierului, arată procesul de dezvoltare a tipului de vas prevăzut cu toartă cu buton (pl. I, 7-9). Prin urmare, se poate conchide că tipul de vas prevăzut cu toartă supraînălţată cu muchie sau cu buton s-a format pe fond local, sub influenţa culturii Monteoru, la începutul epocii bronzului şi a persistat pînă în prima vîrstă a fierului. Un caz similar a fost observat şi în Moldova unde la baza cenuşarelor din cultura Noua s-a găsit un nivel de locuire de caracter Costişa sau Monteoru tîrziu.13 În afară de acest tip de vas, pe baza săpăturilor executate au mai fost constatate şi următoarele tipuri de vase: 1) Vas cu buza dreaptă, cu pîntecele puţin bombat şi cu fund plat. Sub marginea buzei e decorat cu brîu alveolat sau în relief (pl. I, 1; pl. II, 3, 5, 7). 2) Vas cu buza dreaptă, cu pereţi puţin arcuiţi, cu fund plat, prevăzut sub margine cu două toarte (pl. 1/2). 3) Vas cu buza puţin răsfrîntă în afară, cu pîntece bombat şi cu fundul plat. Pe marginea buzei şi pe umăr se află cîte un brîu alveolat, iar sub marginea buzei patru toarte mici (pl. I, 3). 4) Vas cu buza puţin răsfrîntă în afară, cu gît înalt şi cu pîntece bombat. Pe gît e decorat cu cane-

Z. Székely, Cercetări arheologice în Regiunea Stalin şi Regiunea Autonomă Maghiară, Din activitatea stiinţifică a Muzeului Raional Mediaş, 2, 1953, 12-15. 5 Z. Székely, Jegyzetek Dácia történetéhez, 1946, 37, n. 13. 6 K. Horedt, op. cit., 807. 7 J. Nestor, op. cit., 116. 8 MCA, VI, 190, fig. 3, 9, 10.

9

4

80

J. Nestor, op. cit., pl. XIV, 6, 9, 11; fig.7/1. K. Horedt, Die Wietenbergkultur, Dacia, IV, 1960, fig. 12, A. 3. 11 MCA, V, 239, pl. IX, 7-9. 12 Ibidem, pl. IX, 4. 13 Istoria României, I, 1960, 131. 10

Contribuţii la dezvoltarea culturii Noua în sud-estul Transilvaniei

luri orizontale, iar pe pîntece cu caneluri verticale. Vasul e prevăzut cu cîte două butoane aşezate pe marginea buzei şi pe pîntecele vasului (pl. V, 3). Vasele acestea sînt lucrate cu mîna, din pastă poroasă, şi provin din aşezări, cu excepţia vasului de sub nr. 4, care a figurat în inventarul unui mormînt descoperit în piaţa oraşului Tîrgu Secuiesc în anul 1961. Din acest mormînt, cu schelet în poziţie chircită, numai acest vas a ajuns în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe. 5) Vas cu buza dreaptă, cu gît mai mult sau mai puţin înalt, cu pîntece bombat şi fund plat. Pe umăr sînt aşezate două sau patru toarte mici şi cîte o proeminenţă. Acest tip de vas e lucrat dintr-o pastă bună, de culoare cenuşie-neagră (pl. I, 4, 10). Decorul acestor vase constă din brîu alveolat sau în relief, impresiuni cu degetul, crestături, caneluri oblice şi buton plat sau crestat (pl. II, 1-8). Prototipul acestor vase îl găsim în vasele culturii de tip Wietenberg.14 Formele şi decorul lor indică tipurile cunoscute, precum şi felul de decorare cunoscut în cultura Wietenberg. Şi în aşezarea de la Nicoleni au fost descoperite vase cu decor de tip Wietenberg. Acest fapt arată că la formarea culturii Noua a contribuit cultura Wietenberg. Constatarea este confirmată şi de un fragment de vas cu toarta supraînălţată, caracteristic pentru cultura Noua. Toarta acestuia e decorată cu ornament cunoscut în cultura Wietenberg.15 Lipsa materialului ceramic de tip Wietenberg, în aşezarea de la Peteni, se poate explica prin faptul că aceste două aşezări reprezintă două etape de dezvoltare a culturii Noua. Prima etapă se conturează în aşezarea de la Nicoleni, unde elementele culturii Wietenberg apar simultan cu cele caracteristice pen tru cultura Noua. Deocamdată, stratigrafic, nu s-au putut deosebi două nivele de locuire. Prin urmare, este vorba de o fază incipientă a culturii Noua. Aceas tă constatare e confirmată şi de faptul că aşezarea de la Nicoleni nu are caracter de cenuşar (Zolniki). Aşezarea de la Peteni reprezintă însă stadiul dezvoltat al acestei culture, cu caracter de cenuşare, cunoscut pe teritoriul Moldovei şi al R. S. S. Moldoveneşti. Din cele relatate pînă aci reiese clar că în Transilvania la formarea culturii Noua a contribuit cultura Monteoru, cunoscută deocamdată numai din cîteva aşezări, de la Păuleni, Leţ-Varheghiu, Cernatu, şi cultura Wietenberg. Unele fragmente de vase de tip Wietenberg, descoperite la Păuleni, arată că cultura Monteoru a transmis elementele de fond, pe a căror

bază s-a dezvoltat ceramica caracteristică a culturii Noua.16 Se poate deci conclude că cultura Noua în Transilvania a fost o cultură independentă, formată pe bază locală şi reprezintă cultura perioadei de trecere de la epoca bronzului la prima vîrstă a fierului. Unele elemente ale culturii Noua se întîlnesc şi în prima vîrstă a fierului (toarta cu buton cilindric, vas în formă de sac, prevăzut cu buton plat) elemente ale căror prezenţă a fost atestată în aşezarea hallstattiană de la Reci-Telek.17 Două fragmente de vase, descoperite la Reci în stratul hallstattian, arată că şi unele elemente ale culturii de tip Wietenberg mai persistă la începutul primei vîrste a fierului. Primul fragment e o margine de buză dintr-un vas decorat în interior cu ornament în formă de triunghi, iar în exterior cu o banda. Ambele ornamente sînt umplute cu linii haşurate. Fragmentul celălalt provine din partea de sus a unui vas cu gît cilindric şi cu pîntec bombat. E decorat cu benzi şi cu pătrate umplute de asemenea cu linii haşurate (pl. V, 4-5). Aceste fragmente de vase sînt făcute din pastă bună, de culoare neagră. În stadiul actual al cercetărilor e greu de stabilit legătura directă între epoca bronzului şi prima vîrstă a fierului. Totuşi, aceste descoperiri arată că cele două culturi, Wietenberg şi Noua, au avut un rol important în formarea culturii hallstattiene din Transilvania.18 Acest lucru îl confirmă şi un fragment de vas caracteristic pentru epoca Hallstatt, care a fost descoperit în aşezarea de la Sf. Gheorghe-Gémvára şi care aparţine culturii Wietenberg.19 Prezenţa acestui fragment ceramic într-o aşezare de tip Wietenberg, precum şi fragmentele de vase caracteristice pentru cultura Wietenberg, descoperite în aşezarea hallstattiană de la Reci, dovedesc că prima vîrstă a fierului în Transilvania s-a dezvoltat pe baza culturilor anterioare, din epoca bronzului. Din cauza numărului redus al descoperirilor, această evoluţie se poate urmări numai în linii generale, problema nefiind încă elucidată. E, de asemenea, greu de explicat şi trecerea de la ritul de înmormîntare al incinerării, practicat de purtătorii culturii Wietenberg, la cel de înhumare, practicat în cultura Noua. Această trecere (în parte a mai fost păstrată şi incinerarea) de la ritul de incinerare la ritul de înhumare nu trebuie să fie legată neapărat de pătrunderea unui element etnic străin, ci mai ales de contactul populaţiei cu purtătorii altor culturi din regiunile învecinate. Acest fapt este confirmat în cazul cimitirului de la Pir, aparţinînd culturii Otomani, unde pe lîngă înhumare apare şi incinerarea.20

14

K. Horedt, op. cit., fig. 12, A. 1-2, 4-8, 10. MCA, VII, 187, fig. 11/1. 16 Vezi şi K. Horedt, op. cit., 1960, 130. 17 MCA, VI, 195, fig. 6/9

18

15

19

K. Horedt, op. cit., 136. MCA, V, 719, pl. VII, fig. 5. 20 Z. Széke1y, Contribuţie la cronologia epocii bronzului în Transilvania, SCIV, VI/3-4, 1955, 857.

81


Că populaţia, pe lîngă vechiul rit de înhumare, acceptă şi noul rit al incinerării, s-a putut observa şi la Rotbav, într-un mormînt în cutie, descoperit în anul 1961. În mormîntul de la Rotbav, în dosul scheletului aşezat în poziţia chircită au fost descoperite şi resturi de incineraţie, iar la Reci a fost descoperit şi un mormînt hallstattian, în care incinerarea a fost numai parţială. Aceste fapte arată că evoluţia culturii materiale şi transformarea formei de viaţă din epoca bronzului în prima vîrstă a fierului s-a făcut pe bază locală, sub influenţa culturilor din teritoriul învecinat, probabil a purtătorilor culturii numite „a cîmpurilor de urne”. În concluzie, se poate spune că cultura Noua în Transilvania s-a format pe fond local, sub influenţa culturilor Monteoru şi Wietenberg, din epoca bronzului. Ea este o cultură independentă care se situează

82

în perioada de trecere de la epoca bronzului la prima vîrstă a fierului. Pe lîngă vînat, pescuit şi agricultura primitivă, purtătorii acestei culturi au avut ca ocupaţie principală creşterea vitelor. Constatarea e demonstrată de numeroasele oase de animale domestice descoperite lîngă vetrele locuinţelor. Pe lîngă ţesut şi olărit, prelucrarea metalelor a fost şi ea înfloritoare. Tiparele de turnat şi obiectele de bronz descoperite în aşezarea de la Nicoleni formează o mărturie clară a acestei preocupări. Idolii bărbăteşti arată că populaţia trăia într-o societate gentilico-patriarhală destul de înaintată. Rezultatele actuale nu sînt încă suficiente pentru definirea completă a aspectelor de cultură din această perioadă a istoriei Transilvaniei. Viitoarele cercetări vor completa însă cunoştinţele noastre despre cultura Noua.

Contribuţie la cronologia epocii bronzului în Transilvania

CONTRIBUŢIE LA CRONOLOGIA EPOCII BRONZULUI ÎN TRANSILVANIA

Mileniul al II-lea î. e. n. înseamnă, atît în „preistoria” Transilvaniei, cît şi aproape în Europa întreagă, o epocă de transformare, în care se dezvoltă noi culturi şi se schimbă forma de viaţă a societăţii omeneşti. Acest interval de timp este denumit după noul material brut folosit pentru confecţionarea uneltelor de producţie şi a armelor „epoca bronzului”. E firesc ca Transilvania, bogată în minereuri de cupru şi de alte metale, să fi fost un centru impor tant de cultură în epoca în care metalele au devenit cunoscute şi au fost întrebuinţate. Dovadă este că de pe teritoriul Transilvaniei sînt cunoscute numeroase descoperiri de obiecte de bronz, provenite din depozite sau din descoperiri izolate. Acest fapt a făcut ca toţi cercetătorii indigeni sau străini, care s-au ocupat cu arheologia orînduirii comunei primitive a Transilvaniei, să acorde o atenţie deosebită acestei epoci în care metalurgia bronzului a luat o mare dezvoltare. Majoritatea materialului, aflat la dispoziţia cercetătorilor care s-au ocupat cu împărţirea cronologică a epocii bronzului din Transilvania, provine din depozite sau din descoperiri răzleţe, deoarece foarte puţine aşezări din această epocă au fost săpate în mod ştiinţific. Unii cercetători au luat în considerare pentru stabilirea unui sistem de cronologie a epocii bronzului numai obiectele de bronz, iar alţii au acordat atenţie şi materialului ceramic, ajungîndu-se astfel la concluzii diferite.1 Această contradicţie poate fi atribuită faptului că cercetătorii s-au bazat, în stabilirea sistemului lor cronologic, pe material insufficient, şi nu au putut lua în considerare aspectele evoluţiei societăţii omeneşti, care se reflectă în studierea unui complex de materiale provenit dintr-o aşezare sau dintr-un cimitir al epocii respective. În ultimul timp, cercetătorii români2 s-au ocupat mai îndeaproape cu epoca bronzului din Transilva-

nia, folosind şi modificînd în parte constatările celor lalţi cercetători. În epoca bronzului au putut fi identificate mai multe culturi descoperite în diferite părţi ale Transilvaniei. Aceste culturi au fost numite după locul lor principal de descoperire. Dintre culturile epocii bronzului, răspîndite în colţul sud-estic al Transilvaniei, e cunoscută cultura Schneckenberg, a cărei rază de răspîndire s-a extins în afară de teritoriul Ţării Bîrsei şi asupra unei părţi a Regiunii Autonome Maghiare. Această cultură, după cercetările lui A. Prox, are trei faze de dezvoltare, iar durata ei se extinde de la sfîrşitul neoliticului pînă la începutul epocii bronzului.3 Materia lul aşezărilor culturii Schneckenberg din Regiunea Autonomă Maghiară e mai puţin studiat şi publicat numai în parte. În această regiune nu s-au făcut încă săpături sistematice, iar cea mai importantă aşezare cunoscută, aceea de la Őrkő de lîngă oraşul Sf. Gheorghe, a fost complet distrusă cu ocazia exploatării pietrei, cînd s-a deschis o carieră pe locul unde fusese aşezarea. Observaţii stratigrafice asupra acestei aşezări ne permit să emitem părerea, numai pe baza materialului care se află în Muzeul din Sf. Gheor ghe, că această cultură a avut o durată mai lungă decît pînă la începutul epocii bronzului. În sprijinul acestei păreri vine o mică strachină descoperită la Őrkő (nr. de inventar 9526; fig. 5, 4), care, după pastă şi tehnica decorării, aparţine culturii Wietenberg, datată pe la mijlocul epocii bronzului.4 Această strachină, cu buza uşor răsfrîntă şi cu fund rotund, e făcută din, bună de culoare brună-cenuşie; prezintă o proeminenţă plată şi decorată cu puncte şi linii incizate şi încrustate cu var. Acest decor e caracteristic pentru epoca bronzului.5 Printre uneltele de producţie ale culturii Schneckenberg se cunoaşte de la Ariuşd şi un tîrnăcop cu braţele în cruce.6 În anul

* SCIV, VI/3-4, 1955, 843-863. (Cu rezumat în limba rusă şi în limba franceză.) 1 V. Indicaţii bibliografice pentru epoca bronzului din Transilvania la D. Popescu, Die frühe umd mittlere Bronzezeit in Siebenbürgen, 1944. 2 I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, BerBKG, 22, 1933, 22. 3 Ibidem, 71; A. Prox, Die Schneckenbergkultur, 1941, 84;

D. Popescu, op. cit., 53. 4 I. Nestor., op. cit., 93-94. 5 M. Vosinszky, Az őskor mészbetétes agyagművessége, 1904, 8, 74; A. Mozsolics, A magyarországi bronzkor kronológiájáról, 1943, 26, 27. 6 M. Roska, A Székelyföld őskora, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 275, fig. 17.

83


1953 s-a găsit, la 4 km de Ariuşd, în satul Araci, pe locul numit Vápa, un mormînt de tip Schneckenberg, făcut din lespezi de piatră. În apropierea acestuia şi la aceeaşi adîncime s-a găsit un tîrnăcop cu un singur braţ (fig. 1/2; 10/1). Acest tîrnăcop trebuie pus în legătură cu purtătorii culturii Schneckenberg, deoarece alte urme de cultură nu s-au găsit în apropiere. După părerea lui Roska, tîrnăcoapele de cu pru cu un singur braţ au fost întrebuinţate mult mai înainte de începutul epocii bronzului.7 Noi credem că aceste tîrnăcoape au fost întrebuinţate şi în prima fază a epocii bronzului, în cultura Schneckenberg. Din faza B a culturii Schneckenberg sînt cunoscute fragmente de vase decorate cu şnur.8 Fragmente de ceramică decorată cu şnur sînt cunoscute, afară de cele găsite sporadic în aşezări din cultura Schnecken berg, şi din cîteva localităţi ale teritoriului Transilvaniei.9 Roska e de părere că cultura, pentru care este caracteristic decorul în şnur, a pătruns în Transilvania dinspre vest şi a influenţat, în mod treptat, în epoca bronzului, regiunile din Valea Oltului.10 Cercetătoarea maghiară A. Mozsolics e de părere că, deocamdată, în Ungaria, ca şi înTransilvania, nu se poate vorbi despre o cultură independentă cu ceramică cu şnur şi că vasele decorate cu şnur, cu excepţia celor din Transilvania, au fost importate împreună cu materialul culturii Laibach (Ljubljana) şi cu cultura paharelor în formă de clopot.11 Resturi de ceramică decorată cu şnur, cunoscute pînă în prezent, au fost descoperite, cu excepţia celor de la Brăduţ, în aşezări situate în peşteri, pe terase, care cronologic se datează la sfîrşitul neoliticului, pînă în epoca bronzului. Aceste descoperiri au fost sporadice, putîndu-se trage din ele numai cu greu concluzii cronologice. Pentru clarificarea acestei probleme e de mare importanţă descoperirea făcută la Jigodin în vara anului 1954, de către L. Kerezsi, membru al sfatului de amatori al Muzeului Raional din Miercurea-Ciuc. La capătul satului Jigodin, în partea stîngă a drumului care duce spre Sîncrăieni, se ridică o movilă, numită „Locul stejarilor” (Csereoldal). Pe vîrful acestei movile s-a deschis o carieră de piatră. Sătenii au scos odată cu piatra şi fragmente de vase. Prin tre fragmentele de vase, unele sînt decorate cu şnur. Cercetînd mai de-aproape terenul în urma acestei

descoperiri, am constantat că în acest loc a fost o aşezare cu un singur strat de cultură, care are o grosime de 0,30-0,40 m. Materialul ceramic scos din acest strat se împarte în două grupuri. Primul grup se caracterizează printr-o pastă compactă de culoare brun-cenuşie, conţinînd în interior bucăţele de calcar şi multe pietricele. Din această pastă sînt făcute vase cu buza răsfrîntă în afară. Ele sînt decorate sub buză cu brîuri paralele sau cu impresiuni (fig. 2/1-3). Grupul al doilea e decorat cu motive executate cu şnur cu impresiuni în formă de cercuri mici aşezate în linii oblice, servind ca margine pentru decorul cu şnur în formă de triunghiuri (fig. 2/6-10; fig. 3/8-10, 12). Au mai fost găsite şi fragmente de torţi făcute dintr-o bandă lată (fig. 2/4; fig. 3/11, 13). Afară de ceramică au mai fost descoperite şi uneltele de producţie ca, de exemplu (fig. 4/1-9) un topor de piatră şlefuită, cu gaură de înmănuşare, cuţite curbe de piatră, frecătoare de piatră, multe rîşniţe de piatră şi fusaiole de lut. A mai fost descoperit şi un obiect de lut perforat, a cărui întrebuinţare e necunoscută (fig. 4/6). Fragmente de chirpici ars cu impresiuni de nuiele arată şi existenţa locuinţelor. Aceste rămăşiţe de cultură materială dovedesc că oamenii din aşezarea de la Jigodin, de pe „Locul Stejarilor”, au trăit o viaţă sedentară, ocupîndu-se, pe lîngă vînat şi pescuit, cu agricultura primitivă şi îndeletnicindu-se şi cu ţesutul. Se presupune că au cunoscut şi metalurgia aramei, ceea ce urmează a se dovedi printr-o săpătură ce se va executa în viitor. Pentru stabilirea epocii, în care se poate încadra această aşezare, serveşte mai mult materialul ceramic care are aspectul materialului ceramic cunoscut din sudul U. R. S. S., la Usatovo.12 Urme de cultură Usatovo sînt documentate pe teritoriul R. P. R. la Hăbăşeşti,13 la Folteşti14 etc. Înmormîntările cu ocru roşu se atribuie tot purtătorilor acestei culturi.15 Marea mişcare a triburilor nomade de păstori, pornite din stepele din sud-vestul Uniunii Sovietice, ajunge şi în Transilvania. Aşezate aici, aceste triburi şi-au schimbat modul de viaţă păstoresc cu o viaţă sedentar-agricolă. Au intrat în raporturi cu triburile băştinaşe, influenţînd cultura triburilor locale. Prin acest fapt se explică prezenţa cuţitelor curbe de piatră şi a ceramicii cu şnur, în cultura Schneckenberg, sau elemente culturale din cultura Gorodsk–Usatovo.

Idem, A rézcsákányok, Közl, II/1, 1942, 66. A. Prox, op. cit., 31, pl. XVIII, 11, 13. 9 Indicaţii bibliografice referitoare la ceramica decorată cu şnur din Transilvania, cu lista localităţilor de descoperire şi cu o hartă de răspîndire, la M. Roska, A zsinegdíszes agyagművesség Erdélyben, KözlDebr, 2, 1939, n. 1. 10 Ibidem, 10-11. 11 A. Mozsolics, Zur Frage der Schnurkeramik in Ungarn, Wiener Prähistorische Zeitschrift, XXIX, 1942, 50.

12

7 8

84

T. Passek, Periodyzacia tripolskih poselenii, Materiali i Issledovaniia po Arheologii S. S. S. R., X, 1949, 189, pl. 82, 96. 13 Vl. Dumitrescu, Hăbăşeşti, 1954, 481-482. 14 Raport preliminar asupra săpăturilor arheologice de la Folteşti din 1950, SCIV, II, 1951, 250. 15 M. Petrescu-Dîmboviţa, Date noi asupra înmormîntărilor cu ocru în Moldova, SCIV, I/2, 1950, 110; I. Nestor, Asupra începuturilor metalurgiei aramei şi bronzului în R. P. R., în Studii şi referate privind istoria României, I, 1954, 41.


Purtătorii acestei culturi s-au suprapus populaţiei culturii Tripolie–Cucuteni–Ariuşd. Această transformare s-a întîmplat la sfîrşitul epocii neolitice, iar noua cultură formată, cunoscută sub denumirea de cultura Schneckenberg, a durat pînă în primele faze ale epocii bronzului, contribuind la dezvoltarea altor culturi din Transilvania.16 Prin urmare, materialul aşezării de la Jigodin dovedeşte că cultura, care a contribuit la geneza culturii cu ceramică şnurată în Transilvania, a venit din sudul Uniunii Sovietice şi nu s-a format sub influenţa culturilor occidentale. O săpătură, care ar furniza noi date, ar fi de natură să documenteze şi legătura dintre această cultură şi cultura ceramicii pictate. În faza timpurie a epocii bronzului, în Transilvania apare cultura Wietenberg,17 ale cărei urme se găsesc aproape pe tot teritoriul Transilvaniei. Pînă în prezent nu există o aşezare din cultura Wietenberg, săpată şi publicată în mod satisfăcător. Sondajele executate în vara anului 1950 la „Piscul Cocorilor”, lîngă Sf. Gheorghe (Gémvára) n-au dat, din cauza terenului răvăşit, prilej pentru observaţii stratigrafice.18 Pentru stabilirea genezei acestei culturi stau la dispoziţia cercetătorilor numai materiale ceramice şi obiecte care provin din descoperiri răzleţe, materialul aşezării Wietenberg de la Sighişoara fiind publicat numai parţial, iar observaţiile făcute de Seraphin, cercetătorul acestei aşezări, neputînd fi folosite decît cu precauţiune. Materialul ceramic al acestei culturi prezintă mai multe forme de străchini cu motive geometrice incizate în fomră de spirale sau benzi paralele, ca de pildă cele două străchini descoperite nu de mult într-o carieră de nisip între Reghin şi Teaca, rai. Bistriţa, Reg. Cluj (Muzeul Regional din Tg. Mureş), dar se găsesc şi ceşti cu toarta din bandă îngustă ca acelea din Sf. Gheorghe (fig. 5/1-3). Vasele din cultura Wietenberg au o ornamentare foarte variată, sînt decorate cu spirale, cu benzi în formă de meandru umplute cu linii incizate sau cu motive imprimate (fig. 3/1-5, 14; fig. 6/1a-b, 2a-b). Pe un fragment de buză găsit la Bicsadul Oltului, rai. Sf. Gheorghe, la Vápavára, se află şi motivul de plasă, care e frecvent în ornamentaţia ceramicii cu şnur. E caracteristică şi forma de strachină cu patru colţuri (fig. 3/2, 3, 5, 14, 17, 18 şi fig. 8/6). Toate aceste forme se găsesc în valea Oltului, în materialul aşezării din cultura Wietenberg de la Malnaş-Füvenyestető, rai. Sf. Gheorghe (fig. 3/1) şi al aşezării de la Bicsadul Oltului (Vápavára),

care a fost distrusă cu ocazia exploatării carierei de piatră. Locurile de aşezare ale oamenilor din cultura Wietenberg se găsesc pe movile, în văile pîraielor sau ale rîurilor. K. Horedt e de părere că această cultură s-a format sub influenţa culturilor dunărene, şi anume cultura Vattina, cultura „cîmpurilor de urne” din vestul Olteniei şi, cu deosebire, cultura Tei.19 Cercetînd materialul ceramic provenit din săpătura de la Gémvára (Sf. Gheorghe) şi al aşezării descoperite în anul 1954 la Kőcsuklánd, lîngă Miercurea-Ciuc, se poate constata că cultura Schneckenberg a avut o mare influenţă asupra formării acestei culturi, mai ales în faza ei de început. Pentru cultura Schneckenberg este caracteristic şi materialul ceramic care conţine vase decorate sub gît cu brîu alveolar.20 În ambele aşezări de tip Wietenberg, la Sf. Gheorghe şi la Miercurea-Ciuc (fig. 3/6), s-au găsit afară de ceramică decorată cu incizii (fig. 8/2, 4-5) şi astfel de fragmente de vase (fig. 8/1). Mai mult, tipul toporului şlefuit plat, cunoscut din faza A a culturii Schneckenberg,21 a fost găsit şi în aşezarea de tip Wietenberg de la Miercurea-Ciuc (fig. 9/1), iar cuţitul curb de piatră s-a menţinut şi în cultura Wietenberg, ceea ce dovedeşte influenţa culturii Schneckenberg.22 Prin urmare, e evident că şi această cultură a fost influenţată de curentul cultural venit din sudul Uniunii Sovietice. Această cultură a avut o durată lungă, ceea ce se dovedeşte prin faptul că la Gémvára a fost găsit un fragment de vas de tip Villanova, iar la Jigodin, la punctul numit Gátvége, s-au descoperit fragmente de vase tipice aparţinînd culturii Wietenberg, împreună cu vase cu torţi supraînălţate, prevăzute cu buton. E cunoscut că aceste vase sînt caracteristice pentru prima vîrstă a fierului. Durata lungă a culturii Wietenberg a făcut ca ea să contribuie la dezvoltarea altei culturi din epoca bronzului de pe teritoriul Transilvaniei, şi anume la formarea culturii Otomani. Acest fapt a fost constatat şi de I. Nestor.23 Cultura Otomani e răspîndită în partea vestică a Transilvaniei. Resturile de cultură materială ale acestei culturi sînt cunoscute din săpăturile executate de M. Roska la Otomani şi din descoperiri din alte localităţi situate în vestul Transilvaniei.24 Aspectul acestei culturi este cunoscut mai mult din materialul ceramic şi din unelte de producţie confecţionate din os şi din piatră. Unelte de metal nu s-au găsit. Roska crede a fi descoperit urme de locuinţe în aşezarea de la Otomani, în formă de groapă.

M. Petrescu-Dîmboviţa, în SCIV, II, 1951, 259. I. Nestor, op. cit., 93; D. Popescu, op. cit., 105. 18 Despre rezultatele cercetărilor întreprinse de şantierul Sf. Gheorghe–Breţcu în 1950, SCIV, II, 1951, 301. 19 K. Horedt, Donauländische Einwirkungen auf die bronzezeitliche Keramik Siebenbürgens, Wiener Prähistorische Zeitschrift,

XXVIII, 1941, 84. 20 A. Prox., op. cit., pl. XIV, 7, pl. XV, 1-2. 21 Ibidem, pl. XIII, 7. 22 I. Nestor, op. cit., 93, n. 373. 23 Ibidem, 93. 24 Vezi Indicaţii Bibliografice, la D. Popescu, op. cit., 89-99.

16 17

85


N-au fost găsite nici morminte. Ceramica acestei culturi prezintă varietate şi abundenţă, mai ales grupa decorată. Pentru datarea cronologică a culturii s-au emis diferite păreri. Roska o datează pe la începutul epocii bronzului.25 I. Nestor accentuează influenţa culturii Aunjetitz (Unĕtice), exercitată asupra acestei culturi pe care o situează cronologic, în linii mari, la începutul epocii bronzului, pentru faza ei tîrzie acceptînd şi o durată mai lungă.26 Childe27 şi Tompa 28 au datat întreaga cultură Otomani în epoca tîrzie a bronzului. Pentru lămurirea cronologiei culturii Otomani e importantă săpătura de salvare executată în toamna anului 1954 de colectivul muzeelor regionale din Sf. Gheorghe şi Baia Mare în comuna Pir (Szilágypér), rai. Careii Mari, Regiunea Baia Mare, pe locul numit „Cetate” (Vár). Terenul aşezării e situat la N-E de sat, pe un loc puţin ridicat de formă ovală, înconjurat de mlaştini şi împărţit în două părţi printrun şanţ săpat la mijlocul lui. Prima parte unde s-a efectuat săpătura se numeşte „Cetate”, iar cealaltă „Curtea Cetăţii”. Terenul e arat şi sătenii au distrus, cu căutarea comorilor, o mare parte a aşezării, lăsînd numai o mică parte intactă. Prin secţiunile executate s-a constatat că pe acest teren a existat o aşezare omenească de tip Otomani, cu un singur strat de cultură şi mai multe niveluri de locuinţe. Peste aşezările de la „Cetate” s-a format şi cimitirul aşezării din „Curtea Cetăţii”, care aparţine unei faze ulterioare a aceleaşi culturi. În cursul săpăturii a fost descoperit un bogat material ceramic care serveşte mult pentru datarea cronologică a aşezării. Ceramica găsită se poate împărţi în mai multe grupe. În grupa întîi se încadrează vasele confecţionate din pastă mai puţin omogenă, conţinînd ca materie degresată bucăţele de calcar (fig. 10/4-13). Vasele sînt arse mediocru. Erau între buinţate pentru uz casnic. Sînt decorate sub buză cu un brîu alveolar sau cu buton. Apare şi decorul în linii paralele imprimate cu un obiect dinţat. Unele exemplare sînt neornamentate. În grupa a doua intră vasele confecţionate din pastă compactă bine arsă, de culoare neagră. Acestea sînt ceşti sau borcane cu una sau două torţi, decorate cu ornamente incizate în formă de linii paralele (triunghiuri sau spirale formate din caneluri adîncite, cu vîrf terminat în buton ascuţit). Ceramica din grupa întîi arată, în privinţa pastei şi a ornamentaţiei cu brîu alveolar sub buză, analogii cu ceramica din cultura Schneckenberg. O strachină

cu decor incizat, precum şi un fragment de strachină lobată arată influenţa neîndoielnică a culturii Wietenberg (fig. 5/5-5a; fig. 10/5). Pentru grupa a doua, cu decor incizat şi cu caneluri, analogia cea mai bună se găseşte în R. P. Ungară, în materialul aşezării de la Tószeg, din epoca tîrzie a bronzului, Tószeg D. Cele două ceşti cu torţi de culoare brună, una cu trei butoni pe pîntece, au analogii la Szőreg şi Rákóczifalva (Tószeg C), în a treia epocă a bronzului.29 O ceaşcă mică de culoare neagră, prevăzută cu toartă şi decorată cu incizii în formă de spirale (fig. 10/7), e cunoscută din cimitirul cu schelete chircite de la Megyaszó (Tószeg D, faza a patra a epocii bronzului).30 Tot fazei tîrzii a epocii bronzului (Tószeg D) îi aparţine un vas de culoare neagră cu pîntece bombat, decorat cu caneluri oblice (fig. 10/12). Tipul acestui vas se regăseşte în Ungaria la Pákozdvár (Tószeg D).31 Printre uneltele de producţie găsite în timpul săpăturii, relevăm topoare de piatră perforate, ace şi sule de os, rîşniţe de piatră, prîsnele de lut, săpăligi şi topoare confecţionate din corn de cerb (fig. 1/1; fig. 10/2). Judecînd după unele materiale, constatăm că oamenii din aşezarea de la Pir s-au ocupat, pe lîngă pescuit, vînat, creşterea vitelor, cu agricultura şi cu ţesutul. Ei cunoşteau războiul de ţesut, ceea ce e arătat prin numeroasele greutăţi de ţesut, în formă de piramidă, descoperite în cursul săpăturii, precum şi prin fusaiole (fig. 10/9). Forma locuinţelor era dreptunghiulară. Ele aveau podele de lut bătut, lucru ce s-a observat foarte clar. Pe teritoriul aşezării au mai fost găsite şi fragmente de tipare pentru turnat topoare de bronz cu gaură de înmănuşare şi vîrfuri de lănci (fig. 1/3; 10/3), ceea ce arată că metalurgia bronzului era în plină dezvoltare. Acest fapt e dovedit şi prin numeroasele fragmente de vase groase prevăzute cu găuri, care au servit pentru topirea bronzului, precum şi prin numeroase bucăţi de zgură de bronz găsite în aşezare. În cursul săpăturii au fost descoperite şi dezvelite 30 de morminte. Mormintele au fost descoperite la o adîncime relativ mică, circa 0,50-0,60 m de la suprafaţa pămîntului. Ritul de înmormîntare era inhumaţia; numai într-un singur caz a fost constatată incineraţia cu urnă. Scheletele erau aşezate în poziţie chircită (fig. 10/14-15); doar în două cazuri erau întinse pe spate, dar şi la acestea s-a păstrat în parte ghemuirea. Au fost găsite şi două morminte duble (fig. 10/14). În general, la picioarele sau în spatele

M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 215, 272. I. Nestor, op. cit., 91-110. 27 G. Childe, The Danube in prehistory, 1929, 378. 28 F. Tompa, 25 Jahre Urgeschichtsforschung in Ungarn 1912-

1936, BerRGK, 24-25, 1937, 101. 29 F. Tompa, op. cit., pl. XXX, 7; pl. XXXI, 5. 30 Ibidem, pl. XLIII, 5; pl. XLIV, 2. 31 Ibidem, pl. XLVII, 15.

25 26

86


scheletului de sex bărbătesc era aşezat un topor cu gaură de înmănuşare, făcut din corb de cerb, un vas de lut şi uneori cîte un prîsnel de lut. Într-un mormînt dublu, afară de vasul de lut era şi un pumnal de bronz (fig. 9/7). Femeile erau înmormîntate de obicei fără inventar sau cel mult numai cu o ceaşcă. S-au observat, în mai multe morminte, că deasupra mortului sau în apropierea lui era aşezată cîte o pia tră de rîşnit. Orientarea morţilor era foarte diferită. În marginea nordică a aşezării au fost găsite 4 schelete în poziţie chircită, fără inventar, care permit să presupunem că au existat diferenţieri sociale; e vorba poate de sclavi. Acest fapt s-ar putea dovedi numai în urma cercetării antropologice a tuturor scheletelor. Multe morminte erau aşezate chiar pe podeaua locuinţelor, printre fragmente de vase. De aici rezultă că cimitirul aparţine fazei în care locuitorii se retrăseseră din acest teritoriu, în „Curtea Cetăţii”. Urnele funerare corespund vaselor găsite în aşezare. Întrun caz, sub un mormînt, la o adîncime de 0,40 m, într-un strat de chirpic ars, a fost găsită o ceaşcă cu torţi, care corespunde ceştii din mormîntul dublu, de lîngă capul femeii. Pe baza materialului ceramic se poate constata că la geneza culturii Otomani au contribuit mai multe culturi, printre care – afară de cultura Aunjetitz – cele două culturi din estul Transilvaniei: Schneckenberg şi Wietenberg. Cultura Otomani a avut o durată destul de lungă, dezvoltarea ei deplină căzînd în faza tîrzie a bronzului, Tószeg D, şi a luat sfîrşit în prima vîrstă a fierului. Ultimei perioade a epocii bronzului pare că îi aparţine cultura vaselor cu torţi supraînălţate, cu sau fără buton. După materialul ceramic descoperit în aşezarea de la Feldioara,32 se poate afirma că avem de-a face cu o cultură independentă, care s-a format în mediul local cu ajutorul unei culturi venite din Răsărit, reflectînd şi influenţa culturii Monteoru.33 Urmele acestei culturi sînt cunoscute mai mult din inventarul cimitirelor. Pentru datarea ei serveşte, în afară de materialul deja cunoscut, materialul cimitirului descoperit în anul 1954 la Cipău, rai. Luduş, Reg. Cluj. Acest cimitir e aşezat lîngă Mureş, între linia C. F. R. şi şosea, la S-V de satul Cipău, şi a fost descoperit cu ocazia exploatării nisipului. Pe un teren mai ridicat au fost găsite mominte cu schelete întinse pe spate şi în poziţie chircită. Din inventarul unui mormînt au fost salvate următoarele obiecte: un colier din sîrmă de bronz, gros de 0,002 m (fig. 7/8), care se afla pe gîtul mortului; o brăţară de bronz în

formă ovală, decorată cu linii incizate la mijloc şi la ambele capete, cu secţiune rotundă (fig. 7/7 şi 9/6); o zăbală de fier făcută din două părţi cu două verigi, o strecurătoare lucrată în mod grosolan (fig. 7/4) şi un vas cu gît înalt şi cu pîntece bombat (fig. 7/3). În celelalte morminte au fost descoperite trei vase cu torţi supraînălţate, dintre care unul are o muchie pe toartă (fig. 6/3-4; fig. 7/2), iar unul e decorat pe pîntece cu caneluri oblice. Al patrulea vas, cu o singură toartă şi cu butoni pe umeri, e scitic (fig. 7/1). Cipău dealtfel e cunoscut ca loc de cimitir din prima vîrstă a fierului. Vasele cu torţi cu buton sau cu muchii apar la Apahida şi la Cluj, împreună cu vase de tip Wietenberg.34 În descoperiri izolate, printre obiectele de bronz, se găsesc săbii de bronz cu mîner plin sau cu limbă de mîner. Din cauza lipsei de material documentar, acestea se pot data cu greu. O sabie cu limbă de mîner a fost găsită în anul 1953 la Curteni, Regiunea Autonomă Maghiară (fig. 7/9 şi fig. 11). Forma ei denotă un tip tîrziu din epoca bronzului. Sabia e decorată în partea superioară a lamei cu incizii în formă de semicercuri, cu puncte şi cu linii paralele, care sînt incizate pe lama întreagă. Probabil, această sabie aparţine culturii materiale a purtătorilor culturii Wietenberg. Inventarul mormintelor şi ritul de înmormîntare al diferitelor culturi dau aspectul caracteristic al culturii respective. Pe baza datelor, care ne stau la dispoziţie, ne putem da seama că la începutul epocii bronzului în Transilvania domnea ritul de inhumaţie în poziţie chircită şi în morminte cu lespezi de pia tră. Acest rit e caracteristic culturii Schneckenberg şi era probabil practicat şi de purtătorii culturii cu ceramică şnurată. Din cultura Wietenberg nu cunoaş tem deocamdată nici un cimitir săpat. În Regiunea Autonomă Maghiară se pot pune în legătură cu purtătorii culturii Wietenberg mormintele tumulare de pe muntele Kövesbérc între Crăciuneşti şi Vîr ghiş (rai. Odorhei), regiune în care această cultură este atestată. Mormintele au fost răvăşite de săteni; numai inventarul unui singur mormînt a ajuns în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe.35 În morminte tumulare, făcute din bolovani de piatră, scheletele erau aşezate – după cele relatate de S. Borbát care a descoperit mai multe din ele – cu spatele rezemat pe peretele gropii. Au fost şi morminte duble. Inventarul unui mormînt consta dintr-un vas de lut, un vîrf de lance, un ac de bronz şi o brăţară de bronz (fig. 9/2-5). Vasul mic cu pîntece bombat e cunoscut

Z. Székely, Cercetări arheologice în Regiunea Stalin şi Regiunea Autonomă Maghiară, Din activitatea stiinţifică a Muzeului Raional Mediaş, 2, 1953, 12-15. 33 I. Nestor, op. cit., 117, n. 481; K. Horedt, Cercetările arheolo-

gice din regiunea Hoghiz–Ugra şi Teiuş, MCA, I, 1953, 806. 34 K. Horedt, op. cit., 807. 35 Z. Székely, op. cit., 16.

32

87


din cimitirul de la Szőreg, R. P. Ungară, din epoca mijlocie a bronzului.36 Pentru vîrful de lance cu pre lungire pentru fixarea lemnului, pentru acul cu capul răsucit şi pentru brăţara de bronz în formă ovală, cu secţiunea rotundă, găsim analogii în materialul depozitelor de bronz din Transilvania.37 Ritul incineraţiei se cunoaşte în epoca tîrzie a bronzului din Transilvania într-un singur caz, la Pir, în cultura Otomani. Oamenii acestei culturi au practicat în general ritul de înhumare în poziţie chircită. În cultura vaselor cu torţi supraînălţate prevăzute cu buton, găsim tot ritul de înmormîntare al inhumaţiei. Prin urmare, acest rit de înmormîntare a persistat pînă la sfîrşitul epocii bronzului şi numai în mod sporadic a fost practicat acela al incineraţiei. Concluzii Din cele arătate mai sus, se poate vedea că la începutul epocii bronzului locuitorii băştinaşi ai Transilvaniei şi-au format, din elemente locale şi în mediul local, noile culturi care s-au dezvoltat în cursul epocii. Această mare transformare a vieţii societăţii omeneşti la începutul epocii bronzului s-a făcut cu ajutorul noilor elemente venite din răsăritul Europei şi aşezate printre triburile băştinaşe. Afară de aceste elemente din răsărit, în partea vestică a Transil-

36

I. Foltiny, A szőregi bronzkori temető, 1941, 32, pl. XIII, 17.

88

vaniei se poate dovedi şi influenţa unor culturi din apusul Europei, mai ales în epoca tîrzie a bronzului. Prin urmare, populaţia autohtonă n-a preluat nici o cultură dezvoltată în întregime pe teren străin, ci, dimpotrivă, elementele de bază ale tuturor culturilor din epoca bronzului s-au format pe teritoriul Transilvaniei. Toate aspectele şi etapele acestei mari transformări se pot urmări deocamdată doar în linii generale. Prezenta comunicare a avut scopul de a arăta numai unele date încă necunoscute şi de a contribui la rectificarea cronologiei epocii bronzului în Transilvania, fără a atinge toate fazele ei. Credem că pe baza cunoştinţelor actuale cronologia epocii bronzului în Transilvania se poate prezenta în modul umător: Epoca de tranziţie între neolitic şi epoca bronzului e reprezentată prin cultura cu ceramică şnurată. Din această cultură e cunoscută deocamdată în Transilvania o singură aşezare, cea de la Jigodin (Regiunea Autonomă Maghiară). Cultura cu ceramică şnurată a contribuit la dezvoltarea culturii Schneckenberg, care persistă şi în prima parte a epocii bronzului. În epoca bronzului mijlociu se pot încadra culturile Periam–Pecica şi Tei. Cultura Wietenberg durează de la începutul epocii bronzului pînă în faza tîrzie a acestei epoci, ca şi cultura Otomani. În ultima fază a epocii bronzului se dezvoltă cultura vaselor cu toartă su praînălţată prevăzută cu buton sau fără buton.

M. Roska, A Székelyföld őskora, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 287-292. 37

Contribuţii la cunoaşterea epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei

CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA EPOCII BRONZULUI ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Sud-estul Transilvaniei, care cuprinde judeţele Harghita şi Covasna, situate în interiorul arcului Carpaţilor, a fost locuit din timpuri străvechi. Resturile de cultură materială descoperite reflectă dezvoltarea societăţii omeneşti pe aceste meleaguri. Munţii Carpaţi nu au format un perete despărţitor; prin pasurile lor populaţiile de pe ambele versante ale Carpaţilor au avut contact permanent, schimbînd bunurile culturale şi materiale între ele. Studierea epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei a întîmpinat greutăţi la începutul secolului nostru, descoperirile cunoscute atunci fiind sporadice şi întîmplătoare; nu se cunoştea nici o aşezare sau cimitir care să fi fost publicate. În anul 1929 cercetătorul clujean Márton Roska a încercat să contureze printre altele şi aspectul epocii bronzului din acest colţ al ţării, dînd un repertoriu al obiectelor cunoscute din această perioadă.1 Încadrarea justă a acestor descoperiri din sud-estul Transilvaniei a făcut-o I. Nestor, în opera sa de sinteză 2 care şi astăzi este baza de plecare pentru cercetătorii care se ocupă cu aceas tă problemă. Cu unele probleme ale epocii bronzului s-au ocupat cercetători ca A. Prox,3 H. Schroller,4 D. Popescu,5 nu de mult Gh. Bichir,6 K. Horedt7 şi alţii; rezultatele vechilor şi noilor cercetări sînt publicate în vol. I al Istoriei României.8 În ultimii ani una din preocupările principale ale Muzeului din Sf. Gheorghe a fost, printre altele, şi studierea dezvoltării epocii bronzului în Transilvania. Colţul sud-estic al Transilvaniei, care cuprinde regiunea de pe cursul superior al Oltului, a furnizat multe descoperiri. Materialul bogat, provenit din descoperiri întîmplătoare sau din săpături sistematice, a adus unele lămuriri cu privire la dezvoltarea

epocii bronzului în această parte a ţării. În rîndurile ce urmează, ne vom ocupa cu unele probleme ale epocii bronzului şi cu rezultatele obţinute recent. Materialul rezultat din noile descoperiri efectuate în sud-estul Transilvaniei arată clar că acest colţ al ţării în epoca bronzului a cunoscut mai multe etape de dezvoltare şi mai multe culturi; aceasta explică diferitele fenomene petrecute în sînul societăţii, precum şi diferitele aspecte ale culturii materiale din această epocă. Pe baza materialelor descoperite remarcăm prezenţa culturii Coţofeni, considerată perioadă de tranziţie spre epoca bronzului. Această cultură a fost urmată de Glina III–Schneckenberg, de la începutul bronzului, suprapusă de cultura Wietenberg. Aceas ta din urmă s-a format în perioada mijlocie a epocii bronzului şi durează pînă la sfîrşitul ei. Urmează cultura Noua, care încheie în unele regiuni din Transilvania epoca bronzului şi constituie totodată şi perioada de trecere spre prima vîrstă a fierului. Cultura Glina III–Schneckenberg, cunoscută prin aşezări şi morminte, este considerată a fi pă truns din teritoriul de dincolo de Carpaţi în sudestul Transilvaniei, aproape complet formată.9 În privinţa genezei sale se admit drept factori care au contribuit la dezvoltarea ei,10 un fond tîrziu al culturii Gumelniţa, precum şi elemente răsăritene şi sudice. Cultura Glina III–Schneckenberg la rîndul ei a fost urmată de cultura Wietenberg. Cultura Glina III–Schneckenberg a fost cunoscută prima dată prin cercetările din jurul Braşovului, făcute de J. Teutsch.11 Materialul descoperit a fost adunat şi publicat de H. Schroller. Materialul descoperit pe „Dealul melcilor” (Schneckenberg) a fost publicat de A. Prox şi apoi încadrat just de I. Nestor.

* SCIV, XX/3, 1971, 387-400. (Cu rezumat în limba franceză.) 1 M. Roska, A Székelyföld őskora, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 277-293. 2 I. Nestor, Der Stand der Vorgeschitsforschung in Rumänien, BerRGK, 22, 1933, 61-79, 92-94. 3 A. Prox, Die Schneckenbergkultur, 1941, 1941. 4 H. Schroller, Die Stein- und Kupferzeit Siebenbürgens, 1933, 12-20, 63-73. 5 D. Popescu, Die frühe und mittlere Bronzezeit in Siebenbürgen, 1944, 38-53, 100-106.

6

Gh. Bichir, Beitrag zur Kenntnis der frühen Bronzezeit im südostlichen Transilvanien und in der Moldau, Dacia, N. S., VI, 1962, 87-114. 7 K. Horedt, Die Wietenbergkultur, Dacia, N. S., IV, 1960, 107136. 8 Istoria României, I, 1960, 98-100, 112-114. 9 Gh. Bichir, op. cit., 108. 10 Istoria României, I, 1960, 98. 11 A. Prox, op. cit., 9.

89


Lucrarea lui Prox nu se bazează pe observaţii stratigrafice concrete şi din această cauză unele concluzii trase de el, mai ales cele referitoare la procesul de dezvoltare pe etape, trebuie acceptate cu rezervă. Recent, Gh. Bichir, pe baza săpăturilor executate de el în Transilvania şi în Moldova, a verificat datele lui A. Prox şi a adus unele lămuriri în plus asupra dezvoltării acestei culturi în sud-estul Transilvaniei şi a legăturilor ei cu regiunile învecinate. Săpăturile de pe dealul „Sprenghi” reluate de Muzeul din Braşov, au adus de asemenea unele contribuţii.12 În aria judeţului Covasna, la Sf. Gheorghe-„Piatra de Veghe” (Őrkő), purtătorii culturii Schneckenberg au avut o aşezare care a fost distrusă prin lucră rile unei cariere de piatră. Pe porţiunea rămasă intactă s-a făcut un sondaj de verificare în 195513 şi cu această ocazie s-au putut efectua şi unele observaţii stratigrafice. Materialul provine din două niveluri de locuire şi înfăţişează totodată etapa de înflorire a acestei culturi. Descoperirea nouă efectuată în 1969 la Zăbala, pe locul numit „Movila Tătarilor”, ne îndeamnă din nou să ridicăm problema genezei culturii Schnecken berg şi a valabilităţii concluziei lui Gh. Bichir, după care această cultură a pătruns gata formată din Muntenia în sud-estul Transilvaniei. La „Movila Tătarilor” s-a descoperit o aşezare cu un material ceramic care prezintă unele forme şi elemente de decor comune culturii Schneckenberg, dar şi unele deosebiri. Formele caracteristice ceramicii acestei culturi sînt următoarele: amfora cu gît cilindric prevăzută pe pîntec cu două torţi tubulare (fig. 2/1); vasul-pahar cu marginea înaltă şi răsfrîntă (fig. 1/4); vasul cu gît cilidric şi cu gît bombat, prevăzut cu două torţi în bandă (fig. 1/3); strachina cu marginea în formă de pîlnie (fig. 4/4). Elementele de decor sunt: brîul crestat, decorul cu mătura, proeminenţe mici şi ornamentarea în tehnica barbotinării (fig. 1/4; fig. 4/1-6). Decor făcut cu şnurul înfăşurat a fost găsit numai pe cîteva fragmente de margine de vas şi pe un fragment de topor (ceafa ciocan a unui topor de lut) (fig. 3/12). Pentru încadrarea acestei culturi, necunoscută pînă acum, vom folosi numai ceramica din aşezare şi mormîntul care a fost descoperit pe platoul movilei. Pe baza ceramicii, E. Zaharia este de părere că descoperirile de la Zăbala reprezintă unul din elementele pe care s-a dezvoltat cultura Monteoru şi nu cultura Schneckenberg, legînd astfel cultura Zăbala

de descoperirile de la Vládháza şi nu de cultura Folteşti II, aceasta din urmă fiind considerată ca unul din elementele principale pe care s-a dezvoltat cultura Glina III–Schneckenberg.14 Cultura Folteşti, prin unele forme ale ceramicii, ca de exemplul askosul, vasul cu gît înalt, precum şi unele motive de decor, ca găurile buton, brîurile în relief crestate şi dungile ornamentate în relief, ne îndreptăţesc să considerăm această cultură ca parti cipantă la naşterea culturii Glina III–Schneckenberg. Într-adevăr, vasul cu gît cilindric, prevăzut cu două torţi pe pîntecul bombat, una dintre caracteristicile de la Zăbala, precum şi decorul incizat, se găsesc atît la Vládháza,15 cît şi în cultura Monteoru (de exemplu în aşezarea de la Băeşti-Aldeni),16 dar nu lipsesc nici din cultura Glina III–Schneckenberg, iar amfora cu gît înalt cilindric decorat pe umăr cu brîu în relief se află în cultura Glina III–Schneckenberg.17 Această formă, la Zăbala, are pe pîntec două torţi tubulare sau pline. Cupele cu gura în formă de pîlnie, frecvente în Zăbala, sînt caracteristice culturii Schneckenberg. Prin urmare, multe forme şi elemente de decor prezintă trăsături comune între cultura Zăbala şi cultura Schneckenberg. Acest fapt ne arată că nu putem neglija cultura Zăbala în cercetarea culturii Schneckenberg. Aspectul ceramicii de la Zăbala este caracteristic unei culturi din perioada de început a epocii bronzului, fapt confirmat de torţile tubulare, element care indică o fază timpurie; fragmentele de valve de tipar, precum şi pata verde pe gîtul scheletului, unde a fost aşezat un obiect de podoabă din bronz (din care nu s-a păstrat nimic), arată de asemenea apartenenţa acestei culturi la epoca bronzului. Această cultură este mai timpurie decît cultura Schneckenberg, deoarece îi lipsesc unele forme şi elemente de decor caracteristice acesteia din urmă. Unele elemente şi forme de decor comune ne îndreptăţesc să considerăm această cultură ca un factor care a contribuit la formarea culturii Schneckenberg. Ritul de înmormîntare, fără cutie de piatră (fig. 8), arată de asemenea că această cultură este mai timpurie decît cultura Glina III–Schne ckenberg. Noi o considerăm ca o cultură pre-Schne ckenberg. Cultura Wietenberg a fost considerată ca aparţi nînd epocii mijlocii a bronzului, care a urmat în sud-estul Transilvaniei, culturii Schneckenberg, absorbind-o, fără a se admite intercalarea unei alte culturi. Descoperirea aşezării de la Păuleni, în apro-

A. D. Alexandrescu – N. Constantinescu, în MCA, VI, 1959, 667-673. 13 Z. Székely, în MCA, III, 152-154. 14 E. Zaharia, Probleme ale epocii bronzului in sud-estul Transilvaniei, Aluta, II/1, 1970, 63 şi urm.

15

12

90

H. Schroller, op. cit., pl. 28, 10-16. Gh. Ştefan, Fouilles de Băeşti-Aldeni, Dacia, V-VI, 1937, 142, fig. 6. 17 A. Prox, op.cit., pl. II, 1-3. 16


pierea comunei Şoimeni (vechea denumire a satului a fost Ciomortan), face posibilă modificarea acestei vechi periodizări. În aşezarea de la Păuleni peste un strat de cultură Ariuşd s-a suprapus un strat din epoca bronzului. Materialul ceramic reflectă elemente ale culturii Monteoru timpurii, păstrînd şi unele elemente ale culturii Coţofeni şi Glina III. În afară de acestea mai sînt reprezentate şi unele elemente din cultura Wietenberg. Ceramica este compusă din vase făcute din pastă fină şi din pastă grosolană. Ceramica fină are nisip şi pietricele mărunte, iar suprafaţa bine netezită şi lustruită. Se pot deosebi în principal două forme: ceaşca şi castronul. Ceaşca se prezintă sub forma a două variante: una cu gîtul înalt şi cu toarta înaltă care porneşte din buză şi se leagă de umăr (fig. 3/1); cealaltă variantă este mai scundă (fig. 3/2). Decorul ceştilor constă din triunghiuri al căror cîmp este acoperit cu puncte. Acestea sînt făcute dintr-o linie sau din două linii care uneori se depăşesc formînd un x la vîrf. Triunghiurile sînt acoperite cu haşuri orizontale, cu haşuri paralele cu o latură, sau cu haşuri în smoc (fig. 6/1, 3, 5). Castroanele sînt a doua formă întîlnită frecvent în materialul ceramic descoperit (fig. 5/5; fig. 6/5). Decorul castroanelor este acelaşi ca pe ceşti, adică triunghiulare cu împunsături, cu haşuri paralele cu o latură, sau cu haşuri orizontale. Un alt tip de vas des întîlnit este cel cu torţi tubulare (fig. 3/5). Acesta face parte din grupa timpurie, torţile fiind aşezate pe pîntec. Suprafaţa unora dintre aceste vase este zgrunţuroasă sau decorată cu trăsături date cu mătura. Mai numeroase sînt însă cele cu suprafaţa netedă. Au mai fost găsite fragmente de vase decorate cu linii crestate şi cu buza crestată (fig. 3/2, 4-9; fig. 6/1-5; fig. 7/1-8). Pentru încadrarea cronologică a acestei aşezări în epoca bronzului ne bazăm numai pe materialul ceramic. În privinţa formelor, una din variantele ceştii cu gîtul şi cu toarta înaltă este foarte înrudită cu aceeaşi formă cunoscută din culturile Glina–Schne ckenberg, Monteoru I c4 şi Costişa.18 Varianta a doua a ceştilor este mai aproape de ceştile caracteristice pentru cultura Costişa decît de Glina–Schneckenberg, Monteoru I c4. Totuşi, forma ceştilor nu este identică cu cea a culturii Costişa. Ceştile din cultura Costişa sînt bitronconice, mai scunde, sau înalte şi cu toarta supraînălţată. La ceştile de la Ciomortan se cunoaşte toarta supraînălţată. În ceea ce priveşte

decorul ceştilor, triunghiurile lungi haşurate sînt de tip Costişa în sensul că au vîrful în jos. La Costişa însă nu există triunghiul cu laturile petrecute şi nici la Ciomortan triunghiul caracteristic culturii Costişa, adică triunghiul foarte lung şi haşurat paralel cu una din laturi. La castroane marginea cu buza în pantă, formînd straşină în interior, este caracteristică culturii Wietenberg. Iar ornamentul cu brîu în relief este caracteristic culturii Monteoru I c4. Torţi tubulare pe pîntec există în cultura Costişa, dar şi în cultura Schneckenberg. Prin urmare, materialul ceramic reflectă elemente ale culturilor Coţofeni şi Glina III. Cu toate că formele şi elementele de decor ale ceramicii au un aspect înrudit culturii Monteoru, totuşi pe baza diferenţelor ce există în forme şi decor trebuie s-o considerăm ca o cultură nouă care, pe bază Glina-Monteoru, s-a dezvoltat în perioada timpurie a epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei. Etapele de dezvoltare ale acestei culturi nu ne sînt cunoscute. La Păuleni apare în forma ei deplin dezvoltată. Cronologic trebuie s-o încadrăm după cultura Schneckenberg.19 Tot acestei perioade îi aparţine şi descoperirea elementelor de cultură Monteoru din faza sa timpurie I c3 la Leţ, la Cernat şi la Cătălina (fig. 5/89), care deocamdată sînt considerate ca pătrundere a culturii Monteoru în această regiune. Descoperirea însă a unui mormînt cu două ceşti, precum şi recent a unei aşezări aparţinînd culturii Monteoru II a la Tîrgu Secuiesc (din care 2 vase au ajuns în Muzeul din Sf. Gheorghe) ridică şi problema stabilirii unui grup al purtătorilor acestei culturi în sudestul Transilvaniei (fig. 1/1-2). Cultura Wietenberg, care pentru o perioadă de lungă durată ocupă podişul Transilvaniei în epoca bronzului, este cunoscută mai mult din numeroasele descoperiri întîmplătoare, cercetări sistematice fiind puţine. Aşezarea eponimă de lîngă Sighişoara, de pe dealul Wietenberg, nu a furnizat date concrete din punct de vedere stratigrafic. Prof. I. Nestor20 a încadrat-o just, iar K. Horedt21 pe baza unor observaţii de ordin tipologic a făcut o prezentare generală a aspectului ei cultural, încercînd să stabilească relaţiile culturale şi poziţia sa cronologică. D. Berciu22 deosebeşte patru faze de dezvoltare ale acestei culturi. Săpăturile executate recent la Derşida,23 în vestul Transilvaniei, au adus contribuţii deosebit de importante privind dezvoltarea ei cronologică şi tipologică.

Despre cultura Costişa, vezi A. Vulpe şi M. Zamoşteanu, în MCA, VIII, 1962, 309 şi urm.; A. Vulpe, în Dacia, N. S., V, 1962, 105 şi urm. 19 Z. Székely, Cultura Ciomortan, Aluta, II, 71 şi urm. 20 I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumäni-

en, BerBKG, 22, 1933, 92-94. 21 K. Horedt, op.cit. 22 D. Berciu, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, 1966, 193. 23 N. Chidioşan, Die Wietenbergkultur im Lichte der Funde von Derşida, Dacia, N. S., XII, 1968, 155-175.

18

91


Cu toate acestea, pînă în prezent cultura Wietenberg rămîne încă una dintre cele mai puţin cunoscute culturi ale epocii bronzului, iar descoperirile noi vin să completeze datele obţinute la Derşida. Cultura Coţofeni şi cea „cu ceramica decorată cu împunsături succesive” sînt considerate drept fond pe care s-a format cultura Wietenberg; la aceasta se adaugă contribuţia culturii Tei. Săpăturile executate în ultimii ani de Muzeul din Sf. Gheorghe în sud-estul Transilvaniei au furnizat unele date care privesc atît geneza, cît şi dezvoltarea finală a acestei culturi. În cele ce urmează, vom prezenta aceste rezultate. Cultura Ciomortan, descoperită numai în sudestul Transilvaniei, se intercalează între cultura Schneckenberg şi cultura Wietenberg. Această cultură, formată pe un fond cultural Glina–Monteoru–Costişa, prezintă în ceea ce priveşte ceramica şi unele elemente care sînt caracteristice culturii Wietenberg. Astfel, în materialul ceramic aparţinînd culturii Ciomoratan, descoperit la Păuleni, au fost găsite, în afară de vase şi fragmente de vase caracteristice acestei culturi, şi unele fragmente de vase care sînt tipice culturii Wietenberg. Astfel sînt marginile de vase tăiate oblic spre interior; fragmente de vase decorate cu brîu alveolat, cu benzi umplute cu ha şuri, puncte imprimate în şir, triunghiuri imprimate şi incizate pe marginea vaselor. Un decor frecvent întîlnit sînt şi canelurile oblice. Prezenţa acestor elemente de decor în cultura Ciomortan şi apoi în cultura Wietenberg indică că prima cultură a fost un factor activ la formarea culturii Wietenberg. Fazele de dezvoltare ale culturii Wietenberg, mai ales cele din perioada de început, nu se pot urmări deocamdată din lipsă de observaţii stratigrafice sigure. Aşezarea de la Derşida nu a furnizat elemente concrete pentru cunoaşterea fazelor de început şi de sfîrşit ale culturii Wietenberg. Pentru aceste două faze, de început şi cea finală, s-au adus contribuţii prin săpăturile executate în 1970 la Eliseni, la Miercurea-Ciuc şi la Şimoneşti în 1955. Într-o vale laterală a Tîrnavei Mari, la hotarul satului Eliseni (jud. Hargita), a fost descoperită o aşezare româno-slavă din secolele VII-VIII, care s-a suprapus unei aşezări Wietenberg. În cursul săpăturii a fost dezvelit un bordei pătrat, cu laturile de 2 × 2 m, orientat N-E–S-V. În mijlocul bordeiului se află vatra circulară, lutuită. În jurul vetrei şi în bordei au fost găsite fragmente de vase, nedecorate şi cu decor. Printre acestea din urmă au fost fragmente cu decor caracteristic culturii Wietenberg, cu excepţia unui fragment al cărui decor este încă necunoscut în cultura Wietenberg. Acest fragment este decorat Z. Székely, Depozitul de obiecte de bronz de la MiercureaCiuc, SCIV, XXI/3, 1970, 473-479. 24

92

cu unghiuri cu laturile petrecute şi cu haşuri paralele cu o latură (fig. 3/11). Un alt fragment de vas, descoperit în stratul de cultură, are gîtul înalt, cu buza răsfrîntă în afară şi prag la umăr; este decorat pe corp cu unghiuri paralele cu vîrful în jos, formate din linii adînc incizate (fig. 3/10). Forma vasului, ceaşca, ca şi decorul, predominant din triunghiuri incizate, sînt însă elemente cunoscute din cultura Ciomortan, în care astfel de ceşti sînt caracteristice. O tradiţie din cultura Ciomortan înfăţişează fără îndoială fragmentele de vase decorate cu unghiuri şi haşuri paralele şi cele cu laturile petrecute. Aceste fragmente sînt dovezi evidente că cultura Ciomortan a participat la dezvoltarea culturii Wietenberg. Aceste elemente mai dovedesc în plus că la Eliseni avem de-a face cu o fază de început a acestei culturi. Aspectul complet şi alte componente ale culturii Wietenberg se vor putea stabili numai după terminarea săpăturii, analizînd în modul cel mai riguros stratigrafic şi tipologic materialul din această aşezare. Pentru faza finală a culturii Wietenberg ne-au adus date noi săpăturile de la Miercurea-Ciuc şi de la Şimoneşti (jud. Harghita). În hotarul de est al oraşului Miercurea-Ciuc, în valea pîrîului Şuta, pe promontoriul cu acelaşi nume, am făcut în 1955 un sondaj de verificare. Cu acel prilej s-a constatat existenţa unui singur strat de cultură, aparţinînd culturii Wietenberg. Ceramica este decorată cu caneluri oblice, cu împunsături în şir, cu benzi de meandre acoperite cu incizii, cu meandre formate din benzi în haşuri. La încadrarea cronologică a acestei aşezări ne ajută un depozit de obiecte de bronz, care a fost descoperit în 1966, în acelaşi loc. Obiectele de bronz au fost descoperite cu ocazia exploatării unei cariere de piatră, deschisă pe locul unde se află aşezarea; pe acest loc nefiind atestată nici o altă cultură, credem a fi considerat just depozitul ca aparţinînd culturii Wietenberg. Din acest depozit de bronzuri fac parte 4 celturi, o seceră, un vîrf de lance cu tub de înmănuşare şi o sulă. Acest depozit face parte din grupa depozitelor de tip Uriu-Domăneşti şi datează de la sfîrşitul epocii bronzului24 (Br D). Cealaltă aşezare a fost descoperită la Şimoneşti (jud. Harghita); peste o aşezare a culturii Wietenberg s-a suprapus una din epoca prefeudală, din secolele VII-VIII e. n. În stratul de cultură Wietenberg au fost descoperite resturi de locuinţe, deranjate de bordeiele prefeudale. Din inventarul locuinţelor Wietenberg, în afară de materialul ceramic, cel mai important este un ac de bronz cu cap romboidal (fig. 9). Din fragmentele de vase s-au putut reconstitui


următoarele forme: 1, un vas mare cu buza dreaptă şi cu peretele boltit; are şi 4 torţi mici în bandă; este decorat sub marginea buzei cu un brîu alveolat; 2, vas cu umărul dezvoltat, prevăzut pe buză, la exterior, cu patru butoni ascuţiţi; 3, strachina cu peretele rotunjit spre fund şi prevăzută cu torţi (fig. 5/4). La unele vase partea superioară a toartei se termină cu un buton cilindric; 4, ceaşcă cu toarte supraînălţate; la unele ceşti toarta este torsionată (fig. 2/4); strachina cu patru colţuri trase în sus. Elementele de decor al ceramicii descrise mai sus sînt brîurile alveolate, inciziile în formă de spic, benzi acoperite cu incizii în reţea, triunghiuri haşurate şi caneluri oblice; pe umărul unui vas se află un ornament format din romburi umplute cu pătrăţele haşurate şi încrustate cu alb, cuprinse între două benzi cu haşuri în reţea. La încadrarea cronologică a acestui orizont al culturii Wietenberg ne ajută ceramica şi acul de bronz cu cap romboidal, descoperit în stratul de cultură Wietenberg. Ceramica de la Şimoneşti prezintă, în parte, forme şi ornamente cunoscute din ultimul nivel de locuire al aşezării Wietenberg de la Derşida, dar are şi elemente mai tîrzii. Acestea, ca ceaşca, strachina cu toartă supraînălţată, al cărei capăt se termină într-un buton cilindric, precum şi canelurile oblice, sînt caracteristice pentru perioada tîrzie a epocii bronzului. Prin urmare, ceramica, în afară de aspectul culturii Wietenberg, prezintă şi aspecte ale culturii Noua. Datorită faptului că elementele din această ultimă cultură sînt în minoritate faţă de cele Wietenberg, acest nivel de locuire se poate considera ca aparţinînd culturii Wietenberg şi anume fazei sale de sfîrşit. Acul de bronz cu cap romboidal aparţine tipului cunoscut în România de la Medgidia 25 şi din depozitul de bronzuri de la Băleni.26 Astfel de ace mai sînt cunoscute din mormîntul de la Komarov (Polonia),27 de la Borodino28 şi din mormîntul-curgan de la „Goulai Gorod” ( în U. R. S. S.).29 Acest tip de ac a fost încadrat de I. Nestor30 la sfîrşitul epocii bronzului, în cultura Noua (Reinecke D). Pe baza contextului, în care a fost găsit acul de la Şimoneşti, noi considerăm justă încadrarea acului de la Med gidia, făcută de I. Nestor, la sfîrşitul epocii bronzului. Această încadrare este valabilă şi pentru acul de

la Şimoneşti, care stabileşte astfel o etapă finală în dezvoltarea culturii Wietenberg, necunoscută pînă acum. Ac de acest tip s-a mai descoperit în Moldova la Truşeşti,31 la Gîrbovăţ32 şi în necropola din epoca bronzului de la Săbăoani,33 toate trei aparţinînd culturii Noua. Prin urmare, prezenţa lui în cultura Wietenberg arată o etapă finală a acestei culturi şi dovedeşte contribuţia ei la formarea culturii Noua în Transilvania.

I. Nestor, Dépôt de bronzes de Medgidia (Dobrogea), Dacia, V-VI, 1937, 175 şi urm., fig. 1/1. 26 I. T. Dragomir, Le dépôt de l’âge du bronze tardif de Băleni, Inventaria Archaeologica, fasc. 4, R. 18a, 97-99. 27 R. Hachmann, Die frühe Bronzezeit im westlichen Ostseegebiet und ihre mittel- und südosteuropäischen Beziehungen, Beiheft zum Atlas der Urgeschichte, 6, 1957, 672. 28 Ibidem, pl. 67, 16. 29 Ibidem, pl. 61, 10-11.

30

25

Din cele relatate mai sus se poate trage concluzia că problema epocii bronzului este departe de a fi rezolvată complet în ţara noastră. Noile cercetări au dovedit că în sud-estul Transilvaniei, în perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului, cultura Bodrogkeresztúr pătrunde în valea Oltului şi cultura Coţofeni suprapune orizontul complexului Ariuşd–Bodrogkeresztúr. Între cultura Coţofeni şi Glina–Schneckenberg se intercalează faza timpurie descoperită la Zăbala, pe care o considerăm ca o cultură pre-Schneckenberg, care a servit drept fond de dezvoltare al culturii Schneckenberg. Prin urmare, această cultură nu a venit în Transilvania deplin formată, ci dimpotrivă, dezvoltarea ei s-a făcut în această regiune. Noua cultură descoperită în sud-estul Transilvaniei, denumită Ciomortan, prezintă o dezvoltare organică din culturile Glina–Schneckenberg şi Monteoru formîndu-se pe baza acestor complexe. Etapele ei de dezvoltare deocamdată nu se pot urmări, dar e sigur că se încadrează după Glina–Schneckenberg şi contribuie la dezvoltarea culturii Wietenberg. Dezvoltarea culturii Wietenberg s-a făcut pe acest fond cultural local, de la începutul epocii bronzului din Transilvania, un factor activ în formarea ei fiind şi cultura Monteoru. Purtătorii acestei ultime culturi au pătruns în sud-estul Transilvaniei şi au influenţat dezvoltarea culturii materiale a populaţiei din aceas tă regiune. Cercetarea acestei probleme, a culturii Monteoru, în această regiune este încă în stadiul de început. Importanţa descoperirilor de la Eliseni, Miercurea-Ciuc şi Şimoneşti constă în faptul că s-au putut stabili fazele de început şi de sfîrşit ale culturii Wietenberg, precum şi participarea ei la formarea culturii Noua. Prezenţa unor elemente de forme şi de decor Wietenberg în materialul ceramic al aşezării I. Nestor, op. cit., 179; Inventaria Archaeologica, fasc. 4, R. 18, D. 31 A. C. Florescu, Şantierul arheologic Truşeşti, SCIV, V, 1-2, 1963, fig. 19/5. 32 A. C. Florescu – Şt. Rugină – D. Vicoveanu, Aşezarea din epoca bonzului tîrziu de la Gîrbovăţ, Danubius, I, 1967, 86, fig. 7/7. 33 M. Ursachi, Necropola din epoca bronzului de la Săbăoani, Carpica, II, 1969, 38, fig. 3/8, 42.

93


de la Nicoleni, aparţinînd culturii Noua, dovedesc că această cultură s-a dezvoltat în bună parte tot pe fond local. Iar unele elemente de decor, aflate în ceramica din aşezarea de la Reci, dovedesc că influenţa culturii Wietenberg se reflectă şi în cultura materială a primei vîrste a fierului, care s-a dezvoltat pe fond local, contribuind însă şi alţi factori, din sud şi vest. Rezultatele noilor cercetări, prezentate în lucrarea de faţă, aduc unele contribuţii în privinţa dez-

94

voltării epocii bronzului în sud-estul Transilvaniei. Această problemă însă nu se poate considera rezolvată, cimitirele culturilor mai sus menţionate fiind foarte puţin cunoscute; de asemenea, nici fazele de dezvoltare ale culturilor respective nu sînt cunoscute în întregime. Problema rămîne deschisă şi noile cercetări vor umple golurile care mai există în cunoaş terea acestei perioade din istoria societăţii omeneşti din Transilvania.

Aşezări din prima vîrstă a fierului în sud-estul Transilvaniei

AŞEZĂRI DIN PRIMA VÎRSTĂ A FIERULUI ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Cuvînt înainte Una dintre perioadele cele mai puţin cunoscute şi mai puţin cercetate din istoria Transilvaniei este prima vîrstă a fierului. Descoperirile întîmplătoare, precum şi depozitele de obiecte de bronz, prin care a fost mai mult cunoscută epoca hallstattiană, nu au fost suficiente pentru cunoaşterea completă a culturii materiale din această vreme. Cercetările executate în ultimii ani de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe, la Reci (rai. Sf. Gheorghe, Reg. Braşov), la Cernat (rai. Tg. Secuiesc, Reg. Braşov), la Porumbenii Mari (rai. Odorhei, Reg. Mureş-Autonomă Maghiară),** în aşezări din prima vîrstă a fierului, ne pun la dispoziţie un material pe baza căruia putem contura mai complet cultura materială a epocii hallstattiene. În afară de acesta, observaţiile făcute cu ocazia acestor săpături ne ajută mult în încercarea şi stabilirea unei cronologii relative pentru această perioadă. Publicarea materialului provenit din aceste aşezări are scopul de a pune la dispoziţia cercetătorilor rezultatele obţinute de Muzeul Regional din Sf. Gheorghe în cercetarea primei vîrste a fierului în colţul sud-estic al Transilvaniei. 1. Aşezarea de la Reci Comuna Reci se află pe malul drept al Rîului Negru. La est de comună se găseşte o terasă înaltă numită Telek, cu malul abrupt spre V, iar spre S în pantă (pl. I, 1). Terenul a fost arat, cu care prilej au ieşit la iveală multe fragmente de vase, aparţinînd mai multor epoci. În urma acestei descoperiri, în anii 1957-1959 au fost executate sondaje de către Muzeul din Sf. Gheorghe (fig. 1). S-a constatat că acest loc a fost locuit începînd din neolitic pînă în epoca prefeudală (sec. IV). Rezultatele obţinute au fost publicate în parte în rapoartele preliminare1 şi într-un articol2. În cursul săpăturilor au fost descoperite resturi de locuinţe, gropi şi morminte de incineraţie, care aparţin primei vîrste a fierului. * Volum editat de Muzeul Regional Sf. Gheorghe în 1966, 63 p. (Cu rezumat în limba germană. Fotografii: P. Fóris). ** Cercetările au fost efectuate în colaborare cu Muzeul Raional din Cristuru Secuiesc.

În următoarele ne vom ocupa numai cu materialul hallstattian provenit din aşezare. Locuinţele Bordeiul nr. 1: la marginea terasei, pe partea sudică a terenului, în şanţul nr. II, la adîncimea de 0,25 m, au fost dezvelite resturile unui bordei de formă ovală, fără urme de pari. Fundul bordeiului, săpat în pămînt, a fost atins la 0,70 m adîncime. Axul lung al bordeiului a fost orientat N-E–S-V. Dimensiunile: 2,50 × 2 m. Vatra a fost aşezată în mijlocul locuinţei; era de formă circulară, cu suprafaţa făţuită şi înconjurată de cîteva pietre. Pe podeaua bordeiului au fost găsite fragmente de vase de culoare neagră, decorate cu caneluri şi bucăţi de chirpici. Tot de inventarul bordeiului aparţin jumătatea unui prîsnel de lut bi tronconic, o greutate de ţesut din piatră perforată la partea de sus, o piatră de măcinat de formă ovală şi o bucată dintr-un corn de cerb. Bordeiul nr. 2: spre nord de acest bordei, la o distanţă de 45 m, în şanţul IV, a fost descoperită, la o adîncime de 0,70 m, vatra unui bordei hallstattian de formă ovală. Vatra avea forma ovală şi diametrele: 1,50 × 2 m; lipitura a fost din lut gros. În jurul ve trei au fost descoperite fragmente de vase de culoare neagră, decorate cu caneluri şi un fragment dintr-o valvă de turnat topor de bronz (pl. VIII, 7). Tot în bordei s-a mai găsit şi o greutate de plasă, făcută din lut, de formă piramidală. Bordeiul nr. 3: la vest de bordeiul nr. 1, la o distanţă de 20 m de acesta, în şanţul nr. IX, la adîncimea de 0,58 m, au fost descoperite resturile unui bordei circular cu diametrul de 3 m. A avut o vatră de formă circulară aşezată la mijloc; făţuiala din care s-au mai păstrat cîteva bucăţi, fusese lipită de pietre. În jurul vetrei au fost găsite trei căni cu o toartă (pl. I, 4), cîteva fragmente de vase, o bucată de piatră de măcinat, pe care a fost şi o piatră de pisat. Cana nr. 1: este făcută din pastă cu cioburi pisate, arsă brunneagră şi bine lustruită. Marginea este uşor răsfrîntă MCA, VI, 1959, 196-199; MCA, VII, 1961, 179-181; MCA, VIII, 1962, 325-328. 2 SCIV, XV/1, 1964, 121-126. 1

95


în afară, umărul foarte bombat, iar fundul mic. Sub margine se găseşte o dungă în relief. Are o toartă cu buton care porneşte din umăr (pl. IV, 10). Dimensiunile: înălţimea 12 cm, diametrul gurii 8 cm, diametrul maxim la umăr 14 cm, diametrul fundului 3,50 cm. Cana nr. 2: aceeaşi tehnică ca nr. 1. Marginea cănii e uşor răsfrîntă în afară, corpul fiind puţin bombat. Toarta porneşte de la umăr şi poartă o proeminenţă în formă de melc (pl. IV, 9). Dimensiunile: înălţimea 10,50 cm, diametrul gurii 6,50 cm, al fundului 4 cm. Cana nr. 3: aceeaşi tehnică şi ardere. Marginea e uşor răsfrîntă în afară, avînd pe umăr un şănţuleţ, iar pe pîntec caneluri verticale (pl. IV, 8). Toarta porneşte din umăr şi formează pe arcuirea superioară o creastă. Dimensiunile: înălţimea 9 cm, diametrul gurii 6 cm, al fundului 3,5 cm. În apropierea bordeiului, în stratul de cultură hallstattian, la adîncimea de 0,90 m, a fost găsit un vas cu corp sferic, cu marginea dreaptă şi decorată pe umăr cu patru butoni perforaţi orizontal. Înălţimea 12,5 cm (pl. II, 5). Mormintele În partea sudică a terenului, care este în pantă, au fost descoperite două morminte de incineraţie. Mormîntul nr. 1: pe panta terasei în şanţul nr. III a fost descoperită la adîncimea de 0,30-0,60 m o groapă ovală cu axul lung orientat E–V, cu dimensiunile de 3 × 1,50 m. Pe fundul gropii a fost surprins un strat de lut galben ars. Pe acest strat de pămînt ars au fost găsite vase sparte, o bucată de piatră de rîşnit, bucăţi de cărbune şi oase calcinate. Dintre vase, amfora cu două toarte a fost acoperită cu o strachină. Unele dintre vasele sparte au fost în tregite. Descrierea lor: 1. Amforă cu două toarte făcută din pastă de culoare brună lustruită. Are gît cilindric şi corpul bine dezvoltat. Toartele sînt aşezate pe umăr. Dimensiunile: înălţimea 28 cm, diametrul gurii 28 cm, al fundului 12,5 cm (pl. II, 2). 2. Vas bitronconic cu gît cilindric, cu pîntecul rotunjit; pe umăr sînt benzi de caneluri în ghirlande (pl. II, 4). 3. Strachină cu peretele arcuit spre interior. Mormîntul nr. 2: a fost găsit tot pe panta terasei la o distanţă de 20 m de mormîntul nr. 1 şi anume: la S-E, în şanţul VIII, la adîncimea de 0,35 m, a fost descoperit un alt mormînt de incineraţie. Groapa mormîntului, tot de incineraţie, a avut forma ovală cu axul lung orientat N-S, cu dimensiunile 2 × 1,75 m. Mortul a fost parţial ars în groapă. S-au păstrat bazinul şi vertebrele aşezate în direcţia N–S. Osemintele au fost acoperite cu fragmente de vase (pl. I, 5). În jurul pieptului o pată verde provenea de la un obiect de bronz distrus. Pe fundul ars al gropii au fost observate bucăţi de cărbune. Din fragmen96

tele de vase, cu care osemintele au fost acoperite, au fost întregite următoarele vase: 1. Vas mare bitronconic de culoare neagră lustruit, partea superioară este în formă de cupolă, sub care se află un brîu canelat şi puternic reliefat; partea inferioară este tronconică cu fund mic. Are înălţimea de 75 cm (pl. IV, 2). 2. Strachina de culoare brună cu peretele spre interior; pe buză este decorată cu caneluri (pl. III, 6). Gropile În jurul bordeielor şi pe partea sud-vestică a terenului au fost descoperite cîteva gropi. În umplutura acestora au fost fragmente de vase, bucăţi de chirpici şi pietre. Gropile au avut formă de sac cu gura rotundă sau ovală. Lăţimea gurii gropilor varia între 1,01-3,5 m, iar adîncimea între 1,50-2,40 m. Din fragmentele ceramice descoperite în gropi au fost întregite următoarele vase: 1. Vas bitronconic cu gît cilindric pe marginea faţetată; partea de sus a corpului în formă de cupolă cu brîu puternic reliefat şi decorat cu caneluri; fundul mic. Pe umăr benzi de caneluri în formă de ghirlande în jurul unor proeminenţe (S. V, G. 3). Dimensiunile: înănţimea 58 cm, diametrul gurii 33 cm, al fundului 13 cm (pl. II, 3). 2. Vas bitronconic cu gît cilindric, avînd partea de sus în formă de cupolă; sub aceasta se găseşte un brîu canelat, puternic reliefat; partea inferioară a vasului este tronconică cu fund mic (S. XIII). Dimensiunile: înălţimea 52 cm, diametrul gurii 33 cm, al fundului 10 cm (pl. IV, 1). 3. Vas în formă de sac, avînd sub margine patru butoni plaţi (S. V, G. 3). Dimensiunile: înălţimea 52 cm, diametrul gurii 35 cm, al fundului 16 cm (pl. II, 1). 4. Vas în formă de sac, avînd sub margine patru butoni ascuţiţi (S. IV). Dimensiunile: înălţimea 25 cm, diametrul gurii 18,5 cm, al fundului 10,5 cm (pl. III, 2). 5. Vas în formă de sac, buza decorată cu alveole, sub margine patru butoni plaţi (S. XIII, G). Dimensiunile: înălţimea 24 cm, diametrul buzei 22 cm, al fundului 9 cm (pl. III, 1). 6. Strachina cu marginea răsfrîntă în afară (S. XIII) s-a păstrat fragmentar (pl. III, 7). Au mai fost găsite fragmente de margini din străchini cu peretele arcuit, cu decor faţetat, fragmente de ceşti şi fragmente din vase cu picior. În afară de materialul descoperit în bordeie, în gropi şi în morminte, fragmente de vase hallstattiene au mai fost găsite peste tot în stratul de cultură (pl. VI, 7), acestea au fost însă aşa de fragmentare, încît nu s-a putut întregi nici un vas.


* Prezentarea culturii materiale a aşezării din prima vîrstă a fierului, descoperită la Reci, o putem face pe baza formei de locuire, a ritului de înmormîntare şi a inventarului descoperit în bordeie, în gropi şi în morminte. Aşezarea este neîntărită, cu bordeie circulare sau ovale săpate în pămînt; nu s-au observat urme de pari. O vatră circulară cu lipitură a fost aşezată de obicei în mijlocul bordeiului. Purtătorii acestei culturi duceau o viaţă sedentară, ocupîndu-se pe lîngă cules, vînat, pescuit şi ţesut şi cu creşterea vitelor. Aveau şi cai, fapt dovedit de un idol de lut descoperit într-o groapă. Numeroasele pietre de măcinat descoperite în bordeie arată o agricultură dezvoltată. Ritul funerar a fost arderea morţilor în groapă cu vase ofrandă. Acest rit este cunoscut din epoca bronzului în cultura Wietenberg.3 Pentru încadrarea cronologică a aşezării, cel mai preţios este materialul ceramic. Vasele sînt făcute din pastă compactă cu cioburi pisate bine, lustruite şi arse negru sau brun. Pereţii vaselor sînt groşi, numai unele fragmente de ceşti şi de străchini de culoare neagră au pereţi subţiri. Vasele descoperite se împart după formă în următoarele grupe: 1) Vase mari bitronconice; 2) vase în formă de sac; 3) amforă; 4) străchini; 5) vase cu suport; 6) ceşti; 7) căni; 8) vas sferic. 1. Vas bitronconic de dimensiuni mari şi cu decor canelat. Vasele din această categorie au gîtul înalt cilindric cu marginea lăţită sau răsfrîntă în afară, cu partea superioară a corpului ca o cupolă, iar partea de jos tronconică şi cu fund mic. Buza vasului e faţetată sau e fără decor. Pe umeri sînt decorate cu benzi de caneluri în ghirlande sau benzi de caneluri arcuite în jurul unei proeminenţe (pl. IV, 3). La unele dintre aceste vase la mijloc se află un brîu puternic reliefat, uneori decorat cu caneluri. 2. Vas în formă de sac. Acest tip de vas are gura largă cu buza dreaptă, iar sub margine patru butoni laţi sau ascuţiţi. La unele vase, marginea este ornamentată cu alveole. 3. Amfora. Are gît înalt cilindric, corpul bitronconic bine dezvoltat şi cu două toarte mari, rotunde pe umăr. 4. Străchini. Variantele caracteristice sînt următoarele: a) strachina înaltă de mari dimensiuni, de formă tronconică cu marginea dreaptă (pl. III, 5). E cu sau fără decor, sau ornamentată cu o zonă de caneluri verticale şi orizontale (pl. V, 10); b) strachina de formă semisferică cu buza trasă spre interior, fără decor sau cu buza faţetată. Fundul e plat sau cu umbo; c) strachina cu marginea lobată (pl. VII, 3). Acest tip de vas s-a păstrat numai fragmentar. 3

5. Vase cu suport; sînt cu picior cilindric gol sau plin; s-au păstrat numai fragmente (pl. V, 4). 6. Ceşti. S-au păstrat numai fragmente din ceşti cu o toartă. Marginea în dreptul toartei e turtită, iar toarta, făcută din bandă lată cu o nervură mediană, e aşezată sub margine (pl. V, 9). 7. Căni. În această categorie situăm cele trei căni descoperite în bordeiul nr. 3. Aceste căni sînt cu buza uşor răsfrîntă în afară şi cu corpul bombat. Toarta porneşte din umărul cănilor şi se ridică deasupra buzei, terminîndu-se cu un buton simplu, sau în formă de melc, sau cu creastă; pe pîntecul uneia dintre căni se află coaste în relief aşezate vertical. 8. Vas sferic cu fund mic. E cu buza dreaptă, avînd pe umăr 4 urechiuşe. Ornamentarea vaselor e variată. În general, decorul vaselor mari bitronconice constă din benzi de caneluri aşezate în ghirlande, uneori în jurul unei proeminenţe. sînt vase de acest tip şi de dimensiuni mai mici, la care canelurile de pe umăr sînt aşezate vertical; unele sînt nedecorate. Buza este faţetată sau fără decor. Ornamentul faţetat se găseşte şi pe buza străchinilor. La vasele în formă de sac decorul obişnuit e format din 4 butoni plaţi sau ascuţiţi. La unele, buza e ornamentată cu alveole. Pe un fragment de vas se află şi decorul format din bandă de linii în val, executat cu un instrument dinţat (pl. V, 2). Pe un alt fragment din umărul unui vas bitronconic se află un decor excizat care reprezintă două spirale într-o zonă acoperită cu barbotină (pl. V, 5). Decorurile interioare pe vase sînt formate din benzi de caneluri orizontale, aşezate imediat sub margini. Pe un fragment de strachină în jurul fundului se află un cerc dublu (două cercuri concentrice), în mijlocul căruia este o cruce formată din două benzi de linii scurte orizontale (pl. V, 6). Ornamente incizate umplute cu alb, cu liniuţe oblice, triunghiuri etc. se află pe un fragment din umărul unui vas bitronconic şi pe un fragment din marginea unei străchini (pl. VII, 1, 1a, 2). Decorul interior în general constă din caneluri fine sau din incizii aşezate pe buză sau sub margine. În afară de ceramică au mai fost găsite şi cîteva unelte de uz casnic, dintre care menţionăm pietre de măcinat, prîsnele de lut, greutăţi de plasă, două fragmente din forme de turnat şi două celturi de bronz. Pe fundul unei gropi, împreună cu fragmente de vase hallstattiene, a fost găsit un idol zoomorf. Pietrele de măcinat sînt de formă arhaică ovală, iar greutăţile de lut sînt piramidale. Fusaiolele de lut sînt bitronconice sau cu feţe plate. Cele două fragmente de formă de turnat celturi sînt făcute din gresie (pl. VIII, 7-8).

Istoria României, I, 1960, 113.

97


Unul dintre celturi a fost găsit de un ţăran în anul 1957, în timpul aratului în partea sudică a aşezării. Are gura de înmănuşare dreaptă şi îngroşată; pe amîndouă feţele este decorat cu linii în relief, aşezate orizontal, de care atîrnă linii verticale. Tăişul e lat şi drept. Dimensiunile: lungimea 9 cm, diametrele interioare ale gurii 3 × 2 cm, adîncitura găurii de înmănuşare 5,5 cm, lăţimea tăişului 4,8 cm (pl. VIII, 1). Celtul celălalt a fost descoperit în şanţul nr. XI, la adîncimea de 40 cm. Are gura dreaptă şi în groşată; fără decor. Patina se păstrează şi are o culoare verde-albăstruie. Dimensiuni: lungimea 6,5 cm, diametrele interioare ale gurii 2, 8, 3 cm, adîncitura găurii de înmănuşare 4,3 cm, lăţimea tăişului 4,1 cm (pl. VIII, 2). Idolul zoomorf e făcut din lut şi înfăţişează un cal. Figura animalului e redată cu multă dibăcie. E înalt de 3 cm (pl. VII, 6). Formele de vase şi elementele de decor ale materialului ceramic din aşezarea de la Reci arată aspectul unui orizont arhaic în dezvoltarea culturii materiale a primei vîrste a fierului din Transilvania. Tipul de vas foarte frecvent şi conducător este vasul cu gît cilindric, cu partea superioară în formă de cupolă, iar partea inferioară tronconică şi cu fund mic. Acest tip de vas derivă din formele binecunoscute în culturile epocii bronzului de pe teritoriul ţării noastre, Monteoru, Wietenberg, Gîrla Mare etc. Prototipul cel mai exact al acestui vas îl găsim în vasele mari de provizii ale culturii Monteoru,4 şi în urnele funerare din cultura Gîrla Mare.5 Varianta cealaltă a acestui tip de vas, cu pîntec rotunjit, fără brîul puternic relie fat sub cupolă, are analogii în cultura Wietenberg.6 Aceste două variante sînt reprezentate de două vase găsite la Telek, de dimensiuni mai mici, păstrate fragmentar şi care provin din fondul vechi al muzeului (pl. III, 3-4). În afară de aceste vase, tradiţii neîndoielnice ale culturii Wietenberg arată vasul sferic cu marginea dreaptă, prevăzut pe umăr cu patru urechiuşe. Acest tip de vas e foarte frecvent în cultura Wietenberg, precum şi străchinile cu marginea arcuită cu colţuri trase în sus.7 Tot o influenţă a culturii Wietenberg arată şi ornamentele în benzi umplute cu linii incizate, precum şi decorul spiralic executat în tehnica exciziei.

Vasele în formă de sac arată analogii cu vasele de acest tip cunoscute din aşezările şi din mormintele culturii Noua.8 Legătura clară cu ceramica epocii bronzului din culturile locale arată şi cele trei căni găsite împreună într-un bordei. Cana cu toartă, prevăzută la vîrf cu un buton plat, arată un element de decor cunoscut din cultura Noua. Iar butonul în formă de melc pe toartă e atestat în stratul de cultură Wietenberg din aşezarea de la Ciomortan.9 Cana decorată pe pîntec cu coaste în relief, aşezate vertical, are analogii în Verbicioara10 şi în cultura Ariuşd–Bodrogkeresztúr, descoperită la Cristur. Amfora cu două toarte nu are analogie în culturile locale din epoca bronzului. Acest tip de vas e cunoscut în R. P. Ungară pe teritoriul de lîngă cotul Dunării, în grupa Velatitz, din Hallstattul timpuriu;11 deocamdată e unui din puţinele elemente care arată legături cu regiunile vestice din Europa Cen trală. Celturile de bronz arată un orizont mai recent, avînd analogii cu celturile cunoscute din depozitele de obiecte de bronz de la Zagon, Bancu etc., care sînt încadrate în grupa Moigrad-Tăutău, în H B.12 Se pune întrebarea cum se explică această neconcordanţă cronologică ce există între aspectul ceramicii şi între tipurile de celturi descoperite în aşezarea de la Reci? Partea sud-vestică a terenului e în pantă şi arată următoarea stratigrafie: sub humusul arat gros, de 25-30 cm, e stratul de cultură de culoare brună, gros de 30 cm, cu gropi de morminte şi cu groapa bordeiului nr. 1, sub care urmează solul viu – lut galben. Din acest fapt reiese că mormintele aparţin nivelului de jos al aşezării. Pe partea nordică a terenului, în şanţul IV, stratigrafia se prezintă în modul următor: sub humusul gros de 20 cm a fost un strat de culoare neagră-cenuşie, amestecat cu bucăţi de chirpici, gros de 30-40 cm, aparţinînd culturii Sîntana de Mureş. Acesta suprapune un strat compact de culoare brună, gros de 50 cm, sub care se află lutul galben. La o adîncime de 70 cm, măsurată la suprafaţa pămîntului, a fost descoperită vatra bordeiului nr. 2, aşezată în partea superioară a stratului hallstattian. Prin urmare, nivelul bordeiului arată că acest strat gros, hallstattian, avea sigur două nivele de locuire.

Istoria României, I, 1953, pl. XV, 1-8; MCA, 1956, 271, fig. 9/1-2. 5 D. Berciu, Catalogul Muzeului arheologic din Turnu Severin, MCA, I, 1959, pl. XV, 1-8; MCA, II, 1956, 279, fig. 9/1-2. 6 K. Horedt, Die Wietenberg-Kultur, Dacia, N. S., IV, 1960, fig. 12, A, 27. 7 K. Horedt, op. cit., fig. 12, A, 1-2, 7, 5, 9-10, K, 13-15. 8 În colecţia Muzeului din Braşov se află vase de acest tip provenite din cimitirul de la Noua (nr. de inv. 221) şi în aşezarea de la

Peteni (în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe). 9 MCA, V, 239, pl. IX, 4. 10 D. Benciu, Die Verbicioara-Kultur, Dacia, N. S., V, 1961, 135, fig. 5/6. 11 E. Patek, Koravaskor-kutatásunk néhány problémája, ArhÉrt, LXXXII/2, 1955, 166, fig. 1/26. 12 M. Rusu, Die Verbreitung der Bronzehorte in Transilvanien, Dacia, N. S., VII, 1963, 208-209.

4

98


Materialul ceramic hallstattian, în cantitate mare, a fost descoperit pe partea sudică a terenului care este în pantă. Vasele care arată un vechi orizont, provin din cele două morminte şi din gropi care au atins cu fundul lor solul virgin. Bordeiul nr. 2 a fost găsit sub stratul de cenuşă al culturii Sîntana de Mureş. În bordeie materialul ceramic descoperit a fost puţin; din fragmente nu s-a putut întregi nici un vas. Celtul descoperit întîmplător intră perfect în fragmentul de valvă găsit lîngă vatra bordeiului nr. 2. Acest fapt, precum şi unele indicaţii stratigrafice menţionate mai sus, ne îndeamnă să acceptăm două nivele: 1, nivelul I al mormintelor şi al unora din gropi şi al bordeiului nr. 1; nivelul II pe care-l reprezintă bordeiul nr. 2. Materialul ceramic descoperit în morminte şi în gropi arată aspectul fazei mai vechi a primei vîrste a fierului; un Hallstatt timpuriu, pe care îl cunoaştem pentru prima dată în sud-estul Transilvaniei. Formele ceramice arată o dezvoltare a culturii materiale hallstattiene pe fond local, din culturile de la sfîrşitul epocii bronzului, la care au mai contribuit şi elemente vestice. Stratigrafic nu e încă suficient dovedit şi un alt nivel, dar pe baza celturilor trebuie să acceptăm mai multe nivele de dezvoltare, care duc spre o etapă mai tîrzie ce reprezintă alte aşezări cercetate în sud-estul Transilvaniei. 2. Aşezarea de la Cernatu La capătul nordic al comunei Cernatul de Sus se ridică un bot de deal înalt, avînd pe vîrf un pisc ridicat ca o şa, care se continuă în corpul masiv al dealului. Botul de deal, înconjurat de două pîraie, e situat în direcţia N–S, avînd pe vîrf un platou lat (pl. I, 2). Laturile platoului spre E, V şi S sînt piezişe, iar spre N muntele se ridică. E cunoscut sub denumirea de „Vîrf ascuţit”. În literatura de specialitate nu a fost încă cunoscut ca punct arheologic. Pe baza informaţiei primite de la profesorul Paul Haszmann din comuna Cernatul de Sus, care a cules fragmente ceramice din acest loc, Muzeul din Sf. Gheorghe în anul 1961 a făcut un sondaj de verificare, iar cercetările au fost reluate cu mai mare amploare în anul 1963 (fig. 2). Cercetările din anul 1961 Locul aşezării a fost înainte arat, iar în prezent e păşune. În anul 1961 pe mijlocul terenului a fost executat un şanţ (şanţul 1) în direcţia E–V, lung de 10 m, lat de 1 m; s-a săpat pînă la adîncimea de 0,50-0,70 m. Sub humusul gros de 20 cm au fost descoperite fragmente de vase hallstattiene. Printre acestea a fost şi un fund profilat, lucrat din pastă

bună la roată, şi un fragment de margine cu bu toni, dintr-un vas făcut cu mîna. Acestea din urmă aparţin epocii dacice. Perpendicular la capătul vestic al acestui şanţ, în direcţia N–S a fost executat un alt şanţ, lung de 17 m (şanţul 2). În acest şanţ a fost descoperită la adîncimea de 25 cm vatra unui bordei din prima vîrstă a fierului. Vatra a fost făcută din pietre aşezate în formă de cerc, în cuprinsul căruia suprafaţa a fost făţuită şi arsă de foc. Lîngă vatră au fost găsite fragmente de vase decorate cu caneluri. La 50 cm de vatră a fost o groapă în formă de sac, cu gura lată de 1,5 m şi adîncă de 0,80 m. În groapă au fost fragmente de vase hallstattiene şi un fragment dintr-o ceaşcă dacică. Lîngă vatră, la adîncimea de 35 cm, a fost găsită o monedă de argint, imitaţie barbară. Un alt şanţ (şanţul 3) a fost executat perpendicular pe şanţul 2, în direcţia estică. Sub humus, la adîncimea de 25 cm, au fost găsite fragmente de vase hallstattiene şi cîteva fragmente de vase dacice făcute cu mîna. Printre fragmentele de vase hallstattiene este de menţionat un fragment de vas cu decor, ornamente executate cu şnurul. Cercetările din anul 1963 Săpăturile au fost continuate pe porţiunea unde s-a lucrat în anul 1961. În cele ce urmează, dăm descrierea cercetărilor în ordinea lor cronologică. Şanţul nr. 3 a fost continuat spre vest şi au fost dezvelite în suprafaţă două bordeie care aparţin primei vîrste a fierului. Primul bordei are forma dreptunghiulară. Întinderea lui a fost delimitată de culoarea închisă a pămîntului: la cele 4 colţuri au fost observate gropi de pari cu diametrul de 6 cm. Dimensiunile: 3,5 × 3 m, cu axul lung N-V–S-E. Lîngă peretele sud-vestic a fost vatra avînd la spate o lespede de piat ră aşezată pe muchie. Lipitura vetrei a fost rotundă şi înconjurată de cîteva pietre. În jurul vetrei au fost fragmente de vase cu decor canelat, un fragment de ceaşcă cu toartă, fragmente din marginea unui vas de formă pătrată (pl. I, 6). Bordeiul al doilea a fost descoperit la 4 m vest de bordeiul celălalt. Forma pare că a fost dreptunghiulară, urmele parilor nu s-au putut stabili. În partea sudică a bordeiului a fost vatra ovală, arsă, avînd la margine cîteva piese; diametrele 1,60 × 1 m. Inventarul bordeiului constă din fragmente de vase de culoare neagră. Şanţul nr. 2 a fost prelungit spre nord; aici s-a descoperit o groapă hallstattiană peste care s-a su prapus un bordei cu vatră circulară. Groapa a fost în formă de sac, diametrul gurii de 1,5 m şi adînc de 0,70 m. Gura gropii a fost căptuşită de un strat de 99


chirpici ars. În umplutura gropii au fost descoperite fragmente de vase hallstattiene. La capătul sudic al acestui şanţ a fost găsită o altă groapă, tot în formă de sac; diametrul gurii 2 m, adîncimea 1,35 m. În afara gropii a fost găsit un vas mare cu pîntec rotunjit, decorat cu caneluri aşezate în ghirlande; s-a păstrat fragmentar; îi lipseşte partea de sus. În groapă a fost găsit un mic vas de formă bitronconică, cu pîntec rotunjit căruia îi lipseşte marginea (pl. IV, 6). Perpendicular pe şanţul nr. 2, a fost executat, în direcţia V–E, şanţul nr. 11; la capătul lui estic a fost descoperită o vatră circulară înconjurată de lespezi de piatră, aparţinînd unui bordei hallstattian, probabil de formă circulară. Lipitura vetrei a fost aşezată pe o podea de fragmente ceramice. Lîngă vatră s-a găsit un vas mare, acoperit cu un fund de vas, precum şi alte fragmente ceramice (pl. IV, 4, 4a, 5). Lîngă vas, la o adîncime de 0,35 m, a fost găsită o fibulă de bronz de tip Peschiera (pl. IX, 2). Perpendicular pe şanţul nr. 11, au fost executate şanţurile nr. 13 şi nr. 14. În amîndouă şanţurile au fost găsite cîte o vatră circulară înconjurată de pietre. Lipitura vetrei, la amîndouă, a fost aşezată pe fragmente de vase. Partea nordică a terenului a fost cercetată cu trei şanţuri (şanţurile nr. 6, 8-9). În şanţul nr. 8 au fost descoperite resturile unui bordei hallstattian. Terenul fiind în pantă, stratul de cultură a fost spălat, încît fragmentele au fost găsite la adîncimea de 19 cm. Forma bordeiului pare că a fost dreptunghiulară. În partea sud-vestică a aşezării, în şanţul nr. 17, s-a descoperit la adîncimea de 25 cm un bordei, probabil de formă rotundă, şi fără urme de pari. Vatra circulară a fost făcută din lespezi de piatră aşezate plat, păstrîndu-se la mijloc lipitura de lut ars roşu. Lîngă vatră au fost găsite fragmente de vase cu pereţi groşi, decorate cu caneluri, o strachină mică (pl. IV, 14), un prîsnel de lut (pl. VII, 5, 5a), o lingură de turnat (pl. VIII, 4), un depozit de unelte şi de podoabe de fier, bare de fier aşezate una peste alta (pl. I, 7). Laturile din E–V şi S ale aşezării au fost cercetate cu şanţuri (şanţurile nr. 7, 9-10) şi s-a constatat că pe două părţi, la E şi la V, aşezarea a fost întărită cu şanţ şi val. La S şi N, terenul fiind ridicat, nu a fost nevoie să fie întărit. * Terenul unde au fost ridicate bordeiele şi gropile, e sau în pantă, sau ridicat; din această cauză stratul de cultură a fost destul de subţire. Sub humusul gros de 20 cm grosimea stratului de cultură de culoare brun-neagră varia între 10-40 cm şi a fost urmat de 100

lut galben sau aşezat pe stîncă. Un topor plat de piatră, cîteva fragmente de vase şi de idoli zoomorfi, găsite sporadic la fundul stratului de cultură, ne lasă să bănuim că pe acest loc s-au aşezat prima dată purtătorii culturii Cucuteni–Ariuşd. Pe baza observaţiilor făcute, precum şi a materialului descoperit, s-a constatat că a fost un singur nivel hallstattian, suprapus de o aþezare din epoca La Tène. Materialul ceramic dacic a fost în genere foar te puţin; cîte un fragment de vas dacic a fost găsit însă pretutindeni printre fragmentele de vase hallstattiene. Prezenţa fibulelor de fier de tip La Tène la suprafeţele din şanţurile nr. 2 şi 4 ne îndeamnă să le atribuim acestea populaţiei dacice de la care s-au păstrat şi două monede de billon, imitaţii barbare (Forrer, 339). Aşezarea de la Cernatu, situată pe creasta unui munte, întărită cu şanţ şi cu val, a furnizat multe elemente pe a căror bază putem contura aspectul culturii materiale a Hallstattului timpuriu din Transilvania. Populaţia a locuit în bordeie dreptunghiulare şi circulare, folosind vetre circulare înconjurate de pietre, lipitura fiind aşezată la mijloc, pe o podea de cioburi. Inventarul bordeielor constă din material ceramic, din unelte de uz casnic, din lut, din bronz şi din fier, precum şi din obiecte de podoabă. Suprafeţe arse din şanţul 4, unde au fost găsite bucăţi de zgură de fier şi bucăţi de var, ne arată că prelucrarea minereurilor de fier a fost exercitată pe loc, în aşezare. Iar prezenţa obiectelor de fier dovedeşte că prelucrarea fierului în această perioadă a fost înfloritoare. Materialul ceramic, cu excepţia a două vase mari şi cîtorva vase mai mici, s-a păstrat foarte fragmentar. Fragmentele păstrate însă arată o destul de mare varietate a formelor. După pastă şi ardere se pot deosebi două specii: una arsă negru, bine lustruită şi decorată cu caneluri, şi o categorie arsă brun-roşcat şi în general fără decor. Din prima specie ceramică fac parte următoarele tipuri de vase: a) Vasul mare bitronconic, decorat cu caneluri; are mai multe variante. Una dintre acestea este vasul găsit în şanţul nr. 11, împreună cu fibula, are gîtul tronconic, formînd un prag în jurul umărului; partea de maximă dezvoltare este rotunjită şi decorată cu benzi de caneluri în ghirlande. Partea inferioară a vasului este înaltă şi tronconică, avînd fundul foar te mic. Lipseşte marginea: e înalt de 38 cm (pl. IV, 4). Varianta cealaltă a fost găsită în şanţul nr. 2; îi lipseşte partea de sus. La acest vas partea de maximă dezvoltare e puternic rontunjită şi e decorată cu caneluri în ghirlande (pl. IV, 6). Tot de acest tip este


şi vasul mic găsit în groapa şanţului nr. 2. Marginea lipsă şi fără decor; înălţimea 6 cm (pl. IV, 7). b) Ceşti. Pe baza fragmentelor se deosebesc două tipuri. Un tip de ceaşcă înaltă, cu toartă în bandă sau cu toarte pline. Marginea ceştii, unde se leagă toarta, e turtită. Varianta cealaltă o reprezintă ceaş ca scundă cu pîntec dezvoltat şi decorat cu caneluri oblice. Are toarta în bandă cu creasta mediană care se leagă de marginea turtită a ceştii; pe fund are umbo. c) Străchini. S-au păstrat fragmentare; au pereţi arcuiţi spre interior, cu buza faţetată sau fără decor şi pe fund cu umbo. Din specia a doua a ceramicii fac parte următoa rele: a) Vas în formă de sac. S-au păstrat numai fragmentar; cîteva de dimensiuni mici, cu înălţimea de 6 cm. b) Ceaşca cu toartă plină. S-a păstrat fragmentar (pl. IV, 13). c) Străchini. Exemplare întregi s-au păstrat numai de dimensiuni mici; au pereţi arcuiţi, iar fundul e plat sau cu umbo (pl. IV, 11-12, 15). La un fragment, sub margine se găseşte un buton perforat vertical. Înălţimea străchinilor variază între 3-4 cm. În această grupă intră şi strachina descoperită lîngă vatra bordeiului cu depozitul de unelte de fier şi de bronz. Marginea e trasă spre interior şi are pe fund umbo; înălţimea 3 cm, diametrul gurii 6,5 cm (pl. IV, 14). d) Vas cu picior. S-a păstrat numai fragmentar. Ornamentul dominant la ceramică este banda de caneluri în ghirlande, uneori în jurul unui buton. Butonul pe vase în general e foarte des întîlnit; plat la unele vase sau lunguieţ cu suprafaţa canelată. S-au folosit ornamente de alveole şi impresiuni cu şnurul. Unele vase, mai ales străchinile, în interior sînt decorate cu caneluri orizontale sau în formă de semicerc. Pe un fragment de vas se află ornamentul canelat, în formă de ramură de brad. În afară de materialul ceramic, foarte importante sînt uneltele de uz casnic, precum şi obiectele de podoabă din bronz şi fier, descoperite în cursul săpăturii în şanţurile nr. 11 şi 17. În şanţul 17 au fost descoperite următoarele obiecte: 1. Fibulă de tip Peschiera, cu disc spiralic la picior (Violinbogenfibeln mit Spiralfussdiskus); este făcută din sîrmă de bronz, cu secţiunea rotundă, în afară de discul spiralic unde sîrma are secţiunea rectangulară. Fibula este de mari dimensiuni şi se caracterizează prin corpul arcuit, resortul format în afara corpului, din trei spirale; bucla care formează croşetul este înaltă, cît corpul fibulei, şi se îngroaşă la arcuirea superioară; este de asemenea îngroşată sîrma în regi-

unea arcuşului. Lungimea: 13,4 cm, înălţimea 3 cm, grosimea între 0,3-0,5 cm (pl. IX, 4). 2. Cuţit curb de fier; mînerul a fost tăiat la descoperire. Lama este în formă de semilună, îngustă, spinarea ridicîndu-se numai spre mîner. Lungimea 21,3 cm, lăţimea 4,3 cm (pl. IX, 7). 3. Daltă de fier, de formă dreptunghiulară, cu tub de înmănuşare, rotund în secţiune; lungimea 14,8 cm, grosimea între 1,2-2 cm (pl. IX, 3). 4. Topor de fier, cu două aripioare, una lipsă. Formă foarte înaltă şi îngustă, cu aripioarele aşezate sus faţă de lungimea lamei. Lungimea 16,6 cm, lăţime între 2-4 cm, grosimea 0,7 cm (pl. IX, 6). 5. Bară de fier păstrată fragmentar, lungimea ei actuală e 17,2 cm, lăţimea 2,8 cm, grosimea 0,8 cm. 6. Bară de fier de formă uşor elipsoidală, cu capetele rotunjite; lungimea 16,6 cm, lăţimea 2 cm, grosimea 0,5 cm (pl. IX, 5). 7. Bară de fier curbă, fragmentară. Lungimea 14,4 cm, lăţimea 2 cm, grosimea 0,5 cm. 8. Bară de fier; lungimea 16,7 cm, grosimea 0,9 cm. 9. Vîrf de lance din bronz, cu o nervură mediană puternic reliefată; tubul de înmănuşare are două găuri pentru fixarea cozii.Frunza lancei este puţin curbată. Lungimea 12,8 cm (pl. IX, 1). Lîngă vatră au mai fost găsite într-o grămadă încă 8 bare de fier, păstrate fragmentar. Exemplarul cel mai întreg e lung de 14,1 cm, lat de 2,8 cm şi gros de 0,6 cm. Toporul de fier bipen are tăişuri înguste, gaura de înmănuşare e ovală, avînd diametrul de 2,6 cm. Lungimea 17 cm, lăţimea 4,4-5 cm, grosimea 0,72,6 cm (pl. IX, 8, 8a). Lîngă vasul din şanţul 11 a fost găsită fibula a doua, care este de acelaşi tip cu prima. E făcută din sîrmă cu secţiune rotundă, iar la spirală rectangulară, groasă între 0,2-0,4 cm. Resortul este în afară şi format din 5 spirale. Arcuşul este decorat cu două paranteze unghiulare în centru, avînd de o parte şi de alta gravate cercuri. Lungimea 8,3 cm (pl. IX, 2). Au mai fost găsite prîsnele de lut bitronconice şi plate şi două discuri care imită roata căruţei. Primul disc a fost găsit lîngă vatra bordeiului din şanţul nr. 11. Este făcut din piatră şi are pe o faţă gravate 4 spiţe; e gros de 1,1 cm şi lat de 6 cm (pl. VII, 4). Discul celălalt e din lut; pe amîndouă feţele osia e puternic reliefată; e lat de 4 cm (pl. VII, 5, 5 a). Lingura de turnat e făcută din lut, cu mîner tubular. S-a păstrat fragmentar (pl. VIII, 4). Din grupa obiectelor de podoabă face parte şi un fragment de ac cu cap conic făcut din bronz, care 101


a fost găsit lîngă vatra din şanţul nr. 13 (pl. VIII, 6); şi o mărgea de lut tubulară găsită lîngă vatra cu fibula din şanţul nr. 11. * Aspectul ceramicii din aşezarea de la Cernatu, după formele şi ornamentele vaselor, arată o etapă înaintată de dezvoltare a Hallstattului timpuriu. Lipsesc formele cele mai timpurii care arată legăturile cu culturile de la sfîrşitul epocii bronzului. Vasul mare bitronconic se prezintă numai cu corpul rotunjit şi numai gîtul şi partea de jos sînt tronconice. La una din variante şi partea inferioară e rotunjită. Celelalte tipuri de vase arată tot un stadiu bine dezvoltat şi prezintă analogii cu tipurile de vas cunoscute din aşezările hallstattiene de la Mediaş şi de la Lechinţa de Mureş. Cele două fibule reprezintă fibula de tip Peschiera, cunoscută în Europa centrală din ultima perioadă a epocii bronzului, care mai persistă şi la începutul primei vîrste a fierului. Analogia cea mai apropiată pentru ele o găsim în cultura înmormîntărilor tumulare la Mosonszolnok,13 în Republica Populară Ungară. Aparţin variantei cu disc spiralic la picior şi reprezintă o formă mai evoluată în raport cu cele cunoscute din Italia din epoca bronzului.14 sînt de dimensiuni mari, corpul arcuit şi resortul lăsat în afară; prezenţa lor arată o lungă durată a dezvoltării fibulei de tip Peschiera, pînă în Hallstatt timpuriu. Vîrful de lance de bronz aparţine unui tip cunoscut din epoca bronzului; persistă pînă în Hallstatt şi e frecvent în depozitele de bronz din Transilvania.15 Cuţitul de fier cu lama ridicată spre mîner arată de asemenea o fază mai tîrzie din prima vîrstă a fierului.16 Dalta de fier e tot de tipul vechi, cunoscut din epoca bronzului şi care dăinuie şi în prima vîrstă a fierului.17 Toporul plat prevăzut cu două aripioare este cunoscut de la sfîrşitul epocii bronzului pînă în perioada mijlocie a Hallstattului.18 Exemplarul de la Cernatu este de tip vechi şi are analogie cu cel descoperit în stratul Troia VII B 2.19 Toporul bipen are tot o dezvoltare lungă, din epoca bronzului pînă în Hallstattul tîrziu. Pe teritoriul ţării noastre sînt cunoscute exemplarele de la Bîlvăneşti20 şi Ferigele21. Toporul de la Cernatu, avînd un tăiş mai îngust, arată o etapă mai veche. Barele de formă alungită,

cu capetele rotunjite, deocamdată sînt necunoscute în cultura materială a primei vîrste de fier. Probabil au servit drept mijloc de schimb sau material brut. Este important de observat că greutatea exemplare lor întregi este în mod regulat de 50 g. * Printre elementele care aduc o contribuţie la încadrarea cronologică a aşezării, cele mai importante sînt cele două fibule de tip Peschiera. Pentru prima dată în ţara noastră, într-un complex arheologic bine definit, a fost găsit acest tip de fibulă. Fibula de tip Peschiera determină o perioadă de timp, care se află între sfîrşitul epocii de bronzului şi începutul primei vîrste a fierului (Br D - Ha Al).22 Această perioadă în Balcani e reprezentată de orizontul cultural Glasinac IIIa.23 În Ungaria, cultura mormintelor tumulare contribuie la dezvoltarea Hallstattului timpuriu; acestui orizont îi aparţine fibula de la Mosonszolnok.24 Fibulele de la Cernatu, prin dimensiunile lor mari, arată o etapă de dezvoltare mai tîrzie ca cea de la Mosonszolnok. Acest fapt este confirmat şi de celelalte obiecte de fier, precum şi de aspectul ceramicii descoperite împreună cu ele. Toate aceste fapte ne îndeamnă să datăm aşezarea de la Cernatu în Hallstattul timpuriu, faza B. Prezenţa zgurii de fier şi a bucăţilor de var, a lingurii de turnat şi a obiectelor de fier găsite în număr mare în aşezarea de la Cernatu, pune în altă lumină începutul metalurgiei fierului şi răspîndirii lui în ţara noastră. Obiectele de fier au fost descoperite într-o aşezare care, pe baza fibulei Peschiera de tip dezvoltat, a fost încadrată prima dată într-un orizont cultural, în Hallstatt B. Tipurile de unelte arată legături cu Grecia şi cu Balcanii. Numărul mare al obiectelor, al barelor precum şi al unor valve de turnat, arată că prelucrarea fierului în Transilvania era în plină dezvoltare la nivelul etapei de locuire de la Cernat-Hallstatt B; ar fi de presupus începuturile metalurgiei fierului chiar puţin înainte. În afară de aşezarea de la Cernatu, obiecte de fier găsite în aşezare se mai cunosc la Porumbenii Mari (în Transilvania); acolo s-a găsit un fragment de cuţit de fier; de asemenea în Dobrogea, la Babadag, în stratul de cultură, care corespunde Hallstattului timpuriu, faza B (Babadag II),25 s-au găsit bucăţi de fier.

J. Hampel, A bronzkor emlékei Magyarhonban, pl. CLXXXVI,

I. Nestor, op. cit., pl. 16, 2. A. Vulpe, Cimitir din epoca fierului la Ferigele, MCA, V, 1959, 360, fig. 6, 4. 22 F. Kőszeghi, Beiträge zur Geschichte der ungarischen Urnenfelderzeit, ActaArchHung, XII, 170. 23 M. V. Garaşanin, Probleme der Eisenzeit auf der Balkan, Atti del VI Congresso Internazionale della scienze preistoriche e proto storiche, I, 180 şi urm. 24 F. Kőszeghi, op. cit., 178-181.

13

7.

Piccola Guida della Preistoria, 1962, pl. XXXII, 17. I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, BerBKG, 22, 1933,132-34, fig. 23/4; 24/7. 16 K. Kromer, Das Gräberfeld von Hallstatt, 1959. 17 O. Montelius, Die Chronologie der ältesten Bronzezeit in NordDeutschland und Skandinavien, 1900, 326, pl. V, 18. 18 Piccola Guida...., pl. XXXIV, 32. 19 C. W. Blegen, Troy and the Trojans, 1962. 14 15

102

20 21


În privinţa căii de pătrundere şi de difuzare a noului metal în Transilvania, credeam că în primul rînd Grecia şi Asia Mică au avut un rol hotărîtor. Acest fapt este atestat de descoperirea obiectelor de fier, care arată legături cu aceste regiuni. Cimerienii numai într-o perioadă mai tîrzie au putut contribui la îmbogăţirea formelor şi la dezvoltarea metalurgiei fierului.26 Datarea anterioară apariţiei cimerienilor, pe care o atribuim descoperirilor prezentate aici, este întărită şi de lipsa obiectelor de harnaşamente, piese care sînt caracteristice pentru orizontul cultural cimerian. 3. Porumbenii Mari La est de comuna Porumbenii Mari, la confluenţa pîrîului Vágás cu rîul Tîrnava Mare, se ridică un platou cunoscut sub denumirea de „Cetate” (pl. I, 3). Pe acest loc au fost descoperite fragmente de vase groase chiar în secolul trecut şi în literatura de specialitate a fost ţinut în evidenţă ca locul unei aşezări hallstattiene.27 Terenul este proprietatea C. A. „Steagul Roşu” din comună şi a fost arat între anii 1953-1956 cu tractorul. Pe terenul arat au ieşit la iveală resturile de bordeie, în formă de pete mari, negre, amestecat cu fragmente de vase, oase şi bucăţi de chirpici. Acest fapt a atras atenţia lui István Molnár, directorul Muzeului din Cristur, care, în colaborare cu Muzeul din Sf. Gheorghe, a întreprins un sondaj de verificare şi de salvare. În continuare, dăm descrierea rezultatelor obţinute în cursul săpăturilor executate în anii 1956-1957.28 Platoul întreg este împărţit în două părţi, printrun drum de cîmp, care îl străbate în direcţia N–S. Şanţurile au fost executate în partea vestică a terenului, la stînga de drum, partea cealaltă fiind semănată. În anul 1956 a fost tras numai un şanţ de verificare în direcţia E–V. În anul 1957 lucrările au fost reluate şi au fost făcute şapte şanţuri, dintre care şanţurile I-IV au secţionat terenul în direcţia N–S, iar V-VII, executate perpendicular pe acestea, în direcţia E–V (fig. 3). În cursul săpăturii, în şanţuri au fost descoperite resturile a 12 bordeie dintre care numai la un singur bordei s-a putut delimita întinderea. La celelalte 11 bordeie s-au păstrat numai suprafeţe arse roşu, de formă circulară, acoperite cu cărbune; acestea sînt resturile vetrelor din bordeie, de pe terenul aşezat în pantă, de unde stratul de cultură a fost în parte spălat. Terenul a arătat următoarea stratigraS. Morintz, Quelques problème concernant la période ancienne du Hallstatt au bas-Danube à la lumière des fouilles de Babadag, Dacia, N. S., VIII, 1964, 118. 26 D. Berciu, Este şi o cale cimeriană în difuzarea metalurgiei 25

fie: peste lutul galben a fost un strat de cultură gros de 30 cm, acoperit de stratul arabil gros de 20 cm. Suprafaţa terenului a fost deranjată, fierul plugului atingînd stratul de cultură, din care a scos la suprafaţă fragmente ceramice. Întinderea bordeiului aşezat spre marginea terasei (BL) a fost delimitată de culoarea neagră a umpluturii gropii bordeiului, în care se aflau amestecate cu fragmente de vase, bucăţi de chirpici, oase de animale. Forma bordeiului a fost ovală, cu diametrele 5 × 3,5 m; axul lung N-V–SE. În partea nord-vestică a bordeiului a fost o vatră circulară cu suprafaţa făţuită şi înconjurată de cîteva pietre. Diametrul vetrei este de 1 m. În jurul ei au fost scoici de rîu, oase de animale şi cîteva fragmente de vase. Inventarul bordeiului constă mai ales din fragmente de vase (fig. 4). Din celelalte bordeie s-au păstrat numai resturile de vetre, deranjate de fierul plugului. În stare mai bună a fost păstrată vatra cu gardina din bordeiul nr. 9. Materialul ceramic s-a păstrat foarte fragmentar. Cele mai numeroase sînt fragmentele din vase mari cu pereţi groşi, arse negru şi decorate cu caneluri. Din această categorie de vase nu s-a putut întregi nici unul. Tipul lor este acela al unui vas mai mic, înalt de 19,5 cm. Vasul are gît cilindric, pîntec bombat şi fund plat. Este decorat cu caneluri în formă de ghirlande; îi lipseşte marginea (pl. VI, fig. 3). Tot de acelaşi tip sînt încă două vase întregite parţial. Unul e înalt de 25,5 cm (pl. VI, fig. 1), iar celălalt de 9 cm (pl. VI, 2). Din vasele cu picior s-au păstrat numai părţile de jos la trei vase care au dimensiuni de 18,5 cm, 8,5cm, 6,5 cm (pl. VI, fig. 6, 9, 18). Tipul de vas în formă de sac cu 4 butoni sub margine, e reprezentat de două exemplare. Primul vas are butoni plaţi, înălţimea de 15,5 cm (pl. VI, fig. 5), celălalt e mai mic şi cu butoni ascuţiţi, înalt de 5,8 cm (pl. VI, fig. 20). Forme variate au străchinile. Acestea sînt făcute din pastă bună arsă negru, cu pereţii subţiri, sau din pastă bună arsă brun, cu pereţii mai groşi. În prima categorie intră o strachină cu buza răsfrîntă în afară, cu umărul profilat şi cu umbo pe fund. În interior e decorată cu caneluri semicirculare şi cu proeminenţe care imită niturile de la vasele de metal. E înaltă de 4,5 cm (pl. VI, fig. 4, 10). O altă variantă de strachină cu pereţii arcuiţi spre interior are un umbo pe fund (pl. VI, 13-14). Străchinile cu pereţi groşi au marginea răsfrîntă în afară, umăr arcuit, umbo pe fund; înalt de 4,5 cm şi 7 cm (pl. VI, fig. 11, 15). Strachină cu patru colţuri, trase din margine, umărul e arcuit fierului? SCIV, XIV/2, 1963, 399, n. 1, 4. 27 M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, nr. 31. 28 Un raport preliminar a apărut în MCA, VI, 1959, 194.

103


şi cu umbo pe fund (pl. VI, fig. 12). Pe umăr e decorată cu 8 proeminenţe aşezate cîte două. Ceaşca cu toarte e reprezentată prin două tipuri. Primul e cu gura ovală, cu o toartă cu platformă şi cu fund în umbo, înalt de 4 cm (pl. VI, fig. 16). Ceaş ca cealaltă are marginea uşor răsfrîntă în afară, cu pîntec arcuit şi cu fund plat; sub margine e o toa rtă plină. Înălţimea 4 cm, diametrul buzei 4,5 cm, al fundului 1,7 cm (pl. VI, fig. 22). Fragmentar s-a păstrat şi un pahar cu peretele gros de 0,5 cm, cu buza răsfrîntă în afară, cu corpul zvelt şi cu fund plat. Pe umăr e decorat cu benzi de caneluri aşezate în ghirlande (pl. VI, fig. 8). Un vas mare are marginea răsfrîntă în afară şi pîntec foarte bombat (pl. VI, fig. 7). Sînt numeroase vase miniaturi, înălţimea lor variind între 3 şi 4 cm. Au diferite forme şi sînt fără decor. A fost găsit şi un capac cu buton. (pl. VI, fig. 17, 19, 21, 23.) Decorul vaselor e alcătuit în general din caneluri care cîteodată sînt asociate cu şiruri de proeminenţe. Se mai întîlneşte şi ornamentul în formă de S şi în triunghiuri, apăsat cu şnurul (pl. V, 1) sau benzi de linii în val (pl. V, 3). Unelte de uz casnic au fost puţine. Printre acestea menţionăm un prîsnel de lut, un cuţit de fier păstrat foarte prost, găsit în vatra nr. 9, greutăţi de plasă de formă piramidală şi foarte multe pietre de măcinat în formă ovală. De pe teritoriul comunei Porumbenii Mari se află în colecţia Muzeului din Cluj, sub nr. inv. IV/2590, un vîrf de lance de bronz, iar sub nr. inv. 1006263 două celturi de bronz.29 În colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe, tot din comuna Porumbenii Mari, a ajuns un al treilea celt de bronz (nr. inv. 27/1891) (pl. VIII, 3). Celtul e cu plisc, cu corp şi secţiune ovală. Marginea gurii de înmănuşare este uşor îngroşată şi în clinată spre exterior. Celtul e fără decor. Dimensiunile: lungimea de la plisc la tăiş 12 cm, lungimea de la vîrful toartei la tăiş 11 cm, diametrele gurii de înmănuşare 4,2 × 3 cm, lăţimea tăişului 4,6 cm, adîncimea gurii de înmănuşare 7 cm, grosimea peretelui 0,6 cm. Foarte probabil că aceste obiecte de bronz provin din aşezarea hallstattiană de la „Cetate”. În urma săpăturii s-a putut constata că aşezarea de la „Cetate” din comuna Porumbenii Mari e unitară, are un singur nivel de locuire. Stratul de cultură este subţire şi arată că viaţa în aşezare a fost destul de scurtă. Pe marginea sudică a platoului aşezarea a fost întărită cu un şanţ. Prin urmare, aşezarea aparţine grupei aşezărilor hallstattiene fortificate din Transilvania. Forma de locuire e bordeiul, de formă ovală. Pe bucăţile de chirpici arse la roşu s-au păstrat am 29

M. Roska, op. cit., nr. 31, 149, fig. 233.

104

prentele parilor şi nuielelor din construcţia pereţilor şi acoperişului. Vatra aşezată fie în colţ, fie în mijlocul bordeiului, a fost făcută din lut cu o gardină. Ocupaţia populaţiei, în afară de vînat şi pescuit, a fost creşterea vitelor şi agricultura. Faptul este dovedit de numeroase oase de animale, precum şi de pietrele de măcinat. În afară de prelucrarea bronzului au cunoscut şi fierul; dovada este făcută de fragmentul de cuţit de fier găsit în vatră. Pentru încadrarea cronologică a aşezării ne stau la dispoziţie: cele trei celturi de bronz, vîrful de lance de bronz – dacă provin din aşezare – şi materialul ceramic furnizat de săpătură. Celturile şi vîrful de lance, care se află la Cluj, sînt încadrate de M. Rusu în etapa timpurie a primei vîrste a fierului din Transilvania, în grupa depozitelor de la MoigradTăutău.30 Exemplarul, care se află în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe, se poate înşira tot în această grupă, fiindcă acest tip de celt apare foarte timpuriu, la sfîrşitul epocii bronzului şi persistă în tot cursul primei vîrste a fierului. Ceramica arată aspectul unei faze în care sînt reprezentate tipurile de vase, care se găsesc în tot cursul Hallstattului dezvoltat din Transilvania. Unele vase ca strachina cu margine lobată arată persistenţa ei din epoca bronzului; din cultura Wietenberg pînă în etapa destul de tîrzie a primei vîrste a fierului. Tipurile de vase arată analogii cu cele cunoscute din aşezările de la Lechinţa de Mureş şi de la Mediaş. Pe baza materialului ceramic considerăm aşezarea de la Porumbenii Mari contemporană cu aceste două aşezări, încadrînd-o în faza mai dezvoltată a Hallstattului timpuriu. Concluzii generale Descoperirea acestor trei aşezări hallstattiene în colţul sud-estic al Transilvaniei au îmbogăţit mult cunoştinţele noastre despre intervalul de timp de la sfîrşitul epocii bronzului şi pînă la începutul primei vîrste a fierului. (Perioada era aproape necunoscută şi necercetată.) În urma cercetărilor executate în cele trei aşezări mai sus-menţionate, s-a dovedit că epoca hallstattiană din Transilvania s-a dezvoltat pe fond local, pe baza culturilor de la sfîrşitul epocii bronzului, cu contribuţia unor curente venite din sud, din Grecia şi din regiunile vestice ale Europei Centrale. Cu toate că legătura directă cu epoca bronzului nu s-a găsit încă, totuşi au fost stabilite unele elemente de bază ale fondului local din epoca bronzului, precum şi curentele culturale sub a căror înfluenţă s-a dezvoltat Hallstattul în Transilvania. 30

Istoria României, I, 1960, 148; M. Rusu, op. cit., 208-209.


Fapt important este că s-a stabilit primul orizont cultural (Reci, nivelul I) din Hallstattul timpuriu, precum şi o altă etapă de dezvoltare, pe care o re prezintă orizontul Mediaş–Porumbenii Mari, Cernatu–Babadag II (Ha B). De importanţă deosebită este de asemenea că s-au putut obţine date noi asupra începutului metalurgiei fierului şi s-au putut aduce contribuţii însemnate la

stabilirea căii de pătrundere şi de difuzare a fierului în ţara noastră. În afară de aceste rezultate au mai rămas multe probleme nerezolvate printre care şi stabilirea legăturii Hallstattului timpuriu cu cel mijlociu; caracterul restrîns însă al cercetărilor, nu a putut permite rezolvarea în întregime a problemelor Hallstattului timpuriu în Transilvania.

105


MORMÎNTUL SCITIC DE LA SF. GHEORGHE (RAI. SF. GHEORGHE, REGIUNEA AUTONOMĂ MAGHIARĂ)

Cu prilejul instalării unor apeducte într-o uliţă nouă, numită str. Umbrei, în vara anului 1958 s-au descoperit mai multe mărgele colorate şi verigi de bronz. Direcţiunea Muzeului regional Sf. Gheorghe, fiind sesizată, a întreprins o săpătură de salvare. Pe terenul unde s-a făcut descoperirea şi care se află pe panta unui deal (fig. 1), a fost săpat un şanţ lung de 200 m, care a fost continuat înspre sud, pînă la pavajul străzii K. Marx, iar pe locul mormîntului a fost deschisă o suprafaţă de 5 × 4 m. Nici un obiect nu a fost găsit în situ. Prin urmare, pentru aşezarea scheletului şi a inventarului în mormînt putem cita numai spusele muncitorului Ferenc Pilbáth şi ale locuitorului János Nyilas, în apropierea terenului căruia s-a făcut descoperirea. Din schelet au rămas numai dinţii, descoperiţi în partea nordică a şanţului, unde au fost descoperite mărgelele şi celelalte obiecte. S-a putut constata că orientarea scheletului – care aparţinea probabil unei fete – a fost N-E–S-V. Adîncimea gropii a fost de 0,60; după cît s-a putut observa, ea a fost ovală, cu fundul uşor albiat, avînd dimensiunile de 2 × 1 m. Pămîntul a fost cercetat cu mare grijă şi astfel au fost descoperite cîteva mărgele, o aplică de bronz în formă de cerb şi o brăţară de bronz. Adăugîndu-se şi obiectele găsite de Pilbáth și Nyilas – care au fost achiziţionate pentru Muzeul Sf. Gheorghe – inventarul mormîntului constă din următoarele: 1, mărgele de pastă de sticlă, ornamentate cu ochiuri în diferite mărimi; cîteva sînt de culoare albastră; 2, o perlă de sticlă verzuie; 3, un disc mic de grafit, perforat şi decorat cu şase alveole pe una din feţe; 4, o perlă ovoidă de chihlimbar; 5, patru brăţări de bronz; 6, o verigă mare de bronz, avînd pe marginea ei şase verigi mai mici; 7, două bucăţi de bară de fier; 8, o fibulă; 9, o aplică de bronz în formă de cerb; 10, un nasture de bronz; 11, un inel de buclă din bronz; 12, o verigă de bronz; 13, resturi de spirale şi de plăci de bronz. Vase nu s-au găsit. Dăm aici descrierea obiectelor care formau inventarul mormîntului. * SCIV, XI/2, 1960, 373-381. (Cu rezumat în limba rusă şi în limba franceză.)

106

1. Mărgele (fig. 3). Acestea sunt: a) Mărgele de pastă ornamentate cu ochiuri, colorate în galben, alb şi albastru. Dintre acestea, 36 de bucăţi întregi şi cinci fragmentare sînt cu două rînduri de ochiuri şi au dimensiuni între 31 × 19 mm şi 9 × 8 mm (fig. 3/6). Una este tubulară. Cu un singur rînd de ochiuri sînt 31 de bucăţi cu dimensiuni între 24 × 17 mm şi 10 × 5 mm (fig. 3/7). b) În afară de acestea, zece mărgele mai mici sînt colorate pe fond verzui cu ochiuri duble de culoare albă şi albastră (fig. 3/5). O mărgea, păstrată fragmentar, e de culoare neagră şi ornamentată cu ochiuri albe, iar şase mărgele mici, dintre care una mai mare, sînt de culoare albastră. O singură mărgea de culoare albastră e ornamentată în culoare albă cu zig-zaguri; la aceasta cei doi poli sînt şlefuiţi. O mărgea mică de culoare galbenă este prevăzută cu mici puncte împunse. c) În afară de mărgelele descrise mai sus, s-a mai găsit o mărgea de sticlă cu suprafaţa crestată şi cu dimensiunile de 12 × 15 mm (fig. 3/4), una de chihlimbar de formă ovoidă (fig. 3/3) şi un mic disc de grafit perforat, avînd dimensiunile de 21 × 11 mm. Pe o faţă a discului se află şase puncte incizate (fig. 3/2). 2. Brăţări de diferite tipuri: a) Brăţară de bronz cu capetele petrecute, de sec ţiune rotundă; suprafaţa externă este crestată vertical. Are o formă ovală, cu dimensiunile de 7,9 × 7 cm, grosimea barei fiind de 6 mm (fig. 4/3, 3a şi fig. 2/5). b) Brăţară de bronz cu capetele deschise; la suprafaţă e ornamentată cu linii crestate vertical, care se repetă după un mic spaţiu lăsat neornamentat. Forma e ovală, bara de secţiune rotundă, dimensiunile de 6,8 × 6,3 cm. Grosimea barei e de 6 mm (fig. 4/2, 2a şi fig. 2/2). c) Brăţară de bronz, cu capetele deschise şi secţiunea rotundă, ornamentată prin crestături verticale, care se repetă după un spaţiu liber. Are forma ovală, cu dimensiunile de 6,6 × 6,2 cm, grosimea barei fiind de 5 mm. Pe partea de jos sînt lipite resturi de fier (fig. 4/1, 1a şi fig. 2/4).

Mormîntul scitic de la Sf. Gheorghe (rai. Sf. Gheorghe, Regiunea Autonomă Maghiară)

d) Brăţară de bronz, cu capetele deschise, făcută din bandă plată; are o formă rotundă, cu dimensiunile de 6,1 × 6,3 cm; grosimea barei e de 5 mm (fig. 4/4 şi fig. 2/3). 3. Verigă de bronz, cu diametrul de 6,1 cm mă surat pe dinafară; are pe margine şase verigi mai mici. Una dintre acestea a fost ruptă de către descoperitor, dar s-a păstrat (fig. 5/2). 4. Două bucăţi de bară de fier; sînt probabil părţi dintr-o bucată de fier cu o grosime de 1 cm (fig. 4/5). 5. Arcul unei fibule de bronz, cu spirală la amîndouă capete; acul lipseşte. Fragmentul are o lungime de 6,2 cm; firul este gros de 3 mm (fig. 5/1). 6. Aplică de bronz, reprezentînd un cerb culcat cu capul întors înapoi şi cu picioarele trase sub corp. Coarnele sînt reprezentate printr-o semilună, în forma unui scut grecesc (pelte). Urechea e ovală, iar ochiul redat printr-un cerc incizat. Pulpele sînt accentuate prin relief. Pe dos se află o ureche care servea pentru fixarea obiectului. Dimensiunile apli cii sunt: 2,4 × 2,7 cm, cu o grosime de 3 mm (fig. 2/1 şi fig. 3/1, 1a). 7. Nasture de bronz, cu o gaură provenind dintro greşeală de turnare; este prevăzut cu o ureche şi are diametrul de 3,1 cm (fig. 5/5, 5a). 8. Inel de buclă de bronz, cu capetele conice; mărimea este de 2,1 cm (fig. 5/6). 9. Verigă de bronz de formă ovală, din bară cu secţiune rotundă. Diametrul este de 36 × 35 mm; grosimea barei de 5 mm (fig. 5/7). 10. Spirale de bronz şi bucăţi de plăci de bronz; sînt lucrate dintr-o placă cu o grosime de 3 mm. O bucată de placă de bronz, după restul unui nit, pare a fi fost fixată pe un obiect de piele sau de lemn (fig. 5/3-4d). Analogii pentru inventarul mormîntului de la Sf. Gheorghe, afară de cele cunoscute din Transilvania, se găsesc în cimitirul hallstattian de Szentes-Vekerzug în R. P. Ungară. Mărgelele de pastă ornamentate cu ochiuri sînt cunoscute din inventarele mormintelor nr. 34, 35 de la Szentes-Vekerzug.1 Tot în aceste cimitire au mai fost găsite şi mărgele de sticlă cu suprafaţa crestată,

ca şi în mormîntul de la Sf. Gheorghe. Mărgelele de chihlimbar sînt cunoscute din cimitirul de la Tiszalök-Vásárhalom.2 Brăţara cu capetele încălecate şi ornamentată cu crestături verticale, cu secţiunea rotundă, precum şi cele cu capetele deschise, figurează tot în materialul mormintelor nr. 39, 63, 147 din cimitirul de la Szentes-Vekerzug.3 Acest tip de brăţară, cu capetele deschise, confecţionat din bară plată neornamentată, cu secţiune ovală, precum şi cel făcut din fier, se găsesc de asemenea în inventarul acestui cimitir.4 Inelul de buclă de bronz, cu capetele conice şi spiralele de bronz, sînt cunoscute şi din descoperirile din Transilvania5 şi din mai multe morminte ale cimitirului de la Szentes-Vekerzug.6 Prin fibulă, analogia cea mai exactă o găsim în Transilvania, în fibula din mormîntul scitic de la Proştea Mică;7 dar ea este cunoscută şi din cimitirul de la Szentes-Vekerzug.8 Acestea din urmă sînt prevăzute cu placă la picior, ca şi cea de la Tîrgu Mureş,9 şi reprezintă un tip mai vechi ca exemplarul nostru. Veriga de bronz, avînd de obicei pe margine pa tru ineluşe – în timp ce la exemplarul nostru sînt şase –, este cunoscută din mormintele aşa-zise „scitice” descoperite în Transilvania la Aiud,10 la Simeria,11 şi din R. P Ungaria din cimitirele de la Nyíregyháza-Vágóhíd şi Tiszalök-Vásárhalom.12 Aplica de bronz, reprezentînd un cerb culcat, este deocamdată singura piesă de acest fel cunoscută în Transilvania. Din punct de vedere al concepţiei artistice şi al prelucrării stilistice ea prezintă analogii cu cerbii de aur descoperiţi în mormintele de incineraţie de la Zöldhalompuszta şi Tápiószentmárton,13 în R. P. Ungară. Unele caracteristici de stil ale aplicii, ca prelucrarea ochiului şi reprezentarea figurii cerbului, cu linii accentuate, arată multe asemănări cu figurile de leu de pe mînerul sabiei găsite la Dobolii de Jos.14 Deosebirile, ce se constată între aplicile de cerb descoperite în R. P. Ungară şi cerbul la Sf. Gheorghe, se datorează şi procedeurilor diferite de lucrare a lor. Piesele din Ungaria au fost ciocănite din placă de aur, iar cea de la Sf. Gheorghe a fost turnată.

M. Párducz, Le Cimetière hallstattien de Szentes-Vekerzug, II, ActaArchHung, 4, 1954, pl. X, 13-15, 16; pl. XI, 1-23, 33, 35. 2 A. Bottyán, Szkíták a Magyar Alföldön (RégFüz, 1), 1955, pl. III, 26. 3 M. Párducz, op. cit., II, 1954, pl. XII, 4-5; pl. XIX, 4-5; ibidem, III, 1955, pl. XI/2. 4 Ibidem, II, 1954, pl. XIV, 6; ibidem, III, 1955, pl. III, 5 şi pl. XIX, 12. 5 M. Roska, Skytha sírok Piskiről, Dolg, IV, 1913, fig. 6, 17, 19. 6 M. Párducz, op. cit., III, pl. II, 9-24; pl. III, 19-20. 7 M. Roska, Der Bestand der skythischen Altertümer Siebenbür-

gens, Eurasia Septemtrionalis Antiqua, XI, 1937, 175, fig. 13 d. 8 M. Párducz, op. cit., II, 1954, pl. XVII, 3 şi XIX, 17. 9 I. Kovács, A marosvásárhelyi őskori telep, skytha és népvándorláskori temető, Dolg, VI, 1915, fig. 30/15a-c. 10 M. Roska, op. cit., fig. 23/4. 11 M. Roska, Skytha sírok Piskiről, Dolg, IV, 1913, fig. 2/1. 12 A. Bottyán, op. cit., pl. III, 18-28. 13 N. Fettich, A tápiószentmártoni aranyszarvas, ArchÉrt, XLI, 1927, 138-145; Idem, A zöldhalompusztai szkíta lelet (ArchHung, III), 1928. 14 N. Fettich, Az aldobolyi kard koráról, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 352, fig. 1.

1

107


Prototipul acestei aplici trebuie să fie căutat în aria civilizaţiei greceşti, fapt dovedit şi de reprezentarea coarnelor printr-o pelte, scut ionic cunoscut din lumea grecească. Materialul aplicii diferă de materialul celorlalte obiecte de bronz descoperite în mormînt; prin urmare se poate presupune că aplica nu este un produs local, ci un import grecesc dintr-un oraş de pe litoralul Mării Negre, probabil din Olbia. Deşi obiectele n-au putut fi studiate în situ în mormînt, totuşi inventarul descoperit contribuie mult la lărgirea cunoştinţelor noastre referitoare la cultura materială aşa-zisă „scitică” din Transilvania. Mărgelele de pastă cu ochiuri, precum şi cea de sticlă, sînt produse greceşti ca şi aplica de cerb; restul inventarului este de origine locală. Prototipurile podoabelor de bronz se găsesc în cultura locală din prima vîrstă a fierului (Hallstatt). Acest fapt este dovedit de brăţările de bronz şi de fibulă, care sînt obiecte tipice din prima vîrstă a fierului din Europa Centrală. Veriga de bronz cu ineluşe pe margine arată, după Meliukova, o influenţă celtică din perioada timpurie, ca şi brăţările crestate15. După părerea noastră, aceste obiecte îşi au prototipurile tot în cultura locală hallstattiană, după cum dovedesc depozitele de bronz din Transilvania, care se datează din prima vîrstă a fierului. Aplica de cerb, descoperită într-un mormînt feminin de inhumaţie, arată că acest obiect a fost întrebuinţat nu numai ca aplică de scut,16 după cum se presupune despre cele găsite în mormintele de incineraţie din Ungaria, dar probabil indică şi starea socială. Părerea cercetătoarei sovietice Meliukova, că aplica de aur în formă de cerb de la Zöldhalompuszta nu este o lucrare scitică, ci numai inspirată din arta scitică, se poate accepta şi pentru cerbul găsit la Sf. Gheorghe.17 În mormînt nu s-au găsit vase. Inventarul nu conţine însă nici un obiect despre care să se poată afirma cu siguranţă că este de origine scitică. O parte din inventar este de factură grecească, iar restul aparţine culturii materiale a populaţiei locale băştinaşe din prima vîrstă a fierului. Acest inventar este cunoscut şi din R. P. Ungară, din cimitirul de la Szentes-Vekerzug. Legăturile ce există între descoperirile aşa-zise „scitice” din Transilvania şi cele

din cimitirul de Szentes-Vekerzug au fost observate şi de alţi cercetători. Iar ultimele cercetări executate de Párducz la Szentes-Vekerzug au dovedit şi mai pregnant legăturile culturale ce au existat între Transilvania şi cîmpia ungară.18 Singura deosebire este numai că în R. P. Ungară acest inventar se găseşte şi în morminte de incineraţie şi în cele de inhumaţie. În Transilvania însă sînt cunoscute numai morminte de inhumaţie şi nici înmormîntări cu cai nu sînt pînă în prezent atestate, cum crede Párducz. István Kovács crede, pe baza mormintelor de la Tg. Mureş, că este vorba de o cultură locală izolată.19 Săpăturile executate la Cristeşti20 au dovedit că descoperirile din Transilvania, cu aspect scitic, aparţin unei culturi ale căror urme se găsesc pe tot teritoriul Transilvaniei. Această cultură, în care elementele locale sînt dominante, reflectă şi o influenţă grecoscitică. Caracterul comun al inventarelor mormintelor din Transilvania cu cele din Ungaria arată că această cultură a fost răspîndită pe un teritoriu destul de vast, cuprinzînd şi Podolia de vest.21 Fiecare teritoriu are baza lui cultura locală, în Transilvania ca şi în Ungaria Hallstatt tîrziu, iar în Polonia cultura Wysocko. Diferitele aspecte ale acestei culturi pe teritoriul respectiv derivă din cultura locală şi din compoziţia culturii băştinaţe. În Ungaria se pare că în această epocă populaţia nu era unitară din punct de vedere etnic, după cum reiese şi din folosirea celor două rituri de înmomîntare.22 În Transilvania ritul de înmormîntare al inhumaţiei, precum şi ceramica arată că populaţia nu era stratificată şi că era aceeaşi ca şi populaţia locală de la sfîrşitul primei vîrste a fierului. Deocamdată nu suntem în stare să stabilim cu siguranţă dacă a fost numai o influenţă de cultură sau au existat şi legături etnice cu sciţii. Însă descoperirile aşa-zise „scitice” din Transilvania, printre care şi cea de la Sf. Gheorghe, nu pot fi atribuite sciţilor, ci populaţiei locale influenţate de cultura scitică. Acest fapt e dovedit şi de ultimele cercetări sovietice23 şi române,24 care arată că în Transilvania cultura aşa-zisă „scitică” e un rezultat al influenţei şi nu al prezenţei sciţilor. Mormîntul de la Sf. Gheorghe se poate data, pe baza inventarului de caracter hallstattian, în secolele VI-V î. e. n.

A. I. Meliukova, K voprosu o pamiatnikah skitskoi kulturî na territorii Srednei Evropî, Sovetskaia arheologia, XII, 1955, 248249. 16 N. Fettich, A garcsinovoi szkíta lelet (ArchHung, XV), 1934, 30. 17 A. I. Meliukova, op. cit., 248. 18 M. Párducz, Szkítakori kutatásunk újabb eredményei, ArchÉrt, LXXXII/2, 1955, 160. 19 I. Kovács, op. cit., 270.

20

15

108

Z. Székely, Cercetări arheologice în Regiunea Autonomă Ma ghiară, MCA, VI, 191. 21 T. Sulimirski, Scytowie na Zachodnem Podolu, 1936, 119120. 22 M. Párducz, op. cit., 159. 23 A. I. Meliukova, op. cit. 24 D. Popescu, Problema sciţilor din Transilvania în opera lui Vasile Pârvan, SCIV, IX/1, 1958, 31-32.

Contribuţii la cultura dacilor în a doua epocă a fierului

CONTRIBUŢII LA CULTURA DACILOR ÎN A DOUA EPOCĂ A FIERULUI

În teritoriul Regiunii Autonome Maghiare în ultimul timp au fost descoperite două tezaure de argint, care aparţin culturii materiale a populaţiei dacice care în cursul epocii La Tène-ului a locuit în aceste părţi ale Transilvaniei. Primul tezaur a fost descoperit într-o aşezare dacică la Surcea (rai. Tg. Secuiesc), iar celălalt a fost găsit intr-o oală de lut, în anul 1953, la cariera de piatră de la Sîncrăieni (rai. Ciuc). Tezaurul de la Surcea e compus din următoarele obiecte: 1) Un disc oval, care reprezintă un călăreţ cu o pasăre şi cu un cîine; 2) un disc rotund reprezentînd un animal înaripat (grifon); 3) patru baze de cupe. Toate aceste obiecte sunt fabricate din placă de argint aurită. 4) Şase matriţe de fier; 5) o bară de argint ca material brut; 6) diferite vase de lut, printre care sunt o ceaşcă cu toartă, la fund decorată cu „omphalos”, o oală decorată cu butoni, o ceaşcă (fumegătoare) şi fragmente de vase cu suport. Modul de prelucrare al obiectelor de argint cu figuri reliefate şi ornamentele decorative (puncte, cercuri, triunghiuri, flori stilizate), pe lîngă influenţa culturilor din epoca bronzului şi a primei vîrste a fierului, arată o puternică influenţă greco-scitică. Figura călăreţului în discul oval pare că are să reprezinte pe cavalerul trac, adorat de traci. Iar pasărea, care e pe capul cavalerului, după tehnica de prelucrare, arată analogie cu pasărea obiectului de bronz de la Garcinov (R. P. Bulgaria), din timpul sciţilor. Animalul înaripat (grifon), reprezentat pe discul rotund, e cunoscut tot din cercul de cultură scitică. Materialul de ceramică, care însoţeşte aceste obiecte de argint, în parte sunt vase dacice de tip Hallstatt, dintr-o epocă timpurie a dacilor. Ceaşcă

cu omphalos e cunoscută de la Velemszentvid din R. P. Ungară şi de la Alungeni (rai. Tg. Secuiesc), din materialul de ceramică a aşezării dacice care a fost datată cu monede republicane romane din sec II î. e. n. Cercetătorul ungur, Harmatta, într-un studiu al lui despre sarmaţi, a emis părerea că tezaurul de la Surcea e de provenienţă sarmatică şi că în timpul îngropării a fost în mîna dacilor. Pe baza analogiei cu obiectele scitice şi a materialului de ceramică, e evident că aceste obiecte sînt de factură dacică, sînt produsele metalurgiei locale. Placa ovală cu călăreţ, după toată probabilitate, ca şi discul rotund, au fost fixate la mijlocul scutului, ca decoraţiune. Niturile, cu care sunt străpunse, arată că aceste obiecte au fost şi ulterior întrebuinţate. Pe baza tehnicii prelucrării argintului şi pe baza ceramicii, cronologic tezaurul de la Surcea se datează la sec. III-II. î. e. n. şi dă dovadă de o înflorire a artei de a prelucra metalele la daci într-o epocă destul de timpurie. Plăcile hemisferice cu decoraţiuni naturalistice – socotite de Harmatta ca phalerae – sunt baze de cupă, care însă nau fost întrebuinţate. Acest fapt e dovedit de cupele dacice găsite la Sîncrăieni, la care bazele sînt făcute tot în formă hemisferică, cu aceleaşi decoraţiuni ca bazele de cupă de la Surcea. Tezaurul de la Sîncrăieni e compus din următoa rele obiecte: 1) Cupe de argint cu şi fără baze; 2) două brăţări de argint cu capetele în forme de protome de şerpi; 3) o fibulă cu spirală şi 4) două monede de argint. Două cupe de argint, în forma hemisferică, ca formă arată analogie cu cupele deliene cunoscute din aşezarea dacică de la Crăsani. Două cupe de argint au perfectă analogie cu cupele de argint cunoscute din tezaurul dacic de la Herăstrău şi cu cupa din patrimoniul Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, provenită din loc necunoscut. Pentru celelalte cupe cu baze trebuie să acceptăm analogii din cultura greco-romană. Ornamentele, cu care sînt decorate aceste cupe, sînt ornamente archaice şi gre-

* Rezumatele în limba română la volumul: Zoltán Székely – Dénes Kovács, Adatok a dákok késő vaskori műveltségéhez,

M.-Ciuc, 1954 (p. 37-40 + XVIII pl., desene de Dénes Kovács).

Contribuţii la cultura dacilor în a doua epocă a fierului

109


co-scitice. Ornamentele geometrice sînt ornamente cunoscute din epoca bronzului şi a primei vîrste a fierului, ca de ex. pasărea reprezentată cu aripi întinse. Ornamentele de flori naturalistice sînt de origine greco-scitică. Bazele de cupe în forma hemisferică au analogie cu bazele de cupe găsite la Surcea. În raport cu aceste baze de cupe însă arată o decădere care se manifestă nu numai în decorare, dar şi în forma lor. Sînt şi tipuri care sînt făcute dintr-o placă, împreună cu piciorul. Cele două litere greceşti, Π ε, bătute la buza unei cupe, arată că dacii au cunoscut şi au folosit alfabetul grecesc. Brăţările de argint, cu capetele în formă de protome de şerpi, sînt caracteristice bijuteriei dacice, sînt de origine greco-scitică. Prelucrarea acestora, precum şi fibula de argint arată că sînt fabricaţii dintr-o epocă mai tîrzie, cea în sec. I î. e. n. Influenţa acestor brăţări se poate dovedi şi în arta de a prelucra metalele la popoarele din epoca migraţiunilor, care s-au aşezat în ţara noastră. Pentru o cronologie relativă se pot folosi cele două monede de argint (o drachma a oraşului Dyrrachium din sec. III-II î. e. n., o tetradrachmă din Thassos, imitaţie barbară) pe baza cărora data îngropării acestui tezaur o punem la sec. I î. e. n. Presupunem un interval de un secol între fabricarea tezaurului de la Surcea şi celui de la Sîncrăieni. Concluziuni istorice în legătură cu tezaurul de la Surcea nu putem trage pînă cînd aşezarea nu e săpată. Iar în legătură cu tezaurul de la Sîncrăieni, se poate emite părerea că a fost îngropat în pămînt sau cu ocazia luptelor interne între triburi dacice, după moartea lui Burebista, sau cu ocazia unui atac din partea unui duşman extern. Pe baza materialului arheologic descoperit în Regiunea Autonomă Maghiară, s-a putut constata că în aceste părţi a locuit un trib dacic care probabil a făcut parte din marea uniune de triburi dacice, cu centrul din Regiunea Hunedoara. Aspectul culturii materiale al acestui trib arată o legătură strînsă mai mult cu cultura materială a populaţiei dacice de dincolo de Carpaţi decît cu cea a triburilor din vestul Transilvaniei. O parte din această populaţie dacică din această regiune a şi fost subjugată de cotropitorii romani. Acest fapt îl arată materialul arheologic

110

găsit la Jigodin, care atestă viaţa continuă a acestui trib pînă în sec. II-IV. e. n. Obiceiul de înmormîntare la daci Cercetările vechi au constatat că la daci obiceiul de înmormîntare a fost numai ritul de înmormîntare a incineraţiei în cimitir plan. Cercetările executate de I. Nestor, la Zimnicea, şi ale lui O. Floca, la Zlatna şi Căşolt, au dovedit că dacii în epoca preromană şi sub dominaţia romanilor au folosit, în cimitir tumular, pe lîngă cel de incineraţie şi un rit de înmormîntare, care este un fel de tranziţie între ritul de incinerare şi între cel de înhumare. Pe baza cercetărilor executate în teritoriul Regiunii Autonome Maghiare, pe lîngă ritul de înmormîntare de incineraţie, cu urnele acoperite cu vas sau cu capac, a fost descoperită la Baraolt o înmormîntare de inhumare. Inventarul mormîntului (un vas de tip hallstattian, 3 ceşti, „fumegătoare”, precum şi al aşezării unde a fost descoperit mormîntul, dovedesc că acest rit de înmormîntare a fost practicat de daci într-o epocă destul de timpurie. Prin urmare, sciţii şi celţii cu ritul lor de înhumare au influenţat ritul de înmormîntare a dacilor. Acest rit de înhumare a fost observat la Mediaş, într-o epocă destul de tîrzie. În inventarul mormintelor dacice de la Tinosul şi de la Zetea au fost găsite discuri de lut perforate, care au fost socotite ca fusaiole de lut. La Pir (rai. Carei) într-un cimitir din epoca bronzului (cultura Otomani), în mormintele bărbăteşti cu schelete chircite, pe lîngă vasul de ofrandă şi ciocan făcut din os de cerb, a fost găsit totdeauna şi un disc perforat din lut. Faptul, că aceste discuri au fost găsite în mormintele bărbaţilor, dovedeşte că aceste obiecte au fost folosite ca greutăţi de plasă pentru pescuit. Astfel de discuri sînt cunoscute şi din mormintele de incinerare scitice din regiunea Borsod (R. P. Ungară). La Zetea, într-un mormînt de incinerare, a fost găsit pe lîngă discul perforat şi un inel de bronz de tîmplă. Se poate constata prin urmare că dacii, pe lîngă ritul de înmormîntare de incineraţie, au practicat şi cel al inhumaţiei.

Noi tezaure dacice descoperite în sud-estul Transilvaniei

NOI TEZAURE DACICE DESCOPERITE ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Regiunea sud-estică a Transilvaniei, bogată în descoperiri arheologice, a furnizat printre altele şi numeroase tezaure de mare importanţă pentru trecutul Transilvaniei. Dintre aceste tezaure multe aparţin populaţiei dacice şi cîteva, ca acelea de la Surcea şi Sîncrăieni, descoperite în ultimele două decenii, sînt documente grăitoare pentru arta toreutica a acestei populaţii. Ne vom ocupa mai jos de două tezaure dacice, descoperite la Ceheţel (rai. Odorhei, Reg. MureşAutonomă Maghiară) şi la Peteni (rai. Tîrgu Secu iesc, Reg. Braşov) (fig. 1). Tezaurul de la Cecheţel1 În primăvara anului 1958, în timpul unor lucrări gospodăreşti practicate în hotarul satului Ceheţel, s-au găsit cîteva obiecte de argint ascunse într-o oală de lut. Oala a fost spartă, iar obiectele găsite au fost donate Muzeului Raional din Cristur. În urma acestei descoperiri, la 24-25 august în acelaşi an, terenul, unde a fost găsit tezaurul, a fost cercetat şi sondat; cu această ocazie, la o adîncime de 60 cm, au mai fost găsite următoarele obiecte: o bucată din resortul şi din arcul unei fibule cu nodozităţi şi două fragmente de vas, prevăzute cu cîte un buton. Alte urme, care ar fi putut atesta existenţa vreunei aşezări sau locuinţe, n-au fost găsite. Pe baza obiectelor descoperite, a căror descriere urmează, vom încerca unele consideraţii de ordin istoric şi cronologic: 1. Vasul de lut, în care au fost ascunse obiectele, s-a păstrat fragmentar. Este un borcan lucrat cu mîna din pastă grosolană, de culoare brună, decorat pe umăr cu patru butoni cu amprente de degete. Între butoni este un brîu alveolat în formă de ghirlandă (fig. 2). 2. Fibula cu nodozităţi inelare este lungă de 12,5 cm; greutatea 79,7 g. Arcul şi jumătatea spiralei din resort au fost găsite cu ocazia sondajului ulterior. Placa arcului şi resortul spiralic sînt rupte. Fibula este făcută dintr-o singură bucată de metal, lucrată * SCIV, XVI/1, 1965, 51-66. (Cu rezumat în limba rusă şi în limba franceză.)

cu ciocanul şi îndoită, formînd şi arcul ei. Resortul e format din 17 spirale înfăşurate în jurul unei bare de fier; pentru a-l ţine drept, are şi o coardă anterioară. Bara de fier lipseşte. Arcul în partea dinspre resort e lat, îngustîndu-se mult spre picior. Partea lăţită a arcului se termină lateral în unghi ascuţit; la mijloc se află un relief longitudinal (fig. 3). Piciorul e repliat peste spinarea arcului de care e prins prin ultima nodozitate, prelungită în formă de cleşte, Nodozităţile inelare în formă de disc sînt în număr de patru şi între ele se află altele mai mici. Pe lîngă nodozităţi, pe partea superioară a arcului se află incizii aşezate în şir, în formă de puncte, la marginile plăcii arcului, precum şi de-a lungul profilaturii mediane (fig. 4/1). 3. Fibulă cu nodozităţi inelare. Este întreagă şi perechea celei de la punctul 2 (fig. 4/2, 2a). Lungimea 12,5 cm, greutatea 88,5 g. 4. Fibulă cu nodozităţi inelare. Ca mai sus, dar are numai patru noduri mari, iar cele mici intermediare lipsesc. Lungimea fibulei e de 13 cm, a resortului de 6 cm, iar greutatea 99,5 g. La capătul stîng spirala e ruptă (fig. 4/3, 3a). 5. Fibulă cu nodozităţi inelare, pereche cu cea de la nr. 4. Lungimea de 13 cm, greutatea 101,1 g. Din resort lipseşte bara de fier (fig. 4/4). 6. Fibulă cu arc. Este lucrată prin ciocănire, dintr-o bară de argint, cu secţiunea ovală groasă de 1 cm. Bara se subţiază spre cap, formînd resortul spiralei înfăşurate în jurul unui bastonaş de fier (care lipseşte) şi se continuă într-un ac gros de 0,4 cm. Din picior, prin ciocănire, s-a format portagrafa patruunghiulară. Arcul fibulei e decorat cu o figură care reprezintă un cap de cal, redat prin două urechi ridicate, coama prin linii incizate în formă de zigzag, iar faţa cu două cercuri ovale, umplute cu liniuţe în zigzag; ochii sînt redaţi prin două cercuri mici, incizate. Lungimea 9,5 cm, greutatea 77,3 g (fig. 3/1, 1a şi fig. 4/5a-b). 7. Fibulă cu arc lung, pereche cu cea de la nr. 6. Lungimea 9 cm, iar greutatea 62,2 g. Este asemănătoare cu fibula de mai sus, dar deosebită ca ornamenMulţumim pe această cale colegului István Molnár care ne-a cedat tezaurul spre publicare. 1

111


taţie. La capătul arcului, între liniile în zigzag, lateral se află un şir de puncte incizate, iar înapoia urechilor capului de cal sînt trei benzi formate din linii incizate şi umplute cu cerculeţe mici. Capătul piciorului e decorat pe amîndouă laturile cu linii incizate în zigzag, iar între ele se află un şir de puncte incizate; totul e închis prin două benzi formate din linii incizate şi umplute cu cerculeţe. Fibula e perechea celei de la punctul 6 (fig. 3/2, 2a şi fig. 4/6, 6a). 8. Brăţară cu capetele petrecute. Diametrele 7,5 × 6,5 cm, greutatea 50,6 g. E făcută dintr-o bară de argint groasă de 0,5 cm, cu secţiune ovală. Spre capete se îngroaşă puţin, ajungînd la 0,6 cm (fig. 5/1, 1a). 9. Brăţară. Diametrele 7,5 × 6,5 cm, greutatea e de 50,8 g. E făcută dintr-o bară de argint, groasă de 0,7 cm; capetele sînt ciocănite, plate, late de 0,4 cm şi petrecute. La marginile interioare ale capetelor e un decor din puncte incizate (fig. 5/2, 2a). 10. Brăţară. Diametrele 7,5 × 7 cm, greutatea 28,5 g. E făcută dintr-o bară de argint, groasă de 0,4 cm, cu secţiunea ovală; capetele petrecute sînt plate şi decorate cu linii incizate în formă de ramură (fig. 5/3, 3a). 11. Colier din bară de argint, groasă de 0,3-0,8 cm, cu secţiunea ovală. Diametrele 12 × 10 cm, greutatea 72,8 g. Spre capete se subţiază şi se termină într-un butonaş conic, îndoit în formă de cîrlig care se prinde de capătul celălalt în formă de ochi, realizat prin răsucirea capătului subţiat al barei (fig. 5/6). 12. Colier din bară de argint groasă de 0,7-0,4 cm, cu secţiune ovală. Diametrele 10,5 × 10 cm, greutatea 32,4 g. Capetele sînt subţiate şi îndoite în formă de cîrlig, spre a se prinde unul de celălalt (fig. 5/7). 13. Colier din bară de argint groasă de 0,2-0,3 cm. Diametrul 8 cm, greutatea 7,3 g. Capetele sînt subţiate şi rupte, au fost probabil îndoite în formă de cîrlig (fig. 5/8). 14. Brăţară spiralică cu capetele boante; dimen-

siunile: 7,6 × 7,5 cm, greutatea 55,7 g; este făcută din bară de argint groasă de 0,3-0,4 cm, cu secţiune ovală. Formează patru spirale, iar capetele sînt îngroşate (fig. 5/4). 15. Brăţară asemănătoare celei de mai sus. Dimensiunile 8 × 7,7 cm, greutatea 75,4 g (fig. 5/5, 5a). Vasul, în care a fost ascuns tezaurul, reprezintă o formă caracteristică ceramicii din La Tène-ul tîrziu. Vase asemănătoare sînt cunoscute din aşezările dacice din Transilvania, la Sf. Gheorghe-Bedeháza,2 Bicsadu Oltului3 etc, precum şi din regiunea extracarpatică a ţării noastre, la Tinosul4 şi Poiana.5 Cele patru fibule cu nodozităţi inelare, cu spirale bilaterale, aparţin tipului de fibulă foarte obişnuit în descoperiri de podoabe dacice. Este un obiect de origine iliro-celtică, care a devenit în această formă podoabă tipică dacilor.6 În tezaurul de la Ceheţel această fibulă e reprezentată prin două variante: una cu noduri intermediare şi cealaltă cu mai puţine nodozităţi. Prin acest fapt se confirmă că numărul nodozităţilor nu are nici o însemnătate pentru evoluţia acestui tip de fibulă. Fibule cu noduri sînt cunoscute din descoperiri de tezaure dacice mai vechi, ca cele de la Întorsura,7 Bistriţa,8 Moigrad,9 Oradea,10 Cojocna11 şi, mai recent, de la Sărăcsău.12 Fibulele cu arc lung şi spirală bilaterală reprezintă un tip derivat din fibula celtică şi se pot considera ca tipul cel mai recent al fibulelor dacice.13 Acest tip e cunoscut din tezaurele de la Remetea,14 Bistriţa,15 Ghelinţa16 şi, mai recent, de la Sîncrăeni.17 În privinţa ornamentaţiei, fibula de la Ceheţel are analogii cu fibula de la Bistriţa şi cu cea de la Cldău.18 Tipul de fibulă e caracteristic – prin capul de animal de pe arc, stilizat prin liniuţe şi puncte incizate, şi prin profilarea sa – pentru arta toreutică dacică şi e de tradiţie greco-scitică. Această manieră de decorare cu linii incizate e cunoscută şi din ceramica dacică, ornamentată cu brîu decorat cu linii verticale incizate.19 Prezenţa acestui tip de fibulă, împreună cu cele

Z. Székely, Sepsiszentgyörgy története a középkor végéig, 1948, pl. I, 9; K. Horedt, în MCA, II, 1956, fig. 12/3. 3 Z. Székely, Săpăturile din anul 1949 la Bicsadul-Oltului, Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, fig. 15/4. 4 R. şi E. Vulpe, Les fouilles de Tinosul, Dacia, I, 1924, 196, fig. 23/7,9. 5 Idem, Les fouilles de Poiana, Dacia, III-IV, 1932, 290, fig. 43/7,8. 6 Vezi pentru această problemă O. Floca, Contribuţii la cunoaşterea tezaurelor de argint dacice, 1956, 14-15, n. 15; D. Popescu, Le trésor dace de Sîncrăeni, Dacia, N. S., II, 1958, 195. 7 D. Popescu, în Dacia, XI-XII, 1948, 55, fig. 11/3. 8 N. Fettich, în ActaArchHung, III/1-4, 1953, 153, fig. 20/1. 9 Ibidem, 162, fig. 25.

10

2

112

Ibidem, pl. XXIV, 11-12. Ibidem, pl. XXXVI, 1-3. 12 O. Floca, op. cit., fig. 4-5; pl. XXVI, 1-4; pl. XXVII, 1. 13 Z. Székely, Adatok a dákok késő vaskori műveltségéhez, 1954, 28; D. Popescu, Le trésor dace de Sîncrăeni, Dacia, N. S., II, 1958, 194. 14 I. Bleyer, în ArchÉrt, XXVI, 1906, 364, fig. 1/1. 15 N. Fettich, op. cit., 153, fig. 20/3. 16 Ibidem, pl. XXVIII, 4-7. 17 Z. Székely, op. cit., pl. XVIII, 5; D. Popescu, op. cit., 194, fig. 23/3; 24/3. 18 N. Fettich, op. cit., 159, fig. 23/1. 19 K. Horedt, op. cit., fig. 11, 14. 11


cu noduri şi la Bistriţa şi la Ceheţel, arată evoluţia acestor fibule de origine celtică într-un mediu dacic. Populaţia dacică a împrumutat bunuri culturale ale popoarelor învecinate cu care a venit în contact, pe care însă le-a adoptat după gustul ei propriu. Brăţările prezintă două tipuri: unul e făcut dintro bară simplă cu capetele petrecute, cu secţiune ovală sau plată, iar tipul celălalt e de formă plurispiralică. Primul tip e de tradiţie locală, din prima vîrstă a fierului, şi se menţine pînă în epoca La Tène tîrzie. Ca analogie mai apropiată din Hallstattul tîrziu, cităm brăţările din mormintele tumulare de la Balta Verde şi Gogoşu, de la sfîrşitul primei vîrste a fierului20, şi din mormîntul aşa-zis scitic de la Sf. Gheorghe.21 Acest tip de brăţară e cunoscut din tezaurele dacice de la Slimnic22 şi de la Sîncrăeni.23 Tipul celălalt, brăţara plurispiralică, e tot de tradiţie locală din epoca tîrzie a bronzului şi a Hallstattului, ca la Balta Verde şi Gogoşu,24 şi din aria de cultură greco-scitică. Se poate considera drept forma mai simplă a brăţărilor spiralice cu capetele în formă de palmete sau cap de animal stilizat. E cunoscut în tezaurele dacice de la Coada Malului25 şi de la Slimnic.26 Colierele reprezintă tipul cel mai simplu şi cel mai obişnuit obiect din inventarul tezaurelor de argint dacice. Sînt făcute din bară de argint simplă, cu capetele îndoite în formă de cîrlig. Prelucrarea în formă conică a capetelor e o tradiţie locală din epoca hallstattiană şi din epoca aşa-zisă scitică.27 Aceste coliere îşi găsesc analogia, în ce priveşte forma şi tehnica prelucrării, în colierele descoperite în Regiunea Hunedoara28 şi în tezaurul de la Sărăcsău.29 De obicei, aceste coliere sînt făcute din bare cu secţiune ovală sau romboidală sau dintr-o bandă lată. Colierele sînt de tradiţie locală şi arată o influenţă scitică. Din cele arătate mai sus, reiese clar că la Ceheţel a fost descoperit un tezaur care aparţine populaţiei dacice. Vasul şi toate obiectele care fac parte din tezaur dovedesc acest fapt, purtînd trăsăturile caracteristice obiectelor de podoabă atribuite dacilor. Toate sînt confecţionate din bare de argint, prin ciocănire, şi au un aspect de tradiţie locală, caracteristic artei toreutice dacice. Pentru datarea tezaurului – în lipsă de monede – putem să folosim alte descoperiri de tezaure similare de pe teritoriul Transilvaniei, găsite împreună cu monede. Analogia cea mai apropiată, pe baza fibuleMCA, II, 1956, 357, fig. 87/1; 444, fig. 170/1-4; fig. 173, 447, fig. 173/1-2, 4. 21 Z. Székely, în ArchÉrt, 1960, 45, fig. 4. 22 D. Popescu, în Dacia, XI–XII, 1948, 52, fig. 8/1. 23 Z. Székely, op. cit., pl. XVIII, 2; D. Popescu, op. cit., fig. 23/2. 24 MCA, II, 324, fig. 53/4; 343, fig. 70/3. 20

lor, ne-o oferă tezaurul de la Remetea, care se datează pe baza monedelor republicane după anul 16-15 î. e. n. Acest fapt ne îndeamnă să fixăm data strîngerii tezaurului de la Ceheţel pe la mijlocul secolului I î. e. n., iar ascunderea lui în a doua jumătate a secolului I î. e. n. Cauza ascunderii ar fi putut fi sau externă sau internă – frămîntări politico-sociale în sinul societăţii dacice de după moartea lui Burebista. Tezaurul monetar şi obiecte de podoabă de la Peteni Tezaurul a fost descoperit în august 1960. Arîndu-se cu tractorul, au apărut la suprafaţă mai întîi nişte brăţări spiralice; cercetînd mai de aproape locul, au mai fost scoase cu mîna din pămînt monede şi cîteva obiecte de argint. S-au putut aduna 9 monede de argint, 2 capete de brăţară spiralică, decorate cu palmete şi cu cap de animal stilizat, o bucată din bara unei brăţări, 2 bucăţi de bară mai subţire, cu secţiune dreptunghiulară, şi 2 fibule în formă de lingură. Locul descoperirii se află la sud de comună, pe platoul „Hotarul de Jos” - „Panta de Mesteceni”, proprietatea cooperativei agricole de producţie. Pentru cercetarea mai de aproape a terenului, sa făcut un mic sondaj de verificare. Şanţul prezintă următoarea stratigrafie: sub humusul gros de 0,30 m, de culoare neagră, a fost un strat de lut galben. La o adîncime de 35 cm au fost descoperite bucăţi de bandă din argint, un fragment dintr-o placă de bronz (fig. 6/9), fragmente dintr-o placă de fier şi o bucată de fund de vas, lucrat cu mîna. S-a constatat că, pînă la adîncimea de 35 cm, a fost săpată o groapă în care au fost aşezate într-o oală de lut monedele şi fibulele, iar brăţările au fost puse, probabil, lîngă oală. Terenul a fost cercetat pe o rază mare, însă nu s-a găsit nici o urmă de aşezare. Întregul tezaur, cît s-a putut salva, se află în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe şi se compune din următoarele obiecte: 3 capete de brăţară spiralică cu palmete şi cu cap de animal stilizat, 2 bucăţi dintr-o bară de argint mai groasă, 2 bucăţi dintr-o bară mai subţire, fragmente dintr-o bandă de argint, 2 fibule în formă de lingură, 39 de monede republicane şi un fragment dintr-o placă de bronz. Faptul că un capăt de brăţară şi fragmentele de colier au fost găsite după cîteva zile pe locul desD. Popescu, Noi consideraţii asupra prelucrării argintului în Dacia, Studii şi referate privind istoria României, I, 1954, 92, fig. 1/8-9. 26 D. Popescu, în Dacia, XI-XII, 1948, 53, fig. 3/1-2. 27 O. Floca, op. cit., 16. 28 D. Popescu, în Dacia, VII-VIII, 1941, 193, fig. 13/3-4. 29 O. Floca, op. cit., fig. 10. 25

113


coperirii, arată că tezaurul a fost împrăştiat şi stricat în parte de tractor. Fragmentul ceramic face parte din fundul plat al unui vas făcut din pastă grosolană, de culoare brună, lucrat cu mîna. Forma lui nu se poate reconstitui, însă după factură şi pastă aparţine epocii La Tène. Cele două brăţări sînt în stare fragmentară. Prima brăţară spiralică e ruptă în trei; s-au păstrat două capete şi două bucăţi din spirală; din mijlocul spiralei lipseşte o bucată. E făcută dintr-o bară groasă de 6 mm, cu secţiune ovală, capetele – lăţite prin ciocănire – au imprimate prin stanţă şapte palmete şi, la extremitate, un cap de animal. Capetele nu sînt de aceeaşi mărime. Palmetele sînt redate cu o profilare mediană în relief, de care se leagă linii incizate vertical. Dimensiunile palmetelor se micşorează treptat, pornind dinspre extremitate. Prima e de 22 mm, iar ultima de 15-16 mm. După palmete urmează un cîmp decorat la mijloc cu un relief median între linii incizate în zigzag. Spre capetele brăţării sînt cîte trei borduri tăiate orizontal, formînd astfel trei şiruri de puncte în relief. După acest ornament capătul brăţării, îngroşîndu-se, formează un cap de animal, ochii fiind redaţi printr-o semilună incizată. Pe botul animalului se află patru linii incizate orizontal. Începînd de la ultima palmetă, suprafaţa exterioară a capătului brăţării e aurită (fig. 6/1, 1a). Diametrul capătului de spirală e de 15,3 cm, iar greutatea de 135 g. La capătul celălalt al brăţării bara este mai subţire (are grosimea de 5 mm) şi de secţiune dreptunghiulară. Acest capăt, mai îngust ca celălalt, are lăţimea de 13 mm, grosimea de 3 mm, iar greutatea de 60 g (fig. 6/2). E decorat cu opt palmete nestilizate, iar extremitatea se termină cu cap de animal stilizat, decorat pe margini cu linii incizate vertical (fig. 6/2a). Din brăţara cealaltă a fost achiziţionat numai capătul cel gros, descris mai sus (fig. 6/3). Lungimea 21 cm, greutatea 110 g. Brăţările spiralice, cu capetele în formă de palmete şi cap de animal stilizat, sînt cele mai caracteristice obiecte de podoabă dacice.30 Motivele decorative sînt de origine greco-scitică, iar forma lor spiralică îşi are obîrşia în brăţările spiralice din epoca tîrzie

a bronzului. Astfel de brăţări sînt cunoscute din Transilvania din tezaurele dacice de la Ghelinţa,31 Cărpiniş,32 Dupuşi,33 Dîrloş,34 iar din regiunea ex tracarpatică de la Coada Malului35 etc. Cele două fibule în formă de lingură, cunoscute sub denumirea de fibule de tip Nauheim, sînt obiecte de podoabă dacice şi sînt la fel de obişnuite ca şi celelalte obiecte descrise mai sus. Lungimea fiecărei fibule e de 7,8 cm, iar greutatea de 15 g. Ambele au capul şi spatele decorate cu nervuri drepte pe marginile corpului fibulei, pînă spre mijlocul capului, de unde se răsfrîng înapoi în unghi ascuţit. Portagrafa e făcută dintr-o placă îndoită prin ciocănire, care porneşte din piciorul fibulei şi e fără decor. Acul şi resortul lipsesc la amîndouă (fig. 3/3, 3a şi fig. 6/10, 10a, 11, 11a-b). Aceste fibule sînt considerate de origine străină 36 şi au fost datate în timpul lui Augustus. O. Floca nu consideră aceste fibule de tip Nauheim şi, conform părerii lui Párducz, le plasează la mijlocul secolului I î. e. n.37 Dacă acceptăm această părere,38 fibulele sînt de origine celtică, atribuite boiilor şi, luate de la acest popor, sînt folosite şi de daci, fapt confirmat şi de tezaurul de la Peteni. În afară de aşezările de la Tinosul39 şi de la Poiana,40 fibulele acestea sînt cunoscute şi din tezaurele dacice de la Remetea41 şi de la Şeica Mică,42 datate prin monedă. Fragmentele de plăci de argint fac parte dintr-un colier din bandă, lată de 24 mm şi groasă de 1 mm, decorată cu proeminenţe sferice, în jurul cărora sînt bătute puncte mici (fig. 6/6). Forma se poate recon stitui după colierul din tezaurul de la Cerbăl, în care găsim analogia cea mai exactă.43 Astfel de coliere, cu mici diferenţe de decor, mai sînt cunoscute şi din tezaurul de la Sărăcsău.44 Împărtăşind părerea lui Pârvan,45 O. Floca consideră că acest tip de colier – din punct de vedere decorativ – „pleacă de la motive şi forme locale getice vechi, încă din bronz”.46 Prin descoperirea tezaurelor de la Surcea şi Sîn crăeni, s-a putut studia şi mai de aproape tehnica artei toreutice la poporul dac. Procedeul de executare a acestui colier din argint, ornat cu puncte gravate şi cu motive proeminente, este comun celui cu care au fost executate cupele de la Sîncrăieni şi Surcea. Co-

V. Pârvan, Getica, 1926, 544, nr. 4; D. Popescu, în Dacia, XI-XII, 1948, 59. 31 N. Fettich, op. cit., pl. XXIX, 2; pl. XXX, l. 32 Ibidem, pl. XXIX, l; pl. XXX, 3. 33 Ibidem, pl. XXX, 4; pl. XXXI, 2. 34 Ibidem, pl. XXXII, 8-10. 35 D. Popescu, în Studii şi referate privind istoria României, I, 1954, 92, fig. l/6a-b. 36 V. Pârvan, op. cit., 554; N. Fettich, op. cit., 165. 37 O. Floca, op. cit., 32.

38

30

114

M. Párducz, în ArchHung, pl. XXV, 25-26. Dacia, I, 1924, 212, fig. 43. 40 Ibidem, 326, fig. 106/15, 17. 41 N. Fettich, op. cit., fig. 29/5. 42 O. Floca, op. cit, 32. pl. XXXII, 2. 43 N. Fettich, op. cit., pl. XXV, 2; XXVII, 2. 44 O. Floca, op. cit, fig. 8-9; pl. XXVIII, 1-2. 45 V. Pârvan, op. cit., 543. 46 O. Floca, op. cit., 16. 39


lierul de la Peteni este încă un argument care confirmă că aceste tezaure aparţin dacilor. Din tezaur mai fac parte două bare groase de 3 mm, cu secţiunea mai mult dreptunghiulară, iar pe o faţă sînt plate. Prima e curbată în formă de brăţară, cu diametrul de 4,2 cm, greutatea 5 g; capetele sînt deschise şi rupte (fig. 6/7). Bara cealaltă are o lungime de 4,5 cm, greutatea e de 2 g, iar capătul îndoit (fig. 6/8). E foarte probabil că sînt bucăţi rupte dintrun obiect de podoabă şi ar putea fi spirala cu care au fost prinse capetele unui lanţ, ca cele din tezaurele de la Ghelinţa, Cerbăl şi Cojocna. În acest caz, din tezaur a mai făcut parte şi un astfel de lanţ, fapt cu atît mai verosimil, cu cît în tezaurele cu o componenţă similară cu a celor de mai sus acest tip de lanţ figurează. În afară de obiectele enumerate mai sus, tezaurul mai conţinea 39 de monede republicane romane, şi anume: 1. L. Sempronius Pitio. Greutatea 3,90 g. Diametrul 19 mm. Grueber, 711; 172-151 î. e. n. 2. M. Atilius Saranus. Greutatea 3,90 g. Diametrul 19 mm. Grueber, 679; 172-151 î. e. n. 3. Sextus Pompeius Fostlus. Greutatea 3,70 g. Diametrul 17 mm. Grueber, 926; 150-125 î. e. n. 4. Cn. Lucretius Trio. Greutatea 3,77 g. Diame trul 19 mm. Grueber, Roma, 929; 150-125 î e. n. 5. Cn. Domitius Ahenobarbus. Greutatea 3,90 g. Diametrul 20 mm. Grueber, Italia, 490; 124-103 î. e. n. 6. M. Calidius, Q. Caecilius Metellus, Cn. Fulyius. Greutatea 3,90 g. Diametrul 19 mm. Grueber, Italia, 474; 124-103 î. e. n. 7. M. Vargunteius. Greutatea 3,70 g. Diametrul 18 mm. Grueber, 1068; 102 î. e. n. 8. M. Tullius. Greutatea 3,77 g. Diametrul 20 mm. Grueber, Italia, 502; 102-100 î. e. n. 9. L. Cornelius Scipio Asiagenes. Greutatea 3,86 g. Diametrul 20 mm. Grueber, Roma, 1360 (tip gen.); 91 î. e. n. 10-11. Appius Claudius, Titus Manlius, Quintus Urbinus. Greutatea 3,77g. Diametrul 17 mm. Grueber, Roma, 1290; 91 î. e. n. 12. C. Claudius Pulcher. Greutatea 3,90 g. Diametrul 17 mm. Grueber, Roma, 1288; 91 î. e. n. 13. Q. Minucius Thermus. Greutatea 3,86 g. Diametrul 20 mm. Grueber, Italia, 653; 90 î. e. n. 14. Decimus Iunius Silanus. Greutatea 3,90 g. Diametrul 19 mm. Grueber, Roma, 1842; 88 î. e. n. 15. Q. Titius. Greutatea 3,90 g. Diametrul 19 mm. Grueber, Roma, 2220; 87 î. e. n. 16-19. C. Vibius Pansa. Greutatea 3,87 g. Diametrul 20 mm. Grueber, Roma, 2244 (tip general), 87 î. e. n.

20. L. Titurius Sabinus. Greutatea 4,90 g. Diametrul 19 mm. Grueber, Roma, 2326; 87 î. e. n. 21. Cn. Cornelius Lentulus. Greutatea 3,90 g. Diametrul 17 mm. Grueber, Roma, 2440; 86 î. e. n. 22. L. Rubrius Dossenus. Greutatea 3,50 g. Diametrul 17 mm. Grueber, Roma, 2452; 86 î. e. n. 23. L. Iulius Bursio. Greutatea 3,90 g. Diametrul 17 mm. Grueber, Roma, 2549; 85 î. e. n. 24. Man. Fonteius. Greutatea 3,70 g. Diametrul 23 mm. Grueber, Roma, 2476; 85 î. e. n. 25. Man. Fonteius. Av. Capul laureat al lui Apollo spre dr., sub barbă R. Rv. Geniu călare pe un ţap într-o cunună de laur spre dr. Greutatea 3,38 g. Diametrul 18,5 mm. Grue ber, Roma, 2476; 85 î. e. n. Imitaţie. 26. Man. Fonteius. Av. ca cea de sus. Rv. L. Jul. Bursio, Victoria în cvadriga galopează spre dr., în dreapta ţinînd o coroană; sub picioarele cailor un semn; în exergă literele E B E Λ A M I. Greutatea 4,75 g. Diametrul 20 mm. Grueber, Roma, 2485; 85 î. e. n. Imitaţie. 27. Av. Un bust spre dr. Înapoia lui o ramură de palmier. Rv. Man. Fonteius. Geniu înaripat călare pe un ţap spre dr. Greutatea 4,35 g. Diametrul 18 mm. Grueber, Roma, 2476; 85 î. e. n. Imitaţie. 28. Gargilius, Ogulnius, Vergilius. Greutatea 3,81 g. Diametrul 19 mm. Grueber, Roma, 2606 (tip gen.); 84 î. e. n. 29-32. Fără nume de magistrat. Greutatea 3,77 g. Diametrul 18 mm. Grueber, Roma, 2622; 84 î. e. n. 33. Q. Caecilius Metellus Pius. Greutatea 3,70 g. Diametrul 20 mm. Grueber, Spania, 47; 79-77 î. e. n. 34-36. M. Volteius. Greutatea 3,77 g. Diametrul 17 mm. Grueber, Roma, 3199; 78 î. e. n. 37. L. Rustius. Greutatea 3,77 g. Diametrul 20 mm. Grueber, Roma, 3271; 76 î. e. n. 38. L. Roscius Fabatus. Greutatea 3,87 g. Diametrul 17 mm. Grueber, Roma, 3399; 70 î. e. n. 39. M. Plaetorius Gestianus. Greutatea 3,97 g. Diametrul 17 mm. Grueber, 3543; 68 î. e. n. Starea de conservare a monedelor e bună. Ca şi obiectele, care le însoţeau, ele sînt de argint. Greu tatea lor variază – cu mici diferenţe în plus sau în minus – între 3,70 g şi 3,90 g. Faţă de greutatea oficială a denarului republican, în majoritate îşi menţin greutatea de 3,90 g. Numai patru monede (nr. 22, 25-27) au o diferenţă ponderală mai mare în minus sau în plus; monedele nr. 22 şi 25 au greutatea de 3,50 g, respectiv 3,38 g (deci un minus în greutate), iar monedele nr. 26 şi 27 au greutatea de 4,75 şi 4,35 g (au în plus faţă de greutatea oficială). De obicei 115


diferenţele mai mari provin din erori de cîntărire, iar cele mici din uzajul rezultat în perioada de circulaţie. În tezaurul de la Peteni trei monede (nr. 2527) sînt imitaţii şi anume dintre cele cu diferenţă de greutate mai mare. Dintre monede numai una (nr. 31) are pe verso imprimată o contramarcă în formă de punct. Datarea monedelor începe din prima jumătate a secolului al II-lea î. e. n. şi continuă pînă în prima jumătate a secolului I î. e. n. (anul 172-68). Din secolul al II-lea sînt numai 8 monede, un procent mic faţă de rest care sînt emisiuni din prima jumătate a secolului I. Majoritatea monedelor (28) datează în tre anii 91 şi 76. E verosimil ca cele 8 monede din secolul al II-lea î. e. n. să fi rămas în circulaţie pînă în prima jumătate a secolului I î. e. n. şi să fi ajuns în Dacia odată cu masa monedelor care se datează între anii 91 şi 76 î. e. n. Acest fapt arată că relaţiile economice ale dacilor cu Imperiul roman au început şi au fost intense chiar din prima jumătate a secolului I î. e. n. Se poate presupune că din monedele descoperite la Ceheţel unele au fost rătăcite ulterior. Totuşi – cum a arătat B. Mitrea47 – acest fapt nu influenţea ză esenţial constatările făcute asupra componenţei tezaurului din punct de vedere cronologic, chiar dacă a ajuns doar parţial în mîna specialiştilor. Prin urmare, ultima monedă, din anul 68 î. e. n., arată un terminus post quem, după care an tezaurul a fost îngropat. Credem că ascunderea tezaurului a avut loc nu mult după acest an sau cel mai tîrziu în a doua jumătate a secolului I î. e. n., în epoca de după moartea lui Burebista. Nu avem la dispoziţie izvoare scrise pentru a trage concluzii de ordin istoric asupra evenimentelor petrecute în acest colţ al Transilvaniei. În afară de tezaurul dacic găsit la Ghelinţa către sfîrşitul secolului trecut şi de cîteva descoperiri monetare (Ilieni), alte tezaure dacice ne sînt cunoscute pe teritoriul acestei regiuni. În ultimele decenii ale secolului nostru au fost descoperite tezaurele mari de la Surcea (rai. Tîrgu-Secuiesc, Reg. Braşov) şi Sîncrăieni (rai. Ciuc, Reg. Mureş-Autonomă Ma ghiară), la care se adaugă acum – în afară de tezau-

rele monetare de la Alungeni şi Fotoş – încă două: de la Peteni şi Ceheţel. La acestea se mai pot adăuga şi cele două brăţări de argint, cu capete de şarpe, găsite în comuna Pănet (rai. Tg. Mureş, Reg. Mureş-Autonomă Maghiară) în anul 1933. Faptul că cele trei tezaure, de la Ghelinţa, Surcea şi Peteni, au fost descoperite aproape (pe o rază de 6 km), confirmă şi mai mult teza, formulată mai înainte, că în această regiune a fost un atelier dacic de prelucrare a metalului.48 Cele şase nicovale de fier, găsite la Surcea împreună cu obiectele neterminate şi cu o bucată de material brut, formează un argument serios în favoarea acestei afirmaţii. Examinînd obiectele de podoabă găsite în tezaure de pe întregul teritoriu locuit de geto-daci, se poate observa o tehnică şi o execuţie comună. Componenţa acestor tezaure, cu mici excepţii, e aceeaşi: fibule, coliere, brăţări, lanţuri şi, în cîteva cazuri, şi vase de argint. Toate acestea sînt lucrate într-o tehnică relativ primitivă, ceea ce indică de asemenea că sînt executate de către argintari locali. Împotriva tezei susţinute mai sus, mai ales în privinţa fibulelor, se pot aduce argumente ca acesta: cele cu noduri şi cu ac lung sînt de origine străină şi anume celtică. Acest fapt nu alterează însă cu nimic caracterul lor specific local. Prototipul lor este străin, împrumutat, dar, aşa cum a fost transformat, a devenit o formă proprie populaţiei dacice. Acest fapt a fost constatat şi de O. Floca, la fibulele aşa-zise de tip Nauheim, găsite în tezaure dacice, pe care nu le consideră ca de tip pur Nauheim.49 Prin urmare, şi în acest caz se dovedeşte că obiectul preluat a fost adaptat după gustul populaţiei care îl împrumutase. Motivele de decorare, pe lîngă cele de tradiţie locală din epoca bronzului şi din prima vîrstă a fierului, sînt de origine greco-scitică. Sub aceste influenţe culturale, grefate pe baza locală, s-a format arta de prelucrare a metalului la daci, care n-a fost schimbată în esenţă, ci îmbogăţită doar cu forme şi cu elemente decorative noi. Acest fapt a fost observat şi de alţi cercetători.50 Epoca de înflorire a acestei arte toreutice la daci a fost secolul I î. e. n., în timpul lui Burebista.

MCA, II, 1956, 675-676. Z. Székely, Adatok a dákok késő vaskori műveltségéhez, 1954, 30. 49 O. Floca, op. cit., 31.

50

47 48

116

Ibidem, 35-36; D. Popescu, Le trésor dace de Sîncrăeni, Dacia, N. S., II, 1958, 204–206.

Tezaurul monetar de la Hilib, judeţul Covasna

TEZAURUL MONETAR DE LA HILIB, JUDEŢUL COVASNA

La sfîrşitul lunii martie 1979 a fost descoperit în satul Hilib, comuna Ojdula, jud. Covasna, un tezaur monetar care, prin informaţiile de ordin istoric şi numismatic ce le oferă, constituie una din cele mai importante descoperiri monetare cunoscute în această regiune. Descoperirea de la Hilib a fost comunicată Muzeului Judeţean Covasna de către colegul László Incze care ne-a predat un prim lot de 23 monede primite de la Elemér Gál, locuitor al satului Hilib. Tezaurul a fost descoperit în timp ce se săpa un şanţ adînc de 0,60 m în curtea săteanului Ferenc Gál a cărui locuinţă se află în mijlocul satului, pe malul drept al pîrîului (casa nr. 158). În timpul cercetărilor la faţa locului au mai fost găsite şi predate muzeului un număr de 79 monede, precum şi fragmente din vasul în care au fost depuse. La locul descoperirii tezaurului nu au fost sesizate urme de locuire, bucăţi de chirpici sau fragmente ceramice care să indice existenţa unei aşezări antice în acest punct. Vasul, în care se afla depus tezaurul, a fost spart în momentul descoperirii şi cea mai mare parte s-a pierdut. Din fragmentele culese s-a putut reconstitui forma vasului. Vasul este o cană lucrată la roată, avînd inel de susţinere, partea inferioară rotunjită, iar buza evazată şi uşor îngroşată. Pasta, din care a fost confecţionat vasul, este fină şi bine arsă. Dimensiuni: înălţimea 11 cm; diametrul gurii 5,5 cm, diametrul fundului 5,4 cm (fig. 1). Cana aparţine ceramicii de tip dacic şi are bune analogii cu cănile descoperite la Alungeni1 şi la Fotoş.2 Amintim aici că în aceasta din urmă a fost depus un tezaur alcătuit din monede republicane şi imperiale romane. Tezaurul descoperit la Hilib este compus din drahme de argint ale cetăţii Dyrrhachium şi imitaţii ale acestora, tetradrahme de Thassos şi un denar roman republican: * Cercetări Numismatice, III, 1980, 3-10. (Cu rezumat în limba franceză.) 1 B. Mitrea şi Z. Székely, în MCA, II, 1956, 647, fig. 2. 2 Ibidem, 646, fig. 1.

Tabel I

Emitent 1. Dyrrhachium 2. Imitaţii 3. Thassos 4. Republicană romană

Nr. de piese

%

76 3 21 1

74,40 2,94 20,58 0,98

Catalogul tezaurului de la Hilib Monede emise de Dyrrhachium:3 I. ΜΕΝΙΣΚΟΣ ΑΓΑΘΙΩΝΟΣ 1. Av. Vaca spre dr. cu viţelul care suge; sus ΜΕΝΙΣΚΟΣ; deasupra un vultur cu aripile deschise, în exergă cîrmă spre st. Rv. Pătrate duble înstelate, formate din puncte şi linii globulate la unul din capete. În jurul lor inscripţia ΔΥΡ/ΑΓΑ/ΘΙΩ/ΝΟΣ. AR, 3,20 g, 16 mm; Maier, nr. 91; H. Ceka, nr. 316. 2. AR, 3,10 g, 16 mm. 3. AR, 3,00 g, pl. I, 1. 4. AR, 2,80 g, 17 mm. II. ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΑΡΧΙΠΠΟΥ 5. Av. Ca mai sus, dar în exergă o cîrmă spre dr. Rv. Ca mai sus, inscripţia ΔΥΡ/ΑΡ/ΧΙΠ/ΠΟΥ. AR, 3,20 g, 16 mm; Maier, nr. 144; H. Ceka, nr. 318. 6-8. AR, 3,10 g, 16 mm. 9. AR, 2,80 g, 17 mm. III. ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΔΙΟΝΥΣΙΟΥ 10. Av. Ca mai sus, dar deasupra numelui un corb; în exergă nimic. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΔΙΟ/ΝΥ/ ΣΙΟΥ. A. Maier, Die Silberprägung von Apollonia und Dyrrhachion, în Numismatische Zeitschrift, 1, 1908, 1-33; H. Ceka, Questions de numismatique illyrienne, 1972. 3

117


AR, 3,30 g, 17 mm; Maier, nr. 201; H. Ceka, nr. 320. 11. AR. 3,20 g, 16 mm. 12. AR, 3,20 g, 15 mm. 13. AR, 3,10 g, 17 mm. 14-18. AR, 3,10 g, 16 mm. 19. AR, 3,10 g, 15 mm. 20. AR, 3,06 g, 18 mm. 21. AR, 3,06 g, 17 mm. 22. AR, 3,00 g, 18 mm. 23-25. AR, 2,90 g, 17 mm. 26-27. AR, 2,90 g, 16 mm, pl. I, 2. 28-29. AR, 2,80 g, 17 mm. IV. ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΚΑΛΛΩΝΟΣ 30. Av. Ca mai sus, dar deasupra numelui vulturul în zbor spre dr. ţinînd cunună, în exergă fulger orizontal. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΚΑΛ/ΛΩ/ ΝΟΣ. AR, 3,10 g, 18 mm; Maier, nr. 256; H. Ceka, nr. 322, pl. I, 3. 31. AR, 2,90 g, 17 mm. 32. AR, 2,90 g, 16 mm. V. ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΛΥΚΙΣΚΟΥ 33-34. Av. Ca mai sus, dar în cîmp dr. o figură feminină cu chiton, în picioare, spre st. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΛΥ/ΚΙΣ/ΚΟΥ. AR, 3,20 g, 17 mm; Maier, nr. 278; H. Ceka, nr. 324. 35. AR, 3,10 g, 18 mm, pl. I, 4. 36-38. AR, 3,10 g, 17 mm. 39. AR, 3,00 g, 18 mm. 40. AR, 2,90 g, 18 mm. 41-44. AR, 2,90 g, 17 mm. 45. AR, 2,90 g, 16 mm. 46. AR, 2,80 g, 18 mm. 47. AR, 2,80 g, 16 mm. VI. ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΦΙΛΩΝΟΣ 48. Av. Ca mai sus; în exergă fulgerul nu se distinge deoarece moneda este descentrată. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΦΙ/ΛΟ.... . AR, 2,80 g, 16 mm; Maier, nr. 393, H. Ceka, nr. 330; pl. I, 5. VII. ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΦΙΛΟΤΑ 49. Av. Ca mai sus, în cîmp dr. o făclie; în exergă un cîine care aleargă spre dr. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΦΙ/ΛΟ/ΤΑ. AR, 3,20 g, 17 mm; Maier, nr. 396; H. Ceka, nr. 331. 50. AR, 3,00 g, 16 mm. 118

51. AR, 2,90 g, 19 mm, pl. I, 6. 52. AR, 2,90 g, 17 mm. 53. AR, 2,80 g, 16 mm. VIII. ΞΕΝΩΝ – ΔΑΜΗΝΟΣ 54. Av. Ca mai sus, dar inscripţia ΞΕΝΩΝ; în cîmp dr. un spic; în exergă plug. Rv. Ca mai sus dar inscripţia ΔΥΡ/ΔΑ/ΜΗ/ΝΟΣ. AR, 3,88 g, 18 mm; Maier, nr. 179; H. Ceka, nr. 357; pl. I, 7. 55. AR, 2,32 g, 18 mm. IX. ΞΕΝΩΝ – ΠΥΡΒΑ 56. Av. Ca mai sus, dar sus un vultur cu aripile desfăcute. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΠΥΡ/ΒΑ. AR, 3,18 g, 19,5 mm; Maier, nr. 351; H. Ceka, nr. 360; pl. I, 8. X. ΞΕΝΩΝ – ΦΙΛΟΔΑΜΟΥ 57. Av. Ca mai sus, dar sus un vultur cu aripile în tredeschise; în exergă un cîine spre dr. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΦΙΛΟ/ΔΑ/ ΜΟΥ. AR, 3,28 g, 18 mm; Maier, nr. 388; H. Ceka, nr. 362. 58. AR, 3,25 g, 19 mm. 59. AR, 3,24 g, 18 mm. 60. AR, 3,17 g, 17,5 mm. 61. AR, 3,16 g, 17 mm, pl. I, 9. 62. AR, 3,14 g, 19 mm. 63. AR, 2,80 g, 18 mm. 64. AR, 2,80 g, 17 mm. 65. AR, 2,76 g, 17 mm. XI. ΠΕΡΙΓΕΝΗΣ – ΚΛΕΙΤΟΡΙΟΥ 66. Av. Ca mai sus, dar inscripţia ΠΕΡΙΓΕΝΗΣ; deasupra coroană; în cîmp dr. vas pe trepied. Rv. Ca mai sus; dar inscripţia ΔΥΡ/ΚΛΕΙ/ΤΟΡΙ/ ΟΥ. AR, 3,32 g, 15 mm; Maier, nr. 266; H. Ceka, nr. 373; pl. I, 10. XII. ΣΩΣΤΡΙΩΝ – ΔΑΜΗΝΟΣ 67. Av. Ca mai sus, dar inscripţia ΣΩΣΤΡΙΩΝ, în cîmp dr. spice; în exergă ciorchine de struguri. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΔΑ.......... Moneda ştearsă. AR, 2,74 g, 20 mm; Maier, nr. 183; H. Ceka, nr. 412; pl. I, 11. XIII. ΦΙΛΩΝ – ΑΡΙΣΤΗΝΟΣ 68. Av. Ca mai sus, dar inscripţia ΦΙΛΩΝ; în exergă fulger.

Tezaurul monetar de la Hilib, judeţul Covasna

Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΑΡΙΣ/ΤΗ/ ΝΟΣ. AR, 2,90 g, 17 mm; Maier, nr. 131; H. Ceka, nr. 433. XIV. ΦΙΛΩΝ – ΜΕΝΙΣΚΟΥ 69. Av. Ca mai sus, dar sus capul lui Helios. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΜΕ/ΝΙ/ ΣΚΟΣ. AR, 3,70 g, 17 mm; Maier, nr. 306; H. Ceka, nr. 438, pl. I, 12. 70-71. AR, 3,10 g, 17 mm. 72. AR, 3,00 g, 17 mm. 73. AR, 2,96 g, 19 mm. 74-75. AR, 2,90 g, 17 mm. 76. AR, 2,18 g, 19 mm. XV. Imitaţii 77. Av. Ca mai sus; sus inscripţia ΜΕΝΙΣΚΟΣ; deasupra un corb spre dr.; în exergă un fulger orizontal. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia ΔΥΡ/ΔΑΙ/ΥΚ/ΥΟΜ. AR, 3,00 g, 16 mm, pl. I, 13. 78. Av. Ca mai sus, dar în exergă nimic. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia .../ΔΟИ/ΛΥ/Κ. AR, 2,90 g, 16 mm, pl. I, 14. 79. Av. Ca mai sus, dar inscripţia ЭИΙΣΚΟW deasupra vultur cu aripile deschise. Rv. Ca mai sus, dar inscripţia YΔ/.../..И/Χ. AR, 1,60 g, 16 mm, pl. I, 15. Monede emise de Thassos 80. Av. Capul lui Dionysos tînăr spre dr., cu o bandă pe frunte şi cunună de iederă alcătuită din două rozete; patru frunze sus şi două jos. Rv. ΗΡΑΚΛΕΟΥΣ/ΣΩΤΗΡΟΣ/ΘΑΣΙΩΝ. Heracles gol, în picioare, spre st., rezemîndu-se în măciu că şi ţinînd pe braţul st. blana leului din Nemeea. În cîmp st. sigla M AR, 16,00 g, 31 mm, pl. II, 1. 81. Av. Ca mai sus, dar trei frunze sus şi trei jos. Rv. Ca mai sus. AR, 16,25 g, 31 mm. 82. Av. Ca mai sus, dar trei frunze sus şi două jos. Rv. Ca mai sus. AR, 16,50 g, 33 mm. 83. AR, 16,50 g, 31 mm, pl. II, 3. 84. AR, 16,50 g, 29 mm, pl. II, 3. 85. AR, 16,30 g, 30 mm. 86. AR, 16,30 g, 30 mm. 87. AR, 15,95 g, 33 mm. 88. AR, 15,90 g, 30 mm, pl. II, 5. 89. AR, 15,90 g, 30 mm, pl. II, 6. 90. AR, 15,80 g, 30 mm, pl. II, 8.

91. AR, 15,52 g, 31 mm. 92. Av. Ca mai sus, dar două frunze sus şi două jos. Rv. Ca mai sus. AR, 16,80 g, 30 mm. 93. AR, 16,60 g, 31 mm. 94. AR, 16,60 g, 31 mm. 95. Av. Ca mai sus, dar trei frunze sus şi trei jos. Rv. Ca mai sus, dar sigla M AR, 14 g, 30 mm, pl. II, 7. 96. Av. Ca mai sus, dar trei frunze sus şi două jos. Rv. Ca mai sus. AR, 16,60 g, 30 mm. 97. AR, 16,50 g, 33 mm. 98. AR, 16,50 g, 30 mm. 99. AR, 16,50 g, 28 mm. 100. AR, 16,20 g, 32 mm, pl. II, 4. 101. AR, 16,19 g, 31 mm. Monedă emisă de Republica Romană 102. Av. Capul regelui Tatius spre dr., în faţă γ; în spate SABIN Rv. Răpirea sabinelor; în exergă L. TITVRI AR, 4,00 g, 18 m. Syd. 698 d, Roma, a. 88 î. e. n.; Crawford, nr. 344/ia, Roma, a. 89 î. e. n. pl. I, 16. Cea mai mare parte a tezaurului de la Hilib este formată de monedele bătute la Dyrrhachium şi de imitaţiile lor. Drahmele dyrrhachiene aflate în acest tezaur aparţin emisiunilor a 14 grupe de magistraţi monetari. Cele mai numeroase sînt monedele emise de pritanii ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΔΙΟΝΥΣΙΟΥ şi ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΛΥΚΙΣΚΟΥ cu 20 de piese reprezentînd 25,70% şi resprectiv 15 piese cu un procent de 18,97%. Statistic o a doua categorie o formează emisiunile magistraţilor ΞΕΝΩΝ – ΦΙΛΟΔΑΜΟΥ şi ΦΙΛΩΝ – ΜΕΝΙΣΚΟΥ, cu cîte 9 piese reprezentînd 11,38%, respectiv 8 piese cu 10,12%. Pentru o mai bună cunoaştere a monetăriei dyrrhachiene, considerăm că nu este lipsit de interes şi faptul că jumătate din emisiunile magistraţilor monetari, ale căror monede se află în acest tezaur, sînt prezentate cu cîte o piesă (în cinci cazuri) sau cu două ori trei monede (în cîte un caz). Toate cele trei imitaţii ale monedelor dyrrhachiene din depozitul monetar de la Hilib reproduc aversul emisiunilor pritanului ΜΕΝΙΣΚΟΣ. Legendele de pe revers mult barbarizate ne pun în imposibilitate de a putea identifica cu precizie emisiunile dyrrhachiene care le-au in spirat, dar este posibil ca primele două imitaţii (nr. 77 şi 78) să fi avut ca model monedele pritanului ΔΑΑΛΚΙΒΑ (Maier, nr. 159; H. Ceka, nr. 319). Pentru o mai bună înţelegere a repartiţiei monedelor pe magistraţi, din punct de vedere statistic, prezentăm mai jos următorul tabel: 119

Zoltán Székely: Lucrări alese Tabel II

Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15.

Emitenţi ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΑΓΑΘΙΩΝΟΣ ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΑΡΧΙΠΠΟΥ ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΔΙΟΝΥΣΙΟΥ ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΚΑΛΛΩΝΟΣ ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΛΥΚΙΣΚΟΥ ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΦΙΛΩΝΟΣ ΜΕΝΙΣΚΟΣ – ΦΙΛΟΤΑ ΞΕΝΩΝ – ΔΑΜΗΝΟΣ ΞΕΝΩΝ – ΠΥΡΒΑ ΞΕΝΩΝ – ΦΙΛΟΔΑΜΟΥ ΠΕΡΙΓΕΝΗΣ – ΚΛΕΙΤΟΡΙΟΥ ΣΩΣΤΡΙΩΝ – ΔΑΜΗΝΟΣ ΦΙΛΩΝ – ΑΡΙΣΤΗΝΟΣ ΦΙΛΩΝ – ΜΕΝΙΣΚΟΥ Imitaţii TOTAL

Nr. mon.

Proc. %

4 5 20 3 15 1 5 2 1 9 1 1 1 8 3 79

5,06 6,32 25,70 3,79 18,97 1,26 6,32 2,53 1,26 11,38 1,26 1,26 1,26 10,12 3,79 99,93

Majoritatea monedelor thassiene din tezaurul de la Hilib (14 din 21 piese) au capetele literelor globulate, ceea ce ne poate face să presupunem fie că acestea sînt imitaţii, fie că sînt emisiuni mai tîrzii ale cetăţii Thassos. De altfel, aşa cum şi alte studii au menţionat,4 tetradrahmele thassiene cu siglele M şi M se încadrează în grupa emisiunilor dintre anii 90-80 î. e. n. Toate imitaţiile din depozitul monetar de la Hilib, atît drahmele dyrrhachiene, precum şi tetradrahmele thassiene, par mai degrabă să fi fost aduse pe teritoriul Daciei din regiunile învecinate, deşi există probabilitatea ca o parte din imitaţii să fi fost făcute de localnici. Interesant de semnalat este şi faptul că în lotul de monede, recuperat din tezaurul de la Hilib, lipsesc drahmele cetăţii Apollonia, care îndeobşte însoţesc în circulaţie monedele dyrrhachiene ce pătrund pe teritoriul patriei noastre. În schimb, o bună parte din tezaur, 20,58%, este alcătuită din tetradrahme thassiene. De altfel şi alte tezaure dacice au o structură

Vezi mai recent E. Chirilă şi V. Lucăţel, Tezaurul de la Petrindu (Contribuţii la cronologia tetradrahmelor thasiene de tip Dionysos – Herakles), Acta Musei Porolissensis, III, 1979, 89 – 101. 5 Z. Székely, Adatok a dákok késő vaskori műveltségéhez, 1954, pl. 13, 7. 6 Z. Székely, Noi descoperiri monetare greceşti în judeţul 4

120

asemănătoare. Astfel, în tezaurul de la Sîncrăieni5 au fost aflate, alături de o drahmă dyrrhachiană, şi două tetradrahme de Thassos. Compoziţia tezau relor transilvănene cunoscute pînă acum dovedeşte că în interiorul arcului carpatic drahmele cetăţilor illirice şi tetradrahmele cetăţii Thassos circulau concomitent, indicînd şi cele două direcţii ale fluxului comercial grecesc spre Dacia. Pe teritoriul judeţului Covasna drahmele cetăţii Dyrrhachium au fost descoperite la Cernat, Zăbala şi Lemnia,6 iar la Ghelinţa au fost găsite şi drahmele Apolloniei alături de monedele dyrrhachiene.7 Aceste descoperiri monetare marchează importantul drum comercial ce lega şi în antichitate Transilvania de Moldova prin pasul Oituz. Astfel că tezaurul de la Hilib – în Transilvania –, ca şi depozitele monetare de la Grozeşti şi Viişoara – în Moldova –, confirmă ipoteza lui B. Mitrea8 care consideră că una din principalele căi de comunicaţie ale negustorilor din cetăţile Mării Adriatice străbătea Pannonia,9 Dacia şi prin pasul Oituz pătrundea la dacii de pe versantul moldovenesc al Carpaţilor. Prezenţa în depozitul monetar de la Hilib a unui denar roman republican, emis între anii 89-87 î. e. n., ar indica aceşti ani ca „terminus post quem” pentru ascunderea tezaurului. Denarul neuzat pare a fi circulat foarte puţin timp înainte de a fi fost tezaurizat. Dealtfel, emisiunile cetăţilor illirice încetează la mijlocul primului deceniu al sec. I î. e. n.; iar te tradrahmele cu siglele M şi M sînt contemporane ca dată de emitere cu denarul lui L. Titurius. Totuşi, ţinem să reamintim aici că drahmele din Dyrrachium şi Apollonia, chiar dacă au încetat a mai fi emise odată cu începutul sec. I î. e. n., ele continuă să circule în Dacia pînă prin cel de-al 6-lea deceniu al sec. I î. e. n. Astfel, în tezaurul de la Cernat, care se încheie cu monede emise în 43 î. e. n., se află şi o drahmă dyrrhachiană. Ascunderea tezaurului de la Hilib se poate pune în legătură cu frămîntările sociale şi politice din sînul societăţii geto-dacice, premergătoare epocii sau chiar din perioada în care Burebista întemeia primul stat dac independent şi centralizat.

Covasna, SCN, V, 1971, 361. 7 O. Gohl, în Numizmatikai Közlöny, XXI-XXII, 1924, 7; G. Téglás, în ArchÉrt, XVIII, 1897, 11. 8 B. Mitrea, Monedele oraşelor Dyrrhachium şi Apollonia în Moldova, SCN, II, 1958, 89. 9 K. B. Sey – Gy. Goldman, în ArchÉrt, CV/2, 1978, 223-231 – tezaurul de la Doboz.

O veche descoperire monetară din judeţul Covasna

O VECHE DESCOPERIRE MONETARĂ DIN JUDEŢUL COVASNA

Muzeul de istorie din Sf. Gheorghe are o subunitate în oraşul Tg. Secuiesc, care prezintă istoria locală a breslelor. Piesele aparţinînd breslelor meşteşugăreşti au fost în parte donate de localnici, în parte achiziţionate de către Muzeul din Tg. Secuiesc. În lada breslei cojocarilor, donată de Lázár Nagy, preşedintele corporaţiei din Tg. Secuiesc, s-a aflat o cupă de argint (pl. I, 9) care se pare că a aparţinut acestei bresle. Cupa reprezintă un deosebit interes de ordin numismatic, prin faptul că în pereţii ei au fost încastrate opt monede romane republicane. Ea are corpul cilindric cu gura răsfrîntă în afară. Marginea, pe o lăţime de 1 cm în interior şi 1,5 cm în exterior, este aurită. Sub margine se află o bandă formată din două linii orizontale, umplute cu ornamente spiralice, cu şi fără incizii. Sub această bandă se mai găseşte încă una, mult mai îngustă, nedecorată. Baza cupei este cilindrică, cu marginile teşite în afară. Cîmpul cuprins între margini este decorat cu motive spiralice şi ornamente florale. Baza a fost sudată de fundul cupei (pl. I, 9). Pe corpul recipientului neaurit sînt aplicate, pe două rînduri, cîte patru monede, deci în total opt monede (pl. I,1-8). Peretele cupei a fost perforat, iar în găurile realizate s-au sudat monedele. Din cauza acestui mod de aplicare a monedelor, ele se prezintă puţin tocite, iar în determinarea lor am întîmpinat unele dificultăţi. Pe fundul cupei se află ştampila meşterului care a confecţionat-o, şi care se prezintă sub forma unei zale care conţine literele M C. Litera C este aşezată pe ultima bară verticală a literei M (pl. I, 10). Tot pe fundul cupei se află şi litere zgîriate ulterior, precum şi un motiv ornamental sub formă de reţea din linii orizontale şi verticale. Cupa este înaltă de 15 cm, cu diametrul gurii de 8,4 cm, iar cel al bazei de 7,3 cm. Descrierea monedelor 1. ? L. Sempronius. Cohen2, Sempr. 2, pl. XXXVI (pl. I, 1). ? Grueber, Roma, 875, anii 150-125. Pósta Béla, A ludvégi Református Egyház egyházi edényei, Dolg, 7, 1916, 2, fig. 11. 2 Ibidem, 140, fig. 12. 1

2. P. Servilius Rullus (?). Cohen2, Serv. 6, XXXVIII (pl. I, 2). Grueber, Roma, 1672, anul 89. 3. M. Antonius, Cn. Domitius Ahenobarbus. Cohen2, Domiţia-Antonia 6, pl. XVI (pl. I, 3). Grueber, Est, 112, anul 40. 4.? C. Vibius Pansa. Grueber, Roma, 2299, anul 87 (pl. I, 4). 5. C. Licinius Macer. Grueber, Roma, 2467, anul 85, Înapoia capului, o incizie în forma literei T (pl. I, 5). 6. C. Mamilius Limetanus. Grueber, Roma, 2716, tip gen, anul 83 (pl. I, 6). 7. L. Plaetorius Cestianus (?). Cohen2, Plaetoria 1, pl. XXXII (pl. I, 7). Grueber, Roma, 3312, anul 75. 8. Octavian. Cohen2, Iulia, 44, pl. XXII pl. XXII (pl. I, 8). Grueber, Roma, 4341, anii 36-28. Analogia pentru cupa, care formează obiectul cercetării noastre, o găsim în exemplarul similar de argint, care se păstrează în colecţia Muzeului de istorie şi arheologie din Cluj.1 Dar cupa noastră are corpul zvelt, cu o bază separată, lucru care lipseşte la cupa ce se găseşte la Cluj. Ornamentul de pe margine, arabescul, ornament de origine orientală, precum şi forma ştampilei, toate sînt aceleaşi. B. Pósta consideră cupa de la Cluj ca fiind producţia unui meşter local din Transilvania şi o datează în secolele XVI-XVII.2 Nu avem nici un motiv ca pe baza analogiei să nu putem încadra cupa de la Tg. Secuiesc în perioada secolelor XVI-XVII, considerînd-o drept opera unui argintar din Transilvania. Datarea cupei pentru această perioadă a secolelor XVI-XVII, lucru confirmat dealtfel şi de un document emis în anul 1648 de cancelaria principelui Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi al II-lea, document în care sînt confirmate privilegiile breslei cojocarilor.3 Prin urmare, în proprietatea breslei cojocarilor din secolul al XVII-lea ar fi putut exista o Documentul se află în colecţia Muzeului de Istorie din Tg. Secuiesc. 3

121


astfel de cupă. Monedele au fost aplicate pe pereţii cupei se pare în cursul secolelor XIX-XX. Aceste monede fac probabil parte dintr-un tezaur descoperit în împrejurimile oraşului Tg. Secuiesc, din care au fost folosite şi astfel păstrate opt exem plare. Restul monedelor, ce compuneau tezaurul, au dispărut. Cele rămase aparţin secolelor III-I î. e. n., iar ultima monedă se datează între anii 36-29 î. e. n. Din cauza necunoaşterii componenţei integrale a tezaurului, nu putem trage concluzii de ordin istoric. Faptul însă, că atunci cînd loturi mai mici au

4

B. Mitrea şi Z. Székely, în MCA, II, 1956, 675-676.

122

fost desprinse dintr-un tezaur, ele conţin de obicei atît monedele cele mai vechi, cît şi cele mai recente, ar putea fi valabil şi în cazul de faţă.4 Prin urmare, trebuie să presupunem că acumularea monedelor nu s-ar fi putut încheia înainte de anii 36-29 î. e. n., iar îngroparea lor se află în legătură cu evenimentele istorice care au produs ascunderea lui la această dată, întocmai ca şi la alte tezaure descoperite în Transilvania, dintre care cele mai renumite sînt cele de la Ilieni, Prejmer şi Stupini.5

5

Ibidem, 681.

Tezaurul dacic de la Şimleul Silvaniei

TEZAURUL DACIC DE LA ŞIMLEUL SILVANIEI

În anul 1948 un elev de şcoală a găsit la Şimleul Silvaniei (Sălaj) mai multe brăţări de argint şi monede vechi (16 buc. denari de argint romani), 5 brăţări de argint, una fragmentară, o brăţară de bronz, un torques de argint, 7 buc. drugi suciţi de argint, 3 fibule de bronz şi diferite bucăţi din obiecte de bronz, 17 buc. monede de argint romane, arme şi unelte de fier, fragmente de ceramică, fusaiole şi 2 perle de lut. Cercetînd materialul trimis, s-a constatat că aceste obiecte aparţin timpului sclavagist dacic. Pe baza acestor date, în cadrul planului de săpătură al Institutului de Istorie şi Filosofie al Academiei R. P. R., din anul 1949, o cercetare la faţa locului a con statat că „nu ne găsim în faţa unei aşezări, ci numai a unei locuinţe izolate înconjurată de două morminte şi două gropi.1 Locul, unde au fost găsite obiectele mai sus înşirate, e situat la răsărit de Şimleul Silvaniei, la o distanţă de ½ km, pe unul dintre vîrfurile Măgurii („Munte de frasin” – Kőrishegy). Acest loc, pînă în 1946, era acoperit cu copaci, pădure. În anul 1946, începînd să se sădească vie şi rigolîndu-se terenul, s-au găsit nişte morminte de tumuli, în formă rotundă şi ovală. Cînd s-au deschis aceste morminte, s-au găsit în ele obiectele sus amintite, la o adîncime de 1-1,5 m în mormintele cu forma rotundă şi 2-2,5 m în mormintele cu forma ovală. La un mormînt nu s-a dat de fund nici la o adîncime de 3 m. Brăţările s-au găsit în două morminte rotunde; într-unul din acestea, brăţările se aflau lîngă un fund de vas mare (fig. 3/20), conţinînd rămăşiţe de oseminte de om şi cărbune. Monedele (16 buc.) erau în-tro ceaşcă mică (fig. 2/6); într-un vas mare lîngă aceasta se aflau oase omeneşti şi o brăţară de bronz. Restul (17 buc. monede) şi fibula de bronz (fig. 4/13) s-a găsit în mormîntul celălalt, într-un vas; pe un fragment de vas (fig. 3/17) erau oase omeneşti. Celelalte fragmente de vase au fost găsite în jurul mormintelor.

* Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 43-59 + pl. (Cu colaboratori.)

Descrierea obiectelor găsite la Şimleul Silvaniei Ceramică Materialul de ceramică găsit la Şimleul Silvanei poate fi împărţit în 2 grupe: I. ceramică făcută cu mîna din pastă poroasă; II. ceramică făcută cu roata, din pastă pură bine arsă. I Fig. 1/1. Ceaşcă din pastă impură şi poroasă, cu pereţi de o grosime disproporţionată; mănuşa face parte din corpul vasului şi merge de la buză pînă la fund. E aproape lipsită de ornament, afară de buză a cărei parte inferioară e decorată cu o linie simplă ondulată. Ceaşca se prezintă în fragmente; e făcută de mînă. Înălţimea: 71 mm; grosimea pereţilor: 10 mm (nr. de inv. 11.634). Fig. 1/2. Ceaşcă din pastă impură şi poroasă; mănuşa face parte din corpul vasului şi merge de la buză pînă la fund. E lipsită de orice ornament, e arsă necomplet şi se prezintă în fragmente; făcută fără roată. Înălţimea: 70 mm; grosimea pereţilor: 7 mm (nr. de inv. 11.637). Fig. 1/3. Ceaşcă din pastă foarte impură şi poroa să; pereţii sînt de o grosime disproporţionată; arderea e necompletă; mănuşa lipseşte. Vasul, făcut de mînă, lipsit de ornamente. Înălţimea: 71 mm; grosimea pereţilor: 10 mm (nr. de inv. 11.661). Fig. 1/4. Ceaşcă din pastă impură şi poroasă, cu ardere necompletă; mănuşa lipseşte. E făcută de mînă şi se prezintă în fragmente. Înălţimea: 61 mm; grosimea pereţilor: 7 mm (nr. de inv. 11.633). Fig. 1/5. Un fragment de ceaşcă cu mănuşă, din pastă impură şi poroasă cu ardere necompletă. Grosimea pereţilor e disproporţionată; e făcută de mînă (nr. de inv. 11.666). Fig. 1/6. Fragment de buză al unui ulcior făcut cu mîna din pastă impură şi poroasă. Sub buză e puţin întors în afară şi e decorat cu un ornament de linii paralele executate vertical. Grosimea pereţilor: 10 mm (nr. de inv. 11.668). M. Moga, Traiul populaţiei daco-romane şi barbare la graniţa de Vest a Daciei, SCIV, I, 1950, 131. 1

123


Fig. 1/7. Un fragment de ceaşcă cu mănuşă, din pastă impură şi poroasă, cu ardere necompletă. Grosimea pereţilor e disproporţionată. Vasul e făcut de mînă (nr. de inv. 11.676). Fig. 1/8. Fragment de vas, făcut cu mîna, din pastă impură şi poroasă, ornamentat cu un decor cu urme de degete. Grosimea pereţilor: 10 mm (nr. de inv. 11.641). Fig. 1/9. Borcan făcut de mînă, din pastă impură şi poroasă. Sub buză e ornamentat cu un decor con stînd din patru urme de degete şi cu o proeminenţă. Grosimea pereţilor: 7 mm (nr. de inv. 11.658). Fig. 2/1. Partea de jos a unei ceşti, făcută de mînă, din pastă impură şi poroasă; nu are nici o ornamentaţie. Înălţimea: 84 mm; grosimea pereţilor: 7 mm (nr. de inv. 11.657). Fig. 2/2. Partea de jos a unui borcan, făcut de mînă, din pastă foarte impură şi poroasă; fără ornamente. Grosimea pereţilor: 10 mm (nr. de inv. 11.662). Fig. 2/5. Fragmentul unui vas, făcut de mînă, din pastă impură şi poroasă, cu buza întoarsă în afară, cu ardere necompletă; bordura fundului e ornamentată cu urme de unghie. Înălţimea: 54 mm; peretele e de grosime disproporţionată (nr. de inv. 11.665). Fig. 2/6. O ceaşcă mică, din pastă impură şi poroa să, cu mănuşă, lipsită de ornamente. Înălţimea: 40 mm. Grosimea pereţilor: 8 mm (nr. de inv. 11.663). Fig. 2/10. Fragment de vas, făcut de mînă, din pastă impură şi poroasă, cu mănuşă, lipsit de ornamente, afară de o proeminenţă în formă de semilună. Grosimea pereţilor: 8 mm (Nr. de înv. 11.667). Fig. 2/11. Fragment de vas, cu buza întoarsă în afară, făcut din pastă impură şi poroasă, de culoare cărămizie. Grosimea pereţilor: 10 mm (nr. de inv. 11.674). Fig. 3/19. Fragment de vas, făcut de mînă, din pastă impură, cu ardere necompletă, cu buza în toarsă în afară, de culoare brună; sub buză se află o proeminenţă. Grosimea pereţilor: 7 mm (nr. de inv. 11.659). Fig. 3/6. Fragment de vas, făcut de mînă, din pastă impură, de culoare neagră. Grosimea pereţilor: 10 mm (nr. de inv. 11.660). Fig. 3/18. Fragment de buză dintr-un vas făcut de mînă, din pastă impură, de culoare brună. Grosimea pereţilor: 10 mm (nr. de inv. 11.664). Fig. 3/12. Proeminenţa unui vas făcut cu mîna (nr. de inv. 11.669). Fig. 3/7. Fragment de ceaşcă făcută de mînă; mănuşa mergînd de la buză la fund, e ruptă; e lucrat din pastă impură, de culoare brună. Grosimea pereţilor e disproporţionată; în general 7 mm (nr. de inv. 11.673). 124

Fig. 3/20. Fundul şi coasta unui vas mare, făcut de mînă, din pastă impură. Grosimea pereţilor: 15 mm (nr. de inv. 11.671). Fig. 3/17. Fragment de vas mare, făcut de mînă, din pastă impură (nr. de inv. 11.680). Fig. 3/21. Fragment de mănuşă, dintr-o ceaşcă mare, făcută de mînă, din pastă impură (nr. de inv. 11.677). Fig. 3/13. Fundul unui vas mic, făcut de mînă, decorat cu ornament din linii verticale (nr. de inv. 11.678). Fig. 3/23. Fragment din fundul unui vas, făcut de mînă, din pastă impură, de culoare brună. Grosimea pereţilor: 7 mm (nr. de inv. 11.675). II Fig. 2/3. Fragment de vas, făcut cu roata, de culoa re cenuşie, din pastă fină. Bine arsă; mănuşa lipseşte. Sub buză se află o bordură proeminentă din care iese afară mănuşa şi se prelungeşte pînă la fundul vasului. Grosimea pereţilor: 5 mm (nr. de inv. 11.638). Fig. 2/4. Mănuşa unui vas făcut cu roata, din pastă impură. Grosimea pereţilor: 3 mm (nr. de inv. 11.670). Fig. 2/20. Cană din pastă fină, de culoare sur-cenuşiu, bine arsă, lucrată cu roata, cu o toartă. Pîntecele e ornamentat cu o bordură. Grosimea pereţilor e disproporţionată (nr. de inv. 11.640). Fig. 3/1. Partea de sus a unui vas cu picior, făcut cu roata, din pastă fină, de culoare sură. Diametrul fragmentului de buză: 70 mm (nr. de inv. 11.643). Fig. 3/2. Buza unui vas cu picior, făcut cu roata, din pastă pură, de culoare cenuşie. Diametrul buzei: 60 mm (nr. de inv. 11.642). Fig. 3/3. Fragment de buză dintr-un vas cu picior, făcut cu roata, din pastă fină, de culoare cenuşie. Diametrul buzei: 55 mm (nr. de inv. 11.672). Fig. 3/15. Fragment de buză dintr-un vas mare, făcut din pastă pură, bine arsă, de culoare cărămizie. Grosimea pereţilor: 15 mm. (nr. de inv. 11.672). Fig. 3/9. Fragment de vas din pastă pură, lucrat cu roata (nr. de inv. 11.682). Fig. 3/10. Fragment de buză, dintr-un vas cu toartă, făcut din pastă impură, de culoare cenuşie. Grosimea pereţilor: 5 mm (nr. de inv. 11.646). Fig. 3/4, 3/8, 3/11, 3/16, 3/22. Fragmente de vase cu picioare, făcute din pastă pură, lucrate cu roata (nr. de inv. 11.649, 11.645, 11.647, 11.655, 11.648, 11.686). Fig. 3/5. Partea de jos a unei căni de lut, de culoare brună, făcută cu roata, din pastă pură (nr. de inv. 11.639). Fig. 3/14. Fragment de vas, făcut din pastă pură, de culoare cenuşie (nr. de inv. 11.644).


Fig. 2/7. Calapod de lustruit pentru vase, cu patină neagră, găsit cu urme de negreală pe partea cu care se freca; mărimea: 71 mm (nr. de inv. 11.634). Fig. 2/8. Calapod de lustruit vasele, de formă rotundă, făcut din pastă impură; mărimea: 63 mm (nr. de inv. 11.635). Fig. 2/13. Fusaiolă de lut ars, biconică, făcută din pastă pură, de culoare galbenă (nr. de inv. 11.645). Fig. 2/14. Fusaiolă de lut ars, biconică, făcută din pastă pură (nr. de inv. 11.696). Fig. 2/15. Fusaiolă de lut ars, biconică, făcută din pastă pură, de culoare neagră (nr. de inv. 11.697). Fig. 2/16. Fusaiolă de lut ars, biconică, făcută din pastă pură, de culoare brună (nr. de inv. 11.693). Fig. 2/17. Fusaiolă de lut ars, ornamentată cu linii orizontale şi verticale (nr. de inv. 11.649). Fig. 2/18. Fusaiolă de lut ars, fragmentară, fără ornamentare (nr. de inv. 11.694). Fig. 2/19. Fusaiolă de lut, fragmentară, de culoare cărămizie, făcută din pastă foarte impură (nr. de inv. 11.691). Fig. 4/11. O perlă de chihlimbar de culoare albastru închis; e perforată (nr. de inv. 11.700). Fig. 4/12. Jumătatea unei perle de lut, perforată, ornamentată cu mici cercuri de culoare albă şi roşie (nr. de inv. 11.699). Obiecte de piatră, de fier şi de bronz Fig. 2/9, 9/a. O bucată de piatră lustruită; la ambele capete se află cîte o gaură, urme de ascuţire de ac; piatra e ruptă (nr. de inv. 11.685). Fig. 2/12. O bucată de piatră de calcar lustruită, cu o gaură, urmă de ascuţire de ac (nr. de inv. 11.684). Fig. 4/1. Vîrf de lance, în forma unei simple fri gări patrunghiulare, cu o scobitură pentru mîner, din care a rămas numai o parte. Lungimea: 230 mm (nr. de inv. 11.701). Fig. 4/2. Fragment de lance de fier căreia îi lipseşte lama lăncii: are o scobitură pentru mîner. Lama lăncii probabil era în formă de frunză de salcie: lungimea rămasă e de 125 mm. Diametrul scobiturii: 30 mm (nr. de inv. 11.706). Fig. 4/3. Cuţit de fier cu lamă lată de 17 mm, relativ dreaptă, cu un tăiş drept; cu mîner de fier. Lungimea: 100 mm (nr. de inv. 11.704). Fig. 4/4. Cuţit de fier cu lama lată de 20 mm, relativ dreaptă, cu un tăiş drept; mînerul de fier lipseşte. Lungimea: 95 mm (nr. de inv. 11703). Fig. 4/5. Cuţit de fier cu lama lată de 13 mm, cu un tăiş drept. Lungimea: 75 mm (Nr. dc inv. 11.702). Fig.4/6. O bucată de fier lat, probabil o parte dintr-o unealtă sau armă (nr. de inv. 11.705).

Fig. 4/7. Cîrlig de fier, lung de 100 mm (nr. de inv. 11.709). Fig. 4/8. Furculiţă de fier cu 2 ramuri care la capăt sînt încovoiate. Lungimea: 120 mm (nr. de inv. 11.710). Fig. 4/9. O bucată de fier dintr-un instrument necunoscut (nr. de inv. 11.707). Fig. 4/10. O verigă de fier al cărei diametru mă surat pe dinafară e de 30 mm (nr. de inv. 11.708). Fig. 4/13. Fibulă monomă de bronz: la cap are o construcţie în spirală, sucită de patru ori; corpul e lat, portagraf masiv; are o lungime de 30 mm (nr. de inv. 11.719). Fig. 4/14. Un fragment de bară de bronz lată de 4 mm, groasă de 4-8 mm; la colţ e împodobit cu linii incizate, într-un cadru de semilună (nr. de inv. 11.722). Fig. 4/15. Fibulă de bronz; la capul fibulei con strucţia în spirală e făcută cu sucirea dublă a sîrmei în amîndouă laturile; arcul e destul de scurt, iar piciorul e prelungit. Portagraful străpuns e în formă patrun ghiulară şi s-a păstrat numai în parte; arcul e despărţit de picior printr-un nod; e o fibulă monomă, lungă de 55 mm, lată de 10 mm (nr. de inv. 11.720). Fig. 4/16 a-b. O fibulă de bronz, la capul căreia e o construcţie în spirală sucită de zece ori, din care s-au păstrat numai patru suciri. Corpul ei e scurt, umflat şi despărţit de picior printr-un nod. Piciorul prelungit are un nod la capătul fibulei. Lungimea e de 53 mm şi arcul e lat de 22 mm (nr. de inv. 11.721). Fig. 4/17. O bucată de bară de bronz încovoiată, groasă de 3 mm, cu secţiune dreptunghiulară (nr. de inv. 11.723). Fig. 4/18. Un fragment de bronz în formă conică, care la vîrf e perforat în adîncime de 10 mm. Partea de jos – unde se văd urme de ruptură – indică vîrful proeminent al unui obiect, a cărui menire nu se cunoaşte (nr. de inv. 11.726). Fig. 4/19. O bucată de placă de bronz, perforată; într-un loc perforat a mai rămas capul unui cui de fier, arătînd că placa a fost fixată de un obiect (nr. de inv. 11.724). Fig. 4/20. O placă de bronz încovoiată şi prinsă cu un cui de bronz. A servit pentru prinderea unui obiect necunoscut. Mărimea 10 mm, lungimea cuiu lui 15 mm (nr. de inv. 11.725). Fig. 4/21. S-a găsit şi o lamă de silex, de culoare deschisă (Nr de inv. (11.698). Obiecte de argint Fig. 5/5. Torques de argint din sîrmă răsucită, groasă de 5 mm şi în partea cea mai subţire de 2 mm. Are capetele îndoite simplu – la unul se termină întrun mic buton – spre a se prinde unul în altul. Are 125


o formă ovală, cu diametru de 109 mm măsurat pe dinafară şi de 99 mm măsurat pe dinăuntru. Constă din trei bucăţi, întrucît la capăt e rupt şi o bucată mică îi lipseşte. Greutatea: 34,7 g. Secţiunea torquesului e rotundă (nr. de inv. 11.711). Fig. 5/3. Brăţară de argint alcătuită dintr-o simplă bară de argint de sîrmă subţire cu capetele prinzînd bara dincolo de închidere, prin mici spirale răsucite chiar pe brăţară. Are o formă rotundă, cu un diametru măsurat pe dinafară de 82-85 mm. E groasă de 4 mm şi – în partea cea mai subţire – de 3 mm. Secţiunea ei e rotundă. Capetele sunt mai subţiri, avînd lungimea de 45 mm. Merg paralel; apoi prin mici spirale se răsucesc una peste alta. Greutatea: 33,5 g (nr. de inv. 11.712). Fig. 5/4. Brăţară de argint făcută din sîrmă subţire cu capetele prinzînd bara dincolo de închidere, prin mici spirale răsucite chiar pe brăţară. Are o formă rotundă, cu un diametru măsurat pe dinafară de 70 mm. Grosimea cea mai mare e de 5 mm şi cea mai mică de 3 mm. Secţiunea barei e rotundă. Capetele sînt mai subţiri şi în lungime de 65 mm; merg paralel, apoi prin mici spirale – răsucite de 4 ori – se răsucesc pe brăţară. Greutatea 48 g (nr. de inv. 11.714). Fig. 5/1. Brăţară de argint, alcătuită dintr-o sîrmă cu capetele prinzînd bara dincolo de închidere, prin mici spirale răsucite chiar pe brăţară. Are formă rotundă, cu un diametru pe dinafară de 75 mm. Grosimea ei cea mai mare e de 5 mm şi cea mai mică de 2,5 mm. Secţiunea ei e rotundă. Capetele sînt mai subţiri, avînd o lungime de 5 mm; merg paralel şi se răsucesc de 2 ori în formă de cerc, înainte de răsucirea lor pe brăţară în formă de spirală răsucită de 6 ori. Greutatea e de 35 g (nr. de inv. 11.713). Fig. 5/2. Brăţară de argint, împletită din patru sîrme subţiri paralele; deasupra acestora se răsuceşte o a cincia sîrmă, pe două treimi ale brăţării. Capetele celei de a cincia sîrme în formă de spirale mici, sînt răsucite de cinci ori chiar pe brăţară. Are formă rotundă, cu diametrul măsurat pe dinafară de 54 mm; grosimea unei sîrme e de 5 mm. Greutatea brăţării: 23 g (nr. de inv. 11.715). Fig. 5/6. Trei fragmente dintr-o brăţară de argint făcută din sîrmă simplă cu o grosime de 5 mm şi avînd secţiunea rotundă (nr. de inv. 11.717).

Fig. 5/8-14. Şapte bare de argint, alcătuite din 2 sîrme subţiri – sînt în aşa fel împletite, încît capetele sîrmelor turtite să formeze cîte o gaură aşezată în direcţie opusă una faţă de alta. Lungime lor în general e de 48 mm. Din şapte una e ruptă la capăt (nr. de inv. 11.716). Fig. 5/7. Afară de brăţările de argint s-a găsit şi o brăţară de bronz în formă de torques, făcută dintr-o sîrmă de bronz, cu capetele în aşa fel îndoite, încît să se poată prinde unul de altul. La capetele ei se află cîte o sîrmă subţire şi turtită, răsucindu-se pe brăţară în formă de spirală. O spirală e fixă, în vreme ce cealaltă se mişcă. Brăţara are o formă ovală. Diametrul ei măsurat pe dinafară e de 83 şi 78 mm. Cea mai mare grosime a sîrmei e de 4 mm (nr. de inv. 11.718).

R. şi E. Vulpe, Les Fouilles de Tinosul, Dacia, I, 1924, fig. 32. Idem, Les Fouilles de Poiana, Dacia, III-IV, 1933, fig. 1-4. Ion Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung in Rumänien, BerRGK, 22, 1933, pl. 21, 6. 4 Ibidem, fig. 23–24. 5 Ibidem, fig. 47-53. 6 Z. Székely, Zetevára, 1949, pl. III-IV. 7 C. Daicoviciu, Siebenbürgen im Altertum, 1943, fig. 7. 8 Ibidem, fig. 8-9, 13, 19. 9 Ibidem, fig 71-73, 85.

10

2 3

126

Concluziuni Ceramica găsită la Şimleul Silvaniei se poate împărţi în două grupe: 1) Ceramică făcută cu mîna, din pastă impură şi poroasă şi 2) ceramică făcută cu roata, din pastă pură. Tot materialul ceramic – şi acela care e făcut cu mina, ca şi acela care e făcut cu roata – aparţine populaţiei indigene a dacilor. Asemenea ceşti cu mănuşă, caracteristice ceramicii dacice, care au fost găsite la Şimleul Silvaniei, sînt cunoscute din mai multe staţiuni ale populaţiei băştinaşe din teritoriul Daciei. Analogia ceştilor găsite la Şimleul Silvaniei (fig. 1/5-7, fig. 2/6), o găsim la staţiunile dacice de la Tinosul2 şi Poiana.3 Analogia celorlalte fragmente făcute de mînă o găsim tot în materialul staţiunilor dela Tinosul,4 Poiana5 şi Zetea.6 Fragmentele de vase cu picior, făcute cu roata, din pastă fină, de culoare sur închis, sînt tot fragmente de vase caracteristice ale populaţiei băştinaşe şi sînt cunoscute de la staţiunile dacice din Sighişoara (Wietenberg),7 Zetea8 şi Poiana. 9 Analogia vaselor (fig. 2/20 şi fig. 3/5) cu formă de cană o găsim de asemenea în materialul staţiunii de la Poiana10 şi în forma vasului găsit la Sălaşul de Sus.11 Calapoadele de lustruit vasele sînt cunoscute de asemenea de la staţiunile Tinosul12 şi Poiana,13 ca şi fusaiolele de lut, cu toate formele lor14 (fig. 2/13-19). Cele două vîrfuri de lănci de fier sînt tot din La Tène-ul dacic. Una (fig. 4/1) are forma unei simple Ibidem, fig. 60, 3. 1945-497). 11 O. Floca, Monnaies „Daciques” du Type Hunedoara, Dacia, XI-XII, 1948, 87, fig. 4. 12 Ibidem, fig. 39, 14. 13 Ibidem, fig. 97, 4-6, 8-15. 14 R. şi E. Vulpe, Les Fouilles de Tinosul, Dacia, I, 1924, fig. 38, 1-11; fig. 39, 5-11; Idem, Les Fouilles de Poiana, Dacia, III-IV, 1933, fig. 95, 32, 54.


frigări, a cărei coadă à douille se aseamănă cu tipul găsit la Gross-Propstdorf;15 cealaltă (fig. 4/2), lot cu coada à douille, e probabil de tipul găsit la Crizbav.16 Pentru cuţitele de fier (fig. 4/3-5), pentru furculiţa de fier (fig. 4/8), pentru cîrligul de fier (fig. 4/7) şi pentru veriga de fier (fig. 4/10) analogia cea mai exactă o găsim tot în materialul staţiunii dacice de la Poiana.17 Între obiectele găsite la Şimleul Silvaniei, de grupa bijuteriilor ţin fibulele, brăţările, barele de argint şi cele două perle. Fibula de bronz – cea mai mică (fig. 4/13) – datează exact din primele timpuri ale Imperiului Roman, perioada împăraţilor Augustus şi Tiberius.18 E cunoscută din materialul staţiunii de la Tinosul,19 din Ungaria din stratul La Tène de la Velemszentvid.20 Kovrig o pune în categoria fibulelor de tip răzleţ,21 din grupa XIV. Fibula a doua (fig. 4/15) aparţine în grupa fibulelor care se atribuie Boilor (die sog. Bojerspangen). E cea mai recentă formă de fibulă germanică şi e numită de Frischbier fibula boica. Prin comerţ a ajuns în secolul I înaintea erei noastre în Dacia. Conform grupării făcute de Patek,22 fibula aceasta aparţine de grupa fibulelor care arată o influenţă germanică. Fibula a treia (fig. 4/16 a-b) intră în grupa fibulelor (kräftig profilierte) care s-au format de timpuriu în ţinutul nordic al Italiei şi al Alpilor de Răsărit. Din Dacia acest tip de fibulă e cunoscut din Muzeul de la Aiud.23 Conform grupării făcute de Kovrig, această fibulă intră în grupa VIII.24 Acest tip de fibulă se găseşte şi în Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti, provenind dintr-un loc necunoscut.25 Torquesul de argint (fig. 5/5) e podoaba caracteristică a La Tène-ului III, în teritoriul Daciei. Analogia cea mai precisă pentru torquesul descoperit o găsim în materialul Muzeului Naţional din Budapesta, găsit în teritoriul Transilvaniei,26 şi în materialul tezaurului dacic descoperit la Slimnic.27 Brăţările de argint (fig. 5/3-4) sînt cunoscute din tezaure

dacice înainte de stăpînirea romană în Dacia, din tezaurul dela Cerbel,28 Poiana Gorj29 şi din Ungaria dintr-un tezaur dintr-o epocă mai tîrzie, de la Rábapordány (Jud. Şopron).30 Pentru brăţara din fig. 5/1, cea mai exactă analogie o prezintă brăţara găsită în tezaurul La Tène III de la Remetea.31 Pentru brăţara răsucită din mai multe sîrme subţiri, analogia o găsim tot în tezaurul de la Rábapordány;32 iar pentru barele de argint sucite – părţi ale unui colier – în tezaurele de la Oradea33 şi de la Rábapordány.34 E interesantă spirala de braţ (sau torquesul) de bronz cu sîrme mici răsucite cu capetele simplu îndoite spre a se prinde unul în altul (fig. 5/7), ca la coloanele de argint. După mărimea ei – dacă era un fel de torques – se presupune că aparţinea unui copil. Au mai fost găsite 33 bucăţi denari de argint romani în două morminte diferite şi anume 16 buc. în primul mormînt (Nr. 1, 3, 9, 11-17, 19-20, 24, 28, 30, 33) şi 17 buc. în mormîntul celălalt (Nr. 2, 4-8, 10, 18, 21-23, 25, 27, 29, 31-32). Şirul denarilor începe din anul 99 î. e. n. şi se sfîrşeşte cu anul 2 î. e. n. E de remarcat că în amîndouă mormintele printre monedele ascunse au fost găsite mai mult monede ale lui Octavianus Augustus (în primul mormînt 3 buc., iar în al doilea 6 buc.), care erau în stare bună; se pare că nu erau în circulaţie sau, dacă au fost, e probabil că au circulat doar un timp foarte scurt. În primul mormînt ultima monedă e din anul 8 î. e. n., iar în mormîntul al doilea din anul 2 î. e. n. Aceste monede servesc pentru datarea staţiunii de la Şimleul Silvaniei. Prin urmare, ascunderea lor, adică data celor două înmormîntări, se poate pune, ca un termen post quem, la anul 2 î. e. n. Din materialul găsit la Şimleul Silvaniei se poate constata, cu siguranţă, că pe muntele Kőrishegy era o staţiune din timpul sclavagismului dacic. Conform cercetării lui M. Moga, se afla numai o locuinţă izolată cu 2 morminte. Materialul ceramic al mormintelor, amestecat cu materialul staţiunii,

V. Pârvan, Getica, 1926, fig. 355. Ibidem, fig. 354. 17 Ibidem, fig. 115/1-3; fig 112/1-2, 4; fig. 118/28-41; fig. 117/44-47. 18 R. Forrer, Reallexikon der prähistorischen, klassischen und frühchristlichen Altertümer, 1907, pl. 60, 10. 19 Ibidem, fig. 44/3; V. Pârvan, op. cit., fig. 192. 20 K. Miske, A velemszentvidi őstelep, 1907, 62, pl. XL, 53; E. Patek, Verbreitung und Herkunft der römischen Fibeltypen von Pannonien (DissPann, ser. II, nr. 19), 1944, pl. 1, 4. 21 I. Kovrig, Die Haupttypen der kaiserzeitlichen Fibeln in Pannonien (DissPann, ser. II, nr. 4), 1937, 28, pl. XII, 129. 22 E. Patek, op. cit., 37, pl. I, 5-6. 23 Ibidem, 21-22, pl. IV, 3-4, 8. 24 I. Kovrig, op. cit., 15, 16, 43, pl. V, 40. 25 D. Popescu, Fibeln aus dem Nationalmuseum für Altertümer

in Bukarest, Dacia, IX-X, 1945, 490, fig. 4/32, 33. 26 F. Rómer, A nagyváradi ezüstlelet, ArchÉrt, VI, 1886, 391, fig. 3; V. Pârvan, op. cit., 537-538. 27 D. Popescu, Nouveaux trésors Géto-Daces en argent, Dacia, XI-XII. 1948, fig. 10/1. 28 ErdMúz, 1874, 144; F. Rómer, op. cit., 387. 29 C. S. Nicolaescu-Plopşor, Le Trésor Dace de Poiana-Gorj, Dacia, VII–VIII, 1941, fig. 1/3, 9–12, 14. 30 A. Alföldi, Leletek a hun korszakból és ethnikai széválasztásuk (ArchHung, IX), 1932, pl. 11. 31 I. Bleyer, Temesvár környéki leletekről, ArchÉrt, XXVI, 1906, fig. 2, 9. 32 A. Alföldi, op. cit. 33 F. Rómer, op. cit., 205, fig. 6, 8, 12, 14-18. 34 A. Alföldi, op. cit., pl. X.

15 16

127


are toate trăsăturile caracteristice ceramicii dacice. Această staţiune a luat sfîrşit – după cum rezultă din datele monedelor – după anul 2 î. e. n. Obiectele de argint, mai ales brăţările, sînt bijuterii cunoscute la poporul dacic. Aceste obiecte arată o rază de răspîndire destul de largă în lumea antică, atît în spaţiu, cît şi în timp. Astfel de brăţări se găsesc nu numai în materialul descoperirilor din perioada iliro-celtică, în materialul germanilor de răsărit din epoca recentă imperială romană, dar – mai ales cele făcute cu răsucirea mai multor sîrme – şi din timpul migraţiunii popoarelor.35 Afară de tezaurul găsit la Cerbel, şi tezaurul nostru cu monede, datat drept cea mai recen-

tă descoperire din teritoriul Daciei, dovedeşte că şi mai înainte – nu cum a constatat Radnóti36 –, chiar în secolul I î. e. n., brăţările acestea erau răspîndite în Dacia. Din materialul obiectelor găsite la Şimleul Silvaniei se vede clar că în sec. I î. e. n. civilizaţia Daciei se afla mai ales sub o influenţă orientală. E o dovadă de legăturile comerciale şi culturale, pe care le-a avut Dacia în primul secol î. e. n., cu popoarele din sudul şi răsăritul Europei. Prin urmaie, tezaurul de la Şimleul Silvaniei – care în harta lui D. Popescu nu figurează, a îmbogăţit lista staţiunilor dacice cu încă una necunoscută.37

Ibidem, 37, 38, pl. XI; N. Fettich, A szilágysomlyói második kincs (ArchHung, VIII), 1932, XXVII, 1; D. Popescu, op. cit., 60.

36

35

128

A. Radnóti, A zalahosszúfalusi ezüst lelet, FolArch, III-IV, 1941, 115. 37 D. Popescu, op. cit., harta 2.


[Anexă] Tabloul cronologic al monedelor identificate din tezaurul de la Şimleul Silvaniei (Szilágysomlyó) jud. Sălaj (Planşele VI şi VII)

Nr. crt.

Avers

1.

Q. Fabius Maximus Q. MAX ROMA. Capul lui Pallas spre dr. cu un coif înaripat; sub bărbie, o stea. Denar uzat. Coh., pl. XVII, 3, Grue ber, Roma, 1157, greutatea 3,7 g, diam. 17 mm.

2.

L. Marcius Philippus ROMA (întreg cuvîntul în ligătură). Capul regelui Filip V al Macedoniei (?), cu coif regal spre dr. În faţă, litera Ph. grec. Denar uzat, Coh. pl. XXVI, 5, Grue ber, Italia, 532, greutatea 3,7 g, diam. 19 mm.

3.

L. Appuleius Saturninus Capul lui Pallas, cu un coif înaripat spre stînga. Denar uzat, Coh., pl. VI, 2, Grueber, Roma, 1558, greutatea 3,7 g, diam. 19 mm.

4.

P. Fourius Crassipes BROCHI în exergă, la cîmp III VIR. Capul zeiţei Ceres spre dreapta, cu cunună de spice de grîu, la stînga un spic de grîu, la dreapta o sămînţă de orz. Denar uzat, Coh., pl. XIX, 5, Grueber, Roma, 2604. Greutatea 3,7 g, diam. 17 mm.

5.

L. Marcius Censorinus Capul lui Apollo cu lauri spre dreapta. Denar uzat, Coh., pl. XXVI, 9, Grue ber, Roma, 2657. Greutatea 3,2 g, diam. 17 mm.

6.

A. Postumius A. f. Sp. n. Albinus Bustul Dianei cu arc şi tolbă pe umăr spre dreapta; pe cap, un cap de bou. Denar dinţat, uzat. Coh., pl. XXXV, 5, Grueber, Roma, 2836. Greutatea 3,9 g, diam. 18 mm.

Revers

Data

Cornul abundentei plin cu fructe; fulger în formă de cruce; totul într-o cunună de spic de grîu şi de mac.

99 î. e. n.

(L. PHILIPVS) pe baza unei statui equestre. Personajul călare poartă pe umăr o ramură de măslin; o altă ramură de măslin se află sub cal; jos o stea.

99-94 î. e. n.

L. SATVRN. Saturn in cvadriga spre dreapta. Sub picioarele cailor litera P culcată.

90 î. e. n.

L. FVRICN. F. Sella curulis între 2 mănunchiuri de verigi cu secure.

85 î. e. n.

L. CENSOR. Satirul Marsyas; înapoia lui, o coloană.

83 î. e. n.

A POST AFSN ALBIN. Un sacrificator pe un munte întinzînd o creangă deasupra unui taur; între ei un altar aprins.

82 î. e. n.

129


Nr. crt.

Avers

7.

C. Marius Capito CAPIT. XLVII. Capul zeiţei Ceres, cu cunună de spice, spre dreapta. În faţă un simbol. Denar dinţat uzat, Coh., pl. XXVI, 3, Grueber, Roma, 2284 (tip gen.). Greutatea 3,7 g, diam. 18 mm.

8.

C. Poblicius Q. f. ROMA. Capul lui Pallas spre dreapta, cu un coif ornat cu 2 pene; sus litera P. Denar dinţat, uzat. Coh., pl. XXXIII, 7, Grueber, Roma, 2895 (tip. gen.). Greutatea 3,7 g, diam. 19 mm.

9.

L. Procillius f. S. C. Capul lui Jupiter, cu cununa de lauri spre dreapta. Denar uzat. Coh., pl. XXXV, 1, Grue ber, Roma, 3147. Greutatea 3,7 g, diam. 16 mm.

10.

L. Rutilius Flaccus FLAC. Capul lui Pallas cu coif înaripat. Denar uzat, Coh., pl. XXXVI, 1, Grueber, Roma, 3247. Greutatea 3,7 g, diam. 16 mm.

11.

C. Hosidius C. f. Geta GETA – (IIIVIR). Bustul zeiţei Diana cu diademă, cu tolbă şi arc spre dreapta. Denar uzat, Coh., pl. XIX, 1, Grueber, Roma, 3386. Greutatea 3,7 g, diam. 16 mm.

12.

Paullus Aemilius Lepidus PAVLLVS LEPIDVS – (CON)CORDIA. Capul Concordiei spre dreapta. Denar uzat, Coh., pl. I, 9, Grueber, Roma, 3373. Greutate 3,9 g, diam. 17 mm.

13.

Juba I REX JVBA. Capul regelui Juba I, cu diademă spre dreapta cu pletele buclate, chlamys pe piept şi un sceptru pe umărul drept. Denar uzat, Mionnet, vol. VI, 3, pl. XXX, Nr. 18, vol. 9, supl. pl. 9, Nr. 2, Head, p. 885, fig. 397. Greutatea 3,5 g, diam. 16 mm.

130

Revers

Data

(C) MARI C. F. (S. C.) Ţăran cu doi boi la arat, spre stînga. În cîmp sus cifra LXIII.

82 î. e. n.

C. POBLICI Q. F. Hercule în lupta cu leul. Jos măciuca; în stînga arcul şi tolba, iar sus litera P.

81 î. e. n.

L. PROCILI F. Juno Sospita cu lance şi scut, spre dreapta, în faţa ei un şarpe.

79 î. e. n.

L. RVTILI. Victoria în bigă spre dreapta, ţinînd o coroană.

77 î. e. n.

(C) HOSIDI C. F. Mistreţ străpuns de o săgeată şi încolţit de un cîine spre dreapta.

71 î. e. n.

TER PAVLLVS. Paullus Aemilius leagă un trofeu la un copac; înaintea lui este Perseus cu mîinile legate la spate, cu cei doi copii ai săi.

71 î. e. n.

O inscripţie numidică, un templu octostyl.

60-46 î. e. n.


Nr. crt.

Avers

Revers

Data

14.

L. Marcius Philippus ANCVS. Capul cu diademă al regelui Ancus Marcius, spre dreapta, înapoi un lituus. Denar uzat, Coh., pl. XXVI, 8, Grueber, Roma, 3890. Greutatea 3,9 g, diam. 17 mm.

PHILIPPVS AQVAM(AR) între arcurile unui apeduct, deasupra căruia stă o statuie ecvestră spre dreapta, sub călăreţ o ramură.

56 î. e. n.

15.

L. Cassius Longinus Capul Vestei cu văl spre stînga, înapoi simpulum, înainte litera S. Denar uzat, Coh., pl. XI, 4, Grueber, Roma, 3929. Greutatea 3,7 g, diam. 17 mm.

LONGIN III V. Cetăţean roman stînd in picioare, depunînd. intr'o cutie un bulletin pe care scrie V.

52 î. e. n.

16.

C. Julius Caesar CAESAR. Elefant spre dreapta căl cînd un şarpe. Denar uzat, Coh. PI. XX. 10., Grue ber, Gallia, 27. Greutatea 3,9 g, diam. 16 mm.

Obiecte de cult, simpulum aspergiculum, secure şi boneta de flamen.

50-49 î. e. n.

17.

Decimus Postumius Albinus, Bruti f. Capul lui Mars cu coif; barba începe să-i crească. Denar uzat, Coh., pl. XXXV, 9, Grueber, Roma, 3962. Greutatea 3,6 g, diam. 17 mm.

(ALBINVS) BRVTIF. Două trompete galice în formă de cruce; între ele, în sus, un scut lunguieţ; jos, un scut rotund.

49 î. e. n.

18.

Q. Sicinius FORT – P. R. Capul Fortunei cu diademă spre dreapta. Denar uzat, Coh., pl. XXXVIII, 1, Grueber, Roma, 3947. Greutatea 3,7 g, diam. 36 mm.

III. VIR. Q. SICINIVS. Caduceu înaripat, încrucişat cu o ramură de palmier; sus o cunună de lauri.

49 î. e. n.

19.

L. Hostilius Saserna Capul zeiţei Venus (cu diademă şi cunună de stejar), spre dreapta. La spate, părul e strîns în coc. Denar uzat, Coh., pl. XIX, 1, Grueber, Roma, 3989. Greutatea 3,7 g, diam. 17 mm.

L. HOSTILIVS-(SASERNA). Victoria înaripată, cu caduceu şi trofeu, mergînd spre dreapta.

48 î. e. n.

20.

C. Julius Caesar Capul zeiţei Venus cu diademă spre dreapta. Denar uzat, Coh., pl. XX, 9, Grueber, Est, 31. Greutatea 3,7 g, diam. 16 mm.

CAESAR. Enea ducînd pe Anchise şi Palladiul.

48 î. e. n.

21.

Idem, greutatea 3,7 g, diam. 18 mm.

22.

T. Carisius Bustul Victoriei cu aripe, spre dreapta înapoi S. C. Denar uzat, Coh., pl. X, 1, Grueber, Roma, 4070, Greutatea 3,7 g, diam. 17 mm.

(T. CA)RISI. Victoria în cvadriga spre dreapta, ţinînd o cunună.

45 î. e. n.

131


Nr. crt.

Avers

Revers

Data

23.

C. Julius Caesar Capul Zeiţei Venus cu diademă spre dreapta, înapoi Cupido. Denar uzat, Coh., pl. XX, 11, Grue ber, Spania, 86. Greutatea 3,7 g, diam. 16 mm.

CAESAR. Trofeu cu două scuturi şi 2 trompete galice; la stînga o femeie stînd jos, plînge; la dreapta un prizonier cu mîinile legate la spate.

45 î. e. n.

24.

L Mussidius F. f. Longus Capul Soarelui radiat din faţă. Denar uzat, Coh., pl. XXIX, 6, Grue ber, Roma, 4248. Greutatea 3,7g, diam. 18 mm.

(L. MVS)SIDIVS LONGVS. Două figuri feminine stînd în picioare într-o incintă de comiţii; jos se citeşte CL(OAC)IN.

39 î. e. n.

25.

Octavianus Augustus Capul zeiţei Venus spre dreapta, în faţă o ramură de laur, înapoi un corn al Abundenţei. Denar uzat, Coh., pl. XXII, 46, Grueber, Roma, 4329. Greutatea 3,7 g, diam. 20 mm.

CAESAR-DIVI F. Augustus spre dreapta în paludament, pe umăr o lance, întinzînd mîna înainte.

36-29 î. e. n.

26.

Octavianus Augustus CESAR AVGVSTVS. Capul lui Augustus, spre dreapta. Denar în stare bună. Well., I, 9509, Grueber, Roma, 4382. Greutatea 3,9 g, diam. 20 mm.

La mijloc un scut rotund pe care scrie S. P. Q. R. CL.V.

24-20 î. e. n.

27.

Octavianus Augustus S. P. Q. R. CAESARI AVGVSTO. Capul lui Augustus spre dreapta. Denar în stare bună, Grueber, Roma, 4463. Greutatea 3,7 g, diam. 20 mm.

Q. VOD(VIAE) MVN SVNT. O cvadrigă pe un piedestal, un Geniu înaripat pe cvadriga.

17 i. e. n.

28.

Octavianus Augustus (CA)ESAR – AVGVSTVS. Capul lui Augustus spre dreapta. Denar uzat. Well., I, 9494, Grueber, Gallia, 149. Greutatea 3,7 g, diam. 17 mm.

OBCIVIS SERVATOS, într-o cunună de stejar.

16-15 î. e. n.

29.

Octavianus Augustus AVGVSTVS DIVI F. Capul lui Augustus spre dreapta. Denar în stare bună. Well., I, 9488, Grueber, Gallia, 163. Greutatea 3,9 g, diam. 19 mm.

30.

Octavianus Augustus AVGVSTVS DIVI F. Capul lui Augustus spre dreapta. Denar uzat. Well., I, 9488, Grueber, Gallia, 163. Greutatea 3,7 g, diam. 17 mm.

132

IMP. X. Taur înfuriat, spre dreapta.

14-12 î. e. n.

IMP. X. Taur înfuriat, spre stînga.

14-12 î. e. n.


Nr. crt.

Avers

31.

Octavianus Augustus AVGVSTVS-DIVI F. Capul lui Augustus spre dreapta. Denar în stare bună. Well., I, 9452, Grueber, Gallia, 175. Greutatea 3,7 g, diam. 19 mm.

32.

C. Sulpicius Platorinus CAESAR AVGVSTVS. Capul lui Augustus spre dreapta. Denar în stare bună. Well., I, 9512, Grueber. Roma, 4654. Greutatea 3,7 g, diam. 19 mm.

33.

Octavianus Augustus (CAESA)R AVGVSTVS DIVI F. PATER (PATRIAE). Capul lui Augustus spre dreapta. Denar uzat. Well., I, 9474, Mattingly, Brit. Mus. Cat., I, m. 519. Greutatea 3,7 g, diam. 17 mm.

Revers

Data

IMP-X-ACT. Apollo în costum de femeie cu liră şi plectrum.

14-12 î. e. n.

C. SVLPICIVS PLATORIN. Două figuri stînd jos pe o estradă.

8 î. e. n.

(C)L CAESARES AVGVSTI F COS DESIG PRINCIVVENT C. şi L. Caesar în picioare cu cîte o lance şi cu cîte un scut rotund, în cîmp sus un simpulum şi un lituus.

2-11 î. e. n.

133


DESCOPERIRI EPIGRAFICE ŞI ARHEOLOGICE PE GRANIŢA DE EST A DACIEI ROMANE

În cele ce urmează, semnalăm cîteva descoperiri întîmplătoare de pe teritoriul Regiunilor Mureş-Autonomă Maghiară şi Braşov, importante prin contribuţia pe care o aduc la înlăturarea anumitor lacune din zona răsăriteană a Daciei romane.

inscripţiei este:

D M AVR SE VERUS DEC V A XXXX AVR QVI

1. Rareş (rai. Odorhei). Satul Rareş este aşezat la 1,5 km spre nord de com. Sînpaul. În vatra acestuia se află ruinele unui castru roman.1 Locul descoperirii se află pe un teren mai ridicat, în mijlocul satului. În 1948, cu prilejul săpăturilor efectuate pentru temelia unor construcţii, s-a descoperit la adîncimea de 1,5 m o piatră funerară cu inscripţie romană, care, la scoaterea din pămînt, s-a spart în cîteva bucăţi. După terminarea construcţiilor, inscripţia (refăcută din fragmentele în care se spărsese) a fost zidită cu faţa spre interiorul clădirii. Informaţi despre această descoperire, am făcut o cercetare la faţa locului, achiziţionînd piatra funerară pentru colecţiile Muzeului Sf. Gheorghe. Piesa, la care ne vom referi în continuare, reprezintă un altar (ara) din gresie calcaroasă, lung de 62,5 cm, lat de 56 cm şi gros de 35 cm (fig. 1/2). Deasupra se află o scobitură de formă dreptunghiulară, pentru vreun obiect de ornamentaţie (eventual un con de pin) ori pentru sacrificiu. Partea inferioară a pietrei lipseşte, fiind ruptă din vechime. În porţiunea conservată cîmpul inscripţiei măsoară 50 × 50 cm, încadrat de un chenar din trei linii incizate, separate între ele prin spaţii late de 2 cm, laturile din stînga şi dreapta fiind sculptate la fel. Săpate îngrijit, literele au dimensiuni diferite: în r. 1, literele D M sînt înalte de 8 cm (avînd între ele o frunză de iederă), iar în r. 2-6 sînt de 7 cm. În r. 2, după AVR, şi în r. 5, atît după V, cît şi după A, se află cîte un mic triunghi la mijloc, ce reprezintă punctul dintre cuvinte. Din literele rîndului 6 se păstrează numai marginea lor superioară. Textul

Numele lui Aurelius Severus nu este atestat în epigrafia Daciei romane. Numele gentiliciu Aurelius (fără praenomen) arată că este vorba de un „roman” care a primit cetăţenia în a doua jumătate a secolului al II-lea sau mai probabil prin Constitutio Antoniniana, dată în 212 de împăratul Caracalla; deci epitaful ar data cel mai devreme din prima jumătate a secolului al III-lea. Aurelius Severus, la fel ca ruda lui, Aurelius Quint . . ., care-i pune epitaful, pare a fi un element venit din altă provincie romană în Dacia, ca militar (dar poate să fie şi un localnic romanizat), ajungînd pînă la rangul de decurio într-o formaţie de cavalerie ce nu a putut fi încă identificată. Ne-am putea gîndi totuşi la ala I Asturum atestată la Boroşneul Mare (rai. Sf. Gheorghe) ori în alte puncte din sudestul provinciei.2 În orice caz, unitatea auxiliară, din care făcea parte Aurelius Severus, staţiona în castrul de la Sînpaul, unde materialul epigrafic cunoscut este foarte puţin.3 Nu s-a putut stabili deocamdată numele unităţii militare auxiliare ce staţiona aici şi care a construit acest castru. Se cunoaşte numai o cărămidă cu ştampila N(umerus) M(aurorum) S(...),

* Arh. Mold., 5, 1967, 133-143. (Cu rezumat în limba fran ceză.) 1 C. Daicoviciu, Neue Mitteilungen aus Dazien, Dacia, VIIVIII, 1941, 320; I. Paulovics, Dácia keleti határvonala, 1944, 53-59; MCA, VII, 1961, 401-405. 2 Z. Székely, Az Ala I Asturum emléke a Székelyföldön, ErdMúz,

XLIX/3, 3; SCIV, II/1, 1951, 304-306; Z. Székely, Jelentés..., în A Sepsiszentgyörgyi Tartományi Múzeum Évkönyve, 1949-1954, 1955, 47, n. 122. 3 CIL, III, 1950, 7719, 14 467 un AVR IVS ...; cf. DolgSzeged, 1928, 300; ACMIT, I, 1929, 311; Dacia, VII-VIII, 1941, 320. 4 C. Daicoviciu, în Dacia, VII-VIII, 1941, 320.

134

D(is) M(anibus) Aur(elius) Severus dec(urio) v(ixit) a(nnis) XXXX Aur(elius) Qui – [nt . . . . . . . . . . . . . . . . ]

Descoperiri epigrafice şi arheologice pe graniţa de est a Daciei romane

dar la care întregirea ultimei litere nu s-a putut face.4 Nu este exclus ca Aurelius Severus din epitaful de la Rareş, unde există probabil şi o necropolă, să fi făcut parte dintr-o cohors equitata. 2. Inlăceni (rai. Odorhei). În 1956, în împrejurimile comunei Inlăceni au fost descoperite două altare votive cu inscripţii latine, care se află în prezent în colecţiile Muzeului Raional Cristur. Primul monument votiv a fost descoperit între pietrele temeliei unei case vechi, demolată în 1956. Piatra provine probabil de pe teritoriul aşezării civile ale cărei urme au fost semnalate în vecinătatea castrului roman. Altarul este lucrat din piatră calcaroasă, iar la partea de sus, tăiată drept, îi lipseşte marginea cu chenar şi primul rînd al inscripţiei. Descoperitorul pietrei funerare a martelat piatra, astfel încît a dispărut şi rîndul al doilea. Remarcăm că şi partea de jos a altarului a fost avariată. Dimensiuni: înălţime, 72 cm, lăţimea, 50 cm la partea superioară, iar grosimea la acelaşi profil, 30 cm (fig. 1/2). Din primul rînd al inscripţiei s-au păstrat numai barele de jos ale unei litere, probabil M, iar din al doilea numai litera V. Luînd în considerare poziţia literei V, care nu este ştearsă, cuvîntul ar putea să fie „depulsor”. Literele sînt frumos scrise şi lectura nu întîmpină nici o greutate. Înălţimea literelor este în general de 9 cm, cu excepţia literii O din rîndul al cincilea, care este înaltă de 7 cm şi groasă de 6 cm. Textul inscripţiei este următorul: ................ ................ PAEL . AELI ANV S PR AEF COH IIII . HISP [I(ovi) P(ublius) Anus aef(ectus) IIII

O(ptimo) M(axiom) ?], [(dep)u(lsori) ?] Ael(ius) Aeliprcoh(ortis) Hisp(anorum).

Un purtător al aceluiaşi nume, care a dedicat altarul de la Inlăceni, apare şi pe o inscripţie funerară descoperită la Micia.5 Ar fi posibil ca acel P. Ael. AeCIL, III, 1386. V. Cristescu, Istoria militară a Daciei romane, 1937, 183; W. Wagner, Die Dislokation der römischer Auxiliarformationen, 1938, 83; J. Szilágyi, Die Besatzungen des Verteidigungssystems von Dazien und ihre Ziegelstempel (DissPann, ser. II, nr. 21), 1946, 9. 5 6

lianus să fie identic cu acela din inscripţia noastră, care a ridicat un altar, probabil lui Iupiter, în calitate de prefect al cohortei a IV-a a hispanilor, din castrul de la Inlăceni. Printre trupele castrului roman de la Micia este cunoscută şi cohors I Alpinorum.6 Această unitate a staţionat şi în castrul roman de la Inlăceni, după cum o dovedesc cărămizile ştampilate descoperite aici.7 Cohors IIII Hispanorum a rămas însă ca trupă permanentă la Inlăceni pînă la părăsirea Daciei. Probabil că o „vexillatio” a legiunii a XIIIa Gemina, precum şi cohors I Alpinorum, ale cărei cărămizi ştampilate au fost descoperite la Sărăţeni, Călugăreni şi la Inlăceni, să fi dat ajutor la con strucţiile militare şi civile de pe limes-ul răsăritean al Daciei.8 Descoperirea acestui altar votiv a îmbogăţit cu încă un nume lista prefecţilor din castrul roman de la Inlăceni. Al doilea altar votiv de la Inlăceni a fost găsit pe locul denumit ,,Culmea lui Istók”, situat la est de castru, în 1956. De asemenea, pe acest loc au fost descoperite şi monede romane, presupunîndu-se astfel existenţa aici a unei colonii romane.9 Altarul votiv este făcut din gresie, fiind încadrat sus şi jos de un chenar; partea posterioară este mai grosolan prelucrată. Partea de sus este avariată şi îi lipseşte din dreapta o bucată de circa 25 cm, fiind şi spartă oblic de sus în jos (fig. 1/3). Din cîmpul inscripţiei lipsesc la sfîrşitul fiecărui rînd circa 4-5 litere, iar cele păstrate sînt scrise cu multă stîngăcie. Suprafaţa pietrei a suferit lovituri ulterioare în porţiunea pe care se află primele rînduri şi citirea întîmpină destule dificultăţi. Altarul are înălţimea de 78 cm, lăţimea de 48 cm, iar grosimea de 45 cm. Literele sînt înalte de 4 cm, citindu-se foarte greu, mai ales primele două rînduri şi rîndul 10. Spărtura din partea dreaptă a altarului îngreunează mult întregirea textului în rîndurile 1-2 şi 5-10. În r. 6 litera P este gravată ca un E; în r. 7 după S se vede hasta iniţială a literei A; în r. 8, după S pare a fi începutul unui O, iar în r. 10 R şi A sînt gravate ca M. La întregirea textului s-a ţinut seama de porţiunea care lipseşte din cîmpul inscripţiei. Mai mult de 4-6 litere din fiecare rînd n-ar putea lipsi, avînd în vedere r. 2 şi 3, unde întregirea este sigură. Textul inscripţiei, începînd de la r. 5, este destul de neobişnuit, întregirea putînd fi discutată. Textul reconstituit al inscripţiei ar putea fi următorul: Despre rezultatele cercetărilor întreprinse de şantierul arheologic Sf. Gheorghe–Breţcu, 1950, în SCIV, II/1, 1951, 305. 8 Z. Székely, în A Sepsiszentgyörgyi Tartományi Múzeum Évkönyve, 1949-1954, 1955, 47. 9 B. Orbán, A Székelyföld leírása, I, 1868, 121. 7

135


LIBERO BE PDI ITALICVS COH I I I I HI SECVND INTERPR ONEMS ORVMS INTABVL DVMCVRAV Libero [et Li-] be[r(a)e] P(ublius) Di[vius] Italicus [praef(ectus)] coh(ortis) IIII Hi[sp(anorum) eq(uitatae)] secund[um] interpr[etati-] onem s[acr- ?] orum s[odal(ium) ?] in tabul[a facien)-] dum curav[it] Descoperirea altarului şi a altor urme de locuire romane, în apropierea castrului roman, dovedeşte că pe „Culmea lui Istók” a fost o villa rustica, al cărei proprietar – pe baza inscripţiei – a fost Divius Italicus, comandantul cohortei a IV-a a hispanilor. Acest lucru este dovedit şi de faptul că altarul e dedicat zeilor Liber şi Libera, al căror cult este legat de viaţa rustică romană. În Dacia sînt cunoscute mai multe inscripţii dedicate acestor zei.10 Dacă întregirea textului, propusă de noi, începînd cu rîndul 5 este bună, ea ar putea fi pusă în legătură cu dispoziţia unui colegiu de preoţi, care se ocupă cu cultul zeilor amintiţi sau reflectă cinstirea zeului Liber în castrele romane.11 După forma literelor, inscripţia ar data din secolul al III-lea e. n. Divius Italicus este cunoscut şi dintr-o altă inscripţie, provenită de la Inlăceni şi dedicată lui Iupiter.12 Din această a doua inscripţie reiese că personajul este originar din Mauretania Caesariensis.13 Descoperirea acestui altar arată că pe întregul teritoriu al Daciei au existat villae rusticae, iar observaţia mai veche, prin care se afirma că ele ar lipsi în partea răsăriteană a Transilvaniei,14 începe a CIL, III, 792, 1091-1092. Budapest története, 1942, 419. 12 CIL, III, 6257. 13 A. Kerényi, Die Personennamen von Dazien (DissPann, ser. I, nr. 9), 1941, 141. 14 A. Bodor, Mezőgazdasági viszonyok a római Dáciában, A Kolozsvári Bolyai Tudományegyetem (1945-1955), 1956, 271. 15 Z. Székely, Római nyomok Sepsiszentgyörgyön, în Jegyzetek Dácia történetéhez, 1946, 9-15. 10 11

136

fi infirmată prin semnalarea villae-lor de la Rareş şi, mai recent, de la Sf. Gheorghe.15 Castrul roman de la Inlăceni şi împrejurimile lui au furnizat cele mai multe monumente epigrafice de pe teritoriul Reg. Mureş-Autonome Maghiare. Acest fapt arată atît viaţa intensă a castrului, cît şi importanţa pe care a avut-o în apărarea militară a Daciei romane.16 3. Cădaciu Mic (rai. Odorhei). În colecţiile Muzeului din Cristur se găseşte un cap de teracotă (fig. 2), descoperit în 1947 în malul pîrîului Nyikó Alb, de pe teritoriul satului Cădaciu Mic. Acest cap este lucrat din lut roşu, bine frămîntat, pasta avînd culoarea vaselor romane de terra sigillata, reprezentînd chipul unei femei tinere, cu părul despărţit la mijloc şi acoperindu-i urechile, legat cu o cunună de stejar şi din flori cu rozete; la ceafă sculptura este deteriorată, înălţimea de 9 cm, iar lăţimea de 6,8 cm. Lucrarea este compactă, la mijlocul gîtului observîndu-se un orificiu care a asigurat arderea deplină a figurinei, împiedicînd totodată şi deformarea ei în timpul lucrului. Executarea obrazului a fost făcută cu multă grijă, fiind expresiv şi artistic. Ochiul, nasul şi gura sînt de asemenea îngrijit lucrate. Faţa prelungă trădează o influenţă elenistică. Armonia artistică este stricată de grosimea gîtului. Păstrînduse numai capul figurinei, nu se poate şti cum a fost executat restul. Această figurină reprezintă probabil pe Venus, al cărei cult era răspîndit şi în provincie. Decorarea capului zeiţei Venus cu o asemenea podoabă florală este însă neobişnuită; ea ar putea fi pusă în legătură şi cu o altă reprezentare mitologică, dar este greu de stabilit care a fost modelul după care s-a copiat, deoarece avem numai capul statuetei.17 În orice caz, această piesă dovedeşte remarcabile calităţi artistice faţă de lucrările similare dintre care amintim şi o figurină de femeie nudă, împodobită cu rozete, descoperită în Galia, şi reprezentînd poate o zeitate galică.18 4. Olteni (rai. Sf. Gheorghe). Pe teritoriul satului Olteni au fost identificate urmele unui castru roman aşezat pe malul ridicat al Oltului.19 Unitatea militară, care a staţionat aici, a fost mult timp necunoscută, deoarece nu ni s-a păstrat nici un monument epigrafic, iar unele informaţii mai vechi trebuie priI. I. Russu, Un raport epigrafic de la Mihăileni, în Kelemen Lajos Emlékkönyv, 1957, 533-534. 17 E. Tudot, Collection des figurines en argile, Oeuvres premières de l'art gaulois, 1860, 37-39; A. Blanchet, Études sur les figurines en terre cuite de la Gaule romaine, 1890, 126. 18 E. Tudot, op. cit., 28, fig. 30, pl. 24; N. Láng, Figurális terrakották az Aquincumi Múzeumban, Budapest Régiségei, IX, 1906, 20-21. 19 Z. Székely, op. cit., 1955, 32-37. 16

Descoperiri epigrafice şi arheologice pe graniţa de est a Daciei romane

vite cu reserve.20 În 1957 s-a descoperit aici un mormînt roman situat în apropierea castrului. Iniţial fuseseră identificate doar cîteva cărămizi ştampilate cu litere latine, iar printr-o cercetare mai atentă s-a constatat că este vorba de un mormînt de inhumaţie din epoca romană. Cercetările la faţa locului au stabilit că groapa mormîntului se afla la 2 m adîncime, sub un strat cu humus gros de 90 cm şi care acoperea la rîndul său solul aluvionar adus de Olt (fig. 3). Pe fundul gropii fusese zidită din cărămizi o cutie dreptunghiulară; jos fuseseră aşezate patru cărămizi mari (tegulae mammatae) (fig. 4-5); pereţii au fost făcuţi tot din cărămizi pătrate şi dreptunghiulare, iar capacul consta de asemenea din patru cărămizi. Dimensiuni: a) tegulae mammatae: 35 × 44 × 3 cm (fig. 6/1); b) cărămizi pătrate: 17 × 17 × 8,5 cm (fig. 6/2); c) cărămizi dreptunghiulare: 35 × 13 × 4 cm (fig. 6/3). Colţurile la tegulae mammatae de la fund au fost rupte, în schimb la cele care au servit drept capac, s-au păstrat. Pereţii au fost făcuţi din 6 rînduri de cărămizi; primele trei din cărămizi pătrate şi ultimele din cărămizi dreptunghiulare. Cărămizile de la fund şi de la capac au fost prinse cu mortar. Fiecare cărămidă a fost ştampilată cu ştampila C I I I I B E într-un cadru dreptunghiular. Dimensiunile ştampilei: 10,5 × 2,5 cm; dimensiunile cutiei: 180 × 46 × 51 cm. Orientarea scheletului, din care s-a păstrat foarte puţin, era E–V. În interiorul cutiei s-au păstrat unele părţi din craniu (mandibula), cu o pată verde de la moneda de bronz depusă în gura înhumatului. În afară de aceasta sau mai păstrat două inele de argint şi doi nasturi din fier. Inelele erau pe degete, iar nasturii erau aplicaţi probabil la sandale (fig. 7/3-4). Unul din inele este lucrat cu ciocanul, avînd formă poligonală, cu diam. de 2 cm, lat de 0,4 cm şi gros de 0,1 cm (fig. 7/2,2 a). Al doilea inel este din argint de calitate inferioară, avînd la capăt prins un cristal de stîncă de culoare albă şi în care este sculptată concav o

20 21

Ibidem, 35-36. O. Floca, Sistemele de înmormîntare în Dacia superioară ro-

figurină masculină (gemma sculptata) (fig. 7/1, 1ab). Diametrul inelului este de 1,6 cm, grosimea de 1 cm sau 0,4 cm; dimensiunile gemei: 1 × 0,7 cm. În mormînt s-a găsit şi o monedă din bronz de la Faustina I, conservată foarte prost (fig. 7/5). Tot din inventarul acestui mormînt face parte şi un vas din sticlă (balsamarium), înalt de 10 cm, descoperit la aceeaşi adîncime, la circa 10 m de mormînt. Din analiza resturilor osteologice (cei cîţiva dinţi şi mandibula) ar rezulta că înhumatul era de sex feminin, avînd vîrsta de 30-40 de ani. În ceea ce priveşte datarea, moneda indică terminus post quem, deci după mijlocul secolului al II-lea e. n. Ritul de înmormîntare în sarcofag este cunoscut în Dacia.21 În estul Transilvaniei este cunoscut şi ritul de înmormîntare cu incineraţie în cutie cu cărămizi, ca de exemplu la Olteni,22 alături de cel al inhumaţiei, ca de exemplu la Cristeşti. Menţionăm că în cazul mormintelor de mai sus cutiile au fost făcute din ţigle de acoperiş şi nu din cărămizi. În ceea ce priveşte cărămizile cu ştampilă, din care s-a construit sarcofagul, ipoteza cea mai plauzibilă este aceea că ele au fost luate de la construcţiile castrului, făcute de unitatea care-şi avea garnizoana în castrul de la Olteni. Lectura ştampilelor întîmpină o oarecare greutate. Pe ştampilă este sigur nr. IIII. Prescurtarea numelui poporului, din rîndurile căruia erau recrutaţi soldaţii acestei unităţi, este B sau B E (fig. 8/2 şi 1a). Această prescurtare nu este cunoscută nici în Dacia, nici în Pannonia şi nici nu figurează în diplomele militare găsite în această provincie. De aceea lectura poate să fie c(ohors) IIII B(rittonum) E(qiutata) sau c(ohors) IIII Be(ssorum); sau – luînd în considerare bara de jos a literei E ca fiind din ligatura E şi T – ar putea să fie şi c(ohors) IIII Be(tavorum) adică Batavorum. Dat fiind indiciile puţine de stabilire a unei lecturi definitive a ştampilelor, nu se poate arăta apartenenţa etnică a unităţii din castrul de la Olteni.

mană, Sargetia, II, 1941, 32-48. 22 Z. Székely, op. cit., 1955, 34, fig. 13/2.

137


NOI DESCOPERIRI DIN EPOCA ROMANĂ DIN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Teritoriul judeţului Covasna a format graniţa de est a Daciei romane în secolul al II-lea şi al III-lea. Pentru apărarea graniţei sau a limesului romanii au construit lagăre (castra) în care au staţionat unităţi militare recrutate din diferitele părţi ale imperiului. Aceste lagăre militare romane, precum şi unităţile, care îşi aveau garnizoana în ele, sunt în majoritate cunoscute. În lipsă de dovezi arheologice concludente, unele însă n-au fost identificate. Printre acestea se numără castrul roman de la Boroşneu Mare şi castrul sau aşezarea romană de la Tg. Secuiesc (jud. Covasna). În următoarele rînduri dăm pe scurt unele rezultate mai importante ale noilor cercetări privind aceste obiective. 1.Boroşneu Mare. În secolul trecut, cercetînd şi Boroşneu Mare, B. Orbán a aşezat un castru roman, după configuraţia terenului, pe locul unde se află biserica reformată şi piaţa comunei. Descoperind nişte ziduri în grădina lui I. Kónya, a luat în considerare şi acest teren.1 În anul 1911, F. László şi V. Csutak, custozii muzeului din Sf. Gheorghe, au făcut sondaje în grădinile lui K. Kónya şi K. Kökösi, dezvelind un cuptor de ars oale construit din cărămizi romane, precum şi fragmente de vase, printre care şi terra sigillata.2 Cercetări restrînse au mai fost făcute în anul 1947 şi de noi, cu rezultate care n-au putut dovedi în mod convingător existenţa unui castru roman pe acest loc.3 I. Paulovics4 şi C. Daicoviciu,5 vizitînd terenul, presupun nu un castru roman, ci o aşezare civilă. Pentru rezolvarea acestei probleme s-au executat săpături de mai mare amploare în toamna anului 1973 şi în anul 1974, stabilind la Boroşneu Mare prezenţa unui castru. Castrul a fost situat în partea nord-vestică a comunei, pe un teren ridicat, avînd forma dreptun *SCIVA, XXVI/3, 1975, 343-351 + 1 pl. (Cu rezumat în limba franceză.) 1 B. Orbán, A Székelyföld leírása, 1869, III, 163. 2 Jelentés a Székely Nemzeti Múzeum 1910. és 1911. évi állapotáról, 1912, 64-65; Múzeumi és Könyvtári Értesítő, VI, 1912, 175. 3 Z. Székely, în Almanah 1849-1954, Muzeul Regional Sf. Gheorghe, 1955, 24. 4 I. Paulovics, Dácia keleti határvonala, 1944, 73.

138

ghiulară cu colţurile rotunjite. Pe latura sud-estică au fost găsite resturile unei porţi (porta praetoria), a doua poartă (porta decumana) fiind pe latura nordvestică. Pe celelalte laturi nu s-au găsit porţi. Turnurile porţilor au fost dreptunghiulare, cu fronton ieşit în afară. Zidul castrului are grosimea de 1,35 m. Dimensiunile castrului: 90 × 70 m. În cursul săpăturii au fost găsite în afară de ceramică: obiecte de metal, monede, cărămizi ştampilate şi o piatră cu inscripţie. În următoarele rînduri publicăm numai cărămizile ştampilate şi piatra cu inscripţie, cu intenţia de a trage unele concluzii de ordin cronologic şi istoric. În şanţul I (fig. 1) s-a găsit fragmentul unei cărămizi păstrate cu ştampila (AL)A GALL, într-un cadru dreptunghiular. Ştampila s-a păstrat fragmentar, ultima bară din litera A şi GALL (fig. 2/1). O cărămidă cu ştampila fragmentară ALA GAL a mai fost găsită în acelaşi perimetru.6 În privinţa lecturii ştampilei au fost emise păreri diferite. Cărămida a fost atribuită de noi unităţi ala I Gallorum, amintită în diploma militară din anul 144, care în anii 155-157 figurează unită cu ala I Bosporanorum. N. Gostar7 şi I. I. Russu8 susţin că nu poate să fie alta decît ala I Claudia Gallorum Capitoniana. Ultima versiune pare însă mai puţin verosimilă,9 dacă luăm în considerare faptul că această unitate figurează cu alte litere pe cărămizi ştampilate găsite la Slăveni,10 în cazul în care identificarea ei în acest castru a fost corectă. Poate că este vorba de o unitate încă necunoscută în sud-estul Transilvaniei. În şanţul V, executat pe latura nord-vestică a castrului, au fost găsite două cărămizi ştampilate. Prima este un fragment dintr-o cărămidă cu ştampila într-un cadru dreptunghiular, păstrat fragmentar. Ştampila conţine următoarele litere în relief: (C)OH I BRAC (fig. 2/3). Lectura: COH(ors) C. Daicoviciu, Graniţa de est a Daciei şi triburile libere de la hotarele de răsărit ale Daciei, SCIV, I, 1950, 17. 6 Z. Székely, în SCIV, XIV, 1963, 165, fig. 2. 7 N. Gostar, în ArchMold, 4, 1966, 181, n. 58. 8 I. I. Russu, în SCIV, XXIII/1, 1972, 66. 9 Z. Székely, în Cumidava, IV, 1970, 50. 10 D. Tudor, Oltenia romană, 1968, 344-539. 5

Noi descoperiri din epoca romană din sud-estul Transilvaniei

I BRAC(araugustanorum). Ştampila cărămizii este identică cu ştampila cărămizilor acestei unităţi cunoscute din castrul de la Breţcu, care se află în colecţia muzeului din Sf. Gheorghe.11 Cărămida cealaltă este pătrată, cu dimensiunile: 23 × 23 × 8,5 cm, şi poartă ştampila AL PALM întrun cadru dreptunghiular (fig. 2/2). Dimensiunile ştampilei: 13 × 8,5 cm. Literele, în relief, sînt destul de clare, numai ultima bară a literei M este puţin ştearsă. Lectura ştampilei: Al(a) PALM(yrenorum). În zidul colţului sud-estic al castrului a fost folosit la reconstrucţie un bloc de piatră fragmentar cu inscripţie. În acelaşi loc s-a descoperit o bucată de cărămidă cu ştampila într-un cadru dreptunghiular, păstrată fragmentar. Ştampila conţine următoarele litere: COH III G. Lectura: COH(ors) III G(allorum) (fig. 3). Piatra cu inscripţie este un bloc din calcar, fragmentar, partea stîngă, în tabula ansata, cu dimensiunile actuale: 130 × 77 × 33 cm (lipsă la marginea dreaptă circa jumătate din lungime (fig. 4 şi 5). Textul inscripţiei este următorul:

Piatra cu inscripţie pare să fi alcătuit baza unui monument al împăratului Aelius Hadrianus (117138), numit Traianus Hadrianus. Literele sînt gravate cu grijă. În rîndul I sînt înalte de 9 cm, în rîndul II de 8 cm şi în celelalte de 7 cm. Descifrarea inscripţiei, cu excepţia primelor trei rînduri, este problematică. Numele împăratului în loc de cazul dativ stă la nominativ ca în piatra de la castrul Buciumi.12 Lipsa cifrei pentru TRIB POT a împăratului face deocamdată inutilă orice încercare de datare a inscripţiei care ar putea să fie de prin anii 123-124, cu ocazia venirii

lui Aelius Hadrianus în Dacia, după crearea Daciei Porolissensis. Numele gentiliciu la dativ sau ablativ Egnatio (probabil praenomen, dar sigur cu cognomen, pierdut în lacună) poate să fi fost al comandantului (praefectus alae); întregirea putea să fie Egnatio (. . . curagente sau curante). Pentru unitatea auxiliară de cavalerie se poate însă găsi o lectură destul de verosimilă: ala I Lat (. . . . . .), din care la marginea fragmentului se poate desluşi restul din bara orizontală a literei T mai puţin probabil un rest din V. Astfel, singurul epitet etnic al unităţii este probabil Latobici, o populaţie celtică din colţul sud-vestic al Pannoniei Superior, nume cunoscut din autori şi inscripţii.13 Pentru armata romană latobicii au dat o cohortă cunoscută din zona renană, dintr-o inscripţie din Colonia Agrippina – Köln: cohors I Latobi(corum).14 Alături de această cohortă se constată acum la Boroşneu Mare, în estul Daciei, apariţia unei formaţii de călăreţi a aceluiaşi trib-populaţie celtică: ala I Lat(obicorum) ce prezintă o însemnătate excepţională pentru istoria militară a Daciei romane, îmbogăţind-o cu o unitate auxiliară total necunoscută în această provincie. Data înfiinţării unităţii auxiliare şi aducerea ei în Dacia vor putea fi elucidate numai prin cercetări şi descoperiri viitoare de alte materiale epigrafice privind Dacia sau alte provincii.15 Conform datelor epigrafice care ne stau la dispoziţie pînă în prezent, unitatea ala I Latobicorum a fost constructoarea castrului roman de la Boroşneu Mare. Acest castru, ca şi celelalte castre construite pe teritoriul judeţului Covasna (Comolău, Olteni, Breţcu), au fost construite la începutul secolului al II-lea, în timpul domniei lui Traian sau Hadrian.16 Acest fapt mai este dovedit şi de monedele descoperite care aparţin în majoritate acestor doi împăraţi. Cucerirea cetăţii dacice de la Covasna de către romani s-a întîmplat tot în acest timp,17 fapt dovedit recent şi de o monedă de bronz a lui Hadrian, găsită pe acropola cetăţii dacice de la Covasna. Moneda e foarte uzată (AE ↓ Sesterţius, BMC, 1 160, anul 119). Succesiunea cronologică verosimilă a celorlalte unităţi militare, care au staţionat în castrul de la Boroşneu Mare, pe baza datelor epigrafice, care ne stau la dispoziţie, este următoarea: se pare că Cohors III Gallorum a fost unitatea care după sau concomitent cu ala I Latobicorum ar fi avut garnizoana la Boroşneu Mare. Despre această unitate ştim că a participat la al doilea război dacic şi din Oltenia a fost

I. Szilágyi, A dáciai erődrendszer helyőrségei és a katonai téglabélyegek (DissPann, ser. II, nr. 21), 1946, pl. 17, 255. 12 SCIV, X, 1959, 311-312. 13 A. Holder, All-Keltischer Sprachschatz, II, 1904, col. 154-155; Realencyclopädie der classischen Altertumswissenschaft, XII, 1924, col. 966. A. Mócsy, Die Bevölkerung von Pannonien bis zu den

Markomannen-Kriegen, 1959, 21-24, 121-122, 129-133. 14 CIL, XIII, 8 316. 15 Mulţumesc profesorului I. I. Russu pentru sugestiile date în legătură cu interpretarea inscripţiei găsite la Boroşneu Mare. 16 I. Szilágyi, op. cit, 51-52. 17 Z. Székely, în SCIV, XXIII/2, 1972, 213.

IMP CAESAR D[IVI TRAIANI] PARTHICIF DI[VI NERVAE NEP] TRAIANUS HA[DRIANUS AVG] PONT MAX TRI[B POT . . . COSIII] EGNATIO . . . . . . . . . . . . . . . . . . A L A I LA[TOBIC] . . . . . . . . . . Imp(erator) Caesar d[ivi Traiani] Parthici f(ilius) di[vi Nervae nep(os)] Traianus Ha[drianus aug(ustus)] Pont(ifex) Max(imus) tri[b(unicia) pot(estate) . . . cos III ?] Egnatio. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ala I Lat[obic(orum ?)] . . . . . . . . . . . . .

11

139


mutată în Transilvania, la Hoghiz unde este atestată între anii 177-180 e. n.18 Ala I Gallorum ar putea fi acea unitate de călăreţi, care a venit în locul unităţii de călăreţi formată din celţi latobici, schimbare ce s-ar fi putut petrece înaintea sau în urma războiului marcoman, care – după mărturia depozitului de monede de la Sălaşuri19 – n-a cruţat nici partea estică a Daciei. Acestei unităţi îi revenea sarcina de a reconstrui castrul avariat. În această muncă de refacere ar fi putut fi ajutată de cohors I Bracaraugustanorum care de la începutul stăpînirii romane este atestată la Breţcu.20 Ala I Gallorum a rămas probabil pînă la mijlocul secolului al III-lea, cînd în locul ei a venit o altă unitate de călăreţi, formată de palmyreni, ala I Palmyrenorum. Acestei unităţi îi aparţineau cele două cărămizi ştampilate, cu litere şterse, care au fost găsite mai înainte în interiorul castrului. Ştampila a fost descifrată greşit şi de subsemnatul, şi de Szilágyi. Credeam că aparţine ala I Asturum, iar Szilágyi a descifrat ala Pannoniorum, admiţînd şi citirea ala I Palmyrenorum sau Batavorum.21 Cărămida recent descoperită nu lasă nici o îndoială că este vorba de o unitate de călăreţi recrutată din colonişti palmyreni, care au fost atestaţi în mai multe localităţi ale Daciei romane chiar de la începutul cuceririi. Aceşti palmyreni au fost organizaţi mai întîi în numeri, apoi pe la mijlocul secolului al III-lea aceste unităţi au fost transformate în ala şi cohors.22 O unitate de cavalerie, ala, formată din palmyreni, a fost mutată la Boroşneu Mare unde a şi rămas pînă la părăsirea provinciei de către armată şi administraţie. Se pune întrebarea, cînd a fost abandonată această partea a provinciei Dacia. În urma constatării faptului că în lagărele romane de la graniţa de est a Daciei circulaţia monetară încetează la mijlocul secolului al III-lea, ultimele monede datînd din timpul lui Philippus Arabs (Comolău, Inlăceni, Olteni), fiind constatate şi urme de incendii la toate, a fost emisă părerea că acest eveniment, în partea estică a provinciei, s-a întîmplat în timpul lui Gallienus.23 K. Horedt presupune scurtarea frontierei de răsărit, valea Pîrîului Negru, împreună cu castrul de la Breţcu, fiind abandonată, iar linia Boroşneu Mare–Co-

molău întărită cu noi unităţi militare24 şi prin refacerea acestor castre. Această constatare trebuie să fie acceptată cu rezervă, deşi a fost găsită o monedă de bronz undeva pe teritoriul comunei Boroşneu Mare, aparţinînd împăratului Aurelian (tip RIC 344, făcînd parte din perioada II),25 argumentele nefiind concludente. Castrul nu a fost construit în nici un caz în a doua jumătate a secolului al III-lea, acest fapt fiind contrazis de observaţiile făcute cu ocazia săpăturii de materialul arheologic abundent descoperit şi în primul rînd de monede. Şirul monedelor începe cu Vespasian şi se termină cu Philippus Arabs.26 În sud-estul Transilvaniei monedele de după această dată au fost găsite în afară de castre şi prezenţa lor se explică prin faptul că circulaţia monetară n-a încetat după abandonarea oficială a provinciei.27

W. Wagner, Die Dislokation der römischen Auxilliarformationen, 1938, 138; C. Daicoviciu, în Dacia, VII-VIII, 1941, 315316; D. Tudor, op. cit., 350. 19 I. Molnár – I. Winkler, în AMN, 2, 1965, 284-285. 20 W. Wagner, op. cit., 98-100; B. Gerov, în Klio, 37, 1959, 204; D. Tudor, op. cit., 345, 539. 21 Z. Székely, în ErdMúz, IL/3-4, 485; I. Szilágyi, op. cit., 19, n. 15. 22 I. I. Russu, în AMN, 6, 1969, 172, 174. 23 Z. Székely, în Cumidava, IV, 1970, 52. 24 K. Horedt, în SCIVA, XXV/4, 1974, 557, n. 8. 25 O monedă de argint a lui Gallienus a fost găsită la Feliceni,

jud. Harghita, împreună cu un vas Krausengefäss, lîngă biserica ortodoxă. Moneda foarte uzată datează din anii 254-259. 26 Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1943, 28. 27 Z. Székely, în Cumidava, IV, 1970, 52-53. Lista localităţilor cu descoperiri de monede din secolul al IV-lea s-a îmbogăţit recent la Cernat unde la locul numit „Muntele Kalács” a fost găsită o monedă de bronz a lui Maximianus (RIC, 47, anii 308-310). Iar în grădina lui A. Bokor un bronz mic al lui Constantinius al II-lea, LRBC, 2504, anii 355-361. 28 S. Timon: Imago antiquae Hungariae, 1733, cap. XV, epist. I. 29 I. Paulovics, op. cit.

18

140

2. [Tg. Secuiesc.] Dacă la Tg. Secuiesc a fost un castru sau o aşezare, aceasta a rămas pînă în prezent o problemă nerezolvată. Timon aşează în acest loc oraşul roman Praetoria Augusta.28 Prezenţa unei aşezări romane se pare că s-a dovedit în 1852, printr-o descoperire de obiecte romane. În acest an, cu ocazia construirii drumului spre Oituz, au fost găsite multe obiecte romane, printre care figurau şi şase vase de bronz. Cu toate acestea, I. Paulovics nu acceptă nici castru, nici aşezare la Tg. Secuiesc.29 Partea nordică a oraşului este situată pe terasa pîrîului Turia, care curge dinspre V spre E. În direcţia N–S drumul spre Oituz a tăiat această terasă şi în drum au fost găsite obiectele mai sus menţionate. Pe terasă lucrările actuale de construcţii scot în permanenţă la iveală numeroase fragmente de vase, cărămizi, ţigle şi alte obiecte, fapt care a determinat executarea aici a unor şanţuri de verificare. Pe panta terasei, în direcţia N–S, lîngă o locuinţă, a fost executat un şanţ lung de 10 m, lat de 1 m şi adînc de 1,10 m. Şanţul a arătat următorul profil: sub un humus gros de 30 cm a apărut un strat de cultură, de culoare neagră, gros de 60-80 cm, urmat de lut galben. În stratul de cultură au fost găsite amestecate fragmente de vase de la sfîrşitul epocii bronzului, culturii Noua, din La Tène-ul

Noi descoperiri din epoca romană din sud-estul Transilvaniei

dacic şi din epoca romană. La capătul şanţului, la adîncime de 1,10 m, au fost găsite ţigle de acoperiş şi fragmente de vase romane. Perpendicular, la capătul nordic al şanţului I în direcţia E–V, a fost executat un şanţ lung de 16 m, avînd acelaşi profil. La capătul vestic al şanţului, la marginea terasei, au fost găsite fragmente de vase romane la o adîncime de 1 m. În faţa casei, la marginea terasei, văzîndu-se în profil fragmente de vase, s-a deschis o casetă cu dimensiunea de 3 × 3 m, în care la adîncimea de 0,90-1 m a fost găsită fundaţia unui zid făcut cu mortar, ţiglă de acoperiş, fragmente de vase romane. Un vas de culoare cărămizie are corpul cilindric, decorat cu două dungi în relief la umăr şi spre fund. Înalt de 12 cm, vasul are diametrul buzei de 12 cm (fig. 6/2). Un alt vas este un „pelvis” păstrat fragmentar. E de menţionat un fragment de margine dintr-o amforă. La distanţă de circa 100 m de acest loc, J. Bardocz a săpat în 1972 o groapă cu dimensiunile: 2,50 × 2,80 m, adîncă de 2,50 m. Pe fundul gropii a găsit fragmente de vase, o amforă şi un opaiţ roman. Opaiţul are fundul plat, cu un singur orificiu, şi e prevăzut cu un buton de apucat; la suprafaţă este acoperit cu un slip roşu, fiind de fabricaţie provincială (fig. 6/4). Este lung de 9,6 cm, înalt de 2,8 cm, diametrul 6,5 cm, orificiul pentru ulei 1,2 cm. Aparţine, după D. Iványi, categoriei opaiţelor nedecorate, tipul XXII, varianta 5 (Lampen ohne Discus und Meistens ohne Henkel30), care datează din secolele II-IV. Fragmentul de amforă este o bucată din partea de sus a vasului, păstrîndu-se şi o parte din mănuşă (fig. 6/3). Este din pastă de bună calitate, de culoare brună şi arsă. Buza este îngroşată, are un şanţ lat, iar în interior este adîncită şi mai accentuată. Mănuşa este împărţită în două printr-o adîncitură. Sub buza amforei se găsesc dungi paralele în relief. Este de fabricaţie locală. Amfora este din pastă de bună calitate, arsă de culoare brună-cărămizie. Buza este îngroşată, în formă de pîlnie. Are două mănuşi pline, fundul este ascuţit. Pe umărul amforei sînt vopsite cu roşu semne în legătură cu capacitatea ei. Amfora este înaltă de 0,92 m, iar diametrul buzei de 15 cm (fig. 6/2 şi fig. 7). Descoperirile romane recente de la Tg. Secuiesc, resturi de ziduri de piatră făcute cu mortar, ţigle de

D. Iványi, Die pannonischen Lampen (DissPann, ser. II, nr. 2), 1942, 20, 294, pl. 57, 6. 30

acoperiş, tuburi de apeduct, precum şi numeroase vase şi fragmente de vase romane, atestă că pe acest loc s-au stabilit romanii. Deocamdată nu se poate dovedi prezenţa unui castru, deoarece resturile de ziduri aparţin mai degrabă unor clădiri dintr-o aşezare decît incintei de piatră a unui castru, lipsind valul şi şanţul. S-ar putea accepta dealtfel un castru intercalat între Boroşneu Mare şi Breţcu. Între Comolău şi Boroşneu Mare este o distanţă de 10 km; distanţa între Boroşneu Mare şi Breţcu este de 49 km. Prin urmare, este greu de acceptat ca la o distanţă aşa de mare să nu fi fost intercalat încă un castru. Resturile de construcţie, precum şi obiectele descoperite în trecut şi recent, dovedesc că la Tg. Secuiesc, pe acest loc, a existat o aşezare romană al cărei caracter militar sau civil nu se poate determina acum cu certitudine. [3. Corund.] Probabil tot epocii romane îi aparţine o cărămidă, proprietatea olarului J. Józsa din comuna Corund (jud. Harghita). Cărămida a fost găsită în cariera de aragonit, la capătul satului. Pe ea sînt imprimate următoarele litere: L V M. Literele sînt înalte de 4 cm şi groase de 0, 4 cm. Dimensiunile cărămizii: 26 × 14 × 4 cm (fig. 8). Această ştampilă, fără ancadrament, a legiunii V Macedonica, este cunoscută de la Turda31 şi nu este exclus ca militarii unei vexilaţii a acestei legiuni să fi lucrat la Corund, la cariera de aragonit. Din cele relatate mai sus reiese că în partea sudestică a Transilvaniei, graniţa de est a Daciei romane a fost apărată cu un sistem de fortificaţii aşezat în adîncime. În pasul Oituz a fost un castru la Breţcu, care a întîmpinat primul atac al duşmanului năvălitor. La Tg. Secuiesc ar fi putut exista tot un castru sau a fost numai o aşezare. Următorul lagăr militar a fost situat la Boroşneu Mare de unde trupa de călăreţi a castrului a putut acţiona repede în caz de pericol. Iar la Comolău, în interiorul judeţului Covasna, a fost un alt castru care a apărat drumul militar şi comercial care ducea prin pasul Oituzului în Moldova. Valea Oltului a fost apărată printr-un castru aşezat la Olteni, în gura văii Oltului, la ieşirea lui din depresiunea Ciucului, regiune care nu aparţinea Daciei romane. În afară de aceste lagăre romane au mai fost şi turnuri de veghe pe piscurile munţilor, care deocamdată nu sînt cunoscute.32

31 32

CIL, III, 1630, 8066; J. Szilágyi, op. cit., pl. 1, 8. A. Radnóti, în ArchÉrt, III/V-VI, 1945, 140 şi n. 25.

141


CASTRUL ROMAN DE LA OLTENI

Satul Olteni (jud. Covasna) este aşezat în valea Oltului, în apropierea strîmtorii Tuşnadului, unde Oltul străpunge arcul munţilor Harghitei de Sud şi masivul Ciumatu, ca să ajungă din depresiunea Ciucului în bazinul judeţului Covasna. Pornind de la Olteni spre Tuşnad, valea Oltului începe să se îngusteze, valea fiind închisă prin construirea unei fortificaţii. Începînd de la Olteni, Valea Oltului se lărgeşte treptat şi rîul curge pe cîmpia cunoscută sub denumirea de „Cîmpul Frumos”. Această poziţie strategică a locului a fost folosită în cursul istoriei, începînd din neolitic pînă în epoca feudală, aşa cum dovedesc urmele de aşezări şi fortificaţii care se găsesc pe ambele maluri ale Oltului. Romanii şi-au făcut pe acest loc un castru prin care asigurau apărarea graniţei de est a provinciei Dacia contra atacurilor externe. Primul care face menţiune despre castrul roman de la Olteni este J. Benkő.1 Însemnările lui Scheint2 despre castru sînt reproduse şi de J. F. Neigebaur,3 J. Ackner4 şi B. Orbán,5 care aşează locul castrului pe terenul castelului Mikó. L. Kővári,6 C. Gooss7 şi I. Marţian,8 după autorii mai sus menţionaţi, pomenesc şi ei acest castru. Dintre cercetătorii mai noi, V. Christescu9 acceptă cu rezervă existenţa la Olteni a unui castru roman. I. Ferenczi10 şi I. Paulovics11 plasează castrul tot pe terenul castelului Mikó. Const. Daicoviciu12 localizează la Olteni o aşezare romană civilă; abia în urma executării unui sondaj de verificare, în anul 1949, a fost acceptată existenţa unui castru pe acest loc.13 Printre preocupările Muzeului din Sf. Gheorghe pentru istoria regiunii a figurat de mult timp şi aceea

de a aduce date noi asupra castrului de la Olteni, întemeiate pe o cercetare arheologică şi sistematică. Primele cercetări de verificare au fost executate în anul 1949, obţinîndu-se rezultate sigure despre exis tenţa castrului.14 Cercetările au fost continuate cu mai mare amploare în anii 1968-1970.

* Aluta, X-XI, 1980, 55-75. (Cu rezumat în limba maghiară şi în limba franceză.) 1 J. Benkő, Transsilvania, I, ed. II, 1834, 548, unde scrie: „Plurium qouque commemoravimus, Romanorum Arcium vestigia, in Dacia nostra certe superant. Curia Nobilitaris et Domicilium in pago Oltszeme, Sedeque Sepsi, III, Dom. Nicolai comitis Mikó de Bodok, multorum indicio in ruderibus (quae et nos vidimus) Romani castri iacet”. 2 D. G. Scheint, Das Land und Volk der Szecklern, 1833, 116. 3 J. F. Neigebaur, Dacien, 1851, 279. 4 J. Ackner, Die römische Altherthümer, III, Comm. I, 1857, 42. 5 B. Orbán, A Székelyföld leírása, III, 1869, 56.

6

142

1968-1970 Satul Olteni este aşezat pe malul drept al Oltului, pe o terasă care coboară spre albia rîului. La capătul nordic al satului terasa este mai ridicată, formînd un platou cu mal abrupt. Pe acest loc se află castelul conţilor Mikó, construit în anul 1827. Castelul este orientat N–S, la 10 m de malul abrupt al Oltului, pe terasa amenajată din vechime. La începutul secolului nostru, perpendicular pe latura nordică a castelului, s-a ataşat o clădire care are o prelungire şi în direcţia sud. În faţa capătului acestei aripi se află un grajd de formă dreptunghiulară. Prin construirea acestor clădiri, pe platou s-a format un dreptunghi la care colţurile N-V şi cel de S-E ale terenului au rămas libere. În colţul sud-estic s-a construit un bazin de baie, iar cel sud-vestic a fost îngrădit cu un gard de piatră, terenul acesta fiind folosit ca grădină de zarzavat. O suprafaţă considerabilă a promontoriului a fost înconjurat cu gard de piatră, cuprinzînd şi clădirile mai sus amintite. În acest complex intrarea se face dinspre vest, din drumul asfaltat care duce spre Tuşnad. Cercetările au fost începute pe singurul teren liber, în colţul de S-V. Au fost executate şanţuri în direcţia E–V, perpendicular pe gardul de piatră, şi L. Kővári, Erdély építészeti emlékei, 1866, 29. C. Gooss, Chronik der archäologischen Funde Siebenbürgens, 1876, 96. 8 J. Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, 1920, 29. 9 V. Christescu, Istoria militară a Daciei romane, 1937, 121. 10 I. Ferenczi, în Székelység, 1939/9, 71, n. 16. 11 I. Paulovics, Dacia keleti határvonala, 1944, 62. 12 C. Daicoviciu, în Dacia, VII-VIII, 1941, 321. 13 Idem, în SCIV, I, 1950, 118. 14 Z. Székely, Raport, în Almanah 1949-1954, Muzeul Regional Sf. Gheorghe, 1955, 28-31. 7

Castrul roman de la Olteni

şanţuri paralele, în direcţia N–S. În aceste şanţuri a fost dezvelit în mai multe puncte zidul de piatră al curtinei şi colţul nord-vestic al castrului (fig. 1/1). Zidul a fost construit din bolovani de piatră şi din lespezi legate cu var stins, avînd o grosime de 1 m. În multe locuri s-a păstrat numai fundaţia zidului. Pe latura nordică a castrului zidul s-a putut urmări numai pe o porţiune de 42,5 m, pînă la clădirea nouă a castelului care a fost construită peste porta praetoria, iar zidul de incintă pînă la colţul lui nord-estic. Pe latura estică, prin secţiuni mici, a fost dezvelit colţul sud-estic al castrului. Această latură a castrului se află pe malul Oltului; între mal şi nivelul apei se află o distanţă de 10-15 m. Pe această latură de est castrul n-a avut nici poartă şi nici turnuri la cele trei colţuri dezvelite ale castrului; numai zidul a fost îngroşat cu 20 de cm. Pe latura vestică zidul s-a putut urmări numai pînă la gardul de piatră al castelului Mikó. Dincolo de drum, care duce dinspre şosea în curtea castelului, zidul a fost scos pînă la fundaţie (fig. 2). Urmele zidului scos s-au putut urmări pînă unde se pierde sub grajd. Pe această parte, unde s-a construit grajdul, terenul este mai jos şi este plin cu moloz. Colţul sud-vestic al castrului se află – probabil tot demolat pînă la fundaţie – sub această clădire. Poarta lipseşte şi pe această latură. Pe partea sud-vestică a castrului zidul a fost scos, fapt dovedit în secţiunea şanţului executat în direcţia N–S, perpendicular pe clădirea grajdului. Partea sud-estică a castrului se află pe un teren mai ridicat unde s-au păstrat incinta de piatră şi ruinele porţii decumane. Poarta a avut 2 bastioane pătrate, cu dimensiunile 4,20 × 3,80 m în interior şi 5,50 × 6,20 m la exterior (fig. 1/2). Zidul exterior, de care s-a legat incinta de piatră, a avut grosimea de 1 m, iar zidurile interioare de 0,80 m. S-a păstrat întreg numai bastionul estic, iar din cel vestic numai jumătate şi anume partea lui de est. Partea vestică a fost demolată din cauza drumului care duce din grădină în curtea castelului. La mijlocul zidului de est al bastionului au fost scoase pietrele, iar din cărămizile acestea s-a construit un depozit. Între cele 2 bastioane ale porţii şi tot în situ au fost găsite 2 inele în care s-au învîrtit canaturile porţii (fig. 9/11). Piesele din fierăria porţii, ca piroane, balamale, inele, au fost descoperite mai mult în jurul pragului de piatră şi în interiorul bastionului de est (fig. 9/1-7, 12-15, 19). La colţul estic al grajdului, în faţa gardului care desparte curtea de grădină, au fost descoperite zidurile unei clădiri dreptunghiulare din 1795, orientată N–S. Din această clădire au fost ridicate zidurile unei încăperi cu dimensiunile de 10 × 7,5 m, care a fost împărţită în trei camere (fig. 4). Zidurile clădirii

au fost urmărite spre nord; acestea prelungindu-se pînă la drumul care duce în curte, nu s-a mai pu tut urmări întinderea ei totală. Zidul exterior a fost gros de 0,80 m, iar zidurile despărţitoare de 0,51 m. Această clădire tîrzie a fost construită pe un strat de pămînt negru, amestecat cu fragmente de cărămizi şi de ţigle romane, iar în zid, printre pietre, în afară de cărămizi romane au fost puse şi cărămizi medievale (fig. 1/7). Peretele despărţitor al clădirii, cu direcţia E–V, a fost ataşat de zidul sudic al unei clădiri romane dreptunghiulare, iar zidul vestic al clădirii suprapune zidul roman (fig. 1/4,5). Clădirea din epoca romană are forma dreptun ghiulară, cu dimensiunile 13,50 × 18,80 m. Zidurile ei, groase de 0,70 m, au avut fundaţia în pămîntul viu, de culoare galbenă, fiind făcute din lespezi de piatră. În interiorul clădirii s-a găsit o depunere de pămînt amestecat cu cenuşă, multe fragmente de cărămizi şi ţigle romane. Printre ele au fost găsite şi cărămizi cu colţuri (tegula mammata), care au servit la încălzirea pereţilor laterali. Fragmente de ceramică au fost mai puţine; printre acestea se aflau cahle şi vase medievale (fig. 11/3-4). Această clădire trebuie să fi fost clădirea comandamentului, praetorium (principia), care a fost arsă şi devastată. Peste ea, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, s-a suprapus o clădire medievală, după cum reiese din scrisoarea lui N. Gáll, din anul 1795, către Gh. Aranka. Alte resturi de clădiri romane au mai fost descoperite în colţul nord-vestic al castrului. Paralel cu zidul nordic al castrului s-a găsit o bucată de zid dintr-o clădire ale cărei dimensiuni nu s-au putut stabili, fiind scoase pietrele (fig. 3). La 1,25 m de acest zid a fost găsit un cuptor de copt pîine, lat de 0,50 m, lung de 1 m, înalt de 30 cm, cu fundul pavat de cărămizi pătrate, avînd dimensiunile 27 × 27 × 5 cm (fig. 1/6). În acest colţ al castrului, ca şi la mijloc, în secţiunile făcute s-au găsit foarte multe urme de arsură. În şanţurile executate pe acest teren liber n-au fost găsite şi alte resturi de clădiri. Sub stratul roman a fost pămînt viu, lut galben. Castrul are forma dreptunghiulară. Zidul de incintă este construit din piatră cu mortar bun, grosimea variind între 1-1,20 m. Valul de pămînt din interior s-a putut observa bine în şanţul II. Berma, mai puţin clară, are lăţimea de 1 m. Şanţul extern, aşezat la 1,5 m de zid, este adînc de 2,10 m. Porţile au fost plasate la treimea curtinelor. Dimensiunile castrului; 142 × 92,5 m (fig. 4). Lîngă zidurile incintei de piatră, la bastioane, în interiorul clădirilor au fost descoperite fragmente de cărămizi, ţigle, ceramică, obiecte de bronz şi fier.

143


Ceramica Materialul ceramic, în raport cu cel descoperit la castrul de la Comolău, este destul de sărăcăcios şi foarte fragmentar. Numai cîteva vase au putut fi întregite. În castru s-a găsit ceramică romană, îm preună cu ceramică dacică. Ceramica dacică La capătul sudic al şanţului VIII – la adîncimea de 0,40 m, în stratul roman, în arsură – au fost găsite fragmente de vase dacice, din care am putut reconstitui următoarele: 1. O ceaşcă dacică (opaiţ) din care s-a păstrat jumătatea cu toartă care porneşte din margine şi se leagă de fund. E făcută cu mîna, din pastă grosolană cu pietricele. Dimensiunile: înaltă de 5,5 cm (fig. 6/2). 2. Vas-borcan făcut cu mîna, din pastă grosolană, cu buza răsfrîntă în afară şi tăiată drept. Pe umăr a fost decorat cu brîu în ghirlande şi cu butoni plaţi intercalaţi. S-a păstrat numai un buton (fig. 6/3). 3.Vas-borcan făcut cu mîna, din pastă grosolană, de culoare cenuşiu închisă, buza răsfrîntă în afară şi cu corp zvelt, fără decor. Dimensiunile: Î = 17 cm; diam. buzei = 11 cm; grosimea peretelui = 1,1 cm (fig. 6/6). 4. Fragment din marginea unui vas-borcan făcut cu mîna (fig. 8/10). 5. Fragment din buza unei fructiere, din pastă fină, cenuşie, lucrată la roată (fig. 7/9). În anul 1965 în colţul sud-estic al castrului, cu ocazia amenajării bazinului de băi, muncitorii au scos din stratul roman o ceaşcă dacică. Ceaşca este făcută cu mîna, din pastă grosolană. Toarta plină porneşte din umăr şi se leagă de fundul oval. Vasul este ars secundar. Dimensiunile: Î = 9 cm; diam. buzei = 11,2 cm; diam. fundului = 4 × 5,4 cm (fig. 6/7). Ceramica romană Materialul ceramic roman este lucrat la roată şi se poate împărţi în trei grupe: Grupa 1 Ceramică fină cu firnis, cu decor de impresiuni şi elemente în relief. Acestei grupe îi aparţine un fragment dintr-un pahar de terra sigillata, marfă de import, probabil din Gallia. Paharul e fără decor (fig. 7/3). În afară de acesta, au mai fost găsite şi cîteva fragmente de vase cu decor. a) Un fragment de vas decorat cu cercuri făcute din impresiuni, avînd la mijloc cîte o rozetă (fig. 7/2). 144

b) Fragment din marginea unui vas cu toartă lată. Este vopsit cu roşu, iar pe umăr este decorat cu impresiuni de unghie, aşezate în spic (fig. 7/11). Tot în această categorie putem încadra şi un fragment de teracotă, reprezentînd – probabil – o scenă mitologică din care s-a păstrat partea de jos a unui peşte sau a unei sirene (fig. 7/4). Grupa 2 Materialul ceramic din această grupă este foarte fragmentar şi reprezintă următoarele forme de vase: A. Vase-borcan. Acestea sînt cu sau fără toartă. Cele din urmă au buza răsfrîntă în afară sau în groşată, iar pîntecul bombat (fig. 8/5,10). Vasele cu toartă au la fel buza răsfrîntă în afară sau îngroşată, iar toartele, de diferite dimensiuni, pornesc de sub marginea buzei şi se leagă de umăr (fig. 6/4; 7/7). Un vas-borcan de formă ovală are toarta aşezată pe pîntec; buza este puţin îngroşată, iar pe umăr şi pe pîntec este decorat cu caneluri. Are fundul tăiat. Dimensiuni: Î = 19 cm; diam. buzei = 8,5 cm; diam. fundului = 8 cm (fig. 6/5). Cîteva fragmente de vase cu buza răsfrîntă în afară au pereţi groşi de 2 cm, sînt vopsite în culoare roşie deschisă şi aparţin unui tip de vas de dimensiuni mari. B. Străchini. S-au păstrat fragmentar. Aceste vase sînt cu buza îngroşată la exterior, unele fiind vopsite cu dungi roşii (fig. 8/12). Grupa 3 Acestei grupe îi aparţin trei categorii de vase. Din prima categorie fac parte vase-borcan şi stră chini, lucrate din pastă cu nisip fin, arse brun, avînd buza îngroşată la exterior; uneori prezintă o şănţuire pe această îngroşare exterioară (fig. 7/10; 8/1-3, 7-9). Un alt fragment de vas are margine lată şi decorată, ca şi umărul cu caneluri (fig. 8/2). S-a găsit un singur blid; este fragmentar şi cu apucătoarea tăiată orizontal cu o sîrmă. Vasul de tip „Krausengefäss” este reprezentat prin cîteva fragmente de margini, avînd sub buză decor în bandă de linii incizate sau caneluri (fig. 8/27-29). Partea de sus a unui astfel de vas, ars brun închis, este decorată pe umăr, cu linii în val între benzi orizontale din linii paralele incizate (fig. 7/5). Un alt fragment este decorat cu o singură linie în val, între două caneluri. Un suport de vas de forma unei coloane cu secţiune dreptunghiulară aparţine tot acestei grupe de ceramică. În categoria a doua cuprindem oale cu sau fără toartă, cu buza lată sau răsfrîntă în afară, şi străchini din pastă fină, cenuşie (fig. 8/17-26). Străchinile au


buza îngroşată, iar la unele marginea este îndoită în sus (fig. 8/14-15). Un fragment de margine cu buza îngroşată este decorat cu cercuri formate din impresiuni – pătrăţele avînd la mijloc o rozetă. Ultima categorie este reprezentată de o strachină făcută din pastă fină, de culoare roşie, acoperită cu firnis negru. Strachina are marginea înaltă, iar buza îngroşată; corpul este semisferic, iar fundul profilat. Dimensiunile; Î = 11,5 cm, diam. buzei = 20,5 cm (fig. 6/8). În anul 1957, tot în interiorul castrului, a fost descoperit un vas cu gît înalt şi 3 toarte (din care două lipsesc). Acesta este făcut din pastă bună şi ars brun. Buza îngroşată la mijloc este decorată cu o linie orizontală incizată; de sub buză pornesc toartele care se leagă de umărul vasului. Fundul este plin ca un soclu. Dimensiunile: Î = 13,7 cm; diam. buzei = 8,2 cm; diam. fundului = 6,4 cm (fig. 6/9). În apropierea castrului, în nisipăria de la gara Bodoc, a fost descoperită o cană romană. Cana cu o singură toartă are gît înalt cilindric, marginea lată şi îndoită, corpul piriform şi umărul bine articulat; pe gît, sub margine, se găseşte un inel profilat de unde porneşte şi toarta. Cana este făcută din pastă fină, arsă roşu. Dimensiunile: Î = 28,5 cm, diam. gurii = 11,5 cm; diam. fundului = 8,5 cm (fig. 6/1). Au mai fost găsite două opaiţe de lut. Primul are cinci orificii din care 2 sînt întregi (fig. 7/13). Celălalt, păstrat fragmentar, a avut un singur orificiu (fig. 7/12). Acesta din urmă intră perfect în tiparul de opaiţ descoperit cu cîţiva ani mai înainte în interiorul castrului (fig. 7/8). Ţigle de acoperiş au fost găsite numai fragmentare. Cărămizile dreptunghiulare au avut dimensiunile: 27 × 27 × 7 cm şi 21 × 21 × 5 cm. Nici o ţiglă şi nici o cărămidă n-a avut ştampilă. Obiecte de bronz La fundul şanţului roman, în secţiunea executată la colţul sud-estic al castrului (S. XI), a fost găsită o fibulă cu arcul semicircular. Este turnată din bronz, capul este perforat pentru trecerea acului care lipseşte ca şi arcul. La capătul inferior al arcului sînt 2 linii incizate sub care se află pe ambele laturi 2 proeminenţe mici. Dimensiunile: Lung. totală = 4,3 cm; Lung. arcului = 2,9 cm; Lung. piciorului = 1,4 cm (fig. 9/21). În şanţul nr. VIII, la o adîncime de 0,40 cm, a fost descoperit un disc de bronz, perforat la mijloc. Suprafaţa discului este împărţită în 2 părţi, printrun cerc adîncit; pe partea exterioară este punctată următoarea inscripţie: T. MAXIM. Candidvs. 15 16

Z. Székely, în MCA, 8, 1962, 329, fig. 4/18. Publicarea acestei piese este în Apulum, sub tipar [Z. Székely,

Diam. Discului = 5,4 cm; grosimea = 0,1 cm (fig. 10/1-1a). Au mai fost descoperite în colţul nord-vestic al castrului următoarele piese: a. o tablă de bronz îndoită (Lung. = 7 cm; l. = 1,4 cm şi grosime = 0,1 cm) (fig. 9/20), b. o bucată de bronz, probabil material brut (fig. 9/16); c. O mică brăţară din sîrmă de bronz, cu secţiunea rotundă şi capetele deschise; (grosime = 0,2 cm; diam. brăţării = 5,3 cm) (fig. 9/23); d. o limbă de curea deteriorată (fig. 9/9). Obiecte de fier Cele mai multe dintre obiectele de fier găsite în castru fac parte din fierăria întrebuinţată la canaturile porţii, piroane de diferite dimensiuni, inele cu diametrul de 13 cm şi late de 5 cm. Colţul canatului se învîrtea într-un inel de fier gros de 9,5 cm, cu diametrul de 13 cm. S-au mai găsit o limbă de curea deteriorată şi două verigi de fier (fig. 9/8, 15, 19). Bucata de zgură descoperită în şanţul II este o dovadă a prelucrării fierului în lagărele romane (fig. 9/11). Un vîrf de lance (pilum) reprezintă singura armă descoperită în castru (fig. 9/10), iar un fragment de compas singurul instrument (fig. 9/22). Din castru mai provine un cap de berbec din marmură,15 capul unei zeităţi indiene,16 descoperită cu cîţiva ani mai înainte. În cursul ultimei săpături n-au mai fost găsite piese de artă plastică. Dintre obiectele de piatră sînt de relevat partea de jos a unei rîşniţe rotative, din rocă vulcanică, găsită în apropierea praetoriului, la colţul sud-vestic, şi un fragment dintr-o piatră cu inscripţie (altar votiv). Fragmentul este o bucată dintr-un fronton cu urme de vopsea roşie; din inscripţie nu s-a păstrat nimic. Piatra a fost găsită în molozul care acoperea pragul porţii. Monede găsite în castru Pe teritoriul castrului au fost descoperite următoa rele monede romane: 1. Domitian sau împărat sec. I. As. Greut. 9,67 g; diam. 28 mm. Conservarea foarte slabă. Moneda tocită. 2. Traian Dupondius. Greut. 14,32 g; diam. 28 mm. Conservarea slabă. Moneda puţin tocită. Cohen2, 410, RIC. Cîteva figurine interesante din România, Apulum, IX, 1991, 137, fig. 4/1, 1a.].

145


3. Elagabal. Denar subaerat. Greut. 2,42 g; diam. 18 mm. Conservarea slabă. Tocită. Cohen2, 196(?), RIC, ... Anul 221. 4. Nicomedia, Severus Alexander AE. Greut. 3,35 g; diam. 20 mm. Conservarea satisfăcătoare. Rv. Faţadă de templu cu opt coloane; legenda TPIC NEOKOP şi în exergă. Head2, 517. În anul 1957, tot în castru, a fost descoperită o monedă de bronz mare, foarte tocită, care aparţine probabil împăratului Antoninus Pius. Materialul ceramic dacic aparţine unei faze tîrzii, după cum ne arată forma borcanelor.17 Ceaşca dacică cu toartă plină aparţine tot unei faze tîrzii. Descoperirea acestor borcane în interiorul castrului, în stratul roman, indică prezenţa elementului dacic care mai lucra această ceramică tradiţională şi legătura trupei romane cu populaţia băştinaşă. Ceramica romană este de factură locală, cu excepţia paharului de terra sigillata. Imitaţii de terra sigillata au fost fabricate în atelierul roman de olărie de la Cristeşti şi sînt cunoscute din vilele rustice18 şi din celelalte castre19 de pe graniţa de est a provinciei Dacia. În afară de această ceramică cu decor restul materialului ceramic reprezintă diferite tipuri de vase de uz casnic. Acestea sînt produse locale, reflectînd tradiţii italice şi celtice, fapt dovedit de cana cu o toar tă.20 Vasul cu corp zvelt, pe umăr cu o toartă, este cunoscut şi din castrul de la Comolău.21 Străchinile reflectă pe lîngă tradiţia italică şi o tradiţie celtică.22 Tot de factură locală sînt şi opaiţele, după cum dovedeşte tiparul descoperit în castru. Întreg materialul ceramic se încadrează în tehnica olăriei provinciale romane şi nu diferă cu nimic de materialul ceramic descoperit în celelalte castre romane din Dacia. Fibula de bronz este de origine italică şi înfăţişează o variantă simplă a fibulei aşa-zise „Aucissa”.23 Acest tip este cunoscut şi din castrul de la Inlăceni.24 Discul de bronz este o aplică de lădiţă (cutie), fiind singura piesă cu inscripţie descoperită în castru. Aplica prezintă analogii cu aplicele lădiţei descoperite în cimitirul roman de la Burgheim,25 din Bavaria,

care au formă pătrată şi sînt mai recente. Inscripţia a fost executată din puncte bătute cu vîrful unui obiect ascuţit şi conţine următoarele litere: T. MAXIMN CANDIDUS. Lectura: T(itus) MAXIMU(S) CANDIDUS, probabil numele proprietarului lădiţei. Literele au fost bătute ulterior. În nomen gentilicium literele M şi V sînt în legătură.

I. H. Crişan, Ceramica daco-getică, 1968, fig. 65. Z. Székely, în Studii şi comunicări, XIV, Muzeul Brukenthal, 1969, fig. 7/6, 173. 19 Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1943, 23, pl. 10, 13-16. 20 É. Bónis, Die kaiserzeitliche Keramik von Pannonien, I (DissPann, ser. II, nr. 20), 1942, pl. 25, pl. 27/1. 21 Ibidem, pl. 14, 3. 22 Ibidem, pl. 14, 20.

23

17 18

146

Concluzii generale Castrul roman de la Olteni, aşezat la graniţa de est a Daciei, a fost una dintre acele fortificaţii romane puţin cunoscute şi multă vreme rămas neprecizat printr-o cercetare propriu-zisă. Săpăturile executate de muzeul din Sf. Gheorghe au lămurit această pro blemă, stabilind definitiv locul şi forma castrului. Nu s-au găsit urmele unui castru mai vechi de pămînt; prin urmare primul castru construit la Olteni a fost de piatră. În raport cu configuraţia terenului castrul a fost construit în formă dreptunghiulară, numai cu 2 porţi, porta praetoria şi porta decumana, fără porţi laterale. Colţurile rotunjite neîntărite cu turn sau contraforţi, precum şi turnurile de poartă dreptunghiulare cu fronton ieşit în afară, indică ca dată de construire a castrului prima jumătate a secolului II e. n., probabil în timpul lui Hadrianus sau Antoninus Pius. Analogia pentru forma castrului o găsim pe limesul german de sus, la castrul de la Lützelbach, care datează tot din acest timp.26 Data timpurie a construirii castrului o arată şi monedele împăraţilor de la sfîrşitul sec. I şi de la începutul secolului II e. n., descoperite mai înainte şi în cursul săpăturii. Acest fapt este confirmat şi de moneda Faustine I, descoperită într-un sarcofag de cărămizi.27 Pentru stabilirea numelui trupei, care a avut garnizoana la Olteni, săpăturile nu au furnizat date. Nu a fost găsită nici o piatră cu inscripţie. Nici cărămizile n-au avut ştampilă. Prin urmare, pentru rezolvarea acestei probleme ne putem baza numai pe scrisoarea lui N. Gáll, care menţionează o cărămidă cu ştampila CIIIIB, şi pe cărămizile sarcofagului descoperit în sat.28 Ştampila de pe cărămida, despre care ne relatează Gáll, este cuprinsă într-un cadru dreptunghiular, cu dimensiunile 10,5 m × 2 × 5 cm; ea poate fi citită în mai multe feluri (fig. 10/2). Pe baza datei furnizate de scrisoarea lui Gáll, am dat prima E. Patek, Verbreitung und Herkunft der römischen Fibeltypen in Pannonien (DissPann, ser. II, nr. 19), 1942, 34, pl. 5, 2, 10. 24 Z. Székely, Raport, în Almanah 1949-1954, Muzeul Regional Sf. Gheorghe, 1955, 34, fig. 17. 25 A. Radnóti, în Bayerische Vorgeschichtsblätter, 23, 1958, fig. 4. 26 K. Kofler: Das Kastell Lützelbach (Der obergermanisch-raetische Limes des Roemerreiches, V), 1904, 7, pl. 7. 27 Z. Székely, în ArhMold, V, 1967, 141. 28 Ibidem, 138-141.


lectură: C(ohors) II BE(ssorum) şi am identificat-o cu Cohors II Flavia Bessorum care a avut garnizoana la Cincşor.29 În urma descoperirii sarcofagului, văzînd cărămizile ştampilate, am emis părerea că poate să fie una dintre următoarele unităţi: C(ohors) IIII B(rittorum) E(quitata), C(ohors) IIII B(essorum) sau (Cohors) IIII B(etavorum). N. Gostar,30 bazîndu-se pe existenţa [elementului] „punctul la mijlocul celor patru haste verticale”, consideră corectă lectura Cohors II Bessorum, identificînd-o cu cea care a avut garnizoana la Cincşor. Cercetînd ştampila, nu am putut observa existenţa acelui punct pe care se întemeiază Gostar şi cred că, deocamdată, această problemă rămîne deschisă. Pe de altă parte, prezenţa unei trupe necunoscute, încă în sud-estul Transilvaniei, e mai puţin plauzibilă, dar nu exclusă. Despre o altă trupă nu avem nici o ştire; astfel trupa, al cărei nume s-a aflat scris pe cărămizile sarcofagului, a fost aceea care a construit castrul şi a staţionat la Olteni pînă la părăsirea acestei părţi a Daciei. Urmele de incendiu descoperite pe tot teritoriul castrului, unde s-au făcut săpături, demonstrează incendierea şi devastarea castrului. Acest atac s-ar fi putut întîmpla la mijlocul secolului III e. n., fiindcă ultimele monede descoperite aparţin acestei perioade. Aceasta este data cînd au fost devastate şi celelalte castre de la graniţa de est a Daciei.31 Discul de bronz cu inscripţia (Titus Maximus Candidus) furnizează un nume nou în nomenclatura Daciei romane. După nume pare că este originar roman, însă nu ştim ce funcţie ocupase în cadrul unităţii militare care a avut garnizoana la Olteni. Nu au fost observate alte resturi de locuire ulterioare imediat epocii romane. În timp ce la Comolău în castru au fost descoperite vase aparţinînd culturii Cerneahov–Sîntana de Mureş,32 la Olteni s-au găsit numai 3 monede (dintre care una singură a lui Con

stantius II, Coh2, VII, 20h) găsite în afara teritoriului castrului, ceea ce arată circulaţia monedelor romane în această regiune pînă în sec. IV e. n. După cum reiese din opera lui Benkő, ruinele castrului erau în picioare pînă la începutul secolului al XIX-lea. Peste zidurile pretoriului, în a doua jumătatea a secolului al XVIII-lea, a fost făcută o clădire – fapt confirmat de scrisoarea lui Gáll, din anul 1795 – ale cărei ziduri au fost găsite de noi în cursul săpăturii. Această clădire a fost demolată de contele N. Mikó, care în anul 1827 a construit castelul şi grajdul şi a înconjurat clădirile şi grădina cu o incintă de piatră. Cu această ocazie au fost scoase complet pietrele zidului curtinei din colţul sud-vestic şi pietrele cu inscripţii, despre care vorbesc Scheint şi Orbán. Materialul ceramic roman, în multe locuri, la poartă, la pretoriu, a fost găsit amestecat cu vase şi fragmente de vase medievale. În şanţul roman, secţionat în şanţul nr. XI, au fost descoperite resturile unui cuptor medieval de ars oale, cu fragmente de vase şi cahle medievale. Dintre acestea sînt de menţionat: 1. O ceaşcă cu toartă, de culoare neagră, cu gura largă, buza răsfrîntă în afară. Sub buză şi pe umăr vasul este decorat cu cîte două caneluri. Dimensiunile: Î = 7,4 cm; diam. buzei = 8cm, diam. fundului = 6 cm. Lucrat la roata rapidă, cu fundul tăiat (fig. 11/1). 2. O amforă miniatură. Faţa exterioară este de culoare cărămizie, iar interiorul este acoperit cu smalţ verde. Vasul este înalt de 5,5 cm (fig. 11/2). 3. Jumătatea unui castron. 4. Fragment din partea de jos a unei tigăi cu picior (fig. 11/3). 5. Fragmente de margini din vase cu buza răsfrîntă în afară, cu pereţii subţiri şi arse negru (fig. 11/5-8). Un fragment de margine, acoperit cu smalţ verde (fig. 8/4). 6. Jumătatea unui pahar de culoare cărămizie.

Z. Székely, Raport, în Almanah 1949-1954, Muzeul Regional Sf. Gheorghe, 1955, 31. 30 N. Gostar, în ArhMold, 4, 1966, 179.

31

29

E. Kornemann, Römische Geschichte, II, 1942, 243; Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1943, 1. 32 Z. Székely, în Aluta, I, 1969, 17-19.

147


CASTRUL ROMAN DE LA OLTENI. NOI REZULTATE ALE CERCETĂRILOR DE TEREN DIN ANII 1987-1988

Castrul roman de la Olteni (jud. Covasna) a fost un punct important în sistemul de apărare al graniţei de est a provinciei Dacia romană. Această fortăreaţă romană a închis drumul pătrunderii inamicului prin pasul Tuşnadului în valea Oltului, în sud-estul provinciei. Lagărul roman este situat la capătul nordic al comunei Olteni, pe malul drept al Oltului, pe teritoriul castelului Mikó (fig. 1). Pe acest loc au fost făcute cercetări de verificare în anii 1946 şi 1949, iar săpături de amploare mai mari în anii 1968-1970.1 Săpăturile au fost reluate în anii 1987-1988 şi au fost obţinute următoarele rezultate: Castelul din secolul al XIX-lea, precum şi dependinţele, au fost construite de-a lungul zidurilor castrului şi au păstrat forma dreptunghiulară a cas trului de odinioară (fig. 2). În campania de săpătură din anii 1968-1970 pe latura sudică a castrului a fost dezvelită porta decumana şi resturile pretoriului cu urme de ziduri ale unei construcţii medievale suprapuse peste construcţia romană. S-a mai constatat că la colţurile castrului n-au fost turnuri, numai zidul a fost îngroşat cu 20 cm, avînd lăţimea de 1,30 m. Dimensiunile castrului:2 142 × 92,5 m. Cărămidă ştampilată nu a fost găsită. Numele trupei, care a construit castrul, este cunoscut dintr-un mormînt roman găsit pe teritoriul comunei,3 care a fost construit din cărămizi ştampilate. Cărămizile conţineau următoarele litere: C IIII BE. Ştampila dă posibilitatea la mai multe dezlegări: C(ohors) IIII BE(ssorum) sau BE(tavorum). Descifrarea ştampilei, acceptată şi de N. Gostar (Cohors II Flavia Bessorum), nu este verosimilă.4 Ştampila acestei trupe, care a construit castrul de la Cincşor, nu este aceeaşi cu cea găsită la Olteni5. Nu este exclusă nici prezenţa unei trupe încă necunoscute pînă acum pe teritoriul Daciei. Scopul cercetărilor din anii 1987-1988 a fost dezvelirea porţilor pe laturile estică, vestică şi nordică

precum şi a construcţiilor interioare. Pe terenul lăsat liber în colţul nord-vestic al castrului au fost găsite resturile unei barăci militare. Pe podeaua uneia, făcută din cărămizi dreptunghiulare, lîngă vatră, printre fragmente de vase romane şi dacice au fost găsite două monede mari de bronz ale împăratului Traian. Au mai fost găsite două monede de bronz şi un denar de argint, foarte uzate, un idol din lut şi fragmente de vase dacice. Zidul castrului pe latura estică este la o distanţă de 3 m de zidul castelului. Pe această latură panta terasei spre Olt este piezişă. La 50 m de la colţul sud-estic al castrului a fost găsit pe curtina castrului un singur turn dreptunghiular, cu zid dublu spre răsărit, cu dimensiunile: 3,5 × 3,5 m. Pe latura sudică a turnului, pe zidul roman, ulterior, în epoca medievală, s-a construit un alt turn, din pietre şi cărămizi cu dimensiunile: 3,75 × 2,80 m (fig. 3/1). Zidul roman este gros de 0,90 m, iar zidul medieval de 0,50 m. Pe latura vestică a fost dezvelită o poartă cu două turnuri dreptunghiulare (porta principalis sinistra). Intrarea în curtea castelului este între cele două turnuri, cu fronton ieşit în afară, ale porţii. Dimensiunile turnului sudic: 5 × 4 m, iar ale turnului nordic 4,5 × 4,5 m. Zidul vestic al acestui turn este dublat. S-a păstrat şi o bucată din pragul de piatră. Pe latura nordică a castrului, peste zidul roman unde se află poarta (porta praetoria), este construită o clădire anexă. În cursul săpăturii au fost descoperite un material ceramic bogat şi cîteva figurine din lut şi metal.6 Dimensiunile cărămizilor medievale sunt: 24 × 10 × 5 cm. Data construirii castrului, în afară de forma turnurilor, cu fronton ieşit în afară de la porţi, este determinată şi mai exact de una dintre cele două monede de bronz ale împăratului Traian, găsite în baraca militară. Moneda a avut luciul tiparului şi nu

* ArhMold., XVI, 1993, 279-282. (Cu rezumat în limba fran ceză.) 1 Z. Székely, Castrul roman de la Olteni, Aluta, X-XI, 1980, 55-77. 2 Z. Székely, op. cit., 60. 3 Idem, Noi inscripţii romane descoperite la graniţa de est a

Transilvaniei, ArhMold, V, 1967, 133-141. 4 N. Gostar, în ArhMold, IV, 1966, 179. 5 J. Szilágyi, A dáciai erődrendszer helyőrségei és a katonai téglabélyegek (DissPann, ser. II, nr. 21), 20, pl. XVII, tip 245. 6 Zs. Székely, Cîteva piese figurate descoperite în castrul roman de la Olteni, Revista Muzeelor, 1991/1, 25-28.

148

Castrul roman de la Olteni. Noi rezultate ale cercetărilor de teren din anii 1987-1988

a fost în uz (sestertius, Anne S. Robertson, Roman Imperial Coins, 1971, II, 375, 15, an: 112-117). Aceas tă monedă, care nu a fost în circulaţie (fig. 3/2), dovedeşte că sud-estul Transilvaniei a fost cucerit de romani chiar în timpul împăratului Traian şi în tot acest timp au fost construite şi celelalte castre din piatră în sud-estul Transilvaniei, de la Boroşneu Mare, Comolău şi Breţcu. Abandonarea acestor castre de către romani s-ar fi putut întîmpla pe la mijlocul secolului al III-lea, în timpul lui Gallienus, fiind-

că ultimele monede aparţin împăratului Philippus I (pater Arabs, 244-249). Zidurile castrului, pe care le-a văzut şi J. Benkő,7 nu au fost demontate pînă în secolul al XIX-lea. Pietrele castrului au fost folosite în anul 1827 la cons truirea castelului de către contele N. Mikó. Resturile construcţiei medievale, la praetorium, precum şi turnul din cărămizi pe latura răsăriteană, arată că în evul mediu castrul a fost folosit ca adăpost de familia Mikó sau de populaţia locală.

J. Benkő, Transsilvania, I, 1778, 548: „Plurium quoque, quam commemoravimus, Romanarum Arcium vestigia, in Dacia nos tra certe superant. Curia Nobilitaris et Domicilium, in Oltsze-

me, Sedeque Sepsi, III, Dom. NICOLAI Comitis MIKÓ de Bodok, multorum judicio, in ruderibus (quae et nos vidimus) Romani Castri jacet”.

7

149


VILLA RUSTICA ROMANĂ DE LA CIUMĂFAIA

La începutul secolului nostru una din principalele preocupări ale arheologilor români a fost aceea a cercetării şi studierii resturilor de cultură materială romană din Transilvania, fosta provincie Dacia romană. În urma acestor cercetări au ieşit la iveală numeroase monumente de arhitectură, epigrafice, cimitire etc. care au contribuit la cunoaşterea tot mai aprofundată a nivelului de cultură a populaţiei din Dacia în perioada stăpînirii romane. Cercetările efectuate s-au îndreptat însă mai mult spre cunoaşterea cas trelor (lagărelor) militare, a aşezărilor omeneşti, a monumentelor epigrafice, precum şi a descoperirilor monetare care au contribuit în largă măsură la lămurirea unor evenimente istorice, a problemelor de organizare, cît şi la cunoaşterea vieţii economice şi socio-culturale a provinciei. Mai puţină atenţie a fost acordată studierii vieţii populaţiei civile care departe de centrele militare şi de oraşele mari trăia în interiorul provinciei în aşezări răsfirate, în vici, pagi şi villae rusticae. Acestea din urmă reprezentau tipuri de aşezări rurale răspîndite în toate provinciile întinsului imperiu roman, reflectînd prezenţa unui număr de latifundiari, a sistemului de exploatare agricolă, aruncînd lumină şi în ce priveşte traiul populaţiei de jos care muncea în cadrul lor. Villa rustica, prezentată în lucrarea de faţă, are o deosebită importanţă şi prin faptul că, printre altele, ne furnizează şi un bogat material epigrafic. Apoi, în afară de cunoaşterea felului de viaţă într-o fermă rurală, indică şi apartenenţa socială a acelora care au avut-o în stăpînire. Prin publicarea fermei (villa rustica) de la Ciu măfaia îndeplinim şi o veche îndatorire faţă de arheologia română din Transilvania, aceea de a pune la dispoziţia cercetătorilor şi a publicului doritor de a cunoaşte viaţa romană în Transilvania rezultatele unor cercetări efectuate acum 25 de ani.

* Studii şi comunicări, XIV, Muzeul Brukenthal, 1969, 155-184. (Cu rezumat în limba germană.)

150

Cercetări din anul 1911 Satul Ciumăfaia (comună Borşa, jud. Cluj) se află în valea pîrîului Borşa care se varsă în Someşul Rece. Casele satului în majoritate sînt aşezate pe malul drept al acestui pîrîu, malul celălalt fiind mai ridicat. La nord-vest de capătul comunei în pîrîul Borşa se varsă un alt pîrîu care poartă denumirea de Chidea, şi pe valea căruia un drum duce în comuna Chidea. Lîngă drum, pe malul stîng al pîrîului Chidea, terenul, deşi în pantă, formează două terase, peste care se ridică o movilă de lut, numită de săteni Movila Rotundă (Domborhegy) (fig. 3/1). Pe terasa superioară de sub movilă, la 20 martie 1911, sătenii au descoperit cu ocazia aratului de primăvară 6 altare votive romane, dedicate unor zeităţi. Colţul unei pietre, văzîndu-se la suprafaţă, a atras atenţia sătenilor care, în afară de cele 6 monumente epigrafice, au mai găsit şi cîteva blocuri de piatră., fragmente de ceramică şi o verigă de fier. În zilele de 22-23 ale aceleiaşi luni Árpád Buday, de la Muzeul Transilvaniei din Cluj, cercetînd locul descoperirii şi negăsind pietre, cărămizi şi mortar, conchide că altarele menţionate mai sus au fost transportate din altă parte aici, pentru a fi folosite ca material de construcţie. Mai menţionează că acest loc este numit de săteni Pălută (Palota). Urmele unor materiale de construcţie, fragmente de piatră, cărămidă şi mortar etc. arată că în acest loc s-a ridicat cîndva un frumos „palat”. După Buday, denumirea Pălută (Palota) derivă din cuvîntul românesc „Pălute” – lîngă locul lutos („Agyagosnál”). Mai menţionează că a găsit urme de clădiri, pe o suprafaţă de 2-2,5 × 10 m, cît şi fragmente de piatră, cărămidă şi mortar, fapt care nu permitea ca terenul să fie arat şi cultivat. În concluzie constată că pe locul descoperirii monumentelor ar fi putut exista o clădire romană distrusă complet în cursul timpului. În restul articolului Buday face cunoscute cele 6 altare descoperite.1 1

A. Buday, Pótlások a CIL III. kötetéhez, Dolg, II, 260-270.

Villa rustica romană de la Ciumăfaia

Săpăturile din anul 1943 În afară de descoperirea celor 6 altare votive la locul numit „Movila Rotundă” (Domborhegy), comuna Ciumăfaia mai figurează în literatura de specialitate şi cu alte descoperiri sporadice, provenite din orînduirea comunei primitive.2 Aceste descoperiri au îndemnat direcţiunea Institutului Ştiinţific al Transilvaniei, de la Cluj, ca în programul de cercetare a văii Borşa, din anul 1943, să fie cuprinse şi săpături arheologice pe teritoriul comunei Ciumăfaia, privind orînduirea comunei primitive, epoca sclavagistă romană şi epoca feudală.3 Săpăturile pe locul numit „Pălută”, sub „Movila Rotundă” (Domborhegy), au fost executate între 26 august şi 15 octombrie 1943. În acel timp terenul, arat şi semănat cu porumb, forma proprietatea ţăranilor Ilie şi Nicolae Crişan. Mai întîi a fost eliberată de recoltă partea nord–nord-vestică a terenului, aparţinînd lui Ilie Crişan (fig. 3/2). La suprafaţă nu au fost observate resturi de construcţii, pietre şi fragmente de cărămidă şi de mortar sau alte materiale. Pe acest loc, în apropierea movilei, a început executarea secţiunilor de cercetare, în direcţia N-E–S-V, perpendicular pe valea pîrîului Chidea. În prima secţiune s-a descoperit un zid situat în direcţia N-V–S-E. În cursul săpăturilor efectuate au fost scoase la iveală incinta de piatră a unei ferme rurale romane cu clădiri anexe, o clădire principală şi o clădire dreptunghiulară. În următoarele, prezentăm construcţiile săpate, precum şi inventarul mărunt descoperit cu acel prilej. Incinta de piatră şi clădirile anexe De formă dreptunghiulară, cu axul lung orientat N-E–S-V, incinta de piatră, care cuprinde clădirea fermei, a fost situată între Movila Rotundă şi pîrîului Chidea (fig. 1). Zidul incintei, aşezat la poalele movilei în direcţia N-E–S-V, era acoperit cu lut alunecat din movilă. Zidul nu s-a păstrat în întregime, la mijloc e frînt, iar partea sud-estică, împreună cu colţul respectiv, a fost scoasă, păstrîndu-se doar cîteva pietre din fundaţie. Lîngă frîntura zidului, în partea nord-estică, se află un orificiu de ieşire pentru apă (fig. 3/7), făcut din lespezi de piatră. Zidul la colţ, păstrat pînă la o înălţime de cca 1 m, e con M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 84. Din încredinţarea direcţiunii Institutului Ştiinţific al Transilvaniei au executat săpături următorii cercetători: Mihály Párducz de la Univ. din Seghedin a făcut sondaje de verificare pe locurile unde au fost descoperite resturi de cultură materială din orînduirea comunei primitive. Despre acestea un raport preliminar a fost publicat de el în DolgSzeged, XIX, 1943, 202. István Méri şi Zoltán Székely au cercetat terenul situat sub 2 3

struit îngrijit şi are o grosime de 0,70 m (fig. 3/3). Lungimea zidului păstrat e de 40 m. La capătul lui nordic se află o încăpere dreptunghiulară, la care două laturi erau formate din zidul incintei de piatră. Zidul interior al încăperii avea grosimea de 0,70 m. Dimensiunile măsurate pe dinafară: 22 × 5 m (fig. 3/4). Lîngă zid şi în interiorul încăperii au fost găsite numeroase ţigle de acoperiş (imbrex şi tegula), ceea ce arată că încăperea a fost acoperită. Pe latura nordică zidul incintei de piatră s-a păstrat pînă la pîrîului Chidea, în lungime de 172,5 m (fig. 3/6). La 30 m de la colţul nordic al incintei de piatră a fost descoperită o altă încăpere dreptun ghiulară la care latura nordică era formată de zidul incintei. Zidul gros de 0,70 m se îngroşa doar spre colţ, pînă la 0,90 m. Un zid, gros de 0,50 m, împărţea această încăpere mare în două, cu următoarele dimensiuni: 12 × 7 şi 6 × 8 m. Lîngă ziduri, ca şi la colţuri, au fost găsite ţigle de acoperiş. În această parte a incintei de piatră se află un orificiu de ieşire pentru apă. La 30 m de la această construcţie s-a mai ataşat o altă construcţie din care s-a păstrat numai zidul cu un contrafort pe latura nord-estică, colţul şi o parte din zidul laturii sud-vestice (fig. 3/5). Între aceste două construcţii a fost descoperită o clădire dreptunghiulară independentă, orientată cu axul lung în direcţia N-V–S-E, avînd dimensiuni de 13,75 × 7 m. Zidurile construcţiei au o grosime de 0,70 m. În interior, lîngă latura nord-estică, începînd de la zidul sud-estic, pe o suprafaţă de 4 × 2 m, construcţia era acoperită cu ţevi de lut (fig. 3/8). Laturile zidului incintei de piatră la S-E şi S-V nu s-au păstrat. Zidul de împrejmuire a fermei a fost construit din piatră de stîncă şi de rîu, legată cu mortar. Înălţimea lui în unele părţi a fost de peste un metru şi, în general, avea o grosime de 0,70 m, îngroşîndu-se pînă la 0,90-1 m la orificiile de ieşire pentru apă. Direcţia zidului la poalele movilei nu urmau o linie dreaptă, avînd unele abateri. Această neregularitate s-a observat şi la zidul nord-estic şi se datorează configuraţiei terenului. Ţigle de acoperiş au fost găsite numai la dependinţele care erau lipite de zidul de incintă. Prin urmare, numai acestea erau prevăzute cu acoperiş. Construcţiile lipite de zidul incintei de piatră au servit, fără îndoială, drept adăposturi pentru aniDomborhegy, unde au fost găsite resturi de construcţii romane, şi în afară de acestea cimitirul feudal din comună. Pe această cale exprim mulţumirea mea colegului István Méri pentru ajutorul ce mi l-a acordat cu ocazia săpăturii, executînd împreună ridicarea planului ruinelor clădirilor dezvelite. La săpăturile romane a mai participat şi Ibrahim Kofesoglu, cercetător de la Institutul de Arheologie de la Ankara.

151


male, hambare, şoproane şi locuinţe pentru lucrători-sclavi. Destinaţia construcţiei independente, cu ţevi de lut, a putut servi la fel, ca depozit. Prezenţa tuburilor de lut, în cantitate mare, lîngă zid, nu o putem explica. Buday, găsind în interiorul unei locuinţe romane astfel de tuburi, tot lîngă perete, credea că acestea au făcut parte din construcţia tavanului, sistem de clădire provenit din orient.4 Clădirea principală a fermei Prima terasă, în partea nord-estică a terenului împrejmuit cu zid de piatră, la o distanţă de 15 m de la locul de descoperire în anul 1911 a altarelor, a fost situată o casă de locuit. Clădirea, de formă dreptunghiulară, se compunea din 11 încăperi cu diferite dimensiuni, pe laturile N-V şi S-E avînd cîte o absidă. Grosimea zidurilor variază între 0,50-0,80 m (fig. 2). Zidurile sînt construite din piatră de rîu şi din stîncă, şi în unele părţi din cărămizi, legate între ele cu mortar (fig. 4/1). Clădirea a avut două faze de construire. Acest fapt s-a putut constata clar în cursul săpăturilor. Primei faze îi aparţin încăperile nr. 1-5. Iniţial ferma a avut o formă aproape pătrată, cu prelungiri numai spre N-E şi S-E. La colţul sud-estic al clădirii a fost o încăpere mică (nr. 1), cu dimensiunile interioare de 2,45 × 1,05 m, iar grosimea zidului de 0,70, 0,60 şi 0,55 m (fig. 4/2). Această încăpere era un fel de turn, întîlnit foarte des la ferme, avînd destinaţia de a supraveghea terenul în anumite cazuri. Intrarea în clădire se făcea printr-un coridor (nr. 2) cu dimensiuni: 9,5 × 5 m. Celelalte trei încăperi (nr. 3-5) au avut următoarele dimensiuni: 5 × 3 şi 4 × 3,50 m. În faza a doua de construire, clădirea a fost mărită cu următoarele încăperi: La încăperea nr. 4 s-a adăugat o absidă cu diametrele de 3,7 × 1,85 m (fig. 4/3). Zidul ei nu era legat la extremităţi de zidul fazei prime, ci ataşat acesteia. Încăperea nr. 5 la N-E a fost micşorată cu un zid ulterior (fig. 3/9). Acesta, fiind prelungit spre S-E şi N-V, a format încă 2 încăperi (nr. 6, 8), cu dimensiuni de 5,20 × 4,12, 8,20 × 4,50 m. Prin construirea acestui zid, eliminînd un spaţiu de 5 × 0,80 m, clădirea întreagă a obţinut o formă dreptunghiulară (fig. 2). La camera nr. 8 a fost construită o încăpere cu absidă, cu dimensiunile de 4,5 × 4,5 m şi cu diame trele absidei de 3,60 × 3,30 m. La colţul nord-estic al absidei prelungirea zidului este de 30 cm (fig. 4/4). Zidul absidei, continuîndu-se spre S-V, cuprinde o altă încăpere (nr. 10), cu dimensiunile de 7 × 4 m. A. Buday, Római ház maradványai Csákigorbón, Dolg, V, 1914, 59. 4

152

Colţul sud-estic al acestei încăperi nu se leagă de colţul clădirii vechi, fiind lăsată o intrare pentru camera cu absidă. Ultima încăpere (nr. 11), cu zidul pe latura sud-estică de colţul exterior al turnului, com pletează forma dreptunghiulară a fermei. Din colţul sud-vestic al acestei încăperi porneşte un zid gros de 1,5 m, păstrat în lungime de 3 m. Nu s-a putut clarifica destinaţia lui; ar fi putut constitui, eventual, latura unui turn asemănător celui din prima fază de construire. În secţiunile făcute, urmele celorlalte trei laturi ale turnului nu au putut fi observate. Pardoseala încăperilor din prima fază de con struire era din pămînt bătut care s-a acoperit în cursul timpului cu dărîmăturile clădirii. Zidurile s-au păstrat în general pînă la nivelul pardoselii. În partea nord-estică a încăperii nr. 5, închisă de zidul fazei a doua, au fost descoperite, la adîncime de 1,30 m, fragmente de vase, cenuşă şi bucăţi de oseminte omeneşti. În afară de acestea, numeroase fragmente de ţigle au acoperit această parte a încăperii. Lîngă zidul nord-estic al încăperii, la adîncime de 0,80 m, a fost descoperit şi un schelet de om, fără coşciug, aşezat în direcţia S-E–N-V, acoperit cu dărîmăturile zidului. Mîinile mortului erau aşezate pe piept. Mormîntul, fără inventar, aparţine unei perioade mai tîrzii. Încăperile din faza a doua de construire aveau pardoseala la fel, din pămînt bătut. Excepţie fac încăperea cu absidă (nr. 9), pe latura nord-vestică, şi absida de pe latura sud-estică. Pragul, din piatră, a fost găsit numai în colţul sud-vestic al încăperii nr. 8. Aici au fost descoperite fragmente de vase, cuie de fier şi un opaiţ (lucerna) din fier. Încăperea nr. 9, în afară de absidă, a fost prevăzută cu instalaţie de încălzit (Hypocaustum) (fig. 4/6). Paralel cu zidul nord-estic al încăperii nr. 10 a fost construit un zid cu mortar, gros de 30 cm, care s-a legat, în dreptunghi, de mijlocul zidului nord-vestic al încăperii nr. 2 (fig. 4/7). Distanţa între aceste două ziduri a fost de 0,95 m. În acest spaţiu erau aşezate, pe două rînduri, 22 picioare hypocaust, făcute din cîte 5 cărămizi pătrate, groase de 6 cm, aşezate una peste alta, avînd dimensiuni de 16 × 16 cm. Picioarele din cărămizi, care au servit pentru susţinerea pardoselii încăperii (suspendată), au fost găsite pe locul lor original. Înălţimea picioarelor era de 0,90 m. Cărămizi mari, groase de 6 cm, dimensiuni 46 × 26 cm au fost aşezate pe aceste picioare şi acoperite cu pardoseală de cociopesto roşie, groasă de 4 cm. Lîngă zid au fost găsite cărămizi cu colţuri (tegula mammata), care au servit la încălzirea pereţilor laterali, pînă la o anumită înălţime (fig. 9/3).


Secţiunea în pardoseala absidei are următorul profil: terrazzo roşie de 4 cm, pămînt amestecat cu var stins 23 cm, lut galben 7 cm, pămînt amestecat cu pietre 20 cm, sol virgin. La margini, pardoseala s-a păstrat în forma originală, în timp ce spre centru s-a deteriorat şi adîncit cu 48 cm. Peste cociopesto se afla un strat de cenuşă amestecat cu bucăţi de cărbuni, gros de 10 cm, peste care au căzut dărîmăturile clădirii, fragmente de vase şi ţigle (fig. 4/5). În colţul sud-estic al zidului încăperii nr. 2 se afla deschizătura (gura) pentru hypocaust, cu dimensiunile de 73 × 38 cm. Partea de sus a acesteia a fost construită în formă de semicerc, din cărămizi aşezate pe cant. Prin această deschizătură circula aerul cald din cuptorul de încălzire (praefurnium) în încăpere (fig. 4/6). Resturile cuptorului nu au fost găsite. Pardoseala absidei pe latura sud-estică a clădirii a fost făcută tot din cociopesto roşie. Secţiunea pardoselei: humus – 20 cm, cociopesto roşie – 6 cm, pămînt amestecat cu var – 40 cm, pămînt amestecat cu pietre şi fragmente de cărămizi – 20 cm, lut galben – 20 cm, pămînt virgin. Lîngă zidul absidei au fost găsite fragmente de vase şi fusaiole. În încăperea nr. 11, lîngă zidul nord-estic (de la colţul nord-estic la 4,78 m), la adîncime de 0,80 m de la nivelul actual, a fost descoperit un altar votiv (fig. 4/8). Lîngă altar, la o adîncime de 0,40 m, socotită de la marginea lui superioară, au fost găsite cenuşă, oase calcinate, fragmente de vas şi un disc de os. Pe acest loc s-au păstrat bucăţi de tencuială cu urme de vopsea, care arată că peretele încăperii a fost vopsit în roşu şi galben (fig. 9/12, 13). Lîngă zidurile incintei de piatră şi în clădirea de locuit au fost descoperite ceramică, obiecte de bronz, fier şi os. Cel mai numeros a fost, ca de obicei, materialul ceramic. Descrierea obiectelor descoperite Ceramica Din inventarul materialelor arheologice, descoperite în spaţiul cuprins de incinta de piatră şi în interiorul fermei, cel mai bogat a fost materialul ceramic. Parte din acest material aparţine unei epoci precedente timpului în care a fost construită ferma, iar altul provine dintr-o perioadă de după părăsirea ei. Prezentăm, în cele ce urmează, acest material ceramic, interesant în multe privinţe. În primul şanţ, executat în direcţia N-E–S-V la poa lele movilei, la adîncime de 1,5 m, au fost găsite cîteva fragmente de vase din epoca bronzului, aparţinînd culturii Coţofeni. Acestea sînt următoarele: Fragment de margine de vas din pastă de culoare neagră (cu cioburi pisate), decorat cu ornamente de

boabe de linte şi cu benzi umplute cu linii incizate (fig. 6/1). Fragment de vas din pastă bine arsă, de culoare brună, sub buză decorat cu un brîu incizat şi cu ornament „Besenstrich” (fig. 6/3). Fragment de vas de culoare cărămizie cu decor format din brîu incizat şi ramură de copac executat în incizie (fig. 6/2). Fragment de vas decorat cu linii incizate (fig. 6/6). Fragment de vas cu decor incizat (fig. 6/9). Fragmente de margine cu vas decorat cu brîu alveolat (fig. 6/5,7). Fragment din peretele unui vas de culoare brună (fig. 10/5). Cîteva fragmente de vase, descoperite sporadic în interiorul clădirii principale, sînt făcute cu mîna, altele la roată înceată. Executate din pastă, cu pie tricele, de culoare brună, sînt decorate cu benzi de linii paralele şi cu linii în val (fig. 9/7-10; fig. 10/3). Aceste fragmente provin din epoca prefeudală (sec. VII-VIII e. n.). Ceramica romană e mult mai numeroasă şi se poate categorisi în următoarele grupe: Ceramică fină cu decor. Vase şi fragmente de vase arse în culoare roşie. Fragmente de vase de culoare neagră. Grupa 1 Acestei grupe îi aparţin cîteva fragmente de terra sigillata, de imitaţie locală, de culoare roşie, brună şi neagră. Fragment de margine dintr-o strachină cu decor de astragale de frunză, de semicercuri formate din puncte împinse şi de cercuri mici. A fost descoperit la 0,65 m de zidul nord-estic al incintei de piatră, la adîncime de 0,70 m (fig. 7/5). Fragmente de margine, de culoare brun-închisă, cu decor floral, descoperite împreună cu fragmentul precedent (fig. 7/6). Fragment din partea de jos a unei străchini decorate cu frunze, descoperit lîngă zidul nord-estic al incintei de piatră la adîncime de 0,79 m (fig. 7/8). Fragment dintr-o strachină cu decor de rozetă, de frunză şi de semicerc aşezate alternativ. Fragmentul a fost găsit la suprafaţa pămîntului înainte de executarea săpăturii (fig. 7/7). Fragment de margine de culoare neagră decorat cu cercuri şi pătrăţele împunse. A fost descoperit lîngă zidul nord-estic la adîncime de 0,70 m (fig. 6/4). În afară de acestea, în categoria ceramicii decorate mai aparţin un fragment de margine dintr-un pahar decorat cu dungi paralele şi un fragment cu decor de ramură, executat cu incizie lată (fig. 7/9, 9/6). 153


Grupa 2 Ceramica din această grupă e foarte fragmentară şi reprezintă următoarele forme: Căni Cănile sînt reprezentate numai prin fragmente de margini din care cu greu se poate reconstitui forma lor. Un exemplar, păstrat aproape întreg, arată tipul de cană cu două torţi (marginea şi una dintre torţi îi lipsesc). Corpul vasului a fost vopsit în culoare roşie (fig. 7/2). Buza cănilor e lată şi decorată cu linii incizate, sau e îngroşată (fig. 8/7). La un fragment de margine, sub buză, se află canaluri late a căror suprafaţă este acoperită cu vopsea roşie (fig. 11/4). Toarta este lată, cu bordura şi toată suprafaţa acoperită cu vopsea roşie (fig. 8/4). Borcane După un exemplar, parţial reconstituit, acestea au formă cu pîntec bombat cu buza răsfrîntă în afară şi îngroşată (fig. 7/4). Un fragment de margine dintr-un borcan mic este vopsit în culoare neagră (fig. 11/10). Partea spre fundul vasului nu a fost vopsită. Au existat şi borcane de dimensiuni mai mari, cu buza îngroşată şi cu un nod la mijlocul suportului inelar (fig. 10/4). Străchini S-au păstrat fragmentar. Peretele lor este arcuit sau decorat cu bordură. Buza străchinilor e mai mult sau mai puţin îngroşată sau e tăiată drept. Unele sînt răsfrînte spre interior (fig. 7/3; 8/3, 5; 10/6; 11/7). Tigaia cu peretele foarte scund este reprezentată numai printr-un fragment (fig. 9/2), iar strachina de frecat (pelves) prin două fragmente de diferite dimensiuni. În această categorie se încadrează şi un fragment de vas a cărui buză este decorată cu caneluri adînci. Vasul aşa numit „Krausengefäss” este reprezentat numai printr-un fragment de margine fără decor (fig. 8/6). În stare fragmentară s-a păstrat şi un blid (fig. 11/2). Decorul vaselor constă din caneluri adînci (coaste), din incizii şi din linii ondulate incizate (fig. 9/46). În afară de acestea, corpul unor vase a fost vopsit cu benzi late, înguste sau cu linii în culorile roşie şi neagră (fig. 9/11; 10/2). Grupa 3 La această grupă aparţine ceramica făcută din pastă amestecată cu nisip fin şi arsă în culoare neagră. Cele mai numeroase au fost urne şi borcane de diferite dimensiuni. O urnă întregită are înălţimea de 31 cm, diametrul buzei de 18 cm, iar al fundului Vezi N. Gostar, Inscripţiile de pe lucerne din Dacia Romană, ArhMold, I, 1961, 190. 5

154

plat de 12 cm (fig. 7/1). Aceste vase diferă între ele numai prin dimensiuni şi prelucrarea buzei. Grosimea pereţilor variază între 0,3-0,7 cm; fundul e plat (fig. 10/1). Borcanele cu peretele subţire au buza răsfrîntă în afară şi tăiată drept, sau ridicată ori adîncită în interior cu o şănţuire (fig. 11/3, 6). La unele, marginea buzei este tăiată orizontal. La vasele cu pereţii groşi este aplicat acelaşi procedeu de confecţionare ca şi la cele cu peretele subţire. La unele însă şănţuirea pe buză e mai adîncă şi buza este îngroşată (fig. 8/1). Sînt cîteva vase la care, prin tăierea orizontală a marginii buzei, se formează un prag. În afară de urne şi borcane au mai fost găsite în număr restrîns fragmente de căni, ulcioare, străchini şi blide. Cănile reprezintă două tipuri: a. cana cu o singură toartă din bandă lată şi cu buza dreaptă (fig. 8/8) şi b. cana cu gura treflată. Ulcioarele, păstrate foarte fragmentar, au buza decorată cu caneluri incizate (fig. 11/5). Străchinile au buza răsfrîntă înăuntru şi sînt destul de scunde; în general au o înălţime de 5 cm (fig. 11/8). Blidele sînt de diferite dimensiuni. Un exemplar întregit are diametrul de 18 cm, apucătoarea e tăiată orizontal cu o sîrmă (fig. 11/1). Un singur fragment de margine dintr-un „Krausengefäss” reprezintă acest tip de vas fabricat din pastă arsă, de culoare neagră. Fragmentul e fără decor (fig. 8/2). Un fragment de vas cu suport inelar e lucrat din pastă arsă, în culoare sură-cenuşie (fig. 9/1). Una dintre cele două fusaiole descoperite are o formă bitronconică, iar cealaltă e plată (fig. 12/9). Au mai fost găsite fragmente din două opaiţe de lut, partea de dindărăt a unei figurine de teracotă şi un fragment de antefix din lut. Opaiţul păstrat pe jumătate reprezintă tipul obişnuit al lucernei romane şi este de factură locală (fig. 12/12). Acest fapt rezultă şi din fabricarea lui grosolană. Pe suprafaţă obiectul este acoperit cu vopsea roşie, observată la unele vase. Confecţionarea lucernelor în Dacia este un lucru cunoscut,5 confirmat şi de tiparul de opaiţ descoperit în castrul roman de la Olteni.6 Fragmentul celălalt, o bucată din partea de sus a unei lucerne, se pare că e tot de factură locală. Figurina de teracotă, reprezentînd o femeie, ar putea fi un obiect importat din provinciile de vest ale Imperiului, după cum arată pasta fină, lutul alb Tiparul se află în colecţia muzeului din Sf. Gheorghe, nr. de inv. 15.875. 6


din care a fost făcut.7 După coafură (păstrîndu-se numai partea de dindărăt) piesa se datează în a doua jumătate a sec. II-începutul sec. III e. n. Fragmentul de antefix reprezintă figuri umane dintr-o scenă deocamdată nerecunoscută (fig. 12/8). Materialul ceramic este de factură locală. Imitaţii de tera sigillata sînt cunoscute din mai multe aşezări şi „vile” romane din Dacia.8 Această ceramică a fost fabricată în atelierul de olărie de la Cristeşti, care a funcţionat pe la sfîrşitul jumătăţii a doua a sec. II e. n. şi la începutul sec. III.9 Cu toate că formele, precum şi ornamentele decorative, arată influenţa ceramicii cunoscute în regiunile Dravei şi Savei (Siscia), ea apare totuşi ca un produs de ceramică locală, caracteristică pentru Dacia. În afară de această ceramică fină, restul materialului ceramic, destul de numeros, îl formează vase de uz casnic. Formele de vase arse în culoare roşie sînt la fel cu cele descoperite şi în castrele romane din Dacia.10 O cantitate mai numeroasă o reprezintă vasele de culoare neagră. Se poate remarca mai ales numărul mare al borcanelor (urne) nedecorate a căror buză a fost prelucrată în mod destul de variat. Formele de vase sînt derivate din vechile forme italice, reflectînd o tradiţie celtică, ceea ce se observă mai ales în felul de decorare cu benzi vopsite în culoare roşie, de diferite nuanţe, precum şi în ornamentul de linii în val. Acest material ceramic este de factură locală şi arată tehnica atelierului de olărie de la Cristeşti.11 Obiecte din bronz Din bronz sînt numai două obiecte, o brăţară şi o cheie. Brăţara a fost găsită la 50 cm de la zidul nordestic al incintei de piatră, la o adîncime de 35 cm. E făcută din bară de bronz cu secţiunea rotundă, groa să de 0,3 cm. Are forma ovală cu capetele rotunjite, cu un diametru, măsurat de dinafară, de 4 × 7 cm (fig. 14/15). Cheia a fost găsită de Ilie Crişan, înainte de a fi începute lucrările de săpături, pe locul unde a fost clădirea fermei. Este lungă de 10 cm (fig. 13/1, 1a). Obiecte de fier Acestea, în majoritate, fac parte din fierăria în trebuinţată la părţile lemnoase ale clădirii, ca piroaBudapest régiségei, XI, 1932, 306. Dolg, II, 1911, 84, fig. 24-25; Idem, V, 1914, 60, fig. 11. 9 Tipare şi un material bogat de ceramică de la Cristeşti se află în colecţia muzeului de la Tîrgu Mureş, vezi Bul. Muzeului Arheologic din Tîrgu Mureş, 1937, 12-13, fig. 8. 7 8

ne în diferite dimensiuni, balamale, piese în formă de litera T, verigi, scoabe etc. (fig. 12/1-6; 14/1-14). Piesele din fierăria de usă în majoritate au fost descoperite în încăperea nr. 9 (fig. 13/8-9). Au mai fost găsite 4 chei de uşă de diferite dimensiuni şi un fragment de cuţit (fig. 13/2-7). Tot din fier e făcut şi un opaiţ prevăzut cu un cîrlig de atîrnat. Opaiţul descoperit e la zidul sud-vestic al încăperii nr. 8, la adîncime de 90 cm, s-a păstrat în mod fragmentar (fig. 14/14). În afară de acestea au mai fost găsite fragmente de pahare de sticlă. În încăperea nr. 11, cum a fost amintit mai sus, s-a descoperit un altar votiv făcut din gresie (fig. 4/9, 5). Altarul are următoarele dimensiuni: înălţime 0,75 m, grosimea 0,40 m. Cîmpul inscripţiei este înalt de 0,34 m, în care textul este scris pe o suprafaţă cu înălţimea de 0,20 cm. Restul a rămas liber. Frontonul, ieşit în afară faţă de cîmpul inscripţiei, formează o fîşie lată de 0,1 m. Soclul, la fel ieşit în afară, are o bordură şi se termină cu o fîşie lată de 0,1 m. Înălţimea literelor variază între 4-5 cm. În rîndul întîi litera S este înaltă de 0,4 m. Literele sînt gravate cu mai puţină grijă decît pe celelalte altare descoperite în anul 1911. Dosul monumentului este grosolan executat, dar a fost vopsit în culoare roşie, fapt dovedit prin urmele vopselei păstrate pe latura stîngă de sub bordură. Inscripţia este mutilată pe unele locuri, literele sînt şterse, dar se poate citi fără dificultate. Textul inscripţiei: SILVANO DOMESTICO AEL IVLIVSVET EX V. S. L. M. Lectura: Silvano Domestico Ael(ius) Iulius Vet(eranus) ex centurione v(otum) s(olvit) l(ibens) m(erito). Prin urmare, altarul a fost dedicat de către centurionul pensionat Aelius Julius zeului Silvanus Domesticus. În afară de acestea. Aelius Julius a mai ridicat pe moşia lui încă 5 altare diferitelor zeităţi (dibus deabus, Fortuna Conservatrix, Juno regina, Apollo, Mercurius şi Minerva). Altarul al şaselea a fost dedicat lui Hercules Magusanus, de către Aelius Maximus care după îndeplinirea serviciului militar, trecînd prin cele trei grade cuvenite unui cavaler roman (a militiis), s-a instalat pe proprietatea lui rurală lîngă Napoca. După toate probabilităţile, acest Aelius Maximus a fost fiul lui Aelius Julius [şi] care Vezi Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1943, pl. X, 11, 20-30. 11 E. Bónis, A császárkori edényművesség termékei Pannoniában (DissPann, ser. II, nr. 20), 1942, 13. 10

155


a executat transformările şi amenajările ulterioare observate la villa rustica de la Ciumăfaia. La această construcţie a fost găsită doar o singură monedă, un denar de argint foarte uzat al lui Septimius Severus. Av. L. SEPT. SEV. PERT. AVG. IMP. VIII. sau VII. Capul laureat al împăratului spre dreapta. Rev. Coh2, IV, 592 şi 777, din anul 195 sau 197.

Villa rustica de la Ciumăfaia aparţine grupului de ferme fortificate, cu incinta de piatră. Ferma, în prima ei fază de construire, prezintă un tip de fermă prevăzut la faţadă cu un coridor (porticus) şi cu un colţ dreptunghiular proeminent (Eckrisalit). Dintre fermele rurale descoperite pînă acum în Dacia, pe acest tip îl reprezintă, în ce priveşte prima ei fază, villa suburbană de la Hobiţa-Sarmizegetusa.12 În provinciile învecinate acest fel de fermă îşi găseşte analogii în unele tipuri, de asemenea construcţii gospodăreşti agricole, din Pannonia. Modul de construire a caselor de către populaţia băştinaşă nu a influenţat felul de construire al fermelor romane nici în Dacia, nici în Pannonia.13 După cunoştinţele noastre actuale, elementul autohton a construit alt tip de casă. Colţ proeminent în formă de bastion, la clădiri, apare mai întîi la greci. În Italia se întîlnesc numai cazuri izolate; se găseşte mai ales în provinciile romane ca în Pannonia şi în regiunile Rinului. În timp ce turnul proeminent în Italia nu servea drept apărare, în provinciile expuse la atacul duşmanului avea, pe lîngă rostul de supraveghere a proprietăţii, şi această destinaţie. Originea acestui tip de fermă încă nu e clară; ea trebuie căutată în tipurile de clădiri din Italia, care în provincie s-au dezvoltat în formele lor caracteristice.14 În Pannonia formele cu „Eckrisalit” sînt datate în a doua jumătate a sec. III e. n. Ferma de la Ciumăfaia, în forma ei incipientă, trebuie datată mai devreme, în a doua jumătate a sec. II e. n. Acest fapt este confirmat prin caracterul literelor inscripţiilor de pe altarele votive dedicate de către Aelius Julius, centurionul ieşit din armată, pe care îl considerăm ca primul proprietar al fermei. Aceste inscripţii sînt caracteristice pentru sfîrşitul sec. al II-lea, începutul sec. al III-lea e. n.15

Incinta de piatră cu dependinţele de lîngă ziduri (nr. I-III), precum şi lărgirea clădirii principale cu două abside şi cu noi încăperi (nr. 6-11) aparţin fazei a doua de construire. Împrejmuirea terenului, mai tîrziu, cu o incintă de piatră, rezultă din faptul că toate fragmentele ceramice de imitaţii de terra si gillata au fost găsite lîngă zidurile incintei de piatră. Acestea aparţin mai mult perioadei de trecere din sec. II la sec. III e. n. Tot din această vreme datează şi instalaţia de încălzit din încăperea nr. 9, care a servit drept baie cu aer cald (caldarium). Villa astfel transformată avea ulterior o formă dreptunghiulară, cu un bastion pătrat sau dreptun ghiular la colţul sud-vestic şi cu două abside pe laturile nord-vestică şi sud-estică. Acest tip de villa rustica încă nu a fost cunoscut în Dacia. Fermele rurale identificate şi dezvelite din această provincie sînt puţine la număr (8).16 Multe dintre ele, înainte de a fi săpate şi studiate, au fost atît de deranjate, încît ele nu mai pot forma obiective sigure în furnizarea datelor ştiinţifice valabile pentru tragerea unor con cluzii privitoare la originea şi forma tipului în care se grupează. Prin urmare, încă nu suntem în situaţia de a cunoaşte tipul de fermă caracteristic pentru Dacia. Ferma rurală cu incinta de piatră descoperită la Hobiţa nu e de tipul celei de la Ciumăfaia; la casa pentru locuit a acesteia nu apare la colţ bastionul proeminent, nici absidă la vreo latură. Ferme rurale cu bastion şi cu absidă, ca cea de la Ciumăfaia, sînt cunoscute în Pannonia17 şi în Germania.18 Probabil că acest tip s-a răspîndit din Germania, prin Pannonia, în Dacia19 şi acest lucru îl arată a doua fază de construire a fermei, în prima jumătate a secolului al III-lea e. n. Faptul este dovedit de o singură monedă a lui Septimus Severus din anul 197 e. n., descoperită cu prilejul săpăturilor, care arată că la data de trecere în sec. al III-lea ferma era în funcţiune. Faptul că altarul votiv dedicat zeului Silvanus a fost descoperit într-o încăpere (nr. 11) care aparţine fazei a doua de construire, ne lasă să emitem părerea că centurionul I. Aelius în timpul fazei a doua de construire a villei era încă în viaţă, participînd la lărgirea casei. Această constatare pare să fie confirmată de faptul că celelalte 6 altare votive, ridicate de el şi de fiul său, au fost găsite împreună într-un sanctuar în aer liber, în afară de clădire. Altarul dedicat de centurionul zeului Silvanus serveşte ca element de datare. În

O. Floca, O nouă villa suburbană în hotarul Sarmizegetusei, Sargetia, I, 1937, fig. 1. 13 E. B. Thomas, Römische Villen in Pannonien, 1964, 356. 14 Ibidem, 361-363. 15 A. Buday, op. cit., 266. 16 A. Bodor, A mezőgazdasági viszonyok alakulása a római Dá-

ciában, în: A Kolozsvári Bolyai Tudományegyetem (1945-1955), 1956, 214-15. 17 E. B. Thomas, op. cit., fig. 175. 18 A. von Cohausen, Der Römische Grenzwall in Deutschland, 1884, pl. VI, pl. VIII, fig. 13. 19 E. B. Thomas, op. cit., 361.

Concluzii generale

12

156


Pannonia altarele ridicate acestui zeu se datează la sfîrşitul sec. II sau la începutul sec. III e. n. 20 În privinţa apartenenţei etnice a lui Aelius Julius şi a lui Aelius Maximus au fost emise diferite păreri de către cercetători.21 Buday credea că sînt de origine orientală, în timp ce Kerény îi socotise originari din Germania romană.22 M. Macrea,23 pe baza altarului dedicat lui Hercules Magusanus, precum şi a două altare ridicate tot de Aelius Maximus, descoperite recent la Cluj, în studiul său asupra cultului lui Hercules Magusanus şi al Matroanelor considerată că aceştia sînt localnici. După Macrea, Aelius Maximus ar fi făcut serviciul militar în una din provinciile de la Rin, de unde întorcîndu-se în patria sa natală, în Dacia, a adus cultul zeităţilor germanice. În acest caz s-ar explica uşor tipul casei de locuit în a doua fază de construire, avînd ca prototip pe cel al fermelor din Germania romană. Numele lui Aelius Iulius arată că nu este originar din Italia şi că dreptul de cetăţenie l-a primit în prima jumătate a sec. al II-lea e. n.24 Cele cinci altare sînt ridicate unor zeităţi romane, fapt care dovedeşte doar cultura romană a dedicantului, însă, ca şi în cazul numelui său, ele nu dau nici o indicaţie concretă asupra apartenenţei lui etnice. Prin urmare, socotim că această problemă rămîne deocamdată în fază de ipoteză. Sunt mulţi cercetători care s-au ocupat de problema şi de importanţa fermelor rurale în viaţa economică a provinciilor romane. În ultimul timp A. Bodor a încercat să contureze relaţiile agricole în Dacia romană.25 Pentru lămurirea acestei probleme, în afară de un număr restrîns de inscripţii, singurele izvoare sînt săpăturile executate la unele ferme rurale din Dacia. În această privinţă, ferma rurală de la Ciumăfaia, cu sistemul ei de construcţie şi cu inventarul de obiecte descoperit în cursul săpăturii, ne furnizează date importante. În primul rînd, trebuie să menţionăm că în Dacia, ca şi în Pannonia, în sec. II-III e. n. soldaţii veterani împroprietăriţi au fost aceia care au construit aceste ferme.26 Pămîntul era lucrat de sclavi şi de lucrători angajaţi, care locuiau în unele dintre dependinţele care se găsesc în jurul clădirii principale ce servea de locuinţă

pentru proprietarul fermei. Restul dependinţelor serveau drept magazii. Varietatea uneltelor de fier descoperite arată că, în afară de cultivarea pămîntului, se mai ocupau cu creşterea vitelor, cu pescuitul, cu vînatul şi cu prelucrarea lemnului. Prin urmare, villa rustica nu şi-a desfăşurat activitatea ei unilateral, ocupîndu-se numai cu cultivarea cerealelor şi a altor plante, ci în cadrul acestei unităţi economice au fost practicate şi alte îndeletniciri şi meşteşuguri. Nu este exclus ca şi vasele de uz zilnic să fi fost fabricate în aceste ferme, după cum arată atelierele de olărie descoperite în Pannonia.27 În ce priveşte producţia agricolă, în afară de satisfacerea nevoilor locutorilor fermei, a servit şi pentru aprovizionarea populaţiei din aşezările urbane. Prin urmare, fermele rurale din Dacia, ca şi din celelalte provincii romane în sec. II şi în prima jumătate a sec. III, au stat în serviciul producţiei agricole care era una dintre ramurile dominante în economia provinciei. Pentru a rezista unor eventuale atacuri din afară, aceste ferme au fost întărite cu incinte de piatră şi cu bastioane, servind în caz de pericol ca loc de refugiu pentru populaţia aparţinătoare moşiei. În istoria Daciei astfel de pericole au fost destul de multe, luînd în considerare atacul marcomanilor în a doua jumătate a sec. II, sau numeroasele incursiuni ale carpilor, în alianţă cu popoarele germanice, în prima jumătate a sec. al III-lea e. n. Un astfel de atac ar fi putut devasta şi ferma rurală de la Ciumăfaia. Urmele arsurilor constatate în încăperi, mai ales în absidele vilei, indică distrugerea ei prin incendiere. Data acestei întîmplări nu se poate stabili cu precizie. Credem însă că nu greşim dacă o punem pe la mijlocul sec. al III-lea cînd au fost devastate şi cas trele de la graniţa de est a provinciei.28 După părăsirea fermei noii ocupanţi, carpii şi popoarele germanice, nu s-au aşezat între zidurile ei. Numărul restrîns al fragmentelor de vase, care aparţin sec. VII-VIII e. n., descoperite în casa de locuit, arată că în această perioadă ferma a fost locuită doar vremelnic. Ruinele impozante ale vilei au putut rezista însă pînă în feudalismului tîrziu. Este semnificativă în această privinţă denumirea locului, Pălută, menţinut de către populaţia locală pînă în zilele noastre.

Budapest az ókorban, 1942; I. Tóth, Zur Frage des Ursprungs und des sozialen Hintergrunds des Silvan Kultes in Dazien, Acta Classica Univ. Scient. Debrecen, III, 1967, 77-84. 21 A. Buday, op. cit., 267-8. 22 A. Kerényi, A dáciai személynevek (DissPann, ser. I, nr. 9), 1941, 10. 23 M. Macrea, Cultele germanice din Dacia, Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj, V, 1949, 227, 332, 342-344, 251-

252, 254-256. 24 Z. Székely, op. cit. 25 Vezi bibliografia referitoare la această problemă la A. Bodor, op. cit. 26 E. B. Thomas, op. cit., 399-400. 27 Ibidem, 388. 28 Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1943, 29.

20

157


MATERIALE ALE CULTURII SÎNTANA DE MUREŞ DIN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Au trecut aproape 80 de ani de cînd custodele Muzeului din Sf. Gheorghe, Géza Nagy, a descoperit în valea Rîului Negru şi a Oltului, pentru prima dată, resturile unor aşezări din epoca „barbară”. Materialul acestor aşezări a fost valorificat numai în parte în darea de seamă a Muzeului Naţional Secu iesc, (A Székely Nemzeti Múzeum Értesítője, I, 1890), redactat de cunoscutul custode al muzeului. Faptul că obiectele descoperite în aceste aşezări au fost categorisite ca aparţinînd epocii „barbare”, dovedeau un bun spirit de observaţie şi de discernămînt în aprecierea materialului arheologic, contribuind astfel la cunoaşterea trecutului îndepărtat al colţului sud-estic al Transilvaniei. Rezultatele acestea au rămas însă cunoscute numai într-un cerc foarte restrîns şi literatura de specialitate nu le-a dat atenţia cuvenită. La începutul secolului nostru săpăturile executate în cimitirele de la Sîntana de Mureş şi Tîrgu Mureş, de către eminentul arheolog transilvănean István Kovács, au adus noi dovezi despre cultura unei populaţii care a trăit în secolele III-IV e. n., după retragerea legiunilor romane, pe teritoriul acestei regiuni. Concluziile, trase acum aproape o jumătate de veac de István Kovács, sînt foarte importante şi au ridicat numeroase probleme în legătură cu istoria formării relaţiilor feudale în Transilvania, probleme care aveau să fie rezolvate mai tîrziu de alţi cercetători, pornind tocmai de la constatările făcute de acest arheolog. V. Pârvan, marele savant român, în vasta sa activitate de istoric şi arheolog, a acordat o atenţie deosebită şi rezolvării problemelor legate de istoria veche a Transilvaniei, contribuind mult la aprecierea mai justă a materialelor referitoare la cultura din sec. III-IV e. n. de pe teritoriul Transilvaniei. Descoperirea în anul 1938 a tezaurului de la Valea Strîmbă (sec. IV e. n.) a atras din nou atenţia specialiştilor asupra acestei probleme şi studiile apărute în ultimii ani, cu privire la această perioadă din trecutul ţării noastre, au contribuit mult la aşezarea cunoştinţelor noastre pe o temelie mai solidă. În afară de unele descoperiri răzleţe şi de materialul provenit din cimitirele de la Sîntana de Mureş * Aluta, I, 1969, 7-114 + 3 pl. pliante. (Cu rezumat în limba maghiară şi în limba germană.)

158

şi Tîrgu Mureş, lipseau date mai complete despre viaţa economică şi socială a populaţiei din sec. IV e. n., care să ne permită astfel să tragem concluzii de ordin istoric asupra evenimentelor petrecute pe acest teritoriu, evenimente despre care izvoarele scrise nu ne dau decît foarte puţine lămuriri. În anii regimului de democraţie populară, sub îndrumarea Institutului de Arheologie al Academiei R. S. R., muzeele din ţara noastră, avînd posibilitatea de a desfăşura o activitate vastă de cercetare a trecutului regiunii respective, au contribuit la rezolvarea mai multor probleme care figurau în planul general al Academiei R. S. R. Astfel, obiectivul de cercetare al Muzeului din Sf. Gheorghe a fost cunoaşterea culturii materiale a populaţiei care trăia în sud-estul Transilvaniei în secolul III-IV e. n., după prăbuşirea stăpînirii romane din Dacia. Cu ocazia studierii acestei perioade, privind istoria regiunii respective, s-au ridicat numeroase probleme care completează rezultatele cercetărilor efectuate în restul ţării noastre şi ca atare ele nu pot fi studiate izolat. Acest fapt ne-a îndemnat să punem rezultatele cercetărilor noastre, referitoare la cultura materială de tip Sîntana de Mureş, ai cărei purtători au avut un rol important în epoca prefeudală a ţării noastre, la dispoziţia specialiştilor şi a publicului care se interesează de trecutul ţării. Exprim mulţumirea mea tovarăşului prof. Ion Nestor pentru îndrumarea şi ajutorul dat la întocmirea acestei lucrări. [A.] Circulaţia monetară după anul 270 e. n. în sud-estul Transilvaniei Teritoriul în discuţie, cu excepţia bazinelor Mier curea-Ciuc şi Gheorgheni, a făcut parte în secolele II-III e. n. din provincia romană Dacia, iar partea neocupată a fost locuită de dacii liberi. E verosimil că această parte de lîngă limesul roman să fi fost sub controlul trupelor de garnizoană ale castrelor care se înşirau de-a lungul frontierei romane. După izvoarele antice, Dacia, prin urmare şi teritoriul care ne preocupă, din cauza frămîntărilor

Materiale ale culturii Sîntana de Mureş din sud-estul Transilvaniei

interne şi a atacurilor popoarelor libere care au locuit dincolo de graniţa răsăriteană a provinciei, a fost părăsită de romani în timpul domniei împăratului Aurelianus, probabil în anul 271 e. n. Atacurile acestea au fost pornite mai întîi contra regiunii răsăritene a provinciei, regiune situată în interiorul incintei Carpaţilor Răsăriteni, prin ale căror trecători „barbarii” au putut mai uşor pătrunde pe teritoriul Daciei. Din punct de vedere istoric e foarte importantă stabilirea datei cînd au pornit aceste atacuri, care au fost triburile ce au pătruns în aceste părţi ale provinciei şi ce fel de populaţie au găsit acestea pe teritoriul ocupat de ele. În urma săpăturilor executate în ultimii ani în acest colţ răsăritean al Transilvaniei, s-a putut con stata că în aşezările şi castrele romane circulaţia monedelor romane se întrerupe pe la mijlocul secolului III e. n. Astfel, în aşezarea romană de la Cristeşti (jud. Mureş), în castrele de la Comolău (jud. Covasna), Inlăceni (jud. Harghita) şi Sărăţeni (jud. Mureş) ultimele monede descoperite erau de pe timpul împăraţilor Gordianus III (238-244) şi Philippus Arabs (244-249). Această întrerupere se poate atribui atacurilor carpo-gotice din timpul împăratului Philippus Arabs, în urma cărora această parte a provinciei a fost abandonată de romani1. Monedele romane însă mai circulau pe teritoriul în discuţie şi în secolul al IV-lea e. n., după cum ne arată descoperirile făcute în mod întîmplător sau prin săpături sistematice. Lista acestor descoperiri de monede este următoarea: 1. Cristeşti (jud. Mureş). În colecţia Muzeului din Tg. Mureş se află monede romane provenite din secolele IV şi V e. n., descoperite întîmplător pe teritoriul aşezării romane din actuala comună Cristeşti.2 2. Reghin (jud. Mureş). În împrejurimile oraşului Reghin (Brîncoveneşti) a fost găsit un tezaur de monede imperiale romane din care ultima monedă a fost de la împăratul Constantius II.3 3. Valea Strîmbă (jud. Mureş). În tezaurul descoperit în hotarul comunei, pe lîngă denarii imperiali romani de argint, din secolele II-III au fost şi monede de argint din secolul IV, de la împăratul Constans şi Constantius şi 3 solidi de la împăratul Gratianus.4 4. Pas Tulgheş. Descoperirea monetară de la Constantius II.5

5. Borsec (jud. Mureş). Într-un tezaur ascuns s-ar fi aflat şi monede de aur ale lui Constantin I.6 6. Crăciunel (jud. Harghita): printre monedele descoperite la Bélmező a fost şi o monedă de la Constantius I.7 7. Medişorul Mare (jud. Harghita). În colecţia Muzeului din Cristur se află următoarele monede descoperite în hotarul comunei: Constantius II (323-361): Av. D N CONST(ANTIVS P P AVG.). Bustul împăratului diademat şi drapat spre dreapta. Rv. FEL (TEMP REPARATIO). Un soldat în picioare, spre stînga, ţine în stînga un scut, străpunge cu lancea şi loveşte cu piciorul pe duşmanul căzut de pe cal. Br. mic. Coh2, 45. Conservarea slabă (fig. 2/4). Valentinianus (364-375): Av. D N VALENTINIANVS (PF AVG.). Bustul împăratului diademat şi drapat spre dreapta. Rv. GLORIA ROMANORVM. Valentinianus în ţinută militară, în picioare, spre dreapta, ţine în dreapta labarum, iar stînga o ţine pe capul unui prizonier îngenunchiat. Br. mic. Coh2, 12, uzat (fig. 2/5). Idem, uzat (fig. 2/6). 8. Olteni (jud. Covasna). Pe fişa nr. 625 din colecţia numismatică a muzeului din Sf. Gheorghe se găseşte următoarea însemnare făcută de I. Kovács: „Constantius II. Bronz mic, Avers. SMTSA, Coh2, VII, 109. nr. de inv. I. 2088. Locul de descoperire: Olteni; a fost găsit împreună cu alte două monede asemănătoare mai uzate”. 9. Calnic (jud. Covasna). La locul numit Kútramenő,8 a fost găsită o monedă de la Constantius II. Se află în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe. Av. D N CONSTANTIVS (PF AVG.) Bustul împăratului cu diademă, platoşa şi paludament, spre dreapta. Rv. VOTIS XXX MVLTIS XXXX, în exerga SIRM. Legenda este încadrată într-o cunună de palmier. Moneda e tăiată ulterior, începînd din barba figurii pînă la margine. Denar de argint, greutatea 2,70 g, diam. 20 mm. Coh2, VII, 492, 343, (fig. 2/2). 10. Sf. Gheorghe (jud. Covasna). Constantius II: Av. (DN CONSTANTIVS) SPF AVG. Bustul împăratului cu diadema, platoşa şi paludament spre dreapta.

B. Mitrea, în SCIV, IV/3-4, 1953, 621-622, 625-6; Z. Székely, în Bericht über den V. Internationalen Kongress für Vor- und Frühgeschichte, 1958, 803. 2 K. Horedt, în SCIV, IV/1-2, 1953, 298; Z. Székely, în SCN, II, 1958, 469-473. 3 D. Protase, în SCN, 1957, 158, n. 4; K. Horedt, Contribuţii la istoria Transilvaniei sec. IV-XIII, 1958, 34-35.

4

1

Z. Székely, în FolArch, V, 1945, 95-99. M. I. Ackner, în Jahrbuch der k. k. Central-Commission zur Erforschung und Erhaltung der Baudenkmale, I, 1856, 132. 6 K. Horedt, op. cit., 29. 7 Ibidem, 31. 8 Z. Székely, în SCN, I, 1957, 471-472. 5

159


Rv. VOTIS XXX MVLTIS XXXX. Legenda este încadrată într-o cunună de palmier. Marginea este ruptă. Denar argint. Coh2, VII, 342. Moneda a fost identificată de I. Kovács: fişa nr. 635, colecţia numismatică a Muzeului din Sf. Gheorghe. După inventar, a fost găsită într-o groapă a aşezării prefeudale de la Eprestető şi a fost păstrată în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe, sub nr. de inventar 128-1883.9 11. Ilieni (jud. Covasna). Constantius II: Av. DN CONSTANTIVS (PF AVG). Bustul împăratului cu diadema, platoşa şi paludament spre dreapta. Rv. VOTIS XXX MVLTIS XXXX. Legenda este încadrată într-o cunună de palmier. Denar argint. Coh2, VII, 342. După inventar, a fost descoperit la locul numit Egrespatak şi a fost păstrat în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe, sub nr. de inv. I. 2081. 12. Reci (jud. Covasna). Constantius II: Av. DN CONSTANTIVS (PF AVG). Bustul împăratului cu diadema, platoşa şi paludament spre dreapta. Rv. VOTIS XXX MVLTIS XXXX. Legenda este încadrată într-o cunună de palmier. Denar argint. Coh2, VII, 342. Conservarea bună (fig. 2-3). A fost găsit la locul numit Telek, lîngă o vatră circulară, cu ocazia săpăturii executate în anul 1958, în stratul prefeudal de cultură de tip Cerneahov–Sîntana de Mureş. 13. Bran-Porta-Zărneşti (jud. Braşov). Un tezaur monetar descoperit în localitatea Zărneşti, din care ultima monedă este de la Valentinianus II.10 14. Braşov. Moneda lui Probus, descoperită în împrejurimile oraşului.11 15. Crasna (jud. Braşov). Au fost găsite 16 bare de aur, care datează din epoca anilor 367-383 e. n.12 16. Covasna (jud. Covasna). Pe teritoriul dintre Covasna şi Zagon sînt semnalate trei descoperiri monetare izolate: O monedă

de argint şi două de bronz, toate de la Constantius II (323-361).12a 17. Tamaşfalău (jud. Covasna). Pe teritoriul localităţii au fost găsite patru monede romane de bronz, dintre care una aparţine lui Constans L. (333-350)12b Circulaţia monedelor romane după Filip Arabul în partea răsăriteană a Daciei – dovedită de monedele mai sus amintite – este atribuită purtătorilor culturii de tip Cerneahov–Sîntana de Mureş, cunoscută nu numai din cimitire, dar şi din aşezări. În capitolele următoare dăm lista localităţilor cu resturile de cultură materială ale purtătorilor culturii de tip Cerneahov–Sîntana de Mureş din sud-estul Transilvaniei.

A Székely Nemzeti Múzeum Értesítője, I, 1890, 55; SCN, I, 1957, 472. 10 K. Horedt, op. cit., 29-30. 11 Ibidem, 40; I. Pop – G. Bakó, Repertoriul descoperirilor din regiunea Braşov pentru perioada anilor 271-600, Culegere de studii şi cercetări, I, Muzeul Regional Braşov, 1967, 106.

12

9

160

[B.] Cercetări mai vechi şi descoperiri răzleţe 1. Tîrgu Secuiesc În anul 1907, cu ocazia construirii căii ferate Sf. Gheorghe–Breţcu, au fost găsite la Tîrgu Secuiesc vase întregi, fragmente de vase şi alte obiecte. Dintre acestea 10 vase, o sabie de fier şi o zăbală de fier au fost donate muzeului.13 Despre împrejurările descoperirii nu se ştie nimic. În colecţiile muzeului se mai găsesc astăzi următoarele vase: Ulcior cu toartă făcută la roată (nr. de inv. I. 348, V. Pârvan, Getica, 1926, fig. 439), are o înălţime de 32,5 cm, cu fund profilat, lat de 9,5 cm. E prevăzut cu o toartă din bandă lată, care se reazemă de pîntecul ulciorului şi se leagă de gît la 4 cm sub buză, unde se află o dungă în relief, care merge jur împrejur. Corpul ulciorului e bitronconic, partea de sus e decorată cu caneluri verticale care se leagă de un brîu la baza gîtului. Pasta şi arderea e bună, culoarea e neagră (pl. I, 2). Vas făcut la roată din pastă bună, de culoare surăneagră, cu un fund profilat (nr. de inv. I. 353, Getica, fig. 396). Corpul vasului spre pîntec devine mai bombat, iar buza e puţin răsfrîntă în afară. Vasul e lustruit; înălţimea sa e de 15 cm, diametrul buzei e de 11 cm, iar al fundului de 6 cm (pl. I, 11). Vas făcut cu mîna, din pastă poroasă, lucrat în mod grosolan (nr. de inv. I. 352), la fund de jur îm prejur sînt amprente de degete. Corpul e zvelt şi buza răsfrîntă puţin în afară. E înalt de 12 cm, diametrul fundului are 5,5 cm (pl. I, 14). K. Horedt, op. cit., 31. G. Téglás, în ErdMúz, XIX, 1902, 151. 12b D. Protase, Problema continuităţii în Dacia, 1966, 169. 13 Jelentés a Székely Nemzeti Múzeum 1907. évi állapotáról, 1908, 12. 12a


Vas făcut cu mîna, din pastă poroasă, de culoare brună, ars mediocru (nr. de inv. I. 355). Corpul vasului e bombat, cu buza răsfrîntă în afară. Are o înălţime de 16,5 cm, diametrul buzei e de 11 cm, iar al fundului e de 9 cm (pl. I, 10). Vas de culoare brună, făcut cu mîna din pastă cu multe pietricele şi lucrat în mod grosolan (nr. de inv. I. 356). Corpul bombat se îngustează spre gît, iar buza e puţin răsfrîntă în afară. Înălţimea vasului e de 13,5 cm, diametrul buzei e de 7,5 cm, iar al fundului de 9 cm (pl. I, 12). Vas făcut cu mîna şi ars mediocru (nr. de inv. I. 354). Fundul e plat, iar corpul zvelt, puţin bombat la umăr. Buza e răsfrîntă în afară, cu marginea tăiată plat. Înălţime vasului e 18,5 cm, diametrul buzei e 12,5 cm, iar al fundului 8 cm (pl. I, 8). Zăbala de fier, făcută din două părţi şi cu verigi la capete, se află în colecţia muzeului din Sf. Gheorghe. O urnă (nr. de inv. I. 347), o ceaşcă fragmentară (nr. de inv. I. 350), două borcane fragmentare (nr. de inv. I. 351 şi I. 355), o strachină (nr. de inv. I. 349, Getica fig. 420), precum şi o sabie de fier, descoperite tot în cursul lucrărilor de construire a căii ferate, nau mai fost găsite în depozitul muzeului. Vasele şi zăbala (nr. de inv. 352, 354, 356, 358) din descoperirea de la Tîrgu-Secuiesc au fost atribuite de Gy. László ungurilor ocupanţi din secolul X.14 În ultimul timp K. Horedt s-a ocupat de această descoperire, publicînd patru vase (nr. de inv. I. 356, 355, 352, 354) şi zăbala pe care le-a încadrat ca aparţinînd culturii materiale a slavilor din Transilvania.15 Pe baza lucrării lui K. Horedt, cercetătoarea M. Chisvasi-Comşa consideră vasele descoperite la Tîrgu Secuiesc tot ca fiind slave şi dintre acestea un vas (probabil vasul nr. I. 356) îl consideră ca vas slav de tip Praga.16 Materialul descoperit la Tîrgu Secuiesc a fost examinat de Ion Nestor care a constatat că în afară de unele vase din epoca La Tène, descoperite în anul 1882 lîngă cimitirul oraşului, vasele descoperite în anul 1907 – cu excepţia a două vase – aparţin culturii Sîntana de Mureş, din secolul IV e. n. 17 Vasul nr. I. 354, precum şi zăbala şi sabia de fier, par a fi dintr-o epocă mai tîrzie. Deocamdată nu cunoaştem morminte din cultura de tip Sîntana de Mureş, în al căror inventar au fost găsite arme. Corpul zvelt şi buza tăiată vertical a vasului I. 354 Gy. László: A honfoglaló magyarok művészete Erdélyben, 1943, 3, n. 3. 15 K. Horedt, Ceramica slavă din Transilvania, SCIV, II/2, 1951, 204-205, pl. VIII, 1-5. 16 M. Chisvasi-Comşa, Slavii de răsărit pe teritoriul R. S. R., SCIV, IX/1, 1958, 76. 14

ne îndeamnă ca să datăm acest complex în secolul VII-VIII e. n. După cum s-a amintit, nu se ştie în ce împrejurare a fost găsit materialul ceramic prezentat mai sus. Se poate presupune că a fost distrus un cimitir. Materialul ceramic aparţine culturii materiale a purtătorilor culturii de tip Sîntana de Mureş. 2. Tîrgu Mureş Pe teritoriul oraşului Tîrgu Mureş, în cursul săpăturilor executate de I. Kovács în anii 1909-1910, au fost descoperite 8 morminte care aparţin purtătorilor culturii de tip Sîntana de Mureş.18 În colecţia Muzeului Judeţean din Tîrgu Mureş se află o fibulă de bronz cu placa semicirculară la cap şi cu picior romboidal (nr. de inv. 2789). Resortul spiralic şi acul îi lipsesc. Lungimea: 6,8 cm, lăţimea capului 3,4 cm. Fibula provine din colecţia fostului Liceu romano-catolic şi probabil a fost găsită la Tîrgu Mureş (pl. XI, 9, 9a). Fibula aparţine purtătorilor culturii Sîntana de Mureş. 3. Sîntana de Mureş În anul 1903 arheologul I. Kovács a descoperit pe panta unei movile din hotarul comunei Sîntana de Mureş un cimitir din care a săpat 74 de morminte.19 După acest cimitir cultura, care reprezintă acest aspect, a fost numită în literatura de specialitate cultura de tip Sîntana de Mureş. 4. Pădureni (jud. Covasna) În hotarul comunei locurile numite Telek şi Bábolnaárka au fost cercetate de custodele muzeului din Sf. Gheorghe, Géza Nagy, în anul 1884. Materialul ceramic adunat din aceste locuri constă din fragmente de vase de tip „Krausengefäss” şi din fragmente de vase făcute la roată din pastă sură fină. Acestea, cum menţionează Géza Nagy, au analogii cu materialul ceramic descoperit la Tîrgu Secuiesc şi la Sf. Gheorghe-Eprestető şi aşezarea a datat-o din epoca migraţiilor.20 În cursul cercetării a mai fost descoperită şi o cataramă de bronz (nr. de inv. 39/4-1884), constînd dintr-o verigă şi dintr-o placă elipsoidală îndoită şi prevăzută cu trei nituri. Limba de închidere lipseşte. Catarama avea o lungime de 4,4 cm şi o lăţime de 2,2-3 cm. Catarama nu se mai află în colecţia muzeI. Nestor, Slavii pe teritoriul R. S. R., SCIV, X/1, 1959, 51, n. 2. 18 I. Kovács, în Dolg, VI, 1915, 278-299. 19 I. Kovács, în Dolg, III, 1912, 250 şi urm. 20 Ziarul Székely Nemzet, 1885, nr. 149; A Székely Nemzeti Múzeum Értesítője, I, 1890, 54-55. 17

161


ului, s-a păstrat numai desenul schiţat făcut de Géza Nagy, în inventarul muzeului (fig. 3/2). Fragmentele de vase făcute din pastă sură fină prezintă tipul ceramicii caracteristice secolelor III-IV e. n. Analogia cataramei o găsim în catarama din mormîntul nr. 36 al cimitirului de la Sîntana de Mureş,21 în cea din tezaurul de la Valea Strîmbă şi în catarama mormîntului nr. 4 al cimitirului prefeudal de la Izvoare. Acest fapt nu lasă nici o îndoială că la Pădureni a existat o aşezare aparţinînd culturii Sîntana de Mureş. 5. Dalnic (jud. Covasna) La locul numit Kis-völgy-Derék-út melléke în anul 1902 au fost găsite multe vase, fragmente de vase şi unelte de os şi de piatră. Din materialul descoperit un vas cu toartă (nr. de inv. 160/1902), 35 de bucăţi fragmente de vase, trei bucăţi de os şi 2 pietre de şlefuit au fost donate muzeului din Sf. Gheorghe. Vasul întreg este un borcan cu toarta în bandă, făcut la roată din pastă fină, de culoare sură-neagră. Buza vasului e răsfrîntă în afară, pîntecul e bombat, iar fundul e profilat. Toarta porneşte de la marginea buzei şi se reazemă pe umăr. La mijlocul toartei e o canelură. Pe umăr de jur împrejur e o canelură, iar pe suprafaţa vasului se văd linii lustruite oblic. Înălţimea e de 15 cm, diametrul gurii e 10 cm, iar al fundului 4 cm (pl. I, 13, Getica, fig. 424). Celelalte fragmente de vase sînt făcute cu mîna, din pastă poroasă, şi la roată, din pastă fină, de culoare cenuşie. Pentru vasul cu toartă, analogia o găsim în vasul cu toartă din mormîntul nr. 18 din cimitirul de la Sîntana de Mureş.22 Forma vasului de la Dalnic e mai zveltă, pîntecul arcuit, nu în unghi, totuşi poate fi considerat ca o variantă a acestui tip de vas. Pe baza materialului ceramic, şi această aşezare, descoperită la Dalnic, se poate încadra în cultura Sîntana de Mureş. 6. Sînzieni (jud. Covasna) O ceaşcă fără toartă, făcută cu mîna, din pastă grosolană, cu pereţi oblici, decorată în jurul fundului cu urme de degete, a fost găsită în apropierea liniei de cale ferată (nr. de inv. 673/h) şi s-a păstrat fragmentar. Înălţimea este 11 cm, diametrul fundului 9,5 cm. Ceaşca face paste din grupa ceştilor făcute cu mîna, care aparţine culturii Sîntana de Mureş. I. Kovács, op. cit., fig. 45/5a-b; Z. Székely, în FolArch, V, 1945, 96, pl. I, 3; R. Vulpe, în Izvoare, 1957, 308, fig. 332. 22 I. Kovács, op. cit., 265, fig. 16/4. 21

162

7. Căpeni (jud. Covasna) În valea Oltului, în apropierea minei de cărbuni, au fost găsite fragmente de vase de tip „Krausen gefäss”, decorate cu linii în val (pl. VII, 6) şi de străchini făcute la roată, din pastă fină, de culoare sură, cu fundul profilat. O strachină întregită (nr. de inv. 4036, Getica, fig. 449), prezintă analogii cu străchina din mormîntul nr. 19 din cimitirul de la Sîntana de Mureş23 (pl. II, 11). Un fragment de strachină are umărul profilat unghiular (pl. XIII, 4, Getica, fig. 446), iar un alt fragment de borcan, cu buza uşor răsfrîntă în afară, e decorat pe umăr cu decor în plasă lustruit (pl. XII, 7). În afară de acest material a mai fost găsită o ceaşcă făcută cu mîna din pastă mediocră. Ceaşca are pereţi drepţi, în interior la mijlocul fundului e perforată şi e prevăzută cu soclu (nr. de inv. 1479, pl. II, 10). Acest tip de ceaşcă e cunoscut din aşezarea de la Sf. Gheorghe-Eprestető. Pe baza acestui material ceramic, şi acest punct de la Căpeni trebuie considerat ca loc de aşezare din secolele III-IV e. n. 8. Comolău (jud. Covasna) În hotarul comunei, pe locul numit „Dealul Cetăţii” (Várdomb) se află resturile unui mic castru roman care a fost săpat în anul 1942.24 Pietrele din zidurile castrului au fost scoase şi folosite la construirea şoselei care duce la Tîrgu Secu iesc. Din cauza scoaterii pietrei terenul a fost deranjat şi stratigrafic nu s-a putut constata o suprapunere după părăsirea castrului de către romani. În cursul săpăturii a fost descoperit un bogat material ceramic din care unele vase au fost considerate a nu fi de factură romană provincială.25 Acestea se pot împărţi în următoarele grupuri: Vase făcute cu mîna, din pastă grosolană; 2. Vase poroase lucrate la roată şi 3. Vase cenuşii de tehnică superioară. 1. Vase făcute cu mîna, din pastă grosolană. De grupa aceasta aparţin vase făcute din pastă grosolană, de culoare brună, cu boabe de pietriş mărunt şi arsă mediocru. Buza acestor vase e puţin răsfrîntă în afară, în interior e adîncită, umărul e îngroşat, iar fundul e plat. Au fost descoperite două vase de acest gen, fragmentare. Unul (nr. de inv. 9943), are o înălţime de 16 cm (pl. V, 2), iar celălalt (nr. de inv. 9944) e înalt de 15,5 cm (pl. V, 3). Tot în această grupă se clasează şi o ceaşcă (nr. de inv. 99300) fără toartă, cu pereţi oblici, făcută din pastă grosolană cu multe pietricele şi decorată cu urme de Ibidem, fig. 20. Z. Székely, A komollói erődített római tábor, 1942. 25 Ibidem, 26. 23 24


degete apăsate în jurul fundului. Înălţimea ceştii e de 6,5 cm, diametrul buzei de 15 cm, iar al fundului de 15,5 cm (pl. V, 4). 2. Vase poroase, lucrate la roată. Din această categorie fac parte vase păstrate fragmentar, de culoare brun-neagră, care sînt făcute din pastă de aspect zgrunţuros, arse bine. Buza lor e răsfrîntă în afară, la unele e adîncită în interior, sînt decorate pe umăr cu caneluri orizontale (pl. V, 6). Altele au gîtul mai înalt, cu două linii adîncite care merg de jur împrejur (pl. V, 1). 3. Vase cenuşii, de tehnică superioară. În grupa aceasta întîlnim străchini, oale, castroane, căni cu toarta din bandă lată şi urne. Străchinele sînt lucrate cu îngrijire din pastă bună, cenuşie, fără nici un decor şi cu fund proeminent. Unele au buza răsfrîntă în afară şi umărul în muchie ascuţită (pl. V, 8). Altele sînt cu buza îngroşată, cu umăr rotund sau cu mijlocul marcat printr-o muchie unghiulară şi cu fund profilat. O strachină de acest tip are o înălţime de 8,5 cm (pl. V, 7), iar una din celălalt tip e înaltă de 8 cm, diame trul fundului fiind de 7,7 cm (pl. V, 6). Afară de acestea sînt şi străchini păstrate fragmentar care au tot buza îngroşată, însă sînt prevăzute cu un lustru cenuşiu ori negru cenuşiu (pl. V, 5, 17). Oale s-au păstrat numai în fragmente. Ele au buza îngroşată, gît înalt, umăr bombat şi sînt acoperite cu un lustru negru cenuşiu (pl. V, 10). Un alt tip de oală are buza îngroşată, plată, ca şi vasele mari de tip „Krausengefäss” (pl. V, 9). La unele buza e răsfrîntă în afară; pe umăr sînt dungi în relief şi între două dungi, ca decor, sînt lustruite linii oblice (pl. V, 14). Din castroane au fost găsite numai două fragmente. Un fragment face parte dintr-un castron cu gît tronconic înalt, cu buza lată răsfrîntă orizontal, şi prevăzut cu trei torţi late dispuse vertical între buză şi umăr. S-a păstrat numai o singură toartă decorată cu o dungă lată; pe gît se găseşte un decor în plasă lustruit (pl. V, 13). Fragmentul celălalt e o toartă din bandă lată cu două caneluri verticale. Pe toartă este aplicată o figură de şarpe din al cărui corp decorat cu puncte împunse s-a păstrat numai partea superioară (pl. V, 15). Din căni au fost găsite numai fragmente cu umărul bombat, prevăzute cu toartă din bandă lată. Un astfel de fragment cu toartă e decorat pe gît cu o dungă adîncită şi cu linii verticale lustruite care pornesc de la buza vasului.

Urnele s-au păstrat numai în fragmente. Un fragment dintr-o urnă mică, cu buza răsfrîntă în afară, e decorat pe umăr cu un ornament în plasă lustruit (pl. V, 12). Afară de acestea au mai fost găsite multe fragmente de vase mari de tip „Krausengefäss”, cu şi fără decor de linii în val (pl. V, 11). Acestea sînt făcute la roată, din pastă bună, bine arse, de culoare surăneagră sau arse la roşu. Se poate discuta care dintre ele sînt romane şi care aparţin purtătorilor culturii de tip Sîntana de Mureş, fiindcă au fost descoperite amestecate. Astfel de vase mari au fost găsite foarte sporadic în materialul ceramic al castrelor deja săpate din estul Transilvaniei. Prin urmare, ele aparţin în mare parte, după părerea noastră, tot secolului IV e. n.; acest fapt este arătat clar de materialul ceramic de tip „Krausengefäss”, găsit în mediu pur de tip Sîntana de Mureş, descoperit la Sf. Gheorghe-Eprestető şi la Reci-Telek. Cele două vase făcute cu mina, din pastă grosolană, precum şi ceaşca fără toartă şi cu împunsături de degete, sînt cunoscute din inventarul mormîntului nr. 6 al cimitirului de la Sîntana de Mureş.26 Aceste vase se pot considera ca produse de tradiţie locală. Pentru celelalte vase făcute la roată din pastă zgrunţuroasă, precum şi pentru cele cenuşii de tehnică superioară, găsim analogii în inventarul mormintelor din cimitirele de tip Sîntana de Mureş.27 Astfel, străchinile cu buza îngroşată sînt cunoscute din cimitirele de la Sîntana de Mureş,28 Spanţov29 şi Izvoare.29 Castroane cu trei torţi la fel sînt cunoscute din cimitirele mai sus amintite. Pentru toarta de castron cu şarpe găsim o analogie în inventarul mormîntului de incineraţie de la Lechinţa de Mureş,30 descoperit în anul 1916 şi care conţinea pe lîngă alte vase şi un castron cu trei torţi pe care erau aşezate cîte un şarpe. Pe baza fibulei cu placa semicirculară găsită în urnă, acest mormînt se încadrează în cultura de tip Sîntana de Mureş. Materialul ceramic de la Comolău, prezentat mai sus, nu se poate încadra în cultura materială romană provincială. Formele caracteristice, precum şi decorul în plasă lustruit, care se găseşte pe două fragmente, nu lasă nici o îndoială că la Comolău, pe teritoriul castrului roman, a fost suprapusă şi o aşezare de tip Sîntana de Mureş. Viaţa acestei aşezări pare că a fost destul de îndelungată, iar existenţa ei concomitentă cu cea de la Reci-Telek nu se poate dovedi. Multe urme de arsură, găsite în interiorul cas trului, arată că acesta a fost incendiat şi din cauza

26

I. Kovács, op. cit., fig. 259, fig. 7/1-3. Ibidem, fig. 30/1-2. 28 B. Mitrea, în SCIV, IV/1-2, 1953, 233.

29

27

30

R. Vulpe, în Izvoare, fig. 294/3. E. Beninger, în Mannus, 30, 1938, 122-141, fig. 2.

163


multor deranjări ulterioare nu s-a putut obţine date clare cu privire la aşezarea din secolele III-IV e. n. Credem că aşezarea a luat fiinţă în a doua jumătate a secolului III e. n. şi a fost abandonată cel mai tîrziu în a doua jumătatea a secolului IV e. n. 9. Arcuş (jud. Covasna) În comuna Arcuş, pe locul numit Veres gödör („Groapa roşie”), au fost descoperite urmele unei aşezări al cărei material ceramic datează tot din secolul IV e. n. În colecţia muzeului din Sf. Gheorghe se află fundul unei ceşti făcute cu mîna (nr. de inv. 15.449), cu urme de degete împunse în partea de jos a ei şi fragmente de vase de tip „Krausengefäss”. 10. Lisnău (jud. Covasna) În hotarul comunei, pe locul numit Völgyteteje („Creasta Văii”), au fost descoperite fragmente de vase cenuşii, de tehnică superioară, şi vase de tip „Krausengefäss”, decorate cu linii ondulate. 11. Ghidfalău (jud. Covasna) Pe malul drept al Oltului, pe un „tell” unde s-a deschis o carieră de nisip, în stratul de humus au fost găsite fragmente de vase. Unele din acestea sînt de tip „Krausengefäss”, altele sînt căni, străchini cu buza îngroşată, făcute la roată, din pastă fină, de culoare cenuşie. Un fragment de vas cu buza răsfrîntă în afară orizontal, cu gît înalt, e decorat pe umăr cu linii în val. Materialul ceramic aparţine secolului IV e. n. 12. Sf. Gheorghe-Bedeháza (jud. Covasna) În colecţia muzeului se păstrează o strachină (nr. de inv. 673/1907d) şi un fragment de buză al unui vas de tip „Krausengefäss”, descoperit la aşezarea de la Bedeháza (pl. VIII, 13). Strachina are o buză îngroşată, înaltă, uşor oblică în afară, marcată la mijloc printr-o muchie unghiulară; fundul este profilat. Înălţimea 8 cm, diametrul gurii 19 cm, al fundului 8 cm (pl. II, 7). 13. Valea Strîmbă Pe locul numit Kápolnaoldal („Latura Căpîlnei”) în anul 1938 a fost descoperit un tezaur de argint ascuns împreună cu monede romane imperiale. Tezaurul a fost îngropat în pămînt fără oală. S-au putut identifica şi salva în parte următoarele obiecte: o fibulă, 2 brăţări, 2 catarame, 1 capăt de curea, 2 inele, toate din argint, 3 pendantive de aur în formă de semilună, 40 denari de argint imperiali şi 3 solidi de la împăratul Gratianus. În cursul războiului, în anul 1945, tezaurul, împreună cu tot materialul numizmatic al muzeului, s-a distrus. Publicarea lui 31

164

Muzeul din Sf. Gheorghe a putut cumpăra fibula, brăţările, cataramele, capătul de curea, două inele, 6 denari de argint romani şi un solidus de la Gratiabus.31 Descrierea obiectelor: 1. Fibula de argint, cu cap format din placa semicirculară, cu arc semicircular şi cu picior pentagonal. La cap e un mic buton. La întîlnirea capului cu arcul e un fir perlat; arcul e concav. Sub placa capului este un resort de spirale răsucite pe două axe de fier şi care continuă cu acul fibulei. Din placa piciorului se desprinde dispozitivul de oprire al arcului. Fibula e turnată. Piciorul este ciocănit. Dimensiunile fibulei: lungimea 8,2 cm, lăţimea capului 4,1 cm, a arcului 1,6 cm, lungimea piciorului 4,2 cm, iar a resortului 4,4 cm. Greutatea este 24 g (pl. X, 1, 1a). 2. Două brăţări executate dintr-o bară de argint cu secţiunea rotundă, care se îngroaşă spre capete. Corpul brăţării are forma uşor triunghiulară. La una sînt răsucite pe corp două sîrme de argint. Prima brăţară are diametrul deschiderii de 6 × 5,1 cm, grosimea barei de 3 mm, la capete 4,5 mm; greutatea 17 g (pl. XI, 2). Cealaltă brăţară are diametrul deschiderii de 6,1 × 5,3 cm, grosimea barei de 3 mm, la capete 5 mm; greutatea 14 g (pl. XI, 3). 3. Două inele, făcute din bară de argint, spre capete fiind îngroşate. Dimensiunile celui mai gros: 2,2 × 1,9 cm, grosimea barei 2,5 mm, spre capete 3 mm. Greutatea 4 g (pl. XI, 7). Inelul celălalt e mai subţire, dimensiunile lui fiind: 2,3 × 2,1 cm, gros de 1,8 mm, spre capete 3 mm; greutatea 2 g (pl. XI, 8). 4. Două catarame. Una e cu verigă rotundă, cu sec ţiune rotundă şi cu o limbă de închidere cu secţiune triunghiulară. O placă îndoită de formă dreptunghiulară se leagă cu veriga. Dimensiunile: lungimea totală 4,1 cm, placa 1,6 × 1,3 cm, diametrul deschizăturii verigii 2 cm; greutatea 21 g (pl. XI, 4, 4a). Catarama cealaltă e cu veriga elipsoidală, de sec ţiune rotundă, cu o limbă de închidere concavă cu secţiune triunghiulară. O placă ovală, îndoită cu articulaţie, se leagă de verigă. Dimensiunile: lungime totală 4,1 cm, placa 1,9 × 3 cm, greutatea 28 g (pl. XI, 5, 5a). A mai fost găsit şi un capăt de curea, care constă dintr-o verigă cu secţiunea rotundă şi dintr-o placă trapezoidală îndoită. Dimensiunile: diametrul verigii 1,7 cm, placa 2,3 × 1,4 cm, greutatea 12,5 g (pl. XI, 6, 6a). Din tezaur mai făceau parte 3 pendantive de aur, în formă de semilună, dintre care două erau prea apărul în FolArch, V, 1945, 95-99.


văzute cu cîte un tub. Acestea nu au ajuns în colecţia muzeului. Descrierea monedelor: 1. Hadrianus (117-138). Denar de argint, uzat. Mattingly, III, 170. Coh., 1105. 2. Marcus Aurelius (161-180). Denar de argint, conservat mediocru. Coh., 178. 3. Marcus Aurelius (161-180). Denar de argint. Coh., 91. 4. Faustina sen. (+175) Denar de argint foarte uzat. Coh., 54. 5. Lucilla (+183). Denar de argint bine conservat. Coh., 62. 6. Commodus (175-192). Denar de argint foarte uzat. Coh., 382. 7. Gratianus (367-383). Av. DN GRATIA-NVSPF AVG. Bustul împăratului cu paludament şi cu diadema spre dreapta Rev. VICTOR-IA AVGGTROBC. Cei doi împăraţi şezînd, din faţă, ţinînd împreună un glob, îndărătul lor Victoria. Aureus, conservarea foarte bună. Coh. 38 (fig. 2/7-13). Deocamdată e singurul tezaur descoperit şi cunoscut din teritoriul judeţelor Covasna şi Harghita, care aparţine purtătorilor culturii Sîntana de Mureş. Pentru datarea ascunderii acestui tezaur, ca terminus post quem serveşte ultima monedă de la Gratianus, din a doua jumătate a secolului IV. Resturile culturii de tip Sîntana de Mureş se găsesc, ceea ce este şi natural, şi spre sud de judeţele Covasna şi Harghita, astfel colecţia Muzeului din Braşov31a păstrează două ceşti făcute cu mîna şi decorate la fund cu împunsături de degete. Una a fost descoperită la Stupini (nr. de inv. 408), iar cealaltă la Braşov-„Stîncile lui Solomon” (nr. de inv. 1268). Numeroasele fragmente de vase de tip „Krausengefäss”, descoperite în castrul roman de la Rîşnov, care se află tot în colecţia muzeului sus-amintit, lasă să fie bănuit faptul că şi acest castru, ca şi cel de la Comolău, a fost locuit după retragerea trupelor romane din Dacia de purtătorii culturii de tip Sîntana de Mureş. [C.] Cercetări şi săpături noi I. Sf. Gheorghe-Eprestető 1. Istoricul cercetărilor Pe malul stîng al Oltului, terenul situat între gara Sfîntu Gheorghe şi Olt se numeşte Eprestető. În secolul trecut acest mal ridicat a fost cercetat şi sonLista noilor descoperiri se află în Cumidava, I, 1967, 105112. 31a

dat de foştii custozi ai Muzeului din Sfîntu Gheor ghe. Arheologul Géza Nagy a făcut în anul 1882 cercetări şi sondaje la Eprestető, al căror rezultat l-a şi publicat.32 Acest sondaj a furnizat numeroase fragmente de vase făcute cu mîna, din pastă poroasă, şi altele făcute la roată, din pastă fină, cenuşie. Dintre acestea unele au fost decorate cu un decor în plasă lustruit. În materialul ceramic au fost şi multe fragmente de vase mari de tip „Krausengefäss”, decorate cu sau fără decor cu linii în val. Cea mai importantă descoperire a acestor cercetări este o monedă de argint de la Constantius II, găsită între fragmente de vase, la fundul unei gropi. După acest sondaj, prin descoperiri întîmplătoare, au mai ajuns în cursul anilor multe obiecte în colecţia muzeului, fiindcă locul aşezării a servit drept carieră de nisip. Obiecte mai numeroase, vase şi fragmente de vase au fost găsite şi donate muzeului în anul 1891. Dintre acestea sînt de relevat partea superioară a unei amphore, două borcane şi un vas cu toartă. Amphora e făcută la roată, din pastă fină, cenuşie, şi e prevăzută cu două torţi din bandă lată; fundul îi lipseşte (nr. de inv. 48-1891, pl. II, 12). Înălţimea, cît s-a păstrat, 29 cm. Dintre borcane unul (nr. de inv. 65/1891/1) e făcut cu mîna, din pastă zgrunţuroasă, de culoare brună deschisă, cu buza răsfrîntă în afară şi cu fund plat. Corpul e puţin bombat şi pe umăr sînt 4 butoni cu vîrful ascuţit. Dimensiunile: înălţimea 16,5 cm, diametrul buzei 11 cm, iar al fundului 9 cm (pl. II, 6). Borcanul celălalt e un vas mic (nr. de inv. 87/1891/2/e), făcut cu mîna din pastă grosolană, cu buza puţin răsfrîntă în afară, cu corpul zvelt şi cu fund plat. Dimensiunile: înălţimea 8,5 cm, diame trul buzei 5 cm, iar al fundului 4 cm (pl. XXIII, 5). Vasul cu toartă (nr. de inv. 92-91, 2) e făcut cu mîna din pastă de culoare brună, conţinînd pie tricele. Pereţii vasului sînt oblici, fără arcuire, buza e puţin răsfrîntă în afară, fundul e la margine în groşat, imitînd fundul profilat al vaselor de tehnică superioară. O mică toartă, care lipseşte, pornea de la margine. Înălţimea 11,5 cm, diametrul gurii 8 cm, iar al fundului 7,5 cm (pl. I, 9). În primele decenii ale secolului nostru au fost descoperite tot la Eprestető fragmente de vase cenuşii de tehnică superioară, numeroase fragmente de vase de tip „Krausengefäss” (pl. VIII, 11-12), o seceră de fier şi pieptene de os. Dintre fragmentele de vase, pentru cultura Sîntana de Mureş sînt caracteristice două fragmente de ulcior. Ziarul Nemere, 1883, nr. 88; A Székely Nemzeti Múzeum Értesítője, I, 1890, 53-55. 32

165


Unul e partea de mijloc a unui ulcior bitronconic, pe umăr cu ornament în plasă lustruit (nr. de inv. 489/1901), celălalt (nr. de inv. 673, Getica, fig. 434) e partea de jos a unui ulcior cu un decor în plasă lustruit (pl. XIV, 1). Secera de fier (nr. de inv. 6658) are o lamă semicirculară şi un mîner drept. E lungă de 17 cm, lăţimea lamei fiind de 2 cm (pl. X, 9). Pieptenele de os (nr. de inv. I. 357), format din trei plăci prinse cu nituri de fier, e lung de 8 cm şi înalt de 5 cm. Cele două plăci exterioare în formă de clopot, formînd mînerul, cuprind între ele pe o a treia dinţată, reprezentînd pieptenele propriu-zis (pl. X, 19). Plăcile sînt prinse între ele prin cinci nituri de fier. La baza mînerului plăcile au pe laturi cîte o mică scobitură. Placa pieptenelui are dinţi lungi de 1,8 cm, cu vîrfurile ascuţite. Dinţii de margine sînt mai laţi, cu capetele uşor curbate spre exterior. Din punct de vedere stratigrafic, aceste cercetări n-au adus rezultate suficiente pentru datarea sigură a aşezării şi pentru stabilirea felului de trai a populaţiei care s-a aşezat pe acest loc. Noile cercetări ale Muzeului din Sf. Gheorghe erau menite să umple acest gol. 2. Cercetările din anul 1955 Pe şoseaua care duce spre Ozun, lîngă podul de fier de peste Olt, pe amîndouă laturile şoselei a fost deschisă o carieră de nisip. Între şosea şi linia căii ferate nisipului a fost exploatat complet în ultimul deceniu, cu excepţia unui prag lat de 2 m, în peretele căruia s-au putut observa urmele cîtorva gropi (fig. 4/2). În partea dreaptă a şoselei, lîngă podul de fier, se află prelungirea terasei Oltului. Consiliul popular al oraşului Sf. Gheorghe a deschis pe acest loc în anul 1954 o carieră de nisip şi o parte a nisipăriei a fost exploatată. Lîngă şanţul şoselei a rămas, de asemenea, un prag lat de 2 m, iar în peretele malului săpat s-au păstrat în secțiune 2 gropi. Jumătatea din materialul acestor gropi a fost risipită de cărăuşi, ceea ce a mai rămas a fost golit între 30 octombrie şi 2 no iembrie 1955 de către cel care scrie aceste rînduri. Groapa nr. 1 a avut o formă de sac cu o adîncime de 2,05 m şi cu o lăţime de 1,1 m. Sub humusul actual gros de 10 cm, care a fost ars din cauza că terenul a fost folosit pentru facerea cărămizilor de către lucrătorii Întreprinderii ind. locale, a fost un strat de pămînt de culoare neagră gros de 0,50 m. Sub acest strat urma un alt strat de pămînt de culoare neagră amestecat cu vase, cu fragmente de vase, cu oase de animale şi cu bucăţi de chirpici, gros de 0,90 m, urmat de un strat de cenuşă gros de 0,35 m. La fundul gropii era nisip galben şi pămînt (fig. 5). 166

O parte din conţinutul gropii a fost găsită, fiind căzută jos la fundul nisipăriei. În groapă, la o adîncime de 0,6 m a fost găsită o cană cu două torţi, lîngă care era un vas cu buza aşezată în sus. Mai în jos, între bucăţi de chirpici şi cenuşă, au fost găsite fragmente de vase de culoare sură, făcute la roată, şi un fragment de buză al unui vas de tip „Krausengefäss”, decorat cu linii paralele şi ondulate. La o adîncime de 1,4 m a fost găsit un capac făcut la roată. Printre fragmente de vase, chirpici şi cărbune au fost găsite oase de animale arse. Groapa nr. 2 a fost descoperită la distanţa de 1,25 m, în direcţia sudică de la groapa nr. 1. Lungimea gropii era de 2,13 m, iar adîncimea de 0,40 m. Această groapă era plină cu fragmente de vase făcute la roată, din pastă bună, de culoare neagră. Sub un strat de humus, gros de 0,20 m, era un strat de pămînt de culoare neagră amestecat cu cenuşă, care conţinea fragmente de vase, făcute cu mîna din pastă poroasă, şi bucăţi de oase. Materialul ceramic al gropii nr. 1 se poate împărţi în următoarele grupe: I. Vase făcute la roată, din pastă zgrunţuroasă, care conţine multe pietricele, iar la suprafaţă sînt acoperite cu un strat de lut fin. II. Ulcioare cu gura treflată, prevăzute cu o singură toartă. III. Ulcioare cu două torţi IV. Fragmente de vase grosolane, lucrate cu mîna şi la roată, cu pereţii groşi. V. Capac din pastă zgrunţuroasă. VI. Fragmente de străchini şi ulcioare, lucrate la roată, din pastă cenuşie sau brună, de bună calitate. Grupa I 1. Un vas-borcan mai mare, de culoare sură-închisă. Pe umăr se găsesc trei linii incizate, iar pe corp caneluri înguste care merg de jur împrejur; gura vasului este răsfrîntă în afară, fundul plat. Borcanul are o înălţime de 25,5 cm, diametrul fundului de 7,5 cm, iar al buzei 17,5 cm (pl. II, 3). 2. Un vas asemănător cu cel descris mai sus, cu dimensiuni mai reduse; înălţimea 18 cm, fundul 7,5 cm, diametrul buzei 11 cm (pl. II, 4). 3. Fragmente de buză din vase de aceeaşi factură. 4. Două fragmente de buze de vase de tip „Krausengefäss”; unul e decorat pe şi sub buză, cu linii în val (pl. XII, 1). Celălalt e fără decor (pl. XII, 5). Grupa II 1. Ulcior cu gura treflată, a cărui parte de jos începînd de la pîntec lipseşte (pl. I, 5).


2. Fragment de ulcior avînd sub gură un decor în plasă lustruit (pl. II, 9). Grupa III Ulcior cu două torţi din care una şi o bucată din buză lipsesc. Mînerul păstrat e făcut din bandă lată profilată la mijloc cu o creastă. Are înălţimea de 35 cm şi diametrul fundului de 10 cm (pl. I, 3). Grupa IV Din această grupă fac parte funduri şi fragmente de vase zgrunţuroase şi groase, de diferite dimensi uni. sînt făcute cu mîna, iar unele la roată, din pastă zgrunţuroasă, şi au fundul plat. Grupa V Capac făcut din pastă zgrunţuroasă, cu fundul tăiat drept (pl. XII, 3). Grupa VI 1. Fragmente de strachină cu buza răsfrîntă în afară, făcută din pastă bună, arsă la roşu (pl. XIV, 2). 2. Fragment de ulcior din pastă bună, de culoare roşie. Afară de acestea au mai fost găsite: un fragment de buză al unei străchini; sub buză, între două brî uri paralele, se găseşte un decor în formă de plasă lustruit (pl. VI, 1). Un fragment de vas cu decor în plasă lustruit. O toartă profilată la suprafaţă cu trei caneluri, care aparţine unui vas cu trei mănuşi. Toate aceste fragmente sînt făcute din pastă bună, de culoare brună-închisă (pl. XIII, 5). Materialul ceramic al gropii nr. 2 se poate împărţi în următoarele grupe: I. Vase făcute cu mîna, din pastă poroasă, cu ardere mediocră. II. Vase făcute la roată, din pastă bună, cu fundul şi buza profilate. Toate sînt acoperite cu un luciu negru şi sînt lustruite. III. Ulcioare cu una sau două torţi, făcute din pastă bună, cu un luciu negru. IV. Vase făcute la roată, din pastă bună, de culoare sură. Grupa I Fragment de vas făcut cu mîna, din pastă poroasă, arsă mediocru. Buza vasului e răsfrîntă în afară, pîntecul e puţin bombat. Forma vasului e zveltă. Grupa II Din această grupă fac parte: a) borcane, b) străchini.

a) Borcane 1. Borcan făcut la roată, din pastă bună, de culoa re neagră; fundul şi buza profilate. Pîntecul e puţin bombat, pe umăr se află o dungă în relief, orizontală (pl. II, 2). 2. Vas asemănător cu cel descris mai sus, numai că are un profil mai unghiular. Dimensiunile: înălţimea 26 cm, diametrul gurii 15 cm, al fundului 9 cm (pl. II, 1). 3. Fragment de borcan cu buza profilată, făcut la roată, cu o dungă în relief, orizontală pe umăr. Pe pîntec, o fîşie lată de 7 cm, nelustruită (pl. XV, 3). 4. Borcan făcut la roată, din pastă bună, de culoare neagră, buza e răsfrîntă în afară, iar fundul e profilat. Pîntecul e bombat, pe umăr se află o dungă în relief, orizontală (pl. VI, 3; pl. XXIV, 1). b) Străchini Strachină făcută din pastă bună, de culoare neagră, cu fundul şi buza profilate. Umărul are profil unghiular. Înălţimea 11,5 cm, diametrul buzei 26 cm, al fundului 10 cm (pl. II, 8). Grupa III 1. Ulcior cu două toarte, făcut din pastă bună, cu luciu negru. S-a păstrat fragmentar, fundul şi torţile lipsesc (pl. I, 4). 2. Ulcior asemănător, păstrat fragmentar (pl. I, 1; pl. XV, 1). 3. Partea de sus a unui ulcior asemănător cu cel descris mai sus. Grupa IV Ultima grupă e formată din fragmente de stră chini, făcute din pastă bună, de culoare sură închisă sau deschisă. Toate acestea au margini profilate. Un fragment de vas de acest tip e lustruit pe buză şi în partea de dinăuntru (pl. VI, 6). Un fragment de buză al unui vas de tip „Krausengefäss”, acoperit cu un strat lutos de culoare sură-neagră, e decorat pe buză la mijloc cu o dungă în relief, care merge de jur împrejur (pl. XII, 4). În peretele pragului rămas la şanţul şoselei, spre linia căii ferate, s-au putut observa urmele cîtorva gropi. Conţinutul unei gropi (nr. 3), care s-a păstrat pe jumătate, a fost salvat. Groapa a avut formă de sac, cu o adîncime de 2,7 m şi cu o lăţime de 1,5 m. În partea superioară a fost un humus negru, mai jos erau cărbuni, cenuşă, oase de vite şi fragmente de vase. În groapă au fost găsite următoarele fragmente de vase: 167


1. Fragment de vas mai mare, cu buza puţin răsfrîntă în afară, pe marginea căreia sînt crestături. Pe umărul puţin bombat se află un şir de alveole, făcute cu degetele, care merg de jur împrejur. Fundul vasului e plat şi puţin mai sus de marginea fundului se găseşte un decor făcut cu împunsături de degete (pl. XXIII, 4). 2. Jumătatea unui vas, făcut la roată din pastă bună, cu fund profilat, pîntec bombat şi buza răsfrîntă puţin în afară. Suprafaţa vasului lustruită, are culoare sură închisă. Au mai fost găsite şi fragmente de vase făcute cu mîna, din pastă poroasă, de culoare cenuşiedeschisă. Decorul se află numai pe umăr şi e format dintr-o canelură trasă cu degetele, care merge de jur împrejur (pl. VI, 2; pl. XXIII, 1). Un alt fragment de margine are ca decor sub buză linii paralele. Probabil că mai jos, pe umărul ce lipseşte, au fost şi linii ondulate (pl. XII, 6). În apropierea gropii a fost găsită, în mod întîm plător, o ceaşcă fără toartă, cu pereţii oblici, făcută cu mîna. În jurul fundului e un decor făcut prin împunsături de degete. Fundul e perforat la mijloc. Înălţimea 7 cm, diametrul buzei 13 cm, al fundului 8 cm (pl. IV, 15).

cultivat cu cartofi. Şanţul a fost lung de 34 de m, lat de 2 m şi adînc de 0,5-0,6 m. Sub un strat arat, gros de 30 cm, urma un strat brun-închis, gros de 2030 cm, sub care se găsea nisip galben şi apoi nisip de culoare cenuşie. La capătul estic al şanţului, sub stratul vegetal, era un strat amestecat cu cioburi şi cu humus. Acest strat a fost format din pămîntul scos şi aruncat pe malul şoselei, cu ocazia construirii acesteia (fig. 5). Stratul de cultură conţinea, în mod răzleţ, fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. În şanţul I a fost găsit un singur vas întreg, la o adîncime de 24 cm, lîngă peretele sudic al şanţului, în faţa suprafeţei nr. 3. Vasul e făcut cu mîna, din pastă cu multe pietricele, de culoare brună, şi are buza răsfrîntă uşor în afară; pe margine este decorat cu linii crestate. Gîtul e înalt, pîntecul bombat, iar fundul plat. Pe umăr sînt patru butoni mici. Vasul are o înălţime de 12,5 cm, diametrul buzei de 9,5 cm, iar al fundului de 9 cm (pl. I, 15). Tot în acest şanţ a fost găsit un fragment de vas făcut cu mîna, din pastă poroasă, de culoare brună. Pe umăr e aplicat un brîu în formă de semilună, decorat cu crestături (pl. VI, 11).

3. Săpături din anul 1956 În apropierea podului de fier terenul de pe latura dreaptă a şoselei, care duce spre Ozun, s-a păstrat neatins pe o întindere de 400 m lungime, pînă la gardul crescătoriei de porci a trustului alimentar (fig. 4/4). Această fîşie are o lăţime de 10-50 m; exploatarea nisipului s-a făcut mai intensiv la capătul nordic al terenului, care s-a păstrat mai neatins lîngă gard. Panta malului e abruptă. Acolo, unde gardul crescătoriei de porci atinge malul Oltului, face o cotitură. Între mal şi albia rîului se întinde pînă la podul de fier o fîneaţă lată de 200-300 m. Dincolo de curtea crescătoriei de porci terenul e complet distrus, fiind folosit în ultimii ani pentru fabricarea cărămizilor, iar pămîntul cu resturi arheologice a fost scos pentru cărămizi. Urmele fabricării cărămizilor au fost observate şi pe terenul de lîngă gard, unde au fost găsite gropi şi locuri acoperite cu straturi de arsură ale cuptoarelor de ars cărămizi. Pe acest teren, păstrat relativ neatins, au fost făcute între 30 iulie şi 10 august 1956, de către Muzeul din Sf. Gheorghe, cîteva sondaje. Au fost executate 5 sondaje şi au fost dezvelite 5 suprafeţe (fig. 5). Descrierea lucrărilor de săpături va fi făcută după sondaje şi suprafeţe.

Sondajul II Perpendicular pe şanţul I a fost executat în direcţia N–S un alt şanţ, lung de 12 m, lat de 2 m şi adînc de 0,6 m (Ş. II). Şanţul prezintă aceeaşi stratigrafie ca şi primul. La adîncimea de 40 cm a fost descoperit un cuţit din fier, cu spatele curb şi perforat la mîner pentru un nit care prindea plăcile mînerului; lungimea 23 cm, lăţimea 2-2,5 cm (pl. X, 7). Ceramica a fost găsită numai în mod răzleţ; merită să fie amintit fundul unui vas mare, de tip „Krausengefäss”, descoperit la o adîncime de 40 cm. În tot cursul săpăturii, numai în acest şanţ a fost descoperită, la adîncimea de 30 cm, o singură monedă. Moneda e de la împăratul Antonius Pius (138161 e. n.). Av. IMP CAES T AEL HADR AN (TONINVS AVG PIVS PP). Capul laureat al împăratului, spre dreapta. Rev. PIEPTAS (în exerga) TR. POT. XIIII (COS) IIII. Pietas în picioare spre dreapta, ţinînd o capră şi un coş cu fructe; la picioare un altar. Pe su prafaţa monedei e o linie incizată ulterior, probabil ca semn de probă. Denar de argint uzat. Diametrul 1,6 cm, greutatea 2,05 g (fig. 2/1). Coh2, 616 (anul 151 e. n.)

Sondajul I Primul şanţ (Ş. I) a fost executat lîngă gard, în direcţia E–V, secţionînd terenul întreg care fusese 168


Sondajul III Perpendicular pe şanţul I, în direcţia N–S, a fost executat un şanţ lung de 5 m, lat de 2 m şi adînc de 60 cm (Ş. III). Acest şanţ a legat şanţul I cu suprafaţa 4. Sub humusul vegetal se întindea un strat de cultură, gros de 25 cm, care conţinea cîteva cioburi răzleţe. Sondajul IV În direcţia N–S, paralel cu marginea carierei de nisip, a fost executat un şanţ lung de 12 m, lat de 2 m şi adînc de 70 cm (Ş. IV). În el n-au fost găsite resturi de cultură. Sondajul V Paralel cu şanţul 4, în direcţia nord-sud a fost executat un şanţ lung de 10 m, lat de 2 m şi adînc de 60 cm. Sub humusul vegetal, în stratul de cultură, gros de 30 cm, au fost găsite cîteva fragmente de vase atipice. Suprafaţa 1 Dreptunghi de 4 m pe 4 m, orientat E–V. Terenul a fost deranjat de cărămidari, piese arheologice n-au fost găsite, cu excepţia unor cioburi răzleţe. Suprafaţa 2 Dreptunghi de 2,5 m pe 4 m, la capătul vestic al suprafeţei 1. În stratul de cultură deranjat au fost găsite cîteva cioburi atipice. Suprafaţa 3 Dreptunghi orientat N–S, de 6 m lungime şi 5 m lăţime, situat în apropierea gardului, perpendicular pe şanţul I. Sub humusul gros de 30 cm a fost descoperit un complex de locuinţă, format dintr-un strat de chirpici amestecat cu fragmente de vase şi cu oase de animale (fig. 4/3). Complexul de locuinţă avea o formă dreptun ghiulară, cu dimensiunile de 3 × 2,5 m, cu axa principală E–V. Dimensiunile au fost delimitate de găuri de pari, descoperite în pămînt. Pe latura de vest a locuinţei s-au găsit patru (1-4), la nord una (5) şi la est două găuri de pari (6-7). Dimensiunile găurilor de pari: 1. Diametrul 8 cm, adîncimea 17 cm, forma rotundă 2. Diametrul 13 cm, adîncimea 8 cm, forma rotundă 3. Diametrul 7 cm, adîncimea 16 cm, forma rotundă 4. Diametrul 17 cm, adîncimea 8 cm, forma rotundă 5. Diametrul 22 cm, adîncimea 10 cm, forma rotundă

6. Diametrul 26 cm, adîncimea 7 cm, forma rotundă 7. Diametrul 16 cm, adîncimea 11 cm, forma triunghiulară Parii erau înfipţi drept în pămînt, cu excepţia celui de al 7-lea, care a fost bătut oblic. Capetele parilor au fost ascuţite. Intrarea în locuinţă a fost probabil pe latura vestică, spre rîu, între parii nr. 3-4, iar pe latura nordică a fost făcută streaşina, cum arată urmele parilor nr. 4-5 (fig. 9). Vatra dreptunghiulară, cu dimensiunile de 50 × 70 cm, a fost aşezată lîngă peretele sudic al locuinţei şi prezenta un strat compact de lutuială arsă. Podeaua era de pămînt bătut amestecat cu pietre mici de rîu; pe ea s-au găsit resturile de cultură materială. Inventarul locuinţei consta din fragmente de ceramică, unelte de uz casnic şi oase de animale. Ceramica se poate împărţi în următoarele grupe: 1. Vase făcute cu mîna, din pastă poroasă; 2. Vase de tehnică superioară, cenuşii-negre; 3. Vase din pastă zgrunţuroasă. Grupa I Afară de cele descrise la şanţul I, mai fac parte din această groapă următoarele fragmente de vase: 1. Fragmentul unei ceşti făcute din pastă grosolană, decorată în jurul fundului cu împunsături de degete (pl. XVI, 1). 2. Fragment din fundul profilat al unei ceşti, făcută din pastă grosolană, de culoare cărămizie (pl. XVII, 8). 3. Funduri drepte de la diferite vase cu pereţii groşi, făcute din pastă grosolană arsă mediocru (pl. XIII, 15). Un fragment de vas de aceeaşi factură are fundul cu soclu. 4. Fragment de vas cu buza uşor răsfrîntă în afară, decorat sub gît cu un brîu crestat în formă de semilună (pl. XVI, 3). 5. Fragment de vas cu buza dreaptă (pl. XIII, 3). 6. Fragment de vas cu buza uşor răsfrîntă în afară şi crestată (pl. XVI, 2). 7. Fragment de vas cu buza răsfrîntă în afară şi decorată cu crestături (pl. XVI, 4). 8. Fragment de vas cu buza răsfrîntă în afară şi lobată (pl. XXIV, 3). 9. Diferite fragmente de vase, cu buze drepte sau răsfrînte puţin în afară (pl. XXIV, 6). Grupa II 1. Fragment de vas cu buza îngroşată; pe gît două dungi în relief, în benzile formate de acestea, cîte o linie în val, lustruită. 169


2. Fragment de vas cu buza răsfrîntă orizontal în afară. Pe gît, două dungi paralele, între care e un decor în plasă, lustruit (pl. XVI, 7). 3. Fragment de strachină cu buza îngroşată; umărul profilat în unghi. 4. Fragment de ulcior, cu toartă, lucrat din pastă de culoare neagră. 5. Fragment de strachină cu buza îngroşată, făcut din pastă de culoare neagră. 6. Fragment din marginea uşor răsfrîntă în afară a unei străchini de culoare cărămizie (pl. XIII, 14). 7. Fragmente de vase decorate cu caneluri izolate. Afară de aceste fragmente de vase au fost găsite pe podeaua locuinţei şi patru fragmente de tip „Krausengefäss”. Acestea sînt următoarele: a) Fragment de buză, răsfrîntă înăuntru orizontal, făcut din pastă destul de bună, de culoare brună şi decorat pe buză cu un decor format din linii în val. Sub gît e o canelură (pl. VI, 13; pl. XVI, 5). b) Fragment de buză, răsfrîntă înăuntru orizontal, fără decor (pl. XVI, 6). c) Un fragment decorat cu linii în val şi cu linii paralele (pl. XVI, 8). d) Un fragment din umărul unui vas „Krausen gefäss”, decorat cu linii în val, cu linii paralele incizate şi cu şiruri verticale de crestături (pl. XVII, 6). Dintre unelte de lucru au fost găsite jumătatea unei rîşniţe rotative, lucrată din rocă vulcanică, o bucată de piatră de măcinat şi o piatră de pisat (pl. X, 23-25). Grupa III Din această grupă fac parte fragmentele unui borcan lucrat din pastă zgrunţuroasă şi decorat pe umăr cu linii incizate. Suprafaţa 4 Dreptunghi orientat E–V, de 8 m lungime şi 4 m lăţime, situat la marginea vestică a platoului, perpendicular pe şanţul III. Sub humusul gros de 30 cm au fost descoperite resturile unui complex de locuinţă şi un atelier de olărie cu un cuptor de ars oale (fig. 6/1-3). Locuinţa avea forma dreptunghiulară; întinderea ei a fost delimitată de urme de pari. Dimensiunile: 3,75 × 3,75 m (fig. 10, 11). Dimensiunile găurilor de pari: Nr. 1, diametrul 10 cm, adîncimea 14 cm, forma rotundă. Nr. 2, diametrul 15 cm, adîncimea 12 cm, forma rotundă. 170

Nr. 3, diametrul 15 cm, adîncimea 13 cm, forma rotundă. Nr. 4, diametrul 10 cm, adîncimea 12,5 cm, forma rotundă. Nr. 5, diametrul 5 cm, adîncimea 16 cm, forma triunghiulară. Nr. 6, diametrul 8 cm, adîncimea 8 cm, forma rotundă. Nr. 7, diametrul 7 cm, adîncimea 10 cm, forma rotundă. Vîrfurile parilor au fost ascuţite. Intrarea în locuinţă a fost probabil pe latura sudică, între parii nr. 6-7. Vatra ovală a fost aşezată lîngă peretele estic al locuinţei şi se prezenta sub forma unui strat de lut bătut, cu diametrul de 50 cm. În colţul nord-vestic al locuinţei, depăşind limita ei, exista un strat compact de lut ars, lung de 2 m, lat de 75 cm şi gros de 10 cm. La capătul vestic al stratului de lut ars au fost găsite multe fragmente de vase. Pe podea au fost găsite multe fragmente de vase, lucrate cu mîna şi la roată. Podeaua a fost făcută din pietre mici de rîu, formînd un strat de prundiş, aşezat în pămîntul adîncit la 25 cm. Inventarul locuinţei era format din fragmente de vase, o piatră de măcinat, o piatră de şlefuit, un cuţit de fier şi o bară de fier cu secţiune dreptunghiulară. Ceramica se împarte în următoarele grupe: 1. Vase făcute cu mîna 2. Vase cenuşii de tehnică superioară, lucrate la roată. 3. Vase lucrate la roată din pastă zgrunţuroasă. 1. Vase făcute cu mîna Din această grupă s-au păstrat fragmente de vase făcute cu mîna, din pastă grosolană, de culoare brună, cu buza răsfrîntă uşor în afară, cu corpul zvelt şi cu fund plat. La unele, buza e crestată şi umărul decorat cu linii incizate în formă de semicerc, legate între ele; în jurul fundului sînt urme de degete împunse (pl. XIII, 1). Sunt şi fragmente de vase a căror buză e dreaptă şi pe care lipseşte decorul incizat pe umăr şi liniile crestate de pe buză (pl. XIII, 11). Trei fragmente de margine dreaptă sînt decorate cu un brîu alveolar (pl. XVII, 2-4). 2. Vase cenuşii de tehnică superioară Fragmentele de vase de tehnică superioară sînt borcane şi străchini. Unele au marginea îngroşată (pl. XIII, 12) sau răsfrîntă în afară, orizontal (pl. XX, 4) fiind decorate, în parte, pe umăr cu o linie în val, lustruită.


Dintre fragmentele de străchini, un fragment de margine e decorat cu o linie în val, lustruită (pl. XIV, 4). Un fragment de vas are luciu brun şi e decorat tot cu o linie în val, lustruită şi cu o dungă în relief (pl. XVII, 1). Un fund de vas profilat, de culoare cărămizie (pl. XIII, 7), şi o toartă plină, cu secţiune triunghiulară (pl. XVIII, 9). 3. Vase făcute din pastă zgrunţuroasă Acestei categorii îi aparţin un vas-borcan şi un fragment de strachină. Borcanul are un pîntec bombat şi este decorat cu linii incizate, care merg de jur împrejur; fundul este plat, partea superioară lipseşte. Fragmentul de strachină are marginea dreaptă îngroşată şi profil unghiular (pl. XIII, 9). Trei fragmente de vase de tip „Krausengefäss”, dintre care unul e din margine, iar celelalte din partea de mijloc a vasului; sînt toate decorate cu linii în val; după pastă, fac parte tot din această categorie (pl. XX, 1-3). Uneltele de lucru descoperite în locuinţă sunt: 1. O bucată de piatră de măcinat, cu o parte rotunjită şi alta plată. 2. O piatră de şlefuit cu secţiune dreptunghiulară la capăt şi prezentînd mai multe şanţuri. 3. Un cuţit de fier avînd lama cu spatele curb, păstrată numai pe jumătate (pl. XIX, 8). 4. O bară de fier cu o lungime de 13 cm, groasă de 0,4 cm şi capetele ascuţite; destinaţia ei e necunoscută (pl. XIX, 7). 5. O bară de fier, lungă de 9,5 cm, groasă de 0,51 cm; destinaţia ei e necunoscută (pl. XIX, 6). La desfacerea podelei s-a văzut că locuinţa a fost construită pe resturile unui cuptor de ars oale (cuptorul II), care a servit la rîndul lui drept groapa olarului altui cuptor, săpat în pămînt în partea estică a locuinţei (cuptorul I). Cuptorul I Cuptorul a fost săpat în pămînt şi a avut o formă aproape rotundă, cu axa mai lungă spre nord-vest. În secţiune era de formă ovală, îngustîndu-se în partea lui superioară. Era prevăzut cu două focare, despărţite între ele printr-un perete de lut fin, ars la roşu-violet. Din acest lut era făcută şi placa perforată care a servit drept suport pentru vase. Interiorul cuptorului a fost lutuit tot cu lut fin. La 8,05 cm sub placă, în peretele de nord al cuptorului se găsea gaura, cu diametrul de 10 cm, care a servit pentru ieşirea fumului. Între placă şi fundul focarelor distanţa era de 30 cm; înălţimea cuptorului era de cca. 1 m. Partea superioară a cuptorului lipsea, fiind atinsă de

fierul plugului. Peretele sudic s-a păstrat la o înălţime de 40 cm (fig. 12). Pe placa perforată a cuptorului au fost găsite vase „în situ” şi fragmente de vase (fig. 6/5). Pe placa perforată a cuptorului au fost găsite următoarele vase, mai mult sau mai puţin întregi: a) Strachină făcută la roată din pastă fină, cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară, cu profil un ghiular şi cu fund profilat. Înălţimea 15 cm, diame trul buzei 26 cm, al fundului 7,5 cm (pl. II, 13). b) Borcan făcut la roată din pastă zgrunţuroasă, de culoare sură-neagră, cu buza îngroşată, corpul bombat şi fund profilat. Marginea e scobită în interior; pe umăr e o linie incizată care merge de jur împrejur. Înălţimea 19 cm, diametrul buzei 13 cm (pl. II, 5). c) Borcan făcut la roată, din pastă zgrunţuroasă, de culoare brună, cu buza îngroşată, pîntecul bombat şi fundul profilat, plin; s-a păstrat fragmentar. Asemănător cu cel descris mai sus, pe jumătate ars. d) Borcan asemănător cu cel descris mai sus, de asemenea fragmentar. e) Borcan mare, făcut la roată, din pastă zgrunţuroasă, de culoare brun-cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară, pîntecul bombat; pe umăr e decorat cu trei linii incizate. Fragmentele de vase, găsite pe placa cuptorului, se pot împărţi în următoarele grupe: 1. Vase făcute cu mîna, din pastă grosolană. 2. Vase făcute din pastă fină, cenuşie, lucrate într-o tehnică superioară. 3. Vase făcute din pastă zgrunţuroasă. 1. Vase făcute cu mîna, din pastă grosolană 1. Fragment de vas cu buza crestată şi răsfrîntă în afară; sub margine, decorat cu linii incizate (pl. XVIII, 1). 2. Fragment de vas cu margine răsfrîntă în afară, fără decor (pl. XXIV, 7). 3. Fragment de margine al unui borcan, decorat cu crestături (pl. XVIII, 2). 4. Partea de jos a unui vas cu fund plat (pl. XXII, 1). 5. Partea de jos a unui vas cu fund plat, decorat în jurul fundului cu împunsături de degete (pl. XVIII, 4). 6. Partea de jos a unui vas mare, cu fund plat; în jurul fundului împunsături de degete (pl. XVIII, 7). 2. Vase făcute din pastă fină, cenuşie, lucrate într-o tehnică superioară Acestea sînt de următoarele tipuri: a) Oale mai mari cu marginea răsfrîntă în afară orizontal, cu sau fără decor în val lustruit. 171


b) Borcane cu buza îngroşată, decorate sub margine, cu brîu în relief şi cu decor în val lustruit. c) Străchini cu buza răsfrîntă în afară, cu buza dreaptă sau îngroşată. Tipul A 1. Fragment de margine al unui vas de culoare brun-deschisă, decorat cu două dungi în relief, între care este un decor în linie, în val lustruit (pl. VI, 4). 2. Fragment de vas, de culoare cenuşie, cu margine îngroşată, decorat cu două dungi în relief, între care o linie în val groasă lustruită (pl. XVIII, 5). 3. Fragment de vas de culoare cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară, decorat cu linie în val lustruită. 4. Fragment de vas cu marginea răsfrîntă în afară, cu două dungi în relief, între care se găseşte o linie în val lustruită (pl. XVIII, 8). 5. Fragment de vas cu marginea răsfrîntă în afară orizontal; pe gît o dungă în relief (pl. XXII, 8). 6. Fragment de vas cu marginea răsfrîntă în afară orizontal; luciu negru (pl. XXII, 2). Tipul B 1. Fragment de vas cu marginea îngroşată; pe umăr o bandă e lăsată mată şi decorată cu o linie în val lustruită (pl. VI, 9). 2. Fragment de vas cu marginea îngroşată, decorat cu o dungă în relief şi cu o linie în val lustruită (pl. VI, 5). 3. Fragment de vas asemănător cu cel descris mai sus; ars secundar (pl. XXI, 2). 4. Fragment de margine cu decor în plasă lustruit (pl. XVIII, 3). 5. Fragment de margine al unui vas decorat cu două dungi în relief şi linii lustruite (pl. VI, 17). Tipul C 1. Fragment de strachină făcută din pastă fină, de culoare sură deschisă, cu marginea îngroşată şi răsfrîntă în afară şi cu fund plat (pl. XXII, 5). 2. Fragment de strachină cu marginea răsfrîntă în afară (pl. XXII, 3). 3. Fragment de strachină cu marginea răsfrîntă în afară, din pastă de culoare brună, decorat cu două linii paralele incizate. 4. Fragment de strachină cu marginea îngroşată; dungă în relief, luciu negru (pl. XXII, 13). 5. Fragment de strachină cu marginea îngroşată; dungă în relief, profil unghiular (pl. XXII, 15). 6. Fragment de strachină cu marginea îngroşată şi cu o dungă în relief (pl. XXII, 6). 7. Fragment de strachină cu marginea puţin în groşată şi profil unghiular (pl. XXII, 4). 172

8. Fragment de vas cu marginea îngroşată, decorat cu linii incizate (pl. XXII, 7). 9. Fragment de vas cu marginea îngroşată, decorat cu linii incizate (pl. XXII. 7). Tot în cuptorul I au fost găsite vase făcute din pastă fină, decorate cu benzi lustruite orizontal sau vertical (pl. XXI, 3), lăsînd între ele cîte o bandă nelustruită. Pe un fragment de vas de culoare brună, sub decorul în linii în val lustruite, se aflau şi benzi lustruite orizontal (pl. XXI, 1). Cîteva fragmente de margini de căni arată că şi acest tip de vas e reprezentat în materialul cuptorului respectiv. Unul e cu marginea treflată, iar celălalt de culoare neagră cu marginea rotundă răsfrîntă orizontal în afară (pl. XXII, 12). 3. Vase făcute din pastă zgrunţuroasă 1. Fragment cu marginea răsfrîntă în afară, decorat cu caneluri (pl. VI, 7). 2. Fragment de culoare cenuşie închisă, cu marginea răsfrîntă în afară şi decorat cu caneluri (pl. XXII, 9). 3. Fragment cu marginea răsfrîntă în afară, decorat cu caneluri (pl. XXII, 10). 4. Fragment de strachină de culoare închisă cu marginea dreaptă, profil unghiular (pl. XIII, 10). 5. Fragment de strachină de culoare cărămizie, cu peretele gros de 1 cm, imitînd forma străchinilor cenuşii de tehnică superioară (pl. XII, 11). Tot în această categorie se încadrează trei fragmente de vase de tip „Krausengefäss”, decorate cu linii în val. Cuptorul II Sub podeaua locuinţei nr. 2 a fost descoperit şi un al doilea cuptor de ars oale, distrus, de formă ovală, aşezat cu axul lung pe direcţia E–V. Dimensiunile: lungime 140 cm, lăţimea 105 cm. Fundul cuptorului era la 1,35 m de suprafaţa actuală a terenului. La adîncimea de 0,74 m s-a putut observa, în peretele sudic al cuptorului, resturile plăcii pe care au fost aşezate vasele. La capătul vestic a fost aşezată o lespede mare de piatră (fig. 12). De asemenea, s-a putut constata că acest cuptor răvăşit a servit drept „groapă” pentru cuptorul I. În molozul cuptorului au fost găsite fragmente de vase de diferite tipuri. Materialul ceramic descoperit în interiorul cuptorului se poate împărţi în următoarele grupe: 1. Vase făcute cu mîna, din pastă grosolană. 2. Vase făcute la roată, din pastă fină, de culoare cenuşie şi brună. 3. Vase făcute la roată, din pastă zgrunţuroasă.


1. Vase făcute cu mîna, din pastă grosolană 1. Partea de sus a unui vas cu marginea răsfrîntă în afară şi decorat pe buză, cu împunsături de degete (pl. VII, 3). 2. Fragment de vas din pastă de culoare neagră, cu marginea răsfrîntă în afară şi cu buza crestată; pe umăr decor de linii incizate (pl. VII, 2). 3. Fragment de vas cu marginea răsfrîntă în afară; pe pîntecul bombat decor de linii incizate (pl. VII, 1). 4. Fragment de vas lucrat în mod grosolan, cu marginea răsfrîntă în afară, buza crestată şi decorat cu un brîu alveolar sub margine (pl. XIX, 3). 5. Fragment de vas decorat cu brîu alveolar. 6. Ceaşcă fără toartă, făcută din pastă grosolană, de culoare neagră; înălţimea 6 cm, diametrul gurii 12,5 cm, al fundului 9 cm (pl. IV, 14). 7. Fundul unei ceşti decorate jur împrejur cu împunsături de degete (pl. XII, 2). 2. Vase făcute la roată, din pastă fină, de culoare cenuşie 1. Fragment de strachină cu marginea îngroşată şi profil unghiular (pl. VII, 4). 2. Fragment de strachină asemănătoare (pl. XXII, 16). 3. Fragment de strachină cu marginea îngroşată; pe umăr dungă în relief; profil unghiular (pl. XXII, 20). 4. Fragment de strachină cu marginea îngroşată şi profil unghiular (pl. XXII, 17). 5. Fragment de strachină cu marginea uşor răsfrîntă în afară; dungă în relief şi profil unghiular. 6. Fragment de strachină cu marginea îngroşată; profil unghiular (pl. XIII, 13). 7. Fragment de strachină cu marginea îngroşată (pl. XIII, 6). 8. Fragment de margine al unui pahar cu marginea dreaptă şi cu o dungă în relief (pl. XIX, 5). 9. Fragment de vase cu marginea răsfrîntă în afară orizontal, decorat cu o linie incizată şi cu val lustruit (pl. XIX, 1). 10. Fragment de vas de culoare neagră, decorat între două dungi cu un val lustruit (pl. XIV, 5). 11. Fragment de vas de culoare neagră cu marginea răsfrîntă în afară orizontal (pl. XXII, 19). 12. Fragment de vas cu marginea răsfrîntă în afară, decorat pe umăr cu o linie incizată (pl. XXII, 18). 13. Fragment de vas de culoare roşie cu decor alveolar, imitînd tehnica şlefuirii sticlei (pl. XVIII, 6). 14. Fragment de toartă de culoare neagră dintrun vas cu trei torţi (pl. XXI, 4). 15. Fragment de toartă al unui ulcior de culoare neagră (pl. XXI, 7).

16. Partea de sus a unui ulcior prevăzut cu toartă din bandă lată şi cu gura treflată (pl. I, 6). 3. Vase făcute la roată, din pastă zgrunţuroasă 1. Fragment de vas cu marginea răsfrîntă în afară, decorat pe umăr cu două linii incizate (pl. XXI, 6). 2. Fragment de vas cu marginea răsfrîntă în afară, decorat cu caneluri (pl. VII, 5). 3. Fragment de vas prevăzut cu o ureche ridicată deasupra marginii vasului (pl. VII, 5). 4. Fund de vas tăiat, de culoare cenuşie; pe fund e incizat adînc un cerc (pl. XXII, 22). 5. Fragment de vas decorat cu linii în val şi cu linii orizontale incizate (pl. XIX, 2). 6. Fragment de vas de culoare cenuşie închisă, cu buza îngroşată, pe umăr cu dungi în relief (pl. XXII, 21). 7. Fragment de margine al unui vas de tip „Krausengefäss”, decorat cu o linie în val (pl. XIX, 4). La o adîncime de 40 de cm a fost descoperită o bucată de os, ascuţit la un capăt, care a servit drept lustruitor de vas; osul este plat şi are la mijloc pe amîndouă feţele cîte o linie incizată. Are o lungime de 7 cm şi e gros de 0,4 cm (pl. X, 12). Suprafaţa 5 Dreptunghi de 3 m pe 7 m, orientat E–V, situat la 3 m de marginea nisipăriei. Sub humusul vegetal, la o adîncime de 25 cm, a fost descoperit un mormînt de inhumaţie (m 1, fig. 5). Scheletul mortului era foarte răvăşit; s-au găsit numai cîteva bucăţi din oasele lungi, o bucată din bazin, cîteva oase din vertebre şi din craniu. Mortul fusese aşezat pe spate, orientat E–V, şi în jurul lui se găseau numeroase fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Lîngă bazin, între fragmente de vase, au fost descoperite următoarele obiecte: jumătatea unei mărgele de lut şi un ac de bronz încovoiat (pl. X, 14, 1). Fragmentele de vase găsite în mormînt sînt următoarele: 1. Fragment de vas făcut cu mîna, din pastă grosolană, cu marginea răsfrîntă în afară (pl. XIII, 2); 2. Un fragment de vas asemănător (pl. XXIV, 4); 3. Fragment de vas făcut cu mîna, cu marginea răsfrîntă în afară, sub care e aplicat un brîu alveolar (pl. XVII, 7); 4. Borcan făcut la roată, din pastă fină, cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară şi pîntecul bombat (pl. XXIV, 5); 5. Fragment de strachină făcută la roată, cu marginea îngroşată şi cu profil unghiular (pl. VI, 16); 6. Fragment de borcan de culoare sură închisă cu buza îngroşată şi cu profil unghiular (pl. XIII, 16); 173


7. Fragment de strachină lucrată la roată, din pastă zgrunţuroasă, cu marginea răsfrîntă în afară şi cu profil unghiular (pl. VI, 12; pl. XIV, 3); 8. Fragment de borcan făcut la roată, din pastă zgrunţuroasă, cu marginea răsfrîntă în afară; decorat pe umăr cu linii incizate (pl. XVII, 5); 9. Fragment de vas de culoare neagră, decorat cu linii în val şi linii paralele (pl. XIV, 6); 10. Fragment de margine al unui vas făcut din pastă zgrunţuroasă, de tip „Krausengefäss”, decorat pe umăr cu linii în val şi paralele (pl. XX, 5); 11. Fragment de margine al unui vas de tip „Krausengefäss”, făcut din pastă zgrunţuroasă, de culoare neagră, decorat pe umăr cu caneluri (pl. VI, 15; pl. XIII, 8). Cu prilejul adîncirii casetei, s-a descoperit la adîncimea de 50-70 cm un mormînt de incineraţie. Groapa mormîntului a fost de formă ovală, lungă de 1,5 m şi lată de 0,75 m, orientată E–V. Fundul gropii a fost netezit şi ars (fig. 13). În mormînt s-au găsit fragmente de vase, cărbune şi oase calcinate. Oasele calcinate erau aşezate într-un vas lîngă care se mai afla un prîsnel de lut, o mărgea de sticlă verzuie şi un ac de os ascuţit la amîndouă capete (pl. X, 13, 15, 10). Toate acestea au fost acoperite cu fragmente de vase de culoare roşie şi cu un fragment de buză de culoare cenuşie. Vasul, în care erau aşezate oasele şi cărbunii, e o oală făcută cu mîna, din pastă grosolană, de culoare brună, cu marginea uşor răsfrîntă în afară, cu pîntec bombat şi cu fund plat. Din cauza lipsei unei părţi între pîntec şi fund, înălţimea nu s-a putut măsura. Aproximativ aceasta este de cca. 25-30 cm. Diame trul gurii e de 14 cm, iar al fundului 9 cm. Peretele are o grosime de 1 cm. În jurul fundului sînt împunsături cu degetele (pl. VI, 10; pl. XV, 2). Fragmentele de vase de culoare roşie sînt două bucăţi din pîntecul şi respectiv o bucată din banda lată ale unui ulcior (pl. XXIII, 6). Ulciorul a fost făcut la roată, din pastă fină, cenuşie, cu marginea îngroşată. Pe umăr este o linie incizată care merge de jur împrejur, sub care se află un decor în plasă lustruit (pl. VI, 14; pl. XIV, 2). Mortul a fost ars în groapă şi după ardere osemintele au fost adunate şi depozitate în oală. Cu această ocazie, pe interiorul marginii şi la fundul vasului s-a depozitat un strat de funingine.

Numele de Telek („loc de aşezare”) arată că locul a fost numit după resturile de locuinţe şi de cultură materială descoperite pe 33

174

II. Reci-Telek La est de Sf. Gheorghe, la o distanţă de 10 km, în valea Rîului Negru, pe malul drept al acestuia, se află comuna Reci. Terenul, unde e situată comuna, face parte din bazinul fertil al judeţului Covasna, numit „Cîmpu Frumos”. Pe malul stîng al rîului e vestitul „Mestecăniş”, prin care trece un val de pămînt numit Homárka, a cărui origine încă nu e clarificată. La capătul comunei, în direcţia estică, e un platou ridicat, denumit Telek 33 şi la poalele căruia curge Rîul Negru. În această parte în prezent rîul face o cotitură, lăsînd liberă o fîşie lată de 300 m, între poalele platoului şi albia lui (fig. 4/1). La început rîul curgea la picioarele platoului, însă cu timpul acesta şi-a schimbat albia. Terenul e plat, ridicîndu-se spre nord-vest, şi arat, formînd posesiunea mai multor ţărani. Loturile de pămînt ale ţăranilor sînt aşezate în direcţia N-V–S-E. În cursul aratului plugul a scos la suprafaţă multe fragmente de vase din diferite epoci. În urma acestor descoperiri direcţiunea Muzeului din Sf. Gheorghe a întreprins în anii 1957-1959 unele cercetări în urma cărora au fost descoperite – pe lîngă alte culturi mai vechi – şi resturi de cultură de tip Sîntana de Mureş. În cele ce urmează, descriem numai resturile de cultură din secolele III-IV e. n., descoperite în cursul săpăturilor executate în anii 1957-1959. 1. Campania de săpături din anul 1957 Săpătura a fost începută pe ogorul lui Barabás Anton, care se afla aproximativ la mijlocul platoului. Acest ogor – o fîşie lată de 12 m – se întinde pînă la drumul care duce pe creasta platoului pe sub cimitirul satului, din comună. Pe acest teren au fost executate 7 şanţuri. Primul şanţ, lung de 10 m, lat de 2 m şi adînc de 1 m, a fost tras pe panta platoului, unde acesta se înclină uşor spre rîu. Sub solul arat, gros de 30 cm, a fost un strat de cultură de culoare brun-neagră, gros de 30-50 cm. În şanţ au fost descoperite la o adîncime de 40 cm resturile unei locuinţe de formă circulară, cu dimensiunile 2,5 × 2 m, orientată N-V–S-E (L. 1). Urme de pari n-au fost descoperite, însă bucăţile de chirpici, cu amprente de nuiele, arată că pereţii au fost împletiţi cu nuiele şi pe urmă acoperiţi cu lut. Locuinţa a fost incendiată (fig. 14). În interiorul locuinţei au fost descoperite multe fragmente de vase şi alte obiecte. Ceramica găsită aici se împarte în două grupe: 1. vase făcute cu acest teren şi sătenii susţin că odinioară pe acest loc a fost satul Reci.


mîna din pastă poroasă; 2. vase cenuşii de tehnică superioară; vase cenuşii lucrate la roată, din pastă zgrunţuroasă. 1. Vase făcute cu mîna Din această grupă fac parte fragmente de vase lucrate din pastă grosolană cu multe pietricele, de culoare brună. Marginea lor e răsfrîntă uşor sau mai mult în afară. Unele au umărul accentuat şi fundul plat (pl. VII, 8, 12). Fragmentul unui vas, făcut din pastă mai bună şi arsă la roşu, are buza ascuţită şi e decorat cu linii paralele în zig-zag. Tot în această grupă apar şi ceşti şi cupe fără toar tă, cu pereţii oblici şi cu fund plat. Una e decorată în jurul fundului cu urme de degete şi are o înălţime de 7 cm (pl. IV, 13). O altă ceaşcă are marginea uşor răsfrîntă înăuntru şi e fără urme de degete. Are o înălţime de 7 cm (pl. IV, 10). O cupă cu buza dreaptă, cu pereţi arcuiţi şi cu fund plat, e făcută din o pastă mai bună. E înaltă de 7 cm (pl. IV, 12). 2. Vase cenuşii de tehnică superioară Din această grupă fac parte mai multe străchini. Un fragment de strachină e de culoare sură închisă, cu marginea răsfrîntă în afară; sub margine şi pe umăr e decorat cu linii incizate. În jurul gîtului se află o linie în val lustruită. Profilul este unghiular (pl. VII, 13). Un alt fragment de strachină, cu marginea în groşată şi uşor răsfrîntă în afară, are pe gîtul înalt un decor în plasă lustruit (pl. VII, 17). Unele fragmente de străchini cu marginea în groşată şi uşor răsfrîntă în afară şi cu profil unghiular sînt prevăzute cu luciu negru (pl. VII, 14). După fragmentele de funduri prezentate, străchinile au avut un fund profilat. Afară de străchini, o toartă din banda plină, adîncită la mijloc, erau şi ulcioare. Tot din această grupă mai fac parte şi fragmente de vase făcute la roată din pastă bună, cu marginea răsfrîntă în afară, decorate pe umăr cu o singură linie în val, adînc incizată (pl. VII, 10). 3. Vase cenuşii din pastă zgrunţuroasă Fragmentele de vase din această grupă sînt borcane de culoare neagră-cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară, cu gît înalt şi cu pîntecul puţin bombat (pl. VII, 9). Afară de acestea, au mai fost găsite fragmente de vase mari de tip „Krausengefäss”, decorate cu linii în val şi cu marginea răsfrîntă înăuntru orizontal. Un astfel de fragment de buză, fără decor de linii în val, e vopsit cu roşu. Un fragment din mijlocul unui vas e decorat pe o bandă lată cu linii în val şi cu linii pa-

ralele incizate. Acest decor e executat cu un pieptene (pl. VII, 16). Afară de ceramică inventarul locuinţei cuprindea şi următoarele obiecte: 1. Un obiect de fier cu destinaţia necunoscută, compus din două părţi legate între ele printr-o articulaţie. Are o lungime de 33 cm (pl. X, 5). 2. Un obiect de fier, la un capăt prevăzut cu un cîrlig, care probabil aparţinuse obiectului mai sus descris (pl. X, 6). 3. Un cuţit de fier cu lama dreaptă, lată de 2 cm (fig. 3/5). 4. Fragment de vîrf de lance de fier (fig. 3/4). 5. Ac de fier cu capul încîrligat, lung de 4,5 cm (fig. 3/1). 6. Ac de os ascuţit la amîndouă capetele, lungimea 15 cm (pl. X, 11). 7. O bucată de piatră de gresie, pe partea plată cu urme de şănţuire, făcute cu un instrument ascuţit (pl. X, 20). 8. Valva unei forme de turnat pandantive tubulare decorate cu crestături transversale. E făcută din piatră de calcar. Dimensiunile: 8 × 5 cm, o margine este ruptă (pl. X, 26). 9. Disc de lut, făcut din peretele unui vas la roată, din pastă fină, cenuşie. În cursul săpăturii fragmentele de vas de tip Sîntana de Mureş (de categoria „Krausengefäss”) au fost descoperite în mod răzleţ în stratul superior al şanţului II-III. Resturi mai bogate, aparţinînd aşezării culturii Sîntana de Mureş, au fost descoperite în stratul de cultură numai în şanţurile IV şi VII. În şanţul IV, lung de 10 m, lat de 2m (avînd şi două casete), executat pe direcţia N-V–S-E, sub pămîntul arat, gros de 30 cm, era un strat de culoare brun-neagră, gros de 40 cm, care conţinea resturi ale culturii Sîntana de Mureş. La capătul sud-estic al şanţului era o groapă adîncă de 1 m şi lată de 1,6 m, aparţinînd acestei culturi. Din materialul ceramic, care reprezintă tipurile cunoscute din şanţul I, e de relevat un fragment de vas făcut din pastă fină, cenuşie, cu marginea uşor răsfrîntă în afară şi decorat pe umăr cu decor şlefuit, în tehnica obiectelor de sticlă (pl. VII, 15). La capătul nord-vestic al şanţului a fost descoperit un alt fragment de vas, făcut din pastă fină, cu luciu negru la suprafaţă şi împodobit cu un decor şlefuit în formă de ramură de brad (pl. VII, 11). Iar, la o adîncime de 40 cm, tot în acest şanţ, împreună cu un os de vită şi cu fragmente de vase lucrate la roată, a fost descoperit un vîrf de săgeată de fier, în formă de frunză de salcie şi avînd o prelungire pentru înmănuşare; lungimea 9 cm (pl. X, 4). 175


Tot în şanţul IV, la adîncimea de 90 cm, a fost descoperit un mormînt de inhumaţie. Mortul era aşezat pe spate, orientat cu capul la N-V, cu faţa spre E; de la piept în jos nu s-a păstrat din schelet nimic. A fost fără inventar. Pe baza fragmentelor de vase găsite la nivelul mormîntului, socotim că acest mormînt aparţine purtătorilor culturii Sîntana de Mureş. Şanţul VII, lung de 10 m, lat de 2 m şi adînc de 0,80 m, executat în direcţia nord-sud, a prezentat următoarea stratigrafie: sub pămîntul arat, gros de 30 cm, a fost un strat de cultură de culoare brunneagră, gros de 40 cm, urmat de pămîntul viu (lut galben). În stratul de cultură au fost găsite fragmente de vase făcute la roată, din pastă fină, cenuşie şi de tip „Krausengefäss”. 2. Campania de săpături din anul 1958 Lucrările de săpătură, întreprinse în anul 1957, au fost continuate pe lotul de pămînt al lui lui László Kovács, situat spre nord-est de ogorul lui Antal Barabás. Au fost executate trei şanţuri dintre care şanţul IX a avut o lungime de 54 m. În acest şanţ, sub pămîntul arat, a fost descoperit un strat cenuşiu gros de 80 cm, amestecat cu fragmente de vase şi bucăţi de chirpici, aparţinînd culturii Sîntana de Mureş. Sub acest strat a fost un strat brun închis, gros de 30-70 cm, pe care îl urma solul virgin (lut galben). Straturile de cultură se subţiau spre marginea pantei. Stratul de cultură cenuşiu aparţine purtătorilor culturii Sîntana de Mureş. Iar cel de culoare brună închisă primei vîrste a fierului şi neoliticul tîrziu. În stratul de cultură superior al şanţului IX, la o adîncime de 70 cm, a fost descoperită o vatră circulară, împreună cu multe fragmente de vase (L. 2). Marginile vetrei erau făcute din lutuială (fig. 6/4). Pe vatră şi în jurul ei au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Ceramica se împarte în următoarele grupe: 1. Vase făcute din pastă poroasă. 2. Vase cenuşii de tehnică superioară. 3. Vase din pastă zgrunţuroasă. Unele bucăţi din marginea unui „Krausengefäss” au fost prinse în lutuiala vetrei. Grupa 1 a) Partea de jos a unei ceşti făcute din pastă grosolană şi decorată în jurul fundului cu urme de degete (pl. IX, 5). b) Fragment de vas decorat cu brîu alveolar şi cu buton (pl. IX, 3). c) Fragment de margine al unui borcan făcut din pastă grosolană, de culoare brună. Marginea e răsfrîntă în afară şi decorată cu crestături (pl. IX, 1). 176

Din această grupă mai fac parte un fund de vas şi un fragment de vas cu picior, făcut cu mîna, din pastă de culoare neagră. Apartenenţa acestuia la cultura de tip Sîntana de Mureş este îndoielnică. Grupa 2 a) Borcan făcut din pastă fină, de culoare brunînchisă, cu marginea uşor răsfrîntă în afară, pîntecul bombat şi fund profilat. S-a păstrat fragmentar. Are o înălţime de 15 cm, diametrul fundului fiind de 9 cm (pl. IX, 13). b) Strachină cu marginea răsfrîntă în afară şi profil unghiular; fundul profilat. S-a păstrat fragmentar. Are o înălţime de 8 cm (pl. IX, 9). c) Fragmente de strachină, cu marginea îngroşată şi profil unghiular, avînd pe umăr o linie incizată sau o bandă în relief (pl. IX, 10, 11). Grupa 3 a) Fragment din marginea unui borcan făcut din pastă zgrunţuroasă; decorat pe umăr cu caneluri (pl. IX, 7). b) Fragmentul unui borcan decorat pe umăr cu linii paralele incizate (pl. IX, 4). c) Fragment de vas din pastă zgrunţuroasă, de culoare cenuşie (pl. IX, 2). d) Toartă în bandă lată a unui ulcior făcut din pastă zgrunţuroasă (pl. IX, 6). e) Fragmentele unui vas mare de tip „Krausengefäss”, cu linii în val şi cu linii paralele incizate. Decorul de linii în val se afla pe buza şi pe umărul vasului care este ars la roşu (pl. IX, 14). În apropierea vetrei au mai fost descoperite două fragmente de margini din vase de tip „Krausen gefäss”. Unul e cu marginea lată, decorat numai pe gît cu linii în val şi paralele incizate (pl. IX, 12), iar celălalt numai cu linii în val pe marginea mai puţin lată (pl. IX, 8). Dintre uneltele de uz casnic au fost descoperite o bucată de piatră de şlefuit cu secţiune dreptunghiulară şi un lustruitor de vas făcut din lut (pl. X, 16). Din bronz au fost găsite numai două obiecte: un pandantiv şi un vîrf de săgeată. Pandantivul e făcut dintr-o verigă de sîrmă, răsucită de două ori îm prejurul corpului verigii, şi dintr-un membru turnat. Diametrul verigii e 1,5 cm, lungimea membrului 2 cm (pl. X, 2). Vîrful de săgeată e turnat numai pe o parte, ca o placă de bronz, groasă de 0,2 cm şi lungă de 3,8 cm (pl. X, 3). La o distanţă de 2 m spre nord-vest de vatră, la adîncimea de 40 cm, a fost descoperit un pieptene de os. E format din trei plăci prinse cu nituri de bronz, lung de 8 cm şi înalt de 6,5 cm. Două din cele trei


plăci formînd mînerul, au formă semicirculară şi cuprind între ele pe o a treia dinţată, executată la fel în partea ei superioară (pl. X, 17). Plăcile sînt prinse între ele printr-un şir de patru nituri de bronz, aşezate orizontal şi două nituri la marginile semicercului. Pe plăcile exterioare sînt trei linii incizate orizontal, pe laturile mînerului cîte o scobitură. Dinţii pieptenelui, care lipsesc în mare parte, sînt subţiri şi cu vîrfurile ascuţite, lungi de 2 cm; cei de la margine sînt mai laţi, cu capetele uşor curbate. Lîngă vatră a fost descoperită o monedă de argint de la împăratul Constantinus II (Coh2, 7, 342, fig. 2/3). Vatra era de formă ovală, cu diametrul de 100 × 75 cm şi marginile lutuite. Dimensiunile locuinţei nu erau delimitate prin urme de pari; din cauza structurii pămîntului (loess nisipos) urmele de pari nu s-au păstrat. Suprafaţa acoperită cu cioburi lasă să se presupună că a avut o formă dreptunghiulară, cu axul lung orientat N-E–S-V. Dimensiunile apro ximative au fost de 2,5 × 2 m. Bucăţile de chirpici, cu urme de bîrne secţionate, dovedesc că această locuinţă a fost construită din lemn, iar pereţii au fost acoperiţi cu lut. Pe baza inventarului s-a putut stabili că acest complex aparţine culturii de tip Sîntana de Mureş: drept element de datare serveşte moneda lui Con stantius II, din anul 354, ca data post quem. Afară de acest material au fost găsite în mod răzleţ la capătul sud-estic al şanţului fragmente de vase lucrate la roată, din pastă fină, cenuşie, sau arse în culoare brun-roşie. Dintre acestea este de evidenţiat prezenţa unui ulcior cu toartă, căruia îi lipseşte toarta şi partea de sus (pl. I, 7). 3. Campania de săpături din anul 1959 Lucrările au fost continuate tot pe ogorul lui László Kovács şi Zsigmond Varga. A fost executat un şanţ lung de 15 m şi lat de 2 m, (Ş. XI), paralel cu şanţul IX trasat în anul 1958. În acest şanţ, la o adîncime de 40 cm, a fost descoperită o vatră circulară cu diametrul de 1,90 m, în jurul căreia s-au găsit fragmente de vase (L. 3). Acestea se împart în două grupe: a) Vase făcute cu mîna şi b) Vase făcute la roată, din pastă fină, cenuşie. Materialul ceramic s-a păstrat fragmentar, ce excepţia cîtorva vase întregi, fiindcă nivelul locuinţei a fost atins de fierul plugului. Grupa 1 a) O bucată din fundul unei ceşti făcute din pastă grosolană, decorată din jurul fundului cu urme de degete.

b) Vas din pastă grosolană, de culoare cărămizie, decorat sub marginea şi la buza gîtului cu brîu alveolar. Gîtul este înalt, pîntecul bombat şi fundul plat; dimensiunile: înalt de 0,50 m, diametrul gurii 0,25 m, iar al fundului 0,1 m (pl. III, 6, fig. 7/11). Formă neobişnuită în cultura Sîntana de Mureş. Grupa 2 a) Vas borcan făcut la roată, din pastă fină, cenuşie, cu pîntecul bombat şi fundul profilat. Pe umăr au fost două torţi din bandă. Una dintre torţi şi partea de sus a borcanul lipsesc (pl. III, 4, fig. 8/27). b) Fragment de margine al unei căni cu toartă. c) Piciorul şi fragment de margine ale unui vas fructieră, făcute din pastă fină, de culoare cenuşie. d) Partea de sus a unei strecurători, făcută din pastă fină, arsă în roşu şi prevăzută cu toartă. e) Fundul profilat al unei străchini făcute din pastă fină, de culoare cenuşie. f) Fragmente de vase de tip „Krausengefäss”, arse la roşu, decorate cu linii în val şi paralele incizate. g) Toarta unui ulcior, făcută din pastă fină, cenuşie. Inventarului mai aparţinea şi un lustruitor de vas, lucrat grosolan. Unele din fragmentele de vase se aseamănă cu cele aparţinînd culturii La Tène dacice, iar restul cu cultura Sîntana de Mureş. Acest lucru, precum şi faptul că vatra şi materialul ceramic din jurul ei au fost găsite în stratul de cultură Sîntana de Mureş, ne-a determinat să încadrăm acest complex în sec. IV e. n. În şanţul XII, în partea lui nord-vestică, au fost descoperite în mod răzleţ fragmente de vase făcute la roată şi la o adîncime de 50 cm un cuţit de fier cu lama curbă. E lung de 10 cm şi lat de 1,6 cm (pl. X, 8). În şanţul XIII, executat pe ogorul lui Zsigmond Varga, a fost descoperită la adîncimea de 40 cm o suprafaţă ovală acoperită cu chirpici ars, cu dimensiunile 2 × 1,5 m (grosime 0,30 m), cu axul lung orien tat N-V–S-E (L. 4). Acest strat de chirpici conţinea multe fragmente de vase, două greutăţi de plasă, de formă piramidală, şi multe oase de animale. La 2 m de acest strat de chirpici, în direcţia N-V, s-a găsit o groapă adîncă de 1,8 m şi lată de 2 m, în care au fost descoperite fragmente de vase de tip „Krausengefäss”. La marginea nord-vestică a gropii, la o adîncime de 1,1 m, s-a găsit o ceaşcă cu toartă şi o bucată dintr-un pieptene de os (fig. 3/6). Materialul ceramic descoperit în complexul de locuire se împarte în următoarele grupe: 1. Fragmente de vase făcute cu mîna; 2. Fragmente de vase făcute la roată, din pastă fină sau zgrunţuroasă. 177


Grupa 1 a) Ceaşcă cu toartă, făcută cu mîna, din pastă grosolană, de culoare brună-neagră; e prevăzută cu o singură toartă. Pereţii ceştii sînt oblici, marginea e dreaptă, iar fundul plat. Toarta porneşte mai jos de buză şi se leagă de fund. Ceaşca are o înălţime de 6 cm, diametrul buzei de 11 cm, iar al fundului de 9 cm (pl. IV, 11). b) Fragment de borcan făcut din pastă grosolană, de culoare neagră, cu marginea răsfrîntă în afară (pl. VIII, 5). c) Fragment din partea de jos a unei ceşti făcute din pastă grosolană şi decorată în jurul fundului cu urme de degete (pl. VIII, 1). d) Fragment dintr-un vas făcut din pastă grosolană, de culoare brună, decorat cu linii incizate în formă de ramură de brad (pl. VIII, 10). Grupa 2 a) Fragment de vas făcut din pastă fină, cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară, decorat pe gît cu benzi de linii în val (pl. VIII, 6). b) Fragment de strachină lucrată din pastă fină, cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară şi umărul unghiular (pl. VIII, 3). c) Fragment de strachină din pastă zgrunţuroasă, de aceeaşi formă ca precedenta (pl. VIII, 2). d) Fragment de urnă din pastă zgrunţuroasă, de culoarea neagră, decorată pe umăr cu o linie în val (pl. VIII, 4). e) Fragment de vas făcut din pastă fină, de cu loare brună, cu marginea răsfrîntă înăuntru orizontal (pl. VIII, 7). f) Fragmente de căni făcute din pastă fină, de culoare brun-cărămizie, cu fund profilat şi cu toartă în bandă. g) Un fragment de vas cu o bordură şi lustruit în negru. h) Fragment de vas de culoare brun-deschisă cu buza răsfrîntă în afară (pl. VIII, 9). i) Fragmentele de vase de tip „Krausengefäss” formează categoria cea mai numeroasă a materialului ceramic descoperit în locuinţă şi în groapă. Nici un vas nu s-a păstrat întreg. Vasele sînt de dimensiuni mari, cu marginea răsfrîntă înăuntru sau în afară, decorate pe margine şi pe umăr cu linii în val. Sînt de culoare cenuşie, brună sau arse la roşu. Lăţimea marginilor variază (pl. VIII, 8). O parte din aceste vase sînt deformate, fiind arse secundar. Inventarului locuinţei îi mai aparţin două greutăţi de plasă, de formă piramidală, perforate orizontal, şi o bucată din corpul dinţat al unui pieptene de os, care este străpuns cu un nit de bronz. Acesta 34

B. Orbán, A Székelyföld leírása, I, 1868, 150.

178

face parte dintr-un pieptene alcătuit din trei plăci (fig. 3/6). Pe baza materialului descoperit, complexul de locuinţă şi groapă se încadrează în cultura de tip Sîntana de Mureş. III. Bezid-Lóc (jud. Mureş) La est de Sîngeorgiu de Pădure, la o distanţă de 4 km, în hotarul comunei Bezid este o vale adîncă prin care trece pîrîul Lóc care împreună cu pîrîul Küsmöd se varsă în Tîrnava-Mică. Este o vale secundară a Tîrnavei, prin care trecea drumul roman spre castrul de la Sărăţeni, pe malul înalt al pîrîului se află resturi de cultură materială din diferite epoci. După tradiţie, în această vale exista un sat, numit Lóc-falva, pe care locuitorii l-au părăsit.34 Astfel de denumiri, ca „Vîrful Bisericii” (Templomhegyese, numele unei movile din vale) şi „Locul Satului” (Faluhelye), arată că pe acest loc a fost odată o aşezare. În prezent pe malul drept al pîrîului se află cîteva case răsfirate, construite cel mult acum 20-30 de ani (fig. 4/5). În anul 1958, între 9-11 septembrie, Muzeul din Sf. Gheorghe, în colaborare cu Muzeul din Sîngeor giu de Pădure, a făcut sondaje pe malul drept al pîrîului. Cu un şanţ lung de 11,5 m şi lat de 2 m a fost secţionat ogorul lui Ferenc Ráduly, paralel cu malul pîrîului. Ogorul se află în apropierea casei locuitorului amintit (fig. 1, 5). La o adîncime de 40 cm a fost descoperit un com plex de locuinţă, ale cărui limite au fost determinate de umplutura brună a locuinţei. Forma ei era drept unghiulară, cu axul lung orientat N-E–S-V şi dimensiunile 3 × 2 m. Urme de pari n-au fost constatate. La mijloc, în partea sud-estică a locuinţei, s-a găsit o va tră circulară cu diametrul de 70 cm, făcută cu lutuială şi cu lespezi de piatră. Lîngă vatră s-au găsit vase, oase de animale şi alte obiecte de uz casnic. În acel nivel, la o distanţă de 40 cm de latura vestică a locuinţei, a fost descoperit un pieptene de os (fig. 16). Descrierea inventarului locuinţei Ceramica 1. O cană cu două toarte, făcută la roată, din pastă fină, cenuşie, cu marginea îngroşată. Corpul e bombat. Toartele sînt făcute din bandă lată, iar fundul e profilat. Are o înălţime de 30 cm, o parte din margine şi din toartă lipsesc (pl. IV, 1). 2. Borcan făcut la roată, din pastă fină, de culoa re cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară, pîntecul bombat şi fundul profilat. Înălţimea e de 9,6 cm (pl. IV, 5).


3. Strachină de tehnică superioară, din pastă fină, de culoare cenuşie, cu marginea răsfrîntă în afară, umărul arcuit şi fundul profilat. Are o înălţime de 11,2 cm (pl. IV, 2). 4. Strachină din pastă cenuşie, cu marginea răsfrîntă uşor în afară, umărul unghiular şi fundul profilat. Are o înălţime de 7,2 cm (pl. IV, 3). 5. Strachină din pastă fină, de culoare cenuşieînchisă, cu marginea răsfrîntă înăuntru, umărul în unghi ascuţit şi fundul profilat. Suprafaţa vasului e lustruită. Are o înălţime de 4 cm (pl. IV, 4). Străchinile sînt păstrate fragmentar. 6. Fragment de margine al unui vas, făcut din pastă zgrunţuroasă. Marginea e îngroşată şi răsfrîntă uşor în afară şi scobită la interior. Pe gît, sub margine, e o şănţuire care merge de jur împrejur (pl. IV). 7. Fragment de margine al unui vas făcut din pastă zgrunţuroasă, cu marginea îngroşată şi răsfrîntă în afară. Pe umăr sînt linii paralele incizate. Fragmentul e deformat prin ardere secundară (pl. IV, 8). 8. Fragment de strachină, din pastă bună, cărămizie, cu marginea îngroşată şi umărul unghiular, decorat cu decor imitînd şlefuirea sticlei (pl. IV, 6). 9. Fragment dintr-un vas de tip „Krausengefäss”, făcut din pastă bună, cenuşie, şi decorat cu linii paralele şi în val (pl. IV, 9). 10. Un fragment de margine făcut la roată, din pastă fină, cenuşie, provenind de la o fructieră de tip dacic (pl. XXIII, 3). Afară de aceste materiale, au mai fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna, din pastă grosolană, decorate cu alveole pe buză sau cu brîu alveolar pe gît. Acestea, ca şi fragmentul de fructieră, sînt neobişnuite într-un mediu de tip Sîntana de Mureş şi au mai mult un aspect de bronz tîrziu şi La Tène dacic. Alte obiecte 1. Prîsnel de lut, făcut în formă de disc plat. 2. Piatră de ascuţit cu secţiune dreptunghiulară, lungă de 14 cm şi groasă de 2,5 cm (pl. X, 21). 3. O bucată de piatră de ascuţit, cu secţiune rotundă, perforată, la capăt se află o linie incizată. Are o lungime de 5,7 cm şi este groasă de 1,2 cm (pl. X, 22). 4. Pieptene de os, format din trei plăci prinse cu nituri de bronz; e lung de 9 cm şi înalt de 6 cm. Partea de sus a celor trei plăci e de formă semicirculară şi formează mînerul, placa din mijloc alcătuieşte pieptenele propriu-zis, cu partea sa dinţată. Niturile, cu care sînt prinse plăcile între ele, sînt aşezate în două serii orizontale. Una, compusă din cinci nituri, fixează placa dinţată cu cele două plăci exterioare, iar cealaltă, cuprinzînd numai două nituri, prinde marginea semicirculară a mînerului. Plăcile mîne-

rului prezintă pe laturi cîte o mică scobitură. Placa exterioară a mînerului e decorată cu zig-zaguri între linii paralele, formate din puncte incizate. Un decor asemănător se află şi pe partea superioară a mînerului. Dinţii pieptenului, cu excepţia celor doi marginali, laţi de 0,5 cm şi uşor oblici în afară, nu sînt păstraţi. Niturile de bronz au dat o culoare verde pieptenului (pl. X, 18). Săpăturile de la Lóc au fost continuate şi în anii 1959-1960. În campania de săpături din anul 1960, în continuarea şanţului executat în anul 1958, unde a fost descoperită locuinţa (S. IX), malul pîrîului a fost sondat pînă la cotitura lui. În şanţ, pe mal, la o distanţă de 31 m de la locuinţa mai sus descrisă, la o adîncime de 0,50 m, au fost găsite resturile unui alt complex de locuinţă (L. II, fig. 17). Forma locuinţei e dreptunghiulară, cu axul lung N–S şi dimensiunile 5 × 3,5 m. În partea nordică a locuinţei a fost o grindă arsă, aşezată în direcţia E– V, iar în apropierea capătului grindei o urmă de par, groasă de 9 cm şi adîncă de 20 cm. Parul a fost înfipt drept şi a avut capăt rotunjit. La adîncime de 20-60 cm, în partea sudică şi în colţul nordic al locuinţei, au fost descoperite lespezi de piatră. La desfacere s-a dovedit că în colţul nordic al locuinţei a fost un pietrar. Dimensiunile: 70 × 60 cm. Dimensiunile lespezilor de piatră, din care a fost format pietrarul, pornind de la latura vestică: 70 × 50 × 7, 45 × 37 × 6 şi 60 × 40 × 10 cm. Latura sudică a fost deschisă (fig. 17). Inventarul locuinţei a fost format din fragmente de ceramică, un prîsnel de lut bitronconic, un cuţit de fier şi o unealtă de fier, cu destinaţia necunoscută. Materialul ceramic a constat din fragmente de vase făcute cu mîna, din pasta poroasă, şi făcute la roată, din pastă fină, cenuşie, cu fund şi la margine profilate. Dintre acestea un fragment de ceaşcă, cu fund şi cu margine profilată, pe umăr a fost decorat cu decor imitînd şlefuirea sticlei (pl. XXIII, 2). Pe baza materialului descoperit în complexele de locuinţă (vasele cu tehnică superioară, pieptenele de os), ne socotim îndreptăţiţi să încadrăm tot complexul în sec. IV e. n. IV. Sărăţeni În cursul anului 1955, cu ocazia săpăturii efectuate pe teritoriul castrului roman de la Sărăţeni, au fost descoperite în interiorul unui edificiu dreptun ghiular morminte de incineraţie cu vase. Mormîntul nr. 1. Lîngă peretele vestic al clădirii, spre colţul nord-vest, la o adîncime de 40 cm de 179


la suprafaţă, au fost găsite pe lespezi de piatră vase, oase calcinate şi cărbune. Mormîntul a fost acoperit cu cărămizi romane. Vasele găsite în mormînt sînt următoarele: 1. Oala făcută la roată, din pasta de culoare brunroşie, arsă bine. Marginea e răsfrîntă în afară orizontal: pe buză sînt două linii incizate care merg de jur împrejur. Pe umăr se află alte două linii incizate, mai jos una singură, iar pe pîntecul bombat încă două care merg de jur împrejur. În cele două benzi, formate de linii, se află cîte o linie în val incizată. Fundul e plat. Dimensiunile: înălţimea 23,5 cm, diametrul gurii 23 cm, al fundului 7 cm (pl. III, 2). 2. Oala făcută la roată, din pastă fină, cenuşie. Marginea lată de 1,7 cm, răsfrîntă în afară orizontal, pe umăr e o bordură care merge de jur împrejur, pîntecul e bombat, fundul profilat. Dimensiunile: înălţimea: 18 cm, diametrul gurii 17 cm, al fundului 8 cm (pl. III, 1). 3. Urna făcută la roată, din pasta zgrunţuroasă, cu multe pietricele, de culoare brună-neagră. Marginea e profilată. Sub margine, pe umăr, sînt două linii incizate care merg de jur împrejur. Corpul vasului e zvelt, fundul e plat. Dimensiunile: înălţimea 18 cm, diametrul gurii 13,5 cm (pl. III, 7). 4. Urna făcută cu mina, din pastă cu pietricele, de culoare brun-neagră. Marginea e răsfrîntă puţin în afară, pîntecul uşor bombat, fundul plat. Dimensiunile: înălţimea 17,5 cm, diametrul gurii 17,5 cm, al fundului 9 cm (pl. III, 5). Alte obiecte nu au fost găsite în mormînt. Mormîntul nr. 2. În colţul sud-estic al clădirii a fost găsit, la o adîncime de 50 cm, un alt mormînt de incineraţie, care conţinea două vase.

Din mormîntul nr. 1, vasul cu linii ondulate arată o prelucrare de tradiţie provincială romană. Acest tip de vas e cunoscut din materialul ceramic al castrelor romane din Dacia. Tipul de vas, cu marginea răsfrîntă în afară orizontal şi cu pîntecul aproape bitronconic, e cunoscut din mormîntul nr. 26 al cimitirului de la Sîntana de Mureş.35 Spre fund peretele vasului nostru nu formează un unghi aşa de ascuţit ca cel de la Sîntana de Mureş, însă forma sa nu lasă nici o îndoială, că el aparţine sferei de cultură din sec. IV e. n. Vasul, făcut din pastă zgrunţuroasă, e cunoscut din materialul cimitirului de la Sîntana de Mureş.36 Vasul al patrulea e singurul vas care e făcut cu mîna. După pastă, ardere şi formă acest vas, prezintă analogii cu vasele făcute cu mîna, cunoscute din cimitirul de la Sîntana de Mureş.37 Vasul din pastă fină, cenuşie, cu marginea ridicată în sus, e cunoscut din mormîntul nr. 22 al cimitirului de la Sîntana de Mureş.38 Acest tip de vas e după Párducz un tip caracteristic în sec. IV-V e. n. în cîmpia ungară.39 Vasul celălalt, păstrat fragmentar, a avut probabil două torţi. Acest tip e cunoscut în materialul cimitirelor din sec. IV e. n. de pe teritoriul Transilvaniei. Pare că are analogii cu vasul cu două torţi, de la Kövegy40 din Ungaria, datînd din sec. IV e. n. De pe teritoriul Transilvaniei nu sînt cunoscute morminte de incineraţie din sec. IV e. n., aparţinînd culturii Sîntana de Mureş, cu excepţia celui de la Lechinţa. Pe baza materialului ceramic socotim că mormintele de la Sărăţeni trebuie încadrate în epoca prefeudală, în sec. IV, eventual începutul sec. V e. n. V. Medişorul Mare (jud. Harghita)

Descrierea vaselor Urna făcută la roată, din pastă fină, cenuşie. Marginea e trasă în sus şi are interiorul şănţuit. Sub margine e o linie incizată care merge de jur împrejur. Corpul vasului e marcat la mijlocul pîntecului de o bordură accentuată. Fundul e profilat. Dimensiunile: înălţimea 16 cm, diametrul gurii 10 cm, al fundului 5,5 cm (pl. III, 8). Vas făcut la roată, din pastă bună, de culoare neagră. Marginea este puţin răsfrîntă în afară şi prevăzută cu două torţi în bandă, dintre care una lipseşte. Pe umăr e o canelură. Pîntecul e bombat, iar fundul profilat. Vasul s-a păstrat fragmentar. Înălţimea: 16,5 cm (pl. III, 3).

În anul 1958, pe locul numit Borsóföld, pe un bot de deal, între pîraiele Forrásárka şi Karpataka, au fost descoperite resturile unei aşezări atribuite, pe baza materialului scos la iveală, populaţiei dacice. Pe teritoriul acestei aşezări au fost găsite cele trei monede din sec. IV e. n., amintite în această lucrare în capitolul I. Acest fapt arată că aşezarea aparţine tot secolului IV e. n.41

35

I. Kovács, op. cit., 274, fig. 29. Ibidem, 275, fig. 30/1. 37 Ibidem, 292, fig. 54. 38 Ibidem, 269, fig. 22.

39

36

40

180

VI. Petrilaca de Mureş (jud. Mureş) În hotarul comunei, la locul numit Csortos, cu ocazia unui sondaj făcut în anul 1957, a fost dezvelită o platformă de formă ovală, făcută din pietre de M. Párducz, în ActaArch, XI, 1959, 336, fig. 2/1. Ibidem, pl. XXV, fig. 7. 41 Z. Székely, Raport preliminar despre săpăturile executate de Muzeul din Sf. Gheorghe în anul 1958, MCA, VII, 1961, 186-187.


rîu, pe care se află inventarul unui mormînt de incideraţie, cu vase. Materialul ceramic era, în parte, de tip roman provincial, iar în rest reprezentat de vase făcute cu mina, de tip Sîntana de Mureş.42 VII. Cernat (jud. Covasna) În vara anului 1961, cu ocazia săpăturilor executate pe locul numit „Grădina lui Mihács”, în stratul aşezării de cultură Cucuteni–Ariuşd, la o adîncime de 25 cm, a fost descoperit un mormînt de înhumare. Mortul, fără coşciug, era aşezat pe spate, cu mîinile întinse pe lîngă corp. Orientarea: N-N-E 20º – S-S-V 200º, cu capul spre N-E şi cu picioarele spre S-V. Scheletul a fost acoperit cu fragmente de ceramică de cultură Ariuşd, la bazin şi în apropierea genunchiului drept a fost aşezată cîte o lespede de piatră. Scheletul s-a păstrat în stare răvăşită. La ridicarea lui, pe partea stîngă, lîngă bazin, a fost descoperit un fund de vas, care acoperea a fibulă de fier şi o perlă de sticlă verzuie. În partea dreaptă a scheletului, tot în apropierea bazinului, era un cuţit de fier. Mortul era matur, între anii 25-40; din cauza stării răvăşite a scheletului nu s-a putut determina sexul. Descrierea inventarului 1. Jumătatea unui fund de vas, făcut cu mînă, din pastă grosolană cu multe pietricele, e bine ars, (fig. 18, 7). 2. Fibula de fier de tip „cu piciorul întors pe dedesupt”, e lung de 5 cm; acul îi lipseşte. Fibula s-a păstrat destul de slabă (fig. 18, 3, 30). 3. Cuţit de fier. E lung de 11 cm, cu un singur tăiş, rectiliniar, cu spinarea uşor curbată, cu vîrful ascuţit şi cu o prelungire triunghiulară pentru mîner (fig. 18/2). 4. Perla de sticlă. Are o formă bitronconică, plată la extremităţile gurii, e de culoare verzuie, înaltă de 1,4 cm şi cu diametrul de 2,4 cm (fig. 18, 4). Din fragmentul de fund de vas se poate deduce forma vasului. Se pare că a fost un borcan cu corp puţin zvelt, vas cu formă obişnuită la populaţia autohtonă dacică. Fibula de fier aparţine grupei fibulelor cu piciorul întors dedesubt şi este caracteristică secolelor III-IV e. n. Cuţitul, precum şi perla de sticlă, sînt obiecte obişnuite în inventarul mormintelor din sec. IV e. n. Orientarea mortului este, în general, orientarea obişnuită în ritul de înmormîntare a purtătorilor culturii Cerneahov–Sîntana de Mureş. Prin urmare, Ibidem, Cercetări arheologice efectuate în Regiunea Autonomă Maghiară, MCA, VI, 1959, 180-191. 43 I. Ioniţă, Cultura Sîntana de Mureş–Cerneahov pe teritoriul 42

pe baza ritului şi a inventarului mormîntul se poate data în sec. IV e. n. VIII. Pădureni (jud. Covasna) Pe teritoriul satului, cu ocazia construirii drumului, au fost distruse morminte de incineraţie. Din inventarul lor au fost salvate fragmente de vase şi un vîrf de lance de fier, toate arse secundar. O strachină a fost reconstituită din fragmente. E făcută la roată, din pastă fină, de culoare cenuşie. Vîrful de lance are un tub de înmănuşare, iar lama este în formă de frunză şi ulterior încovoiată (fig. 13, 5-6). [D.] Locuinţele Pentru a prezenta tipurile de locuinţă ale purtătorilor culturii Sîntana de Mureş, avem la dispoziţie complexele descoperite la Sf. Gheorghe-Eprestető, la Reci-Telek şi la Bezid-Lóc. Complexele de locuinţe deja descoperite nu sînt atît de numeroase încît să se poată considera că problema lor e definitiv rezolvată, totuşi credem că cunoştinţele noastre sînt suficiente ca să putem prezenta tipul de locuinţă folosit în această epocă. La Sf. Gheorghe-Eprestető aşezarea este distrusă, la Reci-Telek şi la Bezid-Lóc numai o parte a terenului e săpat. Viitoarele ceercetări vor completa acceastă descriere, însă credem că, în fond, nu o vor schimba mult.43 Locuinţele au fost făcute la suprafaţă, fiind în general de formă dreptunghiulară. Întinderea lor la Sf. Gheorghe-Eprestető a fost delimitată de pari. Fiecare locuinţă a avut un schelet de pari şi pereţi de nuiele, lipite cu argilă, iar acoperişul din paie. La Bezid şi la Reci n-au fost observate urme de pari. Vatra era făcută din lespezi de piatră sau fără piatră şi era aşezată aproape la mijloc. La Bezid-Lóc vetrele se află şi în colţ. În această aşezare, în amîndouă locuinţe, vetrele sînt „pietrare”, vetre formate din lespezi de piatră. Faptul arată că această formă de vatră a existat în sec. IV e. n. la purtătorii culturii Sîntana de Mureş. Credem că e vorba de o tradiţie locală, de la începutul primei vîrste a erei fierului. Acest lucru s-a dovedit prin faptul că la Peteni (jud. Covasna) a fost găsit, în campania de săpături din anul 1960, efectuate de Muzeul din Sf. Gheorghe, un pietrar aparţinînd culturii Noua. La Sf. Gheorghe-Eprestető podeaua locuinţelor era formată dintr-un strat de prundiş, aşezat în pămîntul adîncit, iar vatra, con struită dintr-un strat de lut ars, de formă ovală, a fost aşezată lîngă perete. La Bezid forma locuinţei era tot dreptunghiulară, la Reci, era şi rotundă. României, ArhMold, IV, 1966, 193-200. Conform rezultatului noilor cercetări, se întîlnesc şi locuinţe adîncite în sol.

181


În apropierea locuinţelor au fost observate gropi care conţineau fragmente de vase şi alte obiecte de uz casnic. Gropile se aflau lîngă case sau la o distanţă oarecare de ele. Aşezările fiind situate pe terasele rîurilor, pe teren deschis, nu corespundeau unei situaţii defensive. Se vede că traiul populaţiei nu a necesitat întărirea aşezărilor şi lipsa fortificaţiei şi a armelor arată că locuitorii, în această epocă, duceau o viaţă sedentară, relativ paşnică. [E.] Ritul de înmormîntare Ritul obişnuit de înmormîntare este inhumaţia fără sicriu, cu orientarea diferită a scheletelor, dar în general cu faţa spre sud. În privinţa felului de înmormîntare, observaţiile făcute de Kovács, care a săpat două cimitire, sînt juste, argumentate şi prin descoperirea altor cimitire săpate recent la Spanţov şi la Izvoare. Noutăţi referitoare la înmormîntare nu putem aduce, fiindcă am găsit numai morminte răzleţe. De aceea apelăm doar la cele constatate de Kovács.44 La Sf. Gheorghe-Eprestető şi la Sărăţeni au fost descoperite şi morminte de incineraţie cu vase, care după inventar aparţin secolului IV e. n. La Sf. Gheorghe-Eprestető mortul a fost ars pe loc, iar rămăşiţele au fost adunate şi aşezate, împreună cu ofrandele, în mormînt. Afară de un vas făcut cu mîna printre fragmentele căruia au fost găsite oase şi cărbune, celelalte obiecte din inventarul mormîntului nu au avut nici o urmă de ardere secundară. Prezenţa acului de os şi a fragmentelor de vase de culoare roşie determină încadrarea mormîntului mai mult spre sec. II-III. Fragmentul de vas cu decor în plasă, lustruit, cu care era acoperit, perla de sticlă verzuie şi prîsnelul de lut îngăduie însă o încadrare mai recentă. Incineraţia cu cadavrul ars pe loc, cu groapa în formă ovală şi cu fundul ars, arată un rit practicat în timpul imperiului roman, în sec. II-III,45 întîlnit şi în Pannonia.46 Faptul, că un mormînt de inhumaţie a fost descoperit peste acest mormînt, arată că mormîntul de incineraţie a fost mai vechi. Prin urmare, se poate accepta ideea că mormîntul de incineraţie aparţine unui alt element etnic decît acela care a practicat inhumaţia. În acest caz se poate lua în considerare elementul local care şi în timpul dominaţie romane şi-a păstrat acest rit vechi tradiţional. La Sărăţeni, în I. Kovács, în Dolg, III, 1912, 253-257. Z. Székely, în Almanah 1949-1954, Muzeul Regional Sf. Gheorghe, 1955, 3-9, 40. 46 A. Kiss, în ArchÉrt, LXXXIV, 1957, 50-52. 44 45

182

interiorul unei clădiri, au fost găsite încă două morminte de incineraţie, cu vase aşezate pe lespezi de piatră şi acoperite cu ţigle romane. Inventarul ceramic, vase de tip Sîntana de Mureş, ne obligă să aşezăm cronologic mormintele în epoca de după încetarea stăpînirii romane. Prezenţa în mormîntul nr. 1 a unui vas de factură romană şi a unui alt vas, făcut cu mîna, arată că tradiţia locală şi cea romană încă s-au mai păstrat. Prin urmare şi ritul şi o parte din inventar ne îndeamnă să atribuim aceste morminte unei populaţii care şi-a păstrat vechea tradiţie locală. Pe baza vasului cu marginea dreaptă, din mormîntul nr. 2, putem să încadrăm aceste morminte în a doua jumătate a secolului IV e. n. Mormîntul de incineraţie de la Petrilaca de Mureş ilustrează o tradiţie locală şi romană, credem însă că, cronologic, se poate data mai degrabă spre sfîrşitul secolului III sau spre începutul secolului IV. În concluzie se poate constata că mormintele plane de inhumaţie aparţin unei populaţii germanice, probabil goţilor, iar cele de incineraţie, populaţiei autohtone. La Spamţov, după mărturia inventarului, a fost găsită o ceaşcă dacică într-un mormînt, s-a văzut că elementul local, în unele părţi ale R. S. România, a practicat şi inhumaţia.47 Mormintele de incineraţie de la Pădureni aparţin probabil purtătorilor culturii Pşevork şi trebuie să rectificăm constatarea lui Gh. Diaconu că taifalii nu s-au aşezat pe teritoriul Transilvaniei.48 [F.] Analiza tipologică a culturii materiale descoperite în aşezări Săpăturile executate în aşezările de la Sf. Gheorghe-Eprestető, de la Reci-Telek şi la Bezid-Lóc au furnizat un bogat material ceramic şi cîteva unelte de producţie. Acestea, precum şi materialul provenit din descoperiri întîmplătoare, prezintă aspectul culturii cunoscute sub denumirea de Sîntana de Mureş. În cele ce urmează, încercăm să stabilim provenienţa diferitelor tipuri ale resturilor de cultură materială, în limitele posibilităţilor, şi apoi încadrarea lor cronologică, urmînd să tragem concluzii de ordin istoric şi etnic. Ceramica a) Vasele făcute cu mîna, din pastă poroasă Tipul 1 (fig. 7/1). Oale cu marginea răsfrîntă, mai mult sau mai puţin, în afară. Buza, la unele, este decorată cu crestături verticale (la Sf. Gheorghe-EpresteB. Mitrea – C. Preda, Necropole în secolul al IV-lea e. n. în Muntenia (Biblioteca de Arheologie, X), 1966, 22, 162, fig. 19/2. 48 Gh. Diaconu, Tîrguşor, 1965, 117. 47


tő) sau sub margine, pe gît, e aplicat un brîu alveolar (la Sf. Gheorghe-Eprestető). Pe umăr sînt aşezaţi patru butoni cu vîrf ascuţit, pîntecul oalelor e puţin bombat, iar fundul e plat. Oalele acestea sunt, fără îndoială, de tradiţie dacică, fiind cunoscute din diferite aşezări ale populaţiei dacice de pe teritoriul judeţului Covasna.49 Tipul 2 (fig. 7/2, 8, 31). Oale cu marginea răsfrîntă puţin în afară, cu corpul mai mult sau mai puţin zvelt şi cu fund plat; sînt fără decor (Comolău, Sf. Gheorghe-Eprestető) sau decorate pe umăr cu linii incizate, în jurul fundului cu împunsături de degete, (Sf. Gheorghe-Eprestető). Acest tip de vase este tot de tradiţie dacică,50 cunoscut de asemenea şi din inventarul mormintelor de la Sîntana de Mureş şi Tîrgu Mureş.51 Tipul 3 (fig. 7/3–6, 8). Vas mic cu pereţi oblici, cu fund plat, decorat în jurul fundului cu împunsături de degete (Sf. Gheorghe-Eprestető, Reci-Telek şi Comolău). Unele sînt fără decor de împunsături, cu un soclu sau cu fundul perforat la mijloc (Sf. Gheorghe-Eprestető, Reci-Telek). Acest tip de vas, derivat din ceaşca caracteristică pentru cultura materială a populaţiei dacice, este un tip conducător în ceramica aşezărilor din sec. IV e. n. din regiunea noastră. Tipul 4 (fig. 7/7). Ceaşca cu toartă, cu pereţii oblici şi cu fund plat. Toarta porneşte de sub buza ceştii şi se leagă de fund. Acest tip de vas e de tradiţie locală dacică, a cărui formă s-a păstrat, puţin schimbată şi în sec. IV e. n. E mai scundă, deschiderea gurii şi fundul sînt mai late. Deocamdată e cunoscut numai un singur exemplar – cel de la Reci-Telek. Tipul 5 (fig. 8/32). Vas mic cu pereţii aproape drepţi, cu buza puţin răsfrîntă în afară, cu fund în soclu şi prevăzut cu o mică toartă, care porneşte de la buza vasului, terminîndu-se pe umăr. Credem că acest vas a avut ca prototip ceaşca dacică cu toartă şi reprezintă un tip degenerat al acestuia. Tipul 6 (fig. 7/11). Vas mare de provizie, de culoare brună, cu marginea dreaptă, cu gît cilindric, decorat cu brîu alveolar, pîntecul e bombat şi fundul e plat. Un singur exemplar a fost găsit la Reci, însă fragmente de acest tip de vas au fost găsite şi în alte aşezări din sec. II-III-IV e. n. Forma vasului arată o tradiţie locală, avîndu-şi

originea în Hallstattul transilvănean şi păstrîndu-se şi în La Tène-ul dacic. Acest tip de vas, ca şi multe altele, s-a păstrat într-o formă mai evoluată şi în epoca prefeudală. Vasele făcute cu mîna, din pastă poroasă, cu brîu alveolar şi cu linii incizate,52 sînt din La Tène-ul dacic. Vasul cel mai caracteristic, ceaşca cu toartă a evoluat, pe lîngă forma zveltă cu toarta terminată la umăr şi la buză, spre o formă nouă, un vas mai scund, fără toartă, decorat în jurul fundului cu împunsături de degete. Acest tip de vas e foarte frecvent şi a fost găsit aproape în toate complexele de locuinţe ale aşezărilor de la Sf. Gheorghe-Eprestető şi Reci-Telek. Vasele făcute cu mîna, afară de ceaşcă cu şi fără toarte, sînt cunoscute şi din cimitirul de la Sîntana de Mureş.53 În acest cimitir procentajul acestor vase faţă de celelalte, făcute la roată, este de 10%.54 Acest număr se schimbă, în aşezări, la 30% în raport cu numărul vaselor făcute la roată.

K. Horedt, Aşezarea de la Sf. Gheorghe-Bedeháza, MCA, II, 1950, fig. 12/5. 50 Ibidem, fig. 12/12. 51 I. Kovács, în Dolg, III, 1912, 299, fig. 63. 52 K. Horedt, op. cit., fig. 12/4, 8. 53 I. Kovács, op. cit., fig. 53/4, 63. 54 Ibidem, 332. 55 V. Pârvan, Getica, 1926, fig. 439. 56 M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 123.

57

49

b) Vasele de tehnică superioară Tipul 1 (fig. 7/10). Ulcior cu toartă, cu corp bicontronic, decorat cu caneluri şi cu fund profilat. Acest tip este cunoscut deocamdată numai de la Tîrgu Secuiesc. Pârvan l-a încadrat în epoca I-a La Tène,55 iar Roşca l-a atribuit goţilor.56 Ulciorul este un tip caracteristic al culturii Cerneahov şi prezintă analogii cu ulciorul nr. 6 din tezaurul de la Sînnicolau Mare.57 Prototipul lui pare că a fost ulciorul făcut din metal. Tipul 2 (fig. 7/12). Ulcior cu gura treflată, prevăzut cu o singură toartă. Nu s-a păstrat nici un exemplar întreg, însă e probabil că fundul a fost profilat. Acest tip de ulcior este de tradiţie romană, cunoscut din provinciile imperiului roman.58 Tipul 3 (fig. 7/16). Cană cu două toarte, cu marginea îngroşată, cu pîntec bombat şi cu fund profilat. Acest tip, făcut din pastă fină, cenuşie sau cu un lustru negru, este cunoscut din aşezările de la Sf. GheorgheEprestető şi Bezid-Lóc. Prototipul acestei forme de vas îl găsim în ceramica provincială romană.59 Această formă de vas îşi are analogii în vasele cinerare descoperite în cimitirul de la Poieneşti60 şi arată o legătură neîndoielnică cu materialul ceramic al populaţiei dacice. J. Hampel, A régibb középkor emlékei Magyarhonban, I, 1894, pl. 173. 58 Das Kastell Zugmantel (Der obergermanisch-raetische Limes des Römerreiches, 8), 1909, fig. 37; E. Bónis, Die kaiserzeitliche Keramik von Pannonien (DissPann, ser. II, nr. 20), pl. 29, 10-16; K. Sz, Póczy, Die Töpferwerkstätten von Aquincum, ActaArch, 1956, fasc. 1. pl. 6, 13-15. 59 E. Bónis, op. cit., pl. 31, 1. 60 R. Vulpe, Săpăturile de la Poieneşti, MCA, I, 1953, 449, fig. 357, 2.

183


Tipul 4 (fig. 8/27, 29). Vas-borcan prevăzut cu două toarţe, este cunoscut din aşezarea de la Reci şi din mormîntul de incineraţie cu vase din castrul roman de la Sărăţeni. Amîndouă variantele acestui tip sînt de tradiţie romană,61 dar se află şi la populaţia dacică.62 Tipul 5 (fig. 8/19). Castron larg cu trei toarţe şi cu buza lată. Acest tip e cunoscut fragmentar din aşezările de la Sf. Gheorghe-Eprestető şi de la Comolău. Vulpe consideră că îşi are prototipul în cultura locală.63 Acest tip este caracteristic pentru epoca imperială romană64 şi e cunoscut şi din Dacia.65 Credem că forma e tot de tradiţie romană, care în secolul IV devine generală. Tipul 6 (fig. 8/28). Castron cu gura largă şi cu buza lată, fără toarte. Este cunoscut din mormîntul de incineraţie de la Sărăţeni, iar fragmentar din aşezările de la Sf. Gheorghe-Eprestető şi de la ReciTelek. În cimitirele de inhumaţie din sec. IV acest tip de vas a fost descoperit la Sîntana de Mureş66 şi la Spanţov.67 Prototipul acestor castroane se găseşte în castroanele ceramicii provinciale romane.68 Tipul 7 (fig. 7/15; fig. 8/17-18). Borcan cu marginea îngroşată, din pastă zgrunţuroasă, cu pîntecul bombat, decorat pe umăr sau pe pîntec cu linii incizate şi cu fund plat. Unele sînt făcute şi cu fund profilat. Acest tip e cunoscut din cimitire sau aşezări şi e de tradiţia romană provincială.69 Tipul 8 (fig. 7/13-14). Borcan cu lustru negru. Marginea e îngroşată, pe umăr se află o dungă în relief, pîntecul e bombat şi fundul profilat. Deocamdată este cunoscut numai din aşezarea Sf. Gheorghe-Eprestető. Tipul 9 (fig. 8/26). Borcan cu marginea aproape dreaptă, decorat cu o dungă în relief şi cu o linie incizată. Corpul vasului e puţin bombat, mijlocul pîntecului e în muchie ascuţită, iar fundul profilat. Acest tip de vas e cunoscut din mormîntul de incineraţie de la Sărăţeni şi din mormîntul nr. 22 din cimitirul de la Sîntana de Mureş.70 Párducz consideră acest tip de vas ca un tip conducător în timpul stăpînirii hunice din Pannonia şi îl crede de origine

sarmatică.71 Nu cunoaştem analogii pentru acest vas în ceramica locală şi provincială romană, prin urmare e probabil că prototipul lui trebuie căutat în ceramica unei culturi formate în afară de graniţele imperiului roman. Tipul 10 (fig. 8/20-25). Strachina cu marginea uşor îngroşată sau răsfrîntă în afară sau înăuntru, cu umărul unghiular sau arcuit şi cu fund plat sau profilat. Acest tip, cu variantele lui, este cunoscut din cimitirele de la Sîntana de Mureş,72 Tîrgu Mureş,73 Izvoare,74 din aşezările de la Sf. Gheorghe-Eprestető, Reci-Telek şi Bezid-Lóc. Vulpe emite părerea că acest tip de strachină e de origine locală.75 Dintre străchinile găsite în cimitirul de la Sîntana de Mureş, I. Kovács consideră strachina din mormîntul nr. 30 ca eventual de origine romană.76 E mai plauzibil ca acest tip de strachină, cu variantele sale, să fie de origine celto-dacică,77 păstrat şi în epoca imperială romană şi devenit în secolul IV, de asemenea, un tip conducător al ceramicii culturii Sîntana de Mureş. Tipul 11 (fig. 8/30). Vas cu dimensiuni mari, chiup, aşa-zis „Krausengefäss”, cu marginea lată şi răsfrîntă orizontal. Pe buză şi pe gît se află, de obicei, un decor din linii ondulate; uneori decorul lipseşte. E făcut de obicei din pastă cenuşie, dar se găsesc şi exemplare arse la roşu (probabil secundar). Acest tip de vas se află numai în aşezări; din cimitirele de la Sîntana de Mureş şi Tg. Mureş nu e cunoscut.78 Vulpe publică de la Izvoare un singur fragment care este de altă factură decît cele cunoscute din Transilvania. Chiupurile acestea sînt cunoscute din descoperiri întîmplătoare de pe teritoriul judeţului Covasna şi Harghita: 1. Tîrgu Secuiesc (pl. VII, 7); 2. Mărtineni, 2 exemplare întregi;79 3. Mărtănuş; 4. Sf. Gheorghe, lîngă pîrîul Kökényes; 5. Arcuş;80 6. Căpeni 7. Dîrjiu;81 8. Zetea;82 9. Filiaş; 10. Bodogaia şi Jigodin-Várhegy – jud. Harghita.83 Din aşezări săpate sînt cunoscute cele de la 1. Comolău, castrul roman; 2. Sf. Gheorghe-Bedeháza; 3. Sf. Gheorghe-Eprestető; 4. Reci-Telek; 5. Bezid-Lóc, iar, din castrele

I. Paulovics, în Laurae Aquincenses (DissPann, ser. II, nr. 11), 1941, pl. 21, 15; E. Bónis, op. cit., pl. 34, 18, pl. 35, 16. 62 Şantierul Poiana, SCIV, III, 1952, 208, fig. 29/3-4. 63 E. Vulpe, Izvoare, 1957, 312. 64 S. K. Póczy, op. cit. 91, pl. 9, 1-6. 65 D. Protase – I. Tigara, în MCA, V, 1959, 427, fig. 4. 66 I. Kovács, op. cit., 274, fig. 29. 67 B. Mitrea, în SCIV, IV, 1-2, 1953, 232, fig. 14. 68 S. K. Póczy, op. cit., pl. 4, 1, 3-4. 69 Ibidem, pl. 6, 10-12 70 I. Kovács, op. cit., 22. 71 M. Párducz, în ActaArch, XI, 1959. 72 I. Kovács, op. cit., 281, fig. 38.

73

61

184

Ibidem, fig. 281, fig. 38; 292, 1-2. R. Vulpe, op. cit., fig. 293/2, fig. 297. 75 Ibidem, 312 76 I. Kovács, op. cit., 333. 77 R. şi E. Vulpe, în Dacia, I, 1924, fig. 27, 29; Dacia, III-IV, 1933, fig. 74. 78 R. Vulpe, op. cit., 293, fig. 312/1. 79 G. Nagy, în A Székely Nemzeti Múzeum Értesítője, I, 57; B. Richtoffen, în ArchÉrt, XL, 1931, 251. 80 Colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe. 81 Colecţia Muzeului din Odorhei. 82 Colecţia Muzeului din Cristur 83 Al. Ferenczi, în ACMIT, IV, 1939, 255, 1, fig. 21. 74


romane deja săpate, de la: 1. Breţcu, un singur fragment; 2. Înlăceni, un singur fragment (colecţia Muzeului din Cluj, nr. de inv. 6663, 6802); 3. Sărăţeni, două fragmente de margine (colecţia Muzeului din Tîrgu Mureş). Din lista de mai sus se vede clar că chiupurile acestea se găsesc în număr mai mare numai acolo unde este atestată o aşezare sau o suprapunere a purtătorilor culturii de tip Sîntana de Mureş. În aşezările dacice, precum şi în castrele romane – cu excepţia acelora în care s-au aşezat purtătorii culturii Sîntana de Mureş, ca la Comolău şi, probabil şi la Rîşnov (jud. Braşov) – chiupurile se găsesc foarte sporadic. Cu originea acestor vase mari de provizii s-au ocupat mulţi cercetători: Pârvan,84 Richthoffen,85 Al. Ferenczi,86 Radu Vulpe87 şi C. Daicoviciu.88 Considerau aceste chiupuri ca avîndu-şi prototipul lor în La Tène-ul dacic. M. Párducz89 e de părere că originea lor trebuie căutată în ceramica celtică şi că din convieţuirea celto-dacică s-ar explica răspîndirea lor în Dacia.90 Aceste chiupuri persistă în Pannonia pînă în epoca tîrzie a imperiului roman şi sînt puse în legătură cu sarmaţii. Prezenţa acestor chiupuri în aşezările dacice dinainte de cucerirea romană, ca la Zetea, arată că prototipul lor trebuie căutat în epoca La Tène, însă realizarea lor s-a produs sub influenţa greco-romană. Deocamdată nu ne stă la îndemînă material suficient ca să putem stabili tipurile care sînt curat romane şi cele care aparţin populaţiei băştinaşe. Materialul, provenit din aşezările de la Sf. Gheorghe-Eprestető şi Reci-Telek, prezintă aspectul din secolul IV e. n., aparţinînd purtătorilor culturii de tip Sîntana de Mureş. Vasele sînt lucrate în general din pastă fină sau zgrunţuroasă, de culoare cenuşie, neagră sau arse la roşu, marginea e răsfrîntă orizontal, cu buza tăiată drept sau subţiată, din care o parte cade spre exterior. Sînt decorate pe buză şi pe umăr, cu linii în val, incizate cu un pieptene sau cu dungi trase cu degetul. Dimensiunile lor sînt considerabile, în general au aproximativ o înălţime de 1,03 m, cu gura largă de 0,39 m. În secolele V-VI, pînă cînd acest tip de vas persistă, marginea lor e răsfrîntă orizontal şi cade, ca la Porumbenii Mici-Galat, spre interior. Prin urmare, se constată că acest tip de vas de tradiţie locală e un alt tip conducător al ceramicii culturii Sîntana de Mureş, care diferă însă de cele dacice şi de cele provinciale romane.

Tipul 12 (pl. XII, 3). Capac cu mînerul plin, tăiat drept; a fost găsit numai un singur exemplar fragmentar la Sf. Gheorghe-Eprestető. Acest tip de capac îşi are originea, ca formă, în capacele cunoscute în provoinciile romane din timpul imperiului.91 Tipul 13 (fig. 8/33). Vas borcan cu toartă, cu gura largă răsfrîntă în afară, cu pîntec bombat şi cu fund profilat. E făcut la roată, din pastă fină, cenuşie, şi e decorat cu linii verticale lustruite. Acest tip de vas e de tradiţie dacică şi e cunoscut ca analogie din materialul ceramic din aşezarea dacică de la Poian.92 Tipul 14 (pl. XII, 3). Amfora făcută la roată, din pastă fină, cenuşie, la gît prevăzută cu o dungă în relief; mănuşile sînt plate. Prezintă forma amforelor romane. E cunoscut numai un singur exemplar, descoperit la Sf. Gheorghe-Eprestető. Amforele găsite în cimitirul de la Poieneşti sînt considerate de Vulpe ca marfă de import.93 Amfora descoperită la Sf. Gheorghe-Eprestető e fabricaţie locală, avînd prototipul în amfora romană. Tipul 15 (pl. XXI, 5). Strachina făcută din pastă de culoare sură deschisă, pe buză cu patru toarte. Numai un singur exemplar fragmentar a fost găsit, acest tip îşi are prototipul în strachina din aşezarea dacică de la Poiana.94 În complexele de locuinţe de la Bezid-Lóc şi de la Reci-Telek au fost descoperite şi fragmente de fructiere de tip dacic. Deocamdată nu putem stabili cu siguranţă dacă acest tip de vas a persistat şi în sec. IV, fiindcă la Sf. Gheorghe-Eprestető n-a fost găsit nici un fragment. Însă prezenţa unor forme de vas, de tip La Tène în aşezări de cultură de tip Sîntana de Mureş, îngăduire presupunerea că şi acest tip de vas a persistat pînă în sec. IV. Procedeul de decorare al vaselor era diferit. Va sele poroase făcute cu mîna au crestături verticale pe buză, pe umăr butoni, brîu alveolar, împunsături de degete sau linii verticale incizate în val. Aceste motive de decorare sînt cunoscute în La Tène-ul dacic. La vasele făcute la roată, din pastă zgrunţuroasă, găsim pe umăr linii incizate. Acest decor se află şi pe borcanele provinciale romane cunoscute din materialul ceramic al castrelor din Dacia. În rest borcanele prezintă dungi în relief pe umăr şi lustruirea suprafeţei. La ulcioare, decorul este format de obicei din dungi, liniuţe paralel incizate sau decor în plasă lustruit. Ornamentul în plasă lustruit se găseşte pe

V. Pârvan, op. cit., 129-131. B. Richthoffen, op. cit. 86 Al. Ferenczi, op. cit., 254. 87 E. şi R.Vulpe, în Dacia, III-IV, 1933, 289. 88 C. Daicoviciu, Siebenbürgen in Alterhum, 1943, 55, n. 1. 89 M. Párducz, A szarmata kor emlékei Magyarországon, I (Arch-

Hung, XXX), 1941, 31. 90 M. Párducz – J. Korek, în ArchÉrt, LXXXVII, 1958, 31. 91 E. Bónis, op. cit., pl. XXXI, 8-12. 92 Şantierul Poiana, SCIV, III, 1952, 208, fig. 29/1. 93 R. Vulpe, op. cit., 290-291. 94 Ibidem, 198, fig. 16.

84 85

185


diferite tipuri de vase, ca şi liniile în val sau în zigzag. Pe vasele de culoare sură-neagră decorul lustruit este format din dreptunghiuri aşezate orizontal sau vertical. Pe un singur fragment de vas descoperit la Reci se află decorul lustruit în formă de brad, cunoscut din cimitirul de la Izvoare.95 Lustruirea a fost întrebuinţată şi în epoca La Tène – decorul de linii în val lustruit e obişnuit pe marginera fructierelor dacice –, prin urmare şi acest procedeu de decorare îşi are originea tot în tradiţia locală. Pe cupe se întîlneşte decorul şlefuit, imitînd tehnica şlefuirii sticlei, de tradiţie romană. Acest procedeu de prelucrare a vaselor este folosit la mijlocul sau în jumătatea a doua a secolului IV e. n.96 În concluzie, se poate constata că materialul ceramic manifestă, în ceea ce priveşte formele şi decorul, pe lîngă tradiţie locală şi trăsături păstrate din meşteşugul provoncial roman şi unele aspecte cunoscute din cultura materială a propoarelor care trăiau în afară de graniţele imperiului. Acest material este cunoscut, cu puţine excepţii, din inventarul mormintelor de la Sîntana de Mureş şi Tîrgu Mureş. Excepţiile se explică prin faptul că deocamdată nu putem lega în mod sigur aceste aşezări de o populaţie sau de alta, care par a se deosebi etnic între ele prin ritul lor de înmormîntare.

conică. Amîndouă tipurile au fost găsite în complexe de locuinţe şi sînt de tradiţie locală. Valva de tipar, care a servit pentru turnarea unor podoabe tubulare, e deocamdată o piesă unică din cultura Sîntana de Mureş. Podoabele turnate în acest tipar au fost probabil din metal preţios. Pietrele de ascuţit (cutele) sînt de formă dreptunghiulară şi cilindrică. Prototipul lor se găseşte în pietrele de ascuţit cunoscute din epoca dacică.98 Acele de os cu corp rotund şi cu capetele ascuţite sînt caracteristice pentru această cultură (pl. X, 10 – 11). Acest tip de ac arată o tradiţie romană provincială.99 Au fost găsite în aşezări şi în morminte. Obiectul de os cu corp plat şi ascuţit la un capăt a fost unealta cu ajutorul căreia s-a realizat decorul lustruit de pe vase. Destinaţia lui este arătată şi de locul de descoperire, fiind găsit în cuptorul nr. 1. Dintre obiectele de os cele mai caracteristice sînt pieptenii formaţi din plăci de os şi cu mîner în formă de clopot. Aceşti piepteni au fost găsiţi în toate aşezările săpate şi figurează şi în inventarul nume roaselor morminte de la Sîntana de Mureş100 şi Tîrgu Mureş.101 Tipul de pieptene este cunoscut în epoca imperială romană şi îl găsim şi la triburile germanice, fiind caracteristic şi pentru purtătorii culturii de tip Sîntana de Mureş.

Alte obiecte de lut Acestea sînt fusaiolele, lustruitoarele de vase şi greutăţile de ţesut. Fusaiolele se găsesc şi în aşezări şi în morminte. În general ele sînt sferoidale sau bitronconice, plate şi cu concavităţi la extremităţile găurii (pl. X, 13). Lustruitoarele sînt prevăzute cu mîner, iar partea lor de jos e ovală (pl. X, 16). Aceste forme de fusaiole sînt de tradiţie din epoca La Tène.97 Greutăţile de ţesut sînt de formă piramidală; la partea de sus sînt perforate orizontal, ca şi cele cunoscute din aşezările dacice.

Obiecte de sticlă Perla de sticlă bitronconică, plată la extremităţile găurii, e de culoare verzuie şi a fost găsită la Sf. Gheorghe-Eprestető. Acest tip de perle este cunoscut din cimitirul de la Sîntana de Mureş102 şi figurează ca obiect de podoabă în inventarul mormintelor. Îşi are originea probabil în perlele de sticlă ale popoarelor sarmatice.103

Obiecte de os şi de piatră Obiecte de piatră sînt puţine. Pietre de măcinat, de ascuţit şi o valvă de turnat. Pietrele de măcinat sînt de două tipuri: piatra de formă ovală cu o faţă plată, iar cealaltă convexă, căreia îi aparţinea şi o piatră de pisat în forma pumnului. Tipul celălalt, rîşniţa rotativă, e lucrat din rocă vulcanică şi are formă R. Vulpe, op. cit., fig. 306-307. M. Párducz, op. cit., 361. 97 Z. Székely, Tezaurul dacic de la Şimleu Silvaniei, în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, pl. 2, 7-8. 98 Ibidem, fig. 2/9a-b, 12. 99 Astfel de ace au fost găsite în vila romană de la Ciumăfaia. Colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe. 100 I. Kovács, op. cit., fig. 12, 26, 31, 40, 42.

Obiecte de metal a) Bronz Din bronz sînt făcute obiecte de podoabă, cunoscute mai mult din morminte. În aşezarea de la la ReciTelek a fost descoperit un pandantiv cu veriga din bară răsucită, tip cunoscut din cimitirul de la Sîntana de Mureş.104 Acest obiect apare frecvent în descoperirile din sec. III-IV din Dacia.105 Procedeul răsucirii barei este caracteristic pentru arta toreutică a dacilor.106 Acul cu capul încîrligat, descoperit la Reci (fig. 3/1), este tipic dacic şi se regăseşte în Pannonia.107 Ibidem, fig. 37, 47, 50. Ibidem, fig. 82/4; M. Párducz – J. Korek, op. cit., 34. 103 M. Párducz, în ActaArch., XI, 1959, 366 104 I. Kovács, op. cit., fig. 85/7. 105 Idem, în Dolg, III, 1912, 340. 106 Z. Székely, op. cit., pl. 5. 107 M. Párducz – J. Korek, în ArchÉrt, LXXXVII, 1958, 34.

95

101

96

102

186


b) Fier Din fier sînt făcute unelte casnice. Cuţitele au spatele puţin curb şi o prelungire pentru mîner. Forma secerii, cu prelungire pentru mîner, ca şi cuţitele, sînt de tradiţie locală din epoca La Tène.108 Cuţitul figurează şi în inventarul mormintelor din cimitirul de la Sîntana de Mureş.109 Celelalte obiecte de fier descoperite nu sînt aşa de caracteristice, pentru ca destinaţia lor să fie clară şi tipologic se pot lega şi de epoca La Tène, şi de cea imperială romană. c) Argint Din argint sînt făcute obiectele de podoabă şi în special cele legate de port: fibule, catarame, capete de curea, brăţări şi inele. În aşezări, cu excepţia cataramei de la Pădureni, n-au fost găsite obiecte de podoabă. Afară de cimitirele de la Sîntana de Mureş şi Tîrgu Mureş, pe teritoriul studiat numai tezaurul de la Valea Strîmbă a furnizat astfel de obiecte. Fibula şi capetele de curea din tezaurul de la Valea Strîmbă au analogiile cele mai perfecte în fibule şi capetele de curea găsite în inventarul mormintelor de la Sîntana de Mureş110 şi Tîrgu Mureş.111 Constatarea lui Kovács, referitoare la încadrarea lor cronologicî şi etnică, e justă.112 Brăţările de tip Valea Strîmbă nu au fost găsite în cimitirul de la Sîntana de Mureş, însă sînt cunoscute din Pannonia de la Kiskőrös-Alsócele, din timpul stăpînirii hunilor.113 Acest fapt arată că constatarea lui Párducz e justă cînd, bazîndu-se pe forme mai evoluate ale cataramelor şi pe lista brăţărilor în morminte, a încadrat cronologic acest tezaur la o dată mai recentă decît cimitirul de la Sîntana de Mureş.114 Monedele lui Gratianus, găsite împreună cu tezaurul amintit, arată o dată mai recentă. Probabil ascunderea tezaurului s-a putut întîmpla după năvălirea hunică.115 Prin urmare se constată că obiectele de argint de podoabă tip Sîntana de Mureş aparţin unei populaţii germanice care s-a aşezat în sec. IV în Transilvania. Arme În aşezări şi în morminte n-au fost găsite arme, cu excepţia unui singur vîrf de săgeată şi a unui vîrf de lance de fier, păstrat fragmentar (fig. 3/4), găsit la Reci-Telek. Săgeata în forma frunzei de salcie, cu prelungire pentru înmănuşare, este neobişnuită la popoarele germanice şi e cunoscut faptul că arcul E. şi R. Vulpe, în Dacia, III-IV, 1933, fig. 115. I. Kovács, op. cit., fig. 59. 110 Ibidem, fig. 52/3a-b-c. 111 Ibidem, fig. 5/1a-b, fig. 45/5a-b, fig. 52/7a-b. 112 Ibidem, 338-342. 113 M. Párducz, în ActaArch, XI, 1959, pl. 26, 5, 7. 114 Ibidem, op. cit., 375. 108 109

n-a fost arma preferată a acestora. Vîrful de lance, cu creasta mediană la mijloc, a fost făcut probabil cu coada à douille. Acest tip e cunoscut þi la daci.116 Lipsa de arme confirmă constatările făcute mai înainte la Sîntana de Mureş117 şi la Izvoare,118 conform cărora purtătorii culturii de tip Sîntana de Mureş au aparţinut unei populaţii paşnice. Iar mormintele de incineraţie de la Pădureni, cu vasele şi armele trecute prin flăcările rugului, pot fi atribuite taifalilor veniţi din regiunile culturii Pşevorsk.119 [G.] Consideraţii generale Resturile de cultură de tip Sîntana de Mureş sînt cunoscute din Transilvania, din Moldova, din Muntenia şi, într-o măsură mai redusă, din Oltenia. Inventarul cimitirelor a servit cu precădere drept bază pentru cunoaşterea acestei culturi. Cercetările efectuate în ultimii ani pe teritoriul judeţelor Covasna şi Harghita, unde au fost dezvelite urme de aşezări, au contribuit mult ca aspectul economico-social al purtătorilor culturilor de tip Sîntana de Mureş, să fie mai bine lămurit. Cu toate că s-au găsit unelte de producţie în număr redus, totuşi ne putem forma o imagine despre felul de trai al populaţiei. Pe lîngă ocupaţiile primitive vînatul, pescuitul, creşterea vitelor şi agri cultura au fost înfloritoare. Acest fapt este arătat de numeroasele oase de animale (cornute mari, oi, porci) păstrate pe podelele complexelor de locuinţe. Agricultura dezvoltată este atestată prin secera de fier şi pietrele de rîşnit, atît de tip vechi, cît şi de tip nou, rotativ. Forma deschisă a tuturor aşezărilor demonstrează de asemenea caracterul agricol şi păstoresc al populaţiei. Cuptorul de ars oale, precum şi diversele forme de vase făcute cu mîna şi la roată, ne arată că meşteşugul olăritului, păstrînd şi îmbinînd cu elemente noi tradiţia veche locală, a fost înfloritor. Numeroasele prîsnele de lut şi greutăţi piramidale de ţesut, găsite în locuinţe, sînt dovezi că aceste ramuri ale meşteşugurilor casnice au fost practicate intens de populaţie. Uneltele de producţie şi alte obiecte de uz casnic, fie de podoabă, făcute din fier, bronz şi argint, descoperite în cimitire şi în aşezări, sînt dovezi grăitoare că prelucrarea metalelor şi arta toreutică au fost foar te dezvoltate în acestă epocă. La uneltele de metal şi la obiectele de podoabă se pune întrebarea dacă K. Horedt, Unele probleme privind răspîndirea culturii Sîntana de Mureş–Cerneahov în România, SCIV, XVIII/4, 1967, 578. 116 Z. Székely, op. cit., fig. 4/2. 117 I. Kovács, în Dolg, VI, 1915, 294, n. 1. 118 R. Vulpe, op. cit., 312, n. 1. 119 Gh. Diaconu, op. cit.; I. Ioniţă, op. cit., 241. 115

187


sînt produse de import sau de fabricaţie locală? Numeroasele bucăţi de zgură de fier şi bucăţile de vase găsite în cuptorul nr. 2 de la Sf. Gheorghe-Eprestető, precum şi tiparul turnat pentru un obiect tubular de podoabă – probabil de aur –, arată că acestea au fost lucrate pe teritoriul Transilvaniei. În această parte a ţării, bogată în metale, materia primă a stat la dispoziţia populaţiei pentru a dezvolta meşteşugul metalurgiei. Începînd din comuna primitivă, pînă la sfîrşitul stăpînirii romane, în Transilvania, după mărturia descoperirilor, meşteşugul prelucrării metalelor a fost foarte dezvoltat. Prin urmare, pe baza tradiţiei vechi locale – ne referim aici la metalurgia dezvoltată a dacilor –, în perioada prefeudală în care se plasează cultura de tip Sîntana de Mureş, prelucrarea metalelor nu a decăzut, ci dimpotrivă, adoptînd noi metode de forme, a luat un nou avînt. Tipurile de podoabe de argint şi de aur, cunoscute din inventarul cimitirului de la Sîntana de Mureş şi tezaurului de la Valea Strîmbă, sînt caracteristice pentru populaţiile germanice care au pătruns în sec. III-IV în Dacia, însă acest fapt nu exclude contribuţia elementului local la formarea acestor tipuri.120 În prezent însă nu suntem în situaţia de a trage exact linia care demarcă aportul adus de elementul local în metalurgia şi toreutica acestei culturi. Pentru a trage concluzii de ordin istoric şi cronologic, ne stă la dispoziţie materialul furnizat de aşezările de la Sf. Gheorghe-Eprestető, de la Reci-Telek şi de la Medişorul Mare, care este datat cu monede din sec. IV e. n. La Sf. Gheorghe şi la Reci au fost găsite cîte o monedă de argint de la împăratul Constantius II, din anul 354, iar la Medişorul Mare, afară de moneda lui Constantius II, au fost găsite şi două monede de la Valentinianus I. Data emisiunii acestor monede servind ca terminus post quem, reiese că viaţa în aceste aşezări a durat pînă în ajunul năvălirii hunice, pînă la a doua jumătate a secolului IV. Aceste descoperiri de monede, precum şi moneda lui Honorius, de la începutul secolului V, descoperită la Cristeşti, sînt o dovadă că marele val de migraţie a popoarelor121 nu a întrerupt existenţa acestor aşezări. Nu putem stabili deocamdată cu certitudine durata acestei culturi, însă materialul furnizat de săpăturile arheologice efectuate la Bratei de I. Nestor şi E. Za-

haria, datat în secolul V e. n., are un aspect care arată că în această aşezare ceramica şi-a păstrat multe forme din cultura de tip Sîntana de Mureş.122 În materialul ceramic al bordeielor din aşezarea româno-slavă de la Bezind, din sec. VII e. n., se mai păstrează această tradiţie culturală Sîntana de Mureş.123 Prin urmare, în Transilvania sînt cunoscute aşezări care reflectă o altă cultură la baza căreia stă cea de tip Sîntana de Mureş. Începutul acestei culturi indică sfîrşitul celei de tip Sîntana de Mureş. Data, la care se plasează această trecere, a fost probabil sfîrşitul secolului IV sau începutul secolului V e. n.124 Párducz datează tezaurul găsit la Valea Strîmbă după invazia hunică.125 Vasul cu marginea dreaptă, găsit în mormîntul de incineraţie nr. 2 de la Sărăţeni, arată că şi aceste morminte aparţin sfîrşitului secolului IV e. n. Asupra originii culturii Cerneahov au fost emise multe păreri. Unii o consideră ca o cultură dezvoltată pe fondul culturilor Pşevorsk şi Lipiţa;126 iar alţii sînt de părere că problema originii şi formării ei este încă nerezolvată.127 După părerea noastră însă nu e vorba de culturi separate în mod riguros, ci de transformaea vechii culturi care, pe lîngă aspectul vechi păstrat, reflectă elemente noi pe care şi le-a însuşit de la diferite culturi care au exercitat influenţă asupra ei. La această concluzie au ajuns şi alţi cercetători.128 Se pune problema aparteneţei etnice a purtătorilor culturii de tip Sîntana de Mureş. Această cultură materială este cunoscută şi pe teritoriul U. R. S. S., al R. Ungare, al R. Polone, sub denumirea de cultura Cerneahov. În Republica Socialistă România ea a fost numită, după cimitirul de la Sîntana de Mureş, cultura Sîntana de Mureş. În Transilvania punctul cel mai vestic cunoscut al acestei culturi este pînă în prezent în jurul oraşului Cluj, la Palatca.129 Cultura de tip Cerneahov–Sîntana de Mureş reprezintă o fază a culturii aşa-zise „a cîmpurilor de morminte” din U. R. S. S.130 Apartenenţa etnică a purtătorilor acestei culture, răspîndită în Estul Europei şi în bazinul Dunării, a format mult timp obiect de discuţie şi părerile au fost diverse.131 Credem că dintre cercetătorii sovietici M. Tihanova,132 relevînd contribuţia diferitelor elemente la formarea acestei culturi, are părerea cea mai justă în rezolva-

C. Daicoviciu, La Transilvanie dans l’antiquité, 1945, 239244; K. Horedt, op. cit., 581-587. 121 C. Daicoviciu, op. cit., 204-205. 122 Istoria României, I, 1960, I, 635. 123 Z. Székely, în SCIV, XIII/1, 1962, 54. 124 K. Horedt, op. cit., 586. 125 M. Párducz, în ActaArch, 1959, 388. 126 Gh. Diaconu, op. cit., 123-124 127 B. Mitrea – C. Preda, op. cit., 148-152.

128

120

188

I. Ioniţă, op. cit., 248. M. Macrea, Studii, II, 1949, 111-116. 130 Bibliografie la R. Vulpe, op. cit., 310, n. 2. 131 Bibliografia referitoare la această problemă la C. Preda, în SCIV, X/2, 1959, 364-365, n. 1 şi următoarele, şi la G. Bakó, în SCIV, XIX/1, 1968, 64, n. 1-2. 132 M. Tihanova, Variantele locale ale culturii Cerneahov, Probleme de istorie, 1957/11-12, 181-182. 129


rea acestei probleme. Cercetătorii români: B. Mitrea, 133 R. Vulpe,134 C. Preda135 şi Gh. Diaconu,136 pe baza rezultatelor săpăturilor executate în cimitirele purtărorilor acestei culturi, au ajuns la concluzia că goţii au fost singurii reprezentanţi ai ei. În Transilvania I. Kovács, pe baza ceramicii lucrate cu mîna, descoperită în inventarul mormintelor din cimitirul de la Sîntana de Mureş, a presupus un amestec de populaţie între elementul local şi între noii veniţi.137 Rezultatul săpăturilor executate în ultimii ani pe teritoriul judeţelor Covasna şi Harghita dovedeşte că în această privinţă constatarea lui Kovács a fost justă. Faptul că circulaţia monetară în castrele romane de la graniţa răsăriteană a Daciei încetează la mijlocul secolului III, ne arată că stăpînirea romană a luat sfîrşit în această parte la data sus menţionată.138 Noii veniţi, care au luat în stăpînire Estul Transilvaniei, sînt – după izvoarele istorice şi urmele arheologice – carpii şi goţii.139 Prin urmare, continuarea circulaţiei monetare romane după Philippus Arabs trebuie pusă pe seama acestor populaţii140 care, timp de sute de ani, împreună cu elementul local din Transilvania, au dus o viaţă destul de paşnică.141 Năvălirea hunilor a tulburat traiul lor paşnic, însă, după cum arată şi descoperirile arheologice, nu se poate vorbi de lichidarea completă a purtătorilor culturii de tip Sîntana de Mureş. Se pune întrebarea: care dintre resturile de cultură materială de aspect Sîntana de Mureş, cunoscute din cimitire şi din aşezări, aparţin goţilor şi care elementului local? Rezolvarea acestei probleme e un lucru mai uşor în cimitire. În Transilvania ritul de înmormîntare prin inhumaţie, pe baza inventarului, este practicat de goţi,

iar ritul de incineraţie este de tradiţie locală autohtonă. Prin urmare, cimitirele de la Sîntana de Mureş şi Tîrgu Mureş sînt gotice, iar mormintele de incineraţie descoperite recent aparţin elementului local.142 În privinţa aşezărilor, legarea lor, de o populaţie sau de alta, este un lucru foarte dificil şi problematic.143 Goţii, socotiţi ca element dominant între purtătorii culturii de tip Sîntana de Mureş, au trăit mult timp în vecinătatea carpilor şi a dacilor liberi. Acest contact a influenţat reciproc cultura amîndurora, care se reflectă mai mult în aspectul vieţii de toate zilele decît în cimitire unde se păstrează cu pregnanţă formele vechi, de un conservatorism tradiţional. Acest fapt explică formele de tradiţie getodacică, care se găsesc împreună cu formele aduse de elementul nou şi în morminte, şi în aşezări. La Reci, multe forme de vase tradiţionale locale, ca ceaşca dacică, şi vase de tip nou, ca fragmentul de cană cu decor în formă de ramură de brad lustruit, cunoscut din cimitirul de la Izvoare, se găsesc împreună. Aspectul resturilor de cultură din aşezările de la Reci şi Bezid arată mai degrabă caracterul băştinaş al lor. Iar la aşezarea de la Sf. Gheorghe, cu vase cu caracter local descoperite în număr mai redus, e mai probabil – ca etnic – să fie legată de populaţia care a avut cimitire la Tîrgu Mureş şi Sîntana de Mureş. Pentru rezolvarea apartenenţei etnice a purtătorilor culturii Sîntana de Mureş datele, care ne stau la îndemînă, încă nu sînt suficiente, destul de convingătoare şi deocamdată problema rămîne, în parte, deschisă. Noile cercetări vor lămuri şi, odată cu acest pas, una din perioadele zbuciumate ale istoriei ţării noastre, secolul IV e. n., va înceta de a mai fi o problemă pentru istorie.

B. Mitrea, Problema populaţiei geto-dacice în Muntenia, în secolul IV e. n., Studii şi referate, I, 1954, 105-118; B. Mitrea – C. Preda, Necropole din secolul al IV-lea e. n. în Muntenia, 1966, 152-164. 134 R. Vulpe, op. cit., 314-316. 135 C. Preda, op. cit., 366. 136 Gh. Diaconu, op. cit., 112 şi următ. 137 I. Kovács, op. cit., 335. 138 Z. Székely, în SCN, II, 1958, 473. 139 M. Mitrea, îm SCIV, IV, 1953, 621-622, 625-626. 140 Z. Székely, op. cit. 141 K. Horedt e de părere că toate descoperirile monetare din secolul IV, pînă la Graţian, în Transilvania trebuie atribuite populaţiei provincial-romană. Această părere nu ni se pare

verosimilă conform rezultatului săpăturii de la la Sf. Gheorghe-Eprestető unde într-o aşezare atribuită goţilor a fost găsită moneda lui Constantius II. (K. Horedt, op. cit., 582.) 142 Conform rezultatelor noilor cercetări executate pe teritoriul ţării noastre, obiceiul de incinerare, precum şi cel de înhumare, nu pot fi puse pe seama numai unei singure populaţii. (I. Ioniţă, op. cit., 244-245; Gh. Diaconu, Noi contribuţii la cunoaşterea culturii Sîntana de Mureş–Cerneahov, SCIV, XIX/3, 1968, 441-445. 143 Pe baza materialului arheologic furnizat de aşezarea de la Sf. Gheorghe-Eprestető nu putem accepta părerea lui Bakó că aşezările din cultura Sîntana de Mureş din secolul IV în Transilvania aparţin numai populaţiei locale, daco-romană. (G. Bakó, op. cit., 78.)

133

189


CERCETĂRI ARHEOLOGICE LA PORUMBENII MICI – JUD. HARGHITA [PARTEA II] (AŞEZAREA PREFEUDALĂ)

În cursul săpăturilor executate în anul 1956, la Porumbenii Mici, pe platoul „Dealul Galath” (pl. XXII, 1), s-a constatat că pe acest loc s-au stabilit întîi purtătorii culturii Wietenberg. Peste aşezarea din epoca bronzului s-au suprapus aşezări din epoca romană, post-romană şi din secolele VI-VII, cercetările continuîndu-se pînă în 1960. Aşezarea Wietenberg a fost publicată,1 iar pe celelalte le prezentăm în lucrarea de faţă. În 1956 s-au executat primele trei secţiuni, în spatele şanţului de mijloc (pl. XXIII). În şanţul 1, deschis chiar pe vîrful platoului, s-a desfăcut în casetă un bordei Wietenberg, peste care s-a suprapus un bordei prefeudal a cărui formă n-a putut fi determinată (pl. XXIV, 4). În acest din urmă bordei sau găsit un cuţit de fier şi fragmente ceramice, toate zăcînd la 0,30 m adîncime. A doua secţiune (S. II), executată în capătul de nord al platoului, a tăiat şanţul de apărare, pe fundul căruia, la 0,95 m adîncime, s-au găsit fragmente ceramice prefeudale, fapt care dovedeşte că a fost deschis în perioada prefeudală, căreia îi aparţine. A treia secţiune (S. III), lungă de 46 m şi lată de 1 m, a fost plasată pe panta sudică a vîrfului platoului şi a tăiat valul şi şanţul de mijloc, în şanţul de mijloc sub humus a fost găsit un strat de pămînt negru, gros de 0,80 m, sub care urma o depunere de pămînt brun în care, la adîncimea de 1 m, s-a dezvelit o vatră ovală cu lipitura pe podea din pietre de rîu, arsă roşu; în jurul vetrei au fost fragmente din vase prefeudale, de multe ori amestecate cu fragmente ceramice Wietenberg (pl. XXII, 6; pl. XXIV, 1). În regiunea din mijlocul platoului resturi de locuire prefeudală s-au găsit sporadic, stratul de cultură fiind deranjat de arături (pl. XXII, 2). Materialul ceramic găsit se poate împărţi în următoarele categorii: 1. ceramică grosolană lucrată cu mîna; 2. ceramică fină lucrată la roată, arsă cenuşiu-închis; 3. ceramică lucrată la roată, din pastă zgrunţuroasă, arsă cenuşiu-închis sau brun; 4. ce* Marisia, XV-XXII, 1992, 121-128 + 31 pl. (Cu rezumat în limba franceză.)

190

ramică romană provenită din deranjarea stratului de cultură roman, pe care îl suprapune locuirea prefeudală. Din prima categorie fac parte vase care au, uneori, în jurul fundului, amprente de degete (pl. XXVI, 2, 4, 6; pl. XXVII, 4, 12-13; pl. XXVIII, 16; pl. XXIX, 3, 17) şi forme cu corpul bombat şi buza răsfrîntă în afară (pl. XXVIII, 10). Din a doua categorie de ceramică fac parte forme cu fundul bine profilat (pl. XXIX, 1-2), avînd marginea cu buza îngroşată, răsfrîntă în afară sau spre interior (pl. XXV, 3; pl. XXVI, 7-8; pl. XXVII, 1-2, 7-11, 14-19; pl. XXVIII, 1-5, 7-8, 11, 13, 15; pl. XXIX, 6-9, 14-20), unele sînt decorate cu brîu în relief (pl. XXIX, 4, 23, 25). Categoria a treia este cea mai variată, cuprinzînd forme articulate, cu buza răsfrîntă în afară, iar pe umeri decorate cu benzi de linii paralele sau în val incizate (pl. XXVI, 3; pl. XXVIII, 9, 12, 14, 17; pl. XXIX, 10-13). Două fragmente de bază din această categorie au fost găsite pe fundul şanţului de apărare, tăiat în secţiunea a II-a (pl. XXVI, l, 5). A patra categorie o formează ceramica romană alternată în depunerea prefeudală (pl. XXVII, 6; pl. XXIX, 21). Printre fragmentele ceramice prefeudale cîteva sînt decorate cu mîna (pl. XXV, l, 5; pl. XXVIII, 6). Acestea sînt fragmente din vase mari cu pereţii groşi, lucrate din pastă cu nisip şi arse brun-închis. Un fragment este decorat cu două proeminenţe făcute cu degetele, prin apăsare dinspre interior (pl. XXVII, 3). Din categoria ceramică cenuşie, lucrată la roată rapidă, două fragmente poartă decor ştampilat (pl. XXV, 4; pl. XXIX, 26). În şanţul III, pînă la adîncimea de 0,95 m, s-au descoperit fragmente ceramice prefeudale şi cîteva fragmente romane, antrenate (pl. XXIX, 10). În afara materialului ceramic au mai fost găsite prîsnele de lut şi cîteva obiecte din fier: două cuţite de fier cu lama uşor curbă, dintre care unul a fost găsit în caseta S. I, la 0,30 m adîncime, iar celălalt în S. III (pl. XXX, 2). Z. Székely, Cercetări arheologice la Porumbenii Mici – judeţul Harghita, Partea I: Aşezarea de cultură Wietenberg, Aluta, XVI, 1984, 17-27. 1

Cercetări arheologice la Porumbenii Mici – jud. Harghita

În şanţul de apărare din marginea estică a platoului (secţionat de S. II), la 0,60 m adîncime, a fost găsit un vîrf de săgeată din fier, de formă rombică, cu tub de înmănuşare (pl. XXX, 3). Prîsnelele de lut sînt bi tronconice cu feţele rotunde, plate (pl. XXX, 4-7). Un pinten de fier cu găuri laterale pentru curea, spinul este o bară groasă de 5 mm, la al cărei capăt se află un buton cu patru ramuri, lungimea 22 cm (pl. XXX, 1). În săpăturile din 1957 s-au continuat cercetările, executîndu-se alte trei secţiuni (S. 1-3). S-a urmărit în principal problema fortificaţiilor şi cronologia aşezărilor descoperite. Valul şi şanţul de apărare din mijlocul platoului au fost secţionate de şanţul nr. 1. Sub humus, în pămîntul valului, s-au găsit fragmente ceramice de factură romană provincială. În pămîntul negru, de umplutură, a şanţului, între 0,60 x 1,00 m adîncime s-au găsit arsură, resturi de vatră in situ, pietre şi fragmente ceramice feudale. Pe panta inferioară a şanţului, tot în pămîntul negru, la 1 m adîncime resturi de bîrne carbonizate, care reapar la trei metri adîncime. Acestea sînt resturi ale unei fortificaţii de lemn. Resturile prefeudale menţionate mai sus aparţin unui nivel de locuire situat peste umplutura şanţului, argument categoric pentru datarea ulterioară a şanţului de apărare, în raport cu aşezarea prefeudală. Marginea de sus a platoului a fost secţionată de C. II (lung de 35 m şi lat de 1 m, pl. XXXI). Sub humus s-a dat de stratul de pămînt negru, gros de 0,40-0,80 m, sub care se afla depunerea de pietriş, nisip şi lut. Sub depunerea de pămînt negru, la marginea platoului, la 0, 45 m adîncime, s-a dezvelit o platformă de pietre de rîu, de mărimea pumnului (7,5 x 8 m, pl. XXII, 5), la care erau fragmente ceramice cenuşii lucrate la roată şi un cuţitaş de fier. Pe panta de est a platoului s-a deschis o a treia secţiune (lungă de 45 m şi lată de 1 m) din care s-au deschis două casete. Într-una din acestea (C. 2), s-a descoperit o altă suprafaţă din pietre de rîu. Sub aceasta s-au găsit resturile unei locuinţe romane, arsă, de formă dreptunghiulară (5 x 4 m), cu pereţi din nuiele lipite cu lut (pl. XXXII). În interiorul locuinţei s-au găsit fragmente de vase „Krausengefăsse” (pl. XXV, 1, 5), buza unui mojar roman şi un cuţit de fier. Tot în acest loc, în şanţul trasat în 1954, s-a găsit un denar de argint al împăratului Vespasian (Coh., pl. XXX, 8). Sub humus, în stratul de cultură, între 0,30-0,60 m s-au găsit fragmente de vase romane arse cărămiziu, împreună cu fragmente ceramice arse cenuşiu, forme cu buza răsfrîntă în afară sau îngroşată, unele decorate pe umăr cu benzi de linii incizate (pl. XXV, 2-3, 6), printre acestea şi un fragment de vas cu decor ştampilat (pl. XXV, 4). În şanţul nr. 3, la vest de locuinţele cercetate, s-a găsit la 0,30 m adîncime un

inel de argint, din care lipseşte un fragment, cu o piatră galbenă (pl. XXV, 7). Paralel cu şanţul 3 şi la 15 m nord de acesta s-a deschis secţiunea nr. 4 (lungă de 10 m, lată de 1 m) în care s-a găsit o vatră circulară pe podea de pietre mici (pl. XXIV, 2); lîngă aceasta, la 0,50 m adîncime s-a găsit un inel de aur, a cărui piatră s-a pierdut, decorat cu două triunghiuri de granulaţii. Dimensiuni: diam. 1,6 cm, lăţ. 0,4-0,6 cm, grosimea 0,1 cm (pl. XXV, 8). Prin poziţia ei stratigrafică, locuinţa cu podeaua de pietre este ulterioară locuinţei romane; aceleiaşi perioade îi aparţin vatra rotundă din S. 4 şi cele două inele. Săpăturile din anul 1958. S-au făcut 12 secţiuni care au fost numerotate în continuare. Şanţul 5. Şanţul şi valul din mijlocul aşezării au fost tăiate pornind de la cota 764, de o secţiune lungă de 1,55 × 2 m. Cea mai veche locuire aparţine culturii Wietenberg, ale cărei resturi formează pe fundul şanţului de apărare un strat brun, gros de 0,40-0,50 m. Peste aceasta este depuneraa in situ romană, în care s-a descoperit un complex de locuire cu podea din pietre de rîu şi mult chirpici (pl. XXII/5). În locuinţă s-au găsit fragmente ceramice lucrate la roată rapidă, arse cenuşiu şi roşu, de factură provincială romană. Printre pietre s-a găsit şi o monedă mare de bronz a împăratului Commodus. Uneltele sînt re prezentate de cuţite de fier şi cîteva fusaiole de lut (pl. XXXIII, 8-10; pl. XXXIV, 3-6, 9-12). În stratul de cultură negru, prefeudal, s-a găsit o zăbală de fier, articulată din două bucăţi, avînd şi inele pentru curele. În partea de nord a şanţului din mijloc s-au descoperit resturile unui cuptor lat de 1,40 m şi înalt de 0,70 m, săpat în malul şanţului de apărare (pl. XXXV). Pe vatra cuptorului cu podea din pietre de rîu a fost găsit un vas cenuşiu, lucrat la roată înceată. În mijlocul şanţului de apărare, în stratul de cultură prefeudal, de pămînt negru, la nivelul cuptorului (1 m adîncime) s-au găsit multe oase de animale şi bucăţi de cărbune. Acestea provin de la locuinţa şi cuptorul prefeudal, amenajate pe panta şanţului de apărare, care aparţine epocii bronzului. Şanţurile nr. 6-7. Şanţul care înconjură platoul, a fost tăiată pe direcţia E–V de două secţiuni (pl. XXXVI-XXXVII). Sub humus, la 0,30-0,40 m, s-au găsit fragmente de vase din epoca bronzului. Pe marginea de est a platoului a fost găsită o suprafaţă din piatră de rîu (9 x 5 m), pe care erau fragmente ceramice prefeudale (pl. XXIV, 4). Şanţul nr. 8 este prelungirea spre nord a şanţului nr. 5 (80 × 2 m), care a secţionat şi şanţul de apărare circular. Nu s-au găsit fragmente ceramice feudale. 191


Şanţul nr. 9 a fost trasat pe direcţia N–S, dincolo de şanţul şi valul din mijlocul platoului. Secţiunea este lungă de 200 m şi s-a lucrat din 5 în 5 m (pl. XXII, 2-3). în şanţ au fost găsite fragmente de vase făcute la roată în epoca prefeudală (pl. XXXVIII, 25), două prîsnele de lut (pl. XXXVIII, 6-7) şi un cuţit de fier (pl. XXXVIII, 9). Şanţurile 10-11. Şanţul nr. 10 a fost orientat E– V şi trasat perpendicular pe capătul de sud al S. 5 (lung de 30 m); prelungirea spre sud a şanţului nr. 3 poartă numărul 11. În capătul de sud al şanţului nr. 11, la 0,30 m adîncime, au fost descoperite resturile de chirpici ale unei locuinţe dreptunghiulare, împreună cu fragmente de oase prefeudale. Locuinţa a fost orientată N–S. Dimensiuni: 2,50 x 1,60 m. La distanţa de 2 m spre nord de şanţul nr. 11, la 0,25 m, s-a descoperit o podea din pietre late de 4 m, pe care s-au găsit fragmente de vase prefeudale. Şanţurile nr. 12 şi 14. Şanţul nr. 13 a fost orientat E–V şi trasat pe panta vestică a platoului, perpendicular pe şanţul nr. 9; prelungirea lui spre sud poartă nr. 14. În amîndouă şanţurile s-au găsit platforme din pietre de rîu, pe care erau fragmente ceramice cenuşii lucrate la roată, romane şi prefeudale (pl. XXIII, 1). Şanţul nr. 13, a fost trasat perpendicular tot pe şanţul nr. 9, dar pe panta estică a platoului. La 0,50 m adîncime s-a găsit un semibordei, de formă dreptunghiulară, orientat E–; dimensiuni: 2,50 x 3,10 m (pl. XXXIX). În bordei s-au găsit: un cuţit de fier, două mărgele de lut bitronconice, fragmente de vase arse cenuşii, lucrate la roata rapidă, şi un fragment de rîşniţă. Platoul se leagă în partea de sud cu masivul muntos, printr-o fîşie îngustă, un gît întărit de două şanţuri late de 7 m şi adînci de 1 m. Acestea două au fost secţionate de şanţurile nr. 15 şi 16, care n-au adus încă nici un indiciu pentru încadrarea lor cronologică (pl. XL). Săpătura din anul 1959. Cercetările au continuat pe amîndouă laturile şanţului de apărare din mijlocul platoului şi pe panta lui estică, executînduse mai multe secţiuni (S. 17-24) şi casete. În 1958 au fost atinse pe marginea de vest a platoului, în şanţul nr. 12, mai multe pavaje de pietre de rîu (pl. XXIII, 6–7), din care a fost dezvelită în întregime o suprafaţă patrulateră, de 5 x 5 m (pl. XLI). Şanţul nr. 17 a fost trasat în spatele valului din mijlocul platoului, în direcţia N–S (8 m lungime). Spre vest s-a deschis o casetă pentru dezvelirea unei locuinţe; resturile de chiripici zăceau la 0,20 m, pe o suprafaţă de 4 x 4 m (pl. XLII). În locuinţă s-au găsit 192

fragmente ceramice cenuşii din vase lucrate la roata rapidă (pl. XXXIII, 1-7); două vîrfuri de săgeată din fier (pl. XXXIV, 7–8). Sub locuinţă, la 0,65 m, s-a găsit o brăţară de bronz, care ar putea aparţine epocii bronzului. Şanţul nr. 18. Pe panta de sud a şanţului din mijlocul platoului s-a găsit o suprafaţă de 5 × 9,5 m. Sub humus a fost un strat de cultură gros de 0,4-1,05 m, în care s-au găsit fragmente ceramice prefeudale. Şanţul nr. 19, suprafaţă deschisă pe panta sudică a platoului (5 × 10 m), în spatele valului interior. Sub humus, la 0,35 m adîncime s-au găsit fragmente de vase cenuşii, unele fiind ornamentate cu linii în val şi o perlă de sticlă octogonală (pl. XXXIV, 13). Sub acest nivel prefeudal, pînă la 0,70 m adîncime, s-a atins stratul de cultură roman, în care s-au găsit fragmente ceramice romane. Şanţurile nr. 20-20a au fost deschise pe panta sudică a valului exterior din mijlocul platoului şi orientate N–S. (Lungi de 10-12 m şi late de 2 m). S-au găsit fragmente ceramice cenuşii prefeudale şi un fragment dintr-o rîşniţă. Şanţul nr. 21. Este o suprafaţă de 6 × 12 m, deschisă lîngă şanţul nr. 3. Sub humus s-a atins stratul de cultură roman, în care s-au găsit fragmente ceramice dintr-un vas mare de provizii, ornamentat cu linii în val, o sulă de bronz şi un cuţit din fier (pl. XXXIV, 1-2). Şanţurile nr. 22 şi 23 au fost deschise tot pe panta estică a platoului, în spatele valului de pe panta de est a platoului, orientate N–S. S-a găsit ceramică cenuşie lucrată la roată. Un fragment decorat cu motive lustruite în reţea. Şanţul nr. 24 a fost executat pe marginea de est a platoului, între cele două şanţuri de apărare. Astfel, s-a putut stabili că limita dinspre E şi V a şanţului şi a valului din mijlocul platoului se află pe pantă la 10 m distanţă de şanţul de apărare înconjurător platoului. În pămîntul de umplutură al acestui din urmă şanţ de apărare s-a găsit un fragment ceramic negru, ştampilat, caracteristic sec. VI-VII. Săpătura din 1960. În campania de săpături a anului 1960 s-au făcut cîteva secţiuni pentru verificarea observaţiilor făcute în cursul cercetărilor anterioare, observaţii care s-au continuat.2 Şanţul nr. 25. Lung de 9 m şi lat de 1 m, a fost tăiat perpendicular pe şanţul nr. 17. Sub humus, pînă la 0,45 m, se află o depunere în care s-au găsit cîteva fragmente ceramice cenuşii care aparţin locuirii prefeudale. Şanţul nr. 26, deschis N–S, perpendicular pe şanţul nr. 22 (15 m × 1 m). La 0,30 m adîncime s-au găsit numai fragmente ceramice cenuşii, lucrate la roată.

Cercetări arheologice la Porumbenii Mici – jud. Harghita

Şanţul nr. 27, orientat N–S (17 × 1 m), tăiat perpendicular pe şanţul nr. 7. Sub humus pînă la 0,40 m s-au găsit fragmente ceramice Wietenberg şi prefeudale. Suprafaţa nr. 28 (5 × 5 m), deschisă în şanţul de apărare din mijlocul platoului lîngă şanţul nr. 3. În această regiune au fost cele două straturi de cultură, cel prefeudal de culoare brună, gros de 40 cm, şi cel negru roman, gros de 50 cm. În depunerea de pămînt negru s-au găsit fragmente ceramice prefeudale, un cuţit de fier, multe oase de vite şi porcine, bucăţi de cărbune. * Pe baza observaţiilor făcute şi a materialului descoperit în cursul săpăturilor efectuate între anii 19561960 s-a putut ajunge la următoarele rezultate: – Purtătorii culturii Wietenberg s-au stabilit primii pe partea nordică a platoului şi ei au construit valul şi şanţul de mijloc. A urmat un interval de timp destul de lung pînă cînd, în epoca romană, în sec. IIIII e. n., terenul a fost iarăşi locuit, după cum ne arată cele două monede ale lui Vespasian şi Commodus, precum şi resturile de locuinţă şi materialul ceramic roman, cele două inele descoperite în spatele valului şi în panta interioară a şanţului de mijloc (pl. XLIII, 3–5, 7–8). Populaţia din această perioadă, adîncind şanţul, l-a folosit ca fortificaţie. Perioadei următoare, a sec. III-IV, îi aparţin locuinţa din şanţul nr. 17, precum şi fragmentele de vase cenuşii, cu margine îngroşată, de tip cultura Sîntana de Mureş, descoperite în şanţ şi în val (pl. XLIII, 1, 9). Într-o perioadă mai tîrzie platoul întreg a fost înconjurat cu şanţ săpat pînă la stratul de breccie diluvială, compus din piatră şi nisip. Suprafeţele de pietre, care au fost găsite la marginea platoului, sînt construite din pietre scoase din şanţ şi sînt contemporane cu el. Pe aceste suprafeţe au fost găsite fragmente de vase cenuşii făcute la roată (pl. XLIII, 2, 10-12), care au mai fost descoperite şi în şanţuri, sub humus, în stratul de cultură, amestecate cu fragmentele de vase provenite din alte culturi, deoarece platoul a fost mult timp arat şi numai în ultimul timp a fost folosit ca fîneaţă. Destinaţia acestor su prafeţe de pietre deocamdată nu este lămurită; pot fi podele de locuinţe, deocamdată nu sînt cunoscute analogii pentru ele. Suprafaţa de piatră descoperită la „Cetate”, în aşezarea de la Moreşti, este datată în sec. XI-XII.

Pentru încadrarea cronologică a aşezării de după sec. IV ne servim numai de materialul ceramic care reprezintă diferite tipuri de vase, dar în majoritate sînt de tip oală-borcan. Vasele făcute din pastă fină, arsă cenuşiu, cu fund plat, decorate pe corp cu linii în val, precum şi cele cu decor ştampilat, sînt cunoscute din cimitirul de la Bandul de Cîmpie.3 Fragmentul de vas cu gîtul umflat (pl. XXVIII, 15) este cunoscut tot din cimitirul de la Bandul de Cîmpie. Celelalte vase, cu margine răsfrîntă în afară, iar pe umăr decorate cu linii paralele dncizate sau fără decor, au analogii cu vasele epocii prefeudale descoperite în aşezarea de la Moreşti.4 Un fragment de margine dintr-un vas cu buza răsfrîntă în afară, decorat pe umăr cu linii distanţate, este cunoscut tot de la Moreşti (pl. XXV, 6).5 Un fragment dintr-un vas-cană, prevăzut cu ţeava de scurgere, descoperit în anul 1938,6 reprezintă tipul de vas cunoscut din aşezarea de la Moreşti, caracteristic populaţiei gepidice.7 Uneltele de lucru sînt reprezentate prin cuţitele de fier, prîsnele de lut şi moara rotativă. Cuţitele sînt destul de mari (8-10-14 cm). Acest tip de cuţit, cu spinarea dreaptă, este cunoscut din aşezarea de la Moreşti8 şi din cimitirul de la Bandul de Cîmpie. În afară de două vîrfuri de săgeţi din fier, prevăzute cu tub de înmănuşare, nu au fost găsite alte arme. Acestea au analogii cu vîrful de săgeată găsit în cimitirul de la Bandul de Cîmpie (LXV, 4-5, fig. 48/4-5). Fusaiolele cu suprafaţa şlefuită sînt cunoscute tot din cimitirul de la Bandul de Cîmpie (LXXXV, 1) şi din aşezarea de la Moreşti.9 Aşezarea ultimă de pe platoul „Dealului Galath”, pe baza materialului ceramic şi a celorlalte obiecte descoperite, se poate data în epoca prefeudală, în sec. VI-VII. K. Horedt îi consideră pe gepizi purtătorii acestei culturi, care au fortificat acest platou într-o perioadă destul de tîrzie a dominaţiei lor în Transilvania.10 La Galath s-a dovedit că valul de mijloc care, după dimensiunile lui se poate compara cu şanţurile construite în epoca prefeudală la Moreşti, este mai vechi şi nu aparţine epocii prefeudale. Materialul arheologic descoperit este destul de sărac şi lipsesc obiecte de metal, care ar putea confirma această părere. E mai plauzibil ca pe acest loc s-a fortificat populaţia locală, în sec. VI-VII, alături de care mai dăinuiau unele elemente gepidice, după cum arată materialul ceramic şi unele obiecte caracteristice

Z. Székely, în MCA, IX, 1970, 304. I. Kovács, A mezőbándi ásatások, Dolg, IV, 1913, fig. 62/2, 5, 8; fig.74/2, 7–9, 12. 4 K. Horedt, Moreşti, 1979, fig. 59, 60. 5 Ibidem, fig. 64/4. 6 K. Horedt, Siedlung, Burg und Stadt (Deutsche Akademie der Wissenschaften zu Berlin, Schriften der Sektion für Vor- und Früh-

geschichte, 25), fig. 5/a. 7 Idem, Moreşti, fig. 63/10. 8 Ibidem, fig. 58/12. 9 Ibidem, fig. 50/12-14. 10 K. Horedt, Eine neuendeckte Gepidenfestung im Kokeltal, Neuer Weg, 1965, nr. 2652, 4; Idem, Siedlung, Burg un Stadt, 134, 136.

2 3

193


pentru această perioadă.11 Acest fapt este confirmat şi de un vas cu decor ştampilat, descoperit în aşezarea de la Poian (jud. Covasna), din sec. VI-VII.12 După cum este dovedit că în Cîmpia Ungară, sub dominaţia avară din sec. VI-VII, mai sînt atestate grupuri etnice de gepizi,13 tot aşa şi în Transilvania,

unde dominaţia lor a durat aproape 100 de ani, au putut să rămînă mici grupuri ale acestei populaţii pînă la sfîrşitul sec. VI, începutul sec. VII; aceasta mai ales că dominaţia avară în această parte a Transilvaniei a fost mai mult nominală.

Idem, Das Fortleben der Gepiden in der frühen Awarenzeit, Germania, 63/1, 1985, 164-168. 12 Z. Székely, Die frühesten slawischen Siedlungen in Siebenbürgen, Slavia Antiqua, XVII, 1970, 136, fig. 5/2.

13

11

194

Reallexikon der Germanischen Altertumskunde, I, 1911, Lieferung 5, 528, 534.

Contribuţii la cultura slavă în sec. VII-VIII în sud-estul Transilvaniei

CONTRIBUŢII LA CULTURA SLAVĂ ÎN SEC. VII-VIII ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI

Una dintre problemele principale ale cercetărilor arheologice şi istorice din patria noastră în ultimul timp a fost aceea a pătrunderii şi aşezării slavilor pe acest teritoriu, precum şi depistarea resturilor culturii lor materiale. Astfel, cercetători ca K. Horedt, Maria Chişvasi-Comşa şi alţii, prin identificare materialelor existente în muzeele din ţară şi prin publicarea lor, au fixat atenţia specialiştilor asupra urmăririi şi rezolvării acestei probleme, acordîndu-i atenţia cuvenită. Descoperirea marelui cimitir slav de la SărataMonteoru, precum şi a aşezărilor slave din Moldova de la Hlincea-Iaşi şi Suceava, datate în epoca arhaică slavă, au făcut cunoscut caracterul materialului slav găsit în partea răsăriteană a ţării. Studiile de sinteză elaborate de I. Nestor şi M. Chişvasi-Comşa, referitoare la problema slavilor pe teritoriul R. P. R., au contribuit ca această problemă să fie mai bine precizată din punct de vedere arheologic. Este un lucru cunoscut şi acceptat că despre pătrunderea slavilor în Transilvania se poate vorbi numai de la începutul secolului VII e. n., după dispariţia culturii de caracter „gepidic”, cunoscută prin descoperirile de la Bandul de Cîmpie, Vereşmort şi Porumbenii Mici. Descoperiri răzleţe nu au furnizat date suficiente pentru precizarea caracterului culturii slave arhaice din sec. VII-VIII e. n. în Transilvania. Descoperirile de la Nuşfalău şi cele de la Someşeni-Cluj, atestînd un grup slav în vestul Transilvaniei, se datează la sfîrşitul acestei perioade. În materialul ceramic descoperit la Tîrgu Secuiesc, conform constatării lui Ion Nestor, nu este nici un vas de tip Praga, prin urmare nici în răsăritul Transilvaniei nu sînt încă cunoscute resturi de materiale de caracter slav arhaic.1 Printre rezultatele cercetărilor de teren2 se numără şi descoperirea a două aşezări slave din sec. VII-VIII, una la Bezid şi cealaltă la Sălaşuri (rai. Tg. Mureş, Reg. Mureş-Autonomă Maghiară), care deocamdată sînt

primele cunoscute pe teritoriul răsăritean al Transilvaniei. În cele ce urmează, dăm sumar unele rezultate obţinute prin săpăturile executate la aceste două aşezări, rezultate care ne-au îndemnat să le atribuim slavilor.

* SCIV, XIII/1 1962, 47-58. (Cu rezumat în limba rusă şi în limba franceză.) ** Comunicare prezentată în cadrul Sesiunii ştiinţifice a Institutului de arheologie al Academiei R. P. R., din 15-21 mai 1961. 1 I. Nestor, Slavii pe teritoriul R. P. R. în lumina documentelor

arheologice, SCIV, X/1, 1959, 51, n. 2. 2 Cercetările s-au efectuat de către Muzeul Regional Sf. Gheor ghe, în colaborarea cu muzeele raionale din Cristur şi Sîngeorgiu de Pădure, sub îndrumarea Institutului de Arheologie al Academiei R. P. R.

Aşezarea de la Bezid (rai. Tg. Mureş) La 6 km spre sud de comuna Sîngeorgiu de Pădure, se varsă pîrîul Lóc în Tîrnava Mică. Pîrîul curge printr-o vale destul de adîncă şi pe ambele lui maluri terenul a fost prielnic aşezărilor omeneşti. Prin această vale trecea şi drumul roman către cas trul de la Sărăţeni, ale cărui urme au fost atestate în anul 1958. După denumirea sub care desemnează localnicii acest teren, se pare că şi în trecut a fost aici un loc de aşezare. În prezent se află aici numai cîteva case ţărăneşti, construite la începutul secolului nostru. Malul drept al pîrîului formează un teren plat mai întins, unde sînt aşezate aceste case. Pe acest loc au fost descoperite resturi ale diferite lor culturi din epoca bronzului, Hallstatt, La Tène, epoca romană şi cultura de tip Sîntana de Mureş, cu complexe de locuinţe din sec. IV e. n. Pe malul stîng al pîrîului Lóc, pe un bot de deal numit „Fîneaţa Mare”, au fost descoperite resturile unei aşezări slave. În vara anului 1960 terenul a fost sondat, descoperindu-se trei semibordeie care, după inventarul lor, se datează în sec. VII-VIII şi aparţin slavilor. În cele ce urmează dăm descrierea lor şi a inventarului, în ordinea descoperirii. În marginea botului de deal a fost descoperit un semibordei (L. nr. 1) de formă dreptunghiulară, cu dimensiuni 3 × 2,5 m, cu axa lungă orientată E–V. S-au putut constata două nivele. Nivelul I este reprezentat printr-o podea din pietre mai mari, la adîncimea de 0,90-1,00 m şi cu o vatră aşezată în colţul sud-vestic. Nu s-au găsit urme de pari. Dimensiunile locuinţei au fost delimitate de suprafaţa de pietre şi de pămîntul de umplutură de

195


culoare brună, care se deosebea clar de solul virgin (lut galben). Vatra de foc, de formă dreptunghiulară, avînd latura deschisă spre nord, spre interiorul locuinţei, a fost făcută din lespezi de piatră aşezate pe muchie. Fundul, cuprins între pietre, a fost lutuit, ars şi plin de cenuşă. În acest nivel au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Nivelul II. Podeaua, făcută dintr-un strat de pie tre mai mari, este aşezată peste stratul de pietre din nivelul I. Între cele două straturi de pietre, pe toată suprafaţa locuinţei, s-a găsit un strat de pămînt, de culoare închisă, amestecat cu cărbune. Vatra acestui nivel a fost aşezată în colţul sud-estic. Fundul nivelului II a fost atins la -0,60 m. Inventarul acestui nivel consta din fragmente de vase şi din alte obiecte de uz casnic, ca de pildă un sfredel de fier, un cuţit de fier şi un corn de cerb ascuţit la vîrf. În apropierea marginii vestice a botului de deal, la adîncimea de 0,35 m, a fost descoperit un alt semibordei (L. nr. 2), avînd în partea lui nordică o vatră făcută din lespezi de piatră. Pe fundul vetrei pămîntul era ars. Urme de pari n-au fost sesizate, iar întinderea bordeiului a fost delimitată după culoarea pămîntului de umplutură. Pare să fi avut forma rotundă, cu diametrul de aproximativ 2 m. Resturi de cultură materială (ceramică sau alte obiecte de uz casnic) n-au fost găsite. Acest lucru se explică prin faptul că nivelul bordeiului, fiind la suprafaţă, a fost atins de fierul plugului. La marginea sudică a botului de deal a fost descoperită o suprafaţă acoperită cu pietre (L. nr. 3), împreună cu fragmente de vase, reprezentînd resturile unui bordei (3,5 × 2 m, cu axa lungă orientată E–V). Vatra era lîngă peretele vestic al bordeiului şi se prezenta sub forma unui strat de lut ars, de formă ovală, pe care s-a găsit cenuşă şi pietre. Printre pietre au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Din inventar mai făceau parte două prîsnele de lut păstrate fragmentar şi un fragment dintr-o coastă de cornută, cu urme de cioplire. Pentru stabilirea cronologiei şi apartenenţei etnice a locuitorilor din această aşezare, ne vom folosi în primul rînd de materialul ceramic descoperit în cele două semibordeie. Locuinţa nr. 1, la care s-au putut deosebi două nivele, conţinea materialul cel mai bogat. Materialul ceramic din nivelul I consta din fragmente de vase făcute cu mîna din pastă grosolană amestecată cu multe pietricele. Din fragmente de funduri, de pîntec şi de buze se pot reconstitui formele lor. Aceste vase reprezintă un tip cu buza răsfrîntă în afară, pînJ. Eisner, Devínska Nová Ves, 1952, pl. 24/7; pl. 41/9; pl. 56/5. 3

196

tecul cu peretele gros şi arcuit, iar fundul gros şi plat. Unele sînt netezite în interior şi exterior cu vîrful unui beţişor. Acest tip de vas este, în general, fără decor. S-au găsit totuşi şi cîteva fragmente decorate cu linii incizate paralele şi în val. În afară de acestea, au fost găsite fragmente de vase făcute la roată, din pastă mai compactă, conţinînd şi cioburi pisate. Altele, făcute la roata cu învîrtiri repezi, sînt din pastă zgrunţuroasă şi decorate cu o canelură adîncită. În nivelul II materialul ceramic e mai variat. Au fost găsite vase făcute cu mîna şi la roată. Printre fragmentele de vase făcute cu mîna, în afară de tipul cunoscut din nivelul I, cu marginea uşor răsfrîntă în afară, au fost găsite şi fragmente de margini de vase, la care aceas ta era mai mult răsfrîntă în afară. Tot din această categorie fac parte şi fragmentele de margine de vase făcute dintr-o pastă cu pietricele, arsă la cărămiziu. Marginea acestor vase e mai mult sau mai puţin răsfrîntă în afară, iar pe buză sînt imprimate, cu vîrful degetului, alveole. Unele fragmente de vase din această categorie sînt decorate cu benzi de linii paralele şi în val. Fragmentele de vase lucrate la roată provin din vase-borcan care diferă între ele numai prin pastă şi decor. Un vas, care a fost întregit, lucrat la roata cu învîrtire iute, e din pastă bună, zgrunţuroasă, de culoare cenuşie închisă. Borcanul are buza îngroşată, pîntecul puţin bombat şi fundul plat. Pe gît e decorat cu două linii incizate (fig. 1/7). Un alt tip de vas-borcan e făcut din pastă de culoare cenuşie închisă, mai compactă, cu cioburi pisate în ea şi cu marginea răsfrîntă în afară; pe umăr e decorat cu linii în val cuprinse între două benzi de linii paralele orizontale. Locuinţa nr. 3 conţinea mai puţin material ceramic, care repetă tipurile amintite mai sus (nr. 1). Vasul-borcan, făcut cu mîna din pastă grosolană, cu marginea uşor răsfrîntă în afară, e tipul predominant. Lipseşte vasul decorat cu alveole pe buză. Unele fragmente de vase sînt făcute din pastă mai bună, de culoare brună la exterior şi neagră la interior. Ceramica lucrată cu roata este reprezentată prin fragmente din vase cu marginile răsfrînte în afară şi ornate pe umăr cu decor de linii în val, între linii paralele orizontale. Vasul-borcan făcut cu mîna, din pastă cu multe pietricele, cu marginea uşor răsfrîntă în afară, reprezintă forma evoluată a vasului de tip Praga şi este cunoscut din cultura materială a slavilor din sec. VI-VII. Pentru vasele de tip Praga analogia cea mai perfectă ne-o dau vasele descoperite în cimitirul de la Devínska Nová Ves în Republica Socialistă Cehoslovacă.3 Acest tip de vas a fost descoperit în

Contribuţii la cultura slavă în sec. VII-VIII în sud-estul Transilvaniei

număr mai mare în nivelul de jos (I) al locuinţei nr. 3. Împreună cu tipul celălalt, decorat cu alveole imprimate pe buză, este cunoscut în ţara noastră la Hlincea,4 la Suceava,5 şi la Cipău-Sf. Gheorghe.6 Fragmentele din vase făcute la roată, decorate cu linii paralele şi în val, au aspectul vaselor cunoscute din cimitirele avare din Ungaria.7 Vasul făcut la roată din pastă zgrunţuroasă, cu buza îngroşată, decorat pe gît cu două linii orizontale, e un tip de neîndoielnică tradiţie culturală Sîntana de Mureş (fig. 1/7). Pe baza acestui material ceramic, aşezarea trebuie atribuită slavilor, iar cronologic – în inventarul bordeielor figurînd forma evoluată a vasului de tip Praga, precum şi vasele de factură avarică –, ţinînd seama şi de existenţa a două nivele, credem că aşezarea se poate data începînd din sec. VII, pînă în sec. VIII e. n. Vasul de tradiţie culturală Sîntana de Mureş, precum şi unele fragmente de vase lucrate la roata rapidă, din pastă mai compactă, zgrunţuroasă, arată influenţa elementului băştinaş. Aşezarea de la Sălaşuri (rai. Tg. Mureş) La est de satul Sălaşuri este o vale numită de săteni „Panta de cărămidă”. Pe acest loc István Molnár, directorul Muzeului din Cristur, a făcut în anul 1959 un mic sondaj. În materialul ceramic descoperit şi trimis spre identificare Muzeului din Sf. Gheor ghe, pe lîngă vase dacice a fost găsit şi un vas care datează dintr-o epocă mai recentă. Acesta, făcut la roată, din pastă mai bună, de culoare cenuşie închisă, e decorat pe umăr cu trei şiruri de pătrăţele imprimate, între care se află cîte o linie în val, incizată orizontal (fig. 3/3). Acest vas a fost găsit într-o locuinţă feudală timpurie peste care se suprapusese o alta, cu vatra făcută din lespezi de piatră. În urma acestei descoperiri, Muzeul Regional din Sf. Gheor ghe, în colaborare cu Muzeul Raional din Cristur şi cu aprobarea Institutului de Arheologie, a făcut o mică săpătură în anul 1960. În fundul văii „Panta de cărămidă” curge, către nord, pîrîul Himos, iar dinspre est se varsă în el un alt pîrîu. Acesta din urmă împarte în două un mic platou care se află pe malul drept al pîrîului Himos. Partea sudică a platoului a fost denumită de noi „Panta de cărămidă I”, iar cea situată spre nord „Panta de cărămidă II”. Săpătura a fost făcută pe partea sudică a platoului, unde a fost descoperit în Şantierul arheologic Hlincea-Iaşi, SCIV, VI/3-4, 1955, 691, fig. 3. 5 M. D. Matei, Contribuţii la cunoaşterea ceramicii slave de la Suceava, SCIV, X/2, 1959, 415, fig. 4/1-4, 6, 7; fig. 6/1-7. 4

anul 1959 un complex de locuire dacică, cu suprapunere din epoca prefeudală. În cursul săpăturii, în ambele locuri au fost descoperite în total 10 bordeie care datează din epoca prefeudală. Nivelul acestora era la o adîncime relativ mică faţă de cel actual (-0,25-0,50 m). Două din aceste locuinţe au suprapus un bordei dacic. Borde iele au fost delimitate prin suprafeţe cu pietre, printre care erau fragmente de vase, şi prin culoarea neagră a pămîntului, care se deosebeşte mult de solul virgin de culoare brună. Forma bordeielor era circulară sau dreptunghiulară, fără urme de pari; numai la bordeiele nr. 2 şi 3 de la „Panta de cărămidă I” a fost găsită cîte o urmă de par, în mijlocul locuinţei. Vetrele de foc erau de două tipuri: 1. vatră făcută din lespezi mari de piatră, aşezate pe muchie, în colţul bordeiului, cu o latură liberă spre interior (pietrar), şi 2. vatră circulară cu fundul lutuit şi înconjurată de pietre mai mici. Acestea din urmă erau aşezate fie în colţ, fie în mijlocul bordeiului. Pe „Panta de cărămidă I”, în bordeiul nr. 2, şi pe „Panta de cărămidă II”, în bordeiul nr. 1, au fost observate cîte două nivele. Inventarul bordeielor e format din vase şi fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roată. S-au găsit puţine unelte de uz casnic: cîteva prîsnele de lut, străpungătoare de os şi cuţite de fier. Fragmente de vase făcute cu mîna sînt din pastă cu pietricele mari, iar unele şi cu cioburi pisate. Au fost găsite şi vase din pastă compactă, cu pietricele rare şi mici, arsă castaniu-roşcat. Unele dintre acestea sînt netezite, la exterior şi în interior, cu un beţişor. Forma lor e de vas-borcan cu marginea uşor răsfrîntă în afară, cu gura largă; peretele vasului e arcuit şi corpul se subţiază spre fundul plat (fig. 3/4-6). În general sînt fără decor; numai pe marginea buzei unui vas a fost găsit un decor constînd din crestături (fig. 3/2), iar pe umărul unui alt fragment de vas un val foarte stîngaci executat. În afară de acest tip de vas au fost găsite fragmente de margini, care par a fi din tigăi (fig. 2/4). Patru vase, întregi sau întregibile, au fost găsite în bordeiul nr. 2 de la „Panta de cărămidă II”. Dimensiunile acestor vase sunt: înălţimea 25-27 cm, diametrul gurii 20 cm, al pîntecului 23 cm, iar al fundului 10-11 cm. Grosimea peretelui e de 0,5-1 cm. Aceste vase au perfecte analogii cu cele din cimitirul de la Devínska Nová Ves8 (fig 4). Vase întregi făcute la roată n-au fost descoperite. Fragmentele din vase de această factură sînt margini, Şantierul arheologic Moreşti, SCIV, VI/3-4, 1955, 646, fig. 3/6-16. 7 T. Horváth, Az üllői és kiskőrösi avar temető (ArchHung, XIX), 1935, pl. XXXVII-XXXIX, XLI. 8 J. Eisner, op. cit., pl. 24/7; pl. 41/9. 6

197


părţi din umăr şi de funduri; ele sînt făcute din pastă cu pietricele şi cu nisip, au marginea răsfrîntă în afară, cu buza îngroşată, ascuţită sau tăiată drept. Au fost lucrate la roata de mînă şi la roata bună, dar nu cu rotaţie prea rapidă. Aceste fragmente sînt decorate cu benzi în val şi orizontale sau numai cu bandă în val, între două linii orizontale (fig. 2/3, 5, 8 şi fig. 3/7). Cele patru vase întregi din bordeiul nr. 2 de la „Panta de cărămidă II” sînt de tipul Praga; fragmente din aceeaşi categorie au fost găsite în inventarul fiecărui bordei. Este o formă mai evoluată a tipului clasic. Dintre fragmentele de vase făcute la roată, unele sînt asemănătoare cu cele de factură avarică,9 iar altele au aspectul vaselor de la Someşeni10 şi Nuşfalău11 (fig. 2/1-2). Prezenţa vaselor de tip Praga, într-o formă evoluată, datează aşezarea în secolul VII, iar vasele celelalte, cu aspect avaric, arată că vieţuirea se întinde aici pînă în sec. VIII. Cele două nivele observate confirmă de asemenea durata mai lungă a aşezării. Unele fragmente făcute la roată, din pastă cu pie tricele şi din pastă bună, cu nisip foarte fin, decorate cu bandă lată de striuri aşezată pe umăr, arată influenţa elementului autohton (fig. 2/10-11). După aspectul ceramicii, se pare că între cele două aşezări există o diferenţă de timp. Lipsa vase lor făcute cu mîna, cu buza răsfrîntă în afară, avînd imprimate pe margine alveole, la Sălaşuri, ne face să presupunem că această aşezare ar putea fi mai timpurie decît cea de la Bezid. Deocamdată, fiind atestate două nivele în ambele locuri, pe baza materialu-

lui existent şi a observaţiilor făcute nu se pot stabili nivelele care merg concomitent. Viitoarele săpături vor lămuri această problemă. Se poate constata aşadar că descoperirea acestor două aşezări a îmbogăţit cunoştinţele noastre cu privire la slavii aşezaţi în Transilvania. Din rezultatele acestor săpături se poate vedea că populaţia a dus o viaţă sedentară, ocupîndu-se cu vînatul, pescuitul şi cu agricultura, după cum arată cîteva bucăţi de pietre de măcinat găsite în bordeie. Meşteşugurile casnice, ţesutul şi olăritul, erau bine dezvoltate. Creşterea animalelor este de asemenea atestată prin diferitele oase de cornute, descoperite în jurul vetrelor. Despre cultura materială a acestei populaţii cele mai multe date sînt furnizate de materialul ceramic. Din acest material s-a putut constata că pe lîngă ceramica caracteristică slavă (vase de tip Praga), se găsesc şi vase care arată o influenţă apuseană, ce se poate atribui avarilor. O imagine mai completă despre cultura şi structura economic-socială a acestei populaţii slave nu se poate obţine însă pînă cînd aşezările nu vor fi săpate în întregime şi nu se vor descoperi cimitirele acestor aşezări. Pe baza materialelor, ce ne stau la îndemînă, data aşezării slavilor pe teritoriul Transilvaniei poate fi fixată cel mai devreme la mijlocul sec. VII e. n. Viitoarele cercetări vor completa cu noi date această imagine şi vor arăta în ce constă influenţa exercitată de elementul autohton asupra culturii slave şi cu ce a contribuit, la rîndul ei, cultura slavilor la formarea culturii materiale a poporului român.

T. Horváth, op. cit., pl. XXXIX/3, 16-18; pl. XLII/1, 3, 23, 25. M. Macrea, Necropola slavă de la Someşeni, MCA, V, 1959, 523, fig. 5/1-3; Şantierul arheologic Someşeni-Cluj, MCA, VI,

1959, fig. 9/1-4. 11 M. Comşa, Slavii pe teritoriul R. P. R. în sec. VI-IX, SCIV, X/1, 1959, 72, fig. 1.

9

10

198

Aşezări din sec. VI-X e. n. în sud-estul Transilvaniei

AŞEZĂRI DIN SEC. VI-X E. N. ÎN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI PARTEA I [FILIAŞ, JUD. HARGHITA]

În ultimii ani una dintre problemele cele mai importante ale istoriei României a fost cunoaşterea culturii materiale a epocii prefeudale în Transilvania, perioadă pentru care datele arheologice şi istorice erau foarte puţine. Prin cercetările executate în vestul, centrul şi sud-estul Transilvaniei această lipsă a fost în parte lichidată, cunoştinţele noastre înmulţindu-se în chip simţitor asupra acestei epoci în care s-a petrecut procesul formării poporului şi a limbii române. În valea Tîrnavei Mari săpăturile de la Bratei au identificat cultura materială a populaţiei autohtone din sec. V-VI e. n. Au urmat descoperirile din sec. VII e. n. de la Bezid, Sălaşuri,1 Cristurul Secuiesc, Şimoneşti şi Eliseni, la care s-au mai adăugat şi săpăturile executate în marea aşezare de la Filiaş, tot în valea Tîrnavei Mari, săpată în întregime.** Descoperirile acestea au fost urmate şi de săpăturile făcute la Poian, în colţul sud-estic al Transilvaniei, fiind descoperită o altă mare aşezare cercetată tot în întregime. În afară de acestea, au mai fost săpate aşezările de la Angheluş, Cernat şi sondată parţial aşezarea de la Coşeni (jud. Covasna). Observaţiile făcute în aceste aşezări, precum şi materialul furnizat, ne pune în stare de a se putea contura cultura materială a populaţiei din epoca prefeudală în sec. VII-X în sud-estul Transilvaniei şi să putem trage unele concluzii de ordin istoric şi cronologic privind problema etnogenezei poporului român. Aşezarea de la Filiaş (jud. Harghita). Aşezarea este situată într-o vale laterală a Tîrnavei Mari, pe un teren arat care se află la sud de comună şi care aparţine cooperativei agricole de producţie „Victoria”. Terenul e mărginit la S de un pîrîu cu mal abrupt, la E de o terasă ridicată din care porneşte coama unui munte. La N terenul se ridică, iar la V latura este în pantă uşoară care se continuă în terasa Tîrnavei Mari, pe care se află comuna. Su prafaţa aşezării în direcţie E–V este lungă de 460 m şi lată de 120 m (fig. 1). * Aluta, VI-VII, 1975, 39-56 + 11 pliante şi pl. simple. (Cu rezumat în limba maghiară şi în limba germană.) ** Lucrările au fost executate în colaborare cu Muzeul din Cristuru Secuiesc, sub îndrumarea profesorului I. Nestor de la In

Terenul pe care se află aşezarea, a fost arat cu tractorul în anul 1961, cu care prilej s-au observat pete rotunde de culoare neagră-cenuşie, pe a căror suprafaţă se găseau pietre şi fragmente de vase. Directorul şcolii din comună, Lajos Fazakas, a anunţat pe István Molnár, directorul Muzeului din Cristur, care, împreună cu subsemnatul, în toamna anului 1961 am făcut un sondaj de verificare: în marginea sudică a locului s-a descoperit un bordei cu pietrar (B. 1). În urma acestei descoperiri, în cursul anilor 1962-1964, aşezarea a fost cercetată prin săpături; s-a constatat că în partea estică a terenului. pînă la terasa ridicată, se întinde o aşezare din epoca bronzului, aparţinînd culturii Wietenberg, fortificată cu un şanţ şi val; pe toată suprafaţa terenului au fost găsite sporadic fragmente de vase dacice şi romane care se pot încadra în perioada de după cucerirea Daciei. Peste aşezarea din epoca bronzului şi cea dacică s-a suprapus o aşezare din perioada prefeudală, care formează subiectul lucrării de faţă. Aşezarea prefeudală ocupă toată suprafaţa terenului de-a lungul malului pîrîului cunoscut sub denumire de pîrîul lui Kálmán Tanorok, cuprinzînd semibordeie. Acestea se găsesc la distanţe diferite unul de altul, unele fiind grupate (B. 7-8), iar altele risipite. Au fost săpate 41 de semibordeie care au formă dreptunghiulară, de dimensiuni diferite; în general au 3 × 3,5 m, cu axa lungă N–S sau E–V. Urme de pari nu s-au constatat la nici un bordei. Probabil că acoperişul era în două ape. În afară de bordeie s-a găsit o singură groapă prefeudală, în bordeiul nr. 34, avînd pereţii drepţi şi fundul plat. Dimensiunile: diametrul gurii 1 m, adîncimea 1,10 m. Fiecare bordei a avut într-un colţ o vatră construită din pietre. Vetrele de foc erau de două tipuri: 1. vatră făcută din lespezi mari de piatră aşezate pe muchie în colţul bordeiului, avînd o latură liberă spre interior (pietrar, fig. 2/1-5) şi 2. vatra deschisă de formă circulară, făcută din lespezi de piatră aşezate pe pămînt. Acestea din urmă erau de obicei aşezate în afara bordeiului, stitutul de Arheologie al Academiei R. S. R. 1. Z. Székely, Contribuţii la cultura slavă în sec. VII-VIII în sudestul Transilvaniei, SCIV, XIII/1, 1962, 47-58.

199


lîngă unul din pereţii lui (fig. 2/1-2). Într-un singur caz, la bordeiul nr. 34, a fost găsită o vatră circulară înăuntru, dar şi la aceasta marginea a fost făcută cu lespezi de piatră aşezate pe muchie. Astfel de vetre s-au găsit numai 5. În bordeiul nr. 7 vatra a fost făcută din pietre, însă nu în formă de pietrar. Vatra a fost deschisă, înconjurată de pietre în formă circulară. În următoarele dăm descrierea bordeielor cu inventarul lor. Numerotarea bordeielor s-a făcut în ordinea lor de descoperire. Bordeiul nr. 1. Dimensiunile: 4 × 4 m, ad. 0,50 m; vatra – pietrar în colţul nord-estic. Inventarul bor deiului: un străpungător de os, un vîrf de lance de fier, o placă de fier cu capătul încovoiat (pl. X, 4, 8-9) şi o placă de bronz perforată la mijloc şi la capete (pl. X, 7). În vatră şi în jurul ei au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. S-au întregit cinci vase. Acestea sunt: 1. vas borcan făcut cu mîna din pastă cu mici pietricele de culoare brună; formă cu umeri dezvoltaţi şi buza răsfrîntă. Înălţimea: 29 cm, diametrul buzei 25 cm, al fundului 11 cm. Sub buză e găurit, semn că vasul a fost reparat (pl. I, 1); 2. vas borcan făcut cu mîna din pastă cu pietricele, de culoare brună; marginea decorată cu alveole este răsfrîntă în afară; înălţimea 28 cm (pl. I, 3); 3. vas borcan similar (pl. I, 2); 4. vas borcan făcut la roată înceată, din pastă cu mici pietricele, de culoare brun închis. Pe umăr e decorat cu striuri paralele. Dimensiunile: înălţimea 26 cm, diametrul gurii 14 cm, al fundului 10 cm (pl. I, 4); 5. vas borcan făcut la roată bună, din pastă bună, de culoare închisă. Marginea este tăiată, iar pe umăr este decorat între benzi de linii paralele cu linii în val. Dimensiunile: înălţimea 26 cm, diametrul gurii 18 cm, al fundului 11 cm (pl. I, 5). Bordeiul nr. 2. Fundul bordeiului la 1 m adîncime de la nivelul actual. Dimensiunile: 4,25 × 3,75 m, cu axa lungă N-V–S-E. Vatra pietrar distrusă se găsea în regiunea de mijloc a peretului vestic. În afară, lîngă colţul vestic al bordeiului, la o distanţă de 1 m, se găsea o vatră circulară podită cu lespezi de piatră. În jurul vetrei au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată înceată. S-a întregit un vas făcut la roată, din pastă bună, de culoare cenuşie închis, cu marginea răsfrîntă. Înălţimea 27 cm, diametrul buzei 18 cm, al fundului 10 cm (pl. I, 6). Un fragment de vas făcut cu mîna, din pastă bună cu pietricele mici, e decorat cu benzi de mici linii orizontale (pl. II, 6). Un fragment de de vas lucrat la roată înceată, din pastă cu cioburi pisate, de culoare neagră, e decorat cu striuri paralele. Tot la roată înceată este şi un fragment de margine cu buza răsfrîntă; este decorat pe umeri cu benzi formate din striuri paralele şi din linii ondulate (pl. III, 2). 200

Bordeiul nr. 3. Dimensiunile: 4,25 × 3,75 m, cu axa lungă E–V. Vatra pietrar distrusă se găsea în colţul sud-vestic. Inventarul bordeiului constă în cîteva fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Bordeiul nr. 4. Fundul bordeiului se găsea la 60 cm de la nivelul actual. Dimensiunile: 2,75 × 2,65 m, vatra pietrar în colţul nord-estic. În jurul vetrei au fost găsite cîteva fragmente de vase făcute cu mîna şi oase de animale. Bordeiul nr. 5. Fundul bordeiului a fost la 45 cm adîncime de la nivelul actual. Dimensiunile: 4 × 2,75 m, cu axa lungă N-V–S-E, vatra pietrar în colţul sud-vestic. În jurul vetrei au fost găsite fun duri de vase şi de margini, făcute cu mîna şi la roată (pl. VI, 4-5, 9, 11-12, 16-18). Un fragment de vas făcut la roată înceată cu striuri paralele (pl. V, 15). Bordeiul nr. 6. Fundul bordeiului a fost la 1 m adîncime de la nivelul actual. Dimensiunile: 3,40 × 3 m, cu axa lungă N–S. Vatra aşezată în colţul sud-vestic al bordeiului. Marginile au fost făcute din pietre mici, iar spatele din pietre mari; vatra nu a fost acoperită. În jurul vetrei şi în interiorul bordeiului au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Fundurile găsite sînt făcute din pastă cu pietricele mici şi au grosimea între 1-3,5 cm (pl. IV, 8). Cel mai gros e tăiat cu sfoară (pl. IV, 7). Un alt fragment e lucrat la roată rapidă. Marginile sînt din vase făcute cu mîna, din pastă cu multe pietricele, avînd buza răsfrîntă (pl. VI, 14; pl. VII, 11). Aceste vase sînt de obicei fără decor (pl. IV, 5). Se întîlnesc însă margini din două vase a căror bază este decorată la exterior ca şi la interior, precum şi pe umăr cu benzi de linii în val (pl. IV, 1, 1a, 4). Marginea unui vas mare, lucrat cu mîna, e decorată pe buză cu alveole (pl. VI, 10). Marginile de vase, făcute la roată bună, sînt din pastă cu pietricele, cu buza îngroşată sau tăiată drept, fără decor sau decorate cu bandă cu striuri (pl. IV, 6, 9, 10-11; pl. V, 12; pl. VI, 10, 15, 17; pl. VII, 12, 14, 16-18). Bordeiul nr. 8. Are fundul la 0,45 m adîncime de la nivelul actual. Dimensiunile: 3,80 × 3,80 m, cu vatră pietrar în colţul de sud-vest. Din inventarul bordeiului fac parte un fund de vas şi un fragment de margine avînd pe buză alveole făcute cu mîna. Bordeiul nr. 9. S-a păstrat numai vatra pietrar, la o adîncime de 0,25 m; terenul fiind în pantă, groapa bordeiului s-a prăbuşit. În vatră au fost găsite fragmentele unui vas borcan făcut cu mîna, din pastă cu multe pietricele şi cu cioburi pisate, avînd buza răsfrîntă şi decorată cu alveole (pl. V, 7; pl. VII, 2). Bordeiul nr. 10. Fiind aşezat în pantă, a fost distrus. S-au păstrat doar resturile pietrarului, la o adîncime de 0,25 m.


Bordeiul nr. 11. Vatră pietrar a unui bordei distrus cu baza la adîncimea de 0,25 cm. Fără inventar. Bordeiul nr. 12. Fundul bordeiului a fost la 0,57 m adîncime de la nivelul actual. Vatra pietrar în parte distrusă, se găsea în colţul sud-estic. Dimensiunile: 2,60 × 2,60 m. Inventarul bordeiului constă din fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată bună. Acestea din urmă sînt margini (pl. V, 9-10, 14) şi fragmente din pîntecul unui vas decorat cu benzi de linii în val, uneori alternînd cu benzi de striuri (pl. V, 11; pl. VII, 1, 3, 10). Bordeiul nr. 13. A tăiat un bordei dacic; fundul bordeiului se găsea la 0,78 m adîncime de la nivelul actual. Vatra pietrar a fost în regiunea de mijloc a peretelui sud. Inventarul constă din puţine fragmente de vase făcute cu mîna (pl. VIII, 8). Bordeiul nr. 14. Fundul bordeiului a fost la 0,36 m adîncime de la nivelul actual. Vatra pietrar era la mijloc, lîngă peretele estic. Dimensiunile: 4,80 × 4,10 m, cu axa lungă E–V. În jurul vetrei puţine fragmente de vase făcute cu mîna. Un fragment de margine cu buza puţin răsfrîntă, tăiată drept (pl. VII, 59) şi un fragment cu decor cu linii incizate (pl. VII, 6). Bordeiul nr. 15. Fundul bordeiului la 0,54 m adîncime de la nivelul actual, avînd vatra pietrar în colţul sud-estic. Dimensiunile: 4,40 × 4,40 m. În jurul vetrei a fost găsit un străpungător de os (pl. X, 6) şi multe fragmente de vase. S-a întregit un vas făcut cu mîna, din pastă cu pietricele, de culoare brun-închis. Buza e răsfrîntă şi decorată cu incizii verticale. E înaltă de 28,5 cm, diametrul fundului 10 cm (pl. II, 1; pl. VII, 4). Un alt vas similar e fără decor. (pl. I, 9). Marginile de vase, lucrate cu mîna, au buza răsfrîntă şi sînt sau fără decor, sau decorate cu alveole sau crestături (pl. V, 4-6; pl. IX, 8, 11). Un fragment de tigaie lucrat din pastă grosolană, slab arsă (pl. V, 1). Un vas întregit parţial e decorat pe umăr cu striuri distanţate (pl. V, 8). Un fragment de margine cu buza dreaptă e decorată pe umăr cu striuri paralele (pl. V, 15). Celelalte fragmente, făcute la roată înceată, sînt decorate cu striuri paralele sau cu linii în val între striuri paralele (pl. V, 13, 16; pl. VII, 7, 9; pl. IX, 1-7, 12). Bordeiul nr. 16. Vatra pietrar, în stare răvăşită, era la adîncimea de 25-35 cm de la nivelul actual, fără inventar. Bordeiul nr. 17. Resturile unei vetre pietrar au fost la adîncimea de 0,25-0,35 m de la nivelul actual; fără inventar. Bordeiul nr. 18. Fundul bordeiului a fost la adîncimea de 0,53 cm. A avut în colţul sud-vestic o vatră de formă ovală, cu suprafaţa lutuită. Dimensiunile: 3,40 × 2,40 m, cu axa lungă N–S. Colţul nord-ves-

tic al bordeiului a tăiat marginea unei gropi acoperite cu o placă de piatră. Groapa a avut formă de sac; diametrul gurii 0,90 m, adîncimea 0,92 m, nu a conţinut resturi arheologice. În afara bordeiului, în colţul sud-vestic au fost multe fragmente de vase dacice. Bordeiul nu conţinea material ceramic prefeudal şi îl considerăm dacic. Bordeiul nr. 19. Fundul bordeiului a fost la 0,70 m adîncime de la nivelul actual. O vatră pietrar în stare răvăşită se găsea în colţul nord-vestic. Dimensiunile: 3,60 × 4,20 m, cu axa lungă E–V. Inventarul bordeiului constă din funduri şi margini de vase făcute cu mîna, din pastă cu pietricele, sau lucrate la roată (pl. VII, 13, 15). Bordeiul nr. 20. S-a suprapus bordeiului nr. 19. Fundul bordeiului a fost la adîncimea de 0,40 m. A avut vatra pietrar în colţul nord-estic. Lîngă peretele sudic al bordeiului a fost găsită placa cu butoni a unei fibule de bronz şi un inel de tîmplă din bronz, cu capătul încovoiat (pl. IX, 9-10, 10 a). Bordeiul nr. 21. La adîncimea de 0,25 m s-au păstrat numai pietrele de la baza unei vetre pietrar, printre care au fost fragmente de vase, şi jumătate dintr-o piatră de măcinat de tip roman. Dimensiunile bordeiului nu s-au putut stabili. Materialul ceramic constă din margini de vase lucrate cu mîna şi avînd buza uşor răsfrîntă, o margine lucrată la roată are buza îngroşată. Un fragment de margine pe buză e decorat cu alveole (pl. V, 2). Un alt fragment de margine, dintr-un vas făcut la roată înceată, pe umeri e decorat cu striuri paralele (pl. V, 3). Au mai fost găsite şi oase de animale. Bordeiul nr. 22. Fundul bordeiului la 0,57 m adîncime faţă de suprafaţa nivelului actual. Vatra pietrar se găsea în colţul nord-vestic. Lîngă peretele de apus al bordeiului a mai fost o vatră circulară cu diametrul de 1 m, făcută din placă de piatră aşezată plat. Dimensiunile: 3,50 × 3m. În jurul vetrei au fost găsite trei străpungătoare de os (pl. X, 2-3), jumătatea unui prîsnel de lut (pl. X, 17), un vîrf de săgeată de fier, cu trei aripioare (pl. X, 24), şi multe fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Acestea sînt bucăţi de margini, funduri şi părţi din umăr. Cele făcute la roată sînt lucrate din pastă compactă şi decorată cu striuri şi cu benzi de linii în val şi orizontale (pl. VIII, 1-23). Bordeiul nr. 23. Fundul bordeiului a fost la 0,42 m adîncime de la nivelul actual. Vatra pietrar în colţul nord-vestic. Dimensiunile: 3,35 × 3,35 m. În jurul vetrei au fost găsite numeroase fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Cele făcute cu mîna sînt margini, funduri şi bucăţi din umăr, din pastă cu cioburi pisate şi cu pietricele mici. Buza unei margini de vas e decorată cu alveole, restul fără decor. S-a întregit un 201


vas lucrat cu mîna, înalt de 23 cm, diametrul buzei 22 cm. Marginile de vase făcute la roată sînt din pastă zgrunţuroasă, şi au buza îngroşată şi răsfrîntă. Cîteva fragmente de vase sînt decorate cu benzi formate din striuri sau din linii în val. Au mai fost găsite oase de animale şi un străpungător de os. S-a mai găsit apucătoarea unui mic vas de bronz (pl. X, 10). Bordeiul nr. 24. Fundul bordeiului a fost atins la 0,50 m adîncime de la nivelul actual, cu vatra pietrar în colţul nord-vestic. Dimensiunile: 3,25 × 3,25 m. Fără inventar. Bordeiul nr. 25. Fundul bordeiului a fost la 0,25 m adîncime de nivelul actual, cu vatra pietrar în colţul nord-estic. Dimensiunile: 4 × 4,50 m cu axa lungă E–V. În jurul vetrei au fost găsite un fund de vas, o margine de vas lucrat cu mîna cu alveole; două fragmente lucrate la roată sînt decorate cu striuri şi cu linii în val. Bordeiul nr. 26. Fundul bordeiului a fost la 0,15 m adîncime de la nivelul actual, cu vatra pietrar în colţul nord-vestic. Dimensiunile: 4 × 3,20 m. Inventarul bordeiului constă din cîteva fragmente de vase făcute cu mîna şi un fragment decorat cu linii în val, lucrat la roată. Bordeiul nr. 27. Fundul bordeiului a fost la adîncime de 44 cm de la nivelul actual, iar vatra pietrar în colţul nord-estic, păstrată în stare răvăşită. Dimensiunile: 3,50 × 3,25 m. Fără inventar. Bordeiul nr. 28. Fundul bordeiului la adîncimea de 0,24 m de la nivelul actual, avînd vatra pietrar în colţul nord-estic. Dimensiunile: 4,25 × 4 m. Inventarul constă din cîteva fragmente de vase făcute cu mîna şi dintr-un vîrf de săgeată de fier cu trei aripioare. (pl. X, 25). Un fragment de margine, dintr-un vas făcut la roată, e decorat interior şi cu linii în val (pl. III, 17). Bordeiul nr. 29. Fundul vetrei a fost la adîncimea de 28 cm de la nivelul actual, vatra pietrar distrusă în colţul sud-vestic. Dimensiunile: 3,35 × 3 m. Fără inventar. Bordeiul nr. 30. Fundul bordeiului 0,45 m de la nivelul actual. Vatra pietrar în colţul nord-vestic. Dimensiunile: 4 × 3,25 m, axa lungă N–S. În jurul vetrei au fost găsite două străpungătoare de os (pl. X, 5, 41), un prîsnel întreg de lut (pl. X, 19-20) şi încă o jumătate, fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Două fragmente de buză sînt decorate cu alveole. Un fragment de margine, făcut dintr-un vas făcut la roată, cu buza răsfrîntă şi tăiată drept, e decorat cu o bandă de linii în val urmată de linii paralele (pl. III, 7). Alt fragment de vas este decorat cu striuri adînci distanţate (pl. III, 9). Bordeiul nr. 31. Fundul bordeiului a fost la adîncimea de 0,42 m şi a avut vatra pietrar în colţul sud202

vestic. Dimensiunile: 4 × 3,5 m. În bordei s-a găsit o străpungătoare de os, cîteva funduri şi margini de vase făcute cu mîna, din pastă cu pietricele, şi la roată, din pastă mai compactă, decorate cu caneluri. Bordeiul nr. 32. Fundul bordeiului la 0,46 m adîncime de la nivelul actual, cu vatra pietrar în colţul sud-vestic. Dimensiunile: 4 × 2,5 m, cu axa lungă N-E–S-V. În bordei s-au găsit fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Un fragment de vas făcut la roată este decorat cu caneluri distanţate. Un alt fragment e decorat cu linii în val. Bordeiul nr. 33. Fundul bordeiului a fost la adîncimea de 0,65 m de la nivelul actual, iar vatra pietrar în colţul nord-estic. Dimensiunile: 4,50 × 3,50 m, cu axa lungă N-V–S-E. Inventarul bordeiului con stă din o străpungătoare de os şi fragmente de vase, funduri şi margini, făcute cu mîna şi la roată. Cele făcute cu mîna sînt fragmente din pastă grosolană cu multe pietricele, vase borcane cu buza răsfrîntă, uneori cu decor alveolat. Un fragment de margine are buza lată decorată cu bandă de linii în val (pl. I, 12). Bordeiul nr. 34. Fundul bordeiului a fost atins la adîncimea de 0,52 m. Dimensiunile: 4 × 4 m. Vatra circulară în colţul nord-vestic, făcută dintr-o lespede mare, înconjurată cu pietre. Lîngă peretele sudic al bordeiului a fost o groapă în formă de sac, cu fund plat şi ars. Diametrul gurei 1 m, adîncime 1,10 m. În groapă n-a fost material arheologic. În afara borde iului, lîngă colţul nord-vestic, a fost o vatră avînd la spate lespezi de piatră aşezate pe muchie. Inventarul bordeiul constă din multe funduri şi margini făcute cu mîna, la roată rapidă şi la roată înceată, decorate cu striuri; un fragment de tigaie. Bordeiul nr. 35. Fundul bordeiului a fost la adîncimea de 0,35 m, cu vatra pietrar în colţul sud-estic. Dimensiunile: 3 × 3,5 m, cu axa lungă N–S. Inventarul bordeiului constă din fragmentele unui vas care s-a întregit, făcut cu mîna, din pastă cu multe pietricele. Are buza răsfrîntă şi e înalt de 22,5 cm (pl. II, 2). Bordeiul nr. 36. Fundul bordeiului la 0,48 m adîncime de la nivelul actual. Dimensiunile: 3,75 × 3,25 m, cu axa lungă N–S. Lîngă peretele nordic în afara bordeiului a fost o vatră circulară făcută din lespezi de piatră. În jurul vetrei şi în interiorul bordeiului au fost găsite multe fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată (pl. VI, 2, 6-8). Au fost întregite trei vase făcute cu mîna, din pastă cu multe pietricele. Primul vas are un corp zvelt cu buza uşor răsfrîntă şi decorată cu alveole. Dimensiunile: înălţime 20 cm, diametrul gurii 13 cm, al fundului 10 cm, peretele gros de 1 cm (pl. II, 11). Vasul al doilea e făcut din pastă mai compactă şi decorat cu alveole


pe buză şi pe umăr. Dimensiunile: înălţimea 19,2 cm, diametrul gurii 12,5 cm, al fundului 8,5 cm (pl. II, 3). Vasul al treilea este făcut din pastă cu multe pietricele, are corpul zvelt, cu buza răsfrîntă şi decorată cu alveole. Dimensiunile: înălţimea 22,6 cm, diametrul gurii 13 cm, iar al fundului 9,5 cm. (pl. II, 5). Celelalte fragmente sînt funduri şi margini de vase. Un fund tăiat cu sfoară. Un fragment de umăr are ca decor o bandă de striuri urmată de o bandă de linii în val. Alte fragmente de margini pe buză au fost decorate cu crestături. La roata înceată e făcut un fragment de vas cu decor de linii paralele şi în val, executate în mod stîngaci (pl. III, 10). La roată bună e făcut, din pastă ciment, un fragment de margine cu buza răsfrîntă în afară, şănţuită în interior şi cu margine tăiată drept. Bordeiul nr. 37. Fundul bordeiului a fost la 0,71 m adîncime de la suprafaţa actuală, cu vatra pietrar în colţul sud-estic. Dimensiunile: 3 × 2,5 m, cu axa lungă N-V–S-E. Lîngă colţul nord-estic al bordeiului a fost o vatră circulară făcută din lespezi de piatră. Inventarul bordeiului constă din multe fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Cele făcute cu mîna sînt din pastă cu pietricele sau mai compactă, funduri, margini şi bucăţi din umăr. Un vas mare, făcut din pastă mai compactă, cu buza răsfrîntă, e decorat pe buză cu alveole, iar pe umăr cu bandă de linii paralele, urmată de o bandă de linii în val (pl. III, 3). Un fund de vas făcut la roata înceată e perforat şi e decorat cu striuri. Partea de jos a unui vas făcut la roată rapidă are ca decor cane luri şi coaste, ca şi un fragment dintr-un vas făcut la roata înceată (pl. IV, 1, 3). Din inventarul bordeiului mai fac parte două mărgele de lut tubulare, una lungă de 4 cm, groasă de 1,6 cm, cealaltă lungă de 3 cm şi groasă de 2 cm (pl. X, 15-16). Bordeiul nr. 38. Lîngă peretele sudic al bordeiului nr. 38 a fost descoperită o vatră pietrar distrusă: în parte la adîncimea de 0,20 m; dimensiunile nu s-au putut stabili. A fost fără inventar. Bordeiul nr. 39. Fundul bordeiului la adîncimea de 0,45 m de la nivelul actual, cu vatra pietrar în colţul nord-estic. Dimensiunile: 3 × 3,5 m. Din bordei provin fragmente de vase, margini, funduri, părţi din umăr făcute cu mîna, din pastă cu multe pietricele (pl. III, 4). A fost întregit un vas mic, cu buza puţin răsfrîntă, înălţimea 12,2 cm (pl. I, 11). La roată în ceată este lucrat un fragment de margine cu buza răsfrîntă în afară, fiind decorat pe umăr cu o bandă de linii, urmată de o bandă cu linii incizate (pl. III, 13). Un alt fragment de vas făcut tot la roată e decorat cu o bandă formată din linii incizate (pl. III/15). Bordeiul nr. 40. Fundul bordeiului a fost atins la o adîncime de 0,35 m, avînd o vatră pietrar în

mijlocul bordeiului. Dimensiunile: 3,25 × 3,5 m. Inventarul bordeiului constă din fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Fragmentele făcute cu mîna sînt din pastă compactă şi sînt decorate cu benzi de striuri adînci. La roată sînt făcute un fragment de fund şi un fragment de vas decorat cu linii în val (pl. III, 16). Bordeiul nr. 41. Fundul bordeiului a fost atins la 0,35 m, de la nivelul actual, cu vatra pietrar în colţul nord-estic. Dimensiunile: 4 × 4 m. În jurul vetrei şi în interiorul bordeiului au fost găsite multe fragmente de vase, margini, funduri şi bucăţi din umăr făcute cu mîna, din pastă cu multe pietricele, precum şi ceramică lucrată la roata rapidă, printre care şi un fund tăiat cu sfoară şi un fragment de margine cu buza îngroşată. Marginile sînt fără decor sau sînt decorate cu alveole. Un fragment de vas făcut din pastă cu pietricele, cu pîntecul bombat şi buza răsfrîntă şi tăiată drept, este decorat pe umăr cu benzi de linii în val (pl. III, 6). La o distanţă de 10 m de bordeiul nr. 40, spre vest, au fost descoperite un grup de cinci vase din care s-au întregit două. Terenul fiind în pantă, vasele au aparţinut probabil unui bordei distrus. Descrierea vaselor: 1. vas borcan cu umărul bine dezvoltat, cu gura largă, avînd marginea răsfrîntă în afară şi buza tăiată drept. Este lucrat din pastă cu nisip fin şi ars cenuşiu. Tot corpul vasului, pînă aproape de fund, este ornamentat cu striuri. Dimensiunile: înălţimea 28 cm, diametrul gurii 18,7 cm, al fundului 9,5 cm, grosimea peretelui 1 cm. Interiorul este netezit vertical cu un beţişor, iar marginea este îndreptată la roata înceată (pl. I, 7); 2. vas-borcan făcut cu mîna, cu marginea puţin răsfrîntă în afară şi buza îngroşată; pe umăr este decorat cu o bandă de linii în val urmată de trei benzi de striuri adînci. Înălţimea vasului: 24 cm (pl. I, 8); 3. vas-borcan lucrat la roată înceată, din pastă bună, de culoare neagră; îi lipseşte marginea, iar pe umăr este decorat cu striuri distanţate (pl. I, 10); 4. vas-borcan din pastă compactă, păstrat fragmentar; are marginea răsfrîntă în afară şi făcută la roată înceată; buza e tăiată drept, iar pe umăr este cu caneluri-coaste (pl. III, 1); 5. vas-borcan făcut la roata înceată, din pastă cu nisip fin; are marginea răsfrîntă în afară, buza tăiată drept, iar pe umăr decor de striuri distanţate (pl. III, 12). În afară de aceste borcane au mai fost găsite un fragment de margine dintr-un alt vas-borcan decorat cu striuri (pl. III, 8) şi o bucată dintr-un vas făcut la roată bună, decorat cu o bandă de linii în val urmată de o bandă de linii incizate (pl. III, 14). 203


* Din descrierea de mai sus reiese că inventarul bordeielor constă în primul rînd din vase şi fragmente de vase, din cîteva unelte de uz casnic şi foarte puţine arme şi obiecte de podoabă. Materialul ceramic este cel mai bogat din întreg inventarul bordeielor. Vasele sînt făcute cu mîna, la roată rapidă şi la roată înceată. Cele făcute cu mîna sînt slab arse şi au în pastă pietricele mari. Din această grupă fac parte şi vase făcute din pastă mai compactă, cu pietricele mai mici, bine arse, castaniu-roşcat. Uneori s-au folosit ca degresant şi cioburi pisate. Vasele au umărul dezvoltat, cu marginea uşor răsfrîntă în afară; se îngustează spre fund care la unele e gros de 3 cm, formînd un şoclu. S-a observat la unele funduri de vase că au fost tăiate cu sfoara de pe scîndură. În această categorie vasele sînt uneori ornamentate pe buză cu alveole sau crestături. Unele sînt decorate pe umăr cu o bandă de linii în val urmată de o bandă de linii incizate. În grupa vaselor făcute cu mîna se integrează şi tigăile; s-au găsit numai două fragmente dintre care unul are marginea mai scundă. Vasele făcute cu mîna sînt de diferite mărimi; cele cu gura largă sînt înalte de aprox. 30 cm, iar vasul păstrat fragmentar în bordeiul nr. 37 ar fi putut avea o înălţime de 40 cm. Buza la unele vase e slab dezvoltată. Fundul vaselor este în general plat, dar se găsesc şi funduri la care bordura este îngroşată, formînd un fel de inel, în relief. În interior unele vase sînt lucrate grosolan, iar altele sînt netezite cu o bucată de scîndură sau un beţişor. În categoria a doua intră fragmentele ceramice lucrate la roata rapidă şi înceată, din care s-au întregit cîteva vase. Acestea sînt de tipuri cu numărul dezvoltat din pastă compactă cu mici pietricele şi cu nisip, arse negru sau brun-cărămiziu. Marginea lor e răsfrîntă în afară, cu buza îngroşată, ascuţită sau tăiată drept; ca decor au benzi orizontale de linii în val sau benzi în val între benzi de linii orizontale. Unele vase au pe umăr striuri continui, linii incizate în spirală sau caneluri-coaste. La multe vase lucrate la roata înceată interiorul e lucrat cu mîna şi numai marginea este modelată la roată. Ceramica lucrată cu mîna conţine în pastă pie tricele şi cioburi pisate. În proporţii deosebite, ea se găseşte prezentă în toate bordeiele. După formă şi decor se împarte în două cateorii:

1. Ceramica cu mîna locală, caracterizată prin formele înalte, cu umărul dezvoltat şi marginea arcuită şi buza tăiată drept (pl. I, 1), formele înalte fără umăr, de tip Ciurelu (pl. I, 6); vasele cu gîtul şi partea dinspre fund strîmt (pl. I, 3; pl. II, 1-8), etc., decorate cu crestături şi alveole, toate formele de origine locală, dacică, ce se găsesc în cultura Sîntana de Mureş şi Bratei, deci cu mult înainte de apariţia slavilor în regiunile noastre; 2. formele legate de tipul Praga, cu umărul foarte puţin dezvoltat, fără gît, avînd marginea redusă. Împreună cu acestea apar forme şi mai dezvoltate, cu umărul proeminent şi marginea arcuită.2 Dintre acestea din urmă unele poartă elemente din decorul vaselor la roată, ca benzile de striuri orizontale, în val şi foarte rar verticale (pl. I, 3-5). Aceste elemente sînt cunoscute şi în cimitirul de la Devínska Nová Ves.3 Prima grupă este considerabil mai numeroasă decît a doua şi aparţine, prin originea, vechimea formelor şi a elementelor de decor, populaţiei autohtone; a doua grupă se poate atribui elementelor slave prezente în cuprinsul populaţiei autohtone. Vasele lucrate la roata înceată devin mai frecvente decît cele lucrate la roata rapidă; acestea sînt forme cu umărul dezvoltat care prin forma şi decorul lor aparţin culturii materiale locale. Un număr redus din această categorie, decorat cu benzi de linii paralele şi în val cunoscut din mormintele tumulare de la Someşeni4 şi Nuşfalău.5 Unele fragmente de vase făcute din pastă zgrunţuroasă şi cu buza îngroşată arată o cultură din tradiţia Sîntana de Mureş. Fragmentele de vase făcute la roata bună, decorate cu striuri, uneori în benzi distanţate, cu linii în val sau în caneluri, se întegrează în cultura Ipoteşti-Cîndeşti.6 O importanţă deosebită reprezintă vasele descoperite în şanţul 70. Aceste forme şi unele elemente de decor, ca striurile şi linia în val, se găsesc şi în aşezarea de la Bezid, iar în forme mai evoluate se găsesc în aşezarea de la Poian şi de la Sfîntu Gheorghe. Aceste vase, în ceea ce priveşte forma şi decorul, îşi au prototipul lor în ceramica din cultura Bratei.7 S-au găsit puţine obiecte de uz casnic. În număr mai mare apar străpungătoarele de os, de diferite mărimi. Acest fapt arată, foarte probabil, îndeletnicirea populaţiei din aşezare cu prelucrarea pieilor. Fusaiolele sînt făcute din lut fin, arse cenuşiugălbui, au formă bitronconică şi uneori decorate cu linii incizate orizontal (pl. X, 12-14, 18-21).

M. D. Matei, Ceramica slavă de la Suceava, SCIV, X/2, 1959, 422 fig. 6/1-5. 3 J. Eisner, Devinska Nova Ves, 1952, pl. 44, 7, 10; pl. 57, 3, 9. 4 M. Macrea, Necropola slavă de la Someşeni, MCA, V, 1959, 539, fig. 5/1-3; MCA, VI, 1959, fig. 9/1-4. 5 M. Comşa, Săpăturile de la Nuşfalău, MCA, VII, 524,

fig. 5/1-4, 6. 6 Ibidem, 68, fig. 16/1-5; V. Teodorescu, Despre cultura IpoteştiCîndeşti, SCIV, XV/4, 1964, fig. 4/3-4. 7 I. Nestor, Les données, archéologiques et le problème de la formation du peuple roumain, Revue Roumanie d’Histoire, III/3, 1964, pl. II, 1-4.

2

204


Cuţitele de fier găsite sînt fragmentare (pl. X, 2223). Armele sînt reprezentate printr-un vîrf de lance şi două vîrfuri de săgeţi cu trei aripioare. Acestea sînt tipuri cunoscute din cimitirul de la Devínska Nová Ves.8 Obiectele de poboabă sînt de asemenea puţine; un fragment de fibulă, un inel de tîmplă, amîndouă făcute din bronz, şi două mărgele de lut. Cel mai important este fragmentul de fibulă, de fapt placa semicirculară a unei fibule „digitate”. Fibula a avut cinci butoni, dintre care lipsesc doi. Placa semicirculară este ornamentată cu cercuri concentrice, iar arcul fibulei cu linii paralele. La pornirea piciorului din arc sînt dispuşi de o parte şi de alta cîte un buton mic. Fibula de la Filiaş are analogii cu fibule digitate cunoscute din bazinul Dunării în mediul romanicoslav şi sînt datate în sec. VII e. n. 9 E regretabil că păstrarea ei fragmentară nu lasă să se poată face o comparaţie mai amplă cu fibulele de acest tip. Inelul de tîmplă e făcut dintr-o bară de bronz, groasă de 0,1 cm, cu secţiunea rotundă. Un capăt e ascuţit, iar celălalt e întors spre interior. Acest tip de inel de tîmplă deocamdată e necunoscut în materialul slav din Transilvania, ca şi mărgelele de lut tubulare. * Pentru încadrarea cronologică şi stabilirea apartenenţei etnice a populaţiei din aşezarea de la Filiaş ne conducem de elementele principale ale culturii materiale identificate acolo. Caracterul neîntărit al aşezării arată o viaţă sedentară, populaţia ocupîndu-se cu agricultura, păstoritul şi celelalte îndeletniciri casnice, după cum reiese din puţinele unelte de uz casnic descoperite în cursul săpăturii. Forma de locuinţă a fost semibordeiul cu vatra pietrar. Aceleaşi locuinţe se găsesc şi în aşezările contemporane de la Bezid şi Sălaşuri. Faptul este confirmat şi de inventarul bordeielor. Semibordeiul este forma de locuinţă folosită în sec. IV şi pînă în sec. XIV, fără ca aceasta să dea vreo indicaţie cu privire la originea populaţiei; cuptorul de piatră (pietrar) este de origine romanică. În Transilvania vatra pietrar este cunoscută în aşezarea de la Bezid din sec. IV e. n., de la Bratei în sec. V-VI, iar dincolo de Carpaţi din sec. VI de la Dinogetia10 şi din aşezările culturii Ipoteşti-Cîndeşti.11 Prin urmare, vatra pietrar nu se poate atribui slavilor, fiindcă

aceştia în epoca lor arhaică pe teritoriul României au folosit vetre deschise, după cum rezultă din săpăturile de la Suceava12 şi de la Ipoteşti.13 Vasele de tip Praga, de formă evoluată, precum şi vasele de tipul celor descoperite în mormintele slave tumulare de la Someşeni şi Nuşfalău, dovedesc prezenţa unui element slav apusean şi încadrează aşezarea în sec. VII-VIII. Categoria a doua a ceramicii făcută cu mîna, care cuprinde vasele cu corp zvelt şi cu gura îngustă, decorate pe buza cu alveole şi cu crestături, precum şi tigăile, arată un alt element etnic. În aria populaţiei slave apusene nu sînt cunoscute vase făcute cu mîna, decorate pe buză cu alveole, nici fibule digitate. Acestea sînt caracteristice pentru slavi răsăriteni.14 Prin urmare, nu putem să lăsăm în afară nici prezenţa unui element slav răsăritean. Tigăile nu apar la nivelul de locuire slav vechi: le găsim însă în cultura materială a populaţiei autohtone în perioada de înainte de pătrunderea slavilor pe teritoriul R. S. R.15 Prezenţa ceramicii făcute la roată pune o altă problemă în legătură cu apartenenţa populaţiei din aşezarea de la Filiaş. Acest material ceramic este prezent în fiecare bordei, în unele boredeie fiind chiar în proporţie mai mare faţă de cel cu caracter slav (şanţul 70), şi este necunoscut în teritoriile originare de cultură materială slavă. Aceste vase arată o tradiţie neîndoielnică romană şi îşi are originea lor în cultura Bratei,16 a populaţiei autohtone, care a păstrat şi a transmis tradiţia culturii romane. Acest fapt este bine confirmat şi mai mult de grupul celor cinci vase descoperite în şanţul nr. 70. Prin urmare, pe baza elementelor de cultură materială din aşezarea de la Filiaş putem constata pă trunderea unui element slav dinspre vest; în acelaşi timp se reflectă şi influenţa culturii materiale a slavilor răsăriteni. Pe lîngă elementul slav prezenţa elementului băştinaş este dovedită clar prin elementele de cultură de tradiţie romană, care se manifestă clar în ceramica făcută la roată. Pasta, arderea şi sistemul de decor cu striuri şi val al acestei ceramici prezintă un caracter roman într-o fază incipientă de dezvoltare.17 Etapa următoare a evoluţiei acestei ceramici se poate urmări în ceramica aşezărilor de la Poian, [respectiv] Sfîntu Gheorghe, Coşeni şi Ozun, în valea Oltului. În concluzie, putem constata că aşezarea de

8

J. Eisner, op. cit., 1952, pl. 28, 10. J. Werner, Slawische Bügelfibeln des 7. Jahrhunderts, în Reinecke Festschrift, 1950, 151, pl. 28; J. Nestor, L’établissement des slaves en Roumanie, Dacia, N. S., V, 1961, 429-448. 10 I. Nestor, în Revue Roumanie d’Histoire, III/3, 1964, 423, pl. III, 1-2. 11 V. Teodorescu, op. cit., 488.

12

9

13

M. D. Matei, op. cit., 427. I. Nestor, în Dacia, N. S., V, 1961, 461, 448. 14 Idem, în SCIV, X/1, 1959, 53; Idem, în Dacia, N. S., V, 1961, 447-448. 15 V. Teodorescu, op. cit., 497, nr. 17. 16 I. Nestor, în Revue Roumaine d’Histoire, III/3, 1964, 406. 17 Ibidem, 404.

205


la Filiaş este contemporană cu aşezările de la Bezid şi Sălaşuri şi cronologic aparţin sec. VII-VIII. Suprapunere de bordeie s-a observat numai într-un singur caz, la bordeiul cu fibula (B. 20). În privinţa ceramicii, care constituie elementul cel mai imporant din inventarul bordeielor, s-a constatat că, împreună cu ceramica plămădită cu mîna, apar şi speciile lucrate

206

la roată, decorate cu striuri, valuri, caneluri şi linia în spirală distanţată. Ceramica la roată rapidă este în general mai rară, dar ea există încă bine reprezentată prin specia cu microprundiş mult. Pasta, arderea şi strierea reprezintă împreună cu celelalte sisteme de decor o trecere directă la etapa Poian.

Aşezări din sec. VII-VIII în bazinul superior al Tîrnavei Mari

AŞEZĂRI DIN SEC. VII-VIII ÎN BAZINUL SUPERIOR AL TÎRNAVEI MARI

Muzeul din Sfîntu Gheorghe, în colaborare cu muzeul din Cristuru Secuiesc, a efectuat în anii 1959-1973 săpături arheologice în valea Tîrnavei Mari, unde au fost descoperite aşezări din epoca feudală, datînd din secolele VII-VIII (fig. 1). Unele rezultate au fost publicate în anuarul muzeului din Sf. Gheorghe1 şi în cel al muzeului din Tg. Mureş,2 iar despre celelalte săpături au apărut numai rapoarte sumare.3 Prin publicarea unitară a materialului arheologic deja parţial cunoscut, ca şi a celui încă inedit, urmărim ca specialiştilor să le fie accesibile rezultatele arheologice din acest colţ de ţară. Medişoru Mare (com. Şimoneşti), jud. Harghita Satul este aşezat pe un afluent al Tîrnavei Mari, înconjurat de dealuri cu pante abrupte. La sud de sat terenul plat denumit „Măzărişti” (Borsóföld) se întinde în direcţia E–V. Partea sudică a terenului este mai înaltă. Un pîrîu denumit „Valea Măză riştii” (Borsóföld-pataka) izvoreşte din partea sudică a terenului şi curge spre nord. În el se varsă un alt pîrîu, „Valea lui Kar” (Kar-pataka), iar la confluenţa pîraielor cursul lor se schimbă spre est. În anii 19721973 au fost practicate secţiuni arheologice care au dus la identificarea unui nivel de locuire dacică din sec. IV-III î. e. n. Peste aşezarea dacică s-a suprapus în sec. VII-VIII o aşezare prefeudală (fig. 2). Terenul fiind în pantă, pămîntul arat a fost transportat la vale, astfel că atît bordeiele dacice, cît şi cele prefeudale au fost găsite aproape la suprafaţa solului, la adîncimea de 35-25 cm. În secţiunea III au fost descoperite două bordeie. Bordeiul 1. Fundul bordeiului a fost la 35 cm de la nivelul actual al solului. Bordeiul a fost dreptun ghiular, cu axa lungă E–V. Vatra pietrar a fost cons truită în colţul sud-estic al bordeiului. Dimensiunile: 2,20 × 2 m. Inventarul: fragmente de vase făcute cu mîna, fără decor (fig. 10). Bordeiul 2. Dimensiunile sale s-au stabilit doar pe baza culorii mai închise a umpluturii gropii, vizibi* SCIV, XXXIX/2, 1988, 169-198. (Cu rezumat în limba franceză.) 1 Aluta, VI-VII, 1975, 35-49. 2 Marisia, V, 1975, 71-83; Marisia, VI, 1976, 177-123.

le la adîncimea de 25 cm. A fost dreptunghiular, cu axa lungă E–V. Din vatra pietrar, amplasată în colţul de sud-est, deranjată, s-au păstrat numai pietre mici. Dimensiunile: 3 × 2,60 m. Inventarul: fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata înceată, cu şi fără decor, două cuţite, o daltă, un pinten şi o bară laterală a unei zăbale, făcută dintr-o bară torsionată (fig. 20/1, 4-6, 8). Pintenul şi zăbala sînt argintate. La încadrarea cronologică a aşezării ne ajută forma bordeiul cu vatră pietrar şi puţinele fragmente de vase găsite în ele. Pintenul de fier cu spin piramidal şi bara de zăbală, ambele încrustate cu argint, pot fi interpretate ca un produs al slavilor apuseni,4 dar datarea lor timpurie nu pare verosimilă.5 Şimoneşti (com. Şimoneşti), jud. Harghita Satul este situat în valea Nicău (Nyikó). La capătul său nordic, pe partea estică a drumului care trece prin sat, terenul este mai înalt şi este străbătut de pîrîul Bethlen, care se varsă în Nicău. În această vale laterală, pe malul drept al pîrîului, terasa este mai ridicată. Terenul este cunoscut sub denumirea de „Sub stejari” (Cserésalja) (fig. 11/1). Pe acest loc tractorul a scos la iveală fragmente de vase din diferite epoci (epoca bronzului şi epoca romană); alături de acestea au apărut şi vase care aparţin epocii prefeudale. În urma acestei descoperiri muzeul din Cristuru Secuiesc, în colaborare cu muzeul din Sfîntu Gheorghe, a întreprins în anii 1965-1968 o săpătură (fig. 3). Aşezarea prefeudală s-a suprapus uneia din epoca bronzului (cultura Wietenberg) şi din epoca dacică tîrzie. În anul 1965 terasa nordică a fost cercetată prin trei secţiuni. În S. I, lungă de 85 m şi orientată E–V, a fost descoperit un bordei în capătul de V, la adîncimea de 1,15 m. Bordeiul 2. Groapa bordeiului, săpată peste resturile unei locuinţe a culturii Wietenberg, a fost pă trată, cu dimensiunile: 3 × 3 m. Nu au fost constatate urme de stîlpi. Vatra pietrar a fost construită în MCA, VII, 1961, 186-187; MCA, IX, 1970, 3, 312; MCA, X, 1973, 221-223. 4 I. Dekan, Moravia Magna, 1980, 14-15, fig. 90-92. 5 Z. Székely, în Thraco-Dacica, I, 1976, 232. 3

207


colţul nord-estic al bordeiului, cu gura spre sud (fig. 11/2). Nu s-a putut stabili locul intrării. Inventarul: în umplutura bordeiului, la adîncimea de 40 cm de la nivelul actual, au fost găsite fragmente dintr-un vas decorat cu striuri distanţate, două prîsnele de lut – dintre care unul fragmentar – şi un cuţit de fier. Inventarului bordeiului îi aparţin şi fragmente de buze de oale fără decor sau decorate cu caneluri, cu benzi de linii în val şi cu linii orizontale (fig. 15/1). Un vas făcut cu mîna, fără decor, a avut buza evazată (fig. 15/2). La mijlocul secţiunii au fost găsite, la arat, pietre dintr-un pietrar. Nu s-au putut stabili dimensiunile bordeiului care n-a avut inventar. Bordei 1. Secţiunea II a fost executată perpendicular pe prima, cu orientare N–S. La capătul ei nordic au fost găsite resturile unui bordei distrus. Dimensiunile sale nu au putut fi stabilite; nu s-a descoperit inventar. Amplasată în apropierea pîrîului, secţiunea III a fost orientată E–V. În ea au fost găsite doar fragmente de vase din epoca bronzului şi din La Tèneul dacic. Secţiunile II şi III au urmărit şi stabilirea întinderii aşezării. Săpăturile din anul 1966 au continuat cu trei secţiuni (S. IV, IVa şi V), orientate E–V. În S. IV, executat perpendicular pe S. II din 1965, au fost descoperite 4 bordeie prefeudale. Bordeiul 3. Groapa a fost păstrată cu dimensiunile: 3,25 × 3,25 m. Nu s-au observat urme de stîlpi. Vatra pietrar a fost amplasată în colţul nord-vestic al bordeiului. Fundul bordeiului a fost la 86 cm, adîncime măsurată de la nivelul actual. Inventarul: în colţul nord-vestic al bordeiului s-a găsit un fragment de vas de factură romană, un vas decorat cu striuri (fig. 15/3) şi un străpungător de os. În umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de margini făcute cu mîna şi decorate cu alveole, altele lucrate la roată înceată, decorate cu benzi din linii în val şi cu linii orizontale (fig. 15/4). Bordeiul 4. Nu s-au putut stabili dimensiunile bordeiului, nici vatra pietrar nu a putut fi identificată. Terenul a fost deranjat de plug care a scos şi pietrele vetrei. Culoarea mai închisă a umpluturii bordeiului şi fragmentele de ceramică găsită în ea au identificat locul bordeiului prefeudal. Inventarul: fragmente de vase şi două fusaiole de lut; sînt bucăţi de vase mari lucrate grosolan şi nedecorate. Alte fragmente sînt din margini făcute la roată înceată şi decorate cu benzi de linii în val şi linii orizontale. Bordeiul 5 a fost de formă pătrată cu colţurile rotunjite. Urme de stîlpi nu s-au observat. Vatra pietrar a fost găsită în colţul nord-estic al bordeiului, avînd gura de foc spre sud. Dimensiunile: 4,25 × 4,25 m. 208

Inventarul: în jurul vetrei şi în colţurile nord-estic şi sud-vestic la adîncimea de 1,50 m au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata înceată. Vasele lucrate cu mîna sînt din pastă cu microprundiş, avînd buza răsfrîntă şi decorată cu alveole. Vase le lucrate la roată înceată sînt decorate cu striuri, cu benzi de linii în val, cu linii orizontale şi caneluri. Bordeiul 6 a fost deranjat. Din vatra pietrar s-au păstrat numai cîteva pietre mari. Forma şi dimensiunile gropii locuinţei nu s-au putut stabili. Inventarul constă din fragmente de vase lucrate cu mîna: funduri, bucăţi din mai multe vase nedecorate (fig. 15/8). Fragmentele de vase făcute la roata înceată sînt decorate cu benzi de linii în val şi cu linii orizontale. Bordeiul 7 este de formă aproape pătrată, fără urme de stîlpi. Vatra pietrar, cu gura de foc spre sud, s-a păstrat bine în colţul nord-estic al locuinţei (fig. 15/5-6). Fundul bordeiului se afla la 0,86 m; dimensiunile: 3,20 × 3,20 m. Inventarul: un vas în faţa gurii vetrei, iar în interiorul ei două bucăţi dintro rîşniţă rotativă. În umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de margini din vase lucrate din pastă amestecată cu nisip şi din vase făcute la roată înceată, decorate cu benzi de linii în val şi cu linii orizontale. Un vas întreg lucrat la roata înceată, cu buza îngroşată, este decorat pe umăr cu o bandă de linii în val, iar pe pîntec cu striuri distanţate (fig. 15/ 5). Paralel cu secţiunea IV, la vest de secţiunea I, a fost executată o secţiune de 55 m lungime. Nu a fost găsită nici o locuinţă prefeudală (şanţul IVa). Perpendicular pe secţiunea II a fost trasată secţiunea V în care au fost descoperite două bordeie (bordeiul 6 şi 8). Bordeiul 8. Locuinţă deranjată de plug. Pietrele vetrei pietrar au fost scoase. Fără inventar. În anii 1967-1968 cercetările arheologice au fost continuate prin prelungirea secţiunilor executate în anii 1965-1966, cercetîndu-se astfel întreaga terasă a pîrîului. Au fost descoperite următoarele bordeie: Bordeiul 9, de formă aproape pătrată, era orientat N-E–S-V. Vatra pietrar a fost amplasată în colţul estic al bordeiului, cu gura de foc spre sud-vest. Peste colţul sud-vestic al bordeiului s-a suprapus o mare parte a bordeiului 10 (fig. 4). Nu s-au constatat urme de stîlpi. Dimensiunile: 3,25 × 3,50 m. Inventarul: la gura vetrei a fost găsit: un vas întregibil, fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată înceată, decorate cu linii în val şi linii orizontale. Bordeiul 10, de formă pătrată cu aceeaşi orientare. Vatra pietrar cu gura spre nord-est a fost construită în colţul sud-vestic al bordeiului. Inventarul: fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată înceată. Un vas făcut la roata înceată a fost întregit (fig. 15/ 6).


Bordeiul 11, de formă aproape pătrată. Fără urme de stîlpi. În colţul nord-estic al bordeiului se afla o vatră pietrar cu gura spre sud (fig. 11/4). Dimensi uni: 3 × 3 m. La gura vetrei şi în partea nord-estică a bordeiului a fost găsit un strat de cărbune amestecat cu oase de animale şi cu fragmente de vase. Inventarul: un prîsnel de lut păstrat fragmentar, un cuţit de fier (fig. 20/7) şi un fier de plug găsit la adîncimea de 62 cm, lîngă peretele nordic al bordeiului (lungime: 13 cm, lăţime: 7 cm) (fig. 16/7). Materialul ceramic găsit în umplutura bordeiului constă din fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata înceată (fig. 14/1-14). Au fost întregite cîteva vase lucrate la roată rapidă, din pastă bună, arse brun-ne gru (fig. 16/1-2). Un vas are gura lată, buza răsfrîntă în afară, pîntec bombat, fundul plat; pe umăr şi pe pîntec este decorat cu benzi de linii în val, urmate de benzi de linii orizontale. (Dimensiunile: în. = 32 cm, diametrul gurii = 25 cm; al fundului = 15 cm) (fig. 11/5). Menţionăm apoi un vas mai mic, asemănător (fig. 16/6), şi trei vase făcute cu mîna, întregibile, arse brun-negru, toate cu gura largă, pîntec bombat şi fund plat (fig. 15/7; fig. 16/3, 8). Bordeiul 12 suprapune groapa bordeiului nr. 11. Are forma pătrată fără urme de stîlpi. Orientare N-E–S-V. Vatra pietrar se afla în colţul estic al bordeiului, avînd gura spre sud-vest. Dimensiuni: 2,85 × 2,85 m. Inventarul: în faţa gurii vetrei a fost găsit un vas păstrat fragmentar, lucrat cu mîna, cu buza răsfrîntă în afară, gura largă, nedecorat (fig. 17/1). În umplutura bordeiului au fost găsite bucăţi din margini de vase modelate din pastă zgrunţu roasă, un fragment din buza unui vas decorat cu alveole, margini de vase decorate cu linii orizontale, cu benzi de linii orizontale şi caneluri (fig. 14/15-17; fig. 18/1-3). Bordeiul 13 suprapune un bordei din epoca bronzului. Are forma aproape pătrată, n-au fost urme de stîlpi. Vatra pietrar a fost construită în colţul nordvestic al bordeiului avînd gura spre est. În colţul estic al bordeiului au fost găsite resturile unei vetre de formă circulară din epoca bronzului. Dimensiunile: 3 × 3 m. Inventarul: puţine fragmente de vase făcute cu mîna. Un vas a fost întregit (fig. 17/2). Fragmentele de margini din vasele făcute la roata înceată sînt decorate cu benzi de linii în val, urmate de linii orizontale. Din inventarul locuinţei făceau parte şi fragmente decorate cu caneluri şi o fusaiolă de lut cu feţe plate. Bordeiul 14, de formă dreptunghiulară, cu axa lungă în direcţia E–V. În colţul nord-vestic al bordeiului a fost construită vatra pietrar cu gura spre vest. În faţa gurii pietrarului podeaua bordeiului era acoperită cu bucăţi de cărbune. Dimensiunile:

3 × 3,5 m. La est de colţul sud-estic al vetrei, la distanţa de cca. 1 m se afla o vatră cu pietre mici, din epoca bronzului. Inventarul: între pietrele pietrarului a fost găsită o bucată dintr-o tigaie (fig. 17/5) şi fragmentele unei rîşniţe rotative. În umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de vase modelate cu mîna şi la roată înceată, decorate cu striuri. Bordeiul 15, de formă aproape pătrată (dimensiu nile: 3,50 × 3,75 m). Nu s-au găsit urme de stîlpi. Vatra pietrar cu gura spre sud se afla în colţul nordestic (fig. 11/7). Fundul bordeiului era acoperit cu un strat de cenuşă şi cărbune gros de 5-12 cm. Bordeiul a fost incendiat. Inventarul: în umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de vase modelate cu mîna, apoi la roata înceată şi multe oase de animale. Fragmentele de vase modelate la roată înceată sînt decorate cu benzi de linii în val urmate de linii orizontale şi caneluri (fig. 18/4-7). Bordeiul 16. La nord de bordeiul nr. 13 a fost descoperită groapa unui bordei deranjat. Pietrele vetrei pietrar au fost scoase. În pămîntul de umplutură al bordeiului se aflau fragmente de vase de factură prefeudală. Bordeiul 17, de formă pătrată, avea dimensiunile de 3,75 × 3,75 m. Vatra pietrar s-a aflat în colţul nord-estic, cu gura spre sud. Inventarul: la gura ve trei s-a găsit un vas fragmentar, modelat la roată, iar în mijlocul bordeiului fundul unui vas decorat cu striuri, apoi fragmente din margini de vase decorate cu linii orizontale şi cu caneluri. Bordeiul 18, de formă dreptunghiulară, cu axa lungă în direcţia E–V. În colţurile peretelui nordic al bordeiului au fost construite două vetre pietrar. Inventarul: fragmente de vase modelate la roată şi cu mîna (margini de vase cu buza răsfrîntă în afară, fără décor, şi fragmente groase de funduri). Cele făcute la roată înceată sînt decorate cu benzi de linii în val. Bordeiul 19, de formă pătrată avînd latura de 3,50 m, a fost orientat M-E–S-V. Vatra pietrar se afla în colţul estic al bordeiului. Inventarul: în jurul vetrei, în pămîntul amestecat cu cenuşă şi cărbune, a fost găsit un străpungător de os, un prîsnel de lut bitronconic şi fragmente de vase la roată, decorate cu striuri şi cu linii în val. Bordeiul 20, de formă pătrată, nu avea gropi de stîlp. Vatra pietrar se afla în colţul nord-estic al bordeiului cu gura spre sud (fig. 11/3). Inventarul: în jurul pietrarului fragmente de vase făcute cu mîna (fig. 17/8), printre care şi un fragment de tigaie (fig. 17/3). Bordeiul 21, de formă dreptunghiulară, cu axa lungă în N–S. Nu s-au găsit urme de stîlpi. Vatra pietrar a fost construită în colţul nord-estic al borde209


iului, cu gura spre sud. Dimensiunile: 3 × 2,5 m. Inventarul: fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata înceată, decorate cu benzi de linii în val şi cu caneluri. S-a întregit un vas modelat cu mîna şi decorat pe buză cu crestături (fig. 17/6). Un alt vas este nedecorat (fig. 17/4). Bordeiul 22 se afla lîngă colţul vestic al bordeiului nr. 21. Are forma dreptunghiulară, cu axa lungă N–S. Dimensiunile: 2,60 × 2,20 m. N-au fost sesizate urme de stîlp. Vatra pietrar se afla în colţul nord-estic al bordeiului, cu gura spre sud. Înaintea gurii pietrarului, pe partea nordică, s-a găsit o grindă carbonizată, iar fundul bordeiului era acoperit cu cenuşă. Inventarul: ceramică şi un fragment de cataramă de fier. Materialul ceramic constă din vase făcute cu mîna şi la roata înceată. S-a întregit un vas făcut la roată înceată, decorat cu bandă de linii în val şi cu linii orizontale (fig. 16/4). Inventarului îi mai aparţine şi o fusaiolă plată. Bordeiul 23, de formă pătrată, era situat la sud de bordeiul 21. Din vatra pietrar s-a păstrat numai o lespede de piatră şi podeaua vetrei, arsă la roşu. Dimensiunile: 2 × 2 m. Inventarul: în jurul vetrei au fost găsite două cuţite, fragmente de vase modelate cu mîna (bucăţi din vase mari lucrate grosolan) şi la roata înceată. Un vas a fost întregit (fig. 17/7). Bordeiul 24, de formă dreptunghiulară, are axa lungă orientată E–V. N-au fost constatate urme de stîlp. Vatra pietrar se afla în colţul nord-estic al bordeiului, cu gura spre vest. Dimensiunile: 3,20× 2,60 m. Inventarul: puţine fragmente de vase făcute cu mîna, fără decor. Cele modelate la roată înceată sînt decorate cu linii în val. Lîngă colţul sud-vestic al bordeiului au fost găsite pietre dintr-o vatră pietrar (bordeiul nr. 24a). Nu s-a putut delimita suprafaţa bordeiului. Nu a avut inventar. Bordeiul 25, de formă dreptunghiulară, are axa lungă orientată N–S. Nu s-au constatat urme de stîlp. Vatra pietrar se afla în colţul nord-estic, cu gura spre sud. În mijlocul bordeiului se afla un fragment din partea inferioară a unei rîşniţe rotative şi partea de sus întreagă. Inventarul: fragmente de vase făcute cu mîna, margini, funduri, bucăţi din vase făcute la roată înceată şi decorate cu striuri. Un vas făcut cu mîna a fost întregit (fig. 17/9). Inventarului îi mai aparţine şi o fusaiolă de lut bitronconică. Bordeiul 26 deranjat. Nu s-a păstrat vatra pietrar. Numai culoarea închisă a pămîntului, deosebit de lutul galben, indica poziţia bordeiului. Un alt punct în hotarul comunei Şimoneşti este locul denumit „Poiana îngustă” (Szoros rét), aflat pe o vale laterală a Tîrnavei Mari. Pe malul drept al văii au 6

A. Sós, Zalavár, 1963, pl. XC, 1.

210

fost găsite fragmente de vase, margini de buze tăiate drept, fragmente ceramice decorate cu linii în val şi cu striuri. În partea de jos a terasei, aproape de su prafaţa solului, a fost găsit un bordei cu vatră pietrar, în care se aflau cîteva fragmente de vase decorate cu linii distanţate. În secţiunile executate în partea de sus a terasei nu au apărut resturi de cultură materială. Aspectul unitar al inventarului aşezării de la Şimoneşti nu indică, nici din punct de vedere tipologic şi nici cultural, un interval cronologic mai întins. Aspectul unitar se poate observa mai ales în materialul ceramic, în fiecare bordei găsindu-se fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata înceată. Formele lor au analogii formale cu ceramica din aşezare de la Filiaş, Someşeni sau alte aşezări din Transilvania, încadrate în sec. VII-VIII. Vasele modelate cu mîna sînt cu şi fără decor. Decorul alveolar şi crestăturile pe buze sînt destul de frecvente. Vasele au buza răsfrîntă în afară, umerii arcuiţi, fund lat, gros, fiind lucrate destul de grosolan. În cadrul ceramicii modelate la roata înceată tipul principal este reprezentat de vasul făcut din pastă amestecată cu nisip, cu buza răsfrîntă în afară, umeri boltiţi, corpul subţiindu-se spre fund. Decorul constă din benzi de linii în val şi de linii orizontale. Vasele sînt de mărimi diferite, înalte între 18-32 cm. O altă caracteristică este oala cu umerii şi marginea dezvoltată, buza fiind teşită; ca elemente de decor se întîlnesc frecvent canelurile, linii incizate distanţat şi striuri continui. Nu a fost găsit nici un vas cu ştampilă pe fund. Printre unelte, în afară de fusaiole şi străpungătoa re de os, sînt de menţionat cuţitele şi, cu totul izolat, un fier de plug. Forma este de tradiţie romană. Apropiat tipologic este şi un exemplar găsit în aşezarea slavă din sec. IX de la Zalavár, din Ungaria.6 Pe baza materialului ceramic cu aspect dezvoltat, propunem o încadrare cronologică în sec. VIII. Cristuru Secuiesc, jud. Harghita La hotarul oraşului Cristuru Secuiesc, situat în valea Tîrnavei Mari, au fost depistate prin cercetări efectuate în anii 1965-1969, două aşezări din epoca prefeudală. Prima aşezare se afla la sud de Cristuru Secuiesc, în partea stîngă a drumului, spre Băile Fîntîna Sărată (Sóskút), pe un bot de deal orientat E–V, între Valea Cetăţii (Várpataka) şi Pîrîul Fîntînii Sărate (Sóskútpataka), pe locul denumit Poala Bradului (fig. 13). Pe platoul botului de deal au fost descoperite 5 bordeie (fig. 5). Bordeiul 1, de forma dreptunghiulară, are axa lungă orientată E–V. Vatra pietrar se afla în colţul


nord-estic al bordeiului (fig. 11/8). Dimensiunile: 3 × 3,50 m. Fundul bordeiului se afla la adîncimea de 71 cm. Inventarul: între peretele bordeiului şi colţul nord-vestic al vetrei pietrar a fost găsit un vas făcut cu mîna, din pastă amestecată cu nisip, de culoare neagră, cu buza îngroşată, corpul globular, cu fundul plat, iar peretele gros de 0,5 cm. Diametrul buzei 12,5 cm, al fundului 10 cm. Vasul este înalt de 17 cm (fig. 19/3). Lîngă peretele vestic, la adîncimea de 70 cm, a fost găsit un nasture de bronz. În umplutura bordeiului se aflau fragmente de vase modelate cu mîna şi la roata înceată. Unele sînt fără decor, cele cu decor fiind ornamentate cu benzi de linii în val, alveole pe buze şi cu puncte incizate. S-a mai găsit şi un fragment de tigaie (fig. 19/4). Bordeiul 2, de formă aproape pătrată, se afla 3 m spre V de bordeiul nr. 1, avînd vatra pietrar în colţul de N-E. Fundul bordeiului a fost surprins la adîncimea de 70 cm. Dimensiunile: 2,80 × 2,80 m. Inventarul: în umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată înceată. Acestea din urmă au fost făcute din pastă bună şi decorate cu benzi de linii în val sau de linii orizontale. A fost întregit un vas decorat cu caneluri late (fig. 19/5). Bordeiul 3. Groapa bordeiului a tăiat în partea ei vestică groapa bordeiului nr. 2 (fig. 6). Vatra pie trar se afla în colţul de N-V cu gura spre E. Fundul bordeiului a fost surprins la adîncimea de 80 cm. Dimensiunile: 2,60 × 2,60 cm. Inventarul: în um plutura bordeiului au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată înceată, decorate cu benzi de linii în val şi cu benzi de linii orizontale. Bordeiul 4, de formă dreptunghiulară, are fundul la adîncimea de 36 cm. În colţul de N-E era amplasată vatra pietrar cu gura spre V. Nu au fost surprinse urme de stîlpi. Dimensiunile: 3 × 3,25 m. Inventarul: fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata înceată. Bordeiul 5, de formă pătrată, deranjat. Din vatra pietrar s-au păstrat numai cîteva pietre mici, duse de fierul plugului în apropierea peretelui estic, în colţul nordic al bordeiului, unde s-a păstrat fundul vetrei ars la roşu. Dimensiunile: 3 × 3 m. Inventarul: fragmente de vase, margini, funduri lucrate în mod grosolan. Un fragment din pîntecul unui vas făcut la roată înceată a fost decorat cu benzi cu linii în val. Aşezarea a doua a fost găsită tot pe terasa Tîrnavei Mari, care este traversată în direcţia E–V de Valea Cetăţii. Partea sudică a terasei este denumită „Poala Bradului”, iar cea nordică „Valea Caldă”. Partea de nord a terasei spre Tîrnavă este lină. Paralel cu rîul se află un drum care duce spre oraşul Cristuru Secuiesc (fig. 7).

Terasa a fost secţionată de 6 secţiuni, dintre care 5 (secţiunea I-V) au fost executate în direcţia E–V, iar ultima în direcţia N–S (secţiunea VI). În secţi uni au fost descoperite 8 bordeie săpate în pămînt, cu vatră pietrar într-un colţ. Bordeiul 1, de formă pătrată, are vatra pietrar în colţul de N-E, cu gura spre S. Fundul bordeiului se afla la adîncimea de 30 cm. Nu s-au constatat urme de stîlpi. Dimensiunile: 3,75 × 3,75 m. Inventarul: în spatele pietrarului a fost găsit un vas făcut la roata înceată, din pastă zgrunţuroasă, înalt de 23 cm, decorat cu linii distanţate (fig. 19/2). În umplutura bordeiului a fost găsit un străpungător de os şi fragmente de vase decorate cu linii distanţate. Bordeiul 2, de formă pătrată, cu latura de 3,25 m, are vatra pietrar în colţul de N-E cu gura spre S-N au fost observate urme de stîlpi. Fundul bordeiului a fost sesizat la adîncimea de 76 cm. Dimensiunile: 3,25 × 3,25 m. Inventarul: în umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de buze modelate la roata înceată şi decorate cu linii orizontale. Bordeiul 3, de formă dreptunghiulară, cu axa lungă E–V. Vatra pietrar a fost construită în colţul nord-estic. Nu s-au găsit urme de stîlpi, fundul bordeiului fiind sesizat la adîncimea de 97 cm. Dimensiunile: 4 × 3,60 m. Inventarul: în umplutura bordeiului au fost găsite fragmente din buza unui vas decorat cu linii ondulate. Bordeiul 4, de formă dreptunghiulară, avea axa lungă orientată N–S. Nu s-au observat urme de stîlpi. Vatra pietrar a fost construită în colţul de N-E cu gura spre S. Fundul bordeiului a fost suprins la adîncimea de 70 cm. Dimensiunile: 4,20 × 3,50 m. Inventarul: la distanţa de 40 cm de colţul de nordvest al pietrarului, la adîncimea de 50 cm, a fost găsită o valvă de tipar. Este lucrată din gresie. La ambele capete are canale în formă de pîlnie pentru turnat metalul (aurul sau argintul). Tiparul are două feţe şi prezintă pe laturile lui orificii pentru fixarea valvelor. La 2 cm de capăt este o linie dreaptă incizată care străbate capătul celor două clopoţele, formate din puncte şi linii incizate. Pe partea cealaltă se văd trei globuleţe continuate de puncte în formă de cruce, dintre care una se termină într-o granulă. Pe verso se află două semne în formă de „x”, formate din puncte incizate, pe lîngă care mai sînt 6 puncte mici grupate, latura dreaptă este prevăzută cu trei găuri. Dimensiunile: lungimea 5 cm, lăţimea 4,4 cm şi grosimea 1,5 cm (fig. 19/6). În umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de vase nedecorate făcute cu mîna. Bordeiul 5 a fost deranjat. Nu i s-au putut stabili dimensiunile. Din vatra pietrar s-au păstrat cîteva pietre mărunte. În umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de vase şi un străpungător de os. 211


Bordeiul 6. Bordei deranjat, nu i s-au putut stabili dimensiunile. Din vatra pietrar s-au păstrat numai trei pietre. În umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata înceată. Acestea din urmă sînt lucrate din pastă fină, cimentoasă, decorate cu linii în val şi linii orizontale. Bordeiul 7, deranjat. S-au păstrat cîteva pietre din pietrar. Fără inventar. Bordeiul 8, deranjat. Din pietrar s-au păstrat o grămadă din cîteva pietre. Forma şi dimensiunile bordeiului nu s-au putut stabili. Inventarul: în um plutura gropii bordeiului au fost găsite fragmente de vase, făcute cu mîna, decorate pe buză cu alveole şi cu crestături. * Ambele aşezări se încadrează, pe baza formei de locuire şi a materialului descoperit în locuinţe, în aspectul cultural cunoscut din mai multe aşezări din bazinul Tîrnavei Mari, datate în sec. VII-VIII. Pentru datarea lor ne stă la dispoziţie numai materialul ceramic păstrat destul de fragmentar şi în cantitate destul de redusă. Cu toate acestea, materialul existent este suficient pentru a fi încadrat cultural şi cronologic. Aşezarea de la „Poala Bradului” (Fenyőalja) se poate încadra, pe baza materialului ceramic descoperit, în sec. VII şi la începutul sec. VIII. Vasul cu corpul globular este cunoscut deja din prima vîrstă a fierului. Este o formă preferată şi într-o perioadă mai tîrzie, după cum o indică materialul ceramic de la Blandiana.7 Prin urmare, acesta nu dă o indicaţie sigură. Prezenţa vaselor făcute cu mîna şi decorate pe buză cu alveole, precum şi fragmentele de vase făcute la roată înceată, decorate cu linii în val şi cu linii orizontale, indică aspectul cultural reprezentat de aşezarea de la Filiaş din sec. VII-VIII. Între aşezarea de la „Poala Bradului” şi cea de la „Valea Caldă” există un oarecare interval cronologic, dar durata lui nu se poate stabili mai precis. Materialul ceramic din ambele aşezări are acelaşi aspect, formă şi decor. Valva de tipar din bordeiul nr. 4 din aşezarea de la „Valea Caldă” permite însă o datare mai timpurie.8 Astfel de valve de tipar au mai fost găsite şi pe versantul celălalt al Carpaţilor, în aşezări ale culturii Ipoteşti–Cîndeşti de la Budureasca, Străuleşti,9 Olteni,10 sau în Moldova, la Parincea-Bacău,11 datate în sec. VI-VII. Prin urmare, se poate accepta pentru această aşezare încadrarea cronologică în sec. VII. Pentru prelungirea ei în sec. VIII nu avem date concludente.

Eliseni (com. Secuieni), jud. Harghita La nord-vest de satul Eliseni se află un platou mai ridicat, înconjurat de două văi, denumite Valea Somos şi din Valea Fînaţelor (Szénásvölgy). La mijloc, platoul este tăiat în două părţi, în direcţia N-E–S-V: partea cuprinsă între drum şi pîrîu, din Valea Fînaţelor, este denumită „Poala Văii Fînului” (Szénásvölgy alja), iar cea dintre drum şi Valea Somos este numită „Cimitirul Cailor” (Lótemető) (fig. 12/1). În anii 1970-1971 terenul a fost secţionat cu secţiuni, fiind descoperite un număr de 10 bordeie săpate în pămînt, cu vatră pietrar într-un colţ (fig. 8). Bordeiul 1, de formă dreptunghiulară, are axa lungă orientată N-V–S-E; fără urme de stîlpi. Vatra pietrar cu gura spre S, construită în colţul de N al bordeiului, s-a păstrat în stare bună (pl. II, 2). Fundul bordeiului a fost la adîncimea de 130 cm. Dimensiunile: 3,30 × 2,70 m. Inventarul: în faţa gurii vetrei a fost găsit un vas cu buza evazată (fig. 18/8) şi un fund de vas. Bordeiul 2, deranjat. Din vatra pietrar s-au păstrat numai cîteva pietre şi fundul vetrei ars la roşu (fig. 12/3). Fără inventar. Bordeiul 3 a fost tăiat în partea de sud de un alt bordei. Nu au fost sesizate urme de stîlp. Din vatra pietrar, făcută în colţul de nord-vest, s-au păstrat numai cîteva pietre şi fundul vetrei ars la roşu. Latura nordică a bordeiului a fost lungă de 3,70 m, latura cealaltă nu s-a putut stabili, fiind tăiată de groapa unui alt bordei. Inventarul: în umplutura bordeiului au fost găsite fragmente din baza vaselor decorate cu striuri, cu benzi, cu linii orizontale şi caneluri. A fost întregit un vas modelat cu mîna, din pastă nisipoasă, de culoare brună, fără decor (fig. 18/9). S-a păstrat de asemenea şi jumătatea unui vas făcut la roata rapidă din pastă amestecată cu nisip, avînd buza răsfrîntă în afară; pe marginea ei se află o canelură adînc incizată, pe umăr şi pe pîntec este decorat cu caneluri distanţate (fig. 19/1). Bordeiul 3a. Groapa bordeiului 3a a tăiat latura nordică a bordeiului 7. Forma bordeiului este aproape pătrată. În colţul nord-estic, cu gura spre sud, a fost construită vatra pietrar, deranjată. Fundul bordeiului a fost la adîncimea de 45 cm. Dimensiunile: 3,20 × 3,20 m. Inventarul: lîngă pietrar au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată, un cuţit de fier (fig. 20/2) şi zgură de fier. Fragmentele de vase făcute cu mîna constau din margini şi funduri: cele făcute la roata înceată sînt lucrate din pastă amestecată cu nisip. Sînt margini şi buze, decorate cu benzi de linii în val şi cu linii orizontale.

7

K. Horedt, în Dacia, N. S., X, 1966, fig. 6/5. Z. Székely, în Dacia, N. S., XV, 1971, 357-358. 9 M. Constantiniu, în SCIV, XVII/4, 1966, 674, fig. 5/23.

10

8

11

212

C. Preda, în SCIV, XVIII/3, 1967, 514, fig. 1. D. Gh. Teodor, în SCIV, XXI/1, 1970, 97, fig. 6/7.


Bordeiul 4, de formă pătrată, fără urme de stîlp. În colţul de nord-vest al bordeiului a fost construită vatra pietrar, din care s-au păstrat cîteva pietre şi fundul vetrei ars la roşu. Dimensiunile: 3,20 × 3,20 m. Inventarul: în jurul vetrei au fost fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată, fără decor sau decorate cu linii în val sau cu linii orizontale. În umplutura bordeiului au fost găsite două fusaiole de lut: una plată, cealaltă bitronconică (fig. 20/9, 11). Bordeiul 5, de formă pătrată, fără urme de stîlpi, cu vatra pietrar în colţul de N-E, cu gura spre S. Pietrarul s-a păstrat în stare bună. Fundul borde iului se află la adîncimea de 80 cm. Dimensiunile: 3,40 × 3,40 m. Inventarul: în colţul de nord-vest al pietrarului se afla un fund de vas făcut cu mîna. În umplutura bordeiului au fost găsite cîteva fragmente de vase nedecorate, făcute cu mîna. Bordeiul 6, deranjat. Din vatra pietrar s-au păs trat cîteva pietre, printre care au fost găsite cîteva fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată. Bordeiul 7, deranjat, de formă dreptunghiulară, cu axa lungă în direcţia E–V. Din vatra pietrar, situată în colţul de nord-est, s-au păstrat numai pie trele de pe latura estică şi fundul ars la roşu. Nu s-au constatat urme de stîlpi. Fundul bordeiului se afla la adîncimea de 85 cm. În colţul sud-estic al bordeiului s-a surprins o groapă aparţinînd culturii Wietenberg. Dimensiunile: 4 × 3,80 m. Inventarul: în um plutura bordeiului fragmente de vase făcute cu mîna şi la roată înceată. Vasele făcute la roată înceată sînt decorate cu benzi de linii în val şi cu linii orizontale. Ceramica modelată cu mîna este reprezentată prin margini şi funduri şi un vas întreg (fig. 18/10). Bordeiul 8, deranjat, de formă pătrată. În colţul nord-estic a fost situată vatra pietrar cu gura spre sud. Pietrele au fost scoase în mare parte. S-a păstrat fundul vetrei ars la roşu. Dimensiunile: 3,20 × 3,20 m. Inventarul: în umplutura bordeiului au fost găsite fragmente de vase decorate cu benzi de linii în val, cu linii paralele şi cu caneluri. Un vas întregit, modelat cu mîna din pastă cu pietricele, ars brun închis, are buza răsfrîntă în afară, corp zvelt şi fund plat. Dimensiunile vasului: 21,8 cm, diametrul gurii 13,6 cm, al fundului 11,3 cm (fig. 18/11). Bordeiul 9, de formă dreptunghiulară, cu intrare în colţul de nord-est. Fundul se afla la adîncimea de 75 cm. Vatra pietrar a fost construită la colţul nordestic. Fără urme de stîlpi. Dimensiunile: 5 × 4 m (fig. 9). În umplutura bordeiului au fost puţine fragmente de margini lucrate cu mîna şi la roată. Bordeiul 10: Bordeiul prefeudal s-a suprapus peste un bordei dreptunghiular din epoca bronzului

(cultura Wietenberg). Vatra pietrar a fost construită în colţul nord-estic, cu gura spre sud. Forma bordeiului este dreptunghiulară, cu axa lungă orientată E–V. Dimensiunile: 5 × 5,50 m. Inventarul: fragmente de vase în vatră şi lîngă vatră. Două prîsnele bitronconice de lut (fig. 20/10). Unul a fost în vatră, celălalt lîngă latura vestică a pietrarului. Materialul ceramic este reprezentat prin fragmente de vase făcute la roata înceată, decorate cu benzi de linii în val, cu linii orizontale şi cu caneluri. Aşezarea a avut un singur nivel de locuire. Semibordeiul cu vatra pietrar într-un colţ, precum şi materialul ceramic, reprezintă orizontul cultural cunoscut din aşezărilor de la Filiaş şi Cristur. Din acest punct de vedere cronologic se poate încadra în sec. VII-VIII.

V. Teodorescu, în SCIV, XV/4, 1964, 189-496, fig. 3/5-7; fig.4/1-3.

13

12

Caracterul şi inventarul aşezărilor Toate aşezările au fost deschise, nefortificate. Forma locuinţelor aşezărilor este semibordeiul săpat în pămînt, în general de formă dreptunghiulară sau pătrată. Instalaţiile de foc sînt reprezentate de pie trare poziţionate într-un colţ al locuinţei. În general aşezările au avut un singur nivel, uneori două niveluri de locuire. În dispunerea bordeielor s-a constatat o oarecare ordine: locuinţele au fost aşezate pe două rînduri între care s-a lăsat un spaţiu. Majoritatea inventarului bordeielor este reprezentat de ceramică. Clasificarea ei se poate face pe baza vaselor întregi, întregite, şi a fragmentelor de vase mai caracteristice (margini, buze, bucăţi din corpul vaselor). Ceramica poate fi împărţită în următoarele categorii: 1. Vase făcute cu mîna 3. Vase făcute la roata rapidă 4. Vase lucrate la roata înceată. Vasele făcute cu mîna sînt vase ale culturii Ipo teşti–Cîndeşti12 şi vase care reflectă o tradiţie din cultura locală şi din cultura Sîntana de Mureş. Decorul cu alveole şi crestături pe buze este frecvent la vasele făcute cu mîna. Vasele lucrate la roată rapidă şi la roată înceată sînt decorate cu linii în val şi cu linii orizontale şi prezintă analogii cu ceramica din mormintele tumulare de la Someşeni13 şi Nuşfalău.14 Vase le făcute la roată bună, decorate cu striuri, uneori cu benzi distanţate, cu linii sau benzi de linii în val şi cu caneluri, se integrează în cultura Ipoteşti–Cîndeşti. Uneltele de uz casnic în toate aşezările sînt reprezentate prin cuţite de fier, daltă, străpungătoare de os de diferite mărimi, fusaiole de lut bitronconice sau plate. Cuţitele sînt cu lama dreaptă şi nu curbă ca cele din feudalismul timpuriu (fig. 20/3). 14

M. Macrea, în MCA, V, 1959, 523, fig. 5/1-3. M. Comşa, în MCA, VII, 1961, 524, fig. 5/1-4.

213


Obiectele de podoabă sînt de asemenea puţine. Un loc deosebit îl ocupă valva de tipar descoperită la Cristuru Secuiesc, care este de provenienţă bizantină şi se integrează în grupa tiparelor descoperite pe versantul celălalt al Carpaţilor, în aşezările Ipoteşti–Cîndeşti. Prezenţa tiparelor de turnat bijuterii demonstrează existenţa unor meşteri locali, fenomen ce se poate surprinde în toată aria culturii Ipoteşti–Cîndeşti, iar populaţia care a folosit şi a lucrat aceste bijuterii a avut legături permanente cu lumea romano-bizantină. Populaţia, care trăia pe aceste meleaguri în sec. VII-VIII, a fost sedentară. Economia ei se baza pe agricultură şi creşterea vitelor mari şi mici, mai puţin pe vînat şi pescuit. Prezenţa uneltelor de fier agricole, fierul de plug sau bucăţile de zgură, atestă existenţa atelierelor meşteşugăreşti de fierar. Olăritul, ţesutul, prelucrarea pieilor a avut un loc important în ocupaţiile populaţiei. Obiectele de podoabă sînt produse locale, de tradiţie romano-bizantină. Bordeiul săpat în pămînt nu este caracteristic pentru un grup etnic; este o formă de locuinţă pe care o găsim în diferite epoci şi care a fost folosită în strînsă legătură cu condiţiile climatice ale acestor regiuni, dar şi pentru a putea fi mai uşor apărată şi refăcută în condiţiile perioadei migraţiilor. Vatra pietrar este cunoscută pe teritoriul ţării noastre deja din sec. IV, în mediul culturii Sîntana de Mureş, de la Bezid, în cultura Bratei (sec. IV-VI) şi cultura Ipoteşti–Cîndeşti din sec. VI-VII. Tipul de bordei cu vatră pietrar a fost descoperită şi în Ungaria tot în sec. IV şi a fost folosit şi în aşezările avarice din sec. VII.15 Acest tip de vatră, folosită de mai multe populaţii, este de ori-

I. Bóna, VII. századi avar települések és Árpád-kori magyar falu Dunaújvárosban, 1973, 56-69. 15

214

gine romană şi a fost transmisă de localnici celorlalte popare cu care au venit în contact. De asemenea, şi rîşniţele sînt de origine romană, păstrîndu-şi forma lor pînă în epoca feudalismului timpuriu. Materialul ceramic este deocamdată singurul element care a furnizat date corespunzătoare pentru stabilirea apartenenţei etnice a populaţiei care a trăit în decursul sec. VII-VIII pe aceste meleaguri. În sec. VI-VII în Valea Tîrnavelor pătrund slavii răsăriteni (anţi, Bezid) şi puţin mai tîrziu cei din apus (sclavinii), care vor convieţui apoi cu localnicii. Cultura lor materială se reflectă în ceramică: vasele ovoidale fără gît şi buză, din aşezarea de la Bezid, reprezintă un nivel cultural slav arhaic, elementul local fiind reprezentat prin ceramică modelată la roata rapidă, este de tradiţie romană, cu analogii în aria culturii Ipoteşti–Cîndeşti. În această perioadă nu există aşezări sau bordeie în care să se fi găsit ceramică slavă curată; în bordeie vasele de tip slav apar împreună cu vasele de tradiţie romană făcute la roata rapidă. Luînd în considerare datele izvoarelor scrise şi descoperirile arheologice, în Transilvania slavii s-au putut aşeza numai după 568 cînd avarii şi-au extins stăpînirea lor şi asupra acestei regiuni. În sec. VI-VII nu se poate vorbi de pătrunderea masivă a slavilor. Din această perioadă timpurie este atestată în Bazinul Tîrnavelor numai aşezarea de la Bezid. În sec. VII-VIII se surprinde în Bazinul Tîrnavelor pătrunderea unor grupuri de slavi apuseni, sclavinii. Aşezările descoperite la Bezid, Sălaşuri (jud. Mureş), Filiaş, Şimoneşti, Eliseni, Cristuru Secuiesc, Medişoru Mare (jud. Harghita) aparţin acestei perioade mai tîrzii.

Aşezări din sec. VI-XI p. Ch. în bazinul Oltului Superior

AŞEZĂRI DIN SEC. VI-XI P. CH. ÎN BAZINUL OLTULUI SUPERIOR**

Rezultatele cercetărilor istorice, dar mai ales arheologice, româneşti, din ultimii ani, au permis lărgirea orizontului cunoaşterii cu privire nu numai la istoria străveche şi veche, dar şi la perioada mileniului I p. Ch. în sud-estul Transilvaniei. Istoria acestei regiuni în secolele ce au urmat retragerii romane din Dacia nu este cunoscută din izvoarele scrise, căci zona nu s-a aflat în sfera de interes a Imperiului bizantin. Rezultatele cercetărilor arheologice oferă însă destule date pentru acest interval de timp mai puţin cunoscut. Publicăm aici rezultatele săpăturilor executate în bazinul Oltului superior, în sud-estul Transilvaniei, în cadrul unor aşezări din sec. VI-XI p. Ch., în legătură cu care au apărut numai cîteva rapoarte sumare.1 Sud-estul Transilvaniei, regiune situată în interiorul Curburii Carpaţilor şi în partea sud-estică a Podişului Transilvănean, cuprinde şi teritoriul actualului judeţ Covasna. Partea sudică a acestuia este cunoscută şi sub numele de bazinul Treiscaune, fiind înconjurată de înălţimile Munţilor Baraoltului, Bodocului, Breţcului şi Buzăului, constituite din gresii din zona internă a flişului carpatic. În epoca geologică, după formare defileului de la Turnu Roşu, eroziunea cursurilor de apă a creat sistemul actual de bazin cu terase. Bazinul este străbătut de rîul Olt şi Rîul Negru; în valea Caşinului, afluent al Rîului Negru, s-a format prin eroziune bazinul cu acelaşi nume. Relieful acestei regiuni este foarte variat, iar condiţiile de mediu din văile acestor rîuri sînt favorabile factorului antropic. Aşezările umane dispuneau de locuri prielnice pentru arat, livadă, păşune, precum şi de pădure. Din această cauză, ele apar chiar de la poalele munţilor, în zona de contact dintre şes şi pădure. Unele pătrund chiar pe văile laterale ale rîurilor, în mijlocul munţilor. Acestea din urmă sînt situate în zonele unde cîmpia se înveci nează cu o regiune păduroasă. Numeroase aşezări

sînt însă situate şi spre centrul depresiunilor unde au luat fiinţă datorită condiţiilor agricole prielnice. În regiunea de care ne ocupăm habitatul din prima jumătate a mileniului I p. Ch. se prelungeşte prin întemeierea altor aşezări mai recente ce s-au dezvoltat la rîndul lor pînă la cele din zilele noastre. Ţinîndu-se seama de condiţiile geografice amintite, cercetările arheologice au fost efectuate mai ales în valea Oltului şi a Rîului Negru. Dintre aşezările semnalate numai cîteva au fost cercetate mai mult sau mai puţin exhaustiv, însă acestea au furnizat date concludente pentru cunoaşterea orizontului cultural al populaţiei care a trăit în decursul celei de-a doua jumătăţi a mileniului I p. Ch. pe aceste meleaguri (fig. 1/1). Poian (com. Poian), jud. Covasna La poalele muntelui Perkő, prelungire a munţilor Turia, se află comuna Poian. În legătură cu istoria străveche a acestui teritoriu sînt cunoscute numai cîteva descoperiri întîmplătoare,2 insuficiente pen tru cunoaşterea mai amănunţită a acestei perioade. Pentru înlăturarea acestei lacune, s-au efectuat săpături în punctul numit Kőhát („Culmea pietroasă”), executate în anii 1963-1967 de către Muzeul Jude ţean Covasna. În mijlocul localităţii, în punctul Borvízoldal („Latura Borvizului”), au apărut urmele unei aşezări neolitice, aparţinînd purtătorilor culturii cu ceramică pictată de tip Cucuteni A–Ariuşd. În partea nordică a hotarului comunei, lîngă drumul care duce la Belani, se ridică dealul numit „Culmea Pietroasă”, la poalele căruia curge de la E spre V pîrîul Telek. Pe terasa plană de pe malul stîng al pîrîului, pe un teren arabil, au fost semnalate resturi de cultură materială din epoca străveche (fig. 1/2). Sondajul arheologic din anul 1963, efectuat în partea vestică a terasei, a fost urmat între anii 1964-

* SCIVA, XLIII/3, 1992, 245-306. (Cu rezumat în limba fran ceză.) ** Prezentul articol reprezintă varianta îmbunătăţită a manuscrisului înaintat redacţiei SCIVA la data de 14 iunie 1991. Reordonarea materialului, a planurilor şi a ilustraţiei aparţine d-lui Florin Curta, care a rescris şi textul, dîndu-i o formă adecvată. Nu poate fi făcut însă răspunzător nici pentru caracterul

incomplet al unor informaţii, nici pentru eventualele inadvertenţe ale interpretării cronologice şi etnice, în raport cu studiul actual al cercetării în această problemă. [Nota redacţiei SCIVA, din 1992.] 1 MCA, VII, 1961, 180-185; MCA, VIII, 1962, 25-33 şi 336338; MCA, IX, 1970, 297-313; MCA, X, 1971, 219-306. 2 M. Roska, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 122, nr. 113.

215


1967 de săpături sistematice de mai mare amploare; au fost dezvelite resturi de aşezări din epocile bronzului şi Hallstatt, precum şi din a doua jumătate a mileniului I p. Ch. Acestei ultime epoci îi aparţin complexele pe care le descriem în următoarele rînduri. Numerotarea lor se face în ordinea descoperirii (fig. 2). Bordeiul nr. 1 este o locuinţă de formă dreptun ghiulară (4,50 × 4,00 m), cu laturile lungi orientate pe direcţia N–S, fiind descoperită în caseta 1 deschisă la capătul estic al secţiunii 4, în mijlocul drumului de cîmp (fig. 2). Fundul bordeiului se afla la 0,43 m adîncime faţă de nivelul actual al solului. Conturul locuinţei este marcat de 12 gropi de par, cu diametrul de 0,08-0,10 m şi adîncimea de 0,07 m faţă de nivelul fundului bordeiului. Gropile sînt amplasate în colţurile locuinţei (nr. 1, 4, 8, 10), cîte două pe laturile de V şi de S, una pe latura de N şi alte trei pe cea de E. O altă groapă de par se afla la sud de vatra înconjurată de pietre. În colţul nord-estic al locuinţei se găsea vatra de formă ovală, înconjurată de un parament de pie tre. În jurul ei, pe trei laturi, se aflau pietre puternic înroşite de foc, ce apăreau chiar de la suprafaţă, în mijlocul drumului de cîmp (fig. 3/B 1.1). Pe vatră şi în apropierea ei au fost găsite un străpungător de os (fig. 3/B 1.5) şi trei fusaiole de lut bitronconice, dintre care una fragmentară. Materialul ceramic constă din fragmente de vase lucrate cu mîna sau la roată. Din categoria ceramicii lucrate cu mîna şi confecţionate din pastă amstecată cu nisip, menţionăm un fragment de tipsie (fig. 3/B 1.3). Un fund de vas lucrat din pastă amestecată cu cioburi pisate prezintă urme adînci ale degetelor pe suprafaţa inferioară. Fragmentele ceramice lucrate la roată sînt confecţionate din pastă amestecată cu nisip şi microprundiş, de culoare brun-castanie. Pereţii acestor vase au o grosime de 0,7-1,0 cm. Unele fragmente sînt lipsite de decor, precum cel cu buza răsfrîntă în exterior şi ascuţită (fig. 3/B 1.4). Un fragment cu buza răsfrîntă în exterior şi tăiată drept este decorat cu o bandă de linii incizate în val, cuprinsă între două registre de linii paralele incizate orizontal (fig. 3/B 1.2). Un alt fragment este decorat sub buză cu împunsături punctiforme dispuse vertical, iar pe umăr cu striuri orizontale urmate de linii incizate în val. Bordeiul nr. 2, dezvelit într-o casetă deschisă din secţiunea 4, este amplasat la 20 m vest de bordeiul nr. 1. Este o locuinţă dreptunghiulară (3,25 × 3,75 m), cu laturile lungi orientate în direcţia E–V. Laturile sînt marcate de gropile de pari pentru susţinerea acoperişului. De-a lungul laturii de est se afla o bîrnă de lemn carbonizată, cu grosime de 0,18 m. 216

În colţul sud-estic al locuinţei era amplasată vatra înconjurată de pietre. Pe vatră şi împrejurul ei au fost descoperite o daltă de fier, cu lungimea de 0,05 m şi grosimea de 0,007 m, o fusaiolă bitronconică de lut, o alta de formă sferică, precum şi o piatră de ascuţit (cute). Materialul ceramic este reprezentat de fragmente de vase lucrate cu roata de turaţie lentă, din pastă amestecată cu microprundiş, de culoare galbencărămizie la exterior. Pereţii acestor vase, cu o grosime medie de 1 cm, au fost modelaţi în interior cu un instrument ale cărui urme oblice, verticale sau orizontale sînt încă vizibile. Fragmentele de funduri de vase au grosime cuprinsă între 1 şi 3 cm. Marginea gurii unor vase este răsfrîntă spre exterior, cu buza tăiată drept. Un singur fragment prezintă o buză îngroşată (fig. 4/7), peretele acestui vas fiind netezit în interior. Decorul întîlnit pe aceste fragmente constă din striuri paralele orizontale (fig. 3/B 2.1 şi 3; 4/1-5), acoperind o suprafaţă mai mare, în general pornind chiar de sub buza vasului, oprindu-se aproape de fund (fig. 4/2), din benzi de linii incizate orizontal (fig. 4/3, 6) sau în val (fig. 4/7) ori din linii incizate în val şi orizontal (fig. 4/3). Două fragmente prezintă buza decorată cu linii incizate în val (fig. 3/B 2.2; 4/1). Bordeiul nr. 3, amplasat în imediata apropiere, la est de bordeiul nr. 2, este o locuinţă cu formă dreptunghiulară (3,20 × 3,30 m), avînd laturile lungi orientate în direcţia N–S. De-a lungul peretelui de vest se găsea o bîrnă de lemn carbonizat, lungă de 1,60 m şi groasă de 10 cm. Vatra, înconjurată de pie tre, era situată în colţul nord-estic al locuinţei. Nu am observat urme de gropi de par. Lîngă vatră au fost descoperite o piatră de ascuţit (cute) şi mai multe fragmente ceramice lucrate cu mîna, cu pereţii groşi de 1 cm, decorate cu benzi de linii incizate orizontal şi în val. Bordeiul nr. 4, amplasat imediat la vest de bordeiul nr. 2, a fost dezvelit în caseta 1, deschisă la capătul estic al secţiunilor 5 şi 6. Este o locuinţă de formă dreptunghiulară (4,80 × 4,10 m), cu laturile lungi orientate în direcţia N–S. În colţul nord-estic se afla vatra, înconjurată de pietre. În faţa ei au fost găsite resturi de lemn carbonizat. Pe alocuri, podeaua locuinţei a fost puternic arsă. În umplutura bordeiului au fost găsite fragmente ceramice lucrate cu mîna, din pastă amestecată cu microprundiş, din care s-a putut întregi o oală cu diametrul maxim în jumătatea superioară şi buză uşor răsfrîntă la exterior (fig. 5/B 4.1). Un alt vas lucrat cu mîna, avînd diametrul maxim în jumătatea superioară, este lipsit de gît, avînd buza dreaptă pornind chiar din margine. Aspectul bitronconic


al vasului este evident (fig. 5/B 4.2). În afara fragmentelor ceramice lucrate cu mîna au fost găsite şi bucăţi din vase lucrate la roată, din pastă amestecată cu microprundiş, de culoare cărămizie, avînd buza răsfrîntă la exterior şi decorate pe umăr cu incizii orizontale. Bordeiul nr. 5 (fig. 6), amplasat la est de bordeiul nr. 3, a fost surprins în secţiunea 6. Întrucît a fost suprapus de bordeiul nr. 5a, forma sa a fost stabilită pe baza resturilor de lemn carbonizat, provenind probabil de la căptuşeala pereţilor. Este o locuinţă de formă dreptunghiulară (4,60 × 3,00 m), cu laturile lungi orientate în direcţia S-E–N-V. În colţul vestic al locuinţei au fost găsite două bîrne de lemn carbonizat, aşezate în unghi deschis către colţ. În apropierea colţului nordic al bordeiului se găsea cuptorul din pietre, cu vatra surprinsă la adîncimea de 0,60 m de la nivelul actual al solului. În jurul vetrei cuptorului au fost găsite fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roată (fig. 5/B 5.1). Sub cele două bîrne din colţul vestic a fost descoperită o rîşniţă completă de formă circulară (fig. 7/ B 5.2), precum şi fragmente dintr-un vas întregibil, cu diametrul maxim aflat în jumătatea superioară. Vasul este decorat pe gît cu o bandă de 4 linii incizate în val, sub care au fost incizate, probabil cu un pai, mici cerculeţe între care se găseşte un semn constînd din două linii intersectate oblic, dintre care una curbă, cu un capăt drept. Ambele linii sînt reliefate prin scurte incizii amplasate pe cîte una din laturi. Sub acest semn se află un şir orizontal de cerculeţe, apoi alte şiruri, mai rare, avînd un traseu neregulat, oarecum oblic. Între acestea din urmă se găsesc incizate două cruci, una cu braţele perpendiculare, cealaltă cu braţele în X. Urmele unei alte incizii, amplasate în dreptul primului semn, par a indica existenţa unei a treia cruciuliţe (fig. 5/B 5.2; 7/B 5.1). În umplutura bordeiului au apărut fragmente de vase lucrate cu mîna, din pastă amestecată cu microprundiş, fără margini, cu corp zvelt şi fundul gros. Bordeiul nr. 5a, care suprapune locuinţa nr. 5, are o formă dreptunghiulară (2,75 × 2,60 m), stabilită pe baza urmelor de pămînt ars, roşiatic, ce marcau laturile. Pe latura de N-E şi în apropierea colţului de V se găseau cîte două gropi de par. În colţul de nordvest se afla cuptorul de pietre, avînd vatra la adîncimea de 1,18 m faţă de nivelul actual al solului. În umplutura bordeiului au fost găsite două fusaiole bitronconice de lut: una este lucrată grosolan (fig. 7/B 5a.4), iar cealaltă, lustruită şi decorată cu două linii incizate orizontal, pare a fi fost lucrată la roată (fig. 7/B 5a.5). Alte două fusaiole sînt nedecorate (fig. 7/B 5a.2-3). Materialul ceramic constă din fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roata cu

turaţie lentă. Acestea din urmă au pereţii groşi de cca. 1 cm, dintre ele putîndu-se reconstitui o oală cu diametrul maxim în jumătatea superioară, din care nu s-a mai păstrat marginea, decorată cu trei benzi de cîte 5 linii incizate, amplasate pe gît, pe şi sub umăr (fig. 7/B 5a.1). Un alt vas, lucrat la roata cu turaţie lentă, cu diametrul maxim în jumătatea superioară, este decorat cu grupuri de crestături scurte, oblice, sub umăr cu două benzi de linii în val, urmate de o bandă de linii orizontale incizate (fig. 8/B 5a.1). Bordeiul nr. 6 (fig. 9), ce suprapunea cu colţul nord-vestic un mormînt de incineraţie din epoca bronzului, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (3,20 × 3,40 m), stabilită pe baza urmelor de bîrne de lemn carbonizate de pe marginile gropii borde iului. O bîrnă amplasată pe mijlocul locuinţei sugerează existenţa a două încăperi. În colţul nord-vestic era amplasată vatra, înconjurată de pietre. Inventarul locuinţei este bogat în material ceramic lucrat cu mîna. În pămîntul de umplutură au fost găsite fragmente ce au permis reconstituirea a două vase din pastă amestecată cu microprundiş, dintre care unul de formă quasi-cilindrică, alungită, cu buza dreaptă şi fund plat (fig. 8/B 6.1), iar celălalt, cu diametrul maxim în jumătatea superioară, avînd de asemenea buza dreaptă (fig. 8/B 6.2). În mijlocul bordeiului au fost descoperite alte trei vase. Primul, din pastă amestecată cu nisip, de culoare cărămizie cu pete negre, are o formă bombată, cu diametrul maxim în jumătatea superioară şi gura mai largă decît fundul, cu buza răsfrîntă la exterior (înălţimea: 0,19 m; diametrul la gură: 0,155 m; diametrul fundului: 0,105 m) (fig. 10/B 6.4). Cel de-al doilea vas din pastă amestecată cu microprundiş şi are o formă alungită, cu diame trul maxim în jumătatea superioară. Marginea înaltă a vasului a fost modelată uşor înclinată spre exterior, de forma unui guler (înălţimea: 0,22 m; diametrul la gură; 0,195 m; diametrul fundului: 0,08 m) (fig. 8/B 6.3). Al treilea vas, din pastă amestecată cu pietricele, de culoare brună cu pete negre, are o formă quasi-cilindrică cu umărul foarte slab reliefat, buza răsfrîntă spre exterior şi gura mai largă decît fundul (înălţime: 0,23 m; diametrul la gură: 0,14 m; diametrul la fund: 0,092 m) (fig. 10/2). Alte două vase au fost descoperite în colţul sudvestic al locuinţei. Amîndouă sînt modelate cu mîna, unul avînd o formă quasi-cilindrică, cu umărul deabia reliefat, diametrul maxim în jumătatea superioară şi buza dreaptă (fig. 8/B 6.4), iar celălalt cu corpul bombat, avînd diametrul maxim în jumătatea superioară şi marginea dreaptă (fig. 8/B 6.5). Din inventarul ceramic mai fac parte un capac de vas şi o oală lucrată cu mîna, avînd marginea răs217


frîntă la exterior (fig. 10/3). Tot din bordeiul nr. 6 provine un vas lucrat cu mîna, din pastă amestecată cu nisip, de culoare brună, avînd o formă asimetrică, bombată, cu buza răsfrîntă la exterior (înălţime: 0,22 m; diametrul lu gură: 0,17 m; diametrul fundului: 0,124 m) (fig. 10/5). De asemenea, materialului ceramic îi aparţine un alt vas lucrat tot cu mîna, din pastă amestecată cu nisip, de culoare brună, cu buza îngroşată, răsfrîntă la exterior şi pîntecul bombat (înălţime: 0,18 m; diametrul la gură: 0,12 m; diametrul fundului: 0,10 m). Peretele vasului este gros de 1,2 cm (fig. 10/1). Bordeiul nr. 7 este amplasat lîngă latura de est a bordeiului nr. 6. Dimensiunile locuinţei nu au putut fi stabilite. Vatra, puternic arsă şi înconjurată de cîteva pietre, se afla la adîncimea de 0,25 m. În jurul vetrei au fost găsite fragmente din vase făcute cu mîna, printre care şi un fragment de tipsie. Bordeiul nr. 8 era amplasat între bordeiele nr. 4 şi 7. Dimensiunile locuinţei nu au putut fi stabiliate. La adîncimea de 0,30 m au fost găsite resturile unei vetre înconjurate de pietre. Din inventarul locuinţei fac parte fragmente de vase lucrate cu mîna, un fragment de tipsie şi o fusaiolă de lut discoidală. Bordeiul nr. 9 era amplasat la vest de bordeiul nr. 6. Dimensiunile locuinţei nu au putut fi stabilite. Au fost dezvelite cîteva pietre ce înconjurau o vatră puternic arsă. Fără inventar. Bordeiul nr. 10 a fost dezvelit în caseta deschisă în S. 9. Este o locuinţă de formă dreptunghiulară (4,50 × 4,00 m). De-a lungul laturii de nord a bordeiului – la 30 cm de aceasta – era amplasată o bîrnă de lemn carbonizată (L.: 1,80 m); în jurul ei podeaua locuinţei era puternic arsă. În colţurile de N-E şi S-E ale bordeiului se găseau două pietre de mari dimensiuni. În colţul de nord-est al locuinţei se află vatra, înconjurată de pietre. La gura vetrei a fost găsit un vîrf de săgeată de tip „scitic”, prevăzut cu spin. În jurul vetrei şi în um plutura bordeiului au fost găsite fragmente ceramice lucrate cu mîna şi la roată; acestea din urmă sînt decorate cu benzi de linii în val şi orizontale. Bordeiul nr. 11, amplasat la vest de bordeiul nr. 10, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (4,50 × 3,75 m). În colţul nord-estic era situată vatra puternic arsă, înconjurată de cîteva pietre, deranjată încă din vechime. În umplutura bordeiului au fost descoperite fragmente de vase lucrate cu mîna. S-a putut întregi un vas lucrat din pastă amestecată cu nisip, de culoare negricioasă, cu diametrul maxim în jumătatea superioară, corpul bombat, gura largă, cu buza răsfrîntă în afară şi cu fundul plat şi îngroşat (înălţimea: 0,19 m; diametrul la gură: 0,14 m; diametrul fun218

dului: 0,098 m) (fig. 11/B 11.2). Un alt vas, lucrat cu mîna, are coprul zvelt, cu fundul plat, umerii slab reliefaţi şi buza dreaptă (fig. 11/B 11.1). Un alt fragment, cu buza răsfrîntă, este ornamentat cu linii incizate în val şi cu împunsături (fig. 11/B 11.3). Din materialul ceramic face parte şi un fragment de capac de vas. Bordeiul nr. 11a este situat între bordeiele 11 şi 12. Dimensiunile locuinţei nu au putut fi stabilite. S-a păstrat doar vatra, înconjurată de pietre, deranjată încă din vechime, la adîncimea de 0,27-0,30 m faţă de nivelul actual al solului. Lîngă vatră se găsea o piatră de rîşniţă, fără alte piese de inventar. Bordeiul nr. 12, amplasat la nord de bordeiul nr. 8, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (3,50 × 3,25 m). În colţul nord-estic era situată vatra înconjurată de pietre. Materialul ceramic găsit în umplutura gropii locuinţei era însoţit de două fusaiole sferice şi consta din fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roată. O parte din acestea au permis reconstituirea a şase vase. Primul, lucrat la roata cu turaţie lentă, din pastă de bună calitate, de culoare cărămizie, are gura largă şi diametrul maxim în jumătatea sa superioară. Pe umăr este decorat cu benzi de linii incizate în val, iar sub linia de maximă lăţime cu striuri orizontale, trasate pînă aproape de fund. Peretele vasului este gros de 1 cm (fig. 11/B 12.1). Un alt vas lucrat la roata cu turaţie lentă, din pastă de bună calitate, de culoare brună-cărămizie, are corpul mai zvelt, gura largă cu buza teşită şi este decorat pe aproape întreaga suprafaţă exterioară cu benzi de linii în val (fig. 11/B 12.2). Un al treilea vas lucrat cu roata cu turaţia lentă, de culoare brună, are gura mult mai largă, cu buza teşită, decît fundul. Pe umăr şi sub linia de maximă lăţime vasul este decorat cu benzi de linii incizate în val, urmate de striuri orizontale trasate pînă aproape de fund (fig. 12/B 12.1). Tot cu roata cu turaţie lentă a fost lucrat şi un al patrulea vas, cu corpul bombat, cu diametrul maxim în jumătatea superioară şi gura largă, cu buza răsfrîntă la exterior. Imediat de sub margine şi pînă aproape de fund vasul este decorat cu benzi de linii incizate în val, urmate de striuri orizontale (fig 12/B 12.3). Din categoria ceramicii lucrate cu mîna a putut fi reconstituit un vas lucrat din pastă amestecată cu pietricele, de culoare cărămizie. Vasul, care a fost modelat cu ajutorul unui instrument ce a lăsat urme în interior, are gura largă, buza teşită, pîntecul bombat şi este ornamentat cu linii incizate în val şi orizontale (înălţimea: 0,25 m; diametrul la gură: 0,225 m; diametrul fundului: 0,135 m) (fig. 12/B 12.2). Tot cu mîna este lucrat şi un alt vas, decorat cu benzi de linii în val (fig. 12/B 12.4).


Bordeiul nr. 13, amplasat la nord de bordeiul nr. 6, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (4,00 × 3,50 m), cu laturile lungi orientate în direcţia N–S. Colţul nord-estic al bordeiului, unde se afla vatra, înconjurată de pietre, a fost suprapus de către colţul sud-vestic al bordeiului nr. 14. În faţa vetrei se afla o bîrnă de lemn carbonizat. Din inventarul bordeiului fac parte un cuţit de fier, puternic deteriorat, precum şi fragmente ceramice lucrate cu mîna, printre care şi unul decorat cu crestături pe buză. Cuţitul a fost găsit lîngă vatră. Bordeiul nr. 15, situat la nord-vest de bordeiul nr. 13, a fost identificat numai datorită vetrei puternic arse şi înconjurate de pietre, ce fusese deranjată din vechime. În jurul vetrei se aflau multe oase de animale şi cîteva fragmente de vase făcute cu mîna şi fragmente ceramice lucrate la roata cu turaţie lentă, decorate cu linii incizate în val. Bordeiul nr. 16, situat la nord de bordeiul nr. 10, are o formă dreptunghiulară (3,70 × 3,00 m) cu laturile lungi orientate în direcţia N–S. În colţul de nordest al locuinţei se afla vatra înconjurată de pietre. În pămîntul de umplutură au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata cu turaţii rapide. Din prima categorie face parte un vas cu gura largă, corpul alungit, umerii prelinşi şi marginea dreaptă (înălţimea: 0,145 m; diametrul gurii: 0,108 m; diametrul fundului: 0,08 m) (fig. 13/B 16.1-2). Un alt vas, lucrat la roată, cu diametrul maxim în jumătatea superioară, este decorat deasupra liniei de lăţime maxime cu două incizii orizontale (fig. 13/B 16.3). Bordeiul nr. 17, dezvelit în caseta deschisă înspre capătul vestic al secţiunilor 13 şi 14, la 5 m spre vest de bordeiul nr. 15. Este o lucuinţă de formă pătrată (3,00 × 3,00 m). În colţul nord-estic se afla vatra înconjurată de pietre. Înaintea gurii vetrei se găseau fragmente de bîrne de lemn carbonizat. În pămîntul de umplutură a gropii locuinţei au fost găsite fragmente din vase mari, făcute cu mîna, avînd buza răsfrîntă la exterior şi decorate cu linii incizate orizontal. Un fragment din buza unui vas este decorat cu alveole. Fragmentele din vase lucrate la roata înceată sînt decorate cu linii incizate în val. Un vas lucrat cu roata cu turaţii lente, cu diametrul maxim în jumătatea superioară, a fost decorat cu caneluri, începînd imediat de sub buză, pînă aproape de fundul vasului (fig. 13/B 17.1). Bordeiul nr. 18, amplasat la est de bordeiul nr. 19, este o construcţie de formă dreptunghiulară (3,60 × 3,25 m), cu laturile lungi orientate în direcţia E–V. În colţul nord-estic al locuinţei se afla vatra înconjurată de pietre. Din inventarul bordeiului fac parte patru fusaiole bitronconice de lut, o piatră de ascuţit, un ac

de cusut din os şi un fragment de lamă de cuţit de fier. Materialul ceramic este reprezentat de fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roata cu turaţie lentă. Un mic vas lucrat cu mîna, din pastă amestecată cu nisip, cu buza îndoită spre interior, este decorat cu un buton amplasat pe umăr (înălţime: 0,12 m; diametrul la gură: 0,085 m; diametrul fundului: 0,075 m) (fig. 14/1). Un alt vas lucrat cu mîna are o formă alungită, cu umerii prelinşi şi buza răsfrîntă la exterior (fig. 14/2). Un al treilea, cu diametrul maxim în jumătatea superioară, are margine înaltă cu buza răsfrîntă în afară (fig. 14/3). Un al patrulea are de asemenea marginea înaltă, răsfrîntă spre exterior (fig. 14/6). Tot din categoria ceramicii lucrate cu mîna mai fac parte şi fragmente de tipsii (fig. 14/5). Fragmentele ceramice, lucrate cu roata cu turaţii lente, sînt decorate cu linii incizate în val (fig. 14/4) şi orizontale. Bordeiul nr. 19, o locuinţă de formă dreptunghiulară cu dimensiuni neobişnuit de mari (5,50 × 4,25 m), are laturile lungi orientate în direcţia N–S. În colţurile locuinţei se găseau patru gropi de par. În colţul de nord-est se afla vatra înconjurată de pietre. Din inventarul locuinţei face parte o fibulă digitată de bronz, cu şase butoni (L.: 0,028 m), căreia îi lipseşte agrafa. Pe spatele fibulei se păstrează suportul resortului cu cîteva spire şi portagrafa (fig. 15/1). Au mai fost găsite un ac de cusut de os şi o fusaiolă de lut bitronconică (fig. 15/2), cu incizii orizontale. Inventarul ceramic constă din fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roata cu turaţie lentă. Din prima categorie face parte un mic vas confecţionat din pastă amestecată cu nisip, modelat stîngaci în forma unui pahar. Fundul vasului este uşor concav, sugerînd un picior inelar. Vasul este decorat pe gît cu trei cruci alcătuite din cîte patru cerculeţe incizate, iar în continuare cu un şir de cerculeţe în lanţ. Sub acestea din urmă, în jumătatea inferioară a vasului, se găseşte o cruce incizată, cu braţele perpendiculare (fig. 15/3-4). Un alt vas lucrat cu mîna, cu diametrul maxim în jumătatea superioară şi buza îngroşată, este ornamentat pe umăr cu un decor ştampilat, format dintr-un şir de cruci înscrise în cercuri (fig. 16/1). Un decor identic prezintă şi un alt fragment ceramic lucrat cu mîna, făcînd parte dintr-un alt vas (fig. 16/2). Tot din categoria ceramicii lucrate cu mîna mai face parte şi un vas modelat din pastă amestecată cu nisip, avînd diametrul maxim în jumătatea superioară, umerii reliefaţi şi fundul plat. Vasul are marginea dreaptă şi este lipsit de decor (fig. 16/3). În afara fragmentelor ceramice lucrate cu mîna, au mai fost găsite şi fragmente de vase lucrate cu roa219


ta cu turaţie lentă, decorate cu linii incizate în val şi orizontale. Lîngă colţul nord-estic al locuinţei, în afara acesteia, a fost descoperit un cuptor de lut, orientat cu gura spre vest, săpat direct în pămînt. Avea o formă circulară, cu diametrul de 1 m. Nu i s-a putut determina înălţimea. Bordeiul nr. 20, descoperit la vest de bordeiul nr. 19, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (4,00 × 3,00 m), cu laturile lungi orientate în direcţia E–V. Vatra, înconjurată de pietre, se afla în colţul nord-estic, suferind o demontare din vechime. În pămîntul de umplutură au fost găsite un cuţit de fier (fig. 17/1), două fusaiole de lut bitronconice (fig. 17/2-3), o toartă de fier de la o găleată (fig. 17/4), un pieptene de os cu un singur şir de dinţi (fig. 17/5), avînd mînerul decorat cu incizii, precum şi o fibulă de bronz cu piciorul întors pe dedesubt (L.: 0,035 m) (fig. 17/6). Inventarul ceramic constă din fragmente de vase lucrate cu mîna. Între acestea se remarcă un mic vas cu suport, înalt de 0,08 m. În partea sa superioară suportul prezintă de jur împrejur un şir de orificii (fig. 17/7). A fost descoperit şi un fragment de tipsie. Bordeiul nr. 21 a fost identificat aproape de mijlocul secţiunii 23. Este o locuinţă de formă dreptunghiulară (3,75 × 2,75 m). Vatra înconjurată de pietre se afla în colţul nord-vestic. Din inventarul locuinţei făceau parte fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roata cu turaţie lentă. Din prima categorie face parte un vas cu umerii proeminenţi şi diametrul maxim în jumătatea superioa ră (fig. 12/B 21.1), precum şi un fragment de tipsie. Ceramica lucrată la roata cu turaţie lentă este decorată cu linii incizate orizontal şi în val. Bordeiul nr. 22, descoperit în apropierea capătului de est al secţiunii 29, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (3,25 × 3,00 m). Vatra înconjurată de pietre se găsea în colţul nord-estic. Inventarul locuinţei consta din patru fragmente de tipsii, precum şi din fragmente de vase lucrate cu mîna (fig. 18/B 22.1). Bordeiul nr. 23, amplasat la nord de capătul nordic al secţiunii 1 şi descoperit în secţiunea 24, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (3,50 × 2,80 m), cu vatra înconjurată de pietre, amplasată în colţul nord-vestic. În faţa vetrei şi către mijlocul locuinţei au apărut urme de scîndură carbonizată. Podeaua locuinţei a fost puternic arsă, căpătînd o culoare roşiatică. Din inventarul bordeiului fac parte două fusaiole de lut, una bitronconică, iar cealaltă cilindrică (fig. 18/B 23.2, 3), precum şi un străpungător de os (fig. 18/B 23.1). Inventarul ceramic constă din fragmente 220

de vase lucrate cu mîna şi la roată. Cele din prima categorie prezintă buze cu decor alveolar. Ceramica lucrată cu mîna este decorată cu benzi de linii incizate în val şi orizontal. Acest decor apare şi pe un vas cu diametrul maxim în jumătatea superioară, cu buza răsfrîntă în afară şi umerii proeminenţi (fig. 18/B 23.4). Bordeiul nr. 24, amplasat imediat la sud de bordeiul nr. 22, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (2,40 × 2,25 m), cu vatra înconjurată de pietre am plasată în colţul nord-estic. Din inventarul bordeiului fac parte o fusaiolă de lut de formă quasi-bitronconică, perforată doar pe jumătate (fig. 19/B 24.1), precum şi fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roata cu turaţie lentă. Din prima categorie face parte şi un fragment de tipsie. Lîngă colţul locuinţei, în afara acesteia, a fost descoperit un cuptor de formă circulară (diametrul: 1,00 m; înălţimea bolţii: cca. 1,00 m). Bordeiul nr. 25, descoperit la jumătatea secţiunii 24, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (4,00 × 3,60 m), cu laturile lungi orientate E–V. Podeaua locuinţei a fost puternic arsă, căpătînd o culoare roşie. Inventarul constă din fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roată. Din prima categorie face parte şi o lingură prevăzută cu mîner perforat, folosită pen tru turnat metalul (fig. 19/B 25.1). Ceramica lucrată la roată este decorată cu benzi de linii incizate orizontal şi în val. Bordeiul nr. 26, amplasat la sud-est de bordeiul nr. 23, este o locuinţă de formă dreptunghiulară, cu laturile lungi orientate pe direcţia E–V. De-a lungul a două dintre laturi, au fost găsite scînduri de lemn carbonizate. Podeaua locuinţei a fost puternic arsă, căpătînd o culoare roşiatică. Inventarul bordeiului consta din fragmente ceramice lucrate cu mîna şi la roata cu turaţii lente. Din această din urmă categorie face parte şi un vas lucrat din pastă fină, cenuşie, cu pîntecul bombat, marginea dreaptă şi buza îngroşată şi rotunjită. Diametrul maxim se află în jumătatea superioară a vasului. Acesta este decorat de la gît pînă la treimea inferioară cu o reţea de linii lustruite, urmată de o bandă de linii incizate orizontal, neregulat (înălţimea: 0,26 m; diametrul la gură: 0,17 m; diametrul fundului: 0,16 m). Pe fundul vasului era imprimată o ştampilă în relief, de formă dreptunghiulară (fig. 19/B 26.2; fig. 20/B 26.1). Din categoria ceramicii lucrate cu mîna face parte un vas modelat din pastă amestecată cu pietricele, avînd o formă quasi-cilin drică, cu buza răsfrîntă în afară. Întreaga suprafaţa exterioară este decorată cu incizii groase trase neregulat, orizontal (înălţime: 0,205 m; diametrul gurii:


0,165 m; diametrul fundului: 0,168 m) (fig. 19/B 26.1). În aceeaşi categorie este inclus şi un mic vas găsit printre pietricele ce mărgineau vatra locuinţei. Sub buza îngroşată vasul este decorat cu o bandă de linii în val (fig. 19/B 26.3), Un fragment de vas lucrat la roată este decorat sub buză cu linii incizate orizontale (fig. 19/B 26.4). Bordeiul nr. 27, descoperit în imediata apropiere, la S-V–S de bordeiul nr. 26, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (2,40 × 2,20 m), cu vatra amplasată în colţul de N-V şi înconjurată de pietre. Dinaintea vetrei şi de-a lungul peretelui sudic se aflau resturi de scîndură de lemn, carbonizată. Podeaua locuinţei a fost puternic arsă, căpătînd o culoare roşiatică. Din inventarul locuinţei făceau parte o fusaiolă de lut bitronconică şi fragmente de vase lucrate cu mîna sau la roata cu turaţii lente. În prima categorie intră un vas modelat din pastă amestecată cu mi croprundiş, de culoare brun-închisă, avînd diametrul maxim în jumătatea superioară şi umerii foarte proeminenţi. Pe umăr, pe linia diametrului maxim şi în jumătatea inferioară, vasul este decorat cu cîte o bandă formată din mai multe linii incizate în val (înălţime: 0,142 m; diametrul la gură: 0,128 m; diametrul fundului: 0,07 m) (fig. 20/B 27.1). Din categoria ceramicii lucrate la roata cu turaţii lente face parte un vas de culoare negricioasă, cu diametrul maxim la mijlocul înălţimii, buza răsfrîntă şi teşită. De la umăr pînă pe linia diametrului maxim vasul este decorat cu linii incizate în val, despărţite de linii incizate orizontal, după care, pînă aproape de fundul vasului, urmează numai linii incizate orizontal (înălţime: 0,15 m; diametrul la gură: 0,105 m; diametrul fundului: 0,08 m) (fig. 20/B 27.2). Din inventarul locuinţei mai fac parte şi alte fragmente de vase decorate cu linii incizate orizontal. Bordeiul nr. 28, amplasat la sud-est de bordeiul nr. 25, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (2,40 × 2,20). Vatra se găsea în colţul de nord şi era înconjurată de pietre (fig. 21). Din inventar făceau parte fragmente ceramice lucrate la roată, decorate cu linii incizate în val şi orizontal (fig. 20/B 28.1). Din categoria ceramicii lucrate cu mîna a fost descoperit un fragment de tipsie. În apropierea colţului de est al locuinţei, în afara acesteia, la 1,00 m se găsea un cuptor de lut, săpat în pămînt, cu cîteva pietre aşezate în dreptul gurii vetrei. De formă ovală, măsoară 1,00 m în diametru şi 0,40 m în înălţime. „Bordeiul” nr. 29. Lîngă bordeiul nr. 25 a fost descoperită o vatră mărginită de pietre. Se presupune că a aparţinut unui bordei, ale cărui dimensiuni nu au putut fi stabilite. Lîngă vatră au fost găsite

fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roată. Acestea din urmă au fost decorate cu benzi de linii incizate în val şi orizontal. Tot în acest context a fost găsită şi o fusaiolă de lut bitronconică. Bordeiul nr. 30, amplasat la vest de bordeiul nr. 23, este o locuinţă de formă pătrată cu latura de 3 m. Vatra se găsea în colţul nord-vestic al borde iului şi era înconjurată de pietre. Dinaintea vetrei, la cca. 1,80 m se afla o groapă de par. Din inventarul bordeiului fac parte un pieptene de os fragmentar, prevăzut cu două şiruri de dinţi, o fusaiolă de lut bitronconică, precum şi fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roată. Din aşezarea de la Poian au fost identificate 30 de complexe de locuit, a căror delimitare a fost posibilă graţie pămîntului de umplutură din groapa anterior săpată, de consistenţă şi culoare diferite în raport cu pămîntul nesăpat. În cazul unora dintre locuinţe, la această delimitare au contribuit şi gropile de par ce marcau conturul gropii. În alte cazuri, forma locuinţei era sugerată de urme de scînduri carbonizate, căzute de-a lungul pereţilor. În fiecare bordei se găsea cîte o vatră înconjurată de lespezi mari de piatră şi avînd o formă quasi-pătrată, cu o latură deschisă îndeobşte către intrare. Vatra este uneori acoperită cu lespezi mari de piatră. Gropile de par sugerează concluzia potrivit căreia locuinţele respective ar fi fost prevăzute cu un acoperiş în două ape. Din inventarul locuinţelor reseie destul de limpede că aşezarea a avut două, eventual chiar trei etape de locuire. Această concluzie este întărită şi de singurul caz de suprapunere a două complexe (locuinţele nr. 5 şi 5a), ceea ce nu lasă nici o îndoială în privinţa celor două etape de locuire. Pe baza materialului ceramic şi a altor piese de inventar, se poate încadra fiecare locuinţă în etapa respectivă. Prima etapă este reprezentată de locuinţele nr. 4-5, 11, 13, 16, 19-20, 22. Inventarul constă din vase şi fragmente de vase, din cîteva obiecte de uz casnic şi din altele de podoabă. Materialul ceramic este cel mai bogat reprezentat în cadrul aşezării. Vasele sînt făcute cu mîna sau la roata cu turaţii rapide. Pasta vaselor lucrate cu mîna este amestecată cu nisip, cioburi pisate şi microprundiş şi, în general, ele sînt lipsite de ornament. Forma lor este ovoidală, cu umerii proeminenţi, fără gît, largi la gură, cu umăr uşor pronunţat, buza teşită oblic spre interior. O altă variantă de vas este aceea cu umerii dezvoltaţi, iar gîtul scund. Tot acestei categorii îi aparţin: 1. vasele cu corpul mai bombat, iar buza mai groasă şi rotunjită, modelată cu degetele; 2. vasele cu margini mai subţiate şi fără gît proeminent. Grupei vaselor făcute cu mîna îi aparţin şi tipsiile care au forma rotundă şi marginea joasă. 221


Vasele făcute la roata cu turaţii rapide sînt modelate din pastă amestecată cu microprundiş. Au gura largă, iar buza răsfrîntă în afară şi tăiată drept; în jurul gîtului sînt ornamentate uneori cu o canelură uşoară şi lată, iar pe umăr sînt decorate cu striuri şi caneluri adînci. Dintre unelte, trebuie menţionate cuţitele de fier, fusaiolele de lut de formă tronconică şi bitronconică, un ac de cusut din os, străpungătoarele de os, precum şi toarta de fier a unei găleţi. Obiectele de podoabă sînt puţine: două fibule de bronz dintre care una digitată, iar cealaltă cu picior întors pe dedesubt, precum şi un pieptene de os cu un singur şir de dinţi. Pentru datarea bordeielor din primul nivel de locuire, date importante ne furnizează în primul rînd fibulele din bordeiele nr. 19 şi 20 şi ceramica descoperită în majoritatea locuinţelor. Ceramica lucrată cu mîna este reprezentată prin tipuri de vase cu formă foarte puţin dezvoltată, necunoscută aşezărilor din sec. VII-VIII, descoperite în Transilvania. Aceste forme se regăsesc însă în ceramica aşezărilor slave de pe teritoriul fostei U. R. S. S., din regiunea cursului superior al Nistrului, din sud-estul Volhiniei, precum şi din regiunile de dinafră de Carpaţi, din România, aflate în cuprinsul ariei de răspîndire a culturii Ipoteşti–Cîndeşti. Vasul de formă ovoidală, cu umerii proeminenţi şi fără gît, este unul dintre tipurile caracteristice ale ceramicii din aşezarea de la Ripnev II (Ucraina), datată în sec. VI-VII.3 El apare şi în aria culturii Ipoteşti–Cîndeşti, în etapa cronologică stabilită de V. Teodorescu şi denumită „Tîrgşor–Ipoteşti–Cîndeşti I”.4 Celelalte vase şi fragmente de margini re prezintă tipuri ce se aseamănă cu formele cunoscute în ceramica culturii Ipoteşti–Cîndeşti. Tehnica de confecţionare a vaselor descoperite în nivelul I de la Poian este destul de primitivă, toate fiind făcute cu mîna şi modelate în jurul gurii şi în interior cu degetele. Aceste tipuri de vase indică o fază veche a culturii Ipoteşti–Cîndeşti. În afară de ceramica făcută cu mîna, în bordeiul nr. 16 a fost găsit şi un vas lucrat din pastă de bună calitate, la roata cu turaţii rapide. Acesta are analogii în aria culturii Ipoteşti–Cîndeşti5 şi în cea a culturii

Bratei.6 Prin urmare, pe baza materialului ceramic, orizontul cultural, pe care-l reprezintă acest nivel de locuire, poate fi încadrat în sec. VI. O datare mai timpurie – în sec. V – pare a fi exclusă, datorită prezenţei preponderente a ceramicii lucrate cu mîna, care prezintă analogii în mediul Ipoteşti–Cîndeşti, în raport cu aceea lucrată cu roata. Prezenţa vasului de tradiţie romană, caracteristic pentru cultura Bratei, precum şi a vasului cu decor ştampilat, cu analogii în mediul gepidic, amîndouă făcînd parte din inventarul locuinţei nr. 19, precum şi a celor două fibule, cea digitală (din locuinţa nr. 19) şi cea cu picior întors pe dedesubt (din locuinţa nr. 20) – toate acestea sprijină ipoteza datării în sec. VI. Analogiile pentru prima fibulă (Lăuni,7 Sărata Monteoru,8 Paşcani9) indică o datare mai precisă în cea de-a două jumătate a acestui secol, în timp ce fibula cu picior întors pe dedesubt, avînd analogii la Histria10 şi Bucureşti-Militari,11 precum şi în complexele funerare din mediul gepidic din Pannonia,12 permite o înca drare cronologică în acelaşi interval de timp. Această datare este sprijinită şi de o fusaiolă de lut bitronconică, cu incizii orizontale, precum şi de pieptenele de os cu un singur şir de dinţi, piese caracteristice pentru sec. VI.13 Faza a doua a aşezării reprezintă un alt orizont cultural, în care se păstrează acelaşi tip de locuinţă adîncită în pămînt, cu vatră înconjurată de pietre. Acestei etape îi aparţin bordeiele nr. 1, 3-4, 6, 10, 12, 14, 22 şi 30. Pentru încadrarea cronologică a acestui nivel de locuire nu poate fi invocat decît materialul ceramic din inventarul acestor locuinţe. Vasele sînt lucrate fie cu mîna, fie la roata cu turaţii lente, cele lucrate la roata cu turaţii rapide lipsind complet. Vasele făcute cu mîna sînt confecţionate din pastă amestecată cu microprundiş, bine arse, cu corpul bombat, fundul plat şi buza răsfrîntă în afară. Există vase nedecorate, dar şi unele ornamentate cu linii incizate în val şi orizontal, executate stîngaci. Doar cîteva fragmente sînt ornamentate cu alveole sau crestături pe buză (ca în inventarul locuinţei nr. 3). O grupă aparte a ceramicii lucrate cu mîna o formează vasele întregi găsite în locuinţele nr. 6 şi 11. Acestea au buza răsfrîntă în afară, modelată cu de-

V. D. Baran, în Materiali i dosližennia z arheologii Prikarpattia i Volini, V, 1964, 105, fig. II/1-7. 4 V. Teodorescu, în SCIV, XV/4, 1964, 491 şi fig. 2/1-6. 5 M. Constantiniu, în Cercetări Arheologice în Bucureşti, 1963, pl. I-II. 6 MCA, VIII, 1962, 625, fig. 33. 7 I. Spiru, în Revista Muzeelor, VII/6, 1970, 531. 8 I. Nestor – E. Zaharia, în MCA, VI, 1960, 514, fig. 3; D. Gh. Teodor, în Balcano-slavica, I, 1972, 38, fig. 3/10. O a doua fibulă similară, provenind de la Sărata-Monteoru, la I. Nestor – E.

Zaharia, op. cit., 511, fig. 1/7. 9 Tr. Biţa, în ArhMold, X, 1985, 99, fig. 1. 10 E. Condurachi şi colab., în MCA, IV, 1957, 21, fig. 7b. 11 M. Zgîbea, în Cercetări Arheologice în Bucureşti, 1963, 373, 378 şi 379, pl. II; Vl. Zirra – Gh. Cazimir, în idem, 69, fig. 17/3; M. Constantiniu, în SCIV, XVII/4, 1966, 676, fig. 8/5. 12 D. Csallány, Archäologische Denkmäler der Gepiden im Mitteldonaubecken, 1961, pl. XXIX, 17-18; pl. CXXXV, 2; pl. CCXXIV, 39. 13 Ibidem, pl. CLVII, 5; pl. CCXXIV, 3.

3

222


getele, corpul bombat şi fundul plat. Peretele vasului este gros de 1 cm şi toate exemplarele sînt lipsite de decor. Un singur vas prezintă buza modelată ca un guler, umărul uşor arcuit, iar corpul subţiat spre fund. Astfel de vase sînt cunoscute din cimitirul de la Devínska Nová Ves, aparţinînd unor morminte datînd din sec. VII-VIII.14 Vasele lucrate la roata cu turaţie lentă sînt confecţionate din pastă bună, amestecată cu pietricele, şi foarte bine arse. În general, ele sînt decorate cu benzi de linii incizate în val şi orizontal. Vasul cu corpul zvelt, decorat pe umăr şi pe pîntece cu benzi de linii incizate în val (inventarul bordeiului nr. 5a, fig. 8/B 5a.1), precum şi cel decorat cu linii orizontale continui în jumătatea inferioară (inventarul bordeiului nr. 27, fig. 20/B 27.2) au analogii în necropolele din sec. VII-VIII de la Someşeni şi Nuşfalău, precum şi în cimitirul de la Devínska Nová Ves.15 Vasul cu corpul bombat şi cu buza răsfrîntă în afară, decorat pe tot corpul cu incizii groase distanţate, are analogii în aşezarea de la Filiaş, datînd din sec. VII-VIII.16 O altă grupă de vase făcute la roata cu turaţii lente o formează cele găsite în locuinţele nr. 12 şi 21. Acestea sînt modelate din pastă bună de culoare cărămizie, au corpul bombat, cu fundul plat şi buza uşor răsfrîntă în afară, teşită oblic. Peretele vasului este gros de 1 cm. Pe umăr şi pe pîntece sînt decorate cu linii incizate în val, urmate de linii orizontale. În cazul unuia dintre vase, decorul format din benzi de linii în val care se întretaie alcătuieşte un model în formă de cifra 8 (fig. 11/B 12.2). Acest vas prezintă analogii, în ceea ce priveşte forma şi decorul, cu tipuri cunoscute din ceramica aşezării de la Dridu.17 Tipul de vas decorat cu ornament lustruit în reţea, ca cel găsit în inventarul bordeiului nr. 26, împreună cu un alt vas lucrat cu mîna, cu corpul cilindric, este cunoscut în Transilvania, de la Blandiana unde a fost datat în sec. IX-X.18 Fundul vasului prezintă o ştampilă în relief de formă dreptunghiulară. Pentru vasul lucrat cu mîna, cu corpul cilindric, nu cu noaştem analogii. Vase cu fund ştampilat sînt cunoscute la Blan diana,19 în cimitirul de la Devínska Nová Ves,20 precum şi în cimitirele avarice din sec. VIII.21 Faptul, că în aşezarea de la Poian nu a apărut decît o singură ştampilă, sugerează datarea într-o perioadă mai veche în care aceste aşa-numite „mărci de olar” de-abia vor fi început a fi folosite.

Inventarul bordeielor din această etapă de locuire îi mai aparţin tipsii de lut, o lingură pentru turnat metalul şi obiecte de uz casnic, precum cuţite, fusaiole de lut bitronconice şi tronconice sau străpungătoare de os. Tot acestei etape îi poate fi atribuită toarta de fier a unei găleţi, vas ce apare de asemenea cu o anumită frecvenţă în inventarele funerare din cimitirul de la Devínska Nová Ves.22 Materialul ceramic descoperit în locuinţele atribuite celui de-al doilea nivel permite stabilirea unor faze tipologice de dezvoltare, dar şi o serie de observaţii cu privire la cronologia aşezării tîrzii de la Poian. Tipurile de vase, ce apar şi în necropolele tumulare de la Someşeni şi Nuşfalău, indică o primă fază databilă la sfîrşitul sec. VII şi la începutul celui următor. Faza ulterioară poate fi ilustrată prin materialul ceramic din inventarul locuinţelor nr. 6 şi 9. Cronologic, ea poate fi încadrată în sec. VIII şi la începutul celui următor. Vasele ornamentate cu linii incizate orizontal distanţate (inventarul bordeiului nr. 1) şi cu decor lustruit în reţea reprezintă o ultimă fază, databilă în secolul al IX-lea. Nu există indicii certe care să permită emiterea ipotezei potrivit căreia durata locuirii s-ar fi prelungit pînă în sec. X. Cuptoarele de lut „în aer liber” pot fi încadrate în ambele nivele de locuire. Deşi lipsite de inventar ceramic, se poate admite aceeaşi datare ca aceea propusă pentru locuinţa învecinată corespunzătoare căreia dealtfel îi vor fi servit. Rîşniţele aparţin tipului „roman”, sînt de dimensiuni destul de mari, fiind lucrate din rocă dură. Piese similare sînt cunoscute şi folosite de-a lungul celei de-a doua jumătăţi a mileniului I p. Ch.

J. Eisner, Devínska Nová Ves, Bratislava, 1952, pl. 4, 3-4; pl. 66, 4; pl. 93. 7. 15 Ibidem, pl. 22, 4; pl. 36, 5; pl. 52, 4, 6. Cf. M. Macrea, în MCA, V, 1959, 539, fig. 5/1-3; M. Comşa, în MCA, VII, 1961, 524, fig. 5/1-3. 16 Z. Székely, în Aluta, VI-VII, 1975, pl. IX, 1, 6-7. 17 E. Zaharia, Săpăturile de la Dridu, 1967, pl. X, 4.

18

14

Cernat (com. Cernat), jud. Covasna Teritoriul comunei Cernat, situată pe valea unuia din afluenţii Rîului Negru – Pîrîul Cernatului – a fost locuit încă din epoca neoliticului timpuriu. Epocii prefeudale îi aparţin complexe descoperite în două puncte de pe teritoriul comunei, unde au fost semnalate resturi de cultură materială databile în această perioadă. Primul punct se află la sud-vest de centrul comunei, într-o vale de pîrîu; la capătul vestic al văii terenul devine mlăştinos. Valea şi împrejurimile ei sînt cunoscute sub denumirea de Róberttag („Pămîntul lui Róbert”). Acest punct este de fapt un platou mai înalt decît terenul pe care este situată comuna. Spre K. Horedt, în Dacia, N. S., X, 1966, fig. 6/6. Ibidem, fig. 6/4, 4a. 20 J. Eisner, op. cit., pl. 57, 6a. 21 Pentru bibliografie, vezi K. Sági, în A Veszprém Megyei Múzeumok Közleményei, VI, 1967, 80, n. 377-378. 22 J. Eisner, op. cit., pl. 57, 1-3. 19

223


sud panta platoului este mai domoală, formînd o viroagă (fig. 1/3). Pe panta nordică a acesteia, în cursul unor lucrări agricole, au ieşit la iveală fragmente de vase şi pietre din vetrele unor locuinţe. O seceră de bronz descoperită în acest loc a fost donată ulterior Muzeului din Sf. Gheorghe de către descoperitorul ei, Elemér Málnási. În urma acestor descoperiri, în cursul anilor 1962-1965, direcţia Muzeului a dispus efectuarea unor săpături pe ambele pante ale viroagei amintite. Pe panta sudică denumită Gyümölcsös („La livadă”), a fost descoperită o aşezare neolitică, aparţinînd culturii cu ceramică pictată de tip Cucuteni A–Ariuşd. Pe versantul mai lat dinspre nord au fost descoperite resturi materiale din epoca bronzului, La Tène şi din a doua jumătate a mileniului I p. Ch. (fig. 22). În cele ce urmează, sînt prezentate numai complexele aparţinînd acestei din urmă perioade. Bordeiul nr. 1, descoperit în secţiunea 1/1962, este o locuinţă de formă pătrată (cu latura de 3,00 m), avînd vatra înconjurată de pietre, amplasată în colţul nord-estic (fig. 23/B 1.1). Podeaua locuinţei se afla la 0,70 m adîncime faţă de nivelul actual al solului. Din inventarul bordeiul, alături de o fusaiolă bitronconică (fig. 23/B 1.3), fac parte şi fragmente de vase lucrate cu mîna. Printre acestea se afla şi un fragment de tipsie (fig. 23/B 1.2). Bordeiul nr. 2, descoperit în secţiunea 8/1963, este o locuinţă de formă pătrată, cu latura de 3,00 m, avînd vatra înconjurată de pietre, amplasată în colţul de nord-est (fig. 23/B 2.1). Vatra a fost con struită în marginea unei gropi din nivelul mai vechi, dacic, în mijlocul căreia era aşezată o lespede mare de piatră. Sub aceasta a fost descoperită o fructieră lucrată la roată. În faţa vetrei, înspre E, se afla un vas păstrat fragmentar, iar în cealaltă parte, înspre V, altul, lipsit în bună parte de margine. Amîndouă sînt lucrate cu mîna, din pastă amestecată cu microprundiş, au fundul plat şi umerii proeminenţi. Alături de alte fragmente ceramice, din inventarul locuinţei mai făceau parte o piatră de rîşniţă şi un cuţit de fier (fig. 23/B 2.2). Bordeiul nr. 3, descoperit în secţiunea 13/1964, este o locuinţă ale cărei dimensiuni nu au putut fi determinate, avînd vatra înconjurată de pietre, cu gura îndreptată spre sud (fig. 24/1). Inventarul locuinţei consta din două fusaiole de lut bitronconice (fig. 24/4-5) şi mai multe fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roata cu turaţie rapidă. Din prima categorie fac parte două fragmente de tipsii (fig. 24/2-3). Din cea de-a doua face parte şi un fragment aparţinînd unui vas lucrat din pastă fină, păstrînd în interior urmele modelării pe roată, 224

avînd diametrul maxim în jumătatea superioară, buza răsfrîntă în afară şi umărul decorat cu două linii paralele, incizate orizontal (fig. 24/7). Un alt fragment din această categorie ceramică, avînd buza îngroşată, este decorat cu caneluri de lăţime inegală (fig. 24/6). Bordeiul nr. 4, descoperit în secţiunea 16/1964, este o locuinţă de formă dreptunghiulară, cu laturile lungi orientate în direcţia N-V–S-E (3,00 × 2,50 m). Conturul locuinţei a fost determinat cu ajutorul gropilor de par amplasate la colţuri (fig. 25). În jurul locuinţei, în afara acestor gropi, au mai fost găsite şi altele. Împreună cu cele două gropi de pe latura de sud a locuinţei, ele aparţin nivelului datat în epoca bronzului şi în La Tène. Gropile găsite în colţul de nord-vest ar putea însă să aparţină unei construcţii anexe din perioada mileniului I p. Ch. Lîngă latura de est a locuinţei se afla o rîşniţă circulară (fig. 26/B 4.1). Pe vatră şi în umplutura gropii locuinţei, inventarul ceramic al acesteia era amestecat cu fragmente din epoca bronzului şi din La Tène. Un fragment dintr-un vas lucrat cu roata, din pastă zgrunţuroasă, avînd buza îngroşată, este decorat pe umăr cu rozete ştampilate (fig. 26/B 4.2). Bordeiul nr. 5, descoperit în secţiunea 19/1965, este o locuinţă pătrată, cu latura de 2,60 m, avînd vatra înconjurată de pietre, amplasată în colţul de nord-vest şi parţial demontată, multe dintre pietre fiind găsite în colţul nord-estic al bordeiului. Conturul locuinţei a fost determinat cu ajutorul umpluturii gropii bordeiului, avînd o culoare neagră, pigmentată cu cărbune. Din inventarul bordeiului face parte un inel de argint cu şaton circular, decorat prin incizie cu un şir de puncte pe margine şi cu un motiv de cercuri aşezate în cruce la mijloc (fig. 26/B 5.1 a-b). Materialul ceramic este reprezentat de fragmente de vase lucrat cu mîna, dintre care a putut fi întregit un vas cu diametrul maxim în jumătatea superioară, cu margine aproape dreaptă şi umărul teşit (fig. 26/B 5.4). Au fost găsite şi fragmente de vase lucrate la roată, păstrînd pe fund urmele desprinderii de pe aceasta (fig. 26/B 5.3). Un fragment, cu buza răsfrîntă la exterior, este decorat pe umăr cu două caneluri orizontale (fig. 26/B 5.2). Aşezării îi aparţine şi un cuptor găsit la vest de bordeiul nr. 5. El a fost săpat în pămînt, avînd pereţii groşi de 5-6 cm, puternic arşi, căpătînd culoarea roşie-violetă. Cuptorul a avut o formă aproape rotundă, în plan, iar în secţiune o formă ovală, îngustîndu-se în partea superioară. Este prevăzut cu două camere de ardere, despărţite între ele printrun perete de lut ars la roşu. Peste acestea era aşezată


o placă perforată servind drept suport pentru vase. Cuptorul avea un diametru de 1 m, înălţimea sa fiind aproximativ egală cu diametrul. Peretele vestic s-a păstrat cu o înălţime de 0,50 m. Al doilea punct, în care s-au semnalat urme de locuire din primul mileniu p. Ch., se află pe malul drept al pîrîului Cernat care curge dinspre V spre E, străbătînd tot teritoriul comunei. Este vorba de un teren plat, aşezat la cotitura pîrîului, mărginit spre sud de un platou înalt, acoperit de pădure. Drumul comunal traversează pîrîul pe un pod de piatră, în dreptîndu-se spre capătul văii. Pe partea stîngă a drumului se află cele trei conace aparţinînd membrilor familiei Damokos, dintre care primul, fostă proprietate a lui J. Damokos, adăposteşte o colecţie etnografică a Muzeului Judeţean Covasna. De cealaltă parte a drumului se află grădinile şi casele locuitorilor A. Bokor şi Z. Konnáth. În acest perimetru, cuprinzînd drumul, grădinile lui A. Bokor şi Z. Konnáth şi curtea conacului în care se află muzeul, au fost depistate în cursul anilor 1972-1973 resturi de locuinţe aparţinînd perioadei în discuţie (fig. 27). Primul bordei a fost descoperit lîngă şi în afara gardului de piatră al conacului ce adăposteşte colecţia etnografică; s-a păstrat numai jumătate din vatra înconjurată de pietre, restul bordeiului fiind distrus cu prilejul construcţiei drumului. Pe vatră au fost găsite o fusaiolă de lut şi fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roata cu turaţii lente, decorate cu linii în val şi linii orizontale. Bordeiul nr. 2, descoperit în secţiunea trasată în curtea conacului ce adăposteşte colecţia etnografică, perpendicular pe gardul de piatră al acestuia, lîngă care a fost descoperit primul bordei, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (5,20 × 3,60 m), cu laturile lungi orientate pe direcţia E–V (fig. 28). Cuptorul construit din pietre era amplasat în colţul nord-estic. În peretele vestic al bordeiului a fost săpat un alt cuptor de lut, avînd o formă ovală, cu gura spre interiorul bordeiului. Dimensiunile sale erau: diametrul 1,00 m; înălţimea 1,00 m; grosimea peretelui 0,040,05 m. Lîngă peretele vestic al bordeiului, de o parte şi de alta a gurii cuptorului, au fost găsite două gropi de par, amplasate la o distanţă de 1,30 una faţă de cealaltă. O altă groapă de par a fost găsită în apropierea cuptorului din pietre. Diametrul gropilor variază între 0,04 şi 0,07 m, iar adîncimea lor faţă de nivelul podelei între 0,25 şi 0,30 m. În umplutura bordeiului au fost găsite mai multe fragmente de vase şi două cuţite de fier (fig. 29/B 2.1-2). Între cuptorul de lut şi cel din pietre, în partea nordică a locuinţei, fragmentele ceramice erau amestecate cu oase de animale. În faţa cuptorului din petre au fost găsite fragmente de scîndură car-

bonizată, iar în gropile de par resturile carbonizate ale stîlpilor de lemn, ceea ce constituie un indiciu al faptului că locuinţa a fost distrusă prin incendiere. Au fost găsite fragmente de vase făcute cu mîna şi la roata cu turaţii lente, acestea din urmă fiind decorate cu linii incizate în val şi orizontal. În curtea conacului nu au mai apărut şi alte locuinţe, aparţinînd aceleiaşi perioade. Cercetările au fost continuate (însă în grădinile situate de cealaltă parte a drumului). În grădina Bokor nu au apărut nici un fel de resturi arheologice, terenul fiind destul de mlăştinos. Mai riguros a fost cercetată grădina Konnáth în care, în partea dinspre deal, au fost găsite alte două bordeie şi un cuptor. Numerotarea lor se face în continuarea celorlalte două, găsite în curtea conacului ce adăposteşte colecţia etnografică. Bordeiul nr. 3 este o locuinţă de formă dreptun ghiulară (3,00 × 3,40 m), avînd laturile lungi orientate pe direcţia E–V. Cuptorul din pietre a fost amplasat în colţul nord-vestic, deranjat de groapa locuinţei nr. 4, păstrîndu-se doar cîteva pietre în jurul vetrei puternic arse. Pe vatră şi în umplutura locuinţei au fost găsite fragmente de vase lucrate la roata cu turaţii lente, avînd buza răsfrîntă la exterior, tăiată drept (fig. 29/B 3.8) sau ascuţită (fig. 29/B 3.9). Cele mai multe dintre ele sînt decorate cu linii incizate orizontal (fig. 29/B 3.4, 6-7), în val (fig. 29/ B 3.8) sau combinat (fig. 29/B 3.1-3, 5, 9). Grosimea acestor fragmente este de cca. 1 cm. Bordeiul nr. 4 (fig. 30), suprapunînd cu colţul său nord-vestic partea vestică a bordeiului nr. 3, este o locuinţă de formă dreptunghiulară (5,00 × 4,00 m), cu intrarea în partea răsăriteană. Lîngă peretele opus in trării au fost descoperite două gropi de par (diametrul 0,12 m; adîncimea faţă de nivelul podelei 0,30-0,40 m). În colţul de N-V şi în cel de S-V se găsea cîte o vatră înconjurată de pietre. Probabil că doar vatra din colţul nord-vestic aparţinea unui cuptor construit din pietre şi demontat ulterior, în timp ce cealaltă vatră prezintă o margine înaltă de 0,30 m şi lată de 0,25 m, întărită cu cîteva pietre. Printre pietrele, cu care era înconjurată vatra din colţul nord-vestic, se numără şi un fragment de piatră de rîşniţă rotativă. Din inventarul bordeiului face parte un vîrf de lance de fier, prevăzut cu tub de înmănuşare (lungimea 0,13 m; diametrul tubului de înmănuşare 0,025 m) (fig. 31/1). Materialul ceramic constă din fragmente de vase lucrate la roată. Unele, confecţionate din pastă fină, cenuşie, au buza teşită oblic şi şănţuită în interior, sînt decorate cu linii incizate orizontal (fig. 32/B 4.2, 6). Un fragment de buză îngroşată prezintă pe umăr un decor din linii verticale scurte şi regulat trasate, urmate de slabe incizii orizontale (fig. 32/B 4.5). Un alt fragment cu buza îngroşată este decorat 225


cu o linie în val. Un fragment cu buza răsfrîntă la exterior şi tăiată drept este decorat pe umăr cu două şiruri de crestături fine realizate cu unghia (fig. 32/B 4.3). Un fragment mai mare dintr-un vas cu umărul proeminent şi buza răsfrîntă la exterior, cu o şănţuire înăuntru, este decorat cu două linii incizate în val (fig. 31/6). Alte două fragmente provin dintr-un vas avînd pe fund o ştampilă în relief, formată din două linii groase paralele (fig. 32/B 4.7). Au mai fost găsite două fragmente cu ştampile în relief circulare (fig. 31/4-5). Două fragmente provin dintr-un vas lucrat din pastă densă amestecată cu nisip, decorat cu linii incizate în reţea, deasupra cărora a fost trasată o linie incizată în val (fig. 31/2-3). Nu au fost identificate nici un fel de elemente de fortificare a aşezării. Tipul de locuinţă este reprezentat de forma dreptunghiulară, cu groapa săpată la o adîncime destul de mică, avînd acoperişul susţinut de stîlpi, cu vatra înconjurată de pietre în colţul nord-vestic sau nord-estic. Uneori lîngă bordei s-a construit şi un cuptor de lut ca în cazul bordeiului nr. 2 din curtea conacului. Pentru încadrarea cronologică a complexelor de la Cernat, descoperite în curtea conacului sau în grădina Konnáth, cea mai mare importanţă ni se pare a prezenta materialul ceramic. El poate fi împărţit în două grupe. Din prima fac parte vasele lucrate cu mîna, din cea de-a doua vasele făcute la roata la turaţii rapide. Cele dintîi au aspectul ceramicii cunoscute în aria culturală Jitomir–Korceak–Suceava–Şipot,23 iar vasele lucrate la roată, decorate cu caneluri late, distanţate, sau cu linii incizate adînc, prezintă analogii în ceramica culturii Ipoteşti–Cîndeşti.24 Fragmentul de vas din pastă cenuşie zgrunţuroasă, cu decor de rozete ştampilate, este considerat în cadrul culturii Bratei a re prezenta tradiţia atelierelor provinciale.25 Materialul ceramic este mai sărac decît la Poian. Varietatea tipurilor de vase este mai redusă, ceea ce nu exclude folosirea tuturor tipurilor cunoscute în aşezarea de la Poian. Tipurile principale sînt vasul lucrat cu mîna, avînd buza slab dezvoltată, precum şi tipsiile de lut. Tipul de vas lucrat la roata cu turaţii rapide are analogii imediate în tipul cunoscut din inventarul bordeiului nr. 16 de la Poian. Obiectele de uz casnic sînt reprezentate de cuţite, fusaiole de lut şi străpungătoare de os. Singurul obiect de podoabă, descoperit în bordeiul nr. 5 de la

Cernat-Róberttag, este un inel de argint, cu analogii în lumea romano-bizantină. Aşezarea de la Róberttag este a doua de acest fel din valea Rîului Negru (după cea de la Poian), databilă în funcţie de tipul de locuinţă şi de materialul ceramic în sec. VI. Ea poate fi sincronizată cu primul nivel de locuire de la Poian, cu atît mai uşor, cu cît aşezarea de la Róberttag nu are decît un singur nivel ce nu continuă dincolo de sfîrşitul sec. VI sau începutul celui următor. Mai tîrziu, o altă aşezare va lua naştere în valea pîrîului Cernat, pe locul actual al comunei. Acestei aşezări îi aparţin cele două bordeie din curtea conacului şi bordeiul nr. 3 din grădina Konnáth. Ele pot fi datate în sec. VIII, în timp ce ultimul bordei ar putea fi încadrat şi în cel următor. Bordeiul nr. 4, ce suprapune locuinţa nr. 3, se încadrează fără îndoială într-o perioadă mai tîrzie, probabil la sfîrşitul sec. IX şi la începutul celui următor. Această încadrare cronologică se sprijină pe materialul ceramic descoperit în inventarul bordeiului. Fragmentul de vas din pastă fină cenuşie, cu decor lustruit în reţea, aparţine unui tip mai puţin întîlnit. Ornamentul lustruit este executat prin adîncire în pastă. Vase decorate în această manieră sînt cunoscute doar dintr-o etapă mai tîrzie,26 ca de pildă vasul cu buze profilate de la Zalavár (Ungaria), datat de către autorii descoperirii în sec. XII-XIV.27 Decorul, format din crestături făcute cu unghia, îşi găseşte analogii tot în aşezarea de la Zalavár, unde este datat în sec. IX-X.28 Pentru vasul borcan cu corp bombat, cu buza tăiată drept, decorat cu caneluri fine, analogia cea mai apropiată ni se pare a fi atestată în aşezarea din sec. XI de la Dunaújváros.29 Tot aici este atestată şi ştampila în relief, în formă de cerc, aplicată pe fundul vasului, care apare şi în locuinţa de la Cernat.30 O analogie mai exactă pentru vasul cu buza profilată aflăm în aşezarea de la TiszaeszlárBashalom şi considerăm de aceea că încadrarea cea mai potrivită din punct de vedere cronologic a acestui tip de vas este intervalul sec. IX-X.31 Încadrarea bordeiului nr. 4 în sec. X şi la începutul celui următor este sugerată şi de un tezaur de monede bizantine, descoperit în grădina Bokor, din care numai o parte a ajuns în colecţia Muzeului din Sf. Gheorghe. Cu toate acestea, monedele păstrate au fost suficiente pentru a stabili componenţa tezaurului şi data îngropării sale, anume la mijlocul sec. XI.32

23

Eugenia Zaharia, op. cit., 120. V. Teodorescu, op. cit., 491, fig. 2/1-6. 25 Z. Székely, în Aluta, I, 1969, pl. II, 1; Ligia Bîrzu, Continuitatea populaţiei autohtone în Transilvania în secolele IV-V, 1973, pl. VI, 7; pl. X, 3 26 A. Sós, Zalavár, 1963, pl. XXI; pl. LX, 1. 27 Ibidem, pl. LXI, 2-3.

28

24

29

226

Ibidem. I. Bóna, VII. századi avar települések és Árpád-kori magyar falu Dunaújvárosban, 1973, pl. 13, 7; pl. 16, 6; pl. 17, 17. 30 Ibidem, pl. 16, 4. 31 J. Kovalovszki, Településásatások Tiszaeszlár-Bashalmon, 1980, pl. 30, 1. 32 Z. Székely, în Aluta, VI-VII, 1975, 65.


Pentru prima dată, astfel, în sud-estul Transilvaniei apar urmele culturii materiale din sec. X-XI p, Ch. Angheluş (com. Ghidfalău), jud. Covasna La nord-est de comună se află o vale îngustă formată de pîrîul Bükkös. La capătul văii se ridică o movilă cunoscută sub denumirea de „Nyíroldala-Remeteoldal („Dealul Mestecănişului”). Pe panta estică a văii, numită Kövicsesorr („Loc pietros”), cu prilejul extragerii lutului pentru făcut cărămizi, sătenii au găsit în vara anului 1973 un bordei dreptunghiular, cu vatra înconjurată de pietre. Din inventarul acestei locuinţe profesorul Gyula Ötvös din localitate a salvat două vase întregi pe care le-a donat apoi Muzeului din Sf. Gheorghe. Unul dintre ele este lucrat la roata înceată, avînd diametrul maxim în jumătatea superioară şi gura mai largă decît fundul. Buza răsfrîntă în afară este decorată cu o linie incizată în val în interior. Vasul este decorat pe umăr cu o bandă de 8 linii incizate orizontal, urmate de două benzi de linii în val, urmate – la rîndul lor – de o altă bandă de 8 linii orizontale (înălţime 0,17 m; diametrul la gura 0,14m; diametrul fundului 0,085 m) (fig. 32/ Angheluş. 1). Celălalt vas este de asemenea lucrat la roata cu turaţii lente, din pastă compactă, de culoare cărămizie. Cu corpul zvelt şi buza teşită, vasul este decorat pe umăr cu o bandă de linii incizate în val, încadrată de două benzi de linii orizontale (înălţime 0,197 m; diametrul la gură 0,14 m; diametrul fundului 0,077 m) (fig. 32/Angheluş. 2). În urma acestei descoperiri, Muzeul din Sf. Gheorghe a întreprins o săpătură de sondaj şi de salvare a resturilor de cultură, ameninţate cu distrugerea de lucrările din cărămidărie. Ambii versanţi ai văii au fost sondaţi cu şanţuri şi cu casete, dar nu au mai fost găsite urme din această epocă. Cercetările au continuat însă şi pe platoul movilei Nyíroldala-Remeteoldal. Pe partea sudică a movilei au fost descoperite un bordei La Tène şi încă trei bordeie databile în primul mileniu p. Ch., pe care le descriem în cele ce urmează. Bordeiul nr. 1 este o locuinţă de formă pătrată, cu latura de 3,00 m, avînd vatra înconjurată de pie tre amplasată în colţul sud-estic. Din inventarul locuinţei, alături de un cuţit de fier, fac parte fragmente de vase lucrate cu mîna şi la roată. Din prima categorie face parte un fragment cu buza uşor răsfrîntă în afară, decorat pe gît cu două linii în val, trasate neregulat (fig. 33/B 1.1). Din cea de-a doua categorie fac parte două fragmente de vase lucrate din pastă amestecată cu nisip, avînd pereţii groşi de 0,7 cm, decorate cu linii incizate orizontal (fig. 33/B 1.2) sau în val (fig. 33/B 1.3). Bordeiul nr. 2 este o locuinţă de formă dreptunghiulară (3,20 × 2,50 m), cu vatra înconjurată

de pietre, aşezată în colţul sud-estic, şi laturile lungi orientate pe direcţia E–V. Din inventarul locuinţei face parte un fragment de tipsie, găsit lîngă vatră. Alte fragmente ceramice, lucrate cu mîna, din pastă amestecată cu microprundiş, au pereţii groşi de cca. 1 cm. Un alt fragment lucrat la roată este decorat pe gît cu linii incizate fin, iar pe umăr cu benzi de linii incizate în val, urmate de linii incizate orizontal. Bordeiul nr. 3, care a suprapus o locuinţă de epocă dacică, este un complex arheologic a cărei formă nu am putut-o determina. Vatra bordeiului a fost deranjată din vechime. Din inventarul locuinţei face parte un fragment de vas lucrat cu mîna, din pastă amestecată cu cioburi pisate şi microprundiş, avînd buza răsfrîntă în afară şi modelată cu degetele (fig. 33/B 3.1). A fost descoperit şi un fragment de tipsie de lut, cu marginea scundă (fig. 33/B 3.2). Bordeiul nr. 4, descoperit la capătul secţiunii I, este o locuinţă a cărei formă nu a putut fi stabilită din cauza deranjării sale. Din inventarul locuinţei au fost recuperate mai multe fragmente de vase lu crate la roată. Trei fragmente fac parte dintr-un vas cu buza răsfrîntă în afară şi tăiată drept, decorat pe umăr şi pîntece cu caneluri distanţate peste care, în regiunea gîtului, au fost plasate crestături unghiulare. Fundul vasului prezintă o ştampilă în relief, de formă reticulară (fig. 34/1). Un alt fragment de vas, cu buza răsfrîntă în afară şi tăiată drept, este decorat cu linii incizate neregulat orizontal peste care au fost trasate cîteva haşuri oblice. Deasupra acestui ornament au fost aplicate în regiunea gîtului mai multe crestături de formă neregulată (fig. 34/2). Un alt fragment este decorat cu linii incizate orizontale, urmate de o bandă de linii în val (fig. 34/5). Un altul prezintă linii incizate orizontal peste care au fost plasate crestături de formă ovală (fig. 34/4). Un fragment de vas, cu buza răsfrîntă în afară şi teşită oblic, este decorat cu o bandă de linii incizate în val, urmată de striuri orizontale fine (fig. 34/6). La rîndul său, un fragment din corpul unui vas este decorat cu linii incizate orizontal, iar dedesubt cu o bandă de linii în val; peste inciziile orizontale au fost plasate crestături de formă ovală (fig. 34/3). Există şi un fragment de vas cu buza răsfrîntă în afară şi tăiată drept, lipsit de decor (fig. 34/7). Inventarul bordeielor şi mai ales materialul ceramic sugerează existenţa mai multor faze cronologic ale aşezării. Primei etape îi aparţin bordeiele nr. 1-3. Fragmentele de vase lucrate cu mîna, avînd aspectul ceramicii „slave” arhaice, indică o încadrare a acestui nivel de locuire în cea de-a doua jumătate a sec. VI şi la începutul celui următor. Această datare pare 227


a fi confirmată şi de fragmentul de vas lucrat la roata cu turaţie rapidă, de tradiţie romană, care este o prezenţă obişnuită în aşezările acestei perioade.33 Vasele salvate din bordeiul distrus de lucrările din cărămidărie prezintă însă un alt aspect, cunoscut în valea Tîrnavei Mari din aşezările de la Filiaş şi Sălaşuri, datate în sec. VII-VIII.34 Putem conchide, considerînd bordeiul distrus ca reprezentînd o altă fază cronologică, mai tîrzie decît cea a locuinţelor de pe „Dealul Mestecănişului”. Pe de altă parte, materialul ceramic recuperat la capătul secţiunii I din acelaşi punct de săpătură reprezintă în mod evident cea mai tîrzie etapă a aşezării din valea pîrîului Bükkös. Vasele făcute la roata cu turaţie rapidă, cu buza răsfrîntă în afară, corpul bombat şi decorul alcătuit din linii orizontale în val, dar şi din crestături, sînt caracteristice perioadei secolelor X-XI.35 Ştampila de pe fundul unuia dintre vase, precum şi vîrful de săgeată romboidal,36 găsit împreună cu aceste vase, confirmă încadrarea în această perioadă. Un material ceramic de acest gen a mai fost descoperit la Reci, într-un mormînt de inhumaţie cu scheletul deranjat, ce nu a putut fi datat la momentul descoperirii sale, din cauza lipsei oricăror analogii. Sf. Gheorghe, jud. Covasna La Sf. Gheorghe, pe malul drept al Oltului, în punctul numit Kulakert („Grădina lui Kula”), Ferenc László a găsit la începutul secolului nostru fragmente ceramice databile în cea de-a doua jumătate a mileniului I p. Ch.37 Sînt fragmente de vase mari cu margini arcuite şi buza tăiată. Decorul constă din striuri, linii incizate orizontal sau în val (fig. 36/Sf. Gheorghe. 1-2). Nu există date cu privire la existenţa vreunor complexe arheologice, cu atît mai puţin la natura lor, dar pe baza ceramicii credem că „aşezarea” poate fi datată mai tîrziu decît ultimul nivel de la Poian, adică în sec. X p. Ch. Coşeni (mun. Sf. Gheorghe), jud. Covasna Satul este aşezat pe malul stîng al Oltului, pe o terasă străbătută de drumul asfaltat către Braşov. La capătul sudic al satului, pe partea stîngă a drumului, a fost deschisă o exploatare de nisip în malul căreia au fost observate gropile unor locuinţe şi pietrele unor vetre. Terenul a fost sondat şi s-a constatat că lucrătorii, cu prilejul exploatării nisipului, găsiseră un bordei. Acesta avea o formă pătrată, cu latura de cca. 3,00 m, avînd vatra înconjurată de pietre, con struită în colţul sud-estic. Latura sudică a bordeiului E. Zaharia, în Aluta, I, 1969, 120. Z. Székely, op. cit., pl. 1, 8; Idem, în Marisia, V, 1975, pl. XXXIX, 11-12. 35 I. Bóna, op. cit., pl. 15, 1; pl. 16, 4; pl. 17, 10, 17.

şi o parte din vatră au fost distruse. Fundul gropii locuinţei se afla la o adîncime de 0,50 m. La gura vetrei au fost găsite bucăţi de cărbune şi fragmente dintr-un vas lucrat la roata cu turaţii lente, cu buza îngroşată, pîntec bombat şi fundul plat. Vasul prezintă urme de ardere secundară (fig. 36/Coşeni. 1). Analogia cea mai apropiată am găsit-o printre vasele descoperite la Blandiana.38 Turia (com. Turia), jud. Covasna În cartierul Karatna al comunei, pe malul stâng al pîrîului Turia, cu ocazia unor lucrări de instalare a unei conducte de apă, în curtea locuitorului V. Mózes, a fost descoperită o locuinţă cu cuptor din pietre, care se încadrează pe baza ceramicii din inventarul bordeiului în sec. VII-VIII. Concluzii cu privire la caracterul şi inventarul aşezărilor Toate aşezările din bazinul Oltului superior, la care ne-am referit, sînt lipsite de elemente de fortificare. Ele constau din aglomerări de locuinţe săpate în pămînt, avînd, în general o formă dreptunghiulară sau pătrată şi vatra înconjurată de pietre întrunul din colţuri. Uneori gropile de pari arşi sugerează existenţa unei suprastructuri de lemn pentru susţinearea acoperişului. Stratigrafia acestor aşezări a permis decelarea unui singur nivel de locuire (Cernat-Róberttag) sau a mai multora (Poian, Angheluş). La Poian locuinţele au fost incediate, fapt dovedit de arderea deosebit de puternică a podelei şi de grinzile carbonizate căzute probabil din acoperiş. Astfel de observaţii au fost făcute în special la locuinţele din nivelul II. Cuptoarele de lut, pentru copt, sînt aşezate de regulă în afara locuinţelor, cu excepţia bordeiului nr. 2, din curtea conacului de la Cernat, prevăzut cu un cuptor săpat în peretele vestic. Tot la Cernat, în grădina Konnáth, a fost descoperit şi un cuptor de ars oale, cu 2 camere de ardere şi o placă pe care erau aşezate vasele. În inventarul bordeielor predomină materialul ceramic a cărui clasificare pe baza vaselor păstrate întregi, acelor întregibile şi a fragmentelor de margini, permite separarea a trei categorii: ceramică lu crată cu mîna, la roata cu turaţii rapide şi la roata cu turaţii lente. Vasele lucrate cu mîna pot fi la rîndul lor împărţite în următoarele grupe: 1) ceramică cu aspect Z. Székely, în Aluta, III, 1971, fig. 3/3. Idem, în Aluta, VI-VII, 1975, 70, fig. 1. 38 K. Horedt, op. cit., 207, fig. 6/5-6.

33

36

34

37

228


arhaic, reprezentînd orizontul cultural conturat prin descoperirile din regiunea niproviană; 2) ceramica cu analogii în aria culturală Ipoteşti–Cîndeşti. Ceramica lucrată la roata cu turaţii rapide apare în nivelurile inferioare de la Poian şi Angheluş în asociere cu vasele lucrate cu mîna, de aspect slav arhaic, databile în sec. VI. În etapa următoare – sec. VI-VIII – frecvenţa vaselor lucrate cu roata cu turaţii lente creşte în defavoarea celor lucrate cu roata cu turaţii rapide. Decorul lor constă în linii incizate în val şi orizontal. Vasele lucrate la roata cu turaţii rapide, decorate cu striuri, uneori cu benzi distanţate de linii incizate în val sau orizontal, îşi găsesc analogii în aria culturii Ipoteşti–Cîndeşti. Materialul ceramic din nivelurile următoare este esenţial diferit. Deşi persistă formă de vas-borcan, confecţionat din pastă compactă, cu sau fără decor, apare şi vasul lucrat din pastă fină, de culoare cenuşie, cu corpul bombat, buza îngroşată şi decor lustruit în reţea. Un amănunt semnificativ pentru ceramica nivelurilor superioare este prezenţa ştampilelor în relief pe fundul vaselor. Ceramica descoperită la Cernat, în grădina Konnáth (bordeiul nr. 4), precum şi la Angheluş, re prezintă un alt aspect cultural, definit prin vasele cu buza răsfrîntă în afară, teşită sau tăiată drept, corpul bombat, decorate cu linii incizate orizontal sau în val, la care se adaugă acum haşurile verticale. Vasele prezintă de asemenea ştampile în relief aplicate pe fund. Tezaurul de monede bizantine, în care cea mai nouă monedă a fost emisă sub împăratul Constantin IX Monomachos (1042-1055), permite datarea acestui nivel în sec. XI.39 Fragmentele ceramice, recuperate din bordeiul nr. 4 de la Angheluş, ilustrează cea mai recentă fază cronologică, databilă în sec. XI-XII. Această datare este confirmată şi de vîrful de săgeată romboidal descoperit în această aşezare. Inventarul bordeielor cuprinde şi obiecte de uz casnic, reprezentate prin cuţite de fier, străpungătoare de os de diferite mărimi şi de fusaiole de lut bitronconice sau cilindrice. Caracteristice pentru primul nivel de la Poian, datat în sec. VI-VII, sînt fusaiolele bitronconice cu striuri orizontale. În categoria armelor poate fi inclus vîrful de lance de la Cernat. Dintre obiectele de podoabă merită a fi menţionate aici cele 2 fibule de la Poian, una digitată, cealaltă cu picior întors pe dedesubt. Acestea

39 40

sînt cunoscute în bazinul Dunării în mediul romanic şi slav, fiind datate în sec. VI-VII. Tot ariei de cultură bizantină îi poate fi atribuit şi inelul de argint, descoperit în aşezarea din sec. VI de la Cernat. O menţiune aparte este necesară pentru pieptenele de os de la Poian, avînd un singur şir de dinţi, care, prin analogiile sale, trebuie să fie legat de mediul gepidic.40 În concluzie, interpretarea rezultatelor arheologice indică existenţa unor comunităţi sedentare ce trăiau pe aceste meleaguri în sec. VI-XI, ocupînduse cu agricultura şi creşterea vitelor. Olăritul, ţesutul şi prelucrarea pieilor vor fi avut un rol important în viaţa acestor comunităţi. Şi obiectele de podoabă pot fi considerate drept produse locale, ce valorifică modele romano-bizantine. În ceea ce priveşte atribuirea etnică a materialului descoperit în aceste aşezări, ceramica reprezintă singurul element care poate sugera date în acest sens. Astfel, apare conturată ideea pătrunderii în valea Oltului superior a unor grupuri de slavi răsăriteni (anţi), prezenţă reflectată în vasele cu formă ovoidală, fără gît şi margine, atribuite orizontului cultural slav arhaic. Mediul, în care are loc această pătrundere, este caracterizat prin tradiţiile romane cu legături în aria culturii Ipoteşti–Cîndeşti, fapt ilustrat de asocierea în inventarul locuinţelor ceramicii „slave” cu vase de tradiţie romană, făcute la roata cu turaţii rapide. Aceluiaşi mediu local îi aparţin şi cele două vase găsite la Poian şi decorate cu cruci incizate, care ar putea sugera existenţa unor elemente legate de creştinism. Aşadar, în orizontul cultural aparţinînd sec. VI sau începutului celui următor, se poate opera o diferenţiere a celor două elemente etnice, cel romanic cu origini în cultura Bratei, dar ilustrînd o etapă mai tîrzie, contemporană cu ultimele faze ale culturii Ipoteşti–Cîndeşti, iar elementul slav atestat prin ceramica de tip Praga, Jitomir–Korceak sau Penkovka. În nivelurile mai tîrzii aceste vase lipsesc, dar apar în schimb unele elemente de formă şi decor, cunoscute din aşezarea de la Blandiana şi din aşezările atribuite culturii Dridu. În perioada sec. IX-XI aspectul cultural din sudestul Transilvaniei se schimbă, fapt ce se reflectă în materialul ceramic care se dezvoltă şi se îmbogăţeşte, atît sub aspect formal, cît şi decorativ, anunţînd deja tipuri ceramice caracteristice începutului mileniului II p. Ch.

Z. Székely, op. cit., 59. D. Csallány, op. cit., pl. CXXXIII, 8-9.

229


NECROPOLA MEDIEVALĂ DE LA PETENI (COM. ZĂBALA, JUD. COVASNA)

Satul Peteni este situat pe malul stîng al Rîului Negru, afluent al Oltului, între satele Imeni şi Tamaşfalău. La capătul sud-estic al satului, în dreapta drumului ce duce spre Tamaşfalău, pe un loc mai ridicat şi înconjurat de un pîrîu, se află o aşezare aparţinînd culturii Noua,1 peste care s-a suprapus necropola medievală (fig. 2). Aceasta din urmă aco peră o suprafaţă de cca. 1400 m2. În cursul cercetărilor, efectuate în anii 1960 şi 1978-1980, s-au descoperit 283 de morminte de inhumaţie; o parte a lor a fost deranjată cu prilejul sădirii unor pomi fructiferi (fig. 1).2 Descrierea mormintelor dezvelite în campania anului 1960 M I Bărbat adult la -0,70 m, cu capul înclinat spre stînga. Lungimea 1,64 m, orientarea V–E. Fără inventar. M II Bărbat la -0,70 m, cu capul înclinat spre stînga. Lungimea 1,57 m, orientarea V–E. În dreapta craniului se aflau un maxilar de cal şi un omoplat de vită. M III Bărbat la -0,70 m, orientat V–E, cu lungimea de 1,67 m, fără inventar. M IV Copil la -0,70 m, cu scheletul puternic descompus, orientat V–E, cu lungimea păstrată de 0,40 m, fără inventar. M V Copil la -0,70 m, orientat V–E, cu lungimea 0,40 m. În dreptul urechii stîngi un inel de tîm plă din bronz, cu capătul îndoit în formă de S (fig. 11/1). M VI Copil la -0,70 m, orientat N-V–S-E, cu lungimea de 0,40 m. Fără inventar. M VII Copil orientat N-V–S-E, la -0,35 m, su prapunîndu-l pe M VI. Lungimea 0,50 m, fără inventar. M VIII Bărbat adult la -0,70 m, orietat V–E. Capul lipseşte; fără inventar.

* SCIVA, XLI/1, 1990, 87-110. (Cu rezumat în limba germană.) 1 Z. Székely – Zs. Székely, în MCA, XIII, 1979, 71-72; Zs. Székely,

230

Descrierea mormintelor dezvelite în campaniile 1978-1980 M 1 Bărbat adult, la -0,25 m, orientat V–E, scheletul cu lungimea de 1,70 m, are braţul stîng adus pe bazin. Fără inventar. M 2 Femeie la -0,56 m, orientare S-V–N-E, cu lungimea resturilor păstrate de 1,70 m. Un dinte de cal găsit pe bazin. M 3 Sugar foarte prost conservat la -0,56 m, orientare V–E, lungimea resturilor păstrate este 0,40 m. Fără inventar. M 4 Groapă în care au fost depuse 6 persoane (fig. 5/1-2): a) copil cu capul la vest, craniul răsturnat pe creştet, la -0,62 m, lungimea 1,30 m, braţul drept adus pe piept, fără inventar; b) copil la -0,74 m, cu capul spre S-V, braţul drept pe bazin, lungimea păstrată de 1,18 m, fără inventar; c) craniul unui copil la -0,60 m, fără inventar; d) copil în poziţie chircită la -0,55 m, cu capul spre V, fără inventar; e) femeie la -0,60 m, lungimea 1,64 m, orientare V–E, cu piciorele încrucişate, fără inventar; f) femeie, orientare V–E, craniul înclinat spre stînga, braţul drept adus pe bazin, genunchii căzuţi spre nord. M 5 Mormînt dublu (fig. 3/1): a) femeie la -0,90 m, orientare S-V–N-E, lungimea 1,56 m, fără inventar; b) bărbat la -0,90 m, lungimea de 1,68 m, fără inventar. M 6 Femeie la -0,70 m, orientare V–E, lungimea 1,50 m; inel din bronz, cu capătul tăiat pe degetul mijlociu al mîinii drepte, la tîmpla stîngă inel din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 11/2-3). M 7 Femeie la -0,49 m, orientare V–E, cu capul înclinat spre N; lungimea păstrată este 1,50 m, fără inventar. M 8 Bărbat la -0,45 m, lipsesc oasele braţelor şi picioarelor, fără inventar. în MCA, XIV, 1980, 129-133; Idem, în MCA, XV, 1981, 143. 2 Z. Székely, în MCA, XIV, 1980, 504-508.

Necropola medievală de la Peteni (com. Zăbala, jud. Covasna)

M 9 Copil la -0,50 m, lungimea păstrată de 1,24 m, orientat V–E, craniul înclinat spre dreapta, fără inventar. M 10 Femeie la -0,59 m, cu capul la S-V. Lungimea păstrată de 1,40 m, fără inventar. M 11 Femeie la- 0,50 m, cu capul la S-V şi mîinile încrucişate pe bazin. Lungimea păstrată 1,64 m, fără inventar. M 12 Schelet de femeie la -0,60 m, cu capul la S-V. Lungimea păstrată 1,53 m, fără inventar. M 13 Bărbat la -0,52 m, cu capul la S-V. Lungimea păstrată 1,53 m, fără inventar. M 14 Bărbat la -0,52 m, cu capul la S-V, înclinat pe creştet. Lungimea păstrată 1,57 m, fără inventar. M 15 Adult la -0,43 m, cu capul la S-V. Deranjat, fără inventar. M 16 Copil la -0,34 m, cu capul la S-V. Deranjat, fără inventar. M 17 Copil la -0,18 m, cu capul la S-V. Fără inventar. M 18 Copil la -0,34 m, orientare V–E, deranjat, fără inventar. M 19 Copil la -0,18 m, orientare V–E, deranjat, fără inventar. M 20 Adult la -0,40 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,30 m. Deranjat, fără inventar. M 21 Femeie la -0,50 m, orientare V–E, lungimea 1,30 m. Lîngă tîmpla dreaptă un inel din bronz, cu capătul în formă de S, iar pe caninul stîng denar de argint de la Béla III (1172-1196); GNH, 111 = Unger, 93 (fig. 11/4-5). M 22 Bărbat la -0,33 m, orientat S-V–N-E, cu lungimea de 1,67 m. Lîngă radius se afla un maxilar de cal. M 23 Femeie la -0,87 m, orientare S-V–N-E, cu lungimea păstrată de 1,40 m. Lipsesc vertebrele şi oasele iliace. Lîngă tîmpla stîngă un inel din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 11/6). M 24 Bărbat la -0,85 m, cu capul la S-V, lungimea păstrată 1,64 m. Fără inventar. M 25 Bărbat la -0,84 m, orientat V–E. Lungimea păstrată 1,64 m, fără inventar. M 26 Femeie la -0,84 m, orientare V–E. Lungimea păstrată 1,64 m, fără inventar. M 27 Femeie la 0,70 m, orientare V–E. Lungimea păstrată 1,36 m, fără inventar. M 28 Femeie la -0,60 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,48 m; braţele aduse pe bazin, picioa rele îndoite din genunchi. La creştetul capului un inel de tîmplă din sîrmă de bronz, cu capătul în formă de S; un al doilea inel, cu capătul rupt, în stînga maxilarului (fig. 11/7-8). M 29 Copil la -0,30 m, orientat V–E, fără inventar.

M 30 Bărbat la -0,54 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,60 m; fără inventar. M 31 Femeie la -0,61 m, orientare V–E, capul înclinat spre dreapta. Lungimea păstrată 1,40 m. Pe dreapta craniului un inel de tîmplă din bronz, cu capătul rupt (fig. 11/9). M 32 Femeie la -0,57 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,43 m. În dreapta craniului un inel de bronz torsionat (fig. 11/10) şi un fragment dintr-un denar de argint. La 0,50 m spre N de craniu, o cataramă de fier slab conservată. M 33 Femeie la -0,42 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,53 m, braţul drept îndoit din cot şi adus pe bazin; fără inventar. M 34 Mormînt dublu: a) schelet de femeie la -0,45 m, orientare V–E; b) la 0,50 m spre S de craniu un schelet de copil cu aceeaşi orientare. Fără inventar. M 35 Femeie la -0,57 m, orientare V–E, mîinile aduse pe bazin, lungimea păstrată 1,50 m. Fără inventar. M 36 Bărbat la -0,50 m, orientat S-V–N-E, capul înclinat spre stînga. Lungimea păstrată 1,50 m, fără inventar. M 37 Femeie la -0,70 m, orientare V–E, mîinile aduse pe bazin. Lungimea păstrată 1,50 m, fără inventar. M 38 Schelet probabil de femeie, la -0,30 m, păstrată doar partea inferioară, de la vertebra 4 dorsală în jos. Capul tăiat, depus între femure. Sub vertebre s-au găsit două fragmente din fundul unui vas modelat la roată (fig. 7/2). M 39 Copil la -0,35 m, cu capul la S-V, lungimea păstrată 0,41 m; fără inventar. M 40 Bărbat la -0,45 m, cu capul la S-V, căzut pe piept. Lungimea păstrată 1,59 m, fără inventar. M 41 Bărbat la -0,45 m, cu capul la S-V, braţele îndoite din coate; lungimea păstrată 1,61 m. Vîrf de săgeată romboidal din fier pe bazinul stîng, sub braţul stîng un vîrf de săgeată din os (fig. 4/4; fig. 11/11-12). M 42 Bărbat la -0,52 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,57 m. Sub craniu s-au găsit bucăţi de cărbune. La cele două tîmple cîte un inel de bronz, cu capătul în formă de S (fig. 11/13-14). M 43 Copil la -0,45 m, capul spre S-V, lungimea păstrată 0,82 m. Sub craniu s-a găsit un denar de argint de la Béla III (GNH, 111 = Unger, 93; fig. 11/15). M 44 Copil la -0,35 m, cu capul la S-V; fără inventar. M 45 Femeie la -0,62 m, cu capul la S-V; lungimea păstrată 1,45 m. Sub craniu un inel de tîmplă cu capătul în formă de S (fig. 11/16). 231


M 46 Copil orientat V–E, cu braţele îndoite din coate şi aduse pe bazin; fără inventar (fig. 4/3). M 47 Copil la -0,48 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,60 m. Fără inventar (fig. 4/3). M 48 Bărbat la -0,43 m, cu capul la S-V, înclinat spre stînga. Lungimea păstrată 1,60 m, fără inventar. M 49 Bărbat la -0,43 m, cu capul la S-V, căzut pe piept. Lungimea păstrată 1,35 m, fără inventar. M 50 Femeie la -0,60 m, orientare V–E. Lungimea păstrată 1,45 m. O pată verde pe tîmpla dreaptă. M 51 Copil la -0,32 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,22 m; fără inventar. M 52 Bărbat la -1,00 m orientat V–E, lungimea păstrată 1,24 m; pe canini şi molari avea pete verzi (monedă?). M 53 Bărbat la -0,65 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,56 m; fără inventar. M 54 Copil la -0,72 m, orientat V–E. Lipsesc membrele inferioare, lungimea păstrată 1,10 m; fără inventar. M 55 Bărbat la -0,67 m, orientat V–E, mîinile aduse pe bazin, lungimea 1,55 m; fără inventar. M 56 Mormînt dublu: a) bărbat la -0,69 m, orientat V–E, braţul drept îndoit şi adus pe piept, braţul stîng pe bazin, piciorul stîng îndoit din genunchi şi adus peste cel drept, lungimea 1,65 m, lîngă mîna stîngă un cuţit de fier (fig. 6/1 şi 7/1); b) copil depus în partea stîngă a adultului, la aceeaşi adîncime şi cu aceeaşi orientare, braţul stîng adus pe piept, iar braţul drept îndoit, cu mîna adusă sub maxilar, lLungimea păstrată 1,10 m, fără inventar. M 57 Copil la -0,43 m, stare precară de conservare, orientat V–E, fără inventar. M 58 Copil la -0,75 m, orientat V–E; lungimea păstrată 0,48 m, fără inventar. M 59 Femeie la -0,61 m, orientare S-V–N-E, lungimea păstrată 1,57 m; fără inventar. M 60 Copil deranjat, fără inventar. M 61 Femeie la -0,50 m, orientare S-V–N-E; lungimea păstrată 1,30 m. Foarte „presată”, pare a fi suferit presiunea unui plan rigid (scîndură?). Fără inventar. M 62 Femeie la -0,80 m, orientare S-V–N-E. Lungimea păstrată 1,45 m, fără inventar. M 63 Bărbat la -0,67 m, orientat V–E; lungimea păstrată 1,50 m, fără inventar. M 64 Bărbat la -0,80 m, orientat V–E, lung, păstrată 1,55 m, fără inventar. M 65 Bărbat la 0,82 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,54 m, fără inventar. M 66 Femeie la -0,60 m, orientare V–E, cu mîna dreaptă adusă pe bazin. În partea dreaptă a craniului s-au găsit trei inele de tîmplă din bronz, cu capătul 232

în formă de S (fig. 11/17-19), pe degetul mijlociu al mîinii stîngi era o pată verde. M 67 Copil la -0,47 m, orientat V–E, cu lungimea păstrată 0,84 m, fără inventar. M 68 Bărbat la -0,77 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,55 m; fără inventar. M 69 Bărbat la -0,67 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,55 m; fără inventar. M 70 Copil, deranjat, fără inventar. M 71 (a şi b) Două morminte de adulţi, distruse cu prilejul sădirii unor pomi fructiferi. M 72 Femeie la -0,78 m, orientare S-V–N-E, cu mîna dreaptă adusă pe bazin, lungimea păstrată 1,54 m. Pe partea dreaptă a pieptului un denar de argint de la Géza II (1142-1162) – CNH, 144 = Unger, 74 (fig. 12/1). M 73 Femeie la -0,65 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,44 m; fără inventar. M 74 Bărbat la -0,56 m, orientare S-V–N-E, lungimea păstrată 1,36 m; o pată verde pe unul din molarii superiori. M 75 Femeie la -0,55 m, orientarea S-V–N-E, braţul drept îndoit din cot şi adus pe bazin. Lungimea păstrată 1,40 m; fără inventar. M 76 Copil la -0,53 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1,14 m; fără inventar. M 77 Copil la -0,92 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 0,72 m; fără inventar. M 78 Copil la -0,53 m, orientat S-V–N-E, cu mîna stîngă pe bazin; lungimea păstrată 0,82 m. În partea dreaptă a craniului s-au găsit două inele de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 8/1; fig. 12/2-3). M 79 Copil la -0,59 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1,32 m. La fiecare tîmplă cîte un inel din bronz, cu capătul în formă de S, iar pe piept două inele de acelaşi tip (fig. 8/2; fig. 12/4-7). M 80 Femeie în poziţie chircită, fără inventar, aparţine epocii bronzului (fig. 9). M 81 Mormînt dublu de copii, la -0,40 m, cu capetele la V; fără inventar, deranjat. M 82 Bărbat la -0,30 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,65 m; fără inventar. M 83 Femeie la -0,55 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,43 m. Monedă de argint corodată, neidentificată, depusă în gură. M 84 Femeie la -0,37 m, orientare V–E, cu mîinile încrucişate pe bazin. Lungimea păstrată 1,45 m; fără inventar. M 85 Femeie la -0,57 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1, 60 m; fără inventar. M 86 Mormînt dublu, fără inventar: a) bărbat la -0,57 m, cu capul la V, lungimea 1,60 m;


b) schelet deranjat. M 87 Bărbat la -0,65 m, orientat S-V–N-E, cu braţele îndoite din coate şi încrucişate pe bazin; lungimea păstrată 1,68 m. O pată verde pe caninul stîng. M 88 Copil la -0,45 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,01 m; fără inventar. M 89 Bărbat la -0,57 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,68 m; pată verde pe maxilar. M 90 Copil la -0,52 m, orientat S-V–N-E, cu ambele braţe îndoite din cot şi aduse pe bazin; lungimea păstrată 0,77 m, fără inventar. M 91 Copil la -0,43 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,98 m. Lîngă antebraţul drept s-au găsit două inele de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 12/8-9). M 92 Bărbat la -0,57 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,73 m; fără inventar. M 93 Bărbat la -0,53 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,73 m; fără inventar. M 94 Femeie la -0,53 m, orientare V–E, cu mîna stîngă adusă pe bazin; lungimea păstrată 1,60 m, fără inventar. M 95 Bărbat la -0, 55 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1, 64 m; fără inventar. M 96 Femeie la -0,59 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,59 m; fără inventar. M 97 Femeie la -0,70 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,41 m; o pată verde pe caninul drept. M 98 Femeie la -0,56 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,61 m; fără inventar. M 99 Femeie la -0,39 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,66 m, braţul stîng îndoit din cot şi adus pe bazin; fără inventar. M 100 Copil la -0,26 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,26 m; fără inventar. M 101 Femeie la -0,40 m, orientat V–E, cu braţele îndoite din cot; lungimea păstrată 1,41 m, pete verzi pe dinţi. M 102 Bărbat la -0,38 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,70 m; fără inventar. M 103 Femeie la -0,53 m, orientare V–E, cu oasele mişcate (mormînt jefuit?) şi capul întors, lungimea păstrată 1,25 m; fără inventar. M 104 Bărbat la -0,38 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,61 m; fără inventar. M 105 Mormînt dublu de copii la -0,37 m, orientat V–E, fără inventar. M 106 Mormînt deranjat la -0,47 m; fără inventar. M 107 Bărbat la -0,46, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1,59 m; fără inventar. M 108 Cinci morminte notate sub un singur număr: a) femeie la -0,57 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,51 m, pe dinţi o pată verde;

b) copil deranjat, fără inventar; c) adult la -0,30 m, deranjat, fără inventar; d) adult deranjat, fără inventar; e) mormînt deranjat. M 109 Femeie la -0,43 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,50 m. În gură un denar de la Géza II (1141-1162), CNH, 136 =Unger, 64 (fig. 12/10). M 110 Copil la -0,50 m, orientat V–E, fără inventar. M 111 Femeie la -0,52 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,64 m. Sub bărbie un inel de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 12/11). M 112 Copil la -0,42 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,18 m. În stînga craniului s-au găsit trei inele de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S, şi tot acolo o verigă cu capetele deschise. În gură un denar de argint puternic corodat, ilizibil (fig. 12/1215). M 113 Femeie la -0,47 m, orienatată V–E, lungimea păstrată 1,33 m; fără inventar. M 114 Bărbat la 0,55 m, orientat V–E, cu braţele îndoite din cot; lungimea păstrată 1,71 m, fără inventar. M 115 Bărbat la -0,45 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,61 m; fără inventar. M 116 Femeie la -0,62 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,69 m. Pe ambele părţi ale craniului cîte un inel de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S, iar pe laba piciorului drept o verigă cu capetele deschise (fig. 12/16-18). M 117 Bărbat la -0,54 m, orientat V–E, cu braţul drept îndoit din cot. Lungimea păstrată 1,68 m; fără inventar. M 118 Copil la -0,50 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,54 m; fără inventar. M 119 Femeie la -0,32 m, cu braţul drept îndoit din cot şi adus pe bazin. Lungimea păstrată 1,54 m; fără inventar. M 120 Femeie la -1,84 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,47 m. Fără inventar, de la bazin în jos este suprapusă de M 122. M 121 Femeie la -0,37 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,30 m; fără inventar. M 122 Femeie la -0, 37 m, orientată V–E, cu braţele aduse din cot şi îndoite din bazin. Lungimea păstrată 1,55 m, fără inventar. M 123 Copil la -0,52 m, orientat V–E, fără inventar. M 124 Femeie la -0,82 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,58 m; fără inventar. M 125 Bărbat la -0,64 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,58 m; fără inventar. M 126 Copil la -0,41 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,70 m; fără inventar. 233


M 127 Bărbat la -0,46 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,76 m; fără inventar. M 128 Bărbat la -0,56 m, orientat V–E, cu braţul drept îndoit din cot şi adus pe bazin. Lungimea păstrată 1,65 m; fără inventar. M 129 Trei morminte de copii, dintre care două deranjate, iar al treilea la -0,49 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,52 m; fără inventar. M 130 Bărbat la -0,65 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,80 m; fără inventar. M 130a Sugar în vecinătatea lui M 130. M 131 Femeie la -0,30 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,67m, fără inventar. M 132 Copil la -0,37 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,82 m. Fără inventar; la picioarele lui au fost reinhumate oasele unui bărbat adult (M 132a). M 133 Bărbat la -0,55 m, orientat V–E, cu mîna dreaptă adusă pe bazin, iar braţul stîng îndoit din cot, adus la umăr; lungimea păstrată 1,58 m, fără inventar. M 134 Copil la -0,75 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,38 m; fără inventar. M 135 Femeie la -0,69 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,60; fără inventar. M 136 Femeie la -0,50 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,60 m; fără inventar. M 137 Bărbat la -0,45 m, orientat V–E. A fost suprapus de M 138. Pe creştetul craniului un inel de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 13/1). M 138 Femeie la -0,41 m, suprapune pe M 137, de la bazin în jos deranjată de M 138a. M 138a Copil orientat V–E, deranjează şi suprapune parţial pe M 138. M 139 Copil la -0,42 m, orientat V–E, cu mîna dreaptă pe bazin. Lungimea păstrată 0,52 m, suprapune parţial pe M 140. M 140 Mormînt dublu (mamă şi copil): a) femeie la -0,62 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,30 m, sub craniu un inel de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 13/2); b) schelet de sugar lîngă umărul stîng al mamei. M 141 Femeie la -0,40 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,60 m; fără inventar. În vecinătate un schelet de sugar (M 141a). M 142 Mormînt dublu (mamă şi copil): a) femeie la -0,32 m, orientată V–E, lungimea păstrată 0,89 m, fără inventar, pe bazin scheletul unui copil; b) copil pe bazinul lui M 142a. M 143 Bărbat la -0,71 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,65 m; pe partea dreaptă a craniului un inel de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S, iar pe degetul mijlociu al mîinii drepte un inel de chaton (fig. 13/3-4). 234

M 144 Bărbat la -0,65 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,80 m; fără inventar. M 145 Bărbat la -0,60 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,34 m. Pe degetul mijlociu al mîinii drepte un inel de chaton (fig. 13/5). M 146 Mormînt dublu (?) de copii: a) copil la -0,60 m, orientat V–E, cu lungimea păstrată de 1,08 m, fără inventar; b) sugar sub M 146a. M 147 Mormînt dublu (mamă şi copil): a) femeie orientată V–E, cu braţul drept adus pe bazin, pe partea dreaptă a craniului un inel de tîm plă din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 13/6); b) sugar lîngă umărul lui M 147a. M 148 Bărbat la -0,56 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,65 m; fără inventar. M 149 Femeie la -0,56 m, orientată V–E, lungimea 1,39 m; fără inventar. M 150 Femeie la -0,69 m, orientare V–E, lungimea 1,46 m, fără inventar; lîngă schelet au fost reînhumate oasele dintr-un mormînt anterior deranjat (M 150a). M 151 Copil la -0,69, orientat V–E, fără inventar. M 152 Femeie la -0,70 m, orientată S-V–N-E, lungimea păstrată 1,28 m; fără inventar. M 153 Copil la -0,60 m, orientat S-V–N-E, cu mîna dreaptă adusă pe bazin. Lungimea păstrată 0,70 m; fără inventar. M 154 Copil la -0,72 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,84 m; fără inventar. M 155 Mormînt dublu (?; bărbat şi sugar): Bărbat la -0,72 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,30 m; fără inventar. Sugar la -0,33 m, deasupra lui M 155a. M 156 Femeie la -0,79 m, orientată S-V–N-E, lungimea păstrată de 1,53 m; fără inventar. M 157 Bărbat la -0,60 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1,72 m; fără inventar. M 158 Femeie la -0,69 m, orientare S-V–N-E, lungimea păstrată 1,53 m. Pe partea dreaptă a craniului o verigă de fier, cu capetele deschise (fig. 13/7). M 159 Bărbat la -0,61 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1,45 m; fără inventar. M 160 Femeie la -0,80 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,45 m; fără inventar. M 161 Bărbat la -0,66 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,69 m; fără inventar. M 162 Copil la -0,62 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1,03 m; fără inventar. M 163 Femeie la -0,72 m, orientată S-V–N-E, cu braţul drept îndoit din cot şi adus pe bazin; lungimea păstrată 1,47 m. În partea dreaptă a craniului o verigă de bronz, cu capetele deschise (fig. 13/8). La 0,20 m distanţă de picior craniul unui copil (M 163a).


M 164 Copil la -0,68 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1,05 m; fără inventar. M 165 Mormînt dublu (bărbat cu copil): a) bărbat la -0,68 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1,65 m; b) lîngă piciorul stîng al lui M 165a, scheletul unui sugar. M 166 Trei morminte de copii: a) schelet la -0,70 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată de 0,90 m, fără inventar; b) craniul unui sugar la 0,40 m nord de umărul lui M 166a, fără inventar; c) schelet de sugar la 0,70 m est de M 166a, fără inventar. M 167 Femeie la -0,70 m, orientată S-V–N-E, lungimea păstrată 1,60 m; fără inventar. Lîngă piciorul drept se afla craniul unui sugar (M 167a). M 168 Femeie la -0,60 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,60 m; fără inventar. M 169 Femeie la -0,54 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,42 m; fără inventar. M 170 Femeie la -0,65 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,44 m. În gură un denar de argint de la Géza II (1141-1162): GNH, 135 = Unger, 64 (fig. 13/9). M 171 Bărbat la -0,70 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,53 m; pe degetul mijlociu al mîinii drepte un inel de bronz (fig. 13/10). M 172 Schelet cu capul la V, a fost deranjat de groapa lui M 171, capul şi braţele au rămas în situ, restul oaselor depus într-o grămadă. M 173 Copil la -0,51 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,19 m; fără inventar. M 174 Copil la -0,53 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,96 m; fără inventar. M 175 Bărbat la -0,55 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,62 m; fără inventar. M 176 Femeie la -0,55 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,45 m; fără inventar. M 177 Femeie la -0,78m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,46 m; fără inventar. M 178 Copil la -0,43 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,03 m, lipsindu-i braţul stîng; fără inventar. M 178a Bărbat la -0,70 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,57 m; fără inventar. M 179 Bărbat la -0,66 m, orientat V–E, cu mîinile încrucişate pe bazin, lungimea păstrată 1,65 m; fără inventar. M 180 Bărbat la -0,81 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,80 m; fără inventar. M 181 Copil la -0,47 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,55 m; fără inventar. M 182 Femeie la -0,78 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,44 m; fără inventar.

M 183 Copil la -0,76 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,21 m; fără inventar. M 184 Femeie la -0,88, orientată V–E, lungimea păstrată 1,36 m; fără inventar. M 185 Mormînt dublu (bărbat şi sugar): a) bărbat la -0,68 m, orientat V–E, cu braţele îndoite din cot şi aduse pe bazin; lungimea păstrată 1,64 m, fără inventar; b) sugar, fără inventar, lîngă piciorul stîng al lui M 185a. M 186 Copil la -0,38 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,78 m; fără inventar. M 187 Bărbat la -0,98 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,61 m; fără inventar. M 188 Femeie la -0,83 m, orientată V–E, cu braţele îndoite şi aduse pe bazin; lungimea păstrată 1,52 m; fără inventar. M 189 Copil la -0,77 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,10 m; fără inventar. M 190 Bărbat la -0,85 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,40 m; fără inventar. M 191 Bărbat la -0,80 m, orientat V–E, cu braţul drept îndoit din cot şi adus pe bazin. Lungimea păstrată 1,50 m. Sub craniu s-au găsit bucăţi de cărbune, iar în partea dreaptă a bazinului o cataramă de fier (fig. 13/11). M 192 Femeie la -0,96 m, orientată S-V–N-E, lungimea 1,30 m; sub craniu s-au găsit mulţi cărbuni, fără alt inventar. M 193 Bărbat la -0,65 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,57 m. Pe ambele părţi ale craniului cîte un inel de tîmplă de bronz, cu capătul în formă de S, iar pe degetul mijlociu al mîinii drepte un inel decorat cu cruce dublă (fig. 10/4; fig. 13/12-13). În vecinătatea lui, un schelet de copil, deranjat, fără inventar (M 193a). M 194 Femeie la -0,52 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,42 m. În mîna dreaptă un denar de argint de la Ştefan III (1162-1172); GNH, 137 = Unger, 84 (fig. 13/14). M 195 Mormînt dublu (sau triplu?) şi schelet reînhumat: a) femeie la -0,76 m, orientată S-V–N-E, lungimea păstrată 1,60 m, sub bărbie un denar de argint de la Béla III (1172-1196), GNH, 271 = Unger, 102 (fig. 13/15); b) sugar la 0,10 m vest de craniul lui M 195a; c) grămadă de oase provenind de la scheletul unui bărbat, la sud de craniul lui 195a – fără inventar, pare a fi o reînhumare recentă; d) sugar la 0,60 m sud de bazinul lui 195a, fără inventar. M 196 Femeia la -0,75 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,60 m; fără inventar. La 0,50 m, în 235


apropiere, alt schelet de femeie cu capul la V, deranjat (M 196 a). M 197 Mormînt dublu (sau triplu?); bărbat şi copil (copii): a) copil la -0,75 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 0,80 m, fără inventar; b) sugar la 1,50 m sud de M 197a, fără inventar; c) bărbat la 0,80 m sud de craniul lui M 197a, fără inventar. M 198 Mormînt dublu (mamă şi copil): a) femeie la -0,50 m, cu capul la V, lungimea păstrată 1,55 m, fără inventar; b) copil la aceeaşi adîncime, cu capul la V, aşezat la 0,20 m sud de M 198a, lungimea păstrată 0,70 m, pe partea stîngă a craniului un inel de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S (fig. 14/1). M 199 Copil la -0,58 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,55 m; fără inventar. M 200 Mormînt dublu (mamă şi copil) şi un foetus: a) femeie la -0,88 m, orientare S-V–N-E, lung, păstrată 1,41 m, între oasele bazinului scheletul unui b) copil (foetus); pe ambele părţi ale craniului cîte un inel de tîmplă, cu capătul în formă de S, alte trei inele asemănătoare sub craniu, în gură şi în bazin (fig. 14/2-5); c) sugar la sud de M 200a, fără inventar. M 201 Bărbat la -0,82 m, orientat V–E, lung, păstrată 1,75 m; pată verde pe craniu. M 202 Femeie la -0,60 m, orientare S-V–N-E, lungimea păstrată 1,446 m. În partea stîngă a craniului patru inele de tîmplă cu capătul în formă de S (fig. 14/6-9). M 203 Femeie la -0,74 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,70 m; fără inventar. M 204 Femeie la -0,75 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,63 m. În gură un denar de argint corodat, ilizibil; M 205 Trei schelete (mormînt triplu?): a) copil la -0,70 m, cu capul la S-V şi lungimea păstrată 1,07 m, fără invntar; b) adult deranjat, fără inventar; c) adult deranjat, fără inventar. M 206 Femeie la -0,90 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,45 m. În partea dreaptă a craniului 6 inele de tîmplă din bronz, cu capătul în formă de S, dintre care unul cu diametrul mai mare şi alte 5 mici; în partea stîngă a craniului, 4 inele de tîm plă de acelaşi tip, dintre care unul cu diametrul mai mare şi trei mici. În gură un denar de argint de la Ştefan III; CNH, 119 = Unger, 81 (fig. 14/10-20). M 206b, M 206c, M 206d Trei schelete deranjate, aparţinînd unei femei şi la doi copii, în vecinătatea lui M 206; fără inventar. 236

M 207 Bărbat la -0,40 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,50 m. Lîngă maxilarul inferior un denar de argint de la Béla III; CNH, 111 = Unger, 93 (fig. 14/21). M 208 Femeie la -0,55 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,20 m; fără inventar. M 209 Copil la -0,40 m, orientat S-V–N-E, lungimea păstrată 1 m; fără inventar. M 210 Femeie la -0,58 m, orientare S-V–N-E, lungimea păstrată 1,50 m; fără inventar. M 211 Copil la -0,45 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,51 m; fără inventar. M 212 Femeie la -0,72 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,60 m; fără inventar. M 213 Femeie la -0,75 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,08 m; fără inventar. M 214 Femeie la -0,83 m, orientare V–E, lungimea păstrată 1,42 m. Fragment dintr-un denar de argint pe bazin, ilizibil. M 215 Bărbat la -0,75 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,55 m; fără inventar. M 216 Femeie la -0,81 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,48 m; fără inventar. M 217 Copil la -0,45 m, orientat V–E, cu braţele îndoite din cot şi aduse pe bazin, lungimea păstrată 1,10 m. Fără inventar. M 218 Mormînt dublu (bărbat şi femeie): bărbat la -0,61 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,62 m; fără inventar. femeie la -0,54 m, cu aceeaşi orientare şi cu un braţ îndoit din cot şi adus pe bazin. Lungimea păstrată 1,32 m; fără inventar. M 219 Copil la -0,45 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,96 m; fără inventar. M 220 Femeie la -0,55 m, cu orientarea V–E, braţele îndoite din cot şi aduse pe bazin; lungimea păstrată 1,64 m. Cîte o verigă de fier pe degetele mijlocii de la ambele mîinii (fig. 5/5; fig. 14/22-23). M 221 Copil la -0,68 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,92 m; fără inventar. M 222 Copil la -0,66 m, orientat V–E şi cu picioarele îndoite din genunchi. Lungimea păstrată 0,70 m; fără inventar. M 223 Femeie la -0,60 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,18 m; fără inventar. M 224 Femeie la -0,58 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,68 m; fără inventar. M 225 Bărbat la -0,68 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,70 m. Pe incisivii inferiori un denar de argint ilizibil. M 226 Femeie la -1,02 m, orientată V–E, lungimea păstrată 1,46 m; fără inventar. M 227 Copil la -0,68 m, lipsit de craniu şi de omoplaţi. Fără inventar.


M 228 Copil la -0,96 m, orientat V–E, lungimea păstrată 0,96 m, fără inventar. M 229 Bărbat la -0,60 m, orientat V–E, lungimea păstrată 1,67 m; fără inventar. Ritul funenar practicat în necropola medievală de la Peteni a fost inhumaţia fără coşciug, morţii fiind aşezaţi pe spate, cu capul la vest şi picioarele la est. Acest rit este generalizat în Bazinul Carpatic în sec. XI-XIII.3 Deşi în număr mai redus, înmormîntările cu coşciug sînt şi ele documentate pentru această perioadă,4 în necropola de la Zăbala, datată în sec. XII, descoperindu-se doar şapte morminte cu resturi de coşciug.5 Înmormîntări cu scheletul în poziţie chircită sînt cunoscute şi din alte necropole din sec. X-XI, legîndu-se de anumite superstiţii, la fel cu depunerea de cărbuni în groapa mormîntului.6 Cît priveşte orientarea mormintelor, abaterile de la direcţia V–E pot fi puse în legătură cu anotimpul în care s-a produs înhumarea. Abaterile de la poziţia întinsă a braţelor, paralelă cu corpul, au fost consemnate şi pentru alte necropole.7 Dispunerea mormintelor în cuprinsul necropolei s-a produs într-o oarecare ordine. În general, mormintele de femei se află lîngă cîte un mormînt masculin, iar copiii au fost înmormîntaţi lîngă părinţi, de obicei lîngă femei. Datarea necropolei este asigurată de monede şi de piesele de podoabă din inventarul funerar. Numeric domină inelele de tîmplă, cu capătul răsucit în formă de S. Din cele 45 de piese descoperite în necropolă, doar trei au capătul decorat cu nervuri, celelalte fiind lipsite de decor. În Transilvania inelele de tîm plă cu capătul în formă de S decorat cu nervuri apar la începutul sec. XII.8 Cît priveşte apariţia, răspîndirea şi evoluţia acestui tip de podoabă, cercetătorii sînt de acord că el s-a format în Bazinul Carpatic la începutul feudalismului timpuriu şi că a dispărut în M. Roska, în Dolg, IV, 1913, 63; Dolg, V, 1914, 25; R. Heitel, în Revue Roumaine d’Histoire de l’Art, IX/2, 1972, 139-149; Z. Székely, în Korunk, 1973, 218-228; K. Horedt, în SCIV, III, 1952, 318 şi 320; Idem, Contribuţii la istoria Transilvaniei în secolele IV-XIII, 1958, 140 şi 179; Idem, Untersuchungen zur Frühgeschichte Siebenbürgens, 1958, 49-66 şi fig. 12-18; M. Blăjan – E. Dörner, în Ziridava, X, 1981, 123-137. 4 E. Zalotay, Gellértegyházi Árpád-kori temetők, 1957, 52-54. 5 Z. Székely, op. cit. Pentru coşciuge de lemn în cimitire din sec. XI-XII vezi E. Comşa, în Dinogetia, I, 1967, 373. Pentru poziţia diferită a mîinilor, ibidem, 371. Pentru poziţia chircită încă din sec. IX-X, vezi K. Melamed, La Dobroudja, 1987, 89, fig. 4. În acest caz este vorba de cimitirul creştin de la Durankulak, lîngă oraşul Cavarna. Tot acolo vezi şi 88, fig. 3 – pentru poziţia braţelor. 6 S. Tettamanti, în ArchÉrt, XCVIII/2, 1971, 216. 3

sec. XIV. Din acest motiv, piesele constituie un bun mijloc de datare,9 dar folosirea lor pe o arie foarte largă le face să fie de semnificaţie etnică.10 Printre numeroasele descoperiri de acest fel din Transilvania, amintim inele de tîmplă de la Sîngeorgiul de Mureş (fig. 10/1-3) şi pe cele de la Sîncraiu de Mureş.11 Prototipul inelului de tîmplă cu capătul în formă de S îl vedem în inelul de tîmplă descoperit în aşezarea din sec. VII-VIII e. n., de la Filiaş, jud. Harghita (fig. 10/7). Verigile de formă circulară sau piriformă au fost folosite ca inele de tîmplă încă de la începutul feudalismului timpuriu şi mai apar chiar în aşezarea din sec. VII-VIII de la Poian, jud. Covasna (fig. 10/6).12 Veriga torsionată a fost considerată ca folosind drept inel de deget,13 dar în necropola de la Peteni a apărut un singur exemplar, lîngă craniul lui M 32, ceea ce dovedeşte că a servit drept inel de tîmplă. Această verigă are capetele petrecute, iar după unii cercetători tipul respectiv se datează doar în sec. XI.14 În sudestul Transilvaniei, tipul a fost folosit doar sporadic, după cum o dovedesc descoperirile din necropolele de la Peteni şi Zăbala. Inelele de tîmplă au fost folosite încă din epoca dacică, după cum o dovedeşte exemplarul descoperit la Zetea, jud. Harghita, confecţionat din sîrmă de bronz, cu capetele deschise, unul dintre capete terminîndu-se cu buton conic (fig. 10/5). Inelele de degete descoperite în necropola de la Peteni reprezintă tipuri timpurii, datate în Transilvania începînd din sec. XI sau chiar de la sfîrşitul secolului precedent.15 Inelul cu montură pare a fi produs al atelierelor bizantine, fiind datat tot în sec. XI.16 Pe de altă parte însă, elementul de decor de pe sigiliul inelului de argint descoperit în M 136, compus dintr-o cruce dublă în scut (fig. 10/4), este folosit pentru prima oară abia pe monedele lui Béla III (1172-1196)17 şi credem că acest simbol al puterii regale a fost copiat de pe denar pe respectivul inel.18 Gy. Török, în FolArch, VIII, 1956, 130. M. Roska, în Dolg, V, 1914, 52; vezi mai nou R. Popa, în Revista Muzeelor şi Monumentelor, seria Monumente istorice şi de artă, XLVII/1, 1978, 25-26 şi fig. 13. 9 B. Szőke, în Régészeti Tanulmányok, I, 1962, 86-88, nr. 48. 10 K. Bakay, în Studia Comitatensia, VI, 1978, 174; R. Popa, La începuturile evului românesc. Ţara Haţegului, 1988, 64. 11 K. Horedt, Untersuchungen..., 145-146. 12 B. Szőke, op. cit., loc. cit.; K. Bakay, op. cit. 13 Ibidem, 97. 14 Ibidem. 15 M. Roska, op. cit., 8, fig.3/4 şi 4a; B. Szőke, op. cit., 99. 16 J. Hampel, Újabb tanulmányok, 1907, pl. 43; B. Szőke, op. cit., 99. 17 E. Unger, Magyar éremhatározó, 1960, nr. 101 (279). 18 Z. Székely, în Muzeul Naţional, V, 1981, 138. 7 8

237


Verigile lucrate din bronz şi din fier reprezintă tipurile cele mai simple, fiind răspîndite în Europa central-răsăriteană în sec. XI-XII.19 Cerceii lipsesc din inventarul funenar. Cataramele de formă drep tunghiulară sînt cunoscute din necropolele din sec. XI-XII din Iugoslavia.20 Cuţitele de fier sînt şi ele răspîndite în inventarul necropolelor feudale timpurii.21 Pentru cuţitul din M 56 nu am găsit analogii semnificative. Armele, prezente în inventarul necropolelor din sec. X-XI, lipsesc de obicei din mormintele tîrzii. Vîrfurile de săgeţi descoperite la Peteni se încadrează tipologic într-o perioadă mai largă.22 Monede s-au descoperit atît în morminte de bărbaţi, cît şi în cele de femei sau copii. Cele mai multe (12) au apărut în morminte de femei, opt monede s-au descoperit în morminte de bărbaţi şi doar două în morminte de copii. Ele au fost depuse în gura sau în mîna dreaptă a celui îngropat, avînd semnificaţia de „obol funerar” şi putînd servi pentru datări.23

Aspectul general al necropolei apare ca fiind unitar, fără indicii de diferenţiere socială. Inventarul funerar este destul de modest, ca şi în celelalte ne cropole asemănătoare. Pe temeiul monedelor se poate afirma că necropola a început să fie populată din partea ei estică şi din aceea centrală, extinzîndu-se de aici spre vest. Cele mai vechi elemente de datare sînt de la sfîrşitul primei jumătăţi a sec. XII, iar cele mai recente de la sfîrşitul aceluiaşi secol. Avînd în vedere şi monedele ce n-au putut fi identificate, este posibil ca necropola să-şi aibă începuturile ceva mai devreme şi să fi durat pînă la începutul secolului XIII. Suprapunerile de morminte sugerează oricum o perioadă mai îndelungată de folosire a necropolei. Oricum, lipsa din inventarul funerar a unor piese caracteristice, ca brăţările, colanele şi cerceii, dovedeşte că necropola este ulterioară sec. XI. Pe teritoriul necropolei nu s-au găsit vestigii ale unui monument de cult, după cum nici aşezarea corespunzătoare necropolei nu a putut fi identificată.

19

B. Szőke, op. cit., 98. S. Nagy, Das frühmittelalterliche Gräberfeld auf dem Gelände der Ziegelei „Polet” bei Vrbas, Rad Vojvođanskih Muzeja, 1971, pl. XLI, 7.

21

20

22

238

B. Szőke, op. cit., 99. I. Fodor, în FolArch, XXVI, 1975, 100, fig. 8/1-2. 23 D. V. Rosetti, în Studii şi Comunicări, Muzeul Piteşti, 1971, 187-193; B. Szőke, op. cit., 55-59; K. Bakay, op. cit., 180.

Elemente bizantine în inventarul necropolelor din sec. al XII-lea de la Zăbala şi Peteni, judeţul Covasna

ELEMENTE BIZANTINE ÎN INVENTARUL NECROPOLELOR DIN SEC. AL XII-LEA DE LA ZĂBALA ŞI PETENI, JUDEŢUL COVASNA În urma săpăturilor arheologice întreprinse în ultimii ani în localităţile Zăbala şi Peteni (jud. Covasna) s-au descoperit două cimitire din feudalismul timpuriu, aparţinînd sec. al XII-lea, fiind încadrate pe baza monedelor, descoperite în morminte, care au fost emise de regi maghiari: Géza II (1141-1163), Ştefan III (1162-1172) şi Béla III (1172-1196) (fig. 1/10-12). Morţii au fost inhumaţi fără coşciug, cu orientare V–E, aşezaţi pe spate cu braţele puse în poziţii diferite. Inventarul inhumaţilor din aceste cimitire, care constă din inele de tîmplă, cercei, inele de deget şi monede, ne-au furnizat date pe baza cărora s-au putut identifica elementele componente ale culturii materiale a populaţiei care a locuit în feudalismul timpuriu în această parte a ţării noastre. Printre aceste elemente unele dovedesc o neîndoielnică provenienţă romano-bizantină. În cele ce urmează, vom prezenta elementele care aparţin acestei categorii. Obiectele de podoabă, ca inelele de tîmplă, cu capătul în formă de S, precum şi cele cu capetele tăiate (acestea din urmă au fost purtate şi pe deget), descoperite în morminte pe lîngă capetele morţilor, sînt considerate ca rezultatul unei dezvoltări îndelun gate în spaţiul carpato-dunărean, podoabe ce au fost purtate de populaţia locală care a trăit în primele secole ale feudalismului timpuriu pe aria Europei centrale.1 În afară de acestea, pe lîngă capul morţilor au fost găsite la unele schelete cercei, iar pe degete inele făcute din bronz sau din argint. În raport cu celelalte obiecte, cerceii au fost găsiţi în număr redus. La Zăbala, din mormîntul nr. 31, ce aparţine unei femei, a fost găsit la urechea dreaptă un cercel în formă de verigă, cu 5 globuleţe sudate la un capăt (fig. 1/1). Într-un mormînt, nr. 112, la urechea dreaptă a scheletului a fost găsit un cercel tot în formă de verigă din bronz, la care un capăt este decorat cu verigi mici făcute din sîrmă subţire (fig. 1/4). Aceşti doi cercei au avut ca prototip cerceii timpurii din sec.

IX-X.2 Prototipurile acestor cercei trebuie căutaţi în epoca avară tîrzie şi în sec. IX-X-lea.3 Aceste obiecte au avut o mare arie de răspîndire şi de solicitare. Inelele de degete descoperite, făcute din bronz şi din argint, reprezintă diferite tipuri ca: 1. inele de mîna cu montură de chaton, cu capetele aşezate unul peste altul; 2. inele cu chaton cu capetele închise; 3. inele din bandă cu casetă rotundă şi păstrată pentru fixarea pietrei; 4. inele torsionate (fig. 1/8). Dintre acestea, inelele cu casetă pentru fixarea pietrei reprezintă tipul cel mai evoluat al inelelor. În cimitirul de la Zăbala ele au fost găsite în următoarele morminte: M. nr. 37, inel de bronz; pe ambele părţi ale bandei se află o dungă în relief, pe chatonul în formă de cerc s-a sudat o casetă de prins piatra care lipseşte. Pe ambele părţi ale chatonului au fost sudate trei granulaţii în formă de globule (fig. 1/2). M. nr. 50a, inel de argint, la mijlocul bandei o dungă în relief, pe capul lărgit al inelului s-a sudat un suport dreptunghiular în care este o piatră de culoare galbenă, înconjurată de o sîrmă subţire (fig. 1/6). M. nr. 136, inel de argint, pe capul mic în formă dreptunghiulară a fost sudat suportul care cuprindea o piatră care îi lipseşte. Laturile suportului sînt decorate cu linii incizate (fig. 1/3). M. nr. 163, inel din argint, pe capul în formă de cerc a fost sudat un suport care cuprinde un cuarţ de culoare albastră. Chatonul este prins într-o sîrmă subţire, răsucită. Pe ambele laturi ale suportului au fost sudate cîte trei globuleţe (fig. 1/5). Cimitirul de la Peteni este încă în curs de cercetare; deocamdată au fost găsite: 1. inele de argint cu chaton şi 2. un inel cu sigiliu (mormîntul nr. 143 şi 145). Inelul din M. nr. 143 este făcut din placă de bronz, gros de 0,1 cm, cu chaton în formă ovală, decorat cu linii incizate vertical şi orizontal.

* Muzeul Naţional, V, 1981, 137-140. (Cu rezumat în limba engleză.) 1 Istoria României, I, 1960, 770; D. V. Rosetti, Moneda şi podoaba în ritualul funerar din Ţara Românească în veacurile XIIIXVI, Studii şi comunicări, Muzeul Piteşti, 1971, 187-193.2 M.

Széll, în FolArch, III-IV, 1941, pl. V, 11-15; J. Hampel, Újabb tanulmányok a honfoglaláskor emlékeiről, 1907, t. 184, pl. 71; pl. 74, 1-2. 3 A. Kralovánszki, Adatok az ún. S végű hajkarika kialakulásának és időrendjének kérdéséhez, ArchÉrt, LXXXIV/2, 1957, 180, 72.

239


Inelul cu suport din mormîntul nr. 145 este făcut din bandă de bronz subţire; pe locul chatonului a fost sudată o placă rotundă peste care a fost aplicat suportul pentru piatra care îi lipseşte. Scheletul din mormîntul nr. 193 a fost aşezat pe spate cu mîinile pe lîngă corp, capul aplecat spre dreapta. Pe degetul inelar a fost un inel de argint, iar pe lîngă ambele tîmple cîte un inel de tîmplă, cu capăt în S, de dimensiune mare. Scheletul aparţinea unui bărbat matur. Inelul este făcut din bară groasă de 0,3 cm, îngroşată spre sigiliul rotund pe care, întrun cadru în formă de scut, este gravată o cruce dublă la care barele orizontale se termină cu un punct. Inelele făcute din bandă de chaton sînt cunoscute din cimitirele de la sfîrşitul sec. al X-lea şi din sec. al XI-lea.4 Din cimitirul de la Moldoveneşti M. Roska publică un inel de acest gen.5 La Zăbala şi la Peteni avem inele cu sigiliu şi cu elementul decorativ în formă de cruce (fig. 1/8). Punctele şi liniile incizate, folosite ca elemente de decor, arată păstrarea elementelor decorative ale inelelor făcute din bandă de chaton cu capetele deschise. În ceea ce priveşte inelele formate dintr-o bandă simplă şi inelul cu suport, analogia lor o găsim în inventarul mormintelor din cimitirele din sec. al XIlea, aparţinînd culturii Bielo Brdo,6 pe care şi Hampel le consideră ca obiecte de podoabe de tradiţie bizantină. Elementul de decor – crucea dublă în cadrul de scut – e un decor pînă acum necunoscut în cultura materială a populaţiei din această perioadă. Prima dată apare pe o monedă de argint, denar, a regelui Béla III (1172-1196), din anul 1190.7 Crucea dublă înainte de sec. al XII-lea nu a fost folosită, nici ca emblemă a regatului maghiar. Crucea apostolică, obţinută de Ştefan I de la papa Silvestru, a fost crucea cu un singur braţ şi cu bara lungă. S-a constatat că în

sec. al X-XI-lea, în Apus, în lumea romano-catolică nu se folosea crucea dublă, numai în est, în Imperiul bizantin, unde era simbolul puterii imperiale. Acest simbol a fost adus de Béla III în regatul maghiar, deoarece el a trăit timp îndelungat la curtea imperială bizantină unde a cunoscut însemnătatea acestui simbol şi l-a folosit şi el, bătîndu-l pe monedele sale. Tot despre Béla III este cunoscut faptul că cele două soţii ale sale erau de origine franceză, cu care au venit în ţară mulţi cavaleri francezi. În acel timp în vest, odată cu cavalerismul, s-a răspîndit şi purtarea emblemei. Regele Béla III a preluat acest obicei, purtînd emblema şi folosind crucea dublă ca simbol al puterii regale. Acest simbol apare pe sigiliul unui inel dintr-un mormînt al unui cimitir, probabil cunoscut după moneda mai sus-amintită a regelui Béla III, din sec. al XII-lea, pe care le vom găsi mai tîrziu pe monedele lui Andrei II (1205-1235).8 Analizînd elementele de decor ale unor obiecte de podoabe cunoscute din mormintele acestor două cimitire, putem constata o mare influenţă a tradiţiei bizantine pînă în această perioadă în partea răsăriteană a Transilvaniei. Folosirea granulaţiei la cercei arată o neîndoielnică tradiţie bizantină cunoscută deja din Valea Tîrnavei Mari, dintr-o aşezare din sec. al VIII-lea de la Cristuru Secuiesc (jud. Harghita), unde a fost descoperită o valvă de tipar pentru turnarea obiectelor de podoabă.9 Simbolul crucea dublă este un argument în plus că la sfîrşitul sec. al XII-lea influenţa culturii bizantine încă era puternică. Faptul este dovedit şi de inelele cu suport, care arată tot o tradiţie bizantină. Existenţa acestor elemente de cultură în sud-estul Transilvaniei dovedesc nu numai pătrunderea culturii, dar şi integrarea acestor regiuni în sfera de influenţă şi de penetrare a culturii materiale a Imperiului bizantin şi după sec. al XII-lea.

B. Szőke, A honfoglaló és kora Árpád-kori magyarság régészeti emlékei (Régészeti Tanulmányok, I), 1962, 98; M. Széll, op. cit., pl. V, B, 12-14. 5 M. Roska, în Dolg, V, 1914, 8, fig. 3/4, 4a.

6

4

240

J. Hampel, op. cit., pl. 43. E. Unger, Magyar Éremhatározó, 1960, pl. VII, nr. 101 (279). 8 Ibidem, pl. VIII, 128; pl. IX, 134. 9 Z. Székely, în Dacia, N. S., XV, 1971, 353-358. 7

Contribuţii la problema fortificaţiilor şi formelor de locuire din sud-estul Transilvaniei

CONTRIBUŢII LA PROBLEMA FORTIFICAŢIILOR ŞI FORMELOR DE LOCUIRE DIN SUD-ESTUL TRANSILVANIEI Partea sud-estică a Transilvaniei, înconjurată de arcul Carpaţilor, deja din timpurile cele mai vechi a fost locul de aşezare al mai multor popoare care secole întregi au locuit pe aceste meleaguri. Aceste popoare, pentru apărarea lor contra atacurilor inamice, au construit forţăreţe, cetăţi în diferite perioade în timpul staţionării lor în această regiune (fig. 1). Pentru atribuirea acestor fortificaţii, cetăţi popoa relor respective, care le construiau, se întîmpină greutăţi serioase, din cauza cercetărilor puţine. Pe baza cercetărilor făcute de Muzeul din Sfîntu Gheorghe în ultimii ani, încercăm să tragem unele concluzii de ordin istoric şi cronologic privind fortificaţiile construite în sud-estul Transilvaniei, începînd din timpurile cele mai străvechi, inclusiv cu epoca feudală. I. Epoca neolitică. Din neolitic, aşezările aparţi nînd celor mai vechi culturi atestate în această regiu ne, Criş, cultura cu ceramică liniară, Boian, Precucuteniană, nu au avut construcţii de fortificaţii. Aşezările lor au fost deschise. Primele resturi de fortificaţii, şanţ şi val înconjurător, sînt dovedite numai în neoliticul mijlociu, la aşezările de cultură cu ceramica pictată, denumită după aşezarea eponimă cultura Ariuşd.1 Acest fapt este dovedit şi de săpăturile executate la Cernat, în grădina lui Mihálcz2 unde se află o mare aşezare de cultură Ariuşd, întărită cu val şi şanţ. Din perioada de trecere din neolitic în epoca bronzului, cînd pătrund purtătorii culturii Tisa tîrzii, culturii Bodrogkeresztúr şi culturii Coţofeni, par că locuiesc în aşezările deschise, după cum ne arată aşezările de la Reci3 (jud. Covasna) şi de la Cristur (jud. Harghita). II. Epoca bronzului. În această epocă în această regiune sînt atestate culturile Schneckenberg, Wietenberg şi Ciomortan. Aşezările purtătorilor acestor culturi – după cum s-a constatat la Zăbala,4 la Sfîntu * Aluta, VIII-IX, 1978, 52-110. (Cu rezumat în limba maghiară.) 1 F. László, Ásatások az erősdi őstelepen, Dolg, V, 1914, 136. 2 Săpătură nepublicată, raportul preliminar a apărut în MCA, IX, 1970, 307-309. 3 Z. Székely, Descoperiri din neoliticul tîrziu în aşezarea de la Reci, SCIV, XV/1, 1964, 121-126. 4 Idem, în SCIV, XXII/3, 1971, 389. 5 Idem, în MCA, IX, 1970, 311.

Gheorghe-Őrkő, la Jigodin, la Filiaş5 şi la Păuleni-Cio mortan6 – au fost aşezate în general pe movile şi au fost întărite cu şanţ şi val. Epoca de trecere din bronz în prima vîrstă a fierului este reprezentată prin cultura Noua. Aşezările purtătorilor culturii Noua din judeţul Covasna sînt mai puţin cunoscute. Aşezarea de la Peteni a fost sondată numai cu cîteva şanţuri, iar cea de la Ghidfalău aproape în întregime a fost distrusă, ambele au fost situate pe terasa unei ape curgătoare; resturi de fortificaţii nu au fost stabilite, ceea ce nu exclude existenţa unei întăriri cu şanţ şi val. III. Prima vîrstă a fierului (Hallstatt). Au fost sondate şi cercetate aşezările de la Reci, Cernat, Porumbenii Mari şi Sîngeorgiu de Pădure. Aşezările de la Porumbenii Mari, Sîngeorgiu de Pădure şi Cernat au fost fortificate cu şanţ şi val.7 Cea de la Reci a fost o aşezare deschisă.8 Prin urmare, în această epocă sînt aşezări deschise şi fortificate. IV. Epoca La Tène dacic. În a doua vîrstă a fie rului, în La Tène-ul dacic se construiesc cetăţi pe vîrfurile munţilor, care sînt întărite cu şanţ şi val de pămînt sau cu zid construit cu lespezi de piatră, legate între ele cu lut.9 Cetăţi întărite numai cu şanţ şi val, ca la Jigodin-Miercurea-Ciuc (jud. Harghita), pe teritoriul judeţului Covasna deocamdată nu sînt atestate. La Cernat, la locul denumit „Vîrful ascuţit”, şanţurile şi valurile mai degrabă aparţin primei vîr ste a fierului, iar la Bicsadul Oltului cetatea a fost suprapusă de una feudală, cu zid de piatră, şi resturi de fortificaţii dacice n-au fost constatate. Sînt însă cunoscute două cetăţi cu terase şi cu zid de piatră fără mortar, la Covasna10 şi în valea Casinului, pe vîrful muntelui Cece. Această ultimă cu deosebirea de cea de la Covasna, la care au fost trei terase, că avea numai două terase înconjurate cu zid de piatră, Idem, Cultura Ciomortan, Aluta, II/1, 1970, 71-75. Idem, Aşezări din prima vîrstă a fierului în sud-estul Transilvaniei, 1966, 21, 34. 8 Ibidem, 5, 15. 9 Z. Székely, Contribuţii la problema aşezărilor..., Cumidava, III, 1969, 108. 10 Idem, Cetatea dacică de la Covasna, SCIV, XXIII/2, 1972, 201-214. 6 7

241


gros de 1,80 cm (fig. 2). Pe baza materialului arheologic descoperit, a monedelor (două drachme ale lui Alexandru cel Mare, imitaţii locale – Forrer, 339), precum şi a fibulelor (fig. 3), aşezarea sau cetatea de la Cernat datează din sec. II î. e. n., iar cetăţile de la Covasna şi din valea Casinului sînt mai tîrzii, sec. I î. e. n. - sec. I e. n. V. Epoca romană. În epoca romană pe teritoriul judeţului Covasna trecea drumul roman prin pasul Oituzului. În acest teritoriu, graniţa de est a Daciei a fost apărată cu lagăre militare (castra). Valea Oltului a fost închisă cu castrul de la Olteni (fig. 4); la pasul Oituzului castrul de la Breţcu, la pasul Buzăului castrul de la Boroşneul Mare (fig. 5) au păzit siguranţa limesului roman în această regiune. Castrul roman de la Comolău, situat la mijlocul bazinului judeţului Covasna, a avut rolul de asigura drumul roman care venea din centrul provinciei şi trecea prin Pasul Oituzului. VI. Epoca prefeudală. După retragerea armatei şi a aparatului administrativ roman, populaţia romanizată rămasă pe loc, trăind o viaţă rurală, nu mai făcea fortăreţe, nici popoarele care s-au aşezat aici şi au convieţuit un timp mai scurt sau mai îndelungat cu ea. În intervalul de timp sec. IV-X sînt atestate numai aşezări deschise, fără fortificaţii. VII. Epoca feudalismului timpuriu. La începutul mileniului II, şi în această regiune s-a instaurat regatul feudal maghiar care pentru apărarea graniţei de est a regatului îşi pregătise sistemul lui defensiv, compus mai întîi din prisăci (indagines),11 mai tîrziu din cetăţi de piatră. În privinţa prisăcilor care sînt atestate şi în documente, nici din punctul de vedere al cronologiei şi nici al construcţiei nu avem date sigure. Probabil deja în sec. XI-XII existau şi construcţia lor, val şi şanţ, era asemănătoare cu cea folosită în această perioadă în celelalte părţi ale regatului feudal maghiar.12 Constatările făcute în ultimii ani de către unii cercetători sînt neconcludente şi neconvingătoare. Ceea ce priveşte „şanţurile arse” (égett sáncok), considerate drept un fel de prisăci13 din feudalismul timpuriu, părerile sînt divergente, unii cercetători nici nu acceptă astfel de sistem, arderea „şanţului”, arsura în şanţ şi val, o consideră K. Horedt, Etapele de pătrundere a feudalismului maghiar în Transilvania, în Contribuţii la istoria Transilvaniei, sec. IV-XIII, 1958, 110. 12 L. Gerő, A magyar várépítés kialakulása a honfoglalás korából, în Várépítészetünk, 1975, 17. 13 Gy. László, A honfoglalókról, 1973. 14 Gy. Nováki, Várépítészetünk kezdete, în Várépítészetünk, 1975, 58. 11

242

drept urmare a arderii construcţiei de lemn folosită la val, la vîrful pămîntului aruncat din şanţ;14 aceas tă părere pare confirmată şi de constatările noastre, făcute la şanţul aşa-zis Homárka, la care în unele secţiuni făcute a fost observat un strat ars roşu, cu resturi de pari carbonizaţi.15 Şanţurile care se găsesc pe teritoriul judeţului Covasna, în mare parte au fost cercetate de subsemnatul,16 dar un răspuns corespunzător nu a fost găsit nici în privinţa încadrării lor cronologice, nici a destinaţiei lor. În nici un caz nu pot fi un fel de „prisăci” din feudalismul timpuriu. Acest fapt se contrazice de amplasarea lor pe teritoriul judeţului, în locurile unde în această epocă, graniţa fiind pe vîrful arcului Carpaţilor Sudici, din punct de vedere strategic al sistemului defensiv, nu a avut nici o importanţă. Destinaţia acestora a fost de altă natură, aceasta şi cronologia deocamdată este o problemă nerezolvată. În ceea ce priveşte construirea cetăţilor, înca drarea lor cronologică, avem date şi mai puţine. În a doua jumătate a secolului trecut şi la începuţul secolului nostru aceste cetăţi au fost cercetate de mai mulţi cercetători: B. Orbán,17 Ackner, I. Marţian, atribuind unele dintre acestea fie ungurilor-secuilor, fie saşilor, fie dacilor. Al. Ferenczi şi I. Nestor, cu ocazia unei periegheze, au încercat încadrarea unora dintre aceste cetăţi din judeţul Covasna în sistemul de fortificaţie a dacilor.18 Desigur că aceste cercetări, avînd la bază numai descoperiri de suprafaţă, nu au putut aduce date sigure privind originea acestor cetăţi. În ultimele două decenii unele dintre aceste cetăţi au fost săpate de către Muzeul din Sfîntu Gheorghe şi săpăturile au furnizat unele date: pe baza lor unele dintre aceste cetăţi pot fi încadrate în sistemul de apărare construit în epoca feudală. În următoarele rînduri dăm descrierea acestora pe care le-am cercetat sau pe baza unor descoperiri le putem considera ca provenite din feudalismul timpuriu şi tragem unele concluzii de ordin cronologic şi istoric. 1. Cetatea Bálványos (Turia, jud. Covasna) Prima descrierea a cetăţii Bálványos o avem de la Balázs Orbán19 care în a doua jumătate a secolului trecut a cercetat – printre altele – şi ruinele acestei cetăţi. În anul 1942 direcţiunea Muzeului din Sfîntu Gheorghe20 a întreprins săpături la cetatea Z .Székely, Jegyzetek Dácia történetéhez, 1946, 30. Ibidem 17 B. Orbán, A Székelyföld leírása, I-VI, 1868-1872. 18 Al. Ferenczi, Raport asupra unei excursii arheologice în judeţul Trei-Scaune, ACMIT, I, 1929, 242-246. 19 B. Orbán, op. cit., III, 1869, 84-91. 20 În arhiva Muzeului din Sfîntu Gheorghe, nr. de inventar 28456. 15 16


Bálványos, conducerea lucrărilor fiind încredinţată arheologului clujean Al. Ferenczi. Rezultatele campaniei de săpătură din anul 1942 nu au fost publicate, fiindcă Al. Ferenczi a dispărut în timpul războiului trecut; de asemeni, au dispărut şi însemnările lui, precum şi materialul descoperit şi transportat la Cluj. Se păstrează numai un raport sumar şi o ladă cu material ceramic, care au fost depuse de către Al. Ferenczi la Muzeul din Sfîntu Gheorghe. Al. Ferenczi a constatat următoarele: a. Cetatea a fost construită pe etape, mai întîi donjonul, apoi incinta interioară şi pe urmă incinta exterioară; b. nu a fost găsită nici o urmă de aşezare sau de fortificaţii, mai veche decît epoca feudală timpurie; c. nu au fost găsite resturi de construcţii ogivale, nici arme de foc. Două piese, resturi de construcţii găsite în cetate au fost făcute în formă de semicerc. d. zidurile nu sînt întărite cu bastioane, ci cu creneluri, forme care înfăţişează tipul cunoscut din sec. al XII-lea. Pe baza observaţiilor făcute în cursul săpăturii Al. Ferenczi considera că cetatea a fost construită în sec. XI sau cel mai tîrziu în secolul al XII-lea. Săpături din anul 1971 La distanţă de 10 km de la comuna Turia, într-o vale înconjurată de munţi, traversată de pîraie, se află Băile Bálványos. În partea de nord a văii se ridică un vîrf de stîncă, cu pantele abrupte spre V, S şi E, unde se află ruinele Cetăţii Bálványos. Pe partea cea mai înaltă a masivului de stîncă este aşezat donjonul, de formă pătrată, construit din lespezi de piatră legate cu var. Dimensiunile: 10 × 10 m măsurat pe dinafară, în interior 3,60 × 3,80 m. Grosimea de est este de 3,80 m, celelalte fiind groase de 3,20 m. În colţul nord-estic zidul şi-a păstrat aproape întălţimea lui originală, în celelalte părţi s-a dărîmat, păstrîndu-se numai pe o înălţime de cîţiva metri (fig. 8/1). Colţurile nord-vestic şi nord-estic ale donjonului se leagă de incinta de piatră a unei cetăţi de piatră, care cuprinde platoul (fig. 6; 9/1). La colţul nord-vestic al donjonului din zidul incintei de piatră şi dintr-un zid interior s-a format o încăpere dreptunghiulară, scobită în stîncă, avînd dimensiunile de 10 × 4 m. Zidul de piatră al incintei nu este ţesut cu zidul donjonului, ci este adosat. Pe latura nordică a incintei se găseşte un contrafort lung de 5 m şi gros de 3 m, iar pe cea sudică se află locul porţii cetăţii interioare. Pe partea nordică şi pe partea sudică ale incintei de piatră, pe o porţiune de cca.10 m, s-a păstrat la înălţimea ei originală, 5 m, măsurată pe interior, de la temelia zidului pînă la vîrful para-

petului. Zidul este lat de 1,5 m; parapetul, înalt de 1 m, este gros de 0,45 m (fig. 8/2). Dimensiunile cetăţii interioare sînt 40 × 25 m. Cetatea exterioară este formată de o incintă de piatră, ovală, pe panta abruptă a masivului de stîncă, şi se leagă de colţul vestic al cetăţii interioare; poarta cetăţii este situată pe latura estică. Dimensiunile: 105 × 40 m. Grosimea zidului este de 2 m (fig. 7). Zidul incintelor de piatră este construit din lespezi de piatră legate cu mortar, aşezate pe stîncă. În unele locuri stîncă este cuprinsă în zid. Pentru a obţine o stratigrafie cît mai completă, în direcţia N– S cetatea fost secţionată cu un şanţ lung de 52,5 m şi lat de 1 m. Şanţul a fost început pe partea exterioară a zidului nordic al incintei de piatră a curţii interioare, secţionînd fîntîna cetăţii şi zidurile curtinelor de pe latura sudică a masivului de stîncă. În această porţiune, sub moloz compus din pietre şi din pămînt amestecat cu mortar, se găseşte un strat de lut galben, gros de 20-50 cm, aşezat pe stînca nativă. În continuare terenul este acoperit numai de strat de moloz, gros de 0,3 m, aşezat tot pe stînca nativă (fig. 7). În cetatea interioară în moloz au fost găsite fragmente de vase şi un pinten de fier cu rotiţă (fig. 16/6). În colţul nord-vestic al cetăţii interioare, pe partea care a fost considerată relativ intactă, a fost făcută o casetă cu dimensiunile de 2,5 × 2,5 m. Sub moloz a fost stîncă masivă; în moloz a fost găsit un singur fragment de vas feudal. La zidul cetăţii exterioare şanţul a fost lărgit spre E şi V, cu cîte o casetă avînd dimensiuni de 3 × 3 m. Pe această porţiune molozul a fost gros de 0,5 m, conţinînd cîteva fragmente de vase feudale. Interiorul donjonului a fost curăţat de moloz, sub care a urmat stînca. În donjon n-a fost găsită nici o piesă arheologică. În cetatea interioară secţiunea nu a dat nici un rezultat. De-a lungul curtinei şi în interiorul cetăţii pămîntul a fost deranjat, stînca fiind acoperită cu moloz, formînd un singur strat. În humusul subţire şi în moloz au fost găsite puţine fragmente de vase. Acestea aparţin secolelor XV-XVII (fig. 11/1-2; 4). Un fragment de margine şi cîteva fragmente din vasele făcute la roată înceată sînt mai timpurii, din sec. XIII-XIV (fig. 10/3, 5-6). În faţa porţii, unde stratul de moloz a fost cel mai gros, la adîncimea de 25 cm a fost găsit un pinten drept, singura piesă de fier. Pintenul reprezintă tipul cunoscut din timpul domniei regelui Sigismund şi aparţine sfîrşitului secolului XIV şi începutul secolului XV21 (fig. 16/6). În cetatea exterioară, în casetele făcute lîngă zid, pe stîncă au fost găsite cîteva fragmente de vase, dintre care un fragment de margine parcă este preistoric

G. Nagy, A Szabolcsmegyei Múzeum középkori sarkantyúi, ArchÉrt, XVIII, 1898, 62, fig. IV, 11. 21

243


(fig. 11/3), iar celelalte pot fi încadrate în sec. XIVXV (fig. 11/1-2, 4-5). Materialul ceramic descoperit de Al. Ferenczi este mai bogat. Au fost întregite 4 vase care aparţin epocii feudale timpurii. Pe fundul unui vas se găseşte o ştampilă în relief, în formă de roată cu 6 spiţe (fig. 12/3). În afară de vase borcane au mai fost găsite şi fragmente de căni cu toartă. Descrierea vaselor : 1. Vas borcan făcut la roată înceată, din pastă bună, cu marginea răsfrîntă în afară, buza tăiată oblic; pe umăr este decorat cu o singură linie în val, iar în rest pe corpul vasului este ornamentat cu 4 linii paralele distanţate (fig. 12/2). 2. Vas borcan făcut la roată, din pastă bună, arsă în culoare brun-neagră. Buza vasului este răsfrîntă în afară, cu marginea tăiată drept. Marginea fundului este îngroşată. Dimensiunile: înalt de 17 cm, diametrul gurii 13 cm, al fundului 9 cm (fig. 12/1). 3. Vas borcan făcut la roată bună, din pastă cu nisip, ars negru, buza, răsfrîntă puţin în afară, este tăiată drept, Dimensiunile: înălţimea 11,4 cm, diametrul buzei 10,8 cm, al fundului 6,5 cm (fig. 12/5). 4. Vas borcan făcut la roată înceată, de culoare neagră, cu marginea răsfrîntă în afară şi buza tăiată orizontal. Dimensiunile: este înalt de 16,4 cm, diametrul buzei 13,5 cm, al fundului 8,7 cm (fig. 12/4). Fragmentele de margine, care au mai fost găsite, aparţin tipurilor de vas borcan descrise mai sus (fig. 10/1-7). În afară de vase borcan, au mai fost găsite şi căni cu toarte. Partea de sus a unei căni, făcute la roată din pastă fină şi arsă galben, este decorată sub buză cu linie în val încizată, iar pe umăr se găseşte o bandă acoperită cu puncte imprimate, aşezate în două şiruri (fig. 12/6). Pentru stabilirea datei construirii cetăţii Bálványos ne stau la dispoziţie în afară de datele arheologice şi documente scrise. Timon22 crede că pe acest loc a fost o cetate dacică sau gotică peste care s-a suprapus o cetate feudală secuiască. Orbán acceptă o cetate secuiască construită de familia Apor, în timpul lui Ştefan I. Orbán foloseşte şi date furnizate de P. Apor23 care, referindu-se la documentul eliberat în anul 1402 de împăratul Sigismund, afirmă că cetatea a fost construită în sec. XI. Tot conform

acestui document, cetatea a fost lărgită cu incintă de piatră exterioară în anul 1236, sub domnia regelui Béla IV.24 M. Roska aminteşte nişte mărgele celtice păstrate în Muzeul din Sfîntu Gheorghe, care provin din cetatea Bálványos.25 Aceste mărgele însă n-au fost găsite în depozitul Muzeului. În cursul celor două campanii de săpături, în anul 1942 şi 1971, n-au fost găsite decît urme feudale. Nu avem nici o indicaţie de unde provine materialul ceramic descoperit de Al. Ferenczi. Presupunem că vasele au fost găsite în stratul de moloz şi în fîntîna cetăţii. Din aceste cauze materialul ceramic al lui Ferenczi se poate folosi numai tipologic. Încadrarea lui justă pe secole este destul de dificil, fiindcă avem puţine descoperiri de ceramică feudală bine datată. Din secolul XII-XIII este un vas decorat cu linii paralele distanţate. Acest tip de vas este cunoscut de pe teritoriul Ungariei din aşezarea feudală de la Orosháza.26 Vasul cu ştampila pe fund datează din sec. XIII şi este cunoscut din Germania de la EibenstokTeufelschloss.27 Perioadei mai tîrzii, sec. XIV-XV îi aparţin vasele cu gura lată, cu buză evazată şi tăiată orizontal. Materialul ceramic găsit în anul 1971 este fragmentar. Sînt bucăţi de margini din vase borcane care pot fi încadrate în sec. XIII-XIV, iar restul aparţine sec. XV-XVIII. La stabilirea datei construirii cetăţii, în afară de materialul arheologic prezentat mai sus, ne ajută însemnările lui Apor şi elementele de construcţii. Dacă acceptăm afirmaţiile luiApor, au fost trei etape de construcţie. Prima cînd s-a făcut donjonul, a doua cînd s-a construit incinta interioară în timpul lui Béla IV, anul 1236, şi a treia cînd s-a ridicat incinta exterioară în timpul regelui Ladislau IV, între anii 1272-1290. După Apor, data construirii donjonului trebuie s-o punem în sec. XI, timpul lui Ştefan I (1000-1038). Donjonul în forma pătrată,28 precum şi sistemul de fortificaţie, zid de piatră fără întăriri cu turnuri, pledează pentru o dată de construire destul de timpurie, sec. XII-XIII. Acest fapt nu este contrazis nici de materialul ceramic descoperit în cele două campanii de săpături. Pe baza ceramicii şi a sistemului de construcţie se poate accepta sec. XIII, în cel mai bun caz sec. XII, ca cea mai timpurie etapă. Al. Ferenczi a acceptat sec XI-XII. Lărgirea ei cu două incinte de

S. Timon, Imago antique Hungariae, 1733, Epist. II. P. Apor, Lusus Mundi (Monumenta Hungariae Historica, II, Scriptores, XI), 1863, 93. 24 Ibidem, 43. 25 M. Roska, A Székelyföld őskora, în Emlékkönyv a Székely Nemzeti Múzeum ötvenéves jubileumára, 1929, 314; Idem, Erdély Régészeti Repertóriuma, I, 1942, 92.

26

22 23

244

I. Méri, Árpád-kori népi építkezésünk feltárt emlékei Orosháza határában (Régészeti Füzetek, ser. II, nr. 12), 1964, pl. X, 4. 27 Zur Keramik der Burg Wiedersberg, Kreis Oelsnitz, Arbeitsund Forschungsberichte zur Sächsischen Bodendenkmalpflege, 16/17, 1967, fig. 5/15. 28 G. Nagy – J. Könyöki, A középkori várak, különös tekintettel Magyarországra, 1905, 180, 182.


piatră s-ar fi putut întîmpla tot în cursul sec. XIII, după cum afirmă Apor. Se pune întrebarea cine a construit această cetate. Apor, bazîndu-se pe documentul eliberat de Sigismund, atribuie construirea cetăţii strămoşului familiei Apor, din sec. XI. Acest document este cunoscut numai prin menţiunea lui Apor, deoarece primele menţiuni în documente, scrise despre familia Apor, în judeţul Trei Scaune, datează numai de la începutul sec. XIV.29 Familia Apor este considerată ca de origine secuiască,30 ca atare atestarea membrilor acestei familii în sec. XIII-XIV, este natural, fiind cunoscut că secuii s-au stabilit pe aceste meleaguri la sfîrşitul sec. XII, la începutul secolului al XIII-lea.31 Prezenţa lor însă nu se poate dovedi în sec. XI-XII cînd acest colţ al Transilvaniei aparţinea regatului feudal maghiar, judeţului Fehér.32 Teritoriul unde se află cetatea Bálványos, împreună cu alte localităţi din fostul scaun Kézdi ca Kanta, Karatna, Volál de Jos şi de Sus, Peselnek şi Valea Seacă, aparţineau fostului judeţ Fehér. Prin urmare, acestea au format proprietatea regelui maghiar. Posesiunea cetăţii Bálványos şi a satelor aparţinătoare este confirmată de regele Sigismund prin documentul emis în anul 1402, amintit de Apor,33 ca veche proprietate familiară. Acest fapt ne lasă să presupunem că această cetate la început a fost o proprietate regală, donată în cursul vremii pentru anumite merite familiei Apor, fiindcă regele n-a avut drept să doneze pămînt pe teritoriul populaţiei secuieşti. Pe acest teritoriu au mai fost şi alte cetăţi regale, ca le Sînzieni,34 la Leţ-Várhegy,35 probabil şi cetatea Şoimilor36 în valea Oltului, la Bicsad, care aparţinea tot fostului judeţ Fehér. Această ultimă cetate a fost donată în 1421 strămoşului familiei Mikó. Dintre numeroasele cetăţi medievale de pe teritoriul unde locuiesc secuii, numai originea unora este lămurită, în sensul că au fost cetăţi regale; originea, încadrarea celorlalţi rămîne deocamdată o problemă deschisă. Dacă cetatea Bálványos a fost o cetate rega lă sau a fost construită de familia Apor, este greu de stabilit pe baza datelor care ne stau la îndemînă. Un fapt este sigur: mai întîi a fost construit donjonul. Acest donjon ar fi putut servi drept turn de veghe, adăpostind o garnizoană mică, ţinînd legătură cu celelalte cetăţi care se află pe creasta munţilor, ca la cetatea Ika, Piatra Şoimilor etc. Dar iniţial ar fi

putut să fie şi un turn de locuit, un loc de refugiu, adăpostind o familie feudală. Astfel de construcţii sînt atestate în Transilvania în a doua jumătate a sec. XIII şi în cursul sec. XIV.37 Faptul însă că împărţirea în clase a comunităţii secu-ieşti în sec. XIII-XIV era într-un stadiu de început, nu pledează pentru construirea unui „turn de locuinţă” într-o vreme aşa de timpurie, de către o familie feudală secuiască. Prin urmare, construirea lui, după părerea noastră, se leagă de alt factor istoric. Luînd în considerare datele furnizate de documentele scrise, precum şi rezultatele săpăturilor executate în anii 1942 şi 1971, putem constata următoarele: Cetatea Bálványos este una dintre cele mai vechi cetăţi medievale din sud-estul Transilvaniei, al cărei donjon a fost construit în sec. XII-XIII, după cum ne arată materialul arheologic descoperit şi sistemul de construcţie al lui. În sec. XIII la donjon au fost adaosate două incinte de piatră, concomitent sau la un interval scurt, una de alta. Viaţa a durat în cetate pînă în sec. XVII cînd îşi pierde însemnătatea, fiind abandonată, după cum ne înştiinţează şi Orbán. Acest fapt este confirmat şi de rezultatele celor două săpături. Materialul ceramic nu depăşeşte secolul XVIII. Ca proprietari ai cetăţii sînt documentaţi membrii familiei Apor, începînd din prima jumătate a sec. XIV, iar pentru secolele anterioare, XII-XIII, nu avem nici un document care să ne informeze, cui aparţinea cetatea.

29

Székely Oklevéltár, I, 1872, 34. J. Pálmai, Háromszék vármegye nemes családjai, 1901, 18. 31 Z. Székely, Kora középkori temetők Délkelet-Erdélyben, Korunk Évkönyve, 1973, 219; P. Binder, A kézdi székelyek és Szászkézd, Megyei Tükör, nr. 870, 1973. 32 J. Erőss, Háromszék telepedési története, în Emlékkönyv..., 1929, 130-131; B. Orbán, op. cit., III, 1869, 91, n. 2.

33

30

34

2. Cetatea Herecz (Malnaş, jud. Covasna) La capătul sudic al satului Malnaş, pe malul stîng al Oltului, se ridică un promontoriu denumit „Vîrful cetăţii” (Vártető). Pe vîrful acestui munte se află un platou, spre N, V şi E cu laturi abrupte; pe partea sudică terenul este mai accesibil. La nord se află pîrîul Herecz care sevarsă în Olt, iar la sud Sziktorka pataka. Pe platoul acestui munte se află ruinele Cetăţii Herecz sau Mikó. B. Orbán este primul care face menţiune despre cetate şi o consideră ca cetate medievală construită de un străbun al familiei Mikó. Pentru stabilirea epocii, cînd a fost construită cetatea, în vara anului 1976 a fost întreprinsă o săpătură şi platoul a fost secţionat cu 6 şanţuri (fig. 13). S. I. În direcţia E–V teritoriul întreg al cetăţii a fost secţionat. Pe ambele laturi ale platoului s-au constatat două şanţuri şi valuri şi un zid de piatră construit B. Orbán, op. cit. Székely Oklevéltár, I, 1872, 8. 35 Ibidem, 62. 36 Ibidem, 116-117. 37 R. Popa, Über die Burgen der Terra Hatzeg, Dacia, N. S., XVI, 1972, 257.

245


din lespezi de piatră, legate între ele cu mortar. Pe partea vestică a platoului, lîngă zid, în moloz, au fost găsite cîteva fragmente de vase hallstattiene. În secţiune, sub humus subţire de 5-10 cm, a fost numai lut galben, fără resturi de cultură (fig. 14). S. II. În direcţia N–S, pornind de lîngă bastion a fost executat un alt şanţ, lung de 44 m, larg de 1 m şi adînc de 0,40-0,80 m. Sub humus, gros de 5-10 cm, a fost lut galben. S. III. În interiorul cetăţii, în partea vestică a cetăţii, lîngă zid terenul este mai ridicat în lărgime de 3 m. La capătul sudic al cetăţii, în apropierea bastionului, perpendicular la zid în direcţia E–V, terenul a fost secţionat cu un şanţ lung de 8 m. Sub stratul de humus, gros de 10-20 cm, a fost un strat de pămînt aruncat din şanţul de fundaţie al zidului gros de 0,-0,80 m, urmat de un strat de pămînt ars roşu şi gros de 0,20-0,30 m. Sub acest strat a fost lut galben. În direcţia N–S, lîngă zidul perpendicular pe acest şanţ, a fost executat un alt şanţ (S. IV), cu scopul de a clarifica provenienţa acestui strat ars. Stratul ars nu a fost compact şi la bază au fost găsite bucăţi de zgură din rocă, care conţinea metal, probabil fier. Cu un alt şanţ, executat la capătul estic al şanţului, în direcţia N–S (S. V), a fost urmărită întinderea stratului de arsură. În stratul de arsură nu a fost găsit nici un obiect care ar fi putut da indicaţie la o încadrare cronologică sigură. Nu s-a putut stabili nici form unui cuptor de topit metale, care ar fi putut exista pe acest loc, ceea ce ne arată bucăţile de zgură de fier găsită în strat (fig. 14a). S. VI. La capătul N, în direcţia N-E–S-V, au fost tăiate zidurile şi cele două şanţuri care pe această porţiune înconjoară incinta de piatră. Stratigrafia a fost aceeaşi ca la celelalte şanţuri, sub humus a fost lutul galben (fig. 14b). Bastionul dreptunghiular este aşezat la capătul sudic al incintei de piatră, nu tocmai la mijloc, puţin plasat spre est. Pe partea exterioară are la ambele colţuri două contraforţi, cu dimensiuni 1,35 × 1,30 m, ieşite din fronton. La intrarea, lată de 2,50 m, zidul, ieşit la 35 cm la partea estică, este gros de 2 m, iar la cea vestică de 2,60 m. Interiorul bastionului are dimensiunile: 3,15 × 3,25 m. Partea nordică, dinspre interiorul cetăţii, este construi tă tot cu acelaşi sistem ca la intrare, frontonul ieşit în afară, are grosimea de 1,50 m. Pietrele din colţul estic al bastionului sînt scoase din temelie. Din interiorul bastionului dărîmăturile căzute au fost scoase pînă la sol virgin. În interiorul bastionului la nivelul de călcare medieval al solului a fost găsit un denar de argint al regelui Andrei II (1205-1235) (CNH, 299; Unger, 162; fig. 16/1). În afară de monedă nu a fost găsită nici o piesă arheologică. 246

Forma cetăţii este ovală, la capătul sudic cu un bastion dreptunghiular, cu axul lung N–S, cu dimensiuni: 182 × 82 m. Zidul cetăţii, gros de 2 m. Dimensiunile bastionului, măsurate pe exterior: 6,45 × 7,25 m. În faţa bastionului, în afară de şanţul apărător, la o distanţă de cca. 200 m, este un alt şanţ, în direcţia E–V, care a avut destinaţia de a împiedica accesul la cetate pe singura latură plată unde platoul este legat cu şea cu restul masivului de munte. Zidul de incintă este înconjurat cu şanţ dublu care pe latura estică este neterminat. Pentru stabilirea epocii, cînd a fost construită cetatea, sînt puţine date, dar acestea sînt destul de concludente. Fragmente de vase hallstattiene, găsite pe loc secundar în şanţul I, arată ca în prima vîrstă a fierului purtătorii acestei culturi numai temporar s-au stabilit pe acest loc. Tot acestei perioade îi aparţin probabil şi resturile „cuptorului de topit”, descoperit în şanţul III; acest lucru pare dovedit prin faptul că acestea au fost acoperite de pămîntul scos din şanţul săpat pentru fundaţia zidului de piatră al cetăţii medievale. Alte urme arheologice n-au fost găsite. Forma ovală a cetăţii, cu zid de piatră făcut cu mortar, întărită cu un bastion dreptunghiular la un capăt şi înconjurată cu şanţuri de apărare, arată că cetatea a fost medievală. Dimensiunile impunătoare ale cetăţii arată că numai o putere centrală puternică ar fi putut construi astfel de fortăreaţă. Pentru încadrarea cronologică a cetăţii, ca „terminus post quem”, ne serveşte denarul de argint descoperit în interiorul bastionului, începutul secolului XII, anul 1205. Lipsa totală a armelor şi a altor obiecte din turn şi din interiorul cetăţii, precum şi neterminarea şanţurilor de apărare, arată că cetatea nu a intrat sau a fost numai scurt timp în folosinţă. 3. „Cetatea Comorilor” – Kincsásvára de la Bodoc (jud. Covasna) Tot pe acelaşi masiv de munte, unde este situată cetatea Herecz, lîngă Vîrful Bodoc, un platou este înconjurat de o incintă de piatră (fig. 26) şi pe laturile nord-vestică şi vestică, unde terenul este mai abrupt, şi cu şanţ. Incinta de piatră, care înconjoară platoul, în anul 1950 a fost secţionată cu ocazia cercetării graniţei de est a Daciei romane, de către un grup de arheologi, din care făcea parte şi subsemnatul. S-a constatat că „au ieşit la iveală în secţiunea B, prin valul interior, un zid sec de piatră şi puternice urme de arsură (fig. 27). Acestea din urmă sînt însă eventual rezultatul intenţionat al unui procedeu specific de construcţie (valuri de zgură) şi nu se datoresc arderii zidului în momentul prăbuşirii lui. Cîteva cioburi netipice din secţiune, probabil hallstattiene, cît şi forma cetăţii, prea complicată ca să aparţină unei


epoci anterioare, sprijină datarea ei la sfîrşitul treptei de mijloc a barbariei”.38 Pentru o încadrare mai justă a cetăţii, credem că ne ajută o sabie de fier găsită în interiorul cetăţii de un păstor, care a ajuns în colecţia muzeului ca donaţie din partea preotului de la Bodoc, Árpád Kiss. Sabia are două tăişuri, pe mijlocul lamei cu un canal de sînge, gardina e formată dintr-o bară cu secţiune dreptunghiulară, la capătul mînerului este un glob de formă sferică, la perimetru în patru puncte şi la capăt aplatizat. Vîrful sabiei lipseşte, este lungă de 103 cm, lama este lungă de 83 cm, lată de 4,5 cm, gardina 26,5 cm, groasă de 1 cm, mînerul 18 cm (fig. 16/5). Sabia reprezintă tipul caracteristic al săbiilor feudale în sec. XII-XIII.39 Această descoperire, precum şi forma cetăţii, cu zid de piatră şi cu şanţ de apărare ca la cetatea Herecz, pledează lîngă faptul că cetatea aparţine feudalismului timpuriu. Procedeul de construcţie al zidului, cu ardere, deocamdată a fost constatată numai la această cetate. 4. Cetatea Vápa (Bicsad, jud. Covasna) Pe malul drept al Oltului, în hotarul comunei Bic sad, a fost construită o cetate de formă ovală, cu zid de piatră cu mortar; la capătul sudic al cetăţii a fost un turn pătrat. Cetatea a fost făcută peste o aşezare de cultură Ariuşd şi una din La Tène-ul dacic. După forma cetăţii şi pe baza materialului ceramic şi a unui pinten, considerăm cronologic contemporană cu cetatea Herecz.40 Dimensiunile: 27 × 80 m, cît s-a păstrat în anul 1949 din incinta de piatră. În prezent a rămas numai turnul. 5. Cetatea Şoimilor (Bicsad, jud. Covasna) Tot pe malul drept al Oltului, în gura strîmtorii de la Tuşnad, mai sus de Bicsad, pe vîrful unei stînci înalte, se află ruinele unei cetăţi de formă dreptun ghiulară; la capătul sudic al cetăţii a fost un turn pătrat, văzut de B. Orbán,41 care nu mai există. Zidul de piatră al cetăţii este legat cu mortar. Dimensiunile: 55 × 10 m (fig. 25). Această fortăreaţă este amintită şi de un document.42 (fig. 25). 6. Cetatea Saciova (jud. Covasna) În hotarul satului Saciova, în valea pîrîului cu acelaşi nume, pe vîrful unui bot de deal, se află ruB. Orbán, op. cit., 56-58; Şantierul arheologic Sfîntu Gheorghe–Breţcu, 1950, SCIV, I, 302-303. 39 F. Csillag, Kardok történelmünkben, 1971, 23. 40 Z. Székely, Săpăturile din anul 1949 la Bicsadul-Oltului, în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 88, 90-92. 41 B. Orbán, op. cit., 63-64. 42 Székely Oklevéltár, I, 1872, 116-119, nr. CXVIII, n. 2-3. 38

inele unei cetăţi de formă ovală, cu zid de piatră. Dimensiunile: 46 × 34 m (fig. 17). În secţiunea făcută în anul 1976, prin care a fost tăiat zidul de piatră, s-a constatat că pietrele zidului sînt legate între ele cu mortar. Prin urmare, constatarea făcută în anul 1949 trebuie rectificată.43 Cetatea aparţine în epoca feudalismului timpuriu sau feudală (fig. 16). 7. Cetatea de la Boroşneul Mic (jud. Covasna) În hotarul satului, în valea Pîrîului Mic, pe o movilă se află resturile unei cetăţi de formă ovală, cunoscută sub denumirea de Bodzavára sau Borzvára, cetatea este suprapusă peste o aşezare de cultură Ariuşd şi una din La Tène-ul dacic.44 Zidul de pia tră, făcut cu mortar, este gros de 1,5 m. Dimensiunile: 29 × 14 m (fig. 18). 8. Cetatea de la Leţ (jud. Covasna) Săpăturile executate în anul 1959 au confirmat că sub ruinele cetăţii medievale, construită în sec. XVI, se află resturile unei cetăţi mai timprii,45 fapt semnalat şi de documentele istorice.46 9. Cetatea Ika (Cernatul de Sus, jud. Covasna) În hotarul comunei Cernat, pe platoul unui promontoriu cuprins între Pîrîul Cernat şi Ika, se află ruinele cetăţii. Forma este ovală, cu axul lung N–S, cu cîte un turn rotund la fiecare capăt, din care s-a păstrat numai cel din S, pînă la înălţimea de 13 m (fig. 19). La capătul sudic al cetăţii, în direcţia E–V, perpendicular pe zid, a fost executat un şanţ lung de 20 m. În şanţ, sub humusul gros de 20 cm, a fost un strat de şisturi, gros de 70 cm, aşezat pe stînca nativă (fig. 20). Lîngă zidul gros de 2 m, făcut din lespezi de piatră legată cu mortar, a fost găsit un vîrf de săgeată din fier, prevăzut cu două aripioare şi cu tub. Este lung de 5,5 cm (fig. 14/2). Tot de lîngă zid a ieşit la iveală o cataramă de fier, spinul îi lipseşte. Capătul oval al cataramei este aplatizat. Dimensiunile: 3,7 × 2,7 cm (fig. 14/4). Zidul turnului rotund este gros de l,80 m, diametrul interiorului este de 3,40 m. Dimensiunile cetăţii: 200 × 10 m. Forma turnurilor, al vîrfului de săgeată şi al cataramei, datează cetatea în secolul XIII-XIV.47

SCIV, I, 1950, 118. Almanah 1949-1954, Muzeul Regional Sf. Gheorghe, 1955, 13-14. 45 Z. Székely, Săpăturile din anul 1949 la Leţ-Varhegiu, în Materiale şi cercetări de istorie veche a României, 1951, 17. 46 Székely Oklevéltár, I, 62-63, n. 2. 47 L. Gerő, op. cit., 36-37. 43 44

247


10. Cetatea de la Lemnia (jud. Covasna) În hotarul comunei Lemnia, în valea Pîrîului Lemnia Mare, se ridică un bot de deal, cunoscut sub denumirea de Várerősse. Pe vîrful acestuia se află rui nele unei cetăţi, de formă ovală, cu un bastion. Prima dată cetatea a fost semnalată de B. Orbán48 şi în vara anului 1976 a fost cercetată şi de subsemnatul. Zidul de piatră al cetăţii este făcut cu mortar. Forma bastionului se poate clarifica numai după efectuarea unei săpături. Forma şi felul de construcţie ale cetăţii, foarte asemănătoare cu cetatea Bálványos, ne îndeamnă să o considerăm contemporană cu aceasta pînă cînd nu avem date mai concludente. 11. Cetatea de la Valea Crişului (jud. Covasna) Cetatea, care se află pe platoul unui bot de deal, denumit „Platoul Mestecăniş” (Nyírtető), a fost săpată în anul 1946.49 Forma ovală a cetăţii, cu zid de piatră făcut cu mortar, arată că este o cetate medievală. 12. Cetatea de la Biborţeni (jud. Covasna) Ruinele cetăţii, de formă ovală, au fost cercetate în anul 1948.50 Nu avem indicaţii sigure la înca drarea ei cronologică, dar incinta de piatră şi cîteva fragmente de vase, descoperite lîngă zid, pledează mai mult de a fi o cetate medievală. 13. Racoşul de Sus, Cetatea Réka (jud. Covasna) în hotarul comunei, între munţi, se ridică între două pîraie un bot de deal, cunoscut sub denumirea de „Ascuţişi” (Hegyes), pe al cărui vîrf se află un turn rotund, înconjurat cu incintă de piatră, în formă ovală;51 zidul de piatră este făcut cu mortar (fig. 21). Donjonul de formă rotundă indică o datare mai tîrzie, sec. XIV. 14. Cetatea Rákóczi în Pasul Oituzului (jud. Covasna) După B. Orbán cetatea a fost construită de către principele Transilvaniei, Gheorghe Rákoczi II. Forma ei dreptunghiulară, cu cîte un bastion dreptun ghiular la fiecare colţ, arată o etapă de construcţie destul de tîrzie. Dimensiunile bastionului de colţ: 8 × 8 m. Aceste cetăţi se află pe teritoriul judeţului Covasna. În afară de acestea, au mai fost săpate de către B. Orbán, op. cit., 119-120. Z. Székely, Jegyzetek Dácia történetéhez, 1946, 18-20. 50 Idem, în Almanah..., 14-16. 51 B. Orbán, op. cit., 230-231. Cetatea a fost cercetată de Zoltán Kisgyörgy.

Muzeul din Sfîntu Gheorghe cîteva cetăţi care sînt situate pe teritoriul judeţelor Harghita, Mureş şi Braşov şi care aparţin tot acestei epoci. Acestea sînt următoarele : 15. Racu (jud. Harghita) La nord-vest de comuna Racu, în munţi, peste o fortificaţie dacică s-a suprapus o cetate de formă dreptunghiulară, cu un bastion dreptunghiular în colţul nord-vestic (fig. 23). Pe baza materialului ceramic şi a obiectelor de fier (fig. 24) descoperite cetatea se încadrează în sec. XIII-XIV.52 16. Gheorgheni (jud. Harghita) La capătul estic al oraşului, pe un promontoriu, se află ruinele unei cetăţi cu zid de piatră făcut cu mortar. Cetatea are formă ovală şi se poate data în epoca feudală.53 17. Ghindari (jud. Mureş) În hotarul comunei, pe malul stîng al Tîrnavei Mici, pe un promontoriu mic, „Ascuţişul cetăţii”, peste o cetate dacică cu zid de piatră s-a suprapus o cetate de formă ovală, cu zid de piatră construit cu mortar, care aparţine epocii feudale.54 18. Racoşul de Jos (jud. Braşov) În hotarul comunei, pe malul drept al Oltului, pe promontoriul denumit Tepej sau Tepő se află ruinele unei cetăţi de formă ovală, cu zid de piatră făcut cu mortar (fig. 21).55 Pe baza unui vîrf de săgeată de fier, de formă romboidală, prevăzut cu o prelungire, cetatea se poate încadra într-o eepocă destul de timpurie, sec. XII (fig. 16/3). * Din cele relatate mai sus reiese că primele fortificaţii au fost făcute în regiunea noastră deja în neolitic, la aşezările de cultură Ariuşd. Acestea sînt numai aşezări omeneşti întărite şi nu fortificaţii făcute cu scop militar. Cetăţi, fortificaţii propriu-zise, cu zid de piatră fără mortar, sînt construite numai începînd din epoca La Tène dacică, care în alte regiuni au fost prevăzute şi cu turnuri. Sistemul de apărare cu fortificaţii, cu zid de piatră făcut cu mortar şi bastioane, au fost construite prima dată în epoca cînd romanii au cucerit şi acest colţ al Daciei. După cercetările făcute în ultimii ani, întărirea graniţei de est a Daciei cu castre romane a fost deja în timpul împăratului Traian. Este un lucru dovedit că în timÎn MCA, IX, 1970, 304-305, fig. 5/5-10, 9. Ibidem, 304. 54 Ibidem, 302. 55 B. Orbán, op. cit., 204. Cetatea a fost cercetată de Zoltán Kisgyörgy.

48

52

49

53

248


pul lui Hadrian castrele erau construite din piatră, castre de pămînt pe teritoriul judeţului nu sînt atestate.56 După părăsirea acestei regiuni de către armata şi administraţia romană, nici populaţia romanizată rămasă pe loc, nici popoarele noi venite n-au mai construit cetăţi; felul de trai migrator al acestora din urmă nepermiţîndu-le asemenea realizări. Nici slavii, veniţi în aceste regiuni deja în sec. VI, nu au întărit aşezările lor, nici nu făceau cetăţi, cu toate că în alte regiuni (Pannonia, Zalavár) sînt atestate cetăţi de lemn atribuite slavilor.57 Numeroasele cetăţi din judeţul Covasna, a căror origine a fost obscură, în urma cercetărilor efectuate în ultimii ani pot fi încadrate cronologic just în epoca feudalismului timpuriu sau în feudalismul dezvoltat. Pe baza felului de construcţie putem împărţi cetăţile din feudalismul timpuriu în următoarele grupe : a. Cetăţi din pămînt, cu val şi şanţ; b. cetăţi de lemn; c. cetăţi de formă ovală, cu zid de piatră, cu un bastion dreptunghiular la un capăt, înconjurate cu şanţ; d. cetăţi de formă dreptunghiulară, cu un turn într-un colţ şi cetăţi de formă ovală, cu 1-2 turnuri rotunde. Cetăţi de pămînt cu val pînă în prezent sînt puţine cunoscute. La Arcuş, la Zălan au fost atestate astfel de resturi care pot fi considerate ca provenite din această epocă.58 Pentru încadrarea lor sigură nu avem însă date concludente; foarte probabil că acestea sînt cele mai timpurii cetăţi din această perioadă.59 Resturi de cetăţi de lemn au fost constatate numai în două cazuri, la Valea Crişului, la cetatea de la Nyírtető şi la Várhegy, de lîngă comuna Leţ. Forma cetăţii de la Valea Crişului a fost ovală, întărită cu şanţ şi val pe al cărui vîrf a fost palisadă făcută din stîlpi de lemn. La Leţ construcţia cetăţii a fost mai solid făcută, din grinzi groase de 30-40 cm. Cronologic, pe aceste două cetăţi trebuie să le considerăm ca cele mai timpurii cetăţi feudale (sec. XI-XII). Cetatea de la Leţ este amintită ca cetate regală de un document din anul 1353.60 Pe vîrful muntelui Perkő, în hotarul comunei Sînzieni, a fost o aşezare din epoca bronzului, aparţinînd culturii Schneckenberg, înconjurată cu un val de pămînt. Cetatea feudală regală menţionată în documente arheologice nu a fost atestată.61 Pentru datarea cetăţilor de formă ovală, cu un bastion dreptunghiular (donjon) – printre care se

numără şi cetatea Bálványos –, în afară de ceramica caracteristică pentru sec. XII-XIII, găsită în ele în cursul săpăturilor, mai serveşte ca un element mai sigur de datare moneda luiAndrei II, găsită în bastionul cetăţii Herecz, precum şi sabia găsită în „Cetatea Comorilor”. Pe baza acestor dovezi arheologice cetăţile acestea pot fi încadrate în a doua jumătate a secolului XII, începutul sec. XIII. Cetăţile de formă dreptunghiulară, ca cetatea de la Racu, precum şi cele prevăzute cu turn rotund, ca cetăţile de la Cernat şi Racoşul de Sus, sînt datate mai tîrziu, în sec. XIII-XIV, ceea ce arată şi materialul arheologic descoperit în ele. Cetăţile acestea sînt aşezate în locurile de trecere, în văile apelor curgătoare, pe piscurile înalte ale munţilor, în faţa strîmtorilor, avînd rolul de a opri pătrunderea de dinafară a duşmanului. Este un sistem de fortificaţie construită în adîncime, pe care a putut-o face numai o puternică putere centrală, cu scop defensive, şi nu putem atribui ordinului cavalerilor teutoni care a avut permis de a construi numai cetăţi din lemn. Lipsa documentelor scrise referitoa re la aceste cetăţi se explică prin faptul că acestea au fost construite înaintea venirii secuilor, iar documentele referitoare asupra secuilor din această regiune încep cu secolul XIV, deci este firesc că din aceas tă cauză nu mai sînt amintite aceste cetăţi.62 După stabilirea lor pe aceste meleaguri, cetăţile acestea şi-au pierdut însemnătatea. Fapt dovedit de cetatea de la Herecz, la care lucrările de apărare exterioare, valurile şi şanţurile nu au fost terminate. Organizaţia militară şi felul de a lupta al secuilor au făcut de prisos aceste cetăţi. Cetatea Herecz a furnizat date concrete de caracter arheologic ca argument în plus în afară de documente scrise pentru stabilirea datei cînd secuii s-au aşezat pe aceste meleaguri. Acest eveniment a fost la începutul secolului al XIII-lea. Faptul că unele cetăţi în sud-estul Transilvaniei şi în secolele următoare, XIII-XIV, au mai fost folosite, se explică fiindcă comunitatea secuiască, care la început a fost unitară, în această perioadă se diferenţiază în clase. Iar regii maghiari oamenilor de încredere, fruntaşilor secui le-au încredinţat probabil cu obligaţie militară unele dintre aceste cetăţi, după cum dovedesc acest fapt şi documentele, ca în cazul Cetăţii Şoimilor la Bicsad şi Cetăţii Bálványos la Turia. Aceste cetăţi, despre care ştim sigur că mai persistau şi după venirea secuilor, au fost cetăţi regale şi erau situate pe teritoriul judeţului Fehér, care pînă

Z. Székely, în Cumidava, 1970, 49-52; SCIVA, XXVI/3, 1975, 343-347. 57 L. Gerő, op. cit., 52. 58 Z. Székely, în Almanah..., 42. 59 L. Gerő, Magyarországi várépítészet, 1955, 112.

60

56

Z. Székely, Săpăturile la Leţ-Varhegiu..., 1951, 18. Rezultatele săpăturilor executate în anul 1974, nepublicate. 62 K. Horedt, Zur siebenbürgischen Burgenforschung, Südostforschungen, VI, 1941, 585, n. 26. 61

249


la 1876 nu aparţinea Ţării Secuieşti.63 Din acest fapt reiese că secuii nu au făcut cetăţi şi considerau vătămare a libertăţii şi privilegiilor lor strămoşeşti cînd Ioan Sigismund a făcut în urma oprimării revoluţiei secuieşti cele două cetăţi princiare la Odorhei şi Leţ. Cetatea de la Leţ a şi fost dărîmată cînd secuii s-au aliat armatei lui Mihai Viteazul. Desigur că înşirarea şi încadrarea tuturor fortificaţiilor, care se găsesc pe teritoriul regiunii, tratate în lucrarea de faţă, nu este completă. Ne-am bazat pe cercetările şi săpăturile executate de Muzeul din Sfîntu Gheorghe pînă în prezent şi am folosit puţinele date pe care le-au păstrat documentele scrise, confruntîndu-le cu rezultate obţinute pe cale arheologică. Rezolvarea justă a problemei se poate realiza numai prin cercetarea tuturor fortificaţiilor care se găsesc în sud-estul Transilvaniei64 şi numai atunci se pot stabili relaţiile demografic-social-politice în acest colţ al Transilvaniei. Natural că această problemă solicită şi cercetarea aşezărilor şi cimitire lor din perioadele respective. * Forma de locuire în neolitic a fost bordeiul săpat în pămînt sau locuinţa construită pe suprafaţa pămîntului. În sud-estul Transilvaniei aşezările de cultură Criş şi Boian mai puţin, dar cele din culturile Precucuteniană şi Cucuteni–Ariuşd sînt mai bine cunoscute. În aceste ultime culturi au fost găsite locuinţe dreptunghiulare construite la suprafaţa pămîntului, din nuiele văruite cu lut şi cu acoperiş în două ape.65 În epoca bronzului, după cum s-a putut constata la cultura Schnekenberg, locuinţe de formă dreptunghiulară au fost făcute tot la suprafaţa solului.66 În epoca de tranziţie din epoca bronzului în prima vîrstă a fierului este atestată cultura Noua. Purtătorii acestor culturi au avut următoarele forme de locuire: aşa-numita „cenuşare” (zolniki), locuinţă de formă circulară şi dreptunghiulară, construită la suprafaţa solului.67 În prima vîrstă a fierului populaţia a locuit în bordeie dreptunghiulare şi circulare.68 În La Tène-ul dacic sînt atestate două tipuri de locuinţe: semibordeiul săpat în pămînt şi locuinţa de suprafaţă.69 Sub stăpînirea romană, în afară de locuinţele din jurul lagărelor miIitare (canabae) sînt atestate ferme rurale (villae rusticae).70 După părăsirea Daciei de că tre romani, în sec. IV-VI, forma de locuire a fost casa

dreptunghiulară, construită la suprafaţa solului.71 În epoca prefeudală forma de locuire este semibordeiul săpat în pămînt, cu vatra pietrar într-un colţ.72 Formele de locuire din feudalismul timpuriu, sec. XI-XIII, pînă în ultimii ani nu au fost cunoscute, fiindcă nici o aşezare din această perioadă nu a fost săpată. Numai unele materiale descoperite întîmplător, depozitate în muzeu, au indicat provenienţa lor din această epocă. Dintre acestea cele mai importante sînt obiectele găsite la Sfîntu GheorgheBedeháza. Acestea au fost găsite cu ocazia lucrărilor de construcţii ale căii ferate, din anul 1912, lîngă Sfîntu Gheorghe, la moara de la Bedeháza, pe terasa Oltului. Aşezarea din feudalismul timpuriu a fost suprapusă peste o aşezare dacică. Lucrările au fost urmărite de Ferenc László, fostul custode-director al Muzeului din Sfîntu Gheorghe, care a salvat materialul arheologic şi în limita posibilităţilor a făcut desene despre urmele de aşezare, pe care le-a putut observa.73 Acestea însă au fost numai gropi care aparţin diferitelor epoci istorice. Pe acest loc în anul 1949 Academia Română, în colaborare cu Muzeul din Sfîntu Gheorghe, a făcut săpături şi au fost dezvelite printre altele şi resturile unei locuinţe care „aparţine epocii feudale în plină dezvoltare”.74 Prin urmare, nici prin această cercetare nu s-au pu tut stabili formele de locuire din feudalismul timpuriu. Pentru rezolvarea acestor probleme, Muzeul din Sfîntu Gheorghe a întreprins cercetări în unele puncte ale regiunii, unde au fost semnalate descoperiri din epoca feudală. Cercetările executate în anii 1975-1976 la Cernat (jud. Covasna) şi la Cristuru Secuiesc (jud. Harghita) au scos la iveală resturile unor bordeie aparţinînd acestei epoci, fiind stabilite şi formele lor. În următoarele rînduri descriem aceste bordeie şi pe baza inventarului lor încercăm să stabilim şi încadrarea lor cronologică.

B. Orbán, op. cit., 91, n. 2; E. Iczkovits, Az erdélyi Fehér megye a középkorban, 1839, 7. 64 L. Gerő, op. cit., 456, n. 216. 65 F. László, op. cit. 66 Z. Székely, în Studii şi comunicări, 1973 [Aluta, V], 130. 67 Idem, în Studii şi comunicări, XII, Muzeul Brukenthal, 1965, 22; Observaţiile făcute la aşezările de la Peteni şi Ghidfalău. 68 Idem, Aşezările din prima vîrstă a fierului..., 10, 22, 34.

69

63

250

1. Cernat. În toamna anului 1975 Ferenc Kocsis, locuitor în comuna Cernat sub nr. 231, săpînd o groapă în grădină, a găsit un craniu uman. În urma sesizării lui, în grădină s-a făcut un sondaj de verificare. Casa şi grădina lui Ferenc Kocsis se află la mijlocul comunei, aflată pe malul stîng al pîrîului denumit „Şanţul dracului” (Ördögárka), care se varsă în pîrîul Cernat. În grădină, în direcţia N-V–S-E Idem, în Cumidava, III, 1969, 107. Idem, Sepsiszentgyörgy története, 1948, 53-58. 71 Idem, în Aluta, I, 1969, 69 72 Idem, în Aluta, III, 1971, 135. 73 Jelentés a Székely Nemzeti Múzeum 1910. és 1911. évi állapotáról, 1912, 8. 74 În MCA, II, 1956, 15. 70


am făcut un şanţ, lărgind în casete, în care am găsit un schelet de femeie, zăcînd pe spate, cu capul spre V şi cu picioarele spre V. Sub acest schelet au mai fost încă două schelete de copil, de vîrstă de 8-10 ani (fig. 27), morţii au fost înmormîntaţi într-o ladă al cărei material lemnos a putrezit. Resturile de aplici de fier ale lăzii au fost găsite la braţul superior stîng şi la picioarele scheletului (fig. 31/6-8). La picioarele scheletelor de copii a fost găsită o placă din os, prelucrată şi decorată cu cercuri şi semicercuri gravate (fig. 31/11). Morţii au fost îngropaţi într-un bordei adîncit în pămînt cu un cuptor săpat în pămînt în colţul nord-vestic. Bordeiul a avut dimensiuni de 2,40 × 2,40 m şi orientat N-E–S-V. Dimensiunile cuptorului: 1,70 × 1,60 m. În fundul cuptorului făţuit cu lut au fost găsite fragmentede vase, iar bolta a fost arsă roşu, ca şi gura unde s-a păstrat un strat gros de 30 cm ars roşu (fig. 27). În cuptor au fost găsite următoarele obiecte: un cuţit, o sulă de fier (fig. 21/910), un prîsnel de lut, iar în colţul nord-vestic scheletul unui sugar aşezat cu capul spre sud. La gura cuptorului, în afară de o placă de bronz cu decor de crin (fig. 32/1), au fost găsite multe fragmente de vase. Materialul ceramic este foarte fragmentar, nu s-a putut întregi nici un vas. Sînt bucăţi din vase şi căni cu toartă, făcute la roată bună, din pastă bună, arsă la roşu. Sînt fără şi cu decor cu linii în val (fig. 29/1-8). Pe baza materialului ceramic bordeiul se poate încadra cel mai devreme în sec. al XIV-lea, iar înmormîntările cu mult mai tîrziu, în sec. XVI-XVII. Datarea bordeiului în sec. al XIV-lea, eventual în sec. al XV-lea este plauzibilă, fapt dovedit de placa de bronz cu motiv decorativ floral, crinul, caracteristic pentru epoca stăpînirii dinastiei Anjou în Ungara. Aplici cu astfel de decor sînt cunoscute din cimitirul din sec. al XIV-lea, descoperit la Hinga, lîngă Subotica, în Iugoslavia.75 O diferenţă de timp de cel puţin 100-200 de ani a trebuit să treacă ca locul bordeiului să fie uitat şi în locul ei să se facă morminte. Acest caz nu este unic. La Cristur tot în anul 1975, în grădina liceului din oraş, a fost săpat un bordei adîncit în pămînt, cu vatră circulară, cu su prafaţa făţuită la mijlocul bordeiului, care a servit tot ca loc de înmormîntare cu coşciug a unei femei şi al unui sugar. Bordeiul, pe baza ceramicii găsite în el, se poate încadra tot în sec. XIV-XV. Iar mormîntul de femei, pe baza monedei găsite în mina mortului, denar de argint al lui Ferdinand II, din anul 1622 (Unger, Újkor, 86, nr. 286), se datează din prima jumătate a secolului al XVII-lea.

2. Cristur. În cvartalul nou al oraşului, situat pe malul drept al Tîrnavei, unde pîrîul Geoagiu se varsă în el, cu ocazia construcţiilor au fostgăsite resturi de locuinţă, gropi, în care au fost găsite fragmente de vase şi de căldări de lut. În urma acestor descoperiri în toamna anului 1976 în grădina Gyárfás, unde terenul a rămas intact, a fost executată o cercetare de verificare. Într-un şanţ (S. I), executat în direcţia N–S, au fost dezvelite resturile unui bordei adîncit în pămînt, cu un cuptor săpat iîn pămînt într-un colţ cu dimensiuni 3 × 2 m, cu axul lung E–V. Gaură de par a fost găsită la mijlocul peretelui estic. Cuptorul cu dimensiunile 1 × 1 m se găsea în colţul nord-estic; pe fundul făţuit au fost puse fragmente de vase (fig. 28). În bordei şi în jurul vetrei au fost găsite fragmentede vase şi de căldări de lut şi un cuţit de fier (fig. 31/10). Materialul ceramic a fost fragmentar. Au fost întregite două vase şi parţial un vas. Descrierea lor: 1. Vas oală, făcut la roată din pastă cu nisip fin, ars negru. Buza este răsfrîntă în afară, tăiată drept. Pe umăr este decorat cu o singură linie în val. Fundul este plat. Dimensiunile: înălţimea 11 cm, diametrul buzei 13 cm, a fundului 8,5 cm, grosimea peretului 0,7 cm (fig 30/3). 2. Vas oală, făcut la roată din pastă bună amestecată cu nisip, ars în culoare brun-cărămiziu. Buza este răsfrîntă în afară, tăiată drept. Pe umăr este decorat cu o singură linie în val, spre fund mai sînt încă trei linii paralele incizate. Dimensiunile: înălţimea 16,4 cm, diametrul buzei 15,5 cm, al fundului 9,3 cm (fig. 30/2). 3. Vas oală, făcut la roată din pastă bună, ars negru brun. Buza este răsfrîntă în afară, tăiată drept, pe umăr ca decor este o linie în val, urmată de o singură linie incizată. Partea dinspre fund îi lipseşte (fig. 30/1). Fragmentele de căldări din lut sînt din două vase diferite, făcute la roată, păstrîndu-se numai bucăţi din buză. Prima este arsă în culoare cărămizie şi sub buză este decorată cu linii în val (fig. 30/5-6). Cealaltă, făcută din pastă bună cu nisip fin, este arsă în culoare neagră (fig. 30/4). Inventarului bordeiului îi aparţine şi un cuţit de fier descoperit în colţul sud-estic al bordeiului (fig. 31/5). Lîngă peretele nordic al bordeiului au mai fost găsite încă două cuţite (fig. 30/7-8). Pentru încadrarea cronologică a aşezării şi a bor deiului se pot folosi – în afară de forma locuinţei – vasele şi căldările de lut. Bordeiul adîncit în pămînt, cu o boltă săpată în peretele gropii într-un colţ al bordeiului, este o formă caracteristică de locuire în sec. XI–XII. Astfel de bordeie sînt cunoscute din

O. Schafarik. – M. Schulmann, The medieval necropolis Hinga near Subotica, Rad Vojvođanskih Muzeja, III, 1953, 40 şi pl.

XI, 14-15.

75

251


Ungaria de la Orosháza, Rázom, Kardoskút, Bashalom.76 Materialul ceramic, oalele, precum şi căldările de lut, sînt cunoscute tot din aceste aşezări şi reprezintă forme destul de timpurii, din feudalismul timpuriu.77 Datarea aşezării în sec. al XII-lea este sprijinită de forma scundă a unui vas întregit şi de fragmentul de căldare de lut, decorată cu linii în val, forme de vase, care nu depăşesc sec. al XII-lea. Un inel de tîmplă, cu capătul în formă de S, găsit lîngă vatra unui bordei distrus, este tot un argument în plus că încadrarea justă a aşezării este sec. XII.

Din cele relatate mai sus reiese că în sec. XI-XII forma de locuire a populaţiei în sud-estul Transilvaniei a fost bordeiul adîncit în pămînt, cu vatră cu boltă săpată în peretele gropii bordeiului. În secolul al XIV-XV-lea această formă persistă pe lîngă bordeiul cu vatră circulară, aşezată la mijloc. Din sec. al XIV-lea, de la Cernat, este cunoscută şi o altă formă de locuire, casa cu două camere, cu vatră cu gardina într-un colţ, construită la suprafaţa pămîntului. Această ultimă formă de locuire a rămas în secolele următoare forma de locuire obişnuită, după cum dovedesc casele ţărăneşti construite în sec. XVIIIXIX. În ceea ce priveşte cultura materială, ceramica, unelte, bijuterii etc, în cursul secolelor s-au făcut schimbări. La ceramică în sec. XIII-XIV dispar căldările de lut, iar oalele sînt prevăzute cu toarte. Formele se îmbogăţesc, apar căni, ulcioare, cupe etc. Tehnica de confecţionare a ceramicii, în privinţa pastei, arderii şi formelor, se schimbă. În privinţa uneltelor de uz casnic, în inventarul bordeielor figurează mai mult cuţite din fier. Despre prelucrarea metalelor, în primul rînd al fierului şi despre uneltele folosite, ne dă o imagine depozitul de unelte descoperit la Poian în anul 1875, donat muze-

ului de către Mihály Zonda.79 Depozitul constă din următoarele obiecte (nr. de inventar 361-369): 1. Sfeşnic de bronz; 2. tîrnăcop de fier mic; 3. tîrnăcop mare din fier; 4. ciocan de fier; 5. bucăţi dintr-un zăvor de fier; 6. cocoşul unei arme; 7. fier de plug (lat); 8. fier de plug (lung); 9. daltă din fier. Dintre aceste piese s-au putut identifica numai patru piese cu siguranţă, care au avut nr. de inventar, acestea sînt următoarele: 1. tîrnăcop mic cu două tăişuri (fig. 31/3), 2. tîrnăcop mare cu un singur braţ (fig. 31/1), 3. ciocan de fier (fig. 31/2), 4. daltă de fier (fig. 31/4). Regretabil este că nu s-au putut identifica brăzdarele de fier, care ar fi putut aduce date concrete la folosirea tipului de plug, folosit în această perioadă. Pe baza formelor de unelte, cronologic se poate încadra în sec. XV-XVI, acest fapt este dovedit de forma tîrnăcopului cel mare, care e identic cu cel descoperit în depozitul de la Mohács.80 Componenţa uneltelor arată modul de viaţă a populaţiei şi ocupaţiile principale pe care le exercitau, ca agricultura, prelucrarea lemnului etc. Data fabricării uneltelor nu poate să fi fost mai de vreme ca sec. XV, iar ascunderea lor în cursul secolului al XVI-lea, cu ocazia frămîntărilor sociale prin care a trecut populaţia secuiască în acest secol.81 În privinţa obiectelor de artă, bijuteriilor, din această epocă avem foarte puţine descoperiri. Prin tre acestea sînt cele mai importante figurinele de teracotă (capul unui bărbat, o capră) găsite în oraşul Cristur cu aocazia construcţiilor făcute pe teritoriul oraşului şi cîteva obiecte de artă toreutică, ca aplica de bronz găsită la Cernat. Acest obiect, făcut cu mă iestrie, arată gradul înaintat al prelucrării metalelor. Unei perioade mai timpurii, probabil sec. XIIlea, aparţine un disc de bronz de formă rotundă, care a fost găsit la Tinoasa (jud. Covasna), la capătul satului, cu ocazia scoaterii prundişului de pe malul Rîului Negru (fig. 32/1). Piesa aparţine probabil unui sfeşnic. Pe acest loc au mai fost găsite resturi de bordeie, fragmente de vase şi alte obiecte de uz casnic, aparţinînd epocii feudale. Din acestea numai discul a ajuns în colecţia muzeului. Motivele cu care este decorat, semicercuri, puncte, cruci, sînt elemente care se găsesc pe monedele ungureşti timpurii şi

I. Holl, Mittelalterarchäologie in Ungarn (1946-1964), ActaArchHung, XXII, 1979, 371, fig. 2. 77 I. Méri, Árpád-kori népi építkezésünk feltárt emlékei Orosháza határában (RégFüz, ser. II, nr. 12), 1964, 7, 11, pl. X, 1-2, 4, 6. 78 Z. Székely, în MCA, VI, 1959, 198-199; Z. Hilczerówna, The

chronology of the 10th-13th century Polish spurs, Wiadomości Archeologiczne, XXIII, 1956, 203-207. 79 A Székely Nemzeti Múzeum Értesítője, I, 1890, 64. 80 A. Kiss, A mohácsi késő-középkori vaseszköz lelet, 1963, fig. 4. 81 L. Demény, Székely felkelések a XVI. sz. második felében, 1976.

[3. Reci.] O aşezare tot din sec. XI-XII a fost descoperită pe malul drept al Oltului, la capătul satului Reci, de unde au ajuns în Muzeu următoarele obiecte: un pinten, un inel de aramă şi o mărgea de sticlă (nr. de inventar 8319–21). În depozit a fost găsit numai pintenul care, prevăzut cu spin pyramidal, prezintă o formă timpurie (fig. 15). Această datare este confirmată şi de săpătura de verificare executată în anul 1957 cînd au fost descoperite şi fragmente de vase caracteristice pentru această epocă.78

76

252


acest fapt ne îndeamnă ca să-l datăm în sec. al XIIlea (fig. 32/2). Această datare este plauzibilă şi din motivul că în apropierea aşezării în anul 1949, cu ocazia construirii şoselei de beton, a fost găsit un mormînt cu schelet întins pe spate, lîngă care a fost o sabie de tip. sec. XI-XII.

Rezultatele acestea, ale unor cercetări răzleţe, sînt numai contribuţii modeste la clarificarea aspectului gradului de dezvoltare economico-cultural-socială a populaţiei din feudalismul timpuriu, pentru cunoaşterea lui mai profundă sînt necesare cercetări mai sistematice şi de mai mare amploare.

253


CIMITIRUL ŞI BISERICA DATÎND DIN FEUDALISMUL TIMPURIU DE LA CHILIENI (ORAŞ SF. GHEORGHE, JUD. COVASNA) Satul Chilieni, situat pe malul stîng al Oltului, aparţine din punct de vedere administrativ oraşului Sf. Gheorghe. Pe teritoriul satului au fost cercetate două obiective: 1. terasa Oltului şi 2. biserica unitariană. 1. Malul stîng al Oltului este o tersasă înaltă – teren arabil – unde funcţionează şi o baie de nisip. În ruptura malului se văd gropi în formă de sac, în um plutura cărora se află oase, cărbune şi fragmente de vase. Din motive obiective nu s-au putut face săpături arheologice, mulţumindu-ne deci numai cu cercetarea gropilor evidenţiate în ruptura malului. S-a con statat că este vorba de gropi cu resturi menajere din care au fost colectate fragmente de vase aparţinînd culturii Sîntana de Mureş (secolul IV e. n.). 2. Biserica unitariană, construită pe o movilă, se află la marginea estică a satului. Întrucît a fost grav avariată de cutremurul din 1977 şi urmează a fi restaurată, atît în interiorul, cît şi în exteriorul bisericii au fost executate săpături arheologice în vederea stabilirii etapelor de construcţie ale monumentului. În forma ei actuală, biserica este o construcţie în stil gotic (cu orientare E–V, cu 30° deviere spre NE), cu o singură navă, încheiată cu o absidă alungită poligonală (fig. 1; 8/1). Nava şi absida sînt înconjurate, la exterior, cu contraforturi care se ridică pînă la brîul profilat de sub acoperiş, iar pe partea sudică a absidei sînt două ferestre în stil gotic (fig. 8/2, 3). Intrarea în biserică se face printr-un portal adosat de peretele monumentului, acoperind fereastra etapei anterioare a construcţiei gotice. Lîngă peretele vestic al portalului se află intrarea, astupată acum, a bisericii din prima etapă, din ancadramentul uşii păstrîndu-se doar grinda superioară, din piatra. Fereastra a doua a primei etape a fost lărgită, nemaipăstrîndu-se forma îngustă cu laturi oblice. Pe perete s-a păstrat, într-un cadru pătrat, pictura murală (fig. 8/4). În interiorul absidei, la marginea peretelui nordic, este uşa, acum astupată, a sacristiei, păstrîndu-se ancadramentul din piatră, lucrat în stil gotic tîrziu,

precum şi pragul, realizat dintr-o singură bucată de piatră. În colţul nord-estic al absidei se află tabernacolul pentru păstrarea cuminicăturii, lucrat din gresie şi decorat cu pictură figurală, în interiorul acesteia fiind incizat anul 1526. Tavanul bisericii este din lemn, cu casete pictate. De asemenea, peretele vestic – în întregime – şi pereţii de sud şi nord – ambii pe o lungime de 8 m – sînt acoperiţi cu pictură murală. Biserica are dimensiunile de 17 × 5,5 m. La exterior, pe latura nordică a absidei, se află bazele zidurilor unei sacristii cu dimensiunile de 3 × 3 m; colţurile sacristiei sînt legate de zidul absi dei, iar ulterior, deasupra lor, au fost dispuse con traforturi. Pe peretele absidei se văd urmele grinzilor din acoperişul în două ape al sacristiei. Lîngă aceasta se află o construcţie în formă dreptunghiulară, o altă sacristie, peste colţurile căreia s-au construit con traforturile legate de zidul absidei romanice. Colţul nord-estic al celei de-a doua sacristii intră sub zidul celei precedente, care este mai mare. În peretele ei vestic s-a aflat o firidă care a fost folosită ca ossarium, fiind plină cu oseminte omeneşti şi cu fragmente de vase. De această construcţie a fost adosată o alta, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 3 × 1,5 m, folosită de asemenea tot ca ossarium, în interiorul ei găsindu-se oase arse. Sub tencuiala zidului se aflau elemente arhitecturale romanice şi gotice, acestea devenind vizibile în urma căderii unor tencuieli. Prima secţiune arheologică a fost executată în interiorul bisericii, pornind de la zidul vestic al navei, în direcţia axului lung (S. Ia), rămînînd nesăpată doar o mică porţiune, necesară lucrărilor şantierului nostru. Secţiunea prezintă următoarea stratigrafie: sub duşumeaua de scîndură, pămînt de umplutură (grosime 20 cm), de culoare brună, acoperit de var; umplutură din pămînt galben şi negru (grosime 40 cm); strat compact de moloz cu pietre şi var (grosime 20-30 cm), care are aspectul unei podele; strat de pămînt de culoare brună (grosime 30 cm), cuprinzînd morminte (vezi fig. 2).

* MCA, XVI, 1986, 215-224. (Cu rezumat în limba engleză.)

** Colectivul a fost compus din Z. Székely – responsabil –, Zs. Székely K., Á. Kónya şi G. Lambescu.

254

Cimitirul şi biserica datînd din feudalismul timpuriu de la Chilieni (oraş Sf. Gheorghe, jud. Covasna)

Stratul nr. 2 provine dintr-o umplutură depusă aici după cutremurul din 1802; stratul nr. 3 aparţine etapei de construire în stil gotic, din secolul al XV-lea; stratul nr. 4, din care se sapă morminte, cuprinde dintre secolele XIII şi XV; mormintele nr. 1-3 sînt mai tîrzii, deoarece gropile lor taie stratul de moloz; mormintele conservau resturi de sicrie, dar erau lipsite de inventar şi erau răvăşite. Mormintele nr. 4-5 aparţin nivelului secolelor XIII-XIV, dar nu s-a putut stabili dacă înhumarea s-a făcut cu sau fără sicriu. Orientarea scheletelor a fost N-V–S-E. Mormîntul nr. 3 a fost înconjurat cu gard de piatră. Secţiunea a fost prelungită pînă la zidul absidei (S. Ib). Peretele sudic al şanţului prezintă următoarea stratigrafie: 1. strat de umplutură (grosime 60 cm), de culoare brună; 2. strat ce cuprinde fundaţia zidului absidei bisericii romanice; 3. strat de culoare brună, cu resturi de înmormîntări din cimitirul existent înaintea construirii bisericii romanice (vezi fig. 3). Şanţul S. Ib a fost lărgit spre sud cu o casetă (pînă la peretele sudic al bisericii) în care a fost găsită absida semicirculară a bisericii romanice şi un cavou de formă dreptunghiulară, făcut din cărămizi, care, cu colţul lui de sud-est, s-a suprapus peste zidul absidei. În cavoul cu dimensiunile de 2,50 × 2 m au fost înhumaţi un bărbat şi o femeie, înmormîntaţi în sicriu. Din sicrie s-au păstrat numai cuiele de fier ruginite, iar din schelete numai cîteva fragmente de oase lungi. Din îmbrăcămintea femeii s-au păstrat fragmente de ilic cu fire metalice şi cu nasturi; pe deget se observă un inel făcut din argint de calitate slabă, cu „chaton” decorat cu puncte. Cavoul a fost făcut la începutul secolului al XIX-lea (fig. 4). Din absida semicirculară s-a păstrat numai jumătate, partea sud-estică şi baza coloanei arcului triumfal al bisericii romanice. Pe latura nord-estică pie trele semicercului au fost scoase. Între zidul absidei gotice şi cel al absidei romanice s-a descoperit un schelet aşezat pe spate, cu mîinile în lungul corpului, cu capul spre V şi picioarele spre E, înmormîntat fără sicriu; craniul scheletului lipsea, fiind tăiat cînd s-a construit absida semicirculară. Fundul mormîntului, măsurat de la nivelul actual al podelei, a fost la adîncimea de 1,60 m, la aceeaşi adîncime fiind săpat şi şanţul pentru fundaţia zidului absidei romanice. Secţiunea I a fost prelungită şi în afară, perpendicular pe absida poligonală (S. Ic). Profilul secţiunii arată următoarea stratigrafie: 1. strat de humus (grosime 30 cm); 2. strat amestecat cu var (grosimea 1040 cm); 3. strat compact de pămînt brun (grosime 2 m), în care se adîncesc gropile mormintelor (vezi fig. 5). În secţiune au fost găsite trei morminte.

Mormîntul nr. 1: Mortul – bărbat – era aşezat în sicriu pe spate, cu capul spre S-V şi picioarele spre NE, cu braţele în lungul corpului, fără inventar. Sub braţul stîng s-a descoperit cărbune. Fundul mormîntului se afla la adîncimea de 2,70 m, adîncime măsurată de la suprafaţa actuală, groapa fiind săpată în prundiş aluvial. Mormîntul nr. 2: De fapt s-a găsit doar un craniu, la adîncimea de 2,35 m, lîngă un bolovan mare de piatră. Mormîntul nr. 3: În peretele sudic al secţiunii a fost descoperit un schelet prost conservat, cu capul spre N-V şi picioarele spre S-E. Perpendicular pe latura sudică a bisericii au fost făcute trei secţiuni (S II-III-IV). În profilul şanţurilor s-au putut constata cele două etape de construire a bisericii. Fundaţia zidului primei etape de construcţie a fost săpată în stratul brun-compact; a doua etapă este marcată doar de stratul amestecat cu var (fig. 6-7). Mormintele secţiunii au fost găsite deranjate şi răvăşite, fără inventar; ele pot fi încadrate într-un interval destul de larg. În S. II se afla un mormînt cu schelet prost conservat, datînd dintr-o fază timpurie, fapt sugerat de un fragment de buză de vas, cunoscut din aşezări ale secolelor XII-XIII (fig. 9/1).1 Tot în aceeaşi perioadă pot fi încadrate şi cele trei morminte găsite în exteriorul absidei bisericii în S. Ic. Mormintele descoperite în partea sudică a S. II se situează cronologic în intervalul dintre secolele XIII şi XIV. În urma săpăturilor executate în interiorul bisericii şi în jurul ei s-au putut constata următoarele: Pe movilă a fost mai întîi un cimitir, fapt dovedit stratigrafic şi prin tăierea capului unui înhumat în momentul săpării şanţului de fundaţie a absidei semicirculare. Înmormîntările, care aparţin acestei faze a cimitirului, s-au făcut atît în sicrie, cît şi fără; inhumaţii erau aşezaţi pe spate, cu mîinile în lungul corpului, orientarea generală fiind V–E. Morţii au fost înmormîntaţi cu şi fără inventar, în acest sens amintim că sacristia nr. 2 (ossarium) cuprinde prin tre osemintele omeneşti o bucată din tîmpla unui craniu cu o pată verde mare: urma unui cercel sau inel de tîmplă, cu capăt în formă de S. Numărul mormintelor din această epocă va creşte cu siguranţă în cazul că cercetările vor fi continuate. Folosirea frecventă a ritului de înmormîntare cu sicriu, precum şi inventarul mai sărac ne îndeamnă să încadrăm cimitirul la sfîrşitul secolului al Xll-lea sau în prima jumătate a secolului al XlII-lea. Peste cimitir s-a construit o biserică în stil romanic, cu absida semicirculară, căreia îi aparţine

I. Bóna, VII. századi avar települések és Árpád-kori magyar falu Dunaújvárosban, 1973, pl. 17, 10. 1

255


sacristia nr. 12. Nava, cu zidurile groase de 90 cm şi înalte de aproape 5 m (măsurate de la nivelul de călcare din faza construirii) aparţine bisericii romanice. Nu avem nici o indicaţie dacă tavanul a fost cu boltă. Biserica avea două intrări: una pe latura vestică, cealaltă pe latura sadică, pe aceasta din urmă aflîndu-se şi două ferestre mici. Absida semicirculară (cu dimensiunile de 4,6 × 6 m) dovedeşte prin forma ei alungită că monumentul datează de la sfîrşitul secolului al XIII-lea. Pe pereţii navei picturile au fost făcute la sfîrşitul secolului al XIV-lea. Urmele de arsură observate sub tencuială, la intrarea dinspre vest, ne lasă să presupunem că la un moment dat s-a produs un incendiu care a avariat biserica, picturile fiind executate după aceasta. Avarieri cauzate de cutremurul din anul 1471 sau alte motive (eventual înmulţirea populaţiei) au făcut ca biserica să fie lărgită la sfîrşitul secolului al XVlea. Absida romanică a fost demolată şi înlocuită cu o absidă poligonală, cu boltă, tot atunci supraînălţîndu-se şi zidurile navei. Sub tencuială s-au păstrat urmele nervurilor de cărămidă; urme de console nu s-au găsit, iar ogivele se desprind direct din pereţi. Intrarea de pe latura sudică a fost astupată, în faţa ei fiind construit un contrafort; noua intrare a fost

256

deschisă pe partea sanctuarului, cu ancadrament în stil gotic. Concomitent au fost create şi cele două ferestre ogivale. S-a construit o nouă sacristie, cu ancadrament de uşă gotică, iar cea veche, romanică, a fost folosită ca ossarium. Fragmente de vase, şi cahle, descoperite în interiorul şi la uşa noii sacristii, situează data lucrărilor de transformare în secole XV-XVI (fig. 9-10). În timpul cînd noul curent religios, protestantis mul, s-a impus, sacristia a fost demolată, tabernacolul şi picturile murale au fost astupate şi văruite, iar într-o perioadă mai tîrzie, probabil în secolul al XVIII-lea, a fost deschisă intrarea pe mijlocul laturii sudice. În navă se montează un tavan cu casete în anul 1801. Datorită cutremurului din 1802 bolta gotică a absidei s-a prăbuşit, după care se montează şi în absidă un tavan plat cu casete. În anul 1820 a fost construit portalul pe latura sudică. Turnul cu schelet de lemn, construit din cărămidă, adosat laturii vestice a bisericii, este construcţia cea mai tîrzie – din anul 1806. Importanţa săpăturilor efectuate la biserica unitariană de la Chilieni constă în faptul că a permis lămurirea unei probleme mult discutate: data con struirii în sud-estul Transilvaniei a primelor biserici de piatră în stil romanic.

Abrevieri

Abrevieri ActaArchHung = AMN = ACMIT = ArchÉrt = ArchHung = ArchKözl = BerRGK = CIL = Dacia = Dacia, N. S. = DissPann = Dolg = DolgSzeged = ErdMúz = FolArch = FontArchHung = Germania = Közl = KözlDebr = Mannus = MCA = RégFüz = SCIV = SCIVA = SCN =

Acta Archaeologica Academiae Scientiarium Hungaricae (Budapest) Acta Musei Napocensis (Cluj) Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, secţiunea pentru Transilvania (Cluj) Archaeologiai Értesítő (Budapest) Archaeologia Hungarica dissertationes archaeologicae Musei Nationalis Hungarici, a Concilio Archaeologorum Academia Scientiarum Hungaricae redactae (Budapest) Archaeologiai Közlemények (Budapest) Bericht der Römisch-Germanischen Kommission (Frankfurt a. Main) Corpus Inscriptionum Latinarum (Berlin) Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie (Bucureşti) Dacia. Revue d’Archéologie et d’Histoire Ancienne. Nouvelle Série (Bucureşti) Dissertationes Pannonicae ex Instituto Numismatico et Archaeologico Universitatis de Petro Pázmány nominatae Budapestinensis provenientes (Budapest) Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából (Kolozsvár) Dolgozatok a m. kir. Ferencz József Tudományegyetem Archaeologiai Intézetéből – Dolgozatok a m. kir. Horthy Miklós Tudományegyetem Régiségtudományi Intézetéből (Szeged) Erdélyi Múzeum (Kolozsvár/Cluj) Folia Archaeologica (Budapest) Fontes Archaeologici Hungariae (Budapest) Anzeiger der Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts (Frankfurt a. Main) Közlemények az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából (Kolozsvár) Közlemények a debreceni m. kir. Tisza István Tudományegyetem Régészeti Intézetéből (Debrecen) Mannus – Zeitschrift für Deutsche Vorgeschichte (Berlin) Materiale şi Cercetări Arheologice (Bucureşti) Régészeti Füzetek (Budapest) Studii şi Cercetări de Istorie Veche (Bucureşti) Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie (Bucureşti) Studii şi Cercetări de Numismatică (Bucureşti)

257

Muzeul Naţional Secuiesc Sf. Gheorghe, str. Kós Károly nr. 10, RO-520055 Tel./fax: +40 267-312442, e-mail: [email protected] Director: Vargha Mihály Tehnoredactare: Editura Sámán Tipărire şi legătorie: Editura Sámán Director: Bács Attila Format: 20,5 × 29 cm Volum: 32,5 coli ISBN ISBN 978-973-0-13679-1

Zoltán Székely: Lucrări alese. Redactor: Zsolt Székely. Editat de Muzeul Naţional Secuiesc Director: Mihály Vargha

Recommend Documents